CARACTERIZARE

 Ghiță
Moara cu noroc 
                                                                  de Ioan Slavici

    Capodoperă a nuvelisticii lui Slavici, Moara cu noroc a apărut în1881 în

volumul ,,Novele din popor’’, devenind una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui
Slavici asupra lumii și vieții satului ardelean.
   Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste și dezumanizante ale dorinței de
înavuțire. Tema poate fi privită din mai multe perspective. Din perspectivă socială, Ghiță vrea
să-și schimbe statutul social, din cizmar devine cârciumar, pentru a asigura familiei sale un trai
decent. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă un conflict interior trăit de Ghiță încă de la
întâlnirea cu Lică. La început este încântat de ideea câștigului, fără să-și dea seama că treptat
se dezumanizează. Viziunea artistică este pronunțat moralizatoare. Autorul aduce în scenă
personaje memorabile, surprinse în mediul lor de acțiune și de viață, pentru a pune analiza
psihologică în slujba unei teze morale:patima înavuțirii erodează echilibrul interior al omului și
liniștea familiei
   Nuvela realistă și psihologică Moara cu noroc pune în evidență evoluția și transformările
la nivel social, psihologic și moral al protagonistului Ghiță.
    Ghiță se impune prin complexitate, dar și prin putere de individualizare, ilustrând
consecințele distrugătoare pe care le are asupra omului setea de înavuțire.
    Incipitul fixează statutul inițial al protagonistului, cizmar nemulțumit de situația sa
financiară, dornic să muncească și să asigure familiei un trai mai bun, așadar hotărăște să ia în
arendă Moara cu noroc.
    Din punct de vedere social, Ghiță este un ”pater familias” (tată de familie), om harnic,
tăcut și așezat, vrea să îți păstreze integritatea, imaginea de om cinstit în ochii celorlalți. Are
grijă de Ana și de cei doi copii, se gândește la bunăstarea familiei, muncind din greu pentru a o
întreține.
Din punct de vedere moral, acesta trece printr-o transformare: dacă la început era un
om tandru și cinstit, familist convins, cu principii bine conturate, pe parcurs devine un om corupt,
lacom, rece și agresiv față de familie. 
    Psihologic, are o personalitate slabă, nepotrivită pentru visul de ascensiune. Ajuns la
Moara cu noroc, el exemplifică psihologia intrusului, nu urmărește să se integreze acestui
mediu, ci doar să țină hanul un timp, să adune bani, ca apoi să deschidă un atelier de cizmărie.
    Ghiță este caracterizat atât direct de către narator și alte personaje, cât și indirect, prin
acțiunile sale. Caracterizarea  directă este prezentă în realizarea portretului de către naratorul
care consideră că Ghiță, din omul vesel, harnic, bun meseriaș, soț și tată cumsecade, devine,
odată cu apariția lui Lică Sămădăul , ,,mai ursuz’’, trist, nostalgic, opusul celui dintâi.
   Imaginea personajului este construită și de către celelalte personaje, cum este și cazul
Anei care observă că de ceva timp bărbatul ei s-a schimbat. Prin autocaracterizare, Ghiță
consideră că punctul vulnerabil este familia: ,,Avea însă nevastă și copii’’. Prin caracterizare
indirectă , Ghiță ilustrează un personaj ,,rotund’’ care suferă o modificare la nivelul gândirii, al
comportamentului, al atitudinii față de ceilalți, transformare surprinsă de-a lungul acțiunii.
O scenă reprezentativă pentru evidențierea trăsăturilor protagonistului este chiar cea de
la început, întâlnirea dintre Ghiță și Lică Sămădăul, fapt care va schimba totul din acel moment.
Venit la moară după plecarea porcarilor, Lică dorește să vorbească cu Ghiță. Acesta îl întreabă
dacă trecuseră pe acolo trei oameni, dar primește un răspuns vag. Lică află de la batrână că
oamenii au fost acolo și nu au plătit. Vorbind între patru ochi, Sămădăul i se prezintă lui Ghiță și-
i explică faptul că el trebuie să știe tot ce se va întâmpla la moară. Dialogul pare un interogatoriu
condus de Lică, care îl abordează pe cârciumar dintr-o perspectivă autoritară și nu îi mai lasă
dreptul la replică. Din acest moment, Ghiță începe să se simtă inferior în raport cu Lică, fiindcă
are familie și ține la imaginea sa în fața lumii.
 O altă secvență semnificativă este desfășurarea celui de-al doilea proces de la Oradea
Mare, unde se discută jefuirea arendașului, dar și uciderea doamnei în negru. Ghiță este martor,
iar Lică, în urma mărturiilor va fi declarat nevinovat. Ghiță mărturisise că nu îi crede pe Buză
Ruptă și Săilă Boarul vinovați. Cei doi vor primi ocnă pe viață, iar Lică e eliberat din lipsă de
probe. Ghiță îi cere iertare soției ,,Ano, iartă-mă măcar tu, că eu nu m-oi ierta cât oi trăi!’’.
Ca elemente de structură și de compoziție ale textului narativ ce susțin caracterizarea
personajului principal putem vorbi despre titlu, acțiune, spațiu, timp  și relația incipit-final.
   Titlul operei, alcătuit dintr-un substantiv comun, ,,moară’’ și sintagma ,, cu noroc’’
exprimă ironia eșecului, dar și toposul mitic al morii. Proprietarul morii, care avea ca activitate
morăritul, i-a schimbat destinația, construind o cârciumă, considerată ,,aducătoare de noroc’’.
Cum decăderea ei din rangul mitic în cel strict comercial e legată de numele lui Ghiță, ea va
determina, implicit, și degradarea eroului. Moara poartă semnificațiile din credințele populare
despre locul părăsit, bântuit de spirite rele, unde se încheie pactul cu diavolul. Sintagma ,, cu
noroc’’ sugerează ironia destinului, traseul complicat al personajelor, norocul fiind repede
schimbător. Ghiță se lasă amăgit la început de câștigul ușor, însă norocul așteptat se dovedește
a fi nenoroc, din cauza abordării greșite a destinului
   Acțiunea este plasată la sfârșitul sec. al XIX-lea, într-un cadru geografic real și se
derulează pe durata unui an, timpul acțiunii fiind reprezentat de indicii de ordin religios, de la Sf.
Gheorghe, când Ghiță ia în arendă cârciuma, și până la Paște, când focul mistuie locul, iar
protagoniștii mor. Relatarea întâmplărilor se face din perspectiva unui narator omniscient,
omniprezent și obiectiv (perspectivă narativă de tip obiectiv). 
   Relația incipit-final se caracterizeză prin simetrie, ceea ce face ca nuvela să aibă o
structură clasică, echilibrată. 
    În incipit, replica profetică a bătrânei prefigurează viziunea moralizatoare a
autorului : ,,Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei
tale te face fericit.’’ După cum se observă, bătrâna nu-și impune autoritatea, ci emite doar un
avertisment, pe care-l repetă chiar în ziua catastrofei finale ,,așa le-a fost data’’. Replica finală a
bătrânei readuce în prim-plan tema destinului implacabil.
   Construit simetric, finalul nuvelei este simbolic: cei care au fost vinovați trebuie să
plătească exemplar pe măsura fărădelegilor comise. Focul din final purifică locul în care au fost
pervertite sufletele vinovaților. 
    În concluzie, Slavici construiește un personaj complex, tragic, a cărui măreție e dată
tocmai de conștientizarea propriei neputințe în fața atracției banilor.