Sunteți pe pagina 1din 321

MARILE SPERANXE

I
Din numele de familie al tat lui meu, Pirrip, şi din numele meu de
botez, Filip, limba mea de copil n-a izbutit s scoat alt cuvânt mai lung şi mai
l murit decât Pip. Şi fiindc eu îmi spuneam Pip, Pip am r mas.
Sus in c Pirrip este numele de familie al tat lui meu, bizuindu-m pe
autoritatea pietrei de pe mormântul lui şi pe spusele surorii mele, doamna Joe
Gargery, so ia fierarului din satul nostru. Întrucât nu mi-a fost h r zit s -mi v d
vreodat p rin ii şi fiindc nu mi-a c zut niciodat în mân vreun portret de-al
lor (c ci au tr it amândoi cu mult înainte de epoca fotografiilor), primele
imagini despre ei mi le-am pl smuit în chip nelogic dup pietrele de pe
mormântul lor. E ciudat c forma literelor de pe piatra tat lui m f cea s v d
un om oacheş, scurt şi îndesat şi cu p rul cre . Iar tr s turile inscrip iei: "De
asemeni şi Giorgiana, so ia celui de mai sus", m duser la concluzia c mama
era pistruiat şi boln vicioas . Cât despre cele cinci romburi de piatr , înalte de
câte un picior şi jum tate, care se înşirau frumos al turi de mormântul
p rin ilor; în amintirea celor cinci fra i ai mei, care au renun at foarte de
timpuriu s -şi mai croiasc drum prin via a aceasta de lupte, lor le datorez
credin a c bie ii copii s-au n scut cu to ii culca i pe spate şi cu mâinile
înfundate în buzunarele pantalonilor şi c nu şi-au scos mâinile din buzunare
cât timp au tr it.
Locuiam într-un inut ml ştinos, lâng cotitura cea mai mare din vale a
fluviului, la 20 de mile dep rtare de mare. Se pare c cea mai vie şi mai
puternic impresie despre identitatea lucrurilor de care-mi amintesc, am
dobândit-o într-o zi rece, zi neştears din mintea mea, spre sear . În ziua de
care vorbesc, am descoperit c locul acela, posomorât şi acoperit cu urzici, e
cimitirul; c r posatul Filip Pirrip şi Georgiana, "so ia celui de mai sus" sunt
mor i de-a-binelea şi îngropa i; c Alexandru, Bartolomeu, Avram, Tobias şi
Roger, copiii celor mai sus pomeni i, sunt mor i şi ei şi îngropa i; c întinderea
necultivat de dincolo de cimitir, str b tut de gropi şi pres rat cu cantoane,
pe care p şteau cirezi, e ara mlaştinilor; c şuvi a plumburie de la cap tul ei, e
fluviul; c locul îndep rtat şi s lbatic de unde n v leşte vântul, e marea şi c
pumnule ul acesta de om, care tremur şi scânceşte, înfricoşat de tot ce vede, e
Pip.
- Tac - i gura o dat , strig o voce însp imânt toare, şi un om se ridic
dintre morminte, lâng uşa care d dea în biseric . Stai liniştit, diavole, c de
nu, î i frâng gâtul!
Era un om înfricoş tor, îmbr cat într-o hain grosolan cenuşie şi avea
o c tuş mare de fier la picior. P l rie nu avea şi ghetele îi erau rupte; era legat
la cap cu o basma zdren uit . Ar ta ca un om ieşit din ap sau din noroi, lovit şi
t iat de pietre, în epat de urzici şi sfâşiat de m r cini; şchiop ta, tremura, se
holba la mine şi morm ia tot timpul; din ii îi cl n neau, când m apuc de
b rbie.
- V rog, domnule, s nu-mi frânge i gâtul, l-am implorat eu. V rog
frumos.
- Cum te cheam ? întreb omul. Spune iute.

1
- Pip, domnule.
- Unde locuieşti? Numaidecât s -mi spui.
Am ar tat cu degetul în direc ia unde se întindea satul nostru, printre
aninii şi plopii de pe malul neted, cam la o mil dep rtare de biseric .
Dup ce m-a privit o clip , omul m întoarse cu capul în jos şi cu
picioarele în sus şi-mi goli buzunarele. Dar, în afar de o bucat de pâine, nu
g si nimic. Când biserica se întoarse din nou în picioare - c ci omul era atât de
iute în mişc ri şi atât de puternic, încât r suci biserica cu susul în jos, în fa a
mea - cum spun, când biserica se întoarse din nou în picioare, eu şedeam
tremurând coco at pe o piatr înalt de mormânt, în timp ce el înfuleca pâinea
cu l comie.
- M i puştiule, f cu omul, lingându-şi buzele, dar dolofan obraji mai ai.
Cred c , într-adev r, aveam obrajii dolofani, deşi pe atunci era cam
mititel şi nu prea voinic pentru vârsta mea.
- S fiu al naibii, dac nu i-aş mânca! spuse omul, cl tinând
amenin tor din cap. Z u dac n-aş face-o.
Mi-am exprimat cu gravitate dorin a ca acest lucru s nu se întâmple şi
m-am încleştat cu putere de piatra pe care m aşezase omul, întâi ca s m in
mai bine şi apoi ca s nu cumva s încep s plâng.
- Ia spune-mi, f cu omul, unde i-e mama?
- Acolo! am r spuns eu.
- Omul tres ri ca şi cum ar fi vrut s-o ia la goan , se opri, apoi, şi se
uit în urm .
- Acolo, am explicat eu: "deasemeni şi Georgiana", aceea este mama.
- A! f cu el, întorcându-se; şi la de al turi de ea e tat l t u?
- Da, domnule, am spus eu. "R posat în aceast parohie".
- Aha! bodog ni omul, gânditor. Şi tu pe lâng cine tr ieşti acum, dac
cumva te mai las eu cu zile?
- Cu sora-mea, doamna Gargery, nevasta lui Joe Gargery, fierarul.
- Fierarul, aha! f cu el. Şi-şi privi piciorul.
Dup ce-şi plimb de câteva ori privirea întunecat de la picior la mine.
se apropie de piatra pe care şedeam eu, m apuc de amândou mâinile şi m
împinse pe spate, inându-m cât putea mai departe de el; ochii lui se uitau
p trunz tori în ai mei şi eu îl priveam cu dezn dejde.
- M i b ie aş, m întreb dac s te las cu zile. Ştii ce-i aia o pil ?
- Ştiu, domnule.
- Dar haleal , ştii ce-i?
- Ştiu.
Dup fiecare întrebare, m înghiontea mai tare, ca s m fac s m
simt mai slab şi ca s m înfricoşeze mai r u.
- Ai s -mi aduci o pil . M împinse din nou. Şi ai s -mi aduci haleal .
Şi iar m smuci. Dac nu î i scot m runtaiele. Şi m mai zgâl âi pu in.
Eram atât de îngrozit şi de ame it, încât m-am ag at de el cu amândou
mâinile.
- Dac-a i fi atât de bun şi m-a i l sa s stau drept, poate c n-aş mai fi
atât de ame it şi aş în elege mai bine, îndr zni eu.
Mi-a dat un ghiont zdrav n şi m-a r sucit din nou şi biserica s ri din
nou deasupra moriştii de vânt din vârf. Apoi m-a inut în pozi ia de drep i, pe

2
marginea pietrei de mormânt şi mi-a spus aceste cuvinte însp imânt toare:
- Mâine, dis-de-diminea , ai s -mi aduci pila şi ceva haleal . Mi le
aduci la Baterie, vezi colo. Aşa ai s faci şi nu cumva s îndr zneşti s sufli o
vorb cum c m-ai v zut. Aşa, poate te las cu zile. Dac - i dai în petec şi sufli
m car o vorbuli , cât o fi ea de mic , î i scot inima şi fica ii şi-i m nânc frip i.
Acum s ştii c eu nu-s singur. Mai e un b iat cu mine. Doamne, ce om! Pe
lâng el, eu sunt înger. B iatul acesta aude tot ce spun eu acum. Dânsul are un
fel de-al lui s umble cu puştii şi s le scoat inima şi fica ii. Degeaba
încerci s te ascunzi de el. Po i s z vor şti uşa, s te ascunzi în pat, s te
ghemuieşti, s - i tragi aşternutul peste cap şi, când i-e lumea mai drag s
crezi c-ai sc pat de el, se furişeaz b iatul şi- i spintec burta şi- i scoate
m runtaiele. Acum s ştii c abia-abia îl in în frâu ca s nu se repead la tine.
Cu greu îl in, c el vrea mor iş s - i scoat m runtaiele. Ei, ce spui?
I-am spus c am s -i aduc pila şi ce-oi g si de-ale gurii, şi c , a doua zi,
dis-de-diminea , o s vin cu lucurile la Baterie.
- Spune: S m tr zneasc Dumnezeu de n-oi face aşa! se r sti omul.
Am spus dup el şi omul m-a luat jos de pe piatr .
- Şi acum, mai spuse el, s te ii de f g duial şi s nu ui i de b iatul
la. Car -te acas .
- Bun seara, bâigui eu.
- N-ar strica s fie bun , spuse el, aruncând o privire în jurul lui, peste
câmpia rece şi umed . Mai bine aş fi broasc sau peşte!
Şi omul îşi cuprinse trupul cu mâinile încrucişate la spate,
strângându-se de parc i-ar fi fost team s nu se desfac în dou buc i şi porni
şontâc, spre gardul bisericii. M uitam dup el cum îşi croia drum printre
urzicile şi m r cinii care creşteau pe marginea gropilor, ca şi cum ar fi dat la o
parte mâinile mor ilor; care se întindeau din morminte, ca s -l prind de glezn
şi s -l trag în untru.
Când ajunse la gard, îl s ri cu picioarele lui amor ite şi epene, apoi se
întoarse spre mine. Când l-am v zut întorcându-se, m-am îndreptat cu fa a spre
cas şi am luat-o la s n toasa. Dar, dup câteva clipe, m-am uitat în urm şi
l-am v zut înaintând spre fluviu, strângându-şi trupul cu mâinile ca şi mai
înainte şi c lcând cu picioarele lui julite pe pietroaiele pres rate prin mlaştini,
ca s se foloseasc trec torii de ele, când începeau ploile mari sau în timpul
fluxului.
B l ile mi se p reau o dung dreapt şi neagr , în timp ce st team şi m
uitam dup el; şi fluviul era o alt dung orizontal , mai îngust şi mai
luminoas decât dunga b l ilor, iar cerul era o es tur de dunguli e dese, roşii
şi negre. Am izbutit cu greu s desluşesc, la malul fluviului, dou lucruri negre
care p reau c stau în picioare: unul dintre ele era farul, care folosea
marinarilor la cârmuit; sem na cu un butoi f r doage, în vârful unei pr jini şi
ar ta tare urât, când îl vedeai de aproape: cel lalt era o spânzur toare cu nişte
lan uri ag ate de ea; acolo atârnase, nu demult, un pirat. Omul mergea
şchiop tând spre spânzur toare, ca şi cum ar fi fost însuşi piratul, care ar fi
înviat, ar fi coborât de pe spânzur toare şi s-ar fi dus s se spânzure din nou. Şi
când am v zut c vitele din cireada îşi înal capetele şi se uit dup el, m-am
întrebat dac nu cumva se gândesc şi ele la acelaşi lucru. M-am uitat în jurul
meu ca s -l v d pe b iatul cel înfricoş tor, dar nu era nici ipenie de om. Apoi
m cuprinse iar şi frica şi am pornit-o din nou spre cas f r s m mai opresc.

3
II

Sor -mea, doamna Gargery, era cu peste dou zeci de ani mai în vârst
decât mine şi se bucura de un renume grozav în mintea ei şi a vecinilor, pentru
c m crescuse "ca în palme". Încercam s -mi dau singur seama de în elesul
acestor cuvinte şi fiindc ştiam c avea o mân grea şi c avea obiceiul s-o
abat asupra so ului ei şi a mea, deopotriv , îmi spuneam c Joe Gargery şi cu
mine fusesem amândoi crescu i "ca în palme".
Nu prea era ar toas sor -mea şi, nu ştiu de ce, mi se p rea c trebuie
s -l fi determinat pe Joe s-o ia de nevast tot cu palmele. Joe era un b rbat
frumos; fa a lui senin era înconjurat de un p r b lai şi albastrul irişilor lui era
atât de deschis, de parc s-ar fi amestecat cu albul ochilor. Era blând, duios,
împ ciuitor, prostu - s rmanul de el - un fel de Hercule în putere dar şi în
sl biciune.
Sor -mea avea p rul şi ochii negri şi pielea atât de roşie, încât uneori
m întrebam dac nu cumva se freca cu o r z toare, în loc s se frece cu un
s pun. Era înalt şi osoas şi purta întotdeauna un şor grosolan, prins în spate
cu un nod şi o nelipsit b rbi p trat pe care erau prinse mii de ace de cusut şi
cu g m lie. I se p rea o cinste nemaipomenit pentru ea şi o mare ruşine pentru
Joe, c era silit s poarte tot timpul şor ul acesta. Deşi, z u c nu-mi dau
seama de ce era silit s -l poarte, sau de ce nu-l scotea ori de cât ori vroia.
Fier ria lui Joe era lipit de casa noastr , o cas de lemn cum erau mai
toate locuin ele din inut, în vremea aceea. Când m-am întors acas de la
cimitir, fier ria era închis şi Joe st tea singur în buc t rie. Cum eram tovar şi
de suferin şi, în aceast calitate, ne f ceam unul altuia nenum rate dest inuiri,
Joe îmi şi împ rt şi una, în clipa în care am ridicat z vorul şi mi-am aruncat
privirea spre vatr , unde şedea el.
- Doamna Joe a ieşit din cas de zece ori pân acum ca s te caute, Pip.
Şi, culmea culmilor, adineaori s-a mai dus înc o dat .
- Adev rat?
- Da, Pip, spuse Joe. Şi, din p cate, a luat şi "gâdiliciul" cu ea.
La aceast veste dureroas , am început s -mi r sucesc, cu ochii a inti i
asupra focului, singurul nasture care îmi mai r m sese. "gâdiliciul" era un b
cu cap tul de cear , lustruit de atâtea atingeri cu s rmana mea f ptur .
- Ba se aşeza, m l muri Joe, ba se scula. Pe urm , a pus mâna pe
"Gâdilici" şi-a âşnit afar . Aşa a fost, f cu Joe, scormonind focul cu v traiul şi
privindu-l int : a âşnit afar .
- De mult a plecat, Joe? Il tratam pe Joe ca pe un copil mai mare şi ca
pe un tovar ş de joc.
- Ştiu eu, Pip, spuse Joe, uitându-se la ceasul olandez din perete; e
plecat de vreo cinci minute. Vine, ascunde-te în dosul uşii, b iete, şi pune
prosopul între tine şi uş . I-am urmat sfatul. Sor -mea deschise uşa mare şi,
dându-şi seama c exist undeva o piedic , ghici îndat pricina piedicii şi îşi
urm cercet rile cu ajutorul "Gâdiliciului". Încheierea a fost c m-a aruncat
spre Joe (se folosea adesea de mine ca de un proiectil conjungal). Joe, fericit s
m primeasc în orice condi ii, m vâri în vatr şi f cu zid de ap rare cu
piciorul lui.

4
- Unde ai fost pân acum, maimu oiule? întreb doamna Joe b tând cu
piciorul în podea.
S -mi spui numaidecât de ce îmi sco i sufletul şi-mi am r şti via a, c
de nu, te scot din col ul la, m car de-ai fi tu Pip de cincizeci de ori şi de-ar fi
el Gargery de cinci sute de ori.
- Am fost doar pân la cimitir, bâigui eu de pe sc unaşul pe care
şedeam, frecându-m de perete.
- La cimitir! repet sor -mea. Dac n-aş fi fost eu, de mult i-ar fi
putrezit oasele la cimitir. Cine te-a crescut ca în palme?
- Dumneata, am spus eu.
- Şi de ce, m rog? ip sor -mea.
- Nu ştiu, scâncii eu.
- Nici eu nu ştiu! spuse sor -mea. A doua oar n-aş mai face-o. Atât
ştiu. Pot s spun c , de când te-ai n scut tu, nu mi-am scos şor ul nici o zi
m car. Parc nu era de ajuns s fiu nevast de fierar - şi, pe deasupra, a lui
Gargery, - mai trebuia s - i fiu şi ie mam .
M-am uitat la foc şi gândurile mi se dep rtar de la întâmpl rile
acestea. C ci fulgerul din ara mlaştinilor, cu piciorul înc tuşat, b iatul cel
misterios, pila, mâncarea şi f g duiala însp imânt toare pe care o f cuse,
f g duiala c voi pr da casa care m ad postea, r s rir toate din jarul
r zbun tor.
- Sigur, f cu doamna Joe, ag ând "Gâdiliciul" la locul lui. Sigur, la
cimitir! Uşor v vine s spune i "la cimitir". De fapt Joe nici nu pomenise
m car de cimitir. Pe mine o s m duce i, într-o bun zi, la cimitir, voi doi, şi
frumoas pereche o s mai fi i f r mine!
În timp ce sor -mea preg tea ceştile de ceai, Joe se uit peste picior
spre mine, ca şi cum, în mintea lui, şi-ar fi f cut socoteala ce fel de pereche am
fi noi doi, în împrejur rile dureroase, pe care le schi a sor -mea. Apoi, îşi
mângâie musta a şi p rul, urm rind-o pe doamna Joe cu ochii lui albaştri, cum
f cea de obicei în împrejur ri vijelioase.
Sor -mea avea un fel foarte hot rât de a t ia pâinea pentru noi şi de a o
unge cu unt. Mai întâi, împingea bucata de pâine în b rbi şi, uneori, se
prindea câte un ac în pâine, pe care, dup aceea, îl descopeream în gur . Pe
urm , lua pu in unt (nu prea mult) pe vârful cu itului şi-l întindea pe pâine ca
un farmacist care ar fi preparat un medicament, întrebuin ând cu dexteritate
amândou p r ile cu itului, cur ind şi potrivind untul în jurul cojii. Apoi,
d dea avânt cu itului şi reteza o felie, cu o mişcare de fier str u; în cele din
urm , înainte de a desp r i felia de bucata de pâine, o t ia în dou jum t i din
care Joe c p ta una şi eu alta. De data aceasta, deşi mi-era foame, nu
îndr zneam s m nânc pâinea. Sim eam c trebuie s p strez ceva pentru omul
cel înfricoş tor şi pentru aliatul lui, b iatul cel mai înfricoş tor. Ştiam eu c
doamna Joe este o gospodin foarte cump tat şi c , în cercet rile mele, s-ar fi
putut s nu g sesc nimic în c mar . De aceea, am hot rât s ascund felia de
pâine în pantalon. Curajul de care aveam nevoie pentru înf ptuirea acestei
hot râri mi se p rea nespus de mare. Era ca şi cum mi-aş fi pus în gând s m
azvârl din vârful unei case înalte sau s sar în fundul unei ape adânci. Şi
hot rârea mi se p rea şi mai greu de îndeplinit din pricina neştiutorului Joe. Ca
doi buni prieteni lega i între ei printr-un fel de francmasonerie, dup cum am

5
mai spus, stabilisem obiceiul ca, în fiecare sear , s ne lu m la întrecere când
mâncam pâinea, ridicând în t cere feliile în sus, ceea ce ne umplea de admira ie
reciproc şi ne d dea imbold pentru noi sfor ri. În seara aceea, Joe m îmbie
de câteva ori s încep întrecerea noastr prieteneasc , ar tându-mi felia lui,
care sc dea v zând cu ochii; dar, de fiecare dat , m vedea cu cana galben de
ceai pe un genunchi şi cu felia cu unt neatins pe cel lalt. În cele din urm ,
mi-am dat seama cu dezn dejde c treaba pe care o pl nuisem, trebuie
îndeplinit şi c ar fi mai bine s-o îndeplinesc în chip cât mai firesc, atât cât îmi
îng duiau împrejur rile. M-am folosit aşadar de un moment când Joe şi-a întors
capul şi am vârât felia de pâine în pantaloni.
Joe era cam nec jit de lipsa mea de poft de mâncare, aşa c muşc
am rât din felia lui; nu-i prea tihnea mâncarea. Am învârtit gânditor îmbuc tura
prin gur mai mult ca de obicei şi, în cele din urm , am înghi it-o ca pe o
pilul . Era gata s muşte din nou şi-şi aplecase tocmai capul într-o parte ca s
m soare pâinea mai bine, când îşi arunc privirea spre mine şi a v zut c felia
mea disp ruse.
Mirarea şi nedumerirea cu care se opri, cu o clip înainte de a muşca,
erau prea izbitoare ca s nu atrag luarea aminte a sorei mele.
- Ce s-a întâmplat? întreb ea cu vioiciune, punând ceaşca pe mas .
- Z u, Pip! murmur Joe, cl tinând dojenitor din cap. M i b iete! O s i
se aplece. O s i se opreasc undeva. Nici n-ai avut timp s mesteci.
- Ei, ce s-a întâmplat? repet sor -mea mai aspru ca înainte.
- Ar fi bine dac-ai putea s tuşeşti şi s-o scuipi, spuse Joe însp imântat.
E drept c nu-i frumos, dar s n tatea-i s n tate.
- Între timp, sorei mele îi s rise muştarul; se n pusti la Joe, îl apuc de
must i, şi-l cioc ni cu capul de perete; iar eu st team la col , privind la cele ce
se petreceau, cu un aer vinovat.
- Aşa poate ai s spui ce s-a întâmplat, spuse sor -mea gâfâind; şi nu te
mai bolba la mine. Joe se uita la ea neputincios, apoi muşc dezn d jduit din
pâine, cu ochii la mine.
- Ştii, Pip – începu Joe solemn, cu obrajii umfla i de ultima îmbuc tur
şi vorbind tainic, ca şi cum am fi fost singuri - noi doi am fost întotdeauna
prieteni şi, s m fereasc Dumnezeu s te vorbesc de r u dar, - şi-şi mişc
scaunul, cu ochii în podea, apoi îşi ridic privirea spre mine - dar n-am mai
auzit s înfulece cineva în halul acesta.
- Ce, a înfulecat mâncarea? strig sor -mea.
- Ştii, m i b iete, urm Joe, f r s -şi fi înghi it îmbuc tura şi uitându-
se când la mine, când la doamna Joe, înfulecam şi eu când eram de vârsta ta;
când eram mic, eram printre cei mai meşteri la înfulecat; dar n-am mai pomenit
s înfulece cineva ca tine, Pip. Slav Domnului c n-ai murit!
Sor -mea f cu o s ritur pân la mine, m înşfac de p r şi nu rosti
decât aceste cuvinte însp imânt toare: Vino s te doftoricesc.
În vremea aceea, nişte p c toşi de medici reînviaser moda apei de
catran şi doamna Joe avea totdeauna provizii mari din acest medicament, în
dulap; credea c pe cât era de gre os, pe atât era de folositor. Uneori, îmi d dea
cantit i atât de mari din aceast b utur mântuitoare, pe care o socotea un
înt ritor f r seam n, încât mi se p rea c miros ca un gard proasp t vopsit. În
seara de care vorbesc, fa de gravitatea cazului meu, a fost nevoie de o

6
jum tate de litru din vestitul amestec, pe care sor -mea mi-l turn pe gât, spre
marea mea uşurare, inându-mi capul la sub ioar ; ar tam chiar ca o cizm
într-o tr g toare de cizme. Joe sc p numai cu un sfert de litru; pe acesta trebui
s -l înghit (spre marea lui durere), "pentru c îl r scolise şi pe el". Judecând
dup mine, aş spune c , dac cumva nu-l r scolise înainte de a lua apa de
catran, cu siguran c , dup aceea, l-a r scolit zdrav n.
E un lucru groaznic s fii chinuit de conştiin ; dar când un biet b iat,
în afar de acea nelinişte tainic , a cugetului, mai e chinuit şi de o ap sare, care
se exercit asupra piciorului, v pot spune c zbuciumul e de nedescris. Gândul
vinovat c trebuie s-o fur pe doamna Joe - nici o clip nu-mi trecea prin gând
c-am s -l fur pe Joe, fiindc socoteam c niciunul dintre lucrurile gospod riei
nu era al lui - acest gând - nevinovat, unit cu necesitatea de a ine necontenit
pâinea cu unt cu mâna, fie c şedeam, fie c eram trimis în buc t rie s aduc
ceva de acolo, m scotea aproape din min i. Şi, uneori, când vântul sufla
dinspre b l i, a â ând focul, mi se p rea c aud glasul omului cu piciorul în
fiare, glasul omului care m pusese s jur c voi p stra taina şi care îmi spusese
c nu poate fl mânzi pân a doua zi şi c vrea de mâncare. Alteori gândeam: şi
dac b iatul, care cu greu, poate fi inut în frâu ca s nu-şi înfig mâinile în
m runtaiele mele, nu mai are r bdare sau greşeşte şi crede c are dreptul la
inima şi fica ii mei ast zi, în loc de mâine! Dac e adev rat c p rul i se face
m ciuc de spaim , atunci, în seara aceea aşa trebuie s se fi f cut p rul meu.
Dar poate nu i s-a f cut nim nui niciodat p rul m ciuc de spaim .
Era în ajunul Cr ciunului, între şapte şi opt seara, dup ceasul olandez
şi eu trebuia s învârtesc la budinc , cu un linguroi de aram . Am încercat s
m apuc de treab cu greutatea pe picior (ceea ce îi aduse iar aminte de chipul
omului cu piciorul în fiare); încercarea de a scoate felia de pâine cu unt pe la
glezn , d du greş. Am avut norocul s m pot furişa afar din odaie şi s -mi
ascund o parte din conştiin a vinovat , în od i a mea din pod.
- Ascult ! am f cut eu, dup ce am sfârşit cu învârtitul. M înc lzeam
pu in la vatr , înainte de a fi trimis la culcare. Acestea-s tunuri, Joe, nu-i aşa?
- Aha, f cu Joe; iar a evadat un puşc riaş.
- Ce înseamn asta, Joe? am întrebat eu.
Doamna Joe care d dea întotdeauna l muriri, ori decât ori era nevoie,
spuse ar goas :
- Evadat, evadat, evadat.
D dea defini ii, aşa cum îmi d dea pe gât apa de catran.
În timp ce doamna Joe st tea aplecat deasupra lucrului de mân , eu îmi
uguiai buzele ca s -i şoptesc lui Joe: "Ce-i aia puşc riaş?" Joe îşi uguie şi el
buzele ca s -mi dea un r spuns meşteşugit, dar eu nu am prins decât o singur
vorb : Pip.
- Ieri seara, a sc pat un puşc riaş, spuse Joe cu glas tare; dup apusul
soarelui,au tras cu tunul, ca s înştiin eze lumea. Acum cic înştiin eaz lumea
pentru un altul.
- Cine trage cu tunul? am întrebat eu.
- D -l încolo de b iat, se amestec sor -mea, încruntându-se la mine,
deasupra lucrului de mân , toat ziua pune întreb ri. Nu pune întreb ri şi n-o s
i se r spund minciuni.
Mi se p ru nepoliticos din partea ei s -mi dea de în eles c ar fi fost în

7
stare s -mi r spund minciuni, chiar dac eu i-aş fi pus întreb ri. Dar ea nu era
politicoas decât când avea musafiri.
În clipa aceea, Joe îmi a â şi mai mult curiozitatea, c ci bietul om îşi
d dea osteneala s şuiere cu gura mare o vorb care mie mi se p rea c este:
"toane". De aceea, am ar tat cu o mişcare fireasc spre doamna Joe şi-mi
uguiai buzele ca s întreb: Ea? ar Joe, care nici nu voia s aud ce-i şuieram
eu, deschise din nou gura mare şi-mi arunc un cuvânt de neîn eles. Îns eu tot
nu am priceput nimic.
- Doamn Joe, am spus eu, neîntrez rind alt solu ie, dac nu te superi,
de unde trage cu tunul?
- Dumnezeu s te binecuvânteze! exclam sor -mea cu un glas de parc
n-ar fi vrut s spun asta, ci tocmai contrariul. De la galere. Joe tuşi cu
imputare, ca şi cum ar fi spus: doar i-am şoptit 1.
- Aşa-i cu b iatul sta! se înfurie sor -mea, ar tându-mi cu acul de
cusut şi cl tinându-şi capul înspre mine. Nici nu i-ai r spuns bine la o întrebare
şi el î i şi pune alte dou zeci. Galerele sunt nişte vapoare pentru puşc riaşi, ştii,
acolo, dincolo de b ltoace. (La noi în inut aşa se spunea la mlaştini).
- M întreb cine st în vapoarele acestea de puşc riaşi şi de ce i-o fi
b gând acolo? am spus eu pe un ton foarte general şi cu o dezn dejde liniştit
în glas.
Întrecusem m sura şi doamna Joe se scul numaidecât de pe scaun.
-M i b iete, s - i spun ceva, începu ea; s ştii c nu te-am crescut ca-n
palme ca s -mi sco i sufletul. Dac te-aş fi crescut aşa, aş merita oc ri, nu
laude. Oamenii care ucid şi fur şi înşal şi fac tot soiul de p c toşenii şi pân
la urm sunt trimişi la ocn , oamenii aceştia, când sunt mici, omoar lumea cu
întreb ri. Şi acum, du-te la culcare!
N-aveam voie s iau lumânarea cu mine; în timp ce urcam sc rile şi
capul îmi vâjâia - c ci doamna Joe îşi întov r şise ultimele cuvinte, b tând toba
cu degetul în capul meu - m sim eam foarte zguduit de faptul c galerele îmi
erau atât de la îndemân . F r nici o îndoial , eram pe drumul care duce la
ocn . Începusem prin a omorî lumea cu întreb ri şi aveam de gând s-o fur pe
doamna Joe.
Din vremea aceea atât de îndep rtat şi pân acum, m-am gândit de
multe ori c pu ini oameni ştiu cât de tainice sunt spaimele celor mici. Oricât
de neîntemeiate ar fi ele, sunt totuşi spaime. Eram cumplit de însp imântat de
b iatul care vroia s -mi scoat inima şi fica ii; eram cumplit de însp imântat de
omul cu c tuşa la picior; eram cumplit de însp imântat de mine însumi, c ci
cineva îmi smulsese o f g duial îngrozitoare; nu aveam nici o n dejde în
sor -mea, care respingea toate încerc rile mele. Mi-era team s m gândesc la
câte aş fi fost în stare s fac, dac mi s-ar fi cerut, în singur tatea spaimei mele.
În noaptea aceea, nu m-a prins somnul decât o clip ; m vedeam plutind
în jos pe fluviu, spre galere, dus de fluxul vijelios de prim var ; vedeam apoi
stafia unui pirat, care îmi striga printr-un cornet acustic, în timp ce treceam
prin fa a spânzur torii, c ar fi mai bine s vin la mal şi s m las spânzurat pe
loc, decât s mai amân. Mi-era fric s m mai las prins de somn fiindc ştiam

1 În limba englez galerele sunt numite “hulks”. Iar cuvântul “ toane” se traduce în englezeşte prin “gulks”. De aceea, b iatul a
în eles toane, pe când Joe îi şoptise ” galere”.

8
c , o dat cu primele lic riri ale dimine ii, trebuia s fur din c mar . Nu puteam
s fac treaba aceasta în timpul nop ii, fiindc nu puteam s -mi fac rost de
lumin în t cere; ar fi trebuit s m folosesc de cremene şi aş fi f cut un
zgomot asem n tor cu z ng nitul pe care-l f ceau lan urile piratului.
De îndat ce mantia neagr a nop ii se f cu cenuşie, m-am sculat şi am
coborât sc rile; fiecare cr p tur de pe trepte striga în urma mea: Opriţi hoţul!
Scoal -te, doamn Joe! C mara era mai plin ca de obicei, fiinc era Cr ciunul.
Un iepure, care atârna cu capul în jos, m sperie, fiindc mi se p ru c -mi face
cu ochiul, ori de câte ori m întorceam cu spatele. N-am avut timp s m
conving dac era într-adev r aşa, fiindc n-aveam nici o clip de pierdut. Am
furat nişte pâine, nişte brânz , o jum tate de oal cu carne tocat , (pe care o
r sturnai în batist , împreun cu felia de pâine din ajun); am mai furat şi nişte
uic dintr-un ulcior de piatr (turnai uica într-o sticl pe care o întrebuin am
ca s fac licoare de Spania la mine, în odaie, f r ştirea nim nui, apoi sub iai
uica r mas în ulcior cu con inutul unei c ni, pe care o g sisem în dulapul din
buc t rie), un os cu foarte pu in carne pe el şi o pl cint rotund cu carne de
porc. Eram gata s plec f r pl cint , dar m sim eam ispitit s m urc pe un
raft, ca s v d ce era ascuns cu atâta grij în farfuria de p mânt din col şi am
descoperit astfel pl cinta. Am luat-o cu speran a c nu fusese f cut ca s fie
mâncat în zilele acelea şi c va mai trece timp, pân i se va descoperi lipsa.
În buc t rie era o uş , care d dea în fier rie; am descuiat, am ridicat
z vorul şi am luat pila din ajun, când m-am întors în goan de la cimitir, am
închis-o şi am luat-o la fug spre mlaştinile cufundate în cea .

III
Era o diminea b tut de brum şi foarte umed . Pic turile de ploaie
st teau aninate de fereastr , ca şi cum un spiriduş ar fi plâns toat noaptea şi
s-ar fi folosit de fereastra mea în loc de batist . Vedeam bruma pe tufişurile
dezgolite şi pe iarb , ca pe o pânz groas de p ianjen; pic turile se întindeau
de la o r muric la alta, de la un fir de iarb la cel lalt. Gardurile şi por ile erau
lipicioase de ploaie şi cea a care acoperea mlaştinile era atât de deas , încât
degetul de lemn de pe indicatorul care îndrepta lumea spre satul nostru - şi de
care oamenii nici nu voiau s ştie, fiindc niciodat nu se ab teau pe la noi - nu
l-am putut vedea decât când am ajuns chiar sub el. Şi, când m-am uitat în sus,
la deget şi la apa care curgea şiroaie din el, conştiin ei mele înc rcate i se p ru
c vede o ar tare, care m îndreapt spre ocn .
Cea a se îngroş mai tare când am ajuns la mlaştini, aşa încât, în loc s
m reped eu spre lucrurile din jurul meu, se repezeau ele la mine, ceea ce era
nepl cut pentru un cuget vinovat. Barierele, gropile şi malurile fluviului se
n pusteau la mine prin cea , ca şi cum ar fi strigat cu glas limpede: "Vine un
b iat care a furat o pl cint . Opri i-l!" Cirezile se repezeau şi ele spre mine, iar
boii se holbau şi scoteau aburi pe nas: "Ho omanule!" Un bou negru cu cravat
alb , care avea un aer aproape clerical, m privi atât de p trunz tor şi cu atâta
înc p ânare, apoi îşi r suci capul într-un chip atât de acuzator, în timp ce eu îl
ocoleam, încât bietul de mine izbucnii:
- N-am avut încotro, domnule! N-am luat-o pentru mine! Atunci boul îşi
l s capul în jos, scoase o şuvi de aburi pe nas şi, dup ce lovi cu piciorul de

9
dinapoi în p mânt şi-şi undui coada, se f cu nev zut.
Şi eu înaintam spre fluviu; dar oricât de repede fugeam, nu izbuteam
s -mi înc lzesc picioarele în care p trunsese umezeala, aşa cum p trunsese
c tuşa în piciorul omului pe care trebuia s -l întâlnesc. Cunoşteam destul de
bine drumul spre Baterie, fiindc fusesem acolo, duminic , cu Joe; Joe şedea pe
un tun vechi şi-mi vorbea de ştreng riile pe care le vom face când eu voi fi
ucenicul lui. Cu toate acestea, din pricina pâclei m-au îndreptat prea mult spre
dreapta şi am fost nevoit s m întorc pe malul noroios, pres rat cu pietre şi cu
ruşii care m surau în l imea fluxului. Înaintam gr bit, dup ce trecusem o
groap despre care ştiam c se afl foarte aproape de Baterie şi tocmai m
c ram pe dâmbul gropii, când omul r s ri în fa a mea. St tea cu spatele la
mine şi cu bra ele încrucişate şi cl tina din cap, ame it de somn. M gândeam
c i-ar face pl cere, dac aş r s ri pe neaşteptate în fa a lui, cu mâncarea în
mân , aşa c am înaintat tiptil şi l-am atins pe um r. Omul s ri în sus, dar nu
era omul meu, ci un altul!
Şi totuşi şi omul acesta purta o hain cenuşie şi grosolan şi o c tuş la
picior şi era şi el şchiop, r guşit şi zgribulit, întocmai ca şi cel lalt. Doar fa a îi
era altfel şi apoi purta o p l rie turtit şi cu boruri largi. Toate acestea le-am
z rit într-o clip , c ci doar o clip l-am v zut; pe urm omul m înjur zdrav n
şi ridic pumnul ca s m loveasc ; dar lovitura era prea slab şi nu m nimeni,
ba omul se şi împiedic şi era gata s cad ; apoi o lu la goan în cea ,
poticnindu-se de dou ori şi pieri din ochii mei.
- Acesta-i b iatul! gândeam eu şi inima-mi b tea. Cred c aş fi sim it şi
durere în ficat, dac aş fi ştiut unde se afl ficatul.
Am ajuns la Baterie şi acolo se afla omul pe care-l c utam; umbla de
colo pân acolo, şchiop tând şi cu bra ele încrucişate la spate, aşteptându-m
pe mine. Era înghe at de tot. Aproape c m aşteptam s -l v d pr buşindu-se în
fa a mea, mort de frig. Avea nişte ochi atât de înfometa i, încât, când i-am
întins pila, mi se p ru c , dac n-ar fi v zut leg turica cu mâncare, ar fi încercat
s m nânce unealta. De data aceasta, nu m r suci cu capul în jos şi cu
picioarele în sus ca s -mi goleasc buzunarele, ci m l s s stau în picioare, în
timp ce eu desf ceam leg turica şi scoteam tot ce aveam în buzunar.
- Ce-ai în sticl , b iete? întreb el.
- uic , am r spuns eu.
Omul începu s arunce carnea tocat în gur într-un chip foarte ciudat -
ar ta mai curând ca un om care pune în mare grab nişte provizii la o parte,
decât un om care m nânc - dar se opri ca s ia o duşc de b utur . Tremura
atât de r u c de-abia putea s in gâtul sticlei între din i, f r s -l muşte.
- Cred c ave i friguri, am spus.
- Sunt cu totul de p rerea ta, r spunse el.
- Nu prea e bine pe aici, l-am l murit eu. A i stat tot timpul prin
b ltoace şi-s pline de friguri. Şi de reumatism.
- N-avea grij c apuc eu s halesc înainte de m ia dracul, spuse omul.
Aş hali, chiar dac-aş şti c , dup aia, m aga acolo, pe spânzur toare. Vin eu
de hac frigurilor, n-avea grij . Înfuleca pâinea, carnea tocat , carnea de pe os,
brânza şi pl cinta în acelaşi timp, privind mereu b nuitor prin cea
şi oprindu-se, din când în când, din mestecat ca s asculte. Câte un sunet
adev rat sau închipuit, câte un z ng nit, care venea din partea fluviului sau

10
r suflarea vreunui bou, care umbla prin mlaştini, îl f ceau s tresar . Deodat
îmi spuse:
- Nu m tr dezi, m i drace? N-ai adus pe nimeni cu tine?
- Nu, z u nu, domnule!
- Şi nici n-ai l sat vorb s te urm reasc ?
- Nu.
- Bine, f cu el, te cred. Ai fi un câine dac , la vârsta ta , ai pune s
urm reasc pe un biet nenorocit, pe care şi aşa îl urm resc copoii pân -n
pânzele albe.
Din gâtlejul lui ieşi un sunet ciudat, ca şi cum omul ar fi avut un
ceasornic în untru, care trebuia s bat . Se şterse la ochi cu mâneca lui
zdren uit .
M cuprinse mila şi am îndr znit s spun, în timp ce el îşi vedea de
pl cint :
- Îmi pare bine c v place.
- Ai spus ceva?
- Am spus c -mi pare bine c v place.
- S tr ieşti, b iete. Îmi place.
M uitasem de multe ori la câinele nostru când mânca şi m izbi o
asem nare grozav între felul cum mânca dul ul nostru şi cum mânca omul. Ca
şi câinele, omul meu se repezea la mâncare. Apoi înghi ea sau, mai bine zis,
strivea gr bit mâncarea în gur şi, în timp ce mânca, tr gea cu ochiul în jurul
lui ca şi cum l-ar fi amenin at primejdia ca cineva s m nânce al turi de el, f r
s -l sfâşie cu din ii. În toate aceste am nunte, sem na leit cu un câine.
- Mi-e team c n-o s -i l sa i nimic, am început eu sfios, dup o t cere
şov ielnic , fiindc nu ştiam dac observa ia mea era politicoas . Nu mai am de
unde s iau pl cint . Certitudinea acestui fapt m silise s fac observa ia.
- S -i las? Cui s -i las? întreb omul, oprindu-se din ron it.
- B iatului de care a i vorbit. Care era ascuns cu dumneavoastr .
- A! r spunse omul, râzând r guşit. Lui? Da, da! Lui nu-i trebuie
haleal .
- Ba ar ta ca şi cum ar fi avut şi el nevoie, am spus eu.
Omul se opri din mestecat, privindu-m p trunz tor şi nespus de mirat:
- Când ar ta?
- Adineaori.
- Unde?
- Colo, am ar tat eu; acolo, l-am g sit mo ind şi credeam c sunte i
dumneavoastr .
Omul m apuc de guler şi se holb la mine atât de înfricoş tor, încât
îmi închipui c dorin a de a-mi frânge gâtul ren scuse în el.
- Era îmbr cat, şti i cum, doar cu p l rie, am explicat eu tremurând: şi,
cum s v spun - m osteneam s explic totul în chip foarte delicat - şi ar fi
avut şi el nevoie s împrumute o pil . N-a i auzit tunul, asear ?
- Va-s -zic , au tras cu tunul! îşi spuse el.
- M mir c v mai îndoi i, am spus eu. Noi l-am auzit de acas de la
noi şi noi st m departe şi ferestrele erau închise.
- Vezi c un om singur, în pustietatea aceasta, începu eu, un om cu
creierul gol şi cu burta goal , care se pr p deşte de frig şi de altele, nici nu mai

11
aude noaptea altceva decât bubuituri de tun şi strig te. Crezi c doar aude?
Vede solda i îmbr ca i în uniforme roşii şi lumina i de f clii, care-l înconjoar .
Aude cum ip num rul lui, cum îl strig , aude z ng nitul armelor, aude
ordinele: gata! înconjura i-l! şi oamenii pun mâna pe tine şi, când colo, nu-i
nimic. Dac n-am v zut o sut de solda i asear , care trop iau şi mergeau în
aliniere n-am v zut nici unul. Ce s mai vorbim de tras! Ziua în amiaza mare,
aud cum se cutremur cea a de bubuituri.
Vorbise ca şi cum ar fi uitat de mine, apoi m întreb :
- Dar omul la, n-ai b gat nimic de seam la el?
- Era plin de vân t i pe obraz, am spus eu, amintindu-mi de lucruri
despre care nici nu b nuiam c le ştiu.
- Aici? f cu omul, lovindu-şi f r mil obrazul stâng cu podul palmei.
- Da, acolo!
- Unde e? Omul îşi b g picul de mâncare, care-i mai r m sese, în
surtuc. Arat -mi drumul pe care a luat-o el. O s -l strivesc ca pe un copoi. Fir-
ar s fie de fierul sta care-mi roade piciorul. F -te încoa cu pila, b iete.
I-am ar tat locul unde cel lalt pierise înv luit în cea şi omul se uit
într-acolo timp de o clip . Apoi, se aşez pe iarba deas şi ud şi începu s -şi
piteasc fierul c tuşei ca un nebun, f r s se uite la mine, f r s se uite la
piciorul lui zgâriat. Avea mişc ri atât de brutale, de parc bietul lui picior n-ar
fi fost mai sim itor decât pila. Şi iar m cuprinsese teama de el, fiindc -l
vedeam atât de mânios şi, afar de aceasta, mi-era team s mai lipsesc de
acas . I-am spus c trebuie s plec, dar nu m-a luat în seam ; am socotit c cel
mai cuminte lucru e s-o iau din loc. M-am mai uitat o dat la el şi l-am v zut cu
capul aplecat peste genunchi, muncind din greu şi bolborosind blesteme la
adresa c tuşei şi a piciorului. M-am oprit în cea şi ultimul sunet care mi-a
venit de la el a fost hârşâitul pilei.

IV

Eram sigur c voi g si comisarul în buc t rie, aşteptând s m ridice.


Dar, nu numai c nu am g sit nici urm de comisar, dar ho ia mea nici nu
fusese descoperit . Doamna Joe era nespus de prins cu preg tirile; orânduia
casa pentru ziua cea mare şi Joe fusese aşezat în uşa buc t riei, ca s nu stea în
calea f raşului – un obiect spre care destinul îl împingea întotdeauna mai
devreme sau mai târziu, ori de câte ori sor -mea m tura podelele.
- Unde naiba ai fost? a fost urarea de Cr ciun a doamnei Joe, când eu,
împreun cu cugetul meu vinovat, ne-am f cut apari ia.
Am r spuns c fusesem în sat, ca s aud cântecele de Cr ciun.
- Bine, f cu doamna Joe, bine c n-ai f cut ceva mai r u. Nici vorb ,
gândeam eu.
- Poate, dac n-aş fi nevast de fierar şi n-aş robi toat ziua cu şor ul pe
mine, m-aş fi învrednicit şi eu s m duc s ascult cântecele, spuse doamna Joe.
Tare-mi plac cântecele de Cr ciun şi tocmai de aceea nu mi-e dat s le aud
niciodat .
Joe, care se aventurase în buc t rie în urma mea, dup retragerea
f raşului, îşi trecu podul palmei peste nas, cu un aer împ ciuitor, în clipa în

12
care doamna Joe îl fulgera cu privirea; iar când sor -mea îşi întoarse privirile în
alt parte, Joe îşi încruciş ar t toarele şi le ridic la vedere, în semn c
doamna Joe are toane. Toanele f ceau parte într-atâta din felul ei firesc de a fi,
încât s pt mâni de-a rândul, Joe şi cu mine umblam cu degetele ca nişte
adev ra i crucia i. Ne aştepta o mas minunat cu picior de porc afumat, cu
legume şi cu pui la frigare. O pl cint cu carne fusese preg tit în ajun (de
aceea nici nu se sim ise lipsa c rnii tocate) şi budinca se cocea. Aceste preg tiri
atât de înfrigurate au fost pricina pentru care Joe şi cu mine am fost lipsi i, f r
prea multe fasoane, de gustarea obişnuit de diminea :
- C doar n-o s m apuc s robotesc acum, s v înfund cu mâncare şi
s sp l vase, când am atâtea pe cap, spuse doamna Joe, pute i s fi i siguri de
asta!
Aşa c Joe şi cu mine am c p tat dou felii de pâine, afar , în curte, ca
şi cum am fi fost o trup de dou mii de oameni în marş for at şi nu un om şi un
copil care se afl la casa lor; am b ut şi câteva înghi ituri de ap şi de lapte din
nişte c ni de pe bufet, cerând tot timpul scuze cu privirile. Între timp, doamna
Joe puse perdelele curate la ferestre, b tu în cuie un volan de-a lungul vetrei, în
locul celui vechi şi deschise salonaşul din partea cealalt a s li ei, salonaş care
st tea tot timpul închis şi petrecea tot restul anului, într-un întuneric r coros,
ap rat de o hârtie argintie, care acoperea şi pe cei patru c ei de por elan cu
nasul negru şi cu un coşule de flori în bot, aşeza i doi câte doi pe c min.
Doamna Joe era o gospodin de o cur enie exemplar , dar avea un talent
deosebit de a face cur enia ei mai nepl cut decât îns şi murd ria. Cur enia e
tovar ş bun cu cuvioşenia şi unii oameni fac la fel cu doamna Joe, în ceea ce
priveşte religia.
Deoarece doamna Joe avea atâta treab , se ducea la biseric prin
delega ie, adic Joe şi cu mine ne duceam în locul ei. Când era îmbr cat în
haina de lucru, Joe ar ta ca un adev rat fierar, bine cl dit; în hainele de
duminic , îns , sem na, în cazul cel mai bun, cu o sperietoare de ciori. Nimic
din ceea ce purta duminica nu i se potrivea şi nu p rea s fie al lui şi totul îl
zgâria. De data aceasta, r s ri din odaia lui, în clipa în care clopotele de
s rb toare au început s sune, ca o adev rat întruchipare a mizeriei. Cât despre
mine, cred c în mintea sorei mele trebuie s fi existat gândul c eram un mic
criminal, pe care i-l adusese un poli ist mamoş (în ziua naşterii mele) şi c -i
fusesem l sat în seam pentru a fi tratat conform cu majestatea sa legea pe care
o înc lcasem. Se purta întotdeauna cu mine ca şi cum m-aş fi înc p ânat s m
nasc împotriva dictatelor în elepciunii, religiei şi moralei şi împotriva p rerii
prietenilor, care m sf tuiser s nu m nasc. Aşa încât, atunci când s-a hot rât
s -mi comande un rând de haine, croitorul a primit ordin s mi le fac strâmte
ca nişte haine de puşc riaş, ca nu cumva s -mi pot mişca în voie mâinile şi
picioarele.
Cred c înf işarea lui Joe şi a mea, mergând la biseric , trebuie s fi
fost mişc toare pentru inimile miloase. Şi, totuşi, suferin ele mele exterioare nu
însemnau nimic fa de ceea ce se petrecea în sufletul meu. Spaima care m
cuprindea, ori de câte ori Joe se apropia de c mar sau ieşea din cas , nu se
putea asem na decât cu remuşc rile care-mi chinuiau sufletul, când m
gândeam la fapta pe care o s vârşisem.
Ap sat de aceast tain , m întrebam dac biserica va avea puterea s

13
m apere de r zbunarea b iatului, în caz c aş m rturisi p catul în sfântul l caş.
M gândeam c , atunci când pastorul începe s citeasc strig rile şi spune: Şi
acum m rturiseşte, ar fi momentul potrivit s m scol şi s -i propun o
convorbire secret în sacristie. M gândesc c aş fi umplut de mirare mica
noastr adunare, dac m-aş fi folosit de acest mijloc dezn d jduit, c ci era zi de
Cr ciun şi nu duminic .
Domnul Wopsle, paracliserul, avea s ia masa la noi împreun cu
domnul Hubble, rotarul, şi cu doamna Hubble; de asemenea şi unchiul
Pumblechook (unchiul lui Joe, dar doamna Joe şi-l însuşise), care era un
negustor de grâne cu stare din oraşul vecin şi avea brişca lui. Trebuia s lu m
masa la unu şi jum tate. Când Joe şi cu mine ajunseser m acas , masa era pus ,
doamna Joe îmbr cat şi uşa de la intrare descuiat (în tot timpul anului era
încuiat ), ca s treac musafirii. Totul era luminat şi nimeni nu rosti nici o
vorb despre ho ia mea. Veni şi ora la care trebuiau s soseasc musafirii, dar
conştiin a mea nu se sim ea deloc mai uşurat . În afar de nasul lui roman şi de
capul lui chel şi lucios, domnul Wopsle mai avea şi o voce adânc de care era
nespus de mândru; era lucru ştiut printre cunoştin ele lui c , dac ar fi fost s
fac dup capul lui, ar fi putut s -l fac pe pastor s turbeze de ciud ;
m rturisea chiar el c , dac biserica ar fi fost "larg deschis ", voia s spun
pentru concursuri, şi-ar croi el drum, f r nici o îndoial . Deoarece, îns ,
biserica nu era "larg deschis ", bietul om nu era, dup cum am spus, decât
paracliser. Dar amarnic se mai r zbuna când spunea Amin; iar când cânta
psalmul, îl cânta întotdeauna în întregime şi-şi arunca privirile asupra adun rii,
ca şi cum ar fi spus: L-aţi auzit pe amicul de sus; acum cinstiţi-m cu p rerea
dumneavoastr asupra stilului meu!
Eu deschideam uşa musafirilor, f cându-i s cread c era un lucru
obişnuit pentru noi s deschidem uşa aceea. Am deschis-o mai întâi pentru
domnul Wopsle, apoi pentru domnul şi doamna Hubble şi, în cele din urm ,
pentru unchiul Pumblechook; "eram amenin at cu cele mai grozave pedepse,
dac îi spuneam unchiule.
- Doamn Joe, spuse unchiul Pumblechook, un om între dou vârste,
care r sufla greu şi se mişca încet, un om cu o gur ca de peşte, cu ochii holba i
şi f r via şi cu un p r de culoarea nisipului, care îi st tea epos în vârful
capului; ar ta ca şi cum ar fi încercat cineva s -l strâng de gât şi el, tocmai
şi-ar fi venit în fire.
- V-am adus drept urare de s rb tori, o sticl de vişinat şi v-am mai
adus şi o sticl de Porto.
De fiecare Cr ciun, îşi f cea apari ia cu aceleaşi cuvinte - pe care le
rostea ca şi cum ar fi spus o mare noutate - şi cu dou sticle pe care le purta ca
pe dou greut i. De fiecare Cr ciun, doamna Joe îi r spundea cum îi r spundea
şi acum: O, UnchiuI-Pumhlechook ! Ce dr guţ! şi, de fiecare Cr ciun, el
r spundea cum r spundea şi acum: Aşa precum meritaţi. Sunteţi s n toşi cu
toţii? Şi ce mai face flecuşteţul? la eram eu.
În ocazii din acestea, luam masa în buc t rie, iar nucile, portocalele şi
merele le mâncam în salonaş; schimbarea aceasta sem na cu schimbarea pe care
o suferea Joe când îşi îmbr ca straiele de duminic . Sor -mea era neobişnuit de
vioaie şi, în general, pot spune c era întotdeauna foarte dr g laş , când era în
societatea doamnei Hubble. Mi-amintesc c doamna Hubble, o femeie ascu it ,

14
cu p rul buclat şi care se îmbr ca în rochii de culoarea cerului, se bucura de
renumele c era foarte tân r , pentru c , nu ştiu în ce timpuri îndep rtate, se
c s torise cu domnul Hubble, care era mult mai în vârst decât ea. Iar despre
domnul Hubble mi-amintesc c era un b rbat zdrav n, pu in adus din spate, c
mirosea a rumeguş de lemn şi c umbla întotdeauna cu picioarele foarte
dep rtate unul de altul; când eram mic, vedeam mile întregi de teren printre
picioarele lui, când îl întâlneam pe câmp.
În aceast aleas societate, nu m-aş fi sim it la locul meu, nici dac n-aş
fi pr dat c mara. Nu pentru c st team înghesuit într-un col al mesei, cu masa
în piept şi cotul lui Pumblechook în ochi, nici fiindc n-aveam voie s vorbesc
(nici n-aveam chef s vorbesc, de altfel) şi nici fiindc eram osp tat cu
marginile solzoase ale picioarelor de g in şi cu acele col uri neştiute ale
porcului, de care bietul animal, când era în via , n-ar fi avut de ce s fie
mândru. Nu, toate acestea nu m-ar fi sup rat, dac oamenii m-ar fi l sat în
pace. Dar lor li se p rea c -şi pierd timpul, dac uit cumva s îndrepte mereu
conversa ia spre mine şi s m în epe. M sim eam ca un biet taur într-o aren
din Spania, atât de tare m usturau în ep turile lor.
Începur s m încol easc chiar de la începutul mesei. Domnul Wopsle
spuse rug ciunea cu un ton teatral - ast zi rug ciunea aceea mi se pare un fel de
amestec religios între cuvintele stafiei din Hamlet şi ale lui Richard al III-lea -
şi o încheie exprimându-şi dorin a de a ne vedea pe to i recunosc tori. La
aceste cuvinte, sor -mea se uit int la mine şi spuse cu o voce dojenitoare.
- Ai auzit? S fii recunosc tor.
- Mai ales, b iete, interveni domnul Pumblechook, s fii recunosc tor
fa de aceia care te-au crescut ca-n palme.
Doamna Hubble cl tin din cap şi, m surându-m de parc ar fi
fr mântat-o presim iri jalnice cum c n-o s-o sfârşesc bine, întreb :
- De ce, oare, nu sunt tinerii niciodat recunosc tori?
Acest mister moral era prea adânc pentru societatea noastr , aşa c
domnul Hubble îl dezleg scurt spunând:
- Vicioşi din natur . Toat lumea murmur : Adev rat! Apoi, m privir
cu to ii într-un chip deosebit de pl cut.
Când aveam musafiri, situa ia lui Joe era oarecum mai proast (dac
aceasta era cu putin ) decât când nu aveam. Dar, de câte ori putea, m ajuta şi
c uta s m mângâie în felul lui şi, de obicei, în timpul mesei, îşi manifesta
simpatia, servindu-m mereu cu sos, dac era sos la mas . Deoarece în ziua
aceea se afla sos din belşug pe mas , în momentul în care vorbeam, Joe îmi
puse cam vreun sfert de litru în farfurie.
Ceva mai târziu, tot în timpul mesei, domnul Wopsle f cu, cu oarecare
asprime, critica predicii din ziua aceea şi explic cam ce fel de predic ar ine
el, fireşte în cazul când uşile bisericii "ar fi larg deschise". Dup ce cinsti
musafirii cu enumerarea câtorva idei din predica pe care ar fi inut-o el, spuse
c socotea subiectul predicii prost ales pentru ziua aceea.
- Ceea ce este de neiertat, ad ug el, când se g sesc subiecte "pe toate
drumurile".
- Chiar aşa, f cu unchiul Pumblechook, ai pus degetul pe ran ! Roiesc
subiectele pe toate drumurile pentru cei care ştiu s pun mâna pe ele. De
aceasta avem nevoie! Nu trebuie omul s alerge prea mult dup un subiect, dac

15
umbl cu ochii deschişi. Apoi, domnul Pumblechook ad ug , dup câteva clipe
de gândire:
- Uit -te la friptura aceasta de porc. Şi aici g seşti un subiect! Uit -te
la friptur , dac ai nevoie, de un subiect!
- Aşa e. Ce înv tur pentru cei tineri, spuse domnul Wopsle; (ştiam
c acum trebuie s pomeneasc de mine); ce mai înv tur se poate scoate din
spusele acestea!
- Auzi ce spune? interveni sor -mea, deschizând o parantez sever .
Joe îmi mai d du pu in sos.
- Porcii, urm domnul Wopsle, cu glasul lui adânc şi ar tând cu
furculi a spre obrajii mei stacojii, ca şi cum ar fi rostit numele meu de botez,
porcii au fost dintotdeauna tovar şii celor risipitori. L comia porcului s fie un
exemplu pentru cei tineri. (Frumos îi st , gândeam eu, s spun aceasta, când
adineaori a l udat porcul, fiindc e gras şi fraged). Ceea ce este urât la porc,
este şi mai urât la un b iat.
- Sau fat , suger doamna Hubble.
- Sau fat , încuviin domnul Wopsle, cam enervat. Dar nu v d nici o
fat pe aici.
- Afar de aceasta, spuse domnul Pumblechook, întorcându-se brusc
spre mine, gândeşte-te c trebuie s fii recunosc tor. Dac te-ai fi n scut
purcel?
- Ba chiar aşa s-a n scut, dac se poate spune aşa ceva despre un copil,
spuse sor -mea ap sat.
Joe îmi mai d du pu in sos.
- Bine, dar eu vorbesc de un purcel cu patru labe, spuse domnul
Pumblechook. Dac te-ai fi n scut cum spun, ai fi fost, oare, acum aici la mas ?
Nu...
- Poate sub forma aceasta, interveni domnul Wopsle, ar tând cu capul
spre farfuria din mijloc.
- Nu, nu m gândeam la forma aceasta, domnule, îi r spunse domnul
Pumblechook, c ruia nu-i pl cea s fie întrerupt. Voiam s spun c n-ar fi putut
s trag folos de pe urma vorbelor lor şi s se t v leasc în belşug. Ar fi putut?
Nu, n-ar fi putut. Şi ce soart ar fi avut? Se întoarse din nou spre mine. Ai fi
fost pus în vânzare pentru atâ ia şilingi, dup pre ul pie ei şi Dunstable
m celarul, ar fi venit spre cote ul t u de paie, te-ar fi luat la sub ioar şi, cu
mâna cealalt , s-ar fi c utat prin buzunare ca s -şi g seasc cu itul şi aşa s-ar fi
s vârşit via a ta. Te-ar mai fi crescut cineva ca-n palme? Nici gând!
Joe îmi mai oferi nişte sos, dar mie mi-era team s mai iau.
Ai avut b taie de cap cu el, doamn Gargery, nu-i aşa? întreb doamna
Hubble cu comp timire.
- B taie de cap? f cu sor -mea. B taie de cap? Şi urm o list a tuturor
bolilor de care m f cusem vinovat şi a tuturor nop ilor şi zilelor când
refuzasem s dorm şi a tuturor locurilor înalte de unde c zusem şi a tuturor
locurilor joase în care c zusem şi a tuturor juliturilor pe care mi le f cusem
şi a tuturor ocaziilor când sor -mea m blestemase s intru în mormânt şi eu m
împotrivisem cu înc p ânare.
Cred c tare r u trebuie s se fi înfuriat romanii unii pe al ii din pricina
nasurilor. Poate c de aceea au şi ajuns un popor atât de neastâmp rat. În orice

16
caz, nasul roman al domnului Wopsle m înfurie atât de râu, în timp ce sor -
mea f cea pomelnicul tuturor nelegiuirilor mele, încât aş fi avut poft s trag de
el pân ce domnul Wopsle ar fi început s urle. Dar, tot ce îndurasem pân
acum nu era nimic fa de sim mintele groaznice care m cuprinseser , în
pauza care urm dup expunerea sorei mele, în care pauz se uitar cu to ii la
mine (lucru care m durea nespus) cu indignare şi groaz .
- Totuşi, spuse domnul Pumblechook, ducând frumuşel societatea spre
tema de unde porniser , şi porcul e bun la ceva când e fript, nu-i aşa?
- Serveşte-te cu uic , unchiule, spuse sor -mea.
Doamne, va-s -zic tot s-a întâmplat! O s descopere c uica e slab şi
o s spun c e slab ; eram pierdut! Mi-am încleştat mâinile cu piciorul mesei,
pe sub fa a de mas , aşteptându-mi soarta.
Sor -mea se duse dup ulciorul de piatr , se întoarse cu el şi turn toat
uica în paharul unchiului Pumblechook, fiindc nimeni altcineva nu bea uic .
Nenorocitul începu s se joace cu paharul, îl ridic , se uit la el în transparen ,
îl puse jos. Îmi prelungea groaza. În timpul acesta, doamna Joe şi Joe strângeau
iute masa, ca s serveasc pl cinta şi budinca. Nu-l sl beam din ochi. Cu
mâinile şi picioarele încleştate de piciorul mesei, îl vedeam pe nenorocitul de
Pumblechook atingând uşurel paharul cu degetele, ridicându-l, zâmbind,
aruncându-şi capul pe spate şi dând uica pe gât. O clip dup aceea, to i
musafirii încremenir , c ci domnul Pumblechook s ri în picioare, s r suci de
câteva ori ca şi cum ar fi fost cuprins de o criz de tuse m g reasc şi âşni
afar pe uş : apoi îl z rir m prin fereastr cum se zguduia şi scuipa, f când
nişte strâmb turi înfior toare ca un adev rat scos din min i. Eu m ineam
încleştat de col ul mesei, iar doamna Joe alerg afar . Nu-mi d deam seama
cum se întâmplase, dar eram sigur c -l omorâsem. În aceast situa ie groaznic ,
mi se p ru o uşurare când fu adus înapoi şi, aruncând o privire asupra tuturor
musafirilor, ca şi cum ei ar fi fost de vin , se l s pe scaun gâfâind:
- Catran!
Umplusem sticla cu con inutul c nii de ap de catran. Ştiam c îndat o
s -i fie şi mai r u. Am mişcat masa ca un mediu din zilele noastre, la o şedin
de spiritism, cu puterea strânsorii mele nev zute.
- Catran! strig sor -mea înm rmurit . Cum putea s ajung catran
acolo?
Dar unchiul Pumblechook, care era atotputernic în buc t ria sorei mele,
nu vroia s aduc de nimic; f cu un gest autoritar cu mâna, ca şi cum ar fi dat
totul la o parte, şi ceru s i se dea gin fierbinte. Sor -mea, care c zuse pe
gânduri a fost nevoit s aduc ginul, apa fierbinte, zah rul şi coaja de l mâie
şi s le amestece. Eram salva i cel pu in pentru moment. Tot mai st team cu
mâinile încleştate de col ul mesei, dar, de data aceasta, îl strângeam cu zelul
recunoştin ei.
Încetul cu încetul, m-am liniştit, am dat drumul la piciorul mesei şi am
început şi eu s m nânc din budinc . Domnul Pumblechook mânca şi el
budinc . Toat lumea mânca budinc . Apoi, domnul Pumblechook începu s
str luceasc , datorit influen ei binef c toare a ginului. Începusem s cred c o
s scap basma curat , când sor -mea îi spuse lui Joe:
- Farfurii curate.
M-am încleştat din nou de piciorul mesei şi l-am strâns la piept, ca şi

17
cum ar fi fost tovar şul meu dintotdeauna, prietenul scump al sufletului meu.
Prevedeam ce avea s urmeze şi sim eam c , de data aceasta, se sfârşise cu
mine.
- Trebuie s gusta i, spuse sor -mea, adresându-se oaspe ilor cu un
surâs dr g laş, trebuie s gusta i, înainte de a v ridica de la mas , din darul
minunat, pe care mi l-a trimis unchiul Pumblechook.
Parc trebuiau neap rat s guste! Nu prea era n dejde s guste ceva!
- Trebuie s şti i, mai spuse sor -mea sculându-se, c e vorba de o
minunat pl cint cu carne. Musafirii au murmurat admirativ. Unchiul
Pumblechook, mândru de a fi meritat cinstea semenilor s i, spuse foarte vesel,
mai ales fa de tot ce se întâmplase:
- Bine, doamn Joe, o s ne d m toat osteneala. Hai s gust m din
pl cint !
Sor -mea ieşi ca s-o aduc . Îi auzeam paşii îndreptându-se spre c mar .
L-am v zut pe unchiul Pumblechook jucându-se cu cu itul. Am v zut cum se
deşteapt pofta de mâncare în n rile romane ale domnului Wopsle. Am auzit-o
pe doamna Hubble spunând:
- O buc ic de pl cint n-are pereche în lume şi nu stric niciodat .L-
am mai auzit pe Joe murmurând:
- Ai s cape i şi tu pl cint , Pip. N-am s ştiu niciodat dac ip tul
meu ascu it de spaim a r sunat numai în mintea mea sau şi în urechile trupeşti
ale musafirilor. Sim eam c nu mai pot îndura, c trebuie s fug. Am dat
drumul piciorului mesei şi am luat-o la s n toasa. Dar nu am ajuns decât pân
la uş şi aproape c am intrat cu capul într-un grup de solda i înarma i dintre
care unul mi-a întins o pereche de c tuşe spunând:
- L-am g sit, haide i!

V
La apari ia şirului de solda i lovind cu patul puştilor înc rcate în pragul
uşii, s-au sculat cu to ii speria i de la mas , iar doamna Joe, care tocmai se
întorcea cu mâinile goale din buc t rie, se opri ca tr snit din jelania ei
nedumerit :
- Doamne fereşte, ce s-a întâmplat... cu... pl cinta!? Sergentul şi cu
mine eram în buc t rie, când doamna Joe se opri cu ochii holba i; eu începusem
s -mi vin pu in în fire. Sergentul era acela care îmi vorbise; acum se uita la
oamenii din odaie, cu c tuşele întinse îmbietor spre ei în mâna dreap şi cu
mâna pe um rul meu.
- S -mi fie cu iertare, doamnelor şi domnilor, spuse sergentul, dar,
dup cum am spus de la uş acestui domnişor fercheş, (de fapt nu spusese
nimic), urm resc pe cineva în numele Regelui şi am nevoie de fierar.
- Şi, m rog, ce treab ai cu el? se repezi sor -mea, c reia nu-i pl cea
faptul c avea cineva nevoie de Joe.
- Doamn , spuse politicos sergentul, dac-ar fi dup mine, aş r spunde:
cinstea şi pl cerea de a cunoaşte pe so ia lui m aduce aici, dar, fiindc vorbesc
în numele Regelui, spun c am o trebuşoar cu el.
Aceste cuvinte ale sergentului sunau foarte pl cut, aşa încât domnul

18
Pumblechook strig ca s aud cu to ii:
- Frumos, frumos!
- Uite despre ce este vorba, domnule fierar, spuse sergentul, care îl
descoperise pe Joe cu privirea; am avut un mic accident cu dr ciile acestea şi
v d c încheietoarea acesteia nu merge şi c tuşele nu se îmbin cum trebuie.
Vrei, te rog, s vezi ce s-a întâmplat, c am chiar acum nevoie de ele?
Joe îşi arunc ochii la c tuşe şi anun c e nevoie s aprind focul în
fier rie şi c treaba aceasta cere vreo dou ore de lucru.
- Adev rat? Atunci vrei s te apuci de lucru numaidecât? spuse
sergentul. C doar suntem în serviciul Majest ii Sale. Şi dac oamenii mei î i
pot fi de folos, cu pl cere or s te ajute. Apoi îşi strig oamenii, care au intrat
în buc t rie unul dup altul şi-şi îngr m dir armele într-un col . St teau cu
to ii ca nişte adev ra i solda i, când cu mâinile împreunate în fa , când
odihnindu-şi câte un picior sau umerii; uneori îşi îndreptau centiroanele sau
cartuşierele; alteori deschideau uşa şi scuipau în curte. Toate acestea le
vedeam, f r s -mi dau seama c le v d, c ci eram aproape mort de spaim .
Dar, în elegând pân la urm c nu pentru mine erau c tuşele şi c solda ii erau
cu mult mai interesa i decât pl cinta, aşa încât o l saser în umbr , am început
s -mi adun gândurile.
- Vrei s -mi spui, te rog, cât este ceasul? întreb sergentul, adresându-se
domnului Pumblechook, ca unui om a c rui putere de judecat îndrept ea
p rerea c el şi Timpul erau unul şi acelaşi lucru.
- E trecut de dou şi jum tate.
- Nu-i r u, f cu sergentul gânditor; chiar dac suntem sili i s st m aici
dou ore, tot ieşim la socoteal . Cam ce dep rtare s fie de aici pân la
mlaştini? Nu mai mult de o mil , dup socoteala mea.
- Chiar o mil , spuse doamna Joe.
- Foarte bine. O s -i lu m prin surprindere, când se întunec . Chiar
pu in înainte, aşa am dat ordin.
- Puşc riaşi, domnule sergent? întreb Wopsle cu glas nep s tor.
- Chiar aşa! r spunse sergentul. Doi. Ni s-a spus c mai sunt înc prin
mlaştini şi cred c n-or s încerce s-o ştearg de acolo, înainte de a se întuneca.
A i mai v zut oameni din aceştia? În afar de mine, toat lumea r spunse nu, cu
convingere. Dar nimeni nu se sinchisea de mine.
- Bine, f cu sergentul. Cad ei în curs , când le-o fi lumea mai drag .
Hai, domnule fierar! Dac dumneata eşti gata, apoi şi Regele este gata.
Joe îşi scoase haina, vesta şi cravata şi îşi pusese şor ul de piele. Apoi
intr în fier rie. Unul dintre solda i deschise obloanele de lemn, altul aprinse
focul, altul învârtea la foale, iar ceilal i st teau în jurul focului, care începu, în
curând, s duduie. Pe urm , Joe începu s loveasc şi s izbeasc cu ciocanul şi
iar s loveasc şi iar s izbeasc şi noi ne uitam la el.
Interesul pentru urm rirea care trebuia s aib loc, nu numai c absorbi
aten ia general , dar o f cu pe sor -mea m rinimoas . Scoase din butoi un
ulcior cu bere pentru solda i şi-l pofti pe sergent la un p h rel cu uic . Dar
domnul Pumblechook spuse aspru:
- Mai bine d -i vin. Pun r m şag c vinul n-are catran. Sergentul îi
mul umi şi spuse c , deoarece prefera b uturile f r catran, i-ar face mai mult
pl cere s bea vin, dac e tot una pentru doamna. B u în s n tatea Maiest ii

19
Sale, f cu ur ri de Cr ciun, sorbi tot vinul dintr-o înghi itur şi, dup aceea,
plesc i din buze.
- Bun marf , aşa-i domnule sergent? întreb domnul Pumblechook.
- S - i spun ceva, îi r spunse sergentul, b nuiesc c dumneata ai f cut
rost de ea. Domnul Pumblechook r spunse râzând satisf cut:
- Ei, na! De ce?
- Pentru c dumneata, spuse sergentul, b tându-l peste um r, eşti un om
care ştie ce este bun.
- Crezi? f cu domnul Pumblechook, râzând ca adineaori. Mai adu un
p h rel!
- Dar bei şi dumneata! Ciocnim, spuse sergentul; vârful paharului meu
la piciorul paharului dumitale, piciorul paharului dumitale la vârful piciorului
meu. Ciocnim o dat , ciocnim de dou ori... Frumos sun paharele acestea! În
s n tatea dumitale. O mie de ani s tr ieşti şi s nu fi niciodat un judec tor
mai prost din soiul celor buni decât eşti acum!
Sergentul ridic paharul; p rea gata s mai bea înc unul. Am b gat de
seam c , în excesul lui de ospitalitate, domnul Pumblechook parc uitase c
d duse vinul în dar, pentru c lua sticla de la doamna Joe şi osp t toat lumea
cu vin, într-o rev rsare de voioşie. Pân şi eu am c p tat pu in vin. Şi era atât
de darnic domnul Pumblechook, încât a cerut şi sticla a doua şi o goli şi pe
aceasta cu tot atâta m rinimie.
În timp ce m uitam la ei, cum st teau ciorchine în jurul focului,
petrecând atât de minunat, m gândeam c prietenul meu, fugarul din mlaştini,
fusese acela care însufle ise osp ul. Nu petrecuser nici pe departe atât de
bine, înainte de a-i fi înc lzit emo ia produs de povestea fugarului. Şi acum,
când aşteptau cu to ii ca "p c toşii" s fie prinşi, când foalele parc urlau
pentru cei doi fugari şi focul pâlpâia tot pentru ei, când fumul parc ieşea pe
coş ca s -i urm reasc , iar Joe cioc nea şi lovea c tuşele sortite lor, acum când
umbrele nel murite de pe pere i se cl tinau amenin ându-i, în timp ce vâlv taia
se în l a şi cobora, iar scânteile aprinse c deau şi se stingeau, mintea mea
zdruncinat de copil îşi spunea c şi dup amiaza cenuşie p lise tot din pricina
lor, s rmanii nenoroci i.
În cele din urm , treaba se sfârşi, iar zgomotul şi vuietul din fier rie se
oprir . În timp ce-şi punea haina, Joe îşi f cu curaj şi spuse c n-ar fi r u s
porneasc şi câ iva dintre noi împreun cu solda ii, ca s le dea o mân de
ajutor în urm rire. Domnul Pumblechook şi domnul Hubble se împotrivir ,
invocând dorin a de a-şi fuma pipele şi de a r mâne în societatea doamnelor;
dar domnul Wopsle spuse c , dac Joe se duce, îl întov r şeşte şi el. Joe spuse
c da şi c , dac doamna Joe îmi d voie, m ia şi pe mine. Sunt sigur c
niciodat n-am fi c p tat învoiala de a ne duce, dac doamna Joe n-ar fi fost
curioas s ştie ce o s se mai întâmple şi cum o s se sfârşeasc povestea. Dar,
de data aceasta, sor -mea spuse doar atât:
- Dac aduci b iatul înapoi cu capul spart, s nu- i închipui c-am s i-l
dreg eu.
Sergentul d du politicos bun ziua doamnelor şi se desp r i de domnul
Pumblechook ca de un vechi camarad; deşi m îndoiesc c cunoştea meritele
domnului Pumblechook când acesta era în stare de usc ciune, la fel de bine
cum le cunoştea când avea gâtlejul umezit de b utur . Oamenii îşi luar armele

20
şi pornir . Domnul Wopsle, Joe şi cu mine am primit ordinul strict de a r mâne
în spatele lor şi de a nu scoate nici o vorb , dup ce vom ajunge în mlaştini.
Când am ieşit în aerul rece şi în timp ce ne îndreptam cu hot râre spre inta
noastr , eu i-am şoptit lui Joe cu glas de tr d tor:
- Z u, Joe, mai bine nu-i g sim. Şi Joe îmi şopti:
- S ştii, Pip, c dau un şiling dac-au luat-o la s n toasa.
Nici o haimana din sat nu se lu dup noi, fiindc vremea era urât de
parc amenin a s plou , drumul pustiu şi terenul nesigur; apoi se l s
întunericul şi oamenii se înc lzeau acas la foc şi s rb toreau Cr ciunul.
Câteva fe e curioase ap rur la geamurile luminate şi se uitar dup noi, dar
nimeni nu ieşi din cas . Trecur m pe lâng stâlpul cu degetul de lemn şi am
luat-o drept înainte spre cimitir. Acolo, sergentul ne opri cu un semn din mân
pân la uşa bisericii. Se întoarser f r nici un rezultat şi, dup aceea, ieşir m
prin uşa lateral a cimitirului şi am pornit cu to ii spre mlaştinile nesfârşite.
Vântul de r s rit ne sufla m z richea în obraz şi Joe m lu în spinare.
Acum c ajunsesem în pustietatea aceea jalnic , unde nu b nuia nimeni
c m aflasem eu cu mai pu in de opt sau nou ore înainte şi c v zusem pe cei
doi fugari, de-abia acum m întrebam pentru întâia oar cu groaz dac , nu
cumva, în caz c îi g sim, n-o s gândeasc puşc riaşul meu c eu îi adusesem
pe solda i. Doar m întrebase dac nu sunt un drac care îl tr deaz şi-mi
spusese c aş fi un câine nemilos, dac aş asmu i oamenii asupra lui. Oare n-o
s cread c sunt într-adev r un drac şi un câine şi c l-am tr dat?
Acum nu mai avea rost s -mi pun întreb ri de felul acesta. Eram coco at
pe spinarea lui Joe şi Joe era sub mine, atr gând oamenilor aten ia de câte ori
ne apropiam de un şan şi îmbiindu-l pe domnul Wopsle s nu cad drept în
nasul lui roman şi s in pasul. Solda ii mergeau în fa a noastr , împr ştia i pe
o distan mare şi cu spa ii între ei. Umblam pe drumul pe care pornisem şi eu,
la început, şi de care m r t cisem prin cea . Cea a parc nu se l sase înc sau
poate c o împr ştiase vântul. Sub lucirea roşiatic a apusului de soare, farul,
spânzur toarea, dâmbul de la Baterie şi cel lalt mal al fluviului se vedeau
limpezi, deşi aveau o culoare apoas şi plumburie.
St team coco at pe um rul larg al lui Joe şi inima îmi b tea cu furie; m
uitam în toate p r ile ca s v d vreo urm de puşc riaş. Nu vedeam nimic, nu
auzeam nimic. Domnul Wopsle m speriase de câteva ori, fiindc gâfâia şi
r sufla zgomotos; dar acum cunoşteam sunetele acestea şi le deosebeam uşor de
ceea ce cunoşteam eu. Am tres rit îngrozitor, la un moment dat, c ci mi se p ru
c aud scâr âitul pilei; dar era doar clopo elul unei oi e. Oile se oprir din
p scut şi ne privir sfioase; iar boii îşi ferir capetele de vânt şi de m z riche şi
se holbar urât la noi, ca şi cum ne-ar fi socotit r spunz tori pentru aceast
pacoste; dar, în afar de aceste lucruri şi de fiorul zilei care se stingea în
fiecare firicel de iarb , nimic nu tulbura liniştea rece, care domnea în ara
mlaştinilor.
Solda ii mergeau mai departe în direc ia vechii baterii şi noi înaintam în
urma lor, când deodat , ne oprir m cu to ii. C ci un ip t lung adus de vânt şi
de ploaie ne lovise auzul. Apoi, alt ip t. Venea de departe, dinspre r s rit, dar
era lung şi puternic. Ba chiar p reau s fie dou sau mai multe glasuri, care
strigau împreun , judecând dup amestecul sunetelor. Sergentul şi oamenii de
lâng el vorbeau în şoapt , când Joe şi cu mine ne-am apropiat. Dup o clip de

21
ascultare, Joe (care era un bun interpret al sunetelor) şi domnul Wopsle (care
nu era) au fost de aceeaşi p rere. Sergentul, un om hot rât, porunci ca nimeni
s nu r spund strig tului, dar ordon oamenilor s schimbe drumul şi s
porneasc într-acolo "în pas alerg tor". Aşa c o pornir m spre dreapta (acolo
era r s ritul) şi Joe o lu la picior atât de iute, încât trebuia s m in bine ca s
nu pierd locul. Acum goneam de-a-binelea.
- O adev rat dep n toare, se exprim Joe, în singurele cuvinte pe care
le rosti în tot timpul urm ririi.
Urcam şi coboram dâmburi, s ream peste bariere, intram în noroiul din
şan uri şi ne croiam drum prin h işuri; nimeni nu se întreba încotro mergem.
Cu cât ne apropiam mai mult de locul de unde veneau ipetele, ne d deam mai
bine seama c nu se auzea numai un singur glas. Uneori nu se mai auzea nici un
sunet şi atunci solda ii se opreau. Când ipetele reîncepeau, solda ii o porneau
cu iu eal mai mare şi noi dup ei. Dup câtva timp, ne apropiasem atât de tare,
încât auzisem o voce care striga: Ucigaşi! şi o alta: Puşc riaşi! Fugari! San-
tinel ! Aici sunt evadaţii! Apoi amândou glasurile p reau în buşite de focul
unei lupte şi pe urm izbucneau din nou. Atunci, solda ii o luar la goan ca
nişte cerbi şi Joe dup ei. Sergentul era în cap, când ajunser m la locul de unde
veneau strig tele şi doi dintre oamenii lui îl ajunser numaidecât din urm .
Aveau armele înc rcate şi ridicate, când ne apropiam şi noi.
- Aici sunt amândoi! gâfâi sergentul, luptându-se în fundul unei gropi.
- Preda i-v ! S lbaticilor! Desp r i i-v odat ! Apa ne stropea, noroiul
zbura prin aer, se auzeau înjur turi şi lovituri de pumni. Câ iva oameni au
coborât în şan ca s -i ajute sergentului şi traser afar , unul dup altul, pe
fugarul meu şi pe cel lalt. Amândoi erau plini de sânge, blestemau şi se
smuceau; îi recunoscusem pe amândoi din prima clip .
- B ga i de seam ! Spuse puşc riaşul meu, ştergându-şi sângele de pe
obraji cu mâneca lui zdren uit şi descâlcindu-şi smocuri de p r smulse de pe
degete. Eu l-am prins! Eu vi-l predau! S nu uita i aceasta!
- Nu merit s ne atragi aten ia, spuse sergentul. N-o s - i ajute mare
lucru, m i omule. C doar eşti în aceeaşi situa ie cu el. Da i-mi c tuşele!
- Nici nu m aştept s -mi ajute. Nici nu vreau s m simt mai bine
decât m simt acum, spuse omul meu, râzând cu poft . L-am prins. Şi el ştie.
Aceasta-mi ajunge.
Cel lalt puşc riaş era galben la fa şi, în afar de juliturile de pe obraz,
era zgâriat şi sfâşiat din cap pân în picioare. Nu scoase nici o vorb , pân ce
sergentul nu-i prinse pe amândoi în c tuşe; era nevoit s se sprijine de un
soldat, ca s nu cad .
- B ga i de seam , a încercat s m omoare; acestea au fost primele lui
cuvinte.
- Am încercat s -l omor? spuse fugarul meu dispre uitor. Crede i c-am
încercat şi nu mi-a mers? L-am prins ca s -l predau; aceasta am f cut. Nu
numai c nu l-am l sat s-o ia la s n toasa, dar l-am târât pân acolo, în timp ce
el vroia s-o ştearg . E boier, p c tosul acesta. Şi acum, mul umit mie, boierul
acesta o s intre iar în com . S -l omor? Nu f cea s -l omor, când puteam s -i
fac una mai bun şi s -l trimit înapoi la ocn ! Cel lalt tot mai gâfâia:
- A... încercat... s m omoare... aduc... aduc martori.
- Ia te uit ! f cu primul, uitându-se la sergent. Singur am fugit de pe

22
vapor; am dat o lovitur şi am fugit. Aş fi putut s-o tulesc şi din pustiul acesta
blestemat; uita i-v la piciorul meu; aşa-i c nu-i nici urm de fiare pe el?!
Dac n-aş fi aflat c e şi el aici, aş fi luat-o la s n toasa. Dar s -1 las pe sta
s-o ia din loc? S -l las pe el s fac iar şi o unealt din mine? Înc o dat ? Nu,
nu. S ştiu de bine c aici îmi putrezesc oasele; şi ar t groapa cu mâinile lui
înc tuşate. Şi legat s fi fost şi tot l-aş fi inut, numai s nu scape din ghearele
mele, pân veni i voi. Cel lalt fugar, care se vedea bine c era îngrozit de
tovar şul lui, repeta mereu:
- A încercat s m omoare. Aş fi fost omorât, dac n-a i fi venit voi.
- Minte! f cu puşc riaşul meu ap sat. Mincinos s-a n scut şi mincinos o
s moar . Uita i-v la mutra lui; se vede cât de colo; ia s se uite în ochii mei.
S vedem, îndr zneşte?
Cel lalt se str dui s zâmbeasc batjocoritor, dar nu izbuti s dea
buzelor lui, care zvâcneau, o expresie potolit ; se uita la solda i, se uita în jurul
lui, la mlaştini şi la cer, dar la cel lalt nu se uita.
- Îl vede i? urm omul meu. Vede i ce p c tos e? Vede i cum mişc
ochii într-o parte şi într-alta? Aşa se uita şi la proces, când ne judecau pe
amândoi. Nu vroia s se uite la mine. Cel lalt îşi tot muşca şi-şi r sucea buzele
uscate, plimbându-şi ochii speria i încoace şi încolo; în cele din urm , îşi
îndrept , pentru o clip , privirile spre omul meu şi spuse:
- Nici n-am ce vedea la tine, apoi privi pe jum tate ironic spre mâinile
lui înc tuşate.
Când a auzit aceste cuvinte, puşc riaşul meu se mânie atât de sincer,
încât s-ar fi repezit la cel lat, dac nu l-ar fi oprit solda ii.
- Nu v-am spus eu, s ri cel lat, c dac-ar putea, mi-ar face de seam ?
Se vedea c tremur de fric şi o spum alb , foarte ciudat , ca nişte fulgi mici
de z pad , îi ap ruse pe buze.
- Gata cu discu ia, spuse sergentul. Ia aprinde- i f cliile.
În timp ce unul dintre solda i, cel care purta un coş în loc de arm , se
l s în genunchi ca s deschid coşul, fugarul meu se uit pentru prima oar în
jurul lui şi m-a v zut. Eu coborâsem de pe spinarea lui Joe şi st team pe
marginea şan ului, de unde nu m mişcasem, de când sosisem. I-am aruncat o
privire curioas când s-a uitat la mine, am mişcat uşurel mâna şi am dat din
cap. Aşteptam de mult s se uite la mine, ca s -l pot asigura de nevinov ia
mea. Nu prea eram sigur c m în elesese, c ci îmi arunc o privire ciudat ,
care nu dur decât o clip . Dar, dac m-ar fi privit timp de o or sau de o zi
întreag , fa a lui nu mi s-ar fi p rut mai atent decât în clipa aceea.
Apoi, soldatul care purta coşul aprinse o lumini şi d du foc la trei sau
patru f clii; îşi lu lui una şi pe celelalte le împ r i solda ilor. Pân atunci, era
aproape întuneric, dar acum se întuneca de-a-binelea şi, nu mult dup aceea, a
fost întuneric bezn . Înainte de a p r si locul acela, gatru solda i se aşezar în
cerc şi traser dou focuri în aer. Îndat dup aceea, am v zut alte f clii
aprinzându-se în spatele nostru şi altele prin mlaştini, pe cel lalt mal al
fluviului.
- Bine, f cu sergentul. Înainte, marş!
Am înaintat pu in şi, deodat , am auzit trei bubuituri de tun, al c ror
sunet mi se p ru c izbucneşte chiar din urechea mea.
- Sunte i aştepta i la bord, vorbi sergentul c tre omul meu. Au aflat c

23
veni i. Nu te dep rta, m i omule. Stai frumos aici.
Cei doi ocnaşi erau inu i la distan unul de altul şi fiecare umbla
înconjurat de câ iva solda i. Eu m ag asem de mâna lui Joe, care purta o
f clie. Domnul Wopsle era de p rere s ne întoarcem acas , dar Joe vroia s
vad ce se întâmpl pân la urm , aşa c am mers mai departe. Acum umblam
pe o potec destul de bun , care şerpuia de-a lungul fluviului şi cotea din loc în
loc când întâlnea câte un şan ; în drum, am v zut o moar mic de vânt şi un
st vilar plin de noroi. Când m uitam în jurul meu, vedeam luminile care
veneau în urm . F cliile noastre l sau pete mari de foc pe potec , pe care le
vedeam pâlpâind şi fumegând. Încolo, nu vedeam nimic decât o bezn deas .
Luminile noastre înc lzeau aerul cu vâlv taia lor de smoal şi cei doi prizonieri
p reau c se simt bine, în timp ce înaintau şchiop tând printre arme. Din cauz
c şchiop tau, nu puteam s mergem mai repede; şi erau amândoi atât de
sfârşi i, încât am fost nevoi i s ne oprim de dou sau de trei ori ca s -i l s m
s se odihneasc .
Dup vreo or de drum, am ajuns la o caban am rât de lemn, în fa a
c reia se afla un debarcader. În untru erau nişte p zitori, care întrebar cine
vine; sergentul le r spunse. Apoi am intrat în cocioab ; mirosea a tutun şi a
spoial şi, în odaie, ardea un foc bun iar pe mas lumina o lamp ; am v zut un
şir de arme, o tob şi nişte paturi joase de lemn, în care puteau s doarm pân
la doisprezece solda i. Vreo trei sau patru solda i st teau întinşi cu mantalele pe
ei şi nu prea p rea s le pese de venirea noastr , c ci şi-au ridicat pu in
capetele, ne-au privit somnoroşi şi apoi s-au culcat din nou. Sergentul a f cut
un fel de raport, a însemnat ceva într-un registru şi apoi puşc riaşul pe care eu
îl numesc "cel lalt" a fost trimis împreun cu un p zitor pe vapor.
Omul meu se uita la mine. Nu se mişcase din fa a locului; avea o privire
gânditoare şi-şi înc lzea când un picior când cel lalt, uitându-se la picioarele
lui, ca şi cum le-ar fi comp timit pentru ultimele lor p anii. Deodat , se
întoarse spre sergent şi spuse:
- Vreau s - i spun ceva despre evadarea aceasta. S-ar putea ca anumi i
oameni s fie b nui i împreun cu mine.
- Po i s spui orice- i place, r spunse sergentul cu r ceal , uitându-se la
el cu bra ele încrucişate, dar nu aici. O s ai tot timpul s vorbeşti şi s auzi
vorbindu-se despre aceasta, înainte de a se încheia povestea. Ştii doar.
- Ştiu, dar asta-i altceva. Un om nu poate s crape de foame; cel pu in
eu nu pot. Am luat nişte haleal din sat, ştii, satul de lâng biseric , dincolo de
mlaştini.
- Vrei s spui c-ai furat, spuse sergentul.
- Şi-am s - i spun şi de unde. De la fierarul satului.
- I-auzi! f cu sergentul, uitându-se la Joe.
- I-auzi Pip! f cu Joe, uitându-se la mine.
- Nu prea era mare lucru, nişte resturi, o pic tur de uic şi o pl cint .
- A i b gat cumva de seam c v lipseşte o pl cint , domnule fierar?
întreb sergentul tainic.
- Nevast -mea a b gat de seam , chiar în clipa când a i intrat pe uş .
i-aminteşti, Pip?
- Va-s -zic , spuse ocnaşul, întorcându-şi ş galnic ochii spre Joe, f r
s se uite la mine. Va-s -zic dumneata eşti fierarul? Atunci nu te sup ra, dar

24
eu i-am mâncat pl cinta.
- S - i fie de bine, în ceea ce m priveşte, r spunse Joe, amintindu-şi în
ultima clip de doamna Joe. Nu ştiu ce vin ai dumneata, dar, orice-i fi f cut,
nu te-aş l sa s mori de foame, c doar eşti un biet om nenorocit. Nu-i aşa, Pip?
Am auzit ca şi înainte o hârâial în gâtlejul omului, care ne întoarse
spatele. Vasul se întorsese şi santinela era gata, aşa c l-am întov r şit pân la
debarcaderul cu pietre şi cu ruşi ciopli i grosolan; am v zut cum l-au suit pe
vas. Nişte ocnaşi sem nau cu el, vâsleau. Nimeni nu p ru mirat s -l vad sau
curios s ştie cine e, sau bucuros s -l vad sau am rât c -l vede; nimeni nu-i
spuse nici o vorb , doar cineva bodogoni, ca şi cum s-ar fi adresat unor câini:
- Da i-i drumul! La semnalul acesta, vâslele se cufundar în ap . La
lumina f cliilor, am v zut galera neagr , nu departe de noroiul malurilor, ca o
corabie a lui Noe blestemat . Corabia închis , z vorât şi legat cu lan uri
ruginite, p rea, în ochii mei de copil, asem n toare cu înşişi prizonierii. Vasul
pluti de-a lungul malului, coti şi disp ru. Apoi, capetele f cliilor au fost
aruncate în ap , au sfârâit şi s-au stins, ca şi cum totul s-ar fi sfârşit.

VI
Starea mea sufleteasc cu privire la ho ia de care fusesem desc rcat pe
neaşteptate, nu m împinse de fel la o m rturisire sincer ; dar n d jduiesc c
existau şi sentimente mai bune în fundul cugetului meu.
Nu-mi amintesc s fi sim it vreo pornire de duioşie fa de doamna Joe
în clipa în care teama de a fi descoperit se spulber . Dar îl iubeam pe Joe -
poate c pe atunci numai şi numai din pricin c dragul de el m l sa s -l
iubesc - şi, cu privire la el, fiin a mea l untric nu se sim ea chiar atât de bine.
Aveam de gând (mai ales când l-am v zut c utându-şi pila) s -i spun adev rul
adev rat. Şi, totuşi, nu i-am spus nimic, numai şi numai pentru c îmi era team
c , dac va afla, m va socoti mai p c tos decât eram de fapt. Frica de a pierde
încrederea lui Joe şi de a şedea de acum înainte singur lâng vatr , în fiecare
sear , privind trist spre prietenul pierdut pe vecie, îmi leg limba. Îmi
închipuiam, în imagina ia mea boln vicioas , c , dac Joe ar şti n-aş mai putea
niciodat s m uit la el cum îşi mângâie musta a b laie, f r s cred c se
gândeşte la fapta mea. Îmi închipuiam c , dac Joe ar şti, n-aş mai putea s -l
v d uitându-se oricât de întâmpl tor la carnea sau budinca din ajun, f r s m
gândesc c bietul om se întreab dac nu cumva n-am trecut şi eu prin c mar .
Îmi închipuiam c , dac Joe ar şti şi ar spune vreodat c berea e prea groas ,
ori e prea sub ire, convingerea c el ar crede c-am pus catran în ea, mi-ar
împinge tot sângele în obraz. Cu alte cuvinte, eram prea laş ca s fac ceea ce
ştiam c e drept, aşa precum fusesem prea laş ca s nu fac ceea ce ştiam c nu e
drept. Nu avusesem de-a face cu lumea pân atunci şi nu imitam pe nici unul
dintre cei care se poart în felul acesta. Am f cut singur descoperirea acestui
fel de a se purta, ca un adev rat geniu neînv at. Fiindc mi s-a f cut somn de
îndat ce ne-am îndep rtat de corabie, Joe m-a luat din nou în spinare şi m-a
dus acas . Trebuie s fi fost grozav de obositor drumul acesta, fiindc domnul
Wopsle, care era sleit de puteri, avea o mutr atât de îmbufnat , încât, dac
por ile bisericii ar fi fost larg deschise, cred c ar fi excomunicat toat
expedi ia, în frunte cu Joe şi cu mine. Dar, nefiind decât un laic, se înc p ân
s stea jos pe iarba umed , cu o înverşunare atât de nes n toas , încât, când îşi

25
scoase haina ca s o usuce la focul din buc t rie, dovada de pe pantaloni l-ar fi
dus la spânzur toare, dac fapta aceasta ar fi fost socotit o crim capital . În
timpul acesta, eu m b l b neam ca un be iv prin buc t rie, fiindc de-abia m
pusese Joe în picioare, fiindc dormisem tun pe spinarea lui şi fiindc m
trezisem în c ldur , în lumin şi în sunet de glasuri. Dup ce mi-am venit în
fire (cu ajutorul unui ghiont zdrav n între umeri şi a acestor cuvinte înt ritoare:
- Aşa un copil n-am mai v zut! rostit de sor -mea, am în eles c Joe le
povestea despre m rturisirea ocnaşului şi c musafirii sugerau diferite c i prin
care acesta ar fi putut p trunde în buc t rie. Domnul Pumblechook, dup ce
inspect cu grij locuin a, descoperi c omul se urcase mai întâi pe acoperişul
fier riei, de acolo ajunsese pe acoperişul casei şi c acesta coborâse prin coşul
buc t riei cu ajutorul unei frânghii f cut din fâşii de aşternut; şi fiindc
domnul Pumblechook era un om foarte sigur de el şi avea brişc lui, toat
lumea spuse c el are dreptate şi nu ceilal i. Totuşi, domnul Wopsle strig : Nu!
cu r utatea neputincioas a omului ostenit. Dar, deoarece el n-avea nici o teorie
special şi nici hain n-avea, p rerea lui a fost nesocotit în unanimitate. Unde
mai pui c pantalonii îi fumegau, fiindc st tuse cu spatele la sob ca s -i
usuce, ceea ce nu era de natur s inspire încredere. Atât am auzit în seara
aceea, înainte de a m fi înşf cat sor -mea, pentru c eram necuviincios şi
somnoros şi de a m fi dus la culcare cu o mân atât de grea, încât mi se p rea
c port cincizeci de perechi de cizme, care se lovesc mereu de marginea sc rii.
Starea sufleteasc , pe care am descris-o mai înainte, începu de-abia a doua zi,
înainte de a m fi sculat şi dur mult timp dup ce povestea cu fugarul a fost
uitat şi nu mai era pomenit decât în împrejur ri neobişnuite.

VII
În vremea când îmi petreceam zilele prin cimitir, citind pietrele de pe
mormintele alor mei, aveam doar atâta ştiin de carte, încât s pot silabisi. Nici
m car în elesul simplu al acestor inscrip ii nu-l prindeam, c ci cuvintele "so ia
celui mai de sus" mi se p reau o dovad despre n zuin ele tat lui meu c tre o
lume mai bun ; şi dac despre vreuna dintre r posatele mele rude s-ar fi spus "a
celui de jos", sunt sigur c-aş fi avut o p rere foarte proast despre acel membru
al familiei noastre. Cât despre no iunile mele cu privire la adev rurile teologice
de care m lega Catehismul, nici ele nu erau prea precise; c ci îmi amintesc
bine c declara ia mea cum c "voiu c lcat toat viea a pe aceeaşi cale" o
socoteam ca o obliga ie de a trece totdeauna satul, pornind de la casa noastr
într-o direc ie anumit şi de a nu schimba acest drum, ocolind pe la rot ria
satului nu pe la moar .
Mai târziu, eram sortit s devin ucenicul lui Joe şi, pân la îndeplinirea
acestei misiuni, n-avea voie, dup p rerea sorei mele, cu nici un chip, s fiu
alintat. Prin urmare, nu numai c eram b iat la toate în fier rie, dar, dac vreun
vecin avea nevoie de un b iat, ca s -i alunge p s rile din ogoare sau ca s
adune pietre sau pentru orice alt treab de felul acesta, mie-mi era h r zit
cinstea de a îndeplini aceste munci. Totuşi, ca nu cumva situa ia noastr înalt
s sufere vreo ştirbire, o puşculi st tea pe raftul din buc t rie, o puşculi în
care, dup cum fusesem anun at în chip public, se aruncau to i banii pe care îi
câştigam eu. Mi se p rea uneori c aceşti bani vor fi v rsa i pentru lichidarea

26
datoriei na ionale, fiindc nu tr geam nici un fel de n dejde s am şi eu parte
de aceast comoar .
M tuşa domnului Wopsle inea o şcoal de sear în sat; aceasta însemna
c ea era o b trân caraghioas cu mijloace restrânse şi beteşuguri nenum rate,
care îşi f cea somnul, în fiecare sear , de la şase la şapte, în tov r şia unor
tineri, care pl teau câte doi penny pe s pt mân pentru pl cerea foarte
folositoare de a o vedea dormind. B trâna închinase o c su ; domnul Wopsle
avea o odaie sus şi noi elevii îl auzeam regulat citind cu glas tare, foarte demn
şi chiar însp imânt tor, ba uneori auzeam şi câte o lovitur zdrav n în tavan.
Exista şi legenda c domnul Wopsle "examina" şcolarii o dat pe trimestru. În
aceast împrejurare, domnul Wopsle îşi ridica manşetele, îşi ciufulea p rul şi ne
inea cuvântarea pe care a inut-o Marc-Antoniu lâng trupul neînsufle it al lui
Cezar. Apoi, urma întotdeauna Oda lui Collins despre pasiuni şi eu îl stimam pe
domnul Wopsle, mai cu seam pentru felul cum declama "R zbunarea" şi-l
vedeam în închipuirea mea aruncându-şi mânios sabia însângerat şi luând în
mân , cu o privire care pârjolea, trompeta vestitoare de r zboi. Pe atunci, înc
nu c zusem prad pasiunilor, pe care aveam s le cunosc mai târziu şi s le
asemuiesc cu vorbele lui Collins şi ale lui Wopsle, spre neajunsul acestora din
urm .
În afar de aceast institu ie de educa ie, m tuşa domnului Wopsle mai
inea şi o mic pr v lie, în aceeaşi odaie. Habar n-avea ce marf se afl în
pr v lie sau cât cost fiecare lucru, dar, în sertar, se afla un mic registru soios,
care servea drept catalog de pre uri, şi, cu ajutorul acestui oracol, Biddy
descurca tranzac iile comerciale. Biddy era nepoata m tuşii domnului Wopsle;
m rturisesc c nu m simt în stare s descop r ce fel de rud era cu domnul
Wopsle. Era orfan ca şi mine; şi, ca şi mine, fusese crescut ca-n palme. Era
demn de luat în seam din pricina extremit ilor ei: c ci p rul îi era totdeauna
nepiept nat, mâinile nesp late şi ghearele rupte. Îns , duminica, când se ducea
la biseric , Biddy era foarte îngrijit . Datorit atât bietei mele f pturi, cât mai
ales cu ajutorul lui Biddy, am ieşit înving tor din lupta cu alfabetul, ca dintr-un
h iş de spini: zgâriat şi lovit de fiecare liter în parte. Cred c trecuse aproape
un an de la urm rirea din mlaştini, c ci era mult dup aceea, şi era iarn şi ger.
Într-o or sau dou , am izbutit s mâzg lesc cu litere de tipar aceast epistol ,
folosindu-m de alfabetul care st tea lâng mine, pe vatr : "dRaga JO cre d ca
SCRIu BinE şi creD ca s POt s TE INvat pe Tine JO. O s ne PAR a BINe şi
canD o Sati fiu Ucnic o Sa RAdem mult P ip."
Nu aveam nevoie s comunic cu Joe prin scrisoare, c ci el şedea al turi
de mine şi eram singuri în buc t rie. Dar înmânai aceast comunicare scris (cu
t bli cu tot) lui Joe, care o primi ca pe o minune de erudi ie.
- M i Pip, m i b iete! strig Joe, f când ochi mari. Dar eşti un înv at,
z u c eşti.
- Aş vrea s fiu, am spus eu, tr gând cu ochii la t bli a pe care o inea el
în mân ; vedeam eu c scrisul meu era cam z p cit.
- Uite un J, f cu Joe, şi un O în toat legea! Uite J şi O, Pip, adic Joe.
Nu-l auzisem niciodat pe Joe citind cu glas tare un cuvânt mai lung
decât aceast monosilab şi, duminic , la biseric , b gasem de seam c , deşi
ineam cartea de rug ciuni pe dos, acest lucru nu-l sup ra, ca şi cum totul ar fi
fost cum se cuvine. Dorind s m folosesc de acest prilej, pentru a afla, dac , în

27
caz c aş fi profesorul lui Joe, ar trebui s încep chiar de la început, am spus:
- Bine! Dar citeşte şi restul, Joe.
- Şi restul, Pip? întreb Joe uitându-se tacticos şi cu ochi cercet tori la
cele scrise. Unul, doi, trei. P i sunt trei J-uri.
M-am aplecat peste um rul lui Joe şi, cu ajutorul degetului ar t tor, i-
am citit toat epistola.
- Grozav! f cu Joe, la sfârşit. Dar s ştii c eşti înv at, nu glum .
- Joe cum se scrie Gargery? am întrebat eu cu un aer de modestie
protectoare.
- Eu nu-l scriu în nici un fel, r spunse Joe.
- Bine, dar gândeşte-te c l-ai scrie.
- Nu pot s m gândesc, spuse Joe. M car c şi mie îmi place grozav s
citesc.
- Î i place Joe?
- Grozav. D -mi o carte bun sau un ziar şi aşeaz -m în fa a focului şi
nici nu-mi trebuie altceva. Doamne! urm el, dup ce-şi frec genunchii cu
mâinile, când dai de un J şi un O şi- i spui: în sfârşit, am dat de J şi O - Joe,
tare-i interesant s citeşti!
Din ultimele cuvinte, am în eles c înv tura lui Joe, ca şi for a
aburilor, era înc la primele începuturi. Mi-am urmat gândul şi l-am întrebat:
- Te-ai dus vreodat la şcoal , când erai mic ca mine?
- Nu, Pip, nu m-am dus.
- De ce nu te-ai dus niciodat la şcoal , când erai mic?
- P i, s - i spun, r spunse Joe punând mâna pe v trai şi apucându-se s
scormoneasc focul, cum f cea totdeauna când era gânditor. Lui taic -meu îi
cam pl cea b utura şi când era beat, se repezea f r mil la mama. Încolo nu
f cea nici o treab , doar, din când în când, se mai repezea la mine.
Şi se repezea la mine cu o putere, pe care pot s-o asemuiesc numai cu puterea
cu care nu se repezea niciodat la nicovala lui. În elegi ce spun, nu-i aşa?
- Sigur, Joe.
- Aşa c maic -mea şi cu mine ne-am luat lumea în cap; mama se ducea
s lucreze cu ziua şi-mi spunea: Acum Joe, slav Domnului, ai s te duci şi tu
la şcoal . Dar taic -meu avea inima aşa de bun , c nu putea s tr iasc f r
noi, s racul. Şi venea cu o gloat dup el şi f cea atâta g l gie la casele unde
lucra mama, c oamenii n-aveau încotro şi ne d deau afar . Şi iar ne lua tata
acas şi iar se repezea la noi. Şi de aceea, vezi tu, Pip, spuse Joe, oprindu-se
din scormonit, de aceea n-am înv at eu carte.
- S racul de tine!
- Dar s ştii, Pip, spuse Joe atingând uşor zidul vetrei cu v traiul, ce-i al
lui, e al lui şi ca s spun drept, taic -meu avea inim bun , î i dai seama?
Nu-mi d deam seama, dar n-am spus nimic.
- Vezi, urm Joe, cineva trebuie s aib grij de cas , c altfel se duce
totul de râp . Ştii doar! Aceasta ştiam şi am încuviin at.
- Aşa c taic -meu nu se împotrivea ca eu s m apuc de lucru; şi m-am
apucat de meseria mea, care ar fi fost şi meseria tatii, dac s-ar fi inut de ea şi
am lucrat, nu glum , Pip. Şi, cu timpul, l-am inut eu pe tata pân s-a pr p dit,
s racul, de boala copiilor. Şi chiar m gândeam s pun s scrie pe mormântul
lui: "De-a fost urât a lui purtare, avut-a totuşi suflet mare".

28
Joe recit aceste versuri cu o mândrie atât de v dit , încât l-am întrebat
dac el le f cuse.
- Eu le-am f cut, spuse Joe, chiar eu. Într-o clip le-am ticluit; ca atunci
când, dintr-o singur lovitur , sco i o potcoav . Niciodat n-am fost aşa de
mirat nici nu-mi venea s cred - î i spun drept, nu-mi venea s cred c eu le
f cusem. Cum î i spuneam, Pip, gândul meu era s pun s ciopleasc cuvintele
acestea pe mormântul lui; dar, poeziile cost bani, oricum le-ai ciopli, mari sau
mici, şi m-am l sat p gubaş. Ce s mai vorbim, to i banii pe care i-am strâns
şi i-am cheltuit cu mama. Nu-i prea mergea bine cu s n tatea, era frânt ,
s raca. Dar n-a mai f cut mult timp umbr p mântului şi, s rmana de ea, a
închis ochii.
Ochii albaştri ai lui Joe se f cuser apoşi; îşi frec întâi un ochi şi apoi
pe cel lalt, într-un fel foarte ciudat, cu mânerul v traiului.
- Mi-era urât pe urm , spuse Joe, s tr iesc singur aici şi, atunci, am
cunoscut-o pe sora ta. Ştii, Pip - Joe se uit drept în ochii mei, ca şi cum ar fi
ştiut c voi fi de alt p rere - e o femeie frumoas .
Eu m uitam în foc îndoindu-m v dit.
- Orice-ar zice neamurile sau lumea, Pip, s ştii c sora ta e - Joe
cioc ni cu v traiul în zidul vetrei la fiecare cuvânt - o femeie frumoas !
Nu-mi veni nimic mai potrivit în minte decât:
- Îmi pare bine, Joe, c zici aşa.
- Şi mie-mi pare bine, spuse Joe, apucându-m de bra . Pu in roşea
pe fa sau ni el prea multe oase, aceasta nu m sup r pe mine!
I-am spus cu iste ime c dac pe el nu-l sup ra, n-avea pe cine s
supere.
- Sigur! încuviin Joe. Chiar aşa, ai dreptate, b iete! Când am
cunoscut-o pe sora ta, se vorbea prin sat c te creşte pe tine. Foarte frumos din
partea ei, zicea lumea şi eu spuneam la fel. Şi tu, urm Joe, f când o
strâmb tur ca şi cum ar fi v zut ceva foarte scârbos, dac i-ai fi dat seama ce
mic şi pr p dit şi urât erai, Doamne, ai fi avut o p rere foarte proast despre
tine. F r s -mi fac prea mult pl cere vorbele lui, am spus:
- Las Joe, nu te mai sinchisi de mine.
- Dar m-am sinchisit de tine, Pip, spuse el cu o simplicitate dr g stoas .
Când am cerut mâna surorii tale, ca s-o duc la altar, dup ce se hot râse şi ea s
tr iasc cu mine aici, la fier rie, i-am spus: Şi ad şi copilul la, Dumnezeu
s -1 binecuvânteze! Şi i-am mai spus: Slav Domnului, e loc pentru el la
fier rie!
Eu am izbucnit în plâns, i-am cerut iertare lui Joe şi l-am luat de gât; el
l s v traiul din mân ca s m strâng în bra e şi mi-a spus:
- Noi suntem prieteni, nu-i aşa Pip? Hai, nu mai plânge, b iete!
Dup aceast mic întrerupere, Joe vorbi mai departe.
- Vezi tu, Pip, aceasta-i povestea! Vezi şi tu unde am ajuns. Acum, dac
vrei tu s te îngrijeşti de înv tura mea - dar î i spun dinainte c -s tare greu de
cap, tare greu de cap - doamna Joe nu trebuie s vad ce facem noi. Trebuie s
facem totul, cum s - i spun, pe furiş. Ai s m întrebi de ce pe furiş? Stai s - i
spun.
Iar luase v traiul în mân , altfel nici nu cred c ar fi putut s -şi urmeze
demonstra ia.

29
- Sor -ta e cu conducerea.
- Cu conducerea, Joe? Eram nedumerit, c ci mi-a dat prin gând (şi
trebuie s adaug c eram plin de n dejdi) c Joe se desp r ise de ea în favoarea
vreunul ministru al marinei sau de finan e.
- E cu conducerea, l muri Joe. Vreau s spun c -i place s ne conduc
pe tine şi pe mine.
-A!
- Şi nu s-ar bucura prea tare, dac-ar avea doi înv a i în cas , urm Joe,
şi, mai cu seam , nu s-ar bucura, dac m-aş face înv at de fric s nu m
r scol. Ştii, ca un r zvr tit, în elegi?
Eram gata s -i r spund printr-o întrebare şi apucasem s rostesc De ce,
când Joe m opri.
- Stai pu in. Ştiu ce vrei s spui, Pip! Ai r bdare! Eu nu zic c sora ta
nu face pe împ ratul cu noi, din când în când. Nu zic c nu ne pune be e-n roate
şi c nu ne apas uneori. Mai cu seam când o apuc toanele - Joe începu s
vorbeasc în şoapt cu privirile spre uş - î i spun cinstit, Pip, eu recunosc c -i
mânioas din fire.
Joe rosti acest cuvânt ca şi cum ar fi început cu cel pu in zece M-uri.
- De ce nu m r scol? Aceasta-i întrebarea pe care nu te-am l sat s-o
pui, nu-i aşa, Pip?
- Da, Joe.
- P i, s vezi, spuse Joe, luând v traiul cu mâna stâng , ca s -şi poat
mângâia musta a cu dreapta. Şi, de câte ori îl vedeam prins de aceast paşnic
îndeletnicire, ştiam c nu mai e nici o n dejde.
- Sor -ta e fire de st pân. Fire de st pân.
- Ce înseamn fire de st pân? am întrebat eu, cu n dejdea c -l voi aduce
la o dezlegare. Dar Joe avea r spunsul mai preg tit decât m-aş fi aşteptat şi-mi
închise gura cu totul, cu un gest rotund al mâinii şi cu o privire fix :
- Uite, ea. Şi eu nu sunt fire de st pân, urm Joe, luându-şi privirea de
la mine şi ducându-şi mâna înapoi la musta . Şi, mai cu seam , Pip, - şi de
data aceasta î i vorbesc serios, b iete - mi-a ajuns s-o v d pe maic -mea, o
biat femeie care muncea şi robotea toat ziua, de-i ieşea sufletul şi n-a
avut parte de linişte, s rmana, cât a tr it; şi mi-e fric s nu p c tuiesc şi eu şi
s m port urât fa de femeia mea; şi mai bine s p c tuiesc în cel lalt fel şi s
n-o duc eu chiar aşa bine. Parc eu n-aş vrea s fiu singurul ap isp şitor, m i
Pip, şi s nu existe gâdiliciul pentru tine; toate le-aş lua asupra mea; dar aşa-i
via a, Pip, şi n d jduiesc c-ai s treci cu vederea toate lipsurile.
M car c eram mic, cred c , în seara aceea, îl priveam pe Joe cu mai
mult admira ie. De atunci încolo, am fost mereu egali, cum fusesem şi pân
atunci; dar, din seara aceea, ori de câte ori m uitam la Joe sau m gândeam la
el, sim eam c îl port în inima mea.
- Pân una alta, spuse Joe, ridicându-se ca s mai arunce un lemn în
foc, acuşi sun ceasul opt şi nu s-a întors înc . Sper c iapa unchiului
Pumblechook n-a c lcat pe un ochi de ghea şi s-a dat la fund.
În zilele de târg, doamna Joe pleca la oraş cu domnul Pumblechook, ca
s -i ajute la cump rarea acelor lucruri care cereau şi p rerea unei femei; c ci
unchiul Pumblechook era burlac şi n-avea încredere în slugi. Azi era zi de târg
şi doamna Joe plecase într-una din expedi iile acestea.

