RELIGIA ROMEI ANTICE

Poporul roman s-a născut în provincia Latium, cu capitala în cetatea Roma.

Prin destinul ei, Roma a realizat prima mare sinteză a lumii mediteraneene. La temelia
culturii şi civilizaţiei romane au stat culturile greacă şi etruscă.

A. Izvoarele istorice
Sunt de două mari categorii :
a) Izvoare arheologice – constând din temple, altare, monumente, necropole,
basoreliefuri, statui etc.
b) Izvoare istorico-literare : scrierile unor autori ca : Terentius Varro, Cato (De re
rustica), Cicero, Vergilius, Ovidiu, Plutarh, Titus Livius, Fericitul Augustin etc.

B. Panteonul roman :
Printre zeităţile mai cunoscute din prima perioadă istorică amintim pe :
Jupiter – zeul suprem, mai întâi zeu al agriculturii, apoi zeu al cerului şi al luminii;
Junona – soţia lui Jupiter, era zeiţa care proteja femeile;
Marte – zeu al vegetaţiei, apoi al războiului;
Iar în perioada regalităţii completau panteonul următorii zei :
Ianus – zeul porţilor, cel cu “două feţe” orientate spre trecut şi spre viitor;
Quirinius – zeu care intervenea în ceremonii în legătură cu grânele ;
Minerva – zeiţa înţelepciunii ştiinţelor şi a artelor;
Vesta – zeiţa care proteja semănăturile şi era simbolul maternităţii deşi rămânea veşnic
fecioară ;

C. Cultul religios :
Evoluţia lăcaşurilor de cult poate fi urmărită de la primele locuri sacre ale lumii arhaice
romane (coline sacre, grote sacre etc) până la templele ridicate după model etrusc sau
grec. Celebre erau templele de pe colina Capitoliului (închinate lui Jupiter, Junonei şi
Minervei, închinat lui Marte şi faimosul Panteon Roman).
Cultul religios se desfăşura pe două planuri :
- particular (casnic) – se făcea în cadrul fiecărei familii. Jertfele şi ofrandele se
aduceau de către tatăl familiei, de obicei, focului, protector al căminului şi
strămoşilor. La romani a existat şi un cult al morţilor. Ei credeau în viaţa
sufletelor după moarte şi aveau consacrate zile speciale de pomenire ale acestora.
Morţii erau încredinţaţi strămoşilor. Obligaţiile familiei la înmormântare şi după
erau riguros respectate. Romanii practicau înhumarea şi incinerarea morţilor.
- public – se desfăşura sub directul control al statului roman, cu o disciplină,
rigoare şi meticulozitate specifice romane. Consta în rugăciuni, purificări, voturi,
jertfe şi sacrificii. Voturile erau considerate cele mai eficiente forme de a se
câştiga bunăvoinţa zeilor, în schimbul promiterii de jertfe şi ofrande. De
asemenea, sacrificiile ocupau un loc important.
 Preoţii slujitori nu au format o categorie socială aparte. Cultul putea fi slujit şi de alte
personae decât preoţii. Persoanele destinate cultului s-au grupat în colegii şi corporaţii,
desemnându-şi un conducător numit Pontifex Maximus.
Sărbătorile erau numeroase.

D. Caracteristicile religiei romane :

Religia romanilor a fost o religie politeistă, care a evoluat de la forme de divinizare a
diferitelor elemente din natură, la adorarea zeilor. Politeismul roman era influenţat de
tradiţiile etruscă şi greacă.
Se poate remarca la romani o extraordinară toleranţă faţă de religiile popoarelor
cucerite, cu condiţia ca acestea să nu pericliteze statul roman (singurele excepţii vor fi
cele legate de religiile iudaică şi creştină ).
Sacralizarea autorităţii imperiale. În perioada imperiului, a fost instituit şi cultul
împăratului, asociat cu tradiţionalul cult al Romei, manifestare ce avea să contribuie mult
la menţinerea unităţii imperiului.
Aderarea şi participarea la aceste culte devine politică de stat obligatorie în întreg
Imperiul Roman, ca semn de loialitate faţă de puterea imperială, orice refuz de a se
supune acestor norme ducând la crunte persecuţii. Împăraţii romani sunt, începând cu
sec. II-III d.Hr., consideraţi zei încă din timpul vieţii lor. Rezultă de aici o puternică
implicare a statului în religie.
Sincretismul religios. În perioada imperiului, au pătruns în imperiul roman, cultele
orientale care s-au împletit cu cele greceşti şi romane. În final a rezultat un sincretism
religios. Acesta era un amestec eterogen de credinţe şi rituri antice , în care predominau
elemente astrale şi panteiste. Ca urmare s-au înmulţit practicile oculte şi magice. Vechea
religie romană, erodată de atâtea presiuni, asimilări şi sinteze, a suferit profunde
transformări, sfârşind printr-o decădere tot mai accentuată.

Religia romanilor antici a fost înlocuită treptat de creştinism, religia întemeiată de Fiul
Lui Dunmezeu Întrupat şi Jertfit pentru mântuirea lumii întregi.