REFERAT

„CARACTERIZAREA
MATERIALELOR OPTICE”

Student: PÎNTEA GEORGIANA

 Caracterizarea materialelor este un pas important înainte de utilizarea lor în
orice scop. În funcţie de felul cum urmează a fi folosit, materialului poate să i se
facă o caracterizare amănunţita din punct de vedere mecanic, termic, chimic, optic,
electric etc, pentru a stabili sigur condiţiile în care trebuiesc folosite cu succes în
fabricarea produsului final.
Materialele utilizate ca medii optice se pot încadra în trei mari categorii:
sticle minerale amorfe, mono sau policristale și sticle organice.

Sticlele optice minerale amorfe sunt utilizate datorită transmitanței ridicate

în VIS, omogenităţii, turnării uşoare și prelucrării la costuri relativ reduse, precum
și potenţialei disponibilităţi la orice indice de refracţie într-o gama data.
Tehnologia de obţinere a semifabricatului sub forma unui bloc, presupune
realizarea unui amestec omogen, în stare topita, a compoziţiei specifice sortului de
sticlă și răcirea lenta, pentru solidificarea fără cristalizare.
Sticlele amorfe, care nu prezintă nici un fel de simetrie structurală, sunt
considerate, teoretic, izotrope. În acest sens, proprietăţile materialului optic depind
de viteza de răcire și distribuţia vitezei de răcire în masa semifabricatului.
Temperaturile neuniforme conduc la variaţii locale de densitate, care induc
tensiuni remanente ca surse de anizotropie.
Indicii de refracţie, caracteristicile de dispersie, proprietăţile termice și
mecanice diferite rezulta prin adăugarea în proporţii controlate de oxizi de litiu,
bariu, bor, fosfor, plumb etc. unei mase de baza constituite din bioxid de siliciu
(SiO2).

Cristalele mono sau policristaline, naturale sau artificiale pot fi utilizate pe

scara larga pentru execuţia componentelor optice. Monocristalele rezultă prin
creşterea din topitura a unui cristal prin diverse tehnologii. Policristalele se obţin
prin sinterizare sau depunere de vapori, rezultând conglomerate de microcristale
(cca. 50 micrometri), având orientări aleatoare și frontiere bine delimitate prin lipsa
de continuitate a reţelelor cristaline. Policristalele sunt mai rezistente mecanic, mai
dure, dar introduc pierderi prin difuzie mai mari decât monocristalele.
 Industria cristalelor optice s-a dezvoltat ca urmare a aplicaţiilor tot mai
numeroase în domeniul UV și, mai ales, IR, în care sticla optica tradiţională are
transmitanță scăzuta sau este absorbantă, funcţie de sort.

Sticla organica este un material optic neconvențional, inclus în construcţia

aparatelor optice doar în ultimii ani. Avantajele maselor plastice, dintre care
primează densitatea redusă -(0.7... 1.3) g/cm3 - și tehnologia ieftină de obţinere a
piesei optice finite (o singură operaţie de turnare sau matrițare, fără finisare
ulterioară), au determinat o extindere rapida a utilizării sticlelor organice.

