Sunteți pe pagina 1din 4

GEORGE BACOVIA PLUMB INTRODUCERE Eforturile ptr a gasi un sens vietii constituie o motivatie fundamentala a fiintei umane, esecul

generand un vid existential, sentimentul ca viata nu are niciun sens. Prin materializare, omul a fost rupt de siguranta paradisiaca, fiind alungat intr-un univers sufocant, invaluit de o atmosfera apasatoare, de plumb. Astfel, starile psihice derizorii, de aparare, de spleen , se insinueaza in toata existenta noastra, literatura, indeosebi poezia, nefacand exceptie. Evadarea din acest univers inchis este una din temele principale ale simbolismului. Ca modalitate de comunicare este intrebuintat stilul aluziv, lucrurile desprinzandu-se misterioase dintr-o padure de simboluri, dupa cum arata BAUDELAIRE. In poezia CORESPONDENTE. Simbolistii sunt plictisiti de oras, de lumea in care traiesc, sufera de o melancolie generata de atmosfera terna a micilor targuri provinciale. LA fel ca in JADES ET NAGUERE a lui VERLAINE, orasul de autoanihileaza prin decadenta. Din temele simbolismului , dominante sunt solitudinea, erosul contaminat cu thanatos, damnarea. Motivele sunt realizate printr-o sinestezie a simturilor, corespondenta intre culoarea, parfum si muzica. In literatura romana, Bacovia da aspectul metalic orasului, vietii, pana si iubirii. El este singurul simbolist autentic. Orasul este toposul unei maladivitati continue, cu oameni palizi, fiinte spectrale, ameliorati, cum spune NIETZSCHE, de prea multa civilizatie. Peisajul sinistru, bacovian, este augmentat de strigatul corbilor lui EDGAR ALLAN POE. Clavirul care canta marsuri funebre de Chopin poarta semnul lui MAURICE ROLLINAT iar toamnele tuberculoase, insalubre, tusea si ftizia isi au originea in JULES LAFORGUE. CONTEXT Din lumea bacoviana nu se poate fugi, este o lume inchisa , fara iluzia unei transcendente salvatoare, sensul existentei fiind vidul, fapt ce reiese prin excelenta din poezia PLUMB, care deschide volumul cu acelasi nume, aparut in 1916. ELEMENTE SIMBOLISTE Poezia lui Bacovia utilizeaza toata recuzita simbolismului: experientele prozodice, muzicalitatea versurilor, simbolurile, sugestiile, corespondentele baudelairiene, tehnica repetitiilor, cromatica si dramatismul trairii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondenta dintre materie si spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul putand fi dedus din descrierea cadrului.

TITLUL Plumbul semnifica senzatia de apasare extrema, fiind un element chimic cu masa atomica mare. Prin concentrarea maxima a fortei gravitationale, este, in plan poetic, o metafora simbol a conexiunilor ascunse ale universului, cu posibilitatea de transcedere a materiei, de intorcere la energiile primordiale ale lumii. Se stie ca Bacovia a fost preocupat de alchimie, despre care MIRCEA ELIADE spunea ca are un caracter sacru si ritual.. Potrivit lui PARACELSUS, alchimist medieval elvetian, plumbul este apa tuturor metalelor, deci agent al disolutiei universale. La nievel fonetic, lexemul plumb contine 2 consoane explozive( P si B) in pozitie simetrica (traducandu-se iarasi apasarea sufleteasca) care inchid vocala inchisa u, potentandu-se ideea de anulare a evadarii si sonanta M care da tonul unui cantec de moarte. TEMA Tema poeziei o constituie conditia poetului intr-o societate lipsita de aspiratii si superficiala. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de culoare, este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate. STRUCTURA TEXTULUI POETIC Forma de monolog tragic sporeste drama lumii interioare a eului liric. Ea se consuma numai in doua catrene structurate in jurul lexemului plumb, reperat de 6 ori in cele 8 versuri. Cele doua secvente poetice corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara ( cimitirul, cavoul)-simboluri ale unei lumi care il determina sa se izoleze) si realitatea interioara (sentimentul iubirii, a carui invocare se face cu disperare, fiind si el conditionat de natura mediului). LIRISM SUBIECTIV Lirism subiectiv este redat prin marcile subiectivitatii: pers I a verbelor - stam, am inceput, pers I a adjectivului posesiv (amorul) meu STROFA I Surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant, in care aul liric se simte claustrat,: un cavou simblizand universul interior. Aceasta viziune este intalnita si la MIHAI EMINESCU in DEMONISM O racla mare-I lumea:Imposibilitatea de a evada genereaza o spaima existentiala. Spatiile inchise ( sicriul,cavoul, parcul) se succed asemenea infinitului de burti de peste din drama parabolica IONA a lui MARIN SORESCU. Elementele decorului funerar sunt scriele de plumb, vestantul funerar, florile de plumb, coroanele d eplumb, artificii funerare de duzina, tipice pentru mica burghezie de provincie. Nu numai anorganicul este invadat de

