CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENTULUI CU OCLUZIE INTESTINALĂ
"Unicul rol al asistentei medicale este de a ajuta individul sănătos sau
pacient în realizarea acelor activităţi care contribuie la sănătatea sau recuperarea
lui, la o moarte liniştită (activităţi pe care le-ar face neajutat, dacă ar avea
puterea, voinţa sau cunoştinţele necesare). Deci, rolul asistentei este de a ajuta
pacientul, de a ajuta individul să devină cât mai repede posibil independent de o
astfel de asistenţă." (Virginia Henderson)

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE. NOŢIUNI TEORETICE

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin care se îndeplinesc
îngrijiri de nursing de care pacientul are nevoie.
Procesul nursing este un proces intelectual compus din diferite etape, logic
coordonate având ca scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta
permite acordarea de îngrijiri individualizate adaptate fiecărui pacient.
Aceste etape sunt:
1. Culegerea de date este etapa iniţială a procesului de îngrijire, aceasta
reuneşte toate informaţiile necesare îngrijirii unui pacient. Se începe de la
internarea pacientului şi reprezintă primul contact cu pacientul care este foarte
important pentru obţinerea acceptului colaborării acestuia.
Asistentul medical prin comportamentul său trebuie să-i creeze pacientului
imaginea unei persoane competente şi să contribuie la îngrijirea să.
2. Analiza şi sinteza datelor presupune:examinarea datelor, clasificarea
datelor în independente şi dependente, identificarea resurselor pacientului,
stabilirea problemelor de îngrijire şi a priorităţilor şi stabilirea cauzelor sau a
surselor de dificultate.
Asistentul medical trebuie să cunoască exact cauza problemei ca prin
acţiunile proprii să acţioneze asupra acestei cauze.
3. Planificare îngrijirilor se face prin stabilirea unui plan de acţiune a
etapelor, mijloacelor ce se impun în îngrijire, adică organizarea îngrijirilor
conform unei strategii bine definite ţinând cont în mod deosebit de îngrijirile şi
tratamentele prescrise de medic.
4. Implementarea sau aplicarea îngrijirilor constituie momentul
realizării intervenţiilor. Scopul este aducerea pacientului într-o stare optimă de
independenţă, de satisfacerea nevoilor.
5. Evaluarea constituie aprecierea muncii asistentului medical în funcţie de
rezultatele obţinute. Se face evaluarea după o anumită perioadă; în general un
obiectiv indică în ce ritm trebuie făcută evaluarea.

1
 3.1 ROLUL PROPRIU

3.1.1 ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE MEDIU

Îngrijirea pacientului cu ocluzie intestinală necesită o supraveghere şi
îngrijire foarte atentă, de aceasta depinzând viaţa pacientului. De aceea pacientul
cu ocluzie intestinală este internat de urgenţă şi amplasat în serviciul de terapie
intensivă. Scopul acestei unităţi este restabilirea funcţiilor vitale ale
organismului şi reechilibrarea hidroelectrolitică a pacientului, după care
pacientul este transferat în secţia de specialitate de care aparţine.
Unitatea de terapie intensivă are la bază saloane mari, divizate în încăperi
mai mici cu 1-2 paturi, prin pereţi de sticlă sau panouri mobile. În acest fel,
pacientul este ferit de aspectul nedorit al celorlalţi pacienţi gravi, în schimb
asistenta medicală poate supraveghea în orice moment pe toţi pacienţii din salon.
Este important ca în saloanele de terapie să se realizeze un microclimat
optimal, care să reducă la minim eforturile de acomodare a pacientului; aer
condiţionat, temperatura optimă de 20 – 22 grade, luminozitate indirectă,
odihnitoare.
Paturile trebuie să fie înconjurate de spaţiu pentru aparate şi personalul de
îngrijire. În aceste saloane se utilizează diferite tipuri de paturi de terapie
intensivă, prevăzute cu apărătoare, roţi pentru deplasare, somieră mobilă,
dispozitive mecanice pentru schimbarea poziţiei pacientului şi anexe pentru
perfuzii, transfuzii, pentru ca pacientul să fie transportabil în orice moment în
sala de operaţie sau de explorări funcţionale, fără să fie scos din pat sau să se
întrerupă tratamentul. Paturile vor fi prevăzute cu saltea antiescară. La fiecare
pat sunt adaptate instalaţiile pentru administrarea de oxigen, pentru aspirarea
secreţiilor. Înzestrarea camerelor de terapie intensivă se completează cu aparate
electronice de supraveghere a pacienţilor, cu instrumentar şi materiale necesare
pentru tratamente curente, pansamente, precum şi pentru cazurile de urgenţă.
Sarcinile asistentei medicale în camera de terapie intensivă sunt legate în mare
măsură de inventarul tehnic, pe care trebuie să-l întreţină în perfectă stare de
funcţionalitate şi sterilitate. Dintre acestea unele sunt adunate în truse, pentru a fi
la îndemâna medicului, în orice moment. Este absolut necesar să existe trusa
pentru reanimare cardio-respiratorie şi reechilibrare circulatorie.
Primirea pacientului în serviciul de terapie intensivă trebuie făcută operativ,
fără pierdere de timp cu probleme administrative.
Medicul trebuie să fie ajutat deodată de mai multe asistente, pentru ca
aprecierea momentană a stării pacientului, instituirea măsurilor terapeutice
imediate şi recoltările de probe pentru efectuarea examenelor de laborator, să se
facă deodată. Pacientul trebuie adus în poziţia adecvată cerută de medic, la
nevoie dezbrăcat (câteodată prin tăierea hainelor), măsurat pulsul, TA.,
temperatura, respiraţia. Indicaţiile de supraveghere, recoltările, planul de
hidratare, alimentare şi de medicaţie se consemnează în fişa de tratament
intensiv.
Poziţia pacientului în pat va fi determinată de starea lui momentană.