30
Joe f cu focul şi m tur vatra şi, apoi ne duser m amândoi la uş , ca s
auzim când vine brişc . Era o noapte rece şi uscat , vântul sufla amarnic şi
chiciura era alb şi tare. Dac ar r mâne cineva la noapte afar , în mlaştini, ar
muri de frig, m gândeam eu. Apoi, mi-am îndreptat ochii spre stele,
gândindu-m ce groaznic trebuie s fie pentru un om degerat s se uite la ele şi
s nu g seasc nici ajutor şi nici mil în lumina lor sclipitoare.
- Uite c vine iapa, spuse Joe, auzi cum sun ca nişte clopo ei?
Sunetul potcoavelor pe drumul înghe at era cât se poate de muzical.
Trapul era mai iute ca de obicei. Preg tir m un scaun pentru clipa când doamna
Joe va descinde, a â ar m focul pentru ca fereastra s fie luminat şi am aruncat
o ultim privire prin buc t rie, ca s vedem dac fiecare lucru e la locul lui.
Dup ce am ispr vit cu aceste preg tiri, sosir şi ei, încotoşm na i pân -n ochi.
Mai întâi coborî doamna Joe şi apoi unchiul Pumblechook, care acoperi iapa cu
o p tur . Pe urm am intrat cu to ii în buc t rie aducând cu noi o boare de aer
atât de rece, încât focul parc -şi pierduse toat c ldura.
- Ei, f cu doamna Joe, dezbr cându-se gr bit şi emo ionat şi
aruncându-şi boneta pe um r, o l s s atârne de panglici. Dac nici ast -sear
b iatul acesta nu ne este recunosc tor, atunci s şti i c nu mai e niciodat .
M-am ar tat cât se poate mai recunosc tor, pe cât se poate s se arate de
recunosc tor un b iat care nu ştie înc de ce trebuie s ia mutra aceasta.
- N d jduiesc, spuse sor -mea, c n-o s -l alinte. Dar tare mi-e team .
- Nu-i felul ei, spuse domnul Pumblechook. Las' c ştie ea.
- Ea? m-am uitat la Joe, mişcând din buze şi în l ându-mi sprâncenele.
Ea? Deoarece sor -mea îl prinse asupra faptului, şi-a trecut mâna peste nas, cu
aerul acela împ ciuitor pe care-l adopta în ocazii din acestea şi se uita la ea.
- Ei? f cu sor -mea, ar goas . Ce v holba i? A luat foc casa?
- A vorbit cineva adineaori - îndr zni Joe cu un ton politicos - despre
ea.
- Ea e ea, spuse sor -mea. Doar dac vrei s spui c domnişoara
Havisham e el. Şi nu-mi închipui c-ai s îndr zneşti.
- Domnişoara Havisham din partea de jos a oraşului? întreb Joe.
- Exist vreo domnişoar Havisham în partea de jos a oraşului? spuse
sor -mea. Zice c-ar vrea s se duc b iatul s se joace acolo. Şi sigur c-o s se
duc . Şi bine-ar face s se joace acolo - spuse sor -mea, cl tinând din cap c tre
mine, ca s m încurajeze s fiu vesel şi juc uş, - c altfel e vai de el.
Auzisem de domnişoara Havisham din partea de sus a oraşului - toat
lumea pe o raz de câteva mile auzise de ea - c era o domnişoar foarte bogat
şi însp imânt toare, care locuia într-o cas mare şi înfior toare, se z vorea de
teama bandi ilor şi tr ia o via de pustnic .
- Pe cinstea mea! f cu Joe înm rmurit. M întreb de unde-l cunoaşte pe
Pip!
- Neghiobule! strig sor -mea, cine i-a spus c -i cunoaşte?
- A spus cineva adineaori, îndr zni Joe din nou cu un ton politicos, cum
c vrea ca Pip s se joace acolo.
- Şi nu putea s -l întrebe pe unchiul Pumblechook, dac nu cunoaşte
vreun b iat care ar vrea s se joace acolo? Nu s-ar putea ca unchiul
Pumblechook s fie vreun chiriaş de al ei şi s se duc , nu zic trimestrial sau de
dou ori pe an, ar fi s cer prea mult de la tine, dar din când în când, ca s -şi

31
pl teasc chiria? Şi atunci n-ar putea ea s -l întrebe pe unchiul Pumblechook
dac nu cumva cunoaşte vreun b iat, care ar vrea s se joace acolo? Şi n-ar
putea unchiul Pumblechook, care se gândeşte totdeauna la noi, deşi tu, Joseph,
poate c nu eşti de p rerea aceasta, - spuse ea pe un ton de adânc imputare, ca
şi cum Joe ar fi fost cel mai nesim it dintre nepo i – s pomeneasc de b iatul
acesta care face pe m re ul aici, (ceea ce eu declar sus şi tare c nu f ceam) şi
pentru care am robit de bun voie?
- Foarte bine! strig unchiul Pumblechook. Bine zis! Frumos expus!
Foarte bine! Ei, Joseph, acum ştii cum stau lucrurile?
- Nu, Joseph, spuse sor -mea cu imputare în timp ce Joe îşi trecea
mereu mâna peste nas în chip de scuz , nu ştii înc cum stau lucrurile, deşi
poate crezi c ştii. Po i s crezi c ştii, dar nu ştii, Joseph. Pentru c nu ştii c
unchiul Pumblechook, dându-şi seama c viitorul acestui copil poate s atârne
de o vizit la domnişoara Havisham, s-a oferit s -l ia la oraş, la noapte, în
brişc lui, s -l culce la el la noapte şi s -l duc chiar el la domnişoara
Havisham, mâine diminea . Şi, Doamne Dumnezeule, strig sor -mea
aruncându-şi boneta cu dezn dejde, stau şi-mi bat gura cu vi eii ştia şi unchiul
Pumblechook aşteapt şi iapa o s r ceasc la uş şi b iatul e murdar cu jeg şi
noroi din cap pân -n picioare!
Cum a rostit vorbele acestea, s-a şi n pustit la mine ca un vultur la un
miel şi mi-a b gat fa a într-un lighean şi mi-a pus capul sub cişmea şi m-a
s punit şi m-a fr mântat şi m-a frecat şi m-a înghiontit şi m-a sc rm nat pân
ce nu mai eram eu. (E locul s spun aici, c eu cunosc mai bine decât orice
f ptur de pe lume, efectul unei verighete, care trece duşm nos peste fa a unui
om).
Dup ce sfârşi cu sp latul, sor -mea mi-a dat rufe curate, cele mai
epene pe care le-a g sit; m sim eam ca un puşc riaş îmbr cat în pânz de sac;
apoi m-a în olit cu hainele mele cele mai strâmte şi mai chinuitoare. În aceast
stare, am fost predat domnului Pumblechook, care m primi solemn, ca un şerif
şi m blagoslovi cu un discurs; ştiu c de-abia aştepta prilejul s -l rosteasc :
- B iete, s fii recunosc tor tuturor prietenilor t i dar, mai cu seam
celor care te-au crescut ca-n palme.
- La revedere, Joe!
- Dumnezeu s - i ajute, Pip, b iete!
Înc nu m desp r isem niciodat de el pân atunci şi, pe de alt parte
din pricina celor ce sim eam, pe de alta, din pricina s punului, nu am v zut nici
o stea. Apoi, una câte una, stelele începur s clipeasc , f r s m l mureasc
de ce m duceam s m joc la domnişoara Havisham şi de-a ce trebuia s m
joc.

VIII
Casa domnului Pumblechook de pe strada principal a târgului amintea
de piper şi de f in , aşa cum se cuvine s şi arate casa unui negustor de grâne.
Mi se p rea c un om care are atâtea sert raşe în pr v lia lui, trebuie s fie
foarte fericit şi m întrebam, uitându-m într-unul sau dou din cele din rândul
de jos, unde v zui nişte pache ele cafenii legate cu sfoar , dac semin ele de
flori şi bulbii aşteptau doar o zi frumoas ca s ias din cuştile lor şi s

32
înfloreasc .
Acest gând îmi veni în minte, a doua zi dup sosirea mea, dis-de-
diminea . Cu o sear înainte, m culcasem într-o mansard cu un tavan oblic,
care era atât de jos în col ul unde se afla patul, încât îmi f ceam socoteala c
iglele de pe acoperiş erau la o dep rtare mai mic de un picior de sprâncenele
mele. Tot în diminea a aceea, descoperii o afinitate ciudat între semin ele
grânelor şi stofa de doc. Domnul Pumblechook era îmbr cat în doc şi
vânz torul lui la fel; şi nu ştiu, parc docul avea un aer şi un miros care ineau
de semin e, dup cum semin ele aveau un aer şi un miros, care aduceau a doc.
aşa încât nici nu le mai deosebeam. Tot cu prilejul acesta, am b gat de seam
c domnul Pumblechook îşi conducea afacerea privind peste drum la negustorul
de şei iar acesta p rea s -şi încheie tranzac iile privind tot timpul în buzunare şi
cu ochii la brutar, care, la rândul lui, st tea cu mâinile încrucişate şi se uita la
b can, care st tea în pragul uşii şi se uita la farmacist. Ceasornicarul, care
şedea aplecat peste pupitrul lui cu lupa la ochi, sub privirile unei cete de
oameni îmbr ca i în bluze r neşti ce se uitau la el prin vitrin , p rea singurul
om de pe strada principal absorbit de meseria lui.
Domnul Pumblechook şi cu mine am luat gustarea de diminea , la ora
opt, în od i a din spatele pr v liei, în timp ce vânz torul îşi bea cana de ceai şi
îşi mânca pâinea cu unt pe un sac de maz re, în pr v lie. Domnul Pumblechook
mi se p rea un tovar ş de mas tare nesuferit. În afar de faptul c era de
p rerea surorii mele, care spunea c mâncarea mea trebuie s aib un caracter
umilitor de pedeaps , în afar de faptul c -mi d dea pâine mult şi unt pu in şi
c turna atâta ap cald în lapte, încât ar fi fost mai sincer s renun e cu totul la
lapte, conversa ia lui era alc tuit numai din aritmetic . Când am spus politicos
bun diminea a, m întreb solemn: De şapte ori nou , m i b iete? Şi cum era
s -i r spund eu, când m lua aşa repede, într-o cas necunoscut şi pe stomacul
gol! Mi-e foame, dar n-am apucat s înghit nici o înghi itur şi domnul
Pumblechook începu o adunare nesfârşit , care nu încet în tot timpul mesei.
Şapte? Cu patru? Şi cu opt? Şi cu şase? Şi cu doi? Şi cu zece? Şi aşa mai
departe. Dup fiecare r spuns, n-apucam s iau mai mult decât o îmbuc tur
sau o sorbitur şi urma alt întrebare, în timp ce el îşi vedea liniştit de treab şi
mânca sl nin cu corn cald, înfulecând şi îndopându-se, (dac -mi este îng duit
s spun aşa).
De aceea, m-am ar tat foarte bucuros când s-a f cut ora zece şi am
plecat spre domnişoara Havisham, deşi m sim eam cam stingherit, fiindc nu
ştiam cum o s m port în casa acestei domnişoare. Dup un drum de un sfert
de or , am ajuns la locuin a domnişoarei Havisham, o cas veche şi sinistr de
c r mid roşie, cu multe z brele de fier. Unele dintre ferestre fuseser zidite;
ferestrele nezidite aveau z brele ruginite; în fa a casei, se afla o curte
înconjurat de un gard de fier cu o poart z vorât ; aşa c , dup ce am sunat,
am fost nevoi i s aştept m s vin cineva s ne deschid . În timp ce aşteptam
la poart , eu tr geam cu ochiul în untru (pân şi aici domnul Pumblechook îmi
spuse: Şi cu patrusprezece? Dar eu m-am f cut c n-aud) şi am v zut c la
marginea casei se afla o fabric mare de bere. Nu lucra nimeni în untru şi se
vedea c , de mult, nu mai f cuse nimeni bere pe acolo.
O fereastr se deschise şi o voce limpede întreb :
- Cine e? Şi înso itorul meu r spunse:

33
- Pumblechook. Vocea spuse:
- Foarte bine. Fereastra se închise şi o domnişoar trecu curtea cu nişte
chei în mân .
- Acesta, spuse domnul Pumblechook, e Pip.
- Acesta-i Pip? întreb domnişoara, care era foarte dr gu şi p rea
foarte mândr . Intr , Pip!
Domnul Pumblechook d du s intre şi el, dar ea îl opri cu poarta.
- A! f cu ea. Doreşti s-o vezi pe domnişoara Havisham?
- Dac domnişoara Havisham doreşte s m vad , r spunse domnul
Pumblechook cam încurcat.
- A! f cu fata; dar vezi c nu doreşte.
Aceste cuvinte au fost rostite cu atâta hot râre, încât domnul
Pumblechook, deşi se sim ea destul de jignit în demnitatea lui, nu putu s
protesteze. În schimb, m m sur cu o privire aspr - ca şi cum i-aş fi f cut
ceva - şi plec , rostind aceste cuvinte pline de imputare:
- B iete! Ai grij ca purtarea ta s fie spre cinstea acelora care te-au
crescut! Mi-era cam team c se va întoarce şi m va întreba prin poart :
- Şi cu şaisprezece ? Dar nu se întâmpl aşa.
Tân ra mea c l uz încuie poarta şi am pornit împreun prin curte. Era
o curte pavat şi îngrijit şi, prin toate cr p turile, creştea iarba. Între fabrica
de bere şi curte era o potec , care le unea; şi porti a de lemn din cap tul potecii
era deschis şi fabrica era deschis şi ea şi se vedea pân departe la zidul înalt,
care m rginea toat proprietatea; totul era gol şi pustiu. Vântul care sufla p rea
mai rece aici decât afar , în strad ; f cea un zgomot ascu it când intra şi ieşea
vâjâind prin uşile deschise ale fabricii de bere, ca şi cum ar fi b tut în pânzele
unei cor bii de pe mare.
Fata v zu c m uit la fabrica de bere şi-mi spuse:
- Ai putea s bei liniştit toat berea care se fabric acum aici, m i
b iete.
- Şi eu cred, domnişoar , am spus eu sfios.
- Mai bine nici s nu se fac bere aici, fiindc ar ieşi acr , ce crezi?
- Cam aşa, domnişoar .
- Nu c i-ar fi trecut cuiva prin gând s încerce, ad ug ea; cu fabrica
aceasta s-a terminat, aşa pustie o s r mân pân o s cad la p mânt. Şi bere
avem destul în pivni , ca s înec m tot castelul.
- Acesta-i numele casei?
- Unul dintre numele casei.
- Are mai multe nume?
- Mai are unul. Îi spune "Satis"; un nume grecesc sau latinesc sau ebraic
sau toate trei din partea mea şi înseamn "destul".
- Casa Destul! am spus eu. Ce nume ciudat, domnişoar !
- Da, spuse ea. Dar înseamn mai mult decât ai crede. Pe vremuri, când
au botezat casa, vroia s spun c oricine ar st pâni casa aceasta, nu mai poate
dori altceva. Se vede c , pe vremea aceea, se mul umeau oamenii cu pu in. Stai,
n-o lua razna, b iete.
Deşi îmi spunea b iete atât de des şi cu o nep sarae care nu mi se p rea
prea m gulitoare, era de vârsta mea. E adev rat c p rea mai mare decât mine,
fiindc era fat şi fiindc era frumoas şi ştia s se st pâneasc ; şi se purta cu

34
mine atât de dispre uitor de parc ar fi avut dou zeci şi unu de ani şi ar fi fost
regin .
Am intrat în cas printr-o uş l turalnic , uşa cea mare de intrare avea
dou lan uri de-a curmezişul şi primul lucru care m izbi a fost întunericul de
pe coridoare; fata l sase o lumânare aprins pe coridor, când venise s -mi
deschid uşa. Acum lu lumânarea şi am trecut împreun prin mai multe s li,
apoi am urcat o scar ; era întuneric bezn peste tot, doar lumânarea ne lumina
drumul.
În cele din urm am ajuns la o uş şi fata spuse:
- Intr .
I-am r spuns mai mult din timiditate decât din polite e:
- Dup dumneata.
Ea îmi spuse:
- Nu fi caraghios, b iete, eu nici nu intru. Şi se dep rta plin de dispre
şi, ceea ce era mai r u, lu şi lumânarea cu ea.
Nu prea m sim eam bine şi mi-era şi team . Totuşi, deoarece nu-mi
r mânea altceva de f cut, decât s bat la uş , am b tut şi un glas din untru mi-a
spus s intru. Am intrat şi m-am v zut într-o odaie mare, bine luminat cu
lumân ri de cear . Nici o raz de soare nu p trundea în odaia aceasta. Dup
mobil , p rea s fie un iatac, deşi multe lucruri aveau o înf işare şi un rost pe
care nu le în elegeam înc pe atunci. Dar ceea ce m izbi din cale afar , era o
mas acoperit cu m tase şi o oglind ; la prima vedere mi se p ru c e o mas
de toalet .
N-aş putea s spun c aş fi fost în stare s dau de rostul acestui obiect,
dac o doamn frumoas n-ar fi fost aşezat în fa a mesei. Şedea cu cotul
sprijinit de mas şi cu capul în mân şi era cea mai stranie f ptur pe care o
v zusem vreodat sau pe care o voi vedea-o vreodat .
Era îmbr cat în stofe bogate - în atlas, m tase şi dantel - şi era toat
în alb. Şi pantofii ei tot albi erau. Şi un v l alb îi acoperea capul şi-n p r avea
flori de l mâi şi p rul îi era tot alb. Pe gât şi pe mâini, sclipeau giuvaeruri
scânteietoare şi pe mas scânteiau altele. Prin toat odaia, erau împr ştiate
rochii, - nu chiar atât de minunate ca aceea pe care o purta - şi cufere pe
jum tate pline. Pe semne c nu sfârşise înc cu îmbr catul, fiindc n-avea decât
un singur pantof în picior; cel lalt era pe mas , al turi de mâna ei; v lul nu era
bine potrivit, ceasul cu lan nu şi-l pusese înc , iar al turi de giuvaerurile de pe
mas , se vedeau nişte dantele, care trebuiau s -i împodobeasc rochia, o carte
de rug ciuni, o batist , nişte m nuşi şi câteva flori, toate îngr m dite
dezordonat lâng oglind .
Toate acestea nu le-am v zut din primele clipe, deşi, din primele clipe,
am v zut mai mult decât îşi poate cineva închipui. Dar am v zut c totul în
jurul meu era alb, mai bine zis c fusese alb, odat , de mult şi c îşi pierduse
str lucirea şi c acum era ofilit şi galben. Am v zut c mireasa, îmbr cat de
nunt , se ofilise şi ea ca şi rochia, ca şi florile şi c singura str lucire care îi
mai r m sese era str lucirea ochilor ei înfunda i. Am v zut c rochia fusese
pus odat pe trupul împlinit al unei femei tinere şi c trupul acesta, pe care
toate atârnau, se chircise pân nu mai r m sese decât pielea şi oasele. Mi-
amintesc c , odat , la târg, am v zut nişte figuri de cear îngrozitoare,
înf işând nu ştiu ce personaj, care îşi d dea sufletul, înconjurat de mare alai.

35
Alt dat , m-au luat la una din vechile biserici din ara mlaştinilor, ca s v d
nişte moaşte îmbr cate în veşminte bogate, care tocmai fuseser dezgropate
dintr-un cavou al bisericii. Acum figura de cear şi moaştele p reau însufle ite
de nişte ochi negri, care se mişcau şi se uitau la mine. Aş fi ipat, dac aş fi
îndr znit.
- Cine-i? întreb doamna de la mas .
- Pip, doamn .
- Pip?
- B iatul domnului Pumblechook. Am venit s m joc.
- Vino mai aproape, s te v d. Vino aproape.
De abia când m-am oprit în fa a mesei, ferindu-m de privirile ei, am
v zut cu de-am nuntul toate lucrurile de lâng oglind şi am observat c ceasul
se oprise la nou f r dou zeci de minute şi c ceasornicul din perete se oprise
şi el tot la nou f r dou zeci de minute.
- Uit -te la mine, spuse domnişoara Havisham. Nu i-e team de o
femeie care n-a v zut lumina zilei de când te-ai n scut tu?
Din p cate, trebuie s recunosc c nu mi-a fost team s spun minciuna
uriaş cuprins în r spunsul: nu.
- Ştii ce ating eu în clipa aceasta? întreb ea punându-şi mâinile una
peste alta în partea stâng a pieptului.
- Da, doamn (m gândeam la b iatul cel nemilos).
- Ce ating?
- Inima.
- E zdrobit .
Rosti aceste cuvinte foarte ap sat, cu o privire arz toare şi cu un
zâmbet ciudat, în care se oglindea şi pu in mândrie.
Dup ce st tu câteva clipe cu mâinile pe inim , le l s jos ca şi cum ar
fi fost prea goale.
- Sunt obosit , spuse domnişoara Havisham. Vreau s m distrez şi m-
am plictisit de oameni mari. Joac -te.
Cred c cei mai neîndupleca i cititori vor recunoaşte c cu greu ar g si
în lumea întreag ceva mai anevoios de îndeplinit de c tre un biet b iat în
împrejur rile de care am vorbit.
- Câteodat am tr zn i ciudate, urm ea, şi acum mi-a tr znit prin cap
c vreau s v d pe cineva jucându-se. Hai, hai! spuse ea cu o mişcare
ner bd toare a degetelor de la mâna dreapt . Joac -te!
În clipa aceea, de frica surorii mele, îmi trecu prin minte ideea
dezn d jduit de a porni la plimbare în jurul od ii imitând brişca domnului
Pumblechook. Dar nu m sim eam în stare s duc la bun sfârşit aceast
reprezenta ie, aşa c m-am l sat p gubaş; st team în picioare şi m uitam la
domnişoara Havisham cu o privire care îmi închipui c i se p rea ar goas ,
c ci m întreb , dup ce ne-am privit unul pe altul câtva timp.
- Eşti ursuz şi înd r tnic?
- Nu, doamn . Îmi pare aşa r u c nu-mi vine s m joc. Dac v
plânge i de mine, o s am de furc cu sora mea, aşa c , vede i, dac aş putea,
m-aş juca, dar totul e atât de nou aici pentru mine, aşa ciudat, aşa frumos şi aşa
trist. M-am oprit de fric s nu spun prea mult, speriat c am şi spus şi, din nou,
ne uitar m unul la altul.

36
Înainte de a vorbi, domnişoara Havisham îşi întoarse privirea de la mine
spre rochia pe care o purta, spre mas şi, în sfârşit, spre marginea ei din
oglind .
- Aşa nou pentru el, murmur ea şi atât de vechi pentru mine; aşa ciudat
pentru el şi aşa obişnuit pentru mine; şi aşa trist pentru amândoi. Cheam-o pe
Estella.
Deoarece tot se mai uita la chipul ei din oglind , îmi închipui c
vorbeşte tot cu ea îns şi şi nu m-am mişcat.
- Cheam-o pe Estella, repet ea, fulgerându-m cu o privire. Aceasta
po i s faci. Cheam-o pe Estella. De la uş .
S stau în bezn într-un coridor întunecos al unei case necunoscute şi s
zbier Estella dup o fat înfumurat , care nici nu se ar ta şi nici nu r spundea
şi s simt c e o îndr zneal f r seam n s urlu dup ea în felul acesta mi se
p rea la fel de greu ca şi încercarea de a m juca la comand . Dar, fata r spunse
în cele din urm şi lumina ei se apropie ca o stea prin coridor.
Domnişoara Havisham îi f cu semn s se apropie, lu o bijuterie de pe
mas şi îi încerc efectul, punând-o pe pieptul tân r al fetei şi în p rul ei
castaniu.
- A ta s fie, într-o zi, dr gu o şi s-o por i cu pl cere. Hai joac c r i cu
b iatul acesta.
- Cu b iatul acesta! Dar e un b iat de ran!
Mi se p ru c aud r spunsul domnişoarei Havisham, numai c suna atât
de ciudat:
- Ei şi? Po i s -i zdrobeşti inima.
- Ce ştii s joci, b iete? m întreb Estella cu dispre .
- Doar "S r ceşte- i vecinul", domnişoar .
- Ei, s r ceşte-l, îi spuse domnişoara Havisham Estellei şi începur m s
juc m c r i.
De-abia atunci începeam s în eleg c , în odaia aceea, totul se oprise ca
şi ceasornicul, cu mult timp în urm . Am observat c domnişoara Havisham
pune bijuteria pe mas , chiar pe locul de unde o luase. În timp ce Estella
împ r ea c r ile, eu m-am uitat spre masa de toalet şi am v zut c pantoful de
pe mas , care fusese odat alb şi acum era îng lbenit, nu fusese purtat
niciodat . Mi-am aruncat privirile spre piciorul desc l at şi am v zut c
ciorapul de m tase, care fusese odat alb şi era acum îng lbenit, era zdren uit
de atâta purtat. Dac n-ar fi fost aceast în epenire a lucrurilor, aceast oprire
în loc a atâtor obiecte palide şi îmb trânite, rochia ofilit de mireasc de pe
trupul gârbovit n-ar fi sem nat atât de mult cu o rochie funerar şi nici v lul cu
un giulgiu.
Şi domnişoara st tea ca o moart şi se uita cum jucam noi c r i;
dantelele şi podoabele de pe rochia de mireasc parc erau f cute din hârtie
ars . Pe atunci nu auzisem înc despre mor i dezgropa i, care se transform în
pulbere, în clipa în care sunt scoşi la lumin ; dar, de multe ori, m-am gândit c
domnişoara Havisham ar ta ca o f ptur pe care razele soarelui ar preschimba-o
în pulbere.
- B iatul acesta spune vale ilor fl c i! spuse Estella batjocoritor, înainte
de sfârşitul jocului. Şi ce mâini aspre are! Şi ce ghete grosolane!
Pân atunci nu-mi d duse niciodat prin gând c trebuie s -mi fie

37
ruşine de mâinile mele; dar acum începeam s le socotesc destul de urâte.
Dispre ul ei pentru mine era atât de puternic, încât m-am molipsit şi eu.
Estella câştig jocul şi trebuia s dau eu c r ile. Bineîn eles c le-am
dat greşit, fiindc ştiam c Estella de-abia aşteapt s greşesc; şi ea m pârî
domnişoarei Havisham, spunând c sunt un ran prost şi neîndemânatic.
- Tu nu spui nimic despre ea? întreb domnişoara Havisham în timp ce
privea. Ea î i spune atâtea lucruri jignitoare şi tu nu spui nimic. Ce p rere ai
despre ea?
- Nu vreau s spun, bâlbâi eu.
- Spune-mi la ureche, spuse domnişoara Havisham, aplecându-se.
- Cred c -i foarte, mândr , am şoptit eu.
- Altceva?
- Cred c -i dr gu .
- Altceva?
- Cred c -i place s jigneasc (tocmai atunci Estella se uita la mine cu o
expresie scârbit ).
- Altceva?
- Cred c-aş vrea s m duc acas .
- Şi s n-o mai vezi niciodat , m car c -i aşa dr gu ?
- Nu spun c n-aş mai vrea s-o v d niciodat , dar acum aş vrea s m
duc acas .
- Ai s te duci îndat , spuse domnişoara Havisham cu glas tare. Acum,
termin - i jocul.
Aş fi putut s jur c fa a domnişoarei Havisham nu era în stare s
zâmbeasc decât cu zâmbetul acela ciudat de la început. C ci îi înghe ase fa a
într-o expresie încordat şi gânditoare, poate atunci când în epeniser toate
lucrurile din jurul ei. Şi acum ar ta de parc n-ar fi putut s-o destind din nou;
glasul parc i se pr buşise şi acum vorbea încet, împr ştiind un somn de moarte
în jurul ei; cu totul, domnişoara Havisham p rea c se pr buşise odat , de mult,
pe din untru şi pe dinafar , sub ap sarea unei lovituri cumplite.
Am jucat jocul pân la sfârşit şi Estella m s r ci. Dup ce-mi lu toate
c r ile, le arunc pe mas , ca şi cum le-ar fi dispre uit, pentru c le câştigase de
la mine.
- Când s te mai chem? spuse domnişoara Havisham. Stai s m
gândesc.
Tocmai începusem s -i spun c azi e miercuri, dar ea m opri cu o
mişcare ner bd toare a degetelor de la mâna dreapt .
- Ai r bdare! Eu habar n-am de zilele s pt mânii, nici de s pt mânile
anului. Vino dup şase zile. Ai în eles?
- Da, doamn .
- Estella, du-l jos. D -i ceva de mâncare şi las -l s se plimbe şi s
priveasc , cât m nânc . Du-te, Pip.
Am coborât sc rile în urma lumân rii aşa cum le urcasem şi Estella l s
lumânarea acolo unde o g sisem. Pân când deschise uşa, mi se p rea c trebuie
s fie noapte. Izbucnirea luminii m ame i, ca şi cum aş fi petrecut multe
ceasuri în lumina slab a od ii ciudate.
- Aşteapt aici, spuse Estella; şi disp ru închizând uşa. M-am folosit de
timpul cât am r mas singur în curte, ca s m uit la mâinile mele aspre şi la

38
ghetele mele grosolane. Acum nu mai aveam nici eu o p rere prea bun despre
aceste accesorii. Pân atunci nu m stingheriser niciodat , dar acum m
stinghereau ca nişte lucruri vulgare. M hot râi s -1 întreb pe Joe de ce m
înv ase s spun pozelor acelora fl c i, când trebuia s le spun vale i. Ce bine
ar fi fost dac Joe ar fi fost mai bine crescut; atunci aş fi fost şi eu.
Estella se întoarse cu nişte pâine, pu in carne şi o c nit cu bere. Puse
cana jos, pe pietrele din curte şi-mi întinse pâinea şi carnea, f r s se uite la
mine, de parc aş fi fost un câine c zut în dizgra ie. M sim eam atât de jignit,
atât de umilit, de sup rat, de îndurerat şi de nec jit - nu g sesc cuvântul potrivit
pjentru durerea mea ustur toare, încât îmi d dur lacrimile. În clipa aceea, fata
se uit la mine cu o bucurie nebun , fiindc ea era pricina lacrimilor, ceea ce
îmi d du putere s le st pânesc şi s m uit în ochii ei; ea d du ironic din cap -
parc ar fi vrut s spun c era sigur c m r nise îndeajuns - şi m p r si.
Dup plecarea ei, am c utat un loc unde s -mi ascund fa a şi m-am dus
în spatele porti ei din fundul potecii, m-am sprijinit cu mâna de zid, mi-am
înfundat capul în mânec şi am început s plâng. În timp ce plângeam, m
izbeam cu capul de zid şi-mi smulgeam p rul din cap; erau atât de amare
sim mintele mele şi atât de ascu it durerea mea f r nume, încât aveam
nevoie de împotrivire.
Creşterea pe care mi-o d duse sora mea m f cuse sim itor. În lumea
cea mic a copiilor, a tuturor copiilor, oricine i-ar creşte, nimic nu apare şi nu e
resim it mai dureros decât nedreptatea. Poate c un copil nu sufer nedrept i
mari; dar copilul e mic şi lumea lui e mic şi calul lui de lemn i se pare la fel de
mare ca un cal de vân toare irlandez. În sufletul meu, a existat, din cea mai
fraged copil rie, o lupt neîntrerupt cu nedreptatea. Din vremea când abia
puteam s vorbesc, ştiam c sora mea, în tirania ei aspr şi capricioas , e
nedreapt cu mine şi nu m puteam obişnuit cu gândul c faptul de a m fi
crescut "ca-n palm " îi d dea dreptul s m creasc în ghion i. Aceast
convingere m-a urm rit în timpul dizgra iilor, posturilor, veghilor şi al tuturor
celorlalte pedepse şi b nuiesc c eram atât de sfios şi de sim itor, tocmai din
pricin c eram atât de p truns de convingerea aceasta, în tot timpul copil riei
mele singuratice şi neap rate.
F r doar şi poate c era pustiu locul care se întindea pân la
porumbarul din curtea fabricii; acesta fusese îndoit cu pr jin cu tot de vreun
vânt cumplit; dac ar fi fost vreun porumbel acolo, când leg nase vântul
porumbarul, s-ar fi sim it ca pe mare. Dar nu era nici un porumbel în untru şi
nici un cal în grajd şi nici un porc în cote şi nici orz în hambar şi nici miros de
gr un e sau de bere în c ld rile şi în butoaiele din fabric . Pe semne c mirosul
fabricii se împr ştiase în aer o dat cu ultimul nor de fum. Într-o curticic
interioar , se afla o gr mad de butoaie goale al c ror miros acru amintea de
zile mai bune; ba era chiar prea acru ca s mai aminteasc de berea de alt dat
şi apoi butoaiele acelea singuratice nu se deosebeau de celelalte.
În fund, dincolo de fabric , era o gr din în paragin , înconjurat de un
zid vechi; nu era înalt, aşa c m c rai pe el şi izbutii s stau ag at şi s v d
c gr dina aceea era gr dina casei şi c era n p dit de buruieni, dar c pe
potecile ei galbene şi verzi se vedeau urme, ca şi cum s-ar fi plimbat cineva din
când în când, pe acolo; şi am mai v zut c Estella tocmai se îndep rta de mine,
umblând pe potec . Dar Estella p rea s fie peste tot. C ci, când m-am l sat

39
ispitit de butoaie şi am început s umblu pe ele, am v zut-o umblând şi pe ea pe
butoaie, la cel lalt cap t al cur ii. Era cu spatele la mine şi îşi inea p rul
castaniu şi r sfirat cu mâinile; nu se întorcea deloc spre mine şi, deodat , se
f cu nev zut . La fel şi-n fabric - vreau s spun de locul acela înalt şi pardosit
unde se f cea bere pe vremuri şi unde se mai vedeau şi acum unelte. Când am
intrat prima oar în fabric şi, cam speriat de întunericul din untru, m-am oprit
lâng uş , uitându-m în jurul meu, am v zut-o din nou, trecând printre
focurile stinse şi urcând o scar luminoas de fier. Pe urm a ap rut într-un
coridor de sus, lâng acoperiş, ca şi cum s-ar fi preg tit s se ridice încet în
v zduh.
În clipa aceea şi-n locul acela, se întâmpl ceva ciudat cu închipuirea
mea. Şi atunci mi s-a p rut ciudat, dar, mai târziu, mi s-a p rut şi mai ciudat.
Mi-am îndreptat ochii ame i i de lumina aceea alb , spre o gr mad mare de
lemn dintr-un col al fabricii şi, în dreapta, lâng mine, am v zut un trup de
femeie atârnat de gât. Era o femeie îmbr cat în alb g lbui şi era înc l at cu un
singur pantof; podoabele ofilite de pe rochia ei erau ca de hârtie ars şi fa a era
a domnişoarei Havisham; obrajii se mişcau ca şi cum domnişoara Havisham ar
fi încercat s m strige. Îngrozit de chipul acela, care, cu o clip înainte, nu se
aflase acolo, am luat-o mai întâi la fug , apoi m-am apropiat de trupul
spânzurat. Şi spaima mea a crescut când nu am mai g sit nimic în locul acela.

Doar lumina vie de afar , cerul luminos, oamenii pe care-i vedeam


trecând dincolo de z brelele por ii şi influen a binef c toare a berii şi a
mânc rii care mai r m sese, m mai liniştir pu in. Dar cred c nici cu ajutorul
lor nu mi-aş fi venit în fire aşa curând, dac n-aş fi v zut-o pe Estella care se
apropia cu cheile în mân ca s -mi deschis poart .
Mi-a aruncat o privire triumf toare, când a trecut pe lâng mine, ca şi
cum s-ar fi bucurat c aveam mâini aşa aspre şi ghete atât de grosolane, mi-a
deschis poarta şi a inut-o deschis ca s trec. Eu am ieşit f r s m uit la ea,
dar ea m atinse, batjocoritoare, cu mâna.
- De ce nu plângi?
- Fiindc nu vreau.
- Vrei, spuse ea. Ai plâns pân i s-au umflat ochii; şi acum î i mai vine
s plângi.
Râse dispre uitor, m împinse afar şi încuie poarta dup mine. M-am
dus de-a dreptul la domnul Pumblechook şi, spre marea mea uşurare, nu l-am
g sit acas . Aşa c am l sat vorb vânz torului în ce zi eram din nou aşteptat la
domnişoara Havisham şi am pornit hot rât s fac pe jos cele patru mile care m
desp r eau de fier rie; şi, în timp ce umblam, cugetam la cele v zute şi-mi
spuneam mereu c eram un ran de rând cu mâini aspre şi ghete grosolane, c
aveam obiceiul demn de dispre de a numi vale ii, fl c i; c eram mult mai
neştiutor decât m credeam în ajun şi c drumul pe care apucasem nu putea
duce decât la o via proast şi am rât .

40
IX
Când am ajuns acas , sora mea era foarte curioas s afle de toate
despre casa domnişoarei Havisham şi-mi puse o mul ime de întreb ri. Aşadar,
m-am trezit înghiontit cu putere pe la ceaf şi din şale şi cu fa a izbit de
peretele buc t riei, în semn de ocar , pentru c nu r spundeam destul de
am nun it la întreb rile ei.
Dac teama de a nu fi în eles se afl ascuns şi în sufletul altor copii cu
tot atâta putere cum se afla în sufletul meu, -şi cred c aşa e, c ci n-am nici un
motiv s cred c am fost un monstru - atunci aici trebuie c utat cheia multor
ascunzişuri. Eram sigur c dac i-aş descrie surorii mele casa domnişoarei
Havisham aşa cum o v zuser ochii mei, n-ar fi în eles nimic. Nu numai c n-ar
fi în eles; dar eram sigur c nici domnişoara Havisham n-ar fi fost în eleas ; şi,
deşi era o fiin neîn eleas şi pentru mine, totuşi mi se p rea c ar fi o tr dare
grosolan dac aş târî-o aşa cum era ea (de Estella nici nu mai vorbesc) în fa a
ochilor doamnei Joe. De aceea, am spus cât am putut mai pu in şi m-am trezit
cu fa a trântit de peretele buc t riei.
Culmea a fost, îns , c l ud rosul acela b trân de Pumblechook, ros de
curiozitatea de a şti tot ce v zusem şi auzisem, pic şi el cu brişca lui la ora
ceaiului, ca s afle toate am nuntele. Şi numai vederea curiozit ii lui
chinuitoare, a ochilor lui de peşte şi a gurii lui deschise, a p rului sp l cit,
zbârlit de ner bdare şi a pântecelui umflat, m-a f cut neîng duit de misterios.
- Ei, b iete, începu unchiul Pumblechook, de îndat ce i se oferi jil ul
de lâng foc. Cum te-ai descurcat?
Eu am r spuns:
- Destul de bine, domnule şi sora mea îmi ar t pumnul.
- Destul de bine? repet domnul Pumblechook. Acesta nu-i un r spuns.
Spune-ne ce în elegi prin destul de bine, b iete.
Poate c tencuiala lipit de frunte d creierului o înclinare spre
înc p ânare. Atât ştiu, c înc p ânarea mea se o eli de îndat ce tencuiala mi
se lipi de frunte. Am r mas pe gânduri câteva clipe, apoi am r spuns, ca şi cum
aş fi descoperit ceva nou:
- Vreau s spun, destul de bine.
Sora mea scoase o exclama ie de ner bdare şi se n pusti asupra mea -
eu s rmanul eram lipsit de ap rare, c ci Joe avea treab în fier rie - dar domnul
Pumblechook interveni:
- Nu. Nu te înfuria. Las c m descurc eu cu puştiul, m descurc eu.
Apoi domnul Pumblechook se îndreapt spre mine cu o mişcare de parc ar fi
vrut s -mi taie p rul şi spuse:
- Mai întâi, ca s - i limpezeşti gândurile, cât fac patruzeci
şi trei de penny?
Am socotit în gând care ar fi urm rile unui r spuns ca patru sute de lire
şi, v zând c n-ar fi prielnice pentru mine, am încercat s m apropii pe cât
puteam de r spunsul adev rat, care era cam cu opt penny mai pu in decât
r spunsul pe care l-am dat eu. Atunci, domnul Pumblechook m puse s repet
tot sistemul monetar, începând cu doispezece penny fac un şiling pân la
patruzeci de penny fac trei şilingi şi patru penny şi apoi m întreb triumf tor,
ca şi cum ar fi muncit el:

41
- Ei şi acum! Cât fac patruzeci şi trei de penny? Şi eu am r spuns, dup
o lung gândire:
- Nu ştiu. Şi într-adev r eram atât de scos din fire, încât m îndoiesc
dac ştiam.
Domnul Pumblechook a f cut un gest de şurub cu capul, ca s -mi scoat
r spunsul din creier şi spuse:
- De pild , patruzeci şi trei de penny fac trei farthing şi şase penny?
- Da! am spus eu. Şi, deşi sora mea m trase de urechi, îmi f cu o
pl cere nespus s v d c r spunsul meu stricase gluma lui şi-l adusese la un
punct mort.
-Biete! Cum arat domnişoara Havisham? reîncepu domnul
Pumblechook, dup ce-şi veni în fire, încrucişându-şi mâinile la piept şi
mişcându-şi capul în chip de şurub.
- Foarte înalt şi oacheş , am spus eu.
- Aşa-i, unchiule? întreb sora mea.
Domnul Pumblechook clipi afirmativ din ochi. Şi eu am în eles c n-o
v zuse niciodat pe domnişoara Havisham, care nu ar ta de fel aşa.
- Bine! f cu domnul Pumblechook cu îngâmfare. Vezi? Aşa trebuie s -1
iei! Aşa-i c ştiu s umblu cu el?
- Eram sigur , unchiule, r spunse doamna Joe. L-aş l sa tot timpul cu
dumneata; te pricepi aşa de bine s umbli cu el.
- Mai departe, b iete! Ce f cea, azi, când ai intrat la ea? întreb domnul
Pumblechook.
-Şedea, am r spuns eu, într-o tr suric de catifea neagr .
Domnul Pumblechook şi doamna Joe se uitar unul la altul - cred şi eu -
şi repetar amândoi;
- Într-o tr suric de catifea neagr ?
- Da, spusei eu. Şi domnişoara Estella, şti i, nepoata ei, îi d dea
cozonac şi vin prin fereastra tr surii, pe o farfurie de aur. Şi m-am dus şi eu în
spatele tr surii s m nânc por ia mea, fiindc aşa mi s-a spus.
- Mai era cineva acolo? întreb domnul Pumblechook.
- Patru câini, am r spuns eu.
- Mari sau mici?
- Uriaşi, am spus eu. Şi se luptau pentru nişte costi e de vi el, care
st teau într-un coşule de argint.
Domnul Pumblechook şi doamna Joe se uitar din nou unul la altul, cu
totul ului i. Eu înnebunisem de tot; eram ca un martor torturat ca s spun
adev rul, şi le-aş fi spus orice mi-ar fi trecut prin cap.
- Unde era tr sura aceasta, pentru numele lui Dumnezeu? întreb sora
mea.
- În odaia domnişoarei Havisham. Şi iar se uitar unul la altul.
- Dar n-avea cai. Am ad ugat aceast întregire salvatoare, în clipa în
care am înl turat din mintea mea patru arm sari g ti i, cu privire la hamurile
c rora aveam gânduri s lbatice.
- E cu putin , unchiule? întreb doamna Joe. Ce tot spune b iatul
acesta?
- S - i spun eu ce-i, r spunse domnul Pumblechook. Eu cred c era o
litier . Ştii, e foare vioaie; cred c -i place s -şi petreac ziua într-o litier .

42
- Ai v zut-o vreodat şezând în litier , unchiule? întreb doamna Joe.
- Cum era s-o v d, r spunse el, nevoit s m rturiseasc când n-am
v zut-o în via a mea? Nici n-am dat cu ochii de ea!
- Doamne, unchiule! Şi atunci cum ai vorbit cu ea?
- Nu în elegi, spuse domnul Pumblechook îmbufnat; când am fost acolo,
m-am dus pân la uş şi uşa era deschis şi aşa am vorbit. Cum nu-n elegi?
Doar b iatul s-a dus s se joace. De-a ce te-ai jucat, b iete?
- Ne-am jucat cu stegule e, am spus eu. (V rog s m crede i c sunt
înm rmurit de câte ori îmi amintesc de minciunile pe care le-am spus în seara
aceea).
- Stegule e! glasul surorii mele r sun ca un ecou.
- Da, am spus eu. Estella flutura un steag albastru şi eu unul roşu şi
domnişoara Havisham unul pres rat cu stelu e aurii, şti i, prin fereastra
tr suricii. Şi, dup aceea, am fluturat cu to ii s biile şi am strigat ura.

- S bii! repet sora mea. De unde a i luat s bii?


- Din dulap, am spus eu. Şi am v zut în dulap pistoale, şi dulcea , şi
pilule. Şi soarele nu intra în odaie, era luminat cu lumân ri.
- Aceasta-i adev rat, spuse domnul Pumblechook, dând din cap, cu
greutate. Aşa stau lucrurile, aceasta am v zut şi eu. Şi amândoi se uitar la
mine şi eu m uitam la ei, cu un aer de nep sare voit şi mi-am cuprins piciorul
drept cu mâna dreapt .
Dac m-ar mai fi întrebat şi altele, m-aş fi tr dat cu siguran , fiindc
eram gata s spun c în curte se afla un balcon şi n-aş mai fi z vobit cu aceast
afirma ie, dac închipuirea mea n-ar fi fost împ r it între acest fenomen şi un
urs, care se ascundea în fabrica de bere. Dar ei erau atât de prinşi de comentarea
acestui subiect, când Joe se întoarse de la lucru, ca s bea o ceaşc de ceai. Şi
sora mea, mai mult ca s -şi uşureze mintea împov rat , decât ca s -i fac lui
pl cere, îi povesti aşa-zisele mele experien e.
Când l-am v zut pe Joe deschizându-şi ochii mari şi uitându-se uluit şi
neputincios prin buc t rie, m-am sim it copleşit de remuşc ri; dar numai cu
privire la el, nicidecum fa de ceilal i doi. Numai şi numai fa de Joe m
socoteam un mic monstru, în timp ce ei dezb teau problema foloaselor cu care
m voi alege eu, în urma cunoştin ei cu domnişoara Havisham şi mul umit
protec iei ei. Nici nu se îndoiau c domnişoara Havisham va "face ceva" pentru
mine; îndoielile lor priveau numai forma acelui ceva. Sora mea se gândea la
ceva "avere". Domnul Pumblechook înclina spre un premiu frumos, cu ajutorul
c ruia s devin ucenic într-o meserie mai de soi, de pild comer ul cu grâne şi
semin e. Joe îi nemul umi pe amândoi. C ci lui îi tr zni prin cap ideea minunat
c voi primi în dar pe unul dintre cei patru câini, care se b teau pentru costi ele
de vi el.
- Şi un cap de prost poate s dea o p rere mai bun , spuse sora mea.
Dac ai ceva de lucru, vezi- i de treab . Şi Joe plec .
Dup plecarea domnului Pumblechook, în timp ce sora mea sp la
vasele, m-am furişat în fier ria lui Joe şi am r mas acolo pân îşi ispr vi el
treaba. Apoi i-am spus:
- Joe, înainte de a se stinge focul, aş vrea s - i spun ceva.
- Adev rat, Pip? spuse Joe, tr gându-şi sc unelul de potcovar lâng foc.

43
Atunci spune. Ce s-a întâmplat?
- Joe, am început eu, r sucind mâneca suflecat a c m şii lui între
degete.
- Î i aminteşti de tot ce-am spus de domnişoara Havisham?
- Dac -mi amintesc? spuse Joe. Te cred! E minunat!
- E groaznic, Joe, nu-i adev rat.
- Ce tot spui, Pip? strig Joe, l sându-se uluit pe spate. Doar n-ai s
spui c ...
- Ba da, Joe, e o minciun .
- Dar nu tot ce ai spus? Doar n-ai s spui c nu era nici o tr ...suric ? Şi
eu d deam negativ din cap. Dar cel pu in câinii, Pip? Z u, Pip, spuse Joe
conving tor, dac costi ele nu erau, dar m car câinii?
- Nu, Joe.
- Nici un câine? întreb Joe. Un c eluş? Hai, spune-mi!
- Nu, Joe, nimic.
În timp ce eu îl priveam cu dezn dejde, Joe se uita trist la mine:
- Pip, m i b iete! Nu merge aşa! Unde ai s ajungi?
- E groaznic, Joe, nu-i aşa?
- Groaznic? strig Joe. E de neînchipuit! Ce te-a apucat?
- Nu ştiu ce m-a apucat, Joe, am r spuns eu, dând drumul mânecii lui şi
aşezându-m jos, în cenuş , la picioarele lui, cu capul atârnat. Dar tare aş fi
vrut s m fi înv at tu s nu spun vale ilor din jocul de c r i, fl c i; tare aş
vrea s n-am ghete aşa de grosolane şi mâini aşa de aspre.
Şi apoi i-am m rturisit lui Joe cât eram de nenorocit şi c -mi era cu
neputin s spun toate acestea doamnei Joe şi domnului Pumblechook, care se
purtau atât de aspru cu mine şi c la domnişoara Havisham locuia o domnişoar
grozav de mândr , care spusese c sunt necioplit şi c ştiam şi eu c sunt
necioplit şi c tare aş fi vrut s nu mai fiu necioplit şi c de aceea turnasem
atâtea minciuni, nici eu nu ştiu cum.
Cazul meu era metafizic şi cel pu in tot atât de greu de dezlegat pentru
Joe ca şi pentru mine. Dar Joe scoase cazul de pe t râmul metafizicii şi, în felul
acesta, îl dezleg .
- Un lucru e sigur. Pip, spuse Joe, dup ce rumeg câtva timp problema,
minciuna tot minciun r mâne. Din orice pricin ai fi min it, n-ar fi trebuit s
faci aceasta şi minciunile vin de la p rintele minciunilor şi tot acolo duc. S nu
mai min i, Pip. Aşa n-o s ajungi s nu mai fii necioplit, m i b iete. Şi nici n-
am priceput eu prea bine ce-i cu neciopleala ta. Nu eşti cioplit în toate lucrurile
şi apoi eşti mic. Dar eşti înv at.
- Nu, sunt un prost şi un înapoiat, Joe.
- Ce tot spui şi scrisoarea pe care mi-ai scris-o asear ! Ba chiar cu litere
de tipar! Am mai v zut eu scrisori! Şi înc de la boieri mari! Şi, pe cinstea mea,
c nu erau eu litere de tipar, spuse Joe.
- N-am înv at mai nimic pân acum, Joe. Ai tu o p rere bun despre
mine. Asta-i tot.
- Bine, Pip, spuse Joe. S zicem c -i aşa. Dar înainte de a fi un om
cioplit, trebuie s fii mai întâi necioplit, eu aşa cred. Nici regele, care st pe
tron şi poart o coroan pe cap, nu poate scrie nici un act, dac n-a înv at
alfabetul în timpul cât era prin moştenitor. Da! ad ug Joe cl tinând cu

44
în elepciune din cap, şi dac n-a început de la A şi nu a muncit pân a ajuns la
Z. Şi eu ştiu ce înseamn toate acestea, m car c n-aş putea spune c am trecut
şi eu prin ele.
În elepciunea lui Joe m umplea de n dejde şi-mi d dea curaj.
- Şi apoi cred c cei neciopli i, m gândesc la câştigul şi la meşteşugul
lor, ar fi mai de folos dac ar r mâne cu cei neciopli i, în loc s se duc s se
joace cu cei ciopli i. Ia spune, mi-am adus aminte, m car stegule e erau?
- Nu, Joe.
- P cat c nu erau. Dac -i aşa sau nu, mai bine s nu vorbim acum, c o
mâniem pe sor -ta şi n-avem voie s facem aceasta cu bun ştire. Ascult aici,
Pip, la ce- i spune un vechi prieten, un prieten adev rat. Dac nu izbuteşti s
te "ciopleşti", mergând pe drumul cel drept, mai bine las -te p gubaş, decât s
umbli pe un drum strâmb. Aşa c nu te mai gândi la aceasta şi ai s tr ieşti
mul umit şi ai s mori liniştit.
- Nu eşti sup rat pe mine, Joe?
- Nu, b iete. M tot gândesc c minciunile tale au fost tare îndr zne e şi
z p cite. Ştii, când ai spus de câinii care se b teau pentru carnea aceea de vi el
scoate- i toate astea din cap, m i Pip, te rog din tot sufletul, acum când te duci
s te culci. Asta-i tot, b iete şi s nu mai faci niciodat .
Când m-am dus în od i a mea şi mi-am f cut rug ciunea, mi-am adus
aminte de sfaturile lui Joe. Şi, totuşi, mintea mea de copil era atât de tulburat
şi de nemul umit încât, dup ce m-am b gat în pat, m tot gândeam c tare
necioplit l-ar socoti Estella pe Joe, un biet fierar, cu mâini aspre şi bocanci
grosolani. M gândeam c Joe şi sora mea st teau în buc t rie şi c eu m
urcasem în od i a mea venind din buc t rie şi c erau cu mult mai presus de
aceste lucruri de rând. Am adormit cu gândul la cum îmi petreceam timpul la
domnişoara Havisham, ca şi cum aş fi locuit acolo s pt mâni şi luni în şir, nu
câteva ore, ca şi cum vizita mea acolo ar fi fost un lucru de demult, nu ceva ce
se întâmplase în aceeaşi zi.
Ziua aceea a fost o zi de neuitat pentru mine, c ci a adus mari
schimb ri în sufletul meu. Dar aşa se întâmpl în via a oric rui om. Închipui i-
v c o anumit zi n-ar fi existat şi gândi i-v ce deosebit ar fi fost drumul
vie ii noastre. Voi, care citi i rândurile acestea, opri i-v o clip şi gândi i-v la
lan ul de fier sau de aur, de spini sau de flori, care nu v-ar fi legat niciodat ,
dac prima verig nu ar fi fost f urit în ziua aceea neuitat .

X
O zi sau dou mai târziu, într-o diminea , cum am deschis ochii, mi-a
dat în gând ideea fericit c cel mai bun lucru de f cut ca s nu mai fiu atât de
necioplit era s-o storc pe Biddy de toat ştiin a ei. Ca urmare a acestei inspira ii
luminoase, când m-am dus seara la m tuşa domnului Wopsle, i-am spus lui
Biddy c aveam motivele mele pentru care doream s m cioplesc şi c i-aş fi
foarte recunosc tor, dac mi-ar împ rt şi toat ştiin a ei. Biddy, care era fata
cea mai s ritoare din lume, primi propunerea mea şi, într-adev r, începu s -şi
pun f g duiala în aplicare chiar dup cinci minute.
Planul de educa ie sau cursul orânduit de m tuşa domnului Wopsle, ar
putea fi rezumat în urm toarele cuvinte. Elevii mâncau mere şi îşi înfundau

45
paie în hain , pe la spate, pân când m tuşa domnului Wopsle îşi aduna puterile
şi se repezea bâjbâind la to i, f r alegere, cu o nuia. Dup ce primeau
pedeapsa râzând şi b tându-şi joc de b trân , elevii se aşezau într-un şir şi-şi
treceau, bâzâind, o carte zdren uit , din mân în mân . Pe foile c r ii se afla
sau mai bine zis, se aflase odat un alfabet, câteva exerci ii de silabisire, câteva
cifre şi tabele. De îndat ce acest volum începea s circule, m tuşa domnului
Wopsle c dea într-o stare de letargie, fie fiindc îi era somn, fie din pricina
reumatismului. Atunci, elevii începeau s -şi examineze unul altuia ghetele, cu
scopul de a afla cine era în stare s calce mai bine pe gheata celuilalt. Acest
exerci iu mintal inea pân când Biddy se repezea la ei şi le împ r ea trei Biblii
desfigurate (care ar tau ca şi cum un om neîndemânatic le-ar fi t iat cu barda
dintr-un butuc), cu mult mai necite tip rite decât toate curiozit ile literare pe
care le-am v zut vreodat , stropite cu pete de rugin şi con inând diferite
specimene din lumea insectelor strivite între foi. Aceast parte a cursului era de
obicei însufle it de lupte corp la corp, între Biddy şi şcolarii neascult tori.
Dup ce luptele se sfârşeau, Biddy ne spunea la ce pagin s deschidem şi apoi
citeam cu to ii, într-un cor însp imânt tor ce în elegeam sau, mai bine zis, ce
nu în elegeam. Biddy ne întov r şea cu vocea ei ascu it şi monoton şi nici
unul dintre noi n-avea timp, pân ce o trezea pe m tuşa domnului Wopsle, care
se n pustea, cl tinându-se, la un b iat ales la întâmplare şi-l tr gea de urechi.
Atunci în elegeam cu to ii c lec ia luase sfârşit şi s ream în sus cu strig te de
victorie intelectual . Trebuie s fiu sincer şi s spun c nu era interzis ca elevii
s se îndeletniceasc cu scrisul pe t bli şi chiar cu cerneal (când se g sea)
dar, în timpul iernii, era greu s urmezi acea latur a cursului, din pricin c
pr v lioara, în care se adunau elevii şi care servea m tuşii domnului Wopsle
drept salonaş şi dormitor, era foarte slab luminat cu ajutorul unei lumân ri
fumegoase de seu.
Mi-am dat seama c va fi nevoie de mult timp, în astfel de împrejur ri,
ca s m cioplesc; totuşi, m-am hot rât s încep şi, chiar în seara aceea, Biddy,
în urma în elegerii n oastre, mi-a împ rt şit câteva cunoştin e din lista de pre uri
şi anume din rubrica zah r rafinat şi mi-a împrumutat un D mare englezesc pe
care-l imitase dup un titlu de ziar, ca s -l copiez acas şi pe care eu îl
confundam cu un model de cataram , pân ce m-a l murit Biddy.
Sigur c exista o cârcium în sat şi c lui Joe îi pl cea s se duc uneori
acolo, ca s -şi fumeze luleaua. În seara aceea, primisem ordine severe de la sora
mea s -l iau pe Joe de la "Barcagiii Veseli" şi s -l duc acas cu orice pre . Aşa
c mi-am îndreptat paşii spre "Barcagii Veseli".
La "Barcagiii Veseli", pe perete, lâng uş , se întindea un r boj
neliniştitor de lung cu multe semne de cret pentru nişte datorii care, mi se
p rea mie, nu se pl teau niciodat . Semnele acelea se aflau acolo de când m
ştiam şi r bojul crescuse mai repede decât mine. Dar inutul nostru era foarte
bogat în cret şi poate c oamenii nu d deau cu piciorul la nici un prilej de a o
folosi.
Deoarece era sâmb t seara, l-am g sit pe cârciumar uitându-se cam
înnegurat la r boj, dar fiindc eu aveam treab cu Joe, nu cu el, i-am dat bun
seara şi am intrat în odaia din fundul coridorului, unde ardea un foc zdrav n şi
unde Joe îşi fuma luleaua în tov r şia domnului Wopsle şi a unui str in. Joe m
salut , ca de obicei, cu vorbele:

46
- S tr ieşti Pip, m i b iete! şi, în clipa aceea, str inul îşi întoarse capul
şi se uit la mine.
Era un om ciudat pe care nu-1 mai v zusem niciodat . inea capul
într-o parte şi un ochi închis, ca şi cum ar fi ochit ceva cu o puşc nev zut .
Avea o lulea în gur . O scoase şi, dup ce d du încet afar tot fumul din gur ,
d du o dat din cap şi mi-a f cut loc pe banc , lâng el.
Dar, fiindc eram obişnuit s stau lâng Joe, de câte ori veneam la
cârcium , i-am spus:
- Mul umesc şi m-am furişat pe locul pe care mi l-a f cut Joe pe banca
din fa . Str inul se uit la Joe şi, v zând c el se gândea la altceva, mi-a f cut
din nou semn cu capul şi apoi îşi frec piciorul, în chip foarte caraghios; cel
pu in aşa mi se p rea mie.
- Spuneai, zise str inul, întorcându-se spre Joe, c eşti fierar.
- Da, aşa am spus, r spunse Joe.
- Ce vrei s bei, domnule...? Ştii c nu mi-ai spus cum te cheam .
Joe l-a l murit şi omul îi spuse pe nume.
- Ce vrei s bei, domnule Gargery? Fac eu cinste. Ştii, ca s încheiem
seara de azi.
- S - i spun drept, spuse Joe, nu prea sunt înv at s beau pe banii
altuia.
- Înv at? Nu, f cu str inul, dar odat , într-o sâmb t seara. Hai! Spune
ce vrei, domnule Gargery.
- Nu vreau s fac pe nebunul, spuse Joe. Rom.
- Rom, repet str inul. Şi, dac vrea şi domnul s -şi dea cu p rerea.
- Rom, f cu domnul Wopsle.
- De trei ori rom! strig str inul c tre cârciumar. Adu paharele, trei.
- Domnul acesta, l muri Joe, ca s -l prezinte pe domnul Wopsle, e un
domn pe care i-ar pl cea s -l auzi. E paracliser la biseric .
- Aha! f cu str inul, cu ochiul la mine. Biserica aceea singuratic ,
dincolo de mlaştini, cu mormintele de jur împrejur.
- Chiar aşa! spuse Joe.
Str inul morm i ceva cu satisfac ie, în timp ce-şi fuma luleaua şi îşi
întinse picioarele pe banca pe care şedea. Purta o p l rie de c l tor, cu boruri
largi şi pe dedesubt avea capul legat cu o basma în chip de glug . St tea cu
privirile a intite asupra focului şi mie mi se p rea c v d o expresie şireat şi
un râs st pânit pe fa a lui.
- Nu cunosc inutul acesta, dar, prin partea fluviului, pare grozav de
pustiu.
- O ar de mlaştini e întotdeauna pustie, l-a l murit Joe.
- Desigur, desigur. Vi se întâmpl s g si i igani haimanale sau orice
fel de vagabonzi pe acolo?
- Nu, r spunse Joe; doar câte un ocnaş evadat, din când în când. Şi nu-i
uşor s d m de ei. Aşa-i, domnule Wopsle? Domnul Wopsle, amintindu-şi cu
demnitate de acea înfrângere de demult, încuviin , dar nu cu prea mult
c ldur .
- Te pomeneşti c a i şi fost în c utarea lor? întreb str inul.
- Odat , r spunse Joe. Nu c-am fi vrut s -i prindem noi, în elegi
dumneata; noi ne-am dus doar ca s privim; eu, cu domnul Wopsle şi cu Pip.

47
Aşa-i Pip?
- Da, Joe.
Str inul m-a privit din nou şi iar strânse din ochi, ca şi cum m-ar fi
ochit cu puşca lui nev zut , apoi spuse:
- E un pumn de om, mititelul acesta. Cum îi spune?
- Pip, spuse Joe.
- Aşa l-a i botezat?
- Nu, nu-i botezat aşa.
- Numele de familie este Pip?
- Nu, a l murit Joe; e un nume pe care şi l-a dat singur când era mic şi
aşa-i spunem.
- E fiul dumitale?
- Cum s - i spun, începu Joe gânditor, nu pentru c ar fi fost nevoie s
cugete asupra r spunsului, ci pentru c era obiceiul la "Barcagiii Veseli" s
cugeti adânc asupra tuturor subiectelor care se discutau, în timp ce- i fumai
luleaua. Cum s spun, nu. Nu-i fiul meu.
- Nepot? întreb str inul.
- Cum s - i spun, r spunse Joe, cu acelaşi aer de adânc gândire; ca
s - i spun drept, nu mi-e nici nepot.
- Ce naiba e atunci? întreb str inul. Întrebarea lui mi se p ru
neobişnuit de ap sat .
La aceste cuvinte, domnul Wopsle se amestec în discu ie; el ştia tot ce
se putea şti despre rude, deoarece meseria lui îl silea s in fninte cu care din
rudele sale femeieşti n-are voie un om s se însoare şi el l muri leg turile de
rudenie care existau între mine şi Joe. Fiindc tot apucase s vorbeasc , domnul
Wopsle încheie cu un pasaj scrâşnit şi însp imânt tor din Richard al III-lea şi i
se p ru c este îndeajuns s spun : Dup cum spune poetul ca s l mureasc
lumea cu privire la rostul acestei recit ri.
Şi trebuie s mai adaug c , în timp ce pomenea de mine, domnul
Wopsle socoti c e necesar, pentru ca raportul lui s fie des vârşit, s -mi
ciufuleasc p rul şi s mi-l bage în ochi. Nu pricep de ce to i oamenii de teapa
lui, care veneau la noi, îmi produceau aceeaşi senza ie nepl cut . Nu-mi
amintesc s fi fost vreodat , în copil rie, subiectul de discu ie al familiei şi al
prietenilor familiei, f r ca vreo persoan cu mâna mare s nu fi recurs la aceste
mijloace, cu influen e imediate asupra ochilor mei, în semn de ocrotire.
În tot timpul acesta, str inul nu se uita decât la mine şi se uita ca şi cum
ar fi fost hot rât s m împuşte pân la urm . Dar, dup întrebarea cu Ce
naiba?nu mai scoase nici o vorb pân ce se aduser paharele; şi atunci trase cu
puşca şi a fost o împuşc tur de pomin .
Nu a f cut nici o observa ie cu glas tare, ci a jucat o scen mut , care
îmi era adresat mie. Îşi învârti romul şi, uitându-se la mine, şi-l gust , cu ochii
tot la mine. Aşadar, l-a învârtit şi l-a gustat; dar nu l-a învârtit cu lingura pe
care o adusese cârciumarul ci cu o pil .
A f cut aşa ca nimeni s nu vad pila în afar de mine; şi, dup ce
sfârşi, şterse pila şi o puse în buzunarul de la piept. Am recunoscut pila lui Joe
şi, din clipa în care am v zut unealta, am în eles c -l cunoaşte pe fugarul meu.
M uitam int la el, ca vr jit. Dar el se aşez mai bine pe banc şi, f r s -i
pese de mine, începu s vorbeasc despre ridichi.

48
Sâmb t seara, la noi în sat, sim ea fiecare om c se primeneşte de toate
relele şi c are o clip de r gaz, înainte de a începe din nou via a de toate zilele,
ceea ce îi d dea şi lui Joe curajul de a îndr zni s stea la cârcium , sâmb t , cu
o jum tate de or mai târziu decât în alte zile. Dar jum tatea de or ca şi romul
se sfârşiser şi Joe se scul ca s plece, luându-m de mân .
- Mai stai o clip , domnule Gargery, spuse str inul. Cred c am un
şiling nou şi str lucitor undeva, prin buzunar şi, dac -l g sesc, e al b iatului.
Alese şilingul dintr-o gr m joar de bani m run i, l-a împachetat într-o
hârtie mototolit şi mi l-a dat mie.
- E al t u! spuse el. Bag de seam , numai al t u! I-am mul umit
holbându-m la el într-un chip care dep şea marginile bunei cuviin e şi inându-
1 pe Joe strâns de mân . Omul i-a dat bun seara lui Joe şi domnului Wopsle
(care mergea cu noi) şi mie îmi arunc doar o privire cu ochiul lui de intaş; de
fapt nici nu era o privire, c ci îşi închise ochiul, dar ce minuni nu se pot face cu
un ochi pe care-l ascunzi.
Dac pe drum aş fi avut chef de vorb , n-aş fi vorbit decât eu, c ci
domnul Wopsle se desp r i de noi la uşa cârciumii, iar Joe umbla tot drumul cu
gura c scat pentru ca aerul sa-i scoat mirosul de rom. Dar eu eram înm rmurit
de aceast reîntoarcere a vechiului meu p cat şi a poveştii cu fugarul şi nu m
puteam gândi la nimic altceva.
Sora mea nu era în toane rele, când ne-am f cut apari ia în buc t rie şi
Joe, încurajat de aceast împrejurare neobişnuit , i-a povestit întâmplarea cu
şilingul.
- O fi unul fals, spuse doamna Joe triumf toare, c altfel cum i l-ar fi
dat b iatului! Ia s m uit la el.
Am scos moneda din hârtie şi, întâmpl tor, nu era fals .
- Dar ce-i asta? spuse doamna Joe, aruncând şilingul şi culegând hârtia
de pe jos. Dou hârtii de câte o lir ?
Nu erau nici mai mult nici mai pu in decât dou hârtii soioase de câte o
livr , care p reau s fi trecut prin toate târgurile de vite din inut. Joe îşi lu
p l ria şi alerg cu hârtiile la "Barcagiii Veseli", ca s le înapoieze posesorului,
în timp ce el era plecat, eu şedeam pe sc unelul pe care şedea el de obicei şi
c scam gura la sora mea; eram sigur c omul n-o s mai fie la cârcium .
În curând, Joe se întoarse spunând c omul plecase dar c el, Joe, l sase
vorb la "Barcagiii Veseli" despre hârtiile de o livr . Apoi, sora mea le
împachet în hârtie, le sigila şi le aşez sub nişte petale uscate de trandafir,
într-un ceainic care st tea de frumuse e, sus pe teascul din salonul de musafiri.
Şi acolo au r mas multe zile şi multe nop i, ca un adev rat coşmar pentru mine.
Când m-am dus s m culc, somnul mi-a trecut de mult gândindu-m la
str inul ce m intea cu puşca nev zut şi la cât eram de p c tos şi de necioplit,
fiindc aveam leg turi conspirative cu puşc riaşii; uitasem de mult de aceast
întâmplare din primii ani ai copil riei mele. Şi apoi m urm rea pila. M
cuprinse o spaim nespus c pila va ap rea când m voi aştepta mai pu in.
M-am îmbiat la somn, gândindu-m la miercurea viitoare pe care aveam s-o
petrec la domnişoara Havisham; şi, în somn, am v zut pila cum înainteaz spre
mine, ieşind de dup o uş , f r s pot vedea cine o ine. M-am trezit de ip tul
meu.

49
XI

În ziua hot rât , m-am întors la domnişoara Havisham şi sunetul


şov ielnic al clopo elului o aduse pe Estella la poart . Încuie poarta dup ce m
l s s intru, ca şi rândul trecut, apoi porni înainte spre coridorul întunecos
unde o aştepta lumânarea. Nici o privire nu-mi arunc . Dup ce lu lumânarea
în mân , mi-a spus cu dispre , vorbindu-mi peste um r:
- Ast zi ai s vii pe aici şi m duse în cu totul alt parte a casei.
Coridorul era lung şi p rea c str bate tot subsolul castelului. Totuşi, nu
am trecut decât printr-o arip şi, la cap tul coridorului, Estella se opri, puse jos
lumânarea şi deschise uşa. Aici am v zut din nou lumina zilei, c ci m aflam
într-o curticic , la cap tul c reia se vedea o cas , care p rea s fi apar inut pe
vremuri directorului sau administratorului r posatei fabrici de bere. Pe peretele
casei se afla un orologiu. Ca şi ceasornicul din odaia domnişoarei Havisham, ca
şi ceasul de pe masa ei de toalet , se oprise la nou f r dou zeci de minute.
Am intrat prin uşa deschis , într-o odaie întunecoas şi joas de la
parter. Era lume în odaie şi Estella îmi spuse, îndreptându-se spre musafiri:
- Tu du-te şi stai acolo pân e nevoie de tine. "Acolo" era fereastra;
m-am îndreptat, deci, spre fereastr şi am stat "acolo" privind afar , într-o stare
sufleteasc foarte nepl cut .
Fereastra era foarte joas şi d dea într-un col al gr dinii p r ginite; se
vedeau nişte coceni de varz şi o tuf de merişoar , care fusese de mult
rotunjit cu foarfecele în chip de budinc şi acum avea frunze noi în vârf, de o
alt culoare şi form decât cele vechi, ca şi cum partea aceea a budincii s-ar fi
ars. Aceste gânduri foarte simple îmi treceau prin minte, în timp ce m uitam la
tufa de merişoar . În timpul nop ii, c zuse pu in z pad şi parc , dup câte
ştiam eu, se topise; dar aici, în col ul umbrit al gr dinii, nu se topise înc şi
vântul o ridica în vârtejuri mici şi o arunca pe fereastr , ca şi cum m-ar fi
pedepsit c venisem acolo.
Am ghicit c sosirea mea oprise discu ia şi c oamenii din odaie se
uitau la mine. Nu puteam s v d nimic din odaie, în afar de lucirea focului în
geamul ferestrei, dar am în epenit din toate încheieturile, fiindc m sim eam
m surat de aproape.
În odaie se aflau trei doamne şi un domn. Nu trecuser nici cinci minute
de când st team la fereastr şi, nu ştiu de ce, ştiam c erau cu to ii nişte
linguşitori şi nişte şarlatani. Dar, c fiecare dintre ei se pref cea c nu ştie c
ceilal i sunt linguşitori şi şarlatani, pentru c , dac fiecare ar fi recunoscut c ea
sau el e un linguşitor sau un şarlatan, ar fi însemnat c el sau ea nu mai era nici
linguşitor, nici şarlatan.
Aveau cu to ii un aer plictisit şi posomorât, de parc aşteptarea lor ar fi
f cut pl cere cuiva şi cea mai vorb rea dintre doamne era nevoit s
vorbeasc cu gura încleştat ca s nu caşte. Aceast doamn , pe care o chema
Camilla, aducea foarte mult cu sora mea, doar c era mai în vârst şi dup cum
am descoperit când am v zut-o mai de aproape avea tr s turile mai grosolane.
- S rmanul de el! spuse doamna aceasta, repezindu-se în vorb , aşa cum
f cea sora mea. Îşi este lui însuşi duşman.
- E mai bine s fii duşmanul altuia, spuse domnul. E mult mai firesc.

50
- Vere Raymond, interveni o alt doamn trebuie s ne iubim
aproapele.
- Sarah Pocket, r spunse v rul Raymond; dac omul nu îşi este lui
însuşi aproape, atunci cine îi mai este?
Domnişoara Pocket râse şi Camilla râse şi ea şi spuse, st pânindu-şi un
c scat:
- Ce idee! Dar cred c li se p rea tuturor o idee destul de bun . Cealalt
doamn , care înc nu rostise nici o vorb , spuse grav şi ap sat:
- Foarte adev rat!
- S rmanul de el! urm Camilla eu ştiam c , în tot timpul acesta, se
uitau la mine. E un om aşa ciudat! Cine ar crede c la moartea nevestei lui Tom
n-a izbutit nimeni s -l fac s vad cât e de important ca hainele copiilor s
aib panglici de doliu. Doamne! Camilla, îmi spunea el, ce importan mai
are, dac bie ii orfani tot sunt îmbr ca i în negru? Numai lui putea s -i dea aşa
ceva în gând. Ce idee!
- Aceasta-i o tr s tur frumoas , tare frumoas , spuse v rul Raymond.
S m fereasc Dumnezeu s v spun c n-are nici o tr s tur frumoas ; dar n-a
avut niciodat şi nici nu va avea vreodat sim de proprietate.
- Ştii, spuse Camilla, c-am fost silit s fiu aspr . Am spus c nu e cu
putin , c este în joc onoarea familiei. I-am spus c e o ruşine pentru familie,
ca hainele copiilor s n-aib panglic de doliu. Am zbierat de diminea pân la
prânz. Mi-a f cut r u la stomac. Şi, în cele din urm , a izbucnit. Ştii cum e el de
mânios şi mi-a spus: F ce vrei. Slav Domnului, m simt cu conştiin a
împ cat . Când m gândesc c am ieşit numaidecât pe o ploaie toren ial şi am
cump rat tot ce trebuia.
- El a pl tit, nu-i aşa? întreb Estella.
- Nu intereseaz cine a pl tit, draga mea, r spunse Camilla. Eu le-am
cump rat. Şi, câteodat , când m trezesc noaptea din somn, îmi pare aşa bine.
Sunetul unui clopo el îndep rtat împreun cu ecoul unui strig t, care
venea de pe coridorul pe care trecusem şi eu, opri conversa ia şi Estella îmi
spuse: Hai b iete! Când m-am întors, i-am v zut pe to i uitându-se batjocoritor
la mine şi, dup ce am închis uşa, am auzit glasul doamnei Sarah Pocket:
- Ce s - i spun, m întreb ce o s urmeze! Şi Camilla ad ug cu
indignare:
- Aşa o tr snaie! Ce idee!
În timp ce mergeam împreun de-a lungul coridorului întunecos, Estella
se opri deodat şi, întorcându-se, spuse batjocoritor, apropiindu-şi obrazul de
mine:
- Ei?
- Ei, am r spuns eu, c zând aproape peste ea, dar oprindu-m la timp.
Ea se uit la mine şi bineîn eles c eu m uitam la ea.
- Sunt dr gu ?
- Da, cred c eşti foarte dr gu .
- Te jignesc?
- Nu aşa mult ca rândul trecut, am r spuns eu.
- Nu aşa mult?
- Nu.
M fulger cu privirea, când îmi puse ultima întrebare şi m-a lovit peste

51
obraz cu toat puterea, dup ce i-am dat drumul.
- Şi acum? spuse ea. Monstru necioplit ce eşti, acum ce crezi despre
mine?
- Nu vreau s - i spun.
- Fiindc ai şi spus. De aceea.
- Nu, am r spuns eu, nu de aceea.
- De ce nu mai plângi pu in, nenorocitule?
- Nici n-am s mai plâng din cauza dumitale, am spus eu, ceea ce cred
c era cea mai mincinoas declara ie din via a mea, fiindc , în clipa aceea, în
sufletul meu plângeam din cauza ei şi ştiu cât durere mi-a pricinuit Estella mai
târziu.
Dup acest episod, am mers mai departe şi, în timp ce urcam scara, am
întâlnit un domn care cobora, bâjbâind prin întuneric.
- Cine e? întreb domnul, oprindu-se şi uitându-se la mine.
- Un b iat, r spunse Estella.
Era un om voinic şi foarte oacheş, cu un cap mare şi o mân tot atât de
mare. Îmi apuc b rbia cu mâna lui mare şi-mi suci fa a spre lumina lumân rii
ca s m vad mai bine. Era pleşuv de timpuriu şi avea nişte sprâncene
stufoase, care nu st teau la locul lor, ci se zbârleau mereu. Ochii îi erau
înfunda i şi p reau grozav de ageri şi de b nuitori. Avea un lan mare de ceas şi
pe obraz avea nişte puncte negre în locul unde ar fi trebuit s fie barba şi
must ile. N-aveam nici în clin nici în mânec cu el şi n-aveam cum s prev d
atunci c , într-o zi, voi avea de-a face cu omul acesta, dar, întâmpl tor, am avut
prilejul s -l m sor cu de-am nuntul.
- Eşti din vecini, aşa-i? întreb el.
- Da, domnule, am r spuns eu.
- Cum ai ajuns pe aici,?
- A trimis domnişoara Havisham dup mine, l-am l murit eu.
- Bine! Poart -te frumos. Eu am avut mult de-a face cu b ie i ca tine şi
ştiu c nu prea sunte i uşi de biseric . Bag de seam , spuse el muşcându-şi
degetul ar t tor, în timp ce se încrunta la mine. Poart -te frumos!
Dup aceste cuvinte mi-a dat drumul, spre bucuria mea, c ci îi mirosea
mâna a s pun parfumat şi coborî sc rile. M întrebam dac nu era cumva
doctorul; dar nu se poate, m gândeam eu; dac ar fi doctor, ar vorbi mai liniştit
şi mai p rinteşte. Dar n-am avut prea mult timp s analizez aceast problem ,
c ci am ajuns îndat în odaia domnişoarei Havisham. Şi domnişoara şi cu toate
celelalte lucruri din odaie erau întocmai cum le l sasem. Estella m l s lâng
uş şi am stat acolo pân ce domnişoara Havisham îşi ridic ochii de pe masa
de toalet şi se uit la mine.
- Aşa! spuse ea f r mirare, au şi trecut zilele?
- Da, doamn . Azi e...
- Taci, taci! spuse ea cu mişcarea aceea ner bd toare a degetelor. Nu
vreau s ştiu. Eşti gata de joac ?
M-am v zut silit s r spund cam încurcat:
- Nu prea sunt.
- Nu vrei s joci c r i? întreb ea cu o privire cercet toare.
- Da, aş putea dac ar vrea ea.
- Deoarece casa aceasta i se pare veche şi mohorât , spuse domnişoara

52
Havisham ner bd toare şi fiindc nu vrei s te joci, vrei mai bine s lucrezi?
La întrebarea aceasta puteam s r spund din toat inima, mai curând
decât la cealalt . Şi am r spuns c vreau.
- Atunci du-te în odaia de dincolo, spuse ea, ar tând uşa din spatele
meu cu mâna ei ofilit şi aşteapt pân vin şi eu.
Am trecut în partea cealalt a sc rii şi am intrat în odaia pe care mi-o
ar tase ea. Nici aici nu p trundeau razele soarelui şi domnea un miros închis şi
ap s tor. Un foc fusese aprins în soba umed şi veche şi p rea c are de gând s
se sting ; fumul sup r tor care umplea odaia p rea mai rece decât aerul, mai
rece decât cea a din mlaştinile noastre. Câteva lumân ri albe aşezate pe c min
luminau slab odaia sau, ar fi mai potrivit s spun c -i tulburau slab bezna.
Odaia era mare şi aş zice chiar c fusese odat frumoas , dar toate lucrurile care
se z reau erau distruse şi acoperite cu praf şi mucegai. Obiectul cel mai
însemnat era o mas lung , acoperit cu o fa de mas , ca şi cum ar fi fost
preg tit un osp în clipa în care casa şi ceasornicele se opriser din mers. În
mijlocul mesei se vedea ceva rotund, dar era atât de acoperit cu pânze de
p ianjen, c nici nu se putea z ri ce era. Şi, în timp ce m uitam la suprafa a
galben din care obiectul p rea c se înal , ca un burete negru, am v zut
p ianjeni cu picioarele pestri e şi cu trupul p tat, care fugeau spre el şi ieşeau
din el, ca şi cum vestea despre o întâmplare de mare însemn tate public ar fi
ajuns pân în lumea p ianjenilor.
Apoi am auzit şoarecii chi c ind în spatele lemn riei cu care erau
c ptuşi i pere ii, ca şi cum aceste întâmpl ri i-ar fi privit şi pe ei. Doar gândacii
nu se sinchiseau de agita ia din odaie şi-şi vedeau de drum prin c min, cu
mersul lor cump tat şi b trânesc ca şi cum ar fi fost miopi şi tari de ureche şi
n-ar fi avut nici o leg tur unii cu al ii.
Aceste f pturi târâtoare m fascinau şi m uitam la ele de la distan ,
când domnişoara Havisham îmi puse mâna pe umeri. În cealalt mân inea un
baston încovoiat pe care se sprijinea; parc ar fi fost vr jitoarea casei.
- Aici, spuse ea, ar tând masa cea lung cu bastonul, aici m vor întinde
când voi fi moart . Vor veni cu to ii aici ca s m vad .
M cuprinse o presim ire c-ar putea s se întind pe mas chiar atunci şi
s moar pe loc, ref când astfel scena îngrozitoare de la bâlci; m-am chircit sub
ap sarea mâinii ei.
- Ce crezi c -i aceasta? întreb ea, ar tând tot cu bastonul.
Acolo unde vezi p ianjenii.
- Nu pot s ghicesc.
- E o pr jitur mare. O pr jitur de nunt . Nunta mea!
Se uit cu ochii sticloşi prin odaie şi apoi spuse, sprijinindu-se de mine,
în timp ce cu mâna îmi zgâl âia um rul:
- Hai, hai, hai! Plimb -m !
Am în eles c treaba pe care trebuia s-o fac era s-o plimb pe
domnişoara Havisham de jur împrejurul od ii. Prin urmare am pornit
numaidecât şi ea se propti de um rul meu; mergeam cu un pas care ar fi putut s
aminteasc de brişca domnului Pumblechook poate c prima pornire pe care o
avusesem în casa aceea îmi d duse aceast idee.
Nu prea era voinic domnişoara Havisham şi, dup câteva minute, îmi
spuse:

53
- Mai încet! Totuşi, am mers mai departe, schimbând mereu iu eala şi
ea m tot zgâl âia cu mâna şi-şi strâmba gura; i se p rea c merg prea iute,
pentru c şi gândurile ei urmau cu iu eal . Dup câtva timp, mi-a spus:
- Cheam-o pe Estella! Şi eu am ieşit pe scar şi am strigat numele fetei,
cum f cusem şi rândul trecut. Când lumina ap ru, m-am întors la domnişoara
Havisham şi am pornit din nou de jur împrejurul od ii.
Dac Estella ar fi fost singura spectatoare a acestei scene şi înc m-aş fi
sim it destul de încurcat; dar Estella aduse cu ea pe cele trei doamne şi pe
domnul pe care îl v zusem jos, aşa c eu nu mai ştiam ce s fac; dar domnişoara
Havisham mi-a zgâl âit um rul şi am pornit; m sim eam ruşinat la gândul c ei
ar putea s cread c eu fusesem ini iatorul acestui joc.
- Drag domnişoar Havisham, spuse domnişoara Sarah Pocket, ce bine
ar i!
- Nu-i adev rat, r spunse domnişoara Havisham, sunt numai piele şi
oase.
Camilla se lumin când auzi c încerc rile domnişoarei Pocket fuseser
respinse şi murmur , uitându-se cu jale la domnişoara Havisham:
- S rmana de ea! Cum ar putea s arate bine. Ce idee!
- Şi ce faci dumneata? o întreb domnişoara Havisham pe Camilla.
Deoarece eram chiar lâng Camilla, mie mi se p rea firesc s ne oprim; dar
domnişoara Havisham nu vroia. Am trecut mai departe şi eu îmi d deam seama
c eram nesuferit Camillei.
- Mul umesc, domnişoar Havisham, r spunse ea. O duc şi eu cum pot.
- Dar ce s-a întâmplat cu dummeata? întreb domnişoara Havisham
aspru.
- Nici nu merit s vorbesc, r spunse Camilla. Nu-mi place s vorbesc
despre ceea ce simt, dar azi-noapte m-am gândit la dumneata mai mult ca de
obicei.
- Alt dat s nu te mai gândeşti la mine, spuse domnişoara Havisham.
- Uşor de spus! f cu Camilla, st pânindu-şi cu delicate e un hohot de
plâns; buza de sus începu s -i tremure şi lacrimile prinser a-i curge. Raymond
e martor, s spun el cât enibahar şi câte s ruri trebuie s iau în cursul nop ii.
Raymond e martor şi poate s v spun ce svâcnituri nervoase am în picior. Dar
sughi urile şi zvâcnirile nervoase nu înseamn nimic fa de ceea ce simt când
m gândesc cu îngrijorare la cei pe care-i iubesc. Dac aş putea s fiu mai pu in
dr g stoas şi sim itoare, n-aş mai suferi de stomac şi aş avea nişte nervi de
fier. Z u c-aş vrea s fiu aşa. Dar s nu m gândesc la dumneata în timpul
nop ii, ce idee! Şi aici izbucni în hohote.
Am în eles c Raymond despre care vorbea ea, era domnul de fa şi c
dânsul era domnul Camilla. În clipa aceea, Raymond îi veni în ajutor, spunând
cu o voce dulce şi mângâietoare:
- Camilla drag , doar ştie toat lumea c sentimentele tale familiale te
sap în aşa hal, încât i-au scurtat un picior.
- Nu cred - a intervenit doamna cea grav , al c rei glas nu-l auzisem
decât o dat - dac te gândeşti la un om, trebuie s ai preten ii la el, draga mea.
Domnişoara Sarah Pocket, o femeie b trân , zbârcit şi uscat , cu o fa
zbârcit , care p rea c e f cut din coji de alune şi cu o gura mare ca de pisic ,
doar f r must i, înt ri cuvintele doamnei, spunând:

54
- Sigur c nu, draga mea. Hm!
- Nu-i aşa de greu s te gândeşti, spuse doamna cea grav .
- Parc exist ceva mai uşor? consim i domnişoara Sarah Pocket.
- Da, da! strig Camilla, ale c rei sentimente clocotitoare p reau c se
înal din picioare pân în piept. E adev rat! E o sl biciune s fii dr g stos, dar
n-am ce s fac. Desigur c aş duce-o mai bine cu s n tatea, dac aş fi altfel, dar
chiar dac aş putea, nu mi-aş schimba felul de a fi. Îmi pricinuieşte mult
suferin , dar e o mare mângâiere, noaptea, când m scol din somn, s ştiu c nu
e aşa. Şi urm o nou izbucnire de sim minte dr g stoase.
În tot timpul acesta, domnişoara Havisham şi cu mine nu ne oprisem
nici o clip şi ne plimbam f r încetare, de jur împrejurul od ii, ba atingând din
mers fustele doamnelor, ba târându-le dup noi, pe toat lungimea od ii.
- De pild , Matthew! spuse Camilla. Nu se amestec niciodat în
treburile familiei, nu vine niciodat s-o vad pe domnişoara Havisham! În timp
ce eu am stat întins trei ore în şir pe canapea, cu şireturile de la corset
desf cute, f r cunoştin , cu capul c zut într-o parte, cu p rul atârnat, cu
picioarele nu ştiu unde...
- Mult mai sus decât capul, iubita mea, spuse domnul Camilla.
- Aşa am stat ore în şir, din pricina purt rii neîn elese şi ciudate a lui
Matthew şi nimeni nu mi-a mul umit.
- Cred şi eu c nu i-a mul umit! îşi d du cu p rerea doamna cea gras .
- Vezi, drag , ad ug domnişoara Sarah Pocket - o f ptur de o r utate
foarte blajin - trebuie s - i pui întrebarea: de la cine aştep i mul umiri, draga
mea?
- F r s aştept nici un fel de mul umire, relu Camilla, am z cut ore în
şir în starea aceasta şi Raymond e martor c m-am înecat şi c enibaharul nu
mi-a folosit la nimic şi c bie ii copii de peste drum, copiii acordorului de
piane, au crezut c gungureşte un porumbel, aşa de r u m înecam şi acum s
mi se spun mie... Camilla îşi duse mâna la gât şi începu s schimbe fe e, fe e,
ca un rezultat al combina iilor chimice, care se petreceau în gâtlejul ei.
Când numele de Matthew a fost rostit, domnişoara Havisham m-a oprit
şi s-a oprit şi ea, uitându-se la cea care vorbea. Aceast schimbare de atitudine
puse cap t reac iilor chimice ale Camillei.
- Va veni şi Matthew s m vad , când voi fi întins pe masa aceasta.
Acolo va sta, spuse ea, lovind cu bastonul în mas , la c p tâiul meu! Şi
dumneata vei sta acolo şi b rbatul dumitale aici! Şi al t u, Sarah Pocket, aici!
Şi al Georgianei, acolo! Acum şti i cu to ii care v sunt locurile, când ve i veni
s m s rb tori i. Şi acum duce i-v !
De câte ori rostea câte un nume, izbea cu bastonul în locul de care
vorbea. Apoi îmi spune:
- Plimb -m , plimb -m ! Şi am pornit-o din nou.
- Cred c nu-i nimic de f cut, exclam Camilla, decât s ne supunem şi
se mergem. Mie îmi ajunge c am v zut, chiar şi pentru un timp atât de scurt,
fiin a care mi-e drag şi pe care o respect. M voi gândi cu mul umire la clipele
acestea, la noapte, când m voi trezi din somn. I-aş dori şi lui Matthew aceast
mângâiere, dar el o dispre uieşte. Sunt hot rât s nu dau în vileag sim mintele
mele, dar e dureros s i se spun c vrei s s rb toreşti pe o rud care a murit
- ca şi cum aş fi un c pc un - şi apoi s i se arate uşa. Ce idee f r rost!

55
Domnul Camilla interveni în clipa în care doamna Camilla îşi duse
gâfâind mâna la piept, dovedind o t rie de caracter neobişnuit , c ci b nuiesc
c doamna de care vorbesc vroia s arate c avea de gând s se pr buşeasc şi
s se înece, de îndat ce va ieşi din odaie. A izbutit, îns , s -i trimit o bezea
domnişoarei Havisham, dup care gest a fost dus afar . Sarah Pocket şi
Giorgiana se luptau care s r mân ultima; dar Sarah era prea atotştiutoare ca s
poat fi învins şi o ame i pe Georgiana cu sprinteneala ei, pân ce aceasta din
urm a fost nevoit s plece prima. Atunci, Sarah Pocket f cu un efect deosebit
de al celorlal i, desp r indu-se cu cuvintele: Dumnezeu s te binecuvânteze,
drag domnişoar Havisham! Şi un zâmbet iert tor şi indulgent pentru
sl biciunea celorlal i îi lumin fa a f cut din coji de alune.
În timp ce Estella îi petrecea pân jos, domnişoara Havisham umbla mai
departe, cu mâna pe um rul meu, dar din ce în ce mai încet. În cele din urm , se
opri în fa a focului şi spuse, dup ce bolborosi ceva cu ochii la jar:
- Azi e ziua mea, Pip.
Eram gata s -i spun la mul i ani, dar ea îşi ridic bastonul.
- Nu pot s suf r, când se vorbeşte despre aceasta. Nu pot s -i suf r pe
to i cei care au fost aici şi nu-mi place ca cineva s -mi pomeneasc despre ziua
mea. Au venit la mine fiindc e ziua mea, dar n-au îndr znit s sufle nici o
vorb despre aceasta.
Bineîn eles c n-am mai pomenit nici eu nimic.
- În ziua aceasta, cu mult înainte de a te fi n scut tu, toat gr mada
aceasta de boarfe, spuse ea, îndreptând bastonul spre pânzele de p ianjen de pe
mas , f r s le ating , au fost aduse aici. Boarfele acestea şi cu mine ne-am
ofilit împreun . Pe ele le-au ros şoarecii, pe mine m-au ros nişte din i mai
ascu i i decât din ii de şoareci.
St tea cu cap tul bastonului în dreptul inimii şi se uita la mas . Ea
purtase odat o rochie alb , care acum se îng lbenise şi-şi pierduse str lucirea;
iar fa a de mas fusese odat alb şi era acum galben şi f r str lucire; şi totul
în jurul nostru p rea c se va preface în pulbere la cea mai mic atingere.
- Când totul o s se pr buşeasc , spuse ea cu o privire însp imânt toare
şi când m vor întinde moart în rochia de mireas pe masa de nunt - fiindc
aşa o s se întâmple şi atunci blestemul va c dea asupra lui - cu atât mai bine
dac aceasta va fi de ziua mea!
Se uita la mas , ca şi cum şi-ar fi v zut trupul întins acolo. Eu nici nu
m mişc m. Estella se întoarse şi st tu şi ea locului, nemişcat . Mi se p ru c
am stat acolo aşa mult timp. În aerul ap s tor al od ii şi în întunericul care
p trunsese în toate col urile, m cuprinse teama c şi Estella şi cu mine vom
începe s ne ofilim.
Domnişoara Havisham îşi reveni pe neaşteptate, nu treptat, treptat, din
aceast stare şi spuse: - Hai s v v d jucând c r i! De ce nu începe i? Şi ne-am
întors în odaia ei, ne-am aşezat ca rândul trecut şi, tot ca şi rândul trecut,
Estella m s r ci, în timp ce domnişoara Havisham se uita tot timpul la noi; îmi
atr gea aten ia cu privire la frumuse ea Estellei şi, ca s-o v d mai bine, încerc
din nou giuvaerurile în p rul şi pe pieptul Estellei.
Iar Estella se purta cu mine ca şi înainte, doar c nu-mi f cea cinstea
s -mi vorbeasc . Dup ce jucar m vreo şase jocuri, domnişoara Havisham
hot rî o zi când trebuia s vin iar şi şi Estella m duse jos în curte, ca s -mi dea

56
iar de mâncare ca unui câine. Şi, din nou, am fost l sat s m plimb încoace şi
încolo.
N-are nici o importan dac poarta din zidul pe care m c rasem
rândul trecut, ca s m uit în gr din , era deschis sau nu. Ajunge s spun c nu
v zusem nici o porti în ziua aceea şi c acum zidul avea o porti . Fiindc era
deschis şi fiindc ştiam c musafirii plecaser , deoarece Estella se întorsese cu
cheile în mân , am intrat în gr din şi am început s m plimb. Gr dina era
p r ginit şi pres rat cu coji de castrave i şi de pepeni, care p reau c au dat
naştere unei recolte de p l rii şi de ghete vechi, asemenea unor str chini g urite
cu ml di e de buruieni în vârf.
Dup ce mi-am sfârşit plimbarea prin gr din şi prin sera în care nu se
afla nimic decât nişte tulpini e de vi c zute pe jos şi câteva sticle, m-am trezit
în col ul acela jalnic pe care-l v zusem prin fereastr . F r s -mi pun nici o
clip întrebarea dac nu cumva era cineva în cas , m-am uitat în untru, printr-o
alt fereastr şi m-am pomenit, spre marea mea mirare, nas în nas cu un tân r,
care avea pleoapele roşii şi p rul sp l cit.
Tân rul acesta palid s-a f cut nev zut şi r s ri deodat lâng mine.
St tea cu nasul în c r i când m uitasem eu pe fereastr şi acum am v zut c e
plin cu cerneal .
- Salutare, b iete f cu el.
Salutare e un salut la care cel mai bun r spuns, dup cum observasem
eu, era tot salutare. Aşa c am r spuns:
- Salutare! l sând la o parte "b iete" din polite e.
- Cine te-a l sat s intri? întreb el.
- Domnişoara Estella.
- Cine i-a dat voie s dai târcoale pe aici?
- Domnişoara Estella.
- Hai s ne batem, spuse tân rul cel palid.
Ce puteam s fac altceva decât s -i accept invita ia. De multe ori mi-am
pus întrebarea aceasta mai târziu. Ce puteam face altceva? Purtarea lui era atât
de hot rât şi eu eram atât de uluit, încât l-am urmat ca şi cum aş fi fost vr jit.
- Stai pu in, spuse el dup câ iva paşi, r sucindu-se pe c lcâie. Ar trebui
s - i dau un motiv pentru care s ne batem. Uite! Şi îndat b tu din palme
enervat, îşi arunc cu elegan un picior în spate, apoi m trase de p r, mai b tu
o dat din palme, îşi aplec capul şi se repezi cu el în stomacul meu.
Acest procedeu de taur, în afar de faptul c trebuia privit ca o
îndr zneal , era deosebit de nepl cut tocmai dup ce mâncasem pâine cu unt.
Prin urmare, i-am dat şi eu un pumn şi m preg team s -i mai dau unul, când
tân rul spuse:
- Aha! Aşa faci? şi începu s op ie înainte şi înapoi, într-un chip cu
totul nou pentru experien a mea m rginit .
- Acestea-s regulile jocului! spuse el. Şi s ri de pe piciorul stâng pe
dreptul. Reguli severe! Şi s ri de pe piciorul drept pe stângul.
- Las -te jos şi execut preliminariile! Şi s ri înainte şi înapoi, f când
tot soiul de mofturi, în timp ce eu m uitam neputincios la el.
De fapt mi-era cam team de el, fiindc îl vedeam atât de îndemânatic;
dar cu privire la capul lui b lai, m sim eam convins, atât pe t râmul fizic cât şi
pe cel moral, c n-avea ce c uta în stomacul meu şi c aveam dreptul s

57
socotesc jignitor acest fel de a se impune aten iei mele. Prin urmare, l-am
întov r şit în t cere pân într-un col retras al gr dinii, m rginit de dou ziduri
care s întâlneau şi ap rat de restul gr dinii prin nişte gr mezi de gunoaie. Când
m întreb dac eram mul umit de teren, i-am r spuns c da şi el îmi ceru voie
s lipseasc o clip , apoi se întoarse cu o sticl de ap şi cu un burete înmuiat în
o et.
- E spre folosul amândurora, spuse el, punând lucrurile lâng fereastr .
Şi apoi începu s lepede nu numai haina şi vesta de pe el, ci şi c maşa, cu un
aer care era în acelaşi timp nep s tor, preocupat şi însetat de sânge.
M car c nu p rea prea voinic - avea bubuli e pe obraji şi o spuzeal pe
gur - aceste preg tiri îngrozitoare m însp imântar . P rea de vârsta mea, dar
era mult mai înalt şi avea un fel de a se r suci care f cea impresie. Încolo, era
un tân r în haine cenuşii (când nu era gol în vederea luptei) cu coatele,
genunchii, încheieturile mâinilor şi c lcâiele mult prea mari fa de restul
trupului.
Mi se f cu inima cât un purice când l-am v zut înfigându-se în p mânt
în fa a mea, f când tot felul de demonstra ii de agilitate şi m surându-mi
anatomia, ca şi cum şi-ar fi ales cu de-am nuntul osul în care vroia s loveasc .
Niciodat , în via a mea, n-am fost atât de mirat ca atunci când am dat drumul
primei lovituri şi l-am v zut pe tân rul acesta întins pe spate, ridicând spre
mine un nas însângerat şi o fa cam strâmbat .
Dar într-o clip , se ridic în picioare şi, dup ce se şterse iute cu
buretele, se înfipse din nou în p mânt. A doua mare surpriz din via a mea a
fost când l-am v zut din nou întins pe jos şi privindu-m cu un ochi negru.
Vioiciunea lui m umplea de respect. P rea lipsit de putere; niciodat , m car,
nu m-a lovit cu foc şi mereu îl trânteam pe jos; dar se ridica într-o clip , se
ştergea cu buretele, lua o înghi itur de ap din sticl , foarte mul umit c îşi d
lui însuşi ajutor, dup toate regulile artei şi apoi se îndrepta spre mine cu un aer
şi o îndr zneal , care m f ceau s cred c , pân la urm , tot o s m doboare.
Avea vân t i grozave, s racul, fiindc îmi amintesc cu durere c , cu cât îl
loveam mai des, cu atât îl loveam mai tare; dar se ridica mereu, pân când, la
urm , c zu foarte r u şi se lovi cu capul de zid. Dar chiar şi dup aceast
întâmplare, se ridic şi se învârti de câteva ori ame it, fiindc nu ştia unde m
aflam eu; în cele din urm , se l s pe genunchi, îşi şterse fa a, îşi arunc
buretele în sus şi spuse gâfâind:
- Asta înseamn c ai câştigat.
P rea atât de viteaz şi de nevinovat, încât, deşi nu propusesem eu lupta,
nu m bucuram prea mult de victoria mea. Merg chiar atât de departe încât
n d jduiesc c , în timp ce m îmbr cam m socoteam un soi de pui de lup sau
cine ştie ce alt fiar . Totuşi, m-am îmbr cat posomorât, ştergându-mi din când
în când fa a însângerat şi întrebând:
- Pot s - i fiu de folos? Şi el spuse:
- Nu, mul umesc. Şi eu am spus:
- Nu, mul umesc. Şi eu am spus:
- S n tate. Şi el spuse:
- Mul umesc.
Când am ajuns în curte, am g sit-o pe Estella aşteptându-m cu cheile
în mân . Dar nici nu m întreb unde fusesem şi nici de ce o f cusem s aştepte.

58
Fa a îi era îmbujorat , ca şi cum s-ar fi întâmplat ceva care i-ar fi f cut mare
pl cere. În loc s se duc de-a dreptul la poart , intr în coridorul întunecos şi-
mi f cu semn cu capul.
- Vino încoace! Dac vrei, po i s m s ru i.
Am s rutat-o pe obrazul pe care mi-1 întinse. Cred c mi-ar fi pl cut s
o s rut de mai multe ori. Dar sim eam c acest s rut era dat unui biet b iat
necioplit, ca o poman şi c nu însemna nimic.
Cât cu musafirii, cât cu jocul de c r i, cât cu b taia, vizita mea durase
atât încât, când m-am apropiat de cas , lumina de pe limba de nisip de dincolo
de mlaştini lucea pe cerul negru al nop ii şi cuptorul lui Joe arunca o şuvi de
foc pe drum.

XII
M sim eam foarte neliniştit, de câte ori m gândeam la tân rul cel
palid. Cu cât m gândeam mai des la lupta noastr şi-l vedeam pe bietul b iat cu
r suflarea t iat şi obrajii însângera i, cu atât mai sigur eram c o s mi se
întâmple ceva. Sim eam sângele tân rului palid ap sând asupra mea şi-mi
spuneam c legea îl va r zbuna. F r s ştiu prea mult ce pedeaps m aştepta,
sim eam totuşi c nu se poate ca b ie ii de la ar s hoin reasc prin inut,
pustiind casele oamenilor cu stare şi n pustindu-se asupra tineretului studios,
f r s fie aspru pedepsit. Timp de câteva zile, nici nu am ieşit din cas şi m
uitam grijuliu şi înfricoşat prin uşa buc t riei, înainte de a face vreun drum, ca
nu cumva gardienii închisorii s pun mâna pe mine. Sângele, care cursese din
nasul tân rului, mi-a p tat pantalonii şi am încercat s sp l m rturia vinov iei
mele, în întunericul nop ii. Tân rul m muşcase de genunchi şi acum mi-am
sucit mintea în toate chipurile şi n scoceam motive de necrezut, pentru cazul
când ar fi trebuit s dau socoteal de aceast dovad compromi toare în fa a
judec torilor.
Când a venit ziua în care trebuia s m întorc la locul unde se petrecuse
scena aceea de cruzime, groaza mea ajunse la culme. Oare, m vor pândi
oameni ai justi iei, dup poart ? Oameni trimişi anume? Sau, poate, domnişoara
Havisham, dorind s se r zbune chiar ea pentru o nelegiuire înf ptuit în casa
ei, se va ridica în hainele ei de înmormântare, va scoate un pistol şi m va
împuşca? Sau, poate, nişte b ie i - o ceat mare de b ie i pl ti i anume pentru
aceasta - se vor repezi la mine, în fabrica de bere şi m vor omorî în lovituri? O
dovad de încredere pe care mi-o inspirase tân rul cel palid e c nu-l vedeam
deloc amestecat în aceste acte de r zbunare; îmi închipuiam c ele veneau de la
nişte rude neîn elepte, împinse la r zbunare de halul în care se afla b iatul şi de
o solidaritate indignat cu tr s turile familiei, care fuseser desfigurate.
Totuşi, trebuia s m duc la domnişoara Havisham şi m-am dus. Şi,
închipui i-v , nu s-a întâmplat nimic din pricina luptei de rândul trecut. Nimeni
nu pomeni nimic şi nici urm de tân rul cel palid nu era prin cas . Por ile erau
deschise, eu am inspectat gr dina, ba chiar m-am uitat pe fereastra casei; dar
obloanele erau trase şi totul p rea mort. Doar în col ul unde avusese loc b t lia,
am descoperit ceva urme despre existen a tân rului. Erau urme de sânge pe jos
şi eu le-am ascuns de orice privire omeneasc , acoperindu-le cu gunoiul din
gr din .

59
Pe scar , între odaia domnişoarei Havisham şi cealalt odaie în care se
afla masa, am v zut un scaun de gr din , un scaun uşor pus pe roti e, pe care-l
puteai împinge din spate. L-a pus cineva acolo, dup ultima mea vizit şi, din
ziua aceea, ocupa ia mea a fost s împing pe domnişoara Havisham în jurul
od ii şi pân dincolo în cealalt odaie, dup ce era ostenit de atâta umblat cu
mâna pe um rul meu. Mereu, mereu, aceleaşi plimb ri şi uneori ineau câte trei
ore f r întrerupere. Vorbesc de aceste plimb ri în general, pentru c erau
foarte numeroase, c ci fusese hot rât, odat pentru totdeauna, c trebuie s vin
la domnişoara Havisham în fiecare a doua zi, la prânz, pentru acest scop şi
fiindc acum vorbesc de o perioad de cel pu in opt sau zece luni.
Pe m sur ce ne obişnuiam unul cu altul, domnişoara Havisham vorbea
mai mult cu mine şi m întreba ce înv asem pân atunci şi ce meserie vroiam
s -mi aleg; i-am spus c voi deveni ucenicul lui Joe, cel pu in aşa credeam; şi
am st ruit asupra faptului c eram foarte neştiutor şi c aş fi vrut s ştiu de
toate, cu n dejdea c , poate, m va ajuta ea pentru atingerea acestui scop mult
dorit. Dar nu se întâmpl aşa; dimpotriv , ei îi p rea mai bine s m ştie
neştiutor. Şi nici nu-mi d dea vreodat bani sau alte lucruri, în afar de masa de
prânz şi nici m car nu pomenea c voi fi pl tit pentru treaba pe care o f ceam.
Estella era mereu pe acolo; ea îmi deschidea poarta când veneam şi
când plecam. Dar niciodat nu mi-a mai spus c pot s-o s rut. Câteodat r bda
prezen a mea cu r ceal ; câteodat îmi ar ta bun voin ; uneori se purta
familiar cu mine; alteori spunea cu t rie c m ur şte. De multe ori, domnişoara
Havisham îmi şoptea la ureche sau m întreba când eram singur cu ea: - Aşa-i
c se face din ce în ce mai frumoas , Pip? Şi când r spundeam da (fiindc era
adev rat), se înveselea nespus. Când jucam c r i, domnişoara Havisham privea,
bucurându-se de toate toanele Estellei, ca un zgârcit de comoara lui. Şi, uneori,
când toanele ei erau atât de numeroase şi de contradictorii, încât nu mai ştiam
ce s fac şi ce s spun, domnişoara Havisham o îmbr işa cu o dragoste
nem rginit şi-i şoptea ceva la ureche, care suna aşa:
- Sf râm -le inimile, mândria mea, n dejdea mea, sf râm -le inimile
f r mil !
Când lucra în fier rie, Joe avea obiceiul s îngâne un cântec, al c rui
refren era: "B trânul Clem". Era un fel cam neceremonios de a aduce omagiu
unui sfânt şi înc patron; cred c b trânul Clem se bucura de aceast cinste în
lumea fierarilor. Era un cântec care imita b t ile ciocanului şi era doar un
pretext liric pentru a rosti numele prea cinstit al b trânului Clem: "Aşa s lovi i
b ie i, b trânul Clem! B ie i, b ie i, b trânul Clem! Şi bere be i, b trânul
Clem! Fierul s -l lovim, fierul s -l lovim, b trânul Clem! Şi apoi bere s
ciocnim, b trânul Clem!" A doua zi dup apari ia scaunului, domnişoara
Havisham îmi spune deodat , mişcând ner bd toare din degete: Hai cânt ceva!
şi, spre mirarea mea, am început s îngân cântecul acesta, în timp ce împingeam
scaunul. Nu ştiu cum se f cu c -i pl cu, fiindc , dup aceea, începu s cânte şi
ea cu o voce joas şi molcom , ca şi cum ar fi cântat din somn. Şi aşa a r mas
obiceiul s cânt m cântecul acesta, în timp ce ne plimbam prin odaie şi, uneori,
Estella cânta şi ea; dar cântecul era aşa de potolit, chiar când cântam to i trei,
încât f cea mai pu in zgomot în casa aceea înfior toare decât cea mai slab
adiere de vânt.
Ce se petrecea cu mine, în lumea aceasta nou ? Cum s nu fi fost firea

60
mea înrâurit de cele ce vedeam? E de mirare c gândurile îmi erau aiurite, aşa
cum ochii îmi erau orbi i, când ieşeam din od ile galbene şi întunecoase la
lumina zilei?
Poate c i-aş fi vorbit lui Joe despre tân rul cel palid, dac nu l-aş fi
am git pe vremuri, cu inven iile mele n struşnice. Aşa cum st teau lucr rile,
sim eam c Joe va vedea cu siguran în tân rul palid un c l tor potrivit pentru
tr surica de catifea neagr ; aşa c nu i-am povestit nimic. Apoi, acea team de a
vorbi despre domnişoara Havisham şi Estella, care m cuprinsese de la început,
se f cea din ce în ce mai puternic , cu timpul. N-aveam încredere des vârşit
decât în Biddy şi ei îi spuneam totul. De ce mi se p rea firesc c fac aşa şi de ce
pe Biddy o interesa tot ce-i spuneam, nu ştiam pe vremea aceea; acum, îns ,
cred c ştiu.
Între timp, în buc t rie se ineau sfaturi, care m scoteau din s rite.
M garul acela de Pumblechook venea adeseori, serile, s stea de vorb cu sora
mea asupra planurilor mele; şi, cred, într-adev r (pân în ziua de azi şi cu mai
pu ine remuşc ri decât s-ar cuveni) c , dac mâinile mele ar fi putut s scoat
cuiul din osia tr surii lui, aş fi f cut-o. P c tosul acela avea un cap atât de
nerod, încât nu era în stare s vorbeasc de planurile mele f r s nu fiu şi eu
de fa - pe semne c vroia s m ambi ioneze - şi m ridica de pe sc unelul
meu liniştit din col (de obicei de guler) şi, aşe-zându-m în fa a focului, ca şi
cum ar fi vrut s fac friptur din mine, începea:
- Vezi dumneata, doamn Joe, aici e b iatul nostru! Aici e b iatul pe
care l-ai crescut ca-n palme. Ridic - i capul, b iete şi fii de-a pururi
recunosc tor acelora care s-au purtat aşa cu tine. Acum, cu privire la acest
b iat! Şi începea s -mi ciufuleasc p rul - lucru pe care, dup cum am mai
spus, nu l-am îng duit, în fundul sufletului meu, niciunei f pturi omeneşti - şi
m apuca de mânec ; ar tam atât de neghiob în pozi ia aceasta, încât numai
f ptura domnului Pumblechook m putea ajunge în neghiobie. '
Apoi el şi cu sora mea începeau s se întreac în specula ii nes buite
asupra domnişoarei Havisham şi asupra celor ce avea ea de gând s fac cu
mine şi pentru mine, aşa încât m cuprindea o dorin dureroas de a izbucni în
lacrimi, de a m repezi la domnul Pumblechook şi de a-1 lua la pumni. De câte
ori mi se adresa mie, sora mea vorbea, ca şi cum mi-ar fi smuls câte un dinte la
fiecare cuvânt, în timp ce domnul Pumblechook, care se decretase el însuşi
patronul meu, m privea de sus cu un aer dispre uitor, ca un adev rat arhitect al
destinului meu, nemul umit de a se fi încurcat într-o afacere foarte prost pl tit .
În aceste convorbiri, Joe nu avea nici un amestec. Dar, doamna Joe şi
domnul Pumblechook i se adresau destul de des, pe m sur ce discu iile
înaintau, deoarece sora mea b gase de seam nemul umirea lui Joe la gândul c
eu voi p r si fier ria. Acum eram destul de mare ca s devin ucenicul lui Joe: şi
când Joe şedea cu v traiul pe genunchi, r scolind din când în când cenuşa de la
marginea vetrei, doamna Joe t lm cea f r nici un fel de îndoial aceast fapt
nevinovat ca o dovad de împotrivire fa de vorbele ei şi, de aceea, se
n pustea la Joe, îl zgâl âia, îi smulgea v traiul din mâini şi-i arunca. Sfârşitul
acestor dezbateri era totdeauna furtunos. Pe neaşteptate, f r nici o leg tur cu
ce se vorbise, sora mea se oprea în mijlocul unui c scat şi, dând cu ochii de
mine, ca din întâmplare, se repezea asupra mea spunând:
- Hai, destul s-a vorbit de tine! S te duci numaidecât la culcare. Cred

61
c ne-ai împuiat capul destul cu ale tale pentru ziua de azi! Ca şi cum eu le-aş
fi cerut hatârul de a-mi scoate sufletul.
Aşa au mers lucrurile mult timp şi ar fi mers tot aşa, cine ştie cât, dac ,
într-o bun zi, domnişoara Havisham nu s-ar fi oprit deodat , în timp ce vorbea
cu mine, sprijinindu-se de um rul meu şi spunând sup rat :
- Ai crescut mare, Pip!
Am socotit cel mai nimerit s -i dau s în eleag , cu ajutorul unei priviri
gânditoare, c acest lucru poate fi pus pe seama unor împrejur ri, asupra c rora
n-aveam nici o putere.
Ea t cu; dar dup pu in timp, se opri din nou, uitându-se la mine; şi
apoi din nou; dup aceea, a fost toat ziua încruntat şi îmbufnat . În ziua
urm toare, când, dup plimbarea noastr obişnuit , am l sat-o lâng masa de
toalet , ea m-a oprit cu o mişcare ner bd toare din degete:
- Ia mai spune-mi o dat , cum îl cheam pe fierarul t u?
- Joe Gargery, domnişoar .
- Acesta-i meşterul la care trebuie s fii tu ucenic?
- Da, domnişoar .
- Ar fi bine s intri ucenic la el cât mai curând. Crezi c Gargery ar vrea
s vin aici cu tine şi s aduc contractul cu el? I-am dat s în eleag c nici nu
m îndoiam c Joe va socoti aceast invita ie drept o mare cinste.
Când am ajuns seara acas şi i-am dat lui Joe aceast veste, sora mea
"s ri în sus" într-un chip mai neliniştitor decât alt dat . Ne întreb pe mine şi
pe Joe dac credeam c ea este o zdrean şi care era societatea pentru care o
socoteam potrivit şi cum într znim s ne purt m aşa fa de ea. Dup ce sfârşi
cu acest potop de întreb ri, arunc cu un sfeşnic în Joe, izbucni în hohote de
plâns, scoase f raşul - ceea ce nu prevestea niciodat nimic bun - îşi puse şor ul
ei cel grosolan şi începu s m ture casa cu n duf. Nemul umit cu aceast
cur enie uscat , lu o g leat cu ap şi o perie de frecat podelele şi ne d du
afar , aşa c am fost nevoi i s dârdâim de frig în curticica din spatele casei.
Era trecut de ora zece noaptea, când am îndr znit s ne furiş m în cas şi ea îl
întreb pe Joe de ce nu se c s torise cu o negres . Cu o roab înn scut . Joe nu
r spunse, s rmanul de el, ci îşi tot mângâia musta a şi se uita jalnic la mine, ca
şi cum s-ar fi gândit c , într-adev r, c s toria cu o negres ar fi fost o socoteal
mai bun .

