UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SOCIOLOGIA ÎN ŞTIINŢA SPORTULUI ŞI EDUCAŢIEI FIZICE

 Integrarea Socială a Tinerilor prin Sport

Introducere

Fenomenul de integrare socială prin sport poate fi considerat ca fiind un proces interactiv,
de cunoaștere, de asimilare și practicare a valorilor sportive precum fair-play, munca în echipă,
spirit de echipă, devotament, dăruire, competență, competiție, întrecere, angajament, tolerență,
non-violență. Acest lucru trebuie să plece de la raporturile omului, în cazul nostru, al tinerilor,
cu lumea, cu societatea în care trăiesc. Sportul sau mai bine zis, practicarea sistematică a acestuia
într-un mediu organizat, are astfel menirea de a realiza tocmai acest proces de integrare socială.
Idealul integrării unui tânăr în societate este formarea sau dezvoltarea unei personalități cât mai
complexe, a unui tânăr cât mai bogat la nivelul trebuințelor, aspirațiilor, valorilor și activităților
proprii, călăuzit de tot ceea ce reprezintă sistemul de valori în societate.
Principiul de integrare a tinerilor
Principiul integrării este definitoriu pentru activitatea sistemelor psihosociale şi a fiinţei
umane abordata ca sistem. În concepţia lui Popescu-Neveanu, (Dicţionar de psihologie. 1978, p.
688), integrarea este un proces biologic, neurologic şi psihic de cuprindere, asimilare, implicare a
unui element (impuls, semnal, operaţie, informaţie) de către un alt element unificator şi
supraordonat. Finalitatea procesului de integrare este adaptarea optimă a sistemului la mediu.
Adaptarea din ce în ce mai eficietă presupune dezvoltare.
În concepţia lui J. Piaget, la nivelul psihicului uman dezvoltarea se realizează prin
formarea de structuri. „Conţinutul întregii noastre experienţe se organizează în ansambluri
structurate cu anumite semnificaţii”, modalitatea de receptare a informaţiei şi procesarea acesteia
sunt realizate prin intermediul structurilor şi generează noi structuri sau le perfecţionează pe cele
existente. (Mih Viorel, Psihologie educatională. Vol I, 2010, p. 59).
Conceptul de integrare socială
Popescu-Neveanu (1978), defineşte integrarea socială ca fiind „procesul de încorporare,
asimilare a individului în unităţi şi sisteme sociale (familie, grup, colectiv, societate) prin
modelare conform datelor şi cerinţelor sociale (enculturaţie, socializare), adaptarea sa la
condiţiile vieţii sociale” Astfel, elementul integrat devine parte a întregului şi dobândeşte noi
caracteristici specifice, rezultate din interacţiunea şi interdependenţa cu celelalte părţi
componente. Din punct de vedere psihologic, procesul integrării sociale, mediat prin influenţele

2
educative condiţionează hotărâtor formarea personalităţii individului dezvoltarea psihosomatică
(şi psihomotorie) alături de ceilalţi factori de mediu total (factorii mediului natural, factorii
mediului tehnic etc). ( Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie. 1978, p.361).
N. Vinţanu, consideră că socializarea are în vedere următoarele elemente: asimilarea,
interiorizarea valorilor prezente în viaţa socială; educarea simţului social şi a gustului pentru
ceea ce este valoros în societate; formarea atitudinilor de implicare socială; formarea judecăţilor
de valoare în consens cu cele din societate. Concomitent cu socializarea copilului, acesta începe
să îşi dezvolte o personalitate unică şi originală, deoarece, în procesul de asimilare a valorilor,
normelor, regulilor, atitudinilor acceptate social, individul îşi exersează şi dezvoltă totodată
gândirea, imaginaţia, capacitatea creatoare. (Vințanu, N., Prelegeri despre educaţia sportivă,
1998, p. 116).
Importanța echipei
Fiecare persoană caută apartenența unui grup. Putem spune că și cele mai retrase
persoane caută să aibă persoane cu care să socializeze. Sportul este o unealtă prin care tinerii se
pot alipi la un grup și pot fi ajutați în mod special acei tineri care au probleme de socializare și
integrare.
Echipa, este grup cu un număr restrâns de membri, având “o bună structurare funcţională
şi având obiective precise de îndeplinire a unei operaţii sau gen de acţiuni, membri dispunând de
roluri diferenţiate , coordonate de un conducător. Coeziunea şi solidaritatea ca şi gradul înalt de
participare definesc spiritul de echipă” ( Popescu-Neveanu, Dicţionar de psihologie. 1978,
p.217).
Armonizarea factorilor care asigura atingerea obiectivelor (precum: autoritate;
copetitivitate; disciplina sportivă; roluri rigide; comunicare şi relaţii interumane de tip
profesional, formal; structurare ierarhică şi decizii pe verticală), cu factorii care asigură
coeziunea grupului (precum relaţii afective, colaborative, decizii în grup, democraţie etc) este o
condiţie esenţială pentru eficienţa echipei. (Cratty, B. J, Social dimensions of phyisical
education, 1967, p. 86.)
Importanța exercițiului fizic pentru integrarea sociala a tinerilor

