1.

Explozivi de uz civil
-referat-

Un material exploziv (explozibil), sau

o substanță explozivă este o substanță (sau
amestecuri de substanțe) aflată în stare
metastabilă, capabilă să sufere sub
acțiunea căldurii sau a unui factor mecanic, o
transformare explozivă în urma căreia
reacționează rapid, se descompune brusc și
violent cu dezvoltare puternică de căldură, lumină și gaze,
provocând o creștere mare a presiunii în mediul său ambiant.

Istoric
 Istoria explozivilor începe undeva în anul 200 î.c. când
în China este descoperită accidental pulberea neagră, ce avea
să constituie pentru aproximativ 2000 de ani cel mai important
material exploziv de uz civil și militar.
 Prima atestare documentară privind existența unei fabrici de
pulbere neagră datează din anul 1040 în localitatea chineză
Pein King.
 Între anii 1100 și 1200 începe în China fabricarea artificiilor.
 În secolul al XIII-lea, călugărul englez Roger Bacon realizează
amestecuri pe bază de azotat de potasiu.
 Germanul Berthold Schwartz începe fabricarea pulberii negre
și studiază proprietățile acesteia.
 Folosirea pulberii negre a continuat până la mijlocul secolului
XIX, când chimiști germani și suedezi sintetizează deja primii
explozivi, acidul picric și fulminatul de mercur.
 În anul 1846, profesorul italian Ascanio Sobrero sintetizează
pentru prima dată nitroglicerina (trinitratul de glicerină).
 La mijlocul secolului XIX, inventatorul suedez
Immanuel Nobel reia cercetările privind sinteza nitroglicerinei,
începe să o producă și comercializeze, deschizând în 1863,
împreună cu fiul său Alfred Nobel, prima fabrică de
nitroglicerină.
 În anul 1864, Alfred Nobel inventează primul detonator
pirotehnic.
 În anul 1867 încep să se producă primii explozivi brizanți.
 La începutul Primului Război Mondial, trinitrotoluenul (TNT)
devine explozivul standard și rămâne practic până în zilele
noastre cel mai important exploziv brizant de uz militar.

Brizanța

Brizanța explozivilor reprezintă capacitatea explozivilor de a

fragmenta, sfărâma sau distruge substanțe minerale, roci,
construcții din beton sau din metal etc. Cu cât brizanța unui
exploziv este mai mare cu atât gradul de sfărâmare este mai
mare. Brizanța explozivilor depinde de anumiți factori cum ar fi
energia potențială a explozivilor datorată presiunii gazelor de
explozie, viteza de detonație, densitatea explozivilor și durata
transformării explozive.

Detonația

este forma de transformare prin care ia naștere

.Detonația
randamentul maxim al unei substanțe explozibile cu o ardere
completă a produșilor rezultați și prin care se degajă cantitatea
maximă de căldură și minimă de gaze toxice.

Explozia

Explozia reprezintă un fenomen chimic de descompunere rapidă

a unui mediu exploziv care este instabil termodinamic, în cursul
căreia energia interioară este transferată la exterior având loc un
lucru mecanic care dislocuiește mediul exterior.
Explozia este un fenomen special de transformare chimică care
poate lua forma detonației (explozii detonante) sau a deflagrației
(explozii deflagrante), în funcție de viteza de propagare care
poate fi de câteva mii de metri pe secundă, respectiv de câteva
zeci de metri pe secundă.

Deflagrația
Deflagrația reprezintă forma de transformare chimică a unor
substanțe explozibile cu reacție ce se propagă cu o viteză de la
câțiva centimetri până la câțiva zeci de metri pe secundă.
Deflagrația este specifică pulberilor omogene, neomogene și
compozite. Procesul de deflagrație se caracterizează printr-o
creștere rapidă și continuă a presiunii gazelor, cu formarea unui
lucru mecanic de dislocare sau aruncare, în sensul rezistenței
minime. Deflagrația este declanșată printr-un impuls de natură
termică (scânteie, flacără).

Puterea explozivilor
Materialele explozibile se clasifică din punct de vedere al
efectului pe care-l pot avea asupra mediului în explozivi de mare,
medie și mică putere, precum și explozivii slabi.