2
 Transportul la serviciile de diagnostic sau sala de operaţie va fi făcut
împreună cu patul, continuând şi în timpul deplasării măsurile terapeutice de
resuscitare, supraveghere a funcţiilor vitale, aspectul tegumentelor, aspiraţiei cu
conştiinciozitate maximă.
După ce pacientul a fost stabilizat, va fi condus/transportat în salonul pe
care îl va ocupa pe perioada spitalizării.
Este foarte important ca mediul spitalicesc să-i fie pacientului, dacă nu
familiar, cel puţin securizant pentru că aceste probleme, care par minore în
comparaţie cu motivul internării, vor cântări mult în evoluţia pacientului. Dacă
nivelul de anxietate, teamă sau nemulţumire cauzate de impactul cu spitalul ale
acestuia sunt ridicate, atunci vindecarea ar putea fi încetinită. De aceea, asistenta
medicală trebuie să ţină cont întotdeauna de asigurarea condiţiilor optime de
mediu.

3.1.2 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA

CLINICĂ A PACIENTULUI
Asistenta medicală are îndatorirea de a observa starea generală a
pacientului încă de la internarea să. Ea trebuie să ştie să evalueze starea de
sănătate a pacientului pentru a transmite medicului date importante pentru
stabilirea diagnosticului şi pentru stabilirea îngrijirilor de care are nevoie
pacientul. De aceea, se recurge la examinarea clinică şi paraclinică, în care
asistenta medicală joacă un rol important.
Asistenta medicală, printr-o observaţie clinică justă şi susţinută asupra
pacientului, are obligaţia să observe şi să consemneze aspectul general al
pacientului, înălţimea şi greutatea să (pentru a determina obezitatea sau caşexia),
vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii (care ajută la cunoaşterea stării de
hidratare sau deshidratare a organismului), ţinuta, faciesul, mersul, starea
psihică.
De asemenea, se va urmări atent şi sistematic necesităţile pacientului şi
manifestările de dependenţă generate de nesatisfacerea nevoilor, ca să poată
stabili obiective evaluabile pentru o îngrijire pertinentă şi de calitate. Pacientul
care suferă de ocluzie intestinală se prezintă la spital, în general, cu o stare
generală alterată, stare evaluată în timpul examenului clinic. Asistenta va
observa că pacientul prezintă distensie abdominală, va constata prin interogarea
pacientului că acesta prezintă dureri cu caracter colicativ, intense. Pacientul va
putea declara că nu prezintă tranzit intestinal, că are vărsături abundente, toate
aceste manifestări fiind apoi comunicate medicului de către asistenta medicală,
ajutând la stabilirea cu certitudine a unui diagnostic.
Cadrul medical mediu va avea grijă să ia la cunoştinţă situaţia globală în
care se află pacientul şi, într-o manieră selectivă, să remarce detaliile importante,
schimbările care apar în evoluţia lui şi utile pentru explorarea paraclinică sau
preoperatorie.
Este importantă culegerea datelor din diverse surse, sarcină revenită tot
asistentei medicale: din foaia de observaţie, foaia de temperatură, de la familia
pacientului, de la ceilalţi membrii ai echipei de îngrijire, însă principala sursă

