CURSUL 1.

DEZVOLTAREA SISTEMULUI NERVOS

Dezvoltarea sistemul nervos central este un proces complex ce are loc în şase stadii
principale:
-Formarea structurilor creierului: 0 – 20 săptămâni,
-Migrarea neuronală: 6 – 20 săptămâni,
-Proliferarea celulară şi creşterea creierului: 0 săptămâni – 12 ani,
-Diferenţierea, maturarea, sinaptogeneza 12 săptămâni – 12 ani,
-Moartea celulară programată: până la 6 luni postnatale,
-Mielinizarea: 13 săptămâni – 30 ani.
La naştere creierul reprezintã aproximativ 25% din volumul creierului adult. O mare parte din
creşterea postnatalã este datoratã:
• creşterii dimensionale a corpilor neuronali.
• proliferãrii prelungirilor neuronale.
O alta etapă importantă în dezvoltarea sistemului nervos central este regionalizarea.
Regionalizarea se referă la organizarea sistemului nervos central în subdiviziuni cranio-caudale.
Cea mai clară subdiviziune are loc la nivelul rombencefalului.
Regionalizarea creierului posterior implică un proces de segmentare. În timpul
dezvoltării timpurii a rombencefalului apar 8 unităţi morfologice, numite rombomere.
Rombomerele servesc la organizarea tiparului segmentar al diferenţierii neuronale şi migrarea
comandată a celulelor crestelor neurale în arcurile branhiale specifice.
Neurulaţia este un proces indus de notochord (mesoderm axial), sub influenţa căruia
din ectodermul embrionar se formează:
-placa neurală,
-şanţul neural,
-crestele neurale,
-tubul neural.
În ziua a 18-a a dezvoltării intrauterine ectodermul din regiunea cranială a discului
embrionar, situat dorsal de notocord, proliferează alcătuind placa neurală. Placa neurală se
continuă lateral cu ectodermul din care s-a format, printr-o zonă denumită joncţiune
neuroectodermală.
Iniţial, placa neurală este situată cranial de nodul primitiv. Concomitent cu alungirea
notocordului, placa neurală se alungeşte până la membrana oro-faringiană. În aceeaşi zi, placa
neurală invaginează de-a lungul axului median longitudinal formând:
-şanţul neural - supraiacent notocordului,
-două plici neurale dispuse de o parte şi de cealaltă a şanţului neural, pe toată lungimea sa.
Plicile neurale se dezvoltă mai intens la extremitatea cranială a embrionului, unde proeminenă
constituind prima schiţă a creierului.
În ziua a 21-a a dezvoltării plicile neurale se apropie şi fuzionează progresiv începând
din regiunea perechii a 4-a de somite cervicale către extremităţi. Prin fuziunea plicilor neurale
se obţine tubul neural. Dupã închiderea tubului neural pentru scurt timp persistã un neuropor
anterior şi unul posterior prin care tubul neural comunicã cu cavitatea amniotica. Neuroporul

1
anterior al tubului neural se închide la vârsta de 25 zile (vârsta dezvoltării) iar neuroporul
posterior, la vârsta de 28 zile.

Ectoderm Placă neurală Plică neurală Șant neural

Creste neurale Tub neural

Formarea tubului neural

Pe măsură ce se constituie, tubul neural se separă de ectodermul din care a luat naştere.
Odată cu închiderea şanţului neural, celulele situate în zona joncţiunii neuroectodermale
invadează mezodermul de pe laturile tubului neural şi formează o masă celulară comună, creasta
neurală. Această masă unică se separă într-o porţiune dreaptă şi una stângă care migrează dorso-
lateral, de-a lungul tubului neural formând crestele neurale.
La vârsta de 21 zile i.u. crestele neurale sunt situate între tubul neural şi ectodermul
superficial. Topografic se disting crestele neurale prozencefalice (situate de-a lungul
prozencefalului), mezencefalice (pe laturile mezencefalului) şi rombencefalice (de o parte şi de
cealaltă a rombencefalului).
Celulele crestelor neurale circulă prin embrion pe căi bine definite, în perioade bine
definite şi se opresc în locuri precis delimitate unde determină realizarea unor structuri
complexe.
Neurulaţia se încheie la sfârşitul săptămânii a 4-a a dezvoltării, odată cu închiderea
neuroporului posterior al tubului neural.
Tubul neural constituie primordiul sistemului nervos central.
La extremitatea cefalică a tubului neural se schiţează trei vezicule cerebrale:
-creierul anterior - prozencefalul,
-creierul mijlociu - mezencefalul,
-creierul posterior rombencefalul.