XIII
A fost o grea încercare pentru mine s -l v d pe Joe, a treia zi, g tindu-
se cu hainele lui de duminic , pentru a merge cu mine la domnişoara Havisham.
Şi, deoarece el socotea c e cazul s -şi pun hainele de duminic pentru aceast
ceremonie, nu era treaba mea s -i spun c -i st tea mai bine în hainele de lucru;
cu atât mai mult cu cât ştiam c bietul om se mişca atât de greoi numai din
pricina mea şi c tot pentru mine îşi ridicase gulerul atât de sus la spate, încât,
în creştetul capului, p rul îi st tea zbârlit ca un smoc de pene.
La gustarea de diminea , sora mea ne înştiin a c vroia s vin la oraş
cu noi, s fie l sat la unchiul Pumblechook, de unde trebuia s-o lu m, dup ce
vom fi sfârşit treaba cu "doamnele noastre cele elegante", un fel de a vorbi, care
îl f cu pe Joe s se aştepte la tot ce se poate mai r u. Joe închise fier ria pentru

62
toat ziua şi scrise cu cret pe uş (cum avea el obiceiul s scrie în zilele, rar de
altfel, când nu lucra) monosilaba DUS, urmat de o s geat care, se pare, zbura
în direc ia în care plecase şi el.
Am pornit spre oraş cu sora mea în frunte; purta o c ciuli de blan de
castor pe cap, inea cu gravitate în mân un coşule de paie de parc ar fi purtat
pecetea rii, era înc l at cu pantofi de lemn, pe umeri purta un şal de zile mari
şi mai avea şi o umbrel , deşi nu ploua afar . Nu sunt sigur de tot dac luase cu
ea aceste obiecte din îngâmfare sau ca s se pedepseasc pe ea îns şi; dar cred
mai curând c vroia s le dea în vileag ca pe nişte obiecte care îi apar ineau, aşa
cum Cleopatra sau orice alt regin n b d ioas îşi ar ta bog iile la defil ri
sau procesiuni.
Când am ajuns la casa domnului Pumblechook, sora mea se repezi
în untru şi ne l s afar . Deoarece era aproape ora prânzului, Joe şi cu mine am
pornit-o de-a dreptul spre casa domnişoarei Havisham. Estella deschise poarta,
ca de obicei şi, în clipa în care a v zut-o, Joe îşi scoase p l ria şi şi-o întinse cu
borurile pe amândou mâinile, ca şi cum ar fi cânt rit-o, de parc n-ar fi vrut s
se înşele nici m car cu un sfert de uncie 2.
Estella ne spuse s intr m amândoi, aşa c l-am luat pe Joe de mânec
şi l-am dus la domnişoara Havisham. Ea şedea la masa de toalet şi-şi întoarse
numaidecât privirile spre noi.
- A! îi spuse ea lui Joe. Dumneata eşti b rbatul surorii acestui b iat?
Nu mi-aş fi putut închipui niciodat c Joe ar putea s arate atât de
deosebit de cum era de obicei şi atât de asem n tor cu o pas re ciudat ; st tea
cu smocul de pene din vârful capului zbârlit şi cu gura c scat de parc ar fi
vrut s înghit un vierme.
- Eşti b rbatul surorii acestui b iat? repet domnişoara Havisham.
Era foarte surprinz tor felul în care, în tot timpul acestei întrevederi,
Joe vorbea cu mine în loc s vorbeasc şi el cu domnişoara Havisham.
- Da, Pip, începu Joe cu un ton de argumentare puternic , în acelaşi
timp tainic şi foarte politicos; adic m-am c s torit cu sor -ta, fiindc în
vremea de atunci eram, vorba aceea, burlac.
- Bine! f cu domnişoara Havisham. Şi ai crescut b iatul cu gândul s -l
iei ucenic, aşa-i domnule Gargery?
- Doar ştii, Pip, r spunse Joe, c noi doi am fost întotdeauna prieteni şi
c pl nuiam între noi s facem ştreng rii, când ai s fii ucenicul meu. Şi, s ştii,
chiar dac ai fi spus c nu- i place meseria, fiindc te murd reşti cu negreal şi
funingine, tot am fi petrecut de minune, Pip!
- A spus b iatul vreodat ceva? întreb domnişoara Havisham. Îi place
meşteşugul?
- Ştii prea bine, Pip, r spunse Joe, înt rind amestecul de argumentare,
tain şi polite e, c asta a fost dorin a ta cea mare. (Mi-a trecut deodat prin
gând c Joe avea s adapteze epitaful compus de el împrejur rii în care ne
aflam, înc înainte ca el s vorbeasc mai departe). Şi am în eles dorin a ta prin
cuvinte şi purtare!
În zadar m osteneam s -l fac s în eleag c ar trebui s vorbeasc şi
cu domnişoara Havisham. Cu cât f ceam mai multe gesturi şi strâmb turi ca
2 Uncia este cea mai mic unitate din sistemul englez de greut i. (N.T.).

63
s -l conving, cu atât mai tainic, mai argumentativ şi mai politicos vorbea cu
mine.
- Ai adus contractul cu dumneata? întreb domnişoara Havisham.
- Doar ştii, Pip, r spunse Joe, ca şi cum întrebarea ar fi fost de prisos,
c tu singur mi l-ai pus în p l rie şi ştii bine c -i acolo. Cu aceste cuvinte,
scoase contractul şi mi-l întinse mie, în loc s -l dea domnişoarei Havisham.
Mi-era cam ruşine de purtarea bietului om. Ştiam bine c mi-e ruşine de
el, în clipa în care am v zut-o pe Estella în spatele scaunului domnişoarei
Havisham, cu un râs r ut cios în ochi. Am luat contractul din mâna lui Joe şi
l-am întins domnişoarei Havisham.
- Nu te-ai aşteptat s primeşti plat pentru ucenicia b iatului? spuse
domnişoara Havisham cu ochii la contract.
- Joe! am spus eu dojenitor, c ci nu r spunsese deloc. De ce nu
r spunzi?...
- Pip, r spunse Joe, t indu-mi vorba, ca şi cum s-ar fi sim it jignit. Nu
s-a pus niciodat între noi o întrebare ca asta, care s aib nevoie de r spuns şi
doar ştii bine c r spunsul meu e nu. Ştiu bine c -i nu, Pip, atunci ce s mai
spun şi eu?
Domnişoara Havisham îi arunc o privire, ca şi cum ar fi în eles ce fel
de om este Joe, mai bine decât aş fi crezut eu, fiindc vedea cum se purta; apoi
lu o pung de lâng ea, de pe mas .
- Aceasta-i r splata lui Pip, spuse ea, uite-o. În punga aceasta sunt
dou zeci şi cinci de lire. D -le st pânului t u, Pip!
Ca şi cum ar fi fost scos din min i de mirarea pe care f ptura din fa a lui şi
odaia aceea ciudat o stârnea în el, Joe tot mie mi se adres şi de data aceasta.
- Aceasta-i foarte frumos din partea ta, Pip şi, de aceea, darul t u e
binevenit, deşi, niciodat nu l-am aşteptat, nici acum, nici alt dat . Şi acum,
b iete, spuse Joe, în timp ce pe mine m treceau frigurile şi c ldurile, fiindc
mi se p rea c expresia aceea familiar era adresat domnişoarei Havisham; şi
acum, b iete, s ne facem datoria! Fie ca tu şi cu mine s ne facem datoria,
amândoi şi fiecare şi ceea ce ne va aduce darul t u m rinimos, s fie, spre
mul umirea acelora, care niciodat ... aici Joe se poticni, c ci ajunsese la un loc
nespus de greu, pân ce se salv triumf tor cu cuvintele:
- ...Şi departe s fie toate acestea de mine! Aceste cuvinte i-au sunat
atât de frumos şi de conving tor, încât le-a rostit de dou ori.
- Du-te s n tos, Pip! spuse domnişoara Havisham. Du-i la poart ,
Estella.
- S mai vin şi alt dat , domnişoar Havisham? am întrebat eu.
- Nu. Acum Gargery e st pânul t u. Gargery! O vorb s - i mai spun.
Eu am ieşit pe uş şi am auzit-o spunându-i lui Joe cu glas nedesluşit şi ap sat:
- B iatul s-a purtat bine aici şi aceasta-i r splata lui. N d jduiesc c
dumneata, ca om cinstit, n-ai s mai ceri nimic altceva.
Cum a ieşit Joe din odaie, nu m-am l murit niciodat ; dar ştiu c , dup
ce a ieşit, urca mereu sc rile, în loc s le coboare şi c se dovedi surd la toate
mustr rile mele, pân când m-am apropiat de el şi l-am apucat de mân . Şi,
când se v zu din nou la lumina zilei, Joe se sprijini cu spatele de zid şi îmi
spuse:
- Grozav! aşa încât am început s m tem c n-o s -şi mai vin în fire.

64
În cele din urm , îşi lungi exclama ia spunând:
- Pip, î i spun eu c e grozav! Şi aşa, încetul cu încetul, îşi recap t
graiul şi a fost în stare s porneasc mai departe.
Am motivele mele s cred c mintea lui Joe a ieşit mai ascu it din
aceast întâlnire c ci, în drum spre casa lui Pumblechook, a n scocit un plan
iscusit şi adânc. Motivele mele se bizuie pe cele ce s-au petrecut în salonaşul
domnului Pumblechook; la intrarea noastr , sora mea st tea de vorb cu
negustorul acela nesuferit de grâne.
- Ei! a f cut sora mea c tre noi doi. Dar cu voi ce s-a întâmplat? M mir
c mai binevoi i s v întoarce i în societatea unor bie i oameni de rând.
- Domnişoara Havisham spuse Joe, uitându-se la mine, ca şi cum s-ar fi
c znit s -şi aminteasc de ceva, a st ruit mult s d m... cum a spus,
complimente sau salut ri, Pip?
- Complimente, am spus eu.
- Aşa mi-amintesc şi eu, spuse Joe. Complimente doamnei Gargery.
- Mult o s -mi foloseasc ! f cu sora mea, dar era destul de m gulit .
- Şi, urm Joe, privindu-m din nou int , ca şi cum s-ar fi c znit iar şi
s -şi aminteasc ceva, c ar dori ca s n tatea s -i îng duie... nu-i aşa, Pip?
- Pl cerea... am ad ugat eu.
- De a sta de vorb cu doamnele din inut, spuse Joe, tr gând aer în
piept.
- Bine! strig sora mea cu o privire mai dulce spre domnul
Pumblechook. Ar fi putut s aib buna creştere de a trimite vorb de la început,
dar mai bine mai târziu decât niciodat . Şi ce i-a dat z p citului stuia?
- Nu i-a dat nimic, spuse Joe.
Doamna Joe era gata s izbucneasc , dar Joe vorbi mai departe:
- Tot ce d , d prietenilor lui. "Şi prin prieteni", aşa ne-a spus
dumneaei, "în eleg pe sora lui, doamna Gargery". Astea au fost cuvintele ei:
"Doamna J. Gargery". N-o fi ştiut, ad ug Joe, cu un aer gânditor dac -i Joe sau
George.
Sora mea se uit la Pumblechook; acesta mângâia bra ele jil ului de
lemn şi d dea din cap c tre sora mea şi spre foc, ca şi cum ar fi ştiut toate
acestea dinainte.
- Şi cât i-a dat? întreb sora mea, râzând în toat legea.
- Ce-ar spune lumea de fa , dac ar fi zece lire? Întreb Joe.
- Ar spune, se repezi sora mea, destul de bine. Nu grozav, dar destul de
bine.
- Afla i c -i mai mult decât atât, spuse Joe. Mincinosul de Pumblechook
d du numaidecât din cap şi spuse, frecându-şi bra ele de scaun:
- E mai mult decât atât, doamn .
- Ce, doar n-ai s spui... începu sora mea.
- Ba da, spun, doamn , spuse Pumblechook; dar ai r bdare. Zii înainte,
Joseph. Bravo ie! Zii înainte!
- Ce-ar spune lumea de fa de dou zeci de lire? urm Joe.
- Frumos, sta ar fi cuvântul potrivit, r spunse sora mea.
- Bine, f cu Joe. Afla i c -i mai mult decât atât.
F arnicul de Pumblechook d du din nou din cap şi spuse, râzând
ocrotitor:

65
- E mai mult decât atât, doamn . Bine! Zii mai departe, Joseph!
- Ei, ca s încheiem, spuse Joe încântat, întinzându-i surorii mele banii,
sunt dou zeci şi cinci de lire.
- Dou zeci şi cinci de lire! r sun ca un ecou glasul celui mai josnic
dintre şarlatani şi Pumblechook se scul ca s -i strâng mâna sorei mele:
- Şi nu e mai mult decât meri i dumneata, dup cum am şi spus când mi
s-a cerut p rerea, şi î i doresc s te bucuri de aceşti bani.
Dac p c tosul s-ar fi oprit aici, tot ar fi fost destul de urât din partea
lui, dar greşeala lui se îngroş şi mai tare când propuse s m ia sub paza lui, cu
drept de protec ie asupra mea, fapt care l sa în umbr toate p c toşeniile lui
din trecut.
- Vede i voi, spuse domnul Pumblechook, strângându-m de bra
deasupra cotului, eu sunt un om c ruia îi place s duc la bun sfârşit ceea ce a
început. B iatul sta trebuie scos la lumin . L sa i-l în grija mea. Îl scot eu la
lumin .
- Numai Dumnezeu ştie, unchiule Pumblechook, spuse sora mea,
strângând cu putere banii în mân , cât î i suntem de îndatora i.
- Nu te mai gândi la asta, doamn , r spunse diavolescul negustor de
grâne. Pl cerea-i pl cere. Dar b iatul sta, şti i, trebuie s -l scoatem la lumin .
Când am spus c voi avea eu grij de asta, am spus adev rul.
Judec toria era al turi, lâng prim rie, şi am pornit-o într-acolo, pentru
ca intrarea mea ca ucenic la Joe s fie legalizat de un judec tor. Spun c am
pornit; adev rul e c Pumblechook m împinse pân acolo, ca şi cum m-ar fi
prins chiar atunci cotrob ind prin buzunarele vreunui trec tor sau dând foc la o
claie de fân şi, de fapt, toat curtea avea impresia c fusesem prins cu ocaua
mic , fiindc , în vreme ce Pumblechook m împingea pe la spate, auzeam
glasuri prin mul ime, care spuneau: Asta ce-a f cut? şi altele: E tân r, dar are o
mutr tare p c toas , nu-i aşa? Ba un om foarte blând şi binevoitor îmi întinse
o c rticic împodobit cu o gravur de lemn, care reprezenta un tân r fioros
înf şurat în lan uri grele; cartea era intitulat : "A se citi în celul ".
Judec toria era un loc ciudat, cu strane mai înalte decât cele din
biseric , cu oameni care se înghesuiau în strane şi priveau şi cu judec tori
ar toşi (unul avea capul pudrat) care st teau în jil uri, cu bra ele încrucişate sau
tr geau tutun pe n ri sau dormeau sau scriau sau citeau ziarele. Mai erau şi
nişte chipuri întunecate de oameni pe pere i, pe care ochiul meu neartistic le
privea ca pe un amestec de aluat înt rit şi de lipici. Într-un col , hârtiile mele au
fost semnate dup lege şi cu martori şi astfel "am intrat ucenic"; în tot timpul
acesta, domnul Pumblechook m inea de parc se preg tea s m urce pe
eşafod.
Dup ce am ieşit şi am sc pat de b ie ii, care - aşteptând cu emo ie s
asiste la torturarea mea în public - s-au sim it foarte dezam gi i când au v zut
c eram înconjurat de prieteni, ne întoarsem la casa domnului Pumblechook.
Sora mea se înfl c rase aşa de straşnic cu privire la cele dou zeci şi cinci de
lire, încât vroia cu orice chip s s rb torim norocul cel mare la "Mistre ul
Albastru" şi s -l trimit pe domnul Pumblechook s aduc familia Hubble şi pe
domnul Wopsle cu brişc .
Zis şi f cut. Şi ce zi trist am petrecut eu! Fiindc , lucru de neîn eles
pentru mine, în mintea tuturor era limpede c u cran de prisos la aceast

66
petrecere. Şi, culmea, din când mai bine zis n-aveau altceva mai bun de f cut,
m întrebau de ce nu m înveselesc şi eu. Şi ce puteam eu s le r spund, decât
s m înveselesc, chiar când nu m înveseleam.
Oricum, îns , ei erau oameni mari, aveau felul lor de a se purta şi
f ceau şi ei ce puteau ca s se înveseleasc . Şarlatanul de Pumblechook se
întrecea pe sine în rolul binef c torului şi al ini iatorului întregii solemnit i şi
se aşez în capul mesei; şi când vorbi adun ri, despre ucenicia mea - dup ce se
bucurase dr ceşte de faptul c puteam fi închis dac eram prins jucând c r i,
bând b uturi tari, stând seara târziu în tov r şia unor oameni nerespectabili sau
l sându-m ispitit de alte asemenea r t ciri, care în contractul meu erau privite
ca aproape de neînl turat - m aşez pe un scaun lâng el, ca s -şi poat
însufle i toate observa iile cu gesturi.
În afar de aceasta, singurele mele amintiri despre petrecerea din seara
aceea sunt c oamenii nu m l sau s adorm şi c , de câte ori vedeau c m
prinde somnul, m trezeau şi îmi spuneau s m înveselesc. Apoi, seara, târziu,
domnul Wopsle ne cinsti cu Oda lui Collins şi îşi arunc sabia însângerat la
p mânt cu atâta putere, încât un chelner veni şi spuse:
- Negustorii de jos v felicit , dar spun c n-a fost o mân de scamator.
Îmi mai amintesc c , pe drumul spre cas , erau cu to ii foarte veseli şi cântau
"O, frumoas doamn !" Domnul Wopsle cânta basul şi afirma cu o voce nespus
de puternic (drept r spuns n t r ului aceluia, care dirijeaz cântecul acesta în
chipul cel mai neruşinat de pe lume) c el era omul cu pletele albe în vânt, c el
era c l torul cel mai slab de pe p mânt.
În sfârşit, mi-amintesc c m sim eam nenorocit de-a binelea când am
intrat în od i a mea, fiindc credeam cu t rie c meşteşugul lui Joe nu-mi va
pl cea niciodat . Îmi pl cuse odat , dar odat nu era acum.

XIV
E lucrul cel mai dureros s - i fie ruşine de casa ta. Sim mântul acesta
e plin de nerecunoştin a neagr şi pedeapsa e bine meritat , dar v m rturisesc
c e un lucru foarte dureros.
Casa în care tr iam nu fusese niciodat un loc pl cut pentru mine, din
pricina firii surorii mele. Dar Joe sfin ise casa şi eu credeam în ea. Crezusem în
salonaşul de musafiri ca în cel mai elegant salon din lume; crezusem în uşa de
la intrare ca în portalul tainic al unui templu, care nu se deschide decât cu
pre ul unei jertfe de pui la frigare; crezusem în buc t rie ca într-un l caş, nu
m re dar cast; crezusem în fier rie ca în drumul str lucitor care duce la
b rb ie şi neatârnare. Într-un singur an, totul se schimbase. Acum totul era
grosolan şi obişnuit şi, pentru nimic în lume, n-aş fi vrut ca domnişoara
Havisham şi Estella s vad toate acestea.
Cât de mult din aceast stare nepl cut se datora greşelii mele, cât
domnişoarei Havisham, cât surorii mele, n-are rost s ne întreb m acum.
Schimbarea avusese loc; lucrul se întâmplase. Bun sau r u, de iertat sau de
neiertat, se întâmplase.
Odat , demult, mi se p rea c în ziua în care voi intra în fier rie şi-mi
voi sufleca mânecile c m şii eu, ucenicul lui Joe, voi fi nobil şi fericit. Acum,

67
c înf ptuirea acestui lucru st tea în puterile mele, sim eam doar c eram
murdar cu praf de c rbuni şi c asupra cugetului meu ap sa o greutate pe lâng
care nicovala era uşoar ca un fulg. Au fost multe clipe în via a mea de mai
târziu, ca în via a oric rui om, când am sim it c a c zut o perdea groas
acoperind pentru un timp orice interes şi orice farmec şi l sând s p trund
pân la mine doar suferin f r margini. Niciodat , îns , n-a c zut perdeaua
atât de grea şi de nep truns ca atunci când calea pe care trebuia s o urmez se
întindea dreapt în fa a mea, o dat cu hot rârea pe care o luasem de a fi
ucenicul lui Joe.
Mi-amintesc c , ceva mai târziu, tot în "timpul" acela, obişnuiam s m
aşez duminica seara, când se întuneca, lâng cimitir şi c asemuiam speran ele
mele de viitor cu mlaştinile b tute de vânt, gândindu-m c şi unele şi altele
erau deopotriv de netede şi joase, c deasupra amândurora treceau drumuri
necunoscute şi c le acoperea cea a întunecoas , care se ridica din mare. Eram
la fel de ab tut în prima zi a uceniciei mele ca şi mai târziu; dar m bucur c n-
am suflat nici o vorb lui Joe despre durerea mea, tot timpul, cât a durat
contractul nostru. Este, cred, singurul lucru bun pe care l-am f cut în vremea
aceea şi de care m bucur.
Fiindc , deşi timpul acela cuprinde şi întâmpl rile pe care vreau s le
povestesc, meritul acelor întâmpl ri este al lui Joe. Nu pentru c eu eram
credincios, ci pentru c Joe era credincios, nu mi-am luat eu lumea în cap şi nu
m-am f cut soldat sau marinar. Nu pentru c eu eram p truns de valoarea
h rniciei, ci pentru c Joe era p truns, lucram destul de sârguincios, m car c
lucram în sil . E greu de ştiut cât de departe merge dorin a unui om de treab ,
cinstit şi cu sim ul datoriei; dar e uşor de ştiut cât de mult te-a determinat pe
tine omul din apropierea ta şi, ştiu prea bine, c pu inele lucruri bune, care s-au
prins de mine în timpul uceniciei, mi-au venit de la inima cinstit şi mul umit
a lui Joe şi nu de la fiin a mea fr mântat de n zuin e.
Cine ar fi putut s spun ce vroiam? Cum aş putea eu însumi s spun,
când nici eu nu ştiam? Gândul care m îngrozea cel mai tare era c , într-o zi
nenorocit , când voi ar ta mai murdar şi mai grosolan, îmi voi ridica ochii şi o
voi vedea pe Estella uitându-se în fier rie, prin una dintre fer struicile de
lemn. Eram urm rit de teama c , mai devreme sau mai târziu, ea m va g si cu
fa a şi mâinile negre, îndeletnicindu-m cu treaba cea mai grosolan şi c se va
bucura şi m va dispre ui. Adeseori, dup apus, când suflam în foaie, în locul
lui Joe, sau când cântam împreun cu el "B trânul Clem" iar gândul c
obişnuiam s cânt m cântecul acesta la domnişoara Havisham m f cea parc s
v d chipul Estellei în fl c rile focului, cu p rul ei frumos fluturând în vânt şi cu
ochii ei batjocoritori, adeseori, în asemenea clipe, m uitam spre ochiurile
negre din perete, care erau ferestrele şi mi se p rea c v d tr gându-şi capul
înapoi şi-mi închipuiam c Estella venise, în cele din urm .
Dup aceea, la mas , casa şi mâncarea mi se p reau mai grosolane ca
niciodat şi, în fundul inimii mele p c toase, mi-era mai ruşine de casa mea ca
oricând.

68
XV

Deoarece eram prea mare pentru şcoala m tuşii domnului Wopsle,


educa ia mea de sub conducerea femeii aceleia z p cite lu sfârşit. Nu, îns ,
înainte ca Biddy s -mi fi împ rt şit tot ce ştia, începând cu catalogul de
pre uri şi sfârşind cu un cântec caraghios, pe care-l cump rase ea odat cu
jum tate de penny. Deşi, singura parte de în eles din aceast lucrare erau
primele rânduri:

Când m-am dus în oraşul Lummon, oameni buni;


Tralala, tralala,
Tralala, tralala,
Nu m-am întors oare acas negru, oameni buni.
Tralala, tralala,
Tralala, tralala,

totuşi în dorin a mea de a deveni mai în elept, am înv at aceast compozi ie pe


dinafar cu toat sârguin a; şi nici nu-mi amintesc s -mi fi pus întreb ri cu
privire la valoarea ei, doar c gândeam (cum de altfel gândesc şi acum) c erau
prea multe tralala-uri fa de restul poeziei. În setea mea de a şti cât mai mult,
i-am propus domnului Wopsle s m fericeasc şi pe mine cu câteva f râme
intelectuale din comoara lui, ceea ce el primi cu bucurie. Dar, deoarece pân la
urm am descoperit c avea nevoie de mine doar ca de un manechin dramatic,
pe care s -l poat contrazice, plânge, amenin a, îmbr işa, str punge şi lovi în
nenum rate chipuri, m-am lipsit foarte curând de acest fel de înv tur , mai
ales dup ce domnul Wopsle m stâlcise în b taie, în una din furiile lui poetice.
Tot ce aflam încercam s -i împ rt şesc şi lui Joe. Aceast dare de
seam sun atât de bine, încât conştiin a mea nu-mi îng duie s n-o l muresc pe
deplin. Vroiam s fac din Joe un om mai pu in neştiutor şi mai pu in necioplit,
pentru ca s fie mai pu in nedemn de societatea mea şi mai pu in expus
batjocurilor Estellei.
Bateria din mlaştini era şcoala noastr , iar o t bli spart şi o bucat de
condei, materialul nostru didactic, la care Joe mai ad uga o lulea cu tutun. Nu-
mi amintesc ca Joe s fi re inut ceva de la o duminic la alta şi nici s -şi fi
îmbog it mintea cu vreo cunoştin cât a fost elevul meu, doar c la Baterie îşi
fuma luleaua cu un aer mult mai p trunz tor decât în orice alt loc - aş zice chiar
cu un aer înv at - ca şi cum ar fi socotit c face progrese mari. Dragul de el,
tare aş fi vrut s fac .
Era pl cut şi liniştit acolo, cu pânzele care treceau pe fluviu, dincolo de
chei şi, uneori, în timpul refluxului, mi se p rea c v d pânzele unor cor bii
scufundate, care se ridic de pe fundul apei. De câte ori m uitam la vapoarele
care ieşeau în mare cu pânzele lor albe, întinse, m gândeam la domnişoara
Havisham şi la Estella; şi, de câte ori lumina venea pieziş, de departe, dintr-un
nor sau dintr-o pânz de corabie sau de pe coasta unui deal sau din ap , tot aşa,
c ci domnişoara Havisham şi Estella şi casa aceea ciudat şi via a ciudat
din untrul ei p reau s fie în leg tur cu tot ce era frumos.
Într-o duminic , Joe, care îşi gustase din plin luleaua, spuse de atâtea
ori c "n-are chef c m-am l sat p gubaş de înv tur în ziua aceea şi m-am

69
întins pu in pe p mânt cu b rbia în mân , desenând în gând fa a domnişoarei
Havisham şi a Estellei peste toat întinderea, pe cer şi pe ape, pân când, în
cele din urm , m-am hot rât s dau în vileag un gând cu privire la ele, care m
fr mânta de mult.
- Joe, am început eu; nu crezi c ar trebui s -i fac o vizit domnişoarei
Havisham?
- Ştiu eu, Pip, r spunse Joe tacticos. Pentru ce?
- Cum pentru ce, Joe? Pentru ce-i f cut o vizit ?
- Poate despre unele vizite, spuse Joe, se poate vorbi aşa, Pip. Dar dac -
i vorba s te duci la domnişoara Havisham...ar putea s cread c vrei ceva, c
aştep i ceva din partea ei.
- Nu crezi c-aş putea s -i spun c nu-i aşa, Joe?
- Ai putea, m i b iete, spuse Joe. Şi s-ar putea s te cread . Dar s-ar
putea s nu te cread .
Joe sim ea, cum sim eam şi eu, c ajunsesem la un punct însemnat şi
trase cu putere din lulea, ca s nu sl beasc spusele lui prin repeti ie.
- Vezi tu, Pip, urm Joe, de îndat ce trecuse primejdia. Domnişoara
Havisham s-a purtat frumos cu tine. Dup ce s-a purtat aşa, m-a chemat înapoi
ca s -mi spun c asta e tot.
- Da, Joe. Am auzit şi eu.
- Tot, repet Joe foarte ap sat.
- Da, Joe. Î i spun doar c am auzit-o.
- Vreau s spun, Pip, c ea s-o fi gândit: gata! Eu la miaz -noapte, tu la
miaz -zi!
Şi eu m gândisem la asta şi nu era prea mângâietor pentru mine s v d
c şi el gândise la fel, fiindc aşa mi se p rea mai aproape de adev r.
- Dar Joe...
- Da, b iete.
- Vezi, e aproape un an de când sunt ucenic şi, din ziua în care s-a f cut
contractul, nu i-am mul umit niciodat domnişoarei Havisham, nici n-am
întrebat de ea, nici n-am dat vreun semn de via ca s vad c n-am uitat-o.
- Adev rat, Pip; doar dac vrei s -i faci vreo pereche de ghete şi cred
c , chiar de-ar umbla descul , perechea ta de ghete tot n-ar mul umi-o.
- Nu la asta m gândeam, Joe; nu m gândeam la un dar. Dar lui Joe îi
intrase în cap c trebuie s fie vorba de un dar şi inea mor iş la p rerea lui.
- Sau, chiar, ad ug el, dac i-ar ajuta cineva s -i faci un lan nou
pentru uşa de la intrare sau, s spunem, câteva şuruburi, cu cap mare pentru ca
s aib la nevoie sau chiar ceva mai frumos ca, de pild , o furculi de pr jit
bine sau de luat pr jituri sau un gr tar de pr jit peştişori...
- Dar nu m gândeam deloc la un dar, i-am t iat eu vorba.
- Bine, spuse Joe, urm rindu-şi gândul mai departe, ca şi cum eu i-aş fi
dat ghes. Nu, eu n-aş face asta. Ce o s fac ea cu un lan de uş , dac are unul?
Şi dac îi dai şuruburi cu capul mare, poate c n-o s -i plac . Şi dac vrei s -i
faci o furculi de pr jit pâine, trebuie s-o faci din alam şi tu nu te pricepi şi n-
o s - i fac cinste. Şi nici cel mai priceput meşter nu poate s arate ce ştie, când
face un gr tar, pentru c un gr tar e tot gr tar, spuse Joe, nesl bindu-m deloc,
ca şi cum s-ar fi ostenit s -mi spulbere o iluzie; şi, po i s faci orice-ai face, dar
tot un gr tar o s ias , vrei nu vrei...

70
- Drag Joe, am strigat eu scos din fire şi apucându-l de hain .
Opreşte-te! nici fiu m-am gândit vreodat s -i duc vreun dar domnişoarei
Havisham.
- Sigur c nu, Pip, încuviin Joe, ca şi cum tot s-ar mai fi luptat pentru
ap rarea lui; î i spun c ai dreptate.
- Da, Joe; dar vroiam s - i spun c , fiindc tot n-avem mult de lucru,
s -mi dai drumul mâine dup amiaz s m duc pân la oraş ca s o v d pe
domnişoara Est... Havisham.
- N-o cheam Estavisham, Pip, spuse Joe cu gravitate; c doar n-a mai
fost botezat înc o dat .
- Ştiu, Joe, ştiu. O sc pare a mea. Ce p rere ai?
Pe scurt, Joe spuse c dac eu credeam c -i bine aşa, credea şi el c -i
bine aşa. Dar st rui mult asupra faptului c , dac nu voi fi primit cu bun voin
sau dac nu voi fi încurajat întru repetarea vizitei mele, care n-avea nici un alt
scop decât de a dovedi recunoştin a mea fa de bun voin a de care m
bucurasem, aceast c l torie de experien nu va mai fi repetat . În aceste
condi ii, am f g duit s m supun.
Trebuie s şti i c Joe avea un lucr tor pl tit cu s pt mâna, pe care îl
chema Orlick. El spunea c numele lui de botez e Dolge - ceea ce era cu
neputin - dar era un om atât de înc p ânat încât nu cred s fi fost prada unei
înşel ciuni în privin a aceasta, ci c şi-a impus cu bun ştire numele acesta
oamenilor din sat, în semn de ocar . Era un fl c u negricios, foarte puternic, cu
umerii largi, mâinile şi picioarele deşuchiate, un om care nu se gr bea niciodat
şi se b l b nea în mers. Chiar când venea la lucru, parc nu veneau cu gândul
de a lucra şi apoi îşi f cea treaba b l b nindu-se, ca şi cum ar fi f cut-o din
întâmplare; iar când se ducea la "Barcagiii Veseli" ca s m nânce sau pleca
seara spre cas , mergea b l b nindu-se ca Jidovul R t citor sau Cain, ca şi cum
nici n-ar fi ştiut încotro s-ar duce şi nici prin gând nu i-ar fi trecut s se mai
întoarc vreodat . Locuia la p zitorul st vilarului, departe, prin mlaştini şi, în
zilele de lucru venea b l b nindu-se din hruba lui cu mâinile în buzunare şi cu
mâncarea într-o leg turic atârnat de gât, care îi juca pe spate. Duminica st tea
toat ziua la st vilar sau sprijinit de vreo c pi de fân sau de vreun hambar. Nu
se putea mişca f r s se b l b neasc şi umbla cu ochii în p mânt; iar când îl
opreai sau îl sileai în alt chip s -şi ridice ochii, se uita în sus pe jum tate
sup rat şi pe jum tate nedumerit, ca şi cum nu l-ar fi fr mântat niciodat alt
gând decât gândul c e destul de nepl cut faptul c -i vine greu s gândeasc .
Acest lucr tor ursuz nu m prea îndr gea. Când eram mic de tot şi sfios,
îmi spunea c Diavolul locuieşte într-un col al fier riei şi c el îl cunoaşte
foarte bine; de asemenea, îmi mai spunea c , o dat la şapte ani, focul trebuie
aprins cu un b iat viu şi c eu eram un combustibil foarte potrivit pentru acest
scop. Când am devenit ucenicul lui Joe, b nuiala lui Orlick cum c , într-o bun
zi, l-aş putea înlocui, se înt ri; prin urmare, acum m îndr gea şi mai pu in. Nu
c ar fi spus vreodat sau c ar fi f cut vreodat ceva, care s dovedeasc
duşm nie; am b gat de seam , îns c sufla întotdeauna scânteile spre mine şi
c , de câte ori cântam "B trânul Clem", nu intra la momentul potrivit.
Dolge Orlick era de fa şi lucra, a doua zi, când îi amintii lui Joe de
dup -amiaza mea liber . Nu spuse nimic în clipa aceea, pentru c lucra
împreun cu Joe la o bucat de fier roşu, în timp ce eu eram la foaie. Dar, de

71
îndat ce sfârşi, spuse, sprijinindu-se de ciocan:
- Uite ce e, st pâne! Desigur c n-ai s faci doar pe placul unuia! Dac
mititelul de Pip are o jum tate de zi liber , poart -te frumos şi cu b trânul
Orlick.
Cred c n-avea mai mult decât dou zeci şi cinci de ani, dar vorbea
întotdeauna despre el ca despre un b trân.
- De ce? Ce-ai s faci tu cu o jum tate de zi liber ? Întreb Joe.
- Ce am s fac eu? Dar el ce o s fac ? O s fac ce o s fac şi el, spuse
Orlick.
- Pip se duce la oraş, spuse Joe.
- Bine, atunci se duce şi b trânul Orlick la oraş, r spunse omul nostru.
Ce, nu-i loc pentru doi oameni în oraş? Numai pentru unul?
- Nu te-nfuria, spuse Joe.
- Ba m -nfurii, dac -mi place, morm i Orlick. Îmi plac mie cei cu dusul
la oraş! Hai, meştere. F r nedreptate. Fii un om de în eles!
Deoarece meşterul nu vroia s vorbeasc mai departe, pân ce
lucr torul nu se va fi potolit. Orlick se repezi la cuptor, scoase un drug roşu, îl
îndrept spre mine ca şi cum ar fi vrut s m str pung cu el, l-a învârtit în jurul
capului meu, l-a pus pe nicoval şi începu s -1 loveasc cu ciocanul, ca şi cum
ar fi fost trupul meu - aşa mi se p rea mie - şi ca şi cum scânteile ar fi fost
sângele care âşnea; în sfârşit spuse sprijinindu-se de ciocan, dup ce
cioc nise atât încât el se înc lzise şi fierul se r cise:
- Ei, meştere!
- Te-ai potolit? întreb Joe.
- Da! M-am potolit, spuse Orlick moroc nos.
- Ei, atunci, fiindc - i vezi de lucru ca şi to i ceilal i, spuse Joe, hai s
fie s rb toare pentru to i.
Sor -mea auzise totul din curte - avea obiceiul s spioneze şi s trag
cu urechea f r ruşine - şi-şi b g capul pe fereastr .
- Numai tu eşti în stare s faci asta, n t r ule! îi spuse ea lui Joe; s le
dai liber unor golani leneşi ca ştia. Eşti foarte bogat, pesemne, de- i îng dui s
pl teşti leafa pe degeaba. Tare-aş vrea s fiu eu st pân!
- Te-ai face st pân asupra tuturora, dac i-ar da mâna, spuse Orlick,
rânjind sinistru.
- Las-o în pace, spuse Joe.
- Le-aş veni eu de hac nerozilor şi pungaşilor, r spunse sor -mea,
umflându-se pân când atinse culmea furiei. Şi n-aş putea s vin de hac
nerozilor, pân ce n-aş veni mai întâi de hac st pânului t u, care-i regele
nerozilor. Şi n-aş putea s vin de hac pungaşilor, f r s - i vin mai întâi de hac
ie, care eşti cel mai amarnic şi cel mai r u pungaş de aici şi de aiurea. Aşa!
- Eşti o scorpie afurisit m tuş Gargery, bodog ni lucr torul. Dac atât
ajunge cas fii judec torul pungaşilor, atunci ai s fii judec tor bun.
- N-o laşi în pace? spuse Joe.
- Ce-ai spus? zbier sor -mea. Şi începu s ipe. Ce-ai spus? Ce mi-a
spus Orlick, Pip? Cum a îndr znit s -mi spun aşa când b rbatul meu e
al turi?! O! O! Fiecare dintre aceste exclama ii era un ip t şi trebuie s spun
cu privire la sor -mea - ceea ce este adev rat pentru toate femeile mânioase pe
care le-am v zut în via a mea - c , pentru ea, mânia nu era o scuz , c ci în loc

72
s se lase dus de mânie, f cea, cu bun ştire, sfor ri uriaşe ca s se mânie şi
c , pentru ca s se înfurie orbeşte, trebuia s treac prin anumite faze regulate.
- Cum mi-ai spus în fa a acestui om josnic, care ajurat s m apere? O!
ine i-m ! O!
- Aoleu! morm i lucr torul, printre din i; cum te-aş mai ine, dac-ai fi
nevast -mea. Te-aş ine sub pomp şi i-aş scoate nebunia.
- Î i spun s-o laşi în pace, interveni Joe.
- O! Auzi i-l! strig sor -mea, b tând din palme şi r cnind în acelaşi
timp - aceasta era faza urm toare. Auzi i cum îmi spune! În casa mea! Mie, o
femeie m ritat ! Cu b rbatul al turi! O! O!
Aici, sor -mea, dup o criz de b t i din palme şi de r cnete, se lovi cu
mâinile în piept şi pe genunchi, îşi arunc boneta din cap şi îşi r v şi parul,
ceea ce alc tuia ultima faz în drumul spre nebunie. Deoarece ar ta ca o
adev rat furie şi fiindc se bucurase de un succes f r seam n, se repezi la uşa
pe care, din fericire, o încuiasem.
Ce putea s fac nenorocitul de Joe, când întreruperile îi fuseser cu
totul nesocotite, decât s se repead la lucr torul lui şi s -1 întrebe de ce se
amestecase între el şi doamna Joe; şi apoi s -1 mai întrebe daca se sim ea destul
de b rbat pentru o trânt . B trânul Orlick sim ea c împrejur rile nu îng duiau
alt sfârşit decât o trânt şi se puse numaidecât în pozi ie de ap rare, aşa c , f r
alte preg tiri decât c şi-au scos şor urile afumate şi arse, s-au repezit unul la
altul ca doi uriaşi. Dar dac exist vreun om în tot inutul, care s i se poat
împotrivi lui Joe mult timp, eu nu l-am v zut înc pe omul acela. Orlick, ca şi
cum n-ar fi fost mai breaz decât tinerelul palid, se trezi curând în praful de
c rbuni şi nu se prea gr bea s ias de acolo. Atunci, Joe descuie uşa şi o ridic
pe sor -mea care c zuse f r cunoştin în fa a ferestrei (cred îns c v zuse
lupta), o duse în cas şi o culc . De cum îşi veni în fire, sor -mea nu dori
altceva decât s -şi înfig mâinile în p rul lui Joe. Apoi, venir liniştea şi
t cerea care urmeaz dup orice zarv mare; şi, cuprins de senza ia aceea
nel murit pe care am legat-o întotdeauna de astfel de clipe de linişte - anume
c -i duminic şi c a murit cineva - m-am dus sus s m îmbrac.
Când am coborât, i-am g sit pe Joe şi pe Orlick m turând, f r nici o
urm de tulburare pe fe ele lor, în afar de o cr p tur în nara lui Orlick, care
nu era nici expresiv şi nici nu alc tuia o podoab . O oal cu bere fusese adus
de la "Barcagiii Veseli" şi cei doi se osp tau în chip foarte paşnic. T cerea
avusese o influen liniştitoare şi îilozonca asupra lui Joe, care ieşi cu mine în
strad şi-mi spuse aceste cuvinte de desp r ire, cu gândul c -mi vor fi de folos:
- În sus şi în jos, Pip; asta-i via a!
Nu e locul s spun aici cu cât emo ie caraghioas (fiindc suntem
obişnui i s socotim sim mintele care sunt foarte serioase la un om mare, drept
caraghioase, când e vorba de un copil) m îndreptam spre casa domnişoarei
Havisham. Şi nici cum st team la îndoial , dac n-ar fi bine s plec f r s sun;
şi nici c m-aş fi dus. cu siguran înapoi şi-aş fi l sat totul pe alt dat dac aş
fi fost st pân pe timpul meu.
Domnişoara Sarah Pocket veni la poart . Nu Estella.
- Ce-i asta? Dumneata aici? întreb domnişoara Pocket. Ce cau i?
Când i-am r spuns c venisem doar s v d ce face domnişoara
Havisham, Sarah începu s se gândeasc dac s m trimit sau nu s -mi v d de

73
treab . Dar, neîndr znind s -şi ia r spunderea, m l s în untru şi, dup câteva
clipe, se întoarse spunându-mi cu asprime "s vin sus".
Totul era ca şi înainte şi domnişoara Havisham era singur .
- Ei! f cu ea, privindu-m int . N d jduiesc c nu vrei nimic. N-ai s
cape i nimic.
- Sigur c nu, domnişoar Havisham. Vroiam numai s v spun c
ucenicia merge bine şi c v sunt foarte recunosc tor.
- Las , las ! spuse ea, mişcând ner bd toare din degete. Mai vino din
când în când; vino de ziua ta. Ei! strig ea deo dat , întorcându-se spre mine cu
scaun cu tot. O cau i pe Estella, aşa-i?
Într-adev r, m uitam în jurul meu, ca s o v d pe Estella şi bâigui c
n d jduiesc c o duce bine.
- E în str in tate, spuse domnişoara Havisham; o cresc ca pe o
domnişoar , departe de to i; e mai frumoas ca oricând; to i care o v d, o
admir . Î i dai seama c ai pierdut-o?
Era o bucurie atât de r ut cioas în felul cum rostise ultimele cuvinte şi
apoi domnişoara Havisham izbucni într-un râs atât de nepl cut, încât nu ştiam
ce s -i spun. Am sc pat, îns , din încurc tur , fiindc mi-a f cut semn s plec.
Dup ce poarta a fost deschis în urma mea de domnişoara Sarah, cea cu fa a
din coji de alune, m sim eam mai nemul umit ca oricând de meseria mea şi de
toate; cu atât m-am ales din vizita aceea.
În timp ce hoin ream pe strada principal , privind cu dezn dejde
vitrinele şi gândindu-m la cele ce mi-aş cump ra, dac aş fi boier, cine altul
crede i c a ieşit dintr-o libr rie decât domnul Wopsle. Domnul Wopsle inea în
mân zguduitoarea tragedie a lui George Barnwell în care tocmai investise şase
penny, cu gândul de a împuia capul domnului Pumblechook, care îl aştepta la
ceai, cu tot ce era scris în carte. De-abia m v zu şi i se p ru c soarta îi
scosese un ucenic în cale, c ruia putea s -i citeasc din carte; şi m înşfac ,
st ruind s -1 înso esc pân la Pumblechook. Deoarece ştiam c acas e jale şi
fiindc nop ile erau întunecoase şi drumurile înfricoş toare şi pentru c , uneori,
orice tov r şie de drum e mai bun decât nimic, nu m împotrivi prea mult
timp; aşadar, intrar m în casa domnului Pumblechook, în clipa în care str zile
şi magazinele se luminau. Deoarece n-am v zut niciodat vreo pies de a lui
George Barnwell, nu ştiu nici acum cât trebuie s dureze; dar ştiu c , în seara
aceea, a durat pân la nou şi jum tate; când domnul Wopsle intr în Newgate 3,
mi se p ru c n-o s mai ajung la eşafod, fiindc se mişca mai încet ca oricând.
Apoi, mi se p ru prea de tot, când l-am v zut plângându-se c trebuie s
moar în floarea vârstei, ca şi cum n-ar fi fost b trân şi ofilit. Toate acestea
erau doar lungi şi plictisitoare. Ceea ce m sup r îns era c povestea aceasta
şi biata mea f ptur nevinovat erau privite drept unul şi acelaşi lucru. Când
Barnwell începu s calce strâmb, v asigur c m sim eam prost, deoarece
privirea indignat a lui Pumblechook arunca totul asupra mea. Wopsle îşi d dea
şi el osteneala s m arate în lumina cea mai urât . Eram linguşitor şi crud şi
trebuia s -l omor pe unchiul meu f r nici o circumstan atenuant ; Millwood
îmi închidea gura ori de câte ori se ivea prilejul; fiica st pânului era pur şi
simplu urm rit de gândul c trebuie s se intereseze de mine şi tot ce pot spune
3 Închisoare celebr din Londra.

74
despre purtarea mea t r g nat şi plin de opintiri din diminea a aceea fatal
este c era demn de sl biciunea firii mele. Pân şi dup ce m spânzurar , spre
fericirea tuturor şi Wopsle închise cartea. Pumblechook tot se mai holba la mine
cl tinând din cap:
-Ia aminte, b iete, ia aminte! Ca şi cum ar fi fost un fapt bine cunoscut
c pl nuiam s ucid pe vreuna dintre rudele mele cu condi ia s-o pot convinge
s devin , din prea mare sl biciune, binef c toarea mea.
Era întuneric bezn afar , când totul se sfârşi şi am pornit spre cas cu
domnul Wopsle. Când am ieşit din'oraş, pâcla acoperea totul; era o cea groas
şi umed . Lampa de la barier se vedea ca o pat ; parc se mişcase de la locul
ei obişnuit, iar razele ei p reau f cute dintr-o substan solid , care se lipise de
cea . Tocmai când b g m de seam toate acestea şi spuneam c cea a se l sase
odat cu schimbarea vântului, care venea dintr-o anumit parte a mlaştinilor,
d dur m de un om, care se b l b nea pe lâng cantonul de la barier .
- Ei! am f cut noi, oprindu-ne. Ce caut Orlick pe aici?
- A! r spunse el, b l b nindu-se mai departe. Aşteptam şi eu, doar,
doar, oi g si vreun tovar ş de drum.
- Ai întârziat, am observat eu.
Orlick r spunse foarte firesc:
- Z u? Şi tu ai întârziat.
-Ne-am îng duit, spuse domnul Wopsle, îmb tat de reprezenta ia pe
care ne-o d duse; ne-am îng duit s pe trecem o sear intelectual .
B trânul Orlick mârâi, ca şi cum n-ar fi g sit nimic de spus şi pornir m
împreun . L-am întrebat dac îşi petrecuse dup -amiaza liber în partea de jos a
oraşului.
- Da, spuse el; toat dup -amiaza. Veneam în urma voastr . Nu v-am
v zut, dar trebuie s fi fost foarte aproape de voi. Auzi i, iar se trage cu tunul.
- De la galere? am întrebat eu.
- Da! Iar o fi zburat vreo pas re din colivie. De la apusul soarelui,
mereu trag cu tunul. Ai s auzi îndat .
Într-adev r, de-abia am înaintat câ iva yarzi şi bubuitul atât de bine
cunoscut ajunse pân la urechile noastre, în buşit îns de cea şi
rostogolindu-se greu de-a lungul albiei joase a fluviului, ca şi cum ar fi urm rit
cu amenin ri pe fugari.
- E o noapte potrivit pentru fug , spuse Orlick. M întreb cum or s
aduc pas rea înapoi pe o astfel de noapte.
Subiectul acesta îmi spunea multe şi am c zut t cut pe gânduri; domnul
Wopsle, ca şi unchiul atât de prost r spl tit din tragedie, începu s gândeasc
cu glas tare, aşa cum f cea şi eroul de mai sus în gr dina lui din Camperwell.
Orlick, cu mâinile în buzunare, umbla greoi, b l b nindu-se al turi de mine.
Era foarte întuneric, foarte umed, foarte noroios şi noi înaintam stropindu-ne cu
glod. Din când în când, bubuitul tunului de alarm ne ajungea şi apoi se
rostogolea greu de-a lungul albiei fluviului. Eu eram cufundat în gânduri.
Domnul Wopsle îşi d du obştescul sfârşit la Camperwell, muri paralizat la
Bosworth Field şi pieri în chinuri la Galstonbury. Orlick morm ia, din când în
când: "Fierul s -1 lovim, fierul s -1 lovim, B trânul Clem! Şi apoi bere s
ciocnim, B trânul Clem!" Credeam c b use prea mult, dar, de fapt nu era prea
beat.

75
Şi, astfel, ajunser m în sat. Drumul pe care veneam noi trecea pe la
"Barcagiii Veseli" şi, spre mirarea noastr , deşi era ora unsprezece, am g sit
cârciuma într-o stare de tulburare nemaipomenit , cu uşa larg deschis şi cu
lumân ri aprinse şi stinse la repezeal , împr ştiate pe jos. Domnul Wopsle intr
ca s întrebe ce se întâmplase, b nuia c fusese prins vreun ocnaş, dar ieşi în
goan din cârcium .
- S-a întâmplat ceva, spuse el cu r suflarea t iat , f r s se opreasc
din fug , la tine acas , Pip. Haide i acolo!
- Ce s-a întâmplat? am întrebat eu, inându-m dup el. Al turi de mine,
Orlick fugea şi el.
- Nu în eleg nici eu. Se pare c cineva a for at uşa casei, în timp ce Joe
Gargery era plecat. Poate nişte ocnaşi. Cineva din cas a fost atacat şi r nit.
Fugeam prea tare ca s putem vorbi şi nu ne-am oprit pân ce nu am
ajuns în buc t ria noastr . Era plin de oameni; tot satul se strânsese în
buc t rie şi în curte; mai era şi un doctor şi Joe şi mai era şi o ceat de femei,
care şedeau pe podea în mijlocul buc t riei. Oamenii care c scau gura, se
d dur la o parte la venirea mea şi aşa am v zut-o pe so-r -mea întins f r
mişcare şi f r cunoştin pe jbs; z cea chiar în locul unde fusese doborât de o
lovitur grozav în moalele capului, pe care i-o d duse o mân nev zut , în
timp ce ea st tea cu fa a spre foc; sor -mea, pe care nu aveam s-o mai v d
ieşindu-şi din fire, atât timp cât mai avea s fie nevasta lui Joe.

XVI
Cu capul împuiat de George Barnwell, mi se p rea la început c trebuie
s fi avut şi eu vreun amestec în atacul asupra surorii mele sau, în orice caz, c ,
fiindu-i rud apropiat şi, dup cum ştia lumea, foarte îndatorat, puteam fi mai
uşor b nuit decât oricare altul. Dar când am rev zut toat întâmplarea a doua zi,
în lumina limpede a zilei şi am auzit toat lumea din jurul meu vorbind despre
ea, am început s privesc lucrurile cu al i ochi şi în chip mult mai în elept.
Joe fusese la "Barcagiii Veseli" cu luleaua lui, de la opt şi un sfert pân
la zece f r un sfert. În timp ce el era acolo, sor -mea st tuse în uşa buc t riei
şi d duse bun seara unui plugar, care se întorcea acas . Omul nu era în stare s
dea mai multe am nunte cu privire la ora la care o v zuse (când încerc s se
l mureasc , se încurc tare de tot) decât c trebuie s fi fost înainte de nou .
Când Joe ajunse acas , la zece f r cinci minute, a g sit-o doborât la p mânt şi
numaidecât strig dup ajutor; focul mai ardea înc cu flac r înalt şi fitilul
lumân rii nu era prea lung; totuşi, lumânarea era stins .
Nimic nu fusese scos din cas . Şi, în afar de lumânarea stins care
st tea pe o mas aşezat între uş şi sor -mea, nu se vedea nici urm de
neorânduial în buc t rie, în afar de dezordinea pe care o f cuse sor -mea,
când c zuse pe jos plin de sânge. Dar fusese g sit , totuşi, o m rturie foarte
important cu privire la crim . Sor -mea fusese lovit în cap şi în şira spin rii
cu un obiect bont şi greu; apoi, dup ce primise loviturile, un obiect greu fusese
aruncat cu putere asupra ei, în timp ce ea st tea cu fa a în jos. Şi, pe podea,
lâng ea, Joe g sise, când o ridicase, o c tuş de ocnaş desf cut cu pila.
Joe se uit la c tuşe cu ochii lui de fierar şi spuse c pilitura este f cut
mai de mult. Dup ce se d duse alarma de pe galer şi oamenii veniser s se

76
uite la c tuşe, p rerea lui Joe fusese înt rit . Oamenii nu puteau s spun de
când p r sise c tuşa vaporul, unde f r îndoial c se aflase odat ; dar
pretindeau c nici unul dintre ocnaşii care evadaser în ajun, nu o purtase. De
altfel, unul dintre ei fusese arestat şi mai avea înc fierul prins de picior.
Fiindc eu ştiam ce ştiam, am ajuns şi eu la-o concluzie. B nuiam c
fierul era al puşc riaşului meu, c era c tuşa cu care îl v zusem şi pe care o
pilise în mlaştini, dar mintea mea nu-l învinov ea pe el de a fi folosit c tuşa şi
de a fi înf ptuit crima din ajun. Pentru c b nuiam c altcineva pusese mâna pe
ea şi o folosise în chipul acesta neomenos. Sau Orlick sau str inul care îmi
ar tase odat pila.
Acum, cu privire la Orlick; el plecase la oraş chiar aşa cum ne spusese
când îl culesesem de pe drum, la barier ; fusese v zut prin oraş în tot timpul
serii, fusese în câteva cârciumi cu diferi i oameni şi se întorsese acas cu mine
şi cu domnul Wopsle. Nu exista nici o dovad împotriva lui, în afar de cearta
din ajun şi sor -mea doar se certase cu el şi cu to i cei din jurul ei, de zeci de
mii de ori. Cât despre str in, dac s-ar fi întors s -şi ia banii, nu s-ar fi certat
niciodat cu sor -mea din pricina aceasta, pentru c ea era gata s -i înapoieze
totul. De altfel nu avusese loc nici un schimb de cuvinte; agresorul intrase atât
de încet şi de neaşteptat, încât o doborâse f r ca ea s fi întors m car capul.
Mi se p rea îngrozitor gândul c eu procurasem arma şi, oricât de
neinten ionat aş fi f cut-o, nu m putea împiedica de a gândi aşa. Sufeream
chinuri cumplite, în timp ce m gândeam şi m r zgândeam dac s nu destram,
în cele din urm , vraja copil riei mele şi s -i spun lui Joe toat povestea. Timp
de luni întregi rezolvam zilnic problema negativ, pentru ca s-o reîncep şi s-o
fr mânt din nou, a doua zi de diminea . Pân la urm , rezultatul acestei lupte a
fost urm torul: taina era atât de veche şi intrase, într-atât în sufletul meu,
f când parte din îns şi fiin a mea, încât nu mai puteam s-o smulg. În afar de
teama c , deoarece adusese atâta pacoste, taina aceasta va contribui mai mult ca
orice ca s -l înstr ineze pe Joe de mine, m mai oprea şi groaza c nu m va
crede şi c o va socoti drept o n scocire monstruoas , la fel cu câinii şi cu
costi ele de vi el.
Comisarii şi oamenii de pe Bow Street din Londra - pentru c lucrurile
se petreceau în vremea vechii poli ii cu tunici roşii - roir în jurul casei timp de
o s pt mân sau dou şi au f cut ceea ce am auzit şi citit c fac autorit ile de
felul acesta în cazuri asem n toare. Au ridicat câ iva oameni r u-v zu i şi i-au
ame it cu ideile lor sucite; apoi s-au înc p ânat s potriveasc împrejur rile la
idei în loc s scoat ideile din împrejur ri. Mai aveau obiceiul s stea la "Bar-
cagiii Veseli", lâng uş , uitându-se afar cu priviri atotştiutoare şi modeste,
care umpleau tot inutul de admira ie; şi aveau un fel foarte misterios de a bea,
la fel de folositor ca şi felul în care prindeau pe vinova i. Nu chiar aşa, fiindc
pe vinova i nu i-au prins niciodat .
Mult timp dup ce for a constitu ionala se împr ştiase, sor -mea tot mai
z cea bolnav în pat. Vederea îi fusese atins , aşa încât vedea obiectele duble şi
întindea mâna dup ceşti şi pahare închipuite, în loc de cele adev rate; auzul îi
era foarte sl bit; de asemenea şi memoria; şi vorbirea îi era de neîn eles. Când,
în cele din urm , ajunse s coboare sc rile ajutat de cineva din cas , trebuia s
umblu tot timpul cu t bli a dup ea ca s ne spun prin scris, ceea ce nu putea
s ne spun prin viu grai. Deoarece ortografia ei (nu mai vorbesc de caligrafie)

77
era mai mult decât slab şi deoarece cititul lui Joe era şi mai mult decât slab, se
iveau greut i neînchipuite între ei, pe care eu eram întotdeauna chemat s le
descurc. Faptul c i se d dea carne în loc de doctorie, c se confunda ceai cu
Joe şi brutar cu sl nin , erau greşelile mele cele mai neînsemnate.
Totuşi, firea i se schimbase mult în bine şi era foarte r bd toare.
Mâinile şi picioarele îi tremurau, ceea ce deveni cu vremea un lucru obişnuit şi
mai târziu, o dat la dou sau trei luni, îşi ducea mâinile la cap şi r mânea
aproape o s pt mân în şir cu mintea r t cit şi întunecat . Eram cam încurca i,
fiindc nu puteam s g sim pe nimeni care s o îngrijeasc pân când, spre
marea noastr uşurare, se ivi o întâmplare prielnic . M tuşa domnului Wopsle
se resemna cu un trai, care nu mai d naştere la nici un fel de probleme şi Biddy
intr în familia noastr .
Vreo lun dup ce sora mea îşi f cu din nou apari ia în buc t rie, Biddy
veni la noi cu o l di pestri care con inea toat averea ei lumeasc şi deveni
binecuvântarea casei noastre. Mai presus de toate, era o binecuvântare pentru
Joe, c ci pe bietul om îl omora cu zile s se uite tot timpul la ceea ce mai
r m sese din nevasta lui şi se obişnuise s se întoarc spre mine la fiecare
câteva clipe, serile, când o îngrijea şi s -mi spun cu ochii lui albaştri, umezi i
de lacrimi:
- Ce femeie frumoas era înainte, Pip! Şi fiindc , din prima clip ,
Biddy se descurc foarte bine cu sor -mea de parc ar fi cunoscut-o din
copil rie, Joe avu şi el parte de o via mai liniştit şi începu s se duc din
când în când la "Barcagiii Veseli", ceea ce îi f cea foarte mult bine. E
caracteristic pentru oamenii de la Poli ie c -l b nuiser cu to ii pe Joe mai mult
sau mai pu in (deşi el n-a ştiut niciodat despre asta) şi c împr ştiaser cuiva
p rerea c Joe ar fi una din min ile cele mai p trunz toare pe care le întâlniser
ei vreodat .
Primul triumf al lui Biddy, în noua ei îndeletnicire, a fost descurcarea
unei greut i, care m copleşise cu totul. M c znisem mult s-o dezleg, dar nu
izbutisem. S v spun ce era:
Mereu, mereu, sora mea desena pe t bli o liter care sem na cu un T
şi apoi ne f cea s în elegem c acest semn reprezenta ceva pe care ar fi dorit
grozav s -1 aib . Încercasem în zadar toate lucrurile care începeau cu T,
pornind de la catran şi sfârşind cu pâine pr jit şi cu ciub rul 4. În cele din urm ,
îmi trecu prin minte c semnul acesta sem na cu un ciocan şi când am ipat
vorba aceasta în urechea surorii mele, ea începu s cioc neasc cu mâinile în
mas şi s fac semne de încuviin are. Atunci i-am adus toate ciocanele, unul
dup altul, dar f r folos. M-am gândit la o cârj , fiindc sem na la form cu un
ciocan; am împrumutat una din sat şi am adus-o acas cu mult încredere. Dar
sor -mea cl tin din cap cu atâta putere, când i-o ar tar m, încât ne era team
ca, în starea de sl biciune în care se afla, s nu-şi scrânteasc gâtul.
Când sor -mea descoperi c Biddy o în elegea foarte uşor, semnul
acesta neîn eles reap ru pe t bli . Biddy se uit gânditoare la el, ascult
l muririle mele, se uit la sor -mea, apoi la Joe (care era reprezentat pe t bli
prin ini iala numelui s u) şi fugi în fier rie urmat de Joe şi de mine.
- Sigur! strig Biddy cu fa a str lucitoare de mul umire.Nu vede i? El e!
4 Aceste cuvinte încep în limba englez cu litera T. (N.T.)

78
Orlick, f r îndoial ! Sor -mea nu-şi mai amintea de numele lui şi nu
putea s -i înf işeze altfel decât printr-un ciocan. I-am spus de ce îl chem m în
buc t rie şi el şi-a pus încet ciocanul jos şi-a şters fruntea cu mâneca şi-a mai
şters fruntea cu mâneca şi-a mai şters-o o dat cu şortul şi a ieşit din fier rie
b l b nindu-se, cu genunchii îndoi i şi cu aerul acela deşuchiat de vagagond,
care îl deosebea de toat lumea. M rturisesc c m aşteptam s-o v d pe
sor -mea denun ându-l într-un fel şi m-am sim it foarte dezam git de purtarea
ei neaşteptat . Ea se arat foarte grijulie de a fi în rela ii bune cu Orlick, p rea
foarte încântat c i-l adusesem în cele din urm şi ne-a f cut s în elegem c ar
vrea s i se dea ceva de b ut. Se uita cu încordare la fa a lui, ca şi cum ar fi
dorit s fie sigur c el era mul umit de primirea ce i se f cea; încerca tot ce-i
st tea în putin ca s -l împace şi, în toat purtarea ei, avea un aer umil şi
paşnic, ca un copil care vorbeşte cu un st pân aspru. De atunci, aproape c nu
trecea zi, f r ca sor -mea s nu deseneze ciocanul pe t bli şi f r ca Orlick
s nu intre b l b nindu-se în odaie şi s stea prosteşte în fa a ei, ca şi cum n-ar
fi ştiut mai mult decât mine ce trebuie s fac .

XVII
Acum via a mea de ucenic se desf şura regulat f r nici o întâmplare
mai însemnat în leg tur cu lumea de dincolo de satul meu şi de ara
mlaştinilor decât ziua mea şi vizita pe care am f cut-o domnişoarei Havisham.
Am g sit-o tot pe domnişoara Sarah Pocket de serviciu la poart , iar
domnişoara Havisham era întocmai cum o l sasem; şi ea îmi vorbi de Estella la
fel ca şi atunci, poate chiar cu aceleaşi cuvinte. Întrevederea noastr nu dur
decât câteva minute şi, la plecare, domnişoara Havisham mi -a dat o lir şi mi-a
spus s vin iar şi de ziua mea. Cred c este locul s spun c aceast vizit
deveni un obicei anual. În anul urm tor, am încercat s refuz lira, dar f r alt
rezultat decât întrebarea ei îmbufnat dac nu cumva m aşteptam la mai mult.
Atunci am luat darul şi de atunci încolo am f cut mereu la fel.
Atât de neschimbat era casa cea veche şi mohorât , lumina galben din
odaia întunecoas şi ar tarea ofilit de pe scaunul de lâng m su , încât am
sim it c , o dat cu oprirea ceasornicelor se oprise şi timpul şi c , în timp ce eu
şi toate lucrurile de afar creşteam, aici totul în epenea pe loc. Lumina nu
p trundea în amintirile mele despre casa domnişoarei Havisham mai mult decât
p trundea în realitate în casa aceea p r sit , ceea ce m înnebunea şi m f cea
ca, în fundul sufletului, s -mi ur sc meşteşugul şi s -mi fie ruşine de casa mea.
Încetul cu încetul, totuşi, am b gat de seam c Biddy se schimbase.
Ghetele nu-i mai erau scâlciate, p rul îi era str lucitor şi bine piept nat şi
mâinile îi erau totdeauna curate. Nu era frumoas - era şi ea necioplit şi nu
putea s fie ca Estella - dar era pl cut la vedere, s n toas şi blând . Era la noi
de un an (mi-amintesc c tocmai ieşise din doliu, când m-a izbit schimbarea ei)
şi, într-o sear am b gat de seam c are ochi foarte adânci şi gânditori; ochi
frumoşi şi foarte buni.
Tocmai ridicasem ochii de pe o tem cu care m c zneam - copiam
nişte pasaje dintr-o carte, ca s progresez în dou direc ii deodat - şi am v zut
c Biddy se uit la mine. Am pus jos tocul şi Biddy se opri şi ea f r s lase

79
lucrul din mân .
- Biddy, am sps eu, cum te descurci tu? Sau sunt eu foarte prost sau eşti
tu foarte istea !
- Unde vezi c m descurc? Nu în eleg, îmi r spunse Biddy zâmbind.
Ea se descurca singur cu toat gospod ria şi înc foarte bine; dar nu la
asta m gândeam eu, deşi poate c , din pricina asta, lucrul la care m gândeam
eu p rea şi mai minunat.
- Cum te descurci tu, Biddy, am întrebat eu, de ştii tot ce ştiu şi eu şi
seara nu înve i, ci stai cu mine?
Începeam s fiu cam mândru de ştiin a mea, fiindc cheltuisem lira pe
care o primisem de ziua mea pentru înv tur şi puneam la o parte cea mai
mare parte din banii de buzunar pentru cheltuieli asem n toare; ast zi n-am nici
o îndoial c pu inul pe care-l ştiam m costa foarte scump.
- Aş putea tot atât de bine s te întreb, spuse Biddy, cum te descurci tu?
- Nu-i aşa. Când m întorc seara de la fier rie, toat lumea vede c m
apuc de înv tur , dar tu nu înve i niciodat , Biddy.
- Pesemne c prind înv tura cum se prinde tusea, spuse Biddy
liniştit ; şi se apuc s coas mai departe.
Îmi urm ream gândul, sprijinându-m de sp tarul scaunului pe care
şedeam şi m uitam la Biddy, care cosea de zor, cu capul într-o parte; începeam
s o privesc ca pe o iat neobişnuit , fiindc îmi aminteam cât se descurca de
bine cu numirile din meşteşugul nostru, numirile feluritelor lucr ri de fier rie şi
ale uneltelor. Pe scurt, tot ce ştiam eu, ştia şi Biddy. În teorie, cunoştea fier ria
tot atât de bine, poate chiar mai bine, decât mine.
- Tu, Biddy, eşti dintre oamenii care se folosesc de toate prilejurile, am
spus eu. N-ai avut prea multe prilejuri înainte de a fi venit la noi şi uite câte ai
înv at!
Biddy m-a privit o clip , apoi a început s coas mai departe.
- Eu am fost prima ta profesoar , nu-i aşa? întreb ea, în timp ce cosea.
- Biddy, am strigat eu, înm rmurit. Plângi!
- Nu, nu plâng, spuse Biddy ridicând ochii şi râzând. Ce i-a venit?
Ce-ar fi putut s -mi vin decât c v zusem o lacrim str lucind pe
lucrul ei de mân ? Am t cut, gândindu-m ce cal de b taie fusese biata fat
pân când m tuşa domnului Wopsle se l sase de prostul obicei de a tr i, de care
ar face bine s se lase şi al i oameni. Mi-a amintit de condi iile nenorocite în
care tr ia în pr v lioara aceea jalnic , mi-a amintit de şcoala aceea de sear
am rât şi g l gioas , de ceata aceea besmetic de copii pe care trebuia s -i
trag şi s -i împing . M gândeam c şi în vremurile acelea de trist amintire,
trebuie s fi existat la Biddy, în stare de amor eal , ceea ce înflorea acum atât
de frumos, c ci doar în nemul umirea şi încurc tura mea, mi se p ruse firesc s
m îndrept spre ea dup ajutor. Biddy cosea liniştit , f r s mai plâng şi, în
timp ce eu o priveam şi m gândeam la toate acestea, mi-a trecut prin minte c
poate nu-i fusesem destul de recunosc tor. Poate c fusesem prea rece şi c ar fi
trebuit s-o sprijin mai mult (deşi nu am întrebuin at chiar cuvântul acesta în
gândul meu) cu încrederea mea.
- Da, Biddy, am început eu, dup ce mi s-au învârtit toate acestea prin
minte; tu ai fost prima mea profesoar şi înc într-un timp când nu prea ne
gândeam c vom sta împreun , aşa ca acum, în buc t ria aceasta.

80
- S raca de ea! r spunse Biddy. Atât de pu in se gândea Biddy la
persoana ei, încât observa ia mea îi aminti de sor -mea şi o f cu s se scoale şi
s se duc la ea ca s o aşeze mai bine pe scaun; din p cate, e adev rat!
- Vezi! am spus eu, trebuie s mai st m de vorb ca pe vremuri şi
trebuie s - i mai cer sfatul ca înainte. Hai s ne plimb m duminic dup -amiaz
prin ara mlaştinilor şi s st m de vorb mai mult.
Pe sor -mea n-o l sam niciodat singur acas ; dar, în duminica aceea,
Joe r mase bucuros cu ea, iar Biddy ieşi împreun cu mine la plimbare. Era
var şi vremea era frumoas . Dup ce am trecut de sat, de biseric şi de cimitir
şi am ajuns în ara mlaştinilor, de unde vedeam pânzele cor biilor care pluteau
pe fluviu, eu am început, ca de obicei, s leg amintirea domnişoarei Havisham
şi a Estellei de tot ce vedeam. Când am ajuns la fluviu, ne-am aşezat pe mal, în
timp ce apa clipocea la picioarele noastre, f când liniştea s par mai mare; m
gândeam c locul şi timpul erau potrivite ca s -i dezv lui lui Biddy tainele
sufletului meu.
- Biddy, am spus eu, dup ce o pusesem s fac leg mânt c n-o s dea
taina mea în vileag. Vreau s intru în lumea bun .
- O, eu n-aş vrea, în locul t u! r spunse ea. Nu cred c i s-ar potrivi.
- Biddy, am spus eu, cam aspru. Am motivele mele.
- Tu trebuie s ştii mai bine Pip; dar nu crezi c eşti mai fericit aşa cum
eşti acum?
- Biddy, am strigat eu ner bd tor, nu sunt deloc fericit aşa. Mi-e sil de
meseria mea şi de via a pe care o duc. De când am semnat contractul, nimic nu
m-a mul umit. Nu vorbi prostii.
- Am vorbit prostii? întreb Biddy, în l ându-şi liniştit sprâncenele.
Îmi pare r u. N-am vrut. Vreau doar s te sim i bine şi s fii mul umit.
- Bine, dar atunci trebuie s în elegi o dat pentru totdeauna c n-o s
fiu şi nici n-o s pot vreodat fi mul umit, ci doar nenorocit. Biddy, dac n-o s
duc o astfel de via decât cea pe care o duc acum.
- P cat! spuse Biddy, cl tinându-şi capul cu triste e.
De fapt şi eu m gândisem de atâtea ori c e p cat, încât, în lupta
ciudat pe care o duceam necontenit cu mine însumi, eram gata s v rs lacrimi
de sup rare şi de am r ciune, mai ales acum când Biddy a dat grai
sim mântului ei şi al meu. Şi i-am spus c are dreptate şi c ştiam şi eu c e
p cat, dar c nu puteam face nimic.
- Dac aş fi putut s m statornicesc - i-am spus eu lui Biddy, smulgând
din p mânt iarba scurt de sub mâna mea, aşa cum odat , de mult, îmi
smulsesem durerea din p r şi o lovisem de zidul fabricii de bere - dac aş fi
putut s m statornicesc şi dac m-aş sim i m car pe jum tate legat de fier rie
cum m sim eam când eram mic, ştiu c ar fi mult mai bine pentru mine. Atunci
ie, lui Joe şi mie, nu ne-ar lipsi nimic şi poate c Joe şi cu mine am fi tovar şi,
dup ce mi-aş termina eu ucenicia; şi poate c aş fi demn de apropierea ta şi c ,
pe banca aceasta, ar sta doi oameni cu totul deosebi i. Aş fi fost destul de bun
pentru tine, Biddy, ia spune-mi!
Biddy oft cu ochii la pânzele de pe apele fluviului şi îmi r spunse:
- Da, nu sunt eu prea preten ioas .
Nu prea suna m gulitor, dar ştiam c Biddy nu vroia s m jigneasc .
- Şi în loc de asta - am spus eu smulgând din nou iarb şi mestecând în

81
gur un fir sau dou - vezi ce se întâmpl cu mine; sunt nemul umit şi nu m
simt la locul meu şi, la urma urmelor, ce mi-ar fi p sat mie c sunt necioplit şi
grosolan, dac nimeni nu mi-ar fi spus-o!
Biddy îşi întoarse brusc fa a spre mine şi m-a privit mult mai
p trunz tor decât privise spre vapoare.
- Nici nu-i adev rat şi nici n-a fost prea politicos din partea celui care
i-a zis-o, spuse ea întorcându-şi din nou ochii spre fluviu. Cine a spus aşa?
Eram buim cit, fiindc izbucnisem, f r s -mi dau prea bjne seama
încotro m îndreptam. Dar era prea târziu ca s mai schimb vorba şi am
r spuns:
- Domnişoara cea frumoas de la domnişoara Havisham; şi-i cea mai
frumoas fiin de pe lume şi o admir grozav şi aş vrea s intru în lumea bun
din pricina ei. Dup ce am f cut aceast m rturisire nebuneasc , am început s
arunc iarba în fluviu, ca şi cum m-aş fi gândit s plec şi eu în urma ei.
- Vrei s intri în lumea bun ca s -i faci în ciud sau ca s o câştigi? m
întreb Biddy liniştit , dup câteva clipe de t cere.
- Nu ştiu, am r spuns eu posomorât.
- Pentru c dac vrei s -i faci în ciud , urm Biddy, eu cred - dar tu
trebuie s ştii mai bine - c mai curând ai izbuti dac nici nu te-ai sinchisi de
vorbele ei. Şi dac vrei s-o câştigi, eu cred, dar tu ştii mai bine, c nu merit .
Tocmai ce m gândisem şi eu de atâtea ori. Tocmai ce mi se p rea şi
mie atât de limpede în clipa aceea. Dar cum puteam eu, un biet fl c u de la ar ,
s m feresc de acea contrazicere, c reia îi cad zilnic prad cei mai buni şi cei
mai în elep i oameni?
- O fi adev rat tot ce spui tu, i-am r spuns eu lui Biddy, dar grozav o
admir.
Dup ce-am rostit cuvintele acestea, mi-am r sturnat capul pe spate,
mi-am apucat p rul cu amândou mâinile şi am tras zdrav n de el. Ştiam c
nebunia mea este atât de nelalocul ei, încât aş fi meritat s m apuc cu mâna de
p r şi s -mi izbesc capul de pietre, ca pedeaps pentru c apar inea unui nerod
ca mine.
Biddy era fata cea mai în eleapt din lume, aşa c nici nu mai încerc s
vorbeasc cu mine. Îşi puse mâinile ei aspre de atâta lucru, dar atât de
mângâietoare, pe mâinile mele şi mi le scoase încetişor din p r. Apoi m b tu
uşurel pe um r ca s m potoleasc , în timp ce eu plângeam cu fa a înfundat în
mâneca hainei, întocmai cum f cusem atunci, în curtea fabricii de bere, cu
convingerea c cineva sau toat lumea - nu ştiu care din dou - m persecuta
îngrozitor.
- M bucur de un lucru, spuse Biddy, m bucur c ai avut încredere în
mine, Pip. Şi m mai bucur de ceva, anume, c po i fi sigur c voi încerca s
p strez încrederea ta şi s-o merit. Dac prima ta profesoar (Doamne! ce
profesoar şi cât nevoie ar mai avea s înveţe şi ea!) ar fi profesoara ta
şi acum, cred c ştiu ce lec ie i-ar da. Dar e o lec ie grea şi tu i-ai întrecut de
mult profesoara, iar acum nu mai are nici un rost. Şi, cu un oftat liniştit pe care
i-l smulsesem eu, Biddy s-a sculat de pe malul fluviului, spunând cu o
schimbare pl cut în voce:
- Mergem mai departe sau ne întoarcem acas ?
- Biddy, am strigat eu, sculându-m , luând-o de gât şi s rutând-o. Am

82
s - i spun întotdeauna tot ce gândesc.
- Pân ai s intri în lumea bun , spuse Biddy.
- Ştii doar c n-o s intru niciodat , aşa c am s - i spun totul
întotdeauna. Nu c aş fi eu în stare s - i spun ie ceva nou, pentru c tu ştii tot
ce ştiu şi eu, cum i-am spus şi mai devreme.
- A! f cu Biddy în şoapt , cu ochii la pânzele de pe fluviu şi apoi repet
cu aceeaşi schimbare în voce ca şi înainte:
- Mergem mai departe sau ne întoarcem acas ?
I-am r spuns c aş vrea s mergem mai departe şi am pornit, în timp ce
dup -amiaza de var se topea în amurgul de var . Era foarte frumos. Am
început s m întreb dac ceea ce f ceam acum nu era mai firesc şi mai s n tos
decât s joc "S r ceşte- i vecinul" la lumina lumân rii în odaia cu ceasornicele
oprite şi s fiu batjocorit de Estella. M gândeam ce bine ar fi dac mi-aş
scoate-o din cap, împreun cu toate celelalte amintiri şi tr zn i şi dac m-aş
apuca de munc , hot rât s fac cu pl cere ceea ce aveam de f cut, s m in de
lucru şi s duc toate la bun sfârşit. Îmi spuneam c dac , în clipa aceea, s-ar fi
aflat Estella al turi de mine în loc de Biddy, aş fi fost cu siguran , nenorocit.
Eram nevoit s recunosc c într-adev r aşa s-ar fi întâmplat şi îmi spuneam:
- Pip, mare prost eşti!
Am vorbit mult în timpul plimb rii şi, în tot ce spunea, Biddy avea
dreptate. Biddy nu jignea niciodat şi nu avea toane şi nu era azi una şi mâine
alta; ea ar fi sim it durere şi nu pl cere, dac m-ar fi îndurerat; mai curând s-ar
fi r nit pe ea, decât s m r neasc pe mine. Atunci, cum se f cea c nu-mi era
mai drag ?
- Biddy, i-am spus eu, în drum spre cas ; tare aş vrea s m lecuieşti.
- Şi eu aş vrea! spuse Biddy.
- Dac-aş izbuti numai s m îndr gostesc de tine, nu te superi c - i
vorbesc atât de deschis ie, vechea mea prieten ?
- Nu drag , nici gând! spuse Biddy. Nu te îngriji de mine.
- Dac-aş izbuti, vezi asta mi-ar trebui mie.
- Dar vezi c n-ai s izbuteşti.
În seara aceea, lucrul acesta nu mi se p rea cu neputin , aşa cum mi s-
ar fi p rut cu câteva ore mai devreme. Prin urmare, i-am spus c nu sunt chiar
atât de sigur c nu se va întâmpla. Dar Biddy îmi spuse c ea e sigur şi o spuse
cu hot râre. În sufletul meu ştiam c are dreptate şi, totuşi, l-am luat în nume de
r u, c era atât de sigur cu privire la acest lucru.
În apropiere de cimitir, a trebuit s trecem un dig şi s urc m câteva
trepte lâng st vilar. De lâng o porti sau din p puriş sau din spatele unei
b ltoace cu apa st tut şi noroias , r s ri, deodat , Orlick.
- S n tate! bomb ni el. Unde v duce i?
- Unde s ne ducem? Acas .
- Bine, spuse el. S m jupoaie pe mine de viu dac nu v duce i acas ?
Pedeapsa de a fi jupuit de viu era una dintre presupunerile lui favorite. Nu prea
d dea el nici un în eles precis acestei expresii, dup câte ştiu eu, dar o
întrebuin a, ca şi aşa-zisul lui nume de botez, ca o insult adus omenirii
şi ca s sugereze oamenilor ceva foarte nepl cut. Când eram mic, aveam
credin a c dac Orlick m-ar jupui vreodat pe mine, ar face-o cu un cârlig
ascu it şi bine r sucit.

83
Biddy nu vroia ca Orlick s vin cu noi şi îmi spuse în şoapt :
- S nu vin cu noi, nu pot s -l suf r.
Cum nici eu nu-l puteam suferi, mi-am îng duit s -i spun c -i
mul umim dar c nu-i nevoie s ne înso easc . El primi aceast informa ie cu un
hohot de râs, care îl f cu aproape s cad pe spate, apoi porni b l b nindu-se,
umblând la o distan mic în urma noastr .
Eram curios s ştiu dac Biddy b nuia c Orlick era amestecat în
încercarea de asasinat, despre care sor -mea nu fusese în stare s ne dea nici o
l murire şi am întrebat-o de ce nu poate s -l sufere.
- O! r spunse ea, uitându-se în urm la Orlick, care venea
b l b nindu-se, fiindc mi-e team c m place.
- i-a spus el vreodat ? am întrebat eu indignat.
- Nu. Spuse Biddy, uitându-se din nou în urm , dar de câte ori d cu
ochii de mine, începe s op ie în fa a mea.
Oricât de nou şi de ciudat mi se p rea aceast dovad de dragoste nu
am pus nici o clip la îndoial exactitatea interpret rii.
Eram foarte înfierbântat de vestea c Orlick îndr znea s admire pe
Biddy, atât de înfierbântat de parc aş fi fost eu insultat.
- Dar pe tine nu te sup r , nu-i aşa? întreb Biddy liniştit .
- Nu, nu m sup r , doar c nu-mi place.
- Nici mie, spuse Biddy. Dar nici asta nu te sup r .
- Sigur, am spus eu, dar s ştii c aş avea o p rere foarte proast despre
tine Biddy, dac ar op i cu încuviin area ta.
Din seara aceea, eram mereu cu ochii la Orlick şi, de câte ori
împrejur rile se ar tau favorabile pentru op iala lui, m aşezam în fa a lui, ca
s -i stric demonstra ia. Orlick prinsese r d cini în casa lui Joe, din cauza
gustului neaşteptat al surorii mele pentru el, altfel aş fi încercat s -l scot din
casa noastr . El în elesese foarte bine gândurile mele şi le r spunsese în
consecin , dup cum am avut prilejul s aflu mai târziu.
Şi pentru c mintea mea nu era destul de tulburat , eu i-am m rit
tulburarea de mii de ori, deoarece în anumite st ri sufleteşti şi anotimpuri, îmi
ap rea limpede c Biddy era de nenum rate ori mai bun decât Estella şi c
via a simpl de munc cinstit pentru care m n scusem nu avea de ce s m
ruşineze, c ci îmi d dea mijloacele de a fi fericit şi de a m respecta pe mine
însumi. În zilele acelea, eram sigur c înstr inarea mea de dragul meu Joe şi de
fier rie trecuse şi c eram pe calea cea bun care m ducea spre tov r şia lui
Joe şi spre via a cu Biddy, când, deodat , m fulgera câte o amintire
tulbur toare din timpul când m duceam la domnişoara Havisham, o amintire
care venea ca o s geat pustiitoare şi-mi r scolea toate gândurile. Dureaz mult
pân s - i aduni gândurile r scolite şi, adeseori, dup ce le adunam cu trud ,
îmi tr znea deodat prin minte c poate domnişoara Havisham va avea grij de
soarta mea, dup ce-mi voi sfârşi ucenicia.
Dac ucenicia mea s-ar fi terminat atunci, cred c tot atât de nedumerit
aş fi fost. Dar ea nu s-a terminat niciodat , c ci o aştepta un sfârşit timpuriu,
dup cum vreau s v povestesc.

84
XVIII
Era într-o duminic seara, în anul al patrulea al uceniciei mele la Joe.
La "Barcagiii Veseli", un grup de oameni st tea în jurul focului şi asculta cu
luare aminte cum citea domnul Wopsle ziarul cu glas tare. Printre ei eram şi eu.
Avusese loc o crim despre care se vorbea mult şi domnul Wopsle era
cufundat în sânge pân peste ochi. Se desf ta de fiecare adjectiv înfior tor din
descrierea crimei şi se confunda cu fiecare martor din timpul instruc iei. Gemea
slab: "Sunt pierdut", ca victima şi urla cu cruzime: " i-ar t eu ie", ca ucigaşul.
D dea declara ia medicului, imitându-l în b taie de joc pe doctorul satului;
fluiera şi se cl tina ca b trânul paznic de la barier , care auzise lovitura şi f cea
pe paraliticul în aşa hal, încât începeai s te îndoieşti dac martorul era întreg la
minte. În mâinile lui Wopsle, judec torul de instruc ie devenea un adev rat
Timon din Atena; grefierul, un adev rat Coriolan. Îi pl cea grozav s ne ci-
teasc şi nou ne pl cea s ascult m şi ne sim eam nespus de bine. În aceast
stare sufleteasc atât de pl cut , ajunser m şi la verdictul de omor premeditat.
De-abia atunci, am dat cu ochii de un domn, care se sprijinea cu coatele
de sp tarul unei b nci din fa a mea şi privea. Avea o privire dispre uitoare şi îşi
muşca partea lateral a degetului ar t tor, în timp ce am observat oamenii.
- Bine, îi spuse str inul domnului Wopsle, dup ce aceasta sfârşi cu
cititul. Le-ai potrivit toate dup placul dumitale, nici nu m îndoiesc!
To i oamenii tres rir şi ridicar ochii, ca şi cum ar fi v zut pe ucigaş.
El privea pe to i cu ochii lui reci şi batjocoritori.
- Vinovat sigur? spuse el. Ia spune. Hai!
- Domnule, r spunse domnul Wopsle. F r s fi avut cinstea de a v
cunoaşte, spun: vinovat. La aceste vorbe, am prins cu to ii curaj şi am
încuviin at cu un murmur.
- Ştiam eu c ai s zici aşa, spuse str inul. Ştiam. i-am
şi spus. Dar acum î i pun o întrebare. Ştii, oare, c în Anglia legea presupune c
orice om e nevinovat, pân când se dovedeşte c e vinovat?
- Domnule, începu domnul Wopsle, eu, ca englez...
- Las , spuse str inul, muşcându-şi ar t torul cu ochii la
Wopsle. Nu te feri de întrebare. Sau ştii sau nu ştii. Care din dou ?
St tea cu capul şi cu trupul aplecat într-o parte, întreb tor şi
amenin tor şi îşi îndrept degetul spre domnul Wopsle, ca şi cum ar fi vrut s -l
arate oamenilor, înainte de a-l muşca din nou.
- Ei? f cu el. Ştii sau nu ştii?
- Sigur c ştiu, r spunse domnul Wopsle.
- Sigur c ştii. Atunci de ce n-ai spus aceasta de la început? Acum s te
mai întreb ceva, spuse el, luându-l în primire pe domnul Wopsle, ca şi cum ar fi
avut vreun drept asupra lui. Ştii c niciunuia dintre martori nu i s-a luat
interogatoriul contradictoriu?
Domnul Wopsle începu:
- Pot doar s spun... dar str inul îi t ie vorba:
- Ce? Nu vrei s -mi r spunzi la întrebare, da sau nu? Stai
s te mai întreb. Şi îşi îndrept din nou degetul spre el. Fii atent. Î i dai sau nu-
i dai seama c niciunuia dintre martori nu i s-a luat interogatoriul
contradictoriu? Vreau numai un cuvânt de la dumneata: da sau nu?

85
Domnul Wopsle şov i şi noi am început s ne facem o p rere cam
proast despre el.
- Hai! spuse str inul. Te ajut eu. Nu meri i ajutor, dar te ajut. Uit -te la
ziarul pe care-l ii în mân . Ce ziar e?
- Ce ziar e? repet domnul Wopsle, uitându-se la ziar cu o privire
pierdut .
- Este, urm str inul cu glasul lui batjocoritor şi b nuitor, este ziarul din
care citeai adineaori. Aşa e?
- Sigur.
- Sigur. Acum uit -te la ziar şi spune-mi dac e scris acolo desluşit cum
c inculpatul a declarat c sf tuitorii lui legali i-au spus s -şi rezerve, pentru
mai târziu, ap rarea?
- Citesc şi eu acum, se ap r domnul Wopsle.
- Nu intereseaz ce citeşti acum, domnule, nu te întreb ce citeşti acum.
Po i s citeşti şi Tat l nostru de-a-nd ratelea, dac vrei şi poate c ai şi f cut-o
pân acum. Apuc -te de ziar. Nu, nu, jos, jos, (am început cu to ii s vedem c
domnul Wopsle încearc s scape). Ei, ai g sit?
- Da, aici e, spuse domnul Wopsle.
- Acum arunc - i ochii pe locul acela şi spune-ne dac nu scrie l murit
cum c inculpatul a declarat c sf tuitorii lui legali i-au spus s -şi rezerve,
pentru mai târziu, ap rarea?
Domnul Wopsle r spunse:
- Nu scrie chiar cu cuvintele acestea.
- Nu cu cuvintele acestea? repet domnul cu asprime. Dar în elesul e
acelaşi?
- Da, spuse domnul Wopsle.
- Da, repet str inul, uitându-se în jurul lui, la ceilal i oameni, cu mâna
dreapt întins c tre martorul Wopsle. Şi acum v întreb pe voi, ce p rere ave i
despre cugetul unui om, care, dup ce a citit ziarul, poate s mai pun capul pe
pern şi s doarm liniştit, când a dat numele de criminal unui semen de al s u,
care n-a fost înc audiat?
Am început cu to ii s b nuim c domnul Wopsle nu era chiar omul pe
care-l crezusem noi şi s vedem c -şi d arama pe fa .
- Şi acest om, nu uita i, urm str inul, aruncându-şi degetul cu putere
înspre domnul Wopsle, acest om ar putea s fie jurat în procesul acesta; şi dup
ce se va fi f cut astfel de râs, se va întoarce în sânul familiei şi va dormi
liniştit, deşi ajurat c va judeca cu cinste litigiul dintre Majestatea Sa Regele şi
prizonierul de pe banca acuza ilor şi c va da o sentin dreapt , aşa s -i ajute
Dumnezeu!
Eram cu to ii convinşi c nenorocitul de Wopsle mersese prea departe şi
c ar face mai bine s se opreasc cât mai era timp.
Str inul p r si locul din spatele b ncii, cu un aer de autoritate
net g duit şi cu mişc ri care te f ceau s crezi c , dac ar fi vrut, ar fi putut da
în vileag taine neştiute despre fiecare om în parte; şi-a f cut loc în spa iul dintre
cele dou b nci şi r mase în picioare în fa a focului, cu mâna stâng în buzunar
şi mişcându-şi ar t torul mâinii drepte.
- Dup anumite informa ii pe care le-am primit, spuse el uitându-se la
noi, care tremuram în fa a lui, sunt îndrept it s cred c printre voi se afl un

86
fierar cu numele de Joseph sau Joe Gargery. Care-i omul acela?
- Aici e omul! spuse Joe.
Str inul îi f cu semn s -şi p r seasc locul şi Joe se scul .
- Ai un ucenic, urm str inul, cunoscut sub numele de Pip. E aici?
- Aici sunt! am strigat eu.
Str inul nu m-a recunoscut dar eu ştiam c e domnul pe care-l
întâlnisem pe scar , când m-am dus a doua oar la domnişoara Havisham. L-am
recunoscut din clipa în care l-am v zut sprijinit pe sp tarul b ncii şi acum, când
st team în fa a lui, sim eam mâna lui pe um rul meu şi revedeam cu de-
am nuntul capul lui mare, obrazul negricios, ochii înfunda i, sprâncenele negre
şi stufoase, lan ul mare al ceasului, punctele negre din locul b rbiei şi al
must ilor şi adulmecam mirosul de s pun parfumat pe care-l împr ştia mâna lui
mare.
- Vreau s stau de vorb cu voi doi, într-un loc mai retras, spuse el,
dup ce avusese r gaz s m m soare mai bine. O s dureze mai mult. Poate c
ar fi mai bine s ne ducem acas la dumneata. N-aş vrea s v spun ce am de
spus înc de aici; pe urm o s împ r i i prietenilor voştri atât cât crede i de
cuviin . Nu m priveşte.
În mijlocul unei t ceri mirate, am ieşit to i trei de la "Barcagiii Veseli"
şi tot într-o t cere mirat , ne-am îndreptat spre cas . În timpul drumului,
str inul îmi arunca din când în când câte o privire, alteori îşi muşca degetul. Joe
îşi f cu socoteala c ocazia va fi solemn şi ceremonioas şi porni înainte ca s
deschid uşa de la intrare. Discu ia noastr a avut loc în salonaşul de musafiri,
slab luminat de o singur lumânare.
Mai întâi, str inul se aşez la mas , trase lumânarea spre el şi se uit în
carnetul lui, la nişte socoteli. Apoi puse la o parte carnetul, împinse lumânarea
şi se uit la Joe şi la mine, care st team în întuneric, ca s ne deosebeasc unul
de altul.
- Numele meu, începu el, este Jaggers şi sunt avocat la Londra. Sunt
destul de cunoscut. Am o treab foarte ciudat de tratat cu voi şi v spun de la
început c nu vin din partea mea. Dac mi s-ar fi cerut p rerea, n-aş fi fost azi
aici. Dar nu mi s-a cerut şi, prin urmare, m vede i aici. Fac ceea ce
am de f cut în calitate de agent de încredere al altuia. Nici mai mult, nici mai
pu in.
Fiindc nu putea s ne vad prea bine din locul acela, se scul , îşi
arunc un picior peste sp tarul scaunului şi r mase aşa, cu un picior pe scaun şi
cu cel lalt pe p mânt.
- Joseph Gargery, am îns rcinarea de a te sc pa de fl c ul acesta,
ucenicul t u. Te-ai împotrivi s anulezi contractul, la cererea lui, spre binele
lui? N-ai cere nimic pentru aceasta?
- S m fereasc Dumnezeu s cer ceva pentru a nu sta în calea lui Pip,
spuse Joe holbându-şi ochii.
- E foarte pios s spui: s m fereasc Dumnezeu, dar nu aceasta
intereseaz acum, r spunse domnul Jaggers. Întrebarea este: ceri ceva?
- R spunsul meu este, spuse Joe sever, nu.
Mi se p rea c domnul Jaggers se uit la Joe, ca şi cum l-ar fi socotit
nebun. Dar eram prea z p cit de o curiozitate care îmi t ia r suflarea şi de
mirare, ca s fiu sigur.

87
- Foarte bine, spuse domnul Jaggers. S ii minte vorbele dumitale şi s
nu încerci s le întorci.
- Cine vrea s întoarc vorba? spuse Joe.
- Nu spun c vrea cineva. Ai un câine p zitor?
- Da, am un câine p zitor.
- S nu ui i c l ud roşenia e un bun câine p zitor dar ca un cleşte te
aperi mai bine. S nu ui i aceasta, te rog, repet domnul Jaggers închizând ochii
şi dând din cap spre Joe, ca şi cum i-ar fi iertat vreun p cat. Acum s ne
întoarcem la fl c ul acesta. Ceea ce trebuie s - i spun este c -l aşteapt
speran e mari.
Joe şi cu mine am f cut ochi mari şi ne-am uitat unul la altul.
- Sunt îns rcinat s -i comunic, spuse domnul Jaggers, ar tând cu
degetul într-o parte, spre mine, c va intra în posesia unei averi frumuşele. Mai
departe, c este dorin a posesorului de ast zi al acestei averi ca b iatul s fie
scos numaidecât din via a pe care o duce şi din locul acesta şi s fie educat
pentru a deveni un gentleman, cu alte cuvinte s fie educat ca un tân r cu mari
speran e de viitor.
Visul mi se împlinea. Închipuirea mea nebun era dep şit de realitatea
vie; domnişoara Havisham vroia s -mi preg teasc un viitor m re .
- Acum, domnule Pip, urm avocatul, î i spun dumitale ce mai am de
spus. Trebuie, mai întâi, s ştii c este dorin a persoanei de la care de in aceste
instruc iuni s por i întotdeauna numele de Pip. N d jduiesc c n-ai s socoteşti
aceast condi ie uşoar ca o piedic în calea speran elor mari, care te aşteapt .
Dar, dac ai ceva de spus, spune acum.
Inima-mi b tea atât de repede şi urechile îmi vâjâiau aşa de tare, încât
cu greu am izbutit s bâiguiesc c n-aveam nimic de spus.
- Cred şi eu! Acum trebuie s în elegi, domnule Pip, c numele
m rinimosului dumitale binef c tor va r mâne o tain , pân când persoana de
care vorbesc va crede de cuviin s -l dezv luie. Sunt împuternicit s - i spun c
persoana aceasta are de gând s i-l dezv luie ea cea dintâi, prin viu
grai. Când şi unde va fi dus la îndeplinire acest gând, nu pot spune; nimeni nu
poate spune. Poate, peste mul i ani. Dar, trebuie s în elegi bine c î i este oprit
s faci orice cercetare sau s pomeneşti vreun cuvânt cât de dep rtat despre
orice persoan , ca fiind persoana dumitale, p streaz-o pentru dumneata. Nu
intereseaz care sunt pricinile acestei oprelişti. S-ar putea s fie pricini
puternice şi grave şi s-ar putea s nu fie decât o toan . Aceasta nu-i treaba
dumitale s cercetezi. Acestea sunt condi iile. Primirea acestor condi ii de c tre
dumneata şi f g duiala c ai s le urmezi sunt singurele lucruri cu care mai sunt
îns rcinat de persoana de la care am primit instruc iuni şi pentru care nu sunt în
nici un fel r spunz tor. De la aceast persoan , vin speran ele mari de care
i-am vorbit şi taina aceasta n-o ştie decât ea şi cu mine. Înc o dat , condi iile
nu sunt atât de grele încât s fie o piedic în înaintarea dumitale, dar dac ai
ceva de spus, spune acum. Vorbeşte! Şi din nou am bâiguit cu mare greutate c
n-aveam nimic de spus.
- Cred şi eu! Şi acum, domnule Pip, am terminat cu condi iile. Cu toate
c îmi spunea domnule Pip şi începuse s se apropie de mine, tot nu se lep dase
de aerul lui b nuitor şi amenin tor; şi chiar şi acum închidea uneori ochii şi îşi
îndrepta degetul spre mine, în timp ce vorbea, ca şi cum ar fi vrut s spun c

88
putea s dezv luie tot felul de lucruri dezonorante despre mine, dac vroia.
Ajungeam acum la nişte am nunte de administra ie. Trebuie s ştii c , deşi între
buin ez cuvântul de "speran e" atât de des, nu eşti înzestrat numai cu speran e.
În mâna mea se afl , acum, o sum de bani care va ajunge din belşug pentru
educa ia şi între inerea dumitale. Te rog s m socoteşti administratorul averii
dumitale. Nu, nu, f cu el - fiindc aveam de gând s -i mul umesc; î i spun de la
început c sunt pl tit pentru serviciile pe care le fac, altfel nici nu le-aş face.
S-a g sit de cuviin c trebuie s primeşti o educa ie mai bun în conformitate
cu noua dumitale situa ie şi s-a socotit c probabil vei crede necesar şi
important s te bucuri numaidecât de aceste foloase.
I-am spus c din totdeauna le dorisem.
- Nu are importan ce ai dorit dumneata întotdeauna, domnule Pip,
r spunse el. S nu ne dep rt m de subiect. Dac le doreşti acum, ajunge. Mi-ai
r spuns c eşti gata s intri sub protec ia unui tutore numaidecât? Aşa ai spus?
Am bâlbâit c da.
- Bine. Acum trebuie s m interesez de gusturile dumitale. Nu cred c
aşa trebuie, bag de seam , dar aşa am fost îns rcinat s fac. Ai auzit vreodat
vorbindu-se de vreo persoan , pe care ai prefera-o alteia?
Nu auzisem niciodat de nici un tutore în afar de Biddy şi de m tuşa
domnului Wopsle, aşa c i-am dat un r spuns negativ.
- Exist o persoan , despre care am cunoştin şi care cred c ar fi
potrivit pentru scopul nostru, spuse domnul Jaggers. Totuşi, nu i-o recomand,
bag de seam , c ci eu nu recomand niciodat pe nimeni. Domnul de care
vobesc este domnul Matthew Pocket.
A! Am prins numaidecât numele. Ruda domnişoarei Havisham. Domnul
Matthew despre care vorbeau domnul şi doamna Camilla. Matthew, al c rui loc
trebuia s fie la c p tâiul domnişoarei Havisham, când ea va fi întins în rochia
ei de mireasc , pe masa de nunt .
- Cunoşti acest nume? întreb domnul Jaggers, uitându-se p trunz tor
la mine şi închizând ochii, în timp ce aştepta r spunsul.
I-am r spuns c auzisem de numele acela.
- O! spuse el. Ai auzit! întrebarea e ce p rere ai? I-am spus sau am
încercat s -i spun c îi eram foarte îndatorat pentru recomandare...
- Nu, dragul meu! mi-a t iat el vorba, cl tinând foarte rar din capul lui
mare. Mai târziu, reculege-te!
F r s m reculeg, i-am spus din nou c îi eram foarte îndatorat pentru
recomandare...
- Nu, dragul meu! mi-a t iat el vorba din nou, cl tinând din cap,
încruntându-se şi zâmbind în acelaşi timp. Recomandare nu e cuvântul
potrivit, domnule Pip. Încearc alt cuvânt.
M-am îndreptat şi am spus c îi eram foarte îndatorat fiindc pomenise
de domnul Matthew Pocket...
- Aşa! strig domnul Jaggers.
Şi eu am ad ugat c aş fi bucuros s -l am pe acest domn drept tutore.
- Bine. Ai s -l încerci chiar la el acas . Totul va fi preg tit şi-l vei
vedea mai întâi pe fiul lui, de îndat ce vei sosi la Londra. Când vrei s vii la
Londra?
Eu am r spuns, cu ochii la Joe, care privea în gol, nemişcat, c pot veni

89
numaidecât.
- Mai întâi, spuse domnul Jaggers, ar trebui s - i faci nişte haine noi,
dar nu haine de lucru. S zicem c de azi într-o s pt mân . Ai nevoie de bani.
S - i las dou zeci de lire?
Scoase cu r ceal un portofel lung din buzunar, num r banii pe mas
şi-i împinse spre mine. De-abia acum îşi ridicase pilonii de pe scaun. Şedea
c lare pe un scaun, când îmi împinse banii şi leg na portofelul, cu ochii la Joe.
- Ei, Joseph Gargery? Ai amu it?
- Am amuţit! spuse Joe cu hot râre.
- Ne-am în eles. Nu vrei nimic pentru dumneata. Nu ui i?
- Ne-am în eles, spuse Joe. Şi în eles r mâne. Şi totdeauna
s fie aşa.
- Dar ce-ai spune, l-a întrerupt domnul Jaggers, leg nând portofelul, ce-
ai spune dac aş fi primit instruc iuni s - i dau ceva drept desp gubire?
- Desp gubire pentru ce? întreb Joe.
- Pentru c te lipseşti de serviciile lui.
Joe puse mâna pe um rul meu cu o atingere uşoar de femeie. De atunci
m-am gândit adeseori la el, la amestecul acela de putere şi de duioşie care
exista în el, ca la un ciocan cu aburi, care poate strivi un om sau poate atinge o
coaj de ou f r s-o sparg .
- Cu drag inim , spuse Joe, îl las pe Pip s plece din viciu şi s mearg
pe drumul care duce la cinste şi avere. Dar crezi dumneata c banii m pot
desp gubi de pierderea copilului, care venea la mine în fier rie şi mi-era cel
mai bun prieten?
O, dragul de Joe, pe care eram atât de bucuros s -l p r sesc şi fa de
care am fost atât de nerecunosc tor, te v d şi acum acoperindu- i ochii cu
bra ele tale muşchiuloase de fierar; te v d şi acum gâfâind şi- i aud glasul stins.
Bunul, dragul, credinciosul meu Joe, simt şi acum tremurul dr g stos al mâinii
tale pe bra ul meu, atât de solemn de parc ar fi fâlfâitul unei aripi de înger.
Eu l-am încurajat pe Joe. Eram pierdut în labirintul celor care m
aşteptau şi nu eram în stare s m întorc pe drumul l turalnic pe care-l f cusem
împreun . L-am rugat s se mângâie cu gândul c fusesem cei mai buni prieteni
(cum zicea el) şi c vom fi mereu aşa (cum ziceam eu). Joe îşi frec ochii cu
încheietura mâinii lui libere, ca şi cum ar fi vrut s şi-i scobeasc şi nu mai
scoase nici o vorb .
Domnul Jaggers se uita la toate acestea ca un om care a recunoscut în
Joe pe nebunul satului şi în mine pe îngrijitorul lui. Dup aceea, spuse,
cânt rind în mân portofelul, pe care acum nu-l mai leg na:
- Ei, Joseph Gargery, te previn c aceasta-i ultima oar . Nu umbla cu
fofârlica cu mine. Dac ai de gând s primeşti darul pe care am îns rcinarea s
i-l dau, vorbeşte şi al t u este. Dac , dimpotriv , ai de gând... Aici, spre marea
mea uluire, a fost oprit de Joe, care se repezi deodat la el cu gânduri foarte
r zboinice.
- Am de gând s - i spun, ip Joe, c dac vii în casa mea ca s m
încol eşti şi s m cic leşti, po i s ieşi afar . Şi, c , daca eşti b rbat, atunci
po i s stai mai departe! Şi dac spun eu o vorb aşa r mâne, s ştiu de bine c
m omoar cineva! Îl tr sei pe Joe deoparte şi, într-o clip , el se îmblânzi,
spunându-mi mie, de data aceasta cu glas îndatoritor, ca un avertisment

90
politicos şi pu in dojenitor c tre to i pe care i-ar putea interesa aceast
chestiune, c nu voia s fie încol it şi cic lit în casa lui. În timpul izbucnirii lui
Joe, domnul Jaggers se sculase şi se apropiase cu spatele de uş . F r s
arate nici cea mai mic pornire de a se întoarce în odaie, f cu ur rile de bun
r mas de la uş , cam în felul urm tor:
- Drag domnule Pip, cred c , cu cât vei p r si aceast cas mai curând
- având în vedere c vrei s devii un gentleman - cu atât mai bine. R mâne s
ne întâlnim de azi într-o s pt mân şi, între timp, î i voi trimite adresa mea.
Po i s iei brişc de la oficiul de tr suri din Londra şi ea o s te duc chiar pân
la mine. Trebuie s în elegi c nu am nici un fel de p rere cu privire la sarcina
pe care o îndeplinesc. Sunt pl tit pentru aceasta şi, deci, am preluat sarcina.
Trebuie neap rat s în elegi aceasta. Neap rat!
Îşi îndrept degetul spre noi şi cred c ar fi vorbit mai departe, dar i se
p ru c Joe este primejdios şi plec .
Îmi trecu prin minte un gând care m f cu s alerg dup el pân la
"Barcagiii Veseli", unde îl aştepta o tr sur cu ora.
- Ierta i-m , v rog, domnule Jaggers.
- Ei! f cu el, întorcându-se. Ce s-a întâmplat?
- Vreau s fac numai ce e bine şi s v urmez sfaturile, aşa c m-am
gândit c ar fi mai bine s v întreb. A i avea ceva împotriv dac mi-aş lua
r mas bun de la oamenii din inut pe care-i cunosc?
- Nu, spuse el, privindu-m ca şi cum i-ar fi venit greu s m în eleag .
- Nu numai din sat, ci şi din partea de sus a oraşului.
- Nu, spuse el. N-am nimic împotriv .
I-am mul umit din nou şi am alergat înapoi spre cas .
Joe încuiase uşa de la intrare, p r sise salonaşul şi acum şedea lâng
focul din buc t rie, cu câte o palm pe fiecare genunchi, privind int la t ciunii
aprinşi. M-am aşezat şi eu în fa a focului, cu ochii la t ciuni şi mult timp
nimeni nu vorbi nimic.
Sor -mea şedea pe scaunul cu perne din col şi Biddy lucra în fa a
focului, iar Joe şedea al turi de Biddy şi eu al turi de Joe, chiar în fa a surorii
mele. Cu cât m uitam mai mult la t ciuni, cu atât mai greu îmi venea s m uit
la Joe; cu cât t cerea inea mai mult, cu atât mai greu îmi venea s vorbesc.
În cele din urm am izbucnit:
- Joe, i-ai spus lui Biddy?
- Nu, Pip, r spunse Joe, tot cu ochii la foc şi inându-şi bine genunchii
cu mâinile, ca şi cum ar fi aflat c vor s-o porneasc la plimbare; te-am aşteptat
pe tine, Pip.
- Aş vrea mai bine s -i spui tu, Joe.
- Pip e un domn cu un viitor mare în fa a lui, spuse Joe, şi Dumnezeu
s -i ajute!
Biddy sc p lucrul din mân şi se uit la mine. Joe îşi inea genunchii şi
se uita şi el la mine. Eu m uitam la amândoi. Dup câteva clipe de t cere, m-au
felicitat. Dar era o umbr de triste e în felicit rile lor, pe care eu o sim eam.
Am luat asupra mea s -i fac cunoscut lui Biddy, (şi prin Biddy lui Joe)
obliga ia solemn , care privea şi pe prietenii mei, de a nu şti nimic şi de a nu
spune nimic despre f uritorul norocului meu. Va ieşi totul la iveal , când va
veni timpul, dar pân atunci nu trebuia s afle nimeni altceva decât c m

91
aşteptau speran e mari din partea unui binef c tor necunoscut. Biddy d du
gânditoare din cap, cu ochii la foc şi începu s lucreze din nou, spunând c va
avea grij s se întâmple aşa şi Joe, care tot îşi mai inea genunchii cu mâinile,
spuse şi el:
- Sigur, sigur, şi eu o s am grij ca şi ea, Pip, şi apoi m felicitar din
nou, ar tându-se nespus de uimi i la gândul c voi fi un gentleman, ceea ce mie
nu prea îmi pl cea.
Dup aceea, Biddy îşi d du toat osteneala ca s-o fac pe sor -mea s
în eleag ce se întâmplase. Sor -mea râdea şi d dea mereu din cap, ba chiar
repet dup Biddy cuvintele "Pip" şi "avere". Dar m îndoiesc c aceste cuvinte
însemnau pentru ea mai mult decât un argument electoral. Şi mi-e greu s -mi
închipui o minte mai întunecat decât era mintea ei pe atunci.
N-aş fi crezut niciodat c se va întâmpla aşa, dac nu aş fi trecut prin
toate acestea, dar, în timp ce Joe şi Biddy îşi recâştigau veselia, eu eram din ce
în ce mai mohorât. N-aş putea spune c eram nemul umit de soarta mea; dar
poate, cine ştie, eram, f r s -mi dau seama, nemul umit de mine însumi.
Atât ştiu c st team cu cotul sprijinit de genunchi şi cu fa a în palme,
privind focul, în timp ce ei vorbeau despre plecarea mea, despre ce vor face
f r mine şi despre alte lucruri de felul acesta. Şi, de câte ori întâlneam privirea
nu prea vesel a vreunuia dintre ei (şi se uitau mereu la mine, mai ales Biddy)
m sim eam jignit, ca şi cum aş fi citit neîncredere în ochii lor. Cu toate c ,
Dumnezeu mi-e martor, n-au rostit nici o vorb şi n-au f cut nici un gest de
neîncredere.
În vremea aceea, aveam obiceiul s m scol de pe scaun în fiecare sear
şi s m uit afar , prin uş ; c ci uşa buc t riei noastre d dea de-a dreptul afar ,
în noapte, şi, în serile de var , st tea deschis ca s intre aerul în untru. Stelele
c tre care îmi în l m ochii mi se p reau neînsemnate şi umile, c ci îşi aruncau
privirile asupra lucrurilor simple, în mijlocul c rora îmi petreceam eu via a.
- Sâmb t seara, am spus, când ne-am aşezat la masa noastr desear
alc tuit din pâine, brânz şi bere; înc cinci zile şi o s fiu în ajun de plecare!
Or s treac repede.
- Da, Pip, spuse Joe şi glasul lui, care ieşea din cana cu bere, suna a
gol. Or s treac repede zilele astea.
- Or s treac repede, repet Biddy.
- Ştii, Joe, m-am gândit c luni, când m duc la oraş pentru hainele cele
noi, s -i spun croitorului c vin s le îmbrac la el sau s mi le trimit la domnul
Pumblechook. N-ar fi pl cut s se holbeze lumea din sat la mine.
- Poate c domnul şi doamna Hubble ar vrea s te vad cum ar i
îmbr cat ca un domnişor, Pip, spuse Joe, t indu-şi sânguincios o bucat de
pâine şi una de brânz , în palma mâinii stângi şi uitându-se la mâncarea mea
neatins , ca şi cum s-ar fi gândit la vremurile când ne luam la întrecere cu
feliile de pâine.
- Poate şi Wopsle. Şi poate c şi oamenilor de la "Barcagiii Veseli" le-
ar face bucurie.
- Vezi, tocmai asta nu vreau, Joe. O s fac atâta t r boi, un t r boi
grosolan şi nu pot s suf r asta.
- Sigur, Pip! spuse Joe. Dac nu po i s suferi...
Biddy m întreb , în timp ce inea farfuria surorii mele:

92
- Te-ai gândit c ar trebui s te vedem şi noi: domnul Gargery, sor -ta şi
cu mine? O s te vedem şi noi, nu-i aşa?
- Biddy, am r spuns eu cam plictisit; eşti prea iute, nici nu poate omul
s se in la pas cu tine.
- Totdeauna a fost iute, observ Joe.
- Dac-ai mai fi aşteptat o clip , ai fi auzit c , într-o sear , cred c în
ajunul plec rii, vreau s aduc hainele aici, într-o leg tur .
Biddy t cu. Am iertat-o cu m rinimie şi, pu in dup aceea, i-am dat
bun seara ei şi lui Joe şi m-am dus s m culc.
Când am intrat în odaie, m-am aşezat şi am privit-o îndelung, ca pe o
od i s r c cioas , de care aveam s m despart curând pentru totdeauna, spre
a m în l a spre o alt lume. Od i a era plin de amintiri proaspete şi mintea
mi-era din nou sfâşiat între odaia aceasta şi cele cu mult mai frumoase spre
care m îndreptam, aşa cum era odinioar sfâşiat între fier rie şi casa
domnişoarei Havisham, între Biddy şi Estella.
Soarele dogorâse toat ziua pe acoperişul mansardei mele şi odaia era
încins . Am deschis fereastra şi m-am uitat afar ; Joe tocmai ieşise pe uşa
întunecat de dedesubt şi se r corea plimbându-se; apoi am v zut-o pe Biddy
aducându-i luleaua şi aprinzându-i-o. Joe nu fuma niciodat la ore aşa târzii şi
faptul c fuma acum mi se p ru un semn c avea nevoie de mângâiere, cine ştie
din ce pricin .
Apoi Joe se opri la uşa de sub fereastra mea, tr gând din lulea, iar
Biddy st tea al turi, vorbindu-i liniştit . Ştiam c vorbesc despre mine, fiindc
auzeam mereu numele meu rostit cu dragoste; m-am dat la o parte de la
fereastr şi m-am aşezat pe singurul scaun din odaie, care st tea lâng pat,
gândindu-m cât e de trist şi de ciudat ca prima noapte care îmi surâdea norocul
s fie cea mai singuratic de pân atunci.
Când mi-am aruncat ochii spre fereastr , am v zut colaci de fum, care
veneau de la luleaua lui Joe şi mi-am închipuit c e o binecuvântare din partea
lui. Nu o binecuvântare pompoas şi g l gioas , ci o binecuvântare care se
pierdea în aerul pe care-l respiram amândoi.
Am stins lumina şi m-am furişat în pat; dar acum patul era neprimitor şi
niciodat n-am mai dormit somnul meu adânc şi s n tos de odinioar , în patul
acela.
XIX
Diminea a aduse schimb ri mari în felul cum vedeam via a şi mi-o ar t
atât de luminoas de parc nu mai era aceeaşi.
Ceea ce m ap sa mai mult era gândul c m desp r eau şase zile de
ziua plec rii; nu puteam s înl tur teama c poate, între timp, se va întâmpla
ceva la Londra şi c , la sosirea mea acolo, totul va fi altfel, totul va fi spulberat.
Joe şi Biddy erau foarte în eleg tori şi mul umi i când le vorbeam de
desp r irea care se apropia; dar ei nu pomeneau despre asta, decât când
deschideam eu vorba. Dup gustarea de diminea , Joe scoase contractele mele
de sub teascul din salonaş şi le aruncar m în foc, iar eu m-am sim it liber. Plin
de noutatea eliber rii mele, m-am dus la biseric cu Joe şi m gândeam c , dac
ar fi ştiut totul, pastorul n-ar fi citit pasajul despre bog taşul şi împ r ia
cerurilor.

