RIGA CRYPTO ȘI LAPONA ENIGEL

de Ion Barbu

Modernismul este curentul literar, manifestat cu predilecție, în perioada interbelică, ale

cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și promovate, în special prin intermediul
cenaclului și al revistei ,,Sburătorul ”. Orientarea artistică promovează o înnoire a literaturii,
prin desprinderea de trecut și prin crearea unei modalități inovatoare de exprimare.
Ion Barbu este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga, aparținând
perioadei interbelice a literaturii. Numele său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian,
un matematician de reputație europeană, care, inițial, cochetează cu literatura pentru a-i
demonstra lui Tudor Vianu că o minte luminată poate transpune liric produsele propriei
imaginații.
Imaginarul poetic barbian pornește de la premisa că poezia este ,,un semn al minții”,
ea interferând cu matematica, după cum însuși declară: ,,Oricât ar părea de contradictorii
acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc
luminos unde se întâlnește cu poezia”.
Poetul debutează în 1918, în revista ,,Literatorul”, afirmându-se ca poet original la
cenaclul condus de Eugen Lovinescu. Publicată în 1924, integrată apoi în volumul ,,Joc
secund” în 1930, balada ,,Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din a doua etapă a
creației lui Ion Barbu, baladic-orientală, etapă care indică orientarea poetului spre concretul
lumii.
Integrată în ciclul ,,Uvedenrode” și subintitulată ,,baladă”, , Riga Crypto și lapona Enigel”
pare o stranie poveste de dragoste, cu început de cântec bătrânesc de nuntă, dar care se
realizează în viziunea modernă, ca un amplu poem al cunoașterii și ca un poem alegoric, al
unei povești de iubire din lumea vegetală. Opera literară prezintă o îmbinare inedită a
elementelor lirice, epice și dramatice. Epicul este susținut prin invocarea speciei literare,
balada, prin tehnica narativă, prin prezența firului narativ și a personajelor, interpretate ca
voci lirice ale aceleiași conștiințe, ca în poemul eminescian ,,Luceafărul”. Textul se remarcă
prin prezența simbolurilor, iar dialogul conferă textului caracter dramatic.
Elementele moderniste care se regăsesc în poezie sunt: cultivarea ambiguității,
specifică limbajului poetic modern, promovarea poeziei ca act de cunoaștere,
intelectualizarea emoției și folosirea unor motive în contexte inedite. Pe lângă acestea se
regăsesc și metaforele surprinzătoare, cuvintele cu sonorități neobișnuite și înnoirile
prozodice.
Tema principală a poeziei o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii,
alături de tema naturii. Universul poetic este construit cu ajutorul motivelor literare, cum ar
fi cel al fântânii, al trecerii timpului, al somnului, ce ajută la dezvăluirea celor două tipuri
umane:de geniu, care aspiră spre absolut și care dorește depășirea condiției proprii, și de
rând, care continuă viața alături de cei din mediul său.
Titlul este alcătuit din numele celor două ființe din lumi opuse: riga (rege) Crypto
(ascuns, dar și care sugerează apartenența sa la familia ciupercilor) și lapona (locuitoare a
țării ghețurilor) Enigel (nume cu rezonanță nordică, angel însemnând înger). Acest titlu
indică o temă a dragostei imposibile, interzise, deoarece un personaj face parte din lumea
izolată, retrasă a pădurilor, este un rege al ciupercilor, celălalt, o ființă care aspiră să-și
depășească limitele, părăsind lumea ei rece și îndreptându-se spre lumină, spre soare.
Balada este structurată în două părți, iar fiecare parte face referire la o nuntă, iar
tehnica de compoziție este povestirea în povestire. Rama prezintă o nuntă împlinită,
aparținând planului real. Povestirea propriu-zisă dezvoltă însă o nuntă inițiatică, aparținând
planului imaginar și eșuată din incompatibilitate.
Incipitul este reprezentat de formula de adresare folosită de nuntașul care încearcă să
convingă menestrelul să cânte povestea tristă, neîmplinită a regelui Crypto și a laponei
Enigel: ,,Menestrel trist, mai aburit / Ca vinul vechi ciocnit la nuntă /...Zi-mi de lapona Enigel /
Și Crypto, regele-ciupearcă. Nuntașul cere menestrelului o poveste pe care acesta a mai
spus-o și cu alte ocazii. Așadar la o nuntă reală se spune o poveste despre o altă nuntă,
imaginară.
Partea a doua, conține patru secvențe lirice: prezentarea cadrului natural specific lui
Crypto, drumul laponei dinspre locurile natale către soare, întâlnirea celor doi la nivel oniric,
dialogul dintre ei și pedeapsa lui Crypto pentru aspirația sa superioară.
Cântecul menestrelului e construit după canoanele baladei, formula introductivă având
rezonanțe de basm: ,,Des cercetat de pădureți / În pat de râu și-n humă unsă, / Împărățea
peste bureți / Crai Crypto, inimă ascunsă”.
Portretele membrilor cuplului și locurile lor natale sunt prezentate în antiteză. Riga