3
rămâne pacientul. Culegerea datelor trebuie să se facă cu mare atenţie şi
minuţiozitate, pentru a nu se omite problemele importante şi pentru a se face o
evaluare corectă a lor. Acesta trebuie interogat când a avut ultimul scaun, când
au apărut vărsăturile, dacă a mai consultat alţi specialişti şi când s-a agravat
starea să generală.
Toate datele privind starea generală a pacientului şi evoluţia bolii acestuia
se notează permanent în foaia de observaţie şi planul de îngrijire, pentru a obţine
un tablou clinic exact, care va fi valorificat de echipa de îngrijire şi va fi baza
unui nursing de calitate.
Colaborarea la examinarea clinică a pacientului este una din sarcinile
importante ale asistentei. Ajutorul acordat medicului şi pacientului în cursul
examinării clinice degrevează pe acesta din urmă de eforturi fizice, îi previne o
serie de suferinţe inutile, contribuie la crearea unui climat favorabil între pacient
şi medic, face accesibilă medicului explorarea tuturor regiunilor organismului,
servindu-l şi cu instrumentarul necesar, toate acestea intervenind pentru
scurtarea timpului expunerii pacientului în stare gravă la traumatismul
examinărilor, în acest fel, ajutorul asistentei la examinările clinice este
indispensabil în cazul pacientilor în stare gravă şi foarte utilă în cazul tuturor
pacientilor.
Sarcinile asistentei în pregătirea şi asistarea unui examen clinic medical
sunt următoarele:
 pregătirea psihică a pacientului;
 adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;
 dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului;
 aducerea pacientului în poziţiile adecvate examinărilor;
 asigurarea iluminaţiei necesare la examinările cavităţilor naturale;
 deservirea medicului cu instrumente;
 ferirea pacientului de traumatisme şi răceală;
 aşezarea pacientului în pat după examinare şi facerea patului.
· Pregătirea psihică a pacientului se încadrează în muncă de educaţie şi de
liniştire pe care asistenta o duce cu pacientul din momentul primirii lui în secţie.
Atitudinea ei faţă de pacient trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l ajuta;
crearea climatului favorabil, atitudinea apropiată, constituie factorii importanţi ai
unei bune pregătiri psihice, în preajma examinărilor de orice natură, asistenta
trebuie să lămurească pacientul asupra caracterului inofensiv al examinărilor,
căutând să se reducă la minimum durerile care eventual vor fi provocate prin
unele manevre simple.
Ţinând seama de simţul pudorii, asistenta va izola patul pacientului (în
special la prima examinare), despărţindu-l cu un paravan de celelalte paturi, ceea
ce linişteşte pe mulţi pacienti.
· Adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar examinării
clinice medicale. Pentru examenul clinic medical, obişnuit, asistenta pregăteşte
următoarele:
- o învelitoare uşoară de flanelă;

