UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE ŞI ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

LUCEAN MIHALCEA

= NOTE DE CURS =

3
 CUPRINS
CAPITOLUL 1
Bugetul public şi instituţiile publice______________________________________________6
1.1. Consideraţii generale privind bugetul public________________________________6
1.2. Componentele bugetului public___________________________________________7
1.3. Principiile procedurii bugetare___________________________________________8
1.4. Ordonatorii de credite şi atribuţiile acestora în domeniul financiar-contabil_____10
1.5. Instituţiile publice şi organizarea acestora_________________________________11

CAPITOLUL 2
Elaborarea, aprobrarea, execuţia, încheierea şi controlul bugetelor locale______________12
2.1. Bugetul local – instrument al autonomiei financiare locale____________________12
2.2. Structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetelor locale_______________________12
Venituri din capital_______________________________________________________13
Venituri cu destinaţie specială______________________________________________13
2.3. Fundamentarea şi elaborarea bugetelor locale______________________________16
2.3.1. Fundamentarea veniturilor bugetului local________________________________16
2.3.2. Fundamentarea cheltuielilor bugetului local______________________________17
2.3.3. Evoluţia bugetelor locale centralizate pe ţară în perioada 1991-2003___________19
2.3.4. Criterii de repartizare a sumelor defalcate din IVG pentru echilibrarea bugetelor locale 25
2.3.5. Analiza evoluţiei descentralizării pe baza unor indicatori economico-financiari specifici
administraţiei publice locale________________________________________________26
Judeţ__________________________________________________________________28

4
 2.4. Execuţia şi controlul bugetelor locale_____________________________________35
2.4.1. Perceperea sau încasarea efectivă a veniturilor bugetelor locale_______________35
2.4.2. Execuţia cheltuielilor bugetelor locale___________________________________35
2.4.3. Controlul bugetar___________________________________________________35

CAPITOLUL 3
Selectarea proiectelor de investiţii realizate în sectorul public________________________37

CAPITOLUL 4
Achiziţii publice_____________________________________________________________47

CAPITOLUL 5
Auditul intern şi controlul financiar preventiv_____________________________________55

BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________60

5
 CAPITOLUL 1
BUGETUL PUBLIC ŞI INSTITUŢIILE PUBLICE

1.1. Consideraţii generale privind bugetul public

Bugetul public este un act juridic, prin care se prevăd şi se aprobă veniturile şi cheltuielile anuale
ale statului sau ale instituţiilor publice. Astfel, veniturile se înscriu, după conţinutul lor fiscal sau nefiscal
şi după sursa de provenienţă, în cadrul fiecărei subdiviziuni bugetare, după conţinut şi după destinaţia pe
care o capătă (pe domenii de activitate, ramuri sau subramuri) stabilindu-se nivelul acestora.
Prin bugetul public se stabileşte un raport între veniturile publice, care sunt în principal, impozite şi
taxe şi nevoi sociale, urmărindu-se evitarea inechităţii în repartiţia sarcinilor fiscale asupra membrilor
societăţii. Printr-un buget bine alcătuit, riguros fundamentat, Parlamentul şi Guvernul pot avea o imagine
de ansamblu clară asupra raportului dintre valoarea bunurilor materiale şi nemateriale create în economie
şi valoarea eforturilor făcute pentru realizarea lor.
Bugetul public se caracterizează prin următoarele trăsături:
 este un act de previziuni , el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ şi comparativ de
venituri publice, adică indică sursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora, exprimate în
cheltuieli;
 este un act de autorizare, prin care puterea executivă este împuternicită de puterea legislativă
să utilizeze fonduri şi să perceapă venituri, conform prevederilor legale;
 este un act anual, anul bugetar, ca perioadă de exerciţiu financiar, fiind cel mai potrivit interval
pentru care se poate efectua programarea şi se poate urmări execuţia veniturilor şi a
cheltuielilor.
Prin bugetul public se analizează finanţele publice care se exprimă fluxuri financiare privind
formarea resurselor băneşti publice şi fluxuri financiare ce se degajă în procesul de gestiune a acestor
resurse. În cea mai mare parte aceste fluxuri financiare sunt sub forma prelevărilor obligatorii şi
transferurilor prin care statul şi colectivităţile locale îşi constituie resursele băneşti necesare desfăşurării
activităţilor specifice, prin cheltuieli.
VENITURILE PUBLICE sunt exprimate prin impozite şi taxe.
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea persoanelor fizice
sau juridice la dispoziţia statului, în vederea acoperirii cheltuielilor sale.
Aceasta prelevare se face, în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie din
partea statului.
Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o
obligaţie impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau
posedă un anumit gen de avere, pentru care, conform legii datorează impozit. Astfel, impozitele sunt plăţi
care se fac de către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil. În schimbul acestora, nu pot solicita statului un
contra serviciu de valoare egală sau apropiată.
Bugetul public este documentul are cuprinde nu numai execuţia resurselor băneşti, ci şi modul de
repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli publice.
CHELTUIELILE PUBLICE exprima relaţiile economico-sociale for a bănească, care se manifesta
intre stat, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă parte, cu ocazia repartizării şi utilizării
resurselor financiare ale statului în scopul îndeplinirii funcţiilor acestuia.
Cheltuielile publice sunt influenţate de:
 condiţiile politice concrete în care se efectuează;
 forma de proprietate predominanta în economie;
 gradul de dezvoltare a economiei.

Cheltuielile publice înglobează:

a) cheltuieli publice efectuate de administraţia centrală de stat din fonduri bugetare şi
extrabugetare;
6
 b) cheltuieli ale colectivităţilor şi organismelor locale;
c) cheltuieli finanţate din fondurile de asigurări sociale de stat;
d) cheltuieli ale organismelor Internaţionale efectuate din resursele financiare prelevate de la
membrii acestora.
1.2. COMPONENTELE BUGETULUI PUBLIC

Conform Legii finanţelor publice nr. 108/2004, resursele financiare publice, se constituite şi se
gestionează printr-un sistem unitar de bugete, şi anume:
1. bugetul de stat;
2. bugetul asigurărilor sociale de stat;
3. bugetele locale;
4. bugetele fondurilor speciale;
5. bugetul trezoreriei statului;
6. bugetele altor instituţii cu caracter autonom, condiţiile asigurării echilibrului financiar.
În analiza bugetului public se iau în considerate şi fondurile extrabugetare, care au o destinaţie
specială şi care nu se include în bugetul de stat. Aceste mijloace se afla la dispoziţia organelor de stat,
centrale şi locale, ele fiind concentrate în fonduri cu destinaţie specială.
Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat şi al surselor de acoperire a lor. Proiectul
de buget se dezbate anual şi se aprobă de organul legislativ.
Bugetul de stat are o triplă semnificaţie, în ceea ce priveşte regularizarea economică.
1) ca sistem de finanţare a activităţilor statului, bugetul este expresia unui dat fundamental al
economiei, el reflectând repartiţia veniturilor şi resurselor intre sectorul privat şi cel public.
2) ca sistem de retribuire a veniturilor de la agenţi cu venituri ridicate la cei cu venituri mat
scăzute, bugetul influenţează afectarea resurselor, în sensul sporirii liniei medii spre consum la familiile cu
venituri mici;
3) bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturala şi de restructurare economică, prin politica de
atragere a veniturilor şi de orientare a cheltuielilor, unele sectoare fiind susţinute să se dezvolte în
detrimentul altora.
Bugetul de stat concretizează cea mai mare parte a fondurilor bugetare, iar în structura sa sunt
grupate toate veniturile şi cheltuielile publice, ordinare şi extraordinare, în conformitate cu clasificaţia
bugetară aprobată de Ministerul Finanţelor.
Excedentul sau deficitul bugetului de stat, al bugetul asigurărilor sociale de stat şi al bugetelor
fondurilor speciale se stabileşte ca diferenţă între veniturile încasate până la închiderea exerciţiului bugetar
şi plăţile efectuate până la aceea data.
În conformitate cu Legea nr. 108/2004, se interzice acoperirea cheltuielilor bugetului de stat prin
recurgerea la emisiune monetara sau prin finanţare directă de către bănci.
Pentru acoperirea temporara a deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor, cu aprobarea guvernului,
poate să emită bonuri de tezaur şi alte instrumente specifice, purtătoare de dobândă şi a căror scadenţă nu
poate depăşi sfârşitul exerciţiului financiar.
Totalul bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice aflate în circulaţie nu va putea depăşi
8% din volumul total al cheltuielilor, bugetului de stat aprobat.
Emiterea bonurilor de tezaur şi a altor instrumente specifice se poate face numai în primele 10 luni
ale anului financiar, iar retragerea lor trebuie sa se facă, fără a depăşi anul financiar în care au fost emise.
O altă modalitate de acoperire a cheltuielilor bugetare şi a deficitului bugetar implicit, este
contractarea de împrumuturi, fără dobânda de la Banca Naţionala a României.
Banca Naţională poate acorda împrumut fără dobândă pentru acoperirea decalajului temporar
dintre veniturile şi cheltuielile bugetului de stat pe seama resurselor de creditare ale acesteia. Acest
împrumut urmează a fi rambursat până la sfârşitul anului financiar, respectiv pe seama veniturilor bugetare
sau a unui împrumut de stat efectuat în condiţiile legii.
Împrumutul acordat de Banca Naţională a României nu poate depăşi într-un an financiar 10% din
totalul cheltuielilor bugetului aprobat, precum şi dublul capitalului acesteia şi al fondului de rezervă
constituit.
7
 Bugetele locale reprezintă bugetele unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate
juridică. Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile Legii nr. 108/2004 şi potrivit
prevederilor Legii administraţie publice locale.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, întocmeşte buget propriu, în
condiţii de autonomie; între bugetele consiliilor locale şi bugetele consiliilor judeţene nu există relaţii de
subordonare.
În funcţie de cheltuielile şi veniturile prevăzute în cadrul bugetelor locale, deosebim: bugete proprii
şi bugete centralizatoare. Bugetele proprii cuprind numai veniturile şi cheltuielile specifice structurii
teritorial-administrative, în timp ce bugetele centralizatoare regrupează veniturile şi cheltuielile unităţii
teritorial-administrative, în ansamblul ei.
Consiliile judeţene şi consiliile locale se pot asocia intre ele, în condiţiile legii, pentru realizarea
unor lucrări şi servicii publice de interes local, pe baza de convenţie, asigurându-se, totodată, şi resursele
financiare corespunzătoare.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a sistemului unitar bugetar.
Proiectul acestui buget este elaborat de guvern şi este supus spre aprobare Parlamentului, o dată cu
bugetul de stat.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este alimentat din contribuţia pentru asigurările sociale plătită
de angajatori, contribuţia celor care beneficiază de bilete de tratament balnear şi de odihnă, contribuţia
salariaţilor pentru pensia suplimentară şi alte venituri.
Cheltuielile acestui buget vizează protecţia socială şi îmbracă forma pensiilor, trimiterilor la
tratament, balnear şi odihna, indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat şi administrat de Ministerul Muncii şi
Solidarităţii Sociale. Bugetele celorlalte organe autonome de asigurări sociale se aproba de organele de
conducere proprii, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii şi al Ministerului Finanţelor.
Bugetele fondurilor speciale vizează rezolvarea unor probleme de natura economică şi socială
apărute m economic şi sunt alimentate din resurse special aferente acestor scopuri. Cele mat importante
fonduri speciale sunt:
 Fondul de şomaj;
 Fondul dense şi accidente pentru protecţia persoanelor handicapate;
 Fondul special pentru sănătate;
 Fondul special pentru modernizarea drumurilor publice;
 Fondul special pentru modernizarea sistemului energetic, etc.
Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele şi cheltuielile trezoreriei, ca institute,
privind activitatea prin care aceasta îşi îndeplineşte funcţiile.
Bugetul instituţiilor publice autonome cuprind resursele şi cheltuielile acelor instituţii publice
centrale, care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii de drept public.
1.3. PRINCIPIILE PROCEDURII BUGETARE

La baza elaborării şi execuţiei bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor
fondurilor speciale şi bugetelor locale stau următoarele principii bugetare:
• Principiul unităţii;
• Principiul universalităţii;
• Principiul echilibrului bugetar;
• Principiul realităţii;
• Principiul anualităţii;
• Principiul specializării bugetare;
• Principiul publicităţii.
Principiul unităţii. În conformitate cu acest principiu, toate cheltuielile şi veniturile bugetare sunt
reunite intr-un singur document care este bugetul de stat.
Particularităţile sistemului bugetar au impus, insa apariţia unor documente anexe cum ar fi:
bugetele autonome, bugetele anexe, bugetele extraordinare sau conturile speciale de trezorerie.

8
 Bugetele autonome se întocmesc de către instituţii publice cu personalitate juridica şi se bucura de
autonomie naţională. Acest tip bugete nu sunt aprobate în Parlament, aprobarea lor rămânând la latitudinea
instituţiei publice respective.
Bugetele anexe sunt aprobate de Parlament, după aprobarea bugetului de stat.
Acestea cuprinde în structura lor veniturile şi cheltuielile aferente instituţiilor publice fără
personalitate juridica. Aceste bugete sunt elaborate în situa(ii excepţionale: calamităţi, stări de necesitate,
războaie etc. Ca un caz particular, putem menţiona ca acoperirea deficitelor acestor bugete se poate
realiza, inclusiv prin emisiune monetara.
Conturile speciale de trezorerie sunt încasări ce nu reprezintă venituri bugetare, ci plăţi cu caracter
temporar. Legătura a acestora cu bugetul de stat se realizează prin intermediul soldurilor acestora.
Principiul universalităţii. Acest principiu presupune înscrierea în buget a veniturilor respectiv, a
cheltuielilor în sume absolute. Din aceasta cauza, bugetul de stat mai este denumit şi buget brut.
Practica în materie, fie din raţiuni economice, fie din raţiuni politice, a impus evidenţierea în buget
a diferenţelor dintre sursele (veniturile) şi creditele bugetare. În acest caz avem de a face cu bugete nete.
În practică, însă apar, aşa-numitele bugete mixte care cuprind atât structurile de venituri şi cheltuieli
evaluate în mărimi absolute cât şi sume ce exprimă diferenţa dintre subvenţiile aferente regiilor autonome
vărsămintelor sau transferurilor eferente bugetelor locale în condiţiile creşterii autonomiei financiare a
regiilor autonome.
Principiul echilibrului bugetar
Principiul echilibrului bugetar presupune acoperirea integrala a cheltuielilor exerciţiului bugetar
din veniturile aferente. Realitatea economică a impus insa elaborarea tot mai frecventa a unor bugete care
se caracterizează prin deficitul bugetar, datorita creşterii, în principal, a cheltuielilor publice.
Aceasta creştere a deficitului bugetar se datorează majorării, cu predilecţie, a
cheltuielilor sectorului administrativ, sporirii datoriei publice şi, nu m ultimul rând, devalorizarea
monedei naţionale.
Pe plan mondial exista o preocupare continuă pentru soluţionarea deficitului bugetar ce se
înregistrează anual în unele ţări. În mod concret, s-au conturat următoarele metode de echilibrare bugetară:
1. Constituirea unor surse de acoperire pe seama veniturilor din impozite. În acei ani caracterizaţi
prin avânt economic, în vederea acoperirii cheltuielilor în perioadele de regres Aceasta metoda propune
echilibrarea bugetară pe o perioadă mai lunga de timp, de regulă, între 5 şi 10 ani, rămânând mai mult m
sfera teoretica, deoarece este dificil de prevăzut care este durata perioadelor de avânt economic şi care va
fi mărimea rezultatelor pozitive de realizat.
2. Constituirea unor fonduri de egalizare pe seama surselor obţinute în anii cu excedent bugetar.
Aceasta metoda presupune folosirea surselor excedentare prin plasarea lor pe piaţa de capital şi
valorificarea prin încasarea de dobânzi şi de dividende. Metoda îşi găseşte aplicativitate în practică,
întrucât fenomenul deficitului bugetar poate fi întâlnit mai mulţi ani consecutivi, nu se poate realiza decât
acoperirea parţială a acestuia.
3. Metoda amortizării alternative, presupune rambursarea masivă a datoriei publice în perioadele
de avânt economic şi stagnarea plăţilor în perioadele de regres.
4. Metoda emisiunii suplimentare de moneda este o alta modalitate de realizare a echilibrului
bugetar, deşi va avea efecte negative asupra politicii economice a statului respectiv. Adesea, guvernele
recurg la aceasta cale m situaţii de necesitate, perioade de criza prelungita etc. Urmările acestei emisiuni
sunt: inflaţia crescândă şi necontrolata, accelerarea spiralei preturi-salarii deprecierea economiilor
populaţiei.
5. Metoda datoriei publice. Este ce mai des utilizata metoda ce presupune contractarea de
împrumuturi prin emisiunea de titluri de valoare garantate de stat.
Principiul realităţii presupune înscrierea în buget numai a acelor cheltuieli minim necesare, iar m
concordant cu acestea a veniturilor posibile de realizat.
Principiul anualităţii bugetare decurge din faptul că anul bugetar se suprapune anului
calendaristic. Bugetul de stat începe să fie executat începând cu data de 1. 01 şi se încheie la data de 31
decembrie m fiecare an. După data încheierii bugetului de stat, veniturile aferente anului expirat se
consideră realizări ale bugetului din anul următor în timp ce cheltuielile anului încheiat se mai pot efectua
9
numai în măsura în care au fost prevăzute şi în noul buget. În mod concret, toate creditele bugetare
neconsumate în anul bugetar expirat sunt anulate o data cu închiderea bugetului la sfârşitul anului bugetar.
Principiul specializării bugetului.
Conform acestui principiu veniturile bugetare trebuie înscrise în buget şi aprobate de Parlament, pe
surse de provenienţă iar cheltuielile publice ce urmează a se efectua pe categorii definite de destinaţie şi în
funcţie de conţinutul lor economic.
Legea finanţelor publice prevede că, în cazuri excepţionale, se pot efectua virări de sume de la un
capitol bugetar la altui al clasificaţiei bugetare începând cu trimestrul al III-lea al exerciţiului bugetar şi cu
acordul Ministerului Finanţelor.
Respectarea specializării bugetare, prin clasificaţia bugetară presupune utilizarea creditelor
bugetare în cadrul destinaţiilor pentru care s-au aprobat, neadmiţându-se virarea acestora de la un
ordonator de credite la altui sau de la un capitol de cheltuieli la altul. Virările de credite bugetare între
celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, la nivelul fiecărui ordonator principal de credite se pot
efectua fiind de competenţa acestuia, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate.
Legea finanţelor publice prevede că, în cazuri excepţionale, se pot efectua virări de sume de la
capitolul bugetar la altui al clasificaţiei bugetare, începând cu trimestrul III-lea al exerciţiului bugetar şi cu
acordul Ministerului Finanţelor.
Principiul publicităţii bugetului cere ca bugetul să fie adus la cunoştinţa opiniei publice, astfel încât
să fie asigurată transparenţa cu privire la provenienţa şi modul de utilizare a banilor publici. După
aprobarea bugetului de către Parlament, Legea bugetară anuală este publicată în Monitorul Oficial şi
ulterior în culegeri Legislative. Forma în care este dat publicităţii trebuie să fie simplă, clară şi precisă.

