Introducere. Istoria comunismului internațional.

Repere istorice
-Lecția 1-
Clasa a XII-a
Comunism-doctrină socială, politică, economică constituită pe principiul abolirii
proprietății private și al instaurării prorpietății colective, preconizând instaurarea
unei societăți fără categorii/clase sociale și lupta de clasă, lipsită de exploatare
socială și bazată pe egalitate între membrii ei. Era considerată superioară de către
unii autori ca etapă superioară a socialismului. Principalii teoreticieni: Karl Marx,
Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin, Iosiv Visarionovici Stalin.
Ideologie-sistem de idei, noțiuni, concepții sociale, economice, politice, morale,
artistice, care reflectă raporturile, interesele și aspirațiile unei persoane, grup
social, organizații, instituții.
Lupta/luptă de clasă—sintagmă, folosită de istoriografia marxistă pentru a defini
lupta dusă de proletariat , contra burgheziei, spre preluarea puterii politice.
Mișcare politică-modalitate de exprimare a convingerilor și aspirațiilor politice
dintr-un stat, sau continent într-o anumită perioadă de timp: aboliționism,
anarhism, comunism, anti-imperialism, centrism, fascism, McChartism, mișcări
revanșarde (neonazism), secularism, separatism, conservatorism, ecologism,
islamism, liberalism, socialism,
Marxism-concepție aparținând teoreticienilor comuniști Karl Marx și Friedrich
Engels, conform cpreia viitoarea societate socialistă.
Proletariat-salariați a căror valoare materială se exprimă în forța de muncă.
Socialism-ideologie de stânga care propune proprietatea colectivă a mijloacelor de
producție. Într-un regim economic socialist, statul deține fabrici, fabrici, mari
suprafețe agricole, precum și mijloace de comunicații și telecomunicații. Se opune
capitalismului (regim în care mijloacele de producție aparțin în genere
antreprenorilor privați, capitaliști). Într-un regim socialist, comerțul este
reglementat în conformitate cu o economie planificată; într-un regim capitalist,
comerțul este determinat de piață1.

1
Socialisme, https://perspective.usherbrooke.ca/bilan/servlet/BMDictionnaire?iddictionnaire=1633

1
Istoria comunismului cuprinde o mare varietate de ideologii și mișcări politice care
împărtășesc valorile teoretice de bază ale proprietății comune a bogăției,
întreprinderi economice și de proprietate.
Problema unei societăți fără categorii sociale, a fost susținută de filosofii greci
Platon (în lucrarea Republica, care apoi şi-a schimbat convingerile şi în lucrarea
Legile, s-a concentrat pe familie şi proprietate, baza unei republici), Aristotel (în
lucrarea Statul atenian), Demostene, apoi preluată în Roma antică de către filosoful
roman Cicero.
În secolul V, mișcarea lui Mazdak, din Persia, critica concepția privind
proprietatea privată, viza desființarea inegalității sociale, posibilă în accepțiunea
sa, doar printr-o revoluție, fapt încheiat cu eșec.
Au existat mici comunități cu caracter comunist, organizate după modelul Sfintei
Scripturi, ghidate de primii Apostoli creștini.
Sfântul Ioan Gură de Aur, considera că toate bunurile lumeşti trebuie împărţite în
mod egal de către toţi oamenii, semenilor lor.
În cadrul Bisericii Apusene, aflate sub autoritatea Romei, unele comunități
monahale și ordine religioase, și-au împărțit pământul și restul proprietăților.
În secolul XVI, Hutterii (ramură a sectei creștine a anabaptiștilor), practica o formă
de comunism, perioadă în care țăranilor europeni comunismul li se părea atractiv
prin prisma revoluției sociale.
Primul teoretician concret al comunismului, a fost Thomas Morus, trasând primele
sale principii în lucrarea Utopia din anul 1516, creionând o societate bazată pe o
mare proprietate comună.
Comunismul a fost definit pentru prima dată în 1777, de scriitorul francez Victor
d᾽Hupay, în lucrarea sa (Projet de Communauté philosophe), a reprezentat piatra
de temelie pentru filozofia comunistă ce propăvăduia un stil de viaţă comun, în
care toate produsele să fie împărţite de către toţi, toată lumea beneficia de munca
fiecăruia, fiind structurat pe proprietatea comună a mijloacelor de producție și a
resurselor naturale ale unei societăți, pentru a înlocui proprietatea privată și o
economie privată.
Sub o anumită formă, regula este valabilă şi azi.