4
 - stetoscopul şi o bucată de tifon pentru auscultaţie directă;
- spatule linguale sterile, eventual oglinda frontală;
- tensiometrul cu fonendoscop propriu;
- mănuşi sterile de cauciuc, vaselină;
- ciocanul de reflexe pentru luarea reflexelor osteo-tendinoase, ace şi
esteziometrul (pentru cercetarea sensibilităţii pielii), o lanternă electrică (pentru
examinarea reflexului pupilarşi cercetarea cavităţilor accesibile);
- un termometru;
-o tăviţă renală pentru depunerea mănuşilor, compreselor utilizate;
- două prosoape curate şi săpun pentru spălarea mâinilor.
Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte starea de funcţiune, apoi
vor fi aşezate pe o tavă utilizată numai pentru acest scop şi învelite cu un şervet.
Asistenta va sta în faţa medicului de cealaltă parte a patului. Tava cu
instrumente o depune pe noptiera pacientului.
· Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului se vor face după principiile arătate
în capitolul "îngrijirile generale acordate pacientului". Pacientii trebuie
dezbrăcaţi complet, cu ocazia examinării, însa dezbrăcarea nu trebuie făcută
neapărat deodată.
După terminarea examenului clinic, pacientul trebuie să fie îmbrăcat în
rufăria de spital, îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact
şi fineţe, pentru a nu provoca dureri sau mişcări inutile.
· Aducerea pacientului în poziţia adecvată examinării şi sprijinirea lui
uşurează mult, atât muncă medicului cât şi eforturile pacientului, în cursul
examinării, pledurile şi plăpumile vor fi împăturite la capătul distal al patului.
Examinarea se începe prin luarea anamnezei. în acest timp, pacientul va sta
în poziţia cea mai comodă pentru el. La examenul obiectiv însa, el trebuie adus
totdeauna în poziţiile cele mai adecvate observaţiei. Astfel, inspecţia generală se
va face aducând pacientul în decubit dorsal. La nevoie, asistenta va ajuta
pacientul să se întoarcă, pentru a putea fi observate şi tegumentele de pe faţa
posterioară a corpului.
Examinarea organelor toracice la pacientul grav - deosebit de ordinea
obişnuită a examinării clinice - se va începe în decubit dorsal. După terminarea
feţelor anterioară şi laterală ale toracelui, examinarea se va continua în poziţie
şezând. Pacientul se va ridica din decubit dorsal singur sau cu ajutorul asistentei,
care se va aşeza pe marginea patului faţă în faţă cu pacientul şi îl va sprijini din
regiunea omoplaţilor cu ambele mâini, ridicându-l în poziţie şezând. La nevoie,
el va sprijini capul pe umărul asistentei.
Examinarea organelor toracice se completează cu măsurarea tensiunii
arteriale.
Pentru aceasta, imediat după examinarea toracelui, asistenta aplică banda
tensiometrului pe braţul pacientului.
Examenul clinic al abdomenului este făcut de medic prin:
 palparea abdomenului (dă o senzaţie de rezistenţă elastică);
 percuţia abdomenului (evidenţiază timpanism difuz, exagerat, uneori cu
matitate fixă pe flancuri - lichid stagnant în porţiunile intestinale declive);
5
  auscultaţie abdominală (se aud zgomote hidroaerice, provocate de ansele
care se contractă);
 tact rectal (poate evidenţia o tumoare anală sau rectală ocluzivă; ampula
rectală poate fi goală sau plină cu materii fecale);
 tact vaginal (poate releva uneori formaţiuni în abdomenul inferior, care
pot fi cauze determinante ale ocluziei).
Examinarea organelor abdominale se face în decubit dorsal cu braţele întinse
şi relaxate de-a lungul corpului, iar membrele inferioare să fie îndoite din
genunchi, pentru relaxarea musculaturii abdominale. În vederea acestui scop, se
solicită pacientului să nu încordeze muşchii peretelui abdominal, pentru a permite
medicului palparea organelor intraabdominale.
Pentru tuşeul rectal, asistenta va aşeza pacientul în decubit lateral stâng, cu
coapsele flectate pe abdomen sau, dacă starea generala a pacientului o permite, în
poziţie genupectorală. Asistenta prezintă medicului mănuşă de cauciuc, îl ajuta
la îmbrăcarea acesteia, lubrefiază cu vaselină degetul cu care urmează să facă
tuşeul şi solicită pacientul să-şi relaxeze musculatura anală, respirând profund în
cursul examinării. Pacientul va fi acoperit cu o învelitoare de flanelă, lăsând libere
numai părţile strict necesare pentru examinare.
Este important ca ajutorul acordat de asistenta în cursul examenului clinic
trebuie să ferească pacientul de traumatisme şi oboseală. Executarea unui examen
nesistematic, care cere pacientului repetate eforturi de aşezare / ridicare din pat,
utilizarea forţelor sale fizice peste măsura, neglijarea sprijinirii pacientului în
poziţiile necesare cerute de reuşita examenului, toate acestea obosesc repede
pacientul, impunând întreruperea examinării, putând chiar provoca o agravare a
bolii sale.

