Sunteți pe pagina 1din 11

Unitatea de învăţare 4.

STRUCTURA POPULAȚIEI

Cuprins

4. STRUCTURA POPULAȚIEI

4.1. Structura populaţiei

4.2. Numărul populaţiei

4.3. Densitatea populaţiei

4.4. Sexul şi vârsta

4.5. Starea civilă a populaţiei

4.6. Populaţia activă

4.7. Tranziţia demografică

Introducere

Aproape peste tot în lume se găsesc așezări umane cu toate că anumite regiuni,
cum ar fi cele din Antarctica, nu permit existența unei populații permanente. În alte
zone inospitaliere, mici grupuri de oameni cum ar fi triburile nomade, supraviețuiesc
doar adoptând moduri specifice de viață. Există multe asemenea regiuni neospitaliere,
mare parte a populației fiind concentrată doar pe o mică suprafață de pe mapamond.
La începutul anilor 1990, aproximativ jumătate din cele 5,4 miliarde de locuitori
trăiau pe doar 5% din uscatul globului. În contrast, jumatate din uscat era populat cu
doar 5% din întreaga populație a globului.
Aproximativ 30% din populația globului este concentrată în Asia de Sud și de
Sud-Est, incluzând India, Indonezia și Pakistan, alte 25% în Asia de Est, printre care
China și Japonia. Alte concentrări masive de populație există în America de Nord și în
Europa.
În America de Nord și Europa populația se află în număr mare. Standardul ridicat
de viață contrastează cu cel al populației Asiei - excluzând Japonia - în principal rurală
și dependentă de agricultură. Concentrări mai mici ale populației pot fi întâlnite în sud-
estul Australiei, sud-estul Americii de Sud, coasta vestică a Americii de Nord și în
unele zone ale vestului Mijlociu din America de Nord.
Obiectivele unităţii de învăţare

 Înţelegerea nevoii de studiu referitor la structura unei populații


 Cunoaşterea elementelor definitorii ale caracteristicilor unei populații privind
numărul acesteia, densitatea, raportul cantitativ dintre sexe și caracteristicile
tranziției demografice
 Importanța studierii populației active atât sub aspect cantitativ cât și calitativ

Durata medie de parcurgere a celei de-a patra unităţi de învăţare este de 2 ore.

Conţinutul unităţii de învăţare

4. STRUCTURA POPULAŢIEI

Categoriile sau noţiunile de bază ale demografiei reprezintă abstracţiuni


indispensabile studiului populaţiei. Deosebim trei grupe de categorii în demografie:
1. categoriile structurii populaţiei;
2. categoriile mobilităţii populaţiei;
3. categoriile mişcării naturale a populaţiei.