extinctie ci si viata, aici florile, vizand natura in aspectul ei estetic, trimitand la frumusetea edenica. Natura este si ea reificata (flori de plumb). Din exemplele date mai sus observam ca, la nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii. La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor statice, predominant la timpul imperfect (dormeau, scartaiau era) care desemneaza trecutul nederminat, permanenta starii de angoasa. Versul al treilea din prima strofa se remarca prin elipsa vb a ficu sens existential ( Si flori de plumb si funerar vestmant), conturand imaginea statica si zugravind o imagine impresionista. Plumbul, prin culoarea sa intunecata, mohorata, cufunda lumea in somn, o acopera cu o crusta groasa, starneste frigul primordial si se intinde pe intregul orizont, intunecandu-l. In aceasta avalansa a organicului reiterat, vantul este unicul element viu, insa nu pentru a pune viata in miscare, intrucat vantul este unul macabru, apartinand infernului lui Hades. Scartaitul coroanele de plumb, dincolo de impresia de lugubru sonor, sugereaza miscarea grea a lanturilor temporale. Zgomotul strident releva un topos al unei maladivitati continue. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabra poarta sugestia nocturnului. Putem considera ca zeul nerevendicat al lui Bacovia este OSIRIS, zeul al vieti de apoi si al mortii. STROFA A II- A Debuteaza sub semnul tragicului, generat de moarta afectivitatii. Dormea intors amorul meu de plumb. Cuvantul intors constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de intoarcerea mortului cu fata spre apus. Erotica bacoviana ofera sentimentul cel mai contradictoriu din poemele sale, printr-o proiectie in spatiu ideal al acestui univers halucinant. Locuinta iubitei sale este, ca la romantici, spatiul de salvare. ( Ce cald e aicea la tine/ Si toate din casa mi-s sfinte poezia DECEMBRE) Totusi , in mod paradoxal, erosul se prelungeste in thanatos, dragostea este maladiva, fecioarele sunt histerizate, pale, atinse de ftizie.: Iubita canta-un mars funebru (NEVROZA) Avalansa mortii survine ca un atac continuu, invadand mintea si trupul. Femeia in doliu din poezia SCANTEI GALBENE este emblematica pentru aceasta stare. (O femeie in doliu pe strada/ O frunza galbena tremura dupa ea). Dupa unii critici, treptat lirismul bacovian aluneca spre expresionism. Strigatul existential din versul Pe flori de plumb, si-am inceput sa-l strig trimite la celebru tablou expresionist al lui EDVARD MUNSCH, TIPATUL Eul liric devine imaterial, isin vegheaza propria moarte sau cea a propriului spirit, un fel de entitate superioara care contempla extinctia universala. ( Stam singur langa mortsi era frig) Asa cum afirma MIRCEA SCARLAT, Groaza de pustiu este boala de-o viata a poetului Bacovia Poetul opereaza la nivelul metagrafelor, punctele de suspensie intrerupand discursul liric, punctand simultan si pentru deschiderea spre noi senzatii. Aripile de plumb presupun un zbor invers, caderea surda si grea, propensiunea telurica fiind specific

bacoviana,incontrast cu cea stanesciana( PENTRU CA INOT SI ZBOR IN SUS) , starea tipica fiind aceea de a avea plumb in aripi. .Lumea de concentreaza pe armonii negative si se contureaza ideea poetului ca un Icar crucificat. INCHEIERE Prin starile sufletesti muzicale, armonizate de paleta coloristica inducand agonia si spleen-ul, lumea fara sperante pictata in tonuri negru si gri intr-un tablou de iarna si moartea ca rezultata fireasca a unui univers in destramare, poezia PLUMB este un Vals de toamna cantat pe acorduri simboliste. Bacovia inscrie lumea pe o panta apocaliptica, pe care aluneca treptat, poezia sa fiind o acocalipsa a mediilor prin care a trecut.