2
 Tubul neural la sfarsitul saptamanii a 4-a iu

Din prima veziculă cerebrală - prozencefalul - se formează:

-telencefalul, din care iau naştere emisferele cerebrale şi lamina terminalis;
-diencefalul, din materialul căruia se diferenţiază vezicula optică (care va forma retina),
nervul optic şi neurohipofiza.
A doua veziculă cerebrală, denumită şi creierul mijlociu sau mezencefal va constitui
mezencefalul definitiv.
Cea de a treia veziculă cerebrală, rombencefalul formează:
-metencefalul din care se dezvoltă cerebelul şi puntea Varolio;
-mielencefalul din care ia naştere bulbul rahidian.
Tubul neural situat în continuarea veziculelor cerebrale dă naştere ţesutului ependimar,
neuronilor şi celulelor gliale ale măduvei spinării.
Cavitatea din interiorul tubului neural - canalul neural - dă naştere sistemului
ventriculilor cerebrali (în interiorul veziculelor cerebrale) şi canalului ependimar (în interiorul
măduvei spinării).

Tubul neural in saptamana a 5-a

3
 - canalul neural din portiunea caudală a tubului formeaza canalul ependimar al măduvei
- cavitatea rombencefalului formeaza ventriculul IV
- cavitatea mezencefalului formeaza apeductul Sylvius
- cavitatea diencefalului formeaza ventriculul III
- cavitatea telencefalului formeaza ventriculii laterali ai emisferelor cerebrale.
Între zilele 41 -50 i.u. porţiunea cea mai caudalã a tubului neural şi a canalului central
involueazã pe mãsurã ce coada embrionului dispare. Atrofia tubului neural caudal duce la
formarea unei structuri fibroase denumitã filum terminale care va fi prezent pe parcursul întregii
vieţi. Corpurile vertebrale cresc, extremitatea canalului central şi conul medular se plaseazã mai
sus în raport cu coloana vertebralã: L2 – L3 la 2 sãptãmâni postnatal , L1-L2 la 3 ½ ani.

Histogeneza ţesutului nervos

Semnalele care induc formarea tiparului dorso-ventral al tubului neural sunt: proteina
Sonic hedgehog (Shh) şi BMP.
BMP îşi are originea în ectodermul din vecinătatea plăcii neurale, ulterior la marginea
dorsală a plicelor neurale iar după închiderea tubului neural în placa dorsală din vecinătatea
tubului neural dorsal.
Shh este iniţial secretat de notocord, cȃnd axa dorso-ventrală a tubului neural este
specificată, după care este secretată şi de placa ventrală. Se găseşte în concentraţie mare ventral
şi în concentraţie mică dorsal.
Eliberarea Shh şi BMP formează gradiente de concentraţie opuse şi controlează
polaritatea dorso-ventrală a diferenţierii tubului neural.
BMP în regiunea dorsală induce dezvoltarea neuronilor senzoriali şi promovează
migrarea şi diferenţierea neuronilor comisurali, în apropierea plăcii dorsale. Celulele tubului
neural din regiunea ventrală, expuse unor concentraţii mai mari de proteină Sonic hedgehog vor
deveni neuroni motori. Concentraţii mai mici de proteină Sonic hedgehog determină formarea
de interneuroni.
Peretele tubului neural recent închis este format de celule neuroepiteliale (zona
ventriculara).
Proliferarea iniţialǎ a celulelor neuroepiteliale generează neuroblaşti care migrează spre
zona de manta iar prelungirile neuronilor migrează în zona marginală.
După formarea neuronilor, stratul neuroepitelial continuă să genereze celulele gliale ale
tubului neural: astrocite fibrilare şi neuroplasmatice, oligodendroglii. Microglia se formeaza
din mezenchim.
La naştere stratul neuroepitelial pierde capacitatea de neurogeneză, devine strat
periependimar. Zona de manta devine substanţa cenuşie iar zona marginală devine substanţa
albă.
Neuronii se organizează pentru a forma lame (placi) celulare.
Topografic tubul neural prezintă 6 lame:
-două lame bazale situate de o parte şi de alta a canalului central, în regiunea ventrală;
fiecare lamă bazală conţine zona de manta şi zona marginală.
-două lame alare situate de o parte şi de cealaltă a canalului central, în regiunea dorsală;
fiecare lamă bazală conţine zona de manta şi zona marginală.

4
 -o lamă dorsală, între cele două lame alare;
-o lamă fundamentală (ventrală), între cele două lame bazale.