4.1. Structura populaţiei

O populaţie exprimată printr-un număr trezeşte o reacţie care se manifestă


printr-o apreciere a mărimii şi se vorbeşte astfel despre o populaţie ,,mare”, ,,mijlocie”,
sau ,,mică”.
Raportarea populaţiei la teritoriul ocupat de ea a fost concretizată prin apariţia
şi utilizarea noţiunii de densitate.
S-a constatat că nu numai suprafaţa ci şi modul în care se lucrează pământul, şi
în general producţia industrială, influenţează numărul şi densitatea populației. Astfel,
în condiţiile unei agriculturi înapoiate (Africa, India) densitatea populaţiei oscilează
între 20-30 de locuitori/km2. Dacă însă teritoriul beneficiază de condiţii favorabile (sol
fertil, regim bogat de precipitaţii), chiar cu mijloace primitive, agricultura poate hrăni
sute de locuitori pe km2 lucrat complet.
Trecerea agriculturii de la stadiul de manufactură la stadiul maşinist eliberează
o cantitate importantă de forţă de muncă, fenomen care indică suprapopulaţia agrară.
Un exemplu recent este foarte concludent în această privinţă : în R.F.G., în perioada
1949-1961 au fost lichidate 40.300 de gospodării agricole cu o suprafaţă de până la 10
ha.
În atingerea unui anumit număr de locuitori sau unei anumite densităţi a
populaţiei pe un teritoriu, condiţiile social-economice au o influenţă deosebită. Nu se
poate afirma însă că unei anumite dezvoltări economice sau orânduiri sociale ori mod
de producţie i-ar putea corespunde o populaţie de o anumită mărime sau densitate
specifică. Ţări cu situaţii social-economice asemănătoare au densităţi diferite : Austria-
85, Italia-166, Anglia-218, Belgia-302, Olanda-351, în timp ce ţări cu condiţii social-
economice diferite au densităţi asemănătoare : Finlanda-13 şi Iran-13.
Încercarea de a raporta numărul locuitorilor la resursele materiale pentru
obţinerea densităţii economice s-a împiedicat în cele din urmă de complexitatea
relaţiilor legate de producţie, productivitate şi investiţii.
Ritmul creşterii populaţiei este un indicator important al tendinţelor unei
colectivităţi umane. Pe lângă calculul indicatorului de creştere anuală a populaţiei la
1.000 de locuitori unii economişti şi sociologi, preluând un procedeu utilizat încă de
autori premalthusieni, se referă la intervalul de timp (10 şi 15 ani iar la Malthus, 25 de
ani) în care se dublează populaţia. In acest sens evoluţia populaţiei totale a Pământului
arată o primă dublare între anii 1650 şi 1825, adică în 175 de ani, a doua dublare între
anii 1800 şi 1910, adică în circa 100 de ani, a treia dublare între anii 1900 şi 1965,
adică în 65 de ani.
Participarea diferitelor continente la aceste dublări a fost variată, intervalele de
timp cele mai mici fiind caracteristice pentru America, în special cea de Nord, unde
principalul fenomen responsabil de această situaţie a fost imigraţia.
Tentativa lui Malthus de a porni de la datele sporirii populaţiei Americii de
Nord în perioada imigraţiei intense pentru a arăta dublarea numărului de locuitori la
fiecare 25 de ani, s-a dovedit falsă pentru condiţiile de timp şi de loc în care autorul a
încercat să găsească argumentele pentru ideea progresiei geometrice de creştere a
populaţiei.

4.2. Numărul populaţiei

Prin număr al populaţiei se înţelege totalitatea persoanelor în viaţă la un


moment dat, care locuiesc pe un anumit teritoriu, delimitat după diverse criterii (de
obicei, administrative). Fără alte precizări, numărul populaţiei se referă la categoria de
populaţie stabilă.
În mod obişnuit numărul populaţiei se stabileşte prin recensământ şi se referă la
efectivul existent în momentul critic al acestuia. Pentru ţările în care sistemul
informaţional demografic este bine organizat, se determină în mod curent numărul
populaţiei la începutul fiecărui an (1 ianuarie) şi la mijlocul anului (efectivul la 1 iulie).
Din punctul de vedere al modalităţii de obţinere a informaţiilor şi de calcul al
numărului populaţiei, distingem noţiunile de număr înregistrat şi număr calculat.
Numărul înregistrat al populaţiei indică totalitatea persoanelor cu ocazia
recensământului.
Numărul calculat, aşa cum sugerează denumirea, se obţine prin calcule şi
poate fi număr estimat al populaţiei, implicând informaţiile recensământului şi cele
ale evidenţei curente a mişcării naturale şi migratorii sau metode speciale de
interpolare şi număr proiectat (prognozat), oglindind evoluţia probabilă a efectivului
populaţiei în viitor.
Recensământul stabileşte numărul populaţiei în viaţă. Deoarece rareori
momentul recensământului este fixat în ziua de 1 ianuarie, şi cum necesităţile analizei
demografice solicită cunoaşterea numărului populaţiei la începutul şi mijlocul anului,
se apelează la metode de estimare a acestuia folosind datele recensământului şi cele
oferite de evidenţa curentă a mişcării naturale şi migratorii.

4.3. Densitatea populaţiei

Legătura dintre efectivul populaţiei la un moment dat şi suprafaţa teritoriului pe


