Poezia modernistă

Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu (1895 - 1961)

Contextul apariției
Ion Barbu este unul dintre poeții moderni reprezentativi ai literaturii române, original
prin viziune, imaginarul poetic pe care îl propune, precum și prin modul în care își
structurează textele poetice. 
Balaba Riga Crypto și lapona Enigel a fost citită în anul 1924, la una dintre ședințele
duminicale ale cenaclului Sburătorul, condus de criticul Eugen Lovinescu și s-a bucurat de
un real succes la public. Ulterior, balada a fost inclusă în volumul Joc secund, publicat în
1930, unde și-a găsit locul în ciclul poetic Uvedenrode, numele inedit al unei râpe imaginare,
unde transformări greu de închipuit devin, totuși posibile. 
Încadrarea textului poetic înr-un curent literar
Opera poetică a lui Ion Barbu apare în perioada interbelică, atunci când în literatura
română se confruntă două direcții puternice: tradiționalismul și modernismul, cel din urmă
fiind teoretizat de Eugen Lovinescu. Schimbarea paradigmei de gândire a secolului al XX-
lea, determinată de mari descoperiri ale științei și de o nouă perspectivă oferită de filosofie se
concretizează în literatură prin negarea tradiției și prin impunerea unor noi principii de
creație. 
Ion Barbu este considerat, în contextul literaturii române, un poet fără precursori și
fără urmași, statut dobândit în urma realizării unei sinteze inedite între poezie și geometrie.
Pentru autorul Jocului secund, poezia și geometria se întâlnesc în sfere foarte înalte, fiindcă
amândouă propun modele posibile și probabile ale lumii. 
Balada Riga Crypto și lapona Enigel este o poezie modernistă, în primul rând, pentru
că este rezultatul sintezei originale dintre cele două domenii amintite anterior, considerate în
mod tradițional opuse. Totodată, poezia este modernistă prin amestecul speciilor și al
genurilor literare. Balada preia o formulă specifică epicului în proză, aceea de povestire în
ramă, fiind prezent un fir epic ce poate fi rezumat. Liricul este susținut prin expresivitatea
textului poetic, iar dramaticul prin dialogurile dintre cei doi protagoniști ai poveștii de iubire
eșuate. 
În spiritul poeziei moderniste, printre ale cărei caracteristici de limbaj se numără și
ambiguitatea, balada Riga Crypto și lapona Enigel poate fi citită – la un prim nivel – ca
legendă despre nașterea ciupercilor otrăvitoare, dar se deschide spre un nivel superior de
interpretare, ca alegorie a Ființei. Interpretarea dată de Ion Barbu poemului – „un Luceafăr
întors” scoate în evidență asemănarea cu capodopera creației lui Mihai Eminescu: drama
incompatibiltății dintre două lumi care încearcă să comunice și să se împlinească. 
Tema baladei lui Ion Barbu o reprezintă, la un prim nivel, iubirea, în varianta ei
eșuată, ca în alte istorii nefericite cu care cititorul este familiarizat. O altă temă, situată la un
nivel superior de înțelegere o reprezintă opoziția ireductibilă dintre materie și spirit. Crypto,
materia fragilă, este atras de ideea însoțirii cu regnul superior. Ființa umană, trăitoare în
orizontul spiritului, nu poate accepta însoțirea cu materia și refuză blestemul negării
cunoașterii. 
Una dintre imaginile centrale ale textului poetic al lui Ion Barbu este reprezentată de
soare, astru ce are semnificații diferite pentru fiecare dintre cei doi protagoniști ai poveștii de
iubire. Soare – umbră sunt termenii opoziției prin care identificăm raportarea diferită a lui
Crypto și a laponei Enigel la cunoaștere. Regele ciupercilor trăiește în spațiul umed al
umbrei, unde „numai carnea crește”. Enigel părăsește nordul înghețat, care și-a epuizat
resursele în ceea ce o privește și se îndreaptă către soare, simbol al cunoașterii și al
absolutului, după cum afirmă ea însăși: „Mă-nchin la sorele-nțelept”. Părăsirea zonei reci și
„umbrite” este o decizie determinată de dorința de a-și împlini umanitatea, prin acees la
cunoașterea solară. Pentru Enigel, soarele este este zeitatea tutelară, în vreme ce pentru
Crypto lumina și soarele semnifică revelarea adevăratei identități, aceea de ciupercă
otrăvitoare și, implicit, moartea. Pentru principiul feminin, uitarea soarelui ar însemna chiar
negarea condiției umane, de ființă care caută împlinirea prin spirit, încercând să înfrângă
atracția inferioară a materiei. 
O altă imagine poetică sugestivă este reprezentată de făntână, simbol al setei de
cunoaștere, care însă îi plasează în opoziție pe cei doi protagoniști ai poveștii de iubire.
Pentru Crypto, fântâna echivalează cu menținerea tinereții și se raportează la materie.
„Fântâna tinereții” este cea care alimentează statutul de increat al lui Crypto, în vreme ce
pentru Enigel, sufletul este văzut ca „fântână”, simbol al setei de cunoaștere și al împlinirii în
planul spiritului. Omului îi este rezervat statutul de ființă în care se oglindește însuși Soarele-
cunoaștere, care îi asigură eternitatea, nemurirea. Motivul fântânii este relevant, astfel, pentru
evidențierea diferențelor ireconciliabile dintre protagoniști. 
Titlul baladei indică, în primul rând, o direcție de lectură a textului ca poezie de
dragoste. Prezența numelor personajelor în titlul baladei situează cititorul într-un orizont de
așteptare pregătit deja de „istorii” foarte cunoscute, precum cea a lui Romeo și Julieta sau cea
a lui Tristan și a Isoldei. Drama apartenenței personajelor la lumi diferite, fără legătură reală
la nivel comunicațional, este dezvăluită și în poemul „Luceafărul”, la care se raportează și
textul barbian. 
Incipitul este reprezentat de prologul poveștii de iubire dintre Crypto și lapone
Enigel. O particularitate a incipitului este formula de adresare folosită de nuntașul care
încearcă să convingă trubadurul să rostească tainicul „cântec larg”. Menestrelul este un
inițiat, posesor al unor taine și legi dincolo de fire, pe care le transmite respectând
constrângerile specifice ritualului inițiatic: atmosfera secretă și spațiul izolat. Primele patru
catrene ale textului reprezintă prologul prin care „nuntașul fruntaș” încearcă să îl convingă pe
menestrel să divulge taina nunții eșuate dintre lapone Enigel și riga Crypto. 
În concluzie, balada Riga Crypto și lapona Enigel este, cu siguranță, unul dintre
textele reprezentative ale modernismului românesc. Întâlnirea cu creația poetică a lui Ion
Barbu este o surpriză pentru cititorul obișnuit cu experiențe lirice de altă natură. Autorul îl
poartă pe cititor într-o călătorie inițiatică la finalul căreia percepția asupra imaginarului poetic
și a universului, în general, va fi definitiv schimbată/îmbogățită.