Lamă dorsală

Zona de manta viitoare

substanţă cenuşie Lamă alară

Sulcus limitans
Canal central

Lamă bazală Zona ventriculara cu

celule neuroepiteliale

Zona marginală viitoare

substanţă albă

Lamă ventrală

Mezencefalul, metencefalul, mielencefalul şi măduva spinării conţin plăci bazale şi

plăci alare, în timp ce la nivelul diencefalului şi telencefalului plăcile bazale lipsesc.
Prin suprapunerea lamelor se formează coloanele bazale ce conţin neuroni motori
somatici şi viscerali şi coloanele alare care conţin neuroni senzitivi şi neuroni de asociaţie.
Mielencefalul se dezvoltă din porţiunea caudală a rombencefalului. Din el ia naştere
bulbul rahidian.
La nivelul rombencefalului, lama dorsală se întinde şi se subţiază devenind pânza
coroidă (tela choroideea) a ventriculului IV, lamele alare se situează dorso-lateral iar lamele
bazale păstrează poziţia ventrală.
Lama dorsalǎ este formată din ependim şi pia mater, care alcătuiesc plexurile coroide
ce secretă lichid cefalorahidian începând cu luna a 3-a i.u. Plexurile coroide se proiecteazǎ în
ventriculul IV.
Plăcile bazale şi alare conţin grupări neuronale organizate în coloane.
Pentru plăcile bazale sunt descrise următoarele coloane:
- coloana eferenţelor somatice conţine neuroni ai nervului XII;
- coloana eferenţelor viscerale generale conţine neuroni ai nervilor IX şi X;
- coloana eferenţelor viscerale speciale (branhială) conţine nuclei aparţinând nervilor IX, X, XI
şi inervează muşchii derivaţi din arcurile branhiale;

5
 Sectiune prin mielencefal

Pentru plăcile alare sunt descrise următoarele coloane:

- coloana aferenţelor viscerale generale conţine neuroni ce primesc impulsuri de la tractul
gastro-intestinal şi inimă pe calea nervului X;
- coloana aferenţelor viscerale speciale conţine neuroni ce primesc impulsuri de la mugurii
gustativi pe calea nervului IX;
- coloana aferenţelor somatice generale conţine neuroni ce primesc impulsuri de la suprafaţa
capului prin nervul IX;
- coloana aferenţelor speciale somatice conţine neuroni ce primesc impulsuri de la ureche pe
calea nervului VIII.
Metencefalul, componenta cea mai rostrală a rombencefalului formează puntea şi
cerebelul.
Puntea este alcatuită din două porţiuni:
- o porţiune dorsală numită tegmentum pontin, situată în podeaua ventriculului IV;
- o porţiune ventrală numită porţiune bazală.
La nivelul punţii se întâlnesc atât plăci bazale cât şi alare.
Pentru plăcile bazale sunt descrise următoarele coloane:
- coloana eferenţelor somatice conţine neuroni ai nervului VI;
- coloana eferenţelor viscerale generale conţine neuroni ai nervului III;
- coloana eferenţelor viscerale speciale conţine neuroni ai nervilor V şi VII;
Pentru plăcile alare sunt descrise următoarele coloane:
- coloana aferenţelor viscerale generale conţine neuroni ai nervului X;
- coloana aferenţelor viscerale speciale conţine neuroni ce primesc impulsuri pe calea nervului
VII;
- coloana aferenţelor somatice generale conţine neuroni ce primesc impulsuri pe calea nervilor
V şi VII;
- coloana aferenţelor somatice speciale conţine neuroni ce primesc impulsuri de la ureche pe
calea nervului VIII.
Cranial de flexura pontină, la nivelul metencefalului, marginile dorsale ale plăcii alare
constituie buzele romboide. Buzele romboide proliferează, acoperă tavanul ventriculului IV şi
alcătuiesc vermisul cerebelos şi emisferele cerebeloase.

6
 La finele săptămânii a 6-a i.u. buzele romboide metencefalice formează 2 plăci
cerebeloase. În luna a doua i.u. porţiunile craniale ale buzelor romboide se unesc pe linia
mediană, formând un primordiu unic ce acoperă ventriculul IV. În mijlocul lunii a 3-a i.u.
primordiul vermisului proemină dorsal.
Fisura postero-laterală separă o porţiune caudală constând într-o pereche de lobi
floculonodulari (porţiunea cea mai veche filogenetic) de o porţiune mai mare, situată cranial,
constând într-o îngroşare mediană denumită vermis şi două emisfere cerebeloase.
Porţiunea cranială creşte mai rapid decât lobii flocculus şi nodulus, pe care îi acoperă.
Vermisul şi emisferele cerebeloase se pliază transversal. Fisura primară se adânceşte. La finele
lunii a 3-a i.u. are loc divizarea vermisului cât şi a emisferelor cerebeloase într-un lob anterior
şi unul mijlociu. Aceşti lobi sunt sunt divizaţi în continuare în lobuli prin apariţia fisurilor
secundară şi prepiramidală. Suprafaţa lobulilor este fisurată într-o serie de girusuri transverse
denumite lame.
Procesul de formare de noi girusuri continuă toată viaţa i.u. determinând dezvoltarea
cortexului cerebelos.
Substanţa cenuşie a cerebelului este dispusă atât la exterior sub forma unui strat denumit
scoarţă cerebeloasă cât şi în interior sub forma a patru grupe de nuclei pereche: fastigial, globos,
emboliform şi dinţat.
O mare parte a mezencefalului este constituită din substanţă albă, în principal de marile
tracturi care îl conectează la creierul posterior şi la măduva spinării.
Nucleii motori de origine ai nervilor cranieni III şi IV sunt localizaţi în mezencefal ca
şi o parte a nucleului senzitiv al nervului V. Dintre aceşti nuclei doar doi, aparţinând nervului
III se dezvoltă pe seama neuroblaştilor mezencefalici din plăcile bazale.
Nucleii trohlearului (IV) şi nucleul mezencefalic al trigemenului (V) se formează în
metencefal, de unde migrează apoi în teritoriul mezencefalic.
Coliculii cvadrigemeni superiori şi inferiori se dezvoltă pe seama neuroblaştilor din
plăcile alare ce migrează medial în regiunea dorsală a mezencefalului.
Diencefalul ia naştere din prozencefal. Diencefalul nu conţine plăci bazale; plăcile alare
ale diencefalului formează:
- talamus (în partea dorsală);
- hipotalamus (în partea ventrală);
- epitalamus (posterior, în jurul epifizei).
Placa dorsală diencefalică împreună cu piamater formează plexurile coroide ale
ventriculului trei.
La finele săptămânii a 6-a i.u. un şant superficial denumit „sulcus dorsalis” separă
talamusul de îngroşarea epitalamică care se formează pe marginea posterioară a peretelui
diencefalic şi din placa dorsală adiacentă.
Creşterea talamusului obliterează şanţul dorsal şi transferă structurile epitalamice
dorsal.
Talamusul creşte disproporţionat după săptămâna a 7-a i.u. încât vine în contact cu
talamusul de partea opusă la nivelul adeziunii intertalamice.
Talamusul este separat de hipotalamus prin fasciculul lenticular. Ţesutul dintre aceste
două fascicule devine zona incertă şi nucleul reticular talamic.

