ACI SOSI PE VREMURI

de Ion Pillat
~ Tema și viziunea despre lume ~
Ion Pillat a fost eseist, poet tradiționalist, antologist, editor și publicist român, membru
corespondent al Academiei Române (din 1936).
Poezia “Aci sosi pe vremuri ” a fost inclusă în ciclul “Trecutul viu” care face parte din
volumul “Pe Argeș în sus”, apărut în anul 1923, volum care descrie spațiul copilăriei poetului,
moșia Florica, casa părintească și natura.
Tradiționalismul este o mișcare culturală și literară care s-a manifestat ca o reacție
împotriva modernismului concretizată în trei curente literare: sănămatorismul, poporanismul și
gândirismul. Poezia aparține tradiționalismului prin idilizarea teatrului, prin cadrul rural dar și
prin tema timpului trecător.
O primă trăsătură a tradiționalismului constă în particularizarea cadrului rural prin
utilizarea unor motive literare specifice precum: ”casa de pridvor”, ”lozuri de secară”,
”berzele”, ”clopotul din turnul vechi”.
A doua trăsătură a tradiționalismului este ilustrată prin povestea de dragoste care se
desfășoară sub semnul ocrotitor al nopții și al lunii ”Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub
lună”, motivele romantice fiind revalorizate în cheie tradiționalistă.
Tema literară a poeziei este trecerea ireversibilă a timpului și alterează o temă secundară,
iubirea. Cele două teme ale poeziei sunt susținute de motive literare: motivul satului, motivul
bisericii, motivul bunicilor.
O secvență reprezentativă pentru tema trecerii ireversibile a timpului este regăsită chiar în
incipitul operei , unde se prezintă un tablou vag al casei părintești, părăsită și înconjurată de
mister și amintiri; astfel, în acest distih casa copilăriei eului liric este conservată și protejată de
pânzele păianjenilor (”Păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor”), verbul ”zăbreliră” sugerând
nevoia de protecție a universului copilăriei. De asemenea, introducerea în acest tablou a
obloanelor și a pridvorului este una simbolică, ele reprezentând elemente de legătură între trecut
și prezent, o culoarea arhaică a locului natal, respectiv o invitație către urmași pentru a da viață
urmelor lăsate de bunici.
O altă secvență reprezentativă pentru tema centrală a operei este conturată prin intermediul
motivului clopotului, regăsit în distihul ”Și cum ședeam...departe un clopot a sunat/Același
clopot poate, în turnul vechi din sat„. În acest pasaj al operei instanța poetică surprinde în mod
inedit ipostaza în care ființa umană se află în raport cu timpul ce trece neiertător peste întregi
generații.
Elementele de compoziție și de limbaj care ilustrează tema și viziunea despre lume în
această creație literară sunt: titlul operei și structura compozițională.
Titlul operei, alcătuit sub forma unui enunț, conține un adverb de loc ce sugerează
apropierea “aci”, un verb la perfect simplu “sosi” care face aluzie la relația trecut-prezent cu
adverbul “aci” și o locuțiune adverbial “pe vremuri”. Titlul evidențiază ideea potrivit căreia
locul natal reprezintă spațiul eternei reîntoarceri, generator de nostalgie, dar şi de bucurie a
spiritului.
Opera literară “Aci sosi pe vremuri” este alcătuită din 19 distihuri și un monostih, grupate
în patru secvențe poetice. Prima secvență (distihurile 1-3) prezintă cadrul povești de iubire, a
doua secvență (distihurile 4-10) prezintă povestea de iubire a bunicilor, a treia secvență
(distihurile 11-12) prezintă legătura dintre trecut și prezent, iar ultima secvență (distihurile 13-
19) reprezintă o reflectare a povești de iubire din prezent.
În prima secvență poetică, eul liric, care este obiectiv, prezintă imaginea casei bunicilor,
universul sufletului celor două ființe. Deși, casa este părăsită, păianjenii fiind stăpânii casei, ea
reprezintă un loc aparte, un loc unde ființa este stabilită și care este cuprinsă de un mister care
așteaptă să fie descoperit.
În a doua secvență poetică este prezentată povestea de dragoste a bunicilor, care se
desfășoară după un anumit plan: sosirea bunicei care călătorește prin lanul de secară într-o
berlină, îmbrăcată într-o “largă crinolină”, subțirică și “cu ochi de peruzea”. Bunicul îi recită
poezii, atmosfera este romantic prin prezența unor imagini vizuale (“umbre berze”, “sub lună
câmpia ca un lac”). Se remarcă și prezența clopotului din “turnul vechi din sat”, un simbol etern
pentru lumea satului și locuitorii lui.
A treia secvență poetică conturează tema trecerii timpului și povestea trecutului cu prezent.
Secvența începe cu o exclamație retorică: „Ce straniu lucru: vremea!”, o expresie a reflecției
autorului asupra trecerii timpului. Percepția faptului că suntem victime ale îmbătrânirii se
realizează brusc: „deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele
obiecte care consemnează imaginea ființei peste vremuri rămânând portretele. Această secvență
accentuează caracterul elegiac al poeziei.
 Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii prezente. Scenariul primei părți se
repetă construindu-se pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent, bunica vine în
berlină/ iubita vine în trăsură, iubitul recită din poeți romantici/ iubitul din poeți simboliști, ochi
de peruzea/ ametist. Rămâne aceeași casă, același drum, același lan de secară și imagine a
frumuseții femeii. Atmosfera e din nou romantică, natura e blândă și paradiziacă. Sunetul
clopotului ce veghează momentele importante din viață este prezent și aici. Prin reluarea
imaginilor din prima secvență se accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor profunde între
generații și a principiului ancorării în realitățile trecutului.
Astfel, poezia “Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține liricii tradiționaliste prin
înfrumusețarea trecutului, a cadrului rural, dar și prin tema timpului trecător.