1.4. ORDONATORII DE CREDITE ŞI ATRIBUŢIILE ACESTORA ÎN

DOMENIUL FINANCIAR-CONTABIL

Repartiţia şi utilizarea creditelor bugetare este în competenţa şi răspunderea ordonatorilor de

credite.
Prin ordonator de credite se înţelege persoana împuternicită să îndeplinească funcţie de
conducere într-un organ de stat, instituţie etc. , şi căreia i s-a acordat dreptul de a dispune de creditele
bugetare acordate.
Ordonatorii de credite pot fi: principali, secundari şi terţiari.
Ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi
bugetului fondurilor speciale sunt: conducătorii autorităţilor publice, miniştrii şi conducătorii celorlalte
organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. La Camera Deputaţilor şi la Senat, ordonatorii
principali de credite sunt secretarii generali ai acestora.
La nivel local, ordonatorii principali de credite sunt preşedinţii consiliilor judeţene sau primarii, în
funcţie de buget.
Ordonatorii secundari sau terţiari de credite sunt: conducătorii instituţiilor publice cu
personalitate juridică din subordinea ordonatorilor principali de credite, din bugetul de stat, din bugetul
asigurărilor sociale de stat şi din bugetele fondurilor speciale.
Ordonatorii secundari şi terţiari de credite sunt conducătorii celorlalte instituţii publice care se află
direct în subordinea ordonatorilor principali.
Ordonatorii principali de credite:
 Repartizează creditele bugetare, aprobate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat şi bugetele fondurilor speciale, pe unităţi ierarhic inferioare, în raport cu sarcinile acestora,
cuprinse în bugetele respective.
 Aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetul propriu.
Ordonatorii secundari de credite:
 Aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii şi a celor din bugetele proprii şi a celor din
bugetul fondurilor speciale;

10
  Repartizează creditele bugetare aprobate pe unităţi ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt
ordonatori de credite terţiari.
Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru
nevoile unităţilor pe care le conduc.
Ordonatorii principali, secundari şi terţiari au obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare
numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor
publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor prevederilor legale.
Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite din Legea bugetară anuală, nu pot
fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui ordonator de credite. Iar cheltuielile aprobate la un capitol al
clasei bugetare nu pot fi utilizate pentru finanţarea cheltuielilor altui capitol.
Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare, care nu contravin
legii bugetare anuale, sunt în competenţa fiecărui ordonator principal de credite, pentru bugetul propriu şi
pentru bugetele unităţilor subordonate şi se pot efectua înainte de angajarea cheltuielilor, începând cu
trimestrul al III-lea al anului fiscal.

1.5. INSTITUŢIILE PUBLICE ŞI ORGANIZAREA ACESTORA

Sfera de activitate care formează sistemul bugetar din ţara noastră cuprinde: învăţământul,
sănătatea, cultura, apărarea ţării, justiţia, autoritatea publică, protecţia mediului înconjurător, asistenţă şi
protecţie socială, activităţi de interes strategic, transporturi şi telecomunicaţii etc.
Instituţiile publice cuprind: Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, Ministerele, celelalte
organe de specialitate ale administraţie publice, centrale şi locale, alte autorităţilor publice, autoritatea
judecătorească, precum şi instituţiile de stat de subordonare centrală sau locală, indiferent de modul de
finanţare a activităţilor acestora.
Sunt considerate instituţii publice, cele care îndeplinesc următoarele trăsături:
 sunt instituţii ale statului de drept, care desfăşoară activitate politică sau executivă,
reprezentând puterea şi administraţia de stat în societate;
 sunt instituţii de stat, care îşi desfăşoară activitatea în strânsă legătură cu bugetul public,
privind resursele financiare constituite în cadrul acestuia, la nivel central, local sau prin
fondurile speciale, pentru acoperirea cheltuielilor, pe destinaţii specifice stabilite prin
clasificaţie bugetare.
Activitatea finanţelor publice cuprinde:
a) elaborarea şi execuţia bugetului public naţional pe toate cele trei structuri ale acestuia: bugetul
administraţiei centrale de stat, bugetul asigurărilor sociale şi bugetele locale;
b) perceperea impozitelor, taxelor şi a celorlalte venituri ale statului stabilite prin lege;
c) utilizarea mijloacelor financiare aflate la dispoziţia instituţiilor publice, indiferent de nivelul de
subordonare al acestora;
d) controlul modului în care a fost utilizate mijloacele materiale şi băneşti aparţinând instituţiilor
publice.
Guvernul elaborează proiectele bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele
fondurilor speciale, precum şi ale conturilor generale anuale de execuţie ale acestora şi le supune spre
aprobare Parlamentului, iar după aprobare răspunde de realizarea prevederilor bugetare. De asemenea,
guvernul exercită conducerea generală a activităţii executive în domeniul finanţelor publice, în care scop
examinează, periodic, situaţia financiară pe economie, execuţia bugetului public naţional şi a bugetelor
fondurilor speciale, concomitent stabilind măsuri pentru menţinerea sau îmbunătăţirea echilibrului bugetar,
după caz.

11
 CAPITOLUL 2
ELABORAREA, APROBRAREA, EXECUŢIA, ÎNCHEIEREA ŞI
CONTROLUL BUGETELOR LOCALE

2.1. BUGETUL LOCAL – INSTRUMENT AL AUTONOMIEI FINANCIARE

LOCALE

Bugetele locale reprezintă bugetele unităţilor administrativ-teritoriale care au personalitate

juridică. Bugetele locale se elaborează, se aprobă şi se execută în condiţiile Legii nr. 108/2004 – Legea
Finanţelor Publice şi potrivit prevederilor Legii administraţiei publice locale.
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al Municipiului Bucureşti, întocmeşte buget propriu, în
condiţii de autonomie; între bugetele consiliilor locale şi bugetele consiliilor judeţene nu există relaţii de
subordonare.
Resursele financiare ale unităţilor administrativ-teritoriale se constituie din impozite, taxe şi alte
venituri ale bugetului de stat, cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi ale bugetelor locale,
transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat şi venituri cu destinaţie socială. 1
Competenţele şi răspunderea autorităţilor administraţiei publice locale, în ceea ce priveşte finanţele
publice locale, se referă la:
 elaborarea şi aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite;
 stabilirea, încasarea şi urmărirea impozitelor şi taxelor locale, în condiţiile legii;
 urmărirea execuţiei bugetelor locale şi rectificarea acestora pe parcursul întregului an bugetar,
în condiţii de echilibru bugetar;
 stabilirea şi urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale, inclusiv opţiunea trecerii
sau nu a acestor servicii în răspunderea unor agenţi economici specializaţi sau servicii publice
locale, în vederea eficientizării acestora în beneficiul cetăţenilor;
 angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu şi lung şi urmărirea achitării la scadenţă a
obligaţiilor de plată rezultate din acestea;
 organizarea şi urmărirea efectuării controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii, a
gestiunilor instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea consiliilor locale.

2.2. STRUCTURA VENITURILOR ŞI A CHELTUIELILOR BUGETELOR

LOCALE

Potrivit legii finanţelor publice locale, structura veniturilor proprii comunelor, oraşelor,
municipiilor, sectoarelor Municipiului Bucureşti şi al Municipiului Bucureşti prezintă următoarea
compoziţie:
Venituri curente
1) Impozit pe profit;
2) Impozit şi taxe de la populaţie;
2. 1 Venituri care se supun impozitului pe venit:
a) venituri din activităţi independente:
* impozitul pe veniturile liber-profesioniştilor, meseriaşilor şi alte persoane
fizice independente şi asociaţii familiale;
b ) venituri din salarii;
c ) venituri din cedarea folosinţei bunurilor:
* impozitul pe veniturile din închirieri, subînchirieri locaţii de gestiune
şi arendări;
2. 2 Impozitul pe clădiri şi terenuri de la persoane fizice;
1
Articol din Legea nr. 108/2004, publicată în Monitorul Oficial
12
 2. 3 Taxe asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane fizice;
2. 4 Alte impozite şi taxe de la populaţie;
3) Taxe pentru terenurile proprietate de stat folosite în alte scopuri decât
pentru agricultura şi silvicultura;
4) Impozitul pe clădiri şi terenuri de la persoane juridice;
5) Taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele juridice;
6) Alte impozite directe:
6. 1. Alte încasări din impozite directe;
7) Impozitul pe spectacole;
8) Alte impozite indirecte:
8. 1. Taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de funcţionare;
8. 2. Alte taxe de timbru;
8. 3 Alte încasări din impozite indirecte;
9) Vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
10) Vărsăminte de la instituţii publice;
10. 1. Alte venituri privind circulaţia pe drumurile publice;
10. 2. Venituri din încasarea lucrărilor de combatere a dăunătorilor şi boli-
-lor în sectorul vegetal de la centrele locale pentru protecţia plantelor;
10. 3. Veniturile punctelor de însămânţări artificiale;
10. 4. Veniturile circumscripţiilor sanitar-veterinare;
10. 5. Vărsăminte din disponibilul instituţiilor publice şi ale activităţilor
autofinanţate;
10. 6. Alte venituri de la instituţiile publice;
11) Diverse venituri:
11. 1 Venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi
despăgubiri;
11. 2. Venituri din amenzile şi sancţiunile aplicate, potrivit dispoziţiilor
legale;
11. 3. Restituiri de fonduri din finanţarea bugetara locala a anilor
precedenţi;
11. 4. Încasări din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii;
11. 5. Venituri realizate din administrarea sau valorificarea bunurilor
Fostelor cooperative agricole de producţie;
11. 6. Încasări din alte surse.
Venituri din capital
12) Venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
12. 1. Venituri din vânzarea locuinţelor construite din fondurile statului
12. 2. Venituri din privatizare;
Venituri cu destinaţie specială
13) Taxe speciale;
14) Venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat;
15) Venituri din fondul pentru drumurile publice;
16) Venituri din fondul de intervenţie;
17 ) Venituri din fondul pentru locuinţe;
18) Venituri din amortizarea mijloacelor fixe;
19) Venituri din fondul aviaţiei civile;
20) Donaţii şi sponsorizări;
21) Sume acordate de persoane juridice şi fizice în vederea participării la
Finanţarea unor acţiuni de interes public;
Prelevări din bugetul de Stat:
- cote defalcate din impozitul pe salarii;
- sume defalcate din impozitul pe salarii pentru bugetele locale;
13
 - cote şi sume defalcate din impozitul pe venit.
Subvenţii primite din bugetul de stat
Încasări din rambursarea împrumuturilor acordate
Împrumuturi:
- împrumuturi pentru investiţii;
- împrumuturi temporare;
- împrumuturi din fondul de rulment.
Pentru delimitarea destinaţiei stabilite prin bugetul local, cheltuielile prevăzute în bugetele proprii
ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor Municipiului Bucureşti şi al Municipiului Bucureşti, se
aproba, potrivit criteriului funcţional, în următoarea structura:
1) Autorităţi executive;
2) Învăţământ;
2. 1. învăţământ preşcolar;
2. 2. învăţământ primar şi gimnazial;
2. 3. învăţământ liceal;
3) Sănătate:
3. 1. Creşe;
3. 2. Alte instituţii şi acţiuni sanitare;
4) Cultura, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret:
4. 1. Biblioteci publice, comunale, orăşeneşti, municipale şi judeţene;
4. 2. Muzee;
4. 3. Teatre şi instituţii profesionale, de spectacole şi concerte;
4. 4. Şcoli populare de arta;
4. 5. Case de cultura;
4. 6. Cămine culturale;
4. 7. Centre de conservare şi valorificare a tradiţiei şi creaţiei populare
4. 8. Culte religioase;
4. 9. Activitatea sportiva;
4. 10. Activitatea de tineret;
4. 11. Alte instituţii şi acţiuni privind cultura, religia şi activitatea
sportivă şi de tineret.
5) Asistenţa sociala, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii:
5. 1. Cămine de bătrâni;
5. 2. Cămine-spital pentru copii cu handicap, care funcţionează ca nişte
centre- pilot zonale de asistenta specială;
5. 3. Cămine -spital pentru bolnavi cronici somatici;
5. 4. Cămine -atelier;
5. 5. Cantine de ajutor social;
5. 6. Ajutor social;
5. 7. Indemnizaţii de naştere,
5. 8. Serviciul public specializat pentru protecţia copilului;
5. 9. Cămine-spital pentru copii cu handicap;
5. 10. Cămine-spital pentru bătrânii cronici neuropsihic;
5. 11. Alte acţiuni privind asistenţa socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii.
6) Servicii, dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape:
6. 1. Întreţinerea şi repararea străzilor;
6. 2. Iluminatul public;
6. 3. Salubritate;
6. 4. Întreţinere grădini publice, parcuri, zone verzi şi de agrement;
6. 5. Locuinţe;
6. 6. Alimentări cu apă, staţii de epurare pentru ape uzate, colectoare, staţi de pompare;
6. 7. Reţele, centrale şi puncte termice;
14
 6. 8. Canalizare;
6. 9. Amenajări hidrotehnice de interes local, în intravilan;
6. 10. Introducerea de gaze naturale în localităţi;
6. 11. Electrificări rurale;
6. 12. Alte acţiuni privind dezvoltarea publică şi locuinţe.
7) Agricultură şi silvicultură:
7. 1. Combaterea dăunătorilor şi a bolilor în sectorul vegetal – centre locale pentru protecţia
plantelor;
7. 2. Puncte de însămânţări artificiale;
7. 3. Circumscripţii sanitar-veterinare.
8) Transporturi şi comunicaţii:
8. 1. Aviaţia civilă;
8. 2. Drumuri şi poduri;
8. 3. Transport în comun;
8. 4. Alte cheltuieli în domeniul transporturilor şi comunicaţiilor;
9) Alte acţiuni economice:
9. 1. Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi a gheţurilor;
9. 2. Alte cheltuieli pentru acţiuni economice.
10) Alte acţiuni:
10. 1. Comandamente militare;
10. 2. Protecţie civilă;
10. 3. Fondul Român de Dezvoltare Socială;
10. 4. Alte cheltuieli.
11) Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, a dobânzilor şi comisioanelor aferente.
12) Transferuri din bugetele locale către bugetul Fondului de Asigurări
Sociale de Sănătate;
13) Împrumuturi acordate:
13. 1 Împrumuturi temporare pentru înfiinţarea unor instituţii şi servicii
publice de interes local sau a unor activităţi finanţate integral din
venituri extrabugetare;
14) Plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli:
14. 1. Dobânzi aferente datoriei publice interne;
14. 2. Dobânzi aferente datoriei publice externe;
14. 3. Cheltuieli ocazionate de emisiunea şi plasarea titlurilor de stat şi
de riscul garanţiilor date de stat în condiţiile legii;
14. 4. Diferenţe de curs aferente datoriei publice externe;
14. 5. Dobânzi aferente împrumuturilor din fondul de tezaur;
14. 6. Dobânda datorata trezoreriei statului;
15) Rambursări de împrumuturi acordate:
15. 1. Rambursarea împrumuturilor acordate din fondul de tezaur;
15. 2. Rambursarea împrumuturilor acordate din trezoreria statului;
15. 3. Rambursarea împrumuturilor interne pentru investiţii;
15. 4. Rambursarea împrumuturilor externe pentru investiţii;
16) Fonduri de rezervă:
16. 1. Fond de rezerva bugetara la dispoziţia consiliilor locale şi judeţene
17 ) Cheltuieli cu destinaţie speciala:
17. 1. Servicii publice finanţate din taxe speciale;
17. 2. Cheltuieli din fondul pentru drumurile publice;
17. 3. Cheltuieli din fondul de intervenţie;
17. 4. Cheltuieli din fondul pentru locuinţe;
17. 5. Cheltuieli din amortizarea mijloacelor fixe;
17. 6. Cheltuieli din donaţii şi sponsorizări;
15
 17. 7. Cheltuieli din fondul aviaţiei civile;
17. 8. Cheltuieli din sume acordate de persoane juridice şi fizice în vede-
-rea participării la finanţarea unor acţiuni de interes public.

2.3. FUNDAMENTAREA ŞI ELABORAREA BUGETELOR LOCALE

Elaborarea proiectelor bugetelor locale este de competent primarilor, ceea ce priveşte bugetele
comunale şi orăşeneşti şi a preşedinţilor consiliilor judeţene, în ceea ce priveşte bugetele judeţelor. În
exercitarea acestor atribuţii, primarii comunelor şi oraşelor, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene sunt
ajutaţi de funcţionarii specialitate financiar-contabilă din comune şi de serviciile de buget din
circumscripţie şi administraţiile financiare ale oraşelor şi municipiilor.
Operaţiunile specifice de elaborare a bugetelor locale sunt cele de fundamentare a veniturilor şi
cheltuielilor în corelaţia pretinsa de cerinţa echilibrului bugetar.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se realizează cu ajutorul datelor concentrate de către
consiliile comunale şi serviciile de impozite şi taxe din cadrul circumscripţiilor şi administraţiilor
financiare orăşeneşti şi municipale, respectiv, din direcţiile judeţene ale finanţelor publice şi controlului
financiar de stat.

2.3.1. FUNDAMENTAREA VENITURILOR BUGETULUI LOCAL

Veniturile bugetelor locale se formează din impozite, taxe şi alte venituri stabilite de Legea
bugetara anuala. Veniturile administraţiei publice locale sunt:
 veniturile proprii;
 cote defalcate din impozitul pe salarii;
 cote defalcate din impozitul pe venit;
 sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetului local, care iau forma
sumelor defalcate din unele venituri ale statului şi ale transferurilor cu destinaţie specială;
 sume defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei;
 sume alocate de consiliul judeţean pentru echilibrarea bugetelor locale;
 împrumut la fondul de rulment propriu.

Veniturile proprii se definesc ca fiind:

1. venituri curente:
1. 1. venituri curente fiscale:
 impozitul pe clădiri la persoane fizice;
 impozitul pe clădiri persoane juridice;
 impozitul pe terenuri la persoane fizice;
 impozitul pe terenuri la persoane juridice;
 taxa pentru terenurile proprietate de stat, folosite m alte scopuri decât pentru agricultura şi
silvicultura.
 taxa asupra mijloacelor de transport deţinute de persoanele fizice şi juridice.
Aceasta categoric de impozite fiscale, cu cea mai mare pondere în cuprinsul bugetului local, se
achita trimestrial având patru termene de plata: 15 martie; 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie ale
anului fiscal.

