Sunteți pe pagina 1din 1

Cugetări despre limba română

 Vieţuiesc în limba mea, acţionez în limba mea; de la un cuvânt până la altul se


întâmplă toate minunile Universului în limba mea.
 Câtă limbă română a rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe şi rusul. Fac parte din
elită prin faptul că vorbesc, gândesc şi simt româneşte.
 Acolo unde sfârşeşte caracterul unui popor subjugat, acolo sfârşeşte şi caracterul
limbii sale.
 Nu cred că există vreun popor fără de geniu, de vreme ce fiecare popor are limba
sa.
 Este mai drept să spunem că ne cunoaştem cu Limba Română, iar nu că o
cunoaştem.
 Limba unui popor este chiar sângele acestui popor.
 În casele cu mulţi copii, ca şi în frumuseţile Limbii Române, nu rămâne loc de
plictiseală.
 Graiul este purtătorul de steag în vremuri de restrişte şi de primejdie pentru fiinţa
naţională.
 În literatură prudenţa se asociază cu puţinătatea harului, dacă nu chiar cu
neruşinarea de a nu te lepăda de scris.
 Stilul este Limba Română cutreierată de bunul-simţ.

S-ar putea să vă placă și