Ahn Ei Sook | Îmblânzitoarea de

Lupi
Ahn Ei Sook ne inspiră să trăim în așa fel încât să putem spune
asemenea ei: „Am găsit în sfârșit sensul faptului de a mă fi născut.“

În celula numărul 8 a închisorii din Phenian, câteva deținute

încremenite de frig și slăbite de foame trebuiau acum să suporte o
tortură în plus: mirosul înțepător și urletele sălbatice ale unei creaturi
de nepotolit.

O ființă care nu a pregetat să își ucidă soțul și apoi să îl taie în bucăți,

lăsând în urmă un
copil mic, care i-a fost luat de autorități. Responsabilă pentru crearea
acestei situații era deținuta numărul 57, coreeanca Ahn Ei Sook, cea
care solicitase ca „bruta“ să fie adusă în celula ei.

Odată ajunsă acolo, criminala se dezlănțuise cu toată puterea ei

primitivă, revărsându-și întreaga furie asupra celei care i-a deranjat
izolarea. Timp de câteva ore, Ahn s-a luptat (chiar și fizic) cu femeia,
încercând s-o liniștească. Deținutele priveau înspăimântate și
dezgustate în același timp. Lui Ahn nu îi era cu mult mai ușor, dar un
singur lucru o ținea puternică: se gândea la exemplul lui Iisus și la ce
ar fi făcut El dacă ar fi fost atunci și acolo în locul ei.

Blândețea și bunătatea au depășit, în acea zi sumbră, sensibilitatea

nativă și constituția fizică mai degrabă firavă a lui Ahn. Când, într-un
final, a adormit cea de care toți deținuții și angajații se fereau ca de o
sălbăticiune periculoasă, Ahn a dus povestea mai departe cu un gest
de o tandrețe inimaginabilă. A luat picioarele pline de cruste de
excrement ale ființei
aproape dezumanizate care dormea în fața ei și le-a pus la pieptul
:
 său pentru a
i le încălzi.

Ahn Ei Sook a ajutat-o în acest fel pe noua colegă de celulă trei zile la
rând, timp în care femeia, epuizată și complet devitalizată, a dormit
fără întrerupere. Când aceasta s-a trezit, Ahn a primit nu
recunoștință sau cuvinte de laudă, ci înjurături și alte încercări de
agresiune fizică. Dar Ahn nu s-a lăsat: a continuat să o hrănească și
să o încălzească fără să aștepte nimic în schimb. Încet, criminala i-a
dezvăluit dramele personale și trăirile care explicau ceea ce nimeni
nu avea curajul să asculte. În ziua inevitabilă a execuției, femeia i-a
spus, resemnată și cu pace pe chip, un „îți mulțumesc“ sincer și cald.

Când a trăi înseamnă să mori

Întâmplarea aceasta este doar una dintr-un șir întreg de povești care
stau mărturie pentru spiritul de sacrificiu, curajul extrem și dragostea
necondiționată pe care Ahn le-a manifestat
în drumul ei alături de Christos. Fragilă și sensibilă, Ahn Ei Sook a
crescut sub influența educației aspre, dar înțelepte pe care i-a oferit-
o mama ei. A învățat în felul acesta să își transforme aparentele
slăbiciuni în atuuri, care au ajutat-o în condiții pe care nu și le-ar fi
imaginat pe vremea când se afla în sala de clasă de la școala creștină
unde preda
muzică.

Povestea care face din Ahn Ei Sook un model de rezistență creștină

în fața oprimării a început în anii ‘30, după ce, forțată de autoritățile
japoneze, ea a refuzat să se închine la Amaterasu, zeița soarelui, pe
muntele Namsan. În urma acestui act de nesupunere, a fost obligată
să se ascundă în Shin Ei Joo, un sat coreean din apropierea graniței
cu Manciuria.
:
 Aici, încurajată de mama ei, fosta profesoară de muzică s-a antrenat
fi zic, mental și spiritual pentru o viață dură, știind că închisoarea
avea să apară în drumul ei, mai devreme sau mai târziu. Lecțiile
chinuitoare prin care Ahn Ei Sook a învățat singură să facă față
foamei extreme, frigului și bolilor au fost însă însoțite de exercițiul
neîntrerupt al recunoștinței și al rugăciunii.