care îl locuieşte este pusă în evidenţă de indicatorul densităţii.
Deoarece densitatea populaţiei este una din condiţiile vieţii materiale, analiza ei
sub cele mai variate aspecte prezintă nu numai interes demografic ci şi social-
economic, fiind legată de strategia dezvoltării, atât la nivel macroeconomic cât şi în
profil teritorial.
Caracterizarea densităţii populaţiei beneficiază de un sistem de indicatori
generali şi specifici, printre care amintim:
-densitatea generală, care prezintă o imagine de ansamblu a densităţii
populaţiei, indicând numărul de locuitori pe km2 din suprafaţa teritoriului.
Asemănător indicatorului densităţii generale, prin sfera de cuprindere, este aşa-
numitul coeficient de arealitate.
-coeficientul de arealitate este indicatorul invers al densităţii generale,
precizând suprafaţa din teritoriu, exprimată în km2 , ce revine unui locuitor:
Cu o densitate generală de 97,3 locuitori/km2, România se plasează în
apropierea nivelului mediu al densităţii populaţiei continentului european.
În afara indicatorilor generali prezentaţi anterior, aprofundarea unor aspecte ale
densităţii beneficiază de aportul unor indicatori specifici.
Astfel, pentru a pune în evidenţă legătura dintre efectivul populaţiei şi resursele
potenţiale privind mijloacele de subzistenţă, se determină densitatea generală la 100 ha
teren agricol sau teren arabil (densitatea fiziologică);
Aspectele cele mai importante care fac obiectul analizei densităţii populaţiei
sunt legate de studierea acesteia pe medii (urban-rural), pe judeţe, pe forme de relief,
etc., urmărindu-se în special corelaţia dintre nivelul dezvoltării economice şi densitatea
populaţiei.

4.4. Sexul şi vârsta

De regulă se nasc mai mulţi copii de sex masculin decât de sex feminin.
Ulterior, la grupa de vârstă între 5-9 ani, proporţiile de băieţi şi fete se egalează din
cauza mortalităţii mai ridicate la primii. Continuând să existe o mortalitate masculină
superioară celei feminine, îndeosebi între 40-50 de ani, numărul femeilor creşte
proporţional cu vârsta. In aceste condiţii, proporţia pe sexe a unei populaţii, fără a
prezenta deosebiri mari pe ansamblu, are 48-49% persoane de sexul masculin şi 51-
52% persoane de sexul feminin. Raţiunea cunoaşterii distribuţiei pe sexe constă în
prevederea posibilităţilor de formare a familiilor din grupele de vârstă apte de
căsătorie.
Sexul şi vârsta reprezintă două elemente fundamentale ale structurii populaţiei.
Structura pe sexe şi vârste a unei populaţii este rezultatul evoluţiei naşterilor şi
deceselor (dacă excludem, pentru simplificare, fenomenul migraţiei) pe câteva
generaţii. Numărul persoanelor de un anumit sex şi o anumită vârstă este numărul celor
de acelaşi sex care s-au născut în acelaşi an (minus cei decedaţi între timp). Din punct
de vedere demografic, semnificaţiile fundamentale ale vârstei privesc capacitatea de
procreaţie şi capacitatea de muncă. Astfel, de exemplu, perioada fertilă a unei femei
este cuprinsă între 15 şi 49 de ani, iar perioada capacităţii ei de muncă într e 16 şi 55 de
ani ; perioada fertilă şi capabilă de muncă a unui bărbat se întinde între 15 şi 60 de ani.
În prezent asistăm la un fenomen de apropiere a proporţiilor pe grupe de vârstă
între diferitele ţări, în condiţiile micşorării numerice relative a celor de vârstă tânără cu
creşterea numerică relativă a celor peste 50 de ani şi peste 60 de ani.
Nu există sector de activitate care să nu fie interesat în cunoaşterea efectivului
şi structurii populaţiei după vârstă şi sex.
Structura pe sexe se stabileşte determinând greutatea specifică a populaţiei de
sex feminin, respectiv masculin, în totalul populaţiei.
Raportul de feminitate (masculinitate) indică numărul persoanelor de sex
feminin (masculin) corespunzător unui efectiv de 100 persoane de sex masculin
(feminin).
După evenimentele din decembrie 1989 avem de-a face cu un proces de
reîntoarcere a forţei de muncă din urban în rural, sub impactul disponibilizării unui
număr însemnat de salariaţi, deşi şomajul a afectat mai ales populaţia feminină.
Masculinitatea populaţiei rurale va creşte deoarece femeile, chiar dacă ajung în situaţia
de şomaj, nu se întorc în mediul rural, acestea migrând anterior spre mediul urban,
îndeosebi în urma căsătoriei.
Recensământul populaţiei din ianuarie 1992 a scos în evidenţă o tendinţă
accentuată de îmbătrânire a populaţiei, constând în creşterea absolută şi relativă a
populaţiei în vârstă de peste 60 de ani, în condiţiile unei scăderi constante a natalităţii.
Dat fiind decalajul tranziţiei demografice în România, faţă de tranziţia demografică din
Europa, procesul de îmbătrânire a populaţiei româneşti a început mai târziu şi s-a
desfăşurat cu o intensitate mai scăzută. In pofida măsurilor de constrângere luate de
fostele autorităţi comuniste pentru creşterea natalităţii, procesul de îmbătrânire
demografică a continuat în mod constant, astfel că în ultimele două decenii, faţă de o
creştere a populaţiei totale cu 1% anual, creşterea numărului populaţiei vârstnice a
înregistrat un ritm anual de cca. 2,1%. Populaţia vârstnică (60 de ani şi peste) a
României cuprinde peste 3,8 milioane de persoane, ceea ce înseamnă o proporţie de
aproximativ 16,7% din populaţia totală. Pe grupe de vârstă şi sexe, populaţia vârstnică
cuprinde următoarele proporţii:
Tabelul nr.3
Populaţia vârstnică

