TULBURĂRILE DEPRESIVE

Depresia în copilărie şi adolescenţă poate constitui o experienţă neplăcută atât pentru

copil sau adolescent, cât şi pentru ceilalţi membri ai familiei.
Criterii de diagnostic pentru Tulburarea depresivă majoră (DSM V)
A. Cinci (sau mai multe) din următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiaşi
perioade de două săptămâni şi reprezintă o modificare faţă de nivelul anterior de funcţionare:
cel puţin unul dintre simptome este fie (1) dispoziţie depresivă, fie (2) pierderea interesului
sau a plăcerii
Notă: Nu se includ simptomele care în mod clar sunt atribuite unei alte afecțiuni medicale
(1) Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie
prin relatare personală (de ex. Sentimente de tristețe sau vid interior, lipsa speranței), fie
observată de alte persoane (de ex. pare trist). Notă: la copii sau adolescenţi, dispoziţia poate fi
iritabilă
(2) Diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru toate sau aproape toate
activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (indicată fie prin relatare
personală, fie observată de alte persoane)
(3) Scăderea ponderală semnificativă involuntară sau creștere în greutate (de ex. o
modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) sau diminuare ori creştere a
apetitului aproape în fiecare zi. Notă: la copii se ia în considerare incapacitatea de a atinge
greutatea aşteptată
(4) Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi
(5) Agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observată de alte
persoane, nu doar sentimente subiective de nelinişte sau lentoare).
(6) Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi
(7) Sentimente de inutilitate sau de vinovăție excesivă ori inadecvată (care poate fi
delirantă) aproape în fiecare zi (nu doar autoreproş sau vinovăție în legătură cu faptul de a fi
bolnav)
(8) Diminuarea capacităţii de gândire sau concentrare ori indecizie aproape în fiecare
zi (indicate fie prin relatare personală, fie observată de alte persoane)
(9) Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară
recurentă, fără un plan anume sau tentativă de suicid ori un plan specific pentru comiterea
suicidului.
 B. Simptomele cauzează suferință sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul
social, profesionalsau în alte arii importante de funcţionare
C. Episodul nu poate fi atribuit efectelor fiziologice ale unei substanţe (de ex. abuz de
droguri, medicamente) sau ale unei afecțiuni medicale (de ex. hipertiroidism).
Note:
Criteriile A-C reprezintă un episod depresiv major
Reacțiile la o pierdere semnificativă (doliu, pierderi financiare, pierderi în urma unui dezastru
natural, afecțiune medicală gravă sau dizabilitate ) pot include sentimentele de tristeţe
profundă, ruminaţii asupra pierderii, insomnia, apetitul diminuat sau scăderea ponderală
menționate la Criteriul A și pot fi asemănătoare unui episod depresiv. Deși astfel de simptome
pot fi de înțeles sau considerate reacții normale la pierderea suferită, prezența unui episod
depresiv major pe lângă răspunsul firesc la o pierdere semnificativă trebuie atent evaluată.
Această decizie necesită inevitabil folosirea judecății clinice bazată pe istoricul persoanei și
normele culturale în ceea ce privește experimentarea suferinței în contextul unei pierderi.
D. Apariţia episodului depresiv major nu poate fi mai bine explicată de o tulburare
schizoafectivă, schizofrenie, tulburarea schizofreniformă, tulburarea delirantă sau alte
tulburări specificate și nespecificate din cadrul schizofreniei sau alte tulburări psihotice
E. Nu a existat un episod maniacal sau hipomaniacal
Notă: Acest criteriu nu se aplică dacă toate episoadele de tip maniacal sau hipomaniacal sunt
induse de o substanţă sau pot fi atribuiteefectelor fiziologice ale unei afecțiuni medicale
Diagnostic diferenţial (DSM V)
Episoadele maniacale cu dispoziţie iritabilă sau episoadele mixte.
În cazul dispoziţiei iritabile proeminente caz este importantă evaluarea foarte precisă a
prezenţei episoadelor maniacale.
Tulburarea afectivă secundară unei afecţiuni medicale.
