Sunteți pe pagina 1din 10

Un ziar care nu tace, nu minte, nu iartă şi spune lucrurilor pe nume

COTIDIAN INDEPENDENT Anul XXI, serie nouă, nr. 3949, Sâmbătă 11 Iunie 2022, preţ 0,75 lei
Ziarul tuturor teleormănenilor care au ceva de spus
E-mail: ziarulmara@email.com www.ziarul-mara.ro
2
Parteneriat
pentru bunul mers al actului educațional Atenționare METEO!
Furtuni în toată
țara, inclusiv
în weekend

4
Școala Profesională Saelele, în parteneriat cu mers al actului educațional.
Salariul mediu net
Inspectoratul Școlar Județean, Casa Corpului Didactic,
Consiliul Județean și Prefectura Teleornan, Consiliile
Prof. Alina Alexe, insp. de fizică în cadrul
Inspectoratului Școlar Județean Teleorman, precum și
în luna aprilie, aproape
Locale, Primăriile și unitățile de învățământ reprezentate
de Școlile Gimnaziale din zona Turnu Măgurele a
prof. Ștefan Iancu, reprezentant al Casei Corpului
Didactic, și-au exprimat întreaga susținere, convinși fiind
4.000 de lei
organizat la Căminul Cultural din localitatea Saelele că implicarea intensă a partenerilor educaționali, factori
activitatea „Parteneri în educație- prezent și viitor”. de decizie în educația copiilor, este soluția cea mai bună.
Este vorba despre un proiect educațional, coordonat Susținerea acestui proiect a fost exprimată și de
de prof. Ivan Daniel și prof. Gabriel Cârjan, a căror Instituția Prefectului Teleorman, prin subprefectul
echipă, formată din profesorii Daniela Raicu, Elena Benone Rababoc, care a specificat că „trebuie găsite
Constantinescu, Ramona Stănescu, Cătălina Mourea, soluții pentru ca în mediul rural să se desfășoare un act
Marcel Dima, Mihaela Soare, Felicia Sfetcu, Cristiana educațional de calitate”.
Vătrai și înv. Geanina Armeanu dorește să găsească
soluții pentru evitarea abandonului școlar și pentru bunul (Continuare în pagina 2)