TEHNOLOGIA DE EXECUŢIE A MONTURILOR DE OCHELARI

DIN MATERIALE PLASTICE, METALICE, COMBINATE

Ochelarii fac parte din categoria instrumentelor optice, având rolul de a

proteja ochiul sau de a corecta anumite defecte ale vederii. Sunt alcătuiţi din
montură propriu zisă și două lentile. Rolul monturilor este de a poziţiona, cât mai
corect lentila , pe axul optic al ochiului.
Materialele specifice monturilor de ochelari pot fi din materiale plastic,
materiale metalice sau combinate.
Ca materiale de bază din care se execută monturile se folosesc poliacrilat,
polimetacrilat, nitratul de celuloză, acetatul de celuloză poliamidul. polietilena.
Celuloidul este un nitrat de celuloză în care se adaugă ca plastifiant camfor.
Tombacul este un material avantajos, ieftin , are în compoziţia sa 85-90%
cupru restul fiind zinc, are culoare roşiatica, plasticitate mare.
Duble-ul este un aliaj format din bronz, nichel ca material de bază peste
care se aplică un strat subţire de aur.
Alpacaua este un aliaj care se obţine în cuptoare electrice închise. Este un
metal rezistent la coroziune, se poate modela uşor la rece și mai greu la cald .
Principalul constituent al aliajului este cuprul, nichel, zinc care dau un efect
albicios materialului.
 Otelul inoxidabil are marele dezavantaj de a fi corosiv. De aceea se aplică
procesul de galvanizare pentru protecţie.
Aluminiul are multe proprietăţi: uşor, ieftin, rezistent la coroziune . Se
foloseşte în special la fabricarea braţelor monturilor de ochelari .Este un bun
conducător de căldură , lucru ce poate fi considerat un dezavantaj. Din aceasta
cauză , ochelarii cu braţe din aluminiu, au apărători din material plastic protector,
pentru a nu se realiza contactul direct cu pielea capului purtătorului de ochelari.
Aluminiul, la rece se poate modela foarte uşor și se poate lustrui.
Monturile de ochelari se pot clasifica după următoarele criterii:
- După destinaţie , după materialul din care sunt confecţionate, după
procedeele de obţinere, după elementele componente;
- După destinaţie pot fi pentru ochelari de protecţie și pentru ochelari de
corecţie
- Monturile se realizează din materiale plastice, metalice sau combinaţii ale
acestora.
Cele făcute din materiale combinate pot fi:
- cu cadru confecţionat din materiale metalice, iar braţul din celuloid, cu
cadru confecţionat din celuloid și braţele confecţionate din metal sau cu cadru și
braţele confecţionate din materiale metalice și numai partea superioară a cadrului
confecţionat din materiale plastice.
- După procedeul de obţinere, monturile pot fi realizate fie manual, fie prin
presare mecanică și automată.
- După formă sunt cunoscute: rotunde, pătrate, trapezoidale.
- După elementele componente, monturile pot fi: cu cadrul și braţele
executate cu elemente de fixare, semimonturi cu braţe (perivist). Monturile perivist
sunt realizate din celuloid fără partea inferioară, iar lentilele se fixează în montură,
cu ajutorul firului nilon care trece prin găurile executate în montură și lentile.
Pentru a evita spargerea lentilei, găurile se execută una temporal și cealaltă nazal,
astfel încât în momentul strângerii firului , tensiunile care apar să nu fie pe aceeaşi
direcție. Monturile glazant sunt executate din metal, lentilele se fixează prin
şuruburi cu bride metalice sau cu cleme.

Modul de alegere a monturilor de ochelari

Lucrătorul prelucrează și ajustează monturile de ochelari, în funcţie de
capul purtătorului ochelarilor, ţinând cont de caracteristicile optice, fizice, estetice
ale acestuia.
Din punctul de vedere al caracteristicilor sistemului optic monturile pot fi
compensatoare obişnuite, cu lentile cu puteri dioptrice mari, cu sisteme optice
multifuncţionale, cu sisteme optice, pentru copii, cu destinaţie speciala, medicală
sau profesională și monturi pentru ochelari de soare. Forma și dimensiunile
monturii trebuie să permită centrarea lentilelor, cu respectarea unui câmp vizual
convenabil. Montura trebuie să asigure prinderea bună a lentilelor, să fie
confortabilă și stabilă pe cap.
Montura trebuie să asigure o distanță suficientă între ochi și lentile (12-15
mm), atât cât morfologia capului permite.
Montura ochelarilor cu lentile monofocale trebuie să aibă înălțimea
calibrului suficientă, dependent de tipul lentilei monofocale.
Ochelarii care se pun și se scot de pe cap frecvent trebuie să fie mai robuști
decât cei care nu se scot o zi întreagă.
În cazul monturilor din material plastic trebuie să acorde atenţie formei
nasului, deoarece retuşurile sunt dificile.
Distanta între marginile exterioare ale locaşurilor pentru lentile trebuie să
fie egală cu intervalul sfenoidal. Lăţimea totala a monturii se recomandă să fie
cuprinsă între dimensiunea intervalului temporal mediu și intervalul auricular.
Văzut din profil, braţul monturii montată pe cap trebuie să fie cât mai
aproape de orizontală.
Montura trebuie să fie uşoară . Ochelarii pot cântări între 20-75 grame.
Presiunea în punctele de contact cu nasul este repartizată neuniform dacă
puntea și plachetele sunt adaptate necorespunzător.
 Puntea și plachetele trebuie să fie adaptate astfel încât să urmărească
perfect forma părţilor rigide ale nasului.
Braţele preiau 10% din greutatea totala a ochelarilor.
Lăţimea monturii trebuie să corespundă cu lăţimea fetei.
Montura nu trebuie să acopere sprâncenele și nu trebuie să atingă obrajii.
Montura să fie aşezată pe nas , fără să alunece sau să rănească.