Grupa de vârstă Proporţia în Proporţia în totalul


totalul populației grupei de vârstă
M / F
60-64 ani 5,6% 47,4% 52,6%
65-69 ani 4,6% 45,0% 55,0%
70-74 ani 2,4% 39,9% 60,1%
75 de ani şi peste 4,1% 38,6% 61,4%

Proporţia globală a întregii populaţii vârstnice (60 de ani şi peste) în 1992


reprezintă a creştere impresionantă faţă de anii anteriori:

Tabelul nr.4
Proporţia populaţiei vârstnice

1930 1948 1956 1966 1977 1985 1992


7,4% 9,3% 9,9% 12,3% 13,9% 14,2% 16,7%

Numărul de vârstnici este mai ridicat în rândul femeilor (56,6%) decât în cel al
bărbaţilor (43,4%) cu diferenţe sensibile de la o grupă de vârstă la alta.
În ceea ce priveşte distribuţia populaţiei vârstnice în funcţie de aria de
rezidenţă, frecvenţa ei este mai mare în mediul rural (59,6%) decât în mediul urban
(40,4%), tendinţă determinată de politica de industrializare forţată a vechiului regim.
Numărul sporit al populaţiei vârstnice contribuie la existenţa unor raporturi
disproporţionale între diferite grupuri de vârstă ale populaţiei. Astfel, raportul de
dependenţă la 1000, reprezentat de raportarea populaţiei vârstnice (60 de ani şi peste)
la totalul populaţiei care are vârsta între 15-59 de ani, este de 274 persoane. Aceasta
înseamnă că pentru fiecare bătrân revin aproximativ 4 persoane din intervalul de vârstă
15-59 de ani.
Tendinţele de perspectivă pentru următorii ani arată că în România procesul de
îmbătrânire demografică va continua, urmând ca până la sfârşitul acestui mileniu
populaţia de 60 de ani şi peste să crească cu minim 14%, iar până în anul 2035 să
crească cu încă 37% din efectivul ei actual.
Tabelul nr.5
Tendinţe proiectate pentru anii următori

Anul Ponderea populaţiei vârstnice în totalul Raport de


populaţiei (%) dependenţă (la
o mie)
1993 16,7 274
2000 17,6 300
2020 18,4 310
2035 19,6 333

Datele recensământului populaţiei din 1992 reflectă criza economică şi socială


prin care trece România: scăderea puternică a numărului de copii născuţi ce revin la
1000 de femei într-o proporţie care, în anul 1992, nu a asigurat nici măcar reproducţia
simplă a populaţiei, creşterea dramatică a mortalităţii generale (11,6 morţi la 1000 de
locuitori) şi a mortalităţii infantile (23,2 copii născuţi morţi la 1000 de născuţi vii).