1. 2. venituri curente nefiscale:

a). vărsăminte din profitul net al regiilor autonome;
b). vărsăminte de la instituţiile publice, cum ar fi:
 venituri privind circulaţia pe drumurile publice;
 venituri din încasarea contravalorii lucrărilor de combatere a dăunătorilor şi bolilor în sectorul
vegetal-servicii publice de protecţie a plantelor.
16
  veniturile punctelor de însămânţări artificiale;
 veniturile circumscripţiilor sanitar-veterinare;
 vărsăminte din disponibilităţile instituţiilor publice şi activităţilor autofinanţate;
 contribuţii datorate de persoanele beneficiare ale serviciilor cantinelor de ajutor social;
c). diverse venituri, cum ar fi:
 venituri din recuperarea cheltuielilor de judecată, imputaţii şi despăgubiri;
 venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate, potrivit dispoziţiilor legale
 restituiri de fonduri din finanţarea bugetară a anilor precedenţi;
 venituri din concesiuni şi închirieri;
 încasări din valorificarea bunurilor confiscate, potrivit legii, etc.

2. veniturile din capital au o pondere destui de redusa în bugetul local şi cuprind următoarele
categorii:
 venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice;
 venituri din vânzarea locuinţelor constituite din fondurile statului.

3. veniturile cu destinaţie specială pot fi clasificate, din punct de vedere al provenienţei, în două
mari categorii:
 din surse proprii, cum ar fi cele din taxe speciale, venituri din amortizarea mijloacelor fixe,
venituri din vânzarea unor bunuri aparţinând domeniului privat;
 din surse atrase, cum ar fi donaţii, sponsorizări, surse acordate de persoane juridice şi fizice, în
vederea participării la finanţarea unor acţiuni de interes public etc.

2.3.2. FUNDAMENTAREA CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL

Cheltuielile cugetelor locale cuprind:

 cheltuieli de personal;
 cheltuieli materiale şi servicii;
 subvenţii;
 transferuri;
 dobânzi;
 cheltuieli de capital;
 rambursări de împrumuturi;
 rezerve.
Potrivit Legii bugetare anuale, cheltuielile care se prevăd în bugetele proprii ale comunelor,
oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi al Consiliul General al Municipiului Bucureşti
se refera la:
1. Autorităţi executive;
2. Învăţământ;
3. Sănătate;
4. Cultura, religie şi acţiuni privind sănătatea sportiva;
5. Servicii de dezvoltare publica şi locuinţe;
6. Agricultura şi silvicultura;
7. Transporturi şi telecomunicaţii;
8. Prevenirea şi combaterea inundaţiilor şi îngheţurilor;
9. Asistenţă socială, alocaţii, pensii, ajutoare şi indemnizaţii;
10. Alte acţiuni, cum ar fi:
- comandamente militare;
- protecţie civilă;
- Fondul Român de Dezvoltare Socială;
- Fondul pentru Dezvoltare Regională;
17
 11. Fond pentru garantarea împrumuturilor externe, dobânzilor şi comisioanelor aferente;
12. Transferuri către alte bugete;
13. Dobânzi aferente datoriei publice şi alte cheltuieli
14. Plaţi de dobândă;
15. Rambursări de împrumuturi acordate;
16. Fondul de rezervă;
17. Cheltuieli cu destinaţie specială.
Fundamentarea cheltuielilor de personal
Cheltuielile de personal vizează plata drepturilor salariale ale personalului angajat, precum şi
drepturile de delegare, detaşare şi transfer în interesul serviciului.
Cheltuielile de personal se stabilesc tunând seama de dimensionarea personalului de specialitate,
administrativ şi auxiliar, finanţate de la buget.
Fundamentarea cheltuielilor materiale şi de servicii
Cheltuielile materiale şi de servicii sunt, în principal, cheltuieli de întreţinere şi gospodărire a
sediilor şi spatiilor unde îşi desfăşoară activitatea consiliul local consiliul judeţean, instituţiile publice
subordonate şi alte instituţii ale căror cheltuieli de acest tip se finanţează din bugetul local.
Alocaţiile pentru instituţiile publice ale căror cheltuieli materiale şi prestări servicii se asigură
potrivit legii, din veniturile extrabugetare sau din bugetele locale se vor fundamenta în funcţie de
programul de activitate al acestora, analizându-se necesitatea, oportunitatea şi eficienţa fiecărei cheltuieli,
asigurându-se condiţiile normale pentru fiecare instituţie.
Fundamentarea subvenţiilor şi transferurilor.
Cheltuielile de transfer nu reprezintă un veritabil consum de surse, ci o serie de operaţiuni de
redistribuire în favoarea unor persoane fizice sau a unor organisme publice sau private. Intre Cheltuielile
de transfer se pot deosebi:
 cheltuieli publice pentru asistenta sociala;
 cheltuieli de transfer către sectorul cultural-educativ pentru acordarea de burse sau
subvenţionarea instituţiilor din acest domeniu;
 subvenţii acordate regiilor autonome sau societăţilor comerciale cu capital de stat;
Din anul 1999, cheltuielile privind subvenţiile şi transferurile sunt acoperite din venituri proprii ale
bugetului local, precum şi din cote şi sume defalcate din impozitul pe venit.
Fundamentarea cheltuielilor de capital
Cheltuielile de capital sunt cele care permit achiziţionarea sau construirea de bunuri publice de
folosinţa îndelungată, contribuind la îmbogăţirea şi modernizarea sectorului public, cum ar fi construirea
de autostrăzi, porturi şi aeroporturi, baraje, clădiri administrative, şcoli etc.
Programul de investiţii se vor înscrie cheltuielile pe ani şi etape de execute pentru investiţiile în
continuare şi pentru cele noi.
Sumele se prevăd a fi alocate pentru această destinaţie se vor stabili după luarea în calcul a tuturor
posibilităţilor de finanţare din surse proprii sau din surse atrase.

18
2.3.3. EVOLUŢIA BUGETELOR LOCALE CENTRALIZATE PE ŢARĂ ÎN
PERIOADA 1991-2003

În perioada 1991-1995, creştere de aproximativ două ori;

 1996 - 2000, se constată o descreştere sau stagnare;
 2001, creşte de 58,8% faţă de 2000 fiind justificată prin creşterea activităţilor transferate;
- venit minim garantat;
- cheltuieli pentru personalul din învăţământ;
 2002, faţă de 2001, 15% creştere;
 2003 buget aprobat – 24,5% creştere, datorită transferării unor noi activităţi.

19
 Structura veniturilor bugetelor locale
evolutie 1991-2003
Transfer handic.
ANPH
Sum e din IVG pentru Sume din IVG pentru
protectia copilului si protectia copilului si
pers cu handicap, pers cu handicap,
venitul m inim garantat venitul m inim garantat

Sume din TVA Sume din TVA Sume din TVA

*invatamant, * Invatamant , * invatamant,
*protectia copilului *consultanta agricola *consultanta agricola

Sume din IVG aloc Sume din IVG aloc Sume din IVG aloc Sume din IVG aloc
de cons judetean de cons judetean de cons judetean de cons judetean

Sume def din IVG Sume def din IVG Sume def din IVG Sume def din IVG
pentru livrarea pentru livrarea pentru livrarea pentru livrarea
energiei termice energiei termice energiei termice energiei termice

Cote din impozitul Cote defalcate din Cote defalcate din Cote defalcate din Cote defalcate din
pe salarii impozitul pe venit impozitul pe venit impozitul pe venit impozitul pe venit

Fond special
pentru
Venituri cu Venituri cu Venituri cu Venituri cu Venituri cu
alimentare cu
destinatie speciala destinatie speciala destinatie speciala destinatie speciala destinatie speciala
apa si pietruire
drumuri(1997)
Sume defalcate Sume defalcate din Sume defalcate din Sume defalcate din Sume defalcate din
Sume defalcate din
din imp. pe impozitul pe venit impozitul pe venit impozitul pe venit impozitul pe venit
imp. pe salarii
salarii (1998) pentru echilibrare pentru echilibrare pentru echilibrare pentru echilibrare

Subventii(transferuri)
Subventii Subventii Subventii Subventii Subventii Subventii
de la bug de stat
taxe de timbru, taxe
judiciare si notariale
Venituri proprii Venituri proprii Venituri proprii Venituri proprii Venituri proprii Venituri proprii Venituri proprii
1991-1992 1993-1998 1999 2000 2001 2002 2003

Evolutia prelevarilor de la bugetul de stat, pe ansamblul bugetelor

locale centralizate la nivelul tarii, în perioada 1991-2003

7% 6% 7% 7%
20% 4% 4% 4%
7%
7%
14% 16%
41% 13%
47% 50% 50%
52% 55%
31%
26%
26%
52%
100% 100% 43%

37%
59% 4% 42% 36%
53% 50% 48% 50%
45% 11%
11%

8% 3%
16% 14% 2%
7% 6% 8%

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

venituri cu destinatie speciala subventii (transferuri) de la bug de stat

subventii de la bug de stat cote def din imp pe salarii
sume def din TVA sume def din imp. pe salarii
cote def din imp pe venit sume def din imp. pe venit pt echil
sume def din imp. pe venit pt energ term sume alocate de CJ

20
 Evolutia structurii veniturilor bugetelor locale centralizate la
nivelul tarii
in perioada 1991-2002
0.08% 0.30% 0.94% 0.47% 0.55% 1.63% 0.08% 0.31% 0.60% 9.14%

70.63% 72.02% 64.39% 74.16%

84.14%78.59% 80.96% 76.45% 80.57% 74.72% 83.46%82.01% 69.47%

1.50%
1.48%
0.88% 1.78%
0.97% 1.29%
5.98% 2.92% 0.66%
29.06% 32.47% 0.55% 0.63%
26.20% 23.97%
21.64% 18.29% 23.86% 15.67% 16.75% 20.10%
15.70%15.43% 16.04%

19 9 1 19 9 2 19 9 3 19 9 4 19 9 5 19 9 6 19 9 7 19 9 8 19 9 9 2000 2001 2002 2003

Venituri poprii Venituri din capital

Prelevãri din bugetul de stat Alte venituri

Evolutia structurii veniturilor bugetelor locale

centralizate la nivelul ţării
in perioada 1991-2003
5% 5% 6% 5%
13% 5% 4% 3% 3%
6% 12%
33% 10% 12%
38% 36% 39% 37%
44%
34% 26% 19%
21%
71% 32%
84%
7% 26%
46% 36% 3% 31%
37% 38% 9% 34%
43% 11%
36% 2%
2% 11% 2%
6%
1% 1% 1% 2% 6% 8%
1% 1% 1%
6% 3% 1% 6 % 1 %5 % 1%
1% 1%
29% 16% 15% 16% 26% 22% 18% 24% 32% 24% 16% 17% 19%

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Venituri p ro p rii Venituri d in cap ital Alt e venituri

venituri cu d est inatie s p eciala s ub v. (trans f) d e la b ug d e s tat s ub ventii d e la b ug d e s tat
co te d ef d in imp p e s alarii s ume d ef d in TVA s ume d ef d in imp . p e salarii
co te d ef d in imp p e venit s ume d in imp . p e venit p t echil s ume d in IVG p t energ term
s ume alo cate d e CJ

1991-1992 – Structura veniturilor constă în:

- venituri proprii;
- subvenţii de la bugetul de stat.
Se constată o tendinţă de scădere a ponderii veniturilor proprii de la 29% la 16% şi o creştere a
ponderii prelevărilor de la bugetul de stat de la 71% la 84%.
1993-1998 – două surse – sume defalcate din impozitul pe salarii şi subvenţii de la bugetul de stat
(cu destinaţie).
Anul 1999 – apariţia Legii nr. 189/1998 a finanţelor publice locale, structura veniturilor bugetelor
locale fiind astfel:
a) venituri proprii 32%
b) prelevări de la bugetul de stat – 68%, din care:
- cote din impozitul pe salarii – 52%;
21
 - la venituri cu destinaţie specială – 16%;
- subvenţii – 11%;
- sume defalcate din impozitul pe salarii 200%.
Anul 2000 – Structura veniturilor bugetelor locale se modifică:
- o cotă din impozitul pe venit – la consiliile judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale,
- sume defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei termice livrată
populaţiei.
Anul 2001 – se transferă noi surse care determină o schimbare în ponderea structurii veniturilor
bugetelor locale:
- sume defalcate din TVA pentru cheltuieli de personal la învăţământ;
- sume defalcate din IVG pentru asigurarea venitului minim garantat;
- sume defalcate din TVA pentru protecţia copilului, persoanelor cu handicap (plata
însoţitorilor).
Anul 2002 – Se menţin celelalte venituri, doar creşterea procentului cotelor din IVG la consiliile
judeţene pentru echilibrarea bugetelor locale la 17%.
Anul 2003 – Se menţine structura veniturilor proprii şi cotele din IVG – se mai transferă o sursă
“transfer pentru protecţia persoanelor cu handicap (drepturile acestora)”.
Ponderea categoriilor de venituri pe unităţi administrativ-teritoriale în anul 2002
Nr. Total Consilii
Categorie venituri Judeţe Municipii Oraşe Comune
Crt. ţară judeţene
1. Venituri proprii 17% 8% 6% 24% 19% 13%
2. Venituri cu destinaţie
5% 10% 14% 3% 3% 3%
specială
3. Sume defalcate din TVA 34% 15% 24% 35% 43% 45%
4. Cote din IVG 21% 11% 18% 5% 12% 24%
5. Sume din IVG pentru
12% 11% 18% 5% 12% 24%
echilibrare
6. Sume din IVG pentru
3% 4% - 5% 3% -
en.termică
7. Sume cote din IVG date
6% 9% 14% 3% 4% 8%
de CJ
8. Subvenţii 1% 2% 1% 1% - -
9. Alte venituri 1% 1% 2% 1% 1% 1%

22
 Ponderea veniturilor pe unităţile administrativ-teritoriale este diferenţiată:
- sume defalcate din TVA pentru cheltuielile de personal învăţământ: total ţară 34% din care
judeţe 15%, municipii 36%, oraşe 43% şi comune 45%;
- “cote din IVG” – total ţară 21%, judeţe 21%, municipii 23%, oraşe 15%, comune 6%;
- sumele defalcate din IVG pentru echilibrare total ţară de 12%, judeţe 11%, municipii 5%, oraşe
12%, comune 24%;
- sume alocate de consiliile judeţene din cota de IVG total ţară 6%, judeţe 9%, municipii 3%,
oraşe 4% şi comune 8%. Cota reţinută de consiliile judeţene din această sumă este de 34,4% media pe
ţară;
- venituri proprii total ţară 17%, din care judeţe 8%, municipii 24%, oraşe 19%, comune 13%.
STRUCTURA CHELTUIELILOR BUGETELOR LOCALE-EVOLUTIE 1991-2003 Drepturi le pers
Actiuni noi finantate de consiliile locale cu handi cap
Aj utor pentru Ajutor pentru
i ncalzit incal zit
programe de programe de
dezvoltare dezvol tare
" Lapte si corn" " Lapte si corn"
Cul te rel igioase Cul te rel igioase

Inv spec, ch de Inv spec, ch de Inv spec, ch de

personal si burse personal si burse personal si burse
V mini m V mini m V minim
garantat garantat garantat
plata pl ata pl ata pl ata
insotitorilor pt i nsotitorilor pt insotitoril or pt i nsotitoril or pt
handicapati handicapati handicapati handicapati
consultanta consultanta consultanta consultanta
agricola agricola agricola agricol a
act sani tar- act sanitar- act sanitar- act sani tar- act sanitar-
veterinare si veterinare si veterinare si veterinare si veterinare si prot
prot plantelor prot plantel or prot plantelor prot plantelor pl antelor
a eroport a eroport aeroport aeroport a eroport aeroport
Protectia Protectia Protectia Protectia Protectia Protectia Protectia
copil ului copil ului copilului copil ului copilului copilului copilului
al imentari cu alimentari cu
alimentari cu alimentari cu al imentari cu alimentari cu al imentari cu
apa si apa si
apa si pietruire apa si pietruire apa si pietruire apa si pietruire apa si pietr
pietruire pi etruire
drumuri drumuri drumuri drumuri drumuri
drumuri drumuri
Institutii de Instituti i de Instituti i de Institutii de Institutii de Instituti i de Institutii de Instituti i de
cultura cultura cultura cultura cultura cultura cultura cultura

Sanatate Agricultura Agricultura Agricultura Agricultura Agricultura

Fonduri Fonduri Ch cu dest Ch cu dest
Sanatate Ch cu dest spec Ch cu dest spec Ch cu dest spec
speciale speciale spec spec
Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni
economice economice economice economice economice economice econom ice economice
Sanatate Cultura Cultura Cultura Cultura Cultura Cultura Cultura Cultura
Alte actiuni
Sanatate Invatam ant Invatam ant Invatam ant Invatamant Invatam ant Invatam ant Invatam ant Invatamant Invatam ant
economice
Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni Alte actiuni
Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi Transporturi
Servicii de Servicii de Servicii de Servicii de dezv Servicii de Servicii de dezv Servicii de Servicii de dezv Servicii de dezv Servicii de dezv Servicii de dezv
dezv publ dezv publ dezv publ publ dezv publ publ dezv publ publ publ publ publ
Asistenta Asistenta Asistenta Asistenta Asistenta Asistenta Asistenta Asistenta
Asistenta sociala Asistenta sociala Asistenta sociala
sociala sociala sociala sociala sociala sociala sociala sociala
Autoritati Autoritati Autoritati Autoritati Autoritati Autoritati Autoritati Autoritati
Autoritati publice Autoritati publice Autoritati publice
publice publice publice publice publice publice publice publice
1991-1992 1993-1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Evolutia structurii cheltuielilor pe ansamblul bugetelor locale centralizate la nivelul tarii în

perioada 1991-2003

2% 1% 1% 1% 1% 2% 1% 1% 2% 3% 2% 2% 3%

6% 4% 4%
10% 10%
23% 20% 20% 20% 20% 8% 7% 7%
26% 24%
32% 12% 12%
22% 25%
25%

39% 38% 39% 41% 40% 36% 13% 12%

46% 43% 9%
0% 3% 0.46%4% 4%
1%
48% 59%
6% 6% 5%
4% 3% 5% 9% 8% 12%
4% 5% 36% 36%
4% 34%
4% 13% 12% 13% 1% 5% 4%
0%
5%
0%
1% 9% 9% 8%
15% 15%
6% 1% 10% 12% 10%
4%
11% 13% 14% 14%
9% 8% 8% 7% 7% 8% 10% 10% 10%

1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003

Autoritãþi publice Învãtãmânt Sãnãtate Culturã, religie Asistentã socialã

Servicii sI dezv publ Transporturi Chelt cu dest spec Alte cheltuieli

23
 Evoluţia ponderii categoriilor de cheltuieli în perioada 1991-2003

- învăţământ de la 10% în 1995 la 36% în 2002 şi 34% în 2003;

- cultură ponderea se menţine aproximativ între 4-5%;
- asistenţă socială ponderea creşte de la 1% în 1991 la 13% în 2002 şi 12% în 2003;
- o evoluţie interesantă au avut-o cheltuielile pentru servicii şi dezvoltare publică de la 48% în
1991 la 22% în 2002 şi 25% în 2003 – ceea ce înseamnă că aceste servicii s-au descentralizat fiind
tendinţa de a fi externalizate, având legislaţia corespunzătoare pentru acest domeniu;
- transporturi şi comunicaţii de la 32% în 1991 la 7,2 în 2002 şi 6,5% în 2003, de asemenea fiind
influenţate de externalizarea transportului local, care a fost încredinţat la societăţile comerciale.
Având în vedere necesităţile privind reabilitarea drumurilor publice, ponderea acestor cheltuieli
este foarte mică.

