22 Lin A trai in inima suferintele lui Dumnezeu New 04.6.

2 EFREM 05 MAI

Rugăciune emoționantă a Papei Francisc: 'Doamne Iisuse, născut sub bombele de

la Kiev, mort în braţele mamei într-un buncăr din Harkov, ai milă de noi!'
16/03/2022

"Doamne Iisuse, născut sub bombele de la Kiev", "mort în braţele mamei într-un buncăr din
Harkov", "trimis pe front la 20 de ani, ai milă de noi!", a spus suveranul pontif, vizibil mişcat,
citind rugăciunea unui episcop italian pentru Ucraina la sfârşitul audienţei generale săptămânale
de la Vatican.

"Şi când vei opri mâna lui Cain, ai grijă şi de el. El este fratele nostru", a continuat el.

"Iartă-ne dacă (...) prin durerea noastră legitimăm brutalitatea actelor noastre", a spus suveranul pontif în
faţa miilor de credincioşi adunaţi în sala de audienţe Paul al VI-lea, dintre care unii ţineau
steaguri ucrainene.

A trăi în inimă suferințele lui Dumnezeu

Temeți-vă tare de a merge la litughie din obișnuință. Străduiți-vă de fiecare dată a trăi mai adânc ceea ce
trăia Hristos în vremea Cinei celei de Taină, când a întemeiat această mare taină care este Euharistia.
Astfel liturghia va fi mântuitoare nu numai pentru voi, ci și pentru toți cei care iau parte la ea.

Nu este numai al preoților a trăi în inimă suferințele lui Dumnezeu pentru o lume pradă păcatului și morții.
(Arhimandritul Sofronie, Din viață și din Duh, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, p. 40)
PUTERE – FASCISMUL – Guvernarea majoritatii fara drepturi pt minoritati
Madeleine Korbel Albright

“Fascism: A Warning” (HarperCollins, 2018), former Secretary of State Madeleine Albright writes that a
fascist “is someone who claims to speak for a whole nation or group, is utterly unconcerned with the rights
of others, and is willing to use violence and whatever other means are necessary to achieve the goals he or
she might have.”

Efrem

OCHIUL – VEDEREA - Cunoasterea de taina = Vederea de taina

"Vederea de taină este iubirea. Doar pe cel pe care îl iube ști îl po ți vedea dincolo de tine, fără să prefaci
realitatea cu propriul subiectivism. Când vezi prin iubire, nu te mai schimbi, ci ai acea tărie neclintită”
(Ierom. Ghelasie Gheorghe).

