Sunteți pe pagina 1din 5

Proiecte de activitate extrașcolare care urmăresc

formarea/dezvoltarea inteligenței emoționale

În calitate de pedagogi, trebuie să acceptăm ideea că educăm atât mintea


cât și inima copilului aflat în grija noastră. Scopul nostru este de a dezvolta
deprinderile minții și a inimii tuturor copiilor cărora le suntem dascăli.

Inteligența emoțională este un alt mod de a fi inteligent: inteligența inimii.


Aceasta înseamnă să cunoști că în condiții specifice trăiești o anumită emoție
(furie, teamă, frică, tristețe, jenă, bucurie, surpriză, etc.), să recunoști ce simți la
fiecare emoție și cum se exprimă în exterior, să știi ce etichetă îi atașezi pentru a
putea vorbi despre aceea emoție, să-și contolezi emoțiile, să știi să iei decizii, să-
ți asumi responsabilitatea în ceea ce faci, să-ți canalizezi sentimentele și emoțiile
astfel încât să fii motivat în atingerea scopurilor, să știi să comunici cu ceilalți
despre trăirile tale și ale celor din jur, să manifești empatie.

Datoria noastră este să le dezvoltăm copiilor capacități de a înțelege


emoțiile și de a folosi cuvinte despre emoții, să recunoască asemănări și
deosebiri dintre stările emoționale, capacități de a identifica emoții la alte
persoane, în opere de artă, în limbaj, în povești, în comportament.

Activitățile desfășurate în grădiniță, îndeosebi activitățile extracurriculare,


asigură copiilor dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale prin lărgirea
experienţei personale, dar mai ales condiţiile unei activităţi sociale bogate,
variate.

Procesul educational din gradiniţă şi şcoală presupune şi forme de muncă


didactică complementară activităţilor obligatorii. Acestea sunt activităţi
desfaşurate în grădiniţă şi şcoală în afara activităţilor obligatorii sau activităţi
desfaşurate în afara grădiniţei. Ele sunt activităţi extracurriculare şi se
desfăsoară sub îndrumarea atentă a educatoarelor şi învăţătoarelor. Astfel, fără a
nega importanţa educaţiei de tip curricular, devine tot mai evident faptul că
educaţia extracurrriculară, adică cea realizată dincolo de procesul de învăţământ,
îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii tinerilor.

 Serbarile

Serbarea, ca activitate extraşcolară, este forma interpretativă cea mai


cunoscută, care constă în prezentarea formaţiilor artistice ale grupei/clasei/şcolii
- solişti, dansatori, recitatori - având ca scop evidenţierea globală a unor
cunoştinte acumulate în procesul instructiv-educativ şi valorizarea acestora cu
ocazia unor evenimente sociale, istorice, culturale sau religioase.

Serbarea este o înmănunchere armonioasă şi echilibrată a mai multor


activităţi artistice organizate de către cadrele didactice împreună cu copiii (sau
în colaborare cu alţi specialişti), având variate forme de prezentare: montaj
literar, cor, muzică vocală şi instrumentală, dans modern, dans popular, euritmie,
scenetă, şezătoare etc. Punctul de desfăşurare poate fi atât în incinta instituţiei
şcolare, cât şi în afara acesteia.

Alături de alte activităţi extraşcolare (excursii, drumeţii, vizite, concursuri),


serbarea are un efect pozitiv asupra copiilor. Acest gen de activitate are darul de
a sensibiliza copiii, de a le deschide un orizont larg spre frumos, spre respectul
pentru artă şi creaţie, îi dezvoltă din punct de vedere spiritual, le produce emoţii
estetice şi bucurie.Serbările dobândesc multiple valenţe educative dacă sunt
organizate în concordanţă cu activităţile instructiv-educative din planul de
învăţământ, ele fiind o încununare a rezultatelor şi o personalizare a
cunoştinţelor acumulate. Ele trebuie să aibă, în primul rând, un rol formativ, să
valorifice pe diverse planuri toate capacităţile copiilor: intelectuale, afectiv-
morale.

Serbările contribuie la lărgirea orizontului de cunoaştere şi la aprofundarea


cunoştinţelor, iar conţinutul lor cultivă şi produce sentimente şi emoţii.

Serbările îmbogăţesc şi nuanţează viaţa afectivă a copiilor, în afara faptului


că îi organizează într-o acţiune comună şi plăcută, stimulează şi dezvoltă simţul
de răspundere al fiecărui copil şi al întregului colectiv, prin dorinţa comună de a
obţine rezultate şi performanţe.Educatoarea şi învăţătorul/învăţătoarea trebuie să
se bazeze pe organizarea serbărilor ca pe unul din cele mai eficiente mijloace de
sudare şi omogenizare a colectivului. Prin munca de repetiţie şi învăţare se
întăresc relaţiile de prietenie, de colaborare şi muncă în echipă.Activităţile
cuprinse în programul serbărilor le provoacă copiilor o stare accentuată de
veselie şi bună dispoziţie, care influenţează în bine starea organismului.
(Agoston-Vas, Caltun, 2012).

 Ateliere creative de arte frumoase

Artele frumoase sunt la fel de valoroase în viața copiilor precum sunt


științele.
Dacă cele din urmă îți ajută copilul să gândească logic să rezolve probleme,
atelierele de arte îi stimulează empatia, abilitățile de comunicare și discurs,
creativitatea și imaginația. Mai mult, îl ajută să-și înțeleagă emoțiile mult mai
bine și să-și dezvolte un mindset sănătos ca viitor adult.