Ponderea structurii cheltuielilor pe capitole pe unităţi administrativ-teritoriale pe anul

2002
Consilii judeţene
Total ţară Municipii Oraşe Comune
Cu M.B. Fără M.B.
Autorităţi executive 10% 6% 9% 7% 12% 18%
Învăţământ 37% 8% 12% 42% 45% 47%
Cultură 4% 11% 15% 2% 3% 2%
Asistenţă socială 13% 16% 25% 9% 13% 18%
Servicii de dezvoltare 22% 22% 4% 31% 22% 8%
Transport 7% 24% 16% 3% 0% 5%
Alte cheltuieli 7% 13% 19% 6% 5% 2%

24
 Ponderea structurii cheltuielilor pe titluri pe unităţi administrativ-teritoriale pe anul 2002
Consilii judeţene
Total ţară Municipii Oraşe Comune
Cu M.B. Fără M.B.
Cheltuieli de personal 40% 19% 29% 38% 50% 57%
Cheltuieli materiale şi
26% 31% 35% 28% 22% 18%
servicii
Subvenţii 21% 33% 23% 18% 14% 17%
Cheltuieli de capital 12% 16% 12% 14% 12% 8%
Alte cheltuieli 1% 1% 1% 2% 2% 0%

2.3.4. CRITERII DE REPARTIZARE A SUMELOR DEFALCATE DIN IVG

PENTRU ECHILIBRAREA BUGETELOR LOCALE

Pentru anul 1999 – conform Legii nr. 36/1999 a bugetului de stat au fost 9 criterii, ca procent din
total sume de echilibrare:
 5% în funcţie de numărul populaţiei unităţilor administrativ-teritoriale;
 5% lungime reţele străzi orăşeneşti;
 5% în funcţie de lungimea drumurilor;
 5% în funcţie de numărul de locuitori;
 8% în funcţie de lungimea reţelelor de canalizare şi apă;
 25% nr. de elevi în învăţământul preuniversitar;
 15% nr. de copii în centrele de plasament;
 2% nr. unităţilor administrativ-teritoriale;
 30% în funcţie de capacitatea financiară.

Pentru anul 2000 – conform Legii nr. 76/2000 – repartizarea a fost conform unui singur criteriu
„capacitatea financiară”.
25
 Pentru anul 2001 conform Legii 216/2001 a bugetului de stat, criteriile au fost în număr de 4,
astfel:
 10% din sumă în funcţie de suprafaţa unităţii administrativ teritoriale;
 15% din sumă în funcţie de numărul de persoane asistate sociale;
 5% din sumă în funcţie de nr. de elevi în funcţie de numărul de elevi din învăţământul
preuniversitar;
 70% din sumă în funcţie de „capacitatea financiară”.

Pentru anul 2002 – conform Legii 743/2001 pentru repartizarea sumelor de echilibrare a fost un
singur criteriu „capacitatea financiară”.
Pentru anul 2003 – conform Legii 631/2002 a bugetului de stat pentru anul 2003 – de asemenea a
fost un singur criteriu „capacitatea financiară” (la nivel de judeţe).
În interiorul judeţelor, repartizarea pe localităţi s-a făcut astfel:
 50% din sumă în funcţie de capacitatea financiară;
 50% din sumă pe baza criteriilor specifice aprobate prin hotărâri ale consiliilor judeţene.
Ca o concluzie – din experienţa acestei perioade considerăm că nu există o „formulă magică” care
să asigure o echilibrare echitabilă, de aceea ne menţinem propunerea ca echilibrarea să se facă pe două
componente:
 buget de funcţionare – operaţional – pe bază de normative, pe categorii de cheltuieli;
 buget de dezvoltare – pe bază de proiecte şi programe.

2.3.5. Analiza evoluţiei descentralizării pe baza unor indicatori economico-financiari

specifici administraţiei publice locale

Evaluarea stadiului descentralizării precum şi a managementului administraţiei publice locale se

poate analiza prin prisma unui set de indicatori economico-financiari care permit:
 analiza şi măsurarea performanţelor;
 urmărirea modului cum implementează obiectivele reformei;
 monitorizarea reformelor de descentralizare;
 direcţionarea şi gestionarea procesului de reformă la nivel central şi local;
 informarea factorilor de decizie;
 accelerarea reformei, pe baza principiilor responsabilizării şi transparenţei precum şi a
subsidiarităţii.

a) Gradul de autofinanţare a administraţiei publice locale în funcţie de veniturile proprii (VP)

raportat la total venituri × 100:

26
 în perioada 1996-1998 înregistrează creşteri sau descreşteri în funcţie de ponderea
transferurilor de la bugetul de stat;
 1999 – anul intrării în vigoare a legii finanţelor publice locale, se constată o creştere foarte
mare a ponderii de 32%, aceasta explicându-se că activitatea stabilire, urmărire şi încasare a
impozitelor şi taxelor locale a trecut în sarcina consiliilor locale, ceea ce a determinat o
cointeresare în a colecta venituri proprii;
 după anul 2000 – acest indicator înregistrează o descreştere la 24%, pe anul 2000, la 16% în
anul 2001, 17% în anul 2002 şi 20% în 2003 – aceasta fiind explicaţia prin faptul că au fost
transferate către autorităţile administraţiei publice locale noi activităţi, ex.: finanţarea
învăţământului, handicapaţi etc.

27
 Gradul de autofinanţare pe unităţi administrativ-teritoriale
Municipiul
Anul Total ţară Judeţ Municipii Oraşe Comune
Bucureşti
2000 25,7% 11,2% 35,8% 29,8% 21,4% 24,1%
2001 16,7% 6,7% 21,32% 17,53% 12,71% 16,92%
2002 17,38% 6,05% 23,4% 19,48% 12,87% 18,81%
2003 20,1% 6,45% 24,8% 23,23% 17,15% 21,84%

b) Capacitatea de a genera venituri – ca un raport între veniturile proprii, cote din IVG şi total
cheltuieli × 100

28
 Capacitatea de a genera venituri

Media pe Municipiul
Explicaţii Judeţe Municipii Oraşe Comune
ţară Bucureşti
CGV 2000 63,02% 44,92% 70,99% 58,41% 43.90% 83.16%
CGV 2001 47,00% 41,91% 47,28% 39,98% 27,89% 78,09%
CGV 2002 44,47% 41,54% 45,14% 38,50% 26,37% 74,10%
CGV 2003 46,08% 31,54% 47,42% 45,02% 29,23% 67,28%

c) Capacitatea de investire – ca un raport între cheltuiala de capital şi total cheltuieli × 100 –

arătând ce fonduri a afectat o autoritate locală pentru dezvoltare.

29
Capacitatea de investire

30
 Media pe Municipiul
Explicaţii Judeţe Municipii Oraşe Comune
ţară Bucureşti
19,6% 20,3%
CI 2001 13,25% 15,42% 13,75% 10,76% 8,19% 17,84%
CI 2002 12,48% 11,53% 13,02% 11,91% 7,59% 19,32%
CI 2003 17,01% 17,58% 19,26% 16,59% 11,85% 26,22%

d) Rigiditatea cheltuielilor – se determină ca raport între cheltuielile de personal şi total cheltuieli

× 100

31
 Rigiditatea cheltuielilor

Media pe Municipiul
Explicaţii Judeţe Municipii Oraşe Comune
ţară Bucureşti
RC 2000 15,8% 22% 9% 21,7% 31,6% 6,5%
RC 2001 41,75% 27,95% 41,46% 53,45% 64,44% 19,59%
RC 2002 39,99% 29,06% 40,22% 50,1% 57,1% 19,12%
RC 2003 37,95% 30,23% 37,54% 46,33% 55,50% 18,18%

Acest indicator arată cât de limitată este autonomia decizională a autorităţilor administraţiei publice
locale în prioritizarea cheltuielilor, întru-cât trebuie să asigure mai întâi funcţionarea autorităţilor şi numai
după aceea să aloce sume pentru celelalte activităţi şi pentru dezvoltare.

e) Impozitul pe venitul global mediu pe cap de locuitor

Analizând în evoluţie, în anul 2000 un număr de 13 judeţe erau peste media pe ţară, în 2001 acelaşi
număr, iar în 2002 – 15 judeţe sunt peste media pe ţară.
Aceşti indicatori precum şi alţii arată de fapt nevoia de echilibrare a bugetelor locale – o
problemă mult dezbătută şi mediatizată, fiind şi unele proiecte care au tratat această problemă a echilibrării
bugetelor locale, în funcţie de competenţele de finanţare.

f) Gradul de autonomie decizională în repartizarea cheltuielilor, calculat ca raport între veniturile

fără destinaţie (depersonalizate) şi total venituri.
Acest indicator arată gradul de autonomie locală în privinţa repartizării cheltuielilor pe activităţi şi
pioritizarea acestora.

32
33
 g) Gradul de colectare a veniturilor proprii care se calculează între execuţia veniturilor
proprii şi buget aprobat × 100
Acest indicator arată capacitatea administraţiei publice locale de a fundamenta corect veniturile
proprii şi de a acţiona pentru colectarea acestora, respectiv responsabilizarea pentru creşterea autonomiei
financiare.
În anul 2001, gradul mediu de colectare a veniturilor proprii a fost de 79,5%, între judeţe, gradul
cel mai înalt înregistrând judeţul Timiş de 93,1% şi cel mai mic judeţul Galaţi de 55%.
În anul 2002 media pe ţară este de 84,1%, cel mai mare procent înregistrând judeţul Vaslui de
100,7% şi cel mai mic procent judeţul Giurgiu de 55,5%.
Justificări:
 supraestimarea programului de venituri proprii;
 slaba preocupare a autorităţilor pentru colectarea veniturilor proprii precum şi a stabilirii
corecte a bazei de impozitare;
 creşterea numărului de agenţi economici în incapacitate financiară;
 instabilitate legislativă (exp. anularea taxei pe teren extravilan);
 incapacitatea contribuabililor de a achita obligaţiile de plată.

h) Ponderea cheltuielilor bugetelor locale în total cheltuieli buget consolidat.

Se calculează ca raport între cheltuielile bugetelor locale şi total buget consolidat × 100.
- mii mld. lei -
Total buget
Anul Buget de stat % Bugete locale %
consolidat
1 2 3 = 2/1×100 4 5 = 4/1×100
1998 129,0 81,2 62,9 13,4 10,4
1999 189,2 113,4 59,9 21,6 11,4
2000 283,1 161,7 57,1 33,2 11,7
2001 389,3 192,9 49,6 70,6 18,1
2002 494,4 238,2 48,2 92,7 18,8
2003 612,0 291,0 47,5 123,0 20,1

Se constată o creştere a ponderii cheltuielilor bugetelor locale în total buget consolidat de la 10,4%
în 1998 la 20,1 în 2003, în detrimentul ponderii cheltuielilor bugetului de stat în total buget consolidat,
care scade de la 62,9% în 1998 la 47,5% în 2003, ceea ce înseamnă că, urmare procesului de
descentralizare, au fost transferate în competenţa de finanţare a autorităţilor locale noi activităţi.

34
2.4. EXECUŢIA ŞI CONTROLUL BUGETELOR LOCALE

Ordonatorii principali de credite bugetare sunt preşedinţii consiliilor judeţene şi primarii.

Încasarea veniturilor şi deschiderea de credite bugetare se efectuează prin trezoreriile locale. Execuţia de
casă a bugetelor locale se efectuează de către trezoreriile publice locale pentru încasarea veniturilor, pentru
bugetul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi pentru transferurile de fonduri şi subvenţii
prevăzute în Legea bugetară anuală.
Ordonatorii principali de credite, răspund de:
 angajarea şi utilizarea creditelor bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate,
pentru cheltuieli strict legate de activitatea Primăriei;
 urmăresc modul de încasare a veniturilor;
 necesitatea, oportunitatea şi legalitatea angajării şi utilizării creanţelor bugetare aprobate în
bugetul local;
 organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii, precum şi prezentarea la termen a bilanţurilor
contabile, a conturilor de execuţie şi, trimestrial, a dărilor de seamă contabile;
 întocmirea şi prezentarea spre aprobare a conturilor anuale de execuţie a bugetului local;
 aprobă virările de credite în cadrul aceluiaşi capitol bugetar;

2.4.1. PERCEPEREA SAU ÎNCASAREA EFECTIVĂ A VENITURILOR

BUGETELOR LOCALE

Încasarea veniturilor se efectuează în contul de venituri ale bugetului Local, deschis la Trezorerie.
Trezoreria evidenţiază veniturile care se încasează de la agenţii economici, instituţii publice şi persoane
fizice, în conturi distincte pentru: - bugetul local;
- venituri din mijloace extrabugetare;
- venituri cu destinaţie specială.

2.4.2. EXECUŢIA CHELTUIELILOR BUGETELOR LOCALE

Creditele bugetare sunt sumele aprobate prin Legea bugetară anuală pentru bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, fiind limite maxime, care nu pot fi depăşite.
Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se poate face numai în limita creditelor bugetare
anuale, conform structurii stabilite prin lege, pe baza clasificaţiei bugetare.
Creditele bugetare sunt nerambursabile şi nepurtătoare de dobândă. Ele
vizează finanţarea bugetară definitivă şi gratuită.
După deschiderea creditelor bugetare, ordonatorii principali de credite procedează la repartizarea
creditelor bugetare, pe baza „dispoziţiei bugetare pentru repartizarea creditelor „atât pentru cheltuielile
proprii, cât şi pentru instituţiile din subordine.
Ordonatorii de credite asigură şi controlul preventiv al cheltuielilor şi al Conturilor de gestiune.

2.4.3. CONTROLUL BUGETAR

Controlul veniturilor şi cheltuielilor bugetului local, este asigurat, în primul rând, sub forma
controlului financiar preventiv, exercitat de către ordonatorii de credite iar Trezoreria efectuează
controlul operaţiunilor privind investiţiile finanţate prin bugetele locale.
D. G. F. P. C. F. S -serviciul buget:
- verifică şi centralizează trimestrial dările de seamă întocmite şi prezentate de către
consiliile locale, a bugetelor de venituri şi cheltuieli extrabugetare şi a fondurilor
speciale, în vederea întocmirii şi prezentării la Ministerul Finanţelor a dărilor de
seamă centralizate;
- urmăreşte execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate;
35
 -
urmăreşte cheltuielile necesare a se efectua în perioada următoare şi
veniturile proprii prevăzute a se realiza şi utiliza în acoperirea cheltuielilor aprobate.
CURTEA DE CONTURI - organ suprem de control:
- verifică conturile anuale de execuţie şi descărcare de gestiune pentru bugetul local;
- verifică gestionarea patrimoniului public şi privat al unităţilor administrativ-
teritoriale;
- verifică concesionarea bunurilor patrimoniale;
- verifică activitatea excepţională privind împrumuturile, stabilind măsurile necesare;
- verifică dacă datoriile pe termen scurt depăşesc, la un moment dat, limita de 5 % din
veniturile estimate a fi încasate pe durata anului fiscal, în care se face împrumutul,
conform art. 53(2) din Legea nr. 189 din l998 –privind finanţele publice locale;
- solicită autorităţilor administraţiei locale supuse unui control
excepţional să întocmească şi să depună un plan de redresare.