4.5. Starea civilă a populaţiei

Distribuţia unei populaţii după starea civilă constituie obiectul preocupării mai
multor discipline: sociologia, psihologia socială, dreptul, etc. Demografia urmăreşte cu
atenţie rezultatele investigaţiilor acestor discipline în privinţa celibatului, căsătoriei şi
divorţului, pentru ca, pe baza corelaţiilor cu datele statistice demografice referitoare la
familie, să pună în evidenţă contribuţia fenomenelor respective la mişcarea naturală a
populaţiei.
Relaţiile dintre sexe au o bază biologică: instinctul sexual. Căsătoria însă
reprezintă o uniune cu un cadru mai larg decât relaţiile sexuale. Referindu-ne la un
dicton din Evul Mediu, după care ,,a bea, a mânca şi a se culca împreună înseamnă
căsătorie”, sociologul englez Westermarck consideră că această uniune poate fi
apreciată ca atare când durează mai mult timp decât actul de procreaţie şi se
prelungeşte şi după naşterea progeniturii.
Familia este o instituţie economică. Ea pe plan istoric a debutat ca o unitate
elementară de producţie. Căsătoria este baza familiei în sensul că uniunea dintre un
bărbat şi o femeie, care are drept scop întemeierea unei familii, poate fi considerată
căsătorie. Când realizarea unei uniuni maritale are alte scopuri decât acela de a
întemeia o familie, atunci putem considera că este vorba de o căsătorie fictivă.
Numărul căsătoriilor raportat la numărul populaţiei într-un anumit interval de
timp dă indicele nupţialităţii, care arată intensitatea fenomenului căsătoriei.
După demografii Mortala şi Zingali cel mai real indice al nupţialităţii ar fi
raportarea numărului căsătoriilor la mediul în care ele se produc după formula:

Numărul celor căsătoriţi prima dată x 1000


Numărul persoanelor (la începutul anului) în vârstă de 15-44 de ani necăsătoriţi

Căsătoria ia sfârşit fie prin decesul unuia dintre soţi, fie prin divorţ. In primul
caz durata medie de convieţuire va depinde atât de vârsta medie la căsătorie, cât şi de
mortalitatea generală, mai exact de durata medie de viaţă.
Stabilitatea familiei este măsurată prin indicele divorţurilor care se calculează
prin raportarea divorţurilor la 100 de căsătorii. Existenţa unui număr crescut de
divorţuri înseamnă reducerea anilor de convieţuire a cuplurilor şi, în consecinţă,
favorizarea unui număr mai redus de naşteri. Numărul mediu al copiilor rezultaţi din
cupluri divorţate este evident inferior celui al copiilor rezultaţi din căsătorii care se
termină prin decesul unuia dintre soţi. Acest fenomen este şi mai accentuat când durata
medie de convieţuire la cei divorţaţi scade, aşa cum acest lucru are loc în prezent.

4.6. Populaţia activă

În colectivităţile umane are loc un proces permanent de diferenţiere a


producătorilor din masa totală a consumatorilor sau, mai exact spus, toţi se nasc
consumatori pentru a deveni apoi un timp producători.
Din punctul de vedere al capacităţii de muncă, populaţia prezintă trei grupuri
distincte:
a) copiii şi adolescenţii până la 14-16 ani, care nu au intrat încă în muncă;
b) adulţii care sunt în muncă (între 14-16 ani şi 62-65 ani);
c) bătrânii care au ieşit din muncă la vârsta pensionării sau retragerii.
Grupa mijlocie cuprinde persoanele capabile de muncă şi are o relativă
stabilitate ca proporţie din totalul populaţiei, oscilând în jur de 50%.
Pornind de la datele demografice privind vârsta, se obişnuieşte a se calcula
relaţia dintre persoanele adulte capabile de muncă şi persoanele întreţinute de acestea:
Numărul copiilor, adolescenţilor şi persoanelor din afara limitelor vârstei de muncă
Numărul persoanelor în vârstă de muncă

Nu muncesc toate persoanele capabile de muncă la vârsta de muncă. Există


grupuri de oameni la vârsta de muncă ocupaţi cu învăţătura şi persoane ocupate în
armată. Din persoanele capabile de muncă la vârsta de muncă mai trebuie reduse şi alte
categorii: şomerii şi persoanele lipsite de libertate datorită încălcării legilor societăţii.
Dacă, după reducerea acestor categorii de oameni, se adaugă persoanelor
capabile de muncă, cei care muncesc după limita legală de pensionare, obţinem
resursele de muncă ale ţării respective.

