Practici politice comuniste utilizate în România

O practică politică totalitară utilizată în România este reprezentată de instaurarea terorii

prin intermediul poliţiei politice. Pentru supravegherea şi controlul populaţiei, Securitatea,
înființată în 1948, intervenea în viaţa privată prin interceptarea corespondenţei, filajul,
percheziţiile şi crearea unei reţele informative. De asemenea, pentru a reprima cu brutalitate
orice încercare de opoziţie împotriva noului regim, Securitatea a operat numeroase arestări,
anchetări, deportări în lagăre de muncă forţată sau chiar asasinate. Prin urmare, numeroşi
opozanţi politici s-au numărat printre victimile poliţiei politice în perioada 1948-1960. De
asemenea, erau pedepsiți cu muncă silnică cei care ascultau posturile de radio din străinătate, cei
care aveau rude în afara țării sau țăranii care s-au opus colectivizării forțate. Elitele politice și
culturale românești au fost exterminate în lagărele de la Sighet, Aiud, Pitești, Gherla, Jilava.

/în statele totalitare

O altă practică a regimului totalitară este reprezentată de teroare. Aceasta avea drept scop
instaurarea unui climat de nediguranță și supunere față de regim. De asemene, prin teroare erau
identificați și eliminați opozanții politici. Teroarea s-a realizat prin intermediul unui aparat de
represiune - poliția politică. Aceasta avea numele de CEKA, NKVD, KGB în URSS, OVRA în
Italia, Gestapo în Germania sau Securitatea în URSS. Între anii 1936-1938 Stalin a declanșat
“Marea Teroare” prin care opozanții regimului au fost deportați în Gulagul din Siberia. Printre
victimile terorii s-au numărat țăranii înstăriți, colaboratorii lui Lenin, elitele intelectuale, membrii
vechii burghezii etc.

O practică politică totalitară este reprezentată de desființarea partidelor politice și crearea

partidului unic. Monopolul puterii este deținut de un grup restrâns de persoane, grupate în jurul
liderului politic. Partidul unic acaparează toate instituțiile statului. Acesta își justifică acapararea
întregii puteri în stat prin faptul că este singurul partid care deține concepția adevărată cu privire
la binele societății. În România, partedele istorice sunt desființate prin înscenarea de pe
aerodromul de la Tămădău din 1947. Mai mulți lideri țărăniști au fost arestați și acuzați de
spionaj. Acuzațiile s-au extins la întrega conducere a PNȚ. La scurt timp PNL se autodizolvă.

O practică politică totalitară este înființarea organizațiilor de masă. Acestea aveau drept
scop înregimentarea și îndoctrinarea politică a diferitor categorii de cetățeni: copii, tineri, femei,
muncitori sau intelectuali. Asfel au luat ființă organizații precum Tineretul hitlerist , Cămășile
brune în Germania, Cămășile Negre în Italia, Pionierii în URSS. Prin sistemul educațional,
cetățenii erau educați de mici conform ideologiei regimului. Asfel, în Romînia comunistă existau
organizații precum Șoimii Patriei, Pionierii, UTC-iștii. Adulții erau obligați și ei să participe la
cursuri ideologice.

/în România

O altă practică a regimului totalitar comunist din România este reprezentată de cenzura
mijloacelor de exprimare. Aceasta avea rolul de a elimina toate informațiile din spațiul public
care contraveneau ideologiei regimului. Astfel numeroase publicații culturale au fost desființate,
în librării și biblioteci au fost interzise o serie de lucrări considerate periculoase pentru ideologia
comunistă. Regimul va sprijini, în schimb, proletcultismul, crearea operelor artistice care să
idealizeze viața proletariatului (a muncitorilor) . În decembrie 1971, o nouă lege privitoare la
secretul de stat interzicea desfăşurarea sau publicarea în străinătate a oricărui material scris ce
putea aduce prejudicii intereselor statului.