Ca generator de structuri, exerciţiul fizic are rol atât în ceea ce priveşte organizarea
răspunsurilor motrice şi dezvoltarea conduitei psihomotrice precum şi „implicit, ca mijloc de
achiziţionare a componentelor motrice incluse în pattern-ul instrumental necesar construcţiilor

3
operaţionale la nivelul celorlalte tipuri de comportament: cognitiv, verbal, autoservire şi
socializare” (V. Horghidan, Psihologie normală şi patologică. 2001, p. 45).
Exerciţiul fizic are efecte atât în plan fizic-somatic, biologic (dezvoltarea capacităţilor
musculare, articulare şi cardio-pulmonare etc) precum şi în plan psihic (dezvoltarea conduitei
perceptiv-motrice, a atenţiei, a capacităţii de comunicare verbală, nonverbală şi paraverbală,
dezvoltarea ideomotricităţii, a schemei corporale, construirea imaginii de sine, dezvoltarea
conduitei cognitive, favorizarea integrării sociale etc). În regenerare exerciţiul fizic este folosit în
scopul menţinerii structurilor formate, precum şi al creşterii capacităţii de relaxare etc. Înainte
însă de a începe un astfel de program este necesar examenul medi-cal de aptitudine pentru
mişcare (care presupune o examinare iniţială complexă care vizează alimentaţia, evaluarea
capacităţii aerobe de efort, a aptitudinilor motrice şi psihomotrice etc). (Papalia, D., E.,
Wendkos, O., S., Duskin, F., R., Dezvoltarea umană, 2010, p. 355).
La vârsta adolescenţei “exerciţiile fizice - sau lipsa lor – influenţează deopotrivă
sănătatea fizică şi pe cea psihică. Între beneficiile oferite de exerciţiile fizice regulate se numără
forţa şi rezistenţa mai mari, sănătatea mai bună a oaselor şi muşchilor, controlul greutăţii şi
reducerea anxietăţii şi stresului, precum şi îmbunătăţirea stimei de sine, a rezultatelor şcolare şi a
stării de bine. De asemenea, exerciţiile fizice reduc probabilitatea ca adolescentul să se implice în
comportamente riscante. (Papalia, D., E., Wendkos, O., S., Duskin, F., R., Dezvoltarea umană,
2010, p. 362).

Concluzii
Generația tinerilor de astăzi este o generație tot mai sedentară și retrasă. Nevoia de
integrare a adolescenților și tinerilor este una foarte importantă. Sporturile de echipă: ( fotbal,
baschet, volei, etc), pot fi folosite ca și unelte pentru a ajuta generația de adolescenți și tineri să
vadă partea frumoasă a vieții. În copilărie nu aveam tehnologia care astăzi este atât de accesibilă
dar aveam atât de multe activități care implicau exercițiul fizic. Importanța integrării sociale a
tinerilor prin sport poate fi o soluție pentru atât de mulți adolescenți care nu pot ieși din
”cocunul” virtual din frica de respingere, neintegrare etc. Sportul ne-a învățat de-a lungul
timpului lecții de care fiecare avem nevoie: unitatea, sprijinul, echipa și multe altele. Toate
acestea ne aduc în minte gândul că sportul ne ajută să ne putem integra și comunica mult mai
ușor în societatea în care trăim.

4
BIBLIOGRAFIE

1. Cratty, B. J, Social dimensions of phyisical education, New Jersey, Prentice Hall, 1967
2. Horghidan, V., Mitrache, G., Tüdös Ş., Psihologie normală şi patologică. Bucureşti,
Globus, 2001
3. Mih Viorel, Psihologie educatională. Vol I. Cluj-Napoca: ASCR, 2010
4. Papalia, D., E., Wendkos, O., S., Duskin, F., R., Dezvoltarea umană, Bucuresti, Editura
Trei, 2010
5. Popescu Neveanu, P., Dicţionar de psihologie. Bucureşti, Editura Albatros, 1978
6. Vințanu, N., Prelegeri despre educaţia sportivă, Bucureşti, Editura PRO
TRANSILVANIA, 1998