Excluderea prin examen fizic şi analize de laborator a unei afecţiuni medicale
(hipotiroidism, scleroza multiplă, etc.) ce are ca şi consecinţe fizipatologice tulburarea
afectivă.
Tulburarea depresivă sau bipolară indusă de substanţe/medicamente.
Identificarea în istoricul pacientului a consumului de substanţe (ex., drog,
medicament), care ar putea fi etiologic asociat cu perturbare afectivă.
Tulburarea de defivit de atenţie/hiperactivitate
Distractibilitatea şi toleranţa scăzută la frustrare sunt simptome comune în ambele
tulburări. Dacă sunt îndeplinite criteriile pentru ambele afecţiuni, pe lângă tulburarea afectivă
poate fi stabilit şi diagnosticul de tulburare de deficit de atenţie/hiperactivitate. Totuşi, pentru
a nu supradiagnostica un episod depresiv major la copiii cu tulburarea de deficit de
atenţie/hiperactivitate este important să se ţină cont de faptul că tulburarea dispoziţiei la
aceştia este caracterizată mai degrabă de iritabilitate decât de tristeţe sau pierdere a
interesului.
Tulburarea de adaptare cu dispoziţie depresivă
Criteriile de diagnostic pentru un episod depresiv nu sunt întrunite în totalitate în
tulburarea de adaptare.
Tristeţea
Perioadele de tristeţe sunt aspecte inerente ale experineţei umane. Acestea nu sunt
diagnosticate ca episod depresiv major decţt dacă sunt satisfăcute criteriile de severitate (cinci
din nouă simptome), durată (cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zit imp de cel puţin
2 săptămâni) şi suferinţă sau deteriorare semnificativă clinic. Pentru tablourile clinice cu
dispoziţie depresivă şi cu deteriorare semnificativă clinic, dar care nu îndeplinesc criteriile de
durată sau severitate, poate fi adecvat diagnosticul de Altă tulburare depresivă specificată.
Trăsături clinice
În ceea ce priveşte percepţia, în cazul în care au suferit o pierdere, adolescenţii
depresivi au tendinţa de a percepe lumea ca şi cum va urma să aibă loc o nouă pierdere în ceea
ce îi priveşte. Copiii depresivi vor selecte aspctele negative ale mediului ambient, ceea ce va
determina angajarea lor în interpretări distorsionate şi comportamente care nu le va aduce nici
un fel de recompensă, astfel întreţinându-se dispoziţia depresivă. În cazurile severe de
depresie, adolescenţii pot raporta halucinaţii auditive, acestea având mesaje de critică la
adresa lor sau mesaje cu conţinut depresiv.
Din punct de vedere cognitiv, copiii deprimaţi se descriu pe ei, lumea şi viitorul în
termeni negativi. Se evaluează ca fiind fară nicio valoare şi sunt foarte critici cu privire la
realizările lor academice, atletice, muzicale sau sociale. De cele mai multe ori aceste evaluări
negative se exprimă sub forma vinovăţiei pentru faptul că nu au reuşit să se ridice la anumite
standarde sau pentru că i-au dezamăgit pe ceilalţi. Ei percep lumea, inclusiv familia, prietenii,
şcoala ca fiind critică, nerecompensatorie şi ostilă sau apatică. Viitorul îl descriu în termeni
negativi şi nu speră în schimbări pozitive. Atunci când gândurile legate de neajutorare sunt
foarte pronunţate şi sunt asociate cu o vină în exces pentru care cred că ar trebui să fie
pedepsiţi, ideile sau intenţiile suicidare pot să apară. Gândurile negative cu privire la sine,
lume sau viitor duse în extreme pot fi legate într-un sistem delirant în cazurile severe. Apar
erorile în gândire şi problemele de concentare. Erorile în gândire sunt legate de tendinţa de a
maximizeze semnificaţia şi implicaţiile evenimentelor negative şi minimizarea celor pozitive.
Concentrarea şi dificultăţile de atenţie pot conduce la problemele în gestionarea sarcinilor
şcolare sau a activităţilot de timp liber ce necesită atenţie susţinută.
