͏ Drept diplomatic şi consular-curs

VI. Imunităţile, privilegiile şi facilităţile diplomatice

Obiectivele capitolului VI:

 definirea, clasificarea imunităţilor, privilegiilor şi facilităţilor;
 imunităţile diplomatice – imunitatea de juridicţie;
 inviolabilitatea misiunii diplomatice, a agentului diplomatic;
 privilegiile şi facilităţile membrilor misiunilor diplomatice şi ale membrilor săi.

I.1. Noţiunea imunităţilor, privilegiilor şi facilităţilor

I.1.1.Imunitatea diplomatică
a) în sens larg, prin imunitate diplomatică se înţelege tratamentul pe care, în baza dreptului
internaţional, statele sunt obligate să-l acorde organelor străine acreditate în aceste state.
b) în sens restrâns, imunitatea diplomatică reprezintă scutirea de care se bucură organele diplomatice
de sarcinile şi obligaţiile care ţin de alte subiecte de drept care se află pe teritoriul statului acreditar,
precum şi scoaterea lor de sub jurisdicţia penală şi civilă a statului acreditar.
Imunitatea apare, astfel, ca o excepţie de la principiul teritorialităţii (supunerea faţă de
jurisdicţia locală a individului aflat pe teritoriul statului).

I.1.2. Privilegiile diplomatice reprezintă scutirea organelor diplomatice de anumite obligaţii,

concretizată în beneficiul unor anumite prestaţii speciale şi exprimată în acordarea de către statul
acreditar a unor înlesniri cu caracter pozitiv, care nu implică o activitate specială din partea
beneficiarilor.

I.1.3.Facilităţile diplomatice reprezintă posibilitatea juridică a organului diplomatic de a

desfăşura o activitate care îi este proprie. Facilităţile au conţinut cu caracter pozitiv şi de natură activă (de
exemplu: procurarea localului misiunii, dreptul şefului de misiune de a fi primit de şeful de stat).

I.1.4. Clasificarea imunităţilor şi privilegiilor

a) Din punctul de vedere al obiectului lor, imunităţile şi privilegiile pot fi reale (privesc un anumit
bun) sau personale (privesc persoana agentului diplomatic).
b) Din punctul de vedere al sferei de aplicare, acestea pot fi funcţionale (privesc actele îndeplinite în
exerciţiul funcţiei) sau extrafuncţionale (care nu sunt condiţionate de acest element).
c) Din punctul de vedere al beneficiarului, imunităţile şi privilegiile sunt acordate misiunii
diplomatice ca organ al statului sau acordate agenţilor diplomatici.
Persoanele care beneficiază de imunităţi, privilegii şi facilităţi sunt:
- şeful de misiune şi membrii personalului diplomatic - beneficiază de integralitatea imunităţilor şi
privilegiilor;
- membrii personalului tehnico-administrativ - beneficiază de imunitate de jurisdicţie penală, de
jurisdicţie civilă şi administrativă numai în ceea ce priveşte actele îndeplinite în exercitarea funcţiei lor şi
de privilegii vamale în ceea ce priveşte obiectele importate cu ocazia primei lor instalări;
- membrii personalului de serviciu, care nu sunt cetăţeni ai statului acreditar şi nu au reşedinţa permanentă
pe teritoriul acestuia - beneficiază de imunitate pentru actele îndeplinite în exerciţiul funcţiei, de scutire
de impozite şi taxe pe salarii şi de scutirea prevăzută de art. 33);
- membrii de familie primesc acelaşi tratament ca membrii misiunii.

1
 I.2. Imunităţile diplomatice. Imunitatea de jurisdicţie
Noţiune. Consideraţii introductive
a) Imunitatea de jurisdicţie constituie exceptarea organelor diplomatice de la aplicarea
principiului conform căruia toate subiectele de drept aflate pe teritoriul unui stat sunt supuse legilor
statului respectiv şi exercitării jurisdicţiei acestuia.
Scopul în care este acordată imunitatea de jurisdicţie este garantarea organelor diplomatice a
unei independenţe şi libertăţi depline pentru a-şi putea exercita corespunzător funcţiile.
b)Din punctul de vedere al naturii juridice, imunitatea de jurisdicţie are un caracter
procedural, în sensul că ea nu înlătură aplicarea legii şi răspunderea legală, ci numai exercitarea
jurisdicţiei locale, judecarea de către instanţele statului acreditar.
c) în ceea ce priveşte sfera de aplicare a imunităţii de jurisdicţie, precizăm următoarele:
- se consideră că agentul diplomatic poate beneficia de imunitate de jurisdicţie şi în afara statului
acreditar;
- imunitatea operează de manieră generală, în sensul că ea nu se limitează doar la domeniile penal, civil şi
administrativ, extinzându-se la orice litigii ar putea apărea: comerciale, de muncă.
d) Subiectele raporturilor juridice de drept internaţional
1) Titularul dreptului subiectiv al imunităţii de jurisdicţie este statul acreditant. Agenţii diplomatici sunt
numai beneficiari (terţi beneficiari) ai unei situaţii juridice create de dreptul internaţional. Ei sunt titularii
unui drept subiectiv numai în dreptul intern al statului acreditar.
2) Obligaţia juridică de a acorda imunitate de jurisdicţie revine statului acreditar.

