1. Memoria
Delimitări conceptuale
Definiții: Memoria este un proces psihic de întipărire, stocare și reactualizare a experienței cognitive,
afective.
- Impulsurile, ..., trăirile emoționale, imaginile, mișcările executate nu dispar, ci se sedimentează luând
forme experi.., care întotdeauna necesită să fie reactualizate.
- Pentru acest proces du-te – vino prezent-trecut și trecut-prezent e nevoie de un nou mecanism psihic.
- Prin memorie, omul
o întipărește
o conservă
o reactualizează
propria experiență
experiența întregii omeniri
Caracteristicile memoriei
1. E o verigă între situații separate în timp
- Prin asta contribuie la reglarea și autoreglarea comportamentelor
- Memoria oglindește lumea și relația subiectului cu lumea
- Subiectul reține proprietățile unui obiect pentru semnificația ce o are pentru el și cultura din care face
parte.
2. Caracter mijlocit
- Spre deosebire de mecanismele de prelucrare primară a informațiilor, memoria are un caracter
mijlocit, adică pentru a memora mai ușor omul face apel la fel și fel de instrumente cu rol de
mijlocire pentru memorie
- De la început, rolul de „stimul-mijloc” îl joacă obiectele materiale (nod batistă), acum în întipărire
sunt incluse cuvântul și gândul
- Prin mijlocire =
o inițial externe (materiale)
o cele interne (psihice)
omul pune stăpânire pe propria conduită mnezică, o organizează și o dirijează.
3. Caracter inteligibil
I. Presupune înțelegerea materialului memorat și reactualizat, organizarea materialului
de memorie după criterii de semnificație
II. Memoria la om presupune structurare și organizare a materialului prin judecată,
procedee logice și conștiente
III. Mateiralul chiar dacă e ilogic, subiectul leagă de experiența sa prin procedee
memotehnice pentru facilitarea reținerii și a reactualizării
IV. Reținem ce capătă sens logic și imagistic
4. Caracter selectiv
- Nu se selectează și reactualizează totul, ci doar o parte din informație
- Selectivitatea memoriei depinde de particularitățile stimulilor și interesele subiectului
- Selectează doar informațiile ce trebuiesc stocate și reactualizate
- Selectivitatea e strâns legată de conștiință și inteligibilitate – se rețin informații cu semnificație,
valoroase, cu utilitate socială
- Reținerea tuturor informațiilor este imposibilă.
5. Caracter activ
- Informația memoriei e supusă procesului de transformare.
Procesele memoriei
Întipărirea
- Presupune traducerea informației într-un anumit cod (imagini, sunete, senzații) în imagini/unități cu
sens
- Există 3 tipuri de encodare:
o Semantică (propoziții)
o Vizuală (codul de imagini)
o Auditivă (cod auditiv)
- Există 2 tipuri de coduri:
o Modal – dependente de metoda senzorială adiacentă
o Amodal – dependent de modul de procesare mentală a informației
- Formele întipăririi:
o Incidentală
Nu necesită atenție/control voluntar
Cu cât activismul intelectual și profunzimea inteligenței sunt mai crescute, memoria
incidentală e mai productivă
o Intenționată
Are scop stabilit conștient
Presupune un efort voluntar pentru realizarea memorării
Se utilizează procedee speciale pentru facilitarea memoriei
Poate fi logică sau mecanică
Relația dintre cele 2 forme:
o Relație interactivă și interdependentă
o Memoria intenționată, după repetări, poate deveni automată
o Memoria incidentală poate fi începutul celei intenționate
- Factorii facilitatori/perturbatori ai memoriei
o Particularitățile materialului
Natura materialului poate fi
intuitiv-obiectuală vs abstractă
descriptivă vs explicativ-relațională
semnificativ vs lipsit de sens logic
teoretic vs prognostic utilitar
o Cel mai usor de reținut este un material intuitiv și semnificativ
Organizarea materialului
gradul de organizare (mare, mediu, redus)
mod de organizare:
serii succesive
serii intrerupte
neadiacente
Omogenitatea/heterogenitatea materialului
Volumul
eficiența memorării e dependentă de lungimea materialului (numărul de
repetări e mai mare la un volum mai mare)
putem învăța 7 +/- 2 cuvinte deodată
pentru facilitarea memoriei - ... – structuri informaționale integrate
Familiaritatea ... a materialului
o Particularitățile subiectului ce memorează
Gradul de implicare în activități
Modul de învățare
Global (întregul material)
Parțial (înpărțirea materialului)
Repetiția
Supraînvățare
Subînvățare
o Repetarea comasată = repetarea materialului de atâtea ori până e
memorat
o Repetarea eșalonată – desfășurarea în timp a repetărilor
Nivelul reactivității sistemului nervos
Stocarea
- Este un proces de păstrare a informației engramate până în momentul în care e necesară punerea ei în
disponibilitate
- Nu implică o simplă punere .. în sistemul mnezic, ci la nivelul ei se produc transformări continue – e
un proces ...
- Are 2 caracteristici:
o Durata stocării
Durata de timp dintre engramarea și reactualizarea informațiilor
Informațiile stocate pot fi păstrate mai mult/mai puțin în funcție de utilitate
Atkinson și Shiffrin vorbesc de 3 tipuri de stocaje mnezice:
o Memorie senzorială – reținere automată
o MSD
o MLD
Diferențe MSD și MLD
capacitate: limitată/nelimitată
durată: 2-20s/nelimitată
codarea: imagini/semnatic
actualizare: serială/paralelă
Se introduce conceptul de memorie de lucru – zonă tampon
între MSD și MLD
- M. Golu vorbește despre importanța factorilor afectivi și motivaținoali = materialul fără încărcătură
motivațională/afectivă duce la o fixare de suprafață și de scurtă durată.
o dinamica stocării – are 3 aspecte
fidelitatea
raportul dintre structura inițială a materialului memorat și structura a ceea ce
se află acum în stocul mnezic
memoria e relativ fidelă dacă transformările suferite de material de-a lungul
timpului nu îi anulează identitatea inițială
Cercetările arată că encodarea asociativă este benefică pentru fidelitate
(memoria asociativă duce la păstrarea crescută a materiei abstract)
Fidelitatea depinde și de calitatea encodării
Completitudinea
raportul cantitativ dintre ceea ce a fost memorat inițial și ce s-a păstrat
Amplificarea
transformările suferite de-a lungul timpului de materialul encodat duce la
îmbogățirea lui
înseamnă că părțile lui (...) intră în contact cu informațiile existente și se
grupează într-o nouă ordine
ceea ce a contribuit la restructurarea/amplificarea materialului – mecanism de
integrare a informației
Reactualizarea
- Presupune scoaterea la suprafață a informației encodate și stocate
- Are 2 mecanisme:
o Recunoasterea
evocare tacită
se face în prezența materialului
face apel la percepție
o Reproducerea
se realizează în absența materialului
face apel la gândire
presupune confruntarea mentală a modelelor și scoaterea celui mai optim
Asemănări:
o ambele au forme voluntare/involuntare
o ambele au grade diferite de precizie
Reactualizarea voluntară
scoaterea la suprafață a unor cantități mari de informații
are o desfășurare lentă și presupune efort
Reactualizarea involuntară
se produce spontan, fără efort
e vorba de informații cunoscute și semnificative
Formele memoriei
Memoria senzorială
- Are 4 caracteristici
o Se suprapune cu fenomenele post efect (?)
o este de foarte scurtă durată, volatilă ...
o e primul stadiu al memoriei
o e asociată cu modalități specifice de recepție senzorială
- Oamenii păstrează o copie a experienței senzorială pentru o perioadă scurtă de timp – suficientă
pentru a se concentra pe elementele importante și pentru a le transforma în stadiul următor
- E de două tipuri:
o Memorie iconică
e memoria senzorială a imaginilor/stimulilor vizuali
imaginea imprimată pentru perioadă foarte scurtă de timp – 1/4s
imaginea se păstrează ca o fotografie
o Memorie ecoică
e memoria senzorială auditivă
urmele mnezice auditive se păstrează mai mult decât memoria vizuală
de aceea e bine să vorbim cu voce tare pentru encodare
Memoria de scurtă durată
- Caracteristici
o E o memorie de tampon între MS și MLD
o Are rol important în operațiile aritmetice, acolo unde necesită reținerea informației pentru o
perioadă scurtă în memorie
o Informația este ținută pentru o perioadă scurtă de timp, apoi e uitată – nu toată informația e
uitată, o parte trece în MLD prin mecanismele atenționale (?)
- Stocare
o Limitată – 7 +/- 2 elemente
o Pe lângă stocare, MSD are funcție de ML (sunt aduse din MLD informații în planul conștient,
pentru .../îmbogățire)
- Capacitate
o Limitată – 7 +/- 2 elemente
o poate fi îmbunătățită prin utilizarea ... – unități informaționale pentru grupare
- Durata temporală – informația se pierde în mai puțin de jumătate de minut dacă nu e înnoită (15-20s)
- Informația stocată
o De la toți stimulii
o Oamenii sunt predispuși să transforme informația în coduri acustice pentru o stocare mai
eficientă
- Uitare
o Înlocuire
o Stingere
- Reactualizare
o Informațiile se reactualizează ușor dacă e în planul conștient
o Se face serial datorită capacității limitate – fiecare item e trecut în revistă
MLD
- Aici se conservă informația pe o perioadă lungă de timp, chiar pe toată viața
- Mecanismele implicate aici sunt păstrarea informației
Diferențe între MLD și MSD
o Reactualizare
MSD – serială – se scanează fiecare item
MLD – paraleltă – recuperarea se face prin categorii, poate fii
intentionată/neintentionată
o Forma de stocare
MSD – coduri acustice
MLD – coduri semantice
o Uitarea
MSD – materialul nerepetat se uită
MLD – informații ... durabilă, ...
o Localizare
MSD – emisfera stângă lângă centrul vorbirii
MLD – lobul temporal
Memoria implicită
Are 5 caracteristici:
- nu presupune efort voluntar
- în ea sunt cuprinse proceduri de acțiune și reguli
- are flexibilitate mică
- are fiabilitate mare
- verificarea se face: impactul în realizarea sarcinii
Memoria explicită
Are 5 caracteristici:
- este o formă a memoriei voluntare
- cuprinde un ... de vaste cunoștințe și informații
- e foarte flexibilă
- are fiabilitate mare
- verificarea se face prin teste de reproducere și recunoaștere
Tipuri de memorie explicită:
- Memoria episodică – cuprinde date autobiografice, ce ne definesc pe noi, identitatea
- Memoria semantică/conceptuală – date despre lume, nu au o semnificație pentru noi și nici context
spațio-temporal
- Memoria ...
- Memoria flash-bulb – evenimente marcante asupra societății
- Memoria socială – cuprinde norme și reguli
Uitarea
- Diminuarea, degradarea sau distrugerea informației encodate au la bază mecanismul uitării
- Cele mai frecvente semne ale uitării:
o Imposibilitatea reamintirii unor evenimente/date/informații
o Recunoașterile/reproducerile mai puțin adecvate/eronate
o Lapsusul
- Tipurile de uitare
o Uitarea curentă, cotidiană
o Uitarea represivă (evenimente negative)
o Uitarea prin ... (când avem mai multe ... deodată)
o Uitarea regresivă – datorită vârstei
o Uitarea traumatică – traumatisme fizice/boli
o Lapsusul – recuperare cu dificultate
- Factorii uitării
o Particularitățile materialului (învățăm mai bine datele neobișnuite)
o Interferență (evenimente ce apar înainte/după activitatea de memorare)
o Frecvența procedurii evenimentelor (se reamintesc mai ușor evenimentele mai recente)
o Păstrarea/schimbarea circumstanțelor
o ... ... (stimulii ... mai greu de reținut)
Funcțiile memoriei
- Fără ea, omul ar trăi într-un prezent continuu
- Asigură consistență, stabilitate, ..., continuitate vieții psihice a omului
- Ajută la maturizarea persoanei
- Condiție fundamentală vieții psihice
- Rol important în marile aspecte ale vieții: creativitate, rezolvare de probleme, învățare
- Are valoare adaptativă și de ... cu mediul exterior
2. Motivația
Definiție + Teorii ale motivației
Motivația este un imbold (stimuli interni) ce ne determină să facem o acțiune, un comportament.
Ea este un mecanism psihic reglator ce stă la baza comportamentului uman.
Motivația este o combinație între impulsuri interne (conștientizate sau nu) + factori externi ce
determină orientarea spre acțiune.
Unitatea de bază a motivației = MOTIVUL
Poate fi:
conșient
inconștient
Are 2 segmente:
energizant, dinamizator
orientativ, direcțional
Motivația este forța motrică a procesului autoreglării și dezvoltării psihismului uman. Ea instigă,
impulsionează și declanșează acțiunea
Teoria Instinctului
INSTINCT = motivație directă, de necontrolat.
- James & McDougall au susținut că oamenii au instincte care îi ajută să supraviețuiască și care
determină comportamentul social
- Motivația umană e constituită din instincte ce cer a fi satisfăcute
- James: oamenii au instincte sociale – dragoste, milă, modestie
- McDougall: 12 instincte bazale, printre care foamea, nevoia de somn, afirmarea de sine
o Concluzie: această teorie e importantă, deoarece ia în considerare latura biologică a științei
umane și a nevoilor psihice superioare
Structurile motivației
Trebuințele
- desemnează o stare internă de necesitate a organismului
- ele semnalează cerințele de reechilibrare în forma – stări/imbolduri specifice
- pot fi
o primare
biologice (foame, sete, etc)
fiziologice (mișcare, relaxare)
o secundare – asigură integritatea psihică și socială – material, spiritual, social
Teoria lui A. Maslow
- A propus o ierarhizare a trebuințelor, realizând modelul piramidei trebuințelor
Nev
oia
de
trans
cend
Nevoia de
ență
autorealizare
Nevoi estetice
Nevoi cognitive
Nevoia de apartenență
Nevoia de securitate
Nevoi fiziologice
4. Perioada prenatală
Copilul vine pe lume nu doar cu achiziții anatomo-fiziologice, ci bazele psihismului său se formează încă
din uter
Etapele de formare a copilului
o repere somatice ale vieții prenatale
a. Etapa gemelară
- primele săptămâni de la fecundare până când zigotul coboară în trompe pentru a se fixa
b. Etapa de embrion
- durează primele săptămâna 6 de la încheierea primei etape și se sfârșește la săptămâna 8
- Aici se schițează organele, sistemele fiziologice fundamentale iar la final va arăta ca o ființă umană
Perioada de vulnerabilitate
În perioada de embrion există un maxim de vulnerabilitate în fața oricărui factor de mediu nociv:
alimentația gravidei, consumul de alcool, tutun, etc.
Perioada cea mai vulnerabilă pentru creier: 15 – 25 de zile
Perioada cea mai vulnerabilă pentru inimă: 20 – 40 de zile
Perioada cea mai vulnerabilă pentru ochi: 24 – 40 de zile
- 80% din anomalii sunt provocate de un mediu prenatal inadecvat
- În perioada embrională se dezvoltă sacul amniotic
Zigotul se diferențiază în 3 membrane
a. Etodermul - va de naștere – celule senzoriale ale sistemului nervos, înveliș exterior –
piele și glande, păr, unghii și prți din dinți
b. Mezodermul – naștere: înveliș interior piele, mușchi și schelet, sistemul excretor și
circulator
c. Endodermul – tract gastro-intestinal, trahee și bronhii, trompele lui Eustache, plămâni,
pancreas, splină
- Circuitul sanguin al mamei – copil – cordon ombilical – format din vase de sânge ce duc sângele de
la ambrion la placentă și invers
- Perioada embrională – risc crescut avorturi spontante – în special pt copii cu ... .../genetice
c. Etapa de fetus
- 3 luni până la naștere – 6 luni
- E o etapă de diferențiere a organelor și de maturizare a celorlalte
- În luna 3 se vede sexul copilului și încep să apară o serie de reflexe – deglutiție, sughit
- La 28 de săptămâni copilul e echipat fiziologic pentru supraviețuire în caz de naștere prematură
- Față de etapa embrionară e mai puțin expusă factorilor de risc
Există o problemă controversată în ceea ce privește când începe viața: comisia de la ... spune că viața începe
din a 14a zi de la fecundație, când apar primele semne ale unui sistem nervos primitiv
Etapele dezvoltării psihismului
1. Natura reflexă – primele achiziții, primele 5 săptămâni de la concepere
2. Motrice
i. 3 săptămâni – bătăile inimii
ii. săptămâna 7 – mișcări flexiene și extensie coloană vertebrală
iii. Copilul se mișcă cu mult înainte ca mama să poată simți
iv. 7 – 12 săptămâni
a. îndoaie capul
b. lovește cu membrele
c. se întoarce în poziții
d. suge degetul, linge peretele intrauterin
e. ...
v. Săptămâna 10 – mișcări respiratorii sporadice
vi. Săptămâna 16 – se recomandă analiza amnocentezei – fetusul știe să se retragă pentru
a se proteja, atacă seringa cu pumnii
vii. Săptămâna 17 – știe să facă grimase
Fătul e activ 14% din zi
3. Aparat senzorial
a. Simț tactil
- Intră primul în funcțiune, datorită contactului persistent uter – trunchi cerebral
- Valderman
o metoda haptonomiei
se poate lua legătura cu copilul pe filieră tactilă
există o ritmicitate constantă – copilul așteaptă, copilul răspunde
acest lucru arata capacitatea copilului de reflexe condiționate ...
o poate duce la optimizarea nașterii – sincronizarea motricității
b. Văz
- copilul are o sensibilitate pentru lumina puternică
- s-a demonstrat experimental că fetusul reacționează prin modificarea ritmului cardiac și a poziției
dacă pe abdomenul mamei se proiectează lumina
- vede din luna 7
c. Gustativ
- reacționează la stimuli de la 5 luni
- sesizează deosebirile dulce-amar
- manifestă deschidere față de dulce, și aversiune față de amar
d. Afectiv
- Compensează pe cele gustative
- Face grimase în fața mirosului hranei livrate
- E stimulat constant de cel puțin 120 de substanțe olfactive orodifice intrauterin
e. Auzul
- Se activează precoce auzul fetal, dacă copilul e bombardat de stimuli auditivi – exteriori și interiori
o auzul este cel mai evoluat dintre toate simțurile, e „Roma corpului”
o are reacții auditive clare la 7 luni
o pentru că copilul plutește în lichid amniotic- sunetul trebuie să aibă anumite exigențe –
intersitate și frecvență
Sunete externe
Există două opinii opuse ce tip de sunete usnt mai accesibile fetusului
1. ...
care optează pentru sunete grave (300 – 2000 hz)
a descoperit că după ce copiii ascultau o piesă sub 200 hz, după naștere au recunoscut-
o și aveau o stare de calm
realizată prin simulare și când se utilizează vocea părinților
2. Veldman
spune că sunetele înalte sunt propice pentru urechile fetusului (8000 hz)
realizează metoda audio-psiho-fonologică și are două secvențe:
o se apelează la ... sau vocea mamei
o recurge la vocea ... a individului
Primele sunete ce ... universul prenatal sunt sunetele părinților
- rol crucial – vocea mamei ce se propagă de la origini la uter prin coloană
- copiii sunt capabili să recunoască vocile părinților
Sunete interne
- Bătăile inimii materne ce induc calm și bunăstare când au ritm normal
- Universul sonor are o importanță capitală pentru dezvoltarea armonioasă psihică și fizică și trebuie
evitate excesele
f. Vagitus uterinus (strigăte fetale) – apar spontan și ca sunete de protest la situații
traumatizante
g. Memoria
- Debutează în luna 6
- Datorită secreției unui hormon al mamei pentru a suține sarcina, oxitocina, amintirile din prenatal
sunt uitate – pot fi aduse la suprafață de regresia hipnotică
- ... a recartografiat ... – din 3 nivele, nivelul 2 al ... – amintiri prenatale
h. Capacitatea de învățare
- Tomatis spune că în prenatal se poate observa ... ale ... unui ...
i. Afectivitatea
- Debutează în luna a 6a
- Între mamă și copil există 3 canale de comunicare:
Fiziologic
o Schimb biunivoc de hrană și oxigen necesare dezvoltării copilului
o Copilul livrează hormoni pentru funcționarea sarcinii
o Malnutriția mamei
Reduce 20% din numărul neuronilor
Reduce IQ
Reduce greutatea la naștere
o Drogurile au efecte nocive
o Radiațiile pot genera anomalii congenitale la fetus
o Bolile mamei sunt un pericol pentru fetus
o Compatibilitatea RH la părinți
o Starea psihică a mamei influențează copilul
până la 6 luni sunt repercursiuni fiziologice
după 6 luni – se pot manifesta și în plan psihologic
Comportamental
o Cei doi își transmit mesaje – atingerea ..., fătul lovește, se recomandă ca mama să îi
vorbească și să îi cânte fătului
Empatic
o Se activează pe seama schimburilor afective
o Respingerea fătusului – compromite dezvoltarea armonioasă a lui
j. ... de conștiență
- La sfârșitul sarcinii când arhitectura cerebrală e completă
k. Somnul paradoxal
- Debut – 7 – 8 ani
- Insoțit de mișcări culare și vise
- Activitatea onirică e un bun exercițiu de antrenare și perfecționare a ...
5. Neuropsihologie
Hipotalamusul și funcțiile sale:
Hipotalamusul și funcțiile vegetative:
Hipotalamusul ca centru subcortical de integrație vegetativă primește informația din întregul
organism prin aferențe și induce reacții vegetative adecvate însoțite de modificări ale constelației endocrine
și comportamente motorii asociate.
Deosebim o zonă de întegrație vegetativă simpatică de o zonă vegetativă parasimpatică.
a. Zona de integrare vegetativă simpatică se află în hipotalamusul postero-lateral. Mediatori chimici
sunt dopamina, noradrenalina și oxitocina. Excitarea zonei simpatice determină:
Tahicardie = creșterea frecvenței cardiace
Hipertensiune
Midrioză = creșterea pupilei
Piloerecție = ridicarea părului
Inhibarea peristeltismului intestinal
Branhodilatație = dilatarea bronhiilor
Hiperglicemie
Intensificarea metabolismului
Intensificarea termogenezei
Hiperventilație
b. Zona de integrare vegetativă parasimpatică e situată în hipotalamusul antero-median. Excitarea
acestei zone determină fenomene de predominanță parasimtatică ce se manifestă prin:
Brahicardie
Hipotermie
Sudorație
Branhoconstricție
Accentuarea peristaltismului gastro-intestinal
Defecație
Micțiune
Hipotalamusul și termoreglarea
Menținerea constantă a temperaturii = homeotermie
Homeotermia e posibilă datorită teromastatului hipotalamic. Hipotalamusul integrează toate informațiile
termice centrale și periferice. În hipotalamus există doi centruu: 1 pentru termogeneză (produce căldură) și 1
pentru termoliză (pierde căldură).
a. Centrul termogenetic se află în hipotalamusul posterior și se leagă de zona simpatică. Stimularea
centrului termogen se face cu substanțe pirogenetice sau prin iritații ale hipotalamusului posterior, ca
și leziuni ale regiunii supra și preoptice, produc hipertermie.
b. Centrul termolitic se găsește în hipotalamusul anterior. Stimularea acestui centru induce mecanisme
de pierdere de cald prin polipnee (respirații frecvente), vasodilatație (pielea se încălzește și înroșește)
și transpirație. Lezarea centrului termolitic va provoca hipertermie.
Hipotalamusul și funcțiile endocrine
Hipotalamusul se leagă de glanda hipofiză și crează o unitate funcțională numită sistemul hipotalamo-neuro-
hipofizar.
A. Sistemul hipotalamoadenohipofizar – parvocelular
Este format din celule mici; se găsește în hipotalamusul anterior și secretă neurosecreții de natură
peptilică care ajung în contact cu capilarele sangvine. Aceste secreții se pot clasifica în RF –
releasing factors și IR – inhibiting factors. De acești doi factori depinde reglarea secreției endocrine a
adenohipofizei. Prin aceste neurosecreții, hipotalamusul intervine în creștere, în metabolism, în
homeostazia mediului intern, reproducere, etc.
B. Sistemul neurohipofizar – mergrocelular
Cuprinde celule mari care intervin în sinteza transportului și eliberarea de ADH și oxitocină. ADH =
hormon antideuretic (reține apa) și oxitocină = hormon care determină contracția uterului. Se
deplasează în lobul posterior al hipofizei iar prin acești hormoni, hipotalamusul reglează echilibrul
nostru hidric și reglează contractibilitatea musculaturii viscerelor în sfera genitală a femeii.
Hipotalamusul și funcțiile metabolico-nutriționale
Hipotalamusul exercită control asupra unor secreții mtabolice și nutriționale grație centrilor reglatori și
integratori.
Acțiunea reglatoare se realizează prin intermediul hormonilor și pe cale vegetativă dar și datorită inf.
secreției cerebrale care realizează un comportament ... adecvat.
Balanța ponderală și energetică este dependentă de centrul ponderosattic din hipotalamus, care asigură
echilibrul dintre depunderea de rezerve adipoase și metabolizarea acestora.
Perturbări ale ponderostatului deplasează echilibrul fie spre obezitate, fie spre casetizare (slăbire extremă).
În cadrul ponderostatului se găsesc zonele de integrație primară a alimentației: centrul foamei și centrul
sațietății.
a. Centrul foamei = hipotalamusul lateral; dacă este distrus, dispare senzația de foame – duce la
casetizare
b. Centrul sațietății = hipotalamusul median; distrugerea centrului face să dispară senzația de sațietate –
ingestie continuă de hrană – obezitate hipotalamică
c. Echilibrul hidric-hormonul ADH
Hipotalamusul și ritmurile biologice centrale
Înțelegem prin bioritm central variațiile periodice regulate din cadrul organismului.
Bioritmurile = modalități de adaptare ale organismului la condițiile de mediu.
Bioritmul presupune două componente: una înăscută și una dobândită. Hipotalamusul este doar o
componentă în reglarea bioritmului alături de alte componente nervoase.
Exemple:
Ritmul somn-veghe
Ritmul termic și metabolic: minim la 4h, mscim la 16h
Ritmul cardiovascular: simpaticator ziua, parasimpaticator noaptea
Ritmul circadian hormonal hipotalamo-hipofizar: are un maxim în primele ore ale dimineții și un
minim seara.
Bioritmul lunar: ciclul sexual feminin
Bioritmul sezonier: fiziologic – frecvențele cardiace cresc iarna și scad vara, precum și creșterea în
înălțime iarna și scăderea vara, iar patologic – ulcer, alergii, suicid.
Hipotalamusul și comportamentul
Comportamentul de somn-veghe
Comportamentul alimentar
- în forma lui primară este legat de centrul foamei (hip. Lateral) centurl sațietății (hip. Median) și
centrul setei (hip. Anterolateral).
Centrul foamei – acțiune facilitatoare asupra centrilor motori automați ai alimentației, situați în trunchiul
cerebral și comandă reflexele de supt, masticație, salivație, deglutiție. Rolul hipotalamusului este limitat de
reglarea cantității de alimente ingerată (foame brută hipotalamică). Pe acest fond, intervine reglarea corticală
ce imprimă aspecte discriminative ale alimentației și care sunt răspunzătoare de calitatea alimentelor
ingerate (preferințe), precum și de comportamentul alimentar legat de ambianță, servire, etc.
Comportamentul sexual
- hipotalamusul intervine prin reglarea secreției de hormoni gonadotropi (ovare/testicule) + ingerarea
funcțiilor vegetative.
Hipotalamusul posterior trebuie să fie intact pentru a se realiza actul sexual. Leziuni ale necleilor tuberieni
duce la ipotență sexuală.
Comportamentul emoțional + autoconservare/apărare
- are la bază stările subiective de plăcere sau suferință. Orice stare sau acțiune pentru noi are și un
răsunet emoțional.
Astel s-a descris un centrul al plăcerii localizat în hipotalamusul anteromeridian și unul al suferinței în
hipotalamusul posterior. Stimularea hip. posterolateral induce accese de furie manifestată prin agresivitate
extremă și care este cunoscut sub denumirea de falsa turbare.
Scoarța cerebrală
Pe măsura evoluției pe scara animală, a crescut și populsțis de neuroni, cea mai evoluată etapă în
formarea SNC o reprezintă costicalizarea, iar scoarța se desvoltă la mamiferele superioare, ajungând la om
să constituie cea mai bine reprezentată parte a SNC.
Din cele 80 de miliarde de celule nervoase câte există la om, 14-17 miliarde se află în scoarța
cerebrală.
Activitatea corticală este la mai mult decât simpla activitate reflexă. Scoarța este zona supremă de
integrație pentru om, este suportul pentru conștiență, gândire și tot ce ține de atributul psiho-social.
1. Din punct de vedere morfologic este formată din celule, fibre nervoase, nevroglie și vase sangvine
2. Din punct de vedere filogenetic și morfofuncțional deosebim
1. Centrul vechi se mai numește și paleocortex sau alocortex – 8% din scoarță, formează o
parte din riercefal
2. Centrul nou sau neocortex/izocortex – 92% din scoarță.
3. Din punct de vedere anatomic scoarța se împarte în lobi și circumvalațiuni.
Scoarța cerebrală este împărțită în 47 de cîmpuri sau arii Brodmann.
Au fost identificate 3 zone corticale, din punct de vedere funcțional: motorii, senzitive și de asociație.
a. Ariile corticale motorii – formează originea căilor descendente grupate în sistemul piramidal și
extrapiramidal
b. Ariile corticale senzitive – sunt reprezentate de centrii somestezici, vizuali, auditivi, gustativi,
olfactivi și vestibulari.
În general, pentru fiecare sens există două categorii de arii:
Arii primare
Arii secundare
Uneori se adaugă și câte o arie suplimentară
Ariile senzitive primare – se termină căile aferente specifice (ascendente) și determină senzații cu
caracter bine definit: tact, văz, auz, etc. dar luate în parte nu ating gradul perceptual necesar recunoaște un
obiect. Recunoașterea necesită integrarea stimulilor primari (ariile asociative) care constituie arii
suplimantare senzitive.
c. Ariile asociative – sunt dispuse între ariile senzitive primare și ariile motorii, aceste zone sunt cele
mai recente din punct de vedere filogenetic și cel mai dezvoltate la om. Ele se mieliniează ultimele,
după cortexul receptor și exector.
Aceste zone sunt:
Regiunea prefrontală
Partea anterioară a lobului temporal
Regiunea parieto-temporo pre-occipital
Neuronii unei arii de asociație cu o arie primară senzorială primesc aferențe de la neuronii senzoriali ai
respectivei arii primare. Procesele asociative care au loc aici constituie substratul neuronal al percepțiilor
enimodale, aria respectivă putând fi numită arie asociativă perceptuală unimodală.
Ex: aria 17 este aria vizuală primară, iar aria vecină 18 generează percepțiile unimodale vizuale.
Asupra ariilor cortexului asociativ din gena parieto-temporo-occipitală converg informațiile
unimodale de la toate ariile senzoriale și informațiile talamice. Această convergență polisenzorială
corespunde unor funcții integrative complexe, perceptuale ale ariilor asociative, asigurând percepții
multimodale iar ariile respective pot fi denumite arii asociative perceptuale multimodale.
Lângă ariile senzitive sunt arii de asociație cu funcție gnostică, iarîn jurul ariilor motorii sunt arii de
asociație cu funcție praxică.
Gnozie = atunci când plecând de la senzații se ajunge la identificare
Praxie = tehnica gestului – execuția unei mișcări conform unui anumit scop.
Lezarea acestor arii:
Tulburări gnozice (agnozi)
Tulburări praxice (apraxi)
La om, funcțiile ariilor simetrice sunt asemănătoare, iar între ele există un transfer prin căile comisurale.
Excepție fac funcțiile integrative superioare (asimetric dispuse, realizate doar de o emisferă, astfel activitatea
unei emisfere este diminuată pentru realizarea anumitor funcții integrative).
La majoritatea indivizilor, pe baze genetice, emisfera stângă este dominată în integrarea unor funcții
asociative, psihice specific umane (perceperea și înțelegerea vorbirii auzite și scrise și exprimarea verbală
prin grai sau prin scris.)
Emisfera dreaptă este emisfera minoră la majoritatea indivizilor și cuprinde arii asociative cu rol în
integrarea schemei corporale, recunoașterea spațială și ideația neverbală.
Funcțiile generale ale scoarței cerebrale
Funcția senzorială
Contactul permanent cu mediul înconjurător și variațiile continue ale condițiilor fizice și sociale impun
adaptarea adecvată a organismului. Acesta presupune informarea permanentă, rapidă și completă asupra
oricăror modificări.
Prin căile directe ascendente se realizează proiecția în ariile corticale specifice ale sensibilității astfel:
a. Sensibilitatea somestezică în circumvoluția postcentrală din lobul parietală – A1, A2, A3 – ilustrată
prin homunculusul senzitiv – proiecția noastră pe scoarță din punct de vedere tactiv.
b. Văzul se proiectează în lobul occipital – A17, A18, A19
c. Auzul este în lobul temporal – A41, A42, A22
d. Gustul este în partea inferioară a circumvoluției postcentrale A43
e. Mirosul este în cortexul prepiriform, cortexul periamigdalia, hipocamp (riencefal) și în scoarța
prefrontală
f. Echilibrul în lobul temporal
Pe lângă cîile directe specifice există și o cale multisinaptică de conducere a sensibilității cu proiecție
corticală difuză (SRAA). Acesta are rol în menținerea stării de veghe, necesară discriminării stimulilor
specifici. Modificările survenite in mediul intern și în organele interne se transmit scoarței cerebrale, care
intervnie în reglarea, integrarea și coordonarea somato-vegetativă. Sensibilitatea viscerală devine conștientă
în general numai în cazuri patologice.
Zonele de protecție corticală a aferențelor vegetative se găsesc fie în apropierea celor somatice, fie în lobul
prefrontal.
Funcția de integrare a organelor efectuare
Aferențele corticale aduc informații care vor fi analizate și prelucrate și traduse de către sistemul motor
cortical în activități musculare somatice – de exemplu tonusul, postura, echilibrul, diversele mișcări.
Putem clasifica cortexul motor în:
Aria motilității voluntare
Sistemul extrapiramidal de origine corticală
1. Aria motilității voluntare – A4
Are o somatotopie caracteristică numită homuncului motor. La acest nivel își are originea fasciculul
piramidal. Pe lângă fibrele nervoase provenite din aria 4, conține și fibre din A1, A2, A3, A5, A6, A7, A8,
cât și din fibre în lobul temporal și din lobul occipital.
Calea piramidală/cortico-spinală asigură legătura dintre scoarță și moto-neuroni.
2. Sistemul extrapiramidal de origine corticală
Reprezentată de majoritatea ariilor, dar în special de A4, A6, A8 din frontal, A2, A5 din parietal și
A19 din lobul occipital. Acestea asigură, reglează și controlează tonusul postural bazal, atitudinile
automate, mișcări semivoluntare, mișcări automate asociate cu mersul, vorbitul, scrisul, alimentarea
și unele stări afectiv-emoționale.
Lobul frontal
2 zone prin:
Scoarța precentrală
Scoarța prefrontală
a. Scoața precentrală este motorie exclusiv.
A4 este aria motorie primară. La acest nivel, se realizează o integrare senzorio-motorie datorită multiplelor
influxuri senzoriale, care aduc continuu informații ce permit învățarea actelor motorii și crearea de
stereotipuri dinamice, astfel mișcarea voluntară va fi continuu optimizată.
Somatotopia reflextă o reprezentare corticală dependentă de importanța funcțională și de complexitatea
mișcărilor din segmentele comandate. Astfel reprezentarea mâinii, în special al degetului mari precum și a
feței au extinderea cea mai mare.
La nivelul ariei primare motorii A4 din fiecare emisferă se proiectează predominant partea opusă a corpului
și membrelor cu excepția extremității cefalice care are și o imp. proiecție homolaterală. Organele situate pe
linia mediană a corpului (gură, buze, căile aeriene superioare) se proiectează unilateral în emisfera
domnantă.
Lezarea unilaterală a A4 provoacă tulburări motorii de partea opusă a coprului dar numai pentru mișcările
voluntare și de finețe ale mâinilor și degetelor, nu este perturbată direcția mișcării și nici adaptarea mișcării
care nu necesită dibăcie pentru că acestea sunt comandate de ariile extrapiramidale. Dacă și aceste arii sunt
lezate se produce apraxie motorie – mișcări anarhice, dezordonate, inadaptate gestului comandat.
b. Funcțiile scoarței prefrontale sunt legate de centrul ideomotor. Aria ideomotoare se găsește sub
controlul inhibitor al scoaței prefrontale. Scoarța prefrontală asigură analiza discriminativa a
impulsurilor senzoriale, le corelează cu impresiile stocate și optimizează răspunsul elaborat de aria
ideomotorie.
Scoața prefrontală contribuie la complexele activități de tip judecată, rezolvarea problemelor matematice,
etc. De asemenea, asigură influența SNV în procesul activității intelectuale.
Extirparea sa bilaterală determină abolirea controlului, inatenție, ideație incoerentă, tulburări de memorie –
mai ales pentru evenimentele recente, lipsă de inițiativă, tulburări de comportament, alterarea orientării în
timp și spațiu, euforie, tendințe la glume, dezinhibația comportamentelor instinctive – sindromul Moria.
Lobul parietal
Este senzorial, de asociație – arii somestezice primare A1, A2, A3 – au o somatotropie precisă,
homunculus cerebral.
Diversele regiuni ale corpului sunt reprezentate inegal pe scoarță, cea mai bună reprezentare având-o fața,
buzele, limba, urmată de mână și de police. Mărimea ariilor corticale – direct proporționată cu numărul
receptorilor din fiecare arie periferică a corpului. Porțiunea inferioară a ariei somestezice cuprinde și aria
corticală a gustului – A43.
Leziuni distructive sau extirparea cortexului senzitiv produce o pierdere aproape completă a senzibilității
contralaterale. După scurt timp revine sensibilitatea dureroasă iar ulterior pot să reivnă parțial sensibilitatea
la stimuli de presiune, tactili și termici. Nu se restabilește însă sensibilitatea de tip discriminativ, simțul
pozițiilor segmentelor de membru, localizarea tactilă-discriminarea greutăților, etc.
Lobul temporal
Porțiune senzorială A41, A42, A22 pentru auz și echilibru; porțiune ce cuprinde arii de asociație;
porțiune făcând parte din sistemul limbic.
Aria auditivă primară – A41, A42 –senzația auditivă se proiectează în ambele emisfere, dar mai ales în cea
opusă.
A22 din emisfera dominantă = aria audiopsihică.
Centrul cortical de echilibru – girusul temporal superior.
Ariile de asociație de acest loc intervin în elaborarea și integrarea complexă a percepțiilor vizuale:
a. Lobul temporal drept = percepția materialului vizual neuzual
b. Lobul temporal stâng = recunoașterea obiectelor uzuale
Leziuni:
Acufene – tiuitul urechilor
Halucinații olfactive
Halucinații gustative
Hipoacuzie bilaterală – scăderea auzului în ambele părți
Agnozie auditivă – auzi dar nu înțelegi
Tulburări de echilibru
Halucinații vestibulare
Extirparea lobului temporal bilateral duce la tulburări de memorie, cu pierderea memoriei recente, tulburări
de comportament și afectivitate cu exagerarea tendințelor orale, hipersexualitate, apatie sau agresivitate.
Lobul occipital
Are rol senzorial (vizuo-senzorial) și de asociație (vizuo-psihic)
Aria vizuală primară – A17 – se proiectează retina punct cu punct. Această arie primește informații de la
câmpul vizual temporal de aceași parte și de la câmpul vizual nazal de partea opusă.
Aria peristatică A18 are rol de asociație vizuală și A19 are rol în reglarea mișcărilor reflexe ale ochilor și
capului la stimuli vizuali și în ecomodare.
La nivelul A19 se reflectă imaginea vizuală a mediului înconjurător, se recunosc obiectele cu
valoarea lor simbolică, inclusiv limbajul scris.
În A18 și A19 se realizează imaginea spațială, funcția de orientare și reprezentarea imaginii
corporale.
Lezarea acestor arii produce halucinații vizuale; lezarea bilaterală a A17 determină cecitate totală, a A18,
A19 determină agnozie vizuală – vede obiectele dar nu le recunoaște și a A19 din emisfera dominantă
produce alexie – imposibilitatea de a citi.
8. Psihologie Experimentală
Metodele de cercetare se pot așeza pe un continuum (metoda utilizată e în funcție de natura probei utilizate)
- de la bogat, larg, puțin controlabil (observație)
- la specific, precis (experiment)
Observația = observarea naturii
Corelația = măsurarea naturii
Cercetare experimentală = manipularea naturii
Studiile experimentale
- mai puternice decât cele nonexperimentale în descoperirea relațiilor cauzale
- dacă realizăm un control al variabilelor și selecția întâmplătoare a subiecților, duce la eliminarea
efectului de suprapunere a variabilelor
o cele care presupun manipularea directă a variabilelor, duc la finalizarea unei concluzie
cauzală
Experimentul = studiu în care toate posibilele variații ale unei cauze ce pot produce un efect sunt eliminate
cu excepția unuia ce este obiectul investigat
Studiile nonexperimentale
- Studiile corelaționale stabilesc dacă există sau nu e o relație între variabile (prezent control/nu
implică manipulare)
- În timp și măsurarea câtorva variabile – pentru determinarea unei relații – efect
- Studii comparative: comparații între subiecți în raport cu o variabilă
Tipuri de cercetări: (4 perspective)
- După aplicabilitatea cercetării
o cercetarea fundamentală
Presupune dezvoltarea și testarea teoriilor și ipotezelor importante pentru cercetător
din unct de vedere intelectual, dar fără a avea aplicabilitate practică imediată,
cercetarea fundamentală vizează dezvoltarea, examinarea, verificarea și rafinarea
metodelor procedurilor, tehnicilor și instrumentelor care alcătuiesc metodologia de
cercetare. Exemple:
dezvoltarea tehnicilor de eșantionare
dezvoltarea unei metodologii de evaluare a validității unei proceduri
dezvoltarea unui instrument specific (de exemplu pentru stres)
găsirea celei mai bune posibilități de măsurare a atitudinilor
o cercetarea aplicativă
Majoritatea cercetărilor din științele sociale sunt aplicate. Scopul acestor cercetări este
să poată fi folosite și în alte moduri (elaborarea unor politici, îmbunătățirea înțelegerii
fenomenului studiat, etc)
- După obiectele asumate de cercetare
o cercetare descriptivă
își propune să descrie sistematic o situație, problemă, un fenomen sau un sistem sau să
ofere informații despre un anumit context sau să descrie cât mai cuprinzător o
atitudine
o cercetare corelațională
constă în descoperirea sau stabilirea unei relații/asocieri/interdependențe între două
sau mai multe aspecte ale unei situații
ex: care este relația între o viață stresantă și incidența atacurilor de cord
o cercetare explicată
clarifică de ce și cum se manifestă o relație între două aspecte ale unei situații sau ale
unui fenomen
ex: de ce condițiile de viață stresante generează o creștere a atacurilor de cord
o cercetare exploratorie
sunt realizate pentru a descoperi posibilitățile de cercetare dintr-un domeniu în care
cercetătorul are puține informații sau despre care nu știe mai multe
- După tipul de informație
o cercetare calitativă
dacă scopul principal este descrierea unei situații, fenomen, problemă sau eveniment.
descrierea unei situații observate, enumerarea istorică a unor evenimente, colectarea
diferitelor opinii privind o problemă specifică într-un grup de oameni sunt exemple de
cercetători calitative
o cercetare cantitativă
dacă dorim să cuantificăm variațiile unui fenomen, situație sau problemă și colectăm
informații folosind predominant variabile cantitative
- După natura investigației
o cercetare experimentală
se presupune existența unei relații de tip cauză-efect
cercetătorul produce intervenția pe care o presupune ca fiind cauză, respectiv
manipulează variabila indirectă și așteaptă până se produce o schimbare (efect)
în studiile experimentale, variabila indirectă poate fi observată, introdusă, controlată
sau manipulată
pentru ca un studiu să poată fi considerat experimental trebuie îndeplinite următoarele
criterii:
să existe cel puțin o variabilă directă pe care cercetatorul o manipulează
existența unui grup de control, pe lângă grupul sau grupurile experimentale
(este posibilă și varianța de a avea un singur grup care să treacă treptat prin
toate condițiile experimentale
randomizarea sau distribuția aleatoare: acest lucru ajută la controlul
variabilelor străine, acestea acționând la fel asupra celor 2 grupe
Studiile experimentale pot fi realizate în condiții de mediu natural sau în condiții de
laborator (mediu controlat)
o cercetare non-experimentală
pun în evidență legătura de covariere dintre două sau mai multe variabile, fără să știm
care e cauza sau care e efectul
o cercetare cvasi-experimentală
prezintă atât caracteristici ale studiilor experimentale cât și ale celor non-
experimentale
relația subiecților se face după anumite creiterii, de obicei după variabile de tip
etichetă
Designul cercetării pentru un grup de subiecți
- e non-experimental dacă nu implică diagnosticarea subiecților în funcție de condiție
- e popular în științele sociale pentru că sunt ușor de aministrat și sunt simple
- există 3 tipuri de designuri de bază:
1. Design pretest-posttest
o implică 2 măsurători ale unei variabile, în timp, pe parcursul unui tratament
O1 X O2
O = măsura variabilei înainte/după tratament (intervenție)
X = tratamentul (intervenția)
o comparațiile se realizează înainte și după tratament
o nu există un grup de control cu care să se compare rezultatul, motiv pentru care este dificil de
separat efectul tratamentului de efectul măsurării sau a cunoașterii de către subiecți a faptului
că sunt incluși într-o cercetare
2. Design corelațional
o este pur constatativ, investigatorul nu intervine în niciun fel și nu manipulează nimic; se
măsoară mai multe aspecte (variabile) ale unui grup și se determină relațiile dintre aceste
măsurători. Măsurătorile se fac prin test, observație, chestionar, investigări ale timpului de
reacție, etc.
o aceste măsurători se pot face o singură dată sau de mai multe ori în timp
a. Design corelațional (o singură măsură): este cel mai simplu design în care toate măsurătorile
sunt luate în același moment
b. Design cu măsuri multiple, longitudinal (de două sau mai multe ori): este folosit în studiile
unde controlul asupra subiecților este greu de realizat; presupune stabilirea unei relații dintre două
sau mai multe variabile; prelucrarea statistică adecvată este coeficientul de corelație
3. Design de tip ex-post-facto (după eveniment)
o presupune studiul comportamentului curent al subiectului care se raportează la experiența
naturală anterioară
o o caracteristică a acestei cercetări este faptul că cercetătorii pot formula ipoteze verificabile,
dar nu de tip cauzal. Nu sunt manipulate variabilele = limită a acestei cercetări
Tot în categoria cercetărilor non-experimentale se află cercetările comparative
- comparații între categorii diferite de subiecți selectați pe baza unei variabile etichetă în raport cu
aceeași variabilă
- subiecții sunt împărțiți în grupe după o variabilă etichetă și se măsoară un aspect psihologic,
folosindu-se instrumente psihometrice standardizate (teste, chestionare) – diferența statistică între
mediile obținute de la subiecți la aceeași variabilă
Elementele designului de cercetare
Observații sau măsurători („O”)
o Acestea pot desemna măsuri unice, instrumente cu itemi multiplii, un
complex de instrumente (anchetă) sau o baterie de teste)
Intervenții sau programe („X”)
o Pot fi simple sau configurații complexe
o În grpul de control (comparație) nu există intervenție
Grupuri
o Fiecare grup (experimenta/de control) are progria linie în structura
design-ului
o Construcția
R = randomizare
N = grup non-echivalate
C = ... (grupuri similare ca structură)
Timpul
o Reprezentat printr-o săgeată trasată de la stânga la dreapta
Tipuri de design
- Este folosită selecția aleatorie
o Da = Experiment randomizat
o Nu = Există un grup de control/măsurători multiple
Da = Cvasi-experimental
Nu = Non-experimental
Una dintre cele mai simple forme de non-experiment = sondajul – are o singură observație
Exemple:
- Experiment randomizat (doar post-test)
R X O
R O
- Experiment Pretest-Posttest; Grup ...; Cvasi-experiment
N O X O
N O O
- Numai posttest; Nonexperimental
X O
Design-uri experimentale
- Experimentul e cel mai puternic design în conformitate cu respectarea validității interne, deoarece e
cheia stabilirii relației cauză-efect
- În funcție de modul în care subiecții parcurg etapele experimentale:
o Comparație
intergrup
o Cercetarea împarte eșantionul în grupe diferite corespunzătoare
nivelului de variație ale variabilei indirecte și va compara rezultatele
asociate fiecărui grad de intensitate sub aspectul performanței realizate
de subiecți
intragrup
o Prezentarea acelorași subiecți a fiecărui nivel a variabilei indirecte,
adică întregul eșantion trece prin toate modalitățile de variațe a
variabilei independente
o Se compun apoi rezultate asociate fiecărui nivel al variabilei
independente ... ... subiecților
o Problemă: riscă modificarea răspunsurilor subiecților datorită efortului
rezidual generat de confruntarea cu sarcina anterioară – compromiterea
validității interne
Tipuri de design experimental
Cu două grupuri
o Unul dintre cele mai simple: deisgn post-test cu două grupuri randomizate
o În cadrul unui grup intervenim asupra validității indirecte, iar la celălalt nu
o Nu avem nevoie de pretest, dacă ne asumăm faptul că randomizăm asigură echivalarea
probabilistică a grupurilor
o Măsurăm fiecare grup – mai multe caracteristici și le comparăm testând diferenșele dintre
medii: test t/ANOVA
- Grupul de control este alcătuit din subiect la cercetare care
fie nu sunt supuși la influențele variabilei indirecte
fir sunt supuși influențelor standard
- Grupul experimental – subiecții sunt supuși unui anumit nivel al influenței variabilei indirecte
- Experimentul medical
o grup control – placebo
o grup experimental – medicament
- Grup de control – funcții
servește pentru realizarea comparației
servește și la demonstrarea ipotezelor rivale
Pentru a avea validitate internă, un experiment trebuie să debuteze cu grupuri echivalente
Balansarea prin alocare aleatorie – cea mai folosită pentru formarea grupurilor comparabile
Pentru validitate externă, rezultatele trebuie să se generalizeze
presumția de continuitate = un comportament este
relativ constant de-a lungul timpului indiferent de
contextul unde trăiesc subiecții
replicarea = dacă obțin aceleași rezultate experimentale
în alt context
Design cu mai multe grupuri
o E o extindere a designului ce două grupuri
o Are o singură variabilă directă și cu o variabilă indirectă ce poate avea diferite valori/nivele
o Avantaj: pot fi comparate mai multe nivele ale variabilei indirecte
o Analiza: analiză de varianță (ANOVA)
- Problema design-urilor cu grupuri randomizare: pierderea subiecților pe parcursul etapelor datorită
ueni caracteristici individuale dependente de rezultatele experimentului (moartea experimentului)
- Formularea cerințelor experimentale pot determina subiecții să manifeste comportamente pe care ei
le consideră dezirabile dorite de cercetător
o Cercetătorul poate influența rezultatele experimentului
o Cercetătorul trebuie să evite erorile de înregistrare și să trateze subiecții la fel
Design cu grupuri perechi
o Alternativa la cel cu grupe aleatorii, atunci când avem acces la grupuri eterogene și când
găsim o condiție experimentală adecvată
o Presupune măsurarea, în cazul fiecărui subiect, a nivelului unei variabile despre care știm că
este corelată cu variabila directă
o Apoi sunt conștruite perechi/triade a subiecților cu scoruri similare – subiecții din ... supuși
aleatoriu unor condiții experimentale
- Pretestarea participanților
Crește sensibilitatea experimentului prin potrivirea subiecților în funcție de variabile
relevante
Toate designurile cu grupe perechi necesită pretestarea
Alte motive pale pretestării – determinarea dacă există șanse ca efectul condiției
experimentale să se producă și să fie măsurat
Alt motiv – demonstrarea comparabilității subiecților în privința variabilei relevante
Alt motiv – demonstrarea empirică a schimbării produce de variabila indirectă – cea
mai bună cale de a măsura diferențele obținute între măsurătorile realizate înanite și
după condiția experimentală
Design experimental de tip pretest-posttest cu două grupuri
- e posibil să se demonstreze nivelul variabilei directe înainte și după tratament
- în faza de pretest se măsoară nivelul inițial al variabilei directe
Design experimental pretest-posttest pentru mai multe grupuri
- este specific mai ales programelor de evaluare pentru stabilirea eficienței intervențiilor specifice care
determină schimbări
Dacă grupele sunt echivalente în pretest, scoruri diferite la posttest vor indica ... diferențelor
induse de tratament.
Dacă există diferențe în pretest atunci grupele n-au fost inițial echivalente și modificările
apărute la posttest nu indică modificări reale, induse de tratament
Prin introducerea pretestului se crează condițiile apariției „efectului de reactivitate” –
efect datorat faptului că subiecții se simt observați – distorsionare a situațiilor reale
Cele mai bun control pentru aceste situații e folosirea unui design hibrid
Design Solomon:
o Compus din alcătuirea a două designuri, primele două rânduri și ultimele două
o Ex: 2 grupe experimentale și 2 grupe de control – câte unul din experimental și de control –
supus pretest-posttest și celelalte două sunt supuse doar posttestului
Design cu schimbarea grupurilor:
o Unul dintre cele mai puternice design-uri
o 2 grupe și 3 nivele observate iar intervenția e repetată
grupurile își schimbă ...: grupul de control inițial devine experimental în a doua fază
Design experimental cu grupuri naturale
- Trebuie selectat un anumit nivel al variabilei individuale și căutăm o relație sistemică între variabila
indirectă și alte aspecte comportamentale
- Ex: cercetarea abilităților de memorare a adulților și a bătrânilor
- Nivelul variabilei indirecte (vârsta) presupune o selecție a subiecților dintr-un grup natural constrituit
anterior
- Designul acesta presupune căutarea unei corelații între caracteristicile individuale ale subiecților și
performanța
Spre deosebire de designul cu grupuri generate aleatoriu, în care variabila indirectă e manipulată de
cercetător, cel cu grupuri naturale presupune selecția nivelului variabilei indirecte, deci aici nu putem
echivala grupurile decât în privința nivelului variabilei indirecte.
10. Decizia
Modelele deciziei: normativ, desciptiv
I. Modelul normativ
- își are originile în studiile de factură economică
- decidentul este o persoană rațională
- decidenții au informații complete privind probabilitatea și consecințele fiecărei alternative
- decidenții înțeleg pe deplin aceste informații și pot calculat, implicit și explicit, avantajele și
dezavantajele fiecărei alternative
- decidenții compară aceste calcule și aleg acea alternativă care le maximiează utilitatea așteptată
- maximizatorii sunt persoanele care, în procesul decizional, respectă toate aceste criterii
- modelul normativ arată mai degrabă cum oamenii ar trebui să ia decizii, nu cum le iau în realitate
- alternativa aleasă conform modelului normativ, va fi aceea optimă care maximizează câștigul
Modelele normative vorbesc despre „omul economic”, care:
o este pe deplin informat cu privire la toate opțiunile posibile pentru deciziile lor și cu privire la
toate rezultatele posibile ale acestor opțiuni
o este perfect capabil să evalueze diferențele dintre două rezultate posibile oricât de sbtile ar fi
distincțiile dintre opțiuni
o este pe deplin rațional în ceea ce privește alegerea lor între diferite opțiuni, ceea ce înseamnă
că aleg astfel încât să maximizeze ceva de valoare, indiferent ce ar putea fi acel ceva
Teoria utilității așteptate
- în teoria utilității așteptate, decidenții fac calcule matematice privind utilitatea rezultatului fiecărei
alternative
Exemplu
o Compania A (salariul x, 50% șanse să primească o mărire cu 20% în primul an)
o Compania B (salariul x, 90% șanse să obțină o creștere salarială cu 10% în primul an)
după calcule, decidentul va alege compania A
Teoria utilității subiective așteptate (Savage)
- scopul acțiunii umane este de a căuta plăcerea și de a evita durerea
- când iau decizii, oamenii vor căuta să maximizeze plăcerea (utilitatea pozitivă) și să reducă la
minimum durerea (utilitatea negativă)
- se utilizează calcule mai degrabă privind utilitatea subiectivă (valoarea pe care o au rezultatele pentru
decident, nu pe baza unor criterii obiective)
- dacă se cunosc utilitățile subiective ale unei persoane, se poate prezice decizia optimă pe care o va
lua
Exemplu: Compania A vs Compania B
o femeie, 40 de ani, căsătorită, 2 copii
o femeie, 25 de ani, necăsătorită
Concluzie: Două persoane care caută locuri de muncă vor atribui probabilități subiective diferite
pentru potențiale utilități pozitive sau negative.
II. Modelul descriptiv
- oamenii, în deciziile cotidiene, deviază în mod sistematic de la standardele normative generale
- nu suntem iraționali în decizii, ci mai degrabă avem o raționalitate limitată
- oamenii satisfac mai degrabă decât maximizează atunci când iau decizii, alegând alternativa care le
satisface cele mai importante nevoi, nu neapărat pe cea optimă care maximiează câștigul
Teoria prospectului (Kahneman & Tversky)
o oamenii vor analiza alternativele în termeni de câștig și pierdere
o pierderile sunt resimțite mai puternic decât câștigurile lor echivalente
o oamenii manifestă aversiune față de pierdere cu efecte semnificative în modul de alegere al
alternativei
Efectul deținerii
- atunci când oamenilor li se cere să solicite un preț pentru vânzarea unui lucru pe care îl dețin, de cele
mai multe ori aceștia cer mult mai mulți bani decât ar fi dispuși ei înșiși să plătească pentru a deține
același produs, deoarece pierderile sunt resimțite mult mai puternic decât câștigurile echivalente
- încercarea produsului înainte de a fi cumpărat face mai dificilă returnarea lui
Teoria regretului (Bell)
o experiența regretului este general umană
o mai ales în condiții de incertitudine, oamenii ținând cont de posibilele regrete
o în alegerile lor limitat raționale, oamenii au tendința de a alege o alternativă prin compararea
ei cu ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi ales o altă alternativă
o această comparare a unor efecte imaginare ale alternativelor culese se numește raționament
..., deoarece se referă la evenimente ipotetice
Exemplu:
- Dacă trebuie să aleagă între 1000 de dolari câștigați cu certitudine și 2000 câștigați dacă la aruncarea
monedei se obține cap, vor alege varianta liberă pentru a evita un regret
o este vorba tot de o aversiune față de pierdere ca cea explicată de teoria prospectului, dar
această perspectivă adaugă încă o variabilă, și anume regretul.
15. Psihopatologie
Dicționarul LAROUSEE - ... o sinonimie între psihopatologie și psihologia patologică
Definiție = disciplina ce care ca obiect de studiu tulburările comportamentale, de conștiință și de
comunicare
E plasată la jumătatea drumului dintre psihologie și psihiatrie
Psihopatologia nu abordează simptomatica dintr-o perspectivă organică (să răspundă la întrebarea „de ce?”),
ci se referă la modul cum se ... comportamentele anormale (să răspundă la întrebarea „cum?”)
- pătrunde în universul morbid al subiecților pentru a cunoaște
... psihologică anormală în realitatea sa
mijloacele sale de exprimare
raporturile sale de ...
Direcțiile psihopatologiei:
- explicativă – aflată în raport cu construcțiile teoretice (..., comportamentală, cognitivă, structurabil)
- descriptivă – descrie și clarifică experiențele anormale relatate de subiect/observate în
comportamentul său
o ea se află la răscrucea mai multor modele teoretice clinice și psihoterapeutice – e în măsură să
formuleze un model integrativ fără să țină cont de o singură abordare
Raportul cu alte științe
Psihopatologia își suprapune domeniul peste cel al psihiatriei – e despărțită prin intervenția psihoterapeutică
- Lăzărescu: perspectiva antropologică
e la marginea practicii medical-psihiatrice
poate releva lucruri esențiale despre om – despre ... structura existente
conștiente și alunecări spre ...
- Enădrescu: psihopatologia studiază fenomenele psihice morbide – se separă atât de psihologie cât și
de psihiatrie
o psihopatologia vede tulburările mentale din interior, iar cele medicale din exterior
- O extindere, dar și o conextiune importantă au intervenit între psihopatologie și restul medicinei prin
apariția viziunii psihosomative = preocuparea relației directe dintre tulburările afective și ... cu bolile
somatice
- ...: vorbește despre psihopatologia clinică = studiul anomaliilor psihice, prin referile la azuri clinice
ce conduc la cunoașterea simptomatologiei psihopatologice și la diagnotză
Modele în psihopatologie
După ... există 2 tipuri de modele
- Modelul cadru
o nu îl readucem în discuție și ... un context pe interpretarea datelor culese
e modelul ca instrument științific
- Modelul ipotetic
o model a cărui încercare de validare se face prin ... experimente folosite drept probă
Ionescu – 14 perspective de abordare
Modelul ateoretic
- A fost creat odată cu elaborarea DSM II și DSM III
- Vizează depășirea limitelor cunoștințelor actuale privind etiologia tulburărilor psihice și facilitarea
comunicării între clinicieni cu viziuni teoretice diferite...
- Sistem multiaxial de diagnostic – consecință a ateorismului
o Axele I și II – tulburări mintale – nu tulburări de personalitate
o Axa III – tulburări/afecțiuni fizice prezente și susceptabilitatea de a
avea impedimente în înțelegerea cazului
o Axa IV – probleme psiho-sociale și de mediu ce ar influența
diagnosticul
o Axa V – funcționarea psiho-socială și profesională a subiectului
- Modelul nu validează importanța niciunei teorii explicative și conturează configurația patologică
plecând de la elemente disparate (ajungând la un excesiv electism)
Modelul behaviorist
- Are 3 direcții principale în dezvoltarea lui
primele două – bazate pe paradigmele condiționării clasice și ale condiționării
operante
a treia – behaviorismul social/paradigmatic – ce influențează intervenția terapeutică și
modul de înțelegere a tulburării
- Asumpții
o comportamentele normale și anormale sunt dobândite și menținute prin mecanisme identice și
în conformitate cu legile generale ale învățării
- Se realizează o analiză cu scopul: precizarea ... de mediu ce sunt în relație cu comportamentele
respective
behavioriștii resping orice cauză internă ca o cauză comportamentală și leagă apariția
comportamentului de mediu
- Behaviorismul paradigmatic/social acordă o greutate sisteemelor de personalitate descrise de ... și
reprezintă repertorii comportamentali de bză – examinarea fiecprei sfere de personalitate în termeni
de comportamente lacunare/incorecte
o Nivelul ... după ...
biologic
invățarea animală ...
interacțiuni sociale
dezvoltarea copilului
personalitatea
evaluarea psihologică
psihologia anormală
terapie comportamentală
- Conceptul central: învățarea comunicativ-...
o grupe succesive ... de comportamente creează ... mai complexe
o răspunsul comportamentelor globale – cumulare ierarhică a invățării comportamentale ...
Modelul biologic
- Accentul este pus pe influențele
o modificări morfologice
o modificări fundamentale
ale sistemului nervos asupra tulburărilor ...
