Curente literare

Pe site-ul nostru ai la dispoziție un ghid detaliat al curentelor literare.

În ghidul de față prezentăm, pe scurt, caracteristicile fiecărui curent literar,
menționând și câțiva reprezentanți ai acestora.

Cuprins

 Clasicismul
 Romantismul
 Simbolismul
 Modernismul
 Realismul
 Tradiționalismul
 Neomodernismul
 Postmodernismul

1. Clasicismul
Apărut în Franța, acest curent literar a fost foarte popular în Europa între
secolele al XVII-lea și al XIX-lea. În literatura română, clasicismul nu s-a
manifestat în totalitate, însă trăsături ale acestuia se regăsesc în operele
unor autori precum Titu Maiorescu, I.L. Caragiale sau Ioan Slavici.

Caracteristici ale clasicismului în literatură:

 accentul pus pe rațiune în detrimentul pasiunii

 cultivarea armoniei, a calofiliei, a echilibrului și a structurii simetrice
 construcția personajelor după modelul eroilor ideali, care constituie
modele de urmat în societate
 motivațiile personajelor constau în principii etice solide, precum:
onestitatea, adevărul, patriotismul etc.
 puritatea genurilor și a speciilor (ele nu se amestecă unele cu
celelalte)
 prezența speciilor considerate a fi „superioare” (imnul, oda, poemul
epic, tragedia), precum și a poeziilor cu formă fixă (sonetul, glosa,
rondelul etc.)
 respectul pentru reguli (exemplu: în cazul tragediei, se respectă cu
strictețe regula celor trei unități: timp – 24 de ore, spațiu cu decor
unic, acțiune cu un singur conflict)
 stil definit prin veridicitate și simplitate
 preocuparea pentru reprezentarea aristocrației
2. Romantismul
 Apare ca reacție la clasicism
 Sursele de inspirație ale autorilor romantici variază, de la aspecte
legate de realitățile (și mai ales aspirațiile) naționale (patriotism,
lupta pentru unitate națională, elemente istorice, datini și elemente
folclorice), până la mituri și legende
 Pasiunea domină, în detrimentul rațiunii
 Se cultivă relația om-natură
 Lupta pentru emanciparea de sub dominația regulilor stricte, a
convențiilor caracteristice clasicismului
 Mai multă permisivitate în ceea ce privește îmbinarea speciilor
 Se cultivă eul, astfel încât este adesea întâlnită în operele romantice
problematica omului de geniu
 Motive literare specifice: astrale (luna, stelele, domină cadrul
nocturn), exotice (insula, ca simbol al izolării), fantastice (visul,
demonul), acvatice (lac, izvor, ocean, fântână) etc.
 Tipuri de personaje specific romantice (aparțin tuturor claselor
sociale): geniul (de obicei, aspirant către atingerea absolutului),
visătorul, revoltatul, angelicul. Toate acestea sunt personaje
excepționale aflate în împrejurări excepționale.
 Reprezentanți: Alexandru Macedonski, Mihai Eminescu (romantism
târziu), Ion Heliade Rădulescu

3. Simbolismul
 Are loc desprinderea de sentimentalismul romantic
 Elemente principale: simbolul și sugestia (trăirile sufletești sunt
sugerate, nu sunt denumite în mod direct)
 Se realizează legătura dintre universul material și cel spiritual (de
exemplu, în „Rondelul rozelor ce mor”, de Al. Macedonski, fragilitatea
trandafirilor este un simbol al vulnerabilității ființei umane)
 Unul dintre procedeele artistice dominante este sinestezia (amestecul
imaginilor vizuale, senzoriale, auditive etc.)
 Stări sufletești specifice: depresia, disperarea, nevroza, dezgustul
(spleenul), teama etc.
 Muzicalitatea versurilor
 Motive literare specifice: orașul (mediul urban) ca spațiu al pierderii
sinelui, dezintegrarea materiei
 Reprezentanți: George Bacovia, Al. Macedonski

4. Modernismul
În poezie:

 ermetism (limbaj codificat)

 exprimare ambiguă
 limbaj tehnic, caracterizat prin prezența neologismelor
 adesea acuzat de elitism (poezia modernă poate părea dificil de
înțeles, creând impresia cum că ar fi destinată numai anumitor
categorii sociale)
 trecerea poeziei în realitatea concretă
 preocuparea pentru funcția simbolică a limbajului
 versificația specifică: versuri libere, măsură variabilă, prezența
ingambamentului
 concretul și abstractul se îmbină în cadrul imaginilor artistice
 În proză:
 Spre deosebire de romantism, modernismul neagă tradiția,
contestând trecutul
 Accentul cade pe intermitența (lipsa continuității) eului și a realității
perceptibile
 Apar romanul obiectiv și cel de analiză psihologică (ex. „Ion”,
„Pădurea spânzuraților”)
 Promovarea intelectualismului, prevalența mediului urban
 Reprezentanți: Camil Petrescu, Mircea Eliade, Hortensia Papadat
Bengescu

5. Realismul
 Domină tematicile de tip social: parvenitismul și patima înavuțirii,
izolarea socială, probleme de tip etic
 Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul, omniscient și
omniprezent. Tonul narațiunii este neutru, impersonal.
 Personajele aparțin mai multor categorii sociale și sunt construite
astfel încât să reprezinte tipuri umane.
 Preocuparea pentru diferite epoci și obieiurile sociale caracteristice
acestora (adesea, operele devin veritabile fresce ale diverselor epoci)
 Utilizarea tehnicii detaliului în descrieri
 Operele pot fi inspirate din fapte reale sau putem regăsi în cadrul
acestora elemente reale (locuri, personaje)
 Reprezentanți: Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu

6. Tradiționalismul
 Pledoaria pentru valorile tradiționale, a căror existență este justificată
prin semnificația pe care acestea o poartă
 Orice divagare de la legile tradiției este respinsă
 Țăranul este plasat în centrul atenției cititorului
 Limbajul este caracterizat, printre altele, de prezența arhaismelor
 Ca mijloc artistic, se remarcă evocarea (având în vedere preocuparea
pentru trecut a tradiționaliștilor)

7. Neomodernismul
 Abundența metaforelor și a meditațiilor filosofice
 Prezența ironiei și a intelectualismului
 Limbaj ambiguu
 Excentricitatea imaginilor
 Accentuarea simțurilor, produsă prin intermediul imaginilor artistice
 Tendința de concretizare a abstractului (de exemplu, iubirea văzută ca
o leoaică de către Nichita Stănescu)
 Reprezentanți: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana

8. Postmodernismul
 Introducerea ideii cum că totul a fost spus deja, nemaiputându-se
adăuga nimic nou. Astfel, accentul cade nu pe ceea ce se spune, ci pe
felul în care ceva este spus (adesea, în manieră ironică sau critică)
 Limbajul este caracterizat, printre altele, de jocuri de cuvinte
 Recuperarea ironică a tradiției
 Accentul cade pe cotidian, pe aspecte ale vieții reale
 Întâlnim intertextualitatea, metatextualitatea (parafrazarea,
parodierea, motto-ul etc.)
 Prezența ironiei, a sarcasmului
 Valorile și principiile sunt relativizate, regulile sociale sunt regândite
 Reprezentanți: Mircea Cărtărescu, Simona Popescu