Imunitatea de jurisdicţie a misiunii diplomatice

a) Problema imunităţii de jurisdicţie se ridică, din perspectiva legii civile şi administrative, în legătură cu
anumite categorii de acte juridice ale misiunii diplomatice, ca persoană juridică.
b) Referitor la aceste actele misiunii care intră în sfera de aplicare a imunităţii de jurisdicţie, precizăm:
- actele îndeplinite în calitate de organ de relaţii externe al statului acreditant cad sub incidenţa dreptului
internaţional, neavând legătură cu dreptul intern al statului acreditar;
- actele îndeplinite în calitate de organ de stat, ce ţin de dreptul intern al statului acreditant (de
exemplu, concedierea unui funcţionar), sunt supuse legilor acestui stat, motiv pentru care nu se pune
problema imunităţii;
- actele care intră în sfera de aplicare a imunităţii de jurisdicţie sunt acele acte îndeplinite de misiune
în calitate de persoană juridică în dreptul statului acreditar, acte care nu ţin de calitatea sa de organ de
relaţii externe, ci de dreptul privat (de exemplu: contracte pentru procurarea de materiale şi servicii, pentru
repararea clădirii).
c) Imunitatea de jurisdicţie a misiunii diplomatice este dublată de imunitatea de execuţie. Astfel, chiar în
ipoteza în care, printr-o eroare, s-ar da o hotărâre judecătorească împotriva misiunii, nu este posibilă
folosirea forţei coercitive a statului pentru punerea în executare a acestei hotărâri.
d) în condiţiile în care misiunea nu poate fi urmărită în justiţie, particularii ar avea următoarele
posibilităţi de acţiune:
- o acţiune în justiţie în instanţele statului acreditant;
- solicitarea protecţiei diplomatice din partea propriului stat;
- inserarea în contracte a unei clauze de arbitraj.

Imunitatea de jurisdicţie a agentului diplomatic

Jurisdicţia penală
a) Exceptarea de la jurisdicţia penală a statului acreditar are ca efect faptul că agentul diplomatic nu poate
fi urmărit în faţa instanţelor penale ale acestui stat şi nu poate fi împiedicat în activitatea sa de o
autoritate judiciară sau de poliţia acestuia.
2
 Astfel, dacă agentul diplomatic comite o infracţiune, el nu va putea fi urmărit penal, judecat sau
condamnat. Statul acreditar poate doar atrage atenţia statului acreditant, solicita rechemarea sau recurge la
declararea persona non grata.
De asemenea, agentul diplomatic nu poate face obiectul măsurilor de poliţie.
b) Imunitatea unui agent diplomatic este absolută, aplicându-se atât actelor săvârşite în exercitarea
funcţiilor diplomatice, cât şi pentru actele private.
Există o serie de tendinţe în doctrina contemporană în sensul eliminării imunităţii de jurisdicţie
pentru actele private sau, în opinia unor autori (Ch. Rousseau) cel puţin în cazul infracţiunilor flagrante
sau infracţiuni cu o gravitate deosebită (trafic de stupefiante, infracţiuni vamale, crime de război).
c) Imunitatea de jurisdicţie nu împiedică însă judecarea agentului diplomatic în statul acreditant.

Jurisdicţia civilă şi administrativă

a) Regula imunităţii de jurisdicţie civilă impune obligaţia statului acreditar de a nu exercita
jurisdicţia civilă în cauzele în care agentul diplomatic ar figura ca pârât.
Prin urmare, nu pot fi intentate acţiuni cu privire la datoriile agentului diplomatic, bunurile nu îi
pot fi urmărite pentru datorii, nu poate fi împiedicat să părăsească statul acreditar pentru motivul
neplăţii datoriilor.
b) „Reclamantul” are doar posibilitatea de a intenta o acţiune în instanţele statului acreditant sau de
a solicita intervenţia diplomatică a statului propriu pe lângă statul acreditant.
c) Deşi în doctrina clasică (Pasquale Fiore) s-a propus o distincţie între actele îndeplinite în
exercitarea funcţiilor oficiale şi actele private, este general admis că imunitatea de jurisdicţie are o
sferă de aplicare generală.
d) Imunitatea de jurisdicţie, atât penală cât şi civilă, este dublată de imunitatea de executare.
Astfel, bunurile agentului diplomatic nu pot face obiectul executării silite sau sechestrului, nici
chiar atunci când s-a renunţat la imunitatea de jurisdicţie.