93
Mâncar m devreme şi, dup -amiaz , am pornit singur cu gândul s
str bat ara mlaştinilor şi s termin cu ea. Când am trecut prin fa a bisericii, am
sim it (la fel ca diminea a, în timpul slujbei) o mil în l toare pentru bietele
f pturi sortite s vin aici. Duminic dup duminic , toat via a şi apoi s se
odihneasc neştiute în mormintele acelea mici şi verzi. Mi-am f g duit s fac
ceva pentru aceşti bie i oameni într-una din zilele urm toare, ba chiar m
gândeam s dau câte o mas cu friptur şi budinc , câte o halb de bere şi câte o
vadr de bun voin fiec rui om din sat.
Dac înainte m gândeam adeseori cu oarecare ruşine la tov r şia mea
cu fugarul, pe care-1 v zusem odinioar şchiop tând printre morminte,
Doamne, cu ce cuget m gândeam, în duminica aceasta, la nenorocitul acela
zdren ros, care tremura de frig, cu c tuşa tr d toare la picior şi cu num rul pe
hain ! M mângâiam cu gândul c toate acestea se petrecuser de mult, c omul
fusese f r îndoial dus, undeva, departe, c era mort pentru mine şi c , la urma
urmelor, putea s fie mort de-a binelea.
S-a sfârşit cu p mântul acesta umed, cu gropile şi cu st vilarele, s-a
sfârşit cu cirezile care pasc aici, deşi în ziua aceea p reau mult mai
respectuoase, atât cât le îng duia felul lor nep s tor de a fi şi priveau în jurul
lor ca s vad cât mai bine pe posesorul unor speran e atât de mari; r mâne i cu
bine, privelişti monotone ale copil riei, de acum înainte sunt sortit m re iei din
Londra, nu muncii de fierar şi nici vou ! În drumul meu triumf tor, am trecut şi
pe la Baterie şi, întinzându-m pe jos ca s m gândesc mai bine la întrebarea
dac domnişoara Havisham m preg tea pentru Estella, m fur somnul.
Când m-am trezit, spre marea mea mirare, l-am v zut pe Joe al turi de
mine, tr gând din lulea. În clipa în care am deschis ochii, Joe m salut cu un
zâmbet vesel şi spuse:
- Fiindc e ultima oar , Pip, m-am gândit s vin dup tine.
- Foarte bine ai f cut, Joe.
- Mul umesc, Pip.
- Po i s fii sigur Joe, am urmat eu, dup ce ne strânser m
mâinile, c n-o s te uit niciodat .
- Nu, nu, Pip, spuse Joe liniştit. De asta sunt sigur. Da, da, b iete.
Dumnezeu s - i ajute; ajunge doar s te gândeşti pu in ca s fii sigur de asta.
Dar a trecut pu in timp, pân m-am gândit bine. Ştii, tare iute a venit
schimbarea asta.
Nu ştiu de ce nu eram prea încântat c Joe era atât de sigur de mine.
Mi-ar fi pl cut s -l v d tulburat sau s -l aud spunând:
- Î i face cinste s spui aşa, Pip, sau ceva asem n tor. De aceea nu am
r spuns nimic la prima lui observa ie; cât despre a doua, am spus c , într-
adev r, vestea venise pe neaşteptate dar c , din totdeauna, dorisem s fiu un
gentleman şi c , de multe ori, m gândisem la ce-aş face, dac s-ar întâmpla
aşa.
- Z u, te-ai gândit? întreb Joe. Ce ciudat!
- E p cat, Joe, am spus eu, c nu te-ai descurcat ceva mai bine, când
f ceam noi lec ii pe aici. Nu-i aşa?
- Ştiu eu, f cu Joe. Eu sunt tare de cap. Doar la meşteşugul meu m
pricep. Sigur c -i p cat c -s greu de cap; dar nu-i mai p cat ast zi decât acum
un an.

94
Eu vroiam s spun c atunci când eu voi fi om cu avere, aş putea face
câte ceva pentru Joe şi ar fi fost mult mai pl cut, dac el ar fi fost ceva mai
cioplit. Dar el era atât de departe de a b nui eâadul meu, încât mi-am spus c
mai bine aş vorbi cu Biddy despre asta.
Aşa c , dup ce am ajuns acas şi am b ut ceai, am luat-o pe Biddy în
gr dini a de lâng uli şi, dup ce i-am dat s în eleag c nu o voi uita
niciodat , i-am spus c vreau s -i cer ceva.
- Uite ce este, Biddy, am spus eu, te rog s nu pierzi nici un prilej de a-l
ajuta, din când în când, pe Joe.
- Cum adic s -1 ajut? întreb Biddy cu o privire hot rât .
- Vezi! Joe e un om de treab , cred c e cel mai de treab om de pe
lume, dar e cam înapoiat în unele privin e; de pild , Biddy, cu privire la
înv tur şi la purt ri.
Deşi m uitam la ea în timp ce vorbea şi deşi ea f cu ochii mari, dup
ce ispr vii eu, totuşi, nu se uita la mine.
- O, purt rile lui! Dar ce, nu-s bune purt rile lui? Întreb Biddy, rupând
o frunz de coac z .
- Biddy drag , aici sunt foarte bune...
- Da! Aici sunt foarte bune! îmi t ie Biddy vorba, uitându-se de aproape
la frunza pe care o inea în mân .
- Ascult ce- i spun, dac îl mut m pe Joe într-o lume mai înalt , cum
n d jduiesc eu c-o s se întâmple, când voi avea avere, n-o s -i aduc prea mari
foloase.
- Şi crezi c el nu ştie? întreb Biddy.
Întrebarea era atât de revolt toare, pentru c niciodat nu-mi trecuse
prin gând, încât am spus foarte ar gos:
- Biddy, ce vrei s spui?
Biddy f cuse frunza buc ele între degete, şi mirosul de tufişuri de
coac z mi-a amintit de atunci, mereu, seara aceea, cut în gr dini a de lâng
uli , şi-mi spuse:
- Nu te-ai întrebat niciodat dac nu cumva Joe e un om mândru?
- Mândru? am repetat eu cu o emfaz dispre uitoare.
- O! Exist mai multe feluri de mândrie, spuse Biddy, uitându-se drept
în ochii mei şi cl tinând din cap. Nu toate felurile de mândrie sunt la fel...
- Ei! De ce te-ai oprit? am întrebat eu.
- Nu-s toate de acelaşi fel, repet Biddy. S-ar putea ca Joe s fie prea
mândru spre a îng dui cuiva s -l smulg din locul lui, pe care se simte în stare
s -l umple, şi-l umple cu cinste. S - i spun drept, eu cred c e mândru; deşi s-ar
putea s i se par o îndr zneal din partea mea s vorbesc aşa, când tu îl
cunoşti mult mai bine decât mine.
- Biddy, am spus eu, îmi pare r u c te v d aşa. Nu m-aş fi aşteptat. Eşti
invidioas şi-mi por i pic . Eşti nemul umit de norocul meu şi nu te po i
împiedica s mi-o ar i.
- Dac te rabd inima s gândeşti aşa, r spunse Biddy, spune mai
departe. Spune mereu aşa, dac te rabd inima.
- Dac te rabd inima pe tine s fii aşa, asta vrei s spui, Biddy, am
ad ugat eu de sus cu un ton virtuos; nu arunca vina pe mine. Îmi pare r u c
v d asta la tine, c ci invidia e o fa urât a fiin ei omeneşti. Aveam de gând s

95
te rog s te foloseşti de orice prilej, dup plecarea mea, ca s -l schimbi pe
dragul nostru de Joe în bine. Dar, dup toate acestea, nu te mai rog nimic. Îmi
pare nespus de r u c v d asta la tine, Biddy, am repetat eu. E o fa urât a firii
omeneşti.
- Fie c m cer i, fie c m aprobi, îmi spuse Biddy, po i s fii sigur c
voi încerca s fac oricând tot ce-mi st în puteri. Şi orice fel de p rere i-ar
r mâne despre mine, amintirea mea despre tine va r mâne mereu aceeaşi.
Totuşi, un gentleman n-ar trebui s fie nedrept, spuse Biddy, întorcând capul.
Eu am mai spus o dat cu c ldur c invidia e o fa urât a firii
omeneşti. Am avut de atunci prilejul s -mi dau seama c , înl turând persoana
de care era pe atunci legat sim mântul meu, aveam dreptate. M-am îndep rtat
de Biddy, coborând pe potec , iar Biddy intr în cas , în timp ce eu am pornit
ab tut la plimbare pân la masa de sear ; şi mi se p rea din nou foarte trist şi
ciudat c a doua noapte din via a cea str lucit s m g seasc tot aşa de
singuratic şi de nemul umit ca şi prima.
Dar, din nou, diminea a m lumin şi eu am cuprins-o pe Biddy în
m rinimia mea şi am l sat balt discu ia din ajun.
Îmbr cat în hainele cele mai bune pe care le aveam, am plecat în oraş,
de îndat ce am crezut c voi g si pr v liile deschise şi m-am înf işat în fa a
domnului Trabb, croitorul; acesta tocmai mânca în od i a din spatele pr v liei
şi nu g si de cuviin s vin el la mine, ci m chem dânsul.
- Ei, f cu domnul Trabb, ca şi cum ar fi spus: Salutare puştiule! Cum o
duci şi cu ce-ţi pot fi de folos? Şi-şi vârî cornurile calde în pat iar untul îl b g
sub cuvertur şi-l acoperi. Domnul Trabb era un burlac înfloritor, iar fereastra
od i ei lui d dea într-o gr dini înfloritoare şi ea; în peretele de lâng c min se
afla zidit o cas de fier şi nu m îndoiam c floarea averii lui se afla pus
acolo, în s cule e.
- Domnule Trabb, am spus eu; trebuie s - i spun ceva destul de
nepl cut, fiindc sun a l ud roşenie, dar am pus mâna pe o avere frumuşic .
Se petrecu o schimbare cu domnul Trabb. Uit untul în pat, se ridic de
pe marginea culcuşului şi-şi şterse degetele cu fa a de mas :
- Doamne Dumnezeule!
- Plec la custodele meu din Londra, am spus eu, sco ând ca din
întâmplare câteva livre din buzunar şi uitându-m la el; şi-mi trebuie un rând de
haine elegante. Voi pl ti, am spus eu, de team c o s se prefac numai c -mi
face hainele, voi pl ti cu bani ghea .
- Drag domnule, spuse domnul Trabb, îndoindu-se politicos,
deschizându-şi larg bra ele şi îng duindu-şi s m ating în vârful coatelor; v
rog s nu m jigni i, pomenind despre aceast chestiune. Pot îndr zni s v
felicit? Vre i s -mi face i onoarea de a intra în pr v lie?
Ucenicul domnului Trabb era b iatul cel mai îndr zne din tot inutul.
La venirea mea, m tura podelele şi îi f cu o pl cere nespus s dea cu m tura
peste mine. Când am intrat în pr v lie cu domnul Trabb, tot mai m tura, înc , şi
lovea cu m tura în toate col urile şi obstacolele, ca s dovedeasc (aşa mi se
pare mie) c se simte egal cu to i fierarii vii sau mor i de pe lume.
- Înceteaz cu zgomotul, spuse domnul Trabb foarte sever;
c altfel î i sparg capul! Dac vre i s -mi face i cinstea de a lua loc, domnule.
Ce crede i despre aceasta? spuse domnul Trabb, luând din raft un sul,

96
desf şurându-l cu o mişcare unduioas peste tejghea şi preg tindu-se s bage
mâna sub postav ca s -i pun în eviden luciul; e un articol foarte dr gu . Vi-l
recomand pentru ceea ce v trebuie dumneavoastr , pentru c , într-adev r
este extra super-fin. Dar trebuie s vede i şi altele. D num rul patru, b iete!
Spuse aceste cuvinte b iatului, cu o privire înfricoş tor de aspr ; prevedea
primejdia care exista ca sec tura aceea s dea cu m tura peste mine sau s fac
vreun alt gest familiar. Aşa c domnul Trabb nu ridic ochii lui severi de pe
b iat, pân când acesta nu puse num rul patru pe tejghea şi se întoarse din nou
la o dep rtare, care m punea pe mine în siguran . Apoi, îi porunci s aduc
num rul cinci şi num rul opt.
- Şi s nu-mi faci vreo pozn aici, p c tosule, spuse domnul Trabb,
fiindc ai s te c ieşti toat via a.
Apoi, domnul Trabb se aplec asupra num rului patru şi, cu un glas
tainic şi respectuos, mi-l recomand ca pe un material uşor de var , foarte la
mod în societatea înalt şi printre or şeni, un material de care va fi
întotdeauna mândru când se va gândi c îl poart un concet ean distins, dac îi
era îng duit s m numeasc astfel.
- Aduci o dat num rul cinci şi opt, puşlama ce eşti!? spuse domnul
Trabb b iatului. Sau vrei s te arunc afar din pr v lie şi s le aduc chiar eu?
Am ales material pentru un rând de haine, ajutat fiind de sfaturile
domnului Trabb şi m-am întors în od i , ca s -mi ia m surile. Fiindc , deşi
domnul Trabb avea m surile mele şi se folosise pân atunci de ele, totuşi îmi
spuse, în chip de scuz , c m surile acelea "nu se mai potrivesc cu împrejur rile
actuale, nu, domnule, nu se mai potrivesc deloc". Aşa c domnul Trabb m
m sur şi f cu diferite calcule, ca şi cum eu aş fi fost o moşie şi el cel mai
priceput administrator şi-şi b tu capul atât de tare, încât m f cu s simt c nici
un rând de haine, oricât de reuşit, nu-1 putea r spl ti pentru osteneala lui. Dup
ce sfârşi, în cele din urm , treaba şi f g dui s trimit costumul la domnul
Pumblechook, mar i seara, spuse cu mâna pe clan a uşii:
- Ştiu, domnule, c , de obicei, unei persoane din Londra nu i se poate
cere s sprijine activitatea local ; dar, dac-a i trece, din când în când, pe aici în
calitate de concet ean, aş fi foarte fericit. Bun ziua, domnule, v sunt foarte
îndatorat. Uşa!
Ultimul cuvânt fusese aruncat b iatului, care habar n-avea ce vroia s
spun st pânul lui. Dar l-am v zut pr buşindu-se de uimire, în timp ce st pânul
îmi deschise uşa cu mâinile lui, şi pot spune, hot rât, c prima mea experien
despre puterea nem rginit a banului a pricinuit o pr buşire moral în ucenicul
lui Trabb.
Dup aceast întâmplare de neuitat, m-am dus la p l rier, la cizmar, la
negustorul de ciorapi; m sim eam ca şi câinele m tuşii Hubbard, al c rui
echipament are nevoie de serviciile atâtor meserii. M-am dus şi la oficiul de
diligente, ca s -mi opresc un loc pentru sâmb t de diminea , la ora şapte. Nu
era nevoie s spun peste tot c eram posesorul unei averi frumuşele; dar de câte
ori spuneam ceva de felul acesta, urmarea era c negustorul oficiant înceta de a
mai fi absorbit de cele ce se petreceau pe strada principal şi îşi îndrepta aten ia
numai asupra mea. Dup ce mi-am f cut rost de tot ce-mi lipsea, mi-am
îndreptat paşii spre casa domnului Pumblechook şi, apropiindu-m de pr v lia
acestui domn, l-am z rit în uş .

97
M aştepta cu mare ner bdare. Ieşise dis-de-diminea cu brişc şi
trecuse pe la fier rie unde aflase vestea. Preg tise o gustare pentru mine în
salonaşul în care domnul Wopsle citise din Barnewell şi poruncise, de
asemenea, vânz torului s se dea la o parte din drum, în timp ce preasfin ia mea
trecea pe acolo.
- Scumpul meu prieten, spuse domnul Pumblechook, prinzându-m de
amândou mâinile, de îndat ce el, eu şi cu gustarea ramaser m singuri. Î i
doresc s te bucuri de norocul dumitale. L-ai meritat, l-ai meritat!
Cuvintele lui veneau tocmai la tanc şi mi se p rea c omul se exprim
cu mult în elepciune.
- Gândul c eu, spuse domnul Pumblechook, dup ce sfor i câteva
minute cu admira ie, am fost umila unealt , datorit c reia ai ajuns aici, este o
r splat de care sunt mândru.
L-am rugat pe domnul Pumblechook s nu uite c nu trebuia s spun şi
nici s pomeneasc nimic despre aceasta.
- Scumpul meu prieten, spuse domnul Pumblechook, dac îmi dai voie
s - i spun aşa.
Eu am murmurat:
- Sigur, şi domnul Pumblechook m apuc din nou de amândou mâinile
iar vesta lui desf şur o mişcare care tr da emo ie.
- Scumpul meu prieten, bizuie-te pe mine şi crede-m c voi îndeplini,
în lipsa dumitale, neînsemnata misiune de a p stra proasp t acest eveniment, în
mintea lui Joseph. Joseph! spuse domnul Pumblechook cu glas milos şi rug tor.
Joseph, Joseph!!!
Între timp, îşi cl tina capul şi-l lovea uşurel cu mâna, ca s -mi arate
c -şi d dea seama de lipsurile lui Joseph.
- Dar, scumpul meu prieten, spuse domnul Pumblechook, trebuie s fii
fl mând, trebuie s fii sfârşit de oboseal . Ia loc. Avem un pui pe care l-am
adus de la "Mistre ", aici mai sunt câteva lucruri aduse tot de la "Mistre ", pe
care n d jduiesc c n-ai s le dispre uieşti. Dar, oare, spuse domnul
Pumblechook sculându-se în picioare, dup ce se aşezase, oare, v d în fa a
ochilor pe acela cu care m jucam în zilele fericite ale copil riei lui? Şi pot,
oare, pot, oare?
Acest pot, oare însemna dac poate s -mi strâng mâna. Eu am
consim it şi el mi-a strâns mâna cu c ldur , apoi se aşez din nou.
- Avem şi vin, spuse domnul Pumblechook. S bem în semn de
mul umire fa de soart şi s dorim ca întotdeauna s -şi aleag favori ii cu
atâta în elepciune! Şi, totuşi, nu pot, spuse domnul Pumblechook sculându-se
din nou, s v d în fa a mea pe Cineva şi s beau în cinstea acestui Cineva, f r
s spun iar şi: Pot, oare? Pot, oare?
I-am spus c poate şi el mi-a strâns mâna din nou şi d du pe gât paharul
pân la fund. Am f cut şi eu la fel; şi chiar dac m-aş fi r sturnat cu capul în
jos şi cu picioarele în sus, înainte de a începe s beau vinul, tot nu mi s-ar fi
dus în cap mai de-a dreptul.
Domnul Pumblechook m servi cu o aripioar , cu fic ei şi cu cea mai
bun felie de limb . Se sfârşise cu: Acum nu-s timpuri de mâncat carne de
porc! Şi, pe cât putea, nu se îngrijea deloc de el.
- Ei, g inuş , g inuş ! Nu prea te gândeai tu, spuse domnul

98
Pumblechook, vorbind cu g ina din farfurie, pe când mai erai un biet puişor, ce
soart te aşteapt . Nu prea te gândeai c ai s osp tezi sub acest acoperiş pe
un... Po i s-o socoteşti sl biciune, dac vrei, spuse domnul Pumblechook
sculându-se iar şi, dar pot, oare, pot, oare?
Nu mai era nevoie s repet c da, aşa c se execut pe loc. Nu în eleg
cum f cea gestul acesta atât de des f r s se r neasc cu cu itul meu.
- Şi sora dumitale, relu el, dup ce înfulec ceva, sora dumitale care a
avut cinstea s te creasc ca-n palme. E o privelişte trist s vezi c nu mai e în
stare s în eleag aceast cinste. Pot oare...
Am v zut c are de gând s vin din nou pân la mine şi-l opri.
- S bem în s n tatea ei, am spus eu.
- A! strig domnul Pumblechook, sprijinindu-se de sp tarul scaunului,
moleşit de admira ie. Aşa-i cunoşti, domnule (nu ştiu cine era domnul, dar
desigur c nu era vorba de mine, şi o a treia persoan nu se mai afla de fa ).
Aşa-i cunoşti pe cei cu suflet mare, domnule! Mereu iert tori, mereu dr g stoşi!
Un om de rând ar zice c prea m reped, spuse slugarnic domnul Pumblechook,
punând iute jos paharul lui neînceput şi sculându-se din nou; dar pot oare?
Dup ce termin , se aşez la loc şi b u în s n tatea surorii mele.
- S nu fim orbi, spuse domnul Pumblechook, cu privire la cusururile
ei, dar s n d jduim c a avut gânduri bune.
Am început s bag de seam c se îmbujora la fa ; cât despre mine,
toat fa a m ustura de parc ar fi fost cufundat în vin.
I-am spus domnului Pumblechook c doream ca hainele cele noi s fie
trimise la el şi el se ar t încântat de aceast cinste. I-am spus c doream
aceasta, din pricin c vroiam s trec neobservat prin sat şi el m ridic în slava
cerului. Nimeni, în afar de el, nu era demn de încrederea mea şi, cu alte
cuvinte, putea, oare? Apoi m întreb cu dragoste dac -mi aminteam de jocul
nostru de-a adunatul şi cum ne-am dus împreun ca s facem contractul de
ucenicie şi cum fusese el întotdeauna marea mea pasiune şi prietenul meu
favorit. Dac-aş fi b ut de zece ori mai multe pahare cu vin decât b usem şi tot
aş fi ştiut c niciodat nu existaser între noi astfel de leg turi şi mi-ar fi fost
sil la gândul acesta, în fundul sufletului meu. Cu toate acestea, mi-amintesc c
eram convins c m înşelasem asupra lui şi c era un om de treab , descurc re
şi bun la inim .
Încet, încet, c p t atâta încredere în mine încât ajunse s -mi cear
sfaturi cu privire la afacerile lui. îmi spuse c ar avea prilejul s creeze un
adev rat monopol al grâului şi al comer ului de grâne, chiar în pr v lia lui, -
bineîn eles dac i-ar da extindere, - aşa cum nu se mai v zuse pân atunci în tot
inutul şi nici în împrejurimi. Socotea, îns , c singurul lucru care îi lipsea
pentru înf ptuirea unei averi uriaşe era: mai mult capital. Acestea erau cele trei
cuvinte: mai mult capital. Şi (lui Pumblechook) i se p rea c dac acest capital
ar intra în afacere, datorit unui om de paie, care om de paie n-ar avea altceva
de f cut decât s intre în pr v lie, el sau reprezentantul lui ori de câte ori avea
poft , s se uite la registre şi s -şi încaseze de dou ori pe an beneficiul, adic
cincizeci la sut din câştigul total, i se p rea, aşadar, c acesta ar fi un prilej
minunat pentru un tân r cu pricepere şi cu avere, un tân r care ar merita aten ia
domnului Pumblechook. Dar eu ce p rere aveam? C ci avea mare încredere în
p rerea mea. P rerea mea a fost: Ai puţin r bdare! M re ia şi limpezimea

99
acestei idei i se p rur atât de neobişnuite, încât nu mai întreb dac s -mi
strâng mâna, ci spuse c trebuie neap rat s mi-o strâng şi aşa şi f cu.
B ur m tot vinul. Domnul Pumblechook f g duia f r încetare c va
avea grij ca Joe s fie la în l ime (habar n-am ce în l ime) si c -mi va face tot
felul de servicii (habar n-am ce servicii). îmi mai aduse la cunoştin - pentru
prima oar în via a mea şi, f r îndoial , dup ce t inuise acest lucru minunat
de bine - c spusese întotdeauna despre mine:
- B iatul sta nu-i un b iat de rând şi nici viitorul lui nu va fi de rând.
îmi spuse cu un zâmbet înl crimat c este ciudat s - i aminteşti de toate acestea
acum şi eu am spus la fel. Am ieşit în cele din urm la aer cu impresia
nel murit c era ceva neobişnuit în purtarea soarelui; apoi am descoperit c
ajunsesem, târâş-gr piş, pân la biseric , f r s -mi dau seama de drum.
La barier m-au trezit strig tele domnului Pumblechook. El era departe
în urm , pe drumul însorit, şi-mi f cea semne elocvente ca s m opresc. M-am
oprit şi el m-a ajuns din urm cu r suflarea t iat .
- Nu, scumpul meu prieten, spuse el, dup ce-i veni inima la loc şi se
sim i în stare s vorbeasc . Nu, atâta timp cât mai pot face ceva. N-ai s laşi s
treac prilejul acesta, f r s -mi dovedeşti c ai bun voin . Pot, oare, în
calitate de vechi prieten şi de om care î i doreşte numai binele? Pot, oare?
Îmi strânse mâna pentru cel pu in a suta oar şi porunci foarte sup rat
unui c ru aş s se dea la o parte din drum. Apoi, m binecuvânta, f cându-mi
semn cu mâna, pân când am trecut de cotitur ; iar eu am ajuns pe un câmp şi
am tras un pui de somn zdrav n înainte de a porni mai departe.
N-aveam multe lucruri de luat la Londra, fiindc prea pu in din pu inul
pe care-l aveam se potrivea cu noua mea situa ie. Dar am început s împachetez
chiar în dup -amiaza aceea şi am împachetat cu foc multe lucruri de care ştiam
c voi avea nevoie în diminea a urm toare, înşelându-m cu gândul c n-aveam
nici o clip de pierdut.
Aşa au trecut mar i, miercuri, joi şi vineri diminea am pornit spre
domnul Pumblechook ca s m îmbrac cu hainele noi şi s m duc la
domnişoara Havisham. Mi se d du chiar odaia domnului Pumblechook, ca s m
îmbrac acolo şi, în cinstea acestui eveniment, odaia fusese împodobit cu
prosoape curate. Desigur, hainele au fost prilej de dezam gire. Pe semne c , de
când exist veşminte, orice hain râvnit cu aprindere, a însemnat o mic
dezam gire pentru cel care trebuia s o poarte. Dar, vreo jum tate de or dup
ce m îmbr casem şi încercasem nenum rate pozi ii în fa a oglinzii foarte
m rginite a domnului Pumblechook, împins de dorin a neînsemnat de a-mi
vedea picioarele, mi se p ru, în sfârşit, c îmi stau bine. Deoarece era zi de târg,
într-un oraş vecin, la o dep rtare de vreo zece mile, domnul Pumblechook nu
era acas . Nu-i spusesem când aveam de gând s plec, aşa c nu mai aveam
când s ne strângem mâna. Toate acestea se potriveau de minune şi am ieşit din
cas îmbr cat în noile mele veşminte. Mi-era nespus de ruşine c eram nevoit s
trec prin fa a vânz torului şi eram fr mântat de b nuiala c nu ar tam prea bine
şi c sem n m cu Joe în hainele lui de duminic .
Am ocolit tot oraşul şi am umblat prin str zile cele mai l turalnice ca s
ajung la domnişoara Havisham; am sunat la poart stingherit din pricina
degetelor lungi şi epene ale m nuşilor.
Sarah Pocket veni s -mi deschid şi v rog s m crede i c , se d du

100
înapoi ame it , când m v zu atât de schimbat; în acelaşi timp, fa a ei de coji de
alune se f cu din cafenie galben , verzuie.
- Dumneata? spuse ea. Dumneata? Doamne Dumnezeule! Ce cau i aici?
- Plec la Londra, domnişoar Pocket, am spus eu, şi vreau s -mi iau
r mas bun de la domnişoara Havisham.
Nu eram aşteptat, deoarece domnişoara Pocket m încuie în curte şi se
duse s întrebe dac pot intra. Dup un timp foarte scurt, se întoarse şi m duse
sus, holbându-se tot drumul la mine.
Domnişoara Havisham se plimba prin odaie, în jurul mesei întinse,
sprijinindu-se de bastonul ei îndoit. Odaia era luminat ca şi odinioar şi când
m auzi intrând, domnişoara Havisham se opri din mers şi se întoarse. Era
tocmai în dreptul cozonacului de nunt putrezit.
- Nu pleca, Sarah, spuse ea. Ei, Pip?
- Plec la Londra mâine, domnişoar Havisham. Eram foarte atent la
fiecare vorb pe care o rosteam. Şi m-am gândit c n-o s v sup ra i, dac vin
s -mi iau r mas bun.
- Asta-i frumos, Pip, spuse ea învârtind bastonul în jurul meu, ca şi cum
ea, zâna mea ursitoare m-ar fi înzestrat cu ultimul dar.
- De când v-am v zut ultima oar , mi s-a schimbat soarta, am murmurat
eu, şi sunt atât de recunosc tor, domnişoar Havisham.
- Da, da, f cu ea uitându-se cu veselie la am râta şi invidioasa Sarah.
L-am v zut pe domnul Jaggers. Am auzit şi eu, Pip. Pleci mâine?
- Da, domnişoar Havisham.
- Şi te-a adoptat un om bogat?
- Da, domnişoar Havisham..
- Al c rui nume nu-l ştii?
- Da, domnişoar Havisham.
- Şi domnul Jaggers este administratorul averii tale?
- Da, domnişoar Havisham.
Îi luceau ochii, în timpul acestor întreb ri şi r spunsuri, atât de tare se
bucura de pizma domnişoarei Sarah Pocket.
- Bine, urm ea, ai un viitor plin de f g duieli în fa a ta.
Fii b iat bun, ca s -1 meri i şi ascult sfaturile domnului Jaggers. Se uit la
mine, apoi la Sarah şi fa a încordat a Sarei se schimonosi într-un zâmbet
r ut cios. Du-te cu bine, Pip! Întotdeauna o s te cheme Pip, ştii asta.
- Da, domnişoar Havisham.
- Cu bine, Pip!
Îmi întinse mâna şi eu am c zut în genunchi şi o dusei la buze. Nu m
gândisem niciodat la felul cum îmi voi lua r mas bun de la ea; în clipa aceea,
m sim eam îns împins s fac aşa. Ea o privi triumf toare pe Sarah, cu ochii ei
ciuda i şi aşa am l sat-o pe ursitoarea mea, cu mâinile sprijinite de bastonul
îndoit, în mijlocul od ii slab luminate, lâng pr jitura de mireas acoperit cu
pânze de p ianjen.
Sarah Pocket m duse pân jos, ca şi cum aş fi fost o stafie care trebuia
scoas din cas . Nu putea s uite înf işarea mea şi era nespus de îndârjit . I-am
spus:
- R mâne i cu bine, domnişoar Pocket, dar ea se uita în gol şi p rea
prea tulburat ca s mai în eleag vorbele mele. Dup ce am ieşit din cas , m-

101
am descurcat cât am putut mai bine în drumul spre casa lui Pumblechook, mi-
am scos hainele noi, le-am strâns într-o leg turic şi m-am întors acas în
hainele mele vechi, în care - ca s spun adev rul -m sim eam mult mai în
largul meu, deşi aveam o leg tur de dus.
Şi acum, cele şase zile de care m temeam c vor trece atât de încet,
trecuser ca în zbor şi ziua de mâine m privea în fa cu atâta hot râre, încât
nu m puteam uita spre ea. Pe m sur ce cele şase seri se topiser ,
nemair mânând decât cinci, patru, trei dou , începusem s pre uiesc, din ce în
ce mai mult, tov r şia lui Joe şi a lui Biddy. În aceast ultim sear , m-am
îmbr cat, spre marea lor încântare, cu hainele cele noi şi am r mas în aceast
inut str lucit pân la culcare. În cinstea mea, am mâncat o mas cald , bine-
cuvântat de nelipsitul pui la frigare si am încheiat cu flip 5. Eram cu to ii foarte
ab tu i şi nici unul nu era mai breaz decât cel lalt, m car c ne pref ceam cu
to ii c suntem foarte veseli.
Trebuia s p r sesc satul la ora cinci diminea a, cu geamantanul în
mân şi-i spusesem lui Joe c doresc s plec singur. M tem - tare m tem - c
aceast dorin se n scuse la gândul contrastului pe care l-am fi f cut Joe şi cu
mine, însumi c nu era nici urm de un astfel de gând în hot rârea aceasta, dar
când am urcat în od i a mea, în aceast ultim sear , m-am v zut silit s
recunosc c aşa era şi m sim eam împins s cobor şi s -l rog pe Joe s vin cu
mine a doua zi de diminea . Dar n-am f cut aşa.
Toat noaptea, somnul mi-a fost fr mântat de diligente, care nimereau
în alte locuri decât la Londra şi la care erau înh ma i câini, pisici, porci,
oameni, dar niciodat cai. Vise fantastice de c l torii neizbutite m chinuir
pân când se cr p de ziu şi p s rile începur s ciripeasc . M-am sculat, m-
am îmbr cat pe jum tate şi m-am aşezat în fa a ferestrei ca s mai privesc o
dat inutul. Şi am adormit.
Biddy se trezi atât de devreme ca s -mi preg teasc mâncarea, încât,
deşi nu dormisern nici o or în fa a ferestrei, am sim it mirosul focului din
buc t rie, când m-am trezit speriat, de gândul înfior tor c trebuie s fie târziu,
du-p -amiaz . Dar, mult timp dup ce am auzit z ng nitul ceştilor de ceai, îmi
lipsea hot rârea de a coborî. În cele din urm , am r mas sus, descuind şi
desf când curelele geamantanaşului meu şi apoi, încuindu-l şi strângându-i
curelele la loc, pân când Biddy îmi strig c e târziu.
A fost o mas gr bit şi f r gust. M-am sculat de pe scaun, spunând
repezit, ca şi cum mi-ar fi tr snit ceva prin minte:
- Ei! Cred c trebuie s plec! Şi am s rutat-o pe sor -mea care râdea,
d dea din cap şi se leg na pe scaun, şi am s rutat-o pe Biddy şi m-am aruncat
de gâtul lui Joe. Apoi, mi-am luat geamantanul şi am ieşit pe uş . Am auzit,
apoi, un târşâit în urma mea şi, uitându-m , l-am v zut pe Joe aruncând o
gheat veche dup mine şi pe Biddy aruncând alt gheat . M-am oprit,
f cându-le semn cu p l ria şi dragul de Joe îmi f cea un semn cu mâna dreapt
deasupra capului, strigând r guşit:
- Ura! Iar Biddy îşi acoperi fa a cu şor ul.
Am luat-o la picior, gândindu-m c -mi era mai uşor s plec decât m-aş
fi aşteptat şi c n-ar fi avut nici un rost s arunce cu ghetele dup mine, pe
5
B utur cald f cut din bere amestecat cu alcool. N.T.

102
strada principal . Fluieram nep s tor. Dar satul era paşnic şi t cut şi cea a
uşoar a dimine ii se ridica solemn, ca şi cum ar fi vrut s -mi dezv luie lumea
şi eu fusesem atât de mic şi de nevinovat, cât timp tr isem acolo şi lumea de
dincolo era atât de mare, încât am suspinat adânc şi am izbucnit într-un hohot
de plâns.
Eram lâng stâlpul de la cap tul satului şi am atins stâlpul cu mâna
spunând:
- R mâi cu bine, dragul meu prieten!
Doamne, n-ar trebui niciodat s ne fie ruşine de lacrimile noastre, c ci
sunt o ploaie binef c toare pe praful orbitor al p mântului, care în buş inimile
noastre în sprite. Dup ce am plâns, m-am sim it mai bine decât înainte, mai
p truns de recunoştin , mai blând. Dac aş fi plâns înainte, l-aş fi luat pe Joe
cu mine.
Eram atât de biruit de lacrimile acestea şi de izbucnirea lor neaşteptat ,
în mijlocul drumului meu liniştit, încât în diligen , dup ce ieşisem din oraş,
m întrebam, cu inima îndurerat , dac n-ar fi bine s cobor la prima oprire,
când se vor schimba caii, s m întorc acas , s mai petrec o sear acas şi s
m despart mai frumos. Caii s-au schimbat şi eu tot nu m hot râsem înc şi m
mângâiam cu gândul c va fi foarte uşor s cobor şi s m întorc acas când se
vor schimba caii din nou. Şi, în timp ce eram prins de aceste fr mânt ri, m izbi
o asem nare grozav între un om care umbla pe marginea drumului venind spre
noi şi Joe. Şi inima începu s -mi bat . Ca şi cum ar fi fost cu putin ca Joe s
fie acolo!
Caii se schimbar înc o dat şi înc o dat ; acum era prea târziu şi
eram prea departe ca s m mai întorc, şi aşa am mers mai departe. Iar cea a se
ridicase solemn şi lumea se întindea în fa a ochilor mei.
....
Acesta este sfârşitul primului stagiu în împlinirea speran elor lui Pip.

XX
C l toria din oraşul nostru pân în capital inea aproape cinci ore. Era
trecut de ora prânzului, când diligenta cu patru cai, în care c l toream eu, intr
în înv lm şeala de vehicule de pe Cross Keys, Wood Street şi Cheap Side din
Londra.
În vremea aceea, noi, britanicii, hot râsem c e o tr dare s ne îndoim
de faptul c avem şi suntem tot ce e mai bun pe lume. Altfel, cred c ,
însp imântat de imensitatea Londrei, m-aş fi gândit, poate, c metropola e cam
urât , cam murdar şi c are str zile strâmbe şi înguste.
Dup cum îmi f g duise, domnul Jaggers îmi trimisese adresa lui, care
era Little Britain şi ad ugase cu mâna lui pe cartea de vizit : "De îndat ce ieşi
din Smithfield, al turi de oficiul de tr suri". Totuşi, un birjar, a c rui manta
soioas p rea s aib tot atâtea gulere câ i ani num ra posesorul ei, m vârî în
tr sur şi m închise în untru cu ajutorul unei sc ri e atârnate care se strângea,
ca şi cum omul avea de gând s porneasc la un drum de cincizeci de mile. Pân
s-a suit el pe capr , de care îmi amintesc c era acoperit cu un postav de
culoarea maz rei, mâncat de molii şi zdren uit, a trecut timp, nu glum .
Echipajul era minunat; era împodobit cu şase coroane şi avea nişte dr cii rupte

103
în spate unde trebuiau s stea nu ştiu câ i vale i, iar dedesubt se aflau nişte epi,
pentru ca nu cumva vale ii s se lase duşi în ispit şi s-o ia la s n toasa în
mijlocul drumului.
Nici nu apucasem s m bucur de tr sur , s m gândesc cât de mult
seam n cu o gr mad de paie şi, în acelaşi timp, cu o pr v lie de vechituri şi
s m întreb de ce oare traistele din care mâncau caii erau inute în untru, când
b gai de seam c vizitiul încetineşte mersul, ca şi cum ar fi avut de gând s se
opreasc îndat . Şi, într-adev r, ne oprir m îndat , într-o strad întunecoas , în
fa a unor birouri şi a unei uşi deschise, pe care era scris: Domnul Jaggers.
- Cât datorez? îl întrebai pe vizitiu.
- Vizitiul r punse:
-Un şiling, dac nu cumva vrei s -mi dai mai mult. Desigur c i-am
spus c nu doresc s -i dau mai mult.
- Atunci un şiling, f cu vizitiul. N-am nevoie de b taie de cap. Îl
cunosc eu pe sta. F cu posomorât cu ochiul înspre numele domnului Jaggers şi
cl tin din cap.
Dup ce puse mâna pe şiling, se urc f r grab pe capr , plec — ceea
ce p rea c -i ia o piatr de pe inim — iar eu intrai în biroul din fa , cu
geamantanul în mân şi întrebai dac domnul Jaggers e acas .
- Nu-i acas , r spunse secretarul. E la tribunal. Dumneata eşti domnul
Pip?
L-am l murit c eu eram domnul Pip.
- Domnul Jaggers a l sat vorb s -l aştep i, dac vrei, la dânsul în
odaie. A spus c nu ştie cât o s întârzie, fiindc are un proces. Dar e la mintea
omului c , timpul fiindu-i atât de pre ios, n-o s stea mai mult decât e nevoie.
Cu aceste cuvinte, secretarul deschise o uş şi m pofti într-o odaie din
fund. Aici se afla un om cu un singur ochi, îmbr cat într-o hain de catifea şi cu
pantaloni pân la genunchi, care-şi ştergea nasul cu mâneca, deoarece fusese
întrerupt din cititul ziarului.
- Du-te şi aşteapt afar , Mike, spuse secretarul.
Eu începui s m scuz c intrasem peste, el, dar secretarul îl împinse pe
acest domn afar , f r multe fasoane şi, dup ce azvârli c ciula de blan în
urma lui, m l s singur.
Odaia domnului Jaggers era luminat numai de o ferestruic şi p rea
foarte sinistr , c ci ferestruica era cârpit asimetric ca un cap spart şi casele
al turate erau strâmbe, ca şi cum s-ar fi r sucit ca s se uite la mine prin
ferestruic , în odaie nu se aflau atâtea hârtii, câte m-aş fi aşteptat s v d; în
schimb se aflau nişte lucruri vechi, pe care nu m-aş fi aşteptat s le v d; de
pild , un pistol ruginit, o sabie vârât în teac , câteva cutii şi pachete foarte
ciudate şi dou busturi îngrozitoare aşezate pe un raft, care reprezentau nişte
fe e foarte umflate şi cu nasurile mâncate. Scaunul domnului Jaggers era negru
ca moartea, avea sp tarul înalt şi era f cut din p r de cal; mai avea nişte şiruri
de cuişoare de alam de jur împrejur ca la un sicriu; şi eu îl vedeam pe domnul
Jaggers şezând pe scaunul acesta şi muşcându-şi degetul ar t tor, în timp ce se
uita la clien i. Odaia era cam mic şi clien ii trebuie s fi avut obiceiul s se
sprijne de perete; fiindc peretele din fa a scaunului avea urme soioase de
umeri. îmi aminteam c şi domnul cu un singur ochi se târâse de-a lungul
peretelui, în fa a mea, înainte de a fi cauza izgonirii lui.

104
M-am aşezat pe scaunul clien ilor, în fa a scaunului domnului Jaggers,
m sim eam vr jit de atmosfera din odaie şi m gândeam c şi secretarul avea
aerul c ştie lucruri compromi toare despre fiecare om, ca şi patronul lui. M
întrebam câ i al i secretari se vor mai fi aflând sus şi dac aveau cu to ii aceeaşi
superioritate d un toare fa de semenii lor. M întrebam dac cele dou fe e
umflate f ceau parte din familia domnului Jaggers şi-mi spuneam c , dac
avusese nenorocirea s aib nişte rude atât de urâcioase, nu era nevoie s le
coco eze acolo sus, pe raftul acela pr fuit, în calea muştelor, în loc s le in la
el acas . Desigur c nu ştiam, înc , ce înseamn o zi de var la Londra şi poate
c mintea îmi obosise din pricina aerului fierbinte şi moleşitor şi a prafului gros
care acoperea toate lucrurile. Şi am stat în odaia aceea muceg it ,
fr mântându-mi capul cu întreb ri, pân când n-am mai putut s îndur vederea
celor dou busturi de supra scaunului domnului Jaggers şi atunci m-am sculat
un ieşit.
Când i-am spus secretarului c vreau s ies pu in la aer, pân se va
întoarce domnul Jaggers, el m-a sf tuit s trec de col şi s ies în Smithfield. Şi
aşa am ieşit în Smithfield; şi locul acela nesuferit, mânjit cu murd rie şi
gr sime, cu sânge şi cu spum , parc se lipea de mine. O luai la picior cât putui
mai repede şi am ieşit într-o strad de unde cupola mare şi neagr a Catedralei
Sfântului Paul parc se îndrepta spre mine, din spatele unei cl diri mohorâte de
piatr , despre care un trec tor îmi spusese c e închisoarea Newgate. O luai de-
a lungul zidului închisorii; drumul era acoperit cu paie, ca s în buşe zgomotul
vehiculelor; dup acest semn şi dup mul imea de oameni care st tea în jurul
închisorii şi duhnea a bere şi a alte b uturi, îmi d dui seama c în untru se
judec procese.
În timp ce c scam gura, un slujbaş de la judec torie, foarte murdar şi
oarecum beat, m întreb dac nu vreau s intru în untru şi s aud şi eu cum
decurge un proces; îmi mai spuse c , pentru o jum tate de coroan , îmi poate da
un loc în fa , de unde s -l pot vedea în întregime pe preşedinte, în rob şi cu
peruc ! Vorbi despre acest înalt personaj ca despre o statuie de cear şi, în cele
din urm , mi-l oferi şi pentru pre ul redus de optsprezece penny. Deoarece
refuzai propunerea, spunând c am o întâlnire, avu bun tatea s m duc în
curte şi s -mi arate unde erau spânzur torile şi locul unde erau biciui i oameni
în public. Şi-mi mai ar t Poarta Datornicilor, pe unde ieşeau vinova ii, care se
duceau la spânzur toare; îmi m ri interesul pentru poarta aceea înfior toare,
f cându-m s în eleg c , patru dintre aceştia, aveau s ias pe aceast poart ,
peste trei zile, la ora opt diminea a, pentru a fi spânzura i, la rând. Toate
acestea erau înfricoş toare şi-mi d dur o idee nesuferit despre Londra, cu atât
mai mult cu cât cel care vroia s mi-l vând pe preşedintele Cur ii, era îmbr cat
din cap pân în picioare şi invers, inclusiv batista, în haine p tate cu rugin ,
care, f r nici o îndoial , nu fuseser ale lui de la începutul începuturilor şi de
care eram sigur c le cump rase la pre foarte ieftin de la c l u. În aceste
împrejur ri, am socotit c un şiling ajunge ca s scap de el.
Intrai din nou în birou ca s întreb dac domnul Jaggers se întorsese şi,
fiindc nu se întorsese înc , am pornit din nou la plimbare. De data aceasta
înconjurai Little Britain şi intrai în fund tura Bartholomew. De abia acum
îmi.d dui seama c îl mai aşteptau şi al i oameni pe domnul Jaggers. Erau doi
oameni cu fe e foarte tainice, care se plimbau pe acolo şi c lcau numai pe

105
desp r iturile dintre pietrele de pavaj, în timp ce st teau de vorb ; când trecur
prima oar pe lâng mine, unul dintre ei spunea:
- Jaggers ar face-o dac ar fi cu putin . Mai era un grup de trei b rba i
şi dou femei, care st tea într-un col şi una dintre femei plângea cu fa a
înfundat într-un şal murdar, iar cealalt o mângâia, spunându-i, în timp ce-şi
strângea şalul pe umeri:
- Jaggers e de partea lui şi mai mult ce ai putea s - i doreşti? Aceste
dovezi despre popularitatea custodelui meu m impresionar adânc şi eram, mai
mult ca oricând, plin de admira ie şi de mirare.
În sfârşit, în timp ce m uitam prin poarta de fier a înfund turii înspre
Little Britain, îl v zui pe domnul Jaggers trecând drumul spre mine. Avocatul
îşi puse mâna pe um rul meu şi m lu lâng el, în timp ce el mergea mai
departe şi vorbea cu suita lui.
Mai întâi, îi lu în primire pe cei doi oameni cu fe e tainice:
- S şti i c pentru voi n-am nimic, spuse domnul Jaggers, îndreptându-
şi degetul spre ei. Nu mai am nevoie s aflu nimic de la voi. Cât despre
rezultat, o loterie. V-am spus de la început c e o loterie. I-a i pl tit lui
Wemmick?
- De abia azi diminea am adunat banii, domnule avocat, spuse unul
dintre ei cu supunere, în timp ce cel lalt cerceta fa a domnului Jaggers.
- Da, domnule avocat, r spunser cei doi în cor.
- Foarte bine, pute i pleca. Nu, acum gata, spuse domnul Jaggers,
fluturându-şi mâna spre ei, ca s -i îndep rteze. O vorb dac mai spune i, las
balt tot procesul.
- Noi gândeam, domnule Jaggers... începu unul dintre ei, sco ându-şi
p l ria.
- Tocmai asta v-am spus s nu face i, spuse domnule Jaggers. Voi
gândea i! L sa i c gândesc eu pentru voi, aceasta ajunge. Dac am nevoie de
voi, ştiu eu unde s v g sesc. V rog s nu m mai c uta i. Nu vreau. S nu
mai aud nici o vorb .
- Şi ce-i cu voi? spuse domnul Jaggers, oprindu-se deodat şi
întorcându-se c tre cele dou femei cu broboade, de care b rba ii se
desp r iser pe nesim ite. Amelia, nu-i aşa? Da, domnule Jaggers.
- Nu ui i, spuse domnul Jaggers, c dac n-aş fi fost eu, n-ai fi acum
aici, n-ai fi putut s fii aici?
- Nu uit m, domnule avocat! exclamar amândou femeile. Dumnezeu
s v binecuvânteze, noi nu uit m!
- Atunci de ce, întreb domnul Jaggers, mai veni i pe aici?
- Dar Bill al meu, domnule avocat? începu femeia care plângea.
- i-am spus o dat pentru totdeauna! spuse domnul Jaggers. Dac nu
ştii c Bill al dumitale e în mâini bune, atunci afl c eu ştiu. Şi dac vii mereu
aici s te vai i de Bill al dumitale, o s v dau o lec ie la amândoi şi o s -l
las pe Bill în plata Domnului. I-ai pl tit lui Wemmick?
- Da, sigur, domnule avocat! Pân la ultimul ban.
- Foarte bine. Atunci ai f cut tot ce era de f cut. O vorb dac mai spui
şi Wemmick î i d to i banii înapoi.
Aceast amenin are înfricoş toare le f cu pe cele dou femei s plece
numaidecât. Ajunser m la birou f r a mai fi opri i de nimeni şi aici îl g sir m

106
pe secretar şi pe omul îmbr cat în catifea, cu c ciula de blan .
- A venit Mike, spuse secretarul, dându-se jos de pe scaunul lui înalt şi
apropiindu-se tainic de domnul Jaggers.
- O! f cu domnul Jaggers, îndreptându-se c tre Mike; acesta tr gea de o
şuvi de p r care îi atârna pe frunte, aşa cum taurul din "Cine a omorât
sticletele" tr gea clopotele. Azi e rândul dumitale. Ei!
- Vede i, domnule Jaggers, r spunse Mike cu glasul unui om care sufer
de guturai cronic. Dup ce mi-am b tut r u capul, am g sit unul, care ar merge.
- Şi ce are de gând s jure?
- Vede i, domnule Jaggers, r spunse omul, ştergându-şi de data aceasta
nasul cu c ciula de blan , ca s zic aşa, orice.
Domnul Jaggers se mânie deodat :
- Doar te-am "prevenit dinainte, spuse el, azvârlindu-şi degetul spre
clientul însp imântat, c dac î i d vreodat prin gând s vorbeşti aşa cu mine,
te înv eu minte. P c tosule, cum îndr zneşti s -mi spui mie un astfel de
lucru? Clientul p rea înfricoşat dar şi aiurit, ca şi cum nu şi-ar fi dat seama de
ceea ce f cuse.
- N t r ule! spuse încet secretarul, lovindu-l uşor în cot. Cap sec!
Trebuia s i-o spui în fa ?
- Şi acum, încurc lume ce eşti; spuse foarte aspru administratorul
averii mele, te întreb pentru ultima oar , ce vrea s jure omul pe care l-ai adus?
Mike se uit cu încordare la fa a domnului Jaggers, ca şi cum ar fi
încercat s înve e, şi r spunse încet:
- Sau despre firea lui sau c a fost împreun cu el şi nu l-a sc pat din
ochi toat noaptea aceea.
- Bag de seam . Ce fel de om e omul acesta? Mike se uit la c ciula
lui, se uit la podele, se uit la tavan, se uit la secretar, ba se uit pân şi la
mine, înainte de a r spunde cu glas agitat:
- L-am îmbr cat ca pe un ..., dar custodele meu izbucni:
- Ce ai spus? Ce vrei?
- N t r ule! ad ug din nou secretarul, lovindu-l înc o dat . Dup
câteva priviri dezn d jduite în jurul lui, Mike se lumin şi începu din nou:
- E îmbr cat ca un pl cintar cinstit. Ca un fel de cofetar.
- E aici? întreb custodele meu.
- L-am l sat, spuse Mike, pe o scar , dincolo de col .
- Treci cu el prin fa a ferestrei, ca s -l v d şi eu.
Domnul Jaggers ar tase spre fereastra biroului. Ne aşezar m cu to ii la
fereastr , în spatele oblonului de sârm şi-l v zur m pe client trecând ca din
întâmplare pe acolo, împreun cu un individ înalt şi fioros la mutr , care purta
o hain scurt de pânz alb şi un chipiu de hârtie pe cap. Neştiutorul cofetar
p rea cam ame it de b utur şi avea un ochi negru, pe cale de vindecare, prin
urmare în faza verde, care era vopsit cu alb.
- Spune-i s plece numaidecât cu martor cu tot, spuse custodele meu
secretarului, cu glas scârbit, şi întreab -l ce i-a venit s aduc un om de soiul
acesta.
Apoi, custodele meu m duse în odaia lui şi, în timp ce el mânca în
picioare dintr-o cutie cu sandvişuri şi bea vin dintr-o sticl de buzunar — p rea
c amenin fiecare sandviş pe care îl mânca — îmi împ rt şi ceea ce orânduise

107
cu privire la mine. Trebuia s m duc la Barnard's Inn, unde locuia tân rul
Pocket şi unde fusese trimis un pat spre folosin a mea; voi r mâne la tân rul
Pocket pân luni; luni trebuia s m duc în vizit la tat l lui, ca s v d dac -mi
place. De asemenea, mai îmi spuse la ce sum aveam dreptul ca bani de
buzunar — era o sum destul de mare — şi scoase din unul din sertarele lui
c r ile de vizit ale câtorva negustori cu care trebuia s intru în leg tur pentru
îmbr c minte şi alte lucruri de felul acesta de care aveam, pe bun dreptate,
nevoie.
- Ai s te bucuri de credit, domnule Pip, spuse administratorul averii
mele; sticla de vin mirosea ca un butoi întreg, în timp ce el se r corea. Şi în
felul acesta voi fi în stare s - i controlez cheltuielile şi s - i pun frân , dac o
iei razna. Bineîn eles c ai s intri în încurc tur , dar aceasta nu e vina
mea.
Dup ce cugetai câteva clipe asupra acestor cuvinte, care îmi d deau
curaj, îl întrebai pe domnul Jaggers dac pot trimite dup o tr sur . El îmi
spuse c nu merit , deoarece eram foarte aproape de destina ia mea şi c m va
duce Wemmick pân acolo dac vreau.
Atunci, descoperit c Wemmick era secretarul din odaia al turat . Un
alt secretar coborî de sus la sunetul clopo elului, pentru a lua locul celui care
pleca. Şi eu am ieşit în strad , în urma lui Wemmick, dup ce d dui mâna cu
custodele meu. În strad g sir m alt ceat de oameni, care aştepta, dar
Wemmick îşi croi drum printre ei, spunându-le rece dar cu hot râre:
- V spun c sta i degeaba; nu vrea s vorbeasc nici un cuvânt cu voi,
şi curând sc par m de ei şi merser m mai departe unul lâng altul.

XXI

Când îmi aruncai privirile asupra domnului Wemmick, care mergea


lâng mine, ca s v d cum arat în lumina zilei, v zui c e un om uscat, destul
de scurt, cu o fa p trat ca sculptat în lemn, dar a c rui expresie p rea prost
cioplit cu o dalt neascu it . Pe fa a lui se vedeau câteva urme, care ar fi putut
s fie gropi e, dac materialul ar fi fost mai moale şi unealta mai bun , dar aşa
nu erau decât scobituri. Dalta f cuse trei sau patru încerc ri de înfrumuse are
de felul acesta pe nasul lui, dar se l sase de ele, f r s -şi dea osteneala s le
mai netezeasc . Dup rufele lui roase, ajunsei la concluzia c trebuie s fie
burlac şi bietul om p rea s fi fost pus la grele încerc ri, c ci purta cel pu in
patru inele de doliu, în afar de o broşa ce reprezenta o doamn şi o salcie
plâng toare, în fa a unui mormânt, pe care se vedea o urn . Mai b gai de seam
c de lan ul ceasului îi atârnau tot felul de pece i şi de inele, ca şi cum bietul
om ar fi fost înc rcat cu amintirile prietenilor s i disp ru i. Avea ochi
sclipitori, mici, vioi şi negri şi buze sub iri, mari şi p tate şi tot s fi avut, dup
p rerea mea, patruzeci-cincizeci de ani.
N-ai fost niciodat la Londra pân acum? m întreab domnul
Wemmick.
- Nu, r spunsei eu.
- Şi eu am fost odat str in pe aici, spuse domnul Wemmick. E ciudat
când îmi aduc aminte.

108
- Acum o cunoşti bine?
- Da, sigur, spuse domnul Wemmick. Cunosc toate col urile.
- E un oraş p c tos? întrebai eu, mai mult ca s spun ceva decât din
dorin a de a afla.
- La Londra po i fi înşelat, pr dat şi ucis. Dar, peste tot exist oameni
care s - i fac aşa ceva.
- Sigur, dac exist vr jm şie între tine şi ei, spusei eu ca s îndulcesc
pu in vorbele lui.
- O! Nu-i vorba de vr jm şie, r spunse domnul Wemmick. Nu prea
exist vr jm şie pe aici. I i fac aşa ceva, dac au speran e s se aleag cu
anumite avantaje.
- Aceasta-i mai r u.
- Crezi? spuse domnul Wemmick. Tot aia e. Umbla cu p l ria pe ceaf
şi privea drept înainte. Mergea foarte st pânit, ca şi cum n-ar fi fost nimic pe
strad care s -i atrag luarea aminte. Gura lui îmi amintea de o cutie de scrisori,
din pricina unui zâmbet mecanic, care nu-l p r sea. Trecusem de Holborn Hill
şi eu înc nu ştiam c aceasta era o poz mecanic şi c domnul Wemmick nu
zâmbea deloc.
- Şti i unde locuieşte domnul Matthew Pocket? îl întrebai eu.
- Da, r spunse el, f când semn cu capul în direc ia aceea. La
Hammersmith, în partea de vest a Londrei.
- E departe?
- Ştiu eu!? S zicem cinci mile.
- Îl cunoşti?
- Dar eşti un adev rat judec tor de instruc ie, spuse domnul Wemmick,
uitându-se la mine cu un aer aprobator. Da, îl cunosc. Îl cunosc!
Rostise vorbele acestea cu un glas îng duitor şi pu in dispre uitor, care
m cam întrista, în c utarea unei priviri de încurajare, când Wemmick îmi
spuse c am ajuns la "Barnard's Inn". Triste ea mea se împr ştie la aceast
veste, fiindc în mintea mea, cl direa aceasta era un hotel inut de domnul
Barnard 6, fa de care "Mistre ul Albastru" din oraşul nostru nu putea fi decât o
biat cârcium . Când colo, am descoperit c Barnard era un duh f r trup, o
pl smuire, iar hanul lui, cea mai neîngrijit îmbinare de cl diri îngr m dite,
una în alta, într-un col de strad murdar, ca un adev rat club al pisoilor.
Intrar m în acest loc printr-o porti şi, dup ce trecur m printr-un
coridor, ne trezir m într-o curte p trat , care era atât de trist încât mi se p rea
c seam n cu un cimitir. Mi se p ru c în curtea aceea se afl cei mai jalnici
pomi pe care îi v zusem vreodat , cele mai jalnice vr bii, cele mai jalnice
pisici şi cele mai jalnice case, s fi fost vreo jum tate duzin de case. Mi se
p ru c ferestrele locuin elor din casele acelea erau în starea cea mai
nenorocit care se poate închipui, c ci obloanele şi perdelele erau smulse,
ghivecele cu flori sparte, geamurile pocnite şi se mai vedeau şi alte obiecte
îngrozitoare, toate într-o stare de ruin pr fuit ; iar cuvintele: De închiriat, De
închiriat, De închiriat se holbau la mine din od ile goale, ca şi cum niciodat
nu vor mai veni pe aici al i nenoroci i şi ca şi cum setea de r zbunare a

6
Inn înseamn han în limba englez .

109
sufletului lui Barnard ar fi putut fi potolit , încetul cu încetul, prin sinuciderea
treptat a locatarilor şi îngroparea lor necreştineasc sub pietrişul din curte. Un
veşmânt murdar şi îndoliat de funingine împodobea aceast crea ie p r sit a
lui Barnard, care st tea cu cenuş în cap, în semn de umilin şi pedeaps şi
sem na cu o groap de gunoaie. Aceasta, în ceea ce priveşte v zul; în timp ce
gunoaie uscate şi umede şi tot felul de alte gunoaie care putrezesc prin podurile
şi pivni ele p r site, gr mezi de şoareci, şobolani şi ploşni e putrezite, în afar
de gunoaiele grajdului de al turi se adresau mirosului meu, gemând leşinat:
ÎncercaYi amestecul lui Barnard.
Atât de departe de des vârşire era aceast prim împlinire a marilor
mele speran e, încât m uitai cu jale la domnul Wemmick.
- A, f cu acesta, în elegându-m greşit, locul acesta î i aminteşte de
via a de la ar . Şi mie la fel.
M duse într-un col al cur ii şi urcar m împreun o scar , care mi se
p ru c e pe cale s se transforme încetul cu încetul în rumeguş, aşa încât, într-
o bun zi, locatarii de sus se vor vedea lipsi i de orice mijloc de a ajunge jos;
ajunser m la un apartament din catul cel mai de sus. Pe uş era scris Domnul
POCKET-JUNIOR şi pe cutia de scrisori era un bile el pe care scria: "M
întorc îndat ".
- Nu prea se gândea c ai s vii aşa curând, m l muri domnul
Wemmick. Mai e nevoie de mine?
- Nu, mul umesc, spusei eu.
- Deoarece eu sunt cu casa, spuse domnul Wemmick, o s ne întâlnim
destul de des. Bun ziua.
Îi întinsei mâna şi domnul Wemmick se uit mai întâi la ea, ca şi cum
ar fi crezut c vreau ceva de la el. Apoi se uit la mine şi spuse, în chip de
scuz :
- Da, sigur! Obişnuieşti s dai mâna?
Eram destul de încurcat, fiindc m gândeam c poate la Londra n-o fi
moda s dai mâna, dar afirmai c obişnuiesc.
- M-am dezv at de tot! spuse domnul Wemmick. Mai ales în ultimul
timp. Mi-a f cut pl cere s te cunosc. Bun ziua.
Dup ce ne-am strâns mâna şi el plec , am deschis fereastra sc rii, dar
era aproape s r mân f r cap, fiindc sforile erau putrede şi fereastra c zu ca o
ghilotin . Din fericire, totul se întâmpl cu atâta repeziciune, încât nici nu avui
timpul s scot capul pe fereastr . Dup ce sc pai astfel cu via , m mul umi cu
o privelişte înce oşat a cl dirilor prin murd ria încrustat în geamuri. Şi m
uitam cu triste e afar , spunându-mi c , f r nici o îndoial era exagerat s se
vorbeasc atât despre Londra.
P rerea domnului Pocket junior despre cuvântul "îndat " nu era aceeaşi
cu a mea, c ci înnebunisem, aproape privind afar timp de o jum tate de or
şi-mi scrisesem de câteva ori numele cu degetul pe murd ria fiec rui geam,
pân când auzi, în sfârşit, un zgomot de paşi pe sc ri. Încetul cu încetul, se
în l ar în fa a ochilor mei p l ria, capul, cravata, vesta, pantalonii şi ghetele
unui cet ean cam de teapa mea. inea câte o pung sub fiecare bra şi un
coşule cu c pşuni în mân şi îşi pierduse r suflarea.
- Domnul Pip? întreb el.
- Domnul Pocket? am întrebat eu.

110
- Doamne! exclam el. îmi pare grozav de r u dar ştiam c vine o
diligen din inutul dumitale pe la ora prânzului şi credeam c ai s vii cu
aceea. Adev rul e c am ieşit din cas din pricina dumitale — nu c aceasta ar
fi o scuz pentru mine — dar m gândeam c , venind de la ar , poate ai vrea
s m nânci ceva fructe dup mas şi m-am dus la pia a din
Covent Garden ca s g sesc fructe bune.
Din anumite motive, sim eam c -mi ies ochii din cap. Nu prea am
în eles vorbele lui şi am început s m întreb dac nu cumva era un vis.
- Doamne fereşte!f cu domnul Pocket junior. Uşa aceasta se în epeneşte
aşa r u!
Deoarece f cea marmelad din fructe, luptându-se cu uşa inând pungile
sub bra , îl rugai s mi le dea mie. Mi le d du cu un zâmbet prietenos şi începu
s se lupte cu uşa, ca şi cum ar fi avut de-a face cu o fiar s lbatic . Uşa ced
atât de brusc, încât el c zu pe spate peste mine şi eu c zui peste uşa din fa şi
amândoi începur m s râdem. Dar mie tot mai mi se p rea c -mi ies ochii din
cap şi c tr iesc un vis.
- Intr , te rog, spuse domnul Pocket junior. D -mi voie s - i ar t
drumul. E cam gol pe aici, dar n d jduiesc c ai s te po i descurca pân luni.
Tat l meu s-a gândit c ziua de mâine o s - i treac mai pl cut cu mine decât cu
el şi c poate i-ar pl cea s faci o plimbare prin Londra. Mi-ar face mare
pl cere s - i ar t oraşul. Cât despre mas , sper c n-ai s-o g seşti prea proast ,
fiindc mâncarea o s ni se trimit de la cafeneaua de al turi şi — cred c
trebuie s adaug şi asta — totul pe socoteala dumitale, aşa cum a dat dispozi ii
domnul Jaggers. Cât despre locuin , ştiu c nu-i prea ar toas , pentru c ,
în elegi, eu trebuie s -mi câştig singur pâinea; c ci taic -meu nu-mi poate da
nimic şi chiar dac ar putea, nu mi-ar pl cea mie s iau de la el. Acesta e
salonul. Vezi, doar câteva scaune, mese, un covor şi alte lucruri de care n-au
avut nevoie acas . Cât despre fa de mas , lingurile şi solni ele pe care le vezi,
s nu- i faci p rere prea bun despre mine, fiindc le-au trimis anume pentru
dumneata de la cafenea. Acesta este micul meu dormitor, e cam muceg it, dar,
ştii, locuin ele lui Barnard sunt muceg ite. Aici e dormitorul dumitale; mobila
am închiriat-o anume şi n d jduiesc c va corespunde dorin elor dumitale. Dac
mai ai nevoie de ceva, m duc s - i aduc. Apartamentul e cam retras şi o s
locuim singuri, dar sper c n-o s ne batem. Doamne, iart -m te rog, v d c
te-am l sat cu fructele în mân . D -mi-le, te rog! Mai mare ruşinea!
St team în fa a domnului Pocket junior şi-i d deam pungile când,
deodat , v zui în ochii lui privirea mirat pe care o sim eam şi în ochii mei şi
el spuse, l sându-se pe spate:
- Doamne sfinte, dar dumneata eşti b iatul care d dea târcoale.
- Şi dumneata, spusei eu, eşti tân rul cel palid.

XXII
Acolo, în hanul lui Barnard, tân rul cel palid şi cu mine ne uitar m unul
la altul, pân când izbucnir m amândoi în râs.
- Auzi, tocmai dumneata s fii! spuse el.
- Auzi, tocmai dumneata s fii! spusei eu.
- Bine! f cu tân rul întinzându-mi voios mâna; acum n d jduiesc c i-a

111
trecut sup rarea şi ar fi foarte m rinimos din partea dumitale, dac m-ai ierta c
te-am scuturat aşa r u.
Din aceste cuvinte, în elesei c domnul Herbert Pocket (c ci pe tân rul
cel palid îl chema Herbert) tot mai confunda inten ia pe care o avusese cu fapta
pe care o îndeplinise. Dar îi r spunsei cu modestie şi ne strânser m c lduros
mâna.
-Pe atunci nu puseseşi, înc , mâna pe avere? spuse
Herbert Pocket.
- Nu, r spunsei eu.
- Nu, încuviin el. Am auzit c s-a întâmplat foarte de curând. Pe atunci
eu eram în c utare de avere.
- Adev rat?
- Da, domnişoara Havisham m chemase cu gândul s m îndr geasc .
Dar se vede c nu s-a putut, în orice caz, nu m-a îndr git.
Mi se p ru politicos s spun c m mir foarte mult.
- Lips de gust, spuse Herbert râzând, dar aşa s-a întâmplat. Da, da, m
chemase s vin într-o vizit de încercare şi poate c , dac aş fi avut noroc, în
ziua aceea, m-aş fi c p tuit şi eu, cine ştie, poate aş fi fost, ştii ce vreau s
spun... cu Estella.
- Ce vrei s spui? întrebai eu, devenind deodat serios.
În timp ce vorbeam, el punea fructele pe farfurii, ceea
îi absorbea aten ia şi fusese pricina sc p rii de adineauri.
- Logodit, m l muri el, aranjând mai departe fructele. "Promis". Cum
vrei s -i spui. Oricare cuvânt e bun.
- Şi cum ai îndurat dezam girea? întrebai eu.
- Aiurea! f cu el. Nici nu m-am sinchisit. E o barbar .
- Domnişoara Havisham?
- Nu zic nu, nici la asta, dar eu m gândeam la Estella. E neînchipuit de
îngâmfat , de aspr şi de mofturoas fata aceasta şi domnişoara Havisham a
înv at-o s -şi bat joc de to i b rba ii din lume.
- Ce fel de rud e cu domnişoara Havisham?
- Nu-i rud , spuse el. E doar adoptat .
- Şi de ce s -şi bat joc de to i b rba ii?
- Doamne, domnule Pip, spuse el. Nu ştii?
- Nu, spusei eu.
- Doamne sfinte! E o poveste întreag pe care i-o rezerv pentru dup
mas . Şi acum d -mi voie s te întreb ceva. Cum ai ajuns acolo în ziua aceea?
Îi spusei şi el m ascult atent pân la urm . Apoi izbucni din nou în
râs, întrebându-m dac m-a durut dup aceea. Eu nu-l întrebai dac şi pe el îl
duruse, deoarece, cu privire la acest lucru, p rerea mea er format .
- Domnul Jaggers e administratorul averii dumitale, dup câte în eleg,
urm el.
- Da.
- Ştii c el este omul de afaceri al domnişoarei Havisham şi e singurul
om care se bucur de încrederea ei.
Aceste cuvinte m aduceau (aşa mi se p rea mie) pe un t râm
primejdios. Îi r spunsei cu o constrângere pe care nu încercam s o ascund c îl
v zusem pe domnul Jaggers în casa domnişoarei Havisham, chiar în ziua luptei

112
noastre şi numai atunci, şi c eram sigur c el nu-şi mai amintea s m fi v zut
acolo.
- L-a îndatorat mult pe tat l meu, propunându-l ca tutorele dumitale şi
chiar a fost la tata pentru acest scop. Sigur c auzise de tata prin domnişoara
Havisham. Tat l meu e v rul ei; aceasta nu înseamn c exist rela ii familiare
între ei, c ci taic -meu nu e prea curtenitor de felul hai şi nu-i place s -i fac
domnişoarei Havisham toate chefurile.
Herbert Pocket avea un fel de a se purta sincer şi deschis, care cucerea.
Nu v zusem înc niciodat pân atunci şi, nici dup aceea, n-am mai v zut un
om care s insufle cu mai mult t rie, prin privire şi prin glas, convingerea c
nu e în stare s fac nimic ascuns şi josnic. În toat f ptura lui era ceva plin de
n dejde dar, în acelaşi timp, ceva care îmi şoptea c nu va fi niciodat om
norocos şi bogat. Nu ştiu nici eu de ce, dar eram p truns de aceast p rere înc
din prima zi, înainte de a ne aşeza la mas .
Tot mai era un tân r palid şi avea un aer vis tor, cu toat voioşia şi
vioiciunea lui, un aer care nu prea dovedea mult energie. Nu era frumos la
fa , dar era mai mult decât frumos, c ci era foarte prietenos şi vesel. Avea şi
acum o fa de om stângaci ca şi în ziua în care genunchii mei se purtaser atât
de îndr zne cu ea şi mie mi se p ru c fa a lui va r mâne mereu luminoas şi
tân r . îmi puneam întrebarea dac arta provincial a domnului Trabb l-ar fi
f cut mai gra ios decât pe mine, dar îmi dau seama c el îşi purta haina lui
veche mult mai bine decât mi-o purtam eu pe cea nou .
Deoarece era atât de prietenos, în elesei c m-aş purta în chip nepotrivit
pentru vârsta noastr , dac aş fi închis fa de el. Aşadar, îi spusei mica mea
poveste, st ruind asupra faptului c îmi era interzis s cercetez cine era
binef c torul meu. I-am mai spus c fusesem crescut la ar pentru meseria de
fierar şi c , deoarece nu prea cunoşteam regulile bunelor purt ri, i-aş fi foarte
recunosc tor, dac mi-ar atrage aten ia ori de câte ori m va vedea gata s
greşesc.
- Cu pl cere, spuse el, deşi îndr znesc s - i prezic c avea nevoie de
foarte pu ine l muriri. Cred c vom fi mereu împreun şi mi-ar pl cea s înl tur
orice constrângere dintre noi. Vrei s -mi faci pl cerea şi s -mi spui de pe acum
pe numele de botez, Herbert?
I-am mul umit, f g duindu-i c voi face aşa. Apoi l-am informat c
numele meu de botez e Filip.
- Nu prea-mi place Filip, spuse el zâmbind, fiindc îmi aminteşte de
b iatul din cartea de citire care era atât de leneş, încât a c zut într-o b ltoac
sau atât de gras, c nici nu putea s deschid ochii sau atât de zgârcit încât îşi
încuia pr jitura pân ce i-o mâncau şoarecii sau atât de hot rât s strice
cuiburile p s rilor, încât l-au mâncat urşii din p dure. S - i spun ce nume mi-ar
pl cea mie. E atâta armonie între noi şi apoi tu ai fost fierar. Te-ar sup ra?
- Nu m sup r nimic din ce propui tu, r spunsei eu, dar nu în eleg ce
vrei s spui.
- Te-ar sup ra dac i-aş spune Handel? Exist o bucat minunat de
Handel, care se numeşte "Fierarul Muzical".
- Mi-ar pl cea chiar foarte mult s -mi spui aşa.
- Atunci, dragul meu Handel, spuse el, întorcându-se spre uşa care
tocmai se deschidea, masa e gata şi te rog s stai în capul mesei, pentru c tu

113
dai acest osp .
Nici nu voiam s aud de aceasta, aşa c se aşez el în cap şi eu în fa a
lui. A fost o mas foarte bun — pe atunci mi se p rea un adev rat osp — şi
totul avea gust mai bun decât de obicei, datorit atmosferei de independen , în
care se petreceau lucrurile. Nu era nici urm de om în vârst în jurul nostru şi
Londra ne înconjura din toate p r ile. Apoi, mai era şi un aer boem care f cea
ca acest osp s par şi mai minunat, c ci, în timp ce mâncarea comandat la
cafenea era — dup cum ar fi spus domnul Pumblechook — o pild de desfrâu,
restul salonului era cam gol şi într-o stare mai mult provizorie. Aceasta îl f cu
pe chelner s prind obiceiul de a pune tacâmurile pe jos (şi de a se împiedica
de ele), untul topit pe fotoliu, pâinea pe rafturile de c r i, brânza în g leata de
c rbuni, puiul fiert pe patul din odaia vecin , unde descoperii urme de p trunjel
şi de unt muceg ite, seara când m dusei la culcare. Toate acestea d deau
farmec osp ului şi când chelnerul nu era de fa , pl cerea mea era neştirbit .
Eram pe la mijlocul mesei, când îi aminti lui Herbert de f g duiala de a-mi
vorbi despre domnişoara Havisham.
- Adev rat, r spunse el. M voi ine numaidecât de f g duiala. D -mi
voie s încep prin a- i aminti c la Londra nu e obiceiul s pui cu itul în gur ,
de teama accidentelor şi c , deşi furculi a serveşte la acest lucru, nici ea nu
trebuie înfundat în gur mai mult decât e nevoie. Nici n-ar merita s pomenesc
de lucrurile acestea, dar e mai bine s faci cum face toat lumea. De asemenea,
lingura nu se ine cu mâna pe deasupra, ci dedesubt; aceasta î i aduce dou
foloase. Ajungi mai uşor la gur (ceea ce e de altfel şi scopul) şi împiedici
oarecum cotul drept de a face mişcarea pe care o face când deschizi o stridie.
Herbert f cu aceste observa ii cu un ton atât de vesel, încât începur m
amândoi s râdem şi eu aproape c nici n-am roşit.
- Acum, urm el, s ne întoarcem la domnişoara Havisham. Trebuie s
ştii c domnişoara Havisham era un copil r sf at. Mama ei a murit când ea era
mic de tot şi tat l ei nu a lipsit-o niciodat de vreo pl cere. Tr iau la ar , prin
inutul vostru şi tat l ei era fabricant de bere. N-am în eles niciodat de ce e
foarte nobil s fii fabricant de bere, dar e ştiut c , în timp ce e cu neputin s
fii nobil şi s coci pâine, po i fi, f r discu ie, nobil dac faci bere. E un
fenomen de care ne izbim în fiecare zi.
-Totuşi, un om din lumea bun nu poate s in o cârcium , nu-i aşa?
întrebai eu.
-Nu, pentru nimic în lume, r spunse Herbert; dar o cârcium poate ine
pe un om din lumea bun . Bine! Deci, domnul Havisham era foarte bogat şi
trufaş. Şi fiic -sa la fel.
- Domnişoara Havisham era singurul copil? îndr zni eu.
- Stai pu in. Ajung eu şi la asta. Nu, nu era singurul copil. Avea un frate
vitreg. Tat l ei s-a rec s torit în secret cu buc t reasa lui, aşa cred.
- Spuneai c era trufaş.
- Dragul meu Handel, era. Tocmai fiindc era trufaş, s-a c s torit în
secret a doua oar şi, dup câtva timp, so ia lui a murit. Cred c de abia dup
moartea ei, i-a povestit el feti ei toat povestea. Şi atunci fiul lui a intrat în
familie, locuind în casa pe care o cunoşti. Când s-a f cut mare, b iatul a devenit
un destr b lat, un nebun, un om nerespectuos, o adev rat pacoste. Pân la
urm , tat l lui l-a dezmoştenit; dar, pe patul de moarte s-a îndulcit şi i-a l sat

114
şi lui ceva avere, deşi nici pe departe atât cât i-a l sat domnişoarei Havisham.
Mai ia un pahar cu vin şi iart -m dac î i amintesc c toat lumea este absolut
de acord asupra faptului c omul nu trebuie s fie atât de conştiincios când îşi
goleşte paharul, încât s -l dea peste cap şi s -şi lipeasc marginea de nas.
F cusem gestul acesta fiind nespus de prins de povestirea lui. Îi
mul umi şi-mi cerui scuze. El îmi r spunse:
- Nu face nimic.
- Acum domnişoara Havisham era moştenitoare şi po i s - i închipui c
era privit ca o partida minunat . Fratele ei vitreg avea şi el mijloace dar, cât cu
datorii, cât cu alte nebunii de ale lui, şi-a risipit toat averea. Între el şi sora lui
erau neîn elegeri mai mari decât fuseser vreodat între el şi tat l lui şi lumea
spune c tân rul îi purta fetei o ur de moarte, fiindc ea ar fi fost pricina
sup r rii tat lui. Acum, vine partea cea mai dureroas a povestirii; m întrerup
doar s - i spun c un şervet nu poate înc pea într-un p h rel.
N-aş putea spune de ce încercam s -mi vâr .şervetul în p h rel. Ştiu
numai c m-am surprins f când sfor ri mari, demne de o cauz înalt , ca s -l
înfund în marginile paharului. Din nou i-am mul umit şi mi-am cerut scuze şi
din nou mi-a r spuns foarte vesel:
- Nu face nimic, fii liniştit şi povesti mai departe. Deodat a ap rut pe
scen , s zicem c la curse, la vreun bal sau oriunde î i place, un om care îi
vorbi domnişoarei Havisham despre dragoste. Nu l-am v zut niciodat (toate
acestea s-au petrecut cum dou zeci şi cinci de ani, când tu, Handel, şi cu mine,
nici nu eram), dar l-am auzit pe tata spunând c era un om foarte ar tos şi foarte
potrivit pentru scopul pe care-l urm rea. Dar tot tata spunea solemn c nu
putea fi confundat cu un gentleman decât din greşeal şi spre paguba celui care
se las înşelat; pentru c tata are un principiu, c nici un om care nu se poart
ca un gentleman în chestiuni de dragoste, nu poate fi gentleman nici în purt ri.
El spune c nici un lustru nu poate ascunde soiul lemnului şi c , cu cât
lustruieşti lemnul mai tare, cu atât soiul lui se vede mai bine. Bine! Acest om o
urm rea tot timpul pe domnişoara Havisham şi s l uda peste tot c ine la ea.
Cred c pân atunci domnişoara Havisham nu se dovedise prea sim itoare la
lucruri din acestea; dar atunci, tot ce mocnea în ea izbucni şi ea se îndr gosti
p timaş. Nici nu încape îndoial c -1 privea ca pe Dumnezeu. El, îns , s-a
folosit în aşa chip de dragostea, aceasta, încât a stors sume mari de bani de la ea
şi a f cut-o s cumpere de la fratele ei partea lui din fabrica de bere (pe care
tat l lui avusese sl biciunea s i-o dea) cu un pre enorm, pe motivul c el voia
s st pâneasc şi s conduc toat fabrica, dup ce se va fi c s torit cu ea. Pe
atunci, custodele t u nu era înc sf tuitorul domnişoarei Havisham şi apoi ea
era prea mândr şi prea îndr gostit ca s primeasc sfaturi. Rudele ei, în afar
de tata, erau s race şi f ceau intrigi; de fapt şi el era destul de s rac, dar nu era
interesat şi nici invidios. Deoarece era singurul om independent din familie,
tata a prevenit-o c face prea mult pentru omul acesta şi c prea se las
st pânit de el. Cu primul prilej, domnişoara Havisham 1-a dat pe tata afar din
cas în prezen a omului aceluia şi, de atunci, tata n-a mai v zut-o.
Mi-am amintit c domnişoara Havisham spusese odat : "Matthew va
veni s m vad când voi fi întins pe masa aceea" şi îl întrebai pe Herbert dac
tat l lui era atât de îndârjit împotriva ei.
- Nu-i vorba de asta, spuse el; dar ea 1-a învinuit pe tata de fat cu

115
viitorul ei b rbat c e dezam git în speran ele lui de linguşitor, care vrea s
profite de ea şi, dac s-ar duce acum la domnişoara Havisham, învinuirea ei ar
p rea adev rat în ochii tatii şi chiar şi ai ei. Dar s m întorc la omul acela şi
s termin cu el. Ziua c s toriei a fost hot rât , rochia de mireas a fost
cump rat , c l toria de nunt pl nuit şi oaspe ii invita i. Ziua nun ii sosi, dar
mirele nu. I-a scris o scrisoare.
- Pe care ea a primit-o, îi t iai eu vorba, în timp ce se îmbr ca de nunt .
La ora nou f r dou zeci de minute.
- Chiar aşa, spuse Herbert, dând din cap, ora la care a oprit ea, dup
aceea, toate ceasurile. Ce era scris în scrisoare decât c omul rupea f r inim
c s toria, nu pot s - i spun, fiindc nu ştiu. Dup ce a z cut bolnava câtva timp,
domnişoara Havisham a z vorât casa, dup cum ai v zut, şi de atunci n-a mai
v zut lumina zilei.
- Aceasta-i toat povestea? întrebai eu, dup câteva clipe de gândire.
- Atât e tot ce ştiu eu şi de fapt toat povestirea mi-am alc tuit-o eu
singur din crâmpeie; c ci tat l meu se fereşte s vorbeasc despre acest lucru şi
chiar când domnişoara Havisham m-a chemat acolo, nu mi-a spus decât ceea ce
era neap rat trebuincios, pentru ca s pricep despre ce este vorba. Dar am uitat
ceva. Lumea b nuieşte c omul în care, din nenorocire, şi-a pus ea toat
încrederea, lucra în în elegere cu fratele ei vitreg. Se spune chiar c exista un
complot între ei şi c apoi şi-au împ r it foloasele.
- M mir c nu s-a c s torit cu ea, ca s pun mâna pe toat averea,
spusei eu.
- Poate c era c s torit dinainte şi c toat lovitura aceasta n-a fost
decât un plan de-al fratelui ei, spuse Herbert. Despre aceasta nu ştiu nimic.
- Ce s-a întâmplat cu cei doi oameni? întrebai eu dup ce rumegai pu in
povestea.
- Au c zut din ce în ce mai jos, dac se poate spune aşa, şi s-au ruinat.
- Mai tr iesc?
- Nu ştiu.
- Spuneai c Estella nu e rud cu domnişoara Havisham şi c a fost
adoptat . Când?
Herbert d du din umeri.
- De când am auzit de domnişoara Havisham, am auzit şi de Estella.
Mai mult nu ştiu. Şi acum, Handel, spuse el încheind povestea, suntem în eleşi.
Tot ce ştiu despre domnişoara Havisham ştii şi tu.
-Şi tot ce ştiu eu, ştii şi tu.
-Te cred. Aşa c nu poate fi vorba de întreceri şi ascunzişuri între tine
şi mine. Cât despre opreliştea de care atârn viitorul t u — anume c n-ai
voie s discu i şi s cercetezi cui i-l datorezi — po i fi sigur c n-o s-o calc
niciodat şi c nici nu voi pomeni de ea nici eu, nici nimeni altcineva din
apropierea mea.
Herbert spuse toate acestea cu atâta delicate e, încât sim eam c pot
socoti acest capitol încheiat, chiar dac ar fi trebuit s tr iesc ani de-a rândul
sub acoperişul tat lui s u. Totuşi spusese cuvintele acestea cu atâta în eles,
încât sim i c şi el o socoteşte pe domnişoara Havisham drept binef c toarea
mea, aşa cum o socoteam şi eu.
Nu-mi trecuse prin minte pân atunci c el împinsese vorba spre

116
subiectul acesta, cu gândul de a-l scoate din calea noastr ; dar ne sim eam atât
de bine şi de uşura i acum c vorbisem despre el, încât îmi d deam seama c
acesta fusese gândul lui. Eram foarte veseli şi vorb re i şi, în cursul discu iei, îl
întrebai ce meserie are. El îmi r spunse: Capitalist, asigur vapoare.
B nuiesc c m-a v zut uitându-m prin odaie, în c utarea unor urme de
vapoare sau de capital, c ci ad ug :
- În oraş.
Aveam idei m re e despre bog ia şi renumele celor care se ocupau cu
asigurarea vapoarelor "în oraş" şi m gândeam cu groaz c trântisem la p mânt
pe un tân r asigur tor de vapoare, c -i învine isem un ochi şi c -i cr pasem
capul plin de r spunderi. Dar, din nou, m cuprinse impresia aceea ciudat care
îmi spunea c Herbert Pocket nu va fi niciodat prea bogat şi c nici nu va avea
prea mult noroc.
- Eu n-o s m mul umesc s -mi întrebuin ez capitalul doar la asigur ri
de vapoare. Vreau s cump r câteva ac iuni bune de asigur ri pe via şi s
intru într-un consiliu de administra ie. Mai vreau s m ocup şi de chestiuni
miniere. Toate acestea nu m pot împiedica s închiriez câteva mii de tone de
cor bii şi s lucrez pe socoteala mea. Cred, spuse el, sprijinindu-se pe sp tarul
scaunului, c voi pleca spre Indiile Orientale, ca s fac comer cu m t suri,
şaluri, arome, materii colorante, medicamente şi lemne pre ioase. E o ramur
foarte interesant a comer ului.
- Şi aduce câştiguri mari? întrebai eu.
- Uriaşe! spuse el.
Din nou m cuprinse îndoiala şi-mi spuneam c el are speran e mai mari
decât ale mele.
- Cred c voi lucra şi în Indiile Occidentale — spuse el vârându-şi
degetele mari de la amândou mâinile în buzunarele vestei, pentru zah r, tutun
şi rom. Şi cu Ceylonul, mai ales pentru fildeş.
- O s ai nevoie de o mul ime de vapoare, spusei eu.
- O flot întreag , spuse el.
Copleşit de m re ia acestor afaceri, îl întrebai unde se aflau vapoarele
pe care le asigura.
- N-am început înc s m ocup de asigur ri, r spunse el. De abia acum
încep s m uit în dreapta şi în stânga.
Nu ştiu de ce n zuin ele acestea mi se p reau mai potrivite cu hanul lui
Barnard. F cui, foarte convins:
- A!
- Da, lucrez la birou şi m uit în dreapta şi în stânga.
- Se câştig bine la un birou? întrebai eu.
- Cine, cei care lucreaz acolo? întreb el drept r spuns.
- Da, tu, de pild .
- Eu nu. Rosti vorbele acestea cu aerul unui om care îşi face anumite
socoteli şi bilan uri.
- Nu prea câştig. Ştii, nu mi se pl teşte nimic şi eu...trebuie s m
între in singur.
Desigur c toate acestea nu p reau prea surâz toare şi eu cl tinai din
cap, ca şi cum aş fi vrut s spun c ar fi cam greu s strângi capital dintr-o
astfel de surs de venit.

117
- Dar e important, spuse Herbert Pocket, c ai prilejul s te ui i în
dreapta şi în stânga. Aceasta-i important. Când eşti într-un birou ştii, te po i
uita în dreapta şi în stânga.
Mi se p ru ciudat faptul c nu te po i uita în dreapta şi în stânga când
nu lucrezi într-un birou; dar t cui, bizuindu-m pe experien a lui.
- Apoi vine timpul, spuse Herbert, când vezi drumul deschis în fa a ta.
Şi- i iei avânt, o porneşti, î i faci capitalul şi ai ajuns! În clipa în care
i-ai f cut capitalul, nu- i mai r mâne altceva de f cut decât s -l întrebuin ezi.
Toate acestea sem nau cu felul în care procedase, în ziua când ne
întâlnisem în gr din . Şi felul în care îndura s r cia sem na leit cu felul în care
îndurase înfrângerea aceea. Mi se p ru c primea şi acum loviturile şi izbiturile
cu aerul cu care le primise pe ale mele. Era limpede c , în cas , nu avea decât
lucrurile de care avea absolut nevoie, c ci toate lucrurile de care întrebam se
dovedir a fi aduse cu prilejul venirii mele, fie de la cafenea, fie din alt parte.
Şi, deşi îşi cl dise un viitor atât de m re , era totuşi atât de modest, încât eu îi
eram nespus de recunosc tor fiindc nu era înfumurat. Era înc o tr s tur
frumoas în felul lui de a fi atât de pl cut şi, de aceea, ne-am şi împ cat atât de
minunat. Chiar în seara aceea, ieşir m la plimbare pe str zi şi intrar m cu
jum tate de pre la teatru; a doua zi ne-am dus la Westminster Abbey şi, dup
amiaz , prin parcuri; eu m întrebam cine potcovea to ii caii din parc şi tare aş
fi vrut s fie Joe acela!
În duminica aceea, mi se p ru c trecuser multe luni de când îi
p r sisem pe Joe şi pe Biddy. Spa iul care m desp r ea de ei f cea şi el parte
din aceasta distan nesfârşit în timp şi ara mlaştinilor era h t, departe. Faptul
c , cu o duminic în urm , m dusesem la bisericu a noastr veche, îmbr cat în
hainele mele vechi, mi se p rea o împreunare de lucruri imposibile, din punct
de vedere geografic, social, ar şi lunar. Totuşi, pe str zile Londrei, atât de
frem t toare de lume, atât de str lucitor luminate în amurgul serii, erau multe
lucruri care îmi aminteau cât de departe de mintea mea se afla biata noastr
buc t rie de acas şi, uneori; în bezna nop ii, paşii vreunui portar care-şi d dea
aere c p zeşte casa isca gura la lun , în jurul hanului lui Barnard, îmi
strângeau inima.
Luni diminea , la nou f r un sfert, Herbert se duse la birou ca s
fac act de prezen — poate şi pentru ca s se uite în dreapta şi în stânga — şi
eu îl petrecui pân acolo. Dup o or sau dou , trebuia s ne întâlnim la
Hammersmith. Judecând dup locurile unde se aşezau viitorii mari capitalişti,
luni de diminea a, ajunsei la concluzia c ou le din care ieşeau tinerii agen i de
asigur ri trebuie s fie p trunse de praf şi c ldur , ca şi ou le de stru . De
altfel, biroul unde lucra Herbert, nici nu mi se p ru un bun observator, c ci era
aşezat la etajul al doilea, în fundul unei cur i, ar ta nespus de murdar şi avea
vederea spre etajul al doilea al unei cl diri vecine şi nu o vedere larg , care s -
i deschid perspective de viitor, dac te ui i în dreapta şi în stânga.
Aşteptai pân la ora prânzului şi m dusei la Burs , unde v zui nişte
oameni deşira i, care şedeau sub afişele privitoare la vapoare şi despre care eu
credeam c sunt mari negustori, deşi nu prea în elegeam de ce erau cu to ii
scoşi din fire. Când sosi Herbert, ne duser m s lu m masa la un restaurant
vestit, care pe atunci m umplea de respect, dar despre care ast zi cred c este
cel mai mudar local din Europa; f r s vreau, b gai de seam înc de pe

118
atunci, c era mai mult sos pe fe ele de mas , pe furculi ele şi hainele
chelnerilor, decât pe fripturi. Dup ce pl tir m nota care era destul de modest
(având în vedere gr simea care nu era trecut în socoteal ), ne întoarser m la
Barnard's Inn, de unde îmi luai geamantanul şi apoi ne suir m într-o birj şi
pornir m spre Hammersmith. Am ajuns acolo pe la ora dou sau trei dup
amiaz şi mai aveam câ iva paşi de mers pân la casa domnului Pocket.
Ridicar m z vorul porti ei şi intrar m de-a dreptul într-o gr dini aşezat cu
fa a la fluviu, unde se jucau copiii domnului Pocket. Şi, în afar de cazul c m
înşel asupra acestei chestiuni, în care f r îndoial c interesele mele personale
şi prejudec ile nu aveau nici un amestec, v pot spune despre copiii domnului
şi doamnei Pocket c nu creşteau şi nici nu erau crescu i de altcineva, ci c se
d deau singuri peste cap.
Doamna Pocket şedea pe un scaun în gr din , sub un pom şi citea cu
picioarele pe un alt scaun de gr din ; iar d dacele se uitau în jurul lor, în timp
ce copiii se jucau.
- Mam , spuse Herbert, acesta este tân rul Pip.
Doamna Pocket m primi cu o demnitate prietenoas .
- Domnişorule Alick şi duduie Jane, strig una dintre d dace c tre doi
dintre copii, dac v repezi i la tufişuri, o s c de i în ap şi o s v îneca i şi
ce o s zic t ticul?
În acelaşi timp, fata culese batista doamnei Pocket de pe jos, spunând:
- Ea şasea oar c o l sa i s v cad , coni ! Şi doamna Pocket
r spunse râzând:
- Mul umesc, Flopspn, şi instalându-se de data aceasta într-un singur
scaun, îşi relu cartea. Fa a ei lu numaidecât o expresie fr mântat şi atent ,
ca şi cum ar fi citit de o s pt mân f r întrerupere, dar cred c înainte de a fi
citit dou sprezece rânduri, îşi a inti ochii asupra mea şi-mi spuse:
- Sper c mama o duce bine? Aceast întrebare neaşteptat m puse
într-o încurc tur aşa grozav , încât începui s o l muresc, în chipul cel mai
caraghios de pe lume c , dac ar fi existat o astfel de fiin , desigur c ar fi
dus-o bine, i-ar fi mul umit şi i-ar fi trimis salut ri, dar d daca m scoase din
încurc tur :
- Doamne, strig ea, culegând batista, dac nu e a şaptea oar ! Ce ave i
azi, coni ? Doamna Pocket îşi lu în primire batista, mai întâi cu o privire de
mirare nespus , ca şi cum n-ar mai fi v zut-o pân atunci şi apoi cu un zâmbet
de
recunoştin :
- Mul umesc, Flopson, spuse ea, apoi se uit la mine şi se apuc din
nou de citit.
Acum c aveam r gaz s -i num r, am descoperit c erau nu mai pu in
de şase mici urmaşi de-ai domnului Pocket de fa şi c fiecare ajunsese la alt
stagiu cu datul peste cap. De-abia încheiasem adunarea, când se auzi glasul
celui deal şaptelea venind din v zduh ca un miorl it jalnic.
- Acesta-i mititelul! strig Flopson, ca şi cum s-ar fi mirat. Gr beşte-te
Millers!
Millers, care era cealalt d dac , intr în cas şi, încetul cu încetul,
ipetele copilului se potolir şi încetar ; se mai auzea doar un scâncet ca şi cum
mititelul ar fi fost un ventriloc cu gura plin . În timpul acesta, doamna Pocket

119
citeau eram curios s ştiu ce citeşte.
B nuiesc c -l aşteptam pe domnul Pocket; în orice caz aşteptam, aşa c
avui prilejul s observ urm torul fenomen familiar foarte ciudat: anume, de
câte ori un copil se r t cea prin preajma doamnei Pocket în timpul jocului, se
poticnea regulat şi se d dea peste cap — spre marea ei mirare de o clip şi spre
durerea lor de mai lung durat . Nu izbuteam s explic aceast întâmplare
surprinz toare şi nu m puteam împiedica s cuget asupra ei, când, deodat ,
Millers coborî cu copilaşul, pe care-l întinse lui Flopson, care la rândul ei,
întinzându-l doamnei Pocket, se poticni îndat , c zând cu copil cu tot şi cu
capul înainte peste doamna Pocket; a fost prins în bra e de Herbert şi de mine.
- Doamne p zeşte-m , Flopson! f cu doamna Pocket, ridicându-şi
pentru o clip ochii de pe carte, toat lumea se d peste cap!
- S v p zeasc Dumnezeu, coni ! r spunse Flopson roşie la fa , dar
ce ave i aici?
- Ce am eu aici, Flopson? f cu doamna Pocket.
- P i nu-i sc unelul de picioare? strig Flopson. Dac îl ine i sub fust ,
cine-i de vin dac toat lumea se d peste cap? Sta i pu in! ine i copilul şi
da i-mi cartea.
Doamna Pocket f cu dup cum fusese sf tuit , s ltând de câteva ori
copilul în poal cu neîndemânare, în timp ce ceilal i copii se jucau de jur
împrejur. Aceasta nu dur decât foarte pu in, c ci doamna Pocket porunci ca
to i copiii s intre în cas şi s doarm pu in. Astfel, f cui şi a doua
descoperire: anume, c hrana micilor Pocket era alc tuit din tumbe şi din ore
de somn, care se urmau cu regularitate.
Aşa stând lucrurile, dup ce Flopson şi Millers duser copiii în cas ca
pe o turm mic de oi şi domnul Pocket ieşi din cas ca s m cunoasc , nu m
mai mir deloc faptul c domnul Pocket era un om cu o privire nedumerit , cu
p rul c runt, zbârlit în vârful capului, un om care nu s-ar fi priceput, în nici un
caz, s îndrepte situa ia.

XXIII
Domnul Pocket spuse c -i pare bine c m vede şi c n d jduieşte c
nici mie nu-mi pare r u.
- Pentru c trebuie s ştii, spuse el, cu acelaşi zâmbet ca şi fiul s u, eu
nu sunt o persoan neliniştitoare.
P rea tân r, cu toat nedumerirea de pe fa a lui şi cu tot p rul lui foarte
c runt şi avea purt ri foarte fireşti. Întrebuin ez cuvântul fireşti, fiindc vreau
s spun c nu era pref cut; era ceva comic, în felul lui împr ştiat de a fi, ca şi
cum faptul c într-adev r ar fi putut s par o persoan neliniştitoare, era
caraghios doar în mintea lui. Dup ce st tu pu in de vorb cu mine, îi spuse
doamnei Pocket, încruntând neliniştit din sprâncenele lui negre şi frumoase:
- Belinda, sper c ai urat domnului Pip bun venit! Ea îşi ridic ochii de
pe carte şi spuse:
- Da. Apoi îmi zâmbi distrat şi m întreb dac -mi place mirosul
parfumului de portocale. Deoarece întrebarea nu avea nici o leg tur oricât de
apropiat sau de dep rtat cu vreo întâmplare trecut sau viitoare, socoti c o
pusese ca şi pe cele dinainte, doar pentru a-şi ar ta bun voin a.

120
În câteva ore am descoperit - şi o spun de pe acum - c doamna Pocket
era unica fric a unui cavaler care murise m totul întâmpl tor şi care îşi b gase
în cap c r posatul tat l s u ar fi ajuns baron, dac n-ar fi existat împotrivirea
hot rât a cuiva, împotrivire izvorât din motive cu totul sonale — am uitat a
cui împotrivire dac cumva am ştiut odat : a suveranului, a primului ministru, a
lordului canar, a arhiepiscopului de Canterbury — şi, pe temeiul acestui fapt
închipuit, cavalerul nostru se al turase nobililor din inut.
Cât despre el, cred c fusese cavaler pentru c r scolise gramatica
englez cu vârful penei sale, într-o cuvântare copiat pe hârtie velin , pe care o
inuse cu prilejul punerii primei pietre la o cl dire oarecare sau pentru c
înmânase fie mistria, fie mortarul, unui personaj real. Dar oricum s-ar fi
petrecut lucrurile, cavalerul hot râse c doamna Pocket va fi crescut înc din
leag n ca o fiin care, prin firea lucrurilor, trebuie s se c s toreasc cu un
titlu de noble e şi care trebuie s fie ferit de orice cunoştin e plebeiene şi
casnice.
Tân ra domnişoar fusese p zit şi c l uzit cu atâta succes de acest
p rinte în elept, încât devenise o adev rat podoab , dar o fiin cu totul
neputincioas şi nefolositoare. Cu acest caracter fericit, îl întâlnise, înc din
prima floare a tinere ii şi nu era înc hot rât dac s se pun pe sacul de lân 7
sau s se ad posteasc sub mitra episcopal . Deoarece înf ptuirea unuia din
aceste dou planuri nu era decât o chestie de timp, el şi cu doamna Pocket au
tras lucrurile de p r (judecând dup felul cum s-au desf şurat lucrurile, mai
bine le-ar fi retezat p rul) şi s-au c s torit f r ştirea în eleptului p rinte.
Deoarece în eleptul p rinte nu avea nimic altceva de dat decât binecuvântarea
sa, îi blagoslovi cu aceast zestre, dup o scurt împotrivire, spunându-i
domnului Pocket c so ia lui era o "comoar princiar ". Domnul Pocket a
investit aceast comoar în felul pe care-1 cunoaştem cu to ii, de când lumea,
dar se pare c nu i-a adus o dobând prea grozav . Totuşi, e ciudat c doamna
Pocket a fost socotit de atunci demn de o mil respectuoas fiindc nu se
c s torise cu purt torul unui titlu de noble e, în timp ce domnul Pocket a fost
privit, tot în chip neîn eles, cu. un soi de imputare iert toare, fiindc nu
izbutise niciodat s ob in un titlu.
Domnul Pocket m duse în cas şi-mi ar t camera mea, care era foarte
pl cut şi mobilat în aşa fel, încât puteam s o folosesc şi ca salonaş. Apoi,
ciocani în uşile altor dou od i asem n toare şi m prezint locatarilor lor, pe
numele de Drummle şi Startop. Drummle, un tân r cu aer de om b trân, era un
b iat greoi şi voinic şi tocmai fluiera când am intrat eu în odaie. Startop, mai
tân r ca vârst şi înf işare, citea, inându-şi capul, ca şi cum i-ar fi fost fric
c va face explozie, din pricina îngr m dirii prea mari de cunoştin e.
Atât domnul cât şi doamna Pocket p reau c se afl în mâinile altcuiva,
aşa încât m întrebam cine era de fapt posesorul casei şi-i l sa şi pe ei s
locuiasc acolo; aflai în cele din urm c aceast putere necunoscut erau
servitorii. Era un fel lipsit de griji de a-şi duce via a, dar p rea cam costisitor,
c ci servitorii socoteau de datoria lor s bea şi s m nânce, dup placul inimiî
şi s -şi pofteasc mereu musafiri jos, în od ile lor. E drept c ofereau domnului
şi doamnei Pocket o mas foarte îmbelşugat ; totuşi, mie mi s p rea c
7
In Camera Lorzilor, locul lordului cancelar este pe un sac de lân , în amintirea vremii când
prosperitatea Angliei se baza pe comerţul cu lân .

121
pensiunea cea mai bun era în buc t rie, cu condi ia ca pensionarul s fie în
state s se apere c ci, la mai pu in de o s pt mân de la sosirea mea acolo, o
vecin , pe care familie nici nu o cunoştea, scrise un bilet, cum c o v zuse pe
Millers b tând copilaşul. Aceast veste o nec ji nespus pe doamna Pocket, care
izbucni în plâns şi spuse c e nemaipomenit cum nu ştiu vecinii s -şi vad de
treburile lor.
Încetul cu încetul, aflai, mai ales de la Herbert, c domnul Pocket
studiase la Harrow şi la Cambridge şi c fusese un elev str lucit, dar c , dup
ce avusese fericirea de a se c s tori atât de timpuriu cu doamna Pocket,
renun ase la planurile iui şi îmbr işase cariera de meditator. Dup ce meditase
vreo câ iva puşti grei de cap, — ai c ror p rin i, dac erau oameni sus-puşi, îi
f g duiau c îl vor ajuta s -şi croiasc un drum şi care uitau de f g duial ,
dup ce copiii încetau cu medita iile — bietul om, plictisit de aceast meserie
neb noas , venise la Londra. Aici, dup ce d duse greş în înf ptuirea
n zuin elor lui mai înalte, se apucase "s revad " operele celor care nu
avuseser prilej s se afişeze sau trecuser cu vederea prilejurile care se
iviser , s mai refac diferite alte opere scrise pentru ocazii speciale şi îşi folo-
sise astfel talentele pentru diferite compila ii şi corecturi literare; cu aceste
mijloace împreun cu alte mici expediente particulare, inea casa pe care am
v zut-o şi eu.
Domnul şi doamna Pocket aveau o vecin foarte linguşitoare; era o
v duv foarte în eleg toare din fire, care era de aceeaşi p rere cu toat lumea,
binecuvânta pe toat lumea, zâmbea şi v rsa lacrimi pentru to i, dup
împrejur ri. Numele acestei vecine era doamna Coilers şi, în ziua sosirii mele,
mie îmi fu h r zit s o duc pân la mas . M f cu s în eleg, în timp ce
coboram sc rile, c era o mare lovitur pentru doamna Pocket faptul c
simpaticul domn Pocket era nevoit s primeasc în casa lui diferi i domni la al
c ror progres trebuia s contribuie. Nu era vorba de mine, îmi spuse ea, într-o
rev rsare de dragoste şi de încredere (o cunoşteam de mai pu in de cinci
minute); dac ar fi fost to i ca mine, ar fi fost cu totul altfel.
- Dar dr gu a de doamna Pocket, spuse doamna Coilers, în urma
dezam girii ei din tinere e (nu c bietul domnul Pocket ar fi cu ceva de vin )
are nevoie de atâta lux şi elegan ...
- Da, doamn , spusei eu ca s o opresc, c ci mi-era team c va începe
s plâng .
- Şi e atât de aristocratic din fire...
- Da, doamn , repetai eu, cu acelaşi scop ca şi adineauri.
-... Încât e, într-adev r,- greu pentru domnul Pocket, spuse doamna
Coilers s mai aib timp şi interes şi pentru altceva.
F r s vreau, m gândeam c ar fi mai greu dac m celarul nu ar avea
timp şi interes pentru doamna Pocket; dar t cui şi, de altfel, nici nu aveam timp
de astfel de gânduri, c ci urm ream cu smerenie purt rile celor din jurul meu.
Am aflat, din cele ce se petreceau între doamna Pocket şi Drummle, în
timp ce eram preocupat de cu it, furculi , lingur , pahare şi alte instrumente de
auto-distrugere, c Drummle, al c rui nume de botez era Bentley, era
penultimul moştenitor la rangul de baron. Apoi am aflat, cu privire la cartea pe
care o citise doamna Pocket în gr din , c trata titluri de noble e şi mai aflai c
doamna Pocket ştia data precis la care bunicul ei ar fi fost trecut în cartea

122
aceea, dac n-ar fi fost urm rit de ghinion. Drummle nu spunea prea mult, dar
în felul lui m surat (p rea un om foarte posac), vorbea ca un ales şi o cinstea
pe doamna Pocket ca pe o doamn şi pe o sor . În afar de ei doi şi de doamna
Coilers, vecina cea slugarnic , nimeni nu se amesteca în aceast conversa ie,
ceea ce p rea s -1 nec jeasc pe Herbert. Discu ia nu p rea s se sfârşeasc
prea repede când, deodat , pajul intr , vestind o nenorocire casnic .Într-adev r,
buc t reasa greşise friptura. Pentru prima oar atunci, spre uimirea mea f r
seam , îl v zui pe domnul Pocket liniştindu-se, prin executarea unor gesturi,
care mi se p rur cu totul neobişnuite, dar care nu f cur nici o impresie asupra
celorlal i şi cu care aveam s m obişnuiesc şi eu pân la urm . Puse jos cu itul
de t iat friptura şi furculi a, îşi înfipse mâinile în p rul lui ciufulit şi se p rea
c face sfor ri uriaşe pentru a se ridica pe el însuşi în sus, tr gându-se de p r.
Dup ce f cu aceste gesturi, f r s izbuteasc s se ridice, îşi relu liniştit
îndeletnicirea de dinainte.
Doamna Coilers schimb subiectul şi începu s m m guleasc . În
primele clipe îmi pl cu, dar m m gulea în chip atât de grosolan, încât, în
curând, îmi trecu toat pl cerea. Avea un fel şerpuit de a se apropia de mine,
când pretindea c se intereseaz de locurile şi de prietenii pe care îi p r sisem,
care, într-adev r, îmi amintea de un şarpe cu limba despicat ; şi când se
n pustea, din când în când, spre Startop (care nu prea vorbea cu ea) şi spre
Drummle (care vorbea şi mai pu in), eu îi fericeam pe amândoi, fiindc st teau
de cealalt parte a mesei.
Dup mas , fur aduşi şi copiii, iar doamna Coilers începu s fac
comentarii pline de admira ie asupra ochilor, nasurilor şi picioarelor lor, ceea
ce era un fel foarte potrivit de a le face educa ia. Erau patru feti e şi doi
b ie aşi, în afar de cel mai mic, care putea s fie una sau alta, şi de urm torul
care înc nu era nici una, nici alta. Copiii au fost aduşi în untru de Flopson şi
Millers, ca şi cum aceşti doi ofi eri, în lips de vreo îns rcinare special , s-ar fi
îndeletnicit cu recrutarea de copii şi i-ar fi prins pe aceştia; iar doamna Pocket
se uita la cei ce ar fi trebuit s fie nişte pui de nobili, ca şi cum s-ar fi gândit c
mai avusese odat pl cerea s -i inspecteze şi ca şi cum n-ar fi ştiut ce s fac cu
ei.
- Da i-mi furculi a, doamn , şi lua i copilul, spuse Flopson. Nu aşa,
vre i s cad cu capul sub mas ?
În urma acestui sfat, doamna Pocket îl lu altminteri şi-l aşez cu capul
pe mas , lucru ce se semnal celor de fa printr-o zguduitur zdrav n .
- Doamne sfinte! Da i-mi-l înapoi, spuse Flopson, şi dumneata,
domnişoar Jane, vino s -i dansezi copilului!
Una dintre ferite, un pumn de copil, care îşi luase de timpuriu sarcina
de a avea grij de ceilal i, plec de la locul ei, veni lâng mine şi începu s se
apropie şi s se dep rteze în pas de dans de copil, pân ce aceasta încet cu
plânsul şi începu s râd . Copiii râdeau cu to ii şi domnul Pocket (care între
timp încercase de dou ori s se ridice tr gându-se de p r) râse şi el şi atunci
râser m cu to ii şi ne înveselir m.
Flopson îndoi copilul din încheieturi ca pe o p puş olandez şi izbuti
s -l aşeze f r nici un accident în poala doamnei Pocket, apoi îi d du mititelului
sp rg torul de nuci ca s se joace cu el, atr gând aten ia doamnei Pocket asupra
faptului c mânerele acestui instrument nu prea se împ cau cu ochii copilului şi

123
îns rcinând-o pe domnişoara Jane, cu glas aspru, s aib şi ea grij . Pe urm
cele dou d dace ieşir din odaie şi se înc ierar cu pajul care ne servise şi care
cu siguran c -şi pierduse jum tate din nasturi la masa de joc.
Eu m sim eam foarte prost, fiindc doamna Pocket începu o discu ie
cu Drummle, cu privire la doi barone i, în timp ce mânca o portocal împ r it
în felii şi muiat în vin cu zah r, uitând cu totul de copilul din poal , care f cea
cele mai însp imânt toare mişc ri cu sp rg torul de nuci.
În cele din urm , micu a Jane, v zând c creierii fragezi ai copilului
erau în primejdie, se scul de la locul ei şi, prin diferite şiretlicuri, scoase arma
din mâinile lui. Doamna Pocket, care tocmai îşi ispr vise portocala, se ar t
nemul umit de acest lucru şi spuse feti ei:
- Copil r u ce eşti, cum îndr zneşti? Du-te şi aşeaz -te la locul t u
numaidecât.
- M mico, bâigui feti a, şi-ar fi scos ochii.
- Cum îndr zneşti s spui asta? r spunse doamna Pocket. Du-te şi
aşeaz -te la locul t u numaidecât.
Demnitatea doamnei Pocket era atât de zdrobitoare, încât m sim eam
copleşit, ca şi cum eu aş zgând rit-o prin cine ştie ce vin .
- Belinda, interveni domnul Pocket din cel lalt cap t al mesei. Cum po i
fi atât de absurd ? Jane s-a amestecat doar s apere mititelul.
- Nu îng dui nim nui s se amestece, spuse doamna Pocket. Şi m mir ,
Matthew c , dup p rerea ta, lumea trebuie s m jicneasc , amestecându-se în
treburile mele.
-Doamne fereşte! f cu domnul Pocket, într-o izbucnire de dezn dejde
dureroas . Trebui s l s m copiii s se omoare cu sp rg torul de nuci şi s nu-i
salv m?
- Nu vreau ca Jane s se amestece, spuse doamna Pocket cu o privire
majestuoasa c tre mica vinovat . Doar ştii cine a fost bunicul meu! Tocmai
Jane!
Domnul Pocket îşi înfipse iar şi mâinile în p r şi, de data aceasta, într-
adev r se ridic pu in de pe scaun.
- Auzi ce spune! strig el neputincios, adresându-se elementelor
naturii. S laşi copiii s se omoare cu sp rg torul de nuci, din pricina rangului
bunicilor! Apoi se l s din nou pe scaun şi t cu.
În timpul acesta, noi ne uitam cu to ii stingheri i la fa a de mas . Urm
o pauz , în timpul c reia nevinovatul şi nepotolitul copilaş f cu câteva s rituri
şi ganguri c tre Jane, singurul membru al familiei (în afar de servitori), pe
care, dup p rerea mea, mititelul îl cunoştea.
- Domnule Drummle, spuse doamna Pocket, vrei s-o suni pe Flopson?
Jane, copil neascult tor ce eşti, du-te la culcare. Hai, mititelule, vino cu
m mica!
Mititelul, care era cinstea personificat , se împotrivi cu toat t ria. Se
îndoi deasupra bra ului doamnei Pocket, ar tându-ne o pereche de pantofiori
împleti i şi nişte picioruşe cu gropi e, în loc s ne arate obrajii şi a fost dus
afar în stare de revolt . Şi, în cele din urm , tot câştig , c ci, dup câteva
minute, îl v zui prin fereastr în bra ele lui Jane.
Ceilal i cinci copii mai r maser la mas , c ci Flopson avea o treab
personal de rezolvat şi altcineva nu avea grij de ei. Astfel, îmi d dui seama

124
de rela iile dintre ei şi domnul Pocket, rela ii care au fost date la iveal în
chipul urm tor. Domnul Pocket, mai nedumerit ca de obicei şi cu p rul ciufulit,
se uit la ei, timp de câteva clipe, ca şi cum n-ar fi în eles de ce locuiau şi
mâncau în casa aceea şi de ce natura nu-i încartiruise în alt parte. Apoi, cu
glas distant de misionar, le puse câteva întreb ri, ca, de pild , de ce Joe avea o
gaur în guleraş şi el r spunse:
- T ticule, Flopson a spus c mi-o cârpeşte când o avea timp. Sau de ce
avea Fany o bub şi ea spuse:
- T ticule, a spus Millers c -mi pune o compres , dac nu uit . Apoi, pe
domnul Pocket îl cuprindea dragostea p rinteasc şi d dea câte un şiling
fiec rui copil, trimi ându-i s se joace. În timp ce ei ieşeau, el f cea o sfor are
puternic , de a se ridica de pe scaun tr gându-se de p r şi, în cele din urm ,
înl tura problema din mintea lui f r s-o dezlege.
Seara, lumea se ducea la vâslit, pe fluviu. Deoarece Drummle şi Startop
aveau câte o barc , mi-am spus c trebuie s -mi fac şi eu rost de una şi s -i las
în urm pe amândoi. Eram destul de priceput la toate sporturile pe care le
practic b ie ii de la ar dar, fiindc îmi d dusem seama e stilul meu nu era
destul de elegant pentru Tamisa — ca s nu mai vorbesc de alte ape — m
hot râi s iau lec ii de la câştig torul unui concurs de vâslit, care îşi f cea de
obicei cursa chiar în fa a casei noastre şi cu care f cui cunoştin prin noii mei
alia i. Aceast persoan cu autoritate m puse r u în încurc tur , spunându-mi
c am un bra de fierar. Dac ar fi şt ut c -l paşte primejdia de a-şi pierde
elevul, din pricina acestui compliment, m îndoiesc c l-ar mai fi f cut. Masa
de sear era gata, când ajunser m acas şi cred c am fi fost cu to ii foarte
veseli, dac nu s-ar fi întâmplat o nepl cere casnic . Domnul Pocket era foarte
bine dispus când intr jupâneasa şi spuse:
- Dac nu v sup ra i, conaşule, aş vrea s v spun ceva.
- S -i spui ceva conaşului? întreb doamna Pocket, care se sim ea din
nou r nit în demnitatea ei. Ce- i trece prin gând? Du-te şi vorbeşte cu Flopson.
Sau cu mine dar alt dat .
- Nu v sup ra i, spuse fata, dar aş vrea s vorbesc numaidecât cu
conaşul.
La aceste vorbe, domnul Pocket ieşi din odaie şi noi f cur m ce ne t ie
capul pân ce se întoarse.
- S - i spun ceva frumos, Belinda, spuse domnul Pocket, întorcându-se
cu o înf işare îndurerat ba chiar dezn d jduit . Buc t reasa zace beat moart
pe podeaua din buc t rie şi, în dulap, st o leg tur cu unt pe care ea spune
c vrea s -l vând drept untur !
Doamna Pocket se ar t mişcat şi binevoitoare:
-Aceasta-i treaba nesuferitei de Sofia! spuse ea.
- Ce vrei s spui, Belinda? întreb domnul Pocket.
- Sofia i-a spus, l muri doamna Pocket. N-am v zut-b eu cu ochii mei
şi n-am auzit-o cu urechile mele, când a venit adineaori în odaie şi a spus c
vrea s - i vorbeasc ?
- Doar m-a dus pân jos, r spunse domnul Pocket, şi mi-a ar tat femeia
şi leg tura.
- Şi tu, Matthew, o aperi, spuse doamna Pocket, deşi f cea t r boi?
Domnul Pocket scoase un geam t jalnic.