Crypto, „inimă ascunsă”, este stăpânul unei lumi vegetale. Condiția lui e tragică, aspirațiile
nefiindu-i înțelese, iar dragostea pentru Enigel , „laponă mică, liniștită”, îi este fatală. Singura
lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi: el este rigă al plantelor
inferioare, iar păstorița care își conduce turmele de reni este o stăpână a regnului animal,
întruchipând o lume superioară,echilibrată. În același mod antitetic, riga este bârfit și ocărât
de supuși, pentru că este „sterp” și „nărăvaș” și „nu înflorește”, în timp ce ea își recunoaște
statutul de ființă solară: „Că dacă-n iarnă sunt făcută ...Mă-nchin la soarele-nțelept”.
Imaginarul poetic este reprezentat de spațiul definitoriu al existenței celor două
personaje. Pentru Crypto, este umezeala perpetuă și impură:„În pat de râu și humă unsă”, în
timp ce lapona vine „din tări de gheață urgisită”, spațiu rece, ceea ce explică aspirația ei spre
soare și lumină, dar și mișcarea de transhumanță care ocazionează popasul în ținutul rigăi.
Povestea propriu-zisă este fantastică și se defășoară în visul fetei, la fel ca în
„Luceafărul” eminescian, doar că rolurile sunt inversate: ființa superioară e feminină, cea
inferioară - masculină. Riga este cel care rostește de trei ori descântecul de dragoste și, de
tot atâtea ori, lapona îl respinge. Dialogul deschide spectacolul dramatic al unei nunți
eșuate.
Mai întâi, craiul Crypto o îmbie pe fată, oferindu-i lumea peste care domnește, iar refuzul
laponei îl pune într-o situație dilematică. Cu toate acestea, opțiunea lui este fermă, mergând
până la sacrificiu: „Enigel, Enigel, / Scade noaptea, ies lumine, / Dacă pleci să culegi, /
Începi, rogu-te, cu mine”. Refuzat a doua oară, mai face o tentativă disperată de a o
convinge pe laponă, vorbindu-i de valorile supreme ale lumii lui:„somnul fraged” și „uitarea”,
care lecuiesc ființa de zbuciumul solar al căutării:„Să mă coc , Enigel, / Mult aș vrea, dar
vezi, de soare, / Visuri sute, de măcel, / Mă despart, E roșu, mare, / Pete are fel de fel /
Lasă-l, uită-l, Enigel, / În somn fraged și răcoare.”
Tentația este copleșitoare și Enigel și-o reprimă cu greutate, fiind pusă și ea într-o
situație dilematică: „Rigă Crypto, Rigă Crypto, / Ca o lamă de blestem, / Vorba-n inimă-ai
înfipt-o! / Eu de umbră mult mă tem”. Răspunsul laponei este amplu și explicativ, relevând
importanța acestui ideal al celor care locuiesc în ținuturile ei natale, care trăiesc cu teama de
umbră și idolatrizează astrul suprem al zilei.
Finalul este trist, reprezentând o subtilă așezare în legendă a destinului plantelor
otrăvitoare, doborâte de o aspirație mult prea mare față de mărginita lor putere. Riga Crypto
se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să rămână alături de făpturi asemenea lui
„Laurul-Balaurul” și „măsălarița-mireasă”. Încercarea ființei inferioare de a-și depăși limitele
este pedepsită cu nebunia.
Simbolul dominant al poemului este nunta, o probă a inițierii în tainele lumii. Nunta
umană este una împlinită, membrii cuplului aparținând aceleiași trepte a evoluției, pe când
nunta povestită prezintă eșecul nuntirii, din cauza incompatibilității între regnuri. Idealul
laponei este soarele, ultima treaptă a inițierii, reprezentând puritatea absolută, de factură
apolinică, pe când Riga aspiră pentru împlinire de factură dionisiacă, instinctuală.
Soarele, un alt simbol al textului, este identificat idealului uman , intelectului pur de
factură barbiană, la care poate aspira doar o ființă superioară. Cel de-al treilea simbol este
oglinda, obiect al reflectării, care îl metamorfozează pe Crypto coborându-l și mai mult în
inferioritate.
Personajele reprezintă și ele simboluri, poemul remarcându-se printr-un lirism
obiectiv, evidentă fiind lirica măștilor. Balada modernă a fost comparată cu poemul
eminescian, fiind supranumită „Luceafăr întors”. La Eminescu, muritorul aparținând planului
terestru aspiră către o stea, simbol al geniului dintr-o sferă superioară, din planul cosmic. În
poemul barbian, Crypto, personajul masculin, aparținând regnului vegetal, inferior, își
dorește împlinirea erotică alături de o ființă umană, evoluată. Ambele drumuri către
cunoaștere prin iubire se soldează printr-un eșec, căci planurile diferite din care provin
protagoniștii nasc incompatibilitate.
„Riga Crypto și lapona Enigel” este un poem modernist prin folosirea simbolurilor, ceea
ce conferă ambiguitate limbajului poetic. acesta se constituie ca o îmbinare a registrelor
popular, arhaic și cult. Inovația apare și la nivel prozodic, prin utilizarea strofelor inegale, cu
măsură și ritm variabile.
În esență, balada prezintă natura duală a ființei umane, într-o manieră alegorică, iar
măștile lirice reliefează oscilația permanentă între instinctual și rațional, între dionisiac și
apolinic.