Sunteți pe pagina 1din 6

Teorii si metode ale invatarii

Cercetarea nvrii n direcia aspectelor sale tiinifice fundamentale i-a asigurat, din punct de vedere social i economic, cum spunea Ernest R. Hilgard i Gordon H Bower , un fel de precipitaie radioactiv, graie nelegerii faptului c cu ct deinem o cunoatere fundamental mai consistent asupra proceselor nvrii, cu att mai eficiente vor fi aplicaiile tehnologice n instrucie i educaie n general. n acest sens, procesul fundamental n problemele teoriilor nvrii a beneficiat n ultimii ani, spuneau aceiai autori n 1966, de dezvoltarea adiacent a fiziologiei creierului, a chimismului creierului i de dezvoltarea prelucrrii informaiei cu ajuorul computerelor electronice. Firete, din 1966 i pn n prezent s-au achiziionat noi informaii, acestea provenind att din neurofiziologia creierului, din genetic, dar i din psihologia cognitiv, din antropologia i sociologia educaiei. Diferitele coli de gndire care au abordat problema nvrii au fcut trimiteri la variate forme ale raionalitii constructive i explicative, teoriile nvrii reprezentnd acele modele conceptuale care mbin nivelul ipotezelor cu cel al principiilor n vederea cunoaterii sistematice a activitii de nvare printr-un ansamblu de afirmaii tiinifice cu valoare informaional informativ, explicativ, predictiv, rezumativ, normativ, realizat/realizabil n diferite variante specifice unor autori sau coli de gndire Aadar, teoriile nvrii, constituite pe baza diversitii colilor i a curentelor psihologice, explic procesul nvrii folosind sistemul specific de concepte i legi prin prisma crora este studiat nvarea n cadrul acestor coli. L.B.Itelson caracterizeaz teoria psihologic a nvrii drept un sistem de afirmaii tiinifice care definesc esena, coninutul, condiiile i bazele nvrii. Mai precis, ea explic: a) n ce const nvarea; b) cum se produce; c) de ce depinde; d) n urma crui proces ia natere.

S-a ateptat i se ateat mult de la teoriile nvrii n privina contribuiei lor la elaborarea unor teorii ale instruirii eficiente. n ciuda rezultatelor cantitative i calitative, obiectivate ntr-o adevrat puzderie a teoriilor nvrii, unitatea paradigmelor explicative n teoria nvrii a rmas nc o problem dezirabil. Constatm aceeai pluralitate atunci cnd nvarea este privit n termenii produsului final, suntem mereu pui n faa unei incredibile varieti de posibiliti i scopuri aparent contradictorii i ceea ce este i mai trist este faptul c i ncercrile de convertire a teoriilor nvrii n teorii ale instruirii nu au dus la rezultate satisfctoare. Rmn nc sperane legate att de evoluiile calitative ale teoriilor nvrii, ct i de creterea gradului lor de convertire n teorii ale instruirii. In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare individul dobandeste noi comportamente. Incepand cu deprinderile si priceperile si terminand cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobandesc prin activitatea de invatare. A.N. Leontiev definea invatarea ca fiind procesul dobandirii experientei intelectuale de comportare, intelegand prin aceasta asimilarea de informatii si, mai mult decat atat, formarea gandirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate. Data fiind importanta invatarii, in desfasurarea ei sunt implicate si celelalte procese si activitati psihice, existand relatii de interdependenta: pe de o parte toate procesele si functiile psihice sunt antrenate in cadrul invatarii, iar pe de alta parte ele insele sunt constituite si structurate prin actul de invatare. Deci, se poate spune ca invatarea antreneaza intreg psihicul si are un rol generativ, formativ si constructiv fata de acesta. O scurta incursiune in istoria diferitelor teorii ale invatarii arata complexitatea acestui proces, care a fost abordat in mod diferit de-a lungul timpului de catre oamenii de stiinta si care nici astazi nu este un subiect lipsit de controverse. eu274v7369guuo Primele teorii aparute ale invatarii au fost teoriile lui I.P. Pavlov, E. Thorndike si Watson, care cautau explicarea invatarii prin prisma teoriilor asociationiste ale lui H.
2

Spencer si H. Taine. Pavlov definea invatarea intr-un mod simplist, ca pe o substituire de stimuli, realizata intern prin formarea temporara a unor legaturi intre diferiti centri nervosi, si considera drept factori principali ai invatarii intaririle aplicate subiectului, imitatia si curiozitatea lui. Thorndike a formulat legea efectului: invatarea este o succesiune de incercari si erori, din care subiectul retine incercarile soldate cu succese si respinge caile ce au dus la esec. Deci, invatarea in conceptia lui Thorndike este o substituire de reactii, avand la baza formarea de conexiuni in creier, de unde si numele de conexionism. Watson a fost adeptul unei psihologii strict obiective, pe baza observatiei comportamentului (behaviorism). Dupa Watson, invatarea era o succesiune de reflexe conditionate. Aceste teorii asociationiste au fost infirmate de experientele ulterioare, care au dovedit ca, chiar si in cele mai simple forme ale ei, invatarea antreneaza intreaga viata psihica: procesele de cunoastere, afectivitatea, priceperile motorii, vointa. O alta teorie a invatarii se desprinde din teoria psihogenezei operatiilor intelectuale, datorata lui J. Piaget. Acesta a demonstrat pe baza observatiilor facute asupra intelectului copiilor de diferite varste, ca actiunile mintale, operatiile mentale se nasc prin interiorizarea actiunilor reale. Epistemologia genetica fondata de Piaget a influentat in mod pozitiv psihologia contemporana si studiile asupra invatamantului. Teoria genetic-cognitiva a lui J. Bruner a fost fondata pe baza operei lui Piaget. El prezinta posibilitatea cunoasterii lumii astfel: Modalitatea activa, realizata prin manipularea libera a obiectelor si exersare (indispensabile in formarea priceperilor si deprinderilor, dar si in achizitionarea primelor cunostinte). Aceasta modalitate este caracteristica primilor ani ai vietii. Modalitatea iconica se bazeaza pe imagini mai ales vizuale fara manipulare efectiva (caracteristica varstei intre 5 si 7 ani). Modalitatea simbolica, atunci cand simbolurile (cuvintele sau alte semne conventionale) inlocuiesc imaginile, permitand aparitia conceptelor, a notiunilor.
3