125
- De aceea sunt eu nepoata bunicului meu, ca s nu însemn nimic în
casa aceasta? spuse doamna Pocket. Afar de asta, buc t reasa a fost totdeauna
o femeie cuviincioas şi, când a intrat în serviciu, mi-a spus c simte c sunt
n scut pentru a fi duces .
În odaie se afla o canapea, pe care domnul Pocket se l s în atitudinea
gladiatorului muribund. Din aceast pozi ie, îmi spuse cu glas surd:
- Noapte bun , domnule Pip, tocmai când socoteam şi eu c ar fi mai bine s -i
las şi s m duc la culcare

XXIV
Dou sau trei zile mai târziu, dup ce m instalasem în odaia mea, m
plimbasem prin Londra în toate direc iile şi cump rasem tot ce-mi dorea inima,
domnul Pocket şi cu mine avur m o convorbire lung . Ştia mai multe lucruri
despre viitorul meu decât ştiam eu, c ci f cea mereu aluzie la ceea ce spusese
domnul Jaggers, anume c nu eram destinat nici unei profesiuni şi c , pentru
viitorul care m aştepta, era deajuns dac eram în stare "s m in pe picioare"
ca şi ceilal i tineri care tr iau în belşug. Desigur c am fost şi eu de aceeaşi
p rere, fiindc nu vedeam cum ar fi putut s fie altfel.
M sf tui s încerc s cunosc diferite locuri din Londra, ca s cap t picul
de cunoştin e de care aveam nevoie şi s -l investesc pe el cu func ia de c l uz
şi de director de studii. N d jduia c , fiind ajutat în chip inteligent, m voi
ciocni de pu ine greut i şi c voi fi în curând în stare s m lipsesc de orice alt
ajutor, în afar de al lui. Prin felul cum îmi spunea cuvintele acestea, izbuti de
minune s stabileasc o atmosfer de încredere între noi; şi pot spune de pe
acum c şi-a îndeplinit întotdeauna cu atâta zel îns rcinarea, încât m-a f cut şi
pe mine zelos în îndeplinirea sarcinilor mele fa de el. Dac el, ca înv tor,
s-ar fi purtat cu nep sare, nu m îndoiesc c eu, ca elev, m-aş fi purtat la fel;
dar el nu-mi d du putin a unor astfel de scuze şi ne purtar m amândoi frumos
unul fa de cel lalt. Şi nici nu mi s-a p rut vreodat c în leg turile lui de
tutore cu mine exista ceva caraghios, c ci nu vedeam în el decât ceea ce era
serios, cinstit şi bun. Dup ce hot râsem aceste chestiuni, ba chiar ajunsesem
atât de departe, încât eu m apucasem serios de înv tur , mi se p ru c , dac
mi-aş p stra odaia din hanul lui Barnard, via a mi-ar fi mult mai pl cut , iar
purt rile mele nu vor fi nicidecum mai proaste, fiindc tr iam în tov r şia lui
Herbert. Domnul Pocket nu se împotrivi, dar st rui asupra faptului c trebuia s
supun propunerea custodelui meu, înainte de a lua vreo hot râre. Am sim it
numaidecât c scrupulele lui se datorau gândului c planul meu îi va micşora
lui Herbert cheltuielile, aşa c m-am dus la Little Britain, ca s -i împ rt şesc
domnului Jaggers dorin a mea.
- Dac aş putea s cump r mobila, care a fost închiriat pentru mine,
spusei eu, şi înc vreo dou , trei lucruri, m-aş sim i ca acas .
- Fie! f cu domnul Jaggers, râzând scurt. i-am spus eu c ai s te
descurci. Bine! Cât î i trebuie?
I-am r spuns c nu ştiu cât.
- Hai! f cu domnul Jaggers. Cât? Cincizeci de lire?
- O, nu, nici pe departe..
- Cinci lire? întreb domnul Jaggers. Sc derea era atât de mare, încât

126
spusei încurcat:
- O, mai mult.
- Mai mult, aşa-i? spuse domnul Jaggers, aştepând r spunsul meu cu
mâinile în buzunare, capul într-o parte şi ochii a inti i pe peretele din fa a mea.
Cu cât mai mult?
- E greu s fixezi o sum , r spunsei eu şov ind.
- Hai! f cu domnul Jaggers. Hai s hot râm. De dou ori cinci ajunge?
De trei ori cinci ajunge? De patru ori cinci ajunge?
I-am spus c , dup p rerea mea, atât ajunge.
- De patru ori cinci zici c ajunge, aşa-i? spuse domnul Jaggers
încruntându-se. Acum, cât zici c face de patru ori cinci?
- Cât face?
- Da! f cu domnul Jaggers. Cât?
- Cred c trebuie s -mi da i dou zeci de lire, am spus eu, zâmbind.
- Nu te-am întrebat cât trebuie s - i dau eu, dragul meu, spuse domnul
Jaggers, cl tinând atotştiutor din cap, în semn de împotrivire. Vreau s ştiu cât
zici dumneata c face:
- Dou zeci de lire, f r îndoial .
- Wemmick! strig domnul Jaggers, deschizând uşa biroului. Ia o
chitan de la domnul Pip şi d -i dou zeci de lire.
Acest fel foarte hot râtor de a lucra în afaceri f cu o impresie
hot râtoare, dar nu prea pl cut asupra mea. Domnul Jaggers nu râdea
niciodat ; în schimb purta ghete mari şi lustruite, care scâr âiau; şi, când îşi
l sa greutatea corpului pe ghete şi-şi apleca capul, îmbinându-şi sprâncenele, în
aşteptarea unui r spuns, ghetele scâr âiau întocmai ca un râs uscat şi b nuitor.
Deoarece tocmai ieşise din odaie şi fiindc Wemmick era foarte vesel şi
vorb re , în ziua aceea, i-am spus c m nel muresc purt rile domnului
Jaggers.
- Spune-i aceasta şi o s-o ia drept compliment, îmi r spunse Wemmick;
el nici nu vrea s fie l murit. O! f cu el, v zându-m uimit. Nu-i firea lui de
vin , e din pricina profesiei, numai din pricina profesiei.
Wemmick şedea la pupitru şi ron ia un biscuit tare şi uscat; din când în
când, arunca firimiturile în gura lui, care sem na cu o cr p tur , ca şi cum le-ar
fi aruncat într-o cutie cu scrisori.
- Întotdeauna mi se pare, spuse Wemmick, c a întins o curs şi c st
la pând . Deodat , ac, te-a prins!
F r s -mi exprim p rerea potrivit c reia cursele de oameni nu fac parte
din pl cerile vie ii, i-am spus c -l socoteam pe domnul Jaggers foarte iscusit.
- E adânc, spuse Wemmick, ca Australia. Ar t cu tocul spre uşa
biroului, ca s -mi arate c alesese Australia în figura lui de stil, fiindc era de
cealalt parte a globului. Dac ar exista ceva mai adânc, ad ug Wemmick,
aducând tocul înapoi spre foaia de hârtie, atunci aşa ar fi.
Apoi, eu îi spusei c , dup câte vedeam, treburile mergeau bine şi
Wemmick spuse:
- Grozav! Şi apoi îl întrebai dac lucreaz mul i secretari aici şi el îmi
r spunse:
- Nu prea ne încurc m noi cu mul i secretari, fiindc nu exist decât un
singur Jaggers şi oamenii nu-l vor decât pe el. Vrei s -i vezi? Eşti doar de-al

127
nostru, nu?
Am primit propunerea. Dup ce a aruncat tot biscuitul în cutia de
scrisori şi mi-a dat suma pe care o scosese dintr-o caset închis în casa de
bani, a c rei cheie o inea pe undeva pe la spate şi o scotea prin gulerul hainei
ca pe o codi de purcel, am urcat sus. Casa era întunecoas şi d p r nat şi
umerii soioşi, care l saser urme în odaia domnului Jaggers, parc s-ar fi târât
ani de-a rândul în sus şi în jos pe sc ri. La etajul întâi, în odaia din fa , un
secretar mare, gras şi buh it, care sem na fie cu un hangiu, fie cu un om care se
îndeletniceşte cu prinsul şobolanilor, era foarte adâncit într-o discu ie cu trei
sau patru oameni cam jerpeli i cu care vorbea f r fasoane, aşa cum vorbea
toat lumea de aici cu cei care contribuiau-la umplerea l zilor domnului
Jaggers.
- Ticluiesc împreun m rturia pentru Curtea cu Juri, m l muri domnul
Wemmick, dup ce ieşir m din odaie.
În odaia de deasupra, un secretar l os şi moale ca un terrier, pe care
st pânul ar fi uitat s -1 tund de când era c eluş, st tea şi el de vorb cu un
om cu ochii blegi, despre care domnul Wemmick îmi spuse c e turn tor, c nu
stingea niciodat focul de sub cazanul de topit şi c mi-ar fi topit orice i-aş fi
cerut; bietul om p rea atât de n duşit, de parc şi-ar fi încercat meşteşugul
asupra lui însuşi. Într-o od i din fund, un om cu capul între umeri şi fa a
înf şurat într-o flanel murdar , îmbr cat în nişte haine vechi şi negre care
p reau ceruite de lustruite ce erau, st tea aplecat şi transcria pe curat cele
scrise de ceilal i doi domni, spre folosin a domnului Jaggers.
Aceasta era toat institu ia. Dup ce coborâr m scara, domnul
Wemmick m conduse în odaia custodelui meu şi-mi spuse:
- Pe aceasta ai v zut-o?
- Dac nu te superi, spusei eu, deoarece cele dou busturi care se uitau
chiorâş îmi atraser din nou aten ia; pe cine reprezint acestea?
- Acestea? întreb Wemmick, suindu-se pe un scaun şi suflând praful de
pe cele dou capete înfior toare, înainte de a le lua jos. Grozavi sunt aceştia
doi. Noi clien i vesti i de-ai noştri, care ne-au adus faima. Tipul acesta (ce ţi-o
fi venit s cobori de pe locul t u noaptea şi s -ţi bagi nasul înc limar ca s
r mâi cu pata pe sprâncean , p c tosule!),acesta şi-a ucis st pânul şi, având în
vedere c nu s-au g sit dovezi împotriva lui, nu a p it nimic.
- Chiar aşa ar ta? întrebai eu, îndep rtându-m de monstrul acela, în
timp ce Wemmick îi cur a sprânceana cu scuipat şi apoi o ştergea cu mâneca
hainei.
- Dac aşa ar ta? Leit el. Mulajul a fost f cut la Newgate, îndat dup
ce l-au ridicat. M îndr geai grozav, aşa e, şmecher b trân ce eşti? spuse
Wemmick. Apoi îmi explic aceast ieşire dr g stoas , ar tându-mi broşa cu
femeia şi cu salcia plâng toare de lâng mormântul cu urna şi-mi spuse:
- A comandat-o anume pentru mine!
- Doamna reprezint pe cineva? întrebai eu.
- Nu, r spunse Wemmick. Doar aşa, de haz. Îţi pl cea s faci haz, aşa-?.
Nu, nici urm de doamn în procesul acesta, domnule Pip, doar una, şi aceea nu
era sub iric şi nobil . Şi, pe aceea, Doamne fereşte, n-ai fi v zut-o îngrijind de
o urn . Doar dac ar fi fost ceva b utur în untru. Preocupat de broşa,
Wemmick puse bustul la locul lui şi lustrui broşa cu batista.

128
- Şi cel lalt, tot aşa a sfârşit-o şi el? întrebai eu. Arat la fel.
- Ai dreptate, spuse Wemmick. Aşa arat cu to ii. Ca şi cum una dintre
n ri le-ar fi fost prins cu o undi prins de un fir de p r de cal. De, tot aşa a
sfârşit-o şi acesta; sfârşitul lor firesc, crede-m . Ştrengarul acesta ticluia
testamente, dac nu cumva trimitea şi pe testatori pe lumea cealalt . Şi,
totuşi, erai o lichea de soi (domnul Wemmick vorbea cu el) şi spuneai c ştii s
scrii greceşte. Aiurea, l ud rosule! Ce mai mincinos era! În via a mea n-am
v zut aşa mincinos! Înainte de a-şi aşeza r posatul prieten pe raft, domnul
Wemmick puse mâna pe cel mai mare dintre inelele lui de doliu, spunând:
- A trimis s mi-l cumpere în ajun, ştii?
În timp ce Wemmick aşeza cel de al doilea bust pe raft şi cobora de pe
scaun, îmi trecu prin minte c toate giuvaerurile lui trebuie s fi avut aceeaşi
origine. Deoarece vorbise cu atâta uşurin despre lucrurile acestea, îndr znii
s -l întreb dac era într-adev r aşa, când îl v zui din nou în fa a mea,
ştergându-şi mâinile de praf.
- Da, sigur, r spunse el; toate acestea sunt daruri de acelaşi soi. Ştii,
unul aduce pe altul, aşa se întâmpl . Eu le primesc întotdeauna cu pl cere. Sunt
curiozit i. Şi apoi, sunt lucruri de valoare. Poate c nu sunt chiar aşa de
pre ioase, dar sunt portative şi totuşi au o oarecare valoare. Pentru dumneata, pe
care te aşteapt un viitor str lucit, poate c n-au însemn tate, dar eu m-am
c l uzit întotdeauna dup deviza: Pune mâna pe orice fel de proprietate
portativ .
Dup ce îmi manifestai respectul pentru aceast deviz luminoas ,
Wemmick urm cu glas prietenos:
- Dac vreodat n-o s ai ceva mai bun de f cut, te-ar sup ra s vii s
m vezi acas la mine, la Walworth? Î i pot oferi un pat şi ar fi o cinste pentru
mine. N-am prea multe lucruri s - i ar t; dar poate c i-ar pl cea s te ui i la
câteva mici curiozit i dintre acestea; şi grozav e de pl cut s locuieşti într-o
vil cu gr dini .
I-am r spuns c aş fi încântat s m bucur de ospitalitatea lui.
- Mul umesc, spuse el; o s ne în elegem asupra unei zile care s - i
convin . Ai luat vreodat masa cu domnul Jaggers?
- Înc nu.
- Bine, f cu Wemmick. O s - i dea vin şi înc un vin bun. O s - i dea şi
punch şi nu din cel obişnuit. Şi s - i mai spun ceva. Când ai s iei masa cu
domnul Jaggers, s te ui i la îngrijitoarea lui.
- O s v d ceva neobişnuit?
- Ştiu eu?! spuse Wemmick; ai s vezi o fiar domesticit . Ai s -mi spui
c aceasta nu e ceva neobişnuit, dar eu î i r spund c depinde de cât de
s lbatic era fiara la început şi de cât de mult a fost domesticit . Nu vreau s - i
stric p rerea despre domnul Jaggers. Dar fii atent.
I-am f g duit c voi face aşa, c ci vorbele lui îmi stârniser curiozitatea
şi interesul. Îmi luai r mas bun şi el m întreb dac n-aş vrea s -mi pierd cinci
minute ca s -l v d pe domnul Jaggers "la treab ".
R spunsei c da, mai ales c nu în elegeam prea bine la ce "treab " îl
vom g si pe domnul Jaggers. Pornir m spre oraş şi merser m pân la un
tribunal în esat de lume unde o rud de sânge (în în elesul ucigaş al cuvântului)
a r posatului, care avea gustul tr snit de a da broşe în dar, st tea pe banca

129
acuza ilor, mestecând stingherit; între timp, custodele meu lua interogatoriul
sau interogatoriul contradictoriu — nu ştiu care din dou , unei femei, b gând
groaza în ea şi în toat lumea de fa . Dac cineva, oricine ar fi fost, spunea o
vorb care nu-i pl cea, domnul Jaggers cerea numaidecât s fie "notat ". Dac
cineva nu voia s recunoasc un mumit lucru, spunea:
- Las c scot eu totul de la dumneata, şi dac cineva recunoştea,
exclama:
- Acum te-am prins! Când îl vedeau mişcându-şi degetul, magistra ii
tremurau. Ho ii şi cei care îi prinser pe ho i îi urm reau cuvintele deopotriv
de vr ji i şi de însp imânta i şi se ghemuiau de groaz , când un singur fir din
sprâncenele lui se zbârlea spre ei. Nu puteam s -mi dau seama de care parte era
el, pentru c mi se p rea c -i macin pe to i ca într-o râşni ; atât ştiu c , în
clipa în care m-am strecurat afar în vârful picioarelor, nu era de partea Cur ii,
fiindc îl f cea pe bietul b trân preşedinte s op ie cu picioarele pe sub mas ,
învinuindu-l pentru purtarea lui din ziua aceea ca reprezentant al legii şi al
Justi iei şi ca preşedinte al Cur ii.

XXV
Bentley Drummle, care era un individ atât de posac încât când punea
mâna pe o carte i se p rea c autorul îi adusese vreo ocar , nu avea o purtare
mai pl cut nici fa de amicii lui. Greoi la înf işare şi mişc ri şi greu de cap,
avea o fa nep s toare, greoaie şi o limb bleaga, care se l f ia în gura lui aşa
cum se l f ia el prin od i. Şi, pe deasupra, mai era şi leneş, închipuit, zgârcit,
închis şi b nuitor. Era de fel dintr-o familie bogat din -Somersetshire şi bie ii
lui p rin i crescuser aceast împreunare de defecte pân când descoperir c
b iatul era major şi n t r u. Aşadar, când Bentley Drummle venise la domnul
Pocket, era cu un cap mai înalt decât gazda lui şi cu o duzin de capete mai lat
decât majoritatea oamenilor.
Startop fusese r sf at de o mam slab de înger şi inut acas , în
vremea când ar fi trebuit s se duc la şcoal ; era foarte legat de mama lui, pe
care o admira nespus. Avea tr s turi gingaşe de femeie şi era, — dup cum ai
putea s vezi, deşi n-ai v zut-o niciodat , îmi spunea Herbert — leit maic -sa.
Era, prin urmare, firesc s -l îndr gesc mai mult pe el decât pe Drummle şi, înc
de la primele noastre plimb ri cu barca pe înserat, s st m de vorb amândoi de
la o barc la alta, vâslind spre cas , în timp ce Bentley Drummle venea singur
pe dâra pe care o l sau b rcile noastre, croindu-şi drum prin p puriş, pe sub
malurile înalte. Se târa întotdeauna de-a lungul malului ca o amfibie stângace,
chiar când fluxul ar fi putut s -l duc cu iu eal : şi, de câte ori m gândesc la
el, îl v d venind în urma noastr pe întuneric sau luptându-se cu valurile
stârnite de vâslele noastre, în timp ce noi înaintam prin lumina apusului sau în
lumina lunii, care se aprindea în mijlocul fluviului.
Herbert era tovar şul meu de fiecare zi şi eram buni prieteni. Împ r eam
barca cu el, ceea ce îl aducea foarte des la Hammersmith; iar faptul c eram
p rtaş la odaia lui, m f cea s m duc des la Londra. F ceam drumul dintre
aceste dou locuri, la orice or din zi şi din noapte. Şi acum înc mi-e drag
drumul acela, deşi nu mai este atât de frumos ca atunci, în amintirea acelor
vremuri de tinere e neprih nit şi de speran .

130
Locuiam de o lun sau dou la familia Pocket, când domnul şi doamna
Camilla se întoarser . Camilla era sora domnului Pocket. Georgiana, pe care o
v zusem tot atunci, la domnişoara Havisham, sosi şi ea. Femeia aceasta de
nesuferit, care d dea asprimii ei numele de religie şi ficatului ei numele de
iubire, era vara domnului Pocket. Oamenii aceştia m urau cu ura l comiei şi a
dezam girii. Adev rul e c , de când îmi surâdea norocul, m linguşeau cu
slug rnicia cea mai josnic . Fa de domnul Pocket, pe care îl socoteau un copil
b trân, ce habar nu avea de interesele lui, se purtau cu îng duin a aceea
binevoitoare cu care îi mai auzisem vorbind şi alt dat . Pe doamna Pocket o
dispre uiau; în schimb, admiteau c biata f ptur suferise dezam giri amarnice
în via a ei, fiindc acest lucru r sfrângea o lumin prielnic şi asupra lor.
Aceasta era lumea în care tr iam eu şi unde începui s m îngrijesc de
educa ia mea. Încetul cu încetul, m-am ales cu obiceiuri foarte costisitoare şi
am început s cheltuiesc atâ ia bani, încât, dup câteva luni, m cuprinse
spaima, dar, de bine, de r u, tot m ineam de carte. Aceasta nu dovedea alt
merit special decât c aveam destul bun sim ca s -mi cunosc cusururile. Cu
ajutorul domnului Pocket şi al lui Herbert, am înaintat repede; cu aceşti oameni,
care îmi d deau mereu ghes de câte ori era nevoie, al turi de mine şi cu un
drum lipsit de piedici în fa a mea, ar fi trebuit s fiu un prost nac ca Drummle
ca s nu fac cât am f cut.
Nu-l v zusem pe domnul Wemmick de câteva s pt mâni, când, într-o
bun zi, îmi d du în gând s -i scriu un bilet, cum c mi-ar face pl cere s trec
s -l iau şi s ne ducem împreun acas la el. El îmi r spunse c i-ar face
bucurie şi c m aşteapt la birou la ora şase. M dusei acolo şi, de îndat ce
sun ceasul, el îşi ascunse cheia casei de bani, sub hain , la spate.
- Te-ai gândit s mergem pe jos pân la Walworth? M ntreb el.
- Sigur, r spunsei eu, dac î i face pl cere.
- Chiar foarte mult , spuse Wemmick. Fiindc am stat cu picioarele
sub pupitru toat ziua şi aş vrea s le dezmor esc. S - i spun, mai întâi ce avem
ast sear la mas , domnule Pip. Avem tocan f cut în cas şi friptur rece de
g in . Cred c -i moale, fiindc st pânul pr v liei de unde am cump rat, a fost
jurat zilele trecute, într-unul din procesele noastre şi i-am dat drumul
numaidecât. I-am amintit de aceasta, când am cump rat g ina şi i-am spus:
- Alege una bun , m i englezule, fiindc dac am fi vrut s te inem
înc o zi, dou n-ar fi fost mare lucru pentru noi. Şi el mi-a spus:
- D -mi voie s - i d ruiesc cea mai frumoas g in din pr v lie.
Desigur c i-am dat voie. Pân una alta, e proprietate portativ . Sper c n-ai
nimic împotriva unui p rinte b trân?
Eu credeam ca tot mai vorbeşte de g in , dar el ad ug :
- Fiindc locuiesc împreun cu tat l meu, un om b trân. Eu îi r spunsei
ceea ce îmi dicta polite ea.
- N-ai luat masa cu domnul Jaggers? spuse el în timpul drumului.
- Înc nu.
- Mi-a spus şi el azi dup amiaz , când a auzit c vii. N d jduiesc c te
va invita mâine. Vrea s -i cheme şi pe prietenii dumitale. Trei, ai trei prieteni
intimi? R spunsei:
- Da.
- Ştii, vrea s cheme toat banda. Nu prea m sim eam m gulit de acest

131
cuvânt. Şi orice o s v dea de mâncare, s ştii c o s fie bun. S nu te aştep i
la multe feluri, dar o s fie minunat. Şi mai e ceva ciudat în casa lui, urm
Wemmick, dup o pauz de o clip , ca şi cum observa ia cu privire la
îngrijitoare ar fi fost subîn eleas . Niciodat nu z vor şte vreo uş sau vreo
fereastr , în timpul nop ii.
- Nu-l fur nimeni niciodat ?
- Niciodat ! r spunse Wemmick. El spune în auzul tuturor: Vreau
s -l v d pe omul care o s m fure pe mine. Doamne, dac nu l-am auzit de o
sut de ori, nu l-am auzit niciodat , spunând cuvintele acestea unor pungaşi
cunoscu i, în biroul din fa . Ştiţi unde locuiesc; niciodat nu se trage z vorul
la mine acas . De ce nu daţi lovitura? Hai, ce, nu v ispiteşte? Ei bine, nici un
om n-are destul îndr zneal ca s încerce fie de dragul banilor, fie cine ştie
pentru ce.
- Aşa groaz le este de el? întrebai eu.
- Groaz ? spuse Wemmick. Te cred c le este groaz . E iscusit pân şi
în felul cum îi provoac . Dar, trebuie s c nici urm de argint nu exist în casa
Iui. Toate lingurile sunt din metal de Britania.
- Aşa c nu s-ar alege ei cu prea mult, spusei eu, chiar dac ...
- A! Dar el s-ar alege cu mult, spuse Wemmick, retezându-mi vorba. Şi
ei ştiu aceasta. S-ar alege cu vie ile lor, cu vie ile a zeci dintre ei. Tot ce-ar vrea
ar ob ine şi e cu neputin s spui c n-ar izbuti el s ob in ceva, când şi-a
b gat în cap.
C zusem tocmai pe gânduri cu privire la puterea custodelui meu, când
Wemmick observ :
- Cât despre lipsa de argint rie din cas , aceasta-i adâncimea lui. Aşa
cum un fluviu are adâncimea lui fireasc , aşa are şi el, adâncimea lui fireasc .
Dar uit -te la lan ul ceasului lui. Acela e veritabil, nu glum .
-E foarte masiv, spusei eu.
- Masiv? repet Wemmick. Cred şi eu. Şi ceasul lui e un ceas de aur cu
repeti ie care, dac nu pre uieşte o sut de lire, nu pre uieşte nici un penny.
Domnule Pip, sunt vreo şapte sute de pungaşi în oraşul acesta, care ştiu despre
acest ceas, dar nu exist un b rbat, o femeie sau un copil printre ei care s nu
recunoasc cel mai mic inel din lan ul ceasului şi s nu-1 arunce de parc ar fi
fier roşu, dac l-ar ademeni cineva s pun mâna pe el.
Cu poveşti din acestea şi apoi cu discu ii mai generale trecu timpul şi
drumul, pân când domnul Wemmick m înştiin a c ajunsesem în districtul
Walworth.
Walworth era o îmbinare de uli e negre, de şan uri şi de gr dini e şi
p rea un loc destul de plicticos.
Wemmick avea o c su de lemn în mijlocul unui petec de gr din şi
acoperişul casei era g urit şi vopsit ca o baterie din care ies evi de puşc .
- E opera mea, spuse Wemmick. E dr gu , nu-i aşa?
Eu am izbucnit în laude. Cred c era casa cea mai mic pe care o
v zusem vreodat ; avea nişte ferestre gotice foarte ciudate (cele mai multe erau
false) şi o uş gotic , atât de mic încât abia puteai intra.
- Vezi, aceea e o pr jin adev rat de steag, m l muri Wemmick, şi în
fiecare duminic înal un steag adev rat. Uit -te aici! Dup ce am trecut podul,
îl ridic — aşa — şi tai orice comunica ie cu exteriorul.

132
Podul era o scânduric aşezat pe o pr pastie de vreo patru picioare
l ime şi dou adâncime. Dar era o pl cere s vezi mândria cu care Wemmick îl
ridic şi îl fixa. În timp ce f cea treaba aceasta, zâmbea cu un adev rat zâmbet
de bucurie, nu cu surâsul lui mecanic din totdeauna.
- În fiecare sear , la ora nou , dup ora Greenwich-ului se aude o
împuşc tur , spuse Wemmick. Acolo, vezi? Şi când sim i zguduitura, zici c -i
arm de r zboi, nu glum .
Piesa de artilerie de care vorbea Wemmick era montat într-o fort rea
special f cut din z brele şi ap rat de ploaie cu ajutorul unui acoper mânt de
muşama, care sem na cu o umbrel .
- Pe urm , la spate, spuse Wemmick, ştii, nu la vedere, ca s nu se
creeze suspiciuni asupra ideii de fortifica ie, fiindc principiul meu e: Dac ai
o idee, du-o la bun sfârşit şi r mâi la ea. Nu ştiu dac şi dumneata eşti de
aceeaşi p rere...
Eu spusei c desigur.
- La spate, e un cote cu un porc şi mai sunt câteva g ini, câ iva
iepuraşi; în afar de asta, vezi dumneata, fac şi eu sport şi sem n castrave i; la
mas , o s - i dai seama cum e salata pe care o cultiv eu. Aşa c , domnule Pip,
spuse Wemmick, cl tinându-şi capul şi zâmbind din nou, dar cu Seriozitate,
dac ne închipuim c locul a,cesta ar fi asediat, ne d m seama c , în ceea ce
priveşte proviziile putem rezista al dracului de mult timp.
La vreo câ iva yarzi mai încolo, se afla un umbrar de care te puteai
apropia numai umblând pe o potec plin de cotituri, aşa încât drumul pân la
umbrar dura mult timp. Aici g sir m câteva pahare preg tite. Punch-ul era pus
la r cit într-un lac ornamental, pe malurile c ruia se ridica umbrarul. Aceast
ap — cu o insul la mijloc, care nu p rea mai mare decât salata pe care trebuia
s o mânc m la masa de sear — era rotund şi Wemmick cl dise o fântân în
mijlocul ei, care, iac puneai în mişcare o morişc şi scoteai dopul dintr-o
eav , âşnea cu atâta putere, încât î i uda tot podul palmei.
- Eu sunt şi inginerul şi tâmplarul şi tinichigiul şi gr dinarul şi omul la
toate, spuse Wemmick, dup ce primi licit rile mele. Ştii, e foarte bine aşa. M
scap de toate pânzele de p ianjen, care se aga de mine la Newgate şi îi face
pl cere b trânului. Nu te deranjeaz dac te prezint chiar acum b trânului, nu-i
aşa? Nu te sup r ?
Îi exprimai zelul care m însufle ea pentru aceast prezentare şi ne
întoarser m la castel. În untru, lâng foc, şedea în tihn un om foarte b trân,
îmbr cat într-o hain de flanel ; era curat, vesel, bine îngrijit, dar surd cu
des vârşire.
- Ei, moşule, strig Wemmick, strângându-i vesel şi prietenos mâna.
Cum î i merge?
- Foarte bine, John, foarte bine! r spunse b trânul, ca şi cum ar fi în eles
întrebarea.
- Acesta este domnul Pip, moşule, spuse Wemmick, tare mi-ar pl cea
s -i auzi numele. F -i semn cu capul, domnule Pip; grozav îi place. F -i semn
cu capul, dac vrei, şi clipeşte din ochi!
- Casa aceasta frumoas ea fiului meu, domnule, strig b trânul, în timp
ce eu d deam din cap din toate puterile. Şi parcul e frumos. Cred c parcul şi
toate lucr rile de pe el ar trebui folosite de stat dup moartea fiului meu, pentru

133
distrac ia poporului.
- Grozav eşti de mândru de toate acestea, aşa este moşule? întreb
Wemmick, privindu-l pe b trân şi tr s turile lui aspre se îndulciser de tot; uite
un salut pentru tine şi d du vârtos din cap; şi înc unul tot pentru tine şi d du şi
mai vârtos din cap; aşa-i c - i place? Dac nu te oboseşte, domnule Pip —
m car c ştiu cât este de obositor pentru str ini, — vrei s -l mai cinsteşti cu un
semn din cap? Nici nu po i s - i închipui ce bucurie îi face.
Am dat din cap de câteva ori şi b trânul era în culmea fericirii. L-am
l sat dând de mâncare or t niilor şi ne-am aşezat sub umbrar, ca s ne bem
punch-ul; aici, Wemmick îmi spuse, în timp ce-şi fuma luleaua, c i-au trebuit
mul i ani ca s -şi aduc proprietatea la acest grad de perfec iune.
- E a dumitale, domnule Wemmick?
- Da, sigur! r spunse Wemmick. Am primit-o buc ic cu buc ic . E
scutit de d ri, ce Dumnezeu!
- Adev rat? îmi închipui c domnului Jaggers trebuie s -i plac .
- Nici n-a v zut-o, spuse Wemmick. Nici nu l-a v zut pe b trân. Nici
n-a auzit de el. Serviciul e una şi via a mea particular e alta. Când m duc la
serviciu, las castelul în urma mea şi când intru în castel, las serviciul în urm .
Dac nu i-e greu, i-aş fi recunosc tor dac ai proceda la fel. Nu mi place s mi
se vorbeasc de toate acestea, în timpul serviciului.
Bineîn eles, mi-am dat seama c îndeplinirea dorin ei lui e o chestiune
de bun credin . Deoarece punch-ul era foarte bun, am r mas sub umbrar, bând
şi stând de vorb pân aproape de ora nou , când Wemmick îmi spuse, aşezând
pipa pe mas :
- Cea mai mare bucurie a b trânului e s se apropie de puşc .
Pornir m din nou spre castel, unde îl g sir m pe b trân încingând
v traiul la foc cu ochi ner bd tori, în chip de preg tire pentru marea ceremonie
din fiecare sear . Wemmick st tea cu ceasul în mân , pân ce sosi momentul
când trebuia s ia v traiul roşu de la b trân şi s se duc la Baterie. Lua aşadar
v traiul, ieşi din cas şi, îndat dup aceea, se auzi o detun tur care cl tin
c su a aceea sucit , asem n toare cu o cutie, de parc ar fi fost gata s o
d râme şi toate ceştile şi paharele din cas începur s z ng ne. Atunci
b trânul, care cred c ar fi fost aruncat în aer de pe jul ul lui, dac nu s-ar fi
sprijinit în coate, strig triumf tor:
- A tras cu puşca! L-am auzit! Şi eu d dui de atâtea ori din cap, încât nu
e o figur de stil când spun c nici nu-l mai vedeam pe b trân de ame eal .
Timpul care trecu pân la masa de sear a fost folosit de Wemmick
pentru a-mi ar ta colec ia lui de curiozit i. Colec ia era în întregime de origine
criminal ; cuprindea pana cu care se scrisese un vestit act fals, unul sau dou
brice foarte cunoscute, câteva bucle şi câteva manuscrise de m rturisiri f cute
în timpul osândei, despre care domnul Wemmick spunea c aveau o valoare
deosebit , pentru c erau, dup cum spunea el, "minciuni din cap şi pân în
picioare". Aceste lucruri erau împr ştiate cu gust printre mici obiecte de
por elan şi de sticl , diferite fleacuri f cute de însuşi proprietarul colec iei şi
câteva tabachere cioplite de b trân. Toat colec ia se afla în acea camer a
castelului în care intrasem mai întâi şi care era folosit nu numai ca salonaş, ci
şi ca buc t rie, judecând dup tigaia de pe gr tar şi dup cârligul de arm de
deasupra c minului, de care era ag at învârtitorul de friptur .

134
O feti cur ic ajuta la gospod rie şi avea grij de b trân în timpul
zilei. Dup ce puse fa a de mas , podul a fost coborât pentru ca feti a s poat
ieşi şi s plece acas . Masa a fost minunat . Şi, deşi castelul era atât de n p dit
de ciuperci, încât mâncarea mirosea a nuci învechite şi, deşi porcul ar fi putut
s stea ceva mai departe de locul unde mâncam noi, m sim eam încântat de
aceast petrecere. Şi nici od i a mea din turn nu avea alt cusur decât c tavanul
care m desp r ea de b ul steagului era atât de sub ire, încât când m întinsei
pe spate, mi se p ru c va trebui s leg n toat noaptea pr jina steagului pe
frunte.
Wemmick se scul foarte devreme a doua zi şi tare mi-e team c l-am
auzit cur indu-mi ghetele. Dup aceea, se apuc de gr din rit şi-l vedeam prin
fereastra gotic a od ii mele, pref cându-se c are nevoie de serviciile
b trânului şi f cându-i credincios semn cu capul. Gustarea de diminea a fost
la fel de bun ca şi masa din ajun şi, la opt şi jum tate precis, pornir m spre
Little Britain. Încetul cu încetul, pe m sur ce ne apropiam de oraş, Wemmick
se f cea tot mai uscat şi mai aspru şi gura i se strângea ca o cr p tur a unei
cutii de scrisori. În cele din urm , când ajunser m la birou şi Wemmick îşi
scoase cheia din gulerul hainei, omul p rea atât de nep s tor fa de
proprietatea lui din Walworth, ca şi cum castelul, podul, umbrarul, lacul,
fântâna şi b trânul ar fi s rit în aer, o dat cu ultima detun tur de puşc .

XXVI
Dup cum prevestise Wemmick, am avut curând prilejul s compar
locuin a custodelui meu cu cea a casierului şi secretarului s u. Când m întorsei
de la Walworth, custodele meu era în odaia lui şi-şi sp la mâinile cu s pun
parfumat; m chem la el şi-mi comunic invita ia pe care eram preg tit de
Wemmick s o primesc pentru mine şi pentru prietenii mei.
- R mâne pe mâine, hot rî el, f r fasoane, şi f r hain de sear . îl
întrebai în ce loc trebuia s m duc împreun cu prietenii mei, fiindc habar nu
aveam unde locuia; cred c nu-i pl cea, în general, s fac nici o m rturisire cu
privire la locuin a lui, c ci îmi spuse:
-Veni i încoace şi v iau eu acas cu mine.
M folosesc de acest prilej ca s spun c domnul Jaggers se sp la pe
mâini, dup ce îi plecau clien ii, ca un chirurg sau un dentist. În odaia lui, se
afla o desp r i tur prev zut pentru acest scop, care mirosea a s pun parfumat,
de parc ar fi fost o parfumerie. În untru, pe o bar , atârna un prosop
neobişnuit de mare şi, de câte ori se întorcea de la tribunal sau se desp r ea de
un client, domnul Jaggers îşi sp la mâinile şi apoi le usca şi le freca cu acest
prosop. Când eu şi cu prietenii mei ne f cur m apari ia a doua zi la şase,
domnul Jaggers, p rea s fi avut un caz mai complicat decât de obicei, c ci îl
g sir m cu capul înfundat în desp r itur , nu numai sp lându-şi mâinile şi
cl tindu-şi obrazul, ci f când gargar . Şi dup ce sfârşi toate acestea şi se folosi
de toate marginile prosopului, lu briceagul şi-şi scoase cazul şi de sub unghii,
înainte de a-şi pune haina.
Când ieşir m în strad , câ iva oameni se foiau în fa a uşii ca de obicei,
dorind f r îndoial s vorbeasc cu el; dar era ceva atât de hot râtor în mirosul

135
de s pun care înconjura f ptura domnului Jaggers, încât oamenii se l sar
p gubaşi.
În timp ce ne îndreptam spre vest, câte o fa din mul imea de pe str zi
îl recunoştea şi, ori de câte ori se întâmpla aşa, domnul Jaggers începea s -mi
vorbeasc cu glas tare; îns nu recunoştea pe nimeni şi nici nu b ga de seam
c al ii îl recunosc pe el.
Ne duse pân în Gerard Street, în cartierul Soho şi ne oprir m în fa a
unei case aşezat în partea de miaz zi a str zii, o cas destul de impun toare în
felul ei, dar cu ferestrele murdare şi care ar fi avut mare nevoie de zugr veal .
Scoase cheia, deschise uşa şi intrar m cu to ii într-o înc pere de piatr , mare,
întunecoas şi nelocuit . Apoi am suit scara de culoare cafenie închis şi
trecur m printr-o serie de od i cafenii şi ele, aşezate la etajul întâi. Pe pere ii
acoperi i cu lemn erau sculptate ghirlande de flori şi, în timp ce el ne ura bun
sosit, mie mi se p rea c ghirlandele acelea sem nau cu un anumit fel de
lan uri, pe care le cunoaştem foarte bine.
Masa era pus în cea mai frumoas dintre aceste înc peri; odaia a doua
era iatacul domnului Jaggers, iar a treia dormitorul. Ne spuse c închiriase toat
casa, dar c foarte rar se folosea de alte od i decât de cele prin care trecusem.
Masa era frumos pus , bineîn eles f r argint rie şi, al turi de scaunul
domnului Jaggers, se afla o m su cu o mul ime de sticle şi carafe şi cu patru
farfurioare de desert. B gai de seam c domnul Jaggers ine totul sub cheie şi
c tot el împarte lucrurile de care e nevoie în gospod rie.
În odaie se afla şi un dulap cu c r i; v zui dup cotoare c erau doar
c r i despre martori, despre legea criminal , procese, acte parlamentare,
biografii criminale şi alte lucruri de felul acesta. Mobila din cas era solid şi
bun , ca şi lan ul ceasului domnului Jaggers. Totul avea un aer oficial şi, în
toat casa, nu g seai nici o podoab . Într-un col , se afla o m su cu hârtii şi o
lamp cu abajur, şi mie mi se p rea c , uneori, seara, domnul Jaggers îşi aduce
tot biroul acas pe roti e şi se cufund în lucru.
Aproape c nici nu se uitase bine la prietenii mei — pe drum umblase
al turi de mine — aşa încât, dup ce sun din clopo el, r mase pe covoraşul din
fa a c minului, m surându-i pe to i cu o privire cercet toare. Spre mirarea mea,
p rea c se intereseaz mai ales de Drummle, ba chiar numai de el.
- Pip, spuse el, l sându-şi mâna lui mare pe um rul meu şi
îndreptându-m spre fereastr . Nu-i deosebesc unul de altul. Cum îi spune
p ianjenului?
- P ianjenului? întrebai eu.
- Da, cel l t re şi posac şi cu pete pe obraz.
- Acela-i Bentley Drummle, r spunsei eu, şi cel cu fa a gingaş e
Startop.
F r s ia deloc în seam pe cel "cu fa a gingaş " îmi r spunse:
- Zici c -l cheam Bentley Drummle? îmi place omul acesta.
Şi intr numaidecât în vorb cu Drummle; nu-l speriau deloc
r spunsurile greoaie şi re inute ale acestuia; dimpotriv , p rea c -l a â s
poat scoate cât mai mult de la el. M uitam la cei doi, când, deodat ,
îngrijitoarea r s ri între mine şi ei, aducând primul fel de mâncare.
P rea o femeie de vreo patruzeci de ani, dar poate c era mai în vârst
decât o socoteam eu. Era destul de înalt sub ire şi sprinten ; avea fa a foarte

136
palid , ochii mari şi stinşi şi un p r des şi despletit. N-aş putea spune dac inea
buzele întredeschise, ca şi cum ar fi gâfâit, şi dac privirea ei ciudat era atât
de neliniştit şi de înfricoşat din cauza unei boli de inim , dar ştiu c fa a ei
mi se p rea r v şit de vâlv taia focului, ca şi fe ele pe care le v zusem
în l ându-se din cazanul vr jitoarelor.
Femeia puse mâncarea pe mas , atinse uşurel cu degetul bra ul
custodelui meu, ca s -i dea s în eleag c masa e gata şi se f cu nev zut .
Domnul Jaggers îl aşez pe Drummle lâng el şi pe Startop în partea cealalt .
Femeia puse pe mas un peşte foarte frumos, dup care mâncar m o friptur de
miel la fel de aleas şi apoi o pas re la fel de bun şi ea. De pe m su a de lâng
el, domnul Jaggers ne servea cu sos, cu vinuri şi cu tot ce ne trebuia şi, dup ce
aceste lucruri f ceau înconjurul mesei, le punea totdeauna la loc. Tot el ne
împ r ea farfurii, cu ite şi furculi e curate pentru fiecare fel de mâncare şi le
arunca pe cele întrebuin ate în dou coşule e, care se aflau pe jos, lâng scaunul
lui. În afar de îngrijitoare, nu se ar t nici un servitor. Ea aducea mâncarea şi
de câte ori îi vedeam fa a, mi se p rea c se înal dintr-un cazan. Mul i ani mai
târziu, vrând s -mi reamintesc de chipul acestei femei, am pus pe o femeie, care
nu avea alt asem nare cu îngrijitoarea domnului Jaggers decât p rul despletit,
s se înal e pe întuneric din spatele unui castron, în care d dusem foc la nişte
spirt.
Împins de chipul ei ciudat cât şi de preg tirile lui Wemmick, s m uit
cu luare aminte la femeia aceasta, b gai de seam c , de câte ori venea în odaie,
nu-şi ridica ochii de pe domnul Jaggers, c -şi ridic iute mâinile de pe orice fel
de mâncare pe care i-l punea în fa şi ieşea în grab din odaie, ca şi cum i-ar fi
fost team s nu fie chemat înapoi şi ca şi cum ar fi vrut ca domnul Jaggers
s -i spun tot ce avea de spus, când se afla al turi de el. Mi se p rea c , în felul
lui de a fi, el îşi d seama de acest lucru şi c urm reşte s o in tot timpul în
nesiguran .
Masa se desf şur într-o atmosfer destul de vesel şi, deşi custodele
meu p rea mai curând c urm reşte discu iile decât c le provoac , eu ştiam c
ne face s ne d m în vileag toate sl biciunile. În ceea ce m priveşte, m-am
surprins m rturisind înclinarea mea spre risip , pl cerea de a face pe ocrotitorul
lui Herbert şi l udându-m cu planurile mele cele mai mari, toate acestea
înainte s -mi fi dat seama m car c deschisesem gura. Şi aşa s-a întâmplat cu
fiecare dintre noi, dar mai ales cu Drummle; acesta a fost silit s m rturiseasc
c -i place s se poarte r ut cios şi b nuitor cu ceilal i, înc înainte de a termina
peştele.
De abia când am ajuns la brânz , am atins subiectul întrecerilor noastre
cu barca şi Drummle a fost luat în râs, fiindc în unele seri, r mânea în urma
noastr vâslind încet şi brosc reşte, aşa cum se pricepea el. La aceste cuvinte,
Drummle îi spuse gazdei c se sim ea mai bine în odaia noastr decât în
tov r şia noastr c , în ceea ce priveşte îndemânarea, ne întrecea cu mult iar,
cât despre putere, ne putea strivi ca pe nişte gândaci. Prin nu ştiu ce ac iune
tainic , domnul Jaggers îl a â pe Drummle, care ajunse într-o adev rat stare
de cruzime, din pricina acestui fleac; b iatul începu s -şi dezgoleasc şi s -şi
încordeze bra ul, ca s arate cât era de musculos şi pe urm începur m cu to ii
s ne dezgolim şi s ne încord m bra ele, ca nişte caraghioşi ce eram.
Între timp, îngrijitoarea strângea tacâmurile; custodele meu nu-i d dea

137
nici o aten ie şi nici nu se uita la ce f cea ea, ci se sprijinea de sp tarul
scaunului, muşcându-şi degetul ar t tor, foarte absorbit de spusele lui
Drummle, ceea ce mie mi se p rea cu totul de neîn eles. Deodat prinse mâna
femeii în mâna lui mare ca într-o curs , în timp ce ea şi-o întindea peste mas .
F cu aceast mişcare atât de iute şi de neaşteptat, încât ne oprir m cu to ii din
gâlceava noastr prosteasc .
- Fiindc veni vorba de putere, spuse domnul Jaggers, s v ar t eu o
încheietur . Molly, ia arat -le tu încheietura ta.
Mâna ei prins în curs era pe mas , dar femeia îşi ascunsese cealalt
mân la spate.
- St pâne, spuse ea încet, cu ochii a inti i rug tori asupra lui.
L sa i-m !
- S v ar t eu o încheietur , repet domnul Jaggers, neclintit în
hot rârea lui. Molly, arat -le încheietura ta!
- St pâne, murmur ea din nou. V rog!
- Molly, spuse domnul Jaggers, f r s se uite la ea, ci privind cu
înc p ânare spre cel lalt col al od ii, arat -le amândou încheieturile!
Arat -le! Hai!
D du drumul mâinii ei şi i-o r suci pe mas . Ea îşi lu alt mân de la
spate şi le întinse pe amândou una lâng alta. Cea de a doua încheietur era
foarte deformat ; avea cicatrici multe şi adânci. În timp ce st tea cu mâinile
întinse, îşi dezlipi ochii de pe domnul Jaggers şi ne m sur atent cu privirea pe
fiecare în parte.
- Nu şti i ce putere zace aici, spuse domnul Jaggers, conturând liniştit
tendoanele cu degetul lui ar t tor. Pu ini b rba i au încheieturi atât de puternice
ca femeia aceasta. E nemaipomenit ce for de strângere exist în mâinile
acestea. Am avut prilejul s v d multe mâini, dar n-am v zut niciodat mâini
mai puternice din punctul acesta de vedere, nici la b rba i şi nici la femei.
În timp ce el spunea toate acestea cu glas nep s tor, femeia continua s
ne m soare, pe fiecare în parte. În clipa în care domnul Jaggers încet , ea se
uit din nou la el.
- Te-am admirat, acum te po i duce. Ea îşi retrase mâinile, iar domnul
Jaggers lu cana de pe m su , îşi umplu paharul şi apoi ne servi şi pe noi cu
vin.
-Domnilor, la nou şi jum tate, spuse el, trebuie s ridic m şedin a.
Pân atunci, s nu pierdem timpul. M bucur s v v d pe to i aici. Domnul
Drummle, beau în s n tatea dumitale.
Dac se purta altfel cu Drummle decât cu ceilal i ca s -l înt râte şi mai
tare, atunci şi-a atins scopul. Îmbufnat, dar triumf tor, Drummle îşi ar t tot
dispre ul fa de noi, într-un chip din ce în ce mai duşm nos, pân ce purtarea
lui deveni de-a dreptul nesuferit . În timp ce el parcurgea toate aceste faze,
domnul Jaggers îl urm rea cu acelaşi interes foarte ciudat. Cred c se înveselea
pe socoteala lui Drummle, în timp ce-şi sorbea vinul.
În lipsa noastr copil reasc de cump tare, cred c am b ut prea mult şi
ştiu bine c am vorbit prea mult. Ne înfierbântar m mai ales când Drummle
spuse, rânjindu-ne grosolan în nas, c eram prea risipitori cu banii noştri, ceea
ce m f cu s spun cu prea mult n duf şi prea pu in discre ie, c nu i se
potrivea tocmai lui s vorbeasc aşa, când Herbert îi împrumutase bani de fa

138
cu mine, cu vreo s pt mân în urm .
- Bine, f cu Drummle, se va pl ti.
- N-am vrut s spun c nu se va pl ti, am spus eu, dar ai putea s - i ii
gura cu privire la noi şi la banii noştri, dup p rerea mea.
- Dup p rerea ta! r spunse Drummle. O, Doamne!
- Îmi îng dui s - i spun, am urmat eu cu gândul de a fi foarte aspru, c
tu n-ai împrumuta bani nici unuia dintre noi dac am avea nevoie.
- Ai dreptate, spuse Drummle, n-aş împrumuta nici unuia dintre voi nici
un ban. N-aş împrumuta nim nui nici un ban.
- În cazul acesta, nu prea e nobil s te împrumu i de la al ii, dup
p rerea mea.
- Dup p rerea ta, repet Drummle. O, Doamne! Purtarea lui era atât de
neruşinat — cu atât mai mult cu cât nu izbuteam s înfrâng prostia lui posac
— încât spusei, f r s in socoteal de sfor rile lui Herbert, care voia s m
opreasc .
- Bine, domnule Drummle, fiindc veni vorba, d -mi voie s - i spun ce
s-a petrecut între Herbert, care e aici de fa , şi mine, când ai împrumutat banii
aceia.
- Nu m priveşte ce s-a întâmplat între Herbert, care e aici de fa , şi
dumneata, bodog ni Drummle. Şi cred, ad ug el bodog nind în şoapt , c v-a i
putea duce amândoi la dracu.
- Totuşi, eu am s - i spun, vrei nu vrei, spusei eu. I-am spus lui Herbert
c , în timp ce tu î i b gai foarte încântat banii în buzunar, râdeai de el fiindc
fusese atât de slab încât s i-i împrumute.
Drummle râse f r ruşine, ne râse în nas, cu mâinile în buzunare şi
scuturându-şi umerii lui rotunzi; voia s spun aveam dreptate şi c ne
dispre uieşte pe to i ca pe nişte m gari.
Atunci, Startop îl lu el în primire, dar cu mai mult bun voin decât
dovedisem, şi-l pofti s fie ceva mai cuviincios. Deoarece Startop era un tân r
foarte vioi şi Drummle tocmai contrariul, acestuia din urm prezen a lui Startop
i se p rea întotdeauna o jignire personal . De data aceasta, r spunse r stit şi
grosolan, în timp ce Startop încerca s mute discu ia pe alt t râm cu ajutorul
câtorva glume, care ne-au f cut s râdem. Jignit de acest succes mai mult decât
de orice, Drummle, f r s amenin e sau s ne înştiin eze dinainte, îşi scoase
mâinile din buzunare, îşi l s umerii lui rotunzi în jos, înjur , puse mâna pe un
pahar mare şi l-ar fi aruncat, f r îndoial , în capul duşmanului s u, dac gazda
n-ar fi oprit paharul cu mâna, în clipa în care Drummle îl ridica pentru scopul
mai sus ar tat.
- Domnilor, spuse domnul Jaggers cu în elepciune, punând paharul pe
mas şi tr gând afar , de lan ul masiv, ceasul lui de aur cu repeti ie, îmi pare
nespus de r u dar trebuie s v anun c este nou şi jum tate.
La aceast aluzie, ne scular m cu to ii. Înainte de a ajunge la poart ,
Startop îl şi striga foarte vesel pe Drummle "m i b iete", ca şi cum nimic nu
s-ar fi întâmplat. Dar b iatul era atât de departe de a r spunde la aceast dovad
de simpatie, încât nici m car nu voia s mearg pân la Hammersmith pe
aceeaşi parte a drumului cu el, aşa c Herbert şi cu mine, r mânând în oraş, îi
v zur m pe cei doi coborând strada pe trotuare deosebite. Startop era în frunte,
iar Drummle umbla în urm , în umbra caselor, aşa cum în barc vâslea

139
totdeauna în umbra malurilor.
Deoarece poarta nu era înc închis , m gândi s -l las pe Herbert s m
aştepte o clip şi s dau o fug pân sus, ca s mai spun o vorb custodelui
meu. Îl g si în iatac, înconjurat de o pr v lie întreag de ghete, foarte absorbit
de ele şi sp lându-se pe mâini.
I-am spus c venisem înapoi ca s -i spun cât îmi p rea de r u c se
întâmplaser lucruri atât de nepl cute şi c n d jduiam c nu m va învinui
prea mult.
- Fleacuri! f cu el, udându-şi fa a şi vorbindu-mi printre pic turile de
ap ; nu face nimic, Pip. Totuşi, îmi place p ianjenul acela.
Se întoarse spre mine şi-şi cl tina capul, umflându-şi obrajii şi
ştergându-se cu prosopul.
- M bucur c v place, am spus eu, dar mie nu-mi place.
- Sigur c nu, încuviin custodele meu; ar fi bine s n-ai prea mult
de-a face cu el. P zeşte-te de el cât po i. Dar îmi place b iatul, Pip; e din soiul
celor adev ra i. Dac aş fi prezic tor...
Îşi ridic ochii din prosop şi-mi prinse privirea.
- Dar nu-s prezic tor, spuse el, înfundându-şi capul într-o ghirland din
prosop şi uscându-şi urechile. Doar ştii ce sunt eu, nu-i aşa? Noapte bun , Pip.
- Noapte bun , domnule Jaggers.
Cam vreo lun dup aceste întâmpl ri, timpul pe care domnul P ianjen
trebuia s -l petreac la domnul Pocket se încheie de-a binelea, spre marea
uşurare a întregii case, în afar de doamna Pocket şi Drummle se întoarse în
vizuina p rinteasc .

XXVII
Îţi scriu aceste rânduri la rug mintea domnului Gargery, ca s -ţi spun
c dânsul pleac la Londra, în tov r şia domnului Wopsle şi c s-ar bucura
mult, dac i-ai îng dui s te vad . Va fi la castelul Barnard, marţi dimineaţ ,
la ora nou şi, dac ora nu ţi se pare potrivit , te rog las vorb . Biata
dumitale sor este tot aşa cum ai l sat-o. Vorbim mereu despre dumneata,
serile, în buc t rie şi ne întreb m ce mai spui şi ce mai faci. Dac în lumina
celor de ast zi, acest lucru li se pare o îndr zneal , iart -ne de dragul
vremurilor de demult.
M opresc aici, drag domnule Pip, a dumitale îndatorat ,

Biddy
P.S. Vrea cu tot dinadinsul s - i scriu "ce mai ştreng rii". Spune c ai
s în elegi despre ce este vorba. N d jduiesc şi n-am nici o îndoial c te vei
bucura s -l vezi, m car c acum eşti un gentleman, fiindc îmi amintesc c
aveai inim bun şi fiindc el e un om tare, tare de treab . I-am citit toat
scrisoarea, în afar de ultimele cuvinte şi el vrea cu tot dinadinsul s mai scriu
o dat "ce mai ştreng rii!"
B.

Am primit aceast scrisoare prin poşt luni de diminea , aşa c


întâlnirea cu Joe trebuia s aib loc a doua zi. Vreau s m rturisesc cinstit cu ce

140
sim minte aşteptam sosirea lui.
Nu-l aşteptam pe Joe cu bucurie, deşi m legau de el atâtea amintiri ci,
mai curând, cu nelinişte, umilit şi p truns de gândul c vizita aceasta nu avea
nici un rost. Dac aş fi putut s -l in pe Joe la distan , pl tind o sum de bani,
cu siguran c aş fi pl tit-o. Eram, totuşi, oarecum liniştit, fiindc Joe avea s
vin la Barnard şi nu la Hammersmith şi nu avea s dea ochi cu Bentley
Drummle. Nu m sup ra gândul c -1 va vedea pe Herbert şi pe tat l lui, pe care
îi respectam; dar tremuram ca nu cumva s se întâlneasc cu Drummle, pe care
îl dispre uiam. Aşa se întâmpl de obicei în via : ne facem vinova i de cele
mai mari sl biciuni şi josnicii, de dragul oamenilor pe care îi dispre uim cel
mai mult.
Începusem s -mi împodobesc od ile în care locuiam, în chip cu totul
nefolositor şi nepotrivit şi aceste lupte cu urâciunea caselor lui Barnard se
dovedeau a fi foarte costisitoare. În timpul de care vorbesc, od ile nu mai
sem nau nicidecum cu ceea ce g sisem la venirea mea, iar eu m bucuram de
cinstea de a ocupa câteva pagini dintre cele mai însemnate în registrele unui
tapi er din vecini. Ba chiar ajunsesem atât de departe, încât pl smuisem un
b iat înc l at în cizme — cizme dintre cele r sfrânte — în a c rui robie pot
spune c mi-am petrecut zilele. C ci, dup ce am creat acest monstru (o
lep d tur din familia sp l toresei mele) şi dup ce l-am îmbr cat într-o hain
albastr , o vest galben , o cravat alb , pantaloni deschişi la culoare şi
cizmele de care am vorbit mai sus, m-am v zut silit s -i g sesc câte ceva de
lucru prin cas şi o groaz de mâncare; şi din pricina acestor dou lucruri
dezgust toare, b iatul m obseda f r încetare.
Acest duh r zbun tor primi ordin s fie la serviciu mar i diminea a, la
ora opt, în antreu (o odaie cu o suprafa de dou picioare p trate, dup
socoteala negustorului de la care cump rasem scoar a de pe jos) şi Herbert se
gândi la câteva lucruri pentru gustarea de diminea , care s-ar fi putut s -i plac
lui Joe. Deşi m sim eam sincer îndatorat fa de Herbert, pentru c era atât de
atent şi de binevoitor, aveam o b nuial ciudat şi destul de nepl cut c , dac
Joe ar fi venit s -1 vad pe el, Herbert n-ar fi fost chiar atât de s ritor.
Cu toate acestea, luni seara, m-am întors în oraş, ca s m preg tesc
pentru venirea lui Joe, iar a doua zi, m sculai dis-de-diminea şi d dui un
aspect cât mai str lucitor salonului şi mesei. Din nenorocire, bura în diminea a
aceea şi nici un înger n-ar fi putut s -i ascund lui Joe faptul c hanul lui
Barnard v rsa lacrimi de funingime, ca un coşar uriaş cuprins de sl biciune.
Pe m sur ce se apropia clipa sosirii lui Joe, m cuprindea tot mai mult
dorin a de a fugi, dar duhul r zbun tor st tea în antreu, dup cum i se
poruncise; în curând auzi paşii lui Joe pe scar . Ştiam c e Joe, dup felul
stângaci cum suia sc rile, cu ghetele lui de zile mari, care-i erau prea largi, şi
dup timpul care-i trebui ca s citeasc numele de pe uşile celorlalte etaje, în
timp ce urca. Când, în cele din urm , se opri în fa a uşii noastre, auzi degetul
lui plimbându-se deasupra literelor numelui meu şi apoi r suflarea lui în gaura
cheii. Pe urm , cioc ni uşurel în uş şi Pepper 8 — acesta era numele foarte
compromi tor al duhului r zbun rii — anun : — Domnul Gargery!

8
Pepper înseamn piper în limba englez .

141
Mi se p rea c Joe n-o s mai sfârşeasc cu ştersul picioarelor şi c va
trebui s m duc eu s -l urnesc de pe preş; în cele din urm , intr .
- Joe, ce mai faci, Joe?
- Pip, ce faci tu, Pip?
Cu fa a lui bun , roşie şi str lucitoare, îmi prinse amândou mâinile,
dup ce-şi aruncase p l ria pe podea, între noi, şi începu s mi le ridice şi s le
coboare, ca şi cum aş fi fost ultimul model de pomp .
- M bucur s te v d, Joe. D -mi p l ria.
Dar Joe o ridic grijuliu, cu amândou mâinile, ca şi cum ar fi fost un
cuib de pas re cu ou în untru şi nici nu voia s aud s se despart de acest
obiect, aşa c vorbi mai departe peste p l ria din mân , ceea ce era foarte
nepl cut.
- Şi cum ai mai crescut, spuse el, şi te-ai boierit şi te-ai sub irit. Înainte
de a descoperi acest cuvânt, Joe st tu pe gânduri; sigur, eşti o adev rat cinste
pentru regele şi ara ta.
- Şi tu, Joe, ar i minunat.
-Mul umesc lui Dumnezeu, spuse Joe, ca omul, şi sor -ta nu-i nici ea mai
r u decât ai l sat-o. Şi prietenii nu-s nici mai bine, nici mai r u. Afar de
Wopsle. Cu el s-au întâmplat schimb ri.
În tot timpul acesta, Joe îşi plimb ochii de jur împrejurul od ii, inând
grijuliu cuibul de pas re cu amândou mâinile şi, mai ales, se uita foarte
st ruitor la halatul meu înflorit.
-Schimb ri, Joe?
-Da, sigur, spuse Joe, coborând glasul; a p r sit biserica şi s-a apucat s
joace teatru. De aceea a venit la Londra împreun cu mine. Dorin a lui este —
spuse Joe, mutându-şi pentru o clip cuibul de pas re sub bra ul stâng şi
bâjbâind în untru cu mâna dreapt , în c utarea unui ou — dac nu
te superi, s - i dau asta.
Luai ceea ce-mi întindea Joe şi v zui c este programul mototolit al
unui mic teatru din oraş, care anun a prima reprezenta ie dat de un "vestit actor
din provincie, de talia marelui Roscius, a c rui unic apari ie în cea mai tragic
pies a marelui nostru bard na ional a stârnit mult Vâlv în cercurile dramatice
locale".
- Ai fost la reprezenta ia lui, Joe? întrebai eu.
- Am fost, spuse Joe solemn şi grav.
- A stârnit vâlv mare?
- Da, sigur, spuse Joe, sigur c-au zburat multe coji de portocale. Mai
ales când Wopsle a v zut stafia. Deşi, domnule, te întreb şi eu dac se poate s
ai inima s -l întrerupi pe om din vorb şi s te amesteci mereu între el şi stafie
cu: Amin! Chiar dac omul a avut nenorocirea s fi lucrat în biseric , spuse Joe,
cu glas conving tor şi plin de sim ire, dar asta nu înseamn c trebuie s -l dai
afar în felul acesta. Vreau s spun c dac nici stafia tat lui s u nu are voie
s -1 tulbure, atunci cine mai are voie, domnule? Şi, pe urm , când p l ria i-e
atât de mic , încât penele o ridic în sus, ine-o pe cap cum po i mai bine.
V zui deodat o privire speriat pe fa a lui Joe, ca şi cum bietul om ar
fi dat cu ochii de o stafie şi în elesei c Herbert intrase în odaie. Aşa c îl
recomandai pe Joe lui Herbert, care-i întinse mâna; dar Joe se d du înapoi, f r
s dea drumul cuibului de pas re.

142
- Sluga dumneavoastr , domnule, spuse Joe; şi n d jduiesc c
dumneavoastr şi cu Pip... la aceste cuvinte ochii lui se oprir asupra Duhului
R zbun tor, care aşeza nişte pâine pr jit pe mas ; Joe se ar t gata s -l
socoteasc pe tân rul de care vorbesc, drept un membru al familiei, aşa încât eu
m încruntai, încurcându-l şi mai r u pe bietul om. Vreau s spun c voi doi
n d jduiesc c-o duce i mai bine cu s n tatea, în casa aceasta închis . Fiindc
hanul sta s-ar putea s fie foarte bun, dup obiceiurile din Londra, spuse
Joe tainic, dar eu n-aş ine nici un porc aici, dac aş vrea s -l îngraş şi s
m nânc carne fraged .
Dup ce Joe aduse acest omagiu m gulitor locuin ei noastre şi dup
ce-mi spuse de câteva ori "domnule", îl rugar m s se aşeze la mas ; el îns se
uit de jur împrejurul od ii, în c utarea unui loc potrivit unde s -şi depun
p l ria — ca şi cum numai pe anumite substan e, foarte rare în natur , ar fi
putut acest obiect s se odihneasc — şi, în cele din urm , o aşez pe un col al
c minului, de unde, mai apoi, p l ria c dea jos, la intervale regulate.
- Servi i ceai sau cafea, domnule Gargery? Întreb Herbert, care prezida
întotdeauna masa de diminea .
- Mul umesc domnule, spuse Joe, în epenindu-se din cap pân în
picioare. Ce v este dumneavoastr mai pl cut.
- Cafea î i place?
- Mul umesc domnule, r spunse Joe, v dit descurajat de propunerea lui
Herbert; deoarece a i avut bun tatea s alege i cafeaua, eu nu spun nimic. Dar
nu crede i c încinge?
- Atunci ceai, spuse Herbert, turnând ceaiul.
La aceste cuvinte, p l ria lui Joe se rostogoli de pe c min şi el se ridic
de pe scaun, o culese şi o puse înapoi, pe acelaşi loc. Ca şi cum faptul c
p l ria avea s se rostogoleasc îndat din nou era un semn de bun creştere din
partea lui Joe.
- Când ai sosit în oraş, domnule Gargery?
- S fi fost ieri dup -amiaz ? se întreba Joe, tuşind în palm , ca şi cum
ar fi avut timp s şi prind tuse m g reasc de când sosise. Nu, nu ieri. Ba da.
Ieri dup -amiaz . Spuse aceste cuvinte cu un aer de în elepciune, uşurare şi
nep rtinire.
- Ai v zut ceva din Londra pân acum?
- Da, sigur, domnule, spuse Joe. M-am dus împreun cu domnul Wopsle
de-a dreptul la depozitul de cear neagr . Dar ni s-a p rut c afişele roşii de la
uş nu se prea potrivesc, ad ug Joe ca s ne l mureasc , fiindc erau f cute
prea arhitectural.
Cred c Joe ar mai fi lungit vorba aceasta, care într-adev r evoc min ii
mele un anumit fel de arhitectur pe care-l cunosc bine, şi ar fi transformat-o
într-un adev rat cor, dac întâmplarea n-ar fi f cut ca ochii lui s cad asupra
p l riei, care se rostogolea din nou. Într-adev r, p l ria aceasta îi cerea bietului
om o aten ie încordat şi o iu eal în priviri şi în mâini asem n toare cu aceea
de care ai nevoie când lucrezi la un ghişeu. Joe f cea tot felul de scamatorii cu
p l ria lui, dovedind o îndemânare nemaipomenit ; ba se repezea la ea şi o
prindea în clipa în care d dea, ba o oprea în mijlocul drumului, o arunca în sus,
o lovea de toate col urile od ii şi de tapetul de pe pere i, pân ce o prindea bine
în mân şi sfârşea astfel cu jocul; pân la urm o arunc în vasul de cl tit

143
mâinile, de unde îmi îng dui eu s-o pescuiesc.
Cât despre gulerul c m şii şi cel al hainei lui, erau amândou
neîn elese, nişte taine de nedezlegat. De ce oare trebuia omul s se chinuiasc
în halul- acesta pentru a se socoti îmbr cat cum se cuvine? De ce oare socotea
c trebuie s isp şeasc prin suferin bucuria de a purta haine de duminic ? Şi
Joe mai avea obiceiul s se cufunde în gânduri oprind furculi a la mijlocul
drumului între farfurie şi gur ; apoi ochii i se îndreptau spre locuri atât de
ciudate; şi era s rmanul zguduit de accese atât de groaznice deluse; şi şedea
atât de departe de mas încât mai mult sc pa din furculi decât mânca şi apoi
se înc p âna s sus in c nu sc pase nici o f râm de mâncare, aşa încât m
bucurai din toat inima când Herbert ne p r si şi plec în oraş.
Nu aveam nici destul bun sim şi nici destul minte ca s -mi dau seama
c eu eram de vin şi c , dac eu m-aş fi purtat mai firesc cu Joe, s-ar fi purtat
şi el mai firesc cu mine. M scotea din r bd ri şi m înfuria; şi tot ce spunea nu
f cea decât s -mi a â e mânia.
- Fiindc am r mas singuri, domnule... începu Joe.
- Joe, îi t iai eu vorba înciudat, cum po i s -mi spui domnule?
Joe se uit la mine doar o clip , cu o privire în care eu am ghicit o
umbr de imputare. Oricât de caraghioas i-ar fi fost cravata, îmi d deam seama
c exist demnitate în privirea lui.
- Fiindc am r mas singuri, relu Joe, şi fiindc n-am de gând s stau
mult aici, o s încheiem, adic o s încep, spunându- i ce anume m-a împins s
caut cinstea de a te vedea. Fiindc de n-ar fi fost dorin a mea, spuse Joe cu
privirea lui lucid de odinioar , de a- i fi de folos, n-aş fi avut cinstea s
înfulec mâncare, în casa şi în tov r şia unor domni.
Eram atât de nedoritor de a vedea din nou privirea aceea, încât nu
spusei nimic de tonul lui Joe.
- S vede i, domnule, urm Joe, cum stau lucrurile. Am fost deun zi la
"Barcagiii Vaseli", m i Pip; de câte ori se las dus de dragoste îmi spunea Pip,
iar când îl cuprindea din nou polite ea îmi spunea domnule. Şi a picat şi
Pumblechook în brişc lui. Şi omul sta, spuse Joe, apucând-o pe alt drum, m
scoate uneori din s rite, fiindc spune prin tot oraşul c el a fost întotdeauna
prietenul t u din copil rie şi c tu îl socoteai tovar şul t u de joac .
- Prostii. Doar tu erai tovar şul meu de joac , Joe.
- Aşa credeam şi eu, Pip, spuse Joe, cl tinând uşor din cap, deşi acum
nu mai are rost s vorbim de asta, domnule. Aşa, Pip. Şi omul sta, cu
l ud roşenia lui cu tot, a venit la mine, când st team la "Barcagiii Veseli" (vezi
c tare-i bun o lulea şi o halb de bere dup o zi de lucru, domnule, şi nici nu
te ame eşte prea tare) şi mi-a zis: Joseph, domnişoara Havisham vrea s -ţi
vorbeasc .
- Domnişoara Havisham, Joe?
- Doreşte, a zis Pumblechook, s - i vorbeasc . Joe îşi plimb ochii pe
tavan.
- Da, Joe? Spune mai departe, te rog.
- A doua zi, domnule, spuse Joe, privindu-m de parc m-aş fi aflat
departe de tot de el, m-am g tit şi m-am dus s-o v d pe domnişoara A.
- Domnişoara A, Joe? Domnişoara Havisham?
- Dup cum spun, domnule, r spunse Joe, cu un aer de formalitate

144
legal , de parc şi-ar fi f cut testamentul, domnişoara A sau domnişoara
Havisham. Şi ea mi-a vorbit aşa: Domnule Gargery, eşti în corespondenţ cu
domnul Pip? Şi fiindc aveam o scrisoare de la tine, am spus: Da, sunt. (Când
m-am c s torit cu sora dumitale, domnule, am spus: Da, vreau şi când i-am
r spuns prietenei tale, Pip, am spus: Da, sunt). Vrei s -i spui atunci, a zis ea,
cum c Estella s-a întors acas şi c s-ar bucura s -1 vad ?
Sim eam c mi se aprind obrajii, în timp ce m uitam la Joe.
N d jduiesc c una dintre cauzele foarte îndep rtate pentru care mi se aprinser
era gândul c , dac aş fi cunoscut scopul venirii lui Joe, i-aş fi dat mai mult
sprijin.
- Când am ajuns acas , urm Joe, şi-am rugat-o pe Biddy s - i scrie ea
s-a cam codit. Spunea: Sunt sigur c s-ar bucura s afle vestea de la tine prin
viu grai; tot e s rb toare şi vrei s -1 vezi, du-te! Asta-i tot, domnule, spuse
Joe, ridicându-se de pe scaun; şi, drag Pip, î i doresc numai bine şi s ai noroc
s ajungi cât de departe.
- Dar nu pleci înc , Joe?
- Ba da, plec, spuse Joe.
- Dar te întorci la prânz?
- Nu, nu m întorc, spuse Joe.
Ochii noştri se întâlnir şi vorba "domnule" se topi în inima lui, în timp
ce-mi strângea mâna.
- Pip, m i b iete, via a e f cut din atâtea desp r iri. Aş spune eu, unul
e fierar, altul e tinichigiu şi altul e argintar. To i ştia sunt deosebi i unul de
altul şi trebuie s lu m lucrurile aşa cum se întâmpl . C dac a fost cineva de
vin ast zi, eu am fost acela. Tu şi cu mine nu putem sta al turi aici, la Londra;
şi nic ieri nu putem, doar între noi, între lucrurile ştiute numai de noi. Nu c aş
fi mândru, dar vreau s fiu la locul meu şi niciodat n-ai s m mai vezi în
hainele astea. Fiindc , în hainele acestea, nu-s la locul meu. Nu m simt eu la
locul meu, când ies din fier rie sau din buc t rie sau din b ltoacele noastre.
N-ai s -mi g seşti nici pe jum tate atâtea cusururi, dac ai s te gândeşti c
stau în hainele mele de lucru, cu ciocanul în mân sau chiar cu luleaua în gur .
N-ai s -mi g seşti nici pe jum tate atâtea cusururi, dac te-ar cuprinde cheful
s m vezi şi-ai veni şi i-ai b ga capul prin fereastra fier riei şi l-ai vedea pe
Joe fierarul, acolo, la nicovala lui, cu şor ul lui cel ars în fa , v zându-şi de
treaba lui. Sunt tare greu de cap, dar n d jduiesc, drag Pip, m i b iete.
Dumnezeu s te binecuvânteze!
Nu m înşelasem când mi se p ruse c exist demnitate în Joe. Straiele
pe care le purta nu mai puteau s -i strice, acum când spusese vorbele acestea,
aşa cum nu puteau s -i strice nici în drumul spre împ r ia cerurilor. M atinse
uşor cu mâna pe frunte şi ieşi. De îndat ce mi-am venit pu in în fire, am ieşit
în goan din cas şi l-am c utat prin str zile învecinate, dar nu l-am mai g sit.

XXVIII
Era limpede? c trebuia s m duc în oraşul nostru, a doua zi şi, în valul

145
de remuşcare ce m cuprinsese la început, mi se p rea tot atât de limpede c
trebuia s locuiesc la Joe. Dar, dup ce mi-am oprit un loc pe capr în diligenta
de a doua zi şi m-am dus pân la domnul Pocket şi înapoi, nu mai eram atât de
hot rât cu privire la cel de al doilea punct şi începui s n scocesc tot felul de
motive şi de scuze, ca s m conving c trebuie s înnoptez la "Mistre ul
Albastru". Desigur c aş fi o povar pe capul lui Joe; nu eram aşteptat şi patul
meu n-o s fie preg tit; în felul acesta, aş fi şi prea departe de domnişoara
Havisham şi ea este preten ioas şi nu i-ar pl cea, dac aş întârzia. To i
mincinoşii de pe lume nu sunt nimic fa de omul care se minte pe el însuşi; cu
vorbe din acestea, m-am înşelat şi eu pe mine. E ciudat, f r îndoial . Pare
destul de firesc s m aleg din greşeal cu o moned fals , f urit de mine drept
bun ! Un str in îndatoritor, sub pretextul c vrea s -mi împ tureasc bine banii,
spre mai mare siguran , îi poate înlocui cu coji de nuci; dar ce înseamn
şiretlicul lui pe lâng al meu, când eu singur îmi adun cojile de nuc şi mi le
dau mie însumi în loc de bani!
Dup ce luai hot rârea c trebuia s poposesc la "Mistre ul Albastru",
începui s -mi fr mânt mintea cu întrebarea dac trebuie s iau Duhul
R zbun rii cu mine. M ispitea gândul c acea slug scump pl tit îşi va plimba
cizmele prin curtea hanului. Era aproape solemn s mi-l închipui, ap rând, ca
din întâmplare, în pr v lia croitorului Trabb şi fâstâcindu-l pe necuviinciosul
acela de ucenic. Pe de alt parte, s-ar fi putut ca ucenicul lui Trabb s -i intre pe
sub piele şi s -i spun tot soiul de n zbâtii; sau, de obraznic şi îndr zne ce era,
ar fi fost în stare s -l huiduiasc pe strada principal . Apoi, s-ar fi putut ca şi
ocrotitoarea mea s aud de el şi s nu-i plac . Pe scurt, am luat hot rârea de
a-l l sa pe Duhul R zbun rii acas .
Îmi oprisem loc în diligenta de dup -amiaz şi, deoarece era iarn , nu
puteam ajunge ia destina ie înainte de apusul soarelui. Diligen a trebuia s
plece din Cross Keys la ora dou . Ajunsei la locul de pornire cu vreun sfert de
or mai devreme, ajutat de Duhul R zbun rii, dac pot întrebuin a cuvântul
acesta în leg tur cu un om, care nu m-a ajutat niciodat , decât când nu avea
încotro.
În vremea aceea, era obiceiul ca ocnaşii s fie duşi în porturi cu
diligen a. Deoarece auzisem adeseori c puşc riaşii obişnuiesc s c l toreasc
sus, în vârful diligentei şi, deoarece îl v zusem de multe ori b l b nindu-şi
picioarele înc tuşate peste acoperişul poştalionului, nu avea de ce s m mir
când aflai de la Herbert, cu care aveam întâlnire la locul de pornire, c doi
ocnaşi vor c l tori în aceeaşi diligen cu mine. Dar aveam un motiv, un motiv
foarte vechi, de a m cutremura din toat fiin a mea, ori de câte ori auzeam
cuvântul "ocnaş".
- Te sup ra, Handel? M întreb Heibert.
- Nu, nici gând.
- Mi s-a p rut c nu- i face pl cere.
- N-aş putea s spun c -mi face pl cere şi cred c nici ie nu i-ar face.
Dar nu m sup r .
- Uite-i. Îi vezi? spuse Herbert, tocmai ies din cârcium . Ce privelişte
dezgust toare şi jalnic !
Pesemne c -şi cinstiser paznicul, fiindc erau înso i i de un gardian şi
ieşeau to i trei din cârcium , ştergându-se cu mâinile la gur . Cei doi ocnaşi

146
erau prinşi unul de altul cu c tuşe şi aveau fiare şi la picioare, nişte fiare a
c ror înf işare o cunoşteam foarte bine. Şi purtau nişte haine, pe care de
asemenea, le cunoşteam bine. Paznicul inea o pereche de pistoale în mâini şi
inea sub bra o bât cu capul gros; dar p rea c se în elegea bine cu ocnaşii şi
st tea al turi de ei, uitându-se cum se înham caii, cu un aer nep s tor, ca şi
cum ocnaşii ar fi fost... o expozi ie, care nu se deschisese înc oficial, iar el,
directorul expozi iei. Unul dintre ocnaşi era mai voinic şi mai înalt decât
cel lalt şi, dup cum se întâmpl în lumea ocnaşilor ca şi, de altfel în lumea
oamenilor liberi, lui îi fuseser h r zite hainele cele mai strâmte. Mâinile şi
picioarele lui aveau forma unor perni e de ace şi omul era foarte caraghios în
veşmintele acelea; dintr-o singur privire recunoscui ochiul acela închis. El era
omul, pe care-l v zusem într-o sear , la "Barcagiii Veseli" şi care m doborâse
cu puşca lui nev zut !
Era uşor s -mi dau seama c omul nu m cunoştea mai mult decât dac
nu m-ar fi v zut niciodat în via a lui. Se uita la mine şi ochiul lui m sura
lan ul ceasornicului meu; apoi scuip , ca din întâmplare, spuse ceva celuilalt
ocnaş şi începur amândoi s râd ; se r sucir apoi, ciocnindu-şi c tuşele una
de alta şi se uitar în alt parte. Numerele mari de pe spatele lor, asem n toare
unor numere de strad ; trupurile lor greoaie, cioplite ca din topor, trupuri
râioase, care-i f ceau s semene cu nişte animale; picioarele lor prinse în c tuşe
şi legate cu batiste — toate acestea îi f ceau s fie, dup cum spusese Herbert,
o privelişte dezgust toare şi jalnic .
Dar nu acest lucru era cel mai r u dintre toate. Descoperir m c toat
partea din spate a diligen ei fusese ocupat de o familie, care se muta din
Londra şi c nu mai era loc pentru prizonieri decât pe banca din fa , chiar în
spatele vizitiului. La aceast veste, un domn, mânios din fire, care oprise locul
al patrulea de pe banca aceea, se înfurie cumplit, spunând c era o înc lcare a
în elegerii s fie silit s c l toreasc în tov r şia unor oameni atât de mârşavi,
c aceast fapt era revolt toare şi primejdioas , josnic şi ruşinoas şi nu mai
ştiu ce. Între timp, diligenta se preg tise de plecare, iar vizitiul îşi pierduse
r bdarea. Eram cu to ii gata s ne urc m, iar prizonierii se apropiaser
împreun cu p zitorul, aducând cu ei mirosul acela ciudat de cataplasm de
pâine, de aba, de frânghie şi lemne, care se simte întotdeauna în apropierea
ocnaşilor.
- Nu v face i atâta sânge r u, încearc gardianul s -l linişteasc pe
c l torul cel mânios. O s m aşez eu lâng dumneavoastr . O s -i pun pe ei la
marginea rândului. N-o s v supere. Nici -n-o s sim i i c sunt aici.
- Şi v rog s nu m învinui i pe mine, bodog ni ocnaşul pe care-l
recunoscusem. Eu nu vreau s plec. Eu sunt gata s r mân pe loc. În ceea ce m
priveşte, orice om care vrea s -mi ia mie locul, e binevenit.
- Sau locul meu, spuse cel lalt r stit. Nu v-aş fi stingherit pe nici unul,
dac ar fi fost dup mine. Apoi râser amândoi şi începur s sparg nuci,
scuipând cojile pe jos. Cred c şi mie mi-ar fi pl cut s fac la fel, dac aş fi fost
în locul lor şi atât de hulit de to i.
În cele din urm , toat lumea încuviin a c nu i se putea face pe plac
domnului cel mânios şi c omul trebuia s se împace cu societatea pe care
întâmplarea i-o scosese în cale sau s r mân acas . Aşa c omul îşi lu locul în
primire, tot mai v itându-se înc , gardianul se aşez lâng el, iar ocnaşii se

147
coco ar la locurile lor, cum putur mai bine; prizonierul pe care îl
recunoscusem, şedea chiar în spatele meu, iar eu îi sim eam r suflarea în p r.
- C l torie bun ! strig Herbert, în clipa în care pornir m. Eu m
gândeam c era un noroc c Herbert îmi g sise un alt nume, în loc de Pip.
E cu neputin s spun cu cât t rie sim eam r suflarea ocnaşului, nu
numai în ceaf , dar şi de-a lungul şirei spin rii. Era ca şi cum m duva mi-ar fi
fost atins de un acid iute şi p trunz tor şi parc mi se strepezeau din ii.
Prizonierul parc r sufla mai des şi, mai ales, mai zgomotos decât oricare alt
om; şi mie mi se p rea c mi se în l ase un um r din pricina încerc rilor pe care
le f ceam pentru a m strânge, aşa încât s m pot feri de r suflarea lui.
Vremea era nesuferit de rece şi cei doi ocnaşi blestemau frigul. În scurt
timp, amor ir m cu to ii şi, dup ce trecur m de jum tatea drumului, to i
c l torii mo iau sau dârdâiau în t cere. M prinse şi pe mine somnul,
gândindu-m dac nu cumva trebuie s -i înapoiez f pturii din spatele meu cele
dou lire, înainte de-ai pierde din nou urma şi cum aş face ca s ias totul bine.
M-am trezit speriat, cu trupul aplecat înainte, ca şi cum aş fi avut de gând s sar
în rând cu caii şi am început s fr mânt din nou întrebarea. Pesemne, îns , c
problema îmi zburase mult timp din minte, c ci, deşi nu desluşeam nimic în
bezna de afar şi în zvâcnirile din umbr şi lumin ale l mpilor noastre, îmi
d dui, totuşi, seama c ajunsesem în ara de mlaştini, dup vântul rece şi umed
care sufla. M-am ghemuit ca s m înc lzesc şi ca s m feresc de vânt şi acum
ocnaşii erau mai aproape de mine decât înainte. Primele cuvinte pe care îi auzi
rostindu-le, dup ce m desmetici, au fost cuvintele care-mi chinuiau gândurile.
Dou hârtii de câte o lir .
- Şi cum le-a primit? întreb ocnaşul pe care nu-l v zusem niciodat .
- De unde sa ştiu? r spunse cel lalt. Le-o fi pus bine. Pesemne c i-au
fost date de prieteni.
- Tare-aş vrea, spuse cel lalt, înjurând amarnic frigul, s am şi eu.
- Ce, dou hârtii de câte o lir sau prieteni?
- Te cred c dou hârtii... de câte o lir . Mi-aş vinde to i prietenii
pentru o singur hârtie şi tot aş spune c am f cut un târg minunat. Ei, şi? Ce
i-a spus?
- Mi-a spus, urm ocnaşul pe care-l recunoscusem, ştii totul s-a f cut,
cât ai clipi din ochi, în spatele unei gr mezi de cherestea din port; mi-a spus:
- Ai s fii liber! Şi aşa s-a şi întâmplat! Şi mi-a mai spus dac vreau
s -l g sesc pe b iatul care i-a dat de mâncare şi nu l-a tr dat şi s -i dau hârtiile
de câte o lir . I-am spus c da. Şi aşa am şi f cut.
- Mare prost, bodog ni cel lalt. Eu le-aş fi cheltuit ca popa, pe haleal
şi b utur . O fi fost vreun ageamiu. Zici c nu ştia nimic despre tine?
- Habar n-avea. Lucram în bande şi pe vapoare deosebite. Pe urm a
fost din nou judecat pentru evadare şi a fost condamnat pe via .
- Şi numai când cu treaba asta... de onoare ai lucrat în inutul acesta?
- Numai atunci.
- Cum î i plac locurile acestea?
- Scârbos inut. Noroaie, cea , mlaştini şi munc mult ; munc mult ,
mlaştini, cea şi noroaie.
Amândoi îşi ar tar scârba pentru inutul nostru în cuvinte foarte tari şi,
pân la urm , se uşurar şi nu mai avur nimic s -şi spun .

148
F r îndoial c , dup ce am auzit acest dialog, aş fi coborât şi aş fi
r mas singur în bezna de pe drum, dac n-aş fi fost sigur c omul habar n-are
cine sunt eu. Într-adev r, nu eram atât de schimbat, numai prin firea lucrurilor,
ci eram atât de deosebit îmbr cat şi m aflam în împrejur ri atât de deosebite
de cele de odinioar , încât i-ar fi fost greu s m recunoasc , f r ajutor.
Totuşi, faptul c ne aflam împreun în aceeaşi diligen era o coinciden destul
de ciudat , ca s nu m umple de teama c o alt coinciden ar putea oricând
s uneasc , în mintea lui, fiin a mea cu numele meu. Din aceast pricin , am
luat hot rârea s cobor de îndat ce vom ajunge în oraş şi s dispar din calea
lui. Am îndeplinit acest plan cu succes. Geamantanul meu era în l di a de pe
capr , sub picioarele mele. Nu trebuia decât s r sucesc o balama ca s -l scot.
Am aruncat geamantanul jos şi am coborât dup el la primul felinar din oraş.
Cât despre ocnaşi, ei au plecat mai departe cu diligenta şi eu ştiam în ce loc vor
fi desc rca i, pentru a fi duşi spre fluviu. În închipuirea mea, vedeam vasul şi
echipajul de ocnaşi aşteptându-i în fa a sc rilor acoperite cu mâl şi auzeam
glasul acela r stit:
- Da i-i drumul! ca o porunc adresat unor câini şi, apoi, vedeam
corabia aceea blestemat a lui Noe, pornind pe apele negre ale fluviului.
N-aş fi putut s spun de ce mi-era team , c ci teama mea era nel murit
şi tulbure, dar mi-era nespus de team . În timp ce m îndreptam spre hotel,
sim eam p o spaim , care întrecea cu mult teama unei întâlniri dureroase şi
nepl cute, m f cea s tremur. Cred, îns , c spaima aceasta nu îmbr ca nici o
form desluşit , ci c era deşteptarea de câteva clipe a spaimei din copil rie.
Cafeneaua de la "Mistre ul Albastru" era goal şi eu comandasem
mâncarea şi începusem s m nânc, înainte de a fi fost recunoscut de chelner.
Dup ce îşi ceru scuze pentru neb garea lui de seam , m întreb dac s
trimit b iatul dup domnul Pumblechook.
- Nu, am spus eu, s nu trimi i.
Chelnerul - acela care adusese de la Camera de Comer lista pedepselor
la care voi fi supus în caz de înc lcare a legii, în ziua când devenisem ucenicul
lui Joe - p ru mirat şi se folosi de primul prilej pentru a pune în fa a mea un
num r soios din ziarul local, pe care eu l-am luat în mân şi în care am citit
urm toarele rânduri:
"Inform m cititorii noştri, cu privire la romanticul noroc al unui tân r
fierar din inut (ce tem minunat pentru pana m iastr a concet eanului nostru
Toby, poetul ziarului, a c rui faim nu a fost înc universal recunoscut ) c
primul îndrum tor, tovar ş de copil rie şi prieten al tân rului, a fost un
concet ean de al nostru mult stimat şi nu cu totul str in de comer ul cu grâne,
al c rui nego înfloritor se afl la mai pu in de o sut de mile de strada
principal . Faptul c amintim de persoana lui ca de mentorul tân rului nostru
Telemah nu este str in de sentimentele noastre, c ci este bine s se ştie c
oraşul nostru a dat naştere unui f uritor de viitoruri str lucite. Oare fruntea
încordat a înţeleptului din localitate şi ochiul str lucitor al frumuseţii din
localitate se întreab al cui viitor? Oare n-a fost Quintiu Matsys, fierarul din
Anvers?
Şi ast zi înc , în urma experien ei de o via întreag , sunt convins c
dac , în zilele acelea de prosperitate, m-aş fi dus la Polul Nord, aş fi întâlnit şi
acolo pe cineva, fie un eschimos nomad, fie un european civilizat, care s -mi

149
spun c Pumblechook a fost primul meu îndrum tor şi f uritorul norocului
meu.

XXIX
M-am sculat dis-de-diminea şi am ieşit din cas . Era prea devreme ca
s m duc la domnişoara Havisham, aşa c am pornit spre câmp, înspre partea
oraşului unde locuia domnişoara Havisham, nu spre partea unde locuia Joe. La
Joe aveam timp s m duc a doua zi, gândindu-m cu recunoştin la
ocrotitoarea mea şi f urindu-mi tablouri minunate, dup ce voi cunoaşte
planurile ei cu privire ia mine.
N-o adoptase ea, oare, pe Estella şi aproape c m adoptase şi pe mine?
Gândul ei nu putea fi altul decât s ne uneasc . Mie îmi va încredin a misiunea
de a reînvia din nou casa aceea jalnic , de a l sa soarele s p trund în od ile
întunecate, de a învârti din nou ceasornicele, de a surprinde focul în vetrele
reci, de a smulge pânzele de p ianjen, de a alunga gândacii din cas , pe scurt,
de a îndeplini toate fapteJe luminoase ale cavalerului din poveste şi de a m
c s tori cu prin esa. M oprisem în fa a casei, când trecusem pe acolo; zidurile
ei afumate de c r mid , ferestrele zidite, iedera groas şi verde care înconjura
pân şi coşurile cu r murelele şi cârceii ei asem n tori unor bra e musculoase,
alc tuiau un fel de vraj ispititoare al c rei erou eram eu. Desigur c Estella era
zâna inspiratoare a acestei vr ji. Dar, deşi pusese atâta st pânire pe mine, deşi
închipuirea şi n dejdile mele se ag au de ea, deşi înrâurirea ei asupra vie ii şi
caracterului meu de copil fusese atotputernic , totuşi, nici m car în diminea a
aceea romantic , nu o înzestram cu alte daruri decât cele pe care le avea.
Pomenesc de acest lucru, acum, cu un anumit scop, fiindc acesta este firul pe
care trebuie s -l urma i, pentru ca s v descurca i în labirintul vie ii mele.
Experien a m-a înv at c no iunea conven ional de îndr gostit nu poate fi
întotdeauna adev rat . Adev rul adev rat este c o iubeam pe Estella cu o
dragoste de b rbat, c o iubeam numai şi numai pentru c o g seam ispititoare.
Ştiam, spre marea mea durere, ştiam de cele mai multe ori, dac nu întotdeauna,
c o iubeam în ciuda în elepciunii, în ciuda f g duielilor, pe care mi le f ceam,
în ciuda liniştii mele, în ciuda oric rei speran e, în ciuda fericirii mele, în ciuda
tuturor înfrângerilor. O dat pentru totdeauna, ştiam adev rul; dar nu o iubeam
mai pu in pentru c ştiam toate acestea şi nu m puteam împiedica s o iubesc,
ca şi cum aş fi socotit-o întruchiparea des vârşirii omeneşti.
M-am plimbat aşa încât s ajung la poart la ora la care soseam pe
vremuri. Dup ce am tras cu o mân şov ielnic de clopo el, m-am întors cu
spatele la poart , încercând s -mi recap t r suflarea şi s -mi potolesc b t ile
inimii. Am auzit uşa lateral deschizându-se şi apoi paşi prin curte; dar m-am
pref cut c nu aud, chiar şi în clipa când balamalele ruginite ale por ii au
scâr âit. În cele din urm am sim it o atingere pe umeri, care m-a f cut s tresar
şi m-am întors. De-abia acum am tres rit în chip firesc, c ci m g seam fa în
fa cu un om îmbr cat în haine cenuşii. Era ultimul om pe care m-aş fi aşteptat
s -l v d îndeplinind slujba de portar, la poarta domnişoarei Havisham. '
- Orlick!
- Ei, domnişorule, şi aici s-au întâmplat schimb ri, şi înc mai mari ca
cele din via a dumitale. Dar intr , intr . N-am voie s in poarta deschis .

150
Am intrat, iar el a trântit poarta şi o încuie, sco ând cheia din broasc .
- Da! f cu el, r s rind al turi de mine, dup ce umblase cu câ iva paşi
în urma mea ca un câine. Iat -m !
- Cum ai ajuns aici?
- Am ajuns, r spunse el, cu picioarele. Şi lucrurile erau al turi de mine
într-o roab .
- Serios, te-ai aşezat pe aici?
- Doar nu în joac , domnişorule.
Nu prea eram sigur c e aşa. Am avut r gaz s cânt resc r spunsul pe
care mi-l d duse, în timp ce privirea lui adormit se ridica de pe jos şi se
plimba pe picioarele, pe mâinile şi pe fa a mea.
admira ie, atât de minunat , încât mi se p ru c eu nu m schimbasem
deloc. În timp ce m uitam la ea, mi se p rea c alunecam f r n dejde înapoi şi
c eram din nou b iatul grosolan şi necioplit de odinioar . Doamne, cât de
cumplit era sim ul acela al distan ei şi al nepotrivirii care m cuprinse şi cât era
de mare dep rtarea care m desp r ea de ea!
Îmi d du mâna. Eu am bâlbâit ceva despre bucuria de a o revedea şi
despre felul cum aşteptasem aceast revedere.
- O g seşti foarte schimbat , Pip? întreb domnişoara Havisham cu o
privire lacom şi lovind cu bastonul într-un scaun care se afla între ele dou , în
semn c pot s m aşez pe el.
- Domnişoar Havisham, când am intrat în odaie, mi se p rea c nu e
nici urm de Estella în chipul şi în înf işarea ei; dar acum totul se preface în
chip atât de ciudat în Estella cea...
- Ce? Vrei s spui în Estella cea de alt dat ? îmi t ie vorba domnişoara
Havisham. i-aminteşti cât de mândr şi de jignitoare era şi c vroiai s fugi de
ea?
I-am r spuns încurcat c toate acestea se petrecuser cu mult timp în
urm şi c pe atunci eram nepriceput şi alte lucruri de felul acesta. Este zâmbea
st pânit şi-mi spuse c nu se îndoia c avusesem dreptate şi c se purtase foarte
urât.
- Pe el îl g seşti schimbat? o întreb domnişoara Havisham.
- Foarte schimbat, spuse Estella, cu ochii la mine.
- Mai pu in necioplit şi grosolan? spuse domnişoara Havisham,
jucându-se cu p rul Estellei.
Estella râse, privind pantoful pe care-l inea în mân , apoi râse din nou
privindu-m pe mine şi pe urm puse pantoful jos. Tot mai m socotea b ie aş,
dar acum m ademenea.
St team to i trei în odaia plin de vise, printre lucrurile acelea vechi,
ciudate care m impresionaser atât de mult. Am aflat c Estella tocmai se
întorsese din Fran a şi c se preg tea s plece la Londra. Mândr şi
înc p ânat ca şi odinioar , supusese într-atât toate lucrurile acestea frumuse ii
ei, încât era cu neputin şi nefiresc - sau poate c aşa mi se p rea mie - s le
despart de chipul ei. Într-adev r, era cu neputin s despart fiin a ei de dorin a
de bani şi rang, care-mi tulburase copil ria, de toate acele n zuin e nes buite
care m f ceau s -i v d fa a în vâlv taia fl c rilor, s-o v d cum se înal din
fierul aşezat pe nicoval , s-o v d desprinzându-se din întunericul nop ii, privind
prin fereastruica de lemn a fier riei şi apoi pierind. Cu alte cuvinte, mi-era cu

151
neputin s-o despart, în trecut sau în prezent, de îns şi via a mea.
Hot râsem s -mi petrec acolo toat ziua, s m întorc seara la hotel şi
s plec a doua zi la Londra. Dup ce am stat câtva timp de vorb , domnişoara
Havisham ne trimise pe amândoi la plimbare, în gr dina p r ginit şi-mi spuse
c , la întoarcere, am s-o mai plimb pu in prin odaie cu scaunul, ca pe vremuri.
Aşa c Estella şi cu mine am ieşit în gr din prin porti a prin care
trecusem când m întâlnisem cu tân rul cel palid, acum Herbert; eu mergeam cu
inima strâns , privind cu respect pân şi marginile rochiei ei. Ea era foarte
st pânit şi, f r îndoial , c nu privea cu respect marginile hainei mele. Când
ne-am apropiat de locul întâlnirii cu Herbert, ea se opri şi-mi spuse:
- Ciudat f ptur trebuie s fi fost eu când eram mic , fiindc , în ziua
aceea, m-am ascuns şi am v zut toat lupta voastr şi tare mi-a pl cut.
- Şi m-ai r spl tit foarte frumos.
- Adev rat? r spunse ea, foarte nep s toare, ca şi cum nici nu şi-ar fi
amintit despre ce era vorba. Mi-amintesc c -mi era ciud pe potrivnicul
dumitale, fiindc m plictisise o zi întreag .
- Acum suntem buni prieteni.
- Adev rat? Da, îmi amintesc c ai început s studiezi cu tat l lui.
-Da.
Am dat acest r spuns cu nepl cere, pentru c mi se p rea c -mi d dea
un aer copil resc şi ea şi aşa îmi vorbea ca unui copil.
- De când a început s - i surâd norocul şi i-ai schimbat planurile de
viitor, i-ai schimbat şi prietenii, spuse Estella.
- Desigur, am r spuns eu.
- Şi, fireşte, ad ug ea cu trufie, c oamenii care i se potriveau ca
prieteni odat , nu i s-ar mai potrivi acum.
M îndoiesc c în conştiin a mea mai exista dorin a de a m duce s -l
v d pe Joe. Dar dac exist cumva, aceast observa ie alung din cugetul meu
orice gând de a o duce la îndeplinire.
- Pe atunci nici nu b nuiai ce noroc te aşteapt ? spuse Estella, fluturând
uşurel din mân , ceea ce însemna în vremea când m b team cu Herbert.
- Nici gând.
Aerul de des vârşise şi de superioritate cu care umbla Estella al turi de
mine şi aerul tineresc şi supus cu care umblam eu al turi de ea f ceau un
contrast, pe care îl resim eam u t rie. Cred c acest lucru m-ar fi zgând rit şi
mai mult, dac nu m-aş fi socotit deasupra oric rei nepl ceri, pentru c eram
ales pentru ea şi sortit ei.
Gr dina era prea neîngrijit şi n p dit de buruieni ca s ne putem
plimba în largul nostru şi, dup ce o înconjurar m de dou sau de trei ori, am
ieşit în curtea fabricii de bere. I-am ar tat Estellei locul unde o v zusem
umblând pe butoaie, în prima zi când venisem la castel, în acele vremuri de
demult şi ea îmi spuse rece şi nep s toare:
- Adev rat?
I-am amintit de uşa prin care ieşise din cas , aducându-mi mâncare şi
b utur , şi ea spuse:
- Nu-mi mai amintesc.
- Nu- i mai aminteşti c m-ai f cut s plâng? am întrebat eu.
- Nu, spuse ea, cl tinând din cap şi uitându-se în jurul ei.

152
Cred c faptul c nu-şi amintea de toate acestea şi c vorbea cu atâta
nep sare m-a f cut s plâng în fundul sufletului şi acela este plânsul cel mai
amar.
- Trebuie s ştii, spuse Estella, binevoind s mi se adreseze ca o femeie
str lucitoare şi frumoas , trebuie s ştii c n-am inim , dac cumva aceasta are
vreo leg tur cu memoria mea.
Am întrebuin at câteva întors turi de fraz , ca s -i spun c m îndoiesc
cu privire la acest lucru. I-am spus c eu ştiu mai bine decât ea. C nu poate
exista a â a frumuse e f r inim .
- O! Desigur c am o inim care poate fi str puns sau împuşcat , de
asta nici nu m îndoiesc, spuse Estella, şi desigur c , dac ar înceta s bat , aş
înceta şi eu de a mai tr i. Dar, în elegi ce vreau s spun. N-am blânde e,
în elegere, sim ire şi alte fleacuri din acestea.
Dar, ce m izbea oare, în timp ce ea st tea pe loc şi se uita cu
luare-aminte la mine? Ceva ce mai v zusem la domnişoara Havisham? Nu.
Într-adev r, în unele dintre privirile şi gesturile ei era o urm de asem nare cu
domnişoara Havisham, acea asem nare pe care copiii o prind adesea de la cei
cu care au stat mai mult timp împreun ; astfel, ne izbesc adesea asem n ri între
fe e, care sunt de obicei cu totul deosebite unele de altele. Şi, totuşi, nu la
domnişoara Havisham, m gândeam. Am privit-o din nou pe Estella şi, deşi ea
tot se mai uita la mine, p rerea, care m fulgerase, disp ru.
Ce m izbise oare?
- Vorbesc serios, spuse Estella, nu atât încruntându-se (fiindc avea o
frunte neted ) cât întunecându-se la fa ; dac soarta va face s ne întâlnim des,
e mai bine s m crezi de pe acum. Nu! m opri ea cu un gest energic, în timp
ce eu încercam s deschid gura. Înc nu mi-am rev rsat dragostea asupra
nim nui. Înc nu ştiu ce înseamn dragoste.
În clipa urm toare, ne aflam amândoi în fabrica p r sit şi ea îmi ar t
galeria unde o v zusem umblând, în prima zi a venirii mele acolo şi-mi spuse
c -şi amintea c se plimbase pe acolo şi c m v zuse privind în sus cu ochi
îngrozi i. Şi în timp ce ochii mei urm reau mâna ei alb , m cuprinse din nou
aceeaşi impresie nel murit , care-mi sc pa mereu. Tres rirea mea o f cu s -mi
ating bra ul cu mâna şi, în clipa aceea, vedenia se stinse, pieri din nou!
Ce era, oare?
- Ce s-a întâmplat? întreb Estella. Iar eşti îngrozit?
- Aş fi, dac aş crede ceea ce ai spus adineaori, am spus eu ca s schimb
vorba.
- Va s zic nu eşti îngrozit? Cel pu in aşa spui. Foarte bine. Cred c
domnişoara Havisham te aşteapt la datorie, deşi cred c ar putea s revin la
obiceiul acesta şi la multe alte tipicuri vechi. Hai s mai facem o dat
înconjurul gr dinii şi s intr m în cas . Hai! Azi n-ai s mai verşi lacrimi
din pricina cruzimii mele, ai s fii pajul meu şi ai s m laşi s m sprijin de
um rul t u.
Rochia ei frumoas se târâse pân atunci pe p mânt. Acum o inea cu o
mân , iar cu cealalt îmi atingea uşor um rul, în timp ce mergeam. Mai f cur m
de dou sau trei ori ocolul gr dinii p r site; mie mi se p rea c totul e înflorit.
Şi dac buruienile verzi şi galbene, care creşteau prin cr p turile zidului vechi,
ar fi fost cele mai rare flori din lume, tot n-ar fi putut s fie mai scumpe

153
amintirii mele.
Nu era nici o deosebire de vârst între noi, care s-o îndep rteze pe
Estella de mine; eram aproape de aceeaşi vârst , deşi f r îndoial , pentru ea,
anii aceştia însemnau mai mult decât pentru mine; dar nimbul cu care o
înconjura frumuse ea şi purt rile ei m chinuia în mijlocul fericirii şi al
siguran ei pe care le sim eam, la gândul c ocrotitoarea noastr ne sortise unul
altuia. Nenorocitul de mine!
În cele din urm , am intrat în cas şi, spre marea mea mirare, aflasem
c administratorul averii mele venise s o vad pe domnişoara Havisham, în
interes de afaceri şi c se va întoarce la ora mesei. Ramurile vechi şi reci ale
candelabrelor din odaia în care era întins masa cea muceg it , fuseser aprinse
în lipsa noastr şi domnişoara Havisham şedea pe scaunul cu roti e şi m
aştepta.
Când am început vechea plimbare în jurul r m şi elor osp ului de
nunt , mi se p ru c împing scaunul înapoi, în trecut. Dar, în odaia aceasta
mortuar , în care f ptura aceea, dezgropat parc , se sprijinea de sp tarul
scaunului, Estella p rea şi mai str lucitoare, şi mai minunat ca înainte, iar eu
parc tr iam o vraj .
Timpul parc se topea, ora prânzului se apropia cu paşi repezi, iar
Estella ne p r si ca s se preg teasc de mas . Ne-am oprit lâng masa cea
lung şi domnişoara Havisham întinse un bra ofilit şi-şi odihni pumnul strâns
pe fa a de mas îng lbenit . Şi, fiindc , înainte de a ieşi pe uş , Estella se mai
uit o dat în urm , domnişoara Havisham îşi s rut mâna şi-i trimise Estellei
s rutarea, cu o patim , care mi se p ru însp imânt toare. Apoi, dup ce Estella
ieşi din odaie, se întoarse spre mine şi m întreb în şoapt :
- Aşa-i c -i frumoas , gra ioas şi sprinten ? Aşa-i c o admiri?
- To i cei care o v d trebuie s-o admire, domnişoar Havisham. M lu
de gât şi-mi lipi capul de al ei.
- Iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o! Cum se poart cu tine?
Înainte s apuc s -i r spund (dac cumva aş fi fost în stare s r spund
la o întrebare atât de grea), ea repet :
- Iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o! Dac te încurajeaz , iubeşte-o! Dac
te r neşte, iubeşte-o! Dac - i sfâşie inima în buc i, şi cu timpul o s te doar
din ce în ce mai r u - iubeşte-o, iubeşte-o, iubeşte-o!
Niciodat nu v zusem o dorin atât de p timaş ca aceea care
însufle ea cuvintele ei. Sim eam cum se umfl muşchii bra ului sub ire, care-mi
înconjura gâtul.
- Ascult -m , Pip! Am înfiat-o ca s fie iubit . Am crescut-o ca s fie
iubit . Am f cut-o s fie aşa cum e acum, ca s fie iubit . Iubeşte-o!
Rostise aceste cuvinte destul de des şi nu m îndoiam c le rostise cu
bun ştire; dar, dac aceste cuvinte ar fi însemnat ur în loc de iubire,
dezn dejde, r zbunare, moarte, tot n-ar fi putut s semene mai mult cu un
blestem.
- S - i spun, urm ea tot în şoapt pasionat , s - i spun ce este
dragostea adev rat . E credin oarb , umilin f r preget, supunere
des vârşit , încredere şi d ruire împotriva ta însu i, împotriva lumii întregi,
dragoste înseamn s - i dai inima şi sufletul în întregime celui care i le
zdrobeşte, aşa cum mi s-a întâmplat mie!

