Tiganiada

Ion Budai-Deleanu

Epopeea este un mare poem epic, în versuri, în care sunt spuse fapte eroice, legendare sau
istorice. Adesea dominat de acțiuni cu totul extraordinare care au loc în locuri ciudate și
îndepărtate, personaje extraordinare și/sau supranaturale. Cuvântul epic provine din cuvântul
epos care înseamnă producție epică mare. Epopeele sunt printre cele mai vechi opere literare care
au supraviețuit până în zilele noastre. Ei au contribuit substanțial la formarea culturilor antice,
inclusiv a celor din Sumer, Grecia antică și Roma. Acestea, la rândul lor, au influențat puternic
tradițiile culturale ale civilizațiilor ulterioare.
Distantandu-se de istoricii Samuil Micu Klein, Gheorghe Sincai si Petru Maior, corifeii
miscarii de emancipare culturala a romanilor din Transilvania afirmate la sfarsitul secolului al
XVIII-lea, I. B. Deleanu s-a impus in debutul liricii romanesti drept unul dintre versificatorii
inspirati in registrul satiric. Daca secolul al XVII-lea a oferit Moldovei ocazia sa inaugureze
poezia romana in aspectele ei meditativ-elegiace, peste mai bine de un secol si Transilvania isi
aducea, la randul sau, contributia originala. Ioan Budai Deleanu, unul dintre corifeii Scolii
Ardelene, completa registrul liricii autohtone cu latura satiric-joviala.
„Tabăra țiganilor” sau „Tiganiada” este prima epopee în limba română, fiind scrisă de Ion
Budai-Deleanu, reprezentant al Școlii Ardelene. Autorul, sub masca poetului Leonachi Dianeu,
începe prin a evoca măreția occidentală a Troiei și a Romei. Astfel de lucrări nu au fost scrise în
Dacia, deși istorii înălțătoare au existat și pe aceste meleaguri. Autorul ar fi vrut să umple el
însuși acest gol, dar, arată cu modestie ca lipseau mijloacele artistice necesare unei astfel de
lucrări. Autorul are „simțul artei ca joc, intuiția gratuității și a absurdității”, iar personajele devin
pretexte pentru o „comedie a literaturii” (Nicolae Manolescu). „Țiganiada” este documentul cel
mai expresiv pentru stadiul limbii române literare de la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Printre motivele scrierii epopeii se enumera: Dorința de a introduce și a forma un gust
nou de poezie românească și de a oferi un început și imbold tinerilor. Caracterul operei a fost
dictat în primul rând de împrejurările vremii care l-au forțat să își prezinte intențiile sub formă
alegorică, îmbinând comicul cu eroicul, într-o limbă insuficient șlefuită.
Pentru el, folclorul este o arhivă a înțelepciunii populare și apelează frecvent la el
menționând rapsozii populari. Situată în peisajul autentic național atât prin psihologia eroilor și
zugrăvirea culorilor locale, prin utilizarea elementelor foclorice și prospețimea limbii, cât și prin
întreaga experiență de viață, Țiganiada este o operă întru totul originală, generată de relațiile
românești ale epocii. Cu toate acestea, creatorul autentic, Ion Budai Deleanu a știut să asimileze
artistic experiența înaintașilor, care s-a mulat perfect pe valorile literaturii populare, legată
organic de realitățile contemporane autorului. Conștient de aceasta, autorul atrage atenția că
scrierea sa „nu este furată, nici împreunată de la vreo altă limbpă, ci chiar izvoditură neaoșă,
orighinală românească (…)” Caracterul realist al alegoriei este explicat chiar de autor „multe am
scris acolo ce poate că la mulți nu le va plăcea; însă toate adevărate”. Însă în Țiganiada, alegoria
nu este totală, unele elemente neavînd corespondențe în unghi alegoric. Episodul cu năvala
porcilor, lupta țiganilor cu cireada de boi, iar alteori același element alegoric nu-și păstrează de-a
lungul operei o singură semnificație: țiganii îi reprezintă, întâi, pe români, dar și populația
nevoiașă și asuprită care îndură prigoniri, iar uneori ei nu au nicio semnificație alegorică.