2
În epoca modernă au existat forme de organizare socială care se ghidau după
acelaşi principiu, precum chibuţurile din Israel, destinate imigranţilor.
„Liga comuniştilor” (numită „Liga Celor Drepţi”), s-a născut în inima
capitalismului, la Londra, în 1836, avea printre membrii săi un nume care va
deveni celebru-Karl Marx.
Caracterul creştin s-a deturnat şi s-a ajuns la „lupta de clasă”, fiindcă se credea că
sistemul nu poate fi schimbat fără răsturnarea orânduirii/organizării sociale. Ideea
nu era deloc nouă în Anglia, fiindcă în secolul al XVII-lea, un grup religios puritan
cunoscut sub denumirea de „Bătrânii”, milita pentru desființarea proprietăţii
private asupra pământului.
Majoritatea formelor moderne de comunism se bazează cel puțin nominal pe
marxism, o teorie și metodă concepute de Karl Marx în secolul al XIX-lea.
Ulterior, marxismul a câștigat o mare răspândire în toată Europa și, la sfârșitul
anilor 1800, susținătorii săi militanți au contribuit la o serie de revoluții eșuate pe
acel continent. În aceeași eră, a existat și o proliferare a partidelor comuniste care
au respins revoluția armată, dar au îmbrățișat idealul marxist de proprietate
colectivă și o societate fără clase .
Apoi, în 1895, apare lucrarea lui Eduard Bernstein, „Cromwell şi comunismul”, în
care se vorbeşte despre atitudinea lui Oliver Cromwell la adresa grupurilor care în
timpul Războiului civil englez susţineau ideile agrare legate de proprietatea
comună. Critici la adresa ideii de proprietate privată întâlnim şi în Franţa lui Jean
Jacques Rousseau, iar mai târziu, după Revoluţia Franceză, comunismul apare ca
doctrină politică. Flagelul ajunge până în Statele Unite ale Americii. În 1917,
Revoluţia din Rusia răstoarnă monarhia, iar după puciul din octombrie apare un
regim inspirat de Marxism - Leninism, printre altele, ideologie potrivit căreia
comportamentul individual trebuie reeducat ca să nu mai fie indus de clasa din care
face parte. Marx şi Engles au popularizat termenul de comunism. Aşa au apărut
lagărele de reeducare din Rusia lui Stalin, China şi alte state, în care au murit
milioane de oameni. În 1921, în data de 8 mai, la Bucureşti avea loc
transformarea Partidului Socialist din România în Partidul Comunist şi afilierea lui
la Internaţionala a III-a Comunistă. Astfel, se subordona organizaţiei
internaţionale comuniste, creată de Lenin în 1919 - Comintern, care lupta
împotriva aşa-numitei „democraţiei burgheze”. Congresul din 1921 a adus
laolaltă grupări favorabile afilierii, dar şi grupări nefavorabile intenţiei de
transformare în Partid Comunist. Votul a fost în favoarea afilierii şi transformării,
3
cu 428 de mandate, reprezentând 78 % din votanţi pentru şi 121 mandate
împotrivă. Comuniştii urmăreau răsturnarea burgheziei şi moşierimii şi
instaurarea dictaturii proletariatului. Uterior, s-a ajuns la naţionalizarea marilor
întreprinderi şi la proprietatea colectivă asupra pământului. În perioada
interbelică, PCR nu a avut prea mulţi adepţi, ba chiar a fost interzis în 1924 când în
timpul tratativelor dintre România şi URSS, de la Viena, a luat partea sovieticilor
fiind de acord cu ciuntirea ţării prin luarea Basarabiei. Scoşi în afara legii,
comuniştii români au ajuns să fie instruiţi de Comintern, devenind revoluţionari de
profesie. Ei militau pentru ca Basarabia, Transilvania, Bucovina şi Dobrogea să fie
desprinse de România. Ideilor lor puneau astfel în pericol Marea Unire, înfăptuită
în 1918.