Bullying-ul – poartă către sinucidere

Prof. Buchidău Tania, Colegiu Tehnic ”Gheorghe Balș”, Adjud

Hărțuirea este violență repetată, continuă, pe o perioadă lungă de timp, de către o persoană
sau un grup de persoane față de alta. Atacurile pot fi verbale, fizice sau psihologice. În România,
aproximativ un elev din zece suferă zilnic acest tip de violență cu sechele și consecințe vizibile,
precum leziuni sau urme corporale rezultate din bătăi sau jocuri periculoase, sau mai puțin vizibile:
dificultăți de concentrare, probleme de somn, scăderea stimei de sine, dorința de a dispărea etc.
Copilul agresat se va izola încet, deoarece colegii săi de clasă nu îl susțin, în cele mai multe cazuri,
iar adulții nu sunt suficient de atenți încât să observe semnele schimbării și suferința victimei
bullying-ului. Vinovația și rușinea pe care victima o resimte pot duce la un comportament social
violent sau la retragere , abandon școlar și chiar sinucidere.
Din păcate, hărțuirea nu se oprește dincolo de porțile școlii. Majoritatea copiilor care sunt
hărțuiți în interiorul școlii, vor fi tratați la fel de rău și în exteriorul acesteia, de colegii lor agresori.
Violența la care sunt supuse victimele bullying-ului școlar îmbracă diferite forme precum: violență
verbal (insulte, porecle, batjocură), violență non-verbală (grimase, gesturi obscene), violență
psihologică ( zvonuri false, izolarea victimei, umilirea victimei) și violența fizică (lovituri, piedici,
împinsături).
Cele mai importante caracteristici ale hărțuirii școlare sunt: repetiția: violența se repetă, se
reproduce, se repetă pe o perioadă lungă de timp, făcând viața copilului infernală zile și zile la rând;
relația de dominație se impune insistent: există un abuz de putere, o preluare a puterii de către un
copil asupra altuia sau de un grup împotriva unui student izolat, sau chiar elevi mai în vârstă
împotriva celor mai tineri; intenția de a supăra, deranja, sâcâi: acest joc, care nu este inițial rău
intenționat sau vătămător, devine astfel atunci când procesul se instalează în timp. Agresorul are
intenția deliberată de a face rău chiar dacă aproape întotdeauna pretinde că este un „joc simplu” prin
care doar se distrează.
Bullying-ul școlar se deosebește de alte forme de agresiune (profesională sau familială) prin
faptul că este (aproape) întotdeauna un fenomen de grup. Bătăușul are nevoie de martori, râsete,
spectatori. În mintea sa, agresorul crede că a face rău și a răni contează în ochii celorlalți pentru că
îi sporesc valoarea. Tristul adevăr este că, pe lângă agresorii activi, sunt și foarte mulți agresori
pasivi, martori ai bullying-ului. Martorii la actul de violență devin și ei, fără să conștientizeze,
agresori, pentru că nu fac nimic pentru a opri agresiunea ce se desfășoară sub nasul lor ci, din
contră, ei încurajează agresorul să continue, pentru propriul amuzament. În astfel de moment,
vitima se simte singură, neajutorată, lipsită de importanță. Iar acesta este primul pas către
sinucidere. Totuși, este important să evidențiem că martorii la actul de violență sunt de 3 feluri:
suporterii (cei care sprijină hărțuitorul în acțiunile sale), străinii (nu spun nimic) și avocații (care
intervin și/sau sprijină victima). Bineînțeles, este, de cele mai multe ori, greu pentru un părinte să își
dea seama de chinul copilului său, deoarece, cu timpul, copilul supus unui bullying constant, învață
să se prefacă, să se ascundă. El învață că el nu are nicio importanță, că a trăi egal cu a suferi. De aici
și dorința multor victime de a dispărea. În cele mai multe cazuri, părinții află despre suferința
copilului lor în momentul apariției vânătăilor, zgârieturilor, adică a semnelor vizibile sau a morții
lor.
Nu există criterii pentru a deveni ținta hărțuirii. Oricine poate fi vizat pentru că orice poate fi
folosit ca pretext. Oricine poate fi hărțuit, pentru orice și orice, pe baza oricărui criteriu: prea
deștept, prea înalt, prea scund, prea slab, prea gras...
Bullying-ul școlar este violență și, la fel ca orice persoană care suferă violențe permanente,
repetate, suferite și neprevăzute (deci incontrolabile) și care îi amenință ego-ul (construcția
personală), această persoană se află într-o stare de stres cronic. Așadar, să nu ne mire că un
adolescent agresat la școală are de patru ori mai multe șanse de a avea gânduri sinucigașe decât un
alt tânăr. Iată alte câteva consecințe ale fenomenului de bullying: pierderea stimei de sine, scăderea
rezultatelor la învățătură, absenteism, boli psihosomatice, vătămare corporală, depresie etc.
Este extreme de important ca părinții, profesorii și toți cei implicați în viața școlară să învețe
să recunoască simptomele unui copil care este victima fenomenului de bullying. Simptomele sunt
aceleași cu cele ale stresului post traumatic: copil care fuge evitant, este îngrijorat, suferă de
insomnie, coșmaruri, anxietate, poziția corpului este una înțepenită, în expectativă, temătoare.
Copilul victimă are obiceiul de a evita elementele (oameni, locuri, activități, obiecte, situații) care
amintesc de situația de care fuge. Alterările cognitive și emoționale care au loc sunt următoarele:
credințe negative persistente și exagerate despre sine, despre ceilalți sau despre lume, tendința de a
se învinovăți pe sine, emoții negative persistente (frică, groază, furie, vinovăție, rușine), scăderea
interesului pentru activități, sentiment de detașare de ceilalți, restricții ale emoțiilor pozitive etc.
Sistemul nervos al victimei devine hiperactiv, apărând, astfel, manifestări precum: iritabilitate sau
furie excesivă, comportament nesăbuit sau autodistructiv, hipervigilență, izbucnire, dificultăți de
concentrare, dificultăți de somn.
În continuare, o să scriu despre Mircea, adolescentul care nu a mai ajuns scriitor. Îmi era
coleg de liceu și își dorea cu ardoare să ajungă un scriitor de succes. Visa să schimbe viețile
tinerilor. Și le-a shcimbat, dar nu așa cum și-a imaginat. Suferința lui, care durase 3 ani de zile, a
ieșit la iveală într-o dimineață urâtă de toamnă când trupul său a fost găsit pe asfalt, pe Aleea
Parcului, de elevi care veneau la liceu. Disperat, sătul, chinuit, neînțeles, neajutat, și-a dorit doar să
fie liniștit. Acum e. Biletul de adio a fost răvășitor. Își dorea să mai reziste un an. Atât. Se pare că
un an era prea mult. Nu pot să nu mă întreb cum s-ar fi numit primul lui roman de succes. Oare dacă
am fi știut cu toții mai devreme, am fi reușit să-l salvăm la timp? Semnele erau acolo, dar nu și-a
făcut nimeni timp să le citească.
În concluzie, să nu uităm o clipă că cei abuzați prezintă aceste semne mai mult sau mai puțin
evidente, în funcție de personalitate. Este indicat ca părinții să urmărească intensitatea unui
simptom și concomitențele simptomelor. Orice schimbare bruscă a comportamentului
adolescentului/copilului ar trebui să pună la îndoială persoanele care îi supraveghează.
Bibliografie:
Krueger Richard A., Mary Anne Casey, Metoda focus grup. Ghid practic pentru cercetarea
aplicată, Editura Polirom, 2005;
Vlăsceanu Lazăr, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2000;