BALTAGUL

roman interbelic, obiectiv, tradiţional, realist-mitic

Proza interbelică se caracterizează atât prin lărgirea ariei tematice, prin cuprinderea unor medii sociale variate, cât
și prin diversificarea tehnicilor narative. În această perioadă, alături de romanul de inspira ție rurală, pe care îl continuă
Mihail Sadoveanu și Liviu Rebreanu, se dezvoltă și romanul citadin, a cărui necesitate era afirmată de Eugen
Lovinescu.
Publicat în anul 1930, romanul „ Baltagul” este una dintre capodoperele sadoveniene şi ale prozei româneşti, autorul
având ca sursă de inspiraţie balada populară „Mioriţa”, din care alege ca motto versurile „Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă
ş-un câne...” şi-i dezvoltă nucleul epic pe parcursul a şaisprezece capitole.
Romanul este structurat pe două coordonate: una realistă şi alta mitică. Formula romanescă adoptată este cea a
realismului cu valențe mitice. Apartenen ța la realism este eviden țiată prin prezentarea veridică a satului moldovenesc de
munte, de la sfârşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, surprins la granița dintre tradiție și modernitate, fiind
evidente schimbările ce încep să se producă datorită pătrunderii relaţiilor capitaliste.
Personajele sunt tipice, reprezentative pentru societatea înfă țișată, de tip patriarhal, în care bărbatul apare în ipostaza
de pater familias, absența lui Nechifor amenințându-i, astfel, coeren ța și omogenitatea. Este un roman doric, potrivit viziunii
criticului literar Nicolae Manolescu, prin prezentarea monografică a unei lumi arhaice, care trăie ște în cultul tradi ției.
Firul narativ valorifică mituri autohtone și universale. Dispari ția lui Nechifor Lipan prezintă asemănări cu mitul lui
Osiris, zeul ucis de Seth și înviat de zei ța Isis, după ce i-a recuperat rămă și țele aruncate de-a lungul Nilului. Vitoria găse ște
osemintele lui Nechifor în râpa de la Crucea Talienilor, iar Gheorghi ță, asemenea lui Horus, î și răzbună tatăl, ajutat de
câinele Lupu, corespondentul lui Anubis. Se remarcă și mitul labirintului, construit de regele din Creta, pentru a-l închide pe
Minotaur un monstru, jumătate om-jumătate fiară, ucis de eroul Tezeu ajutat de firul Ariadnei, fiica regelui. În roman,
Minotaurul este reprezentat de Calistrat Bogza, dublat de Ilie Cuţui. Drumul seamănă cu un labirint, iar eroii sunt supu și, ca
în basme, unor încercari, primesc ajutoare, se confruntă cu du șmanul, pe care îl înving, în final.
Ca și în Miorița, în Baltagul există trei ciobani care coboară cu turmele la iernat, iar doi dintre ei, invidio și și lacomi,
hotărăsc să-l ucidă pe cel de-al treilea. Dacă balada se încheie cu moartea ipotetică a ciobanului, romanul începe cu
moartea ipotetică a lui Nechifor Lipan. În ambele crea ții apare personajul feminin pornit în căutarea celui dispărut, dar in
baladă aceasta este mama tânărului păstor, pe când în roman so ția este cea care î și asumă responsabilitatea aflării
adevarului.
Numele personajelor au, de asemenea, valen țe mitice. Vitoria semnifică triumful dreptă ții, Gheorghi ță provine de la
Sfântul Gheorghe, învingătorul balaurului, iar Nechifor este corespondentul grecescului Nike-foros, care se traduce prin
“purtătorul de biruință".
Narațiunea este realizată la persoana a III-a, din perspectiva unui narator ominiscient și omniprezent care
reconstituie obiectiv lumea satului de munte utilizând tehnica detaliului și a observa ției minu țioase.
Tema centrală a romanului o reprezintă căutarea şi descoperirea adevărului, căreia i se subordonează motive
precum: comuniunea om- natură, familia, iubirea, via ța pastorală, transhumanţa, mitul, moartea, femeia justiţiară, câinele
credincios.
