DISCIPLINA: URGENȚE MEDICALE

PNEUMOTORAXUL

STUDENT: DUMITRESCU MĂDĂLINA-MARIA, GRUPA 16,

SERIA B, MG VI
Ce este pneumotoraxul?

Pneumotoraxul reprezintă o colecție anormală de aer în spațiul pleural dintre plămân

și peretele toracic, fiind o urgență majoră.
Acest lucru poate provoca o agravare constantă a deficitului de oxigen și a tensiunii
arteriale scăzute, cu apariția șocului obstructiv, care poate fi fatal dacă nu se intervine.
Diagnosticul unui pneumotorax numai prin examen fizic poate fi dificil (în special în
pneumotoraxurile mai mici).
O radiografie toracică, o tomografie computerizată (CT) sau o ecografie este de obicei
utilizată pentru a confirma prezența pneumotoraxului.
Alte afecțiuni care pot duce la simptome similare includ hemotorax (acumulare de
sânge în spațiul pleural) și embolie pulmonară.

Care sunt cauzele pneumotoraxului?

Pneumotoraxul este determinat, de obicei, de un traumatism la nivelul toracelui, cum

ar fi de exemplu o fractură costală, o plagă înțepată sau împușcată, sau de o manevră
medicală, cu interesarea cel puțin a pleurei parietale (denumit și pneumotorax secundar).
Poate, de asemenea, debuta brusc, fară o cauză aparentă (pneumotorax
spontandenumit și pneumotorax primar), ca urmare a unei afecțiuni pulmonare, cum ar
fi tuberculoza, chisturile aeriene, pneumoconiozele, emfizemul pulmonar.
Pnemotoraxul spontan poate rezulta ca urmare a afectării pulmonare determinate de
boli, cum ar fi boala pulmonară obstructivă cronică, astm bronșic, fibroza chistică și
pneumonia. Poate, apărea, de asemenea și la persoanele fără boli pulmonare. Acest lucru se
întâmplă în cazul în care un chist umplut cu aer se rupe și conținutul aerian se eliberează în
spațiul pleural.
Persoanele fumătoare sunt mult mai susceptibile de a face pneumotorax spontan, față
de cele nefumătoare. De asemenea, cu cât se fumează mai multe țigarete pe zi, cu atât cresc
șansele de a face pneumotorax.
Clasificare
Se cunosc mai multe forme de pneumotorax:
 pneumotorax spontan – este forma obișnuită, cauzată cel mai frecvent de tuberculoza
pulmonară, chisturile aeriene sau emfizem pulmonar;
 pneumotoraxul traumatic – apare în traumatisme toracice;
 pneumotoraxul terapeutic – constă în introducerea aerului în pleură în scop terapeutic.
Semne și simptome

 Debutul este brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violentă sau fără cauză
aparentă.
 Se caracterizează prin junghi atroce, localizat submamelonar și iradiind în umăr și
în abdomen, urmat imediat de dispnee progresivă, intensă și tuse uscată, chinuitoare.
 Apar rapid semne de șoc sau asfixie, față palidă, apoi cianozată, respirație rapidă și
superficială, puls mic, tahicardie, hipotensiune arterială, anxietate.

Diagnostic

Simptomele pneumotoraxului pot fi vagi și neconcludente; confirmarea cu imagistica