36
 CAPITOLUL 3
SELECTAREA PROIECTELOR DE INVESTIŢII REALIZATE ÎN
SECTORUL PUBLIC

Constituirea şi modernizarea infrastructurii, constituirea unui spital, a unei biblioteci, a unei case
de cultură, constituirea unor staţii de pompare a apei, precum şi a altor obiective de interes pentru
comunitate implică un efort investiţional din partea statului, reprezentat de administraţia centrală sau
locală, precum şi de instituţiile publice prin care acestea îşi desfăşoară activitatea.
Participarea statului la realizarea acestor obiective este dată de faptul că un agent economic privat
este interesat de obţinerea de câştiguri, dacă se poate într-un termen scurt, pentru a-şi putea amortiza
investiţia. Obiectivele de investiţii amintite mai sus nu produc întotdeauna rentabilitatea aşteptată de un
investitor privat sau se poate ajunge la situaţia ca agentul economic să nu recupereze capitalul investit.
Un alt motiv pentru care statul realizează aceste investiţii este dat şi de faptul că rentabilitatea
urmărită de stat nu este doar o rentabilitate economică, ci şi una socială. Câştigul realizat ca urmare a unei
investiţii publice nu trebuie urmărit numai sub forma fluxurilor financiare pozitive generate, ci şi sub
forma avantajelor sociale sau de altă natură de care beneficiază contribuabilii.
Pentru ca o investiţie publică să realizeze o investiţie trebuie ca acesta să fie caracterizată prin
rezonabilitate (existenţa logicii în realizarea proiectului de investiţii) şi fezabilitate. „Aceste judecăţi
trebuie făcute cu referire la consecinţele politice, juridice, economice, financiare, sociale, comerciale,
tehnice, de mediu şi instituţionale.”2
Doar simpla enumerare a consecinţelor care trebuie urmărite ne arată că un proiect de investiţii
realizat de o instituţie publică are obiective diferite şi un mod diferit de evaluare faţă de un proiect de
investiţii realizat de o persoană sau entitate privată.
Un proiect de investiţii poate fi ales sau respins din considerente politice (corespunde/nu
corespunde liniilor generale ale politicii duse de autorităţi, este sau nu impus de un grup de presiune etc.)
chiar dacă el îndeplineşte/nu îndeplineşte condiţiile de fezabilitate economice, sociale, financiare etc.
De asemenea, pentru realizarea unui proiect de investiţii trebuie să fie îndeplinite condiţiile legale
referitoare la legitimitatea realizării lui, la legitimitatea procurării surselor de finanţare.
Din punct de vedere economic un proiect de investiţii trebui să fie realizat de o instituţie publică,
pentru a fi fezabil trebuie să acopere cheltuielile presupuse de realizarea lui şi menţinerea sa în funcţiune
prin avantajele pe care le realizează. Trebuie menţionat că nu se urmăreşte acoperirea cheltuielilor
efectuate prin veniturile realizate de instituţia publică, ci se consideră că un proiect este fezabil economic
dacă sunt acoperite cheltuielile prin veniturile (sau mai bine spus avantajele) realizate de stat sau de terţi.
Se desprinde concluzia că analiza economică a fezabilităţii unui proiect se concentrează asupra efectului
economic realizat de societate în ansamblul ei, nu numai a entităţii implementatoare.
Un proiect de investiţii trebuie privit de instituţia publică şi din punct de vedere financiar, deoarece
de multe ori cheltuielile cad în sarcina instituţiei publice, iar veniturile sunt realizate de o altă entitate sau
de alte entităţi. Acest fapt implică o susţinere financiară din partea instituţiei publice, deci este nevoie de
fonduri disponibile pentru investiţie.
Criteriul beneficiului social este, de asemenea, un criteriu de luat în seamă la realizarea unei
investiţii. Dacă se doreşte construirea unui spital, a unei biblioteci, a unei şcoli, criteriul principal va fi cel
social, aceste activităţi neurmărind neapărat realizarea unei fezabilităţi economice.
Factorul comercial în stabilirea fezabilităţii unui proiect de investiţii este dat de activităţile
comerciale pe care le presupune derularea investiţiei: achiziţia de bunuri şi servicii, contractarea de lucrări,
angajarea personalului, operaţiuni bancare etc.
Factorul tehnic în stabilirea fezabilităţii unui proiect de investiţii nu poate fi neglijat, orice obiectiv
de investiţii trebuind să îndeplinească anumite cerinţe de ordin tehnic. Proiectarea tehnică a unei investiţii
este importantă, deoarece ea poate duce la o creştere a costurilor peste varianta optimă (dacă este
supraevaluat tehnic) sau poate duce la nişte costuri ulterioare cu întreţinerea, funcţionarea şi reparaţiile
ridicate (dacă este subevaluat tehnic).
2
David C. Jones, Aspecte financiare şi economice ale planificării, pregătirii şi gestionării, www.lga.ro
37
 Factorul instituţional se referă la aria de competenţă a instituţiei publice. Pentru ca o instituţie
publică să realizeze o investiţie fezabilă din punct de vedere instituţional trebuie ca ea să îşi desfăşoare
activitatea în domeniul respectiv sau să aibă angajat personal cu specializarea necesară. Dacă se doreşte
construirea unei secţii de stomatologie este necesar ca instituţia publică beneficiară a acestei investiţii să
dispună de personal specializat în acest domeniu (sau să angajeze personal), în caz contrar, investiţia
nejustificându-şi existenţa.
Un alt factor de care trebuie să se ţină seama în realizarea unui proiect de investiţii este mediul.
Investiţia trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru încadrarea în anumite norme de poluare, condiţii
de aspect fizic etc.
Exemplu: Vom considera un exemplu de investiţie: un consiliu local doreşte repararea unui pod
care lega două localităţi din jurisdicţie şi care a fost rupt e o revărsare de ape. Vom urmări modul de
influenţare a realizării proiectului în funcţie de diferiţi factori.
Influenţa factorului politic
Politica dusă de stat la momentul respectiv este axată pe domeniul îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă
ale populaţiei care locuieşte în zone rurale. De asemenea, există un puternic lobii pentru construirea
acestui pod.
Influenţa factorului juridic
Consiliul local a obţinut toate avizele pentru construirea podului. De asemenea, sunt îndeplinite
condiţiile legale pentru procurarea resurselor, pentru achiziţia materialelor necesare, pentru încheierea
contractului cu prestatorul de servicii.
Influenţa factorului economic
Pentru fundamentarea proiectului de fezabilitate vom folosi preţurile constante, deoarece analiza
economică nu se preocupă de valoarea banilor, ci de valoarea reală a bunurilor şi serviciilor care se pot
procura cu banii.
O persoană care doreşte să se deplaseze între cele două localităţi în condiţiile inexistenţei podului
va trebui să folosească un drum ocolitor care duce la un consum de combustibil de 5 litri (am presupus că
deplasarea se face cu un mijloc de transport cu tracţiune mecanică, s-a luat un consum mediu).
Considerăm că preţul unui litru de combustibil este de 20.000 um.
Pe baza observărilor s-a stabilit că zilnic 100 de persoane parcurg acest drum (din ipoteză
considerăm o persoană – o deplasare cu un mijloc de transport).
Făcând un calcul anual al costului obţinem: 5 × 20.000 × 100 × 365 = 3.650 milioane u.m.
Costul investiţiei este estimat la 11.000 milioane um, iar cheltuielile anuale de întreţinere la 500
milioane um. De asemenea considerăm că investiţie are o durată de viaţă de 5 ani, după care urmează să
intre în reparaţii capitale şi modernizare.
Prin realizarea investiţiei, pentru deplasarea între cele două localităţi, consumul de combustibil se
reduce la 1 litru. Cheltuielile anuale în condiţiile realizării investiţiei sunt de 1 × 20.000 × 100 × 365 = 730
milioane.
Reducerea cheltuielilor anuale cu deplasarea prin realizarea investiţiei este de 3.650 – 730 = 2.920
milioane um.
Făcând un calcul pentru durata de viaţă a investiţiei obţinem:
 cheltuieli 11.000 + 500 × 5 = 13.500 milioane u.m.
 venituri 2.920 × 5 = 14.600 milioane u.m.
 câştig 14.600 – 13.500 = 1.100 milioane u.m.

Din punct de vedere economic investiţia este fezabilă, ea acoperind cheltuielile făcute pe seama
veniturilor care vor fi realizate. După cum observăm nu am urmărit acoperirea cheltuielilor cu venituri la
nivelul unei instituţii publice, ci pe ansamblu.
Instituţia publică poate să instituie o taxă pentru traversarea podului. În acest caz veniturile celor
care traversează podul se diminuează dar se majorează cu aceeaşi valoare veniturile instituţiei publice, deci
pe total veniturile rămân aceleaşi.

38
 Influenţa factorului financiar
Analiza financiară urmăreşte determinarea fezabilităţii proiectului de investiţii din punctul de
vedere al finanţării. Pentru a realiza o analiză pertinentă din punct de vedere financiar este necesar să
urmărim şi influenţa inflaţiei asupra proiectului de investiţii. De asemenea trebuie urmărite sursele de
finanţare şi costul alocării lor (cost pentru procurarea unor surse de finanţare din împrumuturi sau
pierderea de venituri ca urmare a alocării unor surse de finanţare în acest proiect în locul fructificării lor).
Vom considera că fondul de investiţii de 11.000 milioane u.m. este format din:
 credit extern nerambursabil în valoare de 2.000 milioane u.m.
 împrumut guvernamental rambursabil în valoare de 3.000 milioane u.m.
 apelarea la sume din fondul de capital în valoare de 4.000 milioane u.m.
 emisiune de obligaţiuni în valoare de 2.000 milioane u.m.
De asemenea, se estimează următoarea rată a inflaţiei (este vorba de o rată medie a inflaţiei pentru
fiecare an, raportată la anul anterior):
Anul 1 2 3 4 5
Rata inflaţiei 5% 5% 4% 4% 3%

Rata inflaţiei va fi luată în calcul pentru corectarea valorii nominale ale cheltuielilor de întreţinere.
Împrumutul guvernamental va fi rambursat anual, în 5 tranşe egale cu 600 milioane u.m. Dobânda
percepută pentru acest împrumut este de 10%. Rambursarea şi plata dobânzii are loc la sfârşitul fiecărui
an. Graficul de rambursare va fi următorul:
- milioane u.m. -
Suma
Împrumut la
Anul Amortisment Dobânda Anuitatea rămasă de
începutul anului
rambursat
1 3.000 600 300 900 2.400
2 2.400 600 240 840 1.800
3 1.800 600 180 780 1.200
4 1.200 600 120 720 600
5 600 600 60 660 0
Total 3.000 9.000 3.900

Retragerea sumelor din fondul de capital duce la pierderea dobânzii la care sunt fructificate aceste
sume. Considerăm că rata dobânzii este de 8% anual. Această pierdere de dobândă se diminuează pe
măsură ce suma respectivă este rambursată. Rambursarea are loc anual la sfârşitul anului, prin
amortismente egale.
Asimilând pierderea de dobândă unei plăţi de dobândă, graficul pentru împrumutul din fondul de
capital este următorul:
- milioane u.m. -
Suma
Împrumut la
Anul Amortisment Dobânda Anuitatea rămasă de
începutul anului
rambursat
1 4.000 800 320 1.120 3.200
2 3.200 800 256 1.056 2.400
3 2.400 800 192 992 1.600
4 1.600 800 128 928 800
5 800 800 64 864 0
Total 4.000 960 4.960

În cazul împrumutului obligatar cuponul plătit subscriptorilor este de 12%, iar plata lui are loc
anual. Considerăm că subscrierea se face la valoarea nominală şi rambursarea tot la valoarea nominală. De
asemenea, considerăm neglijabile cheltuielile cu lansarea împrumutului obligatar şi cu gestionarea lui în
39
timp. De asemenea, considerăm că rambursarea obligaţiunilor se va face în totalitate la scadenţă. Graficul
gestionării împrumutului obligatar este următorul:
- milioane u.m. -
Împrumut la Suma rămasă
Anul Amortisment Dobânda Anuitatea
începutul anului de rambursat
1 2.000 0 240 240 2.000
2 2.000 0 240 240 2.000
3 2.000 0 240 240 2.000
4 2.000 0 240 240 2.000
5 2.000 2.000 240 2.240 0
Total 2.000 1.200 3.200

Cheltuielile cu întreţinerea podului, actualizate la inflaţie sunt următoarele:

- milioane u.m. -
Anul 1 2 3 4 5
Cheltuielile de întreţinere 525 551 573 596 614

Graficul cash flow-urilor pentru investiţie este următorul (milioane u.m.):

Anul 0 1 2 3 4 5
Intrări de fonduri 11.000 0 0 0 0
Ieşiri de fonduri, din care 11.000 2.785 2.687 2.585 2.484 4.378
- investiţie 11.000
- anuitate împr gv 900 840 780 720 660
- anuitate împr. fd de capital 1.120 1.056 992 928 864
- anuitate împrumut obligatar 240 240 240 240 2.240
- cheltuieli de întreţinere 525 551 573 596 614
Diferenţă de acoperit 0 2.785 2.687 2.585 2.484 4.378

După cum se observă din tabelul de mai sus, colectivitatea locală trebuie să asigure anual din
fonduri proprii sumele necesare pentru susţinerea financiară a proiectului. Pe parcursul celor 5 ani
autoritatea locală trebuie să acopere cheltuieli în valoare de 14.919 milioane u.m.
Această susţinere se poate realiza prin majorarea impozitelor locale sau se poate apela la o
majorare a impozitelor locale cumulată cu perceperea unui tarif pentru traversarea podului (în acest caz
majorarea impozitelor nu va fi aşa de mare ca în cazul apelării doar la impozite) sau la acoperirea acestor
cheltuieli pe seama unui tarif perceput pentru trecerea podului. De asemenea, aceste cheltuieli pot fi
acoperite şi prin alte diverse venituri realizate de autoritatea locală sau prin granturi guvernamentale.
În cele ce urmează vom propune mai multe scenarii de acoperire a cheltuielilor. Deoarece zilnic se
consideră că au loc 100 de traversări, numărul anual de traversări va fi de 36.500. Vom calcula tariful
maxim care poate fi achitat de cei care traversează podul pentru a nu ieşi în pierdere faţă de situaţia
inexistenţei podului.
Pentru acest calcul s-a considerat că prin parcurgerea drumului între cele două localităţi fără a
traversa podul nu apar cheltuieli generate de pierderea de timp sau de alte tipuri de cheltuieli (prin
cheltuieli considerăm o pierdere de utilitate economică, socială sau de altă natură). De asemenea, folosim
actualizarea la inflaţie a preţului combustibilului.
Preţul unui litru de combustibil este (u.m.):
Anul 1 2 3 4 5
Preţul unui litru de
21.000 22.050 22.932 23.849 24.565
combustibil

Deoarece economia de combustibil prin traversarea podului este de 4 litri, economia bănească
pentru o traversare va fi (u.m.):

40
 Anul 1 2 3 4 5
Economia bănească 84.000 88.200 91.728 95.396 98.260

Economia bănească la nivelul unui an va fi (milioane u.m.):

Anul 1 2 3 4 5
Economia anuală 766,5 804,8 837 870,5 896,6
Economia bănească pe cei 5 ani este 4.175,4 milioane u.m.

Scenarii de acoperire a cheltuielilor (milioane u.m.):

Diferenţă de Taxă de
Scenariu Buget local
acoperit traversare
Acoperirea în totalitate din veniturile
14.919 14.919 0
bugetului
Practicarea unei taxe de traversare egală cu
14.919 12.831,3 2.087,7
½ din economia realizată
Practicarea unei taxe de traversare egală cu
14.919 10.743,6 4.175,4
economia realizată
Practicarea unei taxe de traversare care să
14.919 0 14.919
acopere cheltuielile care trebuie realizate

Aplicarea primelor două scenarii va duce la folosirea podului pentru traversare, deoarece se obţine
o economie de către cei care traversează podul faţă de situaţia inexistenţei podului.
În cazul celui de-al treilea scenariu cei care traversează podul nu obţin nici un fel de avantaj
plecând de la ipotezele noastre. Avantajul de care se poate ţine cont este dat de scăderea duratei de parcurs
a drumului între cele două localităţi.
Dacă se practică ultimul scenariu, taxa care va fi achitată pentru traversare este mult prea mare în
comparaţie cu avantajul obţinut şi va face inutilă existenţa podului. De fapt orice scenariu care duce la o
taxă de trecere mai ridicată decât câştigul care se obţine prin traversare va duce la evitarea traversării.
În cazul nostru autoritatea locală va trebui să găsească modalităţi de majorare a veniturilor sale
pentru a putea realiza investiţia sau va căuta să obţină condiţii mai avantajoase în cazul surselor de
finanţare (eventual obţinerea unor împrumuturi nerambursabile mai mari).
De asemenea, prin construirea podului se poate ajunge la situaţia în care numărul de traversări să
crească faţă de prognoze şi prin aplicarea unei taxe de traversare situată sub economia realizată prin
traversare să se acopere o pondere mai mare a cheltuielilor decât în cazul studiat.
Făcând analiza financiară a proiectului observăm că nu există fezabilitate din punct de vedere
financiar.

Influenţa factorului social

În cazul în care prin construirea podului se obţine reducerea timpului de parcurs pentru a ajunge la
un spital sau la o şcoală, precum şi economisirea de timp de către diferite persoane, acest proiect poate fi
acceptat din punct de vedere social. Problema care se pune în cazul factorului social este dacă acesta
primează, cine va suporta costurile, deoarece după cum se observă din analiza financiară poate să apară o
majorare a impozitelor suportată de toţi contribuabilii, nu numai de cei care beneficiază de pod din punct
de vedere social.
Pe baza exemplului nostru, care este simplificat, nu s-a ţinut cont de influenţa pe care o pot avea
asupra proiectului diferite elemente, cum ar fi: realizarea investiţiei într-un număr mai mare de ani,
estimarea anumitor cheltuieli care pot să apară datorită nerespectării termenului de predare etc.
Pentru realizarea unui proiect de investiţii de către o instituţie publică se pleacă de la cerinţele
prezentate anterior şi se aprobă investiţia sau se respinge. Dar, practica economică ne arată că există
situaţii în care sunt propuse spre realizare mai multe proiecte de investiţii dintre care doar o parte pot fi
realizate (deoarece resursele pentru realizarea lor sunt limitate). Pentru alegerea investiţiei optime se poate
apela la o serie de metode de evaluare:
41
  „analiza costuri-avantaje, cunoscută pe larg în literatură sub denumirea de analiză cost
beneficiu;
 analiza cost-eficacitate, bazată pe un sens mai larg decât cel economic, atribuit avantajelor;
 metode multicriteriale.”3
Analiza cost-beneficiu are la bază evaluarea proiectelor de investiţii pe baza raportului care există
între costurile efectuate pentru realizarea investiţiei şi beneficiile estimate a se realiza.
Instrumentele folosite în aplicarea analizei cost-beneficiu sunt:4
1) valoarea prezentă: reprezintă valoarea avantajelor estimate a se obţine actualizată în momentul
realizării proiectului.

, unde:

VP = valoarea prezentă a proiectului de investiţii;

I = durata de viaţă a proiectului de investiţii;
Bi = valoarea beneficiului net din anul i (considerat sub formă de cash-flow);
R = rata de actualizare a beneficiilor.

Se aleg proiectele care au o valoare prezentă mai mare decât cheltuielile ocazionate de investiţie.
2) valoarea prezentă netă: reprezintă valoarea beneficiilor realizate pe întreaga durată de viaţă a
proiectului, ţinând cont de investiţia iniţială, de veniturile şi cheltuielile care apar pe parcursul vieţii
proiectului, precum şi de actualizarea la momentul realizării proiectului.

, unde:

VPN = valoarea prezentă netă a proiectului de investiţii;

I0 = investiţia iniţială;
I = durata de viaţă a proiectului de investiţii;
Bi = valoarea beneficiului din anul i;
Ci = valoarea costurilor din anul i;
R = rata de actualizare a beneficiilor.
Se aleg proiectele care au o valoare prezentă netă pozitivă.
3) rata internă de rentabilitate: reprezintă rentabilitatea la care valoarea prezentă netă a
investiţiei este 0.
Calculul ratei interne de rentabilitate se realizează prin interpolare. Se pleacă de la o rată internă de
rentabilitate pentru care VPN este negativă (RIRmax) şi de la o rată internă de rentabilitate pentru care VPN
este pozitivă (RIRmin).

, unde:

VPNmin =
valoarea prezentă netă calculată la rata de rentabilitate inimă (VPN este
pozitivă);
VPNmax = valoarea prezentă netă calculată la rata de rentabilitate maximă (VPN este
negativă).
Se aleg proiectele cu RIR maxim.
4) indicele de profitabilitate: reprezintă raportul dintre beneficiile nete actualizate şi investiţia
iniţială.

3
Iulian Văcărel şi colectivul, Finanţe Publice, EDP, Bucureşti, 2000
4
Tatiana Moşteanu şi colectivul, Finanţe-buget. Sinteze teoretice şi aplicaţii practice, Ed. Economică, Bucureşti, 2001
42
 Se aleg proiectele care au indicele de profitabilitate maxim şi mai mare de 1.
5) randamentul investiţiei

Se alege proiectul cu randamentul maxim.

6) termenul de recuperare: reprezintă perioada de timp în care este amortizată investiţia.
, unde:
Bmediu anual = beneficiul mediu anual previzionat a se realiza ca urmare a realizării
investiţiei.