Conflictul principal este unul exterior, generat de încălcarea normelor etice impuse de societatea tradi țională,
conservatoare. Bogza și Cuțui au încercat să se îmbogă țească prin mijloace necistite, ucigându-l pe Nechifor, provocând,
astfel, o ruptură a armoniei și a echilibrului la nivelul comunită ții. Călătoria Vitoriei are ca scop restabilirea ordinii, prin
găsirea și pedepsirea vinovaților, conform unor legi ancestrale nescrise, mai puternice decât cele impuse de societate.
Acţiunea se desfăşoară pe mai multe planuri narative: unul retrospectiv, în care Vitoria rememorează anumite
întâmplări legate de familia sa, şi unul al timpului prezent, care cuprinde întâmplările prin care trec Vitoria şi Gheorghi ță
pentru găsirea ucigaşilor.
Romanul are o mare mobilitate în timp şi spaţiu. Acţiunea începe toamna, când Nechifor pleacă la Dorna şi se încheie
primăvara când Vitoria îi descoperă rămăşiţele, iar spaţial, aceasta se desfăşoară pornind din Măgura Tarcăului până spre
Dorna şi Bistriţa, dar și în zone de câmpie (Criste ști, balta Jijiei).
Titlul romanului este simbolic, pentru că baltagul semnifică, deopotrivă, atât unealta cu care Nechifor Lipan este
omorât, cât şi instrumentul cu care se face dreptatea; este, cu alte cuvinte, unealta crimei şi a pedepsei, reprezentând, în
aceeaşi măsură, atât setea de înavuţire, cât şi dorinţa de dreptate. Baltagul sfinţit al lui Gheorghiţă rămâne nepătat de
sânge, acesta lovindu-l pe Bogza cu propriul baltag.
Firul epic al romanului este simplu : Nechifor Lipan, oier înstărit din Măgura Tarcăului, pleacă la Dorna să cumpere oi și
nu se mai întoarce. Vitoria pleacă în căutarea lui, reuşind să-i descopere pe ucigaşii so țului ei.
Partea întâi este constituită din capitolele I-VI şi cuprinde expoziţiunea (prezentarea familiei Lipan) şi intriga (întârzierea
inexplicabilă a lui Nechifor care provoacă îngrijorarea crescândă a Vitoriei, urmată de decizia de a pleca în căutarea
soţului). Vitoria îşi aminteşte de legenda caracterologică a neamurilor pe care Nechifor Lipan o spunea la petreceri dar și de
anii trăiţi împreună. Ei au doi copii: Minodora şi Gheorghiţă, care se află cu oile la iernat, la Jijia. Preotul Dănilă îi scrie din
partea Vitoriei, anunțându-l că Nechifor nu s-a întors. Femeia merge și la baba Maranda, vrăjitoarea satului, însă nu
găseşte confirmarea visului ei, în care îl vede pe Nechifor cu spatele către ea, traversând la asfinţit o revărsare de apă. La
sărbătorile de iarnă, Gheorghiţă se întoarce acasă, iar Vitoria vrea, iniţial, să-l trimită în căutarea lui Nechifor, dar î și dă
seama că acesta este lipsit de experienţă şi decide că vor pleca împreună. De și nu are încredere în autorităţi, după
Bobotează, merge totuși la Piatra Neamţ la „stăpânirea pământească” pentru a-i cere să cerceteze dispariţia soţului ei.
Partea a doua a romanului este alcătuită din capitolele VII-XIII şi constituie desfăşurarea acţiunii (pregătirile pt călătorie
şi călătoria propriu-zisă). Fiind convinsă că Nechifor este mort, Vitoria vrea să afle adevărul. Vinde o parte din produse
hangiului David ca să facă rost de bani pentru drum, îi face lui Gheorghiţă un baltag pe care preotul Dănilă sfinţeşte, iar pe
Minodora o duce la Mănăstirea Văratec, pentru a fi în siguranţă. Ajungând în ţara Dornelor, cei doi află că Nechifor Lipan a
cumpărat la începutul lui noiembrie, trei sute de oi, din care a vândut apoi o sută altor doi gospodari .Vitoria şi Gheorghiţă
refac drumul celor trei ciobani, a căror prezență este semnalată ultima dată la Sabasa. În satul Suha, turma era însoţită
doar de doi ciobani - Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui. Vitoria îşi dă seama că Nechifor Lipan a fost ucis de cei doi însoţitori între
aceste două localități (Aici, între Sabasa și. Suha, trebuia să găsească ea cheia adevărului ).