În ceea ce priveşte afectivitatea, dispoziţia depresivă reprezintă caracteristica
principală. Aceasta este raportată ca tristeţe, însingurare şi disperare şi incapacitatea de a
resimţi plăcere. De asemenea, iritabilitatea, anxietatea şi agresivitatea pot caracteriza depresia.
Acest fapt nu este surprinzător, deoarece doliul normal este caracterizat de tristeţe în absenţa
persoanei sau lucrului pierdut, furie faţă persoana sau obiectul pierdut pentru că a abandonat
persoana în doliu şi anxietate cu privire la pierderi viitoare.
La nivel comportamental, copiii şi adolescenţii deprimaţi pot prezenta lentoare
psihomotrică sau agitaţie psihomotrică (dar ineficientă). Nu se implică în activităţi care le-ar
putea produce plăcere, un sentiment că au realizat ceva sau care i-ar conecta cu familia sau
prietenii. Atunci când devin inerţi, imobili, vorbim despre stupoare depresivă, însă aceste
cazuri sunt rare.
Trăsăturile somatic sau vegetative, precum pierderea energiei, tulburări ale somnului
sau apetitului, pierderea în greutate, dureri de cap sau abdominal sau variaţii ale dispoziţiei pe
parcursul zilei sunt asociate cu forme severe ale depresiei. Adolescenţii prezintă şi un interes
scăzut faţă de sex.
La nivel interpersonal, copiii şi adolescenţii depresivi, prezintă o deteriorare a
relaţiilor cu familia, prietenii, profesorii sau alte persoane semmificative din viaţa lor. Se
descriu ca fiind singuri, însă nici nu cred că sunt capabili sau chiar că ei nu ar merita să intre
în contact cu ceilalţi.
Teorii etiologice (Carr, 2006)
Teoriile genetice
Studiile realizate pe gemeni sugerează că o predispoziţie către tulburările afective
poate fi transmisă genetic (Harrington, 1993, apud Carr, 2006), însă nu sunt foarte bine
cunoscute caracteristicile biologice transmise genetic şi nici mecanismele de transmitere. Cel
mai probabil vulnerabilitatea este transmisă poligenetic.
Teoriile de desincronizare a ritmului circadian
Aceste teorii susţin că depresia apare atunci când este prezentă o desincronizare sau
neregularitate in ritmul circadian, care guvernează ciclul somn-veghe. Studiile legate de somn
realizate cu persoane diagnosticate cu depresie au evidenţiat un ritm circadian anormal
caracterizat prin scurtarea intervalului dintre momentul instalarăă somnului şi trecerea la
somnul REM, somn întrerupt, trezirea dimineaţa devreme şi probleme cu instalarea somnului
(adormirea) (Kupfer and Reynolds, 1992, apud Carr, 2006).
Teoriile cognitive
Teoriile cognitive ale lui Beck şi Seligman sunt cele mai importante şi influente în
domeniu. Cei doi autori au realizat o multitudine de studii care au vizat procesele psihice
implicate în depresie, precum şi eficienţa terapiei cognitive.