/în statele totalitare

O altă practică a regimului totalitar o reprezintă cultul personalității. Aceasta presupune

supralicitarea pe cale propangandistică a meritelor conducătorului statului totalitar.. Cultul
personalitații se manifestă prin mari manifestații publice, opere literare și artistice care
preamăreau meritele conducătorului. În URSS Stalin era denumit Tătucul popoarelor, în Italia
Mussolini - Il Duce, iar în Germania Hitler - Fuhrer.

/în România

În România N. Ceaușescu și-a consolidat cultul prein Tezele din iulie 1971. O pleiadă de
artiști și scriitori se întreceau în a aduce laude iubitului conducător. Au apărut astfel, o serie de
poezii, portrete, volume omagiale închinate lui N. Ceaușescu. În cinstea acestuia erau organizate
diferite aniversări și manifestații publice. Tot lui N. Ceaușescu i-au fost dedicate proiecte
propagandistice precum Canaul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărășanul și Casa Poporului.

O altă practică a regimului comunist o reprezintă desființarea proprietății private. Pentru

instituirea unei egalități sociale în iunie 1948 începe naționalizarea întreprinderilor și etatizarea
băncilor și a minelor. În 1949 începe colectivizarea forțată a griculturii, proces incheiat abia în
1962 din cauza opoziției opuse de țărani. Astfel fabrici, uzine, banci, mine, magazine,
cinematografe, teren arabil, utilaje agricole, animale etc au trecut în proprietatea statului fără
nicio despăgubire.

O altă practică a regimului comunist din România constă în raționalizarea bunurilor de

strictă necesitate. Pentru a achita datoria externă, în anii 80 ai secolului trecut N. Ceaușescu
impune populației Republicii Socialiste România măsuri de austeritate fără precedent în lumea
comunistă. Asfel sunt reționalizate alimente precum pâinea, laptele, făina, carnea. Aceste măsuri
au dus la o penurie alimentară. De asemenea, era limitat de către stat consumul de energie
electrică, termică și combustibil.

Pt menționați/precizați ar mai fi și:

- politica de rotație a cadrelor. Pentru a evita crearea unor centre de putere, N. Ceaușescu
impune schimbarea sistematică a activiștilor de partid dintr-o funcție în alta.

- intervenția în viața privată prin interzicerea avorturilor. Pentru susținerea creșterii

populației prin decretul nr. 770/1966 N. Ceaușescu a impus un program de control al natalității.
S-au impus astfel taxe punitive pentru celibatarii care refuzau să-și întemeieze o familie. De
asemenea, cuplurile fără copii de peste 25 de ani plăteau un impozit suplimentar. Aceste măsuri
nu au dus decât la creșterea numărului deceselor și a copiilor instituționalizați, dar și la apariția
unei generații de decreței.
 Practici politice democratice în Europa în sec. XX / în Europa de Est în a doua
jumătatea a sec. XX / în România

O practică democratică este reprezentată de organizarea periodică a alegerilor libere.

Aceasta se bazează pe votul universal, care permite participarea tuturor cetățenilor la viața
politică prin alegerea reprezentanților care dețin puterea în numele lor. Doar într-o democrație
cetățeanul are posibilitatea reală de a alege între mai mulți candidați și între mai multe partide
politice. În România în mai 1990 sunt organizate primele alegeri libere de după Revoluție.
Acestea sunt câștigate de Frontul Salvării Naționale (FSN), iar Ion Iliescu devine primul
președinte al României postdecembriste.

O practică democratică este reprezentată de competiția electorală între mai multe partide
politice. ( * pt Europa/România în perioada interbelică : ) În Europa existau două modele
politice. Primul dintre ele este cel englez, bipartid, care presupune alternanța la guvernare a
conservatorilor și laburiștilor. Cel de-al doilea, modelul francez, este pluripartidist care
presupune alternanța la guvernare a mai multor partide politice, fiecare fiind ales după preferința
electoratului. (* pt România dupa 1989 ) România revine la pluripartidism prin decretul-lege din
31 decembrie 1991. Astfel, reapar partide istorice PNL și PNȚ, dar sunt înființate si partide noi.
În același timp, FSN se transformă în partid politic.