In cadrul invatarii, se remarca preponderenta succesiva a proceselor psihice: primei modalitati de cunoastere ii corespunde cunoasterea data de senzatii si perceptii, celei de-a doua modalitati ii corespunde cunoasterea data de reprezentari si imaginatie, apoi, intr-o ultima faza, este implicat procesul superior al gandirii, al abstractizarii. Teoria lui Bruner evidentiaza atat aspectele pozitive cat si cele negative ale invatarii scolare: pe de o parte, scoaterea invatamantului din contextul actiunii imediate si transformarea invatarii intr-o activitate independenta, cu un scop bine determinat, faciliteaza distingerea esentialului de neesential si elaborarea de idei complexe. Dezavantajul ar fi riscul aparitiei formalismului si ruperii de realitate. De aceea, se pune accentul pe o invatare cu scop formativ a elevului. Metode de invatare: 1. Metoda invatarii sintetice: Aceasta metoda este recomandata in cazul in care materialul de invatat nu e prea mare si nici nu are un grad ridicat de dificultate, ci e compact, bine sistematizat si organizat; Etapele acestei metode: lectura sintetica (de ansamblu) cu atentie, de la inceput la sfarsit, de familiarizare cu lectia, apoi alcatuiti schema generala pe o pagina (microplan de studiu individual); citire analitica (de intelegere in profunzime cu un ritm lent si concentrat la maxim, in care sa desprindeti ideile fiecarui capitol, subcapitol, paragraf, ipoteze, principiu etc.; o lectura analitico-sintetica si evaluativa sau de consemnare (rezumare, conspectare, luare de notite, elaborare fise de studiu individual) extragem ideile principale, tezele si concluziile, pentru a consemna notiunile, principiile, definitiile intr-un conspect sau rezumat al textului;

faceti o repetitie pe baza de recunoastere (repetati materialul parcurs, ajutat de conspect); o repetitie pe baza de reproducere (repetitie fara conspect); o recapitulare generala finala dupa cateva ore. 2. Metoda invatarii analitice sau secventionale Aceasta metoda se recomanda cand materialul de invatat e amplu (o lectie voluminoasa, un capitol complex etc.) si e foarte dificil sau cand e fara o unitate sau structura de ansamblu; Metoda consta in: fragmentarea sau divizarea materialului in unitati logice unitare si compacte de studiu (lectii, secvente tematice, capitole, subcapitole etc.); nu fragmentati materialul dupa pagini; invatarea fiecarei unitati de studiu stabilita dupa modelul metodei de invatare globala (sintetice - @1. ); operarea cu repetari, mai intai, pe fragmente separate, apoi progresiv, pe grupuri tot mai mari de fragmente, pentru a asambla sau integra intr-o structura asemanatoare celei initiale. 3. Metoda invatarii progresive cu repetari recurente: - este o combinatie a primelor doua metode (@1.,@2.); Metoda invatarii progresive cu repetari recurente se recomanda pentru invatarea pe perioade mari de timp (luni, trimestre, semestre, ani de studiu) a materialelor de studiu voluminoase sau de dimensiuni foarte mari: manuale, tratate, cursuri, cicluri de lectii etc.; Se procedeaza astfel: cititi de 1-2 ori intregul material de studiu pentru a va familiariza cu continutul;

fragmentarea sau divizarea materialului in unitati logice unitare si compacte de studiu (lectii, secvente tematice, capitole, subcapitole etc.); nu fragmentati materialul dupa pagini; invatati prima unitate sau modul (ex. A) dupa modelul invatarii sintetice (@1. ) in intregime; invatati a doua unitate sau modul (ex. B) dupa @1. ;

repetati cele doua unitati invatate (A+B) impreuna pentru a asigura integrarea lor;

invatati a treia unitate sau modul (C) dupa @1. ; repetati cele trei unitati impreuna (A+B+C) pentru a le reconstitui structura de ansamblu si relatiile logice dintre ele; invatati a patra unitate sau modul (D) dupa @1. ; repetati ultimele 3 unitati invatate impreuna (B+C+D) pentru a preveni suprainvatarea cu efecte negative (A); dupa 5-6 unitati este indicata o repetare generala; dupa invatarea materialului, cititi si repetati pe grupuri de secvente de invatare (35-7-10 capitole, secvente sau unitati de invatare) apoi prima si a doua jumatate a materialului, iar in final, in intregime.