Partea a treia a romanului este constituită din capitolele XIV-XVI şi cuprinde punctul culminant (descoperirea osemintelor
lui Nechifor, cu ajutorul câinelui Lupu, într-o prăpastie) şi deznodământul (demascarea și pedepsirea ucigaşilor, echilibrul
fiind astfel restabilit: Calistrat Bogza moare, iar Ilie Cuţui este arestat).
Două scene relevante sunt priveghiul și praznicul. Râpa din dreptul Crucii Talienilor, unde cei doi găsesc
rămășițele lui Nechifor, simbolizează infernul pentru Gheorghi ță, deoarece Vitoria îl lasă o noapte întreagă singur lângă
tatăl ucis: de când trăia pe lume nu-i fusese dată o asemenea cumplită vedere . Priveghiul reprezintă o probă a ini țierii,
a maturizării lui Gheorghiță, care trebuie să- și câ știge dreptul de a lua locul lui Nechifor în calitate de pater familias.
Acest lucru se întâmplă în timpul praznicului, când băiatul, atacat de Bozga, îl love ște cu propriul baltag, răzbunându- și
 tatăl și demonstrând astfel că este capabil să îi preia atribu țiile în cadrul familiei. Scena în care Vitoria îndepline ște
actul justițiar în prezența sătenilor și, mai ales, a autorită ților, este redată magistral. Prin inteligenţă, intuiţie, abilitate şi
diplomaţie, munteanca reuşeşte să-și dea seama de adevăr, reconstituind fidel momentele crimei, ceea ce-l uimeşte
şi-l înfurie pe Calistrat Bogza care își iese din fire. Faptul că î și recunoa ște vina înainte de muri reprezintă triumful
Vitoriei. Astfel, atingându-şi scopul, ea se întoarce acasă, urmând să revină peste 40 de zile, înso țită și de Minodora,
pentru a vedea mormântul tatălui său: Ne-om întoarce la Măgura ca să luăm de coadă toate câte le-am lăsat .
Figura centrală a romanului este Vitoria Lipan, o femeie voluntară și puternică, ce respectă cu stricte țe tradi ția. Pe
Minodora o ceartă când se abate de la aceasta, respingând noută țile civiliza ției: Îți arăt eu coc, valț și bluză! Nici eu, nici
bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea – și-n legea noastră trebuie să trăie ști și tu! Astfel, din perspectiva lumii
arhaice din care provine, Vitoria este considerată un exponent al speței (George Călinescu), dar este înzestrată și cu
anumite calități care o individualizează: inteligen ță, perseveren ță, diploma ție, precau ție: În căutarea bărbatului, Vitoria pune
spirit de vendetta și aplicație de detectiv.
Nechifor Lipan este personajul absent, al cărui portret este construit prin rememorare și retrospectivă. De și numele
de botez, Gheorghiță, i-a fost schimbat ca să nu-l mai cunoască bolile și moartea , destinul lui este unul tragic. Datorită
Vitoriei, ucigașii săi au fost pedepsi ți, pentru că bărbatul era dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani .
Baltagul este un roman polimorf, fiind văzut ca roman iniţiatic, prin călătoria lui Gheorghiță, care se maturizează, luând
locul tatălui său; roman mitic, prin inserția în țesătura epică a unor tipare mitice autohtone (mitul existen ței pastorale) sau
universale (mitul lui Osiris, mitul lui Orfeu, mitul labirintului); roman poliţist, prin demersul justițiar al protagonistei,
considerată de criticul G. Călinescu un Hamlet feminin; roman monografic (prin prezentarea detaliată a obiceiurilor,
datinilor, precum şi a ritualurilor legate de momentele cruciale ale existenţei – botezul, nunta, înmormântarea).