https://www.facebook.com/ghelasiegheorghe/posts/1041358199850017

VINO SI VEZI, DOAMNE

Adica : vezi = cunoaste si spune-mi si mie

Epifania Acasă
AM VĂZUT LUMINA CEA ADEVĂRATĂ
Perioada în care ne aflăm acum aduce nu numai mărturii ale Învierii, ci ne şi provoacă să răspundem
acestor mărturii. Apostolii au mărturisit că L-au văzut pe Domnul, lucru care l-a provocat pe Toma să
dorească să-L vadă şi el. Aceasta pentru că vederea lui Dumnezeu este cel mai puternic argument al
relaţiei cu El şi de multe ori este și suficient. Ştim acea pildă din Pateric, în care se spune că un părinte
venea adeseori la Sfântul Antonie cel Mare, împreună cu al ți doi fra ți, dar el niciodată nu întreba nimic,
încât Sfântul Antonie a ajuns să-i zică: „Atâta vreme ai de când vii aici și nimic nu mă întrebi”. Şi iată
răspunsul acestui tânăr, prin care s-a dovedit însă că este un mare călugăr: „Destul îmi este numai să te
văd, părinte!” Într-adevăr, dacă nu ne mulţumim cu faptele unui om și dacă nu suntem capabili să primim
viaţa lui, la ce ne mai foloseşte să-i primim învăţătura? Astfel că drumul spre inima cuiva trece întotdeauna
prin vedere. De aceea şi spunem că vedem pe cineva cu ochi buni sau nu, căci vederea este cea prin care
un om este acceptat sau nu în inima noastră.
Nu întâmplător, Biserica a rânduit ca în ultima duminică dinainte de Înăl țarea Domnului să ni se prezinte
minunea săvârşită de Hristos asupra unui orb din naştere. Acest tânăr a fost tămăduit de Hristos într-un
mod special: Hristos a făcut tină, a pus-o în locul unde trebuiau să fie ochii, i-a creat ochi şi astfel i-a dăruit
vederea. În cuvântul meu aș vrea să mă refer nu atât la cel care n-a văzut până la un moment dat şi apoi a
început să vadă, căci lucrurile mi se pare că sunt destul de clare pentru cei ce cred, cât mai mult la cei
cărora li se pare că văd, dar care de fapt nu văd. Pentru că riscul cel mare, ce se perpetuează până în
zilele noastre, este ca noi să avem pretenţia că vedem; să ni se prezinte înaintea noastră minunea, iar noi
să refuzăm, spunând că aceasta nu se poate înţelege.
Pe lângă vederea trupească, v-am mai vorbit adeseori despre alte două vederi: cea intelectuală, adică
înţelegerea, care este o capacitate a omului și care, de obicei, se dezvoltă firesc prin cunoa ștere atunci
când omul trăieşte într-un mediu prielnic, și cea duhovnicească care, de altfel, le cuprinde şi pe celelalte
două. Vederea duhovnicească îl împline ște pe om, ajutându-l să depăşească nu numai statutul de vieţuitor
al acestui pământ, ci să se depăşească chiar pe sine, adică din om trupesc să devină om duhovnicesc, din
cetăţean al pământului să devină cetăţean al cerului. Pentru a dobândi o astfel de vedere avem nevoie să
fim călăuziţi de credinţă şi, totodată, în această lumină a credinţei să ne dezvoltăm conştiinţa sau
cunoştinţa de Dumnezeu şi de sine. Ba, mai mult, să ne dezvoltăm întreaga fiinţă în armonie, începând de
la relaţia cu Dumnezeu, până la cea dintre trup şi suflet, ajungând la o armonie desăvârşită, chiar dacă
trăim într-o lume nebună. Aceasta înseamnă că toate îşi capătă sens: nu numai ploaia, ci şi grindina; nu
numai bucuriile, ci şi necazurile. Cum a spus Dreptul Iov: „Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu
vom primi oare şi pe cele rele?” Noi am răspunde clar că nu, dar el vedea cu ochii sufletului că tot a șa
lucrează şi răul, care de fapt nu are valoare în sine, atunci când este controlat de bine.
Iubiţii mei, veţi zice că noi suntem credincioşi, noi vedem, doar de aceea venim la biserică, de aceea
credem, ne ferim de păcate, de aceea avem o imagine bună și ne respectă oamenii”. Căci totuşi Biserica
are cea mai mare cinstire și românii au în ea cea mai mare încredere. Cred că tot aşa gândeau cărturarii şi
fariseii. Aici e marea problemă. Ei au fost singurii dintre iudeii credincio și care s-au opus lui Hristos,
socotind că sunt îndreptăţiţi să-L judece şi chiar să-L osândească. Ei aveau pretenţia că văd. Cred că
problema aceasta se pune şi în zilele noastre, la majoritatea din noi. Se pare că acum to ți care credem în
Dumnezeu semănăm cu cărturarii şi fariseii. Toţi le ştim pe toate. Toţi vedem. Însă ni se pare doar că
vedem, pentru că ne-am obişnuit să vedem cumva. Mitropolitul Antonie Plămădeală spunea că orbul din
evanghelia de astăzi nu s-a descurcat să se întoarcă acasă după ce a început să vadă și a trebuit să
închidă ochii și să se folosească de celelalte capacităţi cu care era obişnuit, căci îi era mai u șor să nu vadă