Teoria cognitivă a lui Beck
Conform teoriei lui Beck (1976), depresia apare atunci când apar evenimente de viaţă
ce implică pierderea şi activează schemele cognitive formate timpuriu în copilărie ca urmare a
unor experienţe timpurii de pierdere. Aceste scheme negative implică asumpţii negative
precum, „Sunt valoros doar dacă mă place toată lumea”. Când sunt activate, ele stau la baza
gândurilre automate negative precum „Nimeni nu mă place” şi distorsiuni cognitive precum
totul sau nimic. Schemele negative îşi au rădăcinile în experienţe de pierdere ce includ:
- Pierdearea părinţilor sau a membrilor familiei prin moarte, boală sau separare
- Pierderea unei îngrijiri parentale pozitive prin respingerea parentală, critici, pedepse
severe, supraprotecţie, neglijenţă sau abuz
- Pierderea sănătăţii proprii
- Pierderea sau lipsa unor relaţii pozitive cu covârstnicii prin fenomenul de bullying sau
excluderea din grupul de covârstnici
- Expectanţa pierderii, de exemplu când un părinte are o boală cronică şi se aşteaptă ca
acesta să moară
Beck susţine că două scheme negative au o importanţă crescută în depresie. Prima face
trimitere la relaţiile interpersonale, iar cea de-a doua la realizările personale. El le-a denumit
sociotropie şi autonomie. Persoanele care au scheme negative în care sociotropia este tema
centrală se definesc în termeni negativi atunci când percep că ar eşua în menţinerea relaţiilor
pozitive. Astfel, asumpţia lor de bază cu privire la sine ar fi „Dacă nu sunt plăcut de toată
lumea, atunci sunt fără valoare”. Persoanele care au scheme negative în care autonomia este
tema centrală se definesc în termeni negativi dacă percep că eşuează în atingerea obiectivelor
legate de muncă. Asumpţia lor de bază cu privire la sine este „Dacă nu am succes şi control
total, sunt fără valoare”. În momentul în care se confruntă cu situaţii stresante de viaţă,
indivizii vulnerabili la depresie, datorită experienţelor timpurii de pierdere şi a dezvoltării
unor scheme negative, interpretează situaţiile ambigue într-o manieră negativă, deprimantă.
Erorile de gândire pe care le fac aceste persoane pot fi:
- gândirea totul sau nimic: gândirea în termeni extremi: Ori am succes, ori sunt un ratat
- abstractizare selectivă: focalizarea selectivă asupra unor aspecte minore ale unei situaţii
şi formularea unor concluzii din acestea: Am făcut o greşeală, deci tot ce am făcut este
greşit
- suprageneralizarea: generalizarea asupra tuturor situaţiilor pornind de la o singură
situaţie: Nu m-a salutat, deci mă urăşte
- maximizarea: exagerarea semnificaţiei unui eveniment: El a spus că ea nu mă place, deci
probabil mă urăşte'
- personalizarea: atribuirea emoţiilor negative ale celorlalţi propriei persoane: Părea furios
când a intrat în cameră, deci am făcut ceva greşit
- gândirea emoţională: considerearea emoţiilor ca fiind fapte: Simt că viitorul este negru,
deci viitorul este fără speranţă.
Teoria neajutorării învăţate a lui Seligman
Seligman susţine că depresia survine atunci când o persoană, în mod repetat, nu
reuşeşte să controleze apariţia unor stimuli aversivi sau a eşecului şi face atribuiri interne,
globale şi stabile cu privire la aceste eşecuri şi atribuiri externe, specific şi instabile cu privire
la succese.
Evaluare
În managementul problemelor afective, prima prioritate o constituie evaluarea riscului
suicidar. După gestionarea acestuia se poate realiza o evaluare mai aprofundată. O a doua
prioritate este stabilirea unei legături între depresie şi un eventual abuz, care necesită
intervenţia Protecţiei copilului. A treia prioritate este clarificarea naturii şi intensitatea
simptomatologiei. A patra prioritate o constituie stabilirea contextului în care a apărut
depresia.
Factori predispozanţi
Vulnerabilitatea genetică ce transpare din istoricul familial, experienţele timpurii
legate de pierdere, expunerea la un stil parental defectuos şi depresia parentală sunt cei mai
importanţi factori predispozanţi pentru depresie. Experienţele de pierdere vizează pierderea
stării de sănătate, cum ar fi problemele prenatale sau perinatale sau bolile sau rănile timpurii.