Peste 200 de pompieri sunt la Lecție de informare europeană


datorie de Rusalii Centrul
Europe Direct
În vederea menținerii Teleorman a
unui grad sporit de organizat o
siguranță pentru cetățeni nouă lecție de
în perioada sărbătorilor informare
de Rusalii, zilnic, peste europeană, de
150 de pompieri militari data aceasta la
teleormăneni vor asigura Ş c o a l a
măsurile de prevenire și Gimnazială din
stingere a incendiilor și satul Drăcșani,
acordarea primului ajutor c o m u n a
calificat. Drăcşenei.
Aceștia sunt pregătiți E c h i p a
să intervină pentru Europe Direct
salvarea vieții, bunurilor a fost primită
materiale și a mediului înconjurător cu 20 de autospeciale de lucru cu apă și într-o şcoală cu săli de clasă mari şi luminoase, cu elevi minunaţi şi profesori
spumă, dintre care șase cu modul de descarcerare, două autospeciale de dedicaţi, făcând cunoștință cu cele trei echipe, alcătuite din câte patru elevi şi
intervenție și salvare de la înălțime, șapte ambulanțe SMURD, o autospecială de un profesor coordonator, care au participat la competiţia #EuroQuiz 2022
transport personal și victime multiple (ATPVM) și două autospeciale de (etapa naţională şi judeţeană), organizată de Reprezentanţa Comisiei
descarcerare. Europene în România şi Ministerul Educaţiei.
(Continuare în pagina 2) (Continuare în pagina 7)
2 EVENIMENT - ACTUALITATE
Parteneriat Anunţ
pentru bunul mers al actului educațional SC Recond Com Impex SRL vinde grâu de
sămânţă C2 Avenue, netratat la preţ de 1,5
(urmare din pagina 1) transferat aici. În plus, la precizând că școala pe care o lei/kg şi tratat la 1,75 lei/kg.
Președintele Consiliului cantină pot servi masa și reprezintă derulează proiecte Relaţii la ing. Tudor, tel. 0728.251.202.
Județean Teleorman, Adrian cadrele didactice, contra și că va aduce „cu mare drag
Gâdea, a spus că „educația cost”. elevii din Islaz la Școala
de calitate se construiește
prin parteneriate”, punctând
Directorul Școlii
Profesionale Saelele a
Profesională Saelele”, dar și
că „trebuie să discutăm cu Peste 200 de pompieri sunt
că „preocuparea noastră este adăugat: „Consider că părinții și să le arătăm
să facem tot ceea ce depinde
de noi și să găsim împreună
realizarea învățământului
dual este benefică, dat fiind
realitatea școlii românești,
pentru a evita abandonul”.
la datorie de Rusalii
soluții pentru cei vulnerabili”. faptul că există solicitări și din Discuțiile au continuat, (urmare din pagina 1)
„Vreau să felicit toate cadrele alte localități”, „toate luând în continuare cuvântul Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri aceste zile,
didactice pentru activitatea pe resursele și activitățile vor fi primarul comunei Uda- la nivelul unității noastre au fost dispuse măsuri privind
care o desfășoară”, a mai canalizate spre obținerea Clocociov, Florica Aurelia planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de
spus președintele Consiliului acreditării, în 2024”. Cu Bărbulescu, care l-a felicitat prevenire a situațiilor de urgență la obiectivele din categoria
Județean. proiecte în derulare, inclusiv pe Gabriel Cârjan pentru supermarketurilor, structurilor de turism, cazare, alimentație
Directorul Școlii cel prin care se va construi proiectul inițiat și a anunțat că publică, precum și la lăcașurile de cult.
Gimnaziale nr. 4 Turnu campusul școlar, directorul Primăria Uda-Clocociov va Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru
Măgurele, Adrian Siliomon a școlii din Saelele este oferi masă caldă gratuită Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman
spus că „este un moment „bucuros de toate elevilor și persoanelor desfășoară în această perioadă acțiuni de control și diseminare
deosebit acest eveniment, parteneriatele încheiate”. vulnerabile din comună, iar a informațiilor cu caracter preventiv la principalele lăcașuri de
însă regret că unele Profesorul Gabriel Cârjan, „colaborarea dintre primar și cult și ansambluri mănăstirești din județ, astfel încât slujbele
parteneriate rămân doar primarul comunei Saelele, directorul unității de religioase organizate cu prilejul Rusaliilor să se desfășoare în
vorbe. Îmi doresc să fim un omul-model sau mai bine zis învățământ este prioritară”. În condiții de siguranță.
exemplu de urmat, iar modelul de urmat, cel căruia i plus, anul viitor va fi inaugurat În vederea participării la slujbele religioase, adresăm
parteneriatele încheiate de se datorează doar lucruri bine Centrul Instituțional al rugămintea enoriașilor să nu blocheze cu autoturismele căile de
noi să funcționeze”. Acesta a făcute, multe realizări și o comunei. acces, să utilizeze cu atenție lumânările, să nu le amplaseze în
mai vorbit despre problemele comună ca un oraș, cu de Ecaterina Parpală, elevă a apropierea materialelor ușor combustibile, iar după încheierea
financiare cu care se toate (serviciu apă-canal, Școlii Profesionale Saelele, slujbei să nu lase lumânările și candelele aprinse,
confruntă instituțiile de cantină, cămin de bătrâni, le-a mulțumit profesorilor nesupravegheate.
învățământ, care uneori nu au bibliotecă, fanfară, formație pentru tot ceea ce fac, iar prof. Având în vedere faptul că, de sărbători, atunci când vremea
bani să plătească facturile de dansuri, toate străzile Gabriela Mihalache, de la este frumoasă, de foarte multe ori cetățenii aleg să petreacă în
sau de reparații, spunând că asfaltate, echipă de fotbal, 10 Școala Gimnazială Călmățuiu aer liber, la un grătar, în special în pădurile din apropierea
„primul partener al instituției clădiri construite, proiecte a vorbit despre buna localităților, recomandăm acestora respectarea următoarelor
de învățământ este Primăria”. nenumărate și, cel mai colaborare dintre școală și măsuri preventive: respectați instrucțiunile de apărare împotriva
Directorul Școlii important, oameni fericiți!- primărie, despre noua clădire incendiilor afișate sau dispuse de personalul silvic; nu aprindeți
Profesionale Saelele, prof. pentru că în Saelele a școlii, despre montarea focul în pădure pe timp de vânt; înainte de aprinderea focului,
Ivan Daniel, a expus celor oamenilor li se citește liniștea panourilor fotovoltaice și curățați locul de materialele care se pot aprinde ușor; păstrați
prezenți cum a apărut ideea pe chip!) a vorbit despre despre masa caldă gratuită lângă foc o rezervă de apă, pentru a putea stinge imediat
înființării învățământului dual reușita parteneriatului școală- oferită elevilor. vegetația uscată ce s-ar putea aprinde; sunt interzise accesul cu
în Saelele, în 2018 și cât de familie, care „depinde de Prof. Iuliana Săvuică, de la autovehicule personale pe drumurile forestiere și aprinderea
greu a fost ca aceasta să se ambii parteneri”, despre Școala Gimnazială focului la o distanță mai mică de 100 m de liziera pădurii; stingeți
transforme în realitate, în anul reforma învîțământului, care Ciuperceni a vorbit despre cu apă focul, cărbunii încinși sau jarul înainte de a pleca din locul
2021. „Dacă nu exista sprijinul „trebuie să fie legată de parteneriatele multiple ale unde ați petrecut; nu lăsați copiii să se joace cu focul.
Primăriei, nu se putea realiza. necesități”, de faptul că nu toți școlii, despre măsurile luate Referitor la copii, pe lângă faptul că le dorim tuturor o vacanță
Se pune accent pe elevii „vor să urmeze studii pentru bunul mers al actului frumoasă, plină de energie și voie bună, îi rugăm pe părinți,
învățământul dual în prezent, superioare”. educațional, despre buna bunici și frații mai mari să-i supravegheze în permanență, să le
motiv pentru care mă bucur că Au mai luat cuvântul Anca colaborare cu Primăria și explice că focul poate fi periculos pentru viața lor și modul cum
am înființat această școală. Rizeanu, părinte al unui elev despre terenul de sport cu pot evita producerea unor evenimente nedorite, să nu le lase la
Oferim masă caldă gratuită, al Școlii Gimnaziale nr. 4 nocturnă, realizat cu fonduri îndemână mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, etc.), să
transport gratuit, vom achita și Turnu Măgurele, care găsește europene. nu-i blocheze în casă cu aparate electrice ori cu diferite mijloace
Școala de șoferi pentru elevii necesar ca „toate școlile să În încheiere, Adrian Gâdea de gătit în funcțiune, să nu-i lase nesupravegheați dacă merg la
din clasa a XI-a. De masa aibă cantină și laboratoare”, a spus că „putem face lucruri pescuit sau la scăldat pe diferite bălți de pe raza localităților.
caldă gratuită beneficiază toți prof. Ionela Nicoleta bune, dacă există o Claudiu DUMITRACHE
cei 114 elevi ai școlii: două Cojocaru, de la Școala colaborare între noi și bună
feluri de mâncare, în două Gimnazială Lunca, care a credință, nu neapărat sub
ture, prima pentru elevii din
învățământul primar, a doua
spus că la unitatea de
învățământ pe care o
forma unui parteneriat.”.
Salutăm inițiativa acestor Atenționare METEO! Furtuni
pentru cei de gimnazial și reprezintă nu există îngrijitor, oameni și dorința lor de a găsi
dual. În bucătărie lucrează deoarece postul a fost blocat soluții pentru bunul mers al în toată țara, inclusiv în weekend
patru bucătărese, iar părinții și care a punctat despre actului educațional. Prin
s-au implicat în construirea și „problemele care pornesc de implicarea de care dau Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de furtuni, cu
dotarea cantinei (inclusiv la costul standard/elev, dovadă și prin rezultatele pe ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină, valabilă în
conserve de legume au acesta lăsând o lună care le au, suntem convinși că toată ţara, până duminică seară.
făcut)”. „Datorită condițiilor descoperită”. vor găsi cele mai bune Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o
bune pe care le oferă această Nania Violeta, de la Școala rezolvări. atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar
școală, 5 elevi din municipiul Gimnazială Islaz, i-a invitat pe accentuată şi cantităţi de apă însemnate, valabilă până
Turnu Măgurele s-au cei prezenți la Ziua Comunei, Cornelia RĂDULESCU duminică, la ora 22.00, în toate judeţele.
"În intervalul menţionat, în sudul ţării şi la munte va ploua
însemnat cantitativ şi vor fi pe alocuri şi manifestări de
Anunţ public instabilitate atmosferică.
În Moldova, Transilvania, Maramureş şi local în Crişana şi
În conformitate cu prevedirele H.G. 1076/2004, CALOTĂ ANDREI LEONARD anunță Banat, îndeosebi în timpul după-amiezelor, vor fi perioade cu
publicul interesat asupra publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare pentru Planul instabilitate atmosferică accentuată, ce se va concretiza prin
Urganistic Zonal în scopul realizării proiectului ”Construire spațiu comecial, Penny – parter averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări
ce include carmangerie cu produse din carne – brânzeturi, accese auto și pietonale, ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină.
trotuare amenajări exterioare, împrejmui, reclame pe fațade și parcare, totem publicitar, În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de
branșamente la utilități, montare post trafo, organizare șantier” amplasat în mun. apă vor depăşi 20...30 l/mp şi pe arii restrânse, mai ales în
Alexandria, str. Dunării, zona Filatură, județul Teleorman, decizie stabilită pe baza zonele de deal şi de munte şi în extremitatea de sud a ţării,
consultărilor realizate în cadrul Comitetului Special Constituit din data de 10.06.2022. 40...60 l/mp", a transmis ANM.
planul nu necesită evaluare de mediu, În județul nostru, vremea va fi în general instabilă. Vor fi
urmând a fi supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu. perioade cu înnorări accentuate, averse şi descărcări electrice,
Informații privind potențialul impact asupra mediului al planului propus, pot fi consultate la iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de
sediul Agenției pentru Protecția Mediului Teloerman, municipiul Alexandria, strda Dunării, nr. apă vor depăşi în medie 20...40 l/mp. Vântul va sufla moderat,
1, în zilele de luni – koi între orele 8.00 – 16.30 și vineri între orele 8.00 – 14.00 județul cu unele intensificări în special asociate ploilor. Vor fi
Teleorman, și la sediul titularului. temperaturi maxime în general de 24...26 de grade şi minime de
Observațiile publicului se primesc zilnic la sediul Agenției pentru Protecția Mediului 15...17 grade.
Teleorman în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului. C.D.
POLITIC - ADMINISTRATIV 3
Iohannis: Politicile bazate pe consum și deficite Parlamentul
bugetare ne-au îndepărtat de obiective de a adoptat legea care
țară strategice, precum aderarea la euro interzice condamnaților penal
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu
ocazia participării la prima ediţie a Forumului
Apreciez eforturile făcute, inclusiv
preocuparea Legislativului de a avea o zi
să candideze la prezidențiale
Educaţiei Financiare, organizat de Autoritatea de simbolică a educației financiare. Cred însă că Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere
Supraveghere Financiară, Academia de Studii este loc de mai mult și de mai bine în privința legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile
Economice din Bucureşti şi Asociaţia Română a inițiativelor și a proiectelor concrete și pragmatice. prezidenţiale pentru persoanele care au, la data depunerii
Băncilor, că România și-a asumat „reforme și Ne-am propus, ca țară, să realizăm reforme și candidaturii, condamnări penale definitive.
investiții de anvergură, care să genereze valoare investiții de anvergură, care să genereze valoare Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu 223 de voturi
adăugată, bunăstare și dezvoltare sustenabilă în adăugată, bunăstare și dezvoltare sustenabilă în „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri, propunerea
timp”. Președintele a vorbit și despre cripto- timp. legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.
activelor, educație financiară sau digitalizare. În Să ne amintim că, în anii de dinaintea
370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României.
același timp, Iohannis spune că politicile bazate pandemiei, România a avut un puternic parcurs
„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii
pe consum, deficitele bugetare din perioada prociclic, cu politici bazate pe consum și deficite
candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse
anterioară pandemiei și creșterea datoriei publice bugetare. Pandemia și criza economică aferentă
„ne-au îndepărtat de obiective de țară strategice, ne-au prins nepregătiți în planul finanțelor publice, privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie,
precum aderarea la zona euro”. cu cel mai mare deficit din Uniune în 2019, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie
Sub egida „Forumul educației financiare”, parcurs care a favorizat apoi și creșterea rapidă a sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD,
programul lansat astăzi constituie o invitație atât datoriei publice. USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat
la reflecție, cât și la acțiune conjugată, pentru Asemenea politici ne-au îndepărtat de de plen.
creșterea nivelului de pregătire într-un domeniu obiective de țară strategice, precum aderarea la Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că acest proiect
deosebit de important. zona euro, iar în prezent fac și mai dificile important a fost respins de Senat în 2017, pentru că „în epoca
Am dorit să acord Înaltul Patronaj acestui ajustările necesare unei lupte eficiente împotriva aceea nu era de închipuit că va trece o astfel de iniţiativă”, şi a
program deoarece educația economică și inflației. solicitat preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, „să scoată din
financiară în cadrul societății și la nivelul mediului Adâncirea în continuare a deficitelor de cont sertare” şi să supună la vot iniţiativa cetăţenească „Fără
de afaceri necesită o abordare serioasă, integrată curent, pierderile de competitivitate pe fondul penali în funcţii publice”, pentru a se declanşa revizuirea
și, în final, cu rezultate concrete. crizei prețurilor la energie, intensificarea drastică Constituţiei.
Deciziile financiare sunt cele mai prezente a inflației în ultimele luni, pentru a menționa doar
decizii în viața de zi cu zi a oamenilor, cu privire la câteva evoluții, necesită politici responsabile și
cât și cum să cheltuie, cât și cum să reforme care să ofere reziliență economiei și să
economisească și să investească. Iar aceeași modernizeze România.
logică se aplică și finanțelor țării. Pe termen mediu și lung, schimbarea
Educația, financiară sau nu, este despre modelului de dezvoltare presupune ca investițiile
dezvoltarea de competențe, dar și despre să devină prioritatea zero. În 2022, alocările
valorificarea lecțiilor cu care ne-am confruntat. bugetare de aproape 7% din PIB pentru investiții
La un deceniu și jumătate de la aderarea la indică o direcție fermă, care trebuie concretizată
Uniunea Europeană, țara noastră este încă mult și menținută.
în urmă la incluziunea sau intermedierea Calitatea politicilor economice, a legilor și a
financiară. actului de guvernare trebuie să se sprijine pe o
De la momentul aderării europene, am educație economică sănătoasă, care să
beneficiat de o creștere economică remarcabilă, genereze decizii și măsuri responsabile, prin care
pornind de la un Produs Intern Brut de circa 100 să revenim sustenabil în zona stabilității monetare
de miliarde de euro în 2006, până la aproape 270 și a echilibrelor macroeconomice.