medicală este de obicei necesară.
În schimb, pneumotoraxul de tensiune este o urgență medicală și poate fi tratată
înainte de imagistică - mai ales dacă există hipoxie severă, tensiune arterială foarte scăzută
sau un nivel de conștiență afectat.
În pneumotoraxul de tensiune, radiografiile sunt uneori necesare dacă există îndoieli
cu privire la localizarea anatomică a pneumotoraxului.
Radiografia toracică
O radiografie simplă a toracelui, în mod ideal cu fasciculele de raze X proiectate din
spate și în timpul inspirației maxime (ținerea respirației), este cea mai potrivită primă
investigație.
Nu se consideră că luarea de rutină a imaginilor în timpul expirării ar conferi vreun
beneficiu. Totuși, ele pot fi utile în detectarea unui pneumotorax atunci când suspiciunea
clinică este mare, dar totuși o radiografie inspiratorie pare normală.
De asemenea, dacă radiografia PA nu evidențiază un pneumotorax, dar există o
suspiciune puternică de unul, pot fi efectuate radiografii laterale (cu fascicule proiectate din
lateral), dar aceasta nu este o practică de rutină.
 Mărimea pneumotoraxului (adică volumul de aer din spațiul pleural) poate fi
determinată cu un grad rezonabil de precizie prin măsurarea distanței dintre peretele toracic și
plămân. Acest lucru este relevant pentru tratament, deoarece pneumotoraxurile mai mici pot
fi gestionate diferit.
O margine de aer de 2 cm înseamnă că pneumotoraxul ocupă aproximativ 50% din
hemitorax.
Ghidurile profesionale britanice au declarat în mod tradițional că măsurarea trebuie
efectuată la nivelul hilului (unde vasele de sânge și căile respiratorii intră în plămân) cu 2 cm
ca limită, în timp ce ghidurile americane precizează că măsurarea ar trebui făcută la apex
(sus) al plămânului cu 3 cm care face diferența între un pneumotorax „mic” și unul „mare”.
Această din urmă metodă poate supraestima dimensiunea unui pneumotorax dacă este
localizat în principal la vârf, ceea ce este o întâmplare frecventă. Diferitele metode corelează
slab, dar sunt cele mai bune modalități ușor disponibile de a estima dimensiunea
pneumotoraxului.
Scanarea CT poate oferi o determinare mai precisă a dimensiunii pneumotoraxului,
dar utilizarea sa de rutină în acest cadru nu este recomandată.
Nu toate pneumotoraxurile sunt uniforme; unele formează doar un buzunar de aer
într-un anumit loc în piept.
Pe radiografia toracică pot fi observate cantități mici de lichid (hidropneumotorax);
acesta poate fi sânge (hemopneumotorax).
În unele cazuri, singura anomalie semnificativă poate fi „semnul de șanț profund”, în
care spațiul în mod normal mic dintre peretele toracic și diafragmă pare mărit din cauza
prezenței anormale a lichidului.
Computer tomografia
O scanare CT nu este necesară pentru diagnosticul de pneumotorax, dar poate fi utilă
în situații particulare. În unele boli pulmonare, în special emfizemul, este posibil ca zonele
anormale ale plămânilor, cum ar fi bulele (saci mari umpluți cu aer) să aibă același aspect ca
un pneumotorax pe radiografie toracică și este posibil să nu fie sigur să aplicați vreun
tratament înainte. Se face distincția și înainte de a se determina localizarea exactă și
dimensiunea pneumotoraxului. În traumatisme, în care este posibil să nu fie posibilă
efectuarea unui film în poziție verticală, radiografia toracică poate pierde până la o treime din
pneumotoraxuri, în timp ce CT rămâne foarte sensibilă.
O altă utilizare a CT este în identificarea leziunilor pulmonare subiacente. În
presupusul pneumotorax primar, poate ajuta la identificarea veziculelor sau a leziunilor
chistice.

Tratament

1. Oxigenoterapie 8 - 10 litri/minut, pe mască facială sau sondă nazală.

2. Ac de decompresie plasat în spațiul II intercostal pe linia medioclaviculara de
partea afectata (ac de exsuflatie). Este o metodă rapidă și temporară de
decompresie și care ne asigură timpul necesar pentru pregătirea drenajului toracic
extern/pleurostomiei pe ac sau pentru transportul pacientului la cel mai apropiat
spital cu serviciu de chirurgie generală sau toracică.
3. Toracostomia pe ac și drenajul toracic extern prin pleurotomie minimă: sunt cele
mai eficiente metode de tratament în pneumotoraxul compresiv și se pot aplica în
situatii de urgență și în prespital de către personalul medical abilitat. Se efectuează
în spațiul IV - V intercostal pe linia axilară anterioară sau medie.