- Evoluția acestui curent: psihobiologia și organodinamismul
o Prezent: tulburările psihologice tind să fie .. și abordate din perspectiva ... și neurochimică și
golindu-se de orice conținut psihopatologic
Modelul cognitivism
- Explică tulburările ținând cont de procesele prin care subiectul dobândește informații despre sine și
despre mediu – asimilându-se pentru reglarea comportamentelor
- 2 teorii explică apariția depresiei:
o a lui Aaron Beck:
cauzele: schema depresogenă (... sau predispoziție) și stresul unor evenimente
de viață negative
cauze proximale: distorsiuni cognitive (erori logice)
cauze sufi ...: triada negativă (judecăți pesimiste despre sine, lume, negative
spre viitor)
Convingerile disfuncționale – cauză primară a simptomelor depresive
Triada neagră
o Sunt incapabil
o Toate acțiunile mele sunt eșecuri
o Viitorul nu are speranță
o Teoria disperării – 2 cauze ... ...
apariția evenimentelor de viață negative – negativitatea evenimentelor
o diateză legată de atribuire - ... ... ...
Modelul dezvoltării
- consideră că dezvoltarea psiholoci ca lipsa ... .... ... ... ...
o 2 perspective importante:
cea a lui Acherbach: perspectiva dezvoltării psihopatologiilor copilului și a
adolescentului
cea de-a 2-a: a rezultat din studiul sistematic al derulării vieții diferitor persoane cu
scopul de a ... indicii privind originile și dezvoltarea tulburărilor mentale
o 3 principii fundamentale
dezvoltarea continuă de la o stare de selectivă globalitate și lipsă de
diferențiere până la o stare de diferențiere crescândă – articulare și integrare
ierarhică
comportament timpuriu de dezvoltare este marcat de răspunsul imediat și
nemodulate la stimulii externi și la stările de nervozitate internă
o în timp ce o înaltă funcționare în dezvoltare e caracterizată de o
modalitate de sărpuns indirect, ideațională și ... ...
dezvoltarea implică o capacitate de a incorpora progresiv cerințele și valorile
sociale tot mai complexe
Modelul exosistemic
- Interacționalismul a evoluat spre abordarea ecosistemică datorită a două progrese epistemologice:
teoria generală a sistemului
ecologia umană
o Ecosistemul uman – unitate de bază în câmpul ecologiei umane – se schimbă permanent
pentru a-și menține stabilitatea
înțelegerea acestui paradox – utilitatea modelului pe mai multe nivele
o Simptomele unei persoane pot fi considerate drept o metaforă a relației interpersonale
o Modelul interacțiunii a lui ... are 4 componente:
o persoanele care au resursele ...... (bio-psiho-sociale) – încearcă să
înfrunte stresul
o mediul d eunde provine factorul de stres
o interacțiunea factorului de stres cu resursele organice – starea de stres
o psihopatologia, concepută ca fiind adaptativă, dacă ea e ... ... psiho și
fiziologic la stres
o Rețele sociale – a doua temă pentru ilustrarea abordării ecosistemice
există 3 tipuri de rețele sociale
a persoanelor normale
de tip nevrotic
de tip psihotic
o implicații practice în dezvoltarea strategiilor de
intervenție asupra ...
Modelul etnopsihopatologic
- Studiază raportul dintre tulburările psihopatologice și cultura pacientului
- Are 2 perspective:
Emică
subliniază ce e specific unei culturi
poate fi ilustrată în special prin sindroame, cu specificitate culturală, „legată
de cultură”
Etică
psivilegiază universalitatea tulburărilor și existența unor invarianți clinici
Modelul etologic
Etologia = studiul comportamentelor speciilor animale în mediul lor natural – a început să exercite o
influență asupra psihopatologiei
Teoria atașamentului
- atașamentul e definit drept o legătură cu rădăcini biologice între copil și cel ce îl îngrijește
- are scop atașamentul: securitatea – supraviețuirea copilului
o Atașamentul e mai degrabă o stare corporală obținută prin proximitatea față de
mamă/îngrijitor – apoi ea se transferă în trăire psihologică
el devine relativ stabil (aceste strategii de atașament)
relația cu îngrijitorul poate genera suferințe importante atunci când apare separarea
o componentă importantă a contribuției asupra înțelegerii manifestării psihopatologice:
descrierea schemelor comportamentale
o cercetarea bazată pe o abordare etologică are 3 faze: descriptivă, exploratorie și evaluativă
Modelul existențialist
- au abordări asupra
o situațiilor limită
o angoasei
o sinuciderii
o libertății de decizie
o autenticității
o filosofiei mentale
- În cadrul ei
trebuie o percepere a subiectului așa cum e el în realitate
descoperire a subiectului ca ființă umană în lume, nu simpla proiecție a teoriilor
despre el
- Asumpții
persoana umană trebuie considerată drept proces, nu produs
preocupați de problemele voinței și decizia umană – susține că subiectul poate
influența relația cu destinul
repune în discuție frontiera normalitate-patologie – o psihopatologie majoră ...
Modelul experimental
Pavlov – important experiment pe animale pentru a înțelege patologia umană
Psihopatologia experimentală – studiul comportamentelor patologice în mod experimental
Baruko și Jong – studiere pe animale a catatoniei – au atras atenția asupra studiului biochimic al psihozelor
și că se poate induce în laborator cu substanțe
Studiul experimental prezent la pacienți: cercetări privind viteza de tratare a informațiilor la persoanele cu
schizofrenie
Modelul fenomenologic
Psihopatologia fenomenoloică colaborează mai recenet cu ... – după o perioadă, ia în ... cognitivismul
contemporan și s-a articulat cu neuroștiința și ștințele ... - ...
Abordarea fenomenologică – are o strânsă legătură cu principalele sindroame psihopatologice pentru că se
referă la o sesizare directă a configurării acestora – fără intermedierea metodologică a listelor de simptome
Accentul e pus pe coerența fenomenelor psihopatologice
Are 2 demersuri principale
o unul descriptiv – se ocupă mai ales de ce trăiesc bolnavii, studierea stărilor sufletești și le dă
semnificație
o altul cu referințe filozofice – studierea melancoliei, schizofreniei, maniei
Are 2 caracteristici principale
o nu caută cauzele bolii
o încearcă să vadă care e experiența nebuniei
Modelul psihanalitic
Importanță în psihopatologie:
- contribuții:
importanța trecutului
importanța sexualității
importanța experiențelor individuale
concepe boala mintală dintr-o perspectivă funcțională, ca o tentativă de ... a unor
probleme ce nu ar fi rezultat altfel
- element cheie: importanța vieții timpurie – prima copilăriei – asupra viitoarelor comportamente
psihologice
A fost primul model ..., de nuanță psihobiologică, în care explicația bolii are la bază factori psihologici,
biologici și culturali
Modelul social
- se referă la influența factorilor sociali mai largi, ce sunt mai importanți decât alți ... ai bolii
- are la bază teoriile generale ale grupului, comunității și culturii – boala determinată de evenimente
sociale
Boala = lipsă temporară de adaptare creată de o situație neașteptată și care ar putea fi în curând corectată –
evită tendința de a subscrie boala
- are 2 obiecte de studiu
rolul factorilor sociali în etiologia manifestărilor psihopatologice (sociogeneză)
repercursiunea bolii asupra relației subiectului cu mediul său spcial
- are 2 teme de cercetare
o relația apariției tulburării cu apartenența la o clasă socială – ipoteza ... sociale
o variația ... a datelor epidemiologice (caz. suicid – schizofrenie)
Modelul structuralist
- cauzată explicații prin folosirea noțiunii de structură – poate fi definit ca angajamentul în care părțile
sunt dependente de întreg și ... între ele
- structura – Piajet insistă cu caracteristicile ei de ..., transfer și autoreglare
Modelul biopsihosocial
Derivat din teoria generală a sistemelor
- sistemul biologic pune accentul pe substratul
o atomic
o structural
o molecular
al bolii și impactul său asupra funcției biologice a subiectului
- sistemul psihologic pune accentul pe impactul factorilor psihodinamici, ai motivației și a persoanei
privind trăirea bolii și reacțiile ei
- sistemul social pune accentul pe influențele culturale și familiale asupra bolii
Engel:
- mecanisme care stau la baza tulburărilor psihosomatice – rezultat – ... ... componente psihologice în
determinarea tulburărilor considerate până atunci somatice
- influențele factorilor psihologici și sociali asupra tabloului clinic și evoluției bolii
o Această viziune a contribuit la analiza comportamentelor obișnuite ale subiectului în geneza
unor afecțiuni
diabet
hipertensiune, etc
Engel:
- fiecare sistem poate afectat și poate fi afectat de oricare dintre celelalte
- modelul lui: boala medicală e rezultatul direct al factorilor psihologici și sociali, ci încurajează o
înțelegere mai adecvată a bolii și a tratamentului
o Caracteristici
relația medic-pacient e complet critică
modelul e și un sistem închis și deschis în același timp – acceptul că persoana e o
realitate individuală
abordarea problemelor psihologice și sociale nu se poate face dacă subiectul
ne e ... ca un sistem închis cu caracteristici precise și determinate
Arii actuale
- cercetările mecanismelor bazale psiho-fiziologice prin studiul relațiilor dintre sistemul nervos central
autonom, ... și ...
o E un model plurifactorial și rămâne mainstream-ul ideologic pentru psihiatrii și a revoluționat
modelele de abordare
Dezavantaje și limite:
nu înregistrează și aspectul moral al naturii umane – probleme ca dragostea, libertatea,
credința nu pot fi explicate
Noi dimensiuni adăugate
- culturală
- spirituală
- informațională
- ecologică