Silogismul.

Structura și legile silogismului

Figuri și moduri silogistice
Metode de testare a validităţii silogismelor

P8
 Silogismele
❖ Silogismele sunt inferenţe mediate alcătuite din trei
propoziţii de predicaţie aristotelice, două dintre ele având
statutul de premise, iar ce-a treia, statutul de concluzie
❖ Subiectul concluziei este numit termen minor iar
predicatul concluziei, termen major. Consideraţi
împreună, subiectul şi predicatul concluziei sunt socotiţi
termeni extremi
❖ Termenul care intervine în ambele premise, dar care nu
apare în concluzie îndeplineşte rolul de termen mediu
❖ Premisa în care apare subiectul concluziei va fi
considerată premisă minoră, iar premisa în care apare
predicatul concluziei va fi considerată premisă majoră
 Formalizarea silogismelor
Trebuie să se parcurgă următoarele etape:
1.Se identifică concluzia și se notează cu S și P subiectul (termenul
minor) și predicatul (termenul major) concluziei.
2.Se identifică aceeași termeni în premise și se notează la fel.
Termenul rămas (cel ce se repetă în premise, dar nu apare în
concluzie) este termenul mediu. Se notează cu M.
3.Identificăm premisa majoră (cea care îl conține pe P) și premisa
minoră (cea care îl conține pe S).
4.Identificăm tipul celor trei propoziții după cantitate și calitate
(a,e,i,o) și scriem fiecare propoziție în limbaj silogistic.
5.Așezăm silogismul scris în limbaj simbolic în forma standard (mai
întâi premisa majoră, apoi cea minora și apoi concluzia)
 Legile generale ale silogismelor
(L1) Din premise afirmative pot fi deduse doar concluzii
afirmative (dacă premisele sunt afirmative și concluzia e
afirmativă).
(L2) Cel puţin o premisă trebuie să fie afirmativă
(L3) Cel puţin o premisă trebuie să fie universală
(L4) Concluzia trebuie să urmeze partea cea mai slabă. Dacă o
premisă este negativă şi concluzia este negativă, iar dacă o
premisă este particulară şi concluzia este particulară
(L5) Termenul mediu trebuie să fie distribuit, adică trebuie
luat în considerare cu întreaga lui sferă, cel puţin într-o
premisă
(L6) Un termen poate fi distribuit în concluzie numai dacă
este distribuit şi în premisa care îl conţine
 4 figuri silogistice
Figura silogistică reprezintă o anumită ordonare a termenilor
unui silogism în funcție de poziția termenului mediu.
În funcţie de poziţia ocupată în premise de termenul mediu,
se disting patru figuri silogistice:
❖ În figura I, termenul mediu este subiect în majoră şi predicat
în minoră
❖ În figura a II-a, termenul mediu este predicat în ambele
premise
❖ În figura a III-a, termenul mediu apare ca subiect în ambele
premise
❖ În figura a IV-a, termenul mediu îndeplineşte rolul de
predicat în majoră şi cel de subiect în minoră
 Figurile silogistice

M‒P P‒M M‒P P‒M

S ‒ M S ‒M M‒S M‒S
S ‒ P S ‒ P S ‒ P S ‒ P
Figura Figura Figura Figura
I a II-a a III-a a IV-a
 Modurile silogistice
Modul reprezintă o combinație de trei propoziții
categorice în interiorul unei figuri silogistice.
❖Luând în considerare legile specifice fiecărei figuri
silogistice pot fi derivate 24 de moduri silogistice
(valide): câte 6 în fiecare figură.
❖ Modurile silogistice în care este dedusă o concluzie
particulară din premise universale sunt numite moduri
silogistice slabe. (Ele vor fi marcate cu asterisc.)
❖ Validitatea silogismelor slabe depinde de acceptarea
asumpţiei ontologice (= supoziţiei existenţiale)
 Legile specifice figurilor silogistice
Legile figurii I
(a) Premisa minoră este afirmativă
(b) Premisa majoră este universală
Legile figurii a II-a
(a) O premisă este negativă
(b) Premisa majoră este universală
Legile figurii a III-a
(a) Premisa minoră este afirmativă
(b) Concluzia este particulară
Legile figurii a IV-a
(a) Dacă majora este afirmativă, minora este universală
(b) Dacă o premisă este negativă, majora este universală
(c) Dacă minora este afirmativă, concluzia este particulară
 Demonstrarea legilor specifice
Legile specifice pot fi demonstrate prin reducere la
absurd. Redăm, spre exemplificare, demonstraţia legii
“LIII.a”
❖ Premisa minoră este negativă (ipoteză)
❖ Concluzia este negativă (1: L4)
❖ Termenul major P este distribuit în concluzie (2: regula
distribuirii termenilor)
❖ Termenul major P este distribuit şi în premisa care îl
conţine (3: L6)
❖ Premisa majoră este negativă (4: regula distribuirii
termenilor)
❖ Ambele premise ale silogismului sunt negative (1, 5)
❖ ⊥ (6: L2)
 Modurile silogistice valide de figura I

