FOLOSIREA MIJLOACELOR COERCITIVE

ÎN ÎNDEPLINIREA SARCINILOR DE
SERVICIU DE CĂTRE POLITISTUL DE
FRONTIERĂ

Legea nr. 81/2002 pentru aprobarea OGU104 privind organizarea şi

funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române la art. 27 prevede faptul că în exercitarea
atribuţiilor ce îi revin, în zona de responsabilitate, poliţistul de frontieră este
investit cu exerciţiul autorităţii publice şi are următoarele drepturi: “h) să poarte
asupra sa armamentul şi muniţia necesară ... i) să utilizeze, în raport cu natura şi cu
gradul de împotrivire a persoanei care a săvârşit o faptă ilegală, forţa fizică şi
mijloacele specifice din dotare, inclusiv câinii de serviciu; r) să folosească
armamentul de la bordul navelor proprii împotriva navelor şi a ambarcaţiunilor
care au încălcat legislaţia română.” Modul de folosire al acestora se va face cu
respectarea strictă a legii şi a metodologilor elaborate în acest scop. Principiul
gradualităţii acţiunilor Poliţiei de Frontieră presupune folosirea progresivă a
formelor de acţiune în raport de situaţia concretă de încălcare a legii. Un aspect al
realizării acestui principiu îl constituie aplicarea progresivă a metodelor de
rezolvare a situaţiilor de încălcare a legii utilizând în ultimă instanţă focul
armamentului individual sau de bord.
Poliţiştii de frontieră aflaţi în misiune, atunci când intervin
pentru a preveni ori a întrerupe săvârşirea unei fapte antisociale sau
pentru a restabili ordinea de drept, trebuie să aibă un comportament
civilizat, să nu se manifeste brutal şi să acţioneze cu hotărâre şi curaj.
Deosebit de importante în astfel de situaţii sunt stăpânirea de sine
(autocontrolul) şi abordarea unui dialog autoritar. Pe timpul abordării
persoanelor suspecte sau a făptuitorilor poliţiştii de frontieră trebuie să
manifeste o vigilenţă activă şi neîntreruptă astfel încât observarea
intenţiilor sau a viitoarelor acţiuni ale acestora să fie depistate în timp
oportun. De asemenea trebuie să se ţină cont şi de unele deviaţii de
comportament pe care le pot prezenta unele persoane datorită nivelului
precar de pregătire, a nivelului intelectual redus sau a celor cauzate de
temperament (nervozitate, utilizarea unui ton ridicat în exprimare,
nerăbdare, gesticulare energică etc.). Pe cât posibil se vor căuta metode
şi tehnici care să conducă la neutilizarea forţei. Totuşi, dacă persoanele
în cauză continuă să se manifeste violent şi epuizarea măsurilor
poliţieneşti (atragerea atenţiei, avertizarea, somaţia etc.) nu au dat
rezultatul scontat, în ultimă instanţă, se va recurge la utilizarea fermă a
forţei prin aplicarea procedeelor de autoapărare. Folosirea forţei fizice
este guvernată de următoarele norme de principiu: – constrângerea fizică
nu trebuie considerată ca fiind un scop în sine, ci un mijloc prin care
poliţistul de frontieră aflat în exerciţiul funcţiunii realizează, în caz de
împotrivire, aplicarea legii faţă de cei ce o încalcă;
– recurgerea la forţă trebuie să se facă numai în situaţia unei nevoi
evidente şi numai atunci când aplicarea altor măsuri nu a dat rezultate; –
înainte de aplicarea măsurii constrângerii fizice persoana respectivă, în
situaţia când există timpul necesar, trebuie avertizată (somată) cu privire
la folosirea forţei; – utilizarea forţei fizice trebuie făcută întotdeauna în
raport de gradul de împotrivire al persoanei şi starea de pericol; –
acţiunea fizică va fi orientată spre imobilizarea persoanei şi se va urmări,
pe cât posibil, să nu se cauzeze vătămarea integrităţii corporale sau a
stării de sănătate. În toate împrejurările, pe timpul intervenţiilor în forţă,
poliţiştii de frontieră trebuie să ia toate măsurile necesare pentru
asigurarea securităţii personale. În acest scop, ei trebuie: – să cunoască
prevederile legale şi să le aplice în funcţie de situaţia concretă; – să
stăpânească măsurile tehnico-tactice şi să le utilizeze în concordanţă cu
particularităţile situaţiilor cu care se confruntă; – să aibă o bună pregătire
fizică şi deprinderi temeinice în domeniul autoapărării şi imobilizării
persoanelor; – să aibă o bună pregătire în ceea ce priveşte cunoaşterea
comportamentului persoanei, sub aspect psihologic; – să utilizeze în
exercitarea atribuţiilor experienţa pozitivă şi învăţămintele rezultate din
activitatea practică. În situaţia în care poliţistul de frontieră acţionează în
ţinută civilă el este obligat să-şi decline calitatea.
 Folosirea armamentului în executarea
serviciului