Țiganiada satirizează instituțiile statului și rânduielile feudale. Autorul, la adăpostul
situațiilor care stârnesc râsul, înfierează samavolnicia celor puternici și uneori îndeamnă la
acțiune contra asupririi tiranei. Budai Deleanu denunță aspectul social al exploatării. Boierii,
care în viață se bucură de toate avantajele, sunt pedepsiți în epopee cu chinurile veșnice ale vieții
de dincolo. Iadul pe care-l descrie Parpanghel în Cântecul al IX-lea este locul de răzbunare
pentru toate nedreptățile îndurate în viața reală.
 De asemenea, biserica intolerantă și în special clerul corupt este insistent și aspru criticată
de autor, fiind considerată drept o stavilă în calea progresului omenirii. El denunță biserica ca
putere instituționalizată cu tendințe dominante, fanatismul religios de orice fel, lăcomia și
fățărnicia reprezentanților bisericii cu o forță care îi depășește cu mult pe ceilalți reprezentanți ai
Școlii ardelene.
Epopeea critică, sub pretextul dreptului divin, calcă în picioare drepturile popoarelor,
legiferând tirania. Cuvântarea lui Slobozan din cântecul X repezintă cea mai dură critică a
monarhiei tirane. Însă, autorul nu impune propunerea lui Slobozan. Janalău afirmă că atât
republica cât și monarhia au părți bune și părți rele. Niciuna dintre orânduieli nu trebuie exclusă,
ci adaptată la firea și nevoile poporului. Acestei forme de guvernământ, Slobozan îi propune
republica democratică. Toate aceste discuții sunt curmate de lăieții, goleții și cuirariii conduşi de
Cucavel care dau buzna peste sobor, iar dezbaterile filozofice se încheie cu monstruoasa bătaie
din final. Erudițianu și Politicos, alături de Mitru Perea (anagrama lui Petru Maior) sunt cei care
explică și aprobă propunerile lui Janalău. Soborul „procopsiților cărturari” adoptă aceste
propuneri, luând din toate orânuielile prezentate ceea ce este bun și se pronunță pentru o
conducere demo-aristo-monarhicească.
Aspectele relevante pentru descrierea taramului infatisat de Parpangel sunt: situarea
geografica „intre cer si pamant”, clima zile senine, ceriul limpede, fara nouri', „vanucele
dragalase, line”, „nu e vara zadufoasa, nici iarna cu ger, nici toamna rece, ci tot primavara
mangaioasa”, relieful „campuri cu flori osebite”, „dealuri si coaste de cas, de branmza, de
slanina” , „muntii si stancele gurguiate tot de zahar, stafide, smochine”, ”auri de lapte dulce pe
vale”, flora si fauna ”odii in loc de arburi si copace” „ loc de nisip si tarana/ Tot graunta de aur
iei in mana. Povestirea spusa de Parpangel tiganilor despre calatoria sa in rai este impanzita de
elemente specifice neamului tiganesc cel mai important fiind mancarea.
In incercarea lor de a-si gasi o forma de organizare statala, tiganii dovedesc lipsa
adecvarii la fondul lor originar acela de populatie omada fara posibilitatea de a se aseza intr-un
loc. Numele din subsol sunt caracterizante, ceea ce spun personajele se regaseste in semnificatia
numelor acestora creand astfel o opera in opera.Prezenta vocilor naratoriale aflate in subsolul
paginii nu are rolul de a explica un eveniment ci de a imbogati textul. Intitulata „poemation eroi-
comico-satiric”, „Tiganiada” se dovededeste a fi o alegorie ce intrupeaza nazuintele de veacuri
ale romanilor ardeleni. Ion Budai-Deleanu se dovedeste a fi un creator modern care trece de
limitele timpului sau. Esenta acesteia o reprezinta democratia fara fond.