7
 Nucleul subtalamic este format din neuroni migraţi din porţiunea caudală a
hipotalamusului.
Infundibulul şi neurohipofiza reprezintă o prelungire a hipotalamusului.
În luna a 2-a i.u. apar primele conexiuni hipotalamice cu creierul olfactiv şi centrii
mezencefalici.
Centrii posteriori capătă conexiuni cu centrii vegetativi din etajele inferioare şi cu
nucleii supraoptic şi tuberali.
În săptămâna a 7-a i.u apar: epifiza, trigonul habenular, nucleul habenulei, comisura
posterioară, comisura habenulară.
Placa dorsală epitalamică se evaginează pentru a forma glanda epifiză. În luna a 5-a i.u.
glanda epifiză are forma definitivă. Mezenchimul înconjurător pătrunde în interiorul glandei
împreună cu vasele sanguine şi separă cordoane celulare. Structura glandulară a epifizei atinge
dezvoltarea maximă la vârsta de 7 ani apoi involuează. După pubertate ţesutul glandular este
înlocuit treptat cu ţesut conjunctiv.
Glanda hipofiză se formează pe seama diencefalului şi a pungii Rathke.
În săptămâna a treia i.u. din podeaua ventriculului III la nivelul hipotalamusului apare
un diverticul numit infundibulum. Acesta creşte ventral în direcţia gurii primitive. Porţiunea
distală a infundibulului se diferenţiază şi formează neurohipofiza.
Epiteliul ectodermal care căptuşeşte tavanul gurii primitive (stomodeum) proliferează
alcătuind o placodă ectodermală care se invaginează şi dă naştere unui diverticul numit punga
Rathke. Aceasta creşte cranio-dorsal, spre infundibulum. Punga Rathke străbate modelul
cartilaginos al osului sfenoid, se aşează pe suprafaţa corpului osului sfenoid, înapoia chiasmei
optice, unde determină o impresiune („sella turcica”) apoi pierde conexiunile cu stomodeumul
şi dă naştere adenohipofizei. La vârsta de trei luni i.u. glanda hipofiză devine funcţională.

Dezvoltarea hipofizei

Telencefalul se dezvoltă la extremitatea rostrală a prozencefalului, pe seama plăcilor

alare şi dorsală.