Pierderile psihosociale pot include doliul, separarea, instituţionalizarea, dezavantajele sociale
sau pierderea unei relaţii de încredere prin abuz. Un stil parental punitiv, critic si autoritar, în
care părinţii de focalizează mai mult pe eşecurile decât pe succesele copilului, poate accentua
vulnerabilitatea copilului pentru depresie. Ca urmare a unui astel de stil parental poate fi
foarte sensibil la experienţele de eşec şi la ameninţările la propria autonomie. Parentingul
neglijent îl poate sensibiliza pe copil faţă de pierderea relaţiilor şi ameninţările cu privire la
abandon. Niciunul dintre aceste stiluri parentale nu încurajează ataşamentul securizant sau
formarea unor modele interne de lucru pentru relaţii intime de încredere. Depresia şi abuzul
de alcool sau droguri la părinţi susţin aceste stiluri parentale. Neînţelegerile maritale şi
dezorganizarea familială pot crea un context propice pentru exprimarea acestor stiluri
parentale problematice. Caracteristicile personale ale adolescentului, cum ar fi IQ scăzut,
temperament dificil, stimă de sine scăzută şi un locus al controlului extern, îl pot predispune
la dezvoltarea depresiei, Un IQ scăzut este asociat cu eşecul în atingerea obiectivelor
academic valorizate de şcoală. Temperamental dificil poate compromite capacitatea copilului
de a-şi regla emoţiile, iar aceasta interferează cu dezvoltarea unor relaţii suportive. Auto-
evaluările negative şi credinţa că sursele cele mai importante de recompensare sunt în afara
controlului personal îi pot face pe copii să fie vulnerabili la auto-critică şi lipsa de speranţă.
Factori precipitanţi
Experienţele de pierdere asociate cu întreruperea unor relaţii semnificative şi
experienţele de pierdere asociate cu eşecul în atingerea obiectivelor pot precipita apariţia unui
episod depresiv la copii şi adolescenţi. Relaţiile pot fi întrerupte datorită unei boli, a separării
părinte-copil, divorţ, mutarea într-o altă localitate, mutarea la o altă şcoală, abuzul sau
hărţuirea (bullying). Eşecul în atingerea obiectivelor şi ameninţările cu privire la autonomie
apar în cazul rezultatelor foarte slabe la examene sau a bolilor sau rănirilor care împiedică
succesul în sport sau activităţile de timp liber.
Factori de menţinere
Factorii cognitivi personali care pot menţine depresia includ gândurile automate
negative şi distorsiunile cognitive ce provin din schemele cognitive negative, în special cele
asociate cu ameninţările la adresa autonomiei şi ataşamentului. Un stil atribuţional derpresiv,
în care individul face atribuiri interne, globale şi stabile în situaţii de eşec şi externe, specific
şi instabile în situaţii de success poate menţine depresia. Monitorizarea aspectelor negative ale
acţiunilor unei persoane, angajarea în auto-critică şi pedepsire şi mai puţin în auto-
recompensare şi feedback pozitiv pot constitui un alt factor de menţinere.
În ceea ce priveşte contextual familial şi şcolar, o serie de factori pot menţine
problemele afective. Aceştia includ abuzul, hărţuirea (bullying) sau pedepsele repetate în
absenţa unui suport. Interacţiunile excesiv de critice, neglijente sau supraprotective cu părinţii
pot menţine depresia, la fel ca şi contextele familiale în care copilul este împiedicat să atingă
sarcinile specific de dezvoltare, cum ar fi autonomia. Aceste patternuri parentale sunt
întreţinute de comunicarea familială deficitară, dezorganizarea familială şi triangulare. Aceste
dificultăţi apar în context în care părinţii experimentează nivele ridicate de stres, incluzînd
aici probleme sociale; suport social scăzut; neînţelegeri maritale; neimplicarea tatălui; boli
fizice; probleme psihice.
Întrebări pentru interviul în caz de ideaţie suicidară
Te-ai gândit vreodată să îţi faci rău?
Cât de puternic este impulsul de a-ţi face rău?
Ai vreun plan în acest sens?
Ce fel de pregătiri ai facut pentru a-ţi face rău?
Să presupunem că ţi-ai făcut rău şi ai murit, ce ţi-ai dori ca familia/mama ta/tatăl
tău/fratele tău/ sora ta să gândească/facă/simtă?
Să presupunem că ţi-ai făcut rău dar nu ai murit, ce ţi-ai dori ca familia/mama ta/tatăl
tău/fratele tău/ sora ta să gândească/facă/simtă?