MaP MaP MeP MeP MaP MeP

SaM SaM SaM SaM SiM SiM
SaP SiP SeP SoP SiP SoP
Barbara Barbari* Celarent Celaront* Darii Ferio
Modurile silogistice valide de figura a II-a

PeM PeM PaM PaM PeM PaM

SaM SaM SeM SeM SiM SoM
SeP SoP SeP SoP SoP SoP

Cesare Cesaro* Camestres Camestrop* Festino Baroco

Modurile silogistice valide de figura a III-a

MaP MaP MeP MeP MiP MoP

MaS MiS MaS MiS MaS MaS
SiP SiP SoP SoP SiP SoP

Darapti* Datisi Felapton* Ferison Disamis Bocardo

Modurile silogistice valide de figura a IV-a

PaM PaM PaM PeM PeM PiM

MaS MeS MeS MaS MiS MaS
SiP SeP SoP SoP SoP SiP

Bramantip* Camenes Camenop* Fesapo* Fresison Dimaris

 Polisilogismele
❖ Polisilogismele sunt structuri argumentative
complexe, alcătuite din cel puţin două silogisme
❖ Spre exemplu, secvenţa lingvistică “Toţi ziariştii
sunt flecari. Unii politicieni sunt ziarişti. Deci unii
politicieni sunt flecari. Or, toţi flecarii sunt
mincinoşi. Deci unii mincinoşi sunt politicieni.” redă
un polisilogism alcătuit din modurile silogistice Darii
şi Dimaris
❖ În expresie formală:
Z a F; P i Z ├ P i F; F a M ├ M i P
 Soritele
❖ Soritele sunt polisilogisme în care nu apar (explicit)
concluziile intermediare
❖ Din polisilogismul menţionat în diapozitivul
anterior, putem deriva următorul sorit:
“Toţi ziariştii sunt flecari. Unii politicieni sunt
ziarişti. Toţi flecarii sunt mincinoşi. Deci unii
mincinoşi sunt politicieni.”
Forma logică a soritului de mai sus:
Z a F; P i Z; F a M ├ M i P
 Entimemele
❖ Entimemele sunt silogisme eliptice, adică silogisme în
care una dintre premise este subînţeleasă (uneori poate
lipsi și concluzia).
❖ Exemplu de entimemă: „Toți studenții sunt datori să
învețe, deci și tu ești dator să înveți .“
❖ Forma logică a entimemei: S a D ├ T a D
student = S
individ dator să învețe = D
tu = T
❖ Entimema este forma eliptică a silogismului : „Toți
studenții sunt datori să învețe, tu ești student, deci și tu
ești dator să înveți .“ (S a D; T a S ├ T a D)
Metode de testare a validității silogismelor
(la nivel atomar)