8
 Citoarhitectonica cortexului. În primele douã luni cortexul este alcãtuit din cele trei
straturi primare.
În lunile 3 –4 i.u. zona corespunzãtoare stratului neuroepitelial se multiplicã intens, formând
neuroblaşti care migreazã din zona de manta în zona marginalã unde alcatuiesc cortexul
cerebral primar.
În luna a 5-a i.u. cortexul cerebral se delamineazã rapid în straturi;
în luna a 6-a i.u. existã toate cele şase straturi dar diferenţierea ultimelor trei straturi se face
postnatal pãnã la mijlocul copilãriei.
Ultimul strat care apare şi are cea mai mare dezvoltare este stratul piramidal extern
Numãrul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a i.u., ulterior având loc doar înmulţirea
prelungirilor neuronale.
Prin zona de manta, lipsită acum de neuroblaşti, trec prelungirile neuroblaştilor dinspre
cortex spre periferie şi viceversa, constituind substanţa albă a emisferelor cerebrale.
La nivelul telencefalului se disting trei zone: area olfactivă, area striată, area paleală.
Area striată va forma corpul striat.
Area paleală (neopallium) devine cortex cerebral în care se diferenţiază centrii corticali.
Area olfactivă apare în săptămâna a 6-a i.u. sub forma a doi lobi olfactivi, care prezintă
două regiuni:
- anterioară, constituită din bulbul olfactiv şi tracturile olfactive;
- posterioară, reprezentată de substanţa perforată anterioară şi area paraolfactivă.
Telencefalul dă naştere emisferelor cerebrale, comisurilor şi creierului olfactiv.
Creşterea veziculelor telencefalice începe în săptămâna a 6-a i.u. în special în sens
caudal şi dorsal duce la apariţia lobului temporal care acoperă pereţii laterali ai diencefalulului.
În luna a 3-a i.u. veziculele cerebrale (viitoare emisfere cerebrale) se extind şi acoperă
mezencefalul iar în luna a 5-a i.u. acoperă cerebelul.
În primele două luni cortexul este alcătuit din trei straturi primare.
În luna a 6-a i.u. există toate cele şase straturi dar diferenţierea ultimelor trei straturi se
face postnatal pănă la mijlocul copilăriei.
Numărul definitiv de neuroblaşti este atins în luna a 7-a i.u., ulterior având loc doar
înmulţirea prelungirilor neuronale.
Comisurile care conectează cele două emisfere cerebrale se formează pe seama lamei
comisurale şi a lamei terminale care iau naştere în regiunea rostrală a telencefalului.
Lama comisurală se află situată dorsal iar lama terminală este situată ventral.
Din lama terminală iau naştere:
- comisura anterioară,
- comisura fornixului,
- corpul calos.
Din lama comisurală iau naştere:
- comisura posterioară,
- comisura habenulară.
La naştere creierul reprezintă aproximativ 25% din volumul creierului adult.
Creşterea dimensională a corpilor neuronali, proliferarea prelungirilor neuronale şi
mielinizarea fibrelor nervoase determină creşterea postnatală a creierului.
Celulele Schwann derivate din crestele neurale migrează până la nivelul nervilor

9
periferici unde mielinizează axonii aparţinând sistemului nervos periferic.
Oligodendroglia mielinizează axonii sistemului nervos central.
Mielinizarea este completă după naştere.

Defecte de dezvoltare ale tubului neural

Anencefalia- este caracterizată prin lipsa părţii cefalice a tubului neural, în locul căreia
există o masă de ţesut degenerat expus la suprafaţă. Anencefalia este datorată neînchiderii
neuroporului anterior. Primordiul creierului anterior este anormal şi dezvoltarea calvariei
deficitară. Cea mai mare parte a creierului este expusă vederii, substanţa cerebrală degenerează
fiind înlocuită cu o masă vasculară spongioasă. Mai frecventă la sexul feminin, este asociată cu
acrania şi cu rachischizis.
Calvaria este absentă iar habitusul individului este tipic de broască. Suprafeţele feţei,
gâtului şi toracelui sunt coplanare Anencefalia poate fi diagnosticară prin creşterea alfa-
fetoproteinei (AFP) în timpul sarcinii.
Encefalocel, meningo-encefalocel, hidro-meningo-encefalocel- sunt generate de
osificare defectuoasă a calotei. Osul cel mai frecvent afectat este scuama osului occipital care
poate lipsi parţial sau total. Dacă defectul osos este mic, atunci poate hernia meningele,
formându-se un menigocel. Dacă defectul osos este mai mare, atunci herniază o parte din creier
dezvoltând meningo - encefalocel; hernierea creierului, meningelor şi ventriculului cerebral
constituie hidro- meningo- encefalocel.
Spina bifida constă într-o lipsă de fuziune a arcurilor vertebrale și poate implica sau nu
țesutul neural.

Spina bifida ocultă este un defect al arcurilor vertebrale care este acoperit de piele și în
mod normal nu implică țesutul neural subiacent. De obicei, defectul apare în zona lombosacrală
și poate fi marcat de un smoc de păr care acoperă regiunea afectată.
Alte tipuri de spina bifida includ meningocele și mielomeningocele. Acestea sunt defecte
severe în care țesutul neural și / sau meningele ies în afară printr-un defect la nivelul arcurilor