Renunţarea la imunitate
Pentru a atenua dificultăţile rezultate din aplicarea regulii imunităţii, practica a impus soluţii
sub forma fie a ridicării imunităţii, fie a renunţării la imunitate.
a) Ridicarea imunităţii de jurisdicţie a unui agent diplomatic reprezintă o decizie a statului
acreditant, luată la solicitarea statului acreditar, în situaţia în care nu s-a ajuns la o solicitare
amiabilă a unui litigiu.
b) Renunţarea la imunitate apare ca un act al agentului diplomatic, care acceptă să apară în faţa
instanţei.

I.3. Inviolabilitatea
Noţiune
a) în sens larg, inviolabilitatea desemnează situaţia pe care un agent diplomatic o are în raport cu
jurisdicţia statului acreditar, fiind echivalentă cu imunitatea.
b) în sens restrâns, inviolabilitatea reprezintă acel tratament la care este îndreptăţit agentul
diplomatic, care implică ideea că statul acreditar este răspunzător faţă de statul acreditant pentru
asigurarea celei mai depline protecţii a persoanei agentului diplomatic şi a misiunii diplomatice
faţă de orice acte ale autorităţii sau ale particularilor.
Inviolabilitatea presupune că statul acreditar este obligat la acţiuni pozitive, mergând până la
acţiunea legală împotriva celui care aduce atingere misiunii diplomatice sau persoanei unui agent
diplomatic.

Inviolabilitatea misiunii diplomatice

3
 Inviolabilitatea misiunii diplomatice presupune obligaţia statului acreditar:
- de a nu permite funcţionarilor şi agenţilor săi pătrunderea şi îndeplinirea oricărui act de autoritate
în incinta localurilor misiunii;
- de a lua toate măsurile care se impun pentru a proteja localurile misiunii împotriva pătrunderii sau
producerii de daune din partea persoanelor particulare sau a oricărui act ce ar duce la tulburarea
liniştii localurilor misiunii.
Inviolabilitatea misiunii diplomatice este reglementată detaliat de Convenţia de la Viena, în
art. 22:
„1. Localurile misiunii sunt inviolabile. Nu este permis agenţilor statului acreditant să pătrundă în ele
decât cu consimţământul şefului misiunii.
2. Statul acreditar are obligaţia specială de a lua toate măsurile potrivite pentru a împiedica invadarea sau
deteriorarea localurilor misiunii, tulburarea liniştii misiunii sau micşorarea demnităţii acesteia.
3. Localurile misiunii, mobilierul lor şi celelalte obiecte care se găsesc acolo, precum şi mijloacele de
transport ale misiunii, nu pot face obiectul nici unei percheziţii, rechiziţii, sechestru sau măsuri
executorii”.
Limitele inviolabilităţii:
1) Se consideră că în anumite situaţii excepţionale, care necesită luarea unor măsuri urgente,
autorităţile pot pătrunde în localul misiunii fără consimţământul şefului de misiune. Exemple de
asemenea situaţii: incendiu, cutremur, cazul în care misiunea găzduieşte un complot, localul misiunii nu
corespunde standardelor de siguranţă în construcţii.
2) Statul acreditant este obligat să nu folosească localurile reprezentanţei diplomatice „într-un mod
incompatibil cu funcţiile misiunii".
Sfera de aplicarea a inviolabilităţii misiunii cuprinde:
- localul misiunii (imobil, teren, dependinţe);
- reşedinţa şefului de misiune;
- bunurile misiunii (mobilier, mijloace de transport, conturi bancare) -indiferent dacă se găsesc în
interiorul sau în afara localului misiunii;
- arhivele diplomatice - cu privire la care art. 24 din Convenţia de la Viena precizează că „sunt
inviolabile în orice moment şi în orice loc s-ar afla".
Inviolabilitatea agentului diplomatic
Inviolabilitatea personală
a) Inviolabilitatea personală presupune obligaţia statului acreditant de a excepta un agent diplomatic de
la orice măsură coercitivă (arest sau detenţie) din partea autorităţilor sale şi de a lua toate măsurile
necesare protecţiei persoanei, libertăţii şi demnităţii acestuia.
b) Ca şi inviolabilitatea misiunii, inviolabilitatea personală acţionează în dublu sens:
- pasiv: agentul diplomatic nu poate fi supus nici unei măsuri de arestare, detenţie sau percheziţie;
- activ: obligaţia luării tuturor măsurilor în scopul de a proteja persoana agentului diplomatic.
c) Cu privire la gradul de protecţie activă ce trebuie acordat trimisului, se consideră că acesta trebuie
să fie mai ridicat decât cel acordat unei persoane private.
Inviolabilitatea reşedinţei agentului diplomatic se referă la locuinţele agenţilor diplomatici, alţii
decât şeful misiunii (a cărui reşedinţă intră sub incidenţa inviolabilităţii localului misiunii).
În conformitate cu art. 30 din Convenţia de la Viena, inviolabilitatea reşedinţei agentului diplomatic
este asimilată inviolabilităţii misiunii diplomatice: „Locuinţa particulară a agentului diplomatic se
bucură de aceeaşi inviolabilitate şi aceeaşi ocrotire ca şi localurile misiunii.