O practică democratică este reprezentată de garantarea și respectarea drepturilor și

libertăților cetățenești. Constituția fiecărui stat democratic garantează cetățenilor restectarea
acestora. Cetățenii statelor democratice beneficiază de drepturi politice precum dreptul de a
alege și de a fi ales, economice precum la proprietate privată, la grevă, social-politice precum
dreptul de asociere etc. De asemenea, statul garantează dreptul la viață, la libertate, la o familie,
la un trai decent, precum și o serie de libertăți: libertatea de exprimare, a conștiinței, a
întrunirilor etc. În România postdecembristă Constituția din 1991 garantează cetățenilor
dreptul la proprietate privată, la liberă exprimare, secretul corespondenței, la informare,
libertatea conștiinței ș. a.

O practică democratică este reprezentată de respectarea regulilor de funcționare ale

statului înscrise în constituție. Aceasta presupune respectarea principiilor democratice care stau
la baza organizării statului precum separarea puterilor în stat, reprezentativitatea, suveranitatea
poporului, pliripartidismului. Fiecare stat democratic are la baza organizării sale o constituție.
Excepție face Marea Britanie care nu are o constituție propriu-zisă, ci o serie de legi cu caracter
constituțional. În perioada interbelică România democratică era organizată pe baza Constituției
din 1923. România postdecembristă are la bază Constituția din 1991. (prezentăm într-o idee-
două constituția respectivă)

Prezentarea a două principii înscrise în constitițiile democratice (1923, 1991, dar chiar și
în cea din 1866)

Un principiu înscris în Constitușia din ..... este separarea puterilor în stat. Pentru a se evita
abuzul de putere, acesta presupune împărțirea puterii în mai multe compartimente după o
formulă tripartită. Atfel, puterea legislativă revine unui parlament care aredrept principală
atribuție adoptarea legilor, cea executiva unui guvern care pune în aplicare legile, iar cea
judecătorească, unor instanțe judecătorești.
Un principiu înscris în Constitușia din ..... este suveranitaea poporului. Astfel toate puterile
statului emană de la națiune. Toate regimurile de democraţie liberală considerau că naţiunea este
sursa suveranităţii. Pentru a pune în aplicare acest principiu constituţiile au prevăzut alegerea de
către cetăţeni prin sufragiu universal a deputaţilor reuniţi în adunări, care votează legile şi
bugetul şi controlează activitatea puterii legislative.

Prezentarea a două principii înscrise în Constituția din 1965

Prin prevederile Constituţiei din 1965 principiul separării puterilor în stat este anulat, întrucât
articolul 3 prevedea că ,,În Republica Socialistă Română, forţa politică conducătoare a întregii
societăţi este Partidul Comunist Român”. Astfel, toate instituţiile de stat erau subordonate faţă de
partid. În ceea ce priveşte puterea legislativă, Marea Adunare Naţională (parlamentul comunist)
nu avea decât un rol formal, întrunindu-se doar pentru a vota legi deja stabilite de partid. Puterea
executivă era deţinută de Consiliul de Miniştri (guvernul comunist), format exclusiv din membrii
partidului unic. De asemenea, conducătorul statului era, în fapt, Secretarul General al partitului.
Cât despre puterea judecătorească, atât Tribunalul Suprem al Republicii Socialiste Română, cât
şi instanţele judecătoreşti inferioare se aflau sub controlul partidului-stat, Partidul Unic
impunându-şi deciziile.

De asemenea, Constituţia totalitară din 1965 conţine prevederi care se ştia că nu vor fi
respectate, dar aveau rolul de a conferi un caracter aparent democratic. Putem vorbi, aşadar,
despre un alt principiu, ,,principiu minciunii”. Spre exemplu, articolul 33 al Constituţiei, care
garanta oficial ,,secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice” era grosolan încălcat de
măsurile de supraveghere a populaţiei prin intermediul poliţiei politice Securitatea. De asemenea,
Constituţia prevedea dreptul la vot universal, dar, în realitate, cetăţenii nu aveau posibilitatea
reală a alegerii ci doar obligaţia participări la vot şi confirmarea unei stări de fapt, deoarece la
alegeri exista de regulă un singur candidat. În aceste condiţii, s-a dovedit că simpla menţionare a
drepturilor cetăţeanului în legea fundamentală este insuficientă pentu a asigura respectarea
acestora. Dimpotrivă, încercarea punerii lor în aplicare atrăgea după sine intervenţia organelor
represive.