Îţi doreşti să scapi de ceva anume?
Doreşti să pedepseşti pe cineva prin faptul că îţi faci rău?
Instrumente de evaluare
Tabel nr. Instrumente psihometrice utilizate în evaluarea depresiei la copii şi
adolescenţi
Construct Instrument Publicare
Depresia Inventarul de Kovacs, M. & Beck, A. (1977). An empirical clinical
raportată de depresie în approach toward definition of childhood depression.
copil copilărie – In J.Schulterbrandt et al (Eds.) Depression in
Childhood Children (p 1-25). New York:Raven
Depression
Inventory
Scala de auto- Birelson, P. (1981). The validity of depressive
evaluare a depresiei disorder in childhood and the development of a self-
– Depression Self- rating scale: A research report. Journal of Child
Rating Scale Psychology and Psychiatry, 22, 73-88
Birelson, P., Hudson, I., Buchanan, D.&Wolff, S.
(1987). Clinical evaluation of a self-rating scale for
depressive disorder in childhood (Depression Self-
Rating Scale). Journal of Child Psychology and
Psychiatry, 28, 43-60
Depresia Scala de evaluare a Polanski et al. (1984). Preliminary studies of the
raportată de depresiei copilului reliability and validity of the Children’s depression
părinte – Children’s rating scale. Journal of the American Acadeny of
Depression Rating Child Psychiatry, 23, 191-197
Scale
Distorsiuni Chestionarul Leitenberg, H., Tost, L., Carrol-Wilson, M. (1986).
cognitive erorilor cognitive Negative cognitive errors in children: Questionnaire
negative pentru development, normative data, and comparison
copii – Children’s between children with and without self-reported
Negative Cognitive symptoms of depression, low self-esteem and
 Errors evaluation anxiety. Journal of Consulting and
Questionnaire Clinical Psychology, 54, 528-536
Stil atribuţional Chestionarul Seligman, M., Peterson, C., Kaslow, N., Tanenbaum,
depresiv stilului atribuţional R., Alloy, L.&Abramson, L. (1984). Atributional
pentru copii – style and depressive symptoms among children.
Children’s Journal of Abnormal Psychology, 93, 235-238
Attributional Style
Questionnaire
Stima de sine Inventarul stimei Battle, J. (1992). Culture-Free Self-Esteem
de sine Inventories. Examiner’s Manual, Austin, TX:Pro-ed
independentă
cultural a lui Battle
– Battle Culture-
free Self-esteem
Inventory
Lipsa de Scala lipsei de Kazdin, A., French, N. et al. (1983). Hooplessness,
speranţă speranţă pentru depression and suicidal intent among psychiatrically
copii – Hoplessness disturbed inpatient children. Journal of Consulting
Scale for Children and Clinical Psychology, 51, 504-510
Kazdin, A., Colbus, D., Rogers, A. (1986).
Assessement of depression and diagnosis of
depressive disorder among psychiatrically disturbed
children. Journal of Abnormal Psychology, 14, 499-
515
Deprinderile Evaluarea Matson, J., Rotatori, A. & Helsel, W. (1983).
sociale deprinderilor Development of a rating scale to measure social
sociale la tineri a skills in children: The Matson evaluation of social
lui Matson – skills for youths (MESSY). Behavioural Research
Matson Evaluation and Therapy, 41, 335-340
of Social Skills
Ideaţia suicidară Scala ideaţiei Beck, A. & Ster, R. (1991). Beck Scale for Sucide
suicidare a lui Beck Ideation. New York: The Psychological Corporation
– Beck’s Suicidal
Ideation Scale
Intenţia Interviul pentru Reynolds, W. (1991). Development of a
suicidară suicid – Suicide semistructured clinical interview for suicidal
Interview Schedule behavior in adolescents. Psychological Assessement:
A Journal of Counsulting and Clinical Psychology,
2, 382-390
Mania Scala de evaluare a Gracoius, B., Youngstrom, E., Findling, R. &
maniei la tineri – Calabrese, J. (2002). Discriminative validity of a
Young Mania parent version of Young Mania Rating Scale.