Pe timpul executării serviciului de supraveghere şi control a

frontierelor de stat apar unele situaţii dificile şi nedorite când poliţiştii de
frontieră, pentru prevenirea sau combaterea unor acţiuni deosebit de
grave îndreptate împotriva violării frontierelor sau atacul acestora, pot
folosi focul armei din dotare. Uzul de armă, prin folosirea focului
armamentului pe timpul îndeplinirii misiunilor de supraveghere şi
control a frontierelor de stat de către poliţiştii de frontieră se face în baza
Legii privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor Nr. 17/02.04 1996.
Folosirea focului armei de către poliţiştii de frontieră este permis
conform legii, numai când sunt îndeplinite în mod cumulativ patru
condiţii de fond: – dacă este absolut necesar; – dacă celelalte mijloace de
constrângere nu sunt posibile sau nu au fost eficiente; – numai pentru
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor încredinţate; – focul
să nu se execute pe direcţia teritoriului statului vecin. Prin uz de armă se
înţelege executarea tragerii cu arma de foc asupra persoanelor sau
bunurilor.
În temeiul legii se poate face uz de armă, astfel: „Art. 47 –
Persoanele care sunt dotate cu arme de foc pot face uz de armă pentru
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau a misiunilor militare în
următoarele situaţii:
a) împotriva acelora care atacă militarii aflaţi în serviciu de gardă, pază,
escortă, protecţie, menţinerea şi restabilirea ordinii de drept, precum şi
împotriva celor care, prin actul săvârşit, prin surprindere pun în pericol
obiectivul păzit;
b) împotriva acelora care atacă persoanele investite cu exerciţiul
autorităţii publice sau cărora, potrivit legii, li se asigură protecţie;
c) împotriva persoanelor care încearcă să pătrundă ori să iasă în mod
ilegal în sau din unităţile, subunităţile militare ori perimetrele sau zonele
păzite – vizibil delimitate – stabilite prin consemn.
d) pentru imobilizarea făptuitorilor care, după săvârşirea unor infracţiuni
încearcă să fugă;
e) împotriva oricărui mijloc de transport folosit de persoanele prevăzute
la lit. b şi c, precum şi împotriva conducătorilor acestora care refuză să
oprească la semnalele regulamentare ale organelor abilitate, existând
indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune ori că este iminentă
săvârşirea unei infracţiuni;
f) pentru imobilizarea sau reţinerea persoanelor asupra cărora sunt probe
ori există indicii temeinice că au săvârşit o infracţiune şi care ripostează
ori încearcă să riposteze cu arma ori cu alte obiecte care pot pune în
pericol viaţa ori integritatea corporală a unor persoane;
g) pentru a împiedica fuga de sub escortă sau evadarea celor aflaţi în
stare legală de reţinere sau deţinere;
h) împotriva grupurilor de persoane sau persoanelor izolate care încearcă
să pătrundă fără drept în sediile sau în perimetrele instituţiilor publice;
i) împotriva celor care atacă sau împiedică militarii să execute misiuni
de luptă;
j) în executarea intervenţiei antiteroriste asupra obiectivelor atacate sau
capturate de terorişti, în scopul reţinerii sau anihilării acestora, eliberării
ostaticilor şi restabilirii ordinii publice
În cazul prevăzut la art. 47, lit. h şi i, se face uz de armă numai după ce
s-a repetat de 3 ori, la intervale de timp suficiente pentru dispersarea
participanţilor, somaţia: „PĂRĂSIŢI…, VOM FOLOSI ARME DE
FOC”!