10
vertebrale și a pielii pentru a forma un sac asemănător chistului. Majoritatea se află în regiunea
lombosacrală și duc la deficite neurologice, dar de obicei nu sunt asociate cu dizabilități
intelectuale. În unele cazuri, numai meningele umplut cu lichid herniaza prin defect
[meningocel]; la altele, țesutul nervos este inclus în sac [mielomeningocele]. Ocazional, plicile
neurale nu fuzioneaza, ci rămân ca o masă aplatizată de țesut neural [spina bifida cu rahischizis].
Spina bifida poate fi diagnosticată prenatal prin ultrasunete și prin determinarea
nivelurilor de α-fetoproteina din serul matern și din lichidul amniotic. Vertebra poate fi
vizualizată după 12 săptămâni de gestație și pot fi detectate defecte în închiderea arcurilor
vertebrale.
Holoprozencefalia- reprezintă lipsa formării celor două emisfere cerebrale; poate fi
parţială - holoprozencefalia lobară - sau totală, în cazuri severe, caracterizată prin absenţa fisurii
interemisferice şi prezenţa unui singur ventricul anterior, în locul celor doi ventriculi cerebrali
laterali. Decesul intervine înainte de naştere sau imediat după naştere. Supravieţuirea este
posibilă în caz de holoprozencefalie parţială dar asociază deficienţe motorii şi cognitive, diabet
insipid, secreţie inadecvată de hormon antidiuretic. Diviziunea anormală a celor două emisfere
poate fi asociată de asemenea cu lipsa formării celor două vezicule optice, rezultând un singur
ochi (ciclopia sau sinoftalmia).

Sindromul alcoolic embriofetal

Sindromul alcoolic embrio-fetal- survine la descendenţii mamelor care au consumat
alcool în timpul perioadei de organogeneză; se caracterizează prin risc crescut de naştere
prematură, întârziere în dezvoltarea staturo-ponderală, greutate mică la naştere, microcefalie,
facies particular, retard psihic moderat.
Incidenţă Sindromul evident apare cu o frecvenţă de 2‰ şi are expresie parţială la un
număr de 3-5 născuţi vii/1000 de naşteri. Teratogenitatea alcoolului a fost recunoscută recent.
Date preliminarii sugerează că aproximativ 30-55g alcool etilic absolut ingerate zilnic de femeia
gestantă dau un risc semnificativ (10%) de producere a patologiei fetale. Pe loturi de femei
gravide s-a demonstrat că, la cantităţi mai mari, riscul creşte la 20%.
Tabloul clinic Sindromul alcoolic embrio-fetal constă în întârzierea creşterii pre- şi postnatale
cu afectarea îndeosebi a creşterii în lungime. Aproape toţi copiii afectaţi prezintă microcefalie
cu dezvoltare defectuoasă a sistemului nervos central, QI cu valori curinse între 65-85 iar
aproximativ 50% prezintă anomalii cardiace asociate. Faciesul acestor copii are aspect
caracteristic: hipertelorism, fante palpebrale scurte, plică epicantică, hipoplazia etajului facial
inferior, nas scurt, filtrum alungit şi aplatizat, buze liniare. Se mai notează creste palmare
anormale, anomalii articulare, anomalii ale urechii, ale organelor genitale externe şi
hemangioame cutanate. Anomaliile caracteristice fetopatiei alcoolice constau în: microcefalie
cu anomalii ale migrării neuronale şi gliale, anomalii cerebeloase, polimicrogirie, agenezia
corpului calos, holoprozencefalia, defecte de tub neural, arinencefalia. Apariţia fetopatiei
alcoolice şi severitatea simptomatologiei sunt direct proporţionale cu cantitatea şi distribuţia în
timp a consumului de alcool de către mamă.

11
MORFOGENEZA SISTEMULUI NERVOS PERIFERIC

Sistemul nervos periferic cuprinde structuri nervoase situate în afara sistemului nervos
central: nervii cranieni, spinali, viscerali şi ganglionii cranieni, spinali şi autonomi.
Formarea sistemului nervos periferic presupune mai multe procese: formarea
ganglionilor, proliferarea neuroblaştilor, creşterea axonilor, sinaptogeneza preganglionară,
formarea dendritelor şi inervaţia ţintei vizate. Unele procese continuă şi postnatal.
Sistemul nervos periferic se dezvoltă din mai multe surse, sursa principală fiind
reprezentată de celulele crestelor neurale.
Crestele neurale sunt structuri tranzitorii, pluripotente, ce se dezvoltă în momentul
închiderii tubului neural. La finele gastrulaţiei, în ziua 20-21 i.u. placa neurală se adânceşte
devenind şanţ neural.
După gastrulaţie, la începutul neurulaţiei, ziua 21 ‒ 22 i.u., la graniţa dintre marginea
plăcii neurale și ectodermul non-neuronal, în zona de joncţiune dintre buzele şanţului neural şi
ectodermul non-neuronal apar celulele crestei neurale.
După închiderea tubului neural, celule ectodermale situate la joncţiunea dintre tubul
neural şi ectodermul non-neuronal pierd legătura cu celulele învecinate, migrează, invadează
mezoblastul de pe laturile tubului neural şi formează o masă celulară numită creasta neurală.
Această masă unică se separă într-o porţiune dreaptă şi una stângă care migrează pe feţele
dorsale ale tubului neural.
Prin diferenţierea celulelor migrate din crestele neurale iau naştere diferite linii celulare,
inclusiv melanocite, celule ale cartilajelor și oaselor cranio-faciale, celule musculare netede,
celulele gliale, neuroni periferici și enterici.
Derivatele crestelor neurale
O caracteristică a crestelor neurale este migrarea în alte ţesuturi embrionare pentru a
forma structuri neuronale sau non-neuronale.
Celulele crestelor neurale participă la formarea următoarele structuri anatomice:
-ectomezenchimul de la nivelul capului, din care iau naştere următoarele structuri
anatomice:
-odontoblaste, papilele dentare;
-chondrocranium (capsula nazală, cartilajul Meckel, oscioarele urechii medii,
columela și osul hioid), cartilajele laringelui şi traheei, desmocraniul (oase de membrană de la
nivelul capului);
-pericitele și musculara netedă a venelor şi arterelor arcurilor branhiale;
-tendoanele mușchilor masticatori şi ai globului ocular;
-ţesut conjunctiv de la nivelul capului si gâtului;
-componenta mezenchimală a glandei glandei hipofize, a glandelor care iau
naştere din pungile faringiene (tiroida, paratiroidele, timusul) și din epiteliul bucal (glandele
salivare);
-glandele lacrimale;
-dermul și țesutul adipos de la nivelul calotei craniene;
-zona ventrală a gâtului și feţei;
-celulele glomusului carotidian;
- melanocitele şi celule pigmentare ale irisului.