Beneficiul mediu anual poate fi determinat în două moduri, în funcţie de modalitatea de calcul.

sau

Se urmăreşte realizarea proiectelor care au un termen de recuperare cât mai mic şi situat sub durata
de viaţă a investiţiei.
Desigur, aplicarea acestor instrumente în selectarea proiectelor de investiţii poate duce la apariţia
unor situaţii în care pentru aceleaşi proiecte intrate în concurs poziţionarea să fie diferită în funcţie de
criteriul ales. Se va urmări în primul rând obţinerea unei valori nete prezente pozitive, iar în funcţie de
situaţia concretă se poate da întâietate unuia sau altuia dintre celelalte criterii.
Pentru exemplificare vom alege exemplul5 unui ordonator de credite care se confruntă cu
următoarea situaţie: se pot efectua 3 proiecte de investiţii independente, cu o durată de viaţă de 4 ani,
având la dispoziţie un buget de 1000 de milioane de lei. Considerând costul capitalului de 15% şi datele
din tabelul de mai jos informaţii despre cele 3 proiecte (valorile sunt în milioane de lei), se cere să se afle
care ar fi alegerea raţională a ordonatorului, ştiindu-se că rata inflaţiei este de 11%.
An (t) Proiect
1 2 3
Capitalul investit Ki(t) 0 200 500 300
1 200 0 200
Beneficiile anticipate din proiectul i în anul t, bi(t) 1 0 100 0
2 200 200 250
3 300 350 400
4 400 400 500
Cheltuielile subsidiare proiectului i în anul t, ci(t) 1 10 10 10
2 50 20 30
3 40 40 40
4 50 50 20

Deoarece intervine inflaţia, costul real al capitalului = (1 + 0,15)/(1 + 0,11) = 0,1036036. Costul
real al capitalului = 10,36%, factorul de actualizare = 1,036036.
Se va determina VAN-ul pentru fiecare proiect şi apoi, în limita bugetului disponibil va fi aleasă
combinaţia de proiecte care asigură VAN maxim posibil. Proiectele sunt independente în sensul cunoscut
şi anume acela că realizarea unuia nu depinde de realizarea altuia.
VAN (1) = -200 + (0 - 10 - 200)/1,036036 + (200 - 50)/1,0733705 + (300 -40)/1,1120504 + (400 -
50)/1,1521242 = 274
5
exemplu prezentat şi în Finanţe publice – caiet de seminarii, Tatiana Moşteanu, Alice Ileana Panaite, Lucian Ţâţu, Ed. ASE,
Bucureşti, 2000
43
 VAN (2) = -500 + (100 - 10)/1,036036 + (200 - 20)/1,0733705 + (350 - 40)/1,1120504 + (400 -
50)/1,1521242 = 337
VAN (3) = -300 + (0 - 10 - 200)/1,036036 + (250 - 30)/1,0733705 + (400 - 40)/1,1120504 + (500 -
20)/1,1521242 = 442
Rezultă că vor fi alese proiectele 2 şi 3 care necesită o investiţie de 1000 milioane încadrându-se în
limita bugetară şi asigurând VAN maxim posibil.
Pentru selectarea proiectelor de investiţii se pot practica şi alte metode. 6 Aceste metode au la bază
alegerea proiectelor de investiţii pe baza valorii aşteptate a rezultatelor, precum şi ţinând cont de riscul
care apare în realizarea acestor rezultate.
O primă metodă de analiză este calcularea valorii aşteptate a unui proiect de investiţii. Acest calcul
pleacă de la diferite valori aşteptate a rezultatelor şi de la probabilităţile lor de realizare.
, unde:

E(B) = valoarea aşteptată a rezultatelor;

pi = probabilitatea de apariţie a rezultatului Bi;
Bi = rezultatul aşteptat;
n = numărul de variante de rezultate aşteptate.
Ca exemplu vom prezenta o investiţie care are ca estimări de beneficii pentru primul an de la
realizare următoarea situaţie:
Beneficiul aşteptat 200 400 600 800
Probabilitatea de apariţie 10% 30% 40% 20%

Pentru acest proiect E(B) = 200 × 10% + 400 × 30% + 600 × 40% + 800 × 20% = 540 u.m.
În cazul în care avem mai multe proiecte de investiţii pentru care trebuie aleasă varianta optimă,
proiectele ce au estimări de realizare de beneficii pentru care nu se cunosc probabilităţile de apariţie,
putem alege criteriul Bayes pentru selecţie. Acest criteriu presupune calculul valorii aşteptate a rezultatelor
pentru fiecare proiect, considerând probabilităţi egale de apariţie a beneficiilor (pentru fiecare proiect
probabilitatea se obţine prin împărţire lui 1 (sau 100 pentru calculul procentual) la numărul scenariilor de
apariţie a beneficiului).
Luăm ca exemplu următoarea situaţie:

Beneficii presupuse
Proiectul
Varianta A Varianta B Varianta C Varianta D
I 400 500 600 300
II 300 800 900 100
III 600 700 400 200

Pentru proiectul I: E(B) = 400 × 25% + 500 × 25% + 600 × 25% + 300 × 25% = 450
Pentru proiectul II: E(B) = 300 × 25% + 800 × 25% + 900 × 25% + 100 × 25% = 525
Pentru proiectul III: E(B) = 600 × 25% + 700 × 25% + 400 × 25% + 200 × 25% = 475
Va fi selectat proiectul II.
Alte criterii luate în calcul la selectarea proiectelor de investiţii sunt:
 criteriul maximin
 criteriul maximax
 criteriul minimax
Criteriul maximin este un criteriu luat în calcul în cazul aversiunii faţă de risc. Acesta constă în
alegerea unei variante care prezintă riscul minim de realizare, deci a variantei cu beneficiul minim pentru
fiecare proiect de investiţii. Se va alege proiectul de investiţii care are valoarea minimă a beneficiului cea
mai mare.

6
Iulian Văcărel şi colectivul, Finanţe publice, EDP, Bucureşti, 2000
44
 Criteriul maximax este un criteriu care poate fi luat în calcul de către iubitorii de risc. Constă în
alegerea proiectului care prezintă cel mai mare beneficiu de realizat din cadrul beneficiilor maxime ale
proiectelor de investiţii.
Criteriul minimax urmăreşte alegerea proiectului care prezintă cea mai mică valoare a pierderilor
posibile. Pentru a aplica acest proiect se va proiecta matricea regretelor. Se va calcula pentru fiecare
variantă de realizare a proiectului diferenţa dintre beneficiul cel mai ridicat şi beneficiul proiectului
respectiv, iar prin însumarea „regretelor” pentru fiecare proiect se va determina suma regretelor fiecărui
proiect. Se va alege proiectul care are suma regretelor minimă.
Vom lua pentru exemplificare următoarea situaţie:7
Se dă următorul tabel al câştigurilor şi respectiv pierderilor în cadrul variantelor proiectate:
Câştiguri sau pierderi
Factori aleatori
Decizii Factor A Factor B Factor C
1 1 -2 5
2 -7 5 10
3 0 3 2
4 2 -4 -6

Vom determina proiectul ales în cazul folosirii criteriului:

a) maximax
b) maximin
c) regretul minimal al lui Savage (minimax)
a) în cazul folosirii criteriului maximax se va alege soluţia care maximizează câştigul indiferent de
risc (se va reţine maximul pe fiecare linie).
Decizii Câştig maxim
1 5
2 10
3 3
4 4

Se va alege în consecinţă câştigul maxim, optându-se deci pentru decizia 2.

b) conform acestui criteriu vom alege decizia care minimizează riscul pierderii (se va reţine
minimul pe linie).

Decizii Pierdere maximă

1 -2
2 -7
3 0
4 -6

Se va alege maximul pe coloană, respectiv decizia 3.

c) se realizează matricea regretelor, în care fiecare element se determină ca diferenţă între
opţiunea efectuată şi cea mai favorabilă.

Factori aleatori
Decizii Suma regretelor
Factor A Factor B Factor C
7
exemplu prezentat şi în Finanţe publice – caiet de seminarii, Tatiana Moşteanu, Alice Ileana Panaite, Lucian Ţâţu, Ed. ASE,
Bucureşti, 2000
45
 1 1 7 5 13
2 9 0 0 9
3 2 2 8 12
4 0 9 16 23

Se va alege minimul regretului maxim, adică minimul dintre 13, 9, 12 şi 23. Deci decizia adoptată
este decizia 2.
După cum se observă din prezentarea modalităţilor de selectare a proiectelor de investiţii se pot
folosi mai multe criterii de evaluare a proiectelor, criterii care pot conduce la rezultate diferite sau chiar
contradictorii. De aici se desprinde concluzia că, apelând la criterii ştiinţifice de selectare a proiectelor de
investiţii, totuşi factorul subiectiv are un rol important în alegerea proiectului care va fi realizat. Un rol
important în folosirea cu eficienţă a fondurilor bugetare îi revine, în acest fel, conducătorului instituţiei,
priceperii şi pregătirii acestuia.
Un alt factor care îngreunează alegerea proiectelor de investiţii în domeniul public spre deosebire
de sectorul privat este greutatea sau imposibilitatea de a cuantifica beneficiile sociale ale proiectelor.
Deoarece valoarea proiectelor de investiţii este ridicată alegerea realizării unui proiect de investiţii
este extrem de importantă, luarea unei decizii greşite ducând la alocarea unor fonduri uriaşe fără a se
obţine o rentabilitate scontată. De asemenea, optarea pentru un proiect de investiţii duce, de cele mai multe
ori, la renunţarea la alte proiecte de investiţii datorită constrângerilor financiare.

46
 CAPITOLUL 4
ACHIZIŢII PUBLICE

Achiziţiile publice fac parte din activitatea desfăşurată de o instituţie publică. Deoarece activitatea
unei instituţii publice presupune un consum de materiale, servicii, procurarea de mijloace fixe etc., se face
apel la diferiţi furnizori sau prestatori. Cum instituţiile publice gestionează banul public, statul a instituit o
serie de reguli privind achiziţia publică. Partea legislativă referitoare la achiziţiile publice face referire la 8
stabilirea principiilor, cadrului general şi a procedurilor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică,
precum şi a căilor de atac al actului sau deciziei autorităţii contractante care aplică una dintre procedurile
de atribuire a contractului de achiziţie publică.
La baza atribuirii contractului de achiziţie publică trebuie să se afle următoarele principii:
Asigurarea condiţiilor pentru orice furnizor de produse, executant de lucrări
Libera sau prestator de servicii, indiferent de naţionalitate, să aibă dreptul de a
concurenţă deveni, în condiţiile legii, contractant;

Eficienţa utilizării Folosirea sistemului concurenţial şi a criteriilor economice pentru atribuirea

fondurilor contractului de achiziţie publică;
publice
Punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
Transparenţa aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică;

Aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de selecţie şi a criteriilor

pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, astfel încât orice furnizor
Tratamentul egal de produse, executant de lucrări sau prestator de servicii să aibă şanse egale
de a i se atribui contractul respectiv;

Garantarea protejării secretului comercial şi a proprietăţii intelectuale ale

Confidenţialitatea ofertantului.

Pentru a nu se crea confuzii în ceea ce priveşte terminologia folosită în derularea contractelor de

achiziţie publică, legiuitorul a dat o serie de definiţii termenilor folosiţi. Vom prezenta o serie de termeni,
care sunt folosiţi în majoritatea contractelor de achiziţii publice, precum şi definiţia dată de legiuitor:

Dobândirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică definită

ca autoritate contractantă, a unor produse, lucrări sau servicii, prin
Achiziţie publică
atribuirea unui contract de achiziţie publică;

Contract, încheiat în formă scrisă, între autoritatea contractantă şi

Contract de
contractant;
achiziţie publică
Ofertantul căruia i se atribuie contractul de achiziţie publică în urma
aplicării uneia dintre procedurile prevăzute în prezenta ordonanţă de
Contractant
urgenţă;

Contract de achiziţie publică care are ca obiect furnizarea unuia sau mai
multor produse, aşa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice
Contract de
oficiale, pe baza cumpărării, inclusiv în rate, a încheierii sau a leasingului
furnizare
cu sau fără opţiune de cumpărare;

8
vezi OUG nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, publicată în MO nr. 241/2001
47
 Contract de achiziţie publică care are ca obiect prestarea unuia sau mai
Contract de multor servicii, aşa cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice
servicii oficiale;

Contract de achiziţie publică care are ca obiect execuţia au, după caz, atât
proiectarea, cât şi execuţia, uneia sau mai multor lucrări de construcţii, aşa
cum sunt acestea cuprinse în clasificările statistice oficiale, sau a oricărei
Contract de
combinaţii a acestor lucrări de construcţii, care conduce sau nu conduce la
lucrări
un rezultat menit să îndeplinească prin el însuşi o funcţie tehnico-
economică;

Asociaţie constituită prin convenţie civilă, între două sau mai multe
Asociaţie autorităţi contractante, fără a se constitui o nouă persoană juridică, în scopul
contractantă atribuirii, în comun, a unui contract de achiziţie publică;

Sume alocate din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetul asigurărilor sociale de sănătate, bugetele fondurilor speciale,
bugetul trezoreriei statului, bugetele locale, bugetele instituţiilor publice
finanţate din venituri extrabugetare, ajutoare financiare externe acordate
Fonduri publice României sau instituţiilor publice şi credite externe contractate sau
garantate de stat ori de autorităţi ale administraţiei publice locale, precum şi
împrumuturi interne contractate de autorităţi ale administraţiei publice
locale;

Oricare furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, care
solicită invitaţie de participare la o licitaţie restrânsă sau la o negociere
Candidat
competitivă;

Oricare furnizor, executant sau prestator, persoană fizică sau juridică, care a
Ofertant depus ofertă;

Oricare prestator, persoană fizică sau juridică, care a depus soluţie la un

Concurent concurs de soluţii;

Documentaţie care cuprinde propunerea tehnică şi cea financiară;

Ofertă
Document al ofertei, elaborat pe baza cerinţelor din caietul de sarcini,
Propunere
stabilite de autoritatea contractantă;
tehnică
Document al ofertei prin care se furnizează informaţiile cerute prin
Propunere documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei cu privire la preţ,
financiară tarif, alte condiţii financiare şi comerciale;

Cerinţe de natură tehnică ale autorităţii contractante, care definesc

caracteristici ale unui set de produse, servicii sau lucrări şi care permit
Specificaţii fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris în mod obiectiv într-o
tehnice astfel de manieră încât să corespundă acelei necesităţi care este în intenţia
autorităţii contractante;

Garanţie pentru Depozit valoric, titluri de credit sau alte forme de garanţie acceptate de
participare către autoritatea contractantă, puse la dispoziţie autorităţii contractante de
către ofertant înainte de deschiderea ofertei;
48
 Depozit valoric, titluri de credit sau alte forme de garanţie acceptate de
Garanţie de bună
către autoritatea contractantă, puse la dispoziţie autorităţii contractante de
execuţie a
către ofertantul invitat să încheie contractul de achiziţie publică.
contractului

Autorităţile contractante sunt reprezentate de:

a) oricare autoritate publică, aşa cum este aceasta definită în Constituţia României, inclusiv
autoritatea judecătorească;
b) oricare instituţie publică, de interes general sau local, autonomă ori aflată în subordinea sau sub
controlul unei autorităţi publice;
c) Academia Română şi instituţiile subordonate acesteia;
d) oricare persoană juridică ce desfăşoară activităţi relevante în unul din sectoarele de utilităţi
publice – apă, energie, transporturi şi telecomunicaţii – şi care beneficiază de drepturi speciale
sau exclusive pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi, în sensul că nu are piaţă
concurenţială datorită existenţei unei poziţii de monopol sau prin efectul unui act normativ ori
administrativ.
Procedurile la care poate apela o instituţie publică pentru atribuirea unui contract de achiziţie
publică sunt:
a) licitaţie deschisă: orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune
ofertă;
b) licitaţie restrânsă: se desfăşoară în două etape şi presupune ca numai candidaţii selectaţi de
autoritatea contractată în prima etapă sunt invitaţi să depună oferte;
c) negociere:
- negociere competitivă: autoritatea contractantă se consultă şi negociază clauzele
contractuale, exclusiv preţul, cu mai mulţi furnizori, executanţi sau prestatori;
- negociere cu o singură sursă: autoritatea contractantă se consultă şi negociază clauzele
contractuale, inclusiv preţul, cu un singur furnizor, executant sau prestator
d) cerere de ofertă: autoritatea contractantă solicită, fără publicarea unui anunţ publicitar, oferte de
la mai mulţi furnizori, executanţi sau prestatori.
Legiuitorul precizează condiţiile în care autoritatea contractantă poate să apeleze la fiecare din
procedurile amintite mai sus. Indiferent de procedura aplicată, autoritatea contractantă are obligaţia să
asigure respectarea principiilor liberei concurenţe, transparenţei, tratamentului egal şi confidenţialităţii în
relaţia cu furnizorii, executanţii sau prestatorii interesaţi să participe la procedura pentru atribuirea
contractului de achiziţie publică.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a face cunoscută în mod public intenţia de a efectua
achiziţii publice, scop în care trebuie să transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a
VI-a – Achiziţii publice, un anunţ de intenţie. Anunţul de intenţie se va publica în mod separat pentru
produse, lucrări şi servicii, în cel mult 30 de zile de la durata aprobării bugetului propriu al autorităţii
contractante.
Anunţul de intenţie trebuie să cuprindă cel puţin toate contractele de achiziţie publică previzionate
să fie atribuite până la sfârşitul anului bugetar şi a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai
mare decât echivalentul în lei a 750.000 Euro. Pentru contracte a căror valoare estimată, fără TVA este
mai mică decât echivalentul în lei a 750.000 Euro, publicarea anunţului de intenţie este opţională.
Publicarea anunţului de intenţie nu obligă instituţia publică să realizeze toate achiziţiile publice publicate.
Autoritatea contractantă are obligaţia să transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României,
Partea a VI-a – Achiziţii publice, un anunţ de participare, în toate cazurile în care aplică una dintre
procedurile prin licitaţie deschisă, restrânsă sau prin negociere competitivă, precum şi în cazul în care
intenţionează să organizeze un concurs de soluţii. Autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza în
anunţul de participare la concursul de soluţii dacă acesta este urmat de atribuirea unui contract de achiziţie
publică unuia dintre concurenţii câştigători ai concursului.