De aceea e important să-i oferim copiilor șansa de a învăța să se exprime în


orice formă artistică pentru a petea să descoperim viitoarele talente.

 Excursiile

Excursia reprezintă finalitatea unei activităţi îndelungate de pregătire a


copiilor, îi ajută să înţeleagă excursiile nu numai din perspectiva evadării din
atmosfera de muncă de zi cu zi ci şi că un act de ridicare a nivelului cultură.
Valențele formative ale excursiilor și drumețiilor se extind asupra tuturor
comportamentelor, îmbogățind sfera informațională, declanșând trăiri afective și
oferind condiții prielnice exersării conduitei moral-civice a copiilor. Specific
acestor activități este faptul că oferă posibilități mai largi de cunoaștere directă a
realității, stimulează spiritul de inițiativa și dispune de o încărcătură afectivă
puternică.

Prin excursiile și drumețiile organizate de grădiniță se urmărește și întărirea


organismului copiilor, călirea organismului, formarea unor deprinderi de igienă
și de comportare civilizată. Se mai are în vedere educarea copiilor în spiritul
colectivului prin subordonarea interesului individual față de cel colectiv,
educarea spiritului de ordine și disciplină. Prin excursii și drumeții copiii învață
să se comporte în grup, să protejeze mediul și să se destindă.

Organizarea excursiilor și a drumețiilor presupune o mare răspundere din


partea conducătorilor de grup. Trebuie să se aibă în vedere conținutul,
obiectivele urmărite, alegerea perioadei potrivite, a modului de desfășurare și
finalizare, urmărind și deprinderea Grijă față de timpul liber al copilului,
atitudinea de cunoaștere a dorințelor copiilor și de respectare a acestora trebuie
să fie dominantele acestui tip de activități. Acestea le oferă destindere, încredere,
recreere, voie bună, iar unora dintre ei posibilitatea unei afirmari și recunoaștere
a aptitudiniloropiilor de a participa la acest fel de activități.

 ,,Școala altfel’’
Educaţia unui copil nu se realizează doar într-un cadru formal, în cadrul
grădiniţelor și școlilor, ci și prin activităţi extracurriculare extra școlare. Acest
lucru își propune și programul de o săptămână „ Scoala altfel”.

Scopul acestui program este implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor


și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor
diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile
acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul
național și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte
nonformale.

În cadrul grădiniţei activităţile din această perioadă pot fi variate de la


ateliere de pictură, concursuri la nivel de grădiniţă sau între grădiniţe, activităţi
în comunitatea locală, vizite la muzee, teatru, bibliotecă, parteneriate
educaţionale cu diferite instituţii.

Programul „ Școala altfel’’ propune un alt mod de a pregăti copiii pentru


lume,într-un mod practic, creativ, inovator, care să-i implice pe copii în activităţi
deosebite și interesante pentru ei.

 Spectacole de teatru

Spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în


gradinita, prin care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei. Deşi
această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de
spectator, valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursă
inepuizabilă de impresii puternice, precum şi în faptul că apelează, permanent, la
afectivitatea copilului

Cine nu cunoaste celebra poveste a Fratilor Grimm despre printul


preschimbat in broscoi și readus la adevarata lui infatisare de o frumoasa
printesa? Piesa de teatru aduce in scena personajele basmului, intr-un spectacol
plin de emotie și umor, atat pentru cei mici, cat și pentru cei mari, cuprinși de
nostalgia copilariei.

Spectacolul respecta subiectul povestii, dar acțiunea ce degajă o atmosferă


Zen, are trimiteri la lumea orientală presărată cu inserții muzicale, cântecele sunt
personalizate pentru fiecare personaj principal. Scenografia este extrem de
interesantă și, în premieră pentru un spectacol de animație este gândită la
dimensiuni spectaculos de mari, pentru a fi mai sugestivă. Ca stil de mânuire
sunt in piesa marionete cu fire lungi, manechine de statură umană sau măști.
BIBLIOGRAFIE

• Agoston-Vas R, Caltun A (2012)-, Serbarile in educatie ,Ed.D.P.H


• Anghel C.V. (2008) - E-Learning a new method for Environments
of 21ST Century, The 14th Intenational Scientific Conference The
Knowledge – Based Organization, Conference Proceedings no.8, Sibiu.
• Anghel C.V.(2009) – „Tehnologii informatice şi de comunicare în
managementul organizaţiei”, capitol din cartea „Managementul
organizaţiei comunicante” (coord. Drobot L.), Ed. CCD Deva şi Risoprint
Cluj-Napoca.
• Anghel C.V.(2010) – „Metode de cercetare utilizând tehnologii
informatice şi de comunicaţie”, capitol din cartea „Metode moderne de
cercetare în ştiinţele socio-umane şi analitic-descriptive”, (coord. Odină
N.A,, Visan M.) Editura Eftimie Murgu Reşiţa.
• Anghel, C.V. (2010) – „Eficienţa utilizării competenţelor TIC în
educaţie”, capitol din cartea „A învăţa împreună”, (coord. Drobot L.),
vol.1, Didactica Internaţional, Ediţia a XIX-a, Ed. Mirton Timişoara.

S-ar putea să vă placă și