154
Când ajunse aici, scoase un ip t s lbatic, iar eu am prins-o de mijloc.
C ci se sculase în picioare, înv luit în giulgiul ei şi izbise aerul, ca şi cum ar
fi vrut s -şi izbeasc trupul de pere i şi s se pr buşeasc moart .
Toate acestea se petrecur în câteva clipe. În timp ce o aşezam din nou
pe scaunul ei, am sim it un miros pe care îl cunoşteam şi, întorcându-m , l-am
v zut pe custodele meu în odaie. Purta întotdeauna (cred c n-am pomenit înc
de acest obicei) o batist mare de m tase grea, care-i folosea foarte mult în
profesiunea lui. L-am v zut adeseori însp imântând pe un client sau martor,
prin desf şurarea ceremonioas a acestei batiste, ca şi cum ar fi avut de gând s
şi-l sufle, pân când martorul sau clientul se va tr da singur; iar clientul sau
martorul se tr da îndat , ca şi cum ar fi fost firesc s se întâmple aşa. Când am
dat cu ochii de el, domnul Jaggers inea batista aceasta atât de expresiv cu
amândou mâinile şi se uita la noi. Când mi-a întâlnit privirea, spuse simplu,
dup ce t cuse câteva clipe, nemişcându-se din aceast atitudine:
- Adev rat? Foarte ciudat! Şi apoi se folosi de batist cu un efect
minunat.
Domnişoara Havisham îl v suse în aceeaşi clip cu mine şi se speriase
de el, aşa cum se speriau to i oamenii de el. F cea sfor ri mari pentru a-şi veni
în fire şi bâigui c era punctual ca întotdeauna.
- Punctual ca întotdeauna, repet el, apropiindu-se de noi. Ce mai faci,
Pip? S te plimb şi eu pu in, domnişoar Havisham? Facem un ocol? Aşadar,
aici erai?
I-am spus la ce or sosisem şi c domnişoara Havisham dorise s vin
s-o v d pe Estella. Şi el r spunse:
- A! E frumoas domnişoara Estella. Apoi începu s o împing pe
domnişoara Havisham cu una din mâinile lui mari, iar pe cealalt o înfund în
buzunarul pantalonului, ca şi cum buzunarul ar fi fost plin de secrete.
- Bine, Pip! Cât de des ai v zut-o pe domnişoara Estella pân acum?
spuse el, când se opri din mers.
- Cât de des?
- Da! De câte ori? De zece mii de ori?
- Nu! Nu de atâtea ori.
- De dou ori?
- Jaggers, se amestec domnişoara Havisham, spre marea mea uşurare,
Ias -1 în pace pe Pip şi duce i-v amândoi la mas .
El se supuse şi am pornit amândoi bâjbâind pe scara întunecoas .
N-ajunsesem înc la locuin ele acelea izolate, din cealalt parte a cur ii, când el
m întreb de câte ori o v zusem pe domnişoara Havisham mâncând şi bând; şi,
ca de obicei, m l s s aleg între o sut de ori şi o singur dat . M-am gândit
şi am spus:
- Niciodat .
- Şi nici n-ai s-o vezi vreodat , Pip, spuse el cu un zâmbet încruntat.
N-a îng duit niciodat nim nui s o vad mâncând sau bând, de când duce via a
aceasta. Colind casa, noaptea, şi m nânc ce g seşte.
- V rog, domnule Jaggers, am spus eu, pot s v pun o întrebare?
- Po i, îmi r spunse el, dar eu pot s nu- i r spund. Întreab -m .
- Numele Estellei e Havisham sau...? Nu mai aveam nimic de ad ugat.
- Sau ce? întreb el.

155
- E Havisham?
- Da, e Havisham.
Şi am ajuns la mas , unde ne aşteptau Sarah Pocket şi cu Estella.
Domnul Jaggers şedea în capul mesei, Estella în fa a lui, iar eu şedeam în fa a
amicei mele cu obrajii verzi-g lbui. Am mâncat foarte bine şi am fost servi i de
o jupâneas , pe care nu o v zusem niciodat , dar care, dup câte am aflat,
fusese tot timpul în casa aceea misterioas . Dup mas , o sticl din cel mai bun
Porto a fost pus în fa a domnului Jaggers (se vedea c era obişnuit cu aceast
b utur ) şi doamnele ne p r sir . Era izbitoare rezerva hot rât în care se
închidea domnul Jaggers, de câte ori se afla sub acoperişul domnişoarei
Havisham. Nu-şi arunca privirile nici în dreapta, nici în stânga şi nu ştiu dac a
privit-o o singur dat pe Estella, în tot timpul mesei. Când ea îi vorbea, el
asculta şi-i r spundea la momentul potrivit, dar niciodat nu se uita la ea; cel
pu in aşa mi se p rea mie. În schimb, ea se uita foarte des la el cu interes şi
curiozitate, ba chiar cu neîncredere; dar pe fa a lui nu se vedea c el simte
privirea ei. În tot timpul mesei, domnul Jaggers a fost însufle it de o pl cere
r ut cioas de a o face pe Sarah mai verde şi mai galben decât era, c ci
pomeni de multe ori de marile mele speran e; dar nici de data aceasta, parc
nu-şi d dea seama de ceea ce f cea, ba chiar p rea c smulge - şi chiar şi aşa şi
era - toate informa iile de la biata mea f ptur nevinovat .
Şi, dup ce am r mas singuri, mi se p rea c str luceşte de mul umire,
f r îndoial în urma informa iilor pe care le primise de la mine, ceea ce m
scotea din s rite. Mi se p rea c , în lips de ceva mai bun, lua interogatorii
pân şi vinului. inea paharul în fa a lumân rii, gusta porto-ul, îl plimba prin
ur , îl înghi ea, apoi se uita din nou la pahar, mirosea vinul, pân când îl bea,
umplea din nou paharul, începea iar s examineze vinul, pân când mi-am ieşit
r u din fire, ca şi cum vinul ar fi putut s -i spun ceva compromi tor despre
mine. De trei sau patru ori, m cuprinse o dorin slab de a începe vorba; dar,
de câte ori m vedea cu o întrebare pe buze, domnul Jaggers m privea cu
paharul în mân , plimbându-şi vinul prin gur , ca şi cum m-ar fi prevenit c
degeaba m ostenesc, fiindc el tot nu poate s -mi r spund .
Cred c domnişoara Pocket îşi d dea seama c prezen a mea o împingea
spre nebunie, c prevedea c -şi va smulge boneta de pe cap de furie - o bonet
urât foc, care sem na cu un p m tuf - şi c va pres ra podeaua cu p rul care
nu crescuse niciodat pe capul acela. De aceea, poate, nu şi-a mai f cut
apari ia, dup ce am urcat în odaia domnişoarei Havisham şi am început s
juc m whist. În timpul cât lipsisem noi, domnişoara Havisham împodobise, în
chip fantastic, p rul, bra ele şi rochia Estellei cu cele mai frumoase giuvaeruri
de pe masa de toalet ; şi l-am v zut pân şi pe custodele meu uitându-se la ea
pe sub sprâncenele lui groase şi în l ându-le, când f ptura aceea gingaş , care
r spândea culoare şi scânteieri, se afla în fa a lui.
Nici nu mai pomenesc de felul în care domnul Jaggers ne confisca
atuurile şi apoi ne ar ta nişte c r i mici şi neînsemnate, în fa a c rora falnicii
noştri regi şi regine se pleoşteau de tot; şi nici de sim mântul care m
cuprindea, când îl vedeam uitându-se la noi ca la trei biete ghicitori pe care le
ghicise de mult. Ceea ce m f cea, îns , s suf r cel mai cumplit era
nepotrivirea dintre prezen a lui înghe at şi sentimentele mele fa de Estella.
Nu pentru c ştiam c nu-mi voi îng dui niciodat s vorbesc cu el despre ea,

156
c nu voi suferi niciodat s -l aud cum scâr âie din ghete în fa a ei, c nu voi
putea niciodat s -l v d sp lându-şi mâinile dup plecarea ei, ci pentru c
admira ia mea ne rmurit se afla al turi de fiin a lui, pentru c sim mintele
mele se aflau în acelaşi loc cu f ptura lui - acesta era lucrul cel mai dureros.
Am jucat c r i pân la ora nou şi apoi s-a hot rât c , dac Estella va
veni la Londra, eu voi fi înştiin at de venirea ei, ca s-o pot aştepta la sta ia
diligentei; dup aceea mi-am luat r mas bun de la Estella, am atins mâna ei cu
mâna mea şi am plecat.
Custodele meu locuia la "Mistre ul Albastru" în odaia de al turi. Era
noaptea târziu şi cuvintele domnişoarei Havisham: Iubeşte-o, iubeşte-o,
iubeşte-o! tot mai îmi r sunau în urechi. Le-am schimbat, potrivindu-le cu
sim mintele mele şi am început s şoptesc cu capul înfundat în pern :
- O iubesc, o iubesc, o iubesc! de sute de ori. Apoi, m cuprindea un val
de recunoştin , c ci ea îmi era sortit mie, ucenicul de fierar de odinioar . Şi
m întrebam fiindc ştiam c , din p cate, Estella nu era atât de recunosc toare
destinului cum erau eu, când va începe şi ea s se sinchiseasc de mine. Când
voi fi în stare s trezesc inima aceea, care mai era înc mut şi amor it !
P c tosul de mine! Credeam c aceste gânduri sunt mari şi în l toare.
Dar nu m gândeam de cât josnicie şi micime d deam dovad ferindu-m de
Joe, fiindc ştiam c ea l-ar dispre ui. Nici o zi nu trecuse de când îmi d duser
lacrimile din pricina lui Joe, dar lacrimile se uscaser repede. Iart -m
Doamne, c ci tare repede se uscaser !

XXX

Dup ce mi-am fr mântat bine mintea, a doua zi de diminea , în timp


ce m îmbr cam în camera de la "Mistre ul Albastru", m-am hot rât s -i spun
custodelui meu c nu-l prea credeam pe Orlick omul potrivit pentru a îndeplini
o slujb de încredere la domnişoara Havisham.
- Sigur, c nu-i omul potrivit, Pip, spuse custodele meu, care se sculase
bine dispus, pentru c un om, care îndeplineşte o slujb de încredere, nu e
niciodat omul potrivit. P rea c -l înveseleşte grozav descoperirea c slujba
aceasta nu era îndeplinit cum se cuvine şi ascult mul umit cele ce-i spuneam
eu despre Orlick.
- Foarte bine, Pip, spuse el, dup ce mi-am încheiat eu povestirea; trec
îndat pe acolo şi-l dau afar pe amicul t u.
Cam îngrijorat de aceast hot râre pripit , am propus pu in r gaz, ba
chiar i-am dat domnului Jaggers s în eleag c nu-i aşa uşor s te descurci cu
amicul nostru.
- Nu, nu, n-avea nici o grij , spuse custodele meu, sco ându-şi batista
din buzunar, cu un gest de încredere în sine; sunt curios s v d cum o s discute
cu mine.
Deoarece trebuia s pornim spre Londra, cu diligenta de la amiaz şi
fiindc eram atât de însp imântat de gândul unei întâlniri cu Pumblechook,
încât de-abia puteam s in ceaşca în mân , i-am spus domnului Jaggers, c
doream s m plimb pu in, c voi porni înainte pe jos, pe drumul spre Londra,
în timp ce el îşi va termina treaba şi c l-aş ruga s spun vizitiului c -mi voi
ocupa locul, când m vor ajunge din urm . În felul acesta am fugit de la

157
"Mistre ul Albastru", de îndat ce am sfârşit gustarea de diminea . Apoi am
f cut un ocol de vreo dou mile, umblând pe câmp, prin spatele casei lui
Pumblechook şi am ieşit din nou pe strada principal , ceva mai încolo de cursa
mai sus pomenit ; acum m sim eam oarecum în siguran .
Mi se p rea interesant c m aflu din nou în or şelul acela vechi şi
liniştit şi n-aş putea s spun c nu e pl cut s fii din când în când recunoscut şi
s vezi lumea holbând ochii dup tine. Ba chiar doi sau trei negustori âşnir
afar din pr v liile lor şi au luat-o câ iva paşi înaintea mea, ca s se poat
întoarce, ca şi cum ar fi ujtat ceva şi s se întâlneasc piept în piept cu mine şi
nu ştiu, z u, care dintre noi îşi juca mai prost rolul; ei, pretinzând c nu fac
nimic nefiresc sau eu, pretinzând c nu v d ce fac ei. Oricum, îns , eram într-o
situa ie destul de deosebit şi nu m sim eam de fel nemul umit, pân ce soarta
mi-l scoase în cale pe p c tosul acela f r pereche, pe ucenicul lui Trabb.
Aruncându-mi, la un moment dat, ochii de-a lungul str zii, l-am z rit pe
ucenicul lui Trabb, care se apropia leg nându-se cu un sac albastru şi gol în
mân . Gândindu-m c mi-ar şedea cel mai bine s -l privesc senin şi nep s tor
şi c , în felul acesta, voi izbuti s înfrâng p c toşenia sufletului s u, am
înaintat cu privirea şi înf işarea de care am pomenit mai sus şi aproape c m
felicitam pentru izbânda mea când, deodat , genunchii ucenicului lui Trabb se
lovir unul de altul, p rul i se ridic m ciuc , şapca îi c zu şi b iatul începu s
tremure din cap pân în picioare, se b l b ni pân ce ajunse în mijlocul
drumului şi se porni s strige c tre poporul de pe strad :
- Ajutor! Mi-e fric ! ca şi cum apari ia mea demn l-ar fi umplut de
groaz şi de poc in .
Când am trecut pe lâng el, din ii îi cl n neau în gur şi, în semn de
umilin nem rginit , b iatul îşi înfund capul în rân .
Toate acestea erau nespus de dureroase pentru mine, dar chinul meu nu
se sfârşi aici. Nici n-am apucat s fac dou sute de paşi şi, spre groaza, mirarea
şi indignarea mea f r seam n, l-am v zut din nou pe ucenicul lui Trabb, care
se apropia. Venea de dup col . Mergea cu sacul albastru pe umeri, ochii îi
str luceau de cinste şi sârguin şi toat înf işarea lui tr da hot rârea voioas
de a se duce la lucru. Vederea mea îl zgudui şi iar îl cuprinser n b d ile, ca şi
adineaori; de data aceasta, se mişca în cerc şi se b l b nea în jurul meu cu
genunchii îndoi i şi mâinile ridicate, ca şi cum ar fi implorat îndurare.
Suferin ele lui au fost primite cu mare veselie de-o mân de privitori, în timp ce
eu m sim eam îngrozitor de ruşinat.
Nici n-am apucat s trec de poşt şi l-am v zut din nou pe ucenicul lui
Trabb, ieşind dintr-o strad l turalnic . De data aceasta, era cu des vârşire
schimbat. Purta sacul lui albastru aşa cum îmi purtam eu paltonul şi venea
an oş în întâmpinarea mea, pe cealalt parte a str zii, înso it de o ceat
întreag de prieteni, vr ji i de strâmb turile lui, c rora le spunea din când în
când, f cându-le semne cu mâna: "Nu ştiu, z u!" Cuvintele nu pot zugr vi furia
şi umilin a pe care le stârni în mine ucenicul lui Trabb, în clipa când, trecând
prin fa a mea, îşi ridic gulerul c m şii, îşi ciufuli p rul, îşi puse o mân în
şold, zâmbi strâmbându-se şi r sucindu-şi mâna şi trupul şi apoi vorbi t r g nat
c tre alaiul lui: "Nu ştiu, nu ştiu, pe cuvântul meu dac ştiu!" Ruşinea care m
cuprinse în clipa urm toare, c ci b iatul începu numaidecât s cotcod ceasc şi
s m fug reasc peste pod, ca pe o or tanie nenorocit , care m cunoscuse în

158
vremea când nu eram decât un biet fierar, puse cap t ruşinii cu care am p r sit
oraşul, azvârlit, ca s spun aşa, de locuitorii lui afar , în câmp.
Doar s -l fi r pus pe ucenicul lui Trabb, c ci altfel nu ştiu ce aş fi putut
s fac decât s rabd. Ar fi fost caraghios şi dezonorant s m bat cu el în
mijlocul str zii, s m mul umesc cu orice alt r splat decât sângele din venele
lui. Şi apoi, b iatului acestuia nu-i putea face nimeni nici un r u; era ca un
şarpe care- i sc pa printre degete şi care, dac -l goneai, î i r s rea din nou
printre picioare şi- i şuiera batjocoritor în nas. Totuşi, i-am scris, a doua zi,
domnului Trabb, spunându-i c domnul Pip se vede silit de a renun a la orice
leg turi cu un om care uit pân într-atât ce datoreaz societ ii, încât ine în
serviciul lui pe un b iat, care stârneşte scârb în sufletele tuturor.
Diligen a în care c l torea domnul Jaggers m ajunse din urm , la
timpul potrivit, iar au m-am aşezat pe capr şi am ajuns s n tos la Londra, dar
nu nev t mat, c ci inim nu mai aveam. De îndat ce am sosit, i-am trimis lui
Joe un morun şi un butoiaş cu stridii, în semn de poc in (pentru c nu m
dusesem s -l v d) şi apoi m-am îndreptat spre Barnard's Inn.
L-am g sit pe Herbert mâncând carne rece şi foarte încântat c m
vede. Dup ce am trimis Duhul R zbun rii la cafenea, ca s mai aduc ceva de
mâncare, am sim it c trebuie s -mi deschid sufletul, chiar în seara aceea,
prietenului şi tovar şului meu. Deoarece nu putea fi vorba de m rturisiri cât
timp Duhul R zbun rii st tea în antreu, pe care-l socoteam un fel de anticamer
a g urii de cheie, l-am trimis la teatru. Nici n-aş putea s g sesc o dovad mai
bun a robiei amarnice în care m g seam fa de acest st pân, decât mijloacele
umilitoare de care m foloseam mereu, pentru a-i g si ceva de lucru. La atâta
josnicie te împinge uneori nevoia, încât mi se întâmpla s -l trimit pân la Hyde
Park, ca s vad cât e ceasul.
Dup ce masa se sfârşi şi noi ne-am aşezat în fa a focului, i-am spus lui
Herbert:
- Drag Herbert, am s - i spun ceva.
- Drag Handel, îmi r spunse el, voi cinsti şi voi respecta m rturisirea
ta.
- E vorba de mine, Herbert, am spus eu, şi de înc cineva. Herbert îşi
încrucişa picioarele, privi focul cu capul aplecat într-o parte şi, dup ce-l privi
câtva timp f r nici un folos, se uit la mine, fiindc m oprisem din vorb .
- Herbert, am spus eu, punându-mi mâna pe genunchiul lui, o iubesc... o
ador pe... Estella.
În loc s înm rmureasc , Herbert r spunse cu glas firesc:
- Perfect. Şi pe urm ?
- Perfect, Herbert. Aceasta-i tot ce g seşti de spus. Perfect?
- Şi pe urm , spuse Herbert. Aceasta ştiam doar.
- Cum ştiai? am întrebat eu.
- Cum ştiam, Handel? P i de la tine.
- Dar nu i-am spus-o niciodat .
- Nu mi-ai spus-o! Nu-mi spui niciodat când te tunzi, dar eu am ochi şi
v d. De când te cunosc, o adori. Când ai sosit aici, ai adus aceast adora ie cu
tine împreun cu geamantanul. Nu mi-ai spus-o! Toat ziua numai aceasta mi-ai
spus. Când mi-ai spus povestea ta, doar ai spus c ai adorat-o din clipa în care
ai v zut-o, de când erai mic.

159
- Bine, am spus eu, c ci toate acestea erau noi şi bine venite pentru
mine. Niciodat n-am încetat s-o ador. Şi acum s-a întors din str in tate şi e
f ptura cea mai frumoas şi mai elegant de pe lume. Am v zut-o ieri. Şi dac
am adorat-o şi înainte, s ştii c acum o ador de dou ori mai mult.
- Norocul t u, Handel, spuse Herbert, c ai fost ales pentru ea şi c îi
eşti h r zit ei. F r s c lc m pe un t râm oprit, putem, totuşi, îndr zni s
spunem c nu poate exista nici o îndoial cu privire la acest lucru. Ai aflat ceva
pân acum despre p rerile Estellei cu privire la chestiunea adora iei?
Am cl tinat posomorât din cap.
- O! Ea e la mii de leghe dep rtare de mine!
- R bdare, drag Handel; e timp destul, e timp. Dar mai ai ceva de pus?
- Mi-e ruşine s-o spun, am r spuns eu, deşi nu e mai ruşinos s-o spui
decât s-o gândeşti. Zici c sunt un b iat cu noroc. Da, desigur c sunt. De-abia
ieri eram ucenic de fierar, ast zi sunt, ce s spun c sunt ast zi?
- Hai s zicem un b iat bun, dac vrei numaidecât o expresie, r spunse
Herbert zâmbind şi b tându-m uşor peste mân ; un b iat bun, cu avânt şi
şov ieli, cu îndr zneli şi neîncrederi, un b iat întreprinz tor şi vis tor, toate
acestea împreun .
M-am oprit o clip ca s m gândesc dac , într-adev r, exista un astfel
de amestec în firea mea. De fapt, nu eram de p rerea lui Herbert, dar socoteam
c nu mai merit s vorbim despre asta.
- Când te întreb ce s spun c sunt ast zi, drag Herbert, am urmat eu,
vreau s te fac s în elegi ce se petrece în mintea mea. Spui c sunt norocos.
Ştiu c n-am f cut nimic ca s înaintez în via şi c doar soarta m-a ridicat;
aceasta înseamn s fii norocos. Şi, totuşi, când m gândesc la Estella...
- Şi când, rogu-te, nu te gândeşti la ea? m întrerupse Herbert, cu ochii
la foc, ceea ce mi se p ru dr gu şi plin de în elegere din partea lui.
- Când m gândesc la ea, drag Herbert, nici nu pot s - i spun cât m
simt de nesigur şi de şov ielnic şi cât de amenin at de mii de întâmpl ri.
Ferindu-ne mai departe de t râmurile oprite, cum ai.spus tu adineaori, î i pot
spune, totuşi, c toate speran ele mele atârn de statornicia unei
singure persoane (nu vreau s spun nici un nume). Şi, la urma urmelor, ce
nepl cut şi nemul umitor este s ştii atât de pu in despre ce sunt, de fapt, aceste
speran e!
Cu aceste vorbe, îmi uşuram sufletul de o povar , care nu m p r sise
niciodat , dar care m ap sa, mai ales din ajun.
- Ei, Handel, spuse Herbert, cu glasul lui vesel şi plin de n dejde; tare
mi-e team c dezn dejdea în care te arunc dulcea ta pasiune, te face s cau i
calul de dar, la din i. Şi, mai mi se pare c , în cercet rile noastre, trecem cu
vederea calit ile cele mai de seam ale calului. Nu mi-ai spus tu c
administratorul averii tale, domnul Jaggers, te-a prevenit c nu eşti înzestrat
numai cu speran e? Şi, chiar dac nu te-ar fi prevenit - cu toate c acesta este
un DAC foarte mare - ai putea tu s crezi c domnul Jaggers e omul care s
men in leg tura cu tine, dac n-ar fi sigur c nu-i fuge p mântul de sub
picioare?
I-am r spuns c , într-adev r, argumentul lui era puternic. Am spus
aceste vorbe (aşa cum fac mai to i oamenii în împrejur ri asem n toare) ca şi
cum aş fi f cut o concesie, silit fiind de adev r şi de dreptate; ca şi cum mi-ar fi

160
f cut pl cere s m împotrivesc.
- Cred şi eu c este un argument puternic, spuse Herbert, şi cred c n-ai
fi în stare s g seşti unul mai puternic; cât despre restul, trebuie s aştep i
hot rârea custodelui t u şi el pe al clientului s u. Poate c pân vei împlini
dou zeci şi unu de ani, n-ai s ştii pe ce lume tr ieşti, dar c , pe urm ,
te vei lumina şi tu. In orice caz, ai s fii mai aproape de lumin decât eşti acum,
fiindc , pân la urm , tot trebuie s afli adev rul.
- Ce fire optimist ai! am spus eu, plin de recunoştin şi de admira ie
pentru voia lui bun .
- Trebuie s am o fire optimist , spuse el, c doar altceva n-am. De
altfel, fiindc veni vorba, trebuie s recunosc c în elepciunea spuselor mele de
adineaori nu este a mea, ci a tat lui meu. Singurele cuvinte pe care le-am auzit
spunându-le despre povestea ta au fost aceste cuvinte hot râtoare: Lucrurile au
fost orânduite o dat pentru totdeauna, altfel nu s-ar fi amestecat domnul
Jaggers în treaba aceasta. Şi acum, înainte de a- i mai spune ceva despre tat l
meu sau despre fiul tat lui meu şi de a r spl ti m rturisirea ta cu o alt
m rturisire, vreau s fiu nesuferit pentru o clip , aş spune chiar dezgust tor.
- N-ai s izbuteşti, am spus eu.
- Ba da, o s izbutesc, spuse el. Unu, doi, trei, am început. Handel,
dragul meu, deşi vorbea cu glas nep s tor, era foarte serios, de când am început
s vorbim, aici, în fa a focului, m tot gândesc mereu c Estella nu poate fi o
condi ie a moştenirii tale, dac custodele t u nu i-a pomenit niciodat de ea.
Am dreptate când deduc din cele ce mi-ai spus tu c nu i-a pomenit niciodat
de ea, nici pe fa şi nici pe ocolite? Nici m car nu i-a dat de în eles c
ocrotitorul t u are de gând s te însoare, pân la urm ?
- Niciodat .
- Crede-m , Handel, c nu m ispiteşte gustul strugurilor acri, pe
cinstea mea! Dac nu eşti legat de Estella, n-ai putea oare s te desprinzi de ea?
i-am spus c am de gând s fiu nesuferit.
Mi-am întors capul, c ci, asemenea vântului din ara mlaştinilor care
n v leşte de pe mare, m cuprinsese şi m înfiorase sim mântul care m
st pânise în diminea a când plecasem de la fier rie şi st team cu mâna pe
indicatorul acela cu deget. Timp de câteva clipe, se l s t cere între noi.
- Da, dar vezi tu, dragul meu Handel, urm Herbert, ca şi cum nu s-ar fi
scurs nici o clip de t cere; faptul c dragostea aceasta s-a înr d cinat atât de
adânc în inima unui b iat pe care natura şi împrejur rile l-au f cut atât de
romantic, o face s fie foarte serioas . Gândeşte-te la cum a fost crescut
Estella şi gândeşte-te la domnişoara Havisham. Gândeşte-te la firea ei. Vezi,
acum sunt nesuferit şi i-e sil de mine. Toate acestea pot duce la mari
nenorociri.
- Ştiu, Herbert, am spus eu, tot cu capul întors, ştiu, dar nu pot face
nimic.
- Nu po i s le înl turi?
- Nu. Cu neputin .
- Nu vrei s încerci, Handel?
- Nu. Cu neputin !
- Bine, f cu Herbert, sculându-se cu o smucitur , ca şi cum ar fi dormit
pân atunci şi scormonind focul; acum o s -mi dau osteneala s - i fiu din nou

161
pe plac.
Şi începu s umble prin odaie, scuturând perdelele, punând scaunele la
locul lor, f când ordine printre c r ile şi printre lucrurile care erau aruncate
prin odaie, uitându-se în antreu, aruncând o privire în cutia de scrisori,
închizând uşa; apoi se întoarse la locul lui de lâng foc şi se aşez ,
leg nându-şi piciorul cu amândou mâinile.
- Vroiam s - i spun o vorb sau dou , Handel, despre tat l meu şi
despre fiul lui. Din p cate, cred c nu mai este nevoie s - i spun c gospod ria
p rin ilor mei nu este prea str lucit .
- Dar am v zut c este belşug în cas , Herbert, am spus eu, ca s -l
încurajez.
- Da, sigur, cred c aşa zice şi gunoierul cu toat convingerea şi poate
şi negustorul din col . Serios Handel, fiindc subiectul e destul de serios. Ştii
doar, la fel de bine ca şi mine, cum stau lucrurile. Îmi închipui c a fost o
vreme, când tata nu se d duse înc b tut; dar, dac a fost vreodat , acum s-a
dus vremea aceea. Pot s te întreb dac n-ai b gat cumva de seam , la tine, în
satul t u, c acei copii rezulta i din c snicii nu prea fericite sunt totdeauna cei
mai dornici s se c s toreasc ?
Întrebarea lui era atât de ciudat , încât, în loc s -i r spund, i-am
întrebat:
- Aşa e?
- Nu ştiu, spuse Herbert, vreau şi eu s aflu. Fiindc la noi aşa s-a
întâmplat. Biata sor -mea, Charlotte, care venea dup mine şi a murit înainte de
a împlini paisprezece ani, este exemplul cel mai izbitor. La fel şi mititica de
Jane. Când o vezi cum doreşte s se cap tuiasc , î i po i închipui c şi-a
petrecut via a ei cea scurt , nef când altceva decât s se bucure de fericirea
casnic a p rin ilor. Mititelul de Alice, care mai poart înc rochi , a şi f cut
planuri de c s torie cu o tân r din Kew. Şi, de fapt, cred c în afar de cel mai
mic, suntem cu to ii logodi i.
- Atunci şi tu eşti? am întrebat eu.
- Sunt, spuse Herbert, dar e secret.
I-am dat toate asigur rile c -i voi p stra taina şi l-am rugat s -mi
încredin eze câteva am nunte. Vorbise atât de ra ional şi de în elept despre
sl biciunea mea, încât doream s aflu ceva despre taina lui.
- Pot s ştiu cum o cheam ? am întrebat eu.
- Clara o cheam , spuse Herbert.
- Locuieşte la Londra?
- Da. Poate c ar trebui s - i spun, spuse Herbert, care era ab tut şi
vorbea domol, de când atacase aceast tem interesant , c e mult sub nivelul
idealurilor aiurite ale mamei despre o familie bun . Tat l ei se îndeletnicea cu
aprovizionarea vapoarelor de pasageri. Cred c era un fel de c pitan osier.
- Şi acum ce e? am întrebat eu,
- Acum e invalid.
- Şi tr ieşte...?
- La etajul întâi, spuse Herbert.
Nu asta vroiam eu s spun, c ci întrebarea mea se referea la mijloacele
lui de trai.
- Nu l-am v zut niciodat , fiindc de când o cunosc pe Clara, st tot

162
timpul în odaia lui de su. Dar l-am auzit foarte des. Face o g l gie grozav ; url
şi izbeşte în podea cu nu ştiu ce fel de instrument îngrozitor. Herbert se uit
râzând la mine, rec p tându-şi, pentru un moment, voia bun .
- Nu n d jduieşti s -l vezi? am spus eu.
- Ba da, mereu n d jduiesc, r spunse Herbert, fiindc de câte ori îl aud,
m aştept s -l v d pr buşindu-se prin tavan. Nu ştiu cât o s mai in grinzile.
Dup ce mai râse o dat cu poft , se domoli din nou şi îmi spuse c , în
clipa în care va începe s strâng capital, pl nuia s se c s toreasc cu tân ra
domnişoar . Şi ad ug ca un lucru de la sine în eles, dar cu glas destul de trist:
- Doar nu te po i c s tori, când nu faci altceva decât s te ui i în dreapta
şi în stânga.
În timp ce ne uitam la foc, iar eu m gândeam cât este uneori de greu s
strângi capital, mi-am înfundat mâinile în buzunar. Am dat cu mâna de o
buc ic de hârtie împ turit , am deschid-o şi am v zut c e programul pe
care-l primisem de la Joe şi în care era vorba de vestitul actor din provincie de
"faima lui Roscius".
- Doamne, am spus eu cu glas tare, f r s vreau, e ast -sear !
Şi aşa am schimbat într-o clip subiectul şi ne-am hot rât în grab s ne
ducem la teatru. Aşa c , dup ce mi-am f g duit s -1 mângâi pe Herbert şi s -1
sprijin în dragostea lui, prin toate mijloacele posibile şi imposibile şi dup ce
Herbert mi-a spus c logodnica lui m cunoştea din auzite şi c îi voi fi
recomandat şi dup ce am pecetluit încrederea noastr reciproc cu o strângere
cald de mân , am stins lumân rile, am aruncat câteva lemne în foc, am încuiat
uşa şi am pornit amândoi în c utarea domnului Wopsle şi a Danemarcei.

XXXI

Când am ajuns în Danemarca, am g sit pe regele şi pe regina acestei


ari aşeza i pe dou jil uri coco ate pe o mas de buc t rie şi inând sfat cu to i
curtenii. Toat nobilimea danez era de fa ; adic un tân r nobil în cizmele
cine ştie c rui str moş, un venerabil lord cu fa a murdar , care p rea s se fi
ridicat din popor la b trâne e, şi floarea cavalerimii daneze, adic nişte tineri cu
piepteni în p r şi ciorapi albi de m tase, care aveau cu to ii o înf işare cam
feminin . Înzestratul meu concet ean st tea posomorât într-un col , cu bra ele
încrucişate şi tare ar fi fost de dorit ca buclele şi fruntea lui s arate mai
adev rate.
Câteva mici zvonuri au circulat printre curteni şi ac iunea a început s
se desf şoare. R posatul rege nu numai c trebuie s fi fost chinuit de o tuse rea
în clipa mor ii, dar, pesemne c o luase cu el în mormânt şi c se reîntorsese cu
ea pe meleagurile noastre. În jurul sceptrului, stafia regal inea înf şurat un
manuscris, spre care p rea c -şi îndreapt privirile, din când în când, şi înc cu
un aer foarte grijuliu şi cu o pornire v dit de a pierde şirul, lucru care amintea
de sl biciunile muritorilor. Poate c de aceea galeria adres umbrei sfatul de a
"întoarce foaia", sfat pe care stafia îl lu în nume de r u. Mai trebuie s spunem
despre acest spirit m re c , deşi ap rea cu aerul c a s l şluit mult timp în
v zduh şi c vine de departe, era v dit c vine de dup peretele de al turi. De

163
aceea, spaimele lui erau adeseori luate în râs. Cât despre regina Danemarcei, o
doamn foarte voioas şi îmbr cat în zale, publicul socotea c avea prea mult
alam pe ea, c ci b rbia îi era prins de diadem cu o bucat lat din acest
metal, ca şi cum doamna ar fi suferit de o durere zdrav n de m sele, mijlocul
îi era încins cu un brâu din acelaşi metal şi bra ele de asemenea, aşa încât
oamenii o numeau cu glas tare " imbalul". Tân rul cel nobil înc l at cu cizmele
str moşeşti era cam nestatornic; cât ai clipi din ochi, se pref cea din marinar în
actor ambulant, din gropar în preot şi, apoi, deodat , juca un rol foarte însemnat
într-un concurs de scrim , care se inea la curte iar ochiul lui priceput aprecia
cele mai iscusite lovituri.
Toate acestea împinser spectatorii la o mare lips de îng duin fa de
el, iar când tân rul a fost descoperit în veşminte preo eşti, împotrivindu-se
îndeplinirii slujbei de înmormântare, indignarea mul imii lu form de nuci.
Apoi, Ofelio a c zut prad unei nebunii muzicale atât de t r g nate, încât, pân
la urm , când îşi scoase v lul alb, îl împ turi şi-1 îngropa un om din primul
rând de la galerie, sup rat c i se r cise nasul, pe care-1 inuse lipit de o varga
de metal, bodog ni:
- Acum şi-a culcat copilul, haide i la mas !
Ceea ce era cu totul nelalocul lui, ca s nu spunem mai r u.
Aceste incidente aveau un efect foarte ciudat asupra nenorocitului meu
de Concet ean. Ori de câte ori nehot râtul acela de prin punea o întrebare sau
îşi exprima vreo îndoial , publicul îl ajuta s o dezlege. De pild , la întrebarea
de e mai demn s suferi în tine, unii au urlat da şi al ii nu, iar al ii care erau
nehot râ i spuser "S d m cu banul"; şi astfel lu naştere o adev rat
controvers . Când bietul om întreb ce trebuie s fac oamenii ca el, ce se
târ sc între cer şi p mânt, a fost încurajat cu ipete de "I-auzi i, i-auzi i!" Când
ap ru cu ciorapii în dezordine (dezordinea era exprimat , dup cum e obiceiul,
printr-o cut foarte frumoas la marginea ciorapului, care cred c fusese f cut
cu un fier de c lcat), se încinse o discu ie la galerie, cu privire la paloarea
picioarelor lui şi oamenii se întrebau dac nu cumva spaima pricinuit de stafie
era de vin . Când lu în mân fluierul, care sem na grozav cu un fluier mic şi
negru, cu care tocmai se cântase în orchestr şi îi fusese înmânat prin uş , toat
lumea ceru s cânte "Rule Britannia". Când sf tui pe cânt re s nu scâr âie aşa,
omul cel sup rat spuse:
- Dar tu, tu ai voie? Nu vezi c scâr âi mai r u ca el!?
Şi m doare s spun c , în toate aceste împrejur ri, domnul Wopsle a
fost salutat cu hohote de râs.
Dar cea mai grea încercare îl aştepta în cimitir; cimitirul ar ta ca o
p dure din vremurile de demult şi avea un fel de-colib într-o parte şi o barier
în cealalt parte. Când l-au z rit pe domnul Wopsle intrând pe la barier
îmbr cat într-o hain neagr foarte sugestiv , oamenii au anun at prieteneşte pe
gropar:
- Ia vezi! Vine antreprenorul de pompe funebre ca s vad cum lucrezi!
Îmi închipui c lumea ştie c într-o ar constitu ional cum e a noastr ,
domnul Wopsle nu putea s dea înapoi craniul, dup ce cugetase adânc asupra
lui, f r s -şi ştearg mâinile de praf cu un şervet care-i atârna la piept; dar nici
m car aceast mişcare nevinovat şi absolut trebuincioas nu trecu, f r a stârni
exclama ia: "Chelner!" Sosirea mortului, într-o cutie neagr şi goal cu un

164
capac care se deschidea mereu, a fost semnalul de dezl n uire a veseliei
generale, veselie care atinse culmea când, printre purt torii sicriului, a fost
descoperit un individ de foarte prost renume. Veselia spectatorului îl întov r şi
pe domnul Wopsle în timpul luptei cu Laertes, care a avut loc pe marginea
scenei şi a mormântului şi nu încet pân când eroul nu-l doborî pe rege de pe
masa de buc t rie şi apoi muri buc ic cu buc ic de la glezne în sus.
La început, ne-am dat osteneala s -1 aplaud m pe domnul Wopsle, dar
aplauzele noastre erau prea slabe, ca s mai st ruim în înc p ânarea noastr .
Aşadar, am stat la locurile noastre, adânc impresiona i de cele ce i se întâm-
plase domnului Wopsle, dar râzând în gura mare. F r s vreau, râdeam tot
timpul, atât era de caraghioas toat povestea şi, totuşi, aveam impresia c era
ceva de bun calitate în cuvânt rile domnului Wopsle, cred c nu de dragul
unor vechi amintiri, ci pentru c vorbea atât de rar, atât de înfior tor, pentru c
se umfla şi se desumfla rând pe rând şi era atât de deosebit de felul în care s-ar
fi exprimat un om, în orice împrejurare fireasc a vie ii sau a mor ii. Dup ce
tragedia se sfârşi şi domnul Wopsle a fost chemat la ramp şi huiduit, i-ain spus
lui Herbert:
- Hai s plec m numaidecât, c ci s-ar putea s -1 întâlnim. Am coborât
sc rile cât am putut de iute, dar se vede c nu ne-am gr bit deajuns. La uş
st tea un evreu, cu sprâncenele nespus de mânjite, care îmi prinse privirile, în
timp ce mergeam şi spuse, când am ajuns în dreptul lui:
- Domnul Pip cu prietenul?
Domnul- Pip şi prietenul şi-au m rturisit identitatea.
- Domnul Waldengraver, spuse omul, s-ar bucura de cinstea de a v
vedea.
- Waldengraver? am repetat eu, dar Herbert îmi şopti la ureche:
- Probabil, Wopsle.
- A! am f cut eu. Bine. S venim dup dumneavoastr ?
- Doar câ iva paşi. Când am ajuns într-un gang mai l turalnic, omul se
întoarse spre noi şi ne întreb :
- Cum vi s-a p rut? Eu l-am îmbr cat.
N-aş fi putut s spun decât c avea o mutr de înmormântare; îi atârna
de gât un soare sau o stea danez prins de o panglic albastr , ceea ce îl f cea
s arate ca şi cum ar fî fost asigurat la o mare societate de asigur ri împotriva
incendiilor. Dar am spus c ar ta foarte bine.
- Când st tea în fa a gropii, spuse c l uza noastr , şi-a scos foarte
frumos mantia în eviden . Dar, judecând dup cât am v zut eu din culise, cred
c atunci când a v zut stafia în odaia reginei, ar fi putut s scoat un efect mai
bun din ciorapii pe care-i purta.
Am încuviin at cu modestie spusele lui; apoi am trecut cu to ii printr-o
uş mic şi murdar şi am intrat într-un fel de cutie. Aici, domnul Wopsle îşi
dezbr ca veşmintele daneze şi de-abia aveam loc s ne uit m la el, r sucindu-ne
capetele şi inând uşa sau mai bine zis capacul cutiei deschis.
- Domnilor, spuse domnul Wopsle, sunt mândru c v v d. N d jduiesc,
domnule Pip, c m vei scuza pentru c am avut îndr zneala de a trimie dup
dumneata. Am avut îns fericirea de a te cunoaşte în vremurile de odinioar şi
drama a avut, din toate timpurile, drepturi recunoscute de lumea întreag asupra
oamenilor nobili şi boga i.

165
Între timp, domnul Waldengraver n duşea cumplit c znindu-se s ias
din straiele lui domneşti.
- Trage- i încet ciorapii, domnule Waldengraver, spuse proprietarul
acestor obiecte, c altfel se pr p desc. Şi dac pr p deşti ciorapii ştia, ai
pr p dit treizeci şi cinci de şilingi. Nici Shakespeare nu s-a bucurat de ciorapi
mai frumoşi. Mai bine stai liniştit pe scaun c i-i scot eu.
Şi omul se l s în genunchi şi începu s -şi jupuiasc victima; aceasta,
cu siguran c ar fi c zut pe spate cu scaun cu tot, în clipa în care primul
ciorap i-a fost smuls de pe picior, dac ar fi avut loc s cad .
Pân atunci mi-era fric s rostesc vreo vorb despre pies . Dar,
deodat , domnul Waldengraver îşi ridic ochii spre noi, cu un aer foarte
încântat de sine şi spuse:
- Domnilor, cum vi s-a p rut, din sal ?
Herbert spuse din spatele meu, dându-mi un ghiont:
- Minunat. Aşa c am spus şi eu:
- Minunat.
- Cum v-a pl cut interpretarea pe care am dat-o caracterului, domnilor?
spuse domnul Waldengraver, cu glas aproape ocrotitor.
Herbert spuse din spatele meu, înghiontindu-m din nou:
- Masiv şi concret . Aşa c am spus şi eu cu îndr zneal , ca şi cum eu
aş fi fost autorul acestor epitete şi aş fi vrut s insist asupra lor:
- Masiv şi concret .
- M bucur de aprobarea dumneavoastr , domnilor, spuse Waldengraver,
cu un aer de demnitate şi inându-se cu mâinile de scaun, pentru a nu fi strivit
de perete.
- Am s - i spun, domnule Waldengraver, spuse omul de la picioarele lui,
când n-a fost just interpretarea dumitale. Fii atent. Nu-mi pas c al ii nu sunt
de p rerea mea; ascult -m pe mine. Interpretarea dumitale nu este just , când
stai cu picioarele în profil. Ultimul Hamlet pe care l-am îmbr cat eu, f cea
aceeaşi greşeal la repeti ie, pân când l-am convins s -şi pun câte o
scânduric roşie pe fluierele picioarelor şi, la repeti ia urm toare (care era
ultima), m-am dus în fundul s lii şi, de câte ori st tea în profil, îi strigam: Nu
v d scândurelele. Şi în seara reprezentan iei, interpretarea lui a fost minunat .
Domnul Waldengraver mi-a zâmbit, ca şi cum ar fi vrut s -mi spun : O fiinţ
foarte credincioas , trebuie s -i trec cu vederea nebuniile, apoi spuse cu glas
tare:
- Şti i, eu interpretez prea clasic şi prea interiorizat pentru
oamenii de aici; dar se vor îndrepta ei, se vor îndrepta.
Herbert şi cu mine spuser m în cor:
- Da, f r îndoial c se vor îndrepta.
- A i b gat de seam , domnilor, spuse domnul Waldengraver, c
era un om la galerie, care încerca s ia în râs slujba, vreau s spun spectacolul?
Iar noi am avut josnicia s r spundem c parc v zusem pe omul acela.
Şi eu am ad ugat:
- Cu siguran c era beat.
- Nu, fereasc Dumnezeu, spuse domnul Wopsle, nu era beat. Patronul
lui are grij de asta, domnule. Pentru nimic în lume nu i-ar da voie s se îmbete.
- Îl cunoaşte i pe patronul lui? am întrebat eu. Domnul Wopsle închise

166
ochii, apoi îi deschise; aceste mişc ri au fost îndeplinite foarte rar.
- F r îndoial , domnilor, spuse el, c a i observat un m gar neştiutor şi
g l gios, care cârâia din gâtlej şi avea o mutr josnic şi rea, unul care juca (nu
e tocmai cuvântul potrivit) le role de (dac îmi îng dui i s întrebuin ez
expresia francez ) Claudius, regele Danemarcei. Acela e patronul lui, domnilor.
Aceasta e meseria lui.
F r s -mi dau prea bine seama dac aş fi fost mai îndurerat pentru
domnul Wopsle, în caz c acesta ar fi c zut prad dezn dejdii, m sim eam şi
aşa atât de îndurerat pentru el, încât m-am folosit de prilejul când se întoarse cu
spatele, ca s -şi pun bretelele şi ne împinse pe noi afar pe uş , ca s -l întreb
pe Herbert dac n-ar fi de p rere s -l chem m la mas . Herbert spuse c n-ar fi
r u; aşadar l-am poftit cu noi la Barnard şi el a venit, înfofolit pân la ochi; noi
ne-am dat osteneala s -l facem s se simt bine, iar el a stat pân la ora dou
dup miezul nop ii, f când bilan ul succesului şi împ rt şindu-ne planurile lui.
Am uitat care erau, în am nun ime, aceste planuri, dar parc mi-amintesc c
vroia s înceap prin a reînvia drama şi s sfârşeasc prin a o zdrobi, în aşa fel
încât drama s fie nimicit pentru totdeauna, f r nici o n dejde de reînviere.
În cele din urm m-am dus la culcare mai am rât ca oricând şi
gândindu-m cu triste e la Estella; şi am visat un vis amar, cum c toate
speran ele mele se spulberaser , c trebuia s iau în c s torie pe Clara,
logodnica lui Herbert, sau c trebuia s joc Hamlet ca s fac pe plac stafiei
domnişoarei Havisham, în fa a a dou zeci de mii de spectatori şi c nu
cunoşteam nici dou zeci de cuvinte din pies .

XXXII

Într-o zi, pe când eram ocupat cu c r ile şi cu domnul Pocket, am primit


prin poşt un bilet, la a c rui vedere, inima începu s -mi bat ; fiindc , deşi nu
v zusem niciodat pân atunci scrisul de pe acel bilet, am ghicit numaidecât al
cui era. Biletul n-avea nici un început ca de pild : Drag domnule Pip sau
Drag Pip sau Drag domnule sau Drag orice altceva, ci suna astfel:

"Voi sosi la Londra, poimâine, cu diligenţa de amiaz . Dac nu m


înşel, era hot rât s m aştepţi? În orice caz, aşa crede domnişoara Havisham
şi scriu ca s m supun ei. Îţi trimite salut ri.
A dumitale,
Estella

Dac aş fi avut timp, f r îndoial c mi-aş fi comandat câteva rânduri


de haine pentru acest eveniment; dar, fiindc nu mai era timp, m-am mul umit
cu cele pe care le aveam. Pofta de mâncare îmi pieri imediat şi, pân în ziua cea
mult aşteptat , n-am mai avut nici o clip de astâmp r. Nu spun c sosirea zilei
mult aşteptate îmi aduse poft de mâncare sau astâmp r; pentru c , în ziua
aceea, m sim eam mai r u ca pân atunci şi am început s pândesc diligen a pe
Woodstreet, în Cheapside, înainte ca diligen a s fi p r sit "Mistre ul Albastru"
din oraşul nostru. Cu toate c ştiam prea bine toate acestea, totuşi mi se p rea
c nu era în elept scap din ochi diligen a mai mult decât cinci minute; în
aceast stare sufleteasc , trecu prima jum tate de or din garda mea, care

167
trebuia s dureze patru sau cinci ore, când deodat , m-am izbit piept în piept cu
Wemmick.
- Salutare, domnule Pip, spuse el, ce mai faci? N-aş fi crezut c ai drum
pe aici.
L-am l murit c aşteptam pe cineva care trebuia s soseasc cu
diligen a şi i-am pus câteva întreb ri cu privire la castel şi la b trân.
- Amândoi sunt bine, mul umesc, spuse Wemmick, şi mai ales b trânul.
O duce minunat. împlineşte, în curând, optzeci şi doi de ani. M gândesc s trag
de optzeci şi dou de ori cu puşca, dar mi-e team c-or s se plâng vecinii şi
tunul meu are presiune, nu glum . Ei, dar acestea nu-s subiecte de discutat la
Londra. Unde crezi c m duc?
- La birou, am spus eu, fiindc Wemmick se îndrepta într-acolo.
- Al turi, r spunse el; m duc la Newgate. Avem un caz cu o band a
unui bancher; am fost pân în cap tul str zii, ca s arunc o privire asupra
locului unde s-a desf şurat ac iunea şi acum trebuie s schimb câteva cuvinte
cu clientul nostru.
- A f cut vreo ho ie clientul vostru? am întrebat eu.
- Nu, Doamne fereşte, r spunse Wemmick uscat. Dar e acuzat c a
f cut. La urma urmelor, şi dumneata şi eu am putea fi acuza i. Oricare dintre
noi ar putea fi acuzat, ştii doar.
- Dar vezi c nu e, am observat eu.
- Ei! spuse Wemmick, atingându-m cu degetul ar t tor pe piept. Eşti
un om adânc, domnule Pip! Ai vrea s vii cu mine pân la Newgate? Ai pu in
timp liber?
Aveam atâta timp liber, încât propunerea lui veni ca o uşurare, deşi nu
se prea împ ca cu dorin a mea ascuns de a nu sl bi din ochi oficiul de
diligen e. Am bâiguit c m voi interesa dac am timp s -l înso esc, am intrat în
oficiu, m-am interesat cu cea mai mare precizie la func ionarul din untru
despre momentul cel mai apropiat în care diligenta putea s soseasc , punându-i
bietului om bun voin a la grea încercare, deşi cunoşteam acest moment la fel de
bine ca şi el. Apoi l-am ajuns pe domnul Wemmick şi, pref cându-m c m uit
la ceas şi c sunt foarte mirat de informa ia pe care o primisem, am primit
propunerea lui.
Dup câteva minute, am ajuns la Newgate, am trecut prin fa a unei
c m ru e pe pere ii c reia atârnau nişte c tuşe al turi de regulamentul închisorii
şi am intrat în temni . În vremea aceea, închisorile erau foarte neîngrijite şi
perioada de reac iune exagerat - care urmeaz dup toate nelegiuirile publice
şi le pedepseşte aspru şi pentru timp îndelungat - era înc departe. Aşadar,
criminalii nu erau mai bine ad posti i şi hr ni i decât solda ii (ca s nu mai
vorbim de s raci), şi uneori d deau foc închisorii, având drept scuz dorin a de
a da gust ciorbei pe care o mâncau. Când am intrat în închisoare cu Wemmick
era or de vizite şi un om îşi f cea rondul împ r ind bere; iar prizonierii, care
st teau dincolo de gratii, cump rau berea şi st teau de vorb cu prietenii lor;
dar scena era murdar , urât şi umilitoare.
M-a izbit faptul c Wemmick se plimba printre prizonieri, cum s-ar
plimba un gr dinar printre florile lui. Îmi trecu gândul acesta prin minte, când
l-am v zut dând cu ochii de un vl star care r s rise peste noapte şi spunând:
- Ei, c pitane Tom? Aici eşti?

168
Şi apoi:
- Acela, din spatele rezervorului de ap nu-i Black Bill? Cum se face c
în ultimele dou luni nu te-am mai c utate? Cum te sim i?
De asemenea, când l-am v zut oprindu-se în fa a gratiilor, ascultând
şoaptele îngrijorate ale celor de dincolo, el, Wemmick se uita la ei, cu cutia lui
de scrisori nemişcat , în timp ce ei se sf tuiau de parc ar fi cercetat progresul
pe care-l f cuser de când îi v zuse ultima oar şi s-ar fi întrebat dac vor apare
în plin floare la proces.
Era foarte popular şi am descoperit c luase asupra lui latura familiar a
activit ii domnului Jaggers; şi, totuşi, ceva din importan a domnului Jaggers
trecuse şi asupra lui, ceva care respingea orice apropiere care trecea de anumite
margini. Recunoaşterea fiec rui client în parte se manifesta la Wemmick
printr-un semn cu capul, prin faptul c -şi înfunda p l ria mai bine pe cap cu
amândou mâinile şi apoi şi le b ga în buzunar. într-un caz sau dou , se ivir
mici greut i cu privire la urcarea onorariului şi atunci domnul Wemmick se
d dea înapoi de la suma neîndestul toare de bani, care i se întindea, spunând:
- M i b iete, nu foloseşte la nimic. Eu nu sunt decât un subaltern. Nu
pot s primesc banii aceştia. Nu trebuie s te por i aşa cu un subaltern. Dac nu
te sim i în stare s - i aduni banii, m i b iete, trebuie s te adresezi unui alt
maestru; sunt o mul ime de maeştri în meseria aceasta şi ceea ce nu mul umeşte
pe unul, îl poate mul umi pe cel lalt; acesta-i sfatul meu, al unui subaltern. Nu
încerca lucruri zadarnice. De ce faci ceva? Care-i urm torul?
Astfel, ne-am plimbat prin sera lui Wemmick, pân când acesta se
întoarse spre mine şi-mi spuse:
- Uit -te la omul c ruia am s -i dau mâna acum. Aş fi f cut aşa şi f r
s m preg teasc el, pentru c înc nu d duse mâna cu nici unul.
De îndat ce sfârşi vorba, un om drept şi impun tor (pe care-l v d şi
acum în fa a ochilor), îmbr cat într-o redingot m slinie pe care ştia s-o poarte,
cu obrajii acoperi i de o paloare ciudat şi cu nişte ochi care porneau razna ori
de câte ori vroia s -i a inteasc asupra cuiva, se apropie de un col al gratiilor,
îşi duse mâna la p l rie - o p l rie cu suprafe ele unsuroase şi soioase ca o sup
r cit – salutând milit reşte, jum tate în glum , jum tate în serios.
- Salutare, colonele! spuse Wemmick; ce mai faci, colonele?
- Bine, mul umesc, domnule Wemmick.
- S-a f cut tot ce s-a putut face, dar dovada era prea serioas .
- Da, domnule, era prea serioas , dar nici nu-mi pas .
- Sigur c nu, spuse Wemmick rece, dumitale nici nu- i pas .
Apoi se întoarse spre mine:
- Acest om a servit pe Maiestatea Sa. Era pe front şi şi-a cump rat
concediul cu bani.
Eu am spus:
- Adev rat? Şi ochii omului m-au privit, apoi, privirea îi trecu peste
capul meu şi se plimb de jur împrejurul meu, iar omul îşi duse mâna la gur şi
începu s râd .
- Cred c pe luni ies de aici, îi spuse el lui Wemmick.
- Poate, r spunse amicul meu, dar nu se ştie înc .
- M bucur c am prilejul s -mi iau r mas bun de la dumneata, domnule
Wemmick, spuse omul, întinzând mâna printre gratii.

169
- Mul umesc, spuse Wemmick, strângându-i mâna. Î i doresc şi
dumitale toate cele bune, colonele.
- Dac lucrurile pe care le purtam când m-au închis ar fi fost veritabile,
domnule Wemmick, spuse omul f r s dea drumul mâinii, te-aş fi rugat s -mi
faci cinstea de a mai purta un inel, în semn de recunoştin pentru aten ia
dumitale.
- Primesc cu pl cere gândul în locul faptei, spuse Wemmick. Fiindc
veni vorba, am auzit c îndr geai porumbeii. Omul se uit spre cer. Mi s-a spus
c aveai o ras grozav de porumbei. N-ai putea cumva s îns rcinezi pe
vreun prieten de-al dumitale s -mi aduc o pereche, dac nu mai ai nevoie de
ei?
- Aşa voi face.
- Foarte bine, spuse Wemmick. Vor fi bine îngriji i. Bun ziua,
colonele. Toate bune! îşi strânser din nou mâinile şi, în timp ce ne îndep rtam,
Wemmick îmi spuse:
- Falsificator de monede; grozav meşter. Grefierul a şi f cut raportul şi
luni va fi executat cu siguran . Totuşi, pân una alta, o pereche de porumbei
reprezint o avere mobiliar .
La aceste cuvinte, se uit în urm , f cu un semn cu capul c tre planta
cea veşted şi apoi îşi arunc ochii în jurul lui, în timp ce ieşea din curte, ca şi
cum s-ar fi gândit ce alt plant s-ar fi potrivit în locul acela.
Când am ieşit din închisoare şi am trecut prin c m ru a cu cheile, am
descoperit c administratorul averii mele nu era mai pu in pre uit de temniceri
decât de cei pe care aceştia îi ineau sub paz .
- Ei, domnule Wemmick, spuse temnicerul, inându-ne între cele dou
uşi acoperite cu inte şi cuie; nu vroia s descuie o uş pân ce nu o încuiase
mai întâi pe cealalt . Ce are de gând domnul Jaggers s fac cu crima aceea de
pe malul apei? Vrea s-o fac omor sau ce vrea s fac din De ce nu-1 întrebi pe
el? r spunse Wemmick.
- Desigur, asta-mi lipseşte! spuse temnicerul.
- Vezi, aşa fac oamenii de aici, domnule Pip, observ Wemmick,
întorcându-se spre mine şi lungindu-şi cutia de scrisori. Pu in le pas ce m
întreab pe mine, subalternul, dar niciodat n-ai s -i auzi întrebându-l ceva pe
patronul meu.
- Domnişorul sta e vreun ucenic sau vreun secretar de la biroul
dumneavoastr ? întreb temnicerul, rânjind de gluma lui Wemmick.
- Vezi, iar începe! strig Wemmick. Nici n-a terminat bine prima
întrebare şi o şi toarn pe a doua, pe capul bietului subaltern! S zicem c
domnul Pip e ucenic la noi.
- Atunci, spuse temnicerul, rânjind din nou, ştie şi dânsul cine-i domnul
Jaggers.
- Ei, strig Wemmick, dându-i, în glum , un ghiont temicerului. Eşti
mai mut decât cheile dumitale, când ai de-a face cu maestrul meu. Ştii doar.
Las -ne s plec m, vulpe b trân ce eşti, c altfel îi spun s porneasc o ac iune
împotriva dumitale pentru c ai arestat oameni f r motiv.
Temnicerul râse, ne d du bun ziua şi se uit râzând dup noi peste
gratiile por ii, în timp ce noi coboram sc rile spre strad .
- Bag de seam , domnule Pip, îmi şopti Wemmick cu gravitate în

170
ureche, prinzându-m tainic de bra . Cred c cel mai bun lucru pe care-l face
domnul Jaggers este felul cum se ine la în l ime. Se ine întotdeauna m re .
M re ia este din aceeaşi bucat cu priceperea lui. Colonelul acela n-ar îndr zni
niciodat s -şi ia r mas bun de la el, dup cum temnicerul n-ar îndr zni
niciodat s -l întrebe ce p rere are despre un caz. Şi între în l imea unde se afl
el şi to i oamenii aceştia, îl bag pe subaltern, vezi? Şi aşa st pâneşte oamenii
cu trup şi suflet.
Eram foarte impresionat - şi aceasta nu era prima oar – de iscusin a
custodelui meu. Ca s spun adev rul, trebuie s şti i c doream din toat inima -
şi, iar şi, nu era prima oar - s am un alt custode mai pu in iscusit.
M-am desp r it de domnul Wemmick la biroul din Little Britain;
oamenii dornici s atrag aten ia domnului Jaggers se plimbau, ca de obicei, în
fa a biroului. M întorsei la postul meu de observa ie de pe strada unde se afla
oficiul de diligen e, cu înc vreo trei ore de aşteptare în fa a mea. Timpul îmi
trecu gândindu-m cât era de ciudat s fiu înconjurat de lumea aceasta putred a
închisorilor şi a crimelor; cât era de ciudat c m întâlnisem cu lumea aceasta,
înc din copil rie, într-o sear de iarn , prin mlaştinile pustii ale inutului
nostru şi c lumea aceasta p trunsese în via a şi în destinul meu. Şi, în timp ce
îmi fr mântam mintea cu lucrurile acestea, m gândeam la Estella cea tân r şi
frumoas , mândr şi deşteapt , care venea spre mine şi contrastul dintre
închisoare şi fiin a ei m umplea de groaz . Aş fi dorit s nu-l fi întâlnit pe
Wemmick sau s nu m fi l sat ademenit şi dus de el; ca tocmai în ziua aceasta
s port mirosul din Newgate în haine şi în r suflare. Mi-am scuturat picioarele
de praful închisorii, plimbându-m încoace şi încolo, şi am dat afar aerul acela
îmbâcsit care-mi intrase în pl mâni. M sim eam atât de murdar, de câte ori îmi
aminteam de fiin a pe care o aşteptam, încât diligen a sosi şi eu nu sc pasem de
amintirea pâng ritoare a gr dinii domnului Wemmick; deodat , am v zut fa a ei
la fereastr şi mâna ei care-mi f cea semn.
Şi, oare, ce era umbra aceea f r nume, care trecu din nou pe lâng
mine, în clipa în care am v zut-o pe Estella?

XXXIII

În mantia de c l torie îmbl nit , Estella p rea mai gingaş decât p ruse
vreodat pân atunci, chiar şi ochilor mei. Se purta mai cuceritor decât îşi
îng duise vreodat , pân atunci, s se poarte cu mine şi eu vedeam rafinamentul
domnişoarei Havisham în schimbarea aceasta. Eram în curtea hanului şi ea îmi
ar ta care sunt bagajele dup ce le-am adunat pe toate, mi-am amintit -
deoarece uitasem, între timp, totul, în afar de f ptura ei - c nu ştiam spre ce
destina ie se îndreapt .
- M duc la Richmond, m l muri ea. Mi s-a spus c exist dou
Richmond-uri, unul în Surrey şi unul în Yorkshire şi pe mine m intereseaz
cel din Surrey. Sunt zece mile de drum pân acolo. Trebuie s iau o tr sur şi
dumneata trebuie s m înso eşti. Uite punga mea; dumneata trebuie s pl teşti
cheltuielile. Nu, nu, trebuie s iei punga! Nu ne putem împotrivi, trebuie s ne
supunem amândoi instruc iunilor pe care le-am primit. N-avem voie s facem
dup cum ne taie capul.
În timp ce se uita la mine, întinzându-mi punga, m ideam plin de

171
n dejde c vorbele ei ar fi putut s aib un în eles adânc. Le rostise cu dispre
dar nu cu pl cere.
- Trebuie s trimit dup o tr sur , Estella. Vrei s aştep i pu in aici?
- Da, trebuie s aştept pu in aici şi s beau ceai şi dumneata trebuie s
ai grij de mine.
M lu de bra , ca şi cum aşa trebuia s fac şi eu îi spusei unui
chelner, care se uita la diligen , ca şi cum n-ar mai fi v zut niciodat ceva
asem n tor în via a lui, s ne dea o camer de locuit. La cuvintele acestea,
chelnerul scoase din buzunar un şervet, ca pe un obiect vr jit de care n-ar fi
putut s urce sc rile şi ne duse în vizuina hanului; era o od i prev zut cu o
oglind care micşora (cu totul netrebuincioas , având în vedere dimensiunile
vizuinii), o sticlu cu sos de sardele şi o pereche de ghete. Deoarece acest col
nu era pe placul meu, ne duse într-o alt odaie, în care se afla o mas de treizeci
de persoane şi o sob în care se vedea o foaie pârjolit de caiet sub o
gr m joar de praf de c rbune. Dup ce se uit cl tinând din cap la acest
incendiu stins, lu comanda dar, întrucât aceasta se reducea la un ceai pentru
doamna, omul ieşi din odaie cam ab tut.
Îmi d deam şi îmi dau şi acum seama c aerul din odaie era un amestec
de aer de grajd şi de miros de borş, care te putea face s crezi c , deoarece
grajdul nu era o afacere prea bun , proprietarul pusese caii la fiert în buc t ria
hanului. Şi, totuşi, pentru mine, se afla o lume întreag în odaia aceea, c ci
Estella era cu mine. Mi se p rea c aş fi putut tr i fericit toat via a cu Estella,
în înc perea aceasta. (Şi nu uita i c nu eram nicidecum fericit şi c -mi d deam
seama de aceasta).
- Unde ai s locuieşti la Richmond? o întrebai eu pe Estella.
- Trebuie s tr iesc pe picior mare şi s locuiesc la o doamn care are
sau zice c are puterea de a m scoate în lume, de a m recomanda, de a-mi
ar ta tot felul de oameni şi de a m ar ta şi pe mine lor.
- Îmi închipui c te bucur via a aceasta pe care o vei duce şi admira ia
de care te vei bucura.
- Da, aşa îmi închipui şi eu.
Îmi r spunse cu atâta sup rare, încât îi spusei:
- Vorbeşti despre tine de parc ai vorbi despre altcineva.
- De unde ştii cum vorbesc eu despre al ii? Las , spuse Estella zâmbind
încânt tor, nu-mi cere s iau lec ii de la dumneata; aşa vorbesc eu. Cum te
împaci cu domnul Pocket?
- E foarte pl cut la el, cel pu in... Mi se p ru c -mi scap un prilej.
- Cel pu in? repet Estella.
- Atât de pl cut cât poate fi un loc, unde nu te afli şi dumneata.
- Prostule, spuse Estella cu glas foarte st pânit; cum po i vorbi aşa
neghiobii? Îmi închipui c amicul dumitale, domnul Matthew, e superior
celorlal i membri ai familiei.
- E, într-adev r, un om superior. Nu duşm neşte pe nimeni...
- S nu spui decât pe sine însuşi, îmi t ie Estella vorba, c ci nu pot
suferi soiul acesta de oameni. Dar am auzit c , într-adev r, e un om de inim şi
c e deasupra oric rei invidii şi duşm nii m runte.
- F r îndoial c tot ce spui este adev rat.
- Ceea ce nu se poate afirma despre rudele lui, spuse Estella, dând din

172
cap cu o privire care era în acelaşi timp grav şi batjocoritoare, pentru c o
asalteaz pe domnişoara Havisham cu raporturi şi reclama ii împotriva
dumitale. Te pândesc, te bârfesc, scriu scrisori despre dumneata (uneori
anonime) şi eşti chipul cel mai grozav şi singura preocupare a vie ii lor. Nici nu
po i s - i închipui cât ur î i poart oamenii aceia.
- N d jduiesc c nu-mi fac nici un r u!
În loc s r spund , Estella izbucni în râs. Râsul ei mi se p ru foarte
ciudat şi m uitam la ea nedumerit.
Dup ce încet — şi r sese cu poft — spusei cu sfial , aşa cum
vorbeam de obicei cu ea:
- N d jduiesc c nu te-ai bucura, dac mi-ar face r u.
- Nu, nu, fii liniştit, spuse Estella. Fii sigur c râd fiindc nu le merge.
O, ce îndur oamenii aceia de la domnişoara Havisham! Râse din nou, dar chiar
şi acum, dup ce-mi spuse de ce râdea, râsul ei mi se p rea ciudat, fiindc nu
m îndoiam c era sincer şi fiindc prea râdea mult pentru un lucru atât de
neînsemnat. M gândeam c mai trebuie s existe şi o alt pricin ; ea îmi ghici
gândul şi-mi spuse:
- Nu e uşor nici pentru dumneata s ghiceşti cât m bucur când v d
planurile z d rnicite acestor oameni; nici nu ştii ce minunat mi se ascute sim ul
ridicolului, când îi v d ce caraghioşi sunt. Pentru c dumneata n-ai fost crescut
în casa aceea, de când erai mic. Eu am fost. Dumitale nu i s-a
ascu it mintea din cauza intrigilor urzite de ei împotriva dumitale, intrigi
nevinovate şi ascunse sub masca simpatiei şi a milei şi a altor sentimente dulci
şi mângâietoare. Mie mi s-a ascu it. Dumitale nu i s-au deschis ochii mari,
când erai mic, la descoperirea şarlatancei aceleia de femei, care noaptea, când
se trezeşte din somn, socoteşte cât sunt de mari depozitele de linişte sufleteasc
pe care le are.
Acum Estella nu mai glumea şi nici nu scotea aceste amintiri de la
suprafa . M-aş fi lep dat de toate speran ele mele mai bine decât s fiu pricina
acelei priviri.
- Dou lucruri pot s - i spun, ad ug Estella. Mai întâi, s ştii c , în
ciuda zicalei care spune c apa roade piatra, oamenii aceştia n-or s te sape în
ochii domnişoarei Havisham nici într-o sut de ani, nici în lucrurile mari, nici
în cele mici. Al doilea, s ştii c - i sunt îndatorat , fiindc din pricina dumitale
se zbat şi se umilesc în zadar. Uite mâna mea drept recunoştin !
Îmi întinse în glum mâna — c ci triste ea ei nu inuse decât o clip —
iar eu i-o luai şi o dusei la gur .
- B iat caraghios ce eşti, spuse Estella; nu vrei s ii seama de vorbele
mele? Sau poate îmi s ru i mâna cu sim mântul cu care te-am l sat eu odat s
m s ru i pe obraz?
- Ce fel de sim mânt? întrebai eu.
- S m gândesc pu in. Cred c era dispre fa de linguşitori şi
intrigan i.
- Dac r spund da, pot s te mai s rut o dat , dar pe obraz?
- Trebuia s m întrebi înainte de a atinge mâna mea. Dar, dac - i face
pl cere, po i.
M aplecai şi fa a ei era neclintit ca a unei statui.
- Acum, spuse Estella, îndep rtându-se de mine în clipa în care buzele

173
mele îi atinser obrazul, ai grij s vin ceaiul mai repede şi du-m la
Richmond.
Revenirea la tonul acesta m durea, ca şi cum tov r şia noastr ne-ar fi
fost impus , iar noi am fi fost nişte p puşi f r voin . Oricare ar fi fost tonul ei
când vorbea de mine, ştiam c nu m pot încrede în el, nici s -mi cl desc
speran e pe seama lui; şi, totuşi, în ciuda neîncrederii şi a lipsei de speran , nu
m d deam b tut. De ce, oare, îmi spuneam acelaşi lucru de mii de ori? De ce
f ceam mereu aşa? Am sunat dup ceai iar chelnerul reap ru cu şervetul vr jit
în mân , aducând, rând pe rând, vreo cincizeci de adaosuri pentru b utura de
mai sus, dar nici urm de ceai. O tav , ceşti şi farfurioare, farfurii întinse, cu ite
şi furculi e şi alte tacâmuri, linguri de toate felurile, solni e, nişte pr jiturele
ascunse grijuliu sub un capac de metal, o gr m joar de unt înconjurat de o
tuf de p trunjel, care reprezenta pe Moise în p puriş, o bucat de pâine alb
acoperit cu zah r pudr , dou buc ele triunghiulare de pâine pe care se z reau
urmele gr tarului şi, în cele din urm , un samovar burduh nos; toate acestea au
fost aduse de chelner, care se cl tina pe picioare şi a c rui înf işare exprima
suferin şi ap sare. Dup acest num r din program, urm o pauz prelungit ,
apoi omul se întoarse cu o caset foarte pre ioas dup aspect, care con inea
doua r murele. Pe acestea, le-am cufundat în ap fierbinte şi, astfel, din toate
accesoriile de mai sus, am izbutit s scot o ceaşc de nu ştiu ce lichid pentru
Estella.
Dup ce pl tir m nota, f r s uit m de chelner şi de gr jdar şi inând
socoteala şi de jupâneas , într-un cuvânt, dup ce izbutir m s aducem toat
casa într-o stare de duşm nie v dit cu ajutorul mitei şi dup ce punga Estellei
se uşura, ne suir m într-o tr sur şi pornir m. Cotir m spre Cheapside şi tr sura
hurui urcându-se pe strada Newgate, ducându-ne pân sub zidurile acelea, de
care mi-era atât de ruşine.
- Ce-i aici? m întreb Estella.
Mai întâi m pref cui în chip prostesc c nu recunosc locul, apoi i-am
explicat. în timp ce ea se uita la cl dire, tr gându-şi capul înapoi, murmur :
- Nişte nenoroci i!
M gândeam c , pentru nimic în lume, n-aş fi m rturisit ita mea.
- Domnul Jaggers, am spus eu, ca s împing totul pe spinarea altuia, se
bucur de faima de a cunoaşte tainele acestui loc sinistru mai bine decât orice
om din Londra.
- Cred c cunoaşte tainele tuturor locurilor, spuse Estella încet.
- Îmi închipui c te-ai obişnuit s -l vezi des?
- De când m ştiu, sunt obişnuit s -l v d regulat. Dar nu-l cunosc mai
bine acum decât în vremea când nici nu ştiam s vorbesc. Ce experien ai avut
cu el? Ai f cut progrese în cunoaşterea lui?
- De îndat ce m-am obişnuit cu felul lui b nuitor de a fi, spusei eu,
totul a mers strun .
- Sunte i intimi?
- Am luat o dat masa acas la el.
- Îmi închipui, spuse Estella, ghemuindu-se în fundul tr surii, c trebuie
s aib o cas ciudat .
- Da, are o cas ciudat .
M feream s p l vr gesc despre custodele meu chiar şi cu ea; dar,

174
desigur c aş fi ajuns atât de departe, încât s -i povestesc şi de masa din
Gerrard Street, dac nu ne-am fi trezit deodat orbi i de lumina gazului. Mi se
p ru c lumina e însufle it de sim mântul acela neîn eles, care m cuprinsese
înainte. Şi când ieşir m din str lucirea luminii, eu eram atât de orbit, de parc
aş fi trecut printr-un fulger, începur m s vorbim despre altceva; vorbeam
despre str zile prin care treceam şi despre cartierele din Londra care se
întindeau la dreapta şi la stânga noastr . Estella îmi spuse c oraşul este
aproape nou pentru ea, c ci nu o p r sise niciodat pe domnişoara Havisham
înainte de a pleca la Paris şi atunci nu f cuse decât s treac prin Londra, o dat
la ducere şi o dat la întoarcere. Am întrebat-o dac administratorul averii mele
primise vreo îns rcinare cu privire la ea şi cât timp avea s r mân în Londra.
Ea îmi r spunse ap sat:
- Doamne fereşte! şi atâta tot.
Vedeam, f r s vreau, c Estella îşi pusese în gând s m cucereasc ,
c încerca s fie cât mai atr g toare şi c era hot rât s m câştige, chiar dac
ar fi trebuit s lupte pentru asta. Dar nu m sim eam mai fericit, c ci, chiar dac
Estella n-ar fi vorbit pe tonul acela, care spunea c suntem sorti i unul celuilalt
de c tre al ii, tot aş fi sim it c e st pân pe inima mea, pentru c aşa îi pl cea
ei şi nu pentru c s-ar fi înduioşat, dac mi-ar fi zdrobit inima şi ar fi azvârlit-o
cât colo.
Când trecur m prin Hammersmith, îi ar tai unde locuia domnul
Matthew Pocket, spunându-i c nu e departe de Richmond şi c n d jduiam s-o
v d din când în când.
- Da, sigur, trebuie s m vezi, trebuie s vii la mine, de câte ori crezi
de cuviin . Trebuie s vorbesc cu tine în familia unde voi locui, de altfel s-a şi
vorbit.
Am întrebat-o dac familia în care trebuia s intre era numeroas .
- Nu, numai dou persoane, mama şi fiica. Mama e doamn din
societatea înalt , deşi îi surâde s -şi m reasc veniturile.
- M mir c domnişoara Havisham s-a îndurat s se despart din nou de
dumneata aşa curând.
- Aceasta face parte din planurile domnişoarei Havisham cu privire la
mine, Pip, spuse Estella oftând, ca şi cum ar fi fost ostenit . Trebuie s -i scriu
mereu, s-o v d regulat şi s-o înştiin ez cum o duc eu şi ce fac bijuteriile, fiindc
acum sunt aproape toate ale mele.
Îmi spusese pe nume pentru prima oar . Desigur c o f cuse cu bun
ştire, fiindc ştia c voi p stra amintirea aceasta ca pe o comoar .
Ajunser m la Richmond mult prea repede; destina ia noastr era o cas
cu parc, o cas veche şi boiereasc în care rochiile bogat împodobite, perucile
pudrate, hainele brodate, ciorapii r sfrân i, manşetele încre ite şi s biile se
bucuraser de multe zile de glorie. Câ iva pomi din fa a casei erau t iaii în
forme la fel de conven ionale şi de nefireşti ca şi perucile, fustele epene şi
rochiile acelea înfoiate; dar nici pomii nu erau departe de locurile care le erau
h r zite în convoiul celor mor i şi se vedea c vor merge pe drumul t cut al
celorla i, c vor trece curând în lumea lor.
Un clopo el cu glas b trân care, desigur, c în vremurile de demult
vestea casei: Iat rochia verde, iat sabia cu mâner de diamant, iat condurii
cu tocuri roşii şi nestemate r suna trist în lumina lunii şi dou fete rumene la

175
fa ieşir gr bite ca s-o primeasc pe Estella. Apoi, uşa înghi i cele dou gea-
mantane, iar ea îmi d du mâna cu un zâmbet şi pieri şi ea. Şi eu tot mai st team
în fa a casei, gândindu-m la cât aş fi fost de fericit, dac aş fi tr it aici în
preajma ei.
Am urcat în tr sur ca s m întorc la Hammersmith; când am suit în
tr sur m durea inima şi, când am coborât, m durea şi mai tare. La uş , am
g sit-o pe micu a Jane Pocket care se întorcea de la o petrecere cu micul ei
logodnic; şi eu îl fericeam pe micul logodnic, deşi trebuia s se supun toanelor
lui Flopson.
Domnul Pocket era în gr din şi inea discursuri; era un vorbitor
minunat în chestiuni de gospod rie şi tratatele lui despre creşterea copiilor şi
educarea servitorilor erau socotite lucr rile cele mai pre ioase pe acest t râm.
Dar doamna Pocket era şi ea acas şi era cam încurcat deoarece mititelului i se
d duse o cutie cu ace ca s stea liniştit în timpul absen ei nelimitate a lui
Millers care plecase cu un infanterist. Şi lipseau mai multe ace decât ar fi fost
s n tos pentru un pacient în vârst aşa de fraged , fie pentru folos extern sau ca
înt ritor.
Deoarece domnul Pocket se bucura de faima de a da cele mai minunate
sfaturi practice, de a şti s cânt reasc bine lucrurile şi de a avea o judecat
foarte cump tat , îmi trecu prin gând s -mi potolesc durerea de inim ,
rugându-l s primeasc m rturisirea mea. Dar, aruncându-mi, din întâmplare,
ochii asupra doamnei Pocket, care citea cartea privitoare la titluri de noble e,
dup ce hot râse c cel mai bun leac pentru mititel este s se duc la culcare,
mi-am spus:
- Nu, mai bine nu.

XXXIV
Pe m sur ce m obişnuiam cu marile mele speran e, începeam s -mi
dau seama încetul cu încetul de influen a lor asupra mea şi asupra celor din
jurul meu. Încercam s -mi ascund efectul lor asupra firii mele, dar vedeam bine
c nu este de nici un folos. Tr iam într-o stare de neîntrerupt nelinişte, din
pricina purt rii mele fa de Joe. Şi nici în ceea ce priveşte pe Biddy, cugetul
meu nit se sim ea prea bine. Când m trezeam noaptea din somn, m gândeam
cu am r ciune — asemenea doamnei Camilla — c aş fi fost mult mai fericit şi
împ cat cu mine însumi, dac n-aş fi cunoscut-o niciodat pe domnişoara
Havisham şi dac aş fi întâmpinat vârsta b rb iei mul umit de a fi tovar şul lui
Joe în vechea şi cinstita lui fier rie. De multe ori, seara, când st team singur,
uitându-m la foc, m gândeam c , la urma urmelor, nici un foc nu era mai bun
decât cel din fier rie şi cel din buc t ria de acas .
Totuşi, Estella era atât de legat de neliniştea şi de tulburarea min ii
mele, încât nici eu singur n-aş fi putut s spun pân unde mergea rolul meu în
naşterea acestor fr mânt ri. Îmi spuneam c de n-aş fi avut nici o speran dar
mintea mi-ar fi fost prins de Estella, tot nu m-aş fi sim it mai mul umit. Cât
despre influen a situa iei mele asupra celorlal i, nu m sim eam chiar atât de
încurcat şi-mi d deam seama, deşi nu prea l murit, c nu era spre folosul
nim nui şi, mai ales, nu era spre folosul lui Herbert. Obiceiurile mele de
risipitor împinseser firea lui uşuratic la cheltuieli pe care nu şi le putea

176
îng dui, zdruncinar via a lui simpl de pân atunci şi îi tulburar pacea cu
nelinişti şi p reri de r u. Nu aveam nici un fel de remuşcare pentru faptul c
împinsesem, f r s vreau, celelalte ramuri ale familiei Pocket spre intrigile
josnice cu care se îndeletniceau acum, pentru c josnicia f cea parte din firea
lor şi ar fi fost oarecum stârnit e altcineva, dac eu aş fi l sat-o în stare de
amor eal . Dar cu Herbert era cu totul altceva şi adeseori mi se strângea inima
când m gândeam c îi f cusem un r u, îmbâcsind od ile lui aşa de goale cu
mobil greoaie şi aducându-1 pe Duhul R zbun rii, cel cu pieptarul galben, în
serviciul lui.
Şi acum, din dorina de a preface micile uşurin e în mari uşurin e,
începui s m încurc într-o mul ime de datorii. Şi de abia începusem eu, c
Herbert m şi imit şi f cu la fel. În urma sfatului lui Startop, ne-am propus s
fim admişi ca membri la un club numit Piţigoii din crâng, o institu ie, al c rei
scop nu l-am ghicit niciodat ; era obiceiul ca membrii clubului s ia o mas
costisitoare, o dat la dou s pt mâni, s se certe între ei cât mai mult, dup -
mas , şi s fie autorii morali ai faptului c şase chelneri se îmb tau regulat pe
sc rile clubului. Ştiu c aceste binefaceri sociale erau îndeplinite f r greş, c ci
Herbert şi cu mine atât am re inut din cuvântarea de deschidere a societ ii,
care suna cam aşa: "Domnilor, fie ca voia bun din clipa aceasta s domneasc
de-a pururea printre Piţigoii din crâng". Pi igoii îşi risipeau banii nebuneşte.
Hotelul unde luam masa se afla în Covent Garden şi primul pi igoi pe care-1
v zui în ziua în care mi-a fost h r zit cinstea de a intra în Crâng a fost Bentley
Drummle; pe vremea aceea, el se plimba prin oraş în tr -surica lui, spre marea
pagub a stâlpilor din col urile str zilor. Uneori s rea din echipaj cu capiii
înainte, peste ap r toarea tr surii; şi, într-o zi, îl v zui depunându-se singur în
uşa Crângului în felul acesta nechibzuit, ca un sac de c rbuni. Dar cred c am
pornit-o prea repede, c ci nu eram înc pi igoi şi nici nu puteam s fiu, dup
cum gl suiau legile sfinte ale societ ii, pân ce nu eram major.
Încrez tor cum eram în mijloacele mele, aş fi luat cu pl cere
cheltuielile lui Herbert asupra mea; dar Herbert era mândru şi eu nu puteam s -i
fac o astfel de propunere şi aşa bietul b iat intr în tot felul de încurc turi, f r
s înceteze nici o clip de a se uita în dreapta şi în stânga. Pe m sur ce ne
obişnuiam s st m târziu seara în societate, observam c la gustarea de
diminea , Herbert se uita în dreapta şi în stânga cu mai mult dezn dejde, c
pe la prânz parc mai prindea speran e, c la dejun era ofilit de tot, c dup
masa de sear începea s z reasc destul de limpede ceva capital în dep rtare,
c pe la miezul nop ii îşi realiza capitalul, dar c pe la ora dou dup miezul
nop ii, era din nou atât de dezn d jduit, încât spunea c va cump ra o puşc cu
care va pleca în America şi c va face avere pe socoteala bivolilor de acolo.
De obicei, jum tate din s pt mân mi-o petreceam la Hammersmith şi,
când eram acolo, d deam târcoale pe la Richmond, ceea ce f ceam uneori şi
când nu m aflam la Hammersmith. Când eram şi eu acolo, Herbert venea
destul de des la Hammersmith şi cred c , cu acest prilej, tat l lui îşi cam d dea
seama c perspectivele pe care le aştepta Herbert nu se ar tau înc . Dar, de
vreme ce în familia aceea toat lumea se d dea peste cap, felul în care bietul
b iat se d dea şi el peste cap prin via trebuia s g seasc o dezlegare. Între
timp, domnul Pocket înc run ea tot mai mult şi tot mai des încerca s ias din
nedumeririle lui, tr gându-se de p r. Iar doamna Pocket f cea toat familia s

177
se poticneasc de sc unelul ei, citea mai departe din cartea despre titluri de
noble e, îşi pierdea mai departe batista şi ne vorbea despre bunicul ei.
Şi deoarece acum vorbesc de o perioad întreag din via a mea, cu
gândul de a ieşi la lumin , trebuie neap rat s întregesc descrierea vie ii noastre
şi a obiceiurilor de la Barnard's Inn.
Cheltuiam cât puteam de mult şi, în schimbul banilor noştri, primeam
cât g seau oamenii de cuviin s ne dea mai pu in. Eram mereu mai mult sau
mai pu in lefteri şi cei mai mul i dintre prietenii noştri erau în aceeaşi situa ie.
Exista o legend foarte vesel printre noi, care spunea c tot timpul petreceam,
dar tristul adev r era c nu petreceam niciodat . Credin a mea este c , de fapt,
cazul nostru era destul de obişnuit.
În fiecare diminea , Herbert se ducea cu puteri reînnoite în oraş, ca s
priveasc în dreapta şi în stânga lui. De multe ri, m duceam s -1 v d în od i a
aceea întunecoas din fundul casei, unde îl g seam în tov r şia unei sticle cu
cerneal , a unui curier, a unei l zi cu c rbuni, a unei cutii cu sfoar , a unui
almanah, a unui pupitru cu scaun şi a unei linii; şi nu-mi amintesc s -1 fi v zut
vreodat f când altceva decât s se uite în dreapta şi în stânga. Dac am face cu
to ii ceea ce ne-am propus cu credin a lui Herbert, cred c am tr i într-o
republic a virtu ilor. Bietul b iat nu avea altceva de f cut decât s se duc , în
fiecare dup -amiaz , la o anumit or , la Lloyd, pentru îndeplinirea ceremoniei
de a-şi vedea şeful. Încolo nu mai f cea nimic în leg tur cu Lloyd, dup câte
ştiu eu, decât c se întorcea acas . Când i se p rea c se îngroaş gluma şi c
trebuie, pân în cele din urm , s -şi g seasc o ocupa ie, se ducea la Burs ,
când era înghesuiala mai mare şi se plimba încoace şi încolo, ca şi cum ar fi
executat o figur foarte posomorât dintr-un dans câmpenesc, printre magna ii
aduna i acolo.
- Pentru c , îmi spunea Herbert când se întorcea acas de la Burs ,
adev rul este, Handel, c nu perspectivele vin spre tine, ci c tu trebuie s te
duci spre ele, aşa c m-am dus şi eu.
Cred c , dac am fi fost mai pu in lega i unul de altul, ne-am fi urât, cu
regularitate, în fiecare diminea . În vremea aceea, mi-era nespus de sil de
locuin a noastr şi nu puteam s suf r s v d livreaua Duhului R zbun rii, c ci
la ora aceea, înf işarea lui p rea mai costisitoare şi mai pu in folositoare, decât
la orice alt or din cele dou zeci şi patru. Pe m sur ce m înfundam mai r u
în datorii, gustarea de diminea devenea o formalitate din ce în ce mai
înfior toare şi, o dat , la gustarea de diminea , fiind amenin at în scris cu pro-
cedura legal , "nu f r leg tur ", cum ar spune ziarul local din oraşul nostru,
"cu o chestie de bijuterii", mi-am ieşit din fire aşa de r u, încât înh ai Duhul
R zbun rii înc l at cu cizme, pentru c se încumetase s -şi închipuie c voiam
s mânc m cornuri.
În anumite zile care depindeau cu totul de cheful nostru, îi spuneam lui
Herbert, ca şi cum aş fi f cut o descoperire nemaipomenit .
- Drag Herbert, o ducem foarte prost.
- Drag Handel, îmi spuse Herbert cu toat sinceritatea, prin nu ştiu ce
întâmplare ciudat , tocmai vorbele acestea îmi st teau şi mie pe buze.
- Atunci Herbert, r spundeam eu, hai s vedem cum st m cu afacerile.
Ne cuprindea o mul umire adânc , ori de câte ori fixam o zi anumit
pentru acest scop. Mie mi se p rea c asta înseamn s te ocupi de afaceri, s

178
priveşti lucrurile în fa , s apuci taurul de coarne. Şi ştiu c Herbert gândea la
fel.
Comandam ceva special de mâncare în ziua aceea, de asemenea şi o
sticl cu o b utur neobişnuit , pentru ca s ne înt rim min ile şi s scoatem
lucrurile la cap t cu succes. Dup ce sfârşeam masa, ne înarmam cu un pachet
de peni e, cu cerneal din belşug, cu un toc, hârtie de scris şi cu sugativ . Era,
într-adev r, foarte liniştitor s ai tot felul de articole de papet rie la îndemân .
Apoi eu luam o foaie de hârtie şi scriam titlul în cap tul coalei cu un
scris ordonat: Bilanţul datoriilor lui Pip, dup care ad ugam cu grij : Bamard's
Inn şi data. Herbert îşi lua şi el o foaie de hârtie şi scria şi el: Bilanţul
datoriilor lui Herbert.
Şi ne foloseam fiecare de o gr mad de hârtiu e împr ştiate claie peste
gr mad pe mas , lâng noi, hârtii care fuseser aruncate în sertare, purtate prin
funduri de buzunare, hârtiu e pe jum tate arse la focul lumân rii, care st tuser
ag ate s pt mâni de-a rândul la oglind şi erau deteriorate în fel şi chip.
Scâr âitul peni elor pe hârtie ne înviora atât de mult, încât mi se p rea greu s
fac deosebire între aceste lucr ri foarte l muritoare şi pl tirea datoriilor.
Dup ce scriam câtva timp, îl întrebam pe Herbert cum mergea treaba.
Pesemne c el îşi sc rpina capul plin de poc in la vederea cifrelor, care se
înşirau pe hârtie.
- Creşte, Handel, spunea Herbert, pe cinstea mea, creşte neîncetat.
- Fii tare, Herbert, r spundeam eu, lucrând mai departe cu sârg. Priveşte
lucrurile drept în fa . Vezi care-i situa ia la tine. Uit -te la cifre, pân nu mai
r mâne nimic din ele.
- Aş face aşa, Herbert, dar se uit ele la mine, pân nu mai r mâne
nimic din mine.
Totuşi, felul meu de a fi hot rât era folositor şi Herbert se apuca iar şi
de lucru. Dup câtva timp, iar se oprea pe motivul c nu avea la îndemân
factura lui Cobbs, a lui Lobbs sau a lui Nobbs.
- Atunci, Herbert, calculeaz ! Calculeaz o sum rotund şi trece-o pe
hârtie.
- Ce om plin de idei eşti tu! r spundea amicul meu, plin de admira ie.
Z u c ai un spirit comercial grozav!
Şi eu eram de aceeaşi p rere. în ocazii din acestea, îmi spuneam c sunt
un om de afaceri de primul rang, iute, hot rât, energic, limpede la minte şi cu
sânge rece. Dup ce îmi treceam toate datoriile pe list , comparam pe fiecare în
parte cu cele scrise pe factur şi f ceam însemn ri. Aprobarea fa de mine
însumi pe care o sim eam de câte ori treceam câte o încasare era o senza ie
voluptoas . Dup ce terminam, împ tuream cu grij chitan ele, le însemnam pe
fiecare în parte pe verso şi le legam pe toate într-o leg turic frumoas . Apoi
f ceam acelaşi lucru şi pentru Herbert care spunea modest c e departe de a
avea geniul meu administrativ, sim ind c strânsesem toate afacerile lui într-un
singur focar.
Mai exista un aspect str lucit în felul cum îmi administram afacerile, şi
anume ceea ce numeam "a l sa o margine". De pild , s ne închipuim c
datoriile lui Herbert se ridicau la o sut şaizeci şi patru de lire şi şase penny.
Atunci eu îi spuneam: las o margine şi s scrie dou sute de lire. Sau s ne
închipuim c datoriile mele se ridicau la de patru ori mai mult; eu l sam o

179
margine şi treceam şapte sute de lire. Aveam o p rere foarte bun despre
în elepciunea acestei margini, dar trebuie s recunosc c , acum când privesc în
urm , îmi dau seama c era un vicleşug foarte costisitor. Fiindc numaidecât ne
apucam s facem datorii noi, ca s umplem marginea şi, uneori, sentimentul de
libertate şi de solvabilitate pe care ni-l d dea, ne f cea s înaint m pân la o
nou margine.
Dar, aceste cercet ri asupra treburilor noastre erau urmate de o perioad
de calm, de odihn , de linişte plin de virtute, care m f cea s am o p rere
minunat despre mine însumi. Potolit de sfor rile mele, de metoda între-
buin at şi de complimentele lui Herbert, st team cu cele dou leg turi
simetrice pe mas în fa a mea şi m sim eam mai curând ca un fel de banc
decât ca un simplu individ.
În timpul acestor îndeletniciri solemne, închideam uşa de la intrare, ca
s nu fim întrerup i. într-o sear , tocmai ne cuprinsese una dintre st rile acestea
de mul umire, când auzir m zgomotul pe care-l face o scrisoare când e aruncat
prin cr p tura uşii de la intrare şi cade pe jos.
- E pentru tine Handel, spuse Herbert, care se dusese afar şi acum se
întorcea cu scrisoarea.
- N d jduiesc c nu s-a întâmplat nimic.
Pesemne c v zuse pecetea şi marginea neagr . Scrisoarea era semnat
Trabb & Co. şi cuprinsul ei spunea doar c eu eram un domn mult stimat, c
oamenii doreau s m informeze c doamna J. Gargery încetase din via luni,
la ora şase şi dou zeci de minute seara şi c eram aşteptat la înmormântare
lunea viitoare, la ora trei dup -amiaz .

XXXV
Pentru prima oar în via a mea se deschidea o groap în drumul meu şi
golul pe care-l f cu pe p mântul neted mi se p ru uimitor. Imaginea surorii
mele aşezat pe scaunul de lâng focul din buc t rie m urm rea zi şi noapte.
Mintea nu putea s cuprind gândul c locul acela va fi de acum înainte gol şi,
în timp ce înainte sor -mea s l şluia rareori sau chiar deloc în gândurile mele,
acum mi se p rea în chip ciudat c o v d îndreptându-se spre mine pe strad sau
c o voi auzi cioc nind la uş . Pân şi în od ile mele, cu care ea nu avusese
niciodat nici o leg tur , ap ruse golul acela al mor ii şi mi se p rea mereu c -i
aud glasul sau v d mişcarea obrazului şi trupului ei, ca şi cum ar mai fi fost în
via şi ar fi venit deseori s m vad .
Oricare mi-ar fi fost soarta, ar fi fost aproape cu neputin s -mi
amintesc cu drag de sor -mea. Dar cred c exist o strângere de inim pricinuit
de p rerea de r u care poate exista şi f r mult dragoste. Din pricina acestei
strângeri de inim (şi poate pentru a înlocui alte sim minte mai duioase), m
cuprinse o mânie nespus împotriva criminalului, din pricina c ruia suferise ea
atât; şi-mi spuneam c , dac aş fi avut destule dovezi, l-aş fi putut urm ri pe
Orlick sau pe oricare altul, pân în pânzele albe.
I-am scris lui Joe câteva rânduri de mângâiere, asigurându-l c voi veni
la înmormântare, iar restul zilelor le-am petrecut în starea aceea sufleteasc
ciudat , de care am vorbit mai înainte. În ziua înmormânt rii, plecai la oraş dis-
de-diminea şi coborâi din diligen la "Mistre ul Albastru" destul de devreme

180
ca s pot merge pe jos pân la fier rie.
Era tot o zi frumoas de var şi, în timpul drumului, îmi r s rir în
minte scene din vremea când eram o biat f ptur neputincioas şi sor -mea nu
m cru a deloc. Dar amintirile îmi n v leau în minte, sc ldate într-o atmosfer
de blânde e, care îndulcea pân şi vârful gâdiliciului. C ci acum, pân şi
mireasma pe care o împr ştiau frunzele de fasole şi de trifoi şopteau inimii
mele c va veni ziua, când memoria mea va avea nevoie ca şi al i oameni, ce se
vor plimba în soare cum m plimbam eu ast zi, s fie blânzi, când se vor gândi
la mine.
În cele din urm , am z rit casa şi v zui c Trabb & Co. o îmbr case în
doliu şi pusese st pânire pe ea. Dou fiin e lugubre st teau înfipte f r rost la
uşa de la intrare, fiecare cu câte o cârj înf şurat în negru, ca şi cum
instrumentele acestea ar fi putut aduce cuiva vreo mângâiere; am recunoscut pe
unul dintre ei; era un vizitiu de la "Mistre ul Albastru" care fusese dat afar
pentru c azvârlise o tân r pereche într-o groap , chiar în ziua c s toriei lor;
aceasta în urma unei be ii, din pricina c reia c l rea cu mâinile încol cite de
gâtul calului. To i copiii satului şi foarte multe femei c scau gura plini de
admira ie la aceşti p zitori îndolia i şi la ferestrele închise ale casei şi ale
fier riei; şi când am ajuns la uş , unul dintre cei doi p zitori, b iatul de la han,
cioc ni în uş , dând lumii s în eleag c eram prea sfârşit de durere, pentru a
mai avea putere s cioc nesc singur.
Un alt p zitor, un tâmplar care pusese odat r m şag c va mânca dou
gâşte dintr-odat şi le mâncase, deschise uşa şi m îndrept spre salonaş. Aici,
domnul Trabb se instalase la masa cea mai bun , pe care o lungise cât putuse şi
deschisese un fel de bazar îndoliat, cu ajutorul unei gr m joare de ace cu
g m liile negre. În clipa sosirii mele, tocmai înf şurase în negru o p l rie,
pref când-o într-un prunc african; şi acum st tea cu mâna întins ca s o ia pe a
mea. Dar eu, neîn elegând gândul lui şi z p cit de tot ceea ce vedeam în jurul
meu, îi strânsei mâna, în semn de c lduroas simpatie.
S rmanul de Joe, care se încurca în faldurile unei mantale negre legat
cu o fund mare pe sub b rbie, st tea singur, în partea cealalt a od ii; pesemne
c acolo îl pusese Trabb, deoarece Joe era cel mai îndoliat dintre to i. M
aplecai spre el, spunându-i:
- Ce mai faci, drag Joe? El îmi r spunse:
- Pip, m i b iete, tu ai cunoscut-o pe vremea când era o femeie
frumoas şi... şi-mi strânse mâna, f r s mai spun nimic.
Biddy, foarte cur ic şi modest , în rochia ei neagr , umbla încetişor
de colo pân colo şi d dea o mân de ajutor peste tot. Dup ce-i spusei şi lui
Biddy câteva cuvinte, deoarece timpul nu era potrivit pentru discu ii, m aşezai
lâng Joe, întrebându-m în ce parte a casei s-o fi aflând trupul neînsufle it,
adic ea, adic sor -mea. Deoarece se sim ea un miros dulce de pr jituri în
salonaş, m uitam în jurul meu ca s v d masa cu gustarea; masa de-abia se
z rea, dac nu erai obişnuit cu întunericul din odaie, dar pe mas se vedea o
pr jitur cu prune gata t iat , erau şi portocale împ r ite în felii, sandvişuri,
biscui i şi dou c ni pe care le cunoşteam foarte bine ca pe nişte obiecte de
podoab , dar care nu fuseser niciodat folosite; una era plin cu porto, cealalt
cu vişinat . St team în fa a mesei, când, deodat , m izbii chipul linguşitor al
lui Pumblechook, îmbr cat într-o manta neagr şi cu câ iva metri de panglic de

181
doliu la p l rie; acesta ba se îndopa, ba f cea mişc ri slugarnice ca s -mi atrag
aten ia. În clipa în care izbuti, se îndrept spre mine împroşcându-m cu miros
de vişinat şi firimituri şi spuse cu glas supus:
- Pot, oare, domnule? Apoi, i-am deosebit pe domnul şi pe doamna
Hubble: aceasta din urm st tea într-un col , cuprins de o criz t cut şi
modest de dezn dejde. Trebuia s ne "încolon m" cu to ii şi eram grupa i, pe
rând, în m nunchiuri mici şi caraghioase, de c tre Trabb.
- Vreau s spun, Pip — îmi şopti Joe, în timp ce ne "încolonam", cum
spunea domnul Trabb, înc din salonaş, doi câte doi şi grozav mai sem na toat
ceremonia cu preg tirile premerg toare unui dans s lbatic — vreau s spun,
domnule, c mai bine aş fi dus-o la biseric , cu trei sau patru prieteni, care s fi
venit de bun voie, dar vecinii n-ar privitoate astea cu ochi buni şi-ar zice c -i
lips de respect.
- Toat lumea scoate batistele, strig domnul Trabb în clipa aceea, cu
glas îndurerat dar foarte practic.
- Scoate i batistele! Suntem gata!
Aşa c duser m cu to ii batistele la obraz, ca şi cum ne-ar fi curs sânge
din nas şi o pornir m doi câte doi; Joe cu mine; Biddy cu domnul Pumblechook;
domnul Hubble cu doamna Hubble. R m şi ele su orii mele fuseser scoase din
cas prin uşa buc t riei şi, deoarece f cea parte din ceremonia funebr ca cei
şase purt tori ai sicriului s fie în buşi i de un baldachin de catifea neagr cu
chenar alb, convoiul ar ta ca un monstru orb cu dou sprezece picioare de om,
care se târa bâjbâind, c l uzit fiind de cei doi p zitori — b iatul de la han şi
tovar şul lui.
To i vecinii erau foarte încânta i de aceast regie şi stârnir m mult
admira ie, în trecerea noastr prin sat; c ci tineretul plin de avânt al satului se
repezea din când în când s ne taie rândurile sau ne aştepta în anumite puncte
mai prielnic aşezate. în clipa în care r s ream de dup col , cei mai avânta i
dintre ei strigau cu emo ie:
- Uite-i c vin! Uite-i c vin! Şi eram primi i cu urale. în timpul
procesiunii, eram plictisit din pricina ling ului de Pumblechook care,
aplecându-se în spatele meu, nu f cea altceva în spatele meu, nu f cea altceva
în tot timpul drumului, decât s -mi potriveasc panglica de la p l rie şi s -mi
netezeasc mantaua, în semn de delicat aten ie. Apoi m izbi mândria f r
seam n a domnului şi doamnei Hubble care p reau foarte îngâmfa i şi glorioşi,
deoarece f ceau parte dintr-o procesiune atât de aleas .
Şi acum ara mlaştinilor se întindea chiar în fa a noastr , iar pânzele
cor biilor de pe fluviu se în l au printre b l i; intrar m în cimitir şi ne oprir m
lâng mormintele necunoscu ilor mei p rin i, Philip Pirrip, "r posat în aceast
parohie", şi Georgiana "so ia celui de mai sus". Şi aici sor -mea a fost coborât
încet în p mânt, în timp ce ciocârliile cântau deasupra cimitirului iar vântul,
care adia uşor, arunca umbre de nori şi de pomi peste morminte.
Despre purtarea prea lumeasc a lui Pumblechook în tot timpul acesta,
nu doresc s spun mai mult decât c mi-era adresat în întregime mie; şi chiar
când au fost rostite acele cuvinte în l toare, care amintesc oamenilor c ei nu
aduc nimic în lume şi nu pot lua nimic din ea şi c sunt asem n tori unor umbre
care zboar , f r s poposeasc mult timp nic ieri, chiar şi atunci îl auzii
tuşind, ca şi cum ar fi spus c exist o excep ie în persoana unui tân r care a

182
pus, pe neaşteptate, mâna pe o mare avere. Dup ce ne-am întors, Pumblechook
a avut îndr zneala s -mi spun c ar fi dorit ca sora mea s fi aflat de cinstea pe
care i-o f cusem şi mi-a dat de în eles c de-ar fi trebuit sora mea s pl teasc
aceast cinste cu moartea ei, tot ar fi socotit c a f cut un târg bun. Apoi, b u
restul de vişinat , iar domnul Hubble b u porto-ul şi amândoi începur s
vorbeasc (am observat c aşa se întâmpl de obicei în cazuri din acestea) ca şi
cum ar fi f cut parte din alt semin ie decât r posata şi ar fi fost prin urmare,
nemuritori. În cele din urm , Pumblechook plec împreun cu domnul şi
doamna Hubble, ca s fac chef, f r îndoial , şi ca s povesteasc oamenilor
de la "Barcagiii Veseli" c el era f uritorul norocului meu şi primul meu
binef c tor.
Dup ce plecar cu to ii şi dup ce Trabb şi oamenii lui — nu ucenicul
lui, c ci pe acesta îl c utasem zadarnic — şi-au strâns catrafusele şi au plecat şi
ei, aerul din cas parc se îns n toşi. Nu mult dup aceea, Biddy cu Joe şi cu
mine luar m o mas rece; mâncar m în salonaş, nu în buc t rie şi Joe era atât
de grijuliu în mişc rile pe care le f cea cu cu itul, furculi a şi solni a, încât ne
sim eam cu to ii gâtui i. Dar, dup mas , îl f cui pe Joe s -şi ia luleaua şi, dup
ce d dui o rait împreun cu Joe prin fier rie şi ne aşezar m împreun pe piatra
de afar , din fa a uşii, totul merse mai bine. B gai de seam c , dup
înmormântare, Joe îşi schimbase hainele în aşa fel, încât s fac un compromis
între straiele lui de duminic şi hainele de lucru; şi, astfel, dragul de el, îşi
rec p t înf işarea lui fireasc , ar tând aşa cum era.
Se bucur nespus când îl întrebai dac pot dormi în od i a mea şi-mi
p rea într-adev r bine c -l întrebasem, c ci sim eam c f cusem o fapt bun
cerându-i acest hatâr. Când umbrele serii începur s se lase, m-am folosit de
primul prilej pentru a putea intra în gr dini cu Biddy, ca s st m pu in de
vorb .
- Biddy, spusei eu, cred c ai fi putut s -mi scrii despre toate lucrurile
acestea atât de triste.
- Crezi, domnule Pip? întreb Biddy. Dac aş fi crezut c fac bine, i-aş
fi scris.
- S nu- i închipui, Biddy, c vreau s fiu urâcios, când î i spun c ar fi
trebuit s crezi aşa.
- Adev rat, domnule Pip?
Era atât de liniştit şi avea un fel de a fi atât de domol, de potolit şi de
prietenos, încât m sup ra gândul s-o fac din nou s plâng . Aşa c , dup ce m
uitai câteva clipe la ochii ei apleca i, m l sai p gubaş.
- Cred c o s - i fie greu s r mâi aici, de acum înainte,
Biddy drag .
- Sigur c nu pot r mâne, domnule, spuse Biddy cu p rere de r u, dar
totuşi convins şi liniştit . Am şi vorbit cu doamna Hubble şi mâine m duc la
ea. N d jduiesc c vom putea s -l ajut m pu in pe domnul Gargery, pân se
linişteşte.
- Cum ai s tr ieşti tu, Biddy? Dac ai nevoie de ceva ba...
- Cum am s tr iesc? repet Biddy, t indu-mi vorba şi îmbujorându-se o
clip la fa . O s încerc s cap t locul de înv toare la şcoala cea nou care e
aproape gata. To i vecinii au s m recomande şi n d jduiesc c , dac sunt
sârguincioas şi am r bdare, voi izbuti s mai înv şi eu câte ceva, în timp ce

183
înv pe al ii. Ştii, domnule Pip, urm Biddy zâmbind şi în l ându-şi privirile
spre mine, şcolile cele noi nu seam n cu cele vechi; de atunci, am înv at mult
de la dumneata şi am avut timp s progresez.
- Cred, Biddy, c tu ai progresa în orice împrejur ri.
- Ei! Afar de latura aceea urât a firii omeneşti. Cuvintele ei nu erau o
imputare, ci mai curând un gând rostit cu glas tare. Bine! am gândit eu. M las
p gubaş şi de data aceasta. Aşa c mersei mai departe cu Biddy, privind în
t cere la ochii ei apleca i.
- N-am aflat înc am nunte despre moartea surorii mele, Biddy.
- Nu prea sunt multe, s rmana de ea. De patru zile se sim ea prost —
deşi în ultimul timp o ducea mai bine — când, deodat , seara, a ieşit din starea
ei de amor eal şi a spus limpede de tot: "Joe". Deoarece de mult nu mai
scosese nici o vorb , am fugit în fier rie ca s -l chem pe domnul
Gargery. Ea îmi f cu semn ca dânsul s se aşeze chiar al turi şi c vrea ca eu s
pun bra ele ei în jurul gâtului lui. Aşa c i-am aşezat bra ele de gâtul domnului
Gargery şi ea şi-a l sat capul pe um rul lui foarte mul umit şi bucuroas . Şi a
mai spus înc o dat "Joe" şi o dat "iertare" şi o dat "Pip". Şi nu şi-a mai
ridicat capul de acolo şi o or mai târziu am culcat-o în pat, fiindc am v zut c
o iertase Dumnezeu. Biddy plângea; gr dina sc ldat în lumina apusului, uli a
şi stelele care începuser s r sar îmi ap reau şi mie ca acoperite de cea .
- Şi nu s-a descoperit nimic, Biddy?
- Nimic.
- Ştii ce s-a întâmplat cu Orlick?
- Dup culoarea hainelor lui, aş zice c lucreaz la carier .
- L-ai v zut? De ce te ui i la copacul acela negru de pe uli ?
- L-am v zut acolo, în noaptea când a murit ea.
- Şi aceasta n-a fost ultima oar când l-ai v zut, nu-i aşa, Biddy?
- Nu. L-am v zut tot acolo, adineauri, de când ne plimb m noi. Nu
foloseşte la nimic, spuse Biddy, punându-şi mâna pe bra ul meu, fiindc eram
gata s fug în uli . Ştii doar c eu nu te-aş min i; nici o clip n-a stat acolo şi a
şi plecat.
Mânia crescu când am auzit c tâlharul acela o mai urm reşte şi eram
tare îndârjit împotriva lui. I-am spus toate acestea lui Biddy şi i-am mai spus c
aş cheltui oricâ i bani şi m-as osteni oricât de mult ar fi nevoie ca s -l pot
scoate din inut. încetul cu încetul, ea m potoli, spunându-rm cât m iubea Joe
pe mine şi c Joe nu se plângea niciodat de nimic— de mine nu pomeni nici o
vorb — ci îşi f cea datoria în felul lui t cut, cu bra ele încordate şi cu inima
liniştit .
- Ai dreptate, niciodat nu po i s -l lauzi îndeajuns, spusei eu; şi, s
ştii, Biddy, c o s vorbim mereu de lucrurile acestea, fiindc o s vin des pe la
voi. Doar n-o s -l las pe bietul Joe singur.
Biddy nu rosti nici o vorb .
- Biddy, tu nu auzi ce spun eu?
- Ba da, domnule Pip.
- Ca s nu mai vorbim de faptul c -mi spui domnule Pip, ceea ce-mi
pare de prost gust.
- Ce p rere ai?
- Ce p rere am? întreb Biddy sfioas .

184
- Biddy, spusei eu cu glas ap sat dar plin de virtute, vreau s ştiu ce
p rere ai cu privire la cele ce i-am spus.
La cele ce mi-ai spus?
- Nu m îngâna, r spunsei eu. Pe vremuri, nu îngânai, Biddy.
- Pe vremuri! spuse Biddy. O, domnule Pip! Pe vremuri! Bine! M-am
gândit ca n-aş face r u s m las p gubaş şi de data aceasta. Dup ce mai
ocolir m o dat gr dina în t cere, m întorsei la pozi ia strategic de dinainte.
- Biddy, spusei eu, am f cut o afirma ie cu privire la faptul c voi veni
pe aici mai des, ca s -l v d pe Joe, pe care tu ai primit-o cu o t cere
sup r toare. Fii bun , Biddy, şi spune-mi de ce.
- Eşti sigur c vei veni s -l vezi des? întreb Biddy, oprindu-se pe
poteca îngust a gr dinii şi privindu-m în lumina stelelor cu ochii ei cinsti i.
- O, Doamne, f cui eu, c ci m sim eam silit, spre dezn dejdea mea, s
las totul balt . Z u c aceasta-i o latur urât a firii omeneşti! Te rog, Biddy, s
nu mai spui nimic. Sunt foarte sup rat.
Pentru acest motiv foarte puternic, o inui pe Biddy la distan , în
timpul mesei de sear şi când m dusei în od i a mea, îi spusei noapte bun cu
seme ie, bineîn eles atât cât socotea sufletul meu nemul umit c se potriveşte cu
înmormântarea şi cu celelalte întâmpl ri ale zilei. Şi, de câte ori m trezeam
noaptea, adic la fiecare sfert de or , m gândeam la nepl cerea şi la
nedreptatea pe care mi le f cuse Biddy.
Trebuia s plec a doua zi, în zori. Am ieşit din cas dis-de-diminea şi
m-am dus s m uit pe furiş în fier rie, prin ferestruica de lemn. Şi am stat
acolo câteva minute, uitându-m la Joe, care se şi apucase de lucru, cu fa a
plin de putere şi s n tate, ca şi cum soarele str lucitor care avea s -i lumineze
toat via a i-ar fi luminat şi fa a.
- R mâi s n tos, drag Joe. Nu, nu- i şterge mâna, pentru numele lui
Dumnezeu, d -mi-o aşa neagr cum e! M întorc curând, o s vin des pe aici.
- Niciodat n-o s fie prea curând, domnule, spuse Joe şi niciodat prea
des, Pip.
Biddy m aştepta în uşa buc t riei, cu o can de lapte proasp t şi o
coaj de pâine.
- Biddy, i-am spus eu în clipa desp r irii, când i-am întins mâna, nu sunt
sup rat, dar sunt jignit.
- Nu, s nu fii jignit, se ap r ea cu gravitate, las s fiu numai eu
jignit , dac n-am fost destul de m rinimoas .
Şi iar şi, în timp ce eu m îndep rtam de cas , se ridica cea a. Dac
mi-a dezv luit cumva, c nu m voi întoarce şi c Biddy avea dreptate, tot ce
pot spune este c aşa s-a întâmplat.

XXXVI
Herbert şi cu mine ne împotmoleam din ce în ce mai r u, c ci datoriile
noastre creşteau, deşi ne uitam mereu cum st team cu afacerile, l sam
nenum rate margini şi f ceam tot soiul de opera ii perfecte; şi timpul trecea aşa
cum trece de obicei; şi eu eram major, aşa cum prezisese Herbert c se va
întâmpla, f r s -mi dau m car seama ce se petrecuse cu mine.
Herbert îşi s rb torise majoratul cu opt luni înaintea mea. Deoarece nu

185
se alesese cu altceva în afar de majorat, acest eveniment nu stârni vâlv nici
m car la Barnard's Inn. Dar cea de a dou zeci şi una aniversare a mea o
aşteptasem cu mult speran şi f când nenum rate planuri, c ci socoteam
amândoi c custodele meu nu va avea încotro şi va spune ceva hot râtor cu
prilejul acesta.
Avusesem grij ca.cei de la Little Britain s ştie când e ziua mea. În
ajun am primit un bilet oficial de la Wemmick, prin care acesta m înştiin a c
domnul Jaggers ar fi bucuros s m vad la ora cinci, în dup -amiaza fericitei
zile. Toate acestea ne convinseser c trebuie s se întâmple ceva mare şi inima
mi se strânse de emo ie, a doua zi, când îmi f cui apari ia în biroul custodelui
meu, ca un adev rat model de punctualitate.
În biroul din fa , Wemmick m felicit şi îşi scarpin , ca din
întâmplare, nasul cu o hârtie de m tase împ turit care-mi pl cea foarte mult.
Dar nu pomeni nimic de hârtia aceasta şi-mi f cu semn cu capul s intru în
odaia administratorului averii mele. Era în luna noiembrie şi domnul Jaggers
st tea în fa a focului, sprijinindu-şi spatele de c min şi cu mâinile ascunse sub
coada jiletcii.
- Ei, Pip, spuse el. Ast zi trebuie s - i spun domnule Pip. Felicit ri,
domnule Pip.
Ne strânser m mâna — el strângea totdeauna mâinile foarte scurt — eu
i-am mul umit.
- Ia loc, domnule Pip, spuse custodele meu.
Eu m aşezai şi el r mase în picioare, cu fruntea aplecat înspre ghete;
m sim eam stingherit, ca în vremea aceea de demult, când fusesem aşezat pe o
piatr de mormânt. Cele dou busturi nesuferite de pe raft nu erau departe de el
şi priveau ca doi b trâni damblagi i care osteaneau s ia parte la conversa ie.
- Şi acum, tinere, începu custodele meu, ca şi cum eu aş fi fost un
martor dintr-un proces, vreau s - i spun o vorb sau dou .
- V rog, domnule Jaggers.
- Cât crezi c te cost via a pe care o duci? spuse domnul Jaggers,
aplecându-se ca s priveasc podeaua şi apoi l sându-şi capul pe spate ca s
priveasc tavanul.
- Cât m cost ?
- Cât? repet domnul Jaggers, tot cu ochii în tavan. Cât? Şi apoi se uit
de jur împrejurul od ii, îşi scoase batista din buzunar şi se opri cu ea în mân în
mijlocul drumului spre nas.
F cusem atâtea bilan uri, încât înl turasem din mintea mea orice
no iune pe care o avusesem vreodat cu privire la cheltuielile mele. Spre marea
mea dezam gire, am m rturisit c nu m simt în stare s r spund la întrebarea
lui. Acest r spuns p rea s fie pe placul domnului Jaggers, care spuse:
- Mi-am închipuit eu! Şi-şi sufl nasul cu mul umire.
- Acum eu te-am întrebat pe dumneata ce am avut de întrebat, dragul
meu, spuse domnul Jaggers. Ai ceva s m întrebi pe mine?
- Sigur c ar fi o mare uşurare pentru mine s v pun câteva întreb ri
dar nu uit opreliştea pe care mi-a i impus-o.
- Pune-mi o întrebare, spuse domnul Jaggers.
- Oare, voi afla ast zi cirie este binef c torul meu?
- Nu. Pune alt întrebare.

186
- Oare, voi afla în curând taina aceasta?
- Las întrebarea aceasta pentru un moment şi pune-mi alta.
M uitai în jurul meu, dar nu vedeam nici o sc pare de la întrebarea:
- Am ceva de primit, domnule Jaggers? La aceste cuvinte, domnul
Jaggers spuse triumf tor:
- Ştiam eu c o s ajungem aici! Şi-i strig lui Wemmick s -i dea
buc ica de hârtie. Wemmick ap ru, îi întinse hârtia şi disp ru.
- Şi acum, domnule Pip, spuse domnul Jaggers, ascult -m , te rog. Ai
scos bani din belşug de aici; numele dumitale figureaz destul de des în
registrul lui Wemmick; şi, f r îndoial , c ai datorii.
- Mi-e team c trebuie s recunosc, domnule Jaggers.
- Ştii prea bine c trebuie s r spunzi da, nu-i aşa? spuse domnul
Jaggers.
- Da.
- Nu te întreb câ i bani datorezi, pentru c nu ştii, şi ar dac ai şti, nu
mi-ai spune; mi-ai spune mai pu in. Da, da, dragul meu, strig domnul Jaggers,
f cându-mi semn cu degetul ar t tor ca s m opreasc , fiindc eu aveam de
gând s protestez. Desigur, crezi c n-ai face aşa, dar aşa ai face. Scuz -m , dar
eu ştiu mai bine decât dumneata. Acum ia buc ica aceasta de hârtie. Ai luat-o?
Foarte bine. Desp rureşte-o şi spune-mi ce vezi.
- O hârtie de cinci sute de lire, spusei eu.
- Da, o hârtie de cinci sute de lire, repet domnul Jaggers. O sum
frumuşic , dup p rerea mea. Nu crezi?
- Cum aş putea crede altfel?
- A! Dar r spunde-mi, te rog, la întrebare, spuse domnul Jaggers.
- Desigur.
- Desigur c o socoteşti o sum frumuşic . Ei bine, Pip, aceast sum
frumuşic e a dumitale. Este un dar de ziua ta, e ca o dovad a speran elor care
te aşteapt . Şi suma aceasta trebuie s-o cheltuieşti pe an şi nu mai mult, pân ce
jpare autorul tuturor binefacerilor de care te-ai bucurat pân acum. Adic n-ai
s iei asupra dumitale toate chestiunile b neşti care te privesc, ci vei scoate de
la Wemmick, câte o sut şi dou zeci de lire trimestrial, pân când vei intra în
leg tur cu izvorul acestor daruri şi nu cu agentul lui. Dup cum i-am mai spus
şi alt dat , eu nu sunt decât un agent. Execut instruc iunile pe care le cap t şi
sunt pl tit pentru aceasta. Cred c instruc iunile acestea sunt greşite dar nu sunt
pl tit pentru a-mi da p rerea cu privire la valoarea lor.
Începeam tocmai s -mi exprim recunoştin a fa de m rinimia
binef c torului meu, dar domnul Jaggers m opri:
- Pip, spuse el rece, nu sunt pl tit pentru a transmite cuvintele tale. Apoi
îşi strânse cozile jachetei, aşa cum încheiase şi convorbirea şi se uit încruntat
la ghetele lui, ca şi cum ar fi b nuit c pl nuiesc ceva împotriva lui.
Dup câteva clipe de t cere, am îndr znit s -i spun:
- V-am pus adineaori o întrebare pe care a i dorit s-o amân pentru mai
târziu. Sper c nu fac nici un r u dac o mai pun o dat ?
- Ce întrebare? spuse el.
Aş fi putut s -mi închipui dinainte c el n-o s m scoat niciodat din
încurc tur , dar m sup r s mai formulez o dat întrebarea, ca şi cum ar fi
fost una nou .

187
- E cu putin , întrebai eu, dup câteva clipe de şov ial , ca
binef c torul meu, autorul tuturor binefacerilor, despre care a i vorbit şi
dumneavoastr , domnule Jaggers, s vin .... aici m-am oprit din sfial .
- S vin , unde? întreb domnul Jaggers. Aceasta nu este o întrebare.
- S vin , în curând, la Londra, am continuat eu, ostenindu-m s dau
gândurilor mele o form cât mai precis , sau s m cheme pe mine undeva?
- Acum ascult ce- i spun, r spunse domnul Jaggers, intuindu-m
pentru prima dat cu ochii lui înfunda i. Trebuie s - i amintesc de seara în care
ne-am întâlnit pentru prima oar , în satul t u. Ce i-am spus atunci, Pip?
- Mi-a i spus c s-ar putea s treac mul i ani, pân când persoana aceea
se va dezv lui.
- Chiar aşa, spuse domnul Jaggers, acesta-i r spunsul meu.
În timp ce ne uitam unul în ochii celuilalt, eu sim eam c ard de dorin a
de a afla ceva de la el. Şi, pe m sur ce sim eam c el vede cum m aprind, îmi
d deam seama c va fi mai greu ca oricând s pot scoate ceva de la el.
- Crede i c , într-adev r, s-ar putea s treac ani pân atunci, domnule
Jaggers?
Domnul Jaggers cl tin din cap, nu ca şi cum ar fi r spuns negativ
întreb rii mele, ci ca şi cum ar fi r spuns negativ ideii c îl pot face s -mi
r spund şi când privirea mea se izbi de cele dou bus uri cu fe ele strâmbe, mi
se p ru c aten ia lor ajunsese la culme şi c aveau amândou de gând s
str nute.
- Hai! spuse domnul Jaggers, înc lzindu-şi coapsele cu podul palmelor
lui calde. S fiu sincer cu tine, amice Pip. Aceasta este o întrebare pe care n-ar
fi trebuit s mi-o pui. Ai s în elegi mai bine când am s - i spun c e o întrebare
care m poate compromite pe mine. Hai! S merg mai departe şi s - i mai spun
ceva.
Se aplecase atât de tare, ca s se încrunte la ghete, încât în pauza care
urm , izbuti s -şi frece pulpele cu mâinile.
- Când persoana aceea se va dezv lui, spuse domnul Jaggers
îndreptându-se, tu şi cu ea v ve i în elege împreun asupra chestiunilor care v
privesc. Când persoana aceea se va dezv lui, rolul meu în aceast poveste va
înceta, se va sfârşi. Când persoana aceea se va dezv lui, nu voi mai avea nevoie
s ştiu nimic despre toate acestea. Este tot ce aveam de spus.
Ne uitar m unul la altul, pân când eu îmi aplecai gânditor privirile
spre podea. Din aceast convorbire, în elesei c domnişoara Havisham, din
cine ştie ce motiv sau f r nici un motiv, nu-i încredin ase lui Jaggers c m
sortise Estellei, c el îi lua aceasta în nume de r u şi c se sim ea jignit, sau c
poate era împotriva acestui plan şi nu vroia s aib de-a face cu lucrurile
acestea. Când îmi ridicai ochii, v zui c domnul Jaggers m m surase tot timpul
cu o privire şireat şi c se mai uita înc la mine.
- Dac aceasta e tot ce ave i de spus, domnule Jaggers, ad ugai eu, nici
eu nu mai am nimic de ad ugat.
El f cu un semn de încuviin are cu capul, scoase din unar ceasornicul
cel temut de pungaşi şi m întreb unde am de gând s iau masa. Îi r spunsei c
acas cu Herbert. Ca o urmare fireasc a întreb rii lui, îl întrebai dac vrea ne
fac cinstea de a veni la noi şi el primi numaidecât invita ia.
St rui foarte mult s vin împreun cu mine, ca s nu am timp s fac

188
preg tiri speciale pentru el, dar mai întâi trebuie s scrie o scrisoare şi, nu mai
înc pea îndoial , s -şi spele mâinile. Aşa c eu îi spusei c m duc pân în
biroul din fa ca s vorbesc ceva cu Wemmick.
Acesta tocmai încuiase casa de bani şi se preg tea s plece spre cas . Se
ridicase de la pupitru, aşezase cele dou sfeşnice soioase de birou al turi de
sting toarele de lumân ri, pe un raft de lâng uş , scormonise focul, îşi
preg tise p l ria şi paltonul şi acum se b tea peste piept cu cheia casei de bani,
ca şi cum ar fi f cut un exerci iu de gimnastic , ca s se destind dup orele de
serviciu.
- Domnule Wemmick, spusei eu, vreau s - i cer p rerea. Doresc s vin
în ajutorul unui prieten.
Wemmick îşi strânse cutia de scrisori şi cl tin din cap, ca şi cum
p rerea sa ar fi fost neputincioas în fa a unor astfel de sl biciuni fatale.
- Acest prieten, urmai eu, vrea s intre în lumea comercial , dar n-are
bani şi începutul e tare greu şi descurajator. Acum eu vreau s -1 ajut într-un fel
sau altul, ca el s poat trece cu bine acest hop.
- Cu bani ghea ? întreb Wemmick şi glasul îi era mai uscat decât
rumeguşul de lemn.
- Cu ceva bani ghea , r spunsei eu, c ci o amintire nepl cut despre
nişte hârtiu e strânse într-o leg tur , îmi fulger prin minte; cu ceva bani ghea
şi poate preîntâmpinând oarecum marile mele speran e.
- Domnule Pip, spuse Wemmick. Mi-ar pl cea s num r pe degete
împreun cu dumneata toate podurile din Londra, care sunt la fel de înalte ca şi
Chelsea Reach. S vedem mai întâi podul Londrei, unul, Southwark, dou ,
Blackfriars, trei, aterloo, patru, Westminster, cinci, Vauxhall, şase,
însemnase fiecare pod cu cap tul cheii pe palm . Po i alege
din şase poduri, dup cum vezi.
- Nu în eleg, spusei eu.
- Alege- i podul, domnule Pip, îmi r spunse Wemmick, plimb -te pe
podul acela şi, când ajungi în dreptul arcului din mijloc, aruc - i banii în
Tamisa şi, cel pu in, ştii care-i sfârşitul lor, dar e un sfârşit mai pu in folositor.
Aş fi putut s arunc un ziar întreg în gura lui, dup cuvintele acestea
atât o deschisese de mare.
- Aceasta-i foarte descurajator, spusei eu.
- Asta am şi vrut, spuse Wemmick.
- Atunci p rerea dumitale este, întrebai eu pu in cam indignat, c un om
nu trebuie niciodat ...
- ... s investeasc orice fel de avere mobiliar în prieteni? complet
Wemmick. Sigur c nu trebuie. Doar dac vrea s scape de prietenul acela şi
atunci se pune întrebarea cât avere mobiliar merit s pui la b taie ca s scapi
de el.
- Şi aceasta este p rerea dumitale bine chibzuit , domnule Wemmick?
întrebai eu.
- Aceasta este, r spunse el, p rerea mea în acest birou.
- A! f cui eu, st ruind, c ci mi se p rea c v d o porti de sc pare; dar
tot aceasta ar fi p rerea dumitale şi la Walworth?
- Domnule Pip, spuse el cu gravitate, Walworth e una şi biroul e cu
totul altceva. Aşa dup cum b trânul e un om şi domnul Jaggers e cu totul alt

189
om. Nu trebuie s -i încurc m. P rerile mele de la Walworth se afl la
Walworth; în acest Birou nu se pot afla decât p rerile mele oficiale.
- Foarte bine, spusei eu uşurat, atunci po i fi sigur c te voi c uta la
Walworth.
- Domnule Pip, r spunse el, vei fi binevenit în calitate de persoan
particular .
Aceast convorbire avusese loc în şoapt , c ci ştiam c urechile
custodelui meu sunt cele mai ascu ite dintre cele mai ascu ite. Şi, când el ap ru
în uş , ştergându-şi mâinile cu prosopul, Wemmick îşi puse paltonul şi stinse
lumân rile.
Apoi, am ieşit to i trei în strad şi, chiar de la uş , Wemmick o apuc pe
drumul lui, iar domnul Jaggers şi cu mine am pornit-o pe al nostru.
În seara aceea, nu m puteam împiedica s doresc ca domnul Jaggers s
aib şi el un b trân în Gerrard Street sau o puşc sau ceva sau pe cineva care
s -i mai descre easc fruntea. E un gând foarte nepl cut pentru cea de a
dou zeci şi una aniversare a naşterii tale s - i dai seama c nu prea merit s fii
major într-o lume atât de prev z toare şi de b nuitoare, cum era aceea pe care o
reprezenta domnul Jaggers. Era de o mie de ori mai bine informat şi mai iscusit
decât Wemmick, dar eu m-aş fi bucurat de o mie de ori mai mult s -l am pe
Wemmick la mas . Şi, nu numai pe mine m întrista domnul Jaggers, c ci, dup
plecarea lui, Herbert îmi spuse despre el însuşi, cu ochii a inti i la foc, c
f cuse pesemne vreo tâlh rie ale c rei am nunte le uitase, atât se sim ea de
ab tut şi de vinovat.

XXXVII
Doarece socoteam duminica drept ziua cea mai potrivit pentru a afla
p rerile domnului Wemmick la Walworth mi-am închinat duminica urm toare
unui pelerinaj la castel. Când am ajuns în fa a zidurilor, steagul fâlfâia şi podul
era ridicat dar, neînfricoşat de aceste semne de neîncredere şi împotrivire, am
sunat la poart şi am fost l sat s intru în chip foarte paşnic de c tre b trân.
- Fiul meu, spuse b trânul dup ce fix podul, s-a gândit c s-ar putea
s pici ast zi şi a l sat vorb c se întoarce în curând din plimbarea lui de dup -
amiaz . Se plimb regulat în fiecare dup amiaz . Ştii, fiul meu, tot ce face,
face cu program.
Am f cut semn cu capul, aşa cum ar fi f cut şi Wemmick, apoi am
intrat în cas şi ne-am aşezat în fa a c minului.
- L-ai cunoscut pe fiul meu la serviciu, nu-i aşa? spuse b trânul cu un
glas ciripit, înc lzindu-şi mâinile la foc. Eu am dat din cap.
- A! Am auzit c fiul meu şe pricepe grozav la afaceri! Am dat vârtos
din cap.
- Da, aşa mi s-a spus. Ceea ce este foarte de mirare, spuse b trânul,
fiindc el n-a înv at dreptul, ci dog ria.
Eram curios s aflu ce ştia b trânul despre faima domnului Jaggers, aşa
c am urlat numele acesta în urechea lui. El m-a pus în încurc tur c ci a
început s râd cu poft şi-mi r spunse foarte vesel:
- Nu, sigur c nu. Ai dreptate. Şi nici pân azi habar n-am ce vroia s
spun sau ce glum credea c f cusem.

190
Deoarece nu puteam s stau în fa a lui, dând tot timpul din cap, f r a
încerca s -l interesez cu nimic, l-am întrebat urlând dac voca ia lui fusese tot
dog ria. Şi fiindc am zbierat de câteva ori cuvântul acesta, lovind uşa şi pe
b trân peste piept ca s -l fac s priceap , am izbutit în cele din urm s m fac
în eles.
- Nu, spuse b trânul, angrosist, angrosist. Mai întâi, dincolo; p rea c
arat coşul c minului, dar cred c se gândea la Liverpool; pe urm aici, la
Londra.. Dar, fiindc sunt bolnav, ştii, domnule, sunt cam tare de ureche...
Tot cu ajutorul pantomimei, am exprimat mirarea mea f r seam n.
-... Da, cam tare de ureche; când a dat beteşugul acesta peste mine, fiul
meu a intrat în serviciu, m-a luat în sarcina lui şi încetul cu încetul, şi-a cl dit
proprietatea aceasta elegant şi frumoas . Dar s ne întoarcem la ce spuneai
adineaori, urm b trânul râzând din nou cu poft , p rerea mea e... nu, sigur c
nu, ai dreptate.
M întrebam tocmai cu modestie dac , cu toat iscusin a mea, aş fi
izbutit s -l amuz m car pe jum tate cât izbutisem prin aceast glum închipuit
când, deodat , am tres rit din pricina unui pocnet în perete, lâng c min şi din
pricina deschiderii unui c p cel fantomatic pe care era scris "John". B trânul
strig triumf tor, urm rindu-mi privirea:
- S-a întors fiul meu! Şi amândoi am ieşit la pod. Merita s -l vezi pe
Wemmick fluturându-şi mâna în chip de salut, din cealalt parte a şan ului,
când ar fi fost foarte uşor s ne strângem mâinile deasupra şan ului. B trânul
era atât de încântat s mânuiasc podul, încât nu am încercat s -1 ajut
ci am aşteptat liniştit pân ce Wemmick trecu de partea cealalt şi m prezent
domnişoarei Skiffins, o domnişoar care îl întov r şea.
Domnişoara Skiffins p rea f cut din lemn şi, ca şi înso itorul ei, avea
anumite leg turi cu serviciul poştal. Trebuie s fi fost cu doi sau trei ani mai
tân r decât Wemmick şi mi se p ru c şi ea posed ceva avere mobiliar .
Croiala rochiei ei de la brâu în sus, şi pe la spate şi din fa , o f cea s semene
cu un zmeu de copil; şi, dup p rerea mea, avea o rochie pu in cam prea
portocalie şi nişte m nuşi de un verde prea ip tor. Dar p rea o fat bun şi se
purta foarte respectuos cu b trânul. Nu-mi trebui mult ca s în eleg c venea
des pe la castel; c ci, dup ce am intrat şi eu l-am felicitat pe Wemmick pentru
felul atât de ingenios în care îi vestea b trânului sosirea lui, el m rug s m
uit pu in în cealalt parte a c minului şi se f cu nev zut. îndat se auzi un alt
pocnet şi se deschise o alt uşi pe care era scris "Domnişoara Skiffins", apoi
c p celul cu domnişoara Skiffins se închise şi cel cu John se deschise; apoi
c p celele cu "John" şi "Domnişoara Skiffins" se deschiser împreun şi, în
cele din urm , se închiser împreun . La întoarcerea lui Wemmick de la
juc riile mecanice, i-am m rturisit admira ia cu care priveam aceste lucruri şi el
spuse:
- Ştii, sunt pl cute şi folositoare pentru b trân. Şi, z u, c merit s - i
spun c , dintre to i oamenii care trec prin poarta noastr , numai b trânul,
domnişoara Skiffins şi cu mine cunoaştem secretul acestor mânere.
- Domnul Wemmick le-a f cut, ad ug domnişoara Skiffins. Le-a f cut
cu mâna lui şi ideea a fost tot a lui.
În timp ce domnişoara Skiffins îşi scotea boneta (m nuşile verzi nu şi
le-a scos toat seara, fiindc erau musafiri la mas ), Wemmick m pofti s fac o

191
plimbare de jur împrejurul propriet ii, ca s v d cum arat insula, în timpul
iernii. Închipuindu-mi c f cea aceasta pentru a-mi da prilejul de a afla p rerea
lui din Walworth, m-am folosit de aceast posibilitate, de îndat ce am ieşit din
castel.
Dup ce m-am gândit bine, am atacat subiectul, ca şi cum n-aş fi
pomenit niciodat de el înainte. I-am spus lui Wemmick c sunt îngrijorat cu
privire la Herbert Pocket şi i-am vorbit de prima noastr întâlnire şi de lupta din
gr din .
Am aruncat o privire asupra familiei lui Herbert, asupra firii luişi am
st ruit asupra faptului c n-avea alte mijloace decât cele pe care i le putea oferi
tat l lui şi acelea erau nesigure şi neregulate. Am vorbit de foloasele cu care m
alesesem din tov r şia lui şi de neştiin a şi grosol nia mea de pe vremuri şi
i-am m rturisit teama c nu l-am r spl tit prea bine pe bietul b iat. Am
pomenit, totuşi, de faptul c poate i-am f cut concuren lui Herbert în planurile
lui şi am vorbit despre sufletul lui m rinimos, care era deasupra oric rei
neîncrederi, r zbun ri sau oric rui plan josnic. Pentru c era prietenul meu şi
ineam foarte mult la el, vroiam ca norocul meu s arunce o raz de lumin şi
asupra lui. De aceea aşteptam un sfat de la experien a şi cunoştin ele lui cu
privire la oameni şi afaceri, ca s m l muresc şi s aflu cum s -i asigur lui
Herbert un venit, s zicem de o sut de lire pe an, ca s nu i se spulbere
speran ele şi s nu se am rasc b iatul prea tare, şi cum aş putea, cu timpul, s -i
fac rost de o mic afacere. Prin urmare, l-am rugat pe Wemmick s în eleag c
ajutorul meu trebuie dat f r ca Herbert s ştie sau s b nuiasc ceva şi i-am
spus c nu aveam pe nimeni altcineva pe lume, cu care aş fi putut s m
sf tuiesc. Am încheiat punându-mi mâna pe um rul lui şi spunând:
- Am mare încredere în dumneata, deşi ştiu c - i dau o mare b taie de
cap, dar e vina dumitale, pentru c m-ai adus aici.
Wemmick t cu câteva clipe şi apoi spuse, tres rind, parc :
- S ştii, domnule Pip, trebuie s - i spun c -i ceva al naibii de frumos
din partea dumitale.
- Atunci, m aju i s m port frumos? am ad ugat eu.
- Da, r spunse el. Eşti un maestru al cuvintelor. Domnule Pip, îmi voi
pune mintea la contribu ie şi cred c ceea ce doreşti dumneata, se poate face
încetul, încet, Skiffins, fratele ei, e contabil şi agent. Am s -l caut şi o s ne
ocup m împreun de chestiunea dumitale.
- Î i mul umesc de mii de ori.
- Dimpotriv , spuse el. Eu î i mul umesc dumitale, fiindc , deşi ne
afl m acum în calitate de persoane strict particulare, totuşi, pot spune c mai
atârn pânze de p ianjen din Newgate pe aici şi vorbele dumitale le m tur pe
toate.
Dup ce am mai vorbit pu in despre acelaşi lucru, ne-am întors la
castel, unde am g sit-o pe domnişoara Skiffins preg tind ceaiul. Îns rcinarea de
a face pâinea pr jit a fost dat b trânului şi el o îndeplini cu atâta avânt, încât
era în primejdie de a-şi arde ochii. Ceea ce preg team noi acum nu era un ceai
numai cu numele, ci o realitate vie. B trânul în l o gr mad atât de mare de
pâine pr jit uns cu unt, încât nici nu-l mai vedeam din spatele pâinii care
scâr âia pe un suport de fier prins de o vergea a c minului; iar domnişoara
Skiffins puse la fiert atâta ap pentru ceai, încât pân şi porcul, din spatele

192
casei, se tulbur şi îşi exprim de nenum rate ori dorin a de a lua şi el parte la
petrecere.
Steagul fusese coborât şi bubuitura de puşc r spunse la momentul
potrivit şi eu m sim eam atât de izolat de restul Walworth-ului, ca şi cum
şan ul ar fi avut treizeci de picioare l ime şi tot atâtea picioare adâncime.
Nimic nu mai tulbura liniştea castelului, în afar de c p celele cu "John" şi
"Domnişoara Skiffins", care se deschideau din când în când, c ci aceste uşi e
sufereau de anumite spasme care m f ceau s nu m simt în largul meu, pân
ce m-am obişnuit cu ele. Din felul metodic în care se mişca domnişoara
Skiffins, am ghicit c , în fiecare duminic seara, f cea ceaiul la castel; şi mai
b nuiam c broşa pe care o purta şi care reprezenta profilul unei femei cam
nepl cute la vedere, cu un nas foarte drept şi lun nou ca fond, era un obiect
pe care i-1 d duse Wemmick.
Am mâncat toat pâinea pr jit , am b ut ceaiul din belşug şi era o
pl cere s vezi cât de bine ne înc lzisem şi ce unsuroşi eram cu to ii dup
aceea. Mai ales b trânul ar fi putut s treac drept şeful unui trib s lbatic, care
tocmai fusese uns. Dup o scurt odihn , domnişoara Skiffins sp l tacâmurile
de ceai, cu mişc ri glume e şi nobile demne de un amator, pentru a nu
compromite pe nici unul dintre noi; aceasta, în lipsa feti ei, care se p rea c îşi
petrecea dup -amiaz zilei de duminic în sânul familiei. Apoi, domnişoara
Skiffins îşi puse din nou m nuşile şi ne-am aşezat cu to ii în jurul focului, iar
Wemmick spuse:
- Ei, moşule, acum citeşte-ne ziarul.
În timp ce b trânul îşi c uta ochelarii, Wemmick m-a l murit c aşa era
obiceiul şi c îi f cea mare bucurie b trânului s citeasc ştirile cu glas tare.
- Nu c m-aş scuza, dar n-are parte de prea multe bucurii, spuse
Wemmick. Aşa-i moşule?
- Ai dreptate, John, ai dreptate! r spunse b trânul vesel.
- Doar s faci din când în când semn cu capul, când ridic ochii de pe
ziar, spuse Wemmick şi-o s fie fericit ca un rege. Te ascult m moşule.
- Ai dreptate, John, ai dreptate! r spunse b trânul.
Era atât de preocupat şi de voios, încât era o pl cere s -l vezi.
Felul cum citea b trânul îmi amintea de şcoala m tuşii domnului
Wopsle, dar vocea p rea c vine printr-o gaur de cheie. Deoarece b trânul
vroia s aib lumân rile lâng el şi era mereu gata s intre fie cu capul, fie cu
ziarul în ele, trebuia observat cu tot atâta luare-aminte ca şi o fabric de
pulbere. Dar Wemmick era neobosit şi foarte dr gu ca totdeauna în felul cum îl
observa, iar b trânul citea mai departe f r s -şi dea seama de câte ori fusese
salvat. Ori de câte ori se uita la noi, ne ar tam cu to ii interesa i şi foarte uimi i
şi d deam din cap pân eând el se apuca din nou de citit.
Deoarece Wemmick şi domnişoara Skiffins st teau unul lâng altul, iar
eu st team într-un col întunecos, am observat o alungire înceat a gurii lui
Wemmick, care corespundea cu faptul c în acelaşi timp, îşi furişa încet şi pe
nesim ite bra ul în jurul taliei domnişoarei Skiffins. Cu timpul, vedeam c mâna
lui apare în cealalt parte a domnişoarei Skiffins dar, în clipa aceea, ea îl oprea
scurt cu m nuşa ei verde şi îi desprindea mâna, ca şi cum ar fi fost un articol de
îmbr c minte, punând-o cu hot râre pe mas , în fa a ei. Liniştea cu care
domnişoara Skiffins f cea aceste mişc ri e unul dintre lucrurile cele mai

193
curioase pe care le-am v zut vreodat şi, dac aş fi putut s -mi închipui c
aceste mişc ri se împ cau cu starea de neştire, aş fi crezut c domnişoara
Skiffins le îndeplineşte în chip mecanic.
Apoi, observam c bra ul lui Wemmick dispare din nou, c se pierde
încetul cu încetul în întuneric. Dup o aşteptare, care mi se p rea tulbur toare şi
aproape dureroas , vedeam mâna lui r s rind iar şi în cealalt parte a
mijlocului domnişoarei Skiffins. Ea o oprea numaidecât cu hot rârea unui
boxer, înl tura cordonul acela de pe trupul ei şi îl punea pe mas . Dac socotim
c masa era drumul virtu ii, sunt îndrept i s spun c , tot timpul cât b trânul
citea, bra ul lui Wemmick r t cea pe drumul virtu ii, iar domnişoara Skiffins îl
întorcea pe calea cea bun .
B trânul citi pân când începu s mo ie. Era momentul când Wemmick
scotea la iveal un ibricel, o tav cu pahare şi o sticl neagr cu dop de
por elan, care sem na cu un preot foarte dolofan şi prietenos. Cu ajutorul
acestor obiecte, am luat cu to ii o b utur cald ; b u şi b trânul, care se trezi
curând. Domnişoara Skiffins amesteca b utura şi am b gat de seam c ea şi cu
Wemmick beau din acelaşi pahar. Sigur c nu eram atât de prost încât s m
ofer s o petrec pe domnişoara Skiffins pân acas şi, de aceea m-am şi gândit
c ar fi mai bine s plec eu întâi. Aşa am şi f cut, dup ce mi-am luat c lduros
r mas bun de la b trân, mul umit de aceast sear atât de pl cut .
Nici nu trecuse o s pt mân de la seara aceasta, când am primit un bilet
de la Wemmick, datat la Walworth. Wemmick îmi scria c n d jduieşte c a
f cut un progres în chestiunea aceea referitoare la persoanele noastre
particulare şi c s-ar bucura dac aş veni s -1 v d din nou. Aşadar, m-am dus
din nou la Walworth şi apoi din nou şi apoi mi-am dat întâlnire cu el în oraş de
câteva ori, dar niciodat nu discutam despre subiectul acesta pe lâng Little
Britain. Important este c am dat de un tân r de treab , negustor sau agent
maritim, care nu se îndeletnicea de mult timp cu acest fel de afaceri dar care
avea nevoie de un ajutor priceput şi cu ceva capital şi care, cu timpul, urma s
aib nevoie şi de un asociat. Între mine şi el au fost semnate câteva articole
secrete privitoare la Herbert; i-am pl tit numaidecât jum tate din cele cinci sute
de lire, luându-mi obliga ia de a mai achita şi alte diferite cheltuieli, dintre care
unele aveau termene de achitare la date fixe şi care trebuiau pl tite din venitul
meu; altele erau legate de data când urma s intru în posesia acelei averi
obsedante. Tratativele au fost duse de fratele domnişoarei Skiffins. Umbra lui
Wemmick plutea în jurul nostru, dar el nu ap rea niciodat în timpul
negocierilor.
Totul a fost mânuit cu atâta pricepere, încât Herbert n-avea nici urm de
b nuial c eram şi eu amestecat în treaba aceasta. Nu voi uita niciodat fa a
str lucitoare cu care se întoarse acas într-o zi şi-mi spuse ca o ştire
senza ional c ajunsese la o în elegere cu un oarecare Clarriker (acesta era
numele tân rului negustor), c acest Clarriker avea mula simpatie pentru el şi
c el, Herbert, avea credin a c împlinirea dorin elor lui nu era departe. Pe
m sur ce speran ele lui se înt reau şi fa a i se lumina, cred c eu îi eram din ce
în ce mai drag, c ci mi-era greu s -mi st pânesc lacrimile, când îl vedeam atât
de fericit.
În sfârşit, în elegerea se încheie şi, în ziua în care intr în firma lui
Clarriker, Herbert îmi vorbi o sear întreag îmb tat de pl cere şi de izbând ;

194
iar când m-am dus la culcare, am început s plâng de-a binelea, la gândul c
speran ele mele fuseser şi ele de folos unui prieten. Şi acum, ajung la o
întâmplare mare din via a mea, la o adev rat cotitur a vie ii mele. Dar înainte
de a povesti toate acestea şi înainte de a trece la toate schimb rile pe care
întâmplarea aceasta le aduse cu ea, trebuie s închin un capitol Estellei. Un
capitol nu înseamn mult pentru fr mânt rile care mi-au st pânit inima atâta
timp.

XXXVIII
Dac , vreodat , dup moartea mea, casa aceea impun toare din
Richmond va fi bântuit de stafii, va fi f r îndoial vizitat şi de stafia mea. O,
câte zile şi nop i de-a rândul, n-a urm rit duhul acela neliniştit din mine casa în
care locuia Estella! Oriunde s-ar fi aflat trupul meu, spiritul meu r t cea,
r t cea, r t cea f r încetare în jurul casei aceleia.
Doamna cu care locuia Estella, doamna de Brandley, era v duv şi avea
o fat cu câ iva ani mai mare decât Estella. Mama p rea foarte tân r şi fata
ar ta b trân ; obrajii mamei erau rumeni, cei ai fetei erau galbeni; mama avea
porniri spre frivolitate, iar fata spre teologie. Tr iau, cum se spune, pe picior
mare, c ci primeau şi f ceau multe vizite. Oricât de mic ar fi fost leg tura
sufleteasc între ele şi Estella - dac exista o astfel de leg tur - fusese, totuşi,
hot rât dinainte c ea avea nevoie de ele şi c ele aveau nevoie de ea. Doamna
Brandley fusese prietena domnişoarei Havisham, înainte ca aceasta s se fi
retras în via a de pustnic , pe care o ducea acum.
În casa doamnei Brandley, ca şi în afar de casa ei, Estella îmi pricinuia
tot felul de chinuri de toate felurile. Leg turile inele cu Estella care îmi
îng duiau o purtare familiar fa de ea, dar nu m puneau nicidecum într-o
situa ie de favorizat, m aruncau în bra ele dezn dejdii. Estella se folosea de
mine ca s -i nec jeasc pe ceilal i admiratori ai ei, iar de familiaritatea dintre
noi se folosea ca s arunce o lumin de dispre asupra adora iei mele fa de ea.
Dac aş fi fost secretarul, valetul, fratele ei vitreg, vreo rud s rac , dac aş fi
fost un frate mai mic sau un b rbat pe care ar fi fost silit s -l ia în c s torie,
tot nu m-aş fi sim it mai departe de elul meu ca acum când îi eram atât de
aproape. Privilegiul de a-i spune pe nume şi de a fi strigat pe nume de ea,
devenea în împrejur rile acestea, o înr ut ire a grelelor încerc ri la care eram
supus; şi, în timp ce m gândeam c familiaritatea dintre noi îi înnebunea, f r
îndoial , pe admiratorii ei, ştiam foarte bine c m înnebunea şi pe mine.
Avea nenum ra i admiratori. Desigur c gelozia mea vedea un
admirator în oricare om din apropierea ei; dar şi f r aceştia, erau destui.
O vedeam des la Richmond, auzeam des vorbindu-se de ea în oraş şi,
adeseori, o luam împreun cu familia Brandley la o plimbare cu barca; mai erau
excursii, s rb tori, piese de teatru, opere, concerte, baluri, tot felul de petreceri
în timpul c rora o urm ream neobosit, dar toate acestea erau chinuri pentru
mine. Niciodat nu m-am bucurat de o singur or de fericire în preajma ei şi,
totuşi, de-a lungul celor dou zeci şi patru de ore, mintea mea nu f cea altceva
decât s se gândeasc la fericirea de a fi al turi de ea pân la moarte.
În tot acest timp care, dup cum ve i vedea în curând, a durat destul de
mult - cel pu in aşa mi se p rea mie pe atunci - Estella se întorcea mereu la

195
felul acela de a fi prin care s spun c prietenia noastr fusese impus de al ii.
Apoi, uneori, pe neaşteptate, îşi înfrâna felul acesta de a fi şi parc se înduioşa
de soarta mea.
- Pip, Pip, îmi spunea ea într-o sear când st team singuri în casa din
Richmond la o fereastr care se întuneca, nu vrei s ascul i?
- Pe cine s ascult?
- Pe mine.
- Vrei s spui s te ascult şi s nu m mai simt atras de tine, Estella?
- Vreau s spun! Dac nu ştii ce vreau s spun, eşti orb. I-aş fi r spuns
c dragostea se bucur de faima de a fi mereu oarb , dar m sim eam mereu
stânjenit - şi nu era acesta cel mai mare dintre chinurile mele - de sentimentul
c nu era corect din partea mea s m impun ei, când ea n-avea încotro şi
trebuia s-o asculte pe domnişoara Havisham. M temeam c , din pricina
aceasta, m aflam într-o situa ie foarte neprielnic fa de mândria ei şi c eu
eram cauza unei adev rate lupte de r zvr tire, care se d dea în sufletul Estellei.
- Oricum, am spus eu, ast zi nu po i s spui c nu te-am ascultat,
fiindc , de data aceasta, tu mi-ai scris s vin s te v d.
- Aceasta-i adev rat, spuse Estella, cu un zâmbet nep s tor şi rece, care
m înghe a.
Dup ce îşi a inti câteva clipe ochii asupra amurgului de afar , Estella
urm :
- Domnişoara Havisham doreşte s vin pentru o zi la Satis. Tu trebuie s
m înso eşti pân acolo şi s m aduci înapoi, dac vrei. Nu-i place s
c l toresc singur şi nu vrea s-o primeasc în casa ei pe servitoarea mea, pentru
c îi este groaz s aib de-a face cu fiin e de soiul acesta. Po i s m
înso eşti?
- Dac pot s te înso esc, Estella!
- Atunci, po i? Poimâine, dac vrei. Trebuie s pl teşti toate cheltuielile
din banii mei. Ai auzit care e condi ia?
- Da şi trebuie s m supun, am spus eu.
În felul acesta am fost înştiin at de vizita pe care am f cut-o atunci şi
altele asem n toare; domnişoara Havisham nu-mi scria niciodat şi cred c nici
nu i-am v zut vreodat scrisul. A treia zi, am plecat spre oraş; am g sit-o pe
domnişoara Havisham în odaia în care o v zusem eu pentru întâia oar şi nici
nu mai trebuie s spun c nu se întâmplase nici o schimbare în casa Satis.
Domnişoara Havisham o îndr gea pe Estella şi mai îngrozitor decât în
ziua când le v zusem prima dat împreun ; repet acest lucru, c ci era ceva cu
adev rat îngrozitor în patima privirilor şi îmbr iş rilor ei. Se ag a de
frumuse ea Estellei, de vorbele ei, de gesturile ei şi-şi frângea, tremurând,
degetele privind-o, ca şi cum ar fi vrut s înghit f ptura minunat pe care o
crescuse.
De la Estella se uit la mine, cu o privire cercet toare care p rea c -mi
p trunde în inim , ca s descopere r nile.
- Cum se poart cu tine, Pip, cum se poart cu tine? m întreba ea cu
glasul ei iscoditor de vr jitoare, chiar şi când Estella era de fa .
Şi seara, când ne aşezam în jurul focului care pâlpâia, era şi mai stranie,
c ci o luase pe Estella de bra şi-şi încleştase mâna de mâna ei, încercând s
smulg de la Estella, cu ajutorul celor pe care le aflase din scrisori, numele şi

196
situa ia tuturor b rba ilor pe care îi cunosc; şi, în timp ce st ruia s afle tot
pomelnicul, cu voin a arz toare a unei min i bolnave, domnişoara Havisham îşi
încleşta cealalt mân în baston şi-şi proptise b rbia de mân , holbându-se la
mine cu ochii ei str lucitori şi r t ci i de ar tare.
Oricât de nenorocit şi de am rât m f cea acest gând şi oricât de
umilitor era sentimentul de înc tuşare şi degradare pe care-1 trezea în mine, îmi
d deam seama c Estella era pus s o r zbune pe domnişoara Havisham
împotriva b rba ilor şi c nu-mi va fi d ruit , pân ce nu va fi potolit dorin a
domnişoarei Havisham.
Şi acum în elegeam de ce-mi fusese sortit mie dinainte. Aruncând-o în
lume pentru a vr ji, a chinui, a face r u, domnişoara Havisham era p truns de
siguran a r ut cioas c Estella nu va putea fi câştigat de gloata admiratorilor,
c tuturor acelora care o râvneau le era scris s o piard . În elegeam c şi eu
eram chinuit de r utatea ei, deşi prada îmi era sortit mie. Şi vedeam pricina
pentru care fusesem mereu amânat şi motivul pentru care custodele meu nu
vroia s recunoasc în chip formal c avea cunoştin de planul acesta. O
vedeam pe domnişoara Havisham aşa cum era în clipa aceea acolo, în fa a
ochilor mei, aşa cum o v zusem întotdeauna; şi vedeam desluşit umbra casei
aceleia întuneeoase şi nes n toase, în care îşi ascundea ea via a de razele
soarelui.
Lumân rile din odaie erau puse în policandre atârnate de perete. Erau
aşezate sus, departe de podea, şi ardeau molcom ca orice lumin artificial în
aer vechi şi închis. Şi, în timp ce m uitam la ele, la întunericul palid din jurul
lor, la ceasornicul oprit, la podoabele de nunt ofilite, de pe mas şi de pe
podea şi la fa a ei înfricoş toare care arunca o umbr fantomatic , l rgit de foc
pe tavan şi pe pere i, vedeam peste tot sfârşitul la care mintea mea ajunsese
dinainte, vedeam sfârşitul acesta repetat de mii de ori şi întorcându-se împo-
triva mea. Gândurile mele trecur în odaia cea mare de dincolo de scar , unde
era întins masa şi acolo am v zut acelaşi sfârşit, scris parc în pânzele de
p ianjen, în paşii târâ i ai p ianjenilor de pe fa a de mas , în fuga şoarecilor
care se ascundeau speria i în spatele lemn riei, în bâjbâielile şi opintelile
gândacilor pe podea.
În timpul acestei vizite, a avut loc un schimb de cuvinte între Estella şi
domnişoara Havisham. Pentru prima oar le vedeam împotrivindu-se una alteia.
Le vedeam lâng foc, dup cum am spus, şi domnişoara Havisham tot o
mai inea pe Estella de bra şi îşi mai încleşta înc mâna de a ei. Estella începu
s se desprind încet, încet din strânsoare. Chiar şi înainte d duse semne de
r zvr tire şi aş spune c îndurase în t cere acea pornire de dragoste p timaş ,
dar c nu o acceptase şi nici nu d duse dovad c o împ rt şise.
- Ce!? spuse domnişoara Havisham, fulgerând-o cu privirea. Te-ai
plictisit de mine?
- Sunt doar pu in plictisit de mine, r spunse Estella desprinzându-şi
bra ul şi îndreptându-se spre c min, unde se opri cu ochii la fl c ri.
- Spune adev rul, nerecunosc toare ce eşti! strig domnişoara
Havisham, izbind cu patim bastonul de podea. Te-ai plictisit de mine!
Estella se uit la ea cu st pânire şi, din nou, îşi aplec ochii spre
fl c ri. In înf işarea ei gingaş şi pe fa a ei frumoas se citea nep sare fa de
pasiunea s lbatic a celeilalte, o nep sare aproape crud .

197
- Piatr ce eşti! strig domnişoara Havisham. Inim de ghea , de
ghea !
- Ce!? spuse Estella în aceeaşi atitudine de nep sare sprijinindu-se de
c min şi mişcându-şi doar ochii. îmi faci imput ri fiindc sunt rece? Dumneata!
- Nu eşti rece? întrebarea era fioroas .
- Ar trebui s ştii, spuse Estella, c sunt aşa cum m-ai f cut dumneata.
Ia asupra dumitale toate laudele şi toate oc rile, toate succesele şi toate
eşecurile, pe scurt, ia asupra dumitale toat fiin a mea.
- Uit -te la ea, uit -te la ea! strig domnişoara Havisham cu
am r ciune. Uit -te cât e de aspr şi de nerecunosc toare, aici, în casa unde a
fost crescut ! Aici, unde a fost primit în bra ele acestea nenorocite, la pieptul
acesta care sângera de atâtea r ni, aici unde, ani de-a-rândul, am copleşit-o cu
dragoste!
- Cel pu in eu n-am avut nici un amestec în treaba aceasta, spuse
Estella. Tot ce puteam face în vremea aceea era s umblu şi s vorbesc. Dar
ce-ai vrea? Ai fost bun cu mine şi dumitale î i datorez totul. Dar ce-ai mai
vrea?
- Dragoste, r spunse cealalt .
- Ai dragoste.
- N-am, spuse domnişoara Havisham.
- Eşti mama mea adoptiv , spuse Esteîla, f r s p r seasc atitudinea
gra ioas de dinainte, f r s ridice glasul, cum f cea cealalt , f r s se lase
târât nici de mânie dar nici de duioşie. Eşti mama mea adoptiv şi-am spus c
dumitale î i datorez totul. Tot ce am este de drept al dumitale. Tot ce mi-ai dat,
va fi al dumitale, la prima porunc . În afar de aceasta, eu n-am nimic. Şi dac
ceri s - i dau ceea ce nu mi-ai dat niciodat , afl c recunoştin a mea şi sim ul
datoriei nu pot face lucruri, care sunt cu neputin de îndeplinit.
- Nu i-am dat niciodat dragoste! strig domnişoara Havisham,
întorcându-se spre mine cu o privire s lbatic . Nu i-am dat o dragoste arz toare,
nedesp r it , de multe ori, de gelozie şi de chinuri grozave şi ea îmi vorbeşte
aşa! Las s -mi spun c sunt nebun ! Las s -mi spun c sunt nebun !
- De ce s - i spun c eşti nebun ? r spunse Estella. Tocmai eu s - i spun
aşa? Exist vreun om pe lume, care s - i cunoasc gândurile m car pe jum tate
aşa cum i le cunosc eu? Exist cineva pe lume care s ştie ce memorie
credincioas ai, m car pe jum tate aşa cum ştiu eu? Eu care am stat la vatra
aceasta, pe sc unelul acela, eu care stau şi acum lâng dumneata şi am luat
lec ii de la dumneata, privind în ochii dumitale care erau ciuda i şi m
însp imântau!
- Ai uitat! gemu domnişoara Havisham. Ai uitat vremurile acelea!
- Nu, nu le-am uitat, r spunse Estella. Nu le-am uitat, le-am p strat în
amintirea mea ca pe nişte comori. M-ai descoperit vreodat necredincioas
celor ce m-ai înv at? Ai v zut vreodat c nu iau aminte la lec iile dumitale?
Când ai v zut c las s p trund aici - Estella îşi duse mâna la piept - tot ceea
ce dumneata ai dat la o parte? Fii dreapt cu mine.
- Atât de mândr , atât de mândr ! gemu domnişoara Havisham, dându-şi
p rul c runt pe spate cu amândou mâinile.
- Cine m-a înv at s fiu mândr ? r spunse Estella. Cine m l uda când
înv am bine lec ia?

198
- Dar s fii mândr şi neînduplecat cu mine! ip domnişoara Havisham
întinzându-şi bra ele. Estella, Estella, Estella, s fii mândr şi neînduplecat cu
mine!
Estella se uit timp de o clip la ea, cu o mirare calm , dar se vedea c
e tulburat , dup aceea, îşi coborî din nou privirile spre foc.
- Nu în eleg, spuse Estella, ridicându-şi ochii dup câteva clipe de
t cere, de ce eşti atât de neîn eleg toare, când vin s te v d dup atâta timp de
desp r ire! N-am uitat niciodat durerile dumitale. Nu i-am fost niciodat
necredincioas nici dumitale şi nici înv turii pe care mi-ai dat-o. Nu m pot
învinov i de nici o sl biciune.
- Ar fi o sl biciune s -mi împ rt şeşti dragostea ? exclam domnişoara
Havisham. Da, da, aşa ar zice ea!
- Încep s cred, spuse Estella gânditoare, dup alte câteva clipe de
mirare calm , c în eleg cum s-a întâmplat. Dac i-ai fi crescut fiica adoptiv
numai în pustietatea întunecoas a acestei od i şi n-ai fi l sat-o niciodat s afle
c exist lumina soarelui, la care nu i-ai îng duit nici m car o dat s - i
priveasc fa a, dac ai fi f cut aceasta şi apoi, din cine ştie ce pricin , ai-fi vrut
ca ea s în eleag ce înseamn lumina soarelui şi s ştie tot ce se poate şti
despre ea, ai fi fost oare dezam git şi sup rat dac n-ar fi ştiut s - i r spund ?
Domnişoara Havisham, care st tea cu capul înfundat în mâini, scoase
un geam t slab şi se cl tin în scaun, dar nu r spunse nimic.
- Sau, spuse Estella, s lu m un exemplu mai apropiat de adev r. Dac
ai fi înv at-o de la primele lic riri ale inteligen ei, cu toat energia şi puterea
dumitale, c exist ceva care se numeşte lumina soarelui, dar c lumina aceasta
va fi duşmanul şi moartea ei, c trebuie s lupte împotriva ei, fiindc pe
dumneata lumina aceasta te-a ofilit şi o va ofili şi pe ea, dac ai fi f cut aşa şi
apoi ai fi vrut cu un anumit scop, s-o faci s priveasc lumina soarelui ca pe
ceva firesc şi ea n-ar fi putut, ai fi fost dezam git sau sup rat ?
Domnişoara Havisham asculta, sau p rea numai c ascult , c ci n-o
puteam vedea la fa , dar nu r spunse nici acum.
- Aşa c , spuse Estella, trebuie s m iei aşa cum m-ai f cut. Nici
succesul nu-i al meu şi nici înfrângerea, dar amândou fac parte din fiin a mea.
Domnişoara Havisham se aşezase pe jos, nici eu nu ştiu cum, printre
podoabele ofilite de mireas care erau împr ştiate pe podea. M-am folosit de
acest moment - de mult aşteptam prilejul ca s ies din odaie - dup ce am
îndreptat cu st ruin aten ia Estellei asupra domnişoarei Havisham, printr-o
mişcare a mâinii. În clipa în care am p r sit odaia, Estella tot mai st tea
sprijinit de c min aşa cum st tuse tot timpul. P rul c runt al domnişoarei
Havisham era r sfirat pe jos, printre resturile podoabelor de nunt şi priveliştea
era înfior toare.
Cu inima strâns , m-am plimbat vreo or mai mult prin curte şi prin
fabrica de bere, în lumina stelelor. Când, în cele din urm , mi-am luat inima în
din i şi m-am întors. Estella şedea pe genunchii domnişoarei Havisham,
cosându-i câteva podoabe ale rochiei care se destr mau. De-atunci mi-am
amintit mereu de podoabele acelea, ori de câte ori vedeam zdren ele arse ale
unui steag, dintre cele care sunt atârnate în catedral . Apoi, Estella şi cu mine
am jucat c r i, ca pe vremuri, numai c acum eram mai pricepu i şi jucam jocuri
fran uzeşti, şi aşa a trecut seara şi m-am dus la culcare.

199
Eu locuiam în cl direa singuratic din cealalt parte a cur ii. Era prima
noapte pe care o petreceam la Satis şi somnul nu vroia s se apropie de mine.
Mii de domnişoare Havisham m chinuiau. Domnişoara Havisham se afla şi de
o parte a pernei şi de cealalt , şi la c p tâiul patului şi la picioare, era în spatele
uşii întredeschise care d dea în iatac, era în odaia de deasupra, în odaia de
dedesubt, peste tot. În cele din urm , v zând c timpul înainteaz greu şi c e
de-abia ora dou noaptea, am sim it c locul acela nu poate fi loc de odihn
pentru mine şi c trebuie s m scol.
M-am sculat, mi-am pus hainele şi am trecut curtea, îndreptându-m
spre coridorul cel lung de piatr , cu gândul de a ajunge în curtea exterioar şi
de a m plimba pe acolo ca s m mai potolesc pu in. Dar cum am ajuns în
coridor, am şi stins lumânarea, c ci o v zusem pe domnişoara Havisham
plimbându-se ca o stafie şi.sco ând nişte ipete slabe.
Am mers cu câ iva paşi în urma ei şi am v zut-o urcând scara. inea în
mân o lumânare pe care cred c o scosese dintr-unul din policandrele din odaia
ei şi, la lumina aceasta slab , p rea o fiin cu totul nep mântean .
Din capul sc rii sim eam aerul muceg it al od ii de osp , deşi n-o
v zusem pe domnişoara Havisham deschizând uşa; o auzeam umblând, trecând
în partea cealalt a sc rii, intrând în odaia ei şi apoi, din nou, în odaia de osp ,
iar ip tul acela o urm rea pretutindeni.
Dup câtva timp, am încercat s ies din coridor pe întuneric şi s m
înapoiez dar nu am izbutit pân când nu au p truns în untru câteva dâre din
lumina dimine ii care mi-au ar tat unde s pun mâna. În tot timpul acesta, ori
de câte ori coboram scara, auzeam paşii ei, vedeam lumina trecând pe deasupra
mea şi auzeam ip tul acela slab şi neîntrerupt.
Pân la plecarea noastr , n-a mai fost nici urm de neîn elegere între ea
şi Estella şi, niciodat , în nici o împrejurare asem n toare, nu s-a mai pomenit
nimic despre cele întâmplare. Şi, dup câte îmi amintesc, au mai fost patru
împrejur ri asem n toare. Iar purtarea domnişoarei Havisham fa de Estella nu
se schimb nici ea, doar c mi se p rea uneori c v d o umbr de team în felul
ei de a fi.
E cu neputin s întorc aceast pagin din via a mea, f r s pomenesc
de numele lui Bentley Drummle, c ci altfel m-aş lipsi bucuros.
Odat , când piţigoii erau strânşi în p r şi când domnea, ca de obicei, o
atmosfer de bun voie datorit faptului c nici unul dintre noi nu se în elegea
cu ceilal i, piţigoiul care prezida spuse Crângului s p streze ordine, pentru c
domnul Drummle nu ridicase paharul, înc , în cinstea doamnei lui; în
conformitate cu statutul solemn al acestei societ i, în ziua aceea era rândul
brutei de Drummle s îndeplineasc aceast ceremonie. Mi se p ru c -l v d
uitându-se chiorâş la mine, cu uit tura lui urât , în timp ce cana cu vin f cea
ocolul mesei, dar fiindc nu ne îndr geam prea mult, lucrul era cu putin . Dar,
mare mi-a fost mirarea, când Drummle spuse adun rii c ridic paharul în
cinstea Estellei.
- Care Estella? am întrebat eu.
- Ce- i pas , r spunse Drummle.
- Estella, de unde? am spus eu. Eşti obligat s -mi spui.
Şi, într-adev r, în calitate de piţigoi era obligat.
- Din Richmond, domnilor, spuse Drummle nesocotindu-m pe mine. O

200
frumuse e f r seam n.
- Mult ştie idiotul sta despre frumuse i f r seam n! i-am
şoptit eu lui Herbert.
- O cunosc pe domnişoara aceasta, spuse Herbert în auzul comesenilor,
dup ce toat lumea ciocni paharele.
- O cunoşti? spuse Drummle.
- Şi eu la fel, am ad ugat eu cu fa a stacojie.
- O cunoşti? spuse Drummle. O, Doamne!
Acesta era singurul r spuns, în afar de aruncatul paharelor şi ceştilor,
de care era în stare f ptura aceea greoaie: dar, de data aceasta, r spunsul lui m
înfierbânt aşa de tare, de parc m-ar fi împuns cu cine ştie ce ironie şi m-am
sculat numaidecât dup scaun, spunând c socoteam o neobr zare faptul c lua
cuvântul în Crâng - întrebuin am expresia "a lua cuvântul în Crâng" ca pe o
expresie corect şi parlamentar - bând în cinstea unei doamne despre care nu
ştia nimic.
La aceste cuvinte, domnul Drummle se ridic şi m întreb ce vroiam
s spun. Iar eu i-am r spuns cu cuvinte grave c Drummle ştie, pare-se, unde s
m g seasc .
Piţigoii s-au împ r it în dou tabere, pentru a hot rî dac e cu putin
s ajungi la vreun rezultat, dup cuvintele acestea, f r v rsare de sânge.
"Dezbaterea deveni atât de înfl c rat , încât cel pu in şase membri foarte
onorabili spuseser altor şase membri, în timpul discu iei, c aceştia din urm
ştiu, pare-se, unde s -i g seasc . Totuşi, pân în cele din urm , se hot rî
(Crângul fiind un loc de onoare) c dac domnul Drummle va fi în stare s se
prezinte cu un certificat de la doamna cu pricina, prin care aceasta s declare c
el avea cinstea de a o cunoaşte, domnul Pip trebuie s -şi cear scuze, în calitate
de gentleman şi de piţigoi, deoarece s-a l sat târât de mânie. Aceast
confruntare a fost hot rât pentru a doua zi, pentru ca nu cumva onoarea
noastr s se r ceasc între timp, şi, a doua zi, Drummle a ap rut cu o mic
dovad foarte politicoas , scris de Estella, în care aceasta declara c avusese
cinstea s danseze de câteva ori cu el. N-am avut încotro şi am fost silit s -mi
cer scuze pentru c "m l sasem târât de mânie" şi s înl tur, ca fiind
neîntemeiat , p rerea c pot fi g sit oriunde pentru anumite scopuri. Apoi, timp
de o or , Drummle şi cu mine am mârâit unul la adresa celuilalt, în timp ce
Crângul era prins de o discu ie în contradictoriu şi, în cele din urm , cineva
declar c voia bun se restabilise cu o iu eal uluitoare.
Povestesc toate acestea cu inima uşoar , dar pe atunci n-a fost deloc
uşor pentru mine. C ci nu g sesc cuvintele potrivite pentru a spune cât m
durea gândul c Estella se purta frumos cu un nerod, cu un om josnic, greoi,
moroc nos şi atât de inferior tuturor oamenilor pe care-i cunoşteam. Şi ast zi
înc mai cred c nu puteam s îndur gândul c ea îşi apleca privirile asupra
acestui câine, din pricina unei fl c ri curate de m rinimie, care înc lzea iubirea
mea pentru Estella. F r îndoial c m-aş fi sim it nenorocit, oricine ar fi fost
omul pe care ea l-ar fi cinstit cu favoarea ei; dar un om mai demn mi-ar fi
pricinuit o durere mai mic .
Îmi era uşor s descop r şi am descoperit destul de repede Drummle
începuse s o urm reasc de aproape pe Estella c ea îi îng duia acest lucru. În
curând, am v zut c Drummle era mereu pe urmele ei, îl întâlneam în fiecare zi.

201
Drummle nu se d dea b tut, greoi şi înc p ânat cum era, iar Estella îl suporta,
când încurajându-l, când descurajându-1, uneori chiar m gulindu-1, alteori
dispre uindu-1, ba îl cunoştea foarte bine, ba îşi amintea cu greu cine era.
Dar P ianjenul, cum îi spunea domnul Jaggers, era obişnuit s aştepte şi
era înarmat cu r bdarea tribului s u. În afar de aceasta, avea o încredere
neghioab în banii lui şi în renumele familiei sale, care îi foloseau adeseori c ci
înlocuiau orice sfor are sau int precis . Aşa c P ianjenul nostru, în
înc p ânarea lui de a o pândi pe Estella, întrecea în r bdare multe alte insecte
mai str lucitoare şi, adeseori, ieşea din amor eal şi pica tocmai la momentul
potrivit.
La un bal de la Richmond (pe atunci se d deau baluri peste tot), Estella
întrecu în frumuse e pe toate celelalte femei; n t r ul de Drummle se inu atât
de neruşinat, de ea şi st ruin ele lui au fost primite cu atâta bun voin , încât
m-am hot rât s vorbesc cu Estella; m-am folosit de primul prilej. Acesta s-a
ivit în timp ce Estella o aştepta pe doamna Brandley, cu care trebuia s se
întoarc acas şi st tea singur gata de plecare, lâng nişte ghivece cu flori. Eu
eram lâng ea, pentru c o înso eam regulat când se ducea sau se întorcea de la
astfel de petreceri.
- Eşti obosit , Estella?
- Destul de obosit , Pip.
- Nici nu m mir.
- Mai bine spune c n-ar trebui s fiu obosit , pentru c înainte de orice,
trebuie s -mi scriu scrisoarea c tre Satis.
- Ca s povesteşti triumful de ast -sear ? am întrebat eu. Nu prea a fost
grozav, Estella.
- Ce vrei s spui? Nici n-am ştiut c am câştigat vreun triumf.
- Estella, am spus eu, uit -te la individul acela din col , care se uit la
noi.
- De ce s m uit la el? întreb Estella, a intindu-şi ochii asupra mea. Ce
e de v zut la individul acela din col – ca s întrebuin ez cuvintele tale - pentru
ca s merite s m uit la el?
- Tocmai aceasta-i întrebarea pe care vreau s i-o pun, am spus eu,
fiindc s-a inut de tine ca o umbr toat seara.
- În jurul unei lumân ri zboar molii şi tot felul de alte f pturi urâte,
r spunse Estella, privind spre Drummle. Ce-i vina lumân rii?
- Lumânarea n-are nici o vin , am r spuns eu; dar, oare Estella nu se
poate purta altfel?
- Ei şi! spuse ea, dup o clip , râzând. Poate. Da, sigur, dac o spui tu
aşa.
- Dar, Estella, ascult ce- i spun. M simt nenorocit, când c încurajezi
pe un om atât de vrednic de dispre cum e Drummle. Doar ştii c toat lumea îl
dispre uieşte.
- Ei şi? spuse ea.
- Ştii doar c e urât şi la trup şi la suflet. Un individ necioplit,
nesuferit, josnic, prost nac.
- Ei şi? spuse ea.
- Ştii doar c nu poate impresiona decât cu banii lui şi un pomelnic
caraghios de str moşi goi la minet. Ştii sau nu?

202
- Ei şi? spuse ea din nou. Şi, de câte ori spunea vorbele acestea, ochii ei
frumoşi se deschideau mai mari.
Ca s nu folosesc alt mijloc de a-i scuza cuvintele acestea, m-am ag at
eu de ele şi am spus repetând r spicat:
- Ei şi! De aceea m simt nenorocit.
Dac aş fi crezut c ea îl încuraja pe Drummle cu gândul de a m face
pe mine - pe mine - nenorocit, m-aş fi sim it inima mai uşoar ; dar, ca de
obicei, m scotea cu totul din discu ie, aşa încât nu m puteam gândi la aşa
ceva.
- Pip, spuse Estella, aruncând o privire prin odaie, nu vorbi prostii
despre influen a purt rii mele asupra ta. Poate c purtarea mea are înrâuriri
asupra altora şi aceasta fiindc aşa iu eu. Dar nu merit s mai vorbim.
- Ba merit , am spus eu, fiindc nu pot s îndur s aud oamenii zicând:
"Copleşeşte pe un b d ran, pe cel mai josnic dintre oameni, cu favoruri".
- Eu pot s îndur, spuse Estella.
- O, nu fii atât de mândr şi de neînduplecat , Estella.
- În clipa aceasta îmi spune c sunt mândr şi neînduplecat ! îşi spuse
Estella, f când un gest de mirare cu mâinile.
Şi, cu o clip înainte, m certa fiindc îmi aplec urechea la spusele unui
b d ran!
- F r îndoial c aşa e, am spus eu repezit, fiindc te-am v zut
privindu-1 şi zâmbindu-i, chiar ast -sear , aşa cum nu m priveşti pe mine şi
nu-mi zâmbeşti mie niciodat .
- Atunci vrei, spuse Estella, întorcându-se brusc spre mine cu o privire
fix şi serioas , dac nu chiar sup rat -vrei s te mint şi s te prind şi pe tine în
curs ?
- Dar ce, pe el îl min i şi-l prinzi în curs ?
- Da, şi pe mul i al ii, pe to i, în afar de tine. Uite-o pe doamna
Brandley. Nu mai vreau s vorbesc.
Şi acum, dup ce am încheiat un capitol al fr mânt rilor care îmi
st pâneau inima şi m îndurerau atât, nestânjenit trec mai departe, la
întâmplarea care avea s m urm reasc timp şi mai îndelungat, întâmplare care
era preg tit din vremea când nici noi nu ştiam c Estella exista pe lume, înc
din vremea când mintea ei de copil începea s fie sucita în mâinile pustietoare
ale domnişoarei Havisham.
O poveste ciudat spune c lespedea de piatr care trebuie s cad
asupra patului sultanului, în toiul gloriei acestuia, a fost cioplit , încetul cu
încetul, din blocul de stânc ; c tunelul prin care trebuie s treac sfoara ce
avea s in lespedea a fost, încetul cu încetul, scobit prin munte, apoi c
lespedea a fost, încetul cu încetul, ridicat şi potrivit pe acoperiş; c frânghia a
fost dus pân la piatr , încetul cu încetul, prin gaura nesfârşit - din stânc şi
apoi prins de inelul de fier. Toate au fost preg tite cu mult osteneal şi când a
sosit ceasul, sultanul a fost trezit în toiul nop ii iar securea ascu it ce trebuia
s desfac frânghia de inelul cel mare de fier a fost pus în mâna lui; şi el a dat
o lovitur cu securea, iar frânghia se desf cu şi alunec la p mânt, în timp ce
tavanul se pr buşi. Aşa s-a întâmplat şi cu mine: toat munca, din apropierea şi
din dep rtarea mea care intea acest sfârşit, fusese înf ptuit ; şi, într-o clip ,
lovitura a fost dat , iar acoperişul fort re ei se pr buşi peste mine.

203
XXXIX

A veam dou zeci şi trei de ani. Nu mai aflasem nimic care s m


lumineze asupra speran elor mele şi trecuse o s pt mân de când împlinisem
dou zeci şi trei de ani. Ne mutaser m de peste un an din Barnard's Inn şi
locuiam la Temple. Locuin a noastr era un Garden Count, jos, pe malul
fluviului.
De câtva timp, rela iile dintre domnul Pocket şi mine nu mai erau
aceleaşi ca la început, m car c ne împ c m foarte bine. Deşi nu eram în stare
s m apuc de nimic serios - n d jduiesc c din pricina mijloacelor mele de trai
nesigure – îmi pl cea s citesc şi citeam regulat, timp de zece ore pe zi.
Afacerea lui Herbert progresa şi, în ce m priveşte, lucrurile nu erau aşa cum
le-am descris la sfârşitul capitolului dinainte.
Herbert plecase în c l torie pân la Marsilia, în interes de afaceri. Eu
eram singur şi singur tatea m ap sa. Descurajat şi neliniştit cum eram,
n d jduind mereu c ziua de mâine sau s pt mâna viitoare îmi va lumina
drumul, dar mereu dezam git în aştept rile mele, mi-era grozav de dor de fa a
voioas şi de r spunsurile vioaie ale prietenului meu.
Era o vreme nesuferit : furtun şi ploaie şi iar şi furtun şi ploaie;
noroi, noroi, noroi adânc pe toate str zile. În fiecare un v l greu se l sa asupra
Londrei, venind dinspre r s rit şi cobora mereu, ca şi cum în r s rit s-ar fi aflat
nori şi vânt f r sfârşit. Atât de cumplit fusese vijelia, încât tablele de pe
casele înalte fuseser târâte de vânt, iar la ar fuseser dezr d cina i copaci şi
aripile morilor de vânt fuseser smulse. De pe coast veneau veşti triste despre
furtuni şi naufragii. Vijeliile fuseser întov r şite de torente de ploaie şi ziua
aceasta, care tocmai se încheia acum, când m aşezam şi eu în fa a focului cu o
carte în mân , fusese cea mai cumplit dintre toate.
Din timpul acela, s-au f cut multe schimb ri în Temple şi acum
cartierul acesta nu mai e atât de pustiu ca atunci şi nici vederea spre fluviu nu
mai este deschis . Locuiam la ultimul etaj al ultimei case din cartier şi, în seara
aceea, vântul care n v lea pe fluviu scutura casa, ca nişte bubuituri de tun, ca o
vijelie pe mare. Şi când ploaia adus de vânt lovea în ferestre, îmi închipuiam,
uitându-m la geamurile care se zgâl âiau, c m aflu într-un far b tut de
furtuni. Din când în când, fumul âşnea din c min, ca şi cum nici el nu s-ar fi
încumetat s ias într-o astfel de noapte; şi când deschideam uşile şi m uitam
pe scar , vedeam c l mpile de pe sc ri erau stinse; iar când m uitam pe
ferestrele negre, f când umbr fe ei cu mâinile (nici nu putea fi vorba s le
deschid împotriva muşc turilor ploii şi ale vântului) vedeam c felinarele din
curte erau stinse, c cele de pe porturi şi de pe mal pâlpâiau şi c focurile de
c rbuni de pe şlepuri erau duse de vânt ca nişte pic turi aprinse de ploaie.
Citeam cu ceasornicul pe mas , cu gândul s închid cartea la ora
unsprezece. în clipa în care am închis-o, clopotul catedralei Sfântul Paul şi
multe alte clopote ale bisericilor din oraş, unele cu glas tare, altele în surdin ,
altele r mânând slabe de tot, au început s bat . Era ciudat cum sp rgea vântul
sunetele şi eu ascultam, gândindu-m c vântul le copleşeşte aproape dang tul,
când, deodat , am auzit nişte paşi pe scar .
N-are rost sa amintesc ce nelinişte m-a f cut s tresar şi s leg, în chip

204
neîn eles, paşii aceia cu paşii surorii mele care murise. Neliniştea mi-a trecut
într-o clip şi, când am ascultat din nou, am auzit nişte paşi care se poticneau.
Amintindu-mi c lampa de pe scar se stinsese, am luat lampa la care citeam şi
am ieşit în capul sc rii. Omul care era jos, se opri la vederea l mpii mele.
- E cineva acolo? am strigat eu, privind în jos.
- Da, spuse o voce care venea din întuneric.
- Ce etaj c uta i?
- Cel mai de sus. Pe domnul Pip.
- Eu sunt. S-a întâmplat ceva?
- Nu s-a întâmplat nimic, r spunse glasul. Şi omul urc scara.
Eu ineam lampa peste balustrada sc rii, iar el intr , încetul cu încetul,
în cercul luminos al l mpii. Era o lamp de mas cu abajur şi cercul de lumin
pe care-l r spândea era foarte mic, aşa c omul nu r mase decât o clip sub
razele de lumin ale l mpii şi apoi a ieşit de sub ele. În clipa aceea am v zut o
fa str in , care se uita în sus cu un aer de emo ie şi de mul umire pricinuit,
pesemne, de vederea mea.
Urcând lampa dup el, am v zut c omul e îmbr cat gros dar s r c cios,
ca un c l tor pe mare. Am v zut c are p rul c runt. Am v zut c se apropie de
şaizeci de ani. Am v zut c e un om puternic, bine legat, un om ars de soare şi
o elit de vreme. Şi, în timp ce urca ultimele dou trepte şi lumina l mpii ne
cuprindea pe amândoi, l-am v zut, spre uimirea mea prosteasc , cu amândou
mâinile întinse spre mine.
- M rog, ce treab ave i cu mine? l-am întrebat eu.
- Ce treab ? repet el, oprindu-se.
- A, da! V l muresc eu, cu voia dumneavoastr .
- Dori i s intra i?
- Da, a r spuns el, doresc s intru, st pâne.
Îi pusesem aceast întrebare cu un glas destul de neprimitor, c ci nu-mi
pl cea fa a aceea str lucitoare şi plin de bucuria de a m fi v zut. Nu-mi
pl cea, pentru c mi se p rea c omul nu se aştepta s -i r spund în acelaşi fel.
Dar l-am l sat s intre în odaia pe care tocmai o p r sisem şi, dup ce am aşezat
lampa pe mas , l-am rugat cât am putut mai politicos s m l mureasc .
Omul se uit în jurul lui cu un aer nespus de ciudat – un aer de pl cere
mirat , ca şi cum ar fi avut vreun amestec în lucrurile pe care le admira - şi-şi
scoase haina grosolan şi p l ria. Atunci am v zut c avea o fa br zdat şi un
cap pleşuv şi c n-avea p r c runt şi lung decât în p r i. Dar nu am v zut nimic
care s m l mureasc . Dimpotriv , în clipa urm toare, l-am v zut din nou
întinzându-şi amândou mâinile spre mine.
- Ce dori i? am întrebat eu, b nuind c aveam de-a face cu un nebun.
Omul încet o clip s m priveasc şi-şi frec încet capul cu mâna.
- E nepl cut pentru un om, spuse el cu glas r guşit şi spart, dup ce a
dorit un lucru atâta timp şi vine de departe, dar nu-i vina dumitale, nu-i vina
niciunuia dintre noi... Î i spun îndat . D -mi pu in r gaz, te rog.
Se aşez pe un scaun din fa a focului şi-şi acoperi fruntea cu mâinile lui
mari, cafenii şi vânoase. M-am uitat bine la el şi m-am dat pu in în l turi; dar
nu-l cunoşteam.
- Ei cineva pe aici? întreb el, uitându-se peste um r. E cineva?
- De ce îmi pui întreb ri, dumneata, un str in, care intri în casa mea la

205
ceasul acesta din noapte? am spus eu.
- Eşti deştept, r spunse el, cl tinând chibzuit şi dr g stos din cap. M
bucur c te-ai f cut deştept! Dar nu te repezi la mine. O s - i par r u pe urm .
M-am l sat p gubaş de inten ia pe care el o dibuise atât de bine, c ci îl
cunoşteam. Nici o tr s tur de pe fa a lui nu-mi era cunoscut , dar, totuşi, îl
cunoşteam. Dac vântul şi ploaia ar fi târât cu el to i anii aceştia, ar fi
împr ştiat toate întâmpl rile din r stimpul acesta, dac , ne-ar fi dus din nou în
cimitirul unde am stat pentru întâia oar fa în fa şi tot nu l-aş fi cunoscut
mai bine decât îl cunoşteam acum, când st tea pe scaunul din fa a focului. Nu
era nevoie s scoat o pil din buzunar şi s şi-o lege în jurul capului; nu era
nevoie s -şi cuprind spatele cu mâinile şi s umble tremurând prin odaie ca
s -l recunosc. Îl cunoscusem înainte ca el s m ajute cu vreuna din mişc rile
acestea deşi, cu o clip înainte, nici nu-mi d dusem seama c b nuiesc m car
identitatea lui.
Se întoarse spre locul meu şi-şi întinse din nou amândou mâinile.
Neştiind ce s fac - c ci de mirare nu mai eram st pân pe mine - i-am dat
mâinile cu sil . El le strânse din toat inima, le ridic la gura lui, le s rut şi le
strânse mai departe.
- Te-ai purtat frumos, b iete, spuse el. M rinimosul Pip! Şi eu n-am
uitat asta niciodat !
Deoarece schi o mişcare ca şi cum ar fi vrut s m s rute, i-am pus
mâna pe piept, îndep rtându-l.
- Stai! am spus eu. Opreşte-te! Dac îmi eşti recunosc tor pentru cele
ce am f cut pentru dumneata, când eram mic, n d jduiesc c i-ai ar tat
recunoştin a, schimbându- i felul de via . Dac ai venit s -mi mul umeşti, afl
c nu e nevoie. Totuşi, m-ai g sit şi, f r îndoial , c trebuie s fie ceva bun
în sentimentul care te-a adus aici, aşa c eu nu te voi izgoni;
dar trebuie totuşi s în elegi c ... eu...
Ciud enia privirii lui îmi atrase aten ia într-atât, încât vorbele mi s-au
oprit pe buze.
- Spuneai, observ el, dup ce ne-am m surat unul pe altul în t cere,
spuneai c trebuie s în eleg. Ce trebuie s în eleg?
- C nu doresc s reînnoiesc cunoştin a aceasta întâmpl toare de
demult, în împrejur rile de ast zi, atât de diferite. M-aş bucura s ştiu c te-ai
poc it şi c ai devenit alt om. M bucur s - i spun toate acestea. M bucur c ,
la gândul c merit s -mi mul umeşti, ai venit s -mi mul umeşti. Dar, totuşi,
drumurile noastre nu seam n . Eşti ud şi pari ostenit. Vrei s bei ceva înainte
de plecare?
Îşi legase basmaua în jurul gâtului şi se uitase tot timpul p trunz tor la
mine, muşcând de cap tul ei.
- Cred, spuse el, tot cu cap tul basmalei în gur şi m surându-m mai
departe, c vreau s beau ceva înainte de plecare şi- i mul umesc.
Pe o m su din col se afla o tav preg tit . Am pus-o pe masa de
lâng foc şi l-am întrebat ce vrea s bea. El atinse cu degetul una dintre sticle
f r s se uite la ea şi f r s scoat nici o vorb , iar eu i-am preg tit nişte rom
fierbinte cu ap . Încercam s -mi st pânesc mânia, dar privirea cu care m
m sura, în timp ce se sprijinea pe sp tarul scaunului, cu capul r sucit al
basmalei între din i - uitase de el, pesemne - m f cea s tremur. Când, în cele

206
din urm , am pus paharul în fa a lui, am v zut cu uluire c avea ochii plini de
lacrimi.
Pân atunci st tusem în picioare, ca s -i dovedesc c doresc s plece.
Dar, când l-am v zut aşa, m-am înmuiat, cuprins de remuşc ri.
- Sper, am spus eu cu glas repezit, turnându-mi şi mie ceva în pahar şi
tr gând un scaun lâng mas , c nu i s-a p rut tocmai acum c am vorbit aspru
cu dumneata. Nu era gândul meu s te jignesc şi, dac am greşit, s ştii c -mi
pare r u î i doresc s - i mearg bine şi s fii fericit!
În timp ce eu duceam paharul la gur , el se uita mirat la cap tul
basmalei, c reia îi d duse drumul în clipa când deschisese gura şi întinse
mâinile. I-am dat mâna, apoi el a b ut şi, pe urm , şi-a acoperit fruntea şi ochii
cu mâneca.
- Cum o duci acum? l-am întrebat eu.
- Am fost cresc tor de oi şi de vite şi am mai avut şi alte meserii,
dincolo, în lumea nou , spuse el, multe mii de mile de ap şi furtun departe de
aici.
- N d jduiesc c-ai dus-o bine!
- Minunat de bine. Au mai dus-o şi al ii bine, dar nici unul nu s-a
descurcat nici pe departe aşa bine ca mine. Mi-a mers faima.
- M bucur.
- N d jduiesc c spui adev rat, b iete.
F r s m opresc pentru a p trunde vorbele acestea şi tonul cu care
fuseser rostite, i-am vorbit de un lucru care tocmai îmi trecuse prin minte.
- L-ai v zut vreodat pe omul pe care l-ai trimis la mine, dup ce şi-a
îndeplinit îns rcinarea? am întrebat eu.
- Nici n-am dat cu ochii de el. Nici n-aveam cum.
- A venit dup cum l-ai îns rcinat şi mi-a adus cele dou hârtii de câte o
lir . Pe atunci eram b iat s rac, dup cum ştii, şi pentru un b iat s rac dou lire
sunt o avere. Dar, ca şi dumitale, mi-a mers bine dup aceea şi trebuie s -mi dai
voie s i le înapoiez. Po i s le întrebuin ezi în folosul unui alt b iat s rac. Şi
am scos punga din buzunar.
M privea int , în timp ce-mi puneam portofelul pe mas şi-l
deschideam şi tot aşa şi în timp ce desprindeam dou hârtii de câte o lir din
con inutul lui. Erau dou hârtii curate şi noi, pe care eu le-am desf cut şi i
le-am întins lui. F r şi desprind ochii de la mine, le aşez una peste alta, le
împ turi, le r suci, le d du foc, apropiindu-le de lamp şi l s s cad cenuşa
pe tav .
- Pot îndr zni, spuse el apoi cu un zâmbet care sem na a încruntare şi
cu o încruntare care sem na a zâmbet, s te întreb cum de i-a mers bine, de
când am stat amândoi în ştinile acelea pustii şi înghe ate?
-Cum?
-Aha!
Îşi goli paharul, se scul şi r mase în picioare lâng foc, punând mâna
lui grea şi b t torit pe c min. Îşi puse un picior la marginea focului ca s -1
usuce şi s -1 înc lzeasc , iar gheata ud începu s fumege; dar el nu se uita nici
la foc, ci numai la mine. De-abia acum tremuram de-a binelea.
Dup ce buzele mi se întredeschiser şi îngânar câteva cuvinte f r
sunet, mi-am dat osteneala s -i spun (deşi nu puteam vorbi desluşit) c îmi

207
fusese h r zit s pun mâna pe o mare avere.
- Are voie un ocnaş s întrebe ce fel de avere? spuse el.
Am r spuns cu un murmur în glas:
- Nu ştiu.
- Are voie un ocnaş s întrebe a cui avere? spuse el. Eu abia mai puteam
vorbi:
- Nu ştiu.
- Am voie s ghicesc, spuse ocnaşul, care a fost venitul dumitale de
când eşti major? Hai s începem cu prima cifr . Cinci?
Inima îmi b tea neregulat, ca un ciocan greu, şi m-am sculat, uitându-
m s lbatic la el, cu mâna pe sp tarul scaunului.
- Acum s vorbim despre administratorul averii dumitale, urm el.
Trebuie s fi existat vreun administrator sau aşa ceva, cât erai minor. Poate un
avocat. Şi acum s trecem la prima liter din numele avocatului. N-o fi J?
Am v zut, ca într-un fulger, tot adev rul şi dezam girile, primejdiile,
necazurile, urm rile legate de noua mea situa ie n v lir ca un puhoi în mintea
mea, strivindu-m cu atâta înverşunare, încât trebuia s lupt ca s mai pot
r sufla.
- S zicem, urm el, c clientul avocatului al c rui nume începe cu J,
s -i spunem Jaggers, s zicem c domnul sta s-a întors de peste m ri şi ri şi a
debarcat la Portsmouth şi a venit s te vad . "Totuşi m-ai g sit" ai spus
adineaori. Ei! Cum de te-am g sit? P i am scris din Portsmouth unui om din
Londra ca s -mi dea am nunte. Vrei s ştii care-i numele omului stuia? P i,
Wemmick îl cheam .
N-aş fi putut s scot o vorb , nici dac mi-ar fi fost via a în primejdie.
St team cu o mân pe sp tarul scaunului şi cu cealalt pe piept, c ci mi se
p rea c m în buş. St team aşa, uitându-m la el cu o privire s lbatic , iar
când odaia începu s se clatine şi s se învârteasc , m-am încleştat cu mâna de
scaun. El m-a prins în bra e, m-a tras pân la canapea, mi-a culcat capul pe
perne şi s-a l sat îhtr-un genunchi în fa a mea; şi fa a aceea de care îmi
aminteam atât de bine şi care m f cea s tremur, era aproape de tot de mine.
-Da, Pip, b iete, am f cut un gentleman din tine! Eu am f cut asta! Am
jurat atunci c dac , vreodat , am s agonisesc vreun ban, banul la s fie al
t u. Am jurat pe urm c dac , odat , am s fac afaceri şi am s m îmbog esc,
tu s fii om bogat. Am dus un trai greu, ca ie s - i fie via a uşoar ; am muncit
din greu, ca ie s nu- i pese de munc . Ce te ur , b iete? Î i spun eu s te sim i
îndatorat fa de mine? Nici gând. Î i spun toate astea ca s ştii c am râtul la
de ne pe care l-ai sc pat, şi-a ridicat capul aşa de sus, încât a fost în stare s
fac un gentleman şi, Pip, la eşti tu!
Sila pe care o sim eam fa de omul acesta, teama de el, scârba cu care
m închirceam de frica lui, n-ar fi putut s fie mai mare, chiar dac el ar fi fost
cea mai crud fiar .
- Vezi, Pip? Eu sunt pentru tine un al doilea tat . Tu mi-eşti fiu, mai fiu
decât oricare fiu. Am agonisit bani, numai ca s ai tu ce cheltui. Când eram
p stor cu simbrie într-o cocioab pustie şi nu vedeam alte fe e decât ale oilor,
pân ce am şi uitat cum arat o fa de om, vedeam mereu fa a ta înaintea
ochilor. De multe ori, când mâncam în cocioaba aia, îmi aruncam cu itul în
p mânt şi-mi spuneam: Şi acum se uit b iatul la mine, cât m nânc şi beau! Te

208
vedeam cum erai atunci, în mlaştinile înfundate în cea . S m bat Dumnezeu,
spuneam mereu şi ieşeam afar la aer, ca s spun vorbele astea sub cerul liber,
dac nu fac un gentleman din b iatul sta, când oi fi liber şi bogat. Şi am
f cut-o. Uit -te la tine, b iete! Uit -te la casa asta de boier! Boier? Ei! S faci
r m şaguri pe bani cu boieri şi s -i ba i!
Era atât de înfierbântat şi de triumf tor şi apoi ştia c -mi pierdusem
aproape cunoştin a, aşa încât nici nu se uita la felul cum primeam spusele lui.
Era singura f râm de uşurare, care-mi mai r mânea.
- Uit -te! urm el, sco ându-şi ceasornicul din buzunar şi r sucind spre
el un inel dup degetul meu, în timp ce eu m strângeam, ca şi cum m-ar fi atins
un şarpe. E de aur şi ce frumos! E de gentleman, nu-i aşa? Şi un diamant
înconjurat de rubine. Şi sta-i de gentleman, nu? Uit -te la hainele tale; nici nu
se g sesc mai bune! Şi c r i, spuse el, plimbându-şi privirile prin odaie, c r i cu
sutele pe rafturi! Şi le citeşti, nu-i aşa? Citeai, când am intrat eu. Ha, ha! Ai s
mi le citeşti şi mie, b iete! Şi dac -s scrise în limbi str ine pe care eu nu le
în eleg, o s m mândresc, ca şi cum aş în elege fiecare vorb .
Şi iar şi îi lu mâinile şi le duse la gura lui, în timp ce mie îmi înghe a
sângele în vine.
- Nu te sup ra c vorbesc atâta, Pip, spuse el dup ce-şi duse din nou
mâneca peste ochi şi peste frunte, în timp ce din gâtlejul lui se auzea hârâiala
aceea, pe care o cunoşteam atât de bine şi tocmai fiindc era atât de grav,
mi-era sil de el. Nu pot s m port altfel şi nici s tac, b iete... Tu n-ai aşteptat
ziua asta, aşa cum am aşteptat-o eu; nu te-ai preg tit pentru ea aşa ca mine. Dar
nu te-ai gândit niciodat c s-ar putea s fiu eu?
- O, nu, nu, am r spuns eu. Niciodat , niciodat .
- Vezi, eu eram şi numai.eu. Nimeni nu s-a amestecat întreaba asta
decât eu şi cu domnul Jaggers.
- Nimeni altcineva? am întrebat eu.
- Nu, spuse el, cu o privire mirat , cine s se fi amestecat? M i b iete,
şi ce frumos te-ai f cut! Ei, or fi nişte ochi frumoşi pe undeva, aşa-i? Nu se afl
nişte ochi frumoşi pe undeva la care tu te gândeşti cu drag?
O, Estella, Estella!
- Ai t i s fie, b iete, dac -i po i cump ra cu bani. Nu c un gentleman
aşa înv at ca tine nu i-ar putea câştiga şi f r bani; dar o s ai bani berechet!
Las -m s - i spun tot ce vroiam s - i spun, m i b iete. Când eram p stor cu
simbrie în coliba aceea, st pânul meu a murit (era şi el tot ocnaş ca şi mine, şi
mi-a l sat mie banii lui şi eu mi-am r scump rat libertatea şi mi-am v zut de
treaba mea. Tot ce f ceam, pentru tine f ceam. Dumnezeu s ard tot ce fac,
ziceam, dac nu fac totul pentru el! Şi totul mi-a mers de minune. Cum i-am
spus şi adineaori, mi-a mers faima. Banii pe care i-am trimis acas la domnul
Jaggers erau câştigul din primul an - tot i-am trimis - ştii, atunci când a venit
dup tine, aşa cum i-am scris eu în scrisoare.
O, de n-ar fi venit niciodat ! De m-ar fi l sat la fier rie, departe de a fi
mul umit dar, totuşi fericit, fa de cele ce sim eam acum!
- Şi ce r splat pentru mine, m i b iete, s ştiu în sufletul meu c eu fac
un gentleman. Caii cei frumoşi ai coloniştilor puteau s m umple de praf, când
umblam pe drum; ştii ce spuneam? Îmi spuneam în gândul meu: Eu fac un
gentleman mai de soi decât o s fiţi voi vreodat ! Când îşi spuneau unul altuia:

209
"Acum câ iva ani era puşc riaş şi-i un b d ran de rând şi un neştiutor" ştii
ce-mi spuneam? Îmi spuneam în gândul meu: Dac .eu nu-s gentleman şi nici
carte nu ştiu, apoi s ştiţi c am, în Londra, un gentleman. Voi toţi aveţi turme
şi p mânt, dar care dintre voi are un gentleman f r cusur? Şi aşa mergea
treaba. Şi aşa mi-am b gat în cap s vin, într-o bun zi, s -mi v d b iatul şi s -i
spun cine sunt, chiar în casa lui.
Îşi puse o mân pe um rul meu. M cutremuram la gândul c mâna lui
era p tat de sânge.
- N-a fost uşor pentru mine, m i Pip, s plec de acolo şi nici f r
primejdie. Dar m ineam de gândul sta şi, cu cât era mai greu, cu atât mai tare
m ag m de el, fiindc eram hot rât s vin şi nici nu mai înc pea vorb c-o s
fie aşa. Şi, pân la urm , tot am f cut-o. Am f cut-o, b iete!
Încercam s -mi adun gândurile, dar eram prea înm rmurit.
Mi se p rea c îndr gesc vântul şi ploaia mai mult decât pe el; şi nici
acum nu puteam s despart glasul lui de glasul vântului şi al ploii, deşi acelea
erau g l gioase, iar glasul lui era potolit.
- Unde ai s m ad posteşti? m întreb el, dup câteva clipe. Trebuie s
m ad postesc undeva, b iete.
- Ca s dormi? întrebai eu.
- Da. Ca s dorm mult şi bine, r spunse el, fiindc marea m-a cl tinat şi
m-a udat, multe luni de zile.
- Prietenul şi tovar şul meu de locuin , spusei ridicându-m de pe
canapea, e plecat. O s - iu dau odaia lui.
- Nu se întoarce mâine?
- Nu, spusei eu mecanic, cu toate sfor rile pe care le f ceam. Nu
mâine.
- Fiindc , vezi tu, b iete, spuse el coborând glasul şi atingându-m
tainic cu degetul lui lung pe piept. Trebuie s fim prev z tori.
- Cum adic , prev z tori?
- Doamne, altfel m aşteapt moartea!
- Cum moartea?
- Am fost trimis acolo pe via . Dac m întorc, m pândeşte moartea.
Prea s-au întors mul i în ultimul timp şi dac sunt prins, m spânzur .
Numai asta mai trebuia; nenorocitul de el, dup ce m împov rase ani
de zile cu lan urile lui nenorocite de aur şi argint, îşi mai şi primejduise via a ca
s m vad şi via a lui atârna acum de mine! Dac l-aş fi iubit în loc s -l ur sc,
dac m-aş fi sim it legat de el prin admira ia şi dragostea cea mai puternic , în
loc s m strâng de sil în fa a lui şi tot n-ar fi fost mai r u. Dimpotriv , ar fi
fost mai bine, c ci atunci sc parea lui ar fi fost un gând firesc, ar fi fost
imboldul dragostei.
Prima mea grij a fost s închid obloanele, ca s nu se vad lumin de
afar şi apoi s închid şi s z vor sc uşile. În timpul acesta, el st tea la mas
mâncând biscui i şi bând vin; şi m uitam la el, îl vedeam pe ocnaşul din ara
mlaştinilor. Aproape c mi se p rea c trebuie s se aplece îndat , ca s -şi
pileasc c tuşa de la picior.
Dup ce am intrat în odaia lui Herbert şi am închis orice comunica ie cu
scara, în afar de uşa od ii unde avusese loc convorbirea noastr , îl întrebai
dac vrea s se culce. El r spunse c da şi-mi ceru ceva "ruf rie de boier", ca s

210
aib cu ce s se îmbrace a doua zi de diminea . Am scos rufele şi i le-am
preg tit şi, din nou, sângele mi-a înghe at în vine, când el mi-a strâns mâinile,
urându-mi noapte bun .
Am ieşit din odaia aceea, f r s -mi dau seama cum, apoi am scormonit
focul în odaia unde st tusem împreun şi m-am aşezat lâng c min, c ci m
temeam s m duc la culcare. Am stat aşa înm rmurit o or sau dou , cufundat
în gânduri, şi, numai dup ce am început s m gândesc, mi-am dat seama cât
eram de nenorocit şi cum se sf râmase în buc i corabia pe care m
îmbarcasem.
Gândurile domnişoarei Havisham cu privire la mine nu fuseser decât
un vis. Estella nu-mi era sortit mie; mi-era îng duit s intru la Satis din
polite e, fiindc eram un ghimpe pe pielea rudelor lacome, o juc rie cu inim
mecanic pe care s exersezi în lips de alt mijloc; acestea au fost primele
lovituri; dar cea mai ustur toare şi mai adânc durere dintre toate era c , din
pricina puşc riaşului acestuia vinovat de cine ştie ce crime şi care putea oricând
s fie ridicat pentru a fi spânzurat la Old Bailey, îl p r sisem pe Joe.
Nu m-aş fi întors la Joe acum, nu m-aş fi întors la Biddy, pentru nimic
în lume; poate numai pentru c sim mântul c m purtasem ca un netrebnic era
mai puternic decât orice. Nici o în elepciune de pe lume nu mi-ar fi putut aduce
mângâierea pe care aş fi g sit-o în simplicitatea şi dragostea lor; dar ştiam c
niciodat , niciodat nu voi putea s destram ceea ce f cusem.
În fiecare vâjâit de vânt şi în fiecare puhoi de ploaie, mi se p rea c aud
paşii urm ritorilor. De dou ori, aş fi putut s jur c cineva cioc nea şi c se
auzeau şoapte la uşa de la intrare. Chinuit de aceste temeri, începeam s -mi
închipui sau s -mi amintesc c avusesem presim iri tainice despre venirea
acestui om. C de câteva s pt mâni, întâlneam mereu pe strad oameni care îmi
aminteau de el. C aceste leg turi erau din ce în ce mai numeroase, pe m sur
ce el se apropia, venind pe mare. C spiritul lui p c tos trimisese aceşti soli
spiritului meu şi c totul se întâmplase aievea şi el se afla acum sub acelaşi
acoperiş cu mine.
Împreun cu aceste gânduri, veni şi gândul c ochii mei de copil îl
v zuser ca pe un om cumplit de r u; c îl auzisem pe cel lalt puşc riaş
povestind c acesta încercase s -l ucid ; c îl v zusem în fundul şan ului,
zb tându-se şi luptându-se ca o fiar s lbatic . Din aceste amintiri, se n scu, la
lumina fl c rilor, şi prinse chip, groaza c poate nu sunt în siguran , aici
închis în aceeaşi cas cu el, în noaptea pustie şi s lbatic . Groaza aceasta se
umfl pân ce umplu toat odaia şi m împinse s iau lumânarea şi s m duc s
m uit cu ochii mei la omul care-mi chinuia cugetul.
Îşi legase o batist în jurul capului şi în somn fa a lui era întunecat şi
încordat . Dar dormea destul de liniştit, deşi îşi pusese pistolul al turi de el, pe
pern . Ceva mai potolit ca înainte, am scos încetişor cheia din uşa od ii lui şi
am r sucit-o pe dinafar , înainte de a m aşeza din nou în fa a focului. Încetul
cu încetul, am alunecat de pe scaun şi m-am întins pe jos. M-am trezit, f r s
m fi desp r it nici o clip de senza ia aceea de durere, care pusese st pânire pe
mine. Clopotele bisericilor din est b teau ora cinci, lumân rile arseser pân la
cap t, focul era stins, iar vântul şi ploaia m reau bezna de afar .
..........................................................................................................
Aici se sfârşeşte stagiul al doilea din împlinirea speranţelor lui Pip.

211
XL

A fost o mare fericire pentru mine c eram nevoit s -1 pun — pe cât


puteam — la ad post pe prea temutul meu oaspete c ci, gândul acesta, n v -
lindu-mi în minte, de cum m-am trezit, îmi înv lui celelalte gânduri ca într-o
negur îndep rtat .
Era limpede c nu-1 puteam ine ascuns în cas . Era cu neputin s fac
aceasta şi încercarea de a-1 ascunde ar fi stârnit, în chip firesc, b nuieli. E
adev rat c Duhul R zbun rii nii mai era în serviciul meu, dar acum grija casei
era încredin at unei femei b trâne şi iute la fire, ajutat de un pachet însufle it
de zdren e pe care ea îl numea nepoata sa; şi, dac aş fi ascuns vreuna din od i
de privirile lor, cu siguran c le-aş fi a â at curiozitatea. Aveau amândou
vederea slab , fapt pe care eu îl pusesem pe socoteala obiceiului de a se uita
mereu prin gaura cheii şi- i r s reau nereu în fa a ochilor, când nu aveai nevoie
de ele; de altfel, asta era singura lor calitate, în afar de faptul c erau hoa e. Ca
s nu dau întâmpl rii un aer misterios, m hot râi s le anun , înc de
diminea , c unchiul meu sosise, pe neaşteptate, de la ar .
Luai aceast hot râre, în timp ce mai bâjbâiam înc prin întuneric, în
c utarea mijloacelor de a aprinde lumina. Fiindc , pân la urm , nu d dui de
aceste mijloace, am fost nevoit s m duc pân la ghereta paznicului de noapte
de al turi şi s -l rog s vin cu lanterna. Şi, în timp ce coboram sc rile pe
bâjbâite, m împiedicai de ceva şi acel ceva era un om ghemuit într-un col .
Deoarece omul nu-mi r spunse, când îl întrebai ce caut acolo, ci se feri
în t cere de atingerea mea, o luai la goan pân la gheret şi-l rugai pe paznic
s vin iute, povestindu-i incidentul pe drum. Vântul sufla cu mai mult furie
decât oricând. Ne-am gândit c nu merit s primejduim lumina din lantern ,
aprinzând din nou l mpile stinse de pe scar . Am examinat scara dintr-un cap
într-altul, f r s g sim pe nimeni. Atunci îmi trecu prin minte c omul s-ar fi
putut strecura în cas , aşa c , aprinzând lumânarea de la lanterna gardianului şi
l sându-1 pe el s m aştepte la uş , începui s cercetez cu b gare de seam
od ile, chiar şi pe aceea unde dormea mult temutul oaspete. Era linişte peste tot
şi se vedea nimeni nu intrase în cas .
M tulbura gândul c tocmai în noaptea aceea se aflase un om la pând
şi, bizuindu-m pe norocul de a n scoci o l murire satisf c toare, l-am întrebat
pe gardian, în timp ce-i întindeam un p h rel cu vin, dac l sase s treac vreun
om, luase masa în oraş.
- Da, r spunse el. Trecuser trei domni la ore diferite ale nop ii. Unul
locuia la Fountain Court şi ceilal i doi în Lane, iar el îi v zuse pe to i
îndreptându-se spre casele lor. Dar, singurul om care locuia în casa unde
locuiam şi eu plecase la ar de câteva s pt mâni şi eram sigur c nu se
întorsese în noaptea aceea, pentru c v zusem uşa locuin ei lui z vorât , în timp
ce urcam sc rile.
- Fiindc noaptea e aşa urât , domnule, spuse paznicul, dându-mi
paharul înapoi, au trecut foarte pu ini oameni pe la ghereta mea. În afar de cei
trei domni de care v-am vorbit, nu-mi amintesc s mai fi trecut vreunul de la
ora unsprezece, când a întrebat un str in de dumneavoastr .
— Da. Unchiul meu, bâigui eu.

212
— L-a i v zut?
— Da, sigur.
— Şi pe domnul care era cu el?
— Domnul care era cu el! repetai eu.
— Mi se p rea c e un domn cu el, r spunse paznicul.S-a oprit când s-a
oprit şi unchiul dumneavoastr s vorbeasc cu mine şi apoi a pornit când a
pornit şi cel lalt.
— Ce fel de om era?
Paznicul nu b gase de seam ; parc un lucr tor dup câte îşi amintea,
purta nişte haine pr fuite şi un palton închis la culoare. Fireşte c paznicul lua
lucrurile mai uşor decât mine; c ci nu avea motivele mele de a pune atâta
greutate pe fiecare lucru.
Dup ce am sc pat de el, ceea ce am f cut f r s mai lungesc
explica iile, mintea începu s mi se tulbure de toate aceste împrejur ri care
luate fiecare în parte, p reau uşor de dezlegat. De pild , un chefliu care se
întoarce din oraş şi care n-ar fi trecut pe la ghereta paznicului de noapte s-ar fi
putut r t ci pe scara mea şi s adoarm acolo. Sau, de pilda, oaspetele meu f r
nume ar fi putut s fie înso it de cineva care s -i arate drumul. Totuşi, luate
împreun , aceste împrejur ri aveau o înf işare nepl cut pentru un om atât de
încrez tor şi de tem tor cum m f cuser pe mine schimb rile din ultimele ore.
Am scormonit focul, care la ora aceea a dimine ii, ardea cu o flac r palid şi
am a ipit în fa a c minului. Când ceasornicele oraşului b tur ora şase, mi se
p ru c dormisem o noapte încheiat şi, fiindc mai era o or întreag pân la
r s ritul soarelui, am mai mo it pu in; uneori m trezeam tulburat, fiindc în
urechi îmi r sunau convorbiri neîn elese; alteori, auzeam vâjâitul vântului în
c min; în cele din urm , m cufundai într-un somn adânc, are m-am trezit
speriat din pricina luminii de afar .
Pân atunci nu avusesem r gaz s m gândesc la situa ia mea şi nici
acum nu puteam. Nu aveam putere s în eleg. im ab tut şi am rât pân în
adâncul sufletului, dar idurile îmi erau foarte împr ştiate. Cât despre pl smuirea
unui plan de viitor, cred c aş fi fost mai curând în stare pl smuiesc un elefant.
în timp ce deschideam ferestrele riveam afar la diminea a ploioas , pustie şi
plumburie, în timp ce m plimbam din odaie în odaie sau când m aşezam
tremurând în fa a focului aşteptând s -mi vin sp l toreasa, în tot timpul acesta,
m gândeam la nenorocirea mea, dar nu-mi d deam seama cât eram de
nenorocit, nu ştiam de când m sim eam aşa, nici în ce zi a s pt mânii m
n p diser gândurile acestea şi nici chiar cine eram eu gândeam aşa.
În cele din urm , baba şi nepoata ei sosir , — era greu s deosebşti
capul babei de m tura pe care o inea în mâna — şi se ar tar amândou foarte
mirate, la vederea mea şi a focului.
Le-am împ rt şit vestea c unchiul meu sosise în timpul nop ii, c
dormea acum şi c , prin urmare, preg tirile pentru gustarea de diminea aveau
s sufere schimb ri. Apoi m sp lai şi m îmbr cai, în timp ce ele izbeau
mobila şi stârneau praful. Şi, aşa, într-un fel de vis sau de hipnoz , m trezii din
nou lâng foc, aşteptând ca el s vin la mas .
Apoi, uşa se deschise şi el ieşi din odaie. Nu puteam s suf r s -l v d,
mi se p rea c , în lumina zilei, arat şi mai nesuferit.
—Nici nu ştiu m car cum s - i spun, începui eu, vorbind în şoapt , în

213
timp ce el se aşeza la mas . Am spus tuturor c eşti unchiul meu.
— Foarte bine, b iete! Spune-mi unchiule.
— B nuiesc c pe vapor i-ai luat un nume...
— Da, dragul meu. Am luat numele de Provis.
— Ai de gând s r mâi cu numele acesta?
— Da, de ce nu? E la fel de bun ca oricare altul, doar c - i place ie
altul mai mult.
— Care e numele dumitale adev rat? îl întrebai eu în şoapt .
— Magwitch, r spunse el tot aşa, cel de botez e Abel.
— Ce meserie ai avut?
— Ocnaş, m i b iete.
Vorbea foarte serios şi întrebuin ase cuvântul, ca şi cum a fi ocnaş ar fi
o meserie.
— Când ai intrat în Temple, asear ..., începui eu oprindu-m ca s m
întreb dac era cu putin ca faptul acesta, care p rea atât de îndep rtat, s se fi
întâmplat în ajun.
— Da, b iete?
— Când ai trecut pe la gheret şi l-ai întrebat pe paznic care-i drumul,
mai era cineva cu dumneata?
— Cu mine? Nu, m i b iete.
— Dar era cineva pe acolo.
— N-am prea b gat de seam , spuse el cu îndoial , fiindc nu cunosc
drumurile pe aici. Dar cred c mai era cineva care venise o dat cu mine.
— Eşti cunoscut în Londra?
— Sper c nu! spuse el, lovindu-şi gâtul cu degetul ar t tor, ceea ce m
f cu s roşesc şi s -mi fie sil de el.
— Ai fost vreodat cunoscut în Londra?
— Nu prea bine. Locuiam mai mult în provincie.
— Ai fost... judecat... la Londra?
— Când? spuse, el, privindu-m p trunz tor.
— Ultima oar .
D du din cap.
— Atunci l-am cunoscut pe domnul Jaggers. El era de partea mea.
Îmi venea pe buze întrebarea pentru ce fusese judecat. Dar el puse mâna
pe un cu it, îl învârti prin aer şi dup ce spuse:
— Şi-am isp şit şi am pl tit cu vârf şi îndesat pentru ce am f cut! se
apuc s m nânce.
Înfuleca urât şi toate mişc rile lui erau stângace, g l gioase şi lacome.
De când îl v zusem mâncând în mlaştini, îi mai c zuser câ iva din i; şi când
plimba îmbuc tura prin gur şi r sucea capul într-o parte ca s prind mâncarea
între doi col i puternici din fa , ar ta chiar ca un câine b trân înfometat.
Dac aş fi avut poft de mâncare la începutul mesei, cu siguran c aş
fi pierdut-o, v zându-l pe el cum m nânc şi aş fi stat — aşa cum st team şi
acum — cuprins de o scârb f r seam n fa de el şi uitându-m încruntat la
fa a de mas .
— Sunt un mânc cios f r pereche, m i b iete, spuse el în chip de
scuz , dup ce sfârşi masa, dar aşa am fost de când m ştiu. Poate c dac , de
felul meu, aş fi fost mai pu in mânc u, aş fi intrat în mai pu ine buclucuri. La

214
fel şi cu fumatul. Când am intrat p stor cu simbrie, la început, acolo, pe t râmul
cel lalt, cred c aş fi înnebunit de triste e şi aş fi ajuns ca o oaie "melalcolic "
dac nu m-aş fi mângâiat cu fumatul.
Şi, spunând aceste vorbe, se scul de la mas , îşi vârî mâna în haina lui
de marinar şi scoase din buzunar o pip scurt şi neagr şi o mân de tutun din
cel care se numeşte “Cap de negru". Dup ce-şi umplu luleaua, puse înapoi
restul de tutun, ca şi cum buzunarul lui ar fi fost un sertar. Apoi, apuc cu
cleştele un t ciune aprins din c min şi-şi aprinse luleaua şi, pe urm , începu s
se plimbe pe covoraşul din fa a c minului cu spatele la foc, îndeletnicindu-se cu
ocupa ia lui cea mai pl cut , aceea de a-şi întinde mâinile spre mine.
— sta este, spuse el leg nându-mi mâinile în sus şi în jos, în timp ce
tr gea din lulea, sta este gentleman-ul pe care l-am f cut eu! Un gentleman
adev rat! Îmi face bine s m uit la tine, Pip. Tot ce doresc e s stau aici şi s
m tine!
Îmi desprinsei mâinile cât putui mai curând şi-mi d dui seama c
începusem s chibzuiesc asupra situa iei mele. Când auzeam glasul lui r guşit şi
m uitam la capul lui pleşuv cu p r cenuşiu de o parte şi de alta, în elegeam cât
erau de grele lan urile care m legau.
— Nu vreau s -l v d pe domnişorul meu umblând prin noroiul de pe
strad . Pe ghetele lui nu trebuie s se vad noroi. Domnişorul meu trebuie s
aib cai. Da, Pip! Cai de c l rie şi cai de tr sur şi cai de c l rie şi de tr sur
pentru slugile lui. Ce adic , coloniştii s aib cai (şi înc de soi, Dumnezeule!)
şi domnişorul meu din Londra s nu aib ? Nu, nu. N-o s mai purt m ghete
murdare de noroi, Pip, nu-i aşa? Or s vad coloniştii!
Scoase din buzunar un portofel care cr pa de plin ce era şi lovi cu el în
mas .
— În portofelul sta, m i b iete, sunt hârtii care merit cheltuite. Ale
tale sunt. Tot ce am e al t u. S nu- i fie team . Am venit în ar ca s v d cum
cheltuieşte domnişorul meu banii mei ca un adev rat domnişor. Asta-i pl cerea
mea. Pl cerea mea e s -1 v d cum cheltuieşte. Şi naiba s v ia pe to i! Se
r suci din c lcâie, uitându-se prin odaie şi pocni cu putere din degete. Pe to i s
v ia naiba, de la judec torul cel cu peruca-n cap pân la colonistul care ridic
praful în drum; fiindc o s v ar t un gentleman mai grozav decât voi to i la un
loc!
— Opreşte-te, spusei eu, înnebunit de team şi de sil , vreau s - i
vorbesc. Vreau s ştiu ce avem de f cut. Vreau s ştiu cum te po i feri de
primejdie cât vrei s stai aici şi ce planuri ai.
— Uit -te, m i Pip, spuse el punându-mi mâna pe umeri, cu mişc ri
potolite şi supuse. Mai întâi, uite ce este, mi-am ieşit din fire, adineauri. Ce-am
spus a fost urât, da, aşa a fost urât. Uit -te, Pip, iart -m ! Nu vreau s m mai
port urât.
— Mai întâi, urmai eu, mârâind, ce m suri de prevedere se pot lua, ca
s nu fii recunoscut şi prins.
— Nu, b iete, spuse el cu acelaşi glas ca şi adineauri, asta nu vine întâi.
Mai întâi s vorbim despre ce-i urât. Nu m-am c znit atâ ia ani s fac un
gentleman, f r s ştiu ce i se cuvine şi lui. Uite, Pip, m-am purtat urât. Da,
urât. Iart -m , b iete.
Era caraghios şi dezgust tor în acelaşi timp, ceea ce m f cu s

215
izbucnesc într-un râs ciudat şi s -i r spund:
—Te-am iertat. Pentru numele lui Dumnezeu, s nu mai pierdem
timpul.
— Da, dar vezi tu, se înc p âna el. Eu, m i b iete, n-am venit de
departe ca s m port urât. Acum, zi mai departe, b iete. Spuneai...
— Cum ai de gând s te p zeşti de primejdiile care te pândesc?
— P i, b iete, nu-i chiar aşa de mare primejdia. F r s -mi fi spus
nimeni, eu ştiu c primejdia nu-i aşa grozav . E Jaggers şi e Wemmick şi eşti
tu. Altcineva cine s m mai cunoasc ?
— Nu exist nimeni care te-ar putea recunoaşte pe strad ? întrebai eu.
— P i, r spunse el, nu prea. Dar n-am de gând s dau sfoar în ar prin
ziare c domnul M.A. s-a reîntors şi apoi au trecut atâ ia ani, cui i-ar mai folosi,
dac m-ar denun a? Dar uite, m i Pip. Dac primejdia ar fi fost de cincizeci de
ori mai mare, tot aş fi venit s te v d; bag de seam , tot aş fi venit.
— Şi cât timp vrei s mai r mâi?
— Cât timp? spuse el, sco ându-şi luleaua lui cea neagr din gur şi, în
timp ce se uita la mine, falca de jos îi atârna.
— Nu m mai întorc. Am venit pentru totdeauna.
— Şi unde ai s locuieşti? întrebai eu. Ce-i de f cut cu dumneata? Unde
ai s fii în siguran ?
— M i b iete, r spunse el, cu bani se pot cump ra peruci şi pudr de
pus în p r şi ochelari şi haine negre şi pantaloni scur i şi tot ce vrei. Au mai
f cut şi al ii din astea şi au sc pat de primejdie; şi ce-au mai f cut şi al ii, pot
face şi eu. Şi dac -i vorba cum şi unde s stau, p i spune şi tu ce p rere ai.
— Acum î i vine uşor s vorbeşti, spusei eu, dar asear , n-ai glumit
când ai spus c te pândeşte moartea.
— Şi acum spun c m pândeşte moartea, spuse el, punându-şi luleaua
înapoi în gur ; şi înc moartea cu frânghia, în drumul mare, nu departe de aici;
în elege c e serios din cale afar . Dar acum am f cut-o. Aici sunt. S m întorc
ar fi tot aşa r u, ba mai r u decât s stau pe loc. Şi apoi, Pip, aici pentru c de
atâta amar de ani doresc s fiu cu tine.
Şi dac vine vorba de îndr zneal , acum sunt pas re b trân şi am
încercat tot soiul de curse de când mi-au crescut aripile şi nu mi-e fric s m
coco pe înc o sperietoare. Dac moartea se ascunde în sperietoare, atâta
pagub ; şi n-are decât s ias la lumin ca s-o înfrunt şi atunci o s cred în
moarte, dar, înainte, nu. Şi acum mai las -m s m uit pu in la domnişorul
meu.
Şi iar şi m lu de mâini şi m m sur cu un aer admirativ de
proprietar, fumându-şi pipa cu încântare.
Îmi d dui seama c nu aveam altceva mai bun de f cut decât s -i fac
rost de o cas liniştit în apropiere, unde s locuiasc de îndat ce se va
întoarce Herbert, pe care-1 aşteptam într-o zi sau dou . Era limpede c eram
nevoit s -i încredin ez lui Herbert taina, chiar dac nu m-aş fi gândit la uşurarea
f r margini, care m-ar fi cuprins dup împ rt şirea acestui secret. Dar lucrul
nu era tot atât de limpede în mintea domnului Provis (m hot râsem s -i spun
pe numele acesta), care îşi amân consim mântul în ceea ce priveşte
înştiin area lui Herbert, pân dup ce-1 va fi v zut şi va fi fost pl cut
impresionat de înf işarea lui.