de miliarde de euro anul acesta, în ciuda celor În acest sens, pentru că ne aflăm sub cupola
două crize severe care au intervenit în această celei mai competitive școli de economie din
perioadă. România, trebuie să reamintim cât de important
Sectorul financiar-bancar, cu un rol cheie în este rolul economiștilor în fundamentarea
mobilizarea resurselor pentru finanțare, a deciziilor economice corecte.
înregistrat și el o dezvoltare semnificativă. În Este evident că avem nevoie de competențe „După ce societatea românească a dat un semnal foarte
acești 15 ani, creditul neguvernamental a crescut financiare și antreprenoriale competitive, de școli clar în sensul în care nu-şi mai doreşte penali în funcţii
de aproape 4 ori, iar valoarea pieței bursiere este de afaceri puternice și de știință economică publice, prin faptul că aproape un milion de români au semnat
acum de 3 ori mai mare. veritabilă. iniţiativa de revizuire a Constituţiei «Fără penali în funcţii
Însă România continuă să aibă cea mai mică Pentru o participare civică activă și publice», toate partidele s-au repliat. Această idee este venită
rată de intermedieri financiare în Uniunea responsabilă, inclusiv în legătură cu ofertele de jos în sus, de la baza societăţii către partidele politice. (...)
Europeană. politice de soluții economice, este foarte Ce avem astăzi, e un mic pas înainte. Nu e revizuirea
În prezent, sunt emise aproape 20 de milioane important ca cetățenii noștri să fie bine educați și
Constituţiei, este o modificare legislativă doar pentru funcţia
de carduri bancare, iar sectorul e-commerce a corect informați din punct de vedere financiar.
de preşedinte al României, are anumite vulnerabilităţi pentru
depășit 6 miliarde de euro. Dar încă ne aflăm mult Organismele bancare și financiare, aflate
sub media europeană a populației care face zilnic în contact cu clienții lor, cu cetățenii, se pot că Comisia de la Veneţia a spus că reglementările de genul
cumpărături online. implica și se implică și ele mai mult. Această acesta ar trebui să fie de rang constituţional”, a explicat el.
Educația, financiară sau nu, este și despre interacțiune poate fi bine valorificată prin Proiectul este unul liberal, iniţiat în 2017, a susţinut liderul
lecții viitoare, despre cum ne raportăm la evoluțiile programe specifice de informare și dialog cu deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, care a anunţat că va
pe termen mediu și lung. Digitalizarea conduce clienții, prin proiecte comune cu universitățile de urma pe ordinea de zi a plenului a doua parte a acestui
accelerat către tehnologii inovatoare, care profil. demers legislativ – „fără condamnaţi penal pentru
furnizează răspunsuri eficiente, cu un grad ridicat Universitățile au fost și rămân deschizătoare Parlament”.
de integrare a serviciilor financiare în viața de zi cu de drumuri, cu rol decisiv în formarea „Este foarte simplu de explicat faptul că nu a existat
zi a utilizatorilor. competențelor pentru noile generații. Dincolo de consens politic pentru a adopta această reglementare până
Lumea cripto-activelor, ca rețea globală, se programele didactice de formare, universitățile în prezent. Iată că acest consens politic s-a realizat. (...) Ceea
diversifică extrem de rapid, prin accelerarea pot lansa dezbateri de viziune pe teme de ce cetăţenii ne-au solicitat, va fi împlinit", a adăugat
progresului tehnologic, în pas cu preferințele actualitate, care să aducă un bagaj științific Andronache.
investitorilor. autentic, menit să clarifice și să orienteze Deputaţii AUR s-au abţinut de la vot, pentru că
Educarea și informarea utilizatorilor, alături de dezbaterea publică, deciziile financiare și, foarte amendamentul depus de PSD, USR, PNL, UDMR şi grupul
reglementarea corectă, sunt cele mai bune soluții important, politicile publice. minorităţilor naţionale „spune fără unii penali în funcţii
pentru funcționarea sustenabilă a acestor piețe. Știu că toate aceste lucruri sunt priorități reale publice”, a argumentat liderul partidului, George Simion.
În întreaga lume, băncile centrale își afirmă pe agenda dumneavoastră, a liderilor din „Nu e fără penali în funcţii publice, este doar fără unii
interesul pentru moneda digitală, căutând industria financiar-bancară și din mediul penali în funcţii publice", a susţinut Simion.
variante concrete, și nu doar de ordin tehnic, academic. În replică, Gabriel Andronache a arătat că în
pentru asigurarea încrederii de care trebuie să se Forumul organizat astăzi este un început de amendamentul a fost pus în acord cu o decizie a Curţii
bucure mijloacele de plată. drum în care am încredere și doresc să sprijin Constituţionale potrivit căreia textul trebuie să aibă cuprinsul
În acest context, este lăudabil că România se acest demers, pentru că oferă o șansă reală care se regăseşte în amendament. „Dacă dorim să adoptăm
poziționează astăzi în rândul statelor europene tuturor cetățenilor noștri, indiferent de vârstă.
o lege constituţională, atunci susţinem amendamentul, dacă
fruntașe prin introducerea educației financiare ca Felicit Autoritatea de Supraveghere
dorim doar să facem politică, fără a reglementa în mod
disciplină obligatorie în școli. Însă, la fel ca și în Financiară, Academia de Studii Economice și
alte domenii, rezultatele se vor vedea în timp, iar Asociația Română a Băncilor pentru inițiativă, și
constituţional, atunci poate opinia dumneavoastră ar fi luată
calitatea resursei umane și a materialelor pe toți participanții la această primă ediție a în considerare", a adăugat deputatul PNL.
educaționale este cea care va face diferența. De Forumului pentru implicare. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins
altfel, regândirea abordărilor educaționale, prin Am încredere că asemenea proiecte nu vor propunerea legislativă în şedinţa din 20 noiembrie 2017, iar
raportarea mai pragmatică a elevilor și studenților rămâne singulare, iar exemplul de bună practică Guvernul a susţinut în punctul de vedere transmis că
la realitatea care ne înconjoară, este una dintre instituit astăzi este doar primul dintr-un parcurs Parlamentul este cel care decide asupra oportunităţii
direcțiile proiectului România Educată. eficient.” adoptării acesteia.
4 SOCIAL - ECONOMIC
Salariul mediu Inflaţia a ajuns la 14,5% în luna mai. Cu cât s-au
net în luna aprilie, aproape scumpit gazele, pâinea, uleiul și cartofii
4.000 de lei Inflaţia a ajuns la 14,5%,
luna trecută. Cea mai mare
luna mai 2022 comparativ cu
luna mai 2021 este 14,5%.
În continuare, cea mai
mare scumpire se
Salariul mediu net în România, în luna aprilie, a fost de scumpire, de peste 86%, este Rata medie a preţurilor de înregistrează la gaze - 86,7%,
3.967 de lei, cu 30 de lei mai mare decât în luna martie. Față de la gaze. Uleiul s-a scumpit cu consum în ultimele 12 luni comparativ cu aceeaşi lună a
luna aprilie 2021, salariul mediu net a crescut cu peste 11%. 44%, iar cartofii cu 50%, arată (iunie 2021 – mai 2022) faţă de anului trecut.
Cele mai mari salrii rămân în industria IT. Institutul Național de La mărfurile alimentare,
Câştigul salarial mediu brut a fost de 6.443 lei, în aprilie, cu Statistică. cea mai mare scumpire se
42 de lei (+0,7%) mai mare decât în luna martie, iar câştigul Conform sursei citate, înregistrează la cartofi -
salarial mediu net a fost 3.967 de lei, în creştere faţă de luna preţurile de consum în luna 50,93% şi la ulei - 44,14%.
precedentă cu 30 de lei (+0,8%), potrivit datelor publicate vineri mai 2022 comparativ cu luna Pâinea s-a scumpit cu
de Institutul Naţional de Statistică (INS. aprilie 2022 au crescut cu 22,5%.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au 1,2%. În ceea ce priveşte
înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei Rata inflaţiei de la începutul serviciile, cele mai mari
(inclusiv activităţi de servicii informatice) (9.746 lei), iar cele mai anului (mai 2022 comparativ scumpiri sunt la transportul
mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei). cu decembrie 2021) este precedentele 12 luni (iunie aerian, de peste 20%, şi la
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul 9,2%. 2020 – mai 2021) este 8,3%, apă, canal şi salubritate, peste
salarial mediu net a crescut cu 11,4%. Rata anuală a inflaţiei în 18%.
trasmite INS.
În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului
salarial real a fost 97,9% în luna aprilie 2022 faţă de luna aprilie
2021. Indicele câştigului salarial real a fost 97,2% în luna aprilie
2022 faţă de luna martie 2022.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real
Foaia de parcurs pentru aderarea României
a fost 227,5%, cu 6,7 puncte procentuale mai mic decât cel
înregistrat în luna martie 2022. la OCDE, aprobată oficial
În luna aprilie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul
economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca România, reprezentată de ministrul de pentru asumarea obligațiilor de membru al
urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, externe Bogdan Aurescu, a participat joi pentru organizației”, se spune în comunicat.
anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori prima dată în calitate de stat candidat la Agenda ministrului afacerilor externe a mai
pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare reuniunea anuală a Consiliului Organizației inclus participarea la deschiderea oficială a
băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete pentru Cooperare și Dezvoltare Economică lucrărilor reuniunii OCDE, la care a vorbit (prin
de valoare). (OCDE), la care va fi aprobată oficial Foaia de VTC), ca invitat special, președintele Ucrainei,
De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au Parcurs pentru aderarea la OCDE. Volodimir Zelenski, precum și o intervenție în
datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor Consiliului OCDE a aprobat, la 25 ianuarie dezbaterile din cadrul sesiunii intitulate „Trade
de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de 2022, acordarea statutului de țară candidată and Environmental Sustainability” („Comerț și
contracte/proiecte). pentru România. Sustenabilitate Climatică”), prezidată de
Unde au fost cele mai mari creșteri Reuniunea ministerială se desfășoară la ministrul italian al afacerilor externe și cooperării
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu Paris, acolo unde este sediul OCDE, iar ministrul internaționale, Luigi Di Maio.
net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat Bogdan Aurescu a salutat semnificația deosebită În intervenția sa din cadrul reuniunii OCDE,
după cum urmează: cu 30,2% în extracţia cărbunelui superior pe care o are pentru România adoptarea Foii de ministrul Bogdan Aurescu a vorbit, între altele,
şi inferior, respectiv cu 20,8% în producţia şi furnizarea de Parcurs pentru Aderare. despre războiul ilegal al Federației Ruse în
energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; Foaia de parcurs este elaborată de Ucraina, care generează efecte
între 8% şi 12% în intermedieri financiare (cu excepţia Secretariatul OCDE cu sprijinul statelor membre, multidimensionale, inclusiv asupra mediului
activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), transporturi cu scopul de a ghida procesul de aderare. Este înconjurător. Astfel, șeful diplomației române a
pe apă, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi „un pas important pentru România, aceasta evidențiat că „agresiunea rusă are ca efecte și
aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, având rolul de a orienta, pe viitor, eforturile țării accentul mai mare pe utilizarea combustibililor
tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, industria noastre în pregătirea și derularea negocierilor de fosili, distrugerea mediului înconjurător și a
metalurgică; între 3% şi 7,5% în alte activităţi extractive, aderare la OCDE. Foaia de Parcurs cuprinde o ecosistemului marin, poluarea aerului și a apei,
telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, serie de capitole sectoriale de negociere și criterii insecuritatea cauzată de minele în derivă”, iar
a remorcilor şi semiremorcilor, extracţia petrolului brut şi a clare de îndeplinit în următorii ani”, arată un Bogdan Aurescu a subliniat, în acest context,
gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase comunicat al Ministerului de Externe. angajamentul României de a contribui activ la
plastice, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a demersurile de consolidare a rolului OCDE în
instalarea maşinilor şi echipamentelor, silvicultură şi avut cu această ocazie și o întrevedere cu acest domeniu.
exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), secretarul general al Organizației, Mathias Șeful diplomației române a evidențiat rolul-
transporturi terestre şi transporturi prin conducte, colectarea, Cormann, care la 28 ianuarie 2022 a fost la cheie al OCDE în configurarea unei economii
tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a București, la invitația prim-ministrului Nicolae mondiale „reziliente, verzi, digitale și incluzive, în
materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de Ciucă. Cei doi oficiali au convenit organizarea baza unor principii și angajamente solide față de
decontaminare), alte activităţi de servicii. unei noi vizite a secretarului general în România, îmbunătățirea standardelor climatice la nivel
Cele mai mari scăderi de salariu în acest an. global, inclusiv în cadrul oferit de Agenda 2030
Totodată, scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna pentru dezvoltare durabilă și de Acordul de la
martie 2022 au fost determinate de acordarea în luna Paris”, precizează comunicatul MAE.
precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare Ministrul român de externe a subliniat urgența
băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. acțiunii eficiente la nivel internațional, în sprijinul
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost obiectivului atingerii neutralității climatice. A
cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici evocat, în context, importanța Programului
(funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de Internațional al OCDE pentru Acțiune privind
personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele Schimbările Climatice („International
activităţi economice. Programme for Action on Climate” - IPAC), la
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu care România participă în mod activ încă de la
net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat înființare, subliniază comunicatul MAE.
după cum urmează: cu 32,3% în fabricarea produselor din Angajamentul puternic al României în ceea
tutun, cu 18,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale ce privește finalizarea pregătirilor interne pentru
fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de derularea în cele mai bune condiții a discuțiilor de
asigurări sociale), respectiv cu 11% în fabricarea băuturilor; aderare la OCDE a fost evidențiat de ministrul
între 3% şi 9,5% în activităţi de editare, activităţi profesionale, Bogdan Aurescu și cu prilejul intervenției sale în
ştiinţifice şi tehnice, activităţi auxiliare pentru intermedieri „Ministrul Bogdan Aurescu a salutat cadrul reuniunii OCDE. În acest context,
financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea finalizarea Foii de Parcurs pentru aderarea ministrul Bogdan Aurescu a reiterat importanța
produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor României și a mulțumit Secretarului General acordată de Guvernul României acestui obiectiv
farmaceutice, extracţia minereurilor metalifere, tăbăcirea şi pentru faptul că, în cadrul actualei reuniuni esențial de politică externă și a mulțumit statelor
finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi ministeriale a OCDE, această Foaie de Parcurs membre pentru efortul depus în finalizarea Foii
marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi urmează să fie adoptată formal”, precizează de Parcurs pentru Aderarea României.
vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, fabricarea comunicatul MAE. Lucrările Conferinței Ministeriale (MCM) a
substanţelor şi a produselor chimice. Ministrul român al afacerilor externe și OCDE din acest an, organizate sub titlul „The
În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale secretarul general al OCDE au discutat despre Future We Want: Better Policies for the Next
câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în pașii următori pe care România trebuie să-i facă Generation and a Sustainable Transition”
administraţia publică (+0,7%), respectiv în sănătate şi pentru a adera ca membru cu drepturi depline la („Viitorul pe care ni-l dorim: Politici mai bune
asistenţă socială (+0,1%). În învăţământ, câştigul salarial OCDE, iar Bogdan Aurescu „a reiterat pentru generațiile viitoare și o tranziție
mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-1,7%), ca angajamentul politic larg al României față de sustenabilă”), reunesc delegații ale statelor
urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a finalizarea cu succes a obiectivului aderării și a membre ale Organizației, ale țărilor partenere-
cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare. confirmat faptul că țara noastră se pregătește cheie și candidate la aderare, precum și ale unor
intens pentru demararea discuțiilor de aderare și organizații și instituții internaționale.
5

S.C. MARA PROD COM S.R.L.


FABRICA
DE
PREPARATE
DIN
CARNE
VĂ OFERĂ ZILNIC:
Alexandria, Teleorman, Str. Abatorului, Nr.1 bis Tel./ Fax: 0247/312.854; 314.575
E-mail: maraflorica@yahoo.com
6

Organizăm: Nunţi, Mese festive, Simpozioane, Recepţii, Petreceri pentru copii


Cazare: În camere double sau single room
Mobil: 0723.148.613; Tel/Fax. Receptie motel: 0247.443.308
Mail: maraflorica@yahoo.com www.motel-restaurant-mara.ro
EDUCAŢIE - CULTURĂ - SĂNĂTATE 7
Lecție de informare europeană
(urmare din pagina 1) proiectele instituțiilor europene şi ale Centrului ED
Constelaţia Lirei
Aceste echipe suntt: „Formidabilii”, prof. Teleorman, despre Spațiul învățării- ghișeul unic INIMĂ DE POET Timpul creşte
coordonator Elena Pereţeanu; „Formidabili”, prof. pentru materiale oficiale de predare și învățare în În nopţile mele rotund, în inima
coordonator Flori Fieraru şi echipa „Titanii”, prof. UE, despre oferta educațională propusă fără să-mi privească mea...
coordonator Anicuţa Lazăr. Aceşti copii inimoşi, instituțiilor școlare de către ED Teleorman, dar şi
muncitori şi dornici de a învăţa au primit premii, despre necesitatea implicării tuturor în procesul chipul
care au fost oferite de Reprezentanţa Comisiei de luare a deciziilor, de creionare a viitorul nostru singurătatea se zbate Corolă de stele pe
Europene în România, dar şi de Europe Direct comun în Europa. ca o pasăre frunte-mi răsar...
Teleorman. Ca de obicei, a fost premiat cel mai activ dintre
Echipa Europe Direct a vorbit cu elevii școlii, în copii, elevul Lucas Leonard Manea, premiantul în privirile lunii.
cadrul „Lecţiei de informare europeană”, despre clasei a VI-a. ALBASTRU
Anul European al Tineretului, despre priorităţile
UE pentru anul 2022, despre activitatea şi Cornelia RĂDULESCU
Scurmă adânc în mine Azi plouă...
scurmă până găseşte Trec cu privirea

Sorin Cîmpeanu, îngrijorat că tot mai puțini o inimă bolnavă,


devorată de vers...
peste lumea,
albastră de frig,
liceeni se înscriu la bacalaureat albastră de durere,
PASIUNE albastră de speranţă.
Ministrul Educației, Sorin însă tot mai mic, de la an la an. Îmbrăcați lejer și fără prea multe
Cîmpeanu, spune că este La sesiunea din această vară, s- emoții, candidații s-au prezentat Nu vreau decât Tăcută, lacrima
îngrijorător că la examenul de au înscris peste 126.000 de degajați în fața examinatorilor. un colţ de cer se ridică deasupra
bacalaureat se înscriu tot mai elevi de liceu, cu aproape La testarea de ieri nu a
să cadă aici, viziunilor mele.
puțini elevi. La sesiunea care a 30.000 mai puțini decât în 2020. existat nicio tentativă de fraudă.
început ieri sunt cu 30.000 de pe inima mea. Greşesc, oare?
candidați mai puțin decât acum
doi ani.
"Este îngrijorător acest trend Nu vreau nimic, CLIȘEE
descrescător. Sunt două motive: doar rătăcirea, Frunzele
unu - nu au reușit să promoveze visului, îşi caută toamna,
clasa terminală, astfel încât să
se poată înscrie la examenul de să fie sfânt... lacrimă albă sub cer.
bacalaureat.
Și, din păcate, sunt și elevi Nu vreau decât Pustiile nopţi rătăcesc,
care în doi ani de criză sanitară,
din păcate au abandonat tăcerea-n palme privirirea somnului
studiile", a declarat ministrul să o prind. adânc.
Educației.
Examenul de bacalaureat a
început ieri, când liceenii au TIMPUL Ascuns uneori
trecut prin proba orală la Limba Mă înfioară în culisele
română. După doi ani de pauză,
din cauza pandemiei, au fost La Liceul Marin Preda din Probele orale țin până la mijlocul sărutul lunii ce singurătăţii un
reluate competențele lingvistice. Capitală, 139 de elevi s-au lunii, iar de pe 20 vor începe alunecă pe piatră... înger visez...
Numărul candidaților la înscris anul acesta pentru a examenele scrise, care se vor
susține examenul de maturitate. încheia pe 23 iunie.
MIHAIL TĂNASE
examenul de maturitate este

Ce se întâmplă când drogurile sunt combinate cu energizante?


Primul festival de amploare găzduit amfetaminele, și care pot să producă și acești oameni uită să bea lichide. nu toate sunt toxice, ceea ce este fals.
de Capitală după cei doi ani de pandemie chiar îngustarea vaselor coronariene în „Gândiți-vă ce înseamnă să dansezi ore Orice substanță supefiantă poate deveni
a scos la iveală un fenomen șocant, care acele momente în care se găsesc în întregi, să transpiri și să nu bei niciun fel toxică, depinde doar doza în care ți-o
i-a luat prin surprindere chiar și pe corpul nostru”, a arătat medicul. de lichid sau să nu bei apă. Este evident administrezi. Al doilea mit este că nu
medici: 17 persoane au ajuns la spital, Ce este „sinergismul farmacologic” că deshidratarea este prezentă și poate toate determină dependență, ceea ce
după ce au consumat alcool în exces sau Întrebat ce se întâmplă când drogurile să cauzeze chiar colaps cardiovascular, iarăși este fals. Toate substanțele care
droguri, iar un tânăr de 25 de ani a murit, sunt combinate cu băuturi energizante, cum s-a întâmplat în trecut în mai multe acționează la nivelul sistemului nervos
din cauza unei supradoze. Radu Țincu a explicat că se produce cazuri”, atrage atenția medicul de terapie central, la un moment dat, într-o perioadă
120 de tineri au fost prinși cu droguri la fenomenul de sinergism farmacologic: intensivă. mai lungă sau mai scurtă de timp, vor
festivalul din weekend din București, iar „Dacă discutăm de substanțele care Te poți transforma în „legumă” timp de determina dependență, spune medicul
jandarmii și polițiștii au confiscat mai stimulează activitatea organismului, cum luni sau chiar ani de zile toxicolog.
multe tipuri de substanțe interzise. ar fi cocaina, amfetamine, În cazul în care substanțele care „O voce îți spune să te arunci de la etaj
Agenția Națională Antidrog a metamfetamine, canabisul, dacă le deprimă sistemul nervos central, cum ar pentru că vei putea să zbori”
transmis, în context, câteva sfaturi pentru asociem cu substanțe energizante, cafea fi opioidele, heroina sau substanțele Tinerii care merg la festivaluri recurg
tinerii petrecăreți: să nu combine în exces, toate aceste lucruri vor avea un sedative, sunt combinate cu alcoolul, la droguri pentru a rezista efortului, dar
drogurile cu energizante și să aibă grijă sinergism farmacologic, adică vor crește riscul de a dezvolta reacții toxice, riscă să suporte consecințe grave.
să se hidrateze. Radu Țincu, medic de intensifica efectele toxice pe care aceste iar principala reacție este starea de „Unii stau 2-3 zile consecutiv în
terapie intensivă, cu specializare în substanțe le pot avea. Pacienții pot să comă. această activitate de recreere și atunci,
toxicologie, a explicat la Digi24 ce se prezinte tulburări de ritm cardiac, pot să „Acești oameni își pierd progresiv fără să dormi e destul de dificil și vei bea
întâmplă în cazul consumului de prezinte aritmii cardiace, creșteri ale coordonarea atât motorie, cât și vorbirea, substanțe energizante, vei combina cu o
stupefiante la astfel de petreceri- tensiunii arteriale”, a menționat Radu percepția corectă a realității și la un serie de substanțe care stimulează
maraton, mai ales dacă ele sunt Țincu. moment dat ajung în comă. Riscul cel organismul și acest lucru duce la
combinate cu energizante, cafea în „Gândiți-vă că au fost tineri care au mai mare este ca în această stare de oboseală cronică, care pune în pericol
exces și alcool. dansat ore întregi până când au avut comă, care devine din ce în ce mai funcționarea organismului. Pe de altă
„Din păcate, a fost altfel decât distrucții musculare sau s-au profundă, să se producă o abolire a parte, gândiți-vă, o stare de oboseală
altădată. În această perioadă au fost supraîncălzit, au venit la spital cu centrilor respiratori, adică să apară combinată cu alcool câteva zile la rând
tineri care au ajuns la spital. Un tânăr sub temperaturi de peste 39-40 de grade și stopul respirator și pacientul să necesite face ca funcția hepatică să devină și ea
30 de ani cu dureri precordiale au necesitat măsuri de răcire externă intubație și ventilație mecanică”, a arătat afectată. Acești pacienți pot să aibă
asemănătoare unui infarct miocardic - te pentru a putea să domolim această Radu Țincu. hepatită acută de cauză toxică
aștepți să întâlnești la o persoană supraîncălzire”, a povestit medicul. Întrebat dacă acești tineri rămân cu determinată de consumul de alcool în
vârstnică, nu la un tânăr care dansează și Totul, în contextul în care aceste sechele, el a spus că depinde de starea exces”, a explicat dr. Țincu.
se simte bine într-o zi de weekend”, a substanțe stimulatoare îți dau o falsă în care ajung la spital. „Gândiți-vă că Alții consumă droguri pentru că au
mărturisit dr. Radu Țincu. energie continuă. Ai senzația că poți să dacă discutăm de stopul nevoie de a scăpa de realitate, spune
El a explicat că acest lucru este nu dormi câteva zile, poți să dansezi cardiorespirator, în funcție de timpul în medicul. „Este extrem de ciudat, oamenii
cauzat de consumul de substanțe continuu ore întregi, nu ai nevoie de care activitatea cardiacă a fost oprită, ea aceștia sunt la festival, sunt într-o zonă
stupefiante, multe dintre ele modificând mâncare și nu ai nevoie de hidratare, n-ai poate să aibă sechele neurologice unde, teoretic, ar trebui să se simtă bine,
funcționarea activității inimii printr-o nevoie de apă. Or, hidratarea este irecuperabile. Acești tineri pot să rămână să se deconecteze de problemele
suprasolicitare atât a activității cardiace, necesară, pentru că aceste substanțe, legume, pot rămâne în pat, într-o stare cotidiene. Și ei își doresc o realitate falsă.
cât și printr-o scădere a vascularizației care îți dau această falsă senzație de vegetativă, pentru o perioadă de luni sau Pentru că, până la urmă, toate aceste
cardiace în timpul consumului acelei energie, îți realizează o abolire a unor chiar ani de zile”, avertizează medicul. substanțe creează o realitate care nu are
substanțe. „Discutăm aici de substanțe senzații fiziologice. Una din ele este De asemenea, Radu Țincu atrage niciun fel de legătură cu ceea ce se
care stimulează cordul, stimulează senzația de somn, că trebuie să te atenția că există două mituri false legate întâmplă în mod real în jurul lor”, a
inima, cum ar fi cocaina sau odihnești, și a doua este senzația de sete de aceste substanțe stupefiante: unul, că menționat medicul.
8 DIVERSE