❖ metoda confruntării cu legile generale și legile

specifice ale silogismelor
❖ metoda diagramelor rectangulare/Venn
 Metoda confruntării cu legile silogismelor
1. Formalizăm raționamentul în limbaj silogistic
2. Identificăm figura silogistică în care se încadrează
raționamentul
3. Verificăm dacă sunt respectate toate cele 6 legi generale
ale silogismelor. Dacă cel puțin una dintre aceste legi nu
este respectată, conchidem că raționamentul nu este valid
4. Dacă toate legile generale ale silogismelor sunt respectate,
verificăm dacă sunt respectate și legile specifice figurii
silogistice în care se încadrează raționamentul dat. Dacă
toate aceste legi specifice sunt respectate, conchidem că
raționamentul este valid. Dacă cel puțin o lege specifică este
încălcată, conchidem că raționamentul este nevalid.
 Exemplu
Fie următorul raționament: “Toţi ziariştii sunt
flecari. Unii politicieni sunt ziarişti. Deci unii
politicieni sunt flecari.”
Formalizarea raționamentului:
ziarist = M MaP
flecar = P SiM
politician = S SiP
Raționamentul dat este un silogism de figura I:
aii-1 (Darii)
 Confruntarea cu legile silogismelor (MaP; SiM├SiP)
Ambele propoziții fiind afirmative, și concluzia este
afirmativă (L1).
Cel puțin o premisă este afirmativă (L2); mai exact, ambele
premise sunt afirmative.
Cel puțin o premisă este universală (L3); mai exact, este
universală premisa majoră.
Concluzia urmează partea cea mai slabă (L4); mai exact,
fiind particulară premisa minoră, este particulară și
concluzia.
Termenul mediu este distribuit cel puțin într-o premisă
(L5); mai exact, termenul mediu “M” este distribuit în
premisa majoră, ca subiect al unei propoziții universale.
 Confruntarea cu legile silogismelor (MaP; SiM├SiP)
Nici un termen nu apare distribuit în concluzie, fără a fi
distribuit și în premisa care îl conține (L6); mai exact,
termenii din concluzie (“S” și “P”nefiind distribuiți,
conchidem că L6 este respectată fără a lua în
considerare premisele.
Raționamentul respectă și legile specifice figurii I:
premisa minoră (S i M) este afirmativă (LI.a), iar
premisa majoră (M a P) este universală (LI.b).
Fiind respectate toate legile generale și toate legile
specifice ale silogismelor, trebuie să conchidem că
raționamentul dat este valid.
 Metoda diagramelor rectangulare
1. Formalizăm raționamentul în limbaj silogistic și clasial ( în
limbajul algebrei lui George Boole): SaP = (S ∩ -P) = Ø,
SeP = (S ∩ P) = Ø, SiP = (S ∩ P) ≠ Ø, SoP= (S ∩ -P) ≠ Ø.
2. Reprezentăm informația premiselor într-o diagramă
rectangulară: Dacă un sector nu are elemente în el se trece un
„-”, dacă are elemente se trece un „+”. Dacă un sector este
alcătuit din mai multe subsectoare și nu știm în care sunt
elementele trecem câte un „+” în ambele și le unim printr-un
segment. Dacă în aceeași zonă ar apărea și „-” și „+„”, primul
are prioritate. Se recomandă să se înceapă cu reprezentarea
universalelor. Pentru modurile slabe se face și presupoziția de
existență (se trece un „+” în sectorul rămas liber al termenului
ce este în pericol să fie vid).
3. Dacă din diagrama obținută putem citi și informația din concluzie,
trebuie să conchidem că raționamentul este valid. Altminteri,
trebuie să conchidem că raționamentul este nevalid.
 Exemplu
Fie următorul raționament: “Nici un orator nu este
bâlbâit. Unii practicieni de relații publice sunt bâlbâiți.
Deci unii practicieni de relații publice nu sunt oratori.”
Formalizarea raționamentului:
orator = P
bâlbâit = M
practician de relații publice = S
PeM (P ∩ M) = Ø
SiM (S ∩ M) ≠ Ø
SοP (S ∩ ~ P) ≠ Ø
 Diagrama rectangulară
P ~P
~M
S
- +
M
-
~S
~M
1. Reprezentăm premisa majoră PeM: trecem „-” în zona (P ∩ M) .
2. Reprezentăm premisa minoră SiM: trecem „+” în zona (S ∩ M).
3. Observăm că putem citi concluzia SoP. Avem „+” în zona (S ∩ -P).
Deci silogismul este valid.
 Metoda diagramelor Venn
1. Formalizăm raționamentul în limbaj silogistic și eventual în
limbajul algebrei lui George Boole: SaP = (S ∩ -P) = Ø,
SeP = (S ∩ P) = Ø, SiP = (S ∩ P) ≠ Ø, SoP= (S ∩ -P) ≠ Ø.
1. Reprezentăm informația premiselor într-o diagramă Venn:
Dacă o un sector nu are elemente el se hașurează, dacă are
elemente se trece un asterisc (*). Dacă un sector este alcătuit
din mai multe subsectoare și nu știm în care sunt elementele
trecem câte un asterisc în ambele și le unim printr-un
segment. Dacă în aceeași zonă ar apărea și hașurarea și
asteriscul, prima are prioritate. Se recomandă să se înceapă cu
reprezentarea universalelor. Pentru modurile slabe se face și
presupoziția de existență (se trece un „*” în sectorul rămas
liber al termenului ce este în pericol să fie vid).
2. Dacă din diagrama obținută putem citi și informația din
concluzie, trebuie să conchidem că raționamentul este valid.
Altminteri, raționamentul este nevalid.
 Diagrama Venn

1. Reprezentăm premisa majoră PeM: hașurăm zona (P ∩ M) .

2. Reprezentăm premisa minoră SiM: trecem „*” în zona (S ∩ M).
3. Observăm că putem citi concluzia SoP. Avem „*” în zona (S ∩ -P).
Deci silogismul este valid.