Sunteți pe pagina 1din 2

Lucrare scrisă la

Limba și literatura română ( sem. al II-lea)


Clasa a VI-a

I. (55 de puncte)
Citește cu atenție textul:
“Aerul e viu și proaspăt!...El trezește și învie
Peptul, inima și ochii peste care lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un val misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.

Ceru-n zare se roșeste; mii de vrăbii deșteptate


Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.”
(Vasile Alecsandri, Balta)

1.Indică sinonime contextuale pentru următoarele cuvinte din text : lin, misterios,
deşteptate, concert. 8 puncte
2. Explică rolul cratimei în structura ceru-n. 4 puncte
3. Stabilește tipul strofei, rima, măsura și ritmul versurilor. 8 puncte
4. Extrage din text patru figuri de stil diferite. Numește-le. 8 puncte
5. Precizează valoarea morfologică, cazul și funcția cuvintelor : viu, inima, misterios, se,
de raţe. 15 puncte
6. Stabileşte valoarea morfologică a cuvintelor : e, lin, luminos, un. Alcătuieşte alte
patru enunţuri în care să aibă altă valoare decât cea din text, precizând-o. 8 puncte
7. Trece adjectivul voios la gradul de comparaţie superlativ relativ de inferioritate. 4
puncte

II. (23 de puncte)


Alcătuieşte o compunere de minimum 20 de rânduri (200 de cuvinte), în care să
demonstrezi că textul dat este o scriere literară descriptivă. În compunerea ta
vei avea în vedere :
- Să precizezi două trăsături ale textului literar descriptiv ; (4 puncte)
- Să prezinţi detaliat două trăsături ale acestui tip de text, valorificând textul
dat ; (12 puncte)
- Să respecţi structura tipului de compunere cerut ; (4 puncte)
- Să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat. (3 puncte)

Vei primi pentru redactarea întregii lucrări 12 puncte (unitatea compoziţiei, coerenţă,
registrul de comunicare, stil şi vocabular adecvate conţinutului, ortografie, punctuaţie,
aşezare în pagină, lizibilitate).
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu e obligatorie.
Lucrare scrisă la
Limba și literatura română ( sem. al II-lea)
Clasa a VI-a (CES)

Citește cu atenție textul:


“Aerul e viu și proaspăt!...El trezește și învie
Peptul, inima și ochii peste care lin adie.
Balta-n aburi se ascunde sub un val misterios,
Așteptând voiosul soare ca pe-un mire luminos.

Ceru-n zare se roșeste; mii de vrăbii deșteptate


Ciripesc și se alungă pe girezi netrierate.
Balta vesel clocotește de-un concert asurzitor,
Și din ochiuri se înalță cârd de rațe ca un nor.”
(Vasile Alecsandri, Balta)

1.Indică sinonime contextuale pentru următoarele cuvinte din text : adie, misterios,
deşteptate, se înalţă. (12 puncte)
2. Precizează unde şi când e surprins tabloul natural. (8 puncte)
3. Extrage, din text, o enumeraţie. (4 puncte)
4. Explică motivul pentru care se înroşeşte cerul, aşa cum reiese din text. (4 puncte)
5. Precizează ce părţi de vorbire sunt următoarele cuvinte din text: viu, trezeşte, el, balta.
(12 puncte)
6. Indică funcţia sintactică a cuvintelor din text : balta, clocoteşte, asurzitor. (12 puncte)
7. Numeşte autorul textului şi titlul poeziei selectate. (3 puncte)

II.Alcătuieşte o compunere de minimum 10 rânduri (100 de cuvinte), în care să descrii


un peisaj montan. Dă un titlu potrivit compunerii tale. (23 puncte)

Vei primi pentru redactarea întregii lucrări 12 puncte (unitatea compoziţiei, coerenţă,
registrul de comunicare, stil şi vocabular adecvate conţinutului, ortografie, punctuaţie,
aşezare în pagină, lizibilitate).
Se acordă 10 puncte din oficiu.
Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor nu e obligatorie.

S-ar putea să vă placă și