Punct de vedere referitor la rolul Constituției din 1965

În opinia mea, Constituţia din 1965 a avut un rol important în marcarea sfârşitului perioadei
staliniste şi trecerea la naţional-comunismul. Un fapt istoric relevant îl reprezintă alegerea lui
Nicolae Ceauşescu la conducerea PMR, în urma morţii lui Gh. Gheorghiu-Dej în 1965, deoarece
era considerat singurul capabil să ducă mai departe politica de distanţare faţă de URSS. Ajuns la
putere, prima măsură pe care o ia este înlocuirea Constituţiei din 1952, care prevedea
subordonarea faţă de URSS-,,prietenia cu URSS reprezintă baza politcii noastre externe”-, cu o
nouă lege fundamentală care construia socialismul în conformitate cu realităţile naţionale. În
acest fel, numele statului era modificat din Republica Populară Română în Republica Socialistă
Română,iar Partidul Muncitoresc Român devenea Partidul Comunist Român, declarat ,,forţă
conducătoare a întregii societăţi”. De asemenea, Constituţia a fost modificată în 1974 prin
crearea funcţiei de preşedinte, deţinută tot de Nicolae Ceauşecu care impune socialismul dinastic.
Aşadar, legea fundamentală din 1965 a contribuit la consolidarea naţional-comunismului.
 Asemanarea intre Contitutia din 1952 si cea din 1965

Atât Constituţia din 1952, cât şi cea din 1965 consemnau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti
care se ştiau că nu vor fi respectate, relevându-se ,,principiul minciunii”. Spre exemplu,
Constituţai din 1952 prevedea că ,,statul se îngrijeşte de dezvoltarea ştiinţei, literaturii şi artei”,
dar acest fapt era flagrant încălcat prin existenţa cenzurii şi a listelor cu cărţi interzise. Cât despre
Constituţia din 1965, aceasta prevedea ,,secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice”,
dar în practică, era utilizată interceptarea corespondenţei de către poliţia politică Securitatea
pentru supravegherea şi controlul populaţiei. Astfel, s-a dovedit că simpla menţionare a
drepturilor cetăţeanului în legea fundamentală este insuficientă pentru existenţa lor concretă în
cadrul societăţii.

Rolul Constituției din 1965

În opinia mea, Constituţia din 1965 a avut un rol important în marcarea sfârşitului perioadei
staliniste şi trecerea la naţional-comunismul. Un fapt istoric relevant îl reprezintă alegerea lui
Nicolae Ceauşescu la conducerea PMR, în urma morţii lui Gh. Gheorghiu-Dej în 1965,
deoarece era considerat singurul capabil să ducă mai departe politica de distanţare faţă de
URSS. Ajuns la putere, prima măsură pe care o ia este înlocuirea Constituţiei din 1952, care
prevedea subordonarea faţă de URSS-,,prietenia cu URSS reprezintă baza politcii noastre
externe”-, cu o nouă lege fundamentală care construia socialismul în conformitate cu realităţile
naţionale. În acest fel, numele statului era modificat din Republica Populară Română în
Republica Socialistă Română,iar Partidul Muncitoresc Român devenea Partidul Comunist
Român, declarat ,,forţă conducătoare a întregii societăţi”. De asemenea, Constituţia a fost
modificată în 1974 prin crearea funcţiei de preşedinte, deţinută tot de Nicolae Ceauşecu care
impune socialismul dinastic. Aşadar, legea fundamentală din 1965 a contribuit la consolidarea
naţional-comunismului.