12
 - corpul ultimobranhial, care va fi înglobat în glanda tiroidă şi va forma celulele
C parafoliculare secretoare de calcitonină;
-leptomeningele (arahnoida si pia mater. //Dura mater se dezvolta din mezoderm.
-Sistemului nervos periferic:
-toţi neuronii senzoriali somatici şi viscerali din ganglionii nervilor spinali;
-neuronii din lanţurile simpatice, din ganglionii parasimpatici, inclusiv ai unor
nervi cranieni;
-celulele gliale satelite ganglionilor vegetativi și ganglionilor senzitivi;
-celula Schwann (secreta mielina) a tuturor nervilor periferici;
- celulele sistemului APUD (Amine Precursor Uptake and Decarboxilaze);
- porţiunea membranoasă a septului interventricular.
- celule cromafine ale zonei medulare a glandei suprarenale;
- neuronii din pereţii tractului gastrointestinal (plexul Meissner din submucoasă,
plexul Auerbach din tunica musculară);

Neurocristopatiile cuprind malformaţii datorate lipsei de dezvoltare sau

dezvoltării reduse a derivatelor crestelor neurale, prin întârzierea şi reducerea
migrării crestelor neurale.

Sindromul Pierre Robin, denumit şi sindromul primului arc branhial, este

consecinţa migrãrii reduse a celulelor crestelor neurale care ar trebui sã contribuie
la formarea primului arc branhial şi a derivatelor sale; este caracterizat prin
hipoplazie mandibulară (micrognaţie severă), glosoptoză şi palatoschizis asociat
cu anomalii ale mugurelui maxilar inferior şi ale urechii.
Clinic: Manifestările principale constau în micrognatism, care induce
glosoptoză cu îngustarea căilor aeriene superioare şi palatoschizis. Datorită
hipoplaziei mandibula mică (micrognatism) pare ”trasă înapoi” (retrognatism);
limba este situată mult posterior (glosoptoză), ajunge până la sinusurile nazale,
printre stâlpii palatului, care sunt orientaţi în jos. Chiar de la vârsta de nou-născut
poate exista detresă respiratorie marcată sau numai dificultăţi de respiraţie şi de
alimentaţie. Ca urmare a hipoplaziei mandibulare limba ocupă o mare parte din
cavitatea bucală, împiedicând ascensiunea proceselor palatine ale maxilarului, care
îşi menţin orientarea caudală şi nu mai pot fuziona pentru a forma palatul
(palatoschizis) sau fuzionează mai târziu (bolta palatină capătă aspect ogival
Este posibilă corecţia spontană a unor tulburări prin dezvoltarea în timp a
mandibulei. Prognosticul depinde de gradul anomaliei, existând pericolul asfixiei
sau leziunilor cerebrale prin hipoxie cronică.
Tratament. Este recomandată corecţia chirurgicală pentru palatoschizis şi
alungirea mandibulei Se recomandã adoptarea unei poziţii ventrale a sugarului
însoţitã de sutura părţii anterioare a limbii la maxilarul inferior (dacă acesta este
suficient de dezvoltat pentru a se putea acomoda la dimensiunile limbii) pentru a
facilita alimentarea oralã.