216
— Şi chiar şi atunci, m i b iete, spuse el sco ând din buzunar o
Evanghelie mic , neagr , soioas şi încuiat cu cheie, o s -1 punem s jure.
Dac aş spune c înfricoş torul meu binef c tor purta c rticica aceea
neagr , în buzunar, numai ca s pun oamenii s jure pe ea, în caz de nevoie, aş
spune un lucru de care nu m-am încredin at niciodat , dar pot totuşi s spun c ,
eu nu l-am v zut niciodat folosind-o în alt chip. Cartea ar ta ca şi cum ar fi
fost furat din vreun tribunal şi poate c ceea ce ştia el despre trecutul c r ii
împreun cu experien a lui personal în aceast direc ie, îl f ceau s se bizuie
pe puterea ei asem n toare cu o vraj sau cu un descântec legal. Când l-am
v zut pentru prima oar cum scoate cartea din buzunar, mi-am amintit cum m
pusese s jur c nu-1 voi tr da, odat demult, în cimitir şi cum se fug rise pe el
însuşi, în ajun, întov r şindu-şi hot rârile luate în singur tate cu jur minte.
Deoarece era îmbr cat într-o hain marin reasc de lucru care-1 f cea
s semene cu un om care vinde papagali şi ig ri, începui s discut cu el despre
hainele pe care le va purta. Avea o încredere nem rginit în virtu ile unui
costum cu pantaloni scur i şi îşi schi ase în minte o hain , care l-ar fi f cut s
semene fie cu un decan, fie cu un dentist. Cu mare greutate l-am convins s -şi
aleag un costum care s -1 fac semene mai curând cu un fermier chiabur şi am
hot rât s -şi tund p rul scurt s şi-1 pudreze pu in. Apoi, deoarece nu d duse
înc ochii cu sp l toreas şi cu nepoat -sa, hot râr m s se fereasc de ele pân
ce va avea loc schimbarea.
Pare un lucru foarte uşor s iei astfel de prevederi; dar în starea de
z p ceal , ca s nu zic de nebunie, în care m aflam, totul dur atât de mult
încât nu am izbutit s ies din cas decât pe la ora dou sau trei dup -amiaz ,
pentru a da curs hot rârilor luate. El trebuia s stea închis în odaie pân la
întoarcerea mea şi nu avea voie, pentru nimic în lume, s deschid uşa.
Deoarece, dup câte ştiam eu, în Essex Street se afla o cas
respectabil , a c rei fa ad era îndreptat spre Temple, cas care se vedea de la
ferestrele locuin ei mele, m îndreptai, mai întâi de toate, într-acolo şi am avut
norocul s închiriez etajul al doilea pentru domnul Provis. Apoi, am pornit din
pr v lie în pr v lie, ca s fac cump r turile trebuincioase pentru schimbarea
înf iş rii lui. Dup ce şi aceast treab a fost ispr vit , îmi îndreptai paşii spre
Little Britain, pentru dezlegarea unor probleme care m priveau numai pe mine.
Domnul Jaggers şedea la biroul lui, dar, când m v zu intrând, se ridic
numaidecât şi se aşez în fa a mea.
— Acum, Pip, spuse el, fii prev z tor.
— Voi fi, domnule Jaggers, r spunsei eu. C ci, pe drum, m gândisem
bine la cele ce aveam de spus.
— Nu te tr da pe tine, spuse domnul Jaggers, şi ai grij s nu tr dezi pe
nimeni. în elegi? Pe nimeni. S nu-mi spui nimic. Nu vreau s ştiu nimic. Nu
sunt curios. Bineîn eles c mi-am dat seama c el ştia de venirea omului.
—Domnule Jaggers, spusei eu, vreau numai s m asigur c ceea ce mi
s-a spus este adev rat. Nu prea trag n dejde c nu-i adev rat, dar, totuşi, îmi
pot îng dui s controlez.
Domnul Jaggers d du din cap:
— Cum ai zis, "mi s-a spus" sau "am auzit"? m întreb el, aplecându-şi
capul într-o parte, f r s se uite la mine; st tea cu ochii în podea, de parc ar fi
ascultat ceva. "Mi s-a spus" presupune o comunica ie verbal . Nu po i fi în

217
comunica ie verbal cu un om din New South Wales, nu-i aşa?
— Vreau s spun "am aflat", domnule Jaggers.
— Bine.
— Am aflat de la un om cu numele de Abel Magwitch c el este
binef c torul care s-a ascuns atâta timp de mine.
— Da, acesta este omul, spuse domnul Jaggers, din New South Wales.
— Şi numai el? întrebai eu.
— Numai el, r spunse domnul Jaggers.
— Nu sunt atât de nebun, domnule Jaggers, încât s v socotesc pe
dumneavoastr r spunz tor de greşelile şi de concluziile mele greşite, dar
întotdeauna mi-am închipuit c e domnişoara Havisham.
— Dup cum spui şi tu, Pip, afirm domnul Jaggers, ridicându-şi ochii
lui reci spre mine şi muşcându-şi ar t torul, eu nu sunt r spunz tor de toate
acestea.
— Şi, totuşi, p rea atât de probabil, m ap rai eu cu inima zdrobit .
— Nici urm de dovad , Pip, spuse domnul Jaggers cl tinând din cap şi
strângându-şi poalele hainei. Nu trebuie s judeci lucrurile dup aparen e, ci
numai dup dovezi. Nu exist regul mai bun .
— Nu mai am nimic de spus, f cui eu oftând, dup ce t cusem câteva
clipe. Am verificat ceea ce am aflat şi asta-i tot.
— Acum când, în sfârşit, Magwitch, din New South Wales, i s-a
dezv luit, spuse domnul Jaggers, în elegi cât de precis m-am inut întotdeauna
de fapte, în tot timpul leg turilor dintre noi. Niciodat nu m-am îndep rtat nici
cu un pas de linia precis a faptelor. Î i dai seama de asta?
— Îmi dau seama, domnule Jaggers.
— L-am înştiin at pe Magwich, în New South Wales, c nu trebuie s -şi
fac probleme în privin a corectitudinii mele. Şi i-am pus şi o alt condi ie. Mi
s-a p rut c -mi d dea s în eleg, în scrisorile lui scrise pe ocolite, c are de
gând s vin s te vad , aici, în Anglia. I-am spus c nu mai vreau s aud de
asta; c ci fiind expatriat pentru tot restul vie ii, revenirea lui în aceast ar ar
fi o fapt criminal , care 1-ar expune la pedeapsa suprem . I-am impus lui
Magwitch aceast condi ie, spuse domnul Jaggers privindu-m aspru. I-am scris
la New South Wales. Desigur c s-a c l uzit dup spusele mele.
—Desigur, spusei eu.
—Am fost informat de Wemmick, urm domnul Jaggers cu aceeaşi
privire aspr , c a primit o scrisoare, datat la Portsmouth, de la un colonist cu
numele de Purvis sau...
— Sau Provis, propusei eu.
— Sau Provis, mul umesc, Pip. Poate chiar Provis? Te pomeneşti c ştii
c e Provis.
— Da, spusei eu.
— Deci, ştii c e Provis. O scrisoare datat la Portsmouth de la un
colonist cu numele de Provis, care cerea am nunte cu privire la adresa ta pentru
Magwitch. Wemmick i-a trimis am nuntele, dup cum în eleg eu, tot prin poşt .
Pesemne c prin Provis ai primit l muririle lui Magwitch din New South Wales.
— Da, prin Provis, r spunsei eu.
— La revedere, Pip, spuse domnul Jaggers întinzându-i mâna, m-a
bucurat s te v d. Dac îi scrii lui Magwitch din New South Wales sau dac îi

218
trimi i veşti prin Provis, spune-i, te rog, c toate am nuntele şi chitan ele
nesfârşitei noastre socoteli î i vor fi trimise ie, împreun cu diferen a de bani,
fiindc mai exist o diferen de bani. La revedere, Pip!
Ne strânser m mâinile şi el m privi cu asprime, pân când ieşii din
camer . Trecusem de uş şi el tot m mai privea aspru, în timp ce busturile de
pe raft parc încercau s -şi deschid pleoapele şi s m împroaşte cu cuvintele
"Ce om!" aruncate din gâtlejurile lor umflate.
Wemmick plecase şi, chiar dac ar fi fost la pupitrul lui, tot nu m-ar fi
putut ajuta în nici un chip. M dusei de-a dreptul la Temple, unde îl g sii pe
înfricoş torul Provis bând vin cu ap şi fumând tutun "cap de negru", în deplin
siguran .
În ziua urm toare, toate hainele pe care le cump rasem au fost trimise
acas şi omul se îmbr c imediat cu ele. Tot ce punea pe el, îi venea mai prost
(aşa cel pu in mi se p rea mie în am r ciunea mea), decât ceea ce purtase
înainte. Dup p rerea mea, era un om în el care î i lua orice n dejde de a-1
deghiza. Cu cât mai mult îl g team, cu cât îl îmbr cam mai elegant, sem na mai
bine cu fugarul b tut de vânturi din ara mlaştinilor. Pesemne c aceast p rere
a min ii mele neliniştite se datora faptului c fa a şi felul lui de a-fi de
odinioar îmi deveneau din ce în ce mai familiare; şi mi se p rea, de asemenea,
c - i târa un picior ca şi cum tot ar mai fi tras o greutate dup el şi c omul era
puşc riaş din cap pân în picioare. Puşc riaş în toate Fibrele fiin ei sale.
În afar de aceasta, amprenta vie ii singuratice pe care o dusese în
cocioab nu se stinsese nici ea şi îi d dea un aer s lbatic pe care nici o hain nu
izbutea s -1 domoleasc ; trebuie s mai ad ug m înrâurirea vie ii stigmatizate
pe care o dusese printre semenii lui şi, mai presus de toare, conştiin a c acum
trebuia s se p zeasc şi s se ascund . În felul cum se aşeza sau st tea în
picioare, cum mânca şi bea, felul cum chibzuia, cu o expresie chinuit şi cu
capul între umeri, cum îşi scotea din buzunar cu itul cu mâner de os, îl ştergea
de picior şi apoi îşi t ia mâncarea, în felul în care ducea paharele şi ceşti le la
gur , ca şi cum ar fi nişte ulcele sau cum despica o felie din bucata de pâine şi o
înmuia în sos învârtind-o de jur împrejurul farfuriei, ca şi cum ar fi vrut s se
bucure cât mai mult de por ia de mâncare, în felul în care îşi ştergea apoi
mâinile de pâine şi o înghi ea, în toate aceste gesturi şi în nenum rate alte mici
împrejur ri care se iveau zilnic, în fiecare clip , era ocnaş, criminal, rob, f r
nici un fel de îndoial .
Fusese ideea lui s poarte o umbr de pudr în p r şi eu încuviin ai,
dup ce îns m opusei în ceea ce priveşte pantalonii scur i. Dar nu pot s
asem n efectul pudrei pe capul lui, decât cu efectul pe care-1 face fardul pe fa a
unui mort; tot ce era de dorit s r mân ascuns în el str b tea stratul acela
sub ire de fard şi p rea c izbucneşte str lucind în v zul tuturor. Renun ar m
numaidecât la pudr şi omul r maşe cu p rul lui c runt t iat scurt.
Cuvintele nu pot zugr vi sentimentul misterului pe care omul acesta îl
stârnea în mine. Uneori, seara, când a ipea strângând bra ele fotoliului cu
mâinile lui noduroase şi cu capul lui pleşuv şi tatuat de zbârcituri adânci,
înfundat în piept, m uitam la el, întrebându-m care vor fi fost faptele lui şi
împov rându-1 cu toate crimele din lume, pân când m cuprindea o dorin
nebun de a s ri de pe scaun şi de a fugi de el. Într-atât creştea groaza mea cu
fiecare ceas care trecea, încât cred c , chinuit de atâtea obsesii cum eram, m-aş
fi l sat târât de aceast pornire, în ciuda tuturor binefacerilor cu care m
copleşise, în ciuda primejdiei în care se afla, dac n-aş fi ştiut c Herbert

219
trebuia s se întoarc în curând. O dat , în miezul nop ii, am s rit din pat şi am
început s m îmbrac cu hainele cele mai proaste, cu gândul de a-1 l sa acolo
împreun cu toate lucrurile care-mi apar ineau şi s m înrolez ca soldat în
armata Indiei.
M îndoiesc c o stafie m-ar fi înfricoşat mai tare, chiar şi în od ile
acelea p r site, chiar şi în serile şi nop ile acelea lungi, când vântul vuia şi
ploaia r p ia. O stafie n-ar fi putut s fie prins şi spânzurat din pricina mea şi
gândul c ar fi putut s fie şi groaza c va fi, îmi m reau spaima. Când nu
dormea şi nici nu f cea un fel de pasien e foarte complicate cu nişte c r i
zdren uite de joc — un fel de pasien e cum nu mai v zusem niciodat pân
atunci şi nici n-am mai v zut de atunci, însemnând punctele cu nişte semne de
cu it pe mas — când, dup cum spuneam, nu era prins de nici una dintre aceste
îndeletniciri, m ruga s -i citesc: "Limbi str ine, m i b iete!" În timp ce eu m
supuneam, el se uita la mine, m surându-m cu un aer de director de expozi ie
şi eu îl vedeam, printre degetele mâinii cu care îmi umbream fa a, poftind cu
gesturi de pantomim pân şi mobilele din cas s observe dib cia mea.
Studentul necucernic din poveste, urm rit de f ptura monstruoas pe care o
pl smuise, nu era mai nenorocit decât mine care eram urm rit de f ptura care
m pl smuise pe mine şi m feream de ea cu atât mai mult sil , cu cât ea m
admira şi m îndr gea mai tare.
Îmi dau seama c descriu toate acestea, ca şi cum ar fi durat un an
întreg. De fapt n-au durat decât cinci zile. Aşteptându-1 în fiecare clip pe
Herbert, nu îndr zneam s ies din cas , decât când îl scoteam pe Provis la aer,
seara, dup ce se întuneca. În cele din urm , tot într-o sear , dup mas , când
tocmai a ipisem sfârşit de osteneal — c ci nop ile îmi erau tulburate şi odihna
z d rnicit de vise însp imânt toare — m trezir paşii aceia bineveni i. Provis,
care a ipise şi el, tres ri la zgomotul pe care-1 f cui eu şi, într-o clip , v zui
cu itul str lucind în mâna lui.
— Fii liniştit! E Herbert! spusei eu. Şi Herbert intr buzna pe uş , cu
prospe imea celor şase sute de mile str b tute în Fran a, pe obrajii lui.
— Handel, dragul meu, ce faci şi iar ce faci şi iar ce faci? Parc am
plecat de un an! Pesemne c aşa s-a întâmplat, fiindc ai sl bit şi eşti galben la
fa ! Handel, da... M scuza i, v rog.
Se opri din galopul de cuvinte şi din strângerea de mân , c ci îl v zuse
pe Provis. Acesta îl privea int , punându-şi cu itul la loc şi bâjbâind prin
buzunare dup altceva.
— Herbert, dragul meu — spusei eu, închizând amândou uşile, în timp
ce Herbert se uita nedumerit — s-a întâmplat ceva foarte ciudat. Acesta este...
un oaspete de-al meu.
— Foarte bine, b iete! spuse Provis, f când un pas înainte cu c rticica
cea neagr şi ferecat în mân , apoi se adres lui Herbert
— Ia-o în mâna dreapt . Dumnezeu s te tr zneasc dac ai s - i calci
vreodat jur mântul. S rut-o!
— F cum vrea el, îi spusei eu lui Herbert. Aşa c Herbert se supuse,
uitându-se la mine cu nedumerire şi mirare prieteneasc , iar Provis spuse,
strângându-i numaidecât mâna:
— Acum ai jurat, ştii? Şi s nu m crezi niciodat pe cuvânt, dac Pip
n-o s se poarte ca un gentleman cu dumneata!

220
XLI

În zadar aş încerca s descriu mirarea şi neliniştea lui Herbert când el,


cu mine şi cu Provis ne aşezar m în fa a locului, iar eu i-am împ rt şit taina.
Ajunge s v spun c vedeam sim mintele mele zugr vite pe fa a lui Herbert
şi, printre ele, sila mea fa de omul care îmi f cuse atâta bine.
Numai aerul de triumf de pe fa a omului, în timp ce eu povesteam, ar fi
fost de ajuns ca s ne îndep rteze de el, dac l-ar mai fi existat şi alte motive.
C ci, în afar de conştiin a sup r toare de a se fi purtat odat "urât", de când
sosise — fapt asupra c ruia îi inu lui Herbert un discurs întreg, de îndat ce eu
am sfârşit cu dezv luirea tainei — omul nu-şi d dea seama c s-ar fi putut s nu
fiu chiar atât de încântat ca soartea mea.
Când se l uda c f cuse un gentleman din mine şi c venise s vad
cum jucam rolul acesta, pe socoteala averii lui nem surate, o f cea şi de dragul
meu, nu numai de al lui. Şi mintea lui ajunsese la concluzia nestr mutat c
aceast laud era nespus de pl cut pentru amândoi şi c amândoi trebuia s
fim foarte mândri de cele întâmplate.
— Cu toate c , vezi dumneata, îi spunea el lui Herbert, dup ce
perorase câtva timp, îmi dau foarte bine seama c , o dat , timp de câteva
minute, m-am purtat urât. I-am şi spus lui Pip c ştiu c m-am purtat urât. Dar
nu v nec ji i, c doar nu l-am f cut eu pe Pip gentleman şi nici n-o s fac Pip
un gentleman din dumneata, f r ca eu s ştiu cum se cuvine s m port cu voi.
M i b iete şi dumneata, prietenul lui Pip, s şti i c-o s -mi pun o botni . C
doar i-am şi pus botni de când mi-am dat în petic şi acum am botni şi am s-o
port mereu.
Herbert spuse:
— Desigur, dar vorba aceasta nu p rea s -l mângâie deloc, c ci ar ta,
s racul, nedumerit şi am rât. De abia aşteptam ca omul s se duc acas şi s ne
lase singuri; dar pesemne c el nu se îndura s ne p r seasc şi r mase cu noi
pân târziu. Era trecut de miezul nop ii, când m dusei cu el pân în Essex
Street şi-l l sai, în deplin siguran , în fa a por ii casei lui. Şi când uşa se
închise dup el, mi se p ru c tr iesc prima clip de uşurare, din noaptea sosirii
lui.
Fiindc nu puteam s scap de amintirea nepl cut a omului de pe sc ri,
m uitam în jurul meu când ieşeam la plimbare cu oaspetele meu, pe întuneric
şi când m întoarceam cu el acas ; de data aceasta f cui la fel. Şi, pentru c
într-un oraş mare e greu s scapi de b nuiala c eşti urm rit, atunci când te
sim i cu musca pe c ciul , nu puteam s cred c oamenii pe care-i vedeam nu se
sinchiseau de mişc rile mele. Pu inii trec tori din seara aceea îşi vedeau de
drumul lor şi strada era pustie, când m întorsei în Temple. Nimeni nu ieşise pe
poart împreun cu noi şi nimeni nu intr împreun cu mine. Când trecui pe
lâng fântân , v zui ferestrele din spatele casei lui Provis luminate str lucitor
şi, oprindu-m pentru câteva clipe în pragul casei unde locuiam eu, înainte de a
sui scara, v zui c Garden Court era la fel de liniştit şi de pustiu ca şi scara
casei mele pe care aveam s o urc câteva clipe mai târziu.
Herbert m primi cu bra ele deschise şi niciodat pân atunci nu

221
sim isem, ca în seara aceea, ce binecuvântare e s ai un prieten. Dup ce îmi
spuse câteva cuvinte în elepte de îmb rb tare, ne aşezar m ca s studiem
chestiunea. Ce era de f cut?
Scaunul pe care şezuse Provis se afla în acelaşi loc de dinainte; c ci am
uitat s v spun c omul avea un fel nehot rât de a se mişca prin cas , de parc
ar fi fost la cazarm şi un fel special de a-şi scoate luleaua, tutunul "cap de
negru", pachetul de c r i de joc, cu itul şi toate celelalte din buzunare, ca şi
cum aceast serie de mişc ri ar fi fost însemnat undeva pe o tabl . Herbert,
cum v spun, se aşez pe scaunul unde şezuse Provis, dar în clipa urm toare
s ri în sus, împinse scaunul la o parte şi-şi lu altul. Dup aceea, nici nu mai
era nevoie s -mi spun c prinsese sil de binef c torul meu şi nici eu nu mai
aveam nevoie s -i m rturisesc cele ce sim eam. M rturisirile acestea ni le
f cur m, f r s rostim nici o silab .
- Ce anume, îi spusei eu lui Herbert, dup ce acesta se sim i în siguran
pe cel lalt scaun, ce anume e de f cut?
- Dragul meu Handel, r spunse el cu capul în mâini, sunt prea uluit ca s
mai pot gândi.
- Aşa eram şi eu, Herbert, când am primit prima lovitur . Totuşi,
trebuie s fac ceva. El e gata s se arunce în noi cheltuieli: cai, tr suri şi alte
nebunii costisitoare. Trebuie s fie oprit într-un fel.
- Vrei s spui c nu po i primi...
- Cum aş putea? izbucni eu, c ci Herbert se oprise. Gândeşte-te cum
arat ! Uit -te la el!
Pe amândoi ne trecu, f r s vrem, un fior.
- Şi, totuşi, din p cate, adev rul e c omul se simte legat de mine,
puternic legat de mine. Ce soart !
- S rmanul meu Handel! spuse Herbert.
- Şi apoi, gândeşte-te, spusei eu, cât îi datorez chiar dac m opresc aici
şi nu mai iau nici un ban de la el! Şi, pe urm , sunt atât de încurcat în datorii,
tare încurcat, mai ales acum c nu mai am nici o speran şi nu sunt preg tit
pentru nici o meserie şi nici nu sunt în stare s fac ceva!
- Las , las ! protest Herbert. Nu spune c nu eşti în stare de nimic.
- Dar de ce sunt în stare? Ştiu numai un singur lucru de care aş fi în
stare şi anume s m înrolez în armat . Şi aş fi plecat dinainte, drag Herbert,
dar voiam s ştiu mai întâi sfatul unui prieten drag.
Desigur c aici, m p r si curajul şi desigur c Herbert îmi prinse mâna
într-o strângere cald şi se pref cu c nu observ nimic.
- În orice caz, drag Handel, spuse el îndat dup aceea, n-are nici un
rost s te înrolezi. Chiar dac te-ai lipsi de aici înainte de binefacerile şi de
favorurile acestea, cred c ai face-o cu n dejdea de a- i pl ti, într-o zi, toate
datoriile. Dac te înrolezi în armat , n dejdea nu-i prea mare. Şi apoi,
n-are rost. Te-ai sim i de o mie de ori mai bine, dac ai lucra în afacerea lui
Clarriker, aşa mic cum e. Ştii, eu îmi dau silin a s devin asociatul lui.
S rmanul b iat! Nu prea b nuia el cu ai cui bani!
- Dar mai e ceva, spuse Herbert. Omul acesta neştiutor este un om
hot rât, ca orice om pe care-l urm reşte de mult o idee fix . Mai mult decât
atât, mie mi se pare (poate c -l judec greşit) c e un om îndârjit şi fioros din
fire.

222
— Ştiu c este, r spunsei eu. S - i spun ce dovad am. Şi i-am spus,
ceea ce am mai spus o dat în povestirea mea, întâlnirea cu cel lalt ocnaş.
— Vezi, spuse Herbert. Ia gândeşte-te pu in! Omul vine încoace,
primejduindu-şi via a, ca s -şi îndeplineasc gândul care-l urm rea. În clipa în
care-şi vede inta atins , dup atâta munc şi aşteptare, îi tragi p mântul de sub
picioare, îi z d rniceşti gândul şi faci ca tot câştigul lui de pân acum s i se
par lipsit de valoare. Crezi c , în halul sta de dezam gire, n-ar fi în stare s
fac orice?
— Mi-am dat seama de asta Herbert, pân şi în vis. Ştiu aceasta, din
seara nenorocit a sosirii lui. Nimic nu mi s-a p rut mai limpede decât c se va
l sa prins.
— Atunci po i fi sigur, spuse Herbert, c exist aceast primejdie. Alt
putere nu are asupra ta, cât timp r mâne în Anglia şi, dac -l p r seşti, nebunia
aceasta va fi primul lui pas.
— Eram atât de cuprins de groaz la gândul acesta, care m ap sa de la
începutul începuturilor şi a c rui împlinire m-ar fi f cut s m socotesc
întrucâtva ucigaşul lui, încât n-am mai putut sta locului şi am început s m
plimb încoace şi încolo. I-am spus lui Herbert c , chiar dac Provis ar fi
recunoscut şi prins, în ciuda voin ei lui, tot m-aş sim i nenorocit, gândindu-m
c eu sunt de vin , deşi f r s vreau. Da, m car c m sim eam atât de
nenorocit, fiindc îl vedeam în libertate şi în preajma mea, m car c mi-ar f cut
mai bine s lucrez la fier rie toat via a decât s ajung aici!
Dar nu avea rost s ne dep rt m de întrebare: "Ce e de f cut?"
— Primul şi singurul lucru pe care-l putem face, spuse Herbert, este s
scoatem din Anglia. Trebuie s -l înso eşti tu şi poate c aşa se va l sa convins
s plece.
— Dar oriunde l-aş duce, l-aş putea împiedica oare s se întoarc ?
— Drag Handel, nu e limpede c aici, cu Newgate în strada de al turi,
e mult mai primejdios s -i spui ce gândeşti şi s -l sco i din min i decât dac
te-ai afla în alt parte? Acum, dac am putea numai s g sim un motiv de
plecare, fie în existen a celuilalt ocnaş, fie în orice alt întâmplare din via a lui.
— Şi înc ceva! spusei eu, oprindu-m în fa a lui Herbert, ca mâinile
desf cute, ca şi cum toat dezn dejdea mea s-ar fi aflat în ele. Nu ştiu nimic
despre via a lui. Aproape c am înnebunit, stând aici o noapte întreag şi
v zându-l atât de legat de bucuriile şi nenorocirile mele, f r s ştiu mai mult
despre el decât c e p c tosul acela nenorocit care m-a însp imântat timp de
dou zile în copil rie!
Herbert se scul , m lu de bra şi ne plimbar m amândoi încet prin
odaie, cu ochii la covor.
— Handel, spuse Herbert oprindu-se, eşti sigur c nu te mai po i bucura
de nici o binefacere din partea lui. Eşti sigur?
— Sigur de tot. Şi tu ai fi sigur, dac ai fi în locul meu.
— Şi eşti sigur c trebuie s-o rupi cu el?
— Herbert, m mai po i întreba?
—Dar totuşi ai, trebuie s ai dragoste pentru via a pe care el şi-a
primejduit-o din pricina ta, pentru via a pe care trebuie s -l împiedici, dac se
mai poate, s şi-o pr p deasc . Aşa c trebuie s -l sco i din Anglia, înainte de a
mişca un deget pentru a te scoate pe tine din încurc tur . Dup aceea,

223
ieşi din încurc tur , pentru numele lui Dumnezeu, şi o s ne descurc m
împreun , m i b iete.
Era o mângâiere pentru mine s strâng mâna lui Herbert dup aceste
cuvinte şi s ne plimb m mai departe prin odaie, f r s fi hot rât nimic
altceva.
— Şi acum, spusei eu, cu privire la felul cum pot afla câte ceva despre
povestea lui. Trebuie s -l întreb pur şi simplu.
— Da, întreab -l, spuse Herbert, mâine diminea , la mas .
C ci omul spusese, când îşi luase r mas bun de la Herbert, c va lua
gustarea de diminea împreun cu noi.
Dup ce f cur m acest plan, ne duser m la culcare. În noaptea aceea
m-au chinuit visele cele mai groaznice şi m-am trezit neodihnit. M cuprinse
din nou teama pe care o pierdusem în timpul nop ii şi anume c omul fusese
arestat ca deportat fugit din surghiun. Şi, dup , ce m-am trezit, nu m-am mai
putut elibera de teama aceasta.
Omul veni la ora hot rât , îşi scoase cu itul din buzunar şi se aşez la
mas . Era plin de planuri pentru "gentlemanul lui care trebuia s fie f r cusur,
ca un adev rat gentleman" şi m gr bea s atac mai repede portofelul pe care
mi-1 l sase. Socotea casa în care locuiam drept o locuin provizorie şi m
sf tuia s caut "un col mai elegant" lâng Hyde Park, unde s poat avea şi el
"un culcuş". Dup ce sfârşi cu mâncarea şi-şi şterse cu itul de pantaloni, îi
spusei f r nici un cuvânt de introducere:
— Asear , dup ce ai plecat, i-am povestit prietenului meu despre cum
te-au g sit solda ii luptându-te, în mlaştini. Ştii când? i-aminteşti?
— Dac mi-amintesc! spuse el. Te cred!
— Am vrea s ştim şi noi câte ceva despre omul acela şi despre
dumneata. E nefiresc s nu ştiu mai mult despre nici unul din voi şi, mai ales,
despre dumneata, decât am fost în stare s -i povestesc lui asear . Nu crezi c
momentul foarte potrivit ca s ne spui mai mult?
— Bine, spuse el dup pu in gândire. Ai jurat, prietene al lui Pip, ştii
doar?
— Sigur, r spunse Herbert.
— Jur mântul cuprinde şi ce v spun eu acum, st rui el. Tot ce spun.
— Aşa am şi în eles.
— Şi s nu uita i! Orice aş fi f cut, am isp şit şi am pl tit cu vârf şi
îndesat, st rui el din nou.
— Aşa s fie.
Îşi scoase pipa lui neagr şi era gata s-o umple cu tutun “cap de negru",
apoi, uitându-se la tutunul din mâna lui, i se p ru c i-ar putea încurca firul
povestirii. Puse tutunul la loc, îşi înfipse luleaua într-una din butonierele
hainei, îşi întinse câte o mân pe fiecare genunchi şi, dup ce arunc o privire
încruntat spre foc, îşi ridic ochii spre noi şi ne spuse cele ce urmeaz .

224
XLII

- M i b iete şi tu, prietenul lui Pip. N-am de gând s v spun via a mea
ca pe un cântec sau ca o poveste. Dar ca s-o fac scurt şi pe în elesul tuturor, o
s-o spun în câteva cuvinte englezeşti. Iar la închisoare şi iar afar din închisoare
şi iar la închisoare şi iar afar şi iar la închisoare şi iar afar . Acum şti i tot.
Cam asta-i via a mea, pân când m-au îmbarcat, dup ce Pip s-a purtat cu mine
ca un prieten.
De toate am p it, dar spânzurat n-am fost înc . Am fost inut sub cheie
ca un ceainic de argint. Ba m-au c rat aici, ba colo, ba m-au scos dintr-un oraş,
ba din altul şi m-au pus şi la stâlp şi m-au b tut cu biciul şi m-au chinuit şi
m-au fug rit. Nu mai ştiu unde m-am n scut. Când am început s judec cât de
cât, eram în Essex şi furam ridichi ca s am ce mânca. Mi-amintesc c -mi
plecase cineva din cas , nu ştiu cine, parc un tinichigiu şi c a luat focul cu el
şi m-a l sat în frig.
Ştiu c m cheam Magwitch şi c numele de botez mi-e Abel. Cum am
aflat? Aşa cum am aflat c p s rile din tufiş se cheam pi igoi, vr bii şi mierle.
M-aş fi gândit c poate e o minciun c m cheam aşa, dar fiindc am v zut c
numele p s rilor erau adev rate, m-am gândit c şi al meu tot adev rat o fi.
Dup câte-mi amintesc eu, nu era suflet de om care s -1 vad pe Abel
Magwitch care era tot atât de gol pe dinafar cum era şi pe din untru, f r s se
sperie de el şi s -1 fug reasc sau s -1 prind . Eram prins mereu, mereu, aşa c
am crescut mai mult sub cheie.
Aşa a fost, în timpul când eram un puşti zdren uit de i se f cea mil s
te ui i la mine (nu c m-aş fi uitat vreodat în oglind , c nu prea cunoşteam eu
multe case mobilate) şi aşa mi-a ieşit numele c -s înr it. sta-i unul înr it,
spuneau temnicerii oamenilor care vizitau închisoarea, ar tându-m pe mine;
b iatul sta mai mult prin închisori st . Şi oamenii se uitau la mine şi eu m
uitam la ei şi unii îmi m surau capul — mai bine mi-ar fi m surat stomacul —
şi al ii îmi d deau c r i pe care nu puteam s le citesc sau îmi ineau cuvânt ri
pe care nu le pricepeam. Tot îmi d deau zor s vorbesc. M i b iete şi tu,
prietenul lui Pip, nu v fie fric c-o s vorbesc urât.
Mai cu hoin real , mai cu cerşit, mai cu ho ii, mai lucrând câteodat ,
când apucam şi eu, m car c asta nu se întâmpla prea des, dup cum v
închipui i şi voi, dac v gândi i c nici voi n-a i fi fost prea bucuroşi s -mi
da i de lucru; ba eram vân tor pe ascuns, ba plugar, ni eluş c ru aş, ni eluş
negustor ambulant, ni eluş din toate meseriile astea neb noase şi care te bag în
încurc tur şi am ajuns şi eu b rbat. Un soldat dezertor, îmbr cat în zdren e,
m-a înv at s citesc, odat , într-un han de c l tori; şi un uriaş, care umbla din
sat în sat şi se isc lea în fa a oricui îi d dea un penny, m-a înv at s scriu. Pe
atunci nu eram urm rit chiar aşa ca acum, dar tot am stat destul sub lac t.
La cursele de cai din Epston — sunt peste dou zeci de de atunci — am
cunoscut un om, c ruia i-aş cr pa sc fârlia cu v traiul sta, aşa cum desfaci un
cleşte de rac, dac ar fi aici. Îl chema Compeyson. sta-i omul, m i b iete, pe
care-1 b team, acolo, în şan , aşa cum i-ai spus foarte bine prietenului t u,
asear , dup ce am plecat.
Compeyson sta f cea pe boierul şi fusese la un internat şi era foarte
înv at. Avea graiul dulce şi purt ri de gentleman. Era şi frumos pe deasupra. În

225
seara de dinainte de curs , l-am g sit într-o magherni de pe câmp, unde m
duceam şi eu. El şi înc vreo câ iva st teau la mese când am intrat eu şi
cârciumarul (care m cunoştea şi era glume din fire) m strig şi spuse: Cred
c sta-i omul de care ave i nevoie; adic eu.
Compeyson s-a uitat bine la mine şi eu m-am uitat la el. Avea un ceas
cu lan şi un inel, un ac în piept şi nişte haine foarte frumoase.
— Dup mutra ta, s-ar zice c nu prea eşti om norocos, îmi spuse
Compeyson.
— Da, st pâne, niciodat n-am fost prea norocos (tocmai ieşisem din
închisoarea Kingstone, unde m închiseser pentru vagabondaj. Nu c nu s-ar fi
putut s m fi închis şi pentru altceva, dar atunci aşa se întâmplase).
— Roata norocului se învârteşte, îmi zise Compeyson, poate c s-o
învârti şi a dumitale.
Eu îi spun:
— Sper s se întâmple aşa. E şi timpul.
— Ce ştii s faci? zise Compeyson.
— S m nânc şi s dorm, spun eu, dac g sesc ce.
Compeyson a râs, s-a uitat bine la mine, mi-a dat cinci şilingi şi mi-a dat
întâlnire pentru seara urm toare tot acolo.
În seara urm toare, m-am dus la Compeyson, tot acolo şi Compeyson
m-a f cut omul şi asociatul lui. Şi care crede i c era afacerea în care
Compeyson şi cu mine trebuia s fim asocia i? Treaba lui Compeyson era s
fac şarlatanii, s falsifice isc lituri, s pun în circula ie bani fura i şi lucruri
din astea. Treaba lui Compeyson era s fac tot soiul de potlog rii, apoi el se
sp la pe mâini de ele, se alegea cu câştigul şi l sa pe un altul s -i fac treaba.
Nu avea inim nici cât o piatr , era rece ca ghea a şi capul lui era capul
dracului, de care am mai vorbit o dat ast zi.
Mai era unul cu Compeyson, îi spunea Arthur, nu c ar fi fost botezat
aşa, dar aşa-1 porecliser m noi. Omul sta se îmboln vise de oftic şi era o
umbr , când te uitai la el. El şi cu Compeyson avuseser o încurc tur urât cu
o domnişoar bogat , cu câ iva ani în urm , şi f cuser o gr mad de bani, dar
Compeyson punea r m şaguri şi juca c r i şi cheltuia ca un rege. Aşa c Arthur
se pr p dea şi înc în s r cie şi toate nenorocirile se sp rgeau în capul lui, iar
nevestei lui Compeyson (c reia îi cam d dea el cu piciorul) îi era mil de
Arthur, c doar Compeyson nu avea nevoie de mila nim nui.
Aş fi putut s m gândesc la ce p ise Arthur, dar nu m-am gândit, şi
nici n-am s v spun c voiam marea şi sarea, c ci ce rost ar avea, m i b iete şi
m i prietene? Şi aşa am început-o cu Compeyson şi nu eram decât o biat
unealt în mâinile lui. Arthur tr ia în casa lui Compeyson (al turi de
Brentford), în catul de sus şi Compeyson inea cu grij socoteal de tot ce
cheltuia pentru locuin a şi mâncarea lui, pentru cazul când Arthur s-ar face
s n tos şi ar vrea s rup tov r şia. Dar n-a trecut mult şi Arthur şi-a încheiat
toate socotelile. S fi fost a doua sau a treia oar când îl vedeam în via a mea,
era noaptea târziu şi el a venit târâş-târâş pân în salonul lui Compeyson,
îmbr cat doar într-un halat tricotat, cu p rul leoarc de sudoare şi i-a spus
nevestei lui Compeyson:
— Sally, z u c e sus în odaia mea şi nu pot s scap de a. E îmbr cat
în alb, spunea, şi are flori albe în p r şi e nebun r u şi-i atârn un giulgiu pe

226
mân şi zice c , la cinci iminea a, vrea s m acopere cu el.
Şi Compeyson i-a spus:
— Prostule, nu ştii c ea are trup de om? Şi cum ar fi putut s ajung
sus, la tine în odaie, f r s intre pe uş sau pe fereastr şi f r s urce sc rile?
— Nu ştiu cum a ajuns, spuse Arthur tremurând de groaz , dar st în
col ul od ii, la picioarele patului şi-i tare nebun . Şi sus, în dreptul inimii
zdrobite — tu i-ai zdrobit-o — se v d pic turi de sânge.
Compeyson era îndr zne la vorb , dar era un laş f r pereche.
— Du-te pân sus cu bolnavul sta care aiureaz , i-a spus nevestei lui,
şi tu, Magwitch, d -i o mân de ajutor, dac vrei.
— Dar el nu se apropia niciodat de odaia lui Arthur.
Nevasta lui Compeyson şi cu mine l-am b gat pe Arthur înapoi în pat,
dar el vorbea aiurea:
— Uita i-v la ea! ipa el. Se uit la mine şi flutur din giulgiu! N-o
vede i? Uita i-v la ochii ei! Nu-i însp imânt tor s vezi cât e de nebun ? Pe
urm striga:
— O s -1 arunce peste mine şi s-a sfârşit cu mine! Lua i-l din mâna ei,
lua i-1! Şi pe urm se ag a de noi şi tot vorbea mai departe cu ea şi-i
r spundea, de mi se p rea şi mie c-o v d aievea.
Nevasta lui Compeyson era înv at cu aiurelile lui şi i-a dat ceva de
b ut ca s scoat spaima din el şi, încetul cu încetul, s-a liniştit.
— A plecat! A fost pe aici sf tuitorul ei?
— Da, r spundea nevasta lui Compeyson.
— Şi i-a i spus s-o încuie şi s-o z vorasc în cas ?
— Da.
— Şi s -i smulg urâciunea aia din mân ?
— Da, sigur.
— Eşti o femeie bun , spunea el, şi te rog, nu m l sa, orice s-ar
întâmpla şi- i mul umesc.
Şi a stat omul liniştit, pân aproape de ora cinci şi atunci a s rit din pat
cu un ip t şi a început s strige cât îl inea gura.
— Uite-o! Iar are giulgiul la ea. Îl desface. Vine din col . Vine la patul
meu. ine i-m amândoi, fiecare într-o parte, n-o l sa i s m ating cu el. Ha!
I-am sc pat, de data asta. N-o l sa i s mi-l arunce pe umeri. N-o l sa i s m
ridice şi s m cuprind cu el. M ridic . ine i-o!
Şi s-a ridicat în capul oaselor şi a murit.
Compeyson nu s-a nec jit prea tare, fiindc moartea lui Arthur era o
uşurare pentru amândoi. Şi, pe urm , ne-am pus împreun pe treab şi, la
început, m-a pus s jur (era foarte priceput) pe cartea mea. Ştii, c rticica asta
neagr , m i b iete, pe care l-am pus şi pe prietenul t u s jure.
Nu mai spun câte a pl nuit Compeyson şi câte am f cut eu — c ar dura
o s pt mân întreag , — v spun doar, m i b iete şi tu prietenul lui Pip, c
omul sta m-a vârât într-o urzeal , c m-a f cut robul lui. Mereu îi datoram
bani, mereu eram sub pumnul lui, mereu lucram şi mereu mi-era pielea în
primejdie. Era mai tân r ca mine, dar era viclean şi înv at şi m întrecea de
cinci sute de mii de ori şi nu avea îndurare de nimic. Femeia mea, atunci când
m-am încurcat... Ia opreşte-te, omule! Pe ea nu trebuie s-o amestec în ...
Omul se uit ca z p cit în jurul lui, ca şi cum şi-ar fi pierdut şirul în

227
cartea amintirilor din care citea; îşi întoarse fa a spre foc, îşi întinse şi mai tare
mâinile pe genunchi, apoi le ridic şi le coborî din nou.
— Nu-i nevoie s povestesc şi asta, spuse el privind înc o dat în jurul
lui. Timpul cât am lucrat cu Compeyson a fost cel mai amarnic din toat via a
mea; dac am spus asta, am spus totul. V-am spus c m-au judecat odat pentru
delict, în vremea când lucram cu Compeyson?
Eu r spunsei:
— Nu.
— Bine! f cu el. Am fost judecat şi m-au condamnat. Nu mai vorbesc
c am fost arestat de dou sau trei ori pentru b nuieli, în cei patru sau cinci ani
cât a inut tov r şia noastr , dar n-au avut dovezi. Pân la urm , Compeyson şi
mine am fost condamna i pentru c am pus în circula ie nişte bani fura i şi mai
erau şi alte învinuiri. Compeyson mi-a spus:
— Fiecare se ap r pe socoteala lui; nu e nici o leg tur între noi doi şi
atâta tot. Şi eu eram s rac lipit p mântului, aşa încât mi-am vândut toate
hainele, în afar de cele de pe mine şi tot nu l-am putut lua pe Jaggers.
Când ne-am aşezat pe banca acuza ilor, am v zut, de la început, cât de
boieros ar ta Compeyson, cu p rul lui cre , cu hainele lui negre şi cu batista
alb şi ce grosolan şi pârlit eram eu. Când s-a citit acuzarea şi s-au spus care
sunt dovezile, am b gat de seam cât de greu ap sau toate pe spinarea mea şi ce
uşor pe a lui. Şi când s-au depus m rturiile, am v zut c eu fusesem totdeauna
capul r ut ilor, dup jur mintele martorilor, c mie mi se pl tiser întotdeauna
banii, c eu tr sesem firele şi c m alesesem cu câştigul. Şi, când a venit
rândul ap r rii, am v zut şi mai limpede planul, fiindc ap r torul lui
Compeyson spunea:
—Domnule preşedinte şi domnilor, vede i în fa a ochilor
dumneavoastr unul lâng altul, doi oameni pe care îi pute i deosebi de la
dep rtare: unul, cel mai tân r, e bine crescut şi v va vorbi ca atare; cel lalt, cel
mai în vârst , n-are creştere şi v va vorbi ca atare; unul, cel mai tân r, a fost
numai rareori v zut şi se b nuieşte doar c ar fi fost amestecat în afacerile
acestea; cel lalt, b trânul, a fost mereu v zut şi vinova ia lui a fost descoperit .
Dac nu este decât un singur vinovat, v mai pute i îndoi care e acela şi, dac
sunt doi, care din doi e mai vinovat? Şi alte lucruri din astea. Şi când a venit
vorba de caracter, Compeyson era acela care fusese la şcoal şi cutare şi cutare
coleg de al lui a ajuns departe şi martorii îl cunoscuser pe Compeyson în
cutare club şi societate şi spuneau numai lucruri bune despre el. Şi nu eram eu
omul care mai fusese judecat şi alt dat care eram cunoscut ca un cal breaz prin
toate casele de corec ie şi toate închisorile din ar ? Şi când a venit vorba de
inut discursuri nu era Compeyson cel care vorbea înfundându-şi, la fiecare
cuvânt, fa a în batist şi mai punea şi poezii în discursul lui şi nu eram eu cel
care nu puteam s le spun decât:
— Domnilor, omul sta de lâng mine e cel mai de frunte p c tos? Şi
când a venit rândul verdictului, n-a fost Compeyson cel pentru care au cerut
îndurare, fiindc era bun din fire dar se stricase într-o tov r şie proast şi nu tot
el a fost omul care a vorbit numai r u de mine şi n-am fost eu acela de care nu
s-a îndurat nimeni cu alt cuvânt decât vinovat? Şi când i-am spus lui
Compeyson:
— Las c ieşim noi din Tribunal şi buc i fac din tine! — nu l-a rugat

228
Compeyson pe judec tor s -l apere şi n-au pus doi temniceri între mine şi el? Şi
când au dat sentin a, n-a luat el numai şapte ani şi eu paisprezece şi n-a zis
judec torul de el c -i pare r u, fiindc ar fi putut s ajung departe şi n-a zis de
mine c sunt un criminal vechi şi înr it şi c o s ajung şi mai r u?
Omul se înfierbântase tare, dar se st pâni, r sufl scurt de dou , trei
ori, înghi i de câteva ori şi, întinzându-şi mâna spre mine, spuse ca s m
linişteasc :
— Fii pe pace, n-o s vorbesc urât, m i b iete!
Se încinsese atât de tare, încât îşi scoase batista şi-şi şterse fa a, capul,
gâtul şi mâinile înainte de a povesti mai departe.
I-am spus lui Compeyson c fac buc i din el şi mi-am zis: Dumnezeu
s fac buc ţi din mine dac n-oi face aşa! Eram amândoi pe acelaşi vas de
ocnaşi dar, mult timp, n-am putut s ajung pân la el, m car c-am încercat. Pân
la urm , tot l-am luat pe la spate, i-am dat un pumn în obraz ca s se întoarc şi
s pot face buc i din fa a lui, dar m-au v zut şi au pus mâna pe mine. Carcera
de pe corabia aia nu era prea grozav pentru un om care se pricepea la carcere
şi ştia s înoate şi s se arunce în ap . Am ajuns pân la mal şi m-am ascuns
printre morminte, fericindu-i pe cei care erau în untru c sc paser de toate
relele şi atunci l-am v zut mai întâi pe b iatul meu!
Şi se uita la mine cu o privire dr g stoas , care m scârbi din nou, deşi
mi-era tare mil de bietul om.
—De la b iatul meu am în eles c tot în mlaştini se afl Compeyson.
Pe legea mea, cred c el fugise de pe corabie de groaza mea, f r s ştie c eu
ajunsesem la mal. Şi l-am fug rit. Buc i am f cut din mutra lui. Şi acum,
mi-am zis eu, fiindc sta-i cel mai mare r u pe care pot s i-l fac — c de
mine nu m sinchisesc — te trag înapoi. Şi-aş fi înotat aşa, târându-l de p r,
dac n-aş fi avut încotro şi tot l-aş fi dus înapoi pe corabie, chiar dac nu ne-ar
fi g sit solda ii.
Sigur c pân la urm , tot el a ieşit basma curat — doar avea un
caracter atât de frumos. Zicea c a evadat fiindc înnebunise de frica mea şi a
gândurilor mele ucigaşe; şi pedeapsa lui a fost uşoar . Pe mine m-au pus în
fiare, m-au judecat iar şi şi m-au deportat pe via . Da, vede i voi, m i b ie i şi
tu, prietenul lui Pip, c n-am r mas acolo pe toat via a, de vreme ce sunt aici.
Se şterse din nou cu batista cum f cuse şi adineauri şi apoi scoase încet
o mân de tutun din buzunar, îşi desprinse luleaua din butonier , o umplu încet
şi începu s fumeze.
— A murit? întrebai eu dup câteva clipe de t cere.
— Cine s fi murit, m i b iete?
— Compeyson.
— Po i s fii sigur c , dac tr ieşte, sper c eu sunt mort, spuse el cu o
privire fioroas . N-am mai auzit nimic de el.
Herbert scrisese ceva cu creionul pe coperta unei c r i. Apoi împinse
încetişor cartea spre mine, în timp ce Provis fuma, cu ochii la foc, iar eu citii:
"Numele tân rului Havisham era Arthur. Compeyson e omul care spunea c e
iubitul domnişoarei Havisham".
Am închis cartea, f cându-i lui Herbert un semn abia v zut cu capul, şi
am pus-o la o parte; dar nici unul dintre noi n-a scos vreo vorb ; ci am stat cu
ochii la Provis care fuma lâng foc.

229
XLIII
De ce m-aş opri ca s m întreb cât din sila fa de Provis se datora
Estellei? De ce aş z bovi în drumul meu asemuind starea sufleteasc ce m
cuprinsese înainte de a o întâlni pe ea la oficiul de diligente, în ziua în care
încercasem s scap de aerul închisorii, cu starea sufleteasc ce m cuprindea
acum, de câte ori m gândeam la pr pastia dintre frumuse ea şi mândria Estellei
şi fugarul pe care îl ad posteam eu? C ci aceast oprire nici nu mi-ar netezi
drumul şi nici n-ar face sfârşitul mai bun; nici lui nu i-ar ajuta cu nimic, nici eu
nu m-aş sim i mai uşurat.
Povestirea lui sem nase o team nou în sufletul meu sau, mai bine zis,
povestirea lui d duse form şi în eles unei temeri care se afla dinainte în
sufletul meu. Dac Compeyson era în via şi aflase de întoarcerea lui, nu era
greu s ghicesc urm rile. C acest Compeyson avea o fric de moarte de Provis,
aceasta o ştiam eu mai bine decât ei amândoi; şi era greu s - i închipui c un
om, cu firea pe care i-o zugr vise Provis, ar şov i s scape pentru totdeauna de
un duşman atât de temut, folosindu-se de mijlocul foarte sigur al denun ului.
Nu pomenisem nici o vorb şi nici nu voiam s pomenesc vreodat —
cel pu in aşa eram hot rât — despre Estella lui Provis. Dar i-am spus lui
Herbert c , înainte de a pleca în str in tate, trebuie s-o v d şi pe Estella şi pe
domnişoara Havisham. Aşa i-am zis, în seara în care Provis ne-a spus povestea
lui, dup ce ramaser m singuri. Am luat hot rârea s m duc la Richmond a
doua zi şi aşa am şi f cut.
Când m înf işai înaintea doamnei Brandley, aceasta o chem pe
servitoarea Estellei, care îmi spuse c st pâna ei plecase la ar . Unde? La
Satisa de obicei.
— Nu ca de obicei, spusei eu, fiindc niciodat nu plecase acolo f r
mine. Întrebai când avea de gând s se întoarc .
Fata îmi r spunse cu un aer stânjenit care îmi m ri nedumerirea, c
Estella va r mâne acolo mai mult timp. Din vorbele acestea, nu în elesei nimic
altceva decât c scopul lor era ca eu s nu în eleg nimic şi m întorsei acas
foarte ab tut.
O alt consf tuire nocturn cu Herbert, dup plecarea lui Provis (îl
duceam întotdeauna pân acas şi m uitam atent în jurul meu), ne duse la
concluzia c nu trebuie s -i spunem înc nimic despre plecarea în str in tate
înainte de întoarcerea mea de la domnişoara Havisham. Între timp, Herbert şi cu
mine trebuia s ne gândim fiecare în parte la felul cum va trebui s -i vorbim; va
trebui fie s ne prefacem c ne temem de a-1 şti b nuit şi urm rit, fie ca eu,
care nu fusesem înc în str in tate, s propun o c l torie. Ştiam doar amândoi
c era de ajuns ca eu s propun ceva, pentru ca el s încuviin eze. Îns , atât
Herbert cât şi eu eram de p rere c nici nu putea fi vorba de a-1 l sa mult timp
în situa ia în care se afla.
În ziua urm toare, am avut josnicia de a m preface c leag o
f g duial f cut lui Joe şi c trebuie s m duc pân la el; dar pe atunci eram
în stare de orice josnicie fa de Joe şi de numele lui. Provis trebuia s fie cu
ochii în patru cât timp eu eram plecat, iar Herbert trebuia s ia asupra lui
sarcinile mele. Eu aveam s lipsesc doar o zi şi, la întoarcerea mea, ner bdarea

230
lui de a m vedea începând un trai de gentleman va fi satisf cut . Îmi d du în
gând — şi am descoperit mai târziu c şi Herbert se gândise la acelaşi lucru —
c cel mai bun mijloc de a-1 face s plece în str in tate ar fi s n scocim nevoia
de a face cump r turi sau alte lucruri asem n toare.
Şi aşa, dup ce am înl turat toate piedicile din drum, am pornit spre
domnişoara Havisham cu diligen a care pornea din Londra, înainte de a se
lumina de zi; când ziua veni pe furiş, oprindu-se şov ielnic şi scâncind,
înv luit în petice de nori şi în zdren e de cea ca o cerşetoare, eram departe în
mijlocul câmpului. Când sosir m la "Mistre ul albastru", dup o c l torie
nepl cut prin cea şi prin burni , pe cine altul crede i c l-am g sit în poart ,
cu o scobitoare în mân şi uitându-se la diligen , decât pe Bentley Drummle!
Deoarece se pref cea c nu m vede, m-am pref cut şi eu c nu-1 v d.
Era o purtare foarte caraghioas din partea amândurora; cu atât mai
caraghioas , cu cât intrar m amândoi în cafeneaua hanului, unde el tocmai îşi
sfârşise gustarea de diminea şi unde eu o comandai pe a mea. M otr vea
gândul c şi el se afl în oraş, fiindc ştiam foarte bine pentru ce venise.
Pref cându-m c citesc un ziar soios foarte vechi, ale c rui ştiri locale erau
mult mai greu de z rit decât corpurile str ine de pe el, ca de pild cafeaua,
saramura, sosul de peşte, untul topit şi vinul cu care era stropit — ca şi cum
ziarul s-ar fi molipsit de un pojar foarte ciudat — şedeam la masa mea, în timp
ce el st tea în fa a focului. Pe m sur ce trecea timpul, mi se p rea c Drummle
îmi aduce o jignire f r seam n, stând acolo, nemişcat. Şi m-am ridicat, hot rât
s am şi eu parte de c ldur . Trebuia s -mi întind mâinile pe la spatele lui ca s
iau v traiul şi s scormonesc focul din c min, dar tot m mai pref ceam c nu-1
cunosc.
— Vrei s m jigneşti? spuse domnul Drummle.
— A? f cui eu cu v traiul în mân . Dumneata erai? Ce mai faci? M
miram eu cine e omul care las focul s se sting . Spunând aceste cuvinte am
scormonit focul cu n duf şi apoi m înfipsei al turi de domnul Drummle, cu
spatele la foc şi l indu-m din umeri.
— Chiar acum ai sosit? spuse domnul Drummle, împingându-m ceva
mai încolo cu um rul.
— Da, spusei eu, împingându-l pe el ceva mai încolo cu um rul meu.
— Nesuferit oraş, spuse Drummle. E inutul dumitale, mi se pare.
— Da, încuviin ai eu. Am auzit c seam n foarte mult cu inutul
dumitale, Stropshire.
— Nici gând, spuse Drummle.
Apoi, domnul Drummle se uit la ghetele lui şi eu la ale mele, pe urm
domnul Drummle se uit la ghetele mele şi eu la ale lui.
— Eşti de mult aici? întrebai eu, hot rât s nu-i cedez nici un pic de
foc.
— Destul ca s m plictisesc, r spunse Drummle cu un c scat pref cut,
dar la fel de hot rât ca şi mine.
— Mai r mâi mult aici?
— Nu mai pot r mâne, r spunse domnul Drummle. Dar dumneata?
— Nici eu nu mai pot r mâne, spusei eu.
Îmi fierbea sângele în vine şi sim eam c , dac um rul domnului
Drummle şi-ar mai întins doar cât grosimea unui fir de p r, l-aş fi izbit cu capul

231
de fereastr ; de asemenea, dac um rul meu ar fi avut preten ii asem n toare,
domnul Drummle m-ar fi izbit cu capul de lada de al turi. El începu s fluiere
încetişor. F cui şi eu la fel.
— Sunt întinderi mari de mlaştini pe aici, aşa mi se pare! spuse
Drummle.
— Da. Şi ce-i cu asta? spusei eu.
Domnul Drummle se uit la mine, apoi la ghetele mele, scoase o
exclamare şi râse.
— Eşti bine dispus, domnule Drummle?
— Nu, spuse el, nu prea. M duc s m plimb c lare. Am de gând s
explorez mlaştinile, ca s m mai distrez pu in. Am auzit c sunt sate foarte
r zle e pe aici. Cu cârciumi ciudate — şi fier rii — şi mai ştiu eu ce.
— Chelner!
— Da, domnule.
— E gata calul?
— V aşteapt la uş , domnule.
— Bine. Uite ce este. Domnişoara nu încalec ast zi; e proast vremea.
— Foarte bine, domnule.
— Şi eu nu iau masa aici, fiindc m nânc la domnişoara acas .
— Foarte bine, domnule.
Apoi Drummle se uit la mine cu o privire obraznic de triumf care se
oglindea pe toat fa a lui f lcoas , o privire care m s get în inim , m car c
el era un om aşa greoi; eram atât de scos din min i, încât m cuprinse dorin a
s -l iau în bra e şi s -l azvârl în foc.
Un lucru îns era limpede pentru amândoi şi anume c nici unul dintre
noi nu putea p r si focul, pân la potolirea spiritelor. St team amândoi, bine
înfip i, în fa a c minului, um r la um r, picior lâng picior, cu mâinile la spate
şi f r s ne urnim din loc. în fa a uşii, în burni a de afar , aştepta calul,
chelnerul îmi adusese mâncarea, pe a lui Drummle o strânsese şi acum m
poftea s iau loc la mas ; eu d dui din cap, dar amândoi ramaser m pe loc.
— Ai mai fost la Crângul piţigoilor de atunci? întreb Drummle.
— Nu, r spunsei eu, am avut destul de furc cu pi igoii ultima oar ,
— Aceasta a fost atunci, când noi doi n-am fost de aceeaşi p rere?
— Da, r spunsei eu foarte t ios.
— Las , las ! Ai sc pat foarte uşor, rânji Drummle. N-ar fi trebuit s - i
ieşi din fire.
— Domnule Drummle, spusei eu, nu se cade s -mi dai dumneata sfaturi,
în ceea ce priveşte acest subiect. Când îmi ies din fire (nu c aş recunoaşte c ,
în ziua aceea, s-a întâmplat aşa), eu nu arunc cu paharele.
— Eu aşa fac, spuse Drummle.
Dup ce-i aruncai o privire sau dou , îi spusei, în timp ce ura care
mocnea în mine creştea:
— Domnule Drummle, eu n-am c utat aceast discu ie şi nu cred c este
prea pl cut .
— Eu sunt sigur c nu este, spuse el privindu-m batjocoritor peste
um r, dar n-am nici o p rere despre ea.
— Şi prin urmare, continuai eu, propun, cu voia dumitale, ca în
viitor s nu mai avem nici un fel de leg tur unul cu altul.

232
— Chiar p rerea mea, spuse Drummle, întocmai ce aş fi propus şi eu sau
— mai curând — ce aş fi f cut, f r s propun. Dar nu te pierde cu firea. N-ai
pierdut destul şi aşa?
— Ce vrei s spui, domnule?
— Chelner, spuse Drummle, în loc s -mi r spund . Chelnerul r s ri din
nou.
— Uite, domnule. În elegi c domnişoara nu c l reşte azi şi c eu iau
masa la dumneaei?
— Sigur c în eleg.
Dup ce chelnerul pip i cu palma ceainicul care se r cise de tot şi m
privi rug tor, ieşi din odaie, iar Drummle îşi scoase o igar din buzunar, având
grij s nu mişte um rul de lâng mine, muşc igara de cap t, dar tot nu se
urni. M în buşeam şi fierbeam, sim ind c nu mai puteam rosti nici o vorb
f r s pomenim numele Estellei, pe care n-aş fi putut îndura s -l aud ieşind din
gura lui; prin urmare m uitai f r s m mişc la zidul din fa , ca şi cum aş fi
fost singur şi m sili s tac. Mi-e cu neputin s spun cât timp am stat în
pozi ia aceasta caraghioas , dar ştiu c , pân la urm , au n v lit în untru trei
fermieri dolofani, pe care cred c i-a trimis chelnerul; aceştia intrar
descheindu-şi nasturii de la haine şi frecându-şi mâinile şi, în fa a lor, am fost
nevoi i s ne d m în l turi, c ci oamenii se îndreptar spre foc.
Îl v zui pe Drummle prin fereastr , apucând coama calului, înc lecând
cu mişc rile lui greoaie şi brutale şi cl tinându-se în şa într-o parte şi în alta,
înainte şi înapoi. Credeam c plecase, când îl v zui întorcându-se şi strigând s
i se aduc un foc pentru igara din gur , de care uitase. Un om într-o hain de
culoarea prafului ap ru, n-aş putea spune de unde, aducând un t ciune aprins;
poate c venea din curtea hanului, poate din strad , cine ştie de unde şi, în timp
ce Drummle se apleca din şa s -şi aprind igara râzând şi f când semn cu capul
spre fereastra cafenelei, umerii deşuchia i şi p rul vâlvoi ai omului care st tea
cu spatele la mine, îmi amintir de Orlick.
Eram prea z p cit ca s m sinchisesc dac era într-adev r el sau nu şi
chiar ca s m nânc, aşa c m sp lai pe mâini şi pe fa , ca s uit de vremea
urât de afar şi de c l toria mea, şi m îndreptai spre casa aceea veche şi
neuitat , al c rei prag ar fi fost atât de bine s nu-l fi c lcat niciodat , casa
aceea pe care ar fi fost atât de bine s n-o fi v zut niciodat .

XLIV
Domnişoara Havisham şi Estella erau în odaia unde se afla masa de
toalet şi pe pere ii c reia ardeau lumân ri înfipte în policandre; domnişoara
Havisham şedea pe o canapea, lâng foc, iar Estella, pe o pern , la picioarele ei.
Estella împletea şi domnişoara Havisham se uita la ea. Îşi ridicar amândou
privirile la intrarea mea şi v zur c se petrecuse o schimbare cu mine. În elesei
aceasta dup privirile pe care le schimbar una cu alta.
— Ce vânt te aduce pe aici, Pip? întreb domnişoara Havisham. Deşi se
uita drept în ochii mei, îmi d deam seama c era stânjenit . Şi cum Estella se
opri o clip din împletit cu ochii la mine şi apoi lucr mai departe, mi se p ru
c citesc limpede în mişcarea degetelor ei, — ca şi cum mi-ar fi spus-o cu
ajutorul unui alfabet secret, — c ea îşi d seama c eu îl descoperisem pe

233
adev ratul meu binef c tor.
— Domnişoar Havisham, spusei eu, am fost ieri la Richmond ca s
vorbesc cu Estella şi descoperind c un vânt a adus-o pe ea pân aici, am venit
şi eu.
Domnişoara Havisham îmi f cu pentru a treia sau a patra oar semn s
stau jos, aşa c m aşezai pe scaunul de lâng masa de toalet , unde o v zusem
pe ea şezând de atâtea ori. Scaunul acela, cu toate vechiturile de la picioarele şi
din jurul lui, mi se p ru un loc firesc pentru mine, în ziua aceea.
— Ceea ce voiam s -i spun Estellei, domnişoar Havisham, voi
spune în câteva clipe în fa a dumneavoastr , chiar acum. N-o s v mire şi nici
n-o s v displac . Sunt nenorocit, mai nenorocit decât m-a i dorit vreodat .
Domnişoara Havisham tot se mai uita drept în ochii mei. Dup mişcarea
degetelor Estellei, vedeam c ascult vorbele mele cu aten ie, dar nu ridic
ochii spre mine.
— Am descoperit cine este binef c torul meu. N-a fost o descoperire
fericit şi nu e o descoperire care s fac bine reputa iei, situa iei sau averii
mele. Am motivele mele pentru care nu pot spune mai mult decât atât. Taina
nu-mi apar ine mie, ci unui alt om.
Şi, fiindc t cui o clip , uitându-m la Estella şi gândindu-m cum s
vorbesc mai departe, domnişoara Havisham repet :
— Taina nu- i apar ine ie, ci unui alt om.
— Şi?
— Când am fost adus aici la chemarea dumneavoastr , domnişoar
Havisham, în vremea când mai f ceam parte din satul de colo, pe care tare aş
dori s nu-l fi p r sit, cred c , de fapt, am venit aici cum ar fi venit oricare alt
b iat, ales la întâmplare, ca un fel de servitor, pentru a satisface o nevoie sau o
toan şi, prin urmare, pentru a fi pl tit.
— Da, Pip, r spunse domnişoara Havisham, dând cu hot râre din cap.
— Şi c domnul Jaggers...
— Domnul Jaggers, spuse domnişoara Havisham, retezându-mi vorba
cu glas aspru, n-a avut nici un amestec în toate acestea şi nici n-a ştiut nimic.
Faptul c este avocatul meu şi, în acelaşi timp, avocatul binef c torului t u nu
este decât o întâmplare. Are aceleaşi leg turi cu nenum ra i al i oameni, aşa c
lucrul acesta se putea întâmpla cu uşurin . Oricum ar fi, lucrul s-a întâmplat,
dar nimeni n-a fost de vin .
Oricine ar fi putut s citeasc pe fa a ei, r t cit , c pân acum nu-mi
ascundea nimic şi c nu se ferea de mine.
— Dar când am c zut în greşeala din care atâta timp n-am ieşit, m-a i
împins mai departe! spusei eu.
— Da, r spunse ea, mişcând din nou capul cu hot râre, te-am l sat s
mergi mai departe.
— A fost frumos?
— Cine sunt eu, strig domnişoara Havisham lovind cu bastonul în
podea şi mâniindu-se atât de neaşteptat, încât Estella îşi ridic ochii mirat ,
cine sunt eu, pentru numele lui Dumnezeu, ca s m port frumos?
Plângerea mea nu avusese rost şi nu avusesem de gând s-o fac. I-am
spus aceasta, în timp ce ea st tea pe gânduri, dup izbucnirea de adineauri.
--- Bine, bine, f cu ea. Altceva?

234
— Am fost pl tit din belşug pentru serviciile pe care le-am f cut aici,
spusei eu ca s-o potolesc, prin faptul c am intrat ucenic; toate întreb rile
acestea le-am pus doar din curiozitate. Cele ce urmeaz au un alt scop,
n d jduiesc c un scop dezinteresat. Când m-a i l sat s st rui în greşeala mea,
domnişoar Havisham, a i f cut-o pentru a pedepsi, pentru a face experien e —
poate c ve i g si mai bine decât mine termenul care se potriveşte gândului
dumneavoastr , f r s v jigneasc — deci pentru a face experien e pe
socoteala rudelor dumneavoastr atât de egoiste?
— Da, aşa a fost. Doar era vina lor? Tu ai fi f cut la fel. Cine sunt eu ca
s fiu silit s m rog de tine sau de ei ca lucrurile s nu se întâmple aşa? Tu
i-ai întins singur aceste curse. Eu nu i le-am întins.
Aşteptai pân ce se potoli din nou — c ci şi aceste vorbe fuseser o
izbucnire a firii ei iu i şi s lbatice — şi apoi urmai:
— Am fost aruncat într-o familie înrudit cu dumneavoastr şi, de când
am sosit la Londra, am tr it mereu în mijlocul oamenilor acelora. Ştiu c şi ei
au c zut prad aceleaşi înşel ciuni nevinovate ca şi mine. Şi aş fi f arnic şi
josnic, dac nu v-aş spune — fie c v e pe plac sau nu, fie c ave i de gând s
da i crezare spuselor mele sau nu — c nedrept i i adânc şi pe domnul
Matthew Pocket şi pe fiul lui, dac v închipui i c nu sunt oameni m rinimoşi,
drep i, deschişi, oameni care nu sunt în stare de intrigi şi de fapte josnice.
— Sunt prietenii t i, spuse domnişoara Havisham.
— Mi-am câştigat prietenia, spusei eu, în clipa când au crezut c vreau
s -i înl tur, dar dup câte ştiu, Sarah Pocket, domnişoara Georgiana şi doamna
Camilla nu sunt prietenii mei.
Faptul c puneam pe Herbert şi pe domnul Pocket în contrast cu ceilal i
p rea s -i ridice în stima ei, spre bucuria mea. Domnişoara Havisham m privi
p trunz tor timp de câteva clipe şi apoi îmi spuse cu glas liniştit:
— Şi ce ceri pentru ei?
— Numai atât, spusei eu, s nu-i amesteca i cu ceilal i. Or fi de acelaşi
sânge cu ei dar, crede i-m , au alt fire.
Privindu-m mai departe tot atât de p trunz tor, domnişoara Havisham
repet :
— Ce ceri pentru ei?
— Nu sunt atât de viclean, vede i doar, spusei eu drept r spuns,
dându-mi seama c roşesc pu in, încât s pot ascunde de dumneavoastr chiar
dac aş dori-o, faptul c urm resc ceva. Domnişoar Havisham, dac a i putea
s v lipsi i de nişte bani pentru a-i face prietenului meu Herbert un serviciu
pentru toat via a, care serviciu îns , chiar prin firea lucrurilor, trebuie f cut
f r ştirea lui, v-aş ar ta ce e de f cut.
— De ce trebuie f cut f r ştirea lui? întreb ea, împreunându-şi
mâinile deasupra bastonului, ca s m poat privi cu mai mult luare-aminte.
— Pentru c , spusei eu, am început prin a-i face acest serviciu chiar eu,
acum mai bine de doi ani, f r ştirea lui şi nu vreau s m tr dez. De ce nu mai
sunt în stare s duc lucrurile pân la cap t, nu pot spune. Face parte din taina
aceea care nu-i a mea, ci a altuia.
Încetul cu încetul, domnişoara Havisham îşi întoarse ochii de la mine
şi-i a inti asupra focului. Dup ce privi focul timp îndelungat, aşa cel pu in
p rea în t cerea od ii şi judecând dup lumân rile care se mistuiau încet, tres ri

235
din cauza unui t ciune care c zu şi se uit din nou la mine, mai întâi f r
expresie şi apoi cu o privire din ce în ce mai încordat . În tot timpul acesta,
Estella împletea mai departe. Şi când domnişoara Havisham întoarse spre mine
privirea aceea concentrat , îmi spuse, ca şi cum n-ar fi existat nici o întrerupere
în dialogul nostru:
— Şi altceva?
— Estella, spusei eu, îndreptându-m de data aceasta spre ea şi
încercând s -mi st pânesc glasul care îmi tremura, ştii c te iubesc. Ştii c te
iubesc de mult şi foarte tare.
La vorbele acestea, Estella ridic ochii spre mine, dar degetele ei lucrau
mai departe, în timp ce ea m privea cu chipul ei nemişcat. Sim eam c
domnişoara Havisham se uit de la mine la Estella şi de la Estella la mine.
— Ar fi trebuit s spun aceasta de mult, dar n-am spus-o din cauza
greşelii, aceleia îndelungate, care m-a f cut s n d jduiesc c domnişoara
Havisham ne sortise unul altuia. Atâta timp cât am ştiut c nu te po i împotrivi,
n-am vrut s vorbesc. Dar acum trebuie.
Cu acelaşi chip nemişcat şi cu aceeaşi mişcare a degetelor, Estella
cl tin din cap.
— Ştiu, spusei eu, r spunzând mişc rii ei, ştiu. Nu sper s pot spune
vreodat c eşti a mea, Estella. Nu ştiu ce mi se poate întâmpla foarte curând,
cât de s rac voi fi şi unde m voi duce. Totuşi, te iubesc. Te-am iubit mereu din
ziua în care te-am v zut pentru prima oar în casa ta.
Estella cl tin din nou din cap, privindu-m nemişcat , dar împletind
mai departe.
— Ar fi fost crud din partea domnişoarei Havisham, îngrozitor de crud,
s fac experien e pe socoteala unui biet b iat şi s -l chinuiasc ani de-a rândul
cu o speran deşart şi insuflându-i o n zuin zadarnic , dac şi-ar fi dat
seama de gravitatea faptelor ei. Dar cred c nu şi-a dat seama. Cred c , în
suferin a pricinuit de încerc rile prin care a trecut ea, a uitat de suferin a mea,
Estella.
O v zui pe domnişoara Havisham ducându-şi mâna la inim şi inând-o
acolo, în timp ce ochii ei priveau când la Estella, când la mine.
—S-ar p rea, spuse Estella foarte calm , c exist sentimente,
închipuiri — nu ştiu cum s le spun — pe care nu sunt în stare s le în eleg.
Când spui c m iubeşti, ştiu ce vrei s spui, în eleg împreunarea de cuvinte,
dar nimic mai mult. Nu se mişc nimic în pieptul meu, nu atingi nici o coard .
Nici nu-mi pas de ceea ce-mi spui. Doar am încercat s te previn. Nu-i aşa?
I-am r spuns cu glas nenorocit:
— Da.
— Da. Dar n-ai vrut s ascul i, fiindc credeai c nu spun adev rul. Am
dreptate?
— Credeam şi n d jduiam c nu spui adev rul. Tu, atât de tân r , atât
de neîncercat de via , atât de frumoas . Estella! Nu era în firea lucrurilor.
— E în firea mea, r spunse ea. Şi apoi, ad ug , ap sând fiecare cuvânt:
— E în firea care a fost creat în mine. S ştii c fac o deosebire mare
între tine şi ceilal i, când î i spun toate acestea. Mai mult nu pot face.
— E adev rat, întrebai eu, c Bentley Drummle e în oraş şi c te
urm reşte?

236
— E foarte adev rat, r spunse ea, vorbind de el cu o nep sare
dispre uitoare.
— C îl încurajezi şi te plimbi c lare cu el şi c ia masa cu tine chiar
ast zi?
P rea pu in mirat c ştiu toate acestea, dar r spunse din nou:
--- Foarte adev rat.
— Dar nu-l po i iubi, Estella?
Pentru prima oar , degetele i se oprir , în timp ce ea îmi punse
sup rat :
— Ce i-am spus? Tot mai crezi, în ciuda tuturor dovezilor, c nu spun
adev rul?
— N-ai s te c s toreşti cu el, Estella?
Ea se uit spre domnişoara Havisham şi r mase o clip pe gânduri cu
lucrul în mân . Apoi spuse:
— De ce s nu-i spun adev rul? M m rit cu el.
Fa a mi-a c zut în palme, dar, totuşi m-am st pânit mai bine decât m-aş
fi aşteptat, în ciuda durerii care m-a fulgerat la auzul acestor cuvinte. Când îmi
ridicai capul din mâini, v zui o privire atât de însp imânt toare pe fa a
domnişoarei Havisham, încât, cu toat graba mea p timaş , cu toat jalea din
sufletul meu r m sei înm rmurit.
— Estella, draga mea Estella, n-o l sa pe domnişoara Havisham s te
împing spre pasul acesta nenorocit. Înl tur -m pentru totdeauna — ai şi
f cut-o, ştiu doar — dar p streaz -te pentru un om mai vrednic de tine decât
Drummle. Domnişoara Havisham te d lui, pentru c astfel d cea mai mare
lovitur , aduce cea mai mare jignire multor b rba i mai buni care te admir şi
celor pu ini care te iubesc. Printre acei pu ini, s-ar putea s fie unul, care s te
iubeasc tot atât de sincer, deşi nu de atâta timp, ca şi mine. Ia-l pe acela şi aş
îndura toate acestea mai uşor, de dragul t u.
Aprinderea cu care rostisem cuvintele din urm stârnir în Estella o
mirare, care ar fi putut p rea amestecat cu comp timire, dac ar fi putut ea s
m în eleag cu mintea ei.
— M m rit cu el, spuse ea din nou, cu glas mai domol. Am şi început
s fac preg tirile de nunt şi am s m m rit curând. De ce amesteci numele
mamei mele adoptive în hot rârea mea, cu gândul s-o jigneşti? A fost voin a
mea.
— E voin a ta, Estella, s te arunci în bra ele unei brute?
— În bra ele cui s m arunc? r spunse ea, zâmbind. S m arunc în
bra ele omului care ar sim i cel mai tare (dac oamenii simt lucrurile astea) c
nu m leag nimic de el? Las ! S-a f cut. O s-o duc destul de bine şi b rbatul
meu la fel. Şi, fiindc spuneai c domnişoara Havisham m-a împins s fac pasul
acesta nenorocit, afl c ea ar fi vrut s mai aştept, s nu m m rit înc ; dar
m-am plictisit de via a pe care o duc şi care n-are nici un farmec şi m bucur
s -mi schimb pu in felul de via . Nu mai spune nimic. N-o s ne în elegem
niciodat .
— Aşa o brut , aşa un prost nac! st rui eu cu dezn dejde.
— S nu- i fie team c-am s fiu o binecuvântare pentru el, spuse
Estella. Aceasta n-o s se întâmple. Hai! Uite mâna mea. Hai s ne desp r im
acum, b iat vis tor ce eşti sau s - i spun b rbat?

237
— O, Estella, spusei eu în timp ce lacrimi amare curgeau şiroaie pe
mâna ei, m car încercam s le st pânesc; chiar dac aş r mâne în Anglia şi aş
putea s înfrunt toate celelalte lovituri, cum aş putea s te ştiu so ia lui
Drummle?
— Prostii, spuse ea, prostii. O s - i treac repede.
— Niciodat , Estella!
— Pân într-o s pt mân ai s m înl turi din gândurile tale.
— S te înl tur din gândurile mele! Dar faci parte din via a mea, din
fiin a mea. De când am venit aici pentru întâia oar , eu b iatul cel grosolan a
c rui inim ai r nit-o din prima clip , te-am g sit în fiecare rând pe care l-am
citit. Te-am descoperit în fiecare privelişte pe care am v zut-o de atunci: în
fluviu, în pânzele cor biilor, în mlaştini, în nori, în lumin , în întuneric, în
foşnetul vântului, în p duri, în apa m rii şi pe str zi. Ai fost întruchiparea
tuturor gândurilor gingaşe pe care mintea mea le-a cunoscut. Pietrele din care
sunt cl dite cele mai solide case din Londra nu sunt mai adev rate, mai cu
neputin de str mutat cu mâinile tale decât a fost şi va fi prezen a ta în mine şi
înrâurirea ta asupra mea, acum şi întotdeauna. Estella, nu mai po i schimba
nimic; vei r mâne, pân la sfârşitul vie ii mele, o parte din firea mea, o parte
din pu inul care e bun în mine şi o parte din ceea ce e r u în fiin a mea. Dar
acum, în pragul desp r irii, nu leg fiin a ta decât de ceea ce este bun în mine şi
credin a mea te va socoti mereu aşa, c ci, oricât de ascu it ar fi durerea mea
acum, cred c mi-ai f cut mai mult bine decât r u. Dumnezeu s te
binecuvânteze, Dumnezeu s te ierte!
N-aş putea s spun ce n val de durere a smuls aceste cuvinte f r şir
din sufletul meu. Rapsodia aceasta gâlgâia în mine ca sângele care âşneşte
dintr-o ran ascuns şi a izbucnit afar ca un şuvoi. Am mai z bovit câteva
clipe cu mâna ei la buzele mele şi apoi am plecat. Dar, de atunci mi-am amintit
mereu — şi, mai ales, îndat dup ce am plecat — c , în timp ce Estella se uita
la mine doar cu mirare necredincioas , toat fiin a de n luc a domnişoarei
Havisham, care tot mai st tea cu mâna pe inim , p rea c se concentrase
printr-o privire înfior toare de mil şi remuşcare.
Totul se sfârşise, totul se stinsese! Erau atâtea lucruri sfârşite şi stinse,
încât, când am ieşit pe poart , lumina zilei mi se p rea mai întunecat decât
când intrasem. Mai întâi, am umblat pe furiş pe nişte uli e şi poteci l turalnice
şi apoi m-am hot rât s fac tot drumul pân la Londra pe jos. Pentru c îmi
venisem destul în fire, ca s -mi dau seama c nu m puteam înapoia la han,
unde aveam s -l g sesc pe Drummle; c nu eram în stare s stau în diligen şi
s aud ce-mi vorbesc oamenii; şi c nu-mi r mânea nimic mai bun de f cut
decât s m istovesc cu drumul.
Era trecut de miezul nop ii, când trecui peste Podul Londrei. Trecând
prin str zile întortochiate care, pe vremea aceea, se îndreptau spre vest, spre
malul din Middlesex al fluviului, drumul cel mai scurt pân în cartierul Temple
era prin Whitefriars, chiar pe chei. Nu eram aşteptat pân a doua zi de
diminea , dar aveam cheile la mine şi, dac Herbert se culcase, puteam s
ajung pân la patul meu f r s -1 trezesc.
Deoarece mi se întâmpla foarte rar s intru prin poarta Whitefriars,
dup închiderea por ii din Temple şi deoarece eram murdar şi ostenit, nu-i luai
în nume de r u p zitorului de noapte c se uit cu mult luare-aminte la mine în

238
timp ce inea poarta foarte pu in deschis ca s pot trece. Ca s -i împrosp tez
memoria, i-am spus care e numele meu.
— Nu eram chiar sigur de tot, dar mi-am închipuit c sunte i
dumneavoastr . Ave i un bilet, domnule. Aduc torul a spus s fi i atât de bun şi
s -1 citi i la lumina lanternei mele.
Am luat biletul, foarte mirat de cuvintele lui. Era adresat "Domniei
Sale, Domnului Philip Pip" şi deasupra adresei, am citit cuvintele: "Te rog
citeşte rândurile acestea pe loc". Deschisei scrisoarea, în timp ce p zitorul
st tea cu lanterna ridicat şi am citit urm toarele cuvinte, scrise de mâna lui
Wemmick:
— Nu te duce acas !

XLV

M-am întors de la poart , de îndat ce am citit aceast înştiin are şi am


ajuns cum am putut pân în Fleet Street, unde am luat o birj întârziat şi am
pornit spre Hummums din Covent Garden. În vremea aceea, puteai s g seşti
întotdeauna un pat la Hummums, la ce or din noapte. Dup ce trecui prin fa a
ghişeului, servitorul aprinse lumânarea de pe raft şi m duse de-a dreptul în
odaia c reia îi venea rândul pe list . Era un fel de înc pere boltit , aşezat la
parter, în fundul casei, având un pat monstruos cu patru stâlpi, care se întindea
despotic pe în întreaga odaie, înfigându-şi unul dintre picioarele lui energice în
c min şi altul în pragul uşii, strivind cu totul sp l torul, ca şi cum s-ar fi
bucurat de drepturi divine.
Deoarece cerusem lumin înainte de a m p r si servitorul îmi aduse
scumpa noastr candel atât de pre uit în vremurile acelea prea cuvioase — un
obiect care sem na cu stafia unui baston de plimbare, un obiect care se sp rgea
de cum îl atingeai de la care nu puteai s aprinzi nimic şi care închidea de
obicei în fundul unui turn de tinichea, cu g uri rotunde, ce l sau umbre juc uşe
pe pere i. Dup ce m b gai în pat, ostenit, cu picioarele amor ite de oboseal şi
nenorocit, îmi d dui seama c nu voi fi în stare s închid ochii mai mult decât
Argusul acela neghiob de lâng mine. Şi aşa ne-am uitat unul la altul prin bezna
de moarte a od ii!
Ce noapte jalnic ! Neliniştit , sinistr , lung ! În odaie era un miros
foarte neospitalier de funingine rece şi de gunoi încins; şi eu m uitam în sus la
col urile baldachinului, gândindu-m ce de musculi e albastre, ce de urechelni e
şi ce de viermişori trebuie s fie ag a i acolo, în aşteptarea verii. Acest gând
m duse la întrebarea dac nu cumva s-ar putea ca vreuna dintre gâzele acelea
s cad peste mine şi apoi mi se p rea c simt cum îmi cade ceva uşor peste
obraz — un gând foarte nepl cut, care îmi sugera şi alte plimb ri înc şi mai
nepl cute, ce aveau loc pe spinarea mea. Dup ce am stat treaz câtva timp,
vocile acelea atât de ciudate de care e plin t cerea, începur s se fac auzite.
Dulapul şoptea, c minul ofta, sp l torul pocnea şi în scrin parc r suna, din
când în când, o coard de chitar . Tot atunci, ochii de pe pere i c p tar o
privire nou şi, în fiecare din cercule ele acelea care m fixau, vedeam scrise
cuvintele: "Nu te duce acas ".
Oricât de felurite erau închipuirile şi zgomotele care m n p deau,
cuvintele: "Nu te duce acas " nu lipseau niciodat . Se împleteau în toate

239
gândurile mele ca o durere trupeasc . Nu demult, citisem în ziare c un
necunoscut venise la Hummums, într-o noapte, c se culcase, c se omorâse si
c fusese g sit a doua zi de diminea într-o balt de sânge. Îmi trecu prin
minte c trebuie s fi stat în hruba unde st team şi eu şi m-am ridicat din pat, ca
s v d dac nu erau urme de sânge prin odaie; apoi deschisei uşa, ca s m uit
în coridor şi s m mai înveselesc cu tov r şia unei lumini e îndep rtate, lâng
care ştiam c mof ie servitorul. Dar, în tot timpul acesta, întreb rile: de ce nu
trebuia s m duc acas şi ce se întâmplase acas şi când o s m duc acas şi
dac Provis era acas , îmi fr mântau mintea cu atâta înverşunare, încât ai fi
putut crede c nu mai era loc în capul meu şi pentru altele. Chiar când m
gândeam la Estella şi c , în ziua aceea, ne desp r isem pentru totdeauna, chiar
când îmi aminteam de toate împrejur rile desp r irii noastre, de privirile, de
glasul ei, de mişcarea degetelor ei, în timp ce împletea — chiar şi atunci m
urm rea peste tot opreliştea: "Nu te duce acas ". Când, în cele din urm , am
a ipit, de sfârşite ce-mi erau mintea şi trupul, aceast oprelişte se pref cu
într-un verb mare şi întunecat pe care trebuia s -1 conjug, la modul imperativ,
timpul prezent: Tu nu te duce acas ! El s nu se duc acas ! Noi s nu ne
ducem acas ! Voi s nu v duceţi acas . Apoi la condi ional: Eu nu m-aş duce
acas şi, pe urm , eu nu m pot duce acas , eu nu m-aş fi dus acas şi eu nu
puteam, nu voiam, n-aveam voie sa m duc acas , pân când sim eam c mi se
întunec mintea şi atunci m r suceam pe pern şi m uitam din nou la
rotocoalele care m priveau int de pe perete.
L sasem vorb s m scoale la ora şapte, fiindc era limpede c trebuia
s -l v d pe Wemmick înainte de a vedea pe orice alt om şi tot atât de limpede,
c m aflam în fa a unui caz pentru dezlegarea c ruia m interesau numai
sim mintele lui din Walworth. M sim eam uşurat s ies din odaia în care
petrecusem o noapte atât de nenorocit şi n-am aşteptat a doua b taie în uş ca
s sar din patul acela neprimitor.
La ora opt, înt riturile castelului se în l au în fa a ochilor mei.
Servitoarea cea mititic tocmai intra în fort rea cu dou cornuri calde, aşa c
intrai pe poart , trecui podul în tov r şia ei şi m aflai în fa a lui Wemmick
care preg tea ceaiul pentru el şi pentru b trân, f r s fiu anun at. O uş
deschis îmi oferi priveliştea b trânului, care mai era înc în pat.
— Salutare, domnule Pip! spuse Wemmick. Deci te-ai întors?
— Da, r spunsei eu, dar nu m-am dus acas .
— Foarte bine, spuse el, frecându-şi mâinile. Am l sat câte un bilet
pentru dumneata, la fiecare dintre por ile care dau în cartierul Temple, la
întâmplare. Prin care poart ai venit?î
I-am spus:
— O s trec pe la celelalte por i, în cursul zilei de azi, şi o s distrug
biletele, spuse Wemmick; e o regul bun s nu laşi m rturii scrise, dac se
poate fiindc nu po i s ştii niciodat ce o s se întâmple. Am s -mi îng dui s
te rog ceva.
— Te-ar sup ra cumva dac te-aş ruga s pr jeşti cârnatul acesta pentru
B trân?
I-am spus c -mi f cea nespus pl cere.
— Atunci po i s - i vezi de treab , Mary Anne, îi spuse Wemmick
feti ei, aşa am r mas singuri, vezi, domnule Pip? ad ug el, clipind din ochi,

240
dup ce fata disp ru.
Îi mul umii pentru prietenia pe care mi-o dovedea şi pentru prevederea
lui şi convorbirea noastr începu cu glas sc zut, în timp ce eu pr jeam cârnatul
şi el ungea miezul cornului cu unt pentru b trân.
— Vezi dumneata, domnule Pip, spuse Wemmick, noi doi ne în elegem.
Acum vorbim în calitate de persoane particulare şi înc dinainte a existat o
în elegere personal între noi. Sentimentele oficiale sunt altceva. Acum, îns ,
suntem neoficiali.
Eu încuviin ai cu c ldur . Eram atât de tulburat, încât aprinsesem
cârnatul ca pe o tor şi fusesem silit s suflu asupra lui ca s -1 sting.
— Din întâmplare, ieri diminea , spuse Wemmick, aflându-m într-un
anumit loc, unde te-am luat odat şi pe dumneata, am auzit — chiar şi între noi
doi, e mai bine s nu pomenim nume, când putem s evit m...
— Mult mai bine, încuviin ai eu. Te în eleg.
— Am auzit, din întâmplare, ieri diminea , spuse Wemmick, c o
persoan oarecare, nu f r leg tur cu coloniile şi nu lipsit de oarecare avere
mobiliar — nu ştiu cine-o fi — dar mai bine s nu-i pomenim numele...
— Nu-i nevoie, spusei eu.
—... a cam f cut vâlv într-o anumit parte a lumii unde se duc mul i
oameni, nu întotdeauna drept r splat fa de pornirile lor şi nu chiar f r nici o
cheltuial din partea statului...
Uitându-m încordat la fa a lui, f cui un adev rat foc de artificii cu
cârnatul pe care-1 pr jeam pentru b trân, tulburând astfel şi aten ia mea şi a lui
Wemmick; îmi cerui îns scuze.
— ... a stârnit vâlv , dup cum spuneam, f cându-se nev zut din acea
parte a lumii şi l sând lumea de acolo f r ştiri din partea lui. în urma acestei
întâmpl ri, spuse Wemmick, s-au iscat anumite b nuieli şi teorii. Am mai
auzit, de asemenea, c locuin a dumitale din Garden Court, cartierul Temple, a
fost supravegheat şi mai poate fi înc .
— De cine? întrebai eu.
— Nu vreau s intru în am nunte, spuse Wemmick în doi peri, s-ar
putea s m ciocnesc cu anumite r spunderi oficiale. Aşa am auzit, dup cum
am mai auzit şi alte lucruri ciudate tot în locul acela. Nu- i vorbesc în urma
unor informa ii pe care le-am primit. Aşa am auzit.
În timp ce vorbea, îmi lu furculi a şi cârnatul din mân şi puse ordonat
mâncarea b trânului pe o tav mic . înainte de a aşeza tava în fa a b trânului,
intr în odaia lui cu un şervet curat pe care-l leg sub b rbia tat lui s u, îl
rezem pe acesta pe pern şi-i aşez fesul de noapte într-o parte, ceea ce-i
d dea un aer de ştrengar. Apoi, aşez grijuliu mâncarea în fa a lui, spunându-i:
— Stai bine aşa, moşule? şi b trânul cel vesel r spunse:
— Foarte bine, John, b iete, foarte bine! Deoarece p rea c domneşte în
cas o în elegere mut c înf işarea b trânului nu este destul de prezentabil şi
c , prin urmare, acesta trebuie socotit ca invizibil, m pref cui c nici nu v d
aceste mişc ri.
— Aceast supraveghere a locuin ei mele, pe care am avut motive s-o
b nuiesc mai de mult, — îi spusei eu lui Wemmick, când se întoarse din odaia
b trânului — este în leg tur strâns cu persoana de care mi-ai vorbit, nu-i aşa?
Wemmick p rea foarte serios.

241
— Dup câte ştiu eu, n-aş putea s garantez c -i aşa. Vreau s zic c
n-aş putea s spun c a fost aşa de la început. Dar poate c acum este sau o s
fie sau exist primejdia foarte mare de a se întâmpla aşa.
Deoarece vedeam c devotamentul fa de Little Britain îl împiedic s
spun cât ar fi putut s spun şi deoarece ştiam cât de mult se îndep rtase de
drumul lui ca s -mi spun cele ce-mi spusese şi-i eram recunosc tor pentru
aceasta, nu puteam s mai st rui. Dar i-am spus, dup câteva clipe de gândire
cu ochii la foc, c aş vrea s -i mai pun o întrebare, la care putea s r spund
sau nu, dup cum va crede de cuviin şi c , în orice caz, atitudinea lui era cea
dreapt . El se opri din mâncare, încrucişându-şi mâinile şi strângându-şi
mânecile c m şii (dup p rerea lui, ca s te sim i bine în cas , trebuie s stai
f r hain ) şi-mi f cu semn cu capul s pun întrebarea.
—Ai auzit vreodat de un om foarte p c tos, cu numele de Compeyson?
El îmi r spunse dând din cap.
— Tr ieşte?
Mai d du o dat din cap.
—E în Londra?
Wemmick d du înc o dat din cap, strânse cât putu cutia de scrisori,
d du din cap pentru ultima oar şi începu s m nânce mai departe.
— Şi acum, spuse Wemmick, fiindc am terminat cu întreb rile (ap s
asupra acestor cuvinte şi le repet pentru a nu uita s m c l uzesc dup ele),
m întorc la m surile pe care le-am luat dup ce am auzit ce am auzit. M-am
dus la Garden Court ca s te g sesc; şi, fiindc nu te-am g sit, m-am dus la
Clarriker, ca s -l g sesc pe domnul Herbert.
— Şi pe el l-ai g sit? întrebai eu neliniştit.
— Pe el l-am g sit. F r s -i pomenesc de nici un nume şi f r s intru
în am nunte, i-am dat s în eleag c , dac d de cineva — Tom, Jack sau
Richard — care d târcoale în jurul casei sau prin apropiere, ar face bine s -i
scoat pe Tom sau Jack sau Richard din calea dumitale, cât timp nu
eşti aici.
— Cred c habar n-are ce trebuie s fac .
— Habar n-avea; cu atât mai mult, cu cât i-am spus p rerea mea, anume
c n-ar fi prea sigur s încerce s -l îndep rteze prea mult pe Tom, Jack sau
Richard din calea dumitale, tocmai acum. Fiindc , domnule Pip, s - i spun
ceva. În împrejur rile de fa , nu exist loc mai bun decât un oraş mare,
dac ai apucat s te afli în el. Nu o lua din loc, prea curând. R mâi în apropiere.
Aşteapt pân se mai potolesc lucrurile, înainte de a te avânta în larg, chiar şi
în ri str ine.
I-am mul umit pentru sfaturile lui pre ioase şi l-am întrebat ce a f cut
Herbert.
— Domnul Herbert, spuse Wemmick, dup ce şi-a fr mântat mintea
timp de o jum tate de or , a f cut un plan. Mi-a spus în secret c face curte
unei domnişoare care are, dup cum î i po i lesne închipui, un tat bolnav.
Acest tat , care se ocupa pe vremuri cu aprovizionarea vapoarelor, zace pe o
verand de unde poate vedea vapoarele care urc şi coboar fluviul. F r
îndoial , c o cunoşti pe aceast domnişoar ?
— Nu personal, spusei eu.
Adev rul este c ea se împotrivise prieteniei mele cu Herbert, deoarece

242
eram un prieten foarte costisitor, care nu-i aduceam lui Herbert nici un folos şi
c , atunci când Herbert a vrut s m prezinte, ea a primit aceast propunere cu
atât de pu in c ldur , încât Herbert s-a sim it obligat s -mi încredin eze cum
stau lucrurile, spunând c mai trebuie s treac pu in timp pân s -i fac
cunoştin a. Când am început s -l ajut, pe ascuns, pe Herbert în împlinirea
planurilor sale, nu mi-a fost greu s îndur toate acestea cu filozofie şi veselie;
pe de alt parte, el şi cu logodnica lui, fireşte c nu erau prea dornici s mai
aduc şi o a treia persoan la întâlnirile lor. Şi aşa, deşi eram sigur c
crescusem în stima Clarei şi deşi tân ra domnişoar şi cu mine ne trimiteam
regulat mesaje foarte lungi şi amintiri prin Herbert, n-o v zusem înc niciodat .
Totuşi, nu i-am împuiat lui Wemmick capul cu toate aceste am nunte.
— Deoarece casa cu verand , spuse Wemmick, se afl chiar pe malul
fluviului, jos lâng Pool, între Limehouse şi Greenwich şi, deoarece
propriet reasa este o v duv foarte respectabil care are un apartament mobilat
de închiriat, la etajul de sus, domnul Herbert m-a întrebat dac socotesc casa
aceea drept o locuin provizorie potrivit pentru Tom, Jack sau Richard. Acum
p rerea mea despre casa aceasta este foarte bun , din trei motive pe care am s
i le spun. Anume. Mai întâi. Este cu totul în afara drumurilor dumitale
obişnuite şi departe de str zile mari şi mici pe care umbli dumneata de obicei.
Al doilea. F r s te apropii de casa aceea, ai putea s ai mereu veşti de la Tom,
Jack sau Richard prin Herbert. Al treilea. Mai încolo, când va fi prudent, dac
cumva ai s vrei s -l îmbarci pe Tom, Jack sau Richard pe un vapor str in, ai
vaporul la îndemân .
Foarte liniştit de aceste vorbe, îi mul umii lui Wemmick de nenum rate
ori, rugându-1 s spun mai departe:
— Bine, domnule! Domnul Herbert s-a aruncat în treaba aceasta cu o
voin de fier şi, pe la ora nou , l-a şi pus la ad post pe Tom, Jack sau Richard
— oricare ar fi, pe noi nu ne intereseaz . La locuin a cea veche se ştie c a fost
chemat Dover şi, de fapt, omul o pornise pe drumul spre Dover, de unde a fost
adus înapoi. Acum, un alt lucru bun e c toate acestea s-au f cut f r dumneata
şi, dac cineva s-ar interesa de mişc rile dumitale, ar afla c te g seai la o
distan de multe mile de aici şi erai prins de cu totul alt treab . Toate acestea
împr ştie b nuielile şi le şi încurc ; şi din pricina aceasta te-am sf tuit s nu
dormi acas , dac cumva te întorci noaptea. Aceasta produce şi mai mult
încurc tur şi dumneata ai nevoie de încurc tur .
Fiindc terminase masa, Wemmick se uit la ceas şi începu s -şi
îmbrace haina.
— Şi acum, domnule Pip, spuse el, cu mâinile în mânecile hainei, cred
c am f cut aproape tot ce puteam face, dar mai pot face ceva — din punctul de
vedere al Walworth-ului şi în calitate de persoan strict particular — voi face
cu bucurie. Uite şi adresa. Nu i se poate întâmpla nimic r u dac disear ,
înainte de a te întoarce acas , te duci s te convingi c totul e în ordine cu Tom,
Jack sau Richard, ceea ce e înc un motiv pentru care nu trebuia s te duci
acas asear . Dar, dup ce te întorci acas la dumneata, s nu te mai duci pe
acolo. S ştii, domnule Pip, c aici eşti întotdeauna binevenit. Acum îşi scoase
mâinile din mânecile hainei şi eu i le strângeam. Şi mai d -mi voie s - i mai
spun ceva important. îşi puse mâinile pe umerii mei şi ad ug şoptindu-mi
solemn:

243
— Foloseşte-te de seara aceasta ca s pui mâna pe averea lui mobiliar .
Nu po i s ştii ce i se va întâmpla. Nu pune averea mobiliar în joc.
Dezn d jduit c nu pot s -l fac pe Wemmick s în eleag gândul meu,
m l sai p gubaş de a mai încerca.
— E timpul s plec, spuse Wemmick. Dac n-ai avea nimic grabnic de
f cut, te-aş sf tui s r mâi aici pân se întunec . Ar i foarte nec jit şi nu i-ar
strica o zi liniştit în tov r şia b trânului; se scoal el îndat — şi tocmai a
mâncat un pic din... i-aminteşti de porcul nostru?
— Sigur, spusei eu.
— Un pic din el. Cârnatul pe care l-ai pr jit era al lui; era un porc
minunat, în toate privin ele. încearc s m nânci şi dumneata, m car de dragul
vechii voastre cunoştin e. La revedere, moşule! strig el vesel.
— Foarte bine, John, foarte bine, b iete! şuier b trânul din odaie.
Apoi am a ipit în fa a c minului lui Wemmick; b trânul şi cu mine am
avut bucurie de tov r şia noastr , c ci am adormit aproape toat ziua în fa a
focului. La prânz am mâncat muşchi de porc şi legume culese din gr dina
castelului şi când nu eram ame it de somn, îi f ceam b trânului semne foarte
binevoitoare cu capul. Când se întunec de-a binelea, am plecat şi l-am l sat pe
b trân preg tind focul ca s pr jeasc pâinea; dup num rul ceştilor de ceai, ca
şi dup privirile lui spre cele dou capacele din perete, am ghicit c domnişoara
Skiffins era aşteptat la ceai.

XLVI

Sunase ora opt, când n rile mi-au fost izbite de mirosul destul de pl cut
al surcelelor şi al talajului de pe chei, f cut de constructorii de vapoare şi de
oamenii care se îndeletniceau cu f urirea catargelor, vâslelor şi barajelor. Toat
partea aceea a fluviului, mai sus şi mai jos de Pool, mi-era necunoscut şi,
coborând de-a lungul malului, îmi d dui seama c locul pe care îl c utam nu se
afla unde îmi închipuiam eu şi nu era uşor de g sit. Locul se numea Mill Pond
Bank, Chinks's Basin, şi singura mea c l uz spre Chinks's Basin era atelierul
de funii Old Green.
Nu merit s povestesc printre ce vapoare ancorate în docuri pentru
repara ii m-am r t cit, printre câte cor bii care trebuiau sf râmate în buc i,
prin ce mâluri, ce n moluri şi ce murd rii aduse de flux; prin câte şantiere unde
se cl deau şi se d râmau vapoare; printre câte ancore ruginite şi înfipte f r
rost în p mânt, deşi de ani de zile nu mai foloseau la nimic; prin ce mun i de
butoaie şi de cherestea. Dup ce m-am învârtit câtva timp în jurul destina iei
mele şi trecui de câteva ori de ea, am cotit dup un col şi m aflai, deodat la
Mill Pond Bank. Din cauza împrejur rilor, locul acesta era foarte r coros şi
vântul care venea dinspre fluviu avea loc destul s se roteasc ; v zui vreo doi,
trei arbori şi temelia unei mori de vânt p r site şi apoi v zui fun ria Old Green
Copper — a c rei alee lung şi îngust se desluşea în lumina lunii, împreun cu
nişte schele înfipte în p mânt, asem n toare unor furci vechi, care
îmb trâniser şi-şi pierduser din ii.
Alegând dintre cele câteva case ciudate de pe Mill Pond o cas cu

244
fa ada de lemn şi cu verande la toate trei etajele, m uitai la t bli a de la poart
şi citi: Doamna Whimple. Deoarece acesta era numele pe care îl c utam, am
b tut în poart şi o doamn în vârst , foarte pl cut la vedere, îmi deschise. Dar
doamna a fost numaidecât înl turat de Herbert care m duse t cut în salon şi
închise uşa. Mi se p rea ciudat s v d c fiin a lui, care-mi era atât de
familiar , se mişca în voie în odaia aceea str in şi în cartierul acela
necunoscut mie; şi m-am surprins uitându-m la el, aşa cum m uitam la bufetul
din col cu sticl rie şi por elanuri, cum m uitam la cele dou scoici de pe
c min şi la gravurile colorate de pe perete, care înf işau moartea c pitanului
Cook, lansarea unui vapor şi pe Maiestatea Sa Regele George al III-lea cu o
peruc de vizitiu pe cap, pantaloni de piele şi cizme înalte, pe terasa castelului
din Windsor.
— Totul merge strun , Handel, spuse Herbert, şi omul e foarte
mul umit, deşi e nespus de dornic s te vad . Clara e la tat l ei. Dac vrei s
aştep i pân coboar , am s te recomand şi pe urm o s ne ducem sus. Acesta e
tat l s u.
Un mârâit neliniştitor care venea de sus îmi lovise auzul şi pesemne c
acest fapt se oglindea pe fa a mea.
— Din p cate, cred c e un netrebnic b trân şi am rât, spuse Herbert
zâmbind; dar nu l-am v zut niciodat . Nu i se pare c miroase a rom? Toat
ziua bea rom.
— Rom? întrebai eu.
— Da, r spunse Herbert, şi po i s - i închipui cum îi îndulceşte guta.
Şi, pe urm , ine mor iş s aib toate proviziile sus, la el în odaie şi s le
împart el. Le ine pe nişte rafturi deasupra capului şi vrea neap rat s le
cânt reasc pe toate. Odaia lui trebuie s arate ca o b c nie.
În timp ce spunea toate acestea, mârâitul se pref cu într-un urlet
prelungit şi apoi se stinse.
—Cum poate s fie altfel, m l muri Herbert, dac vrea neap rat s taie
brânza? Un om cu gut în mâna dreapt şi în tot corpul nu poate s str bat cu
cu itul o brânz de Gloucester f r s -şi fac r u.
Pesemne c omul îşi f cuse foarte r u, deoarece mai scoase înc un
urlet furios.
— E o binecuvântare pentru doamna Whimple c a închiriat locuin a de
sus lui Provis, spuse Herbert; î i închipui c , în general, oamenii nu s-ar împ ca
cu zgomotele acestea. O cas ciudat , aşa-i Handel?
Era, într-adev r, o cas ciudat , dar foarte bine îngrijit şi curat .
— Doamna Whimple, spuse Herbert când îi împ rt şi observa iile mele,
este cea mai grozav gospodin şi z u c nu ştiu ce s-ar face Clara f r ajutorul
ei de mam . Fiindc biata Clara n-are mam şi n-are nici o rud , în afar de
b trânul Gruffandgrimm 9.
— Doar n-o fi acesta numele lui?
— Nu, nu, spuse Herbert. Aşa-i spun eu. Numele lui este domnul
Barley. Gândeşte-te ce binecuvântare pentru fiul tat lui şi mamei mele s fie
îndr gostit de o fat care n-are rude şi care n-o s se am rasc nici pe ea şi nici

9
Gruffandgrimm înseamn arţ gos şi s lbatic în limba englez .

245
pe al ii, din pricina familiei.
Herbert mai îmi spusese şi alt dat şi acum îmi aminti c o cunoscuse
pe domnişoara Clara Barley în timp ce ea îşi întregea educa ia la o şcoal din
Hammersmith şi c atunci când fata fusese chemat acas ca s -şi îngrijeasc
p rintele, ei încredin ar taina dragostei lor materne doamnei Whimple care îi
protejase şi-i ocrotise cu o bun tate şi discre ie nedezmin ite de atunci şi pân
acum. Bineîn eles c b trânului Barley nu i se putea încredin a taina vreunui
sentiment mai gingaş, din pricin c nu era în stare s în eleag nici un subiect
mai psihologic decât guta, romul şi depozitele lui de vapoare vechi.
În timp ce noi vorbeam în şoapt şi mârâitul neîntrerupt al b trânului
Barley vibra în grinda de pe tavan, uşa od ii se deschise şi o fat de vreo
dou zeci de ani, foarte dr gu , sub iric şi cu ochi negri, intr cu un coş în
mân . Herbert lu cu ging şie coşul din mâna ei şi mi-o prezent , roşindu-se.
Într-adev r, fata era fermec toare şi ar fi putut fi luat drept o zân robit , pe
care un c pc un crud o inea în slujba lui.
— Uit -te, spuse Herbert, ar tându-mi coşul cu un zâmbet comp timitor
şi dr g stos, dup ce st tur m pu in de vorb , aceasta-i masa de sear a bietei
Clara; atâta îi d în fiecare sear . Aceasta-i por ia ei de pâine şi aceasta-i felia
de brânz şi acesta-i romul pe care îl beau eu. Aceasta-i mâncarea pe care
trebuie s o g teasc domnului Barley pentru mâine diminea . Dou costi e de
miel, trei cartofi, câteva boabe de maz re, pu in f in , dou uncii 10 de unt, o
mân de sare şi piperul aceasta pe care-1 vezi. Totul trebuie g tit împreun şi
mâncat cât e fierbinte şi e foarte bun împotriva gutei, n-am ce zice!
Era ceva atât de firesc şi de cuceritor în felul cum se uita Clara cu
de-am nuntul la aceste provizii, în timp ce Herbert mi le ar ta şi ceva atât de
încrez tor, de dr g stos şi de nevinovat, în felul ei modest de a se l sa cuprins
de bra ul lui Herbert, era ceva atât de gingaş în ea, ceva care cerea ocrotire aici
pe Mill Pond Bank, lâng Chinks's Basin şi fun ria Old Green Copper, în timp
ce morm itul b trânului Barley r suna în grinzile de pe tavan, încât n-aş fi rupt
logodna dintre ea şi Herbert pentru to i banii din portofelul pe care nu-1
deschisesem înc niciodat .
M uitam la Clara cu pl cere şi admira ie când, deodat , morm itul se
pref cu din nou în urlet şi zgomotul unei izbituri zdravene veni de sus, ca şi
cum un uriaş cu piciorul de lemn ar fi încercat s str pung tavanul şi s ajung
pân la noi. Iar Clara îi spuse lui Herbert:
— Tata are nevoie de mine, dragul meu! şi fugi din odaie.
— Ce mai rechin smintit! spuse Herbert. Ce crezi c vrea acum,
Handel?
— Nu ştiu, r spunsei eu. Ceva de b ut?
— Chiar aşa! strig Herbert ca şi cum faptul c ghicisem era un merit
nemaipomenit. Grogul şi-1 ine gata preg tit într-o sticl de pe mas . Aşteapt
o clip şi ai s auzi cum îl ridic Clara, ca s mai bea o înghi itur . Auzi! Urm
un alt urlet care se încheie cu o zguduitur zdrav n .
— Acum, spuse Herbert, în t cerea care urm , acum bea. Acum, spuse
el, deoarece grinda r suna din nou, acum e iar întins pe spate!

10
Uncia este o unitate de m sur din sistemul de greut ţi întrebuinţate în Anglia.

246
Curând dup aceea, Clara se întoarse şi Herbert m duse sus, ca s -l
vedem pe prizonierul nostru. Când trecur m prin fa a od ii domnului Barley, îl
auzir m mârâind r guşit urm torul refren, cu un glas care se umfla şi se stingea
ca vântul; iar ur rile din acest cântec, cred c ar trebui s le înlocuiesc cu
opusul lor.
— Ei! Dumnezeu s v binecuvânteze, c ci aci zace b trânul Bill
Barley. Aici zace b trânul Bill Barley, s v binecuvânteze Dumnezeu. Aici
zace b trânul Bill Barley, întins pe spate, martor mi-e Domnul. Întins pe spate
ca un peşte mort, dus de ape, aşa zace b trânul Bill Barley. Ei! Dumnezeu s v
binecuvânteze.
Herbert m inform c nev zutul Barley se între inea singur zi şi noapte
cu acest cântec mângâietor şi, adeseori, în timpul nop ii mai punea şi câte un
ochi la telescopul cu care era prev zut patul lui, cu scopul de a str bate fluviul
cu privirile.
L-am g sit pe Provis bine instalat în cele dou c m ru e r coroase şi
aerisite din vârful casei, unde glasul domnului Barley se auzea mai pu in decât
jos. Nu d du nici un semn de nelinişte şi nici nu p rea îngrijorat, dar m izbi
faptul c era mai potolit, n-aş putea spune cum anume şi de câte ori am încercat
mai târziu, n-am izbutit niciodat s -mi amintesc cum era, dar f r doar şi poate
c era mai calm. Timpul de gândire pe care mi-l d duse ziua aceea de odihn
m dusese la hot rârea c nu trebuie s -i spun nimic despre Compeyson. Dup
câte ştiam eu, duşm nia lui fa de omul acela l-ar fi putut face s -l caute şi l-ar
fi împins astfel la pieire. De aceea, dup ce Herbert cu el şi cu mine, ne
aşezar m to i trei lâng foc, îl întrebai, mai întâi de toate, dac are încredere în
judecata şi informa iile lui Wemmick.
— Da, da, b iete! spuse el, dând cu seriozitate din cap. Ştie şi Jaggers.
— Atunci afl c am vorbit cu Wemmick, am spus eu, şi c am venit
s - i spun ce m suri m-a sf tuit el s iau.
Şi i-am împ rt şit cu precizie toate informa iile primite de la
Wemmick, în afar de aceea de care am pomenit înainte; şi am spus c
Wemmick auzise la închisoarea Newgate (n-aş putea s spun dac de la vreun
slujbaş de acolo sau de la prizonieri) c existau b nuieli împotriva lui şi c
locuin a mea fusese supravegheat ; c Wemmick m-a sf tuit s -l in ascuns
cât va vreme şi s nu m întâlnesc cu el; şi i-am mai spus şi p rerea lui
Wemmick despre plecarea în str in tate. Am ad ugat c , bineîn eles, îl voi
înso i sau voi veni în urma lui, de îndat ce va fi cu putin , aşa cum va socoti
Wemmick c este cel mai sigur. Despre cele ce aveau s urmeze dup aceea
n-am pomenit nimic şi, de fapt, în sufletul meu nu eram nici eu prea l murit şi
nici prea liniştit, mai ales acum c îl vedeam atât de potolit şi în mare primejdie
din pricina mea. Cât despre schimb rile pe care dorea el s le fac în felul meu
de trai, prin m rirea cheltuielilor, l-am întrebat dac , în împrejur rile acestea
nesigure şi rele, n-ar fi caraghios dac nu şi mai r u s -1 ascult.
El nu s-a putut împotrivi şi s-a ar tat foarte cuminte în tot timpul
convorbirii. Întoarcerea lui fusese o aventur , spunea el, şi el ştiuse din
totdeauna c va fi aşa. Mai spuse c nu va face nici un pas care s-ar preface
într-o aventur dezn d jduit şi c , bucurându-se de un ajutor atât de pre ios,
n-avea nici o team cu privire la siguran a lui.
Herbert, care st tuse tot timpul gânditor şi cu ochii a inti i asupra

247
focului, spuse c îi trecuse şi lui ceva prin minte în leg tur cu propunerile lui
Wemmick şi c poate ar merita s d m ascultare gândului s u.
— Suntem amândoi vâslaşi buni, Handel, şi poate l-am putea duce chiar
noi în jos, pe fluviu, ceea ce ar înl tura cel pu in una din b nuieli şi orice
b nuial , cât de mic , merit s fie înl turat . Nu te gândi la anotimp, nu crezi
c ar fi bine s începem de pe acum s avem o barc a noastr la sc rile din
Temple şi s ne facem obiceiul de a coborî fluviul cu barca? Dac prinzi
obiceiul acesta, cine o s ne mai bage în seam ? F aşa de dou zeci sau de
cincizeci de ori şi nimeni nu va g si nimic neobişnuit, c faci aşa şi pentru a
dou zeci şi una sau a cincizeci şi una oar .
Planul lui îmi pl cu, iar Provis se ar t mândru de el. Ne-am în eles
s -l şi punem în aplicare şi i-am spus lui Provis s nu dea niciodat semne c ne
cunoaşte, dac ne vede sub pod sau dac trecem vâslind pe la Mill Pond Bank.
Şi ne-am mai în eles ca, de câte ori ne va vedea, s trag storurile ferestrei care
era spre r s rit şi astfel totul a fost pus la cale.
Deoarece convorbirea noastr se sfârşise şi totul fusese hot rât, m
ridicai s plec, spunându-i lui Herbert c ar fi mai bine s nu ne întoarcem
împreun acas şi c eu voi porni cu o jum tate de or înaintea lui.
— Nu m bucur c te las aici, îi spusei eu lui Provis, deşi nici nu m
îndoiesc c te afli mai în siguran aici decât în preajma mea.
— M i b iete, spuse el strângându-mi mâinile, nu ştiu când o s ne
vedem din nou, dar nu-mi place s -mi spui “R mâi cu bine". Zi mai bine
"Noapte bun !".
— Noapte bun ! Herbert o s fac mereu leg tura între noi doi şi când
va sosi vremea, fii sigur c voi fi gata. Noapte bun , noapte bun !
Ne-am gândit c e mai bine ca el s r mân în odaia lui şi l-am l sat în
fa a uşii, inând o lumânare deasupra balustradei de la scar ca s ne lumineze,
în timp ce coboram. Şi, uitându-m înapoi la el, m gândi la noaptea întoarcerii
lui, când rolurile noastre erau schimbate şi când nu-mi închipuiam c aş putea
vreodat s m despart de el cu inima atât de grea şi de neliniştit cum m
desp r eam acum.
B trânul Barley tot mai mârâia şi mai înjura, când trecur m prin fa a
uşii lui; p rea c nu încetase nici o clip cu aceast îndeletnicire şi c n-avea de
gând s înceteze. Când ajunser m jos, îl întrebai pe Herbert dac omul p strase
numele de Provis. El îmi r spunse c desigur c nu şi c pe noul chiriaş îl
chema domnul Campbell. M mai l muri c tot ce se ştia în cas despre domnul
Campbell era c el (adic