3.1.3 SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

Ocluzia intestinală, indiferent de ce natură, este o afecţiune care evoluează
rapid, alterând starea generală a pacientului, dacă nu se intervine rapid. În
funcţie de sediul ocluziei, pacientul poate resimţi efectele scăderii
peristaltismului intestinal fie mai lent, fie foarte precoce. Astfel, în cazul unei
ocluziei intestinului subţire, debutul este brutal, cu dureri abdominale puternice
şi vărsături precoce.
Din această cauză, trebuie intervenit rapid, fie medicamentos, fie
chirurgical, pentru a preveni o evoluţie defavorabilă spre dezechilibrare
hidroelectrolitică puternică, care poate duce chiar la moartea pacientului. Rolul
asistentei medicale în activitatea de supraveghere a pacienţilor cu ocluzie este
deosebit.
Supravegherea, observarea continuă a pacientului constituie o datorie de
bază a asistentei medicale. Având un contact direct şi continuu cu pacientul,
trebuie să sesizeze şi să înţeleagă toate modificările care pot apărea în evoluţia
pacientului, în ceea ce priveşte aspectul general, starea de conştientă, durerea,
agitaţia, pulsul, T.A., diureza, vărsăturile etc.
Tensiunea, pulsul, temperatura, diureza, respiraţiile sunt normale, sau
aproape normale. După un anumit timp însă (2—5 zile), se remarcă modificări
6
foarte accentuate ale tuturor semnelor generale, care se înrăutăţesc apoi
progresiv ajungând, dacă nu se iau măsuri terapeutice energice, la o stare de şoc
grav, ireversibil. Este deci necesar ca în această perioadă de „echilibru" a
organismului să se aplice tratamentul adecvat. Intr-un stadiu avansat, pacientul
cu ocluzie este dispneic, oliguric, are sudori reci, pulsul este slab bătut şi rapid,
tensiunea scade, pacientul este areactiv, necooperant. Este un stadiu în care
practic, de cele mai multe ori, nu se mai poate face nimic.
În funcţie de cantitatea de lichide aspirată, de pierderile de lichide şi
electroliţi, considerate în baza examenului clinic şi de laborator, se apreciază
necesarul de lichide şi de electroliţi, ca şi de proteine ce urmează a fi adminis-
trate. Aceasta se execută cu insistenţă şi exactitate, până la echilibrarea cel puţin
parţială a stării generale a pacientului, fapt demonstrat de îmbunătăţirea stării
generale şi de reîntoarcerea la cifra aproape normală a constantelor umorale.
Fără îndoială că prin acest tratament nu se va putea remedia cauza bolii şi
reface complet constantele umorale; de aceea se aplică tratamentul numai atât cit
este necesar pentru ca pacientul să poată fi operat în condiţii cât mai bune.
O asistentă bună nu trebuie să se rezume la efectuarea corectă a îngrijirilor
curente. Supravegherea pacientului cu ocluzie intestinală este sarcina
fundamentală a asistentei medicale. Supravegherea este permanentă, în vederea
depistării precoce a complicaţiilor.
Asistenta medicală va urmări manifestările de dependenţă pentru evitarea
apariţie unor complicaţii:
Facies – modificarea lui în peritonite acute până la cel hipocratic (obraji
subţi, nas ascuţit, buze uscate, ochi înfundaţi în orbite);
Scăderea ponderală: apare la pacienţi cu neoplasme digestive
comsumptive sau la cei cu stări febrile prelungite, vărsături sau diaree, anorexie
prelungită. La aceşti bolnavi poate apare şi deshidratarea (pliu cutanat persistent,
limbă prăjită). Trebuie menţionat că pacienţii obeji pot asocia boli precum:
steatoza hepatică, litiaza biliară, pancreatite cronice, etc.
Starea generală: este alterată în sindroame acute de tip: perforaţii
digestive, ocluzii intestinale, infarct mezenteric,etc.
Poziţia antalgică: poziţia culcat, nemişcat cu respiraţii superficiale, în
peritonite acute, etc.
Paloarea: apare după hemoragii postoperatorii fiind asociată cu anemii,
hipotensiune, colaps; culoarea palid teroasă apare la cei cu neoplazii digestive
(gastrice, pancreatice), etc.
Durerea este totdeauna prezentă într-o ocluzie şi se instalează de cele mai
multe ori brusc, uneori fiind foarte intensă. De cele mai multe ori, după o
oarecare perioadă de timp spasmul cedează, lumenul devine suficient pentru a
trece prin el din nou conţinut intestinal. Tranzitul reluându-se, durerile dispar,
pentru ca să reapară peste câtva timp, când conţinutul intestinal într-o cantitate
mai mare sau de o consistenţă mai crescută, ori din cauza unui nou spasm, nu
reuşeşte din nou să învingă obstacolul. Vorbim în acest caz de un sindrom
subocluziv. Fenomenele se repetă astfel până la obstruarea completă a lumenului

7
intestinal, de către tumoare. Din acest moment durerile sunt continue, deoarece
s-a instalat ocluzia.
Durerile sunt extrem de puternice atunci când ocluzia se declanşează brusc,
fiind cauzată de bride, încarcerări, volvulus etc., şi mai puţin intense atunci când
ocluzia este determinată de tumori şi se instalează lent.
Vărsăturