Busuiocul

(Ocimum basilicum)

Substanțe utile din plante

Clasificare științifică:

Regn: Plantae
Diviziune: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Lamiales
Familie: Lamiaceae (Labiatae)
Gen: Ocimum
Specie: basilicum

Descrierea familiei

Familia Lamiaceaelor este familia botanică de dicotiledonate din care fac parte majoritatea
plantelor aromatice și, unele, medicinale așa încât foarte multe specii din această familie
produc uleuri volatile cu arome variate. În flora României se regăsesc 34 de genuri cu cca.
138 de specii spontane și cultivate.

Numele de “Labiatae” vine de la tipul de floare caracteristic familiei, zigomorfă, formată din
cel puțin două petale caracteristice – labii – una superioară și alta inferioară, unele specii au
5 petale unite și 5 sepale unite.

Lamiaceaele sunt plante cosmopolite, cele mai numeroase sunt erbacee, dar, pot fi și arbuști,
arbori sau, foarte rar, plante urcătoare.

Unele specii sunt crescute ca plante ornamentale sau pentru semințe sau tuberculi pentru
consum.

Frunzele sunt opuse și tulpina are patru muchii de cele mai multe ori.

Familia lamiaceaelor este apropiată de Verbenaceae. În urma studiilor genetice efectuate s-a
constatat că multe genuri din Verbenaceae ar trebui să treacă în Lamiaceae.

Descrierea morfologică a speciei

Frunzele sunt simple, glabre, pețiolate, având limbul ovat, ovat-lanceolat sau eliptic, cu vârful
ascuțit, marginea întreagă sau are dinți rari, rotunjiți, dispuse opus, decusate, de culoare verde
deschis, mătăsoase, cu lungimi cuprinse între 1,5–5 cm și late de circa 1–3 cm. Au, pe partea
inferioară, numeroase glande secretoare de uleiuri volatile. Culoarea, forma și mărimea sunt
caracteristici după care se diferențează soiuri. “Sunt varietăți ce prezintă frunze foarte mari și
gofrate, ce aparțin varietății O. basilicum var. bulatum și var. crispum, folosite în special
pentru salate, alte varietăți au frunze medii, verzi și roșii până la grena închis cu arome și
forme distincte, dar există și varietăți cu frunze mici, ușor rotunjite, folosite ca plante
decorative și ornamentale ce aparțin varietății O. basilicum var. minimum; florile au culoarea
variabilă, de la alb-roz până la diferite nuanțe de mov, sunt mici, grupate în câte 4-5
pseudoverticile, formând astfel inflorescențe spiciforme întrerupte; înflorirea, în câmp începe
în lunile iulie-septembrie și se continuă până la venirea înghețului; fructele se prezintă sub
forma unor tetraachene ovate, de culoare brun-negricioasă, grupate câte patru la baza
caliciului persistent; semințele sunt mici, de culoare neagră, ovoide, cu tegument tare,
chitinos.” (2019, Vasilica Luchian și colaboratorii). Floarea este zigomorfă și hermafrodită.
În mod neobișnuit pentru familia Lamiaceae, cele patru stamine și pistilul nu emerg de sub
marginea superioară a corolei, ci se sprijină pe cea inferioară. După polenizarea cu ajutorul
insectelor, corola cade și ulterior se dezvoltă patru achene. Planta este anuală și erbacee.

Origine și răspândire

Busuiocul își are originea în India, Iran, Afganistan, țări din Orientul Mijlociu, și a fost
naturalizată în zone din Africa și alte regiuni tropicale și subtropicale. În Europa este introdus
în secolul la XVI-lea, iar în bazinul mediteraneean este adoptat și inclus în cultura
gastronomică, fiind adusă în Grecia în vremea lui Alexandru cel Mare.

Tehnologia de cultură

Busuiocul este o plantă legumicolă, medicinală și decorativă, termofilă și heliofilă. Se

înmulțește prin semințe și se recomandă plantarea cu răsad produs în sere sau solarii încălzite.
Se seamănă după ce trece riscul de îngheț.

Pentru germinare, semințele au nevoie de temperaturi cuprinse între 12-22 de grade Celsius
pentru 14- 42 de zile. Pentru creștere are nevoie de 18-27 de grade Celsius, iar minima și
maxima suportate sunt 7, respectiv 35 de grade Celsius. Pentru lumină are cerințe ridicate.
Busuiocul are cerințe moderate față de sol, preferându-le pe cele mijlocii, bine drenate,
reavene, afânate. Crește pe soluri lutoase, luto-nisipoase, nisipoase și aluvionare, de fertilitate
medie, și, reacția ușor acidă (ph 6-7, până la 5-8).

Se poate cultiva la container. Recoltarea se face la înflorire, mai ales în scop terapeutic și
aromatic, sau, legumicol, în funcție de necesități. Frunzele se uscă sau se congelează, dar, în
primul caz, o parte semnificativă din uleiurile volatile se pierde.

Producția de semințe este de cca. 1t/ha.

Principala boală care atacă busuiocul este făinarea, iar dintre dăunători, cei mai întâlniți sunt
cicadele și afidele.

Busuiocul este o specie cu variabilitate mare, putând avea aromă și tărie foarte diferită, în
acord cu compuziția uleiului volatil determinat de sol, climă și condiții de creștere. Pe de altă
parte, el se hibridează ușor în cadrul speciei, putând rezulta soiuri noi, greu de recunoscut
imediat.

Compușii chimici

Organele supraterane, tinere, ale busuiocului conțin cca. 0,10- 0.20% uleiuri volatile. Ele sunt
compuse din linalol, metil carvicol, cineol, camfor, camfen, eugenol, alfa-pinen, citral,
cinamat de metil, acid oleanolic, betasitol-sterol, anetol, saponozide triterpenice, taninuri,
estragol, ocimen. Semințele conțin mucilagii.

Linalolul este un alcool monoterpenic aciclic cu efect parfumant, anestezic şi

antimicrobian.
Camforul este o cetonă monoterpenică cu acțiune: antibacteriană, antiseptică, analgezică,

brnohodilatatoare, fungicidă, insectifugă, nematocidă, pesticidă, neurotoxică şi alelopatică.

Camfenul este o monoterpenă biciclică aflată sub formă de hidrocarbură terpenică.

Eugenolul este un compus fenolic, un derivat alilic al guaiacolului.

Citralul și ocimenul sunt monoterpene aciclice, primul se găsește sub formă de aldehidă
terpenică, iar al doilea, sub formă de hidrocarbură terpenică.
Anetolul este un compus fenolic.

Acțiunea terapeutică a busuiocului

În fitoterapie este folosit ca antiseptic, carminativ, galactogog, antiemetic, diuretic,

antiinflamator, antigungic și febrifug, stimulează pofta de mâncare.

Se administrează intern: în afecțiuni digestive, colici intestinale, meteorism abdominal,

diaree, colită, infecții ale căilor respiratorii, anorexie, cefalee, bronșită, febră și răceli
frecvente, tuse, balonare, colici abdominale, enterocolită, insuficiență cardiacă cu edem,
infecții urinare, vomă, gută, stimulează lactația, indicat în andropauză, rol tonic și revigorant
pentru memorie, antidepresiv; extern: seboree, afte, guturai, răni purulente, rinită.

Infuzia

Se folosește o linguriță de plantă la o cană cu apă, de trei ori pe zi. În infecțiile căilor
respiratorii superioare, rinite, gripă, se recomandă și inhalațiile cu abur în care s-au antrenat
principiile active din busuioc. O lingură de plantă mărunțită se fierbe la o cană cu apă, de 2
ori pe zi, dimineața și seara. Se fac inhalații.

“Proprietățile aparent neobișnuite ale apei <<tratate>> cu busuioc se datorează dizolvării în

apă a uleiului volatil și a celorlalte principii active, cu acțiune dezinfectantă”. (2011, Valentin
Nădășan)

Alimentație

Sosul Pesto are ca ingredient principal busuiocul și este tradițional italian. Numele lui vine de
la cuvântul “pestare”, care se traduce prin zdrobire, la realizarea lui folosindu-se un mojar cu
pistil.

De asemenea cu ajutorul busuiocului se pot aromatiza o varietate mare de mâncăruri, de la

supe, ratatouille, la fripturi și paste, se consideră că are afinitate cu tomatele și vinetele.

Cel mai bine e să fie folosit proaspăt și să fie adăugat la sfârșitul gătitului.
Aromaterapie

Uleiul esențial se folosește în crearea de parfumuri și în aromaterapie.

Bibliografie și webgrafie

Jessica Houdret, The Complete Guide to Garden Herbs, Hermes House, 2011, Leichestershire

Eugen Mihăescu și colaboratorii, Dicționarul plantelor de leac, Editura Călin, 2008, București

Plante tămăduitoare din biblie, Paul Editions, 2018, București

Valentin Nădășan, Incursiune în fitoterapie, Casa de Editură Viață și Sănătate, 2011,

București;

Vasilica Luchian, Elena Săvulescu, Viorica Lagunovschi- Luchian, Alin Dumitru Rășină,
Plantele medicinale, aromatice și tinctoriale: sănătate și frumusețe, Editura Alpha MDN,
2017, Buzău;

Vasile Șonea, Ilie Echim, Lucian Jidav, Valentin Voican, Mică enciclopedie de Horticultură,
Editura Științifică și Enciclopedică, 1983, București;

Jenny Linford, Guide to Herbs, Parragon, 2012, China;

https://ro.wikipedia.org/wiki/Lamiaceae

https://en.wikipedia.org/wiki/Lamiaceae

https://www.botanistii.ro/blog/busuiocul-ocinum-basilicum/

https://www.horticultorul.ro/legume/busuiocul-ocimum-basilicum/

https://astrodeva.wordpress.com/2014/09/20/apa-de-busuioc/

http://inimafericita.ro/2015/04/20/apa-enzimatica-elixir-si-medicament-natural-povestea-apei-de-
busuioc/

Anexe

Apa enzimatică
“Apa enzimatica – elixir si medicament
natural + povestea apei de busuioc
Posted on April 20, 2015 by Alina Harnisfeger

Enzimele sunt implicate in orice functie biochimica si fiziologica ce are loc in corpul
nostru. Fiecare actiune a noastra in calitate de fiinte vii necesita enzime. Pentru ca
organismul sa functioneze in cea mai buna stare, sa invinga bolile si sa refaca celulele
afectate, este necesar ca enzimele sa fie vii si in cantitate mare. Ele ne refac organismul, il
apara si il sustin. Toate procesele vietii sunt formate dintr-o retea complexa de reactii
chimice cunoscute sub denumirea de metabolism. Enzimele sunt chiar catalizatorii care
fac posibil metabolismul. Enzimele sunt mai importante chiar decat vitaminele si
mineralele pentru a ne mentine sanatatea. De fapt, nu am putea trai in lipsa enzimelor, iar
daca activitatea lor este scazuta, ne confruntam cu diverse afectiuni. (Vezi articolul De ce
nu putem trai fara enzime).

Exista enzime metabolice si digestive pe care le avem in mod normal in corp si care ne ajuta
sa functionam normal, sa fim sanatosi si sa metabolizam bine nutrientii din alimente. Dar
exista si enzime alimentare, pe care le preluam din alimente si care ajuta procesul digestiv.
Ceea ce absorbim este mai important decat ceea ce mancam. Unii oameni absorb putini
nutrienti din alimente, chiar daca mananca relativ sanatos, deoarece le lipsesc enzimele.
Oricum, cu cat avem mai multe enzime in organism, cu atat mai bine.

Cele mai importante surse de enzime

 Germenii
  Fructele
 Legumele
 Semintele
 Nucile
 Toate alimentele crude

Aici intra in scena apa enzimatica – cea mai simpla metoda de a consuma enzime. Este bine
ca alimentele de mai sus sa nu lipseasca din meniul nostru zilnic, dar mai putem beneficia de
enzime si din apa enzimatica.

Ce este apa enzimatica

Apa enzimatica este apa plata pe care o bei in mod normal in care au stat la inmuiat fructe
si/sau legume, verdeturi, plante aromatice comestibile.

Apa enzimatica este la indemana tuturor si se prepara extrem de simplu. Ea este cu adevarat
elixir pentru ca este foarte bogata in enzime, antioxidanti, vitamine si minerale. Un
medicament natural cu gust placut si extraordinare beneficii pentru sanatate, pe care il luam
in timp ce ne hidratam. In plus, ea are puterea de a alcaliniza corpul, ceea ce ne ajuta sa tinem
bolile departe. Este perfecta pentru cei carora nu le place sa manance legume, fructe si
verdeturi. Ideal este sa mancam cat mai multe cruditati, dar daca nu o facem, putem bea apa
enzimatica preparata dupa gustul fiecaruia si astfel vom beneficia de o parte din enzimele,
vitaminele si mineralele pe care le contin vegetalele.