I.4. Privilegiile şi facilităţile misiunii diplomatice şi ale membrilor săi

Libertatea de comunicare presupune, pe de o parte, obligaţia statului acreditar de a pune la

4
dispoziţia misiunii facilităţi pentru corespondenţa sa şi, pe de altă parte, obligaţia de a garanta secretul
deplin al corespondenţei misiunii.
Libertatea de comunicare presupune libera alegere a mijloacelor de comunicare. Limită
impusă de Convenţia de la Viena: misiunea poate instala un post de radio-emisie-recepţie doar cu
consimţământul statului acreditar.
Libertatea de comunicare presupune inviolabilitatea corespondenţei misiunii, a curierilor
diplomatici şi a valizei diplomatice.
Libertatea de mişcare presupune dreptul agentului diplomatic de a circula liber pe teritoriul
statului acreditar. Limită impusă de Convenţia de la Viena: statul acreditar poate interzice accesul în
anumite zone stabilite prin lege, din motive de securitate naţională.
Privilegiile fiscale reprezintă obligaţia statului acreditar de a scuti statul acreditant, misiunea
diplomatică şi agenţii diplomatici de plata impozitelor şi taxelor.
Excepţiile sunt prevăzute de art. 34 din Convenţia de la Viena şi se referă la:
- impozitele indirecte încorporate în preţul produselor;
- impozitele asupra imobilelor deţinute cu titlu particular;
- drepturile de succesiune;
- impozitele pe veniturile particulare cu sursa în statul acreditar;
- impozitele pe remuneraţia pentru serviciile particulare prestate;
- drepturile de înregistrare, grefă, ipotecă şi timbru referitoare la imobile.
Privilegiile vamale impun scutirea misiunii diplomatice şi a agenţilor diplomatici de taxe
vamale percepute cu ocazia importului de bunuri.
Sfera de aplicare a privilegiilor vamale cuprinde:
- obiectele destinate uzului oficial al misiunii;
- obiectele destinate uzului personal al agentului diplomatic sau al familiei sale, care fac parte din
gospodăria sa, inclusiv efectele destinate instalării sale.
Misiunea diplomatică are dreptul de a arbora drapelul naţional şi de a plasa stema statului
acreditant pe localul misiunii, reşedinţa şefului de misiune şi mijloacele de transport ale acestuia.
Facilităţile de şedere presupun scutirea agentului diplomatic de a obţine permis de şedere, de
a anunţa organele de poliţie locale sau de a le prezenta vreun document.
Statul acreditar are obligaţia de a scuti agenţii diplomatici de prestaţiile personale şi de
orice serviciu public stipulate de legislaţia acestuia, cum ar fi sarcinile militare, contribuţii şi încartiruiri
militare.
Statul acreditar are, de asemenea, obligaţia de a scuti agenţii diplomatici de obligaţiile
prevăzute de legislaţia statului acreditar privind asigurările sociale.
Dreptul de capelă permite membrilor misiunii să organizeze oficierea, în incinta misiunii,
de către un preot aparţinând personalului, a religiei oficiale a statului acreditant.
Statul acreditant are obligaţia de a excepta agenţii diplomatici de la legislaţia sa privind
dobândirea cetăţeniei.
Facilităţile diplomatice reprezintă înlesniri pe care statul acreditar este obligat să le acorde
misiunii diplomatice şi membrilor acesteia, în scopul asigurării îndeplinirii corespunzătoare a sarcinilor
acesteia.Facilităţile cuprind:
- obligaţia de a înlesni obţinerea de către statul acreditant a localurilor misiunii sale;
- obligaţia de a înlesni misiunii obţinerea de locuinţe adecvate pentru membrii săi;
- obligaţia de a asigura protecţie sporită personalului diplomatic în caz de conflict armat şi de a înlesni
părăsirea teritoriului statului acreditar în caz de nevoie.