ceea ce nu cunoștea. Cam aceasta este imaginea pe care eu o am, începând cu mine, dar în ce priveşte
vederea lui Dumnezeu.
De aceea, într-un pericol mai mare decât acest orb suntem noi. De ce crede ți că fariseii și cărturarii s-au
întors mai greu spre Hristos, decât vameşii şi desfrânatele? Pentru că unii socoteau că văd, iar alţii ştiau că
erau orbiți de patimi și că duceau o via ță întunecată din punct de vedere religios. Iată cum propria noastră
credinţă poate să ne devină piedică spre Hristos. Pericolul în care ne aflăm este de a duce o viaţă
amestecată, împăcând păcatul cu credinţa. Ba, mai mult, ne cosmetizăm viaţa pentru ca nu cumva să
ajungem să fim socotiți necredincioși. Un lucru este clar: păcatul orbeşte. Dar să ştiţi că îi orbeşte şi pe
teologi, şi pe preoți, nu numai pe credincio și. Problema este dacă teologii, preo ții sau călugării, care ştiu
teologie, se mai văd orbiți de păcat sau nu; dacă credincioşii noştri, care citesc și ştiu multe, mai sunt
conştienţi sau nu că păcatul i-a orbit. Iată motivul pentru care, în primele veacuri, mărturisirea păcatelor era
atât de mult la îndemâna credincioşilor, încât aproape că împlineau cuvântul Domnului, Care i-a spus lui
Petru să-l ierte „de 70 de ori câte 7” pe fratele care îi va gre și. Este singura Taină care poate fi repetată de
mai multe ori asupra aceluiaşi credincios, chiar în aceeaşi zi. Căci, dacă te speli des, se presupune că vrei
să rămâi curat.
Iubiţii mei, vederea cea duhovnicească poate fi socotită ca hrana sufletului nostru. Un poet contemporan,
Ioan Alexandru, spunea că „în ceruri oamenii se hrănesc din priviri”. Şi cred că ni se întâmplă şi pe pământ
să ne hrănim astfel, când vedem ceva frumos sau stăm în preajma a ceea ce ne este drag, uitând și de
mâncare, şi de oboseală. Și hrănindu-ne astfel, nu-l consumăm pe celălalt și nu distrugem nimic. Și astfel
începem să devenim celălalt. Iată motivul pentru care insist adeseori asupra faptului că hrana cea
duhovnicească începe cu a sta în preajma Cuvântului lui Dumnezeu, a-L primi în sufletul nostru, a ne hrăni
cu Iisus Hristos ca şi Cuvânt. Să ne jertfim pentru ca să ne putem uni cu Trupul şi Sângele Lui, să-i
aducem o parte din noi ca jertfă la altar, pentru ca apoi, cele aduse devenind Trupul şi Sângele Domnului,
să ne împărtăşim cu El. Nu să consumăm, ci mai întâi să jertfim, pentru ca să ne împărtăşim apoi de jertfă.
Căci Hristos, Dumnezeul nostru, a venit nu numai să deschidă ochii unui orb din naştere, ci, atât prin
această minune, cât și prin toată prezenţa şi lucrarea Sa, a venit să ne deschidă, să ne lumineze şi, mai
mult decât atât, să ne înveţe cultura vederii și a vieţii celei duhovniceşti, aşa încât să putem spune şi noi
într-o zi, ca Apostolul Pavel: „Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veşnice”. Amin.
Fragmente din predica Părintelui Ioan Cojanu la Duminica a VI-a după Pa ști – A Orbului din na ștere (25
mai 2014)
Bogdan Chiorean
Am avut un pacient care orbise din cauza unei tumori ce’i invadase fa ța.
Nu s’a mulțumit boala doar cu atât și a început să’i devoreze obrajii, nasul, globii oculari, de trebuia să’l
mintă colegii când îl pansau ca nu cumva să pună mâna și să simtă relieful cancerului.
Când ești orb, te poți plânge de multe. Eu m’a ș fi tânguit de pierderea autonomiei, de faptul că trebuie să fii
asistat la orice gest pe care’l faci și de câte și mai câte...
El, însă, a zis doar atât: „ce rău îmi pare că nu vă pot vedea pe voi, cei care mă îngriji ți!”
Cred c’a fost prima dată când m’am gândit la faptul că dragostea presupune, în mod necesar și suficient,
vederea.
De’asta a vrut Toma să’l vadă pe Hristos, nemul țumindu-se cu mărturii. Și de’asta zicem noi că ochii care
nu se văd, se uită.
Apoi, erau dăți când ucenicii care întâlneau un pustnic, nu îi mai cereau niciun cuvânt de învă țătură, ci
spuneau, simplu: „ne e de’ajuns doar să te vedem!”
Când nu mai vrei să vezi pe nimeni, de fapt, nu mai vrei să iube ști. Și, invers, când ai multă dragoste, te
bucuri și de vederea unui om ce umblă pe stradă’n miez de noapte.
Pentru că iadul e ne-vedere, iar Raiul e bucuria de’a sta cu to ți la masă, în lumină.

https://www.facebook.com/permalink.php?
story_fbid=pfbid0f21qu4eQASwcb2kqeqXLwKnhxbtaNJmnxodzNECM63wwyL9YQxseeDi6jxHgmoZXl&id=
100014029950935
COLOURS

Masina de surfilat
Taietor de material
Taietor de material

Taietor de material

Taietor de material

Taietor de material

Font NSimSum

Ebrima

Gill Sans MT
Style 0 A Char03.1

Style 0 A Char03.2

Style 0 A Char03.2

Style 0 A Char03.4

Style 0 A Char03.5

H1

H2

H3

H4
H5

H6

H7

H8

H9