Cum se prepara apa enzimatica

 Fructele, legumele, verdeata si/sau plantele aromatice se taie bucati si se pun intr-un
borcan.
 Se completeaza cu apa plata (in cazul ideal apa de izvor).
 Se lasa timp de minim 8-10 ore sa stea la temperatura camerei pentru ca vegetalele sa
elibereze in apa bogatia de enzime, vitamine si minerale. Se poate lasa sa stea pana la
48 de ore, timp in care apa poate deveni usor acidulata. Apa enzimatica obtinuta din
fructe este gata cel mai repede, in 8-12 ore, fara sa fie o regula. Cu cat locul in care
asezi borcanul este mai racoros, cu atat mai mult timp trebuie sa-l lasi, dar nu mai
mult de 48 de ore.
 Se strecoara apa si se pastreaza la rece. Se bea fara restrictii de cantitate.

Cantitatile de vegetale pe care le pui in apa pot varia in functie de cat de concentrata/diluata
sau aromata vrei apa.

Din ce poti prepara apa enzimatica

 Fructe de orice fel, preferabil de sezon, cat mai proaspete, cat mai ecologice, sau
congelate.
 Legume proaspete: rosii, morcovi, ardei, castraveti, sfecla rosie, gulie, varza,
conopida, broccoli, etc.
 Vredeturi si plante aromatice: patrunjel, busuioc, cimbru, marar, ghimbir, oregano,
etc. – dupa preferinta.
 Plante medicinale: musetel, coada-soricelului, flori de soc, flori de salcam, frunze de
zmeur, etc.
  Orice combinatie din categoriile de vegetale de mai sus, dupa gust si preferinta.

Idei de ape enzimatice pe care le poti prepara

 apa de gulie
  apa cu visine, menta si lamaita
 apa enzimatica din spanac si visine
 apa din zmeura, pepene verde si grapefruit
 apa din frunze de zmeur, menta si melissa (lamaita), etc.

Apa enzimatica este si o buna modalitate de a elimina sucurile imbuteliate din alimentatie si
de a readuce sanatatea si vitalitatea intregii familii.

Povestea apei de busuic

Povestea adevarata care urmeaza, pe care am auzit-o de curand de la d-l Ioan Groza –
cunoscutul terapeut naturist din Arad, mi s-a parut mai convingatoare decat orice alta
pledoarie pentru folosirea busuiocului.

„Acum ceva vreme, am cunoscut un cuplu cu adevarat neobisnuit. Ea era foarte tanara si
luminoasa, iar el era foarte batran. Am crezut ca erau tata si fiica, iar cand ea mi l-a
prezentat drept sotul ei, nu mi-am putut retine un zambet. Dupa ce am discutat si s-a mai
destins atmosfera, la un moment dat acea femeie a zis:

-Stiu de ce ati zambit cand vi l-am prezentat pe sotul meu. Considerati ca eu sunt tanara si el
batran, dar sa stiti ca intre noi este o diferenta de doar trei ani.

Zic:

-Nu se poate, doamna!

-Dar cati ani imi dati?

-Sa tot aveti 32 de ani sau, hai sa zic, 35 de ani.

-Ei bine, am… 65 de ani.

Eu am inlemnit.

-Dar cum v-ati mentinut aceasta tinerete?

-In viata mea am mancat foarte multe cruditati, paine numai neagra, carne foarte putina –
chiar deloc. Dar nu numai cu aceste alimente mi-am mentinut tineretea. Eu de la 20 de ani
consum apa cu busuioc. Pun intr-un borcan cu apa trei crengute de busuioc uscat – iarna
si primavara, si verde – vara si toamna. Acest preparat cu busuioc, pur si simplu imi
mentine tineretea.

Si mi-au adus si buletinele, pentru ca mie nu-mi venea sa cred.

-Sotul meu bea tuica, iar eu – apa de busuioc, mi-a explicat doamna.”

Povestea apei de busuioc este preluata de la Astrodeva.” (2015, Alina Harnisfeger, articol
preluat de pe http://inimafericita.ro/2015/04/20/apa-enzimatica-elixir-si-medicament-natural-
povestea-apei-de-busuioc/ )