49
 În cazul aplicării procedurii de licitaţie deschisă autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili şi
de a include în anunţul de participare data limită pentru depunerea ofertelor. Această dată nu trebuie să fie
mai devreme de 40 de zile de la data publicării anunţului de participare, excepţie fiind cazul în care
autoritatea contractantă a publicat în anul respectiv un anunţ de intenţie referitor la contractul de achiziţie
publică ce urmează să fie atribuit, cu cel puţin 52 de zile înainte de data trimiterii spre publicare a
anunţului de participare (în acest caz data limită nu trebuie să fie mai mică de 15 zile de la data publicării
anunţului de participare).
În cazul aplicării primei etape a procedurii de licitaţie restrânsă sau de negociere competitivă
autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili şi de a include în anunţul de participare data limită de
primire a documentelor de calificare, însoţite de scrisoare de interes prin care se manifestă intenţia
candidatului de a participa la procedură, dată ce nu poate fi stabilită de autoritatea contractantă mai
devreme de 25 de zile de la data publicării anunţului de participare.
În etapa a II-a a procedurii de licitaţie restrânsă sau de negociere competitivă autoritatea
contractantă are obligaţia de a stabili şi de a include în invitaţia de participare adresată candidaţilor
selectaţi data limită pentru depunerea ofertelor, stabilită în aşa fel încât să nu fie mai devreme de 40 de zile
de la data transmiterii invitaţiei de participare pentru a depune ofertă, în cazul aplicării procedurii de
licitaţie restrânsă sau de 15 zile de la data transmiterii invitaţiei de participare pentru a depune ofertă, în
cazul aplicării procedurii de negociere competitivă.
Orice furnizor, executant sau prestator, român sau străin, persoană fizică sau juridică are dreptul de
a participa la procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, fără nici un fel de discriminare.
În cazul aplicării procedurii de licitaţie deschisă numărul de furnizori, de executanţi sau de
prestatori care au dreptul de a depune ofertă este nelimitat, dar procedura se repetă dacă numărul lor este
mai mic de 2. Dacă se repetă procedura, autoritatea contractantă poate să opteze pentru a atribui licitaţia
unicului participant sau poate opta pentru repetarea ei.
În cazul aplicării procedurii de licitaţie restrânsă sau prin negociere competitivă cu anunţ de
participare orice furnizor, executant sau prestator are dreptul de a participa la prima etapă de selectare,
candidaţii selectaţi pentru faza a doua fiind stabiliţi numai dintre candidaţii calificaţi, prin aplicarea
criteriilor referitoare numai la capacitatea tehnică şi cea economico-financiară. Pentru această procedură se
stabileşte un număr maxim şi un număr minim între care se va situa numărul candidaţilor selectaţi.
În cazul aplicării procedurii prin cerere de ofertă numărul de furnizori, executanţi sau de prestatori
cărora autoritatea contractantă trebuie să le transmită invitaţie de participare este de cel puţin 5, iar în cazul
în care nu sunt primite cel puţin două oferte corespunzătoare, autoritatea contractantă are obligaţia de a
repeta procedura. La repetarea procedurii pot participa şi alţi furnizori, executanţi sau prestatori. Dacă în
urma repetării procedurii, autoritatea contractantă primeşte o singură ofertă corespunzătoare, aceasta are
dreptul fie de a atribui contractul de achiziţie publică ofertantului respectiv, fie de a repeta procedura.
Pentru prevenirea unor efecte negative în buna desfăşurare a activităţii instituţiilor publice şi pentru
buna derulare a licitaţiei şi a contractelor ulterioare desfăşurării licitaţiei între instituţia publică şi
ofertantul câştigător, se poate exclude de la procedura de participare a licitaţiei a unui furnizor, executant
sau prestator dacă nu sunt îndeplinite anumite condiţii.

 este în stare de faliment sau lichidare, afacerile îi sunt administrate de

un judecător sindic sau activităţile sale comerciale sunt suspendate sau
se află într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

Se refuză  face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una din
participarea la situaţiile prezentate anterior;
licitaţie în cazul în
care  nu şi-a îndeplinit obligaţiile eligibile de plată a impozitelor şi taxelor
către stat, precum şi a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat;

 furnizează informaţii false în documentele prezentate.

50
 Prin condiţiile stipulate se evită situaţiile în care contractele nu se pot derula ca urmare a
falimentului furnizorului sau a neseriozităţii acestuia în situaţia în care face o ofertă pe care nu o poate
respecta. Prin obligativitatea achitării la zi a obligaţiilor fiscale către stat pentru a putea participa la licitaţii
în calitate de ofertant se asigură o mai bună colectare a acestor obligaţii, impactul asupra instituţiilor
publice fiind realizarea veniturilor bugetare, fie prin încasare directă, fie prin transferuri de la alte bugete.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura întocmirea documentaţiei pentru elaborarea şi
prezentarea ofertei, care trebuie să cuprindă cel puţin:
a) informaţii generale privind autoritatea contractantă;
b) cerinţele minime de calificare solicitate de autoritatea contractantă şi documentele care
urmează să fie prezentate de ofertant/candidat pentru îndeplinirea cerinţelor respective;
c) caietul de sarcini;
d) instrucţiuni privind datele limită care trebuie respectate şi formalităţile care trebuie îndeplinite,
inclusiv cele privind garanţia de participare şi cea de bună execuţie, referitoare la modul de
prezentare şi de depunere a ofertei, precum şi perioada de valabilitate a acesteia;
e) instrucţiuni privind modul de elaborare şi de prezentare a propunerii financiare;
f) informaţii privind criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziţie publică.
Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei pentru
elaborarea şi prezentarea ofertei.
Propunerea tehnică se elaborează în concordanţă cu cerinţele cuprinse în caietul de sarcini, în aşa
fel încât să asigure furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru evaluarea tehnică.
Propunerea financiară se elaborează în aşa fel încât să asigure furnizarea tuturor informaţiilor
necesare în vederea evaluării financiare.
Oferta, o dată lansată, are caracter ferm şi obligatoriu, din punct de vedere al conţinutului, pe toată
perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi trebuie să fie semnată pe propria
răspundere, de către ofertant sau de către o persoană împuternicită legal de acesta. Ea trebuie depusă la
adresa şi până la data limită pentru depunere, stabilite în anunţul sau în invitaţia de participare.
Mai mulţi furnizori, executanţi sau prestatori au dreptul de a se asocia şi de a depune ofertă în
comun, fără a fi obligaţi să îşi prezinte asocierea într-o formă legalizată. Fiecare dintre aceştia îşi asumă
obligaţia pentru oferta comună şi răspunde pentru orice consecinţe ale viitorului contract de achiziţie
publică. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca asocierea să fie legalizată înainte de încheierea
contractului de achiziţie publică, în cazul în care oferta comună este declarată câştigătoare. Asociaţii
desemnează din rândul lor pe cel care, în cazul atribuirii contractului de achiziţie publică, îi reprezintă în
raporturile cu autoritatea contractantă, în calitate de lider de asociaţie. Asociaţii nu au dreptul de a depune
şi alte oferte, în mod individual, pe lângă oferta comună.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a constitui, pentru atribuirea fiecărui contract de achiziţie
publică, o comisie de evaluare, formată din cel puţin 5 membri cu pregătire profesională şi experienţă
relevantă în domeniu, precum şi cu probitate morală recunoscută, care răspunde de următoarele activităţi:
a) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică
şi economico-financiară de către candidaţi/ofertanţi;
b) deschiderea, examinarea şi evaluarea ofertelor;
c) stabilirea ofertei câştigătoare.
Prin excepţie, autoritatea contractantă are dreptul de a constitui comisia de evaluare pentru
atribuirea mai multor contracte, dar numai dacă procedura aplicată este cererea de ofertă şi numai dacă
contractele respective sunt de furnizare sau de servicii.
Autoritatea contractantă are obligaţia să constituie, în scopul evaluării soluţiilor prezentate într-un
concurs de soluţii, un juriu, format din cel puţin 3 membri cu pregătire profesională şi experienţă relevantă
în domeniu, precum şi cu probitate morală recunoscută, care are următoarele atribuţiuni:
a) verifică respectarea regulilor de depunere şi prezentare a soluţiilor;
b) evaluează soluţiile primite;
c) adoptă o decizie sau formulează o opinie;
d) îndeplineşte alte atribuţii specifice.
51
 Comisia de evaluare are obligaţia de a deschide ofertele la data şi în locul indicate în anunţul sau în
invitaţia de participare, la deschidere putând participa orice ofertant.
În cazul unei oferte care are un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează să fie
furnizat, executat sau prestat comisia de evaluare are obligaţia de a solicita, în scris, şi oricum înainte de a
lua vreo decizie de respingere a acelei oferte, detalii şi precizări pe care le consideră semnificative cu
privire la ofertă, precum şi de a verifica răspunsurile care justifică preţul respectiv.
Comisia de evaluare are dreptul să respingă o ofertă în oricare dintre următoarele cazuri:
a) oferta de bază nu respectă cerinţele prevăzute în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea
ofertei, caz în care nu se iau în considerare nici eventualele oferte alternative;
b) oferta conţine propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt în mod evident
dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;
c) explicaţiile solicitate referitor la preţul scăzut în comparaţie cu bunul livrat sau serviciul prestat
nu sunt concludente sau credibile.
Criteriul de bază care se ia în calcul la alegerea ofertei câştigătoare trebuie precizat de autoritatea
contractantă în anunţul de participare şi în documentaţia pentru licitaţie. Respectarea acestui criteriu este
obligatorie. Acest criteriu poate fi numai: preţul cel mai scăzut sau oferta tehnico-economică cea mai
avantajoasă.
Aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică poate fi anulată (înainte de
data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de achiziţie publică şi respectând
cerinţa anunţării participanţilor, precum şi a motivului care a dus la această situaţie) numai în următoarele
circumstanţe:
a) nu a fost posibilă asigurarea unui nivel satisfăcător al concurenţei, respectiv numărul de
candidaţi/ofertanţi este mai mic decât cel minim prevăzut pentru fiecare procedură;
b) nici unul dintre candidaţi/ofertanţi nu a îndeplinit condiţiile de calificare prevăzute în
documentaţie pentru elaborarea şi prezentarea ofertei;
c) au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, respectiv oferte care:
 sunt depuse după data limită de depunere a ofertelor;
 nu au fost elaborate şi prezentate în concordanţă cu cerinţele cuprinse în documentaţia
pentru elaborarea şi prezentarea ofertei;
 conţin în propunerea financiară preţuri care par în mod evident a nu fi rezultatul liberei
concurenţe şi car nu pot fi temeinic justificate;
 conţin propuneri referitoare la clauzele contractuale, propuneri care sunt în mod evident
dezavantajoase pentru autoritatea contractantă;
 prin valoarea inclusă în propunerea financiară fiecare dintre ele a depăşit valoarea
fondurilor alocate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv;
d) circumstanţe excepţionale afectează procedura pentru atribuirea contractului de achiziţie
publică sau este imposibilă încheierea contractului.
Decizia de anulare nu creează vreo obligaţie a autorităţii contractante faţă de participanţii la
procedura de achiziţie publică, cu excepţia returnării garanţiei pentru participare.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul de achiziţie publică cu ofertantul a
cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare de către comisia de evaluare.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a denunţa unilateral contractul de achiziţie publică, în cel
mult 30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului
de achiziţie publică şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea
contractului respectiv ar fi contrară interesului public. În acest caz, contractantul are dreptul de a pretinde
plata corespunzătoare pentru partea din contractul de achiziţie publică îndeplinită până la data rezilierii,
precum şi recuperarea altor costuri aferente îndeplinirii acestuia, efectuate până la data denunţării
unilaterale a contractului.
În cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi partea lezată are dreptul de a
cere rezilierea contractului de achiziţie publică şi de a pretinde plata de despăgubiri.
Actele sau deciziile nelegale care determină încălcarea prevederilor referitoare la achiziţiile publice
pot fi atacate pe cale administrativă şi/sau în justiţie. Autoritatea contractantă este competentă să
52
soluţioneze contestaţiile înaintate pe cale administrativă. Autoritatea contractantă are obligaţia să indice în
anunţul de participare sau, după caz, în invitaţia de participare denumirea, adresa, faxul şi/sau telexul
compartimentului din cadrul autorităţii contractante unde se transmit/se depun contestaţiile. Acţiunea în
justiţie se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui arie teritorială de
competenţă se află sediul autorităţii contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la
secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel.
În anumite domenii de activitate a instituţiilor publice (apărarea naţională, siguranţa naţională etc.)
se aplică prevederi specifice achiziţiilor publice care să respecte specificul domeniilor respective.
Condiţiile pentru participarea la achiziţii publice şi câştigarea licitaţiilor sunt prezentate în actele
normative specifice pentru acest domeniu, ele fiind de multe ori mai restrictive.9
Achiziţiile publice prin licitaţie electronică
O instituţie publică, pentru a putea funcţiona în bune condiţii, trebuie să apeleze la diferiţi furnizori
pentru achiziţionarea bunurilor necesare sau pentru anumite servicii. Prin Ordonanţă de Guvern 10 s-a
stabilit că pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică se va putea folosi procedura on-line11 (unele
achiziţii publice vor putea fi realizate numai prin licitaţie electronică). Realizarea licitaţiilor publice on-
line este considerată a fi o metodă revoluţionară, modernă, folosită în puţine state ale lumii. Prin
introducerea acestei metode se urmăresc o serie de obiective, printre care eficientizarea achiziţiilor publice
(obţinerea celei mai bune oferte în condiţii de calitate şi preţ), eliminarea licitaţiilor „aranjate”, stoparea
corupţiei, punerea unor baze moderne pentru sistemul public de achiziţii. Pentru a putea deveni
operaţionale licitaţiile electronice s-a înfiinţat Sistemul electronic de achiziţii publice, al cărui operator
este Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, instituţie publică cu personalitate
juridică situată în subordinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.
 are obligaţia să dezvolte un sistem electronic de clasificare a
INSPECTORATUL produselor, lucrărilor şi serviciilor a căror dobândire face obiectul
GENERAL contractelor de achiziţie publică, compatibil cu sistemul de grupare şi
PENTRU codificare prevăzut de clasificaţie;
COMUNICAŢII ŞI
TEHNOLOGIA  va utiliza acele standarde şi proceduri de securitate care să asigure un
INFORMAŢIEI grad ridicat de fiabilitate şi siguranţă a operaţiunilor de licitaţii
electronice, în acord cu practicile internaţionale în domeniu.

Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei este finanţat integral prin
venituri extrabugetare.

tariful de utilizare a spectrului de frecvenţe radio;

 tarifele de supraveghere şi control în domeniul comunicaţiilor şi
VENITURILE tehnologiei informaţiei
EXTRABUGETARE  tariful de înregistrare în Sistemul electronic;
 tariful de utilizare a sistemului electronic;
 alte venituri care se pot realiza conform prevederilor legale.
Pentru atribuirea contractelor de licitaţii publice în sistem on-line trebuie respectate o serie de
reguli, considerate de legiuitor principii de atribuire. Prin O.G. nr. 20 din 24 ianuarie 2002 se consideră că
trebuie respectate, ca şi în cazul altor tipuri de realizare a achiziţiilor publice, următoarele principii: libera
concurenţă, eficienţa utilizării fondurilor publice, transparenţa, tratamentul egal şi confidenţialitatea.
Din cele prezentate definiţiile principiilor formulate de legiuitor se pot desprinde o serie de
concluzii referitor la impactul licitaţiei on-line asupra instituţiilor publice:

9
vezi HG nr. 1186/2001 aprobarea Procedurilor privind achiziţiile publice de produse şi servicii care implică apărarea
naţională, ordinea publică, siguranţa şi securitatea naţională şi a listei aferente acestora, publicată în MO nr. 815/2001
10
OG nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în MO nr. 86 din 1 februarie 2002
11
prin procedura on-line înţelegem utilizarea în tot sau în parte a facilităţilor tehnice oferite de Sistemul electronic de achiziţii
publice în cadrul unui contract de achiziţie publică
53
  prin accesul liber al ofertanţilor de produse, lucrări sau servicii, instituţiile publice îşi măresc
aria de alegere, lucru care tinde spre atingerea optimului în ceea ce priveşte achiziţiile publice;
 deoarece la licitaţii poate participa un număr nelimitat de ofertanţi (şi acest lucru se poate
realiza faptic, nu numai teoretic), utilizarea fondurilor publice va fi mult mai eficientă, ceea ce
va duce la o îmbunătăţire a activităţii instituţiilor publice, la efectuarea unor economii, la
îmbunătăţirea calităţii bunurilor achiziţionate sau serviciilor sau lucrărilor recepţionate;
 prin publicarea prin intermediul internetului a informaţiilor asupra licitaţiilor care vor avea loc,
instituţiile publice vor beneficia de o ofertă variată, existând vaste posibilităţi de selecţionare;
 participarea la licitaţie cu şanse egale a tuturor furnizorilor, indiferent dacă sunt indigeni sau
străini, modalitatea de desfăşurare a licitaţiei dând efectiv posibilitatea oricărui ofertant de a o
câştiga ca urmare a unei oferte competitive;
 eliminarea aranjamentelor care pot să apară în cadrul alegeri ofertantului.
Pentru a putea participa la licitaţiile publice prin intermediul licitaţiei electronice, ofertantul trebuie
să fie înregistrat în sistemul electronic.
Participarea la licitaţii prin intermediul internetului respectă prevederile legale anterioare care
acţionează în domeniul achiziţiilor publice.
După cum se desprinde din acest capitol reglementările legale referitoare la achiziţiile publice arată
dorinţa guvernanţilor de a realiza un sistem de achiziţii publice eficient, bazat pe corectitudine, prin
intermediul instituţiilor publice să obţină cele mai bune oferte din cele care le poate oferi piaţa. Se
urmăreşte o creştere a calităţii activităţii instituţiilor publice, mergând pe o diminuare a cheltuielilor şi deci
o disponibilizare a fondurilor. Prin atribuirea contractelor de achiziţii publice pentru ofertantul cu cea mai
bună ofertă avem de câştigat cu toţii, contribuabilii fiind de fapt beneficiarii serviciilor publice.