Rating Scale Journal of the American Acadeny of Child
Psychiatry, 41, 1350-1359
http://www.bpkids.org/learning/reference/articles/08-
20-03.htm
 Tulburare cu perturbare afectivă de tip disruptiv

Criterii de diagnostic (DSM V)

A. Accese colerice severe şi recurente manifestate verbal (ex. violenţă verbală) şi/sau
comportamental (agresiune fizică direcţionată împotriva unor persoane sau bunuri materiale)
care sunt extrem de disproporţionate în intensitate şi durată faţă de situaţie sau provocare
B. Accese colerice necorespunzătoare nivelului de dezvoltare
C. Accesele colerice apar, în medie, de teri sau mai multe ori pe săptămână
D. Starea de dispoziţie între accesele colerice este în mod persistent irascibilă sau
furioasă cea mai mare aparte a zilei, aproape în fiecare zi, şi este observabilă de către alte
persoane (ex. părinţi, profesori, covârstnici).
E. Criteriile A-D au fost prezente de 12 sau mai multe luni. În acest interval de timp,
individul nu a avut o perioadă cu durata de peste 3 luni consecutive fără toate simptomele
specificate la criteriile A-D.
F. Criteriile A şi D sunt prezente în cel puţin 2 din 3 contexte (acasă, la şcoală, cu
covârstnicii) şi sunt severe în cel puţin unul dintre acestea
G. Diagnosticul nu trebuie stabilit pentru prima dată înaintea vârstei de 6 ani sau după
18 ani
H. Stabilirea debutului Criteriilor A-E înaintea vârstei de 10 ani are la bază istoricul şi
observaţia clinică
I. Nu a existat o perioadă de timp distinctă, cu durata mai mare de o zi, în cursul căreia
toate criteriile unui episod maniacal sau hipomaniacal, cu excepţia duratei, să fie satisfăcute
Notă: Dispoziţia expansivă corespunzătoare etapei de dezvoltare, aşa cum se întâmplă în
contextul unui eveniment extrem de plăcut sau al anticipării acestuia, nu trebuie considerate
un simptom de manie sau hipomanie.
J. Comportamentele nu apar exclusiv în cursul unui episod depresiv major şi nu pot fi
explicate mai bine de o altă tulburare psihică (ex. tulburare de spectru autist, tulburare de stres
posttraumatic, tulburare anxioasă de separare, tulburare depresivă persistentă/distimia).
Notă: Acest diagnostic nu poate coexista cu tulburarea de opoziţie şi comportament sfidător,
tulburarea explozivă intermitentă sau tulburarea bipolară, însă poate coexista cu alte tulburări,
inclusiv tulburarea depresivă majoră, tulburarea cu deficit de atenţie/hiperactivitate,
tulburarea de conduită şi tulburările consumului de substanţe. Perosoanele care îndeplinesc
criteriile atât pentru tulburarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv, cât şi pentru tulburarea
de opoziţie şi comportament sfidător trebuie să primescă numai diagnosticul de tulburare cu
perturbare afectivă de tip disruptiv. Dacă pacientul a prezentat la un moment dat un episod
maniacal sau hipomaniacal, acesta nu mai trebuie să primescă diagnosticul tulburare cu
perturbare afectivă de tip disruptiv.
K. Simptomele nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substanţe sau unei alte
afecţiuni medicale sau neurologice
Prevalenţa
Este comună printre copiii care se prezintă în clinici pediatrice de sănătate mentală.
Estimările prevalenţei în comunitate sunt neclare
În baza ratelor iritabilităţii persistente severe şi cronice (trăsătura de bază a tulburării),
în perioada – 6 luni până la 1 an – prevalenţa tulburării disruptive de dereglare a dispoziţiei
printre copii şi adolescenţi este undeva între 2%-5%.
Se aşteaptă ca ratele să fie mai crescute la bărbaţi decât la femei şi la copii (şcolari)
mai mult decât la adolescenţi.