Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE PLOIEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE


DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ ȘI CU FRECVENȚĂ REDUSĂ
SPECIALIZARE:CONTABILITATE ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

Starea macro-mediului românesc actual și


impactul componentelor acestuia asupra
activității întreprinderii

STUDENT:
SANDU ANDREI-ALEXANDRU
ANUL I
GRUPA: 50487

2022
Macromediul Întreprinderii

Întreprinderea reprezintă un sistem, adică un ansamblu de părţi organizate, conectate pentru un


anume scop. Din această cauză, analiza funcţională a întreprinderii şi a rolului pe care îl are la
nivel macroeconomic nu se poate realiza fără o abordare sistemică. Întreprinderea acţionează, la
fel ca şi celelalte componente ale micromediului, sub influenţa altor factori de mediu, care
acţionează pe un nivel superior. Aceşti factori de ordin general, îşi exercită influenţa lor asupra
micromediului în mod indirect, iar efectele se resimt pe termen lung.

Principalele componente ale macromediului întreprinderii sunt următoarele:

 Mediul economic este alcătuit din componentele care influenţează structura consumului
şi puterea de cumpărare a purtătorilor cererii. Printre elemente de conjunctură economică
ce trebuiesc analizate de întreprindere se numără repartiţia veniturilor şi modificarea
puterii de cumpărare; evoluţia structurii cheltuielilor consumatorilor; costurile materiilor
prime şi a energiei etc. Rata inflației în 2018 si 2019 a cunoscut o scădere ușoară față de
2020 cu 0,3%, respectiv 0,2%. Ponderea cea mai importantă la totalul inflației în 2019 au
avut-o mărfurile alimentare 0,5%, fapt ce conduce la ideea ca populația aloca un buget
mai mare consumului de produse, în schimbul serviciilor.

 Mediul demografic conţine populaţia de pe piaţa potenţială a întreprinderii. Analiza


populaţiei are în vedere elemente precum mărimea, densitatea, structura pe grupe de
vârstă, sex, religie sau ocupaţie a acesteia. Această componentă a macromediului este
importantă pentru orice întreprindere deoarece are o dublă „valenţă”: sursă de clienţi şi de
forţă de muncă;

 Mediul tehnologic în care operează întreprinderea este alcătuit din factori care explică
participarea anumitor tehnologii la realizarea ofertei de pe o anumită piaţă. Se justifică
astfel rolul noilor tehnologii la apariţia unor oportunităţi pe piaţă. Acesta ajută la
descoperirea unor noi segmente de consumatori, modifică modelele cererii şi stilul de
viaţă, poate modifica natura concurenţei într-o industrie şi amplifică eficienţa activităţilor
de marketing, utilizând tehnici avansate.
Considerat, de regulă, factorul cu cel mai puternic impact asupra activităților umane,
cunoașterea mediului tehnologic prezintă o importantă deosebită pentru firmă, deoarece
creează modalități noi de satisfacere a nevoilor consumatorilor.

 Mediul politico-legislativ. Mediul politic are o influenţă deosebită asupra mediului


instituţional (legislativ). Analiza celor două componente ale macromediului nu se poate
face (în mod real) decât împreună, motiv pentru care denumirea este cea de mai sus.
Acest componentă de mediu are în componenţă:ansamblul legilor organismelor
guvernamentale şi grupurilor de presiune care influenţează şi limitează libertatea de
acţiune a organizaţiilor şi persoanelor particulare într-o anumită societate. Influenţa
acestei componente, a macromediului, este în unele cazuri covârşitoare,influenţând viaţa
economică în mod decisiv. Principalele elemente ce trebuiesc cunoscute de întreprindere
vizează legislaţia economică, numărul, forţa şi orientarea economică a diverselor partide
politice etc. Legislația privind protecția consumatorilor are ca scop împiedicarea firmelor
să profite de pe urma lor. În esență, această legislație are în vedere: asigurarea unui
standard minimal al produselor și serviciilor; controlarea modalităților de vânzare și a
informațiilor oferite cumpărătorului despre produsele oferite; evitarea inducerii în eroare
a cumpărătorului în ceea ce privște prețul; condamnarea practicii necinstite.
Legislatia privind protectia societatii (specifica marketingului societal) ii apara pe
consumatori de consecintele propriilor lor decizii nefericite. Astfel, ii protejeaza pe copii
de produsele ce le fac rau : droguri, alcool si tutun si nu le permite sa conduca
automobilul pana la o anumita varsta (Romania: 18 ani, Canada: 16 ani). De asemenea, ii
obliga pe conducatorii auto sa fie asigurati pentru eventuale accidente, in scopul
compensarii daunelor produse altora. O astfel de legislatie creaza, pe de o parte,
oportunitati, iar, pe de alta parte, pentru marketing reprezinta amenintari. Cei care
respecta cu strictete aceasta legislatie au avantaj asupra concurentei, desi le poate spori
costurile.
Prin legislatia privind protectia concurentei sunt protejati producatorii inventatori de
concurenta. De exemplu, cand pe piata se lanseaza un nou produs (serviciu sau
tehnologie), firmele trebuie protejate astfel incat concurentii sa nu copieze produsul dupa
lansarea lui pe piata, daca nu chiar inainte. Protectia se realizeaza sub forma patentelor,
care sunt documente legale ce garanteaza inventatorilor exclusivitatea vinderii inventiilor.
In termeni de marketing acest lucru permite firmelor sa-si lanseze produsele noi si sa
cucereasca pietele fara sa se teama de concurenta, ceea ce in conditii normale inseamna
un profit ridicat pe durata de acordare a patentului. O alta forma de protectie impotriva
concurentei este inregistrarea marcilor. O marca de piata care poate include un logo, un
cuvant, un simbol, un desen sau o culoare distincta ori forma speciala a literelor, nu poate
fi copiata pe teritoriul geografic pentru care a fost inscrisa. Ca si patentul, ea impiedica
imitatorii sa profite de un proces indelungat si costisitor, care in fapt inseamna
construirea imaginii firmei in cauza.
 Mediul cultural este alcătuit din ansamblul elementelor care influenţează sistemul de
valori, tradiţiile, modul de percepere, preferinţele şi comportamentul oamenilor în
societate;

 Mediul natural are în vedere condiţiile şi resursele naturale de la nivel unei anumit pieţe.
Deşi cunoaşterea caracteristicilor acestui factor de macromediu este la îndemâna oricărui
competitor, el joacă câteodată un rol important în proiectarea şi operaţionalizarea politicii
economice a unor întreprinderi.
Bibliografie

 http://www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/22.pdf
 https://conspecte.com/marketing/macromediul-intreprinderii.html
 https://conspecte.com/marketing/macromediul-intreprinderii.html
 https://ro.scribd.com/document/502412710/Mediul-Ambiant-Romanesc-Actual-
%C5%9Ei-Impactul-Componentelor-Acestuia-Asupra-Activit%C4%83%C8%9Bii-
Intreprinderii

S-ar putea să vă placă și