Ce se întâmplă cu corpul Cum alegi corect o ciocolată


Ciocolata este unul dintre cele mai garanția că acolo poți găsi o ciocolată de
dacă un dependent de cafea gustoase alimente și printre puținele care este,
pe lângă dulce este și sănătos. Multora le face
calitate, deoarece avem o temperatură
potrivită, deci avem prospețimea ciocolatei, în
încetează subit să o plăcere să o mănânce, dar nu la fel de mulți știu
că nu toată ciocolata este bună pentru
schimb când mergi în orice alt fel de magazine,
atunci temperatura este discutabilă. Și nu mai
mai consume sănătate, ci doar anumite sortimente. Uite cum
ar trebui să alegi ciocolata, ca să fie benefică.
e proaspătă”, spune Ion Codreanu, master
franchiseur al unei ciocolaterii din București.
Înainte de toate, nimeni nu sugerează că ar trebui să renunți Cel mai important aspect este cel al În ciuda părerii populare, ciocolata, de fapt,
la cafea. Obiceiul tău zilnic este probabil mult mai sănătos procentajului de nu îngrașă. Totul ține
decât ai crede. Însă, dacă tu ești de părere că bei prea multă cacao. Acesta de felul în care o
cafea sau cofeină, iată ce se poate întâmpla atunci când diferențiază o consumăm, și mai
renunți subit. ciocolată de calitate ales de ce tip alegem
Chiar dacă are și nenumărate beneficii pentru sănătate, de una slabă din să cumpărăm din
eliminând cofeină din dieta ta zilnică ar putea avea un impact punct de vedere magazin, scrie
major asupra corpului tău. n u t r i ț i o n a l . Libertatea.
Studiile făcute la Universitatea Duke arată că acest consum Specialiștii ne În mentalul
zilnic de cofeină din cafea, ceai sau alte băuturi crește nivelul recomandă să colectiv se crede că
zahărului din sânge (glicemia) cu aproape 10%. Astfel crește și alegem de fiecare ciocolata îngrașă.
riscul de boli cardiovasculare și obezitate. Chiar dacă încerci dată, când ajungem Așa este, dacă o
să eviți cantitățile enorme de zahăr și grăsimi dintr-un latte, la raft, ciocolata cu consumi într-o
cafeaua ta poate ajunge la 200 de calorii doar dacă adaugi 100% unt de cacao. cantitate mare,
lapte și zahăr. În schimb, dacă elimini complet băutura ta plină Este adevărat că nu necontrolată, ea
de cofeină și zahăr ai putea tăia sute de calorii din dieta ta doar este neapărat ieftină, poate să îngrașe.
într-o singură zi. dar beneficiile ei sunt Dar consumând o
Din moment ce cafeaua poate să-ți suprime apetitul, ai incontestabile. ciocolată de calitate,
putea totuși să găsești alte metode de a-ți satisface mai des Totodată, experții ne îndeamnă să trecem cu ingredientele naturale și de calitate. Putem
nevoile pentru zahăr și grăsimi odată ce renunți la cafea. Acest pragul unei ciocolaterii dacă vrem să să dăm exemplul Belgiei, care, astăzi, are un
lucru se întâmplă mai ales după ce renunți la cafea, Corpul tău cumpărăm cea mai bună ciocolată, atât la gust, consum de ciocolată de trei praline pe zi pe cap
începe imediat să „ceară” o alternativă rapidă plină cu zahăr. cât și pentru sănătate. de locuitor. Și e o țară care consumă de multă
Important este să alegi o ciocolată care are vreme ciocolata, și au ajuns la un raport de trei
100% unt de cacao, acest ingredient este praline pe zi, și nu putem spune că au vreo
esențial atunci când vorbești de o ciocolată de problemă din cauza asta”, explică Ion
calitate. Atunci când intri într-o ciocolaterie, ai Codreanu.

Anunţ public
privind decizia etapei de încadrare
Comuna Putineiu, titular al proiectului ”Rețea de canalizare menajeră și stație de
epurare în comuna Putineiu, județul Teleorman”, propus a fi amplasat în comuna Putineiu,
sat Putineiu, județul Teleorman, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de
încadrare de către APM Teleorman, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra
mediului pentru proiectul ”Rețea de canalizare menajeră și stație de epurare în comuna
Putineiu, județul Teleorman”:
Chiar dacă vei simți o anume oboseală pe măsură ce corpul se supune evaluării impactului asupra mediului, nu se supune evaluării adecvate
tău se obișnuiește cu lipsa de stimulente, pe termen lung ai și nu se supune stadiului de evaluare a impactului asupra corpului de apă.
putea să te bucuri de un somn mai liniștit. Potrivit unui studiu 1. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la
din Clinical Sleep Medicine, consumul de cofeină la fiecare sediul APM Teleorman, din mun. Alexandria, str. Dunării, nr. 1, jud. Teleorman de luni până joi
șase ore înainte de ora de culcare poate perturba ciclul de între orele 8.00 - 16.30 și vineri între orele 8.00 – 14.00, precum și la următoarea adresă de
somn al unei persoane în următoarea noapte. internet http://apmtr.anpm.ro;
Atunci când renunți la subit la cafea, corpul tău nu mai Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în
primește adrenalină și dopamină. Aceștia sunt hormoni care termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a autorității competente
servesc drept stimulente naturali și te țin treaz. În schimb, un pentru protecția mediului.
nivel crescut de adenozină ajunge în creier, ceea ce duce la 2. Publicul interesat poate depune propuneri în ceea ce privește conținutul raportului
schimbări chimice. Astfel, apare durerea de cap. Adenozina privind impactul asupra mediului la sediul APM Teleorman din municipiul Alexandria, Str.
este hormonul responsabil pentru odihnă și oboseală, Dunării, nr. 1, jud. Teleorman, în termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de
informează Business Insider. internet a autorității competente pentru protecția mediului.
Pentru a diminua frecvența durerilor de cap, trebuie doar să
nu renunți subit la cofeină, spune Wesley Delbridge, purtător
de cuvânt la Academia de Nutriție și Dietetică din SUA. În Anunţ public
schimb, elimină treptat cofeină din dieta ta zilnică. Înlocuind privind decizia etapei de încadrare
cafeaua cu ceaiul sau consumând mai puțină cafea ar putea Comuna Putineiu, titular al proiectului ”Înființare sistem centralizat de alimentare cu
ajuta cu simptomele de sevraj. apă în comuna Putineiu, județul Teleorman” anunță publicul interesat asupra luării deciziei
Dacă prea multă cofeină te-a făcut să nu mai ai stare la etapei de încadrare de către Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman, în cadrul procedurii
birou, ar fi timpul să spui „adio!” la espresso. Cofeina este un de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul ”Înființare sistem centralizat de
stimulent. Așa că, aceasta crește în mod natural nivelurile de alimentare cu apă în comuna Putineiu, județul Teleorman” propus a fi amplasat în comuna
adrenalină și hormoni de stres din corp. Așadar, eliminând Putineiu, sat Putineiu, județul Teleorman.
cofeină vei scăpa cel mai probabil de stres și anxietate. ”Proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului”
Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul
Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman din municipiul Alexandria, în zilele de luni până
Pastila de râs joi, între orele 8.00 – 16.30 și vineri între orele 8.00 – 14.00, precum și la următoarea adresă de
internet: http://apmtr.anmp.ro
Ion si Gheorghe:
Publicul interesat poate înainta comentarii/observații la proiectul deciziei de încadrare în
- Fiica-mea locuieste intr-un apartament cu etaj in termen de 10 zile de la data publicării anunțului pe pagina de internet a Agenției pentru
Miami. Ea merge sa manance de fiecare data in alt Protecția Mediului Teleorman.
restaurant, are niste toalete extraordinare si o gramada de
prieteni.
- Si fica-mea e tot prostituata...
Anunţ public nr.1
OGĂRARU IOANA-NELA, titular al Planului Urbanistic Zonal, amplasat în strada 22
***
DECEMBRIE 1989, nr. 672, localitatea SAT TALPA-BASCOVENI, COM. TALPA, județul
Un pictor face o vizita la galeria unde avea expuse Teleorman, anunță publicul interesat că s-a depus documentația în vederea obținerii Avizului
picturile, si vede ca s-au vandut toate tablourile. de mediu pentru avizarea PANULUI URBANISTIC ZONAL - TRANSFORMARE TEREN
- Ei, ce succes au avut lucrarile mele! INTRAVILAN CATEGORIA DE FOLOSINTA ARABIL IN TEREN INTRAVILAN CATEGORIA
- Da, le-a cumparat un domn, dupa ce i-am explicat cat de DE FOLOSINTA ZONA COMERCIALA, pentru proiectul "MONTARE STAȚIE MIXTĂ
DISTRIBUȚIE CARBURANȚI".
mult cresc preturile dupa decesul artistului. Observațiile publicului se primesc în scris la sediul APM Teleorman, str. Dunării nr. 1,
- Si cine era acest domn ? Alexandria, zilnic, respectiv: luni-joi între orele 8:00-16:30 și vineri între orele 8:00-14:00, în
- Doctorul dumneavoastră... termen de 18 zile calendaristice de la apariția anunțului.
HOROSCOP - PROGRAM TV 9
Horoscop 11 Iunie Semnificaţii istorice pentru
BERBEC TAUR GEMENI RAC 11 iunie
Nu este momentul Dimineata sunteti Desi va simtiti in Primiti o suma 1770: Exploratorul englez James Cook a descoperit Marea
sa incepeti activitati putin confuz, si s-ar forma, s-ar putea sa mare de la o persoana Barieră de Corali din largul coastei australiene.
dificile, pentru ca va putea sa nu va faceti descoperiti ca nu din familie si incepeti
inteles prea usor. prea aveti spor si ca sa va faceti planuri. Ar 1776: S-a născut John
lipseste simtul practic.
Ar fi bine sa nu luati Daca doriti sa nu va reuseste mai fi bine sa nu va pripiti, Constable, un remarcabil
nici o initiativa la cumparati ceva de nimic. Va sfatuim sa pentru ca va lipseste pictor peisagist englez de
serviciu sau in afaceri. valoare, nu incercati nu fortati lucrurile, simtul practic. factură romantică (d.
S-ar putea sa nu fiti sa-i faceti partenerului riscati sa provocati Consultati-va cu
prea inspirat. de viata o surpriza! discutii aprinse. partenerul de viata. 1837).
1847: A murit John
LEU FECIOARĂ BALANŢA SCORPION
Franklin, explorator şi
S-ar putea sa aveti Dimineata sunteti Aveti planuri mari, Dimineata sunteti căpitan englez (n. 1786).
probleme la serviciu. confuz si indispus. Va in special in domeniul foarte sensibil si nu va
1848: Începutul revoluţiei
Va sfatuim sa nu va recomandam sa nu va financiar, dar inca nu convine nimic. Va
amestecati in barfele asumati riscuri. Daca r e u s i t i s a v e d e t i recomandam sa uitati paşoptiste din Bucureşti.
celor din jur. Dupa- aveti ocazia sa va semne incurajatoare. pana maine ambitia 1857: S-a născut Antoni
amiaza va reveniti. relaxati nu stati pe Va sfatuim sa aveti de a va impune in fata Grabowski, inginer chimist
Nu este exclus sa ganduri! Ar fi bine sa mai multa rabdare si colegilor. Seara, o
petreceti o seara v a m e n a j a t i s a m u n c i t i m a i ruda va da o veste polonez (d. 1921).
romantica. sanatatea. ordonat. buna. 1864: S-a născut Richard Strauss, compozitor şi dirijor
SĂGETĂTOR PEŞTI german (d. 1949).
CAPRICORN VĂRSĂTOR
1910: S-a născut Jacques Yves Cousteau, oceanolog
Nu este o zi Incercati sa nu va S-ar putea fiti Nu este o zi
potrivita pentru francez (d. 1997).
asumati prea multe confuz si sa aveti favorabila pentru
intalniri. Sunteti responsabilitati! dificultati de investitii si planuri de 1930: S-a născut Mihail Şerban, biochimist român (d.
mofturos si nu prea Riscati sa nu va iasa comunicare. Nici v i i t o r. R e l a t i i l e 2004).
aveti chef de vorba. mare lucru. Primiti o intuitia nu va ajuta din sentimentale va ofera 1948: Marea Adunare Naţională votează Legea privind
Amanati cumparaturile mana de ajutor de cale afara. Va sfatuim mari satisfactii. Evitati
si investitiile! Exista unde nici nu va sa nu neglijati odihna. afacerile la marginea naţionalizarea principalelor întreprinderi industriale,
riscul sa luati decizii asteptati. Spre seara, Chiar trebuie sa va legii, pentru ca riscati miniere, bancare, de asigurări şi de transport.
neinspirate. mergeti la prieteni. reincarcati bateriile. sa aveti probleme! 1979: A murit John Wayne, actor american (n. 1907).

Sâmbătă 11 Iunie 2022

07:00 Cu capu-n zori 10:00 07:00 Ştirile Pro Tv 10:00 09:00 Adela (R) 12:00 07:30 Apel la consilier (R)
Strop şi balonaş 10:35 Ferma lui George și Dragonul 12:00 Ce Medicool 13:00 08:00 Mireasa din Istanbul 10:00
Jimmy 11:30 #Creativ 12:00 Ai spun românii (R) - Ştirile PRO Asta-i România! (R) 11:30 Sport,
luat plasă! 13:00 Gala Forţelor Tv 13:00 Paul, mare polițist la Observator 13:30 Mireasa dietă şi o vedetă 12:00 Știrile
Navale 14:00 Telejurnal 14:30 mall 15:00 Johnny English... se 15:30 România are Roast Kanal D 13:00 În căutarea
Ora regelui 15:30 DanceMasters întoarce! (R) 17:00 Sejur cu (R) 19:00 Observator adevărului 15:00 Roventura
2019 17:00 Vedeta populară (R) surprize 19:00 Ştirile Pro Tv 20:00 iUmor 21:25 UEFA 16:00 Casa iubirii 18:00 Știrile
18:50 Teleenciclopedia 19:40 Zi 20:00 G.I. Joe: Ascensiunea Kanal D 19:00 Casa iubirii 20:00
de zi 19:45 Sport 20:00 Cobrei 22:15 Lumea nu e de
Liga Natiunilor: Romania Strada speranţei 22:30 Ochii din
Telejurnal 20:57 Meteo 21:10 Un ajuns 01:00 Eroi de sacrificiu vs Finlanda 01:30 umbră 00:30 Cei buni, cei răi şi
echipaj pentru Singapore (R) Labirintul: Evadarea (R) cei morţi

07:00 Exclusiv VIP (R) 10:00 07:30 Înger nervos (R) 07:30 România…în bucate (R) 07:15 Capcana 09:05 Pups
Starea naţiei - Best of 11:00 08:00 Teleşcoala 08:30 MotorVlog Alone 10:50 Patru prietene și
09:15 La bloc (R) 11:30 09:00 Generaţia Fit 09:30 Fără
Sănătate cu stil 11:30 Flash o pereche de blugi 12:45
monden (R) 12:00 Oportuniștii Karate Kid II (R) 14:00 prejudecăţi 10:00 Mic dejun cu un Omul-Păianjen 2 14:50
Doi cuscri de coșmar (R) campion 11:00 D'ale lu' Mitică (R)
(R) 13:30 Trandafirul galben
12:00 Fraţi de viţă 12:30 Cap
Vremuri întunecate 16:15
(R) 16:00 Aventurierii gustului 16:30 O mie de cuvinte compas 13:00 Gala Umorului (R) Șarlatanii 18:05 Organizația
(R) 18:00 Focus 18 19:30 Flash 18:15 La bloc 20:30 15:00 Femei de 10, bărbați de 10 East 20:00 Ella Fermecata
monden 20:00 Prieteni și atât 17:00 Levintza prezintă 17:30 21:35 Triplu X: Întoarcerea lui
22:00 The Gunman. Pe viață și
Angry Birds – Filmul Xander Cage 23:15 Păcatele
Case şi idei 18:00 Ora de ştiri
pe moarte 00:30 Prieteni și atât 22:30 Arma timida 00:15 18:55 E vremea ta! 19:10 unui polițist - Ultimul apel:
(R) Casa de păpuşi (R) Comisarul Rex 20:10 Philomena New Orleans

Redacţia ISSN: 1843-4037 Cotidianul MARA vine la tine acasă


Vrei să fii zilnic la curent cu cele mai importante ştiri din judeţul tău, dar nu ai timp
de pierdut pentru a sta la coadă la chioşcurile de ziare? De acum cotidianul MARA
vine la tine acasă. Decupează talonul de abonament din ziar, achită în contul
RO55CECETR0101RON0427628, deschis la CEC BANK Alexandria suma
Redacor şef: Emilian PETRESCU aferentă lunilor de abonament alese şi expediază talonul de abonament + copia
Secretar de redacţie: Dana PĂUNE chitanţei de plată pe adresa cotidianului MARA: Alexandria, Str. Libertăţii, nr. 271, Bl.
Redactori: L4 sau pe fax. 0347/80.44.48 sau poţi veni direct la sediul cotidianului şi de luna
următoare ziarul MARA vine la tine la uşă.
Claudiu DUMITRACHE, Cornelia RĂDULESCU,
Talon de abonament
Mihail TĂNASE, Carmen ROBESCU
Tehnoredactor: Ionuţ CĂRUŢĂ Persoana fizică: Numele _______________ Prenumele ________________
Vârsta ______ Profesia __________________________________________
Alexandria, str. Libertăţii, nr. 271, bl. L4, jud. Teleorman Persoană juridică: Nume firmă ___________________________________
Telefon: 0347.804.447 Domeniul de activitate __________________________________________
E-mail: ziarulmara@email.com CUI _____________ Cont __________________ Banca ________________
Vei primi abonamentul la adresa:
www.ziarul-mara.ro Str. _______________ nr ______ Bl. ______ Sc. ______ Et. _____ Ap. _____
Tipărit la Tipografia “MARA” Localitatea ________________ Cod poştal ____________ Judeţul _______
Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor aparţine, în totalitate, autorului. Tel _______________Fax _____________E-mail______________________
Fotografiile cu indicativele T şi P reprezintă trucaj şi respectiv, pamflet. Doresc să achiziţionez un abonament la cotidianul MARA începând cu luna
10 SPORT Anul XXI, nr. 3949 Sâmbătă 11 Iunie 2022

