Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BACALAUREAT
B2
A. ,,Translatarea modelului sovietic al anilor ‘30 în România anilor ‘50 este impresionantă
pentru observator.[… ] Sovietizarea instalează un decor rusificat: difuzarea de carte rusească, institut
de studii româno – sovietic fondat în 1947, muzeu româno-sovietic creat în 1948, Institut Maxim
Gorki inaugurat în 1948. Studiul limbii ruse devine obligatoriu începând de la 11 ani şi până la
facultate, sunt valorificate influenţele slave asupra limbii române, ortografia este slavizată,
intelectualii cosmopoliţi sau fascişti sunt urmăriţi. Scânteia lansează atacuri împotriva intelectualilor
cosmopoliţi. Brătianu, Giurescu, Crainic, poetul Blaga, sociologul Gusti şi alţii sunt arestaţi. Cenzura
interzice, în iulie 1946, aproape două mii de cărţi şi reviste; totalul lucrărilor şi textelor interzise se
ridică la opt mii în 1948. Istoricii noii şcoli, Roller de exemplu, îşi exprimă admiraţia pentru ajutorul
constant şi dezinteresat acordat de-a lungul secolelor românilor de către marele frate [URSS]”
Catherine Durandin – Istoria Românilor
B. ,,Luarea în calcul a educaţiei este esenţială; nevoia de a ridica nivelul formării ideologice a
cadrelor de partid este evocată cu regularitate. Au loc numeroase programe de reciclare. Elanul este
înlocuit de munca organizatorică. Controlul asupra opiniei publice nu mai evidenţiază eliminarea
directă sau încarcerarea opozanţilor consideraţi inamici ca în anii ’50, ci menţinerea ordinii şi
disciplinei. În anii 1971, Ceauşescu a enunţat dogma; ca atare, în anii ce urmează, conducerea
partidului se străduie să normalizeze discursurile şi conduitele.[…] Constrângerea presei are loc în
1974: prin urmare, sunt interzise atacurile împotriva partidului, împotriva conducătorilor lui,
informaţiile care ar fi putut să tulbure ordinea publică, ofensele contra bunelor maniere şi moralei.
Redactorul şef al ziarelor şi ziariştilor sunt responsabili pentru orice greşeală şi slăbiciune. Partidul
controlează viaţa privată a ziariştilor şi veghează asupra ordinii până şi în viaţa intimă a membrilor
săi.”
Catherine Durandin – Istoria Românilor
1
SUBIECTUL al II -lea (30 de puncte)
,,Relaţia Principatelor cu Imperiul Otoman se exprimă, în aceiaşi manieră, prin numeroase ciocniri.
Mircea Eliade, autor al unui tratat de Istorie a românilor , scris în 1943 şi reeditat în 1992, optează pentru o
scurtă prezentare ce cuprinde spiritul de cruciadă. El reţine trei timpuri tari ale luptelor antiotomane: epoca
voievodului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân (1396-1418), cea a lui Ştefan cel Mare (1457-1504) şi cea a
lui Mihai Viteazul(1593-1601).[…]
Istoria Moldovei şi a Ţării Româneşti este marcată de înaintarea otomanilor în Rumelia (1393- 1396), de
căderea Constantinopolului şi de instalarea aici a otomanilor în 1453, de domnia lui Soliman Magnificul între
1520 şi 1566 şi de campanile acestuia în Ungaria.
Istoria moldo – valahă se înscrie, în secolul al XVII-lea, în mişcarea de retragere a Imperiului otoman.
Eşecul asediului Vienei, din 1683, îndepărtează ameninţarera otomană a Europei. În 1683-1684, este înfiinţată
o coaliţie a principalilor adversari al Imperiului Otoman. Austrieci, ruşii şi polonezii, cărora li se alătură Papa,
apoi Veneţia, se aliază. După semnarea păcii de la Karlowitz – 1699- cu austriecii, polonezii şi veneţienii
(ruşii o vor semna în iulie 1700), rezultatul este copleşitor pentru otomani. Atunci aproape întreaga Ungarie şi
Transilvanie – care intră la austrieci – sunt pierdute de Constantinopol.[…]
Au existat, prin urmare, timpuri tari de mobilizare antiotomană de partea moldovenilor şi vlahilor.
Chiar la originile întemeierii statelor româneşti, Mircea cel Bătrân, domnul Ţării Româneşti sub protectorat
maghiar, se afla implicit în frontul antiotoman. El ocupă Dobrogea şi Silistra pe malul drept al Dunării de Jos.
Ungurii căutau să se instaleze la Vidin. Otomanii reacţionează, ocupă şi controlează Bulgaria şi îi iau lui
Mircea cuceririle recente. În 1394, ei [otomanii] încearcă să asedieze Bizanţul, apoi se reîntorc spre Ţara
Românească. După bătăliile de la Rovine, în 1395, şi de la Nicopole din 1396, Dobrogea revine în stăpânirea
lor, iar garnizoanele otomane ocupă punctele de trecere ale Dunării. Aceste schimbări antrenează un nou
avânt al mobilizării Ungariei şi a regelui său, Sigismund, susţinut de către Manuel II al Bizanţului, de Ordinul
Ospitalierilor din Rhodos.
Catherine Durandin – Istoria Românilor