13
 Sindromul Treacher Collins denumit şi sindromul parţial al primelor douã
arcuri branhiale, include malformaţii ale derivatelor primelor douã arcuri
branhiale.
Tabloul clinic: se observă aplazie facială unilaterală cu malformaţii ale urechii şi
oblicitate antimongoloidă a fantei palpebrale; surditate de transmisie prin
hipoplazia oscioarelor urechii medii. Nasul poate fi asemănat cu un cioc de pasăre,
unghiul dintre frunte şi nas este aplatizat, ocazional se asociază atrezia choanelor.
Scheletul prezintã uneori anomalii vertebrale cervicale. Se pot asocia malformaţii
congenitale ale inimii, mai frecvent defect septal ventricular. O atenţie deosebită
trebuie acordată deficitului de auz pentru depistarea precoce şi iniţierea
tratamentului. Recuperarea psihosocială este dificilă în cazurile cu surditate totală
şi deficit intelectual.

Boala Hirschprung
Etiopatogenie Boala Hirschprung se caracterizează prin reducerea masivă până la
absenţa celulelor nervoase ale plexului nervos vegetativ (Meissner) din tunica
submucoasă şi plexului mienteric (Auerbach) din tunica musculară la nivelul
intestinului posterior.
Tabloul clinic în formele grave este evident la naştere prin absenţa peristaltismului
intestinal în zona afectată şi ocluzie intestinală secundară în perioada neonatală. La
adultul tânăr diagnosticul este sugerat prin metode paraclinice, ultrasonografie sau
examen radiologic cu substanţă de contrast, care evidenţiază mega-dolico-colon cu
unde peristaltice foarte rare şi de intensitate extrem de redusă în zonele intestinului
posterior afectat.
Tratament chirurgical cu excizia segmentului de intestin afectat.

Sindromul Di George
Etiopatogenia Această neurocristopatie este consecinţa migrării lente a
populaţiilor neuronale din crestele neurale care ar trebui să participe la formarea
ectomezenchimului feţei, a materialului arcurilor branhiale şi pungilor branhiale 2,
3 şi 4; în cursul vieţii embrionare se produce o perturbare a structurilor care se
formează din aceste teritorii: facies, glande paratiroide, timus, tiroidă, 1/3
superioară a septului interventricular.
Tabloul clinic. Agenezia timusului determină scăderea dramatică a
imunităţii celulare, apariţia de infecţii grave, recurente, care conduc la deces în
primele săptămâni după naştere, deşi imunitatea mediată umoral este normală
(valori normale ale concentraţiei imunoglobulinelor). Agenezia glandelor
paratiroide are ca urmare dezechilibrul electrolitic şi instalarea convulsiilor
hipocalcemice încă de la naştere. Defectul septal ventricular este situat în porţiunea
membranoasă (1/3 superioară) a septului interventricular. Faţa are toate semnele
unei dezvoltări întârziate: urechile jos inserate, nasul scurt, ochii mai depărtaţi
(hipertelorism), mandibula de dimensiuni reduse (micrognatism), bolta palatină
adâncă şi îngustă (ogivală) sau despicată (palatoschizis).

14
 BIBLIOGRAFIE
1. Andronescu A. ”Anatomia dezvoltării omului”, Ed. Med. Bucureşti, 1986
2. Brachet Jean, Alexandre Henri “Introduction to Molecular Embryology”
Heidelberg Science Library 2nd edition 2014
3. Carlson M. Bruce “Human Embryology and Developmental Biology” 5th
edition, Elsevier edit. 2013
4. Chircor Lidia, Surdu Loredana “Compendiu de Embriologie“ Editura Ex
Ponto, 2012
5. Chircor Lidia, Surdu Loredana Embriologie Umană ediţia a 2-a Editura Ex
Ponto, 2015
6. Cochard L. R., Netter's Atlas of Human Embryology UPDATED EDITION
Saunders edit 2013 Elsevier Inc. 2015
7. Gray’s Anatomy, The Anatomical Basis of Clinical Anatomy, 41st edition
Susan Standring PhD DSc editor in chief, Ed. Churchill Livingstone
Elsevier Limited, 2016., Philadelphia.
8. Moore KL, Persaud TV: “The Developing Human: Clinically Oriented
Embryology”. 9th ed. Philadelphia, Pa: WB Saunders 2011
9. Moore Keith & Persaud T. V. N & Torchia Mark Before We Are Born,
Essentials of Embryology and Birth Defects Edit. Elsevier 2020. 10th
edition.
10. O'Rahilly Ronan, Müller Fabiola “Human Embryology and Teratology”
3rd ed. New York: Wiley-Liss. 2001
11. Sadler TW, Langman J. Langman's Medical embryology Wolters Kluwer,
2019, 14th edition
12. Schoenwolf Gary C., Bleyl Steven B., Brauer Philip R. “Larsen’s human
Embryology” 5th edition. Churchill Livingstone/Elsevier, 2014
13. Schmidt Ana-Nadia “Embriologie Specială” edit Intelcredo 2002
14. Surdu Loredana, Chircor Lidia - “Ghid de embriologie în 100 de pași”,
Editura Ex Ponto, 2017

15