4.7. Tranziţia demografică

Pentru înţelegerea problematicii trebuie să precizăm: populaţia umană


(populaţia naţională) este un sistem demografic relativ autonom, guvernat de legi
proprii. Ca sistem, populaţia se defineşte prin variabile de stare reprezentând stocurile
populaţiei – efective şu structuri demografice modificate în permanenţă de fluxuri –
formând mişcarea naturală a populaţiei. Distingem astfel o stare iniţială şi una finală a
populaţiei: la începutul şi sfârşitul anului; la începutul şi sfârşitul tranziţiei. Tranziţia
demografică are în vedere populaţia de tip închis, prin urmare, fără intervenţia
migraţiei.
Definiţia generală a tranziţiei demografice: tranziţia demografică sau revoluţia
demografică este un proces evolutiv, observat într-un număr mare de populaţii, început
în secolul al XVIII-lea, caracterizat printr-o scădere importantă a mortalităţii şi
natalităţii. Tranziţia demografică face ca populaţiile să treacă de la regimul demografic
vechi, caracterizat prin nivele înalte ale natalităţii şi mortalităţii, la regimul demografic
modern, cu natalitate şi mortalitate având niveluri scăzute.
O altă definiţie a fost dată de Chesnais în 1979: tranziţia demografică este
trecerea, în decursul unui interval de timp, de la un regim tradiţional de echilibru
demografic, cu niveluri ridicate ale fertilităţii şi mortalităţii, la un regim modern, de
echilibru, cu niveluri joase ale fertilităţii şi mortalităţii.
Sistemul demografic se caracterizează printr-o relativă stabilitate conferită atât
de faptul că în populaţia din fiecare moment coexistă 100 de clase de vârstă,
corespunzând unui număr de 100 de generaţii, cât şi de persistenţa comportamentelor
demografice, expresie a unor modele culturale.
Prin urmare, populaţia este înzestrată cu o inerţie – inerţia demografică. De aici
decurg două consecinţe teoretice şi metodologice. Unitatea de timp, cu care se măsoară
modificările demografice, este durata unei generaţii sau, mai exact, distanţa dintre două
generaţii succesive (valoarea internaţională este de 30 de ani, în România este de 25-29
de ani).
Factorii exogeni, printre care şi măsurile de politică demografică, pot determina
schimbări, aşa numitele efecte conjuncturale.

Să ne reamintim...

- numărul și densitatea populației, caracteristici ale segmentelor populaționale, categorii


de populație, tranziție demografică, inerție demografică

Rezumat

Sistemul demografic se caracterizează printr-o relativă stabilitate conferită atât


de faptul că în populaţia din fiecare moment coexistă 100 de clase de vârstă,
corespunzând unui număr de 100 de generaţii, cât şi de persistenţa comportamentelor
demografice, expresie a unor modele culturale.
Prin urmare, populaţia este înzestrată cu o inerţie – inerţia demografică. De aici
decurg două consecinţe teoretice şi metodologice. Unitatea de timp, cu care se măsoară
modificările demografice, este durata unei generaţii sau, mai exact, distanţa dintre două
generaţii succesive (valoarea internaţională este de 30 de ani, în România este de 25-29
de ani).
Factorii exogeni, printre care şi măsurile de politică demografică, pot determina
schimbări, aşa numitele efecte conjuncturale.

Test de evaluare a cunoştinţelor

Care sunt elementele necesare aflării numărului populației?


Care sunt caracteristicile densității populației?
În ce constă importanța caracteristicilor pe bază de sex și vîrstă în studiul populației
active?
Descrieți segmentele de vârstă ale unei populații.
Cum se realizează tranziția demografică și care sunt principalele ei trăsături?

Test de autoevaluare a cunoştinţelor

- Cum poate fi calculat numărul populației?


- Diferențele esențiale ale segmentelor de vârstă ale populației

Bibliografie.

Ciocodeică, V., Demografie-curs, Universitatea din Pietroșani, 2006


Gheţău,V., Tranziţia şi impactul său demografic, Revista “Cercetări sociale”,
nr.1/1994
Nilă Stratone, M. C., Sociologie generală, Ed. Pro Universitaria, București, 2012
Stănoiu Andrei, Demografia, Editura Cartea Universitară, Bucureşti, 2004
Ţarcă M., Demografie : informaţie, metode, analiză, prognoză, Editura Economică,
Bucureşti, 1997
Trebici, Vl., Populaţia Terrei: demografie mondială, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991
Trebici,Vl., Demografia, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979

https://geografie.uvt.ro/wp-content/uploads/2015/07/Geografia-populatiei_teorie-si-
metodologie.pdf

S-ar putea să vă placă și