54
 CAPITOLUL 5
AUDITUL INTERN ŞI CONTROLUL FINANCIAR PREVENTIV

Pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiilor publice s-au instituit reglementări legislative
privind controlul financiar intern şi auditul financiar intern.
Controlul financiar preventiv este activitatea prin care se verifică legalitatea şi regularitatea
operaţiunilor efectuate pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, înainte de aprobarea
acestora.
Controlul intern reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse la nivelul unei instituţii publice cu
privire la structurile organizatorice, metodele, procedurile şi sistemele de control şi de evaluare, instituite
în scopul: realizării atribuţiilor la un nivel calitativ corespunzător şi îndeplinirii cu regularitate, în mod
economic, eficace şi eficient, a politicilor adoptate; respectării legalităţii şi a dispoziţiilor conducerii;
protejării activelor şi resurselor; efectuării şi menţinerii de înregistrări contabile corecte şi complete;
furnizării la timp de informaţii corecte şi complete pentru fundamentarea deciziilor conducerii.
Auditul intern este activitate organizată independent în structura unei instituţii publice şi în directa
subordonare a conducătorului acesteia, care constă în efectuarea de verificări, inspecţii şi analize ale
sistemului propriu de control intern, în scopul evaluării obiective a măsurii, în care acesta asigură
îndeplinirea obiectivelor instituţiei publice şi utilizarea resurselor în mod economic, eficace şi eficient şi
pentru a raporta conducerii constatările făcute, slăbiciunile identificate şi măsurile propuse de corectare a
deficienţelor şi de ameliorare a performanţelor sistemului de control intern.
Din definiţiile12 date controlului financiar preventiv, controlului intern şi auditului financiar intern
se desprinde concluzia că în activitatea unei instituţii publice trebuie să acţioneze prima dată personalului
care se ocupă cu controlul şi apoi cel care se ocupă cu auditul. Auditul este un controlor al sistemului de
control, dar nu se rezumă numai la verificarea acţiunii de control, ci vine cu măsuri, idei, soluţii de
perfecţionare a acesteia.
Controlul financiar preventiv propriu se organizează şi se exercită în mod unitar la următoarele
entităţi publice:13
 instituţii publice, cuprinzând Administraţia Prezidenţială, Parlamentul, Guvernul, ministerele,
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, ale autorităţii
publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile publice de subordonare centrală sau
locală, indiferent de modul de finanţare a acestora;
 Ministerul Finanţelor Publice, pentru operaţiunile Fondului naţional de preaderare, pentru
operaţiunile privind bugetul trezoreriei statului, datoria publică, precum şi pentru alte
operaţiuni specifice;
 companiile naţionale, regiile autonome, societăţile comerciale, organizaţiile neguvernamentale,
precum şi orice alte persoane juridice care gestionează fonduri publice cu orice titlu şi/sau care
administrează patrimoniul public referitor la gestionarea fondurilor publice şi administrarea
patrimoniului public în cauză;
 agenţiile de gestionare a fondurilor publice provenite din finanţări externe, rambursabile şi
nerambursabile, precum: unităţi de management al proiectelor (UMP), unităţi de coordonare a
proiectelor (UCP), Oficiul de Plăţi şi Contractare PHARE (OPCP), Agenţia SAPARD şi alte
agenţii de implementare a fondurilor comunitare.
Controlul intern al instituţiilor publice
Controlul intern în cadrul unei instituţii publice are următoarele obiective generale:
1) Realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor instituţiilor publice, stabilite în
concordanţă cu propria lor misiune, în condiţiile de regularitate, eficacitate, economicitate şi eficienţă.

Regularitatea  caracteristica unei operaţiuni de a respecta sub toate aspectele

ansamblul principiilor şi regulilor procedurale şi metodologice care sunt
12
O.G. nr. 672/2002 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, publicată în MO nr. 953/2002
13
www.mfinanţe .ro Controlul financiar preventiv
55
 aplicabile categoriei de operaţiuni din care face parte.

 gradul de îndeplinire a obiectivelor declarate ale unei activităţi şi relaţia

Eficacitatea
dintre impactul dorit şi impactul efectiv al activităţii respective.

 măsura în care se asigură minimizarea costului resurselor alocate unei

Economicitatea activităţi, fără a compromite realizarea în bune condiţii a obiectivelor
declarate ale acesteia.

 raportul dintre rezultatele obţinute şi costul resurselor, utilizate în

Eficienţa
vederea obţinerii lor.

2) Protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii, risipei, abuzului sau fraudei.
Deoarece banii publici sunt obţinuţi în cea mai mare parte pe seama prelevărilor de la populaţie,
deci sunt „banii naţiunii” gestionarea lor trebuie să se realizeze în condiţii optime, eliminându-se pe cât
posibil realizarea de pierderi, stoparea risipei. Pentru aceasta trebuie ca personalul instituţiei publice să fie
pregătit profesional pentru posturile ocupate, să desfăşoare activitatea cu maxim de seriozitate şi
profesionalism pentru a se evita greşelile care pot să ducă la efecte nedorite. De asemenea, personalul din
instituţiile publice trebuie să aibă un dezvoltat spirit de dreptate, cinste, să nu urmărească ca prin folosirea
banului public, de multe ori printr-o poziţie abuzivă, să obţină avantaje materiale sau de altă natură.
3) Respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii.
Personalul instituţiilor publice trebuie să acţioneze conform cu legea, să respecte regulile şi
reglementările care sunt specifice acestui domeniu.
4) Dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare, prelucrare, actualizare şi difuzare
a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor sisteme şi proceduri de informare
publică adecvată prin rapoarte periodice.
Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar ca organele de conducere să poată să asigure în
interiorul instituţiei, precum şi în relaţiile cu terţi a unui sistem de cooperare în privinţa asigurării unui
acces rapid la diverse date referitoare la activitatea desfăşurată, să informeze activitatea instituţiei publice
prin crearea unui sistem informatic care pe baza datelor introduse în el să poată să furnizeze un volum cât
mai mare de date şi posibilităţi cât mai ridicate de combinare a lor.
Conducătorul instituţiei publice trebuie să asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea
structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a
satisface cerinţele generale şi specifice de control intern.
Cerinţele controlului intern pot fi generale şi specifice.
Cerinţele  asigurarea îndeplinirii obiectivelor enunţate mai sus prin evaluarea
generale ale sistematică şi menţinerea la un nivel considerat acceptabil a riscurilor
controlului intern asociate structurilor, programelor, proiectelor sau operaţiunilor;
 asigurarea unei atitudini cooperante a personalului de conducere şi de
execuţie, acesta având obligaţia să răspundă în orice moment
solicitărilor conducerii şi să sprijine efectiv controlul intern;
 asigurarea integrităţii şi competenţei personalului de conducere şi de
execuţie, a cunoaşterii şi înţelegerii de către acesta a importanţei şi
rolului controlului intern;
 stabilirea obiectivelor specifice ale controlului intern, astfel încât
acestea să fie adecvate, cuprinzătoare, rezonabile şi integrate misiunii
instituţiei şi obiectivelor de ansamblu ale acesteia;
 supravegherea continuă de către personalul de conducere a tuturor
activităţilor şi îndeplinirea de către personalul de conducere a obligaţiei

56
 de a acţiona colectiv, prompt şi responsabil ori de câte ori se constată
încălcări ale legalităţii şi regularităţii în efectuarea unor operaţiuni sau
în realizarea unor activităţi în mod neeconomic, ineficace sau ineficient.

 reflectarea în documente scrise a organizării controlului intern, a

tuturor operaţiunilor instituţiei şi a tuturor evenimentelor
semnificative, precum şi înregistrarea şi păstrarea în mod adecvat a
documentelor, astfel încât acestea să fie disponibile cu promptitudine
pentru a fi examinate de către cei în drept;
 înregistrarea de îndată şi în mod corect a tuturor operaţiunilor şi
Cerinţele evenimentelor semnificative;
specifice ale  asigurarea aprobării şi efectuării operaţiunilor exclusiv de către
controlului intern persoane special împuternicite în acest sens;
 separarea atribuţiilor privind efectuarea de operaţiuni între persoane,
astfel încât atribuţiile de aprobare, control şi înregistrare să fie, într-o
măsură adecvată, încredinţate unor persoane diferite;
 asigurarea unei conduceri competente la toate nivelurile;
 accesarea resurselor şi documentelor numai de către persoane
îndreptăţite şi responsabile în legătură cu utilizarea şi păstrarea lor.

Controlul financiar preventiv al instituţiilor publice

Fac obiectul controlului financiar preventiv proiectele de operaţiuni care vizează, în principal:
a) angajamente legale şi bugetare;
b) deschiderea şi repartizarea de credite bugetare;
c) modificarea repartizării pe trimestre şi pe subdiviziuni ale clasificaţiei bugetare a creditelor
aprobate, inclusiv prin virări de credite;
d) efectuarea de plăţi din fonduri publice;
e) efectuarea de încasări în numerar;
f) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului sau al
unităţilor administrativ-teritoriale;
g) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului sau al unităţilor
administrativ-teritoriale;
h) alte tipuri de operaţiuni, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor.
Pentru fiecare din operaţiunile prezentate mai sus trebuie să se stabilească baza legală a efectuării
acestora, documentele justificative pe baza cărora se face controlul şi obiectivele şi conţinutul financiar
propriu.
Controlul financiar preventiv se organizează şi se execută în următoarele forme:
 controlul financiar preventiv propriu;
 controlul financiar preventiv delegat, prin controlori delegaţi ai Ministerului Finanţelor.
Instituţiile publice au obligaţia de a organiza controlul financiar preventiv propriu şi evidenţa
angajamentelor în cadrul compartimentului contabil. Conducătorii instituţiilor publice au obligaţia să
stabilească proiectele de operaţiuni supuse controlului financiar, documentele justificative şi circuitul
acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Controlul financiar preventiv propriu se exercită de către contabilul-şef prin viză de control
financiar preventiv propriu. În funcţie de volumul şi de complexitatea activităţii, contabilul-şef poate
împuternici, cu probarea ordonatorului de credite, şi alte persoane din subordinea sa să exercite controlul
financiar preventiv propriu, precizând limitele împuternicirii.
Se supun aprobării ordonatorului de credite numai proiectele de operaţiuni care respectă întru totul
cerinţele de legalitate, regularitate şi încadrare în limitele angajamentelor bugetare aprobate, care poartă
viza de control financiar preventiv propriu.
Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanelor în drept,
competente în acest sens şi prin aplicarea de către acestea a sigiliului personal.
57
 Viza de control financiar preventiv propriu se exercită prin semnătura persoanei împuternicite în
acest sens sau a înlocuitorului desemnat, precum şi prin aplicarea sigiliului personal. Sigiliul va cuprinde
următoarele informaţii:
 denumirea entităţii publice;
 menţiunea „Vizat pentru control financiar preventiv propriu”;
 numărul sigiliului (cel de identificare a titularului acestuia);
 elementele de identificare a datei acordării vizei (an, luna, zi).
În vederea acordării vizei de control financiar preventiv propriu, proiectele de operaţiuni se
prezintă însoţite de documentele justificative corespunzătoare, certificate în privinţa realităţii şi legalităţii
prin semnătura conducătorilor compartimentelor de specialitate care iniţiază operaţiunea respectivă.
Răspunderea pentru realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor ale căror documente
justificative revinde conducătorilor compartimentelor car au acordat viza.
Procedura de control financiar preventiv presupune următoarele etape:
 proiectele de operaţiuni emise de compartimentele de specialitate vor fi depuse la
departamentul de control, însoţite de documente justificative;
 proiectele de operaţiuni vor fi înregistrate în Registrul proiectelor de operaţiuni prevăzute să fie
prezentate la viza de control financiar preventiv propriu;
 persoana împuternicită cu controlul va prelua documentele şi va face o verificare formală,
urmărind: cuprinderea în „Cadrul general al proiectelor de operaţiuni supuse controlului
financiar preventiv propriu” a operaţiunii prezentată la viză, completarea documentelor în
strictă concordanţă cu rubricile acestora, existenţa semnăturilor persoanelor autorizate din
compartimentele de specialitate, existenţa documentelor justificative;
 în cazul nerespectării condiţiilor de formă, documentele sunt restituite compartimentelor de
specialitate, cu viza „Refuz”;
 dacă sunt îndeplinite condiţiile de formă se va trece la realizarea controlului de fond;
 în urma acestui control se poate acorda vize sau se poate respinge documentul ca fiind
nefundat.
Controlul financiar delegat apare ca urmare a numirii de către Ministerul Finanţelor a unor
controlori financiari delegaţi care vor verifica anumite tipuri de operaţiuni (specifice fiecărei instituţii
publice) sau a operaţiunilor care depăşesc anumite limite valorice.

Auditul financiar intern

Auditul intern se organizează în mod independent, în structura fiecărei instituţii publice, sub forma
unui compartiment specializat, constituit din una sau mai multe persoane, astfel încât personalul de
specialitate angajat în aceasta să nu fie implicat în vreun fel în îndeplinirea activităţilor pe care le
auditează.
Auditorul intern trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile în mod obiectiv, independent, cu
profesionalism şi integritate. În realizarea atribuţiilor sale şeful compartimentului de audit intern sau, după
caz, persoana care exercită atribuţiile de audit intern se subordonează şi raportează direct conducătorului
instituţiei publice.
Auditul intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate de instituţia publică sau care sunt
în responsabilitatea acesteia, inclusiv asupra activităţii instituţiilor subordonate şi asupra utilizării de către
terţi, indiferent de natura juridică a acestora, a fondurilor publice gestionate d aceştia din urmă în baza unei
finanţări realizate de către instituţia publică în cauză sau de către o instituţie subordonată acesteia.
Operaţiunile care fac obiectul auditului intern sunt examinate, de regulă, pe tot parcursul acestora,
din momentul iniţierii până în momentul finalizării executării lor efective.
Compartimentul de audit intern trebuie să exercite următoarele atribuţii:
 certificarea trimestrială şi anuală, însoţită de raport de audit, a bilanţului contabil şi a contului
de execuţie bugetară ale instituţiei publice, prin verificarea legalităţii, realităţii şi exactităţii
evidenţelor contabile şi ale actelor financiare şi de gestiune; certificarea se face înaintea

58
 aprobării de către conducătorul instituţiei publice în cauză a bilanţului contabil şi a contului de
execuţie bugetară;
 examinarea legalităţii, regularităţii şi conformităţii operaţiunilor, identificarea erorilor, risipei,
gestiunii defectuoase şi fraudelor şi, pe aceste baze, propunerea de măsuri şi soluţii pentru
recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi, după caz;
 supravegherea regularităţii sistemelor de fundamentare a deciziei, planificare, programare,
organizare, coordonare, urmărire şi control al îndeplinirii deciziilor;
 evaluarea economicităţii, eficacităţii şi eficienţei cu care sistemele de conducere şi de execuţie
existente în cadrul instituţiei publice ori la nivelul unui program/proiect finanţat din fonduri
publice utilizează resurse financiare, umane şi materiale pentru îndeplinirea obiectivelor şi
obţinerea rezultatelor stabilite;
 identificarea slăbiciunilor sistemelor de conducere şi de control, precum şi a riscurilor asociate
unor astfel de sisteme, unor programe/proiecte sau unor operaţiuni şi propunerea de măsuri
pentru corectare acestora şi pentru diminuarea riscurilor, după caz.
La baza desfăşurării activităţii de audit intern stă planul anual de audit intern, aprobat de
conducătorul instituţiei publice. Planul de audit se stabileşte pe baza evaluării riscului asociat diferitelor
structuri, activităţi, programe/proiecte sau operaţiuni, precum şi prin consultare cu instituţiile publice
ierarhic superioare.
Activitatea auditorilor interni se realizează pe bază de ordin de serviciu scris, aprobat de către
conducătorul instituţiei publice şi car prevede în mod explicit scopul, obiectivele şi durata auditului.
Auditorii interni au acces la toate datele şi informaţiile pe care le consideră relevante pentru scopul
şi obiectivele precizate în ordinul de serviciu, iar personalul de conducere şi personalul de execuţie
implicat în activitatea auditată au obligaţia să ofere documentele solicitate şi tot sprijinul necesar
desfăşurării în bune condiţii a auditului intern.
Constatările auditului intern sunt cuprinse în raportul de audit intern care trebuie să reflecte ordinul
de serviciu primit, modul de desfăşurare a auditului, constatările făcute, concluziile şi recomandările
auditorilor interni, împreună cu întreaga documentaţie care susţine respectivele constatări, concluzii şi
recomandări. De asemenea, o dată cu raportul de audit intern trebuie prezentate obligatoriu, şi punctele de
vedere ale persoanelor implicate în activităţile auditate, îndeosebi ale acelora în legătură cu care se
semnalează deficienţe sau care pot fi afectate de măsurile recomandate în raportul de audit intern.
Ori de câte ori efectuarea auditului potrivit ordinului de serviciu presupune utilizarea unor
cunoştinţe de specialitate din alte domenii decât cele cerut prin fişa postului auditorilor interni, şeful
compartimentului de audit intern poate recurge, cu aprobarea conducătorului instituţiei publice căruia îi
raportează, la contractarea externă de servicii de expertiză/consultanţă.

59
 BIBLIOGRAFIE
 Androniceanu A., - Management public, Ed. Economică, Bucureşti, 1999
 Filip Gh., Onofrei M., - Administraţie publică, Editura Fundaţiei „Gh. Zane”, Iaşi, 1999
 Gherghel S., - Buget şi trezorerie publică, Editura Focus, Petroşani, 2002
 Iorgovan A., - Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. Actami, Bucureşti, 1994
 Jitaru C., Managementul comunităţii umane şi organizarea activităţii administraţiei publice,
serviciile publice şi piaţa serviciilor publice, Editura Speranţa, Iaşi, 2001
 Lefter C., - Finanţe publice, contabilitate bugetară şi de trezorerie, Editura Economică, Bucureşti,
2002
 Luca G., - Management general, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1993
 Manolescu Gh., - Buget – abordare economică şi financiară, Editura Economică, Bucureşti, 1997
 Moşteanu T., (coordonator), - Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară, Bucureşti, 2004
 Moşteanu T., - Buget şi trezorerie publică, Editura Universitară, Bucureşti, 2003
 Munteanu V. A., - Management public local, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2003
 Oprea M., ş.a. - Ghidul consilierului, Editura Tiparg, Piteşti, 2002
 Oroveanu M., - Tratat de ştiinţa administraţiei, Editura Cerma, Bucureşti, 1996
 Roman C., - Gestiunea financiară a instituţiilor publice, Ed. Economică, Bucureşti, 2000
 Ţâţu L., - Gestiunea financiară a instituţiilor publice, Ed. ASE Bucureşti, 2003
 Văcărel I., - Bugetul pe programe multianuale, Editura Expert, Bucureşti, 2001
 ***HG nr. 1186/2001 aprobarea Procedurilor privind achiziţiile publice de produse şi servicii care
implică apărarea naţională, ordinea publică, siguranţa şi securitatea naţională şi a listei aferente
acestora, publicată în M.O. nr. 815/2001
 ***Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, M.O., nr. 204, aprilie 2001
 ***Legea nr. 108/2004, publicată în Monitorul Oficial
 ***Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în M.O. nr. 587/august 2002
 ***O.G. nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în M.O. nr. 86 din 1 februarie 2002
 ***O.G. nr. 60/2001 privind achiziţiile publice, publicată în M.O. nr. 241/2001
 ***O.G. nr. 672/2002 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, publicată în M.O. nr.
953/2002
 ***O.U. nr. 45/iunie 2003, privind finanţele publice locale, publicată în M.O. nr. 431/iunie 2003, cu
modificările ulterioare
 ***www.mfinanţe.ro Controlul financiar preventiv

60