Primele critici pentru noul transfer Primul jucător care anunță că


de la CFR Cluj vrea să joace la Dinamo
CFR Cluj a realizat nu mai puțin de patru
mutări în perioada de mercato de vară, care
postul de mijlocaș central cu Nana Boateng,
are parte de primele critici, după ce a semnat cu
și în Liga 2
abia a început în Europa. CFR Cluj. Dinamo a
Pawel Kielbus, un jurnalist polonez care îl retrogradat
cunoaște foarte bine pe acesta, spune despre pentru prima dată
Muhar că nu este un fotbalist de nivelul celor de în istoria de 74 de
la CFR Cluj, iar acesta și-a argumentat opinia. ani a clubului,
”E un jucător dezastruos. E foarte slab. A după ce a pierdut
venit la Lech în 2019 și în primul sezon a jucat barajul cu
regulat, dar nimeni nu era mulțumit de el. A fost Universitatea
în Turcia unde nu a avut succes, s-a întors și a Cluj.
primit o nouă șansă, dar a fost slab. Este slab Trupa din
din punct de vedere tehnic și este lent. Ștefan cel Mare
Nu este prea implicat în joc. Are un fizic bun, nu are foarte mult
dar nu profită de el. La jocul de cap este timp la dispoziție,
deficitar. E un jucător de echipe mici, comite iar după ce mai
Ardelenii au anunțat venirile oficiale ale lui, multe greșeli”, a declarat Pawel Kielbus, pentru mulți jucători și-au găsit deja angajamente, lotul este
Christopher Braun, fundaș dreapta venit liber Spotmedia. momentan ca și inexistent.
de contract de la FC Botoșani, Karlo Brucic, Karlo Muhar (26 de ani) este un mijlocaș de Cel mai negru scenariu posibil a fost înfăptuit pentru fanii
fundaș stânga care a jucat ultima dată la FC origine croată, care a evoluat în ultimul sezon lui Dinamo, iar formația a retrogradat în liga secundă după un
Koper, în Slovenia, Karlo Muhar, mijlocaș care pentru CSKA Sofia. Fotbalistul a aparținut însă sezon plin de dezamăgiri.
aparținea de Lech Poznan, dar care a petrecut de Lech Poznan, campioana Poloniei din Acum, Răzvan Zăvăleanu, administratorului judiciar al
ultima stagiune sub formă de împrumut la stagiunea recent încheiată. clubului, încearcă să poarte negocieri cu mai mulți fotbaliști
CSKA Sofia și Vito Hammershoy-Mistrati, Dinamo Zagreb II, Inter Zapresic și din lot pentru a-i convinge să continue și în al doilea eșalon.
mijlocaș central danez venit de la Randers. Kayserispor sunt echipele pe la care a mai Unul dintre ei este și Gabriel Moura, fundașul dreapta
Karlo Muhar, adus pentru a concura pe trecut Karlo Muhar în carieră. brazilian ajuns la Dinamo în iarnă, după despărțirea de Gaz
Metan.
"Încă nu am reziliat contractul, ne aflăm în negocieri și
Motivul pentru care Gigi Becali cere 50 de milioane dorința mea este să rămân și să ajut Dinamo să revină în
prima ligă. Cum am zis, ne aflăm în negocieri. Bineînțeles,
de euro în schimbul lui Octavian Popescu dacă vine cineva și se implică financiar la Dinamo sau un
sponsor care să aducă bani, ar fi foarte bine.
Octavian Popescu (19 ani) tânărul său atacant. milioane de euro. Voi rădeți. Eu Dinamo merită să se întoarcă în prima ligă cât de curând
a devenit jucătorul de la FCSB "Gigi Becali cere bani mulți cer 50 de milioane de euro ca posibil. E foarte dureros. Dinamo a retrogradat pentru prima
pe care Gigi Becali speră să pe el (n.r. Octavian Popescu) sa nu-l dau. (Giovanni Becali îl oară în 74 de ani. Când pici în liga a 2-a, este mereu dificil,
obțină o sumă de transfer pentru că așa a dat lovitura și vede cotat la 25 de milioane de mai ales când e vorba de Dinamo, unul dintre cele mai mari
nemaîntâlnită în România. cu Dennis Man. Gigi nu are euro) E ceea ce crede el. Să echipe din România", a spus Gabriel Moura, conform
Tânărul atacant a avut nevoie de bani, de aceea își încerce, să vedem dacă se Playsport.
evoluții foarte bune în ultima permite să ceară zeci de face. Giovanni crede bine cu Considerați de fanii lui Dinamo ca fiind oameni de bază în
stagiune a Ligii 1, iar în presă s- milioane de euro și să aștepte 25 de milioane, dar eu fac ceea echipă și doi dintre cei mai valoroși fotbaliști, Cosmin Matei și
a vorbit de interesul mai multor momentul potrivit. De restul de ce vreau eu”, a declarat Gigi Gabriel Torje nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au partea
echipe din strănătate pentru el. ocupăm noi. Doar e meseria Becali. lor de vină în retrogradarea formației în liga secundă.
Impresarul lui Octavian noastră", a spus Victor Becali Jucătorul de la FCSB nu ar Cei doi i-au dezamăgit de suporteri cu atât mai mult cu cât
Popescu și vărul lui Gigi Becali, pentru Fanatik. spune nu unui transfer, însă își la doar câteva zile după returul cu Universitatea Cluj au și
Victor Becali, a vorbit despre Torino, formație din prima dorește să plece după un semnat noi contracte cu formații din Liga 1, fără ca vreun
evaluarea făcută de patronul ligă italiană, dar și Galatasaray, trofeu câștigat cu gruparea moment să se gândească să de-a o mână de ajutor grupării
de la FCSB tânărului jucător al ar fi două dintr echipele care îl bucureșteană. din Ștefan cel Mare în Liga 2, acolo unde tot ei au dus-o.
vicecampioanei. monitorizează pe Octavian "Mi-am propus să marchez Cosmin Matei urmează să evolueze pentru Sepsi, iar
Agentul e de părere că dacă Popescu și nu ar zice nu unui dublu față de anul trecut și anul Gabriel Torje a semnat cu Farul.
oferta potrivită va veni, transfer în cazul unei înțelegeri viitor, dublu față de anul De asemenea, un alt fotbalist în care Dinamo și-a pus
patronul de la FCSB nu va ezita cu Gigi Becali. acesta. Nu mă gândesc la speranțe, Răzvan Grădinaru, a declarat public că nu o să mai
și-l va lăsa pe Popescu să C o n d u c ă t o r u l plecare, dar mă simt pregătit să continue în Ștefan cel Mare.
plecem. Victor Becali a explicat bucureștenilor a vorbit despre fac pasul în străinătate. Îmi
și motivul pentru care Gigi viitorul "perlei" sale, căreia i-a doresc mai mult să iau titlul cu
Becali a declarat public că vrea stabilit și un preț piperat. FCSB decât să plec", a
50 de milioane de euro pentru ”Să-l ia. Să dea 50 de declarat Octavian Popescu.

Decizia luată de Crotone în privința lui


Ionuț Nedelcearu, fundașul dorit de FCSB
FCSB este în căutarea unui fundaș central,
după ce a renunțat la Andrei Miron (28 de ani) și
Paulo Vinicius (37 de ani), iar Iulian Cristea (27
de ani) s-a accidentat și riscă să rateze tot
restul anului.
Gigi Becali a anunțat public că și-i dorește la
FCSB pe Grigore Turda, stoperul de 24 de ani
de la FC Argeș, și pe Ionuț Nedelcearu,
fundașul de 26 de ani al lui Crotone, formație
care a retrogradat din Serie B. Restaurantul “Riviera” din cadrul Complexului
Patronul FCSB-ului nu este dispus, însă, să mutare la FCSB. Fostul fundaș central al lui turistic “Mara” organizează la cererea
plătească pentru transferuri, ceea ce face ca Dinamo nu a exclus varianta, însă a anunțat că dumneavoastră nunți, botezuri, simpozioane, baluri,
aducerea lui Ionuț Nedelcearu să fie imposibilă. prioritatea sa este să rămână în străinătate.
Motivul? Deși a retrogradat în Serie C,
banchete, orice tip de recepție și sărbătorirea
”E puțin departe FCSB de mine. Nu doar oricăror evenimente din viața dumneavoastră.
Crotone nu vrea să renunțe ușor la Ionuț pentru că este această rivalitate, dar obiectivul
Nedelcearu, pe care-l va ceda doar în schimbul meu este să rămân afară, nu aș dori să mă În mod excepțional, Restaurantul “Riviera” vă
a 1.5 milioane de euro, anunță Fanatik. întorc în România deocamdată. oferă în anul 2022 posibilitatea de a organiza în
Ionuț Nedelcearu a ajuns la Crotone în urmă Însă în fotbal nu se știe niciodată, dacă nu zilele de sâmbătă și duminică nunți și botezuri,
cu un an, de la AEK Atena, în schimbul a 1.25 găsesc ceva bun, nu pot spune nu, să închid
milioane de euro, și mai are contract până la 30 indiferent de numărul invitaților.
orice ușă. Nu ar fi deloc ușor, dar nu mă
iunie 2024 cu gruparea italiană. gândesc la asta. Nu vreau să mă gândesc la Pentru relații suplimentare vă așteptăm la
În cadrul unui interviu acordat Digi Sport, Steaua (n.r.- FCSB)”, a declarat Ionuț sediul unității din zona Peco sau
Ionuț Nedelcearu a vorbit despre posibila Nedelcearu. la telefon: 0723.148613.

S-ar putea să vă placă și