A învățat pe de rost, în acest scurt interval de libertate, mii de versete

din Biblie și imnuri
creștine. În plus, vizitele credincioșilor ascunși în munți s-au dovedit
a fi , de asemenea, lecții prețioase pentru un viitor plin de obstacole
și de capcane.

„Ce ar fi viața? Ar putea fi frumoasă, dacă ar fi trăită în neprihănire,

fie ea scurtă sau lungă, dar ar fi o viață de animal, dacă ar fi trăită
împotriva legii lui Dumnezeu. La vârsta la care sunt încă tânără,
frumoasă, capabilă și energică, îmi voi preda viața lui Dumnezeu într-
un mod onorabil și fără nicio ezitare. Voi păstra adevărul până la
capăt. Le voi spune celorlalți despre dragostea bunului nostru
Isus.“[1]

Acestea erau gândurile care o frământau pe Ahn Ei Sook atunci când

a început să se gândească serios la perspectiva plecării în Japonia
pentru a milita pentru drepturile creștinilor în fața autorităților.

Convinsă că Dumnezeu a ales-o pentru a intra în rândul martirilor

pregătiți să moară pentru Cuvântul Său, tânăra a pornit spre Japonia
alături de un alt misionar fervent, Elder Park. Fără niciun fel de
menajament, Elder Park, cel care pentru o vreme i-a fost mentor
spiritual, a învățat-o prin cuvintele, faptele și credința sa totală că nu
era de ajuns ca Ahn să vrea să trăiască pentru Christos, ci trebuia să
se gândească mereu la sine ca la un om care a murit deja pentru
Christos.
:
 Folosindu-se de educația japoneză pe care a primit-o încă de mică,
în conformitate cu voința tatălui, Ahn Ei Sook a fost vocea prin care
Elder Park s-a adresat autorităților japoneze în timpul lucrărilor Dietei
„Sfintei Japonii Imperiale“.

„Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns împăratului

Nebucadnețar: „Noi n-avem
nevoie să-ți răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul
nostru, căruia Îi slujim,
poate să ne scoată din cuptorul aprins și ne va scoate din mâna
ta, împărate. Și, chiar
de nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor
tăi și nici nu ne
vom închina chipului de aur pe care l-ai înălțat!“
(Daniel 3:16-18)

Pentru că le-au cerut oficialităților să renunțe la șintoism în favoarea

creștinismului ca religie de stat și să oprească fără întârziere
asuprirea creștinilor, cei doi au fost arestați în martie 1939. Ahn Ei
Sook a fost adusă înapoi în Coreea și închisă la Sun Kyori și apoi la
Soon Chon, unde, revoltată de comportamentul inuman și abuziv al
gardienilor, a adresat o plângere oficială către autorități, relatând
calvarul fi zic și moral prin care treceau deținuții. Gestul său curajos
nu a rămas lipsit de ecou: gardienii brutali au fost înlocuiți și politica
față de deținuți s-a schimbat în toată țara.

Mutată în septembrie 1940 la închisoarea din Phenian, Ahn a trăit cu

adevărat iadul pe pământ. Dincolo de episodul cu deținuta criminală,
aflată în pragul nebuniei, Ahn a folosit fiecare zi și fiecare situație
pentru a le fi de folos celor din jur. Când pastorul Power Chae a fost
lovit cu o cruzime irațională de gardieni, în ciuda condiției sale fizice
precare, Ahn le-a cerut acestora să o pedepsească pe ea în locul lui,
iar obiceiul de a-și ceda hrana și de a veghea fără oboseală alături de
:
 toți cei aflați în suferință fizică sau morală nu a părăsit-o
până la finalul detenției.

În timpul procesului, Ahn Ei Sook a atras atenția, în fața instanței, că

Japonia va plăti pentru excesele și aroganța sa. Hotărâtă și energică,
această femeie aparent lipsită de putere fizică și-a depășit toate
limitele în lupta cu violența gardienilor, cu foamea, cu
mizeria sau cu frigul.

După întâlnirea cu Elder Park, Ahn Ei Sook a încetat să mai aștepte

miracole prin care Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea pe care i-
a pregătit-o. „Să trăiești pentru Christos înseamnă să mori pentru
Christos“ a fost deviza care a însoțit-o până la sfârșitul zilelor.

Eforturi răsplătite
Remarcabil în autobiografia sa este că autoarea nu își cosmetizează
momentele în care simțea că e aproape să cedeze. Când a intrat în
vigoare legea conform căreia închinarea la altarele șintoiste era
obligatorie în toate instituțiile aflate sub autoritate japoneză, Ahn Ei
Sook a crezut că, din cauza stării fizice vizibil deteriorate, nu va face
față presiunii.

Dumnezeu nu a făcut o minune în privința stării ei fizice, în schimb a

lucrat pe alte căi: din cauza unui atac american, guvernatorul a anulat
toate planurile pentru acea a opta zi a lunii destinate închinării la
altare, așa că Ahn a trecut încă o dată testul credinței, asemenea lui
Daniel, eroul său biblic preferat. Modestia, capacitatea de a-și
conștientiza cu luciditate propriile slăbiciuni și îndepărtarea fără nicio
ambiguitate de orice plan pe care Biblia i-l dovedea neînțelept au
ajutat-o să supraviețuiască în orice condiții.

La 15 august 1945, Japonia se preda necondiționat. Cei 13 creștini

care mai rămăseseră în viață la Phenian, la finalul războiului, au fost
:
 eliberați, dar istoria tragică a Coreei le-a zădărnicit bucuria
temporară. Coreea de Nord, căzută sub influență sovietică, s-a
despărțit de Coreea de Sud pe la paralela 38. Rușii au semănat
teroare în zona lor de infl uență,
în primul rând prin violență fizică și abuzuri sexuale îndreptate asupra
femeilor.

Ahn Ei Sook, ca victimă a vechiului regim, a fost curtată agresiv de

noua putere, ulterior fiind răpită. A reușit totuși să fugă și s-a alăturat
grupului de creștini care și-au riscat viața încercând să treacă în
Coreea de Sud.

Mai târziu, a fost invitată și primită cu ospitalitate în Statele Unite.

Alături de soțul ei, pastorul Kim Dong Myung, a pus bazele unei
biserici baptiste în Los Angeles, înființând și o fundație creștină.
Devenită Esther Ahn Kim, a profitat de libertate pentru a susține, cu
aceeași ardoare, ceea ce susținuse și sub tortură, în întunericul
temnițelor.

Ahn și-a dorit mai degrabă să moară pentru Iisus decât să cedeze.
Cu toate acestea, a prețuit viața și fiecare lucru simplu pe care
Dumnezeu i l-a scos în cale. Ahn Ei Sook nu a murit torturată, ci a
murit în pace și înconjurată de iubire, după vârsta de 90 de ani. A
rămas pentru totdeauna un exemplu de creștin care știe când trebuie
vorbit fără ezitare împotriva abuzului de putere, când trebuie întinsă
mâna unui semen neputincios și când trebuie manifestată cu bucurie
recunoștința.

Activă, veselă și generoasă până la sfârșitul vieții, Ahn Ei Sook ne

inspiră să trăim în așa fel încât să putem spune asemenea ei: „Am
găsit în sfârșit sensul faptului de a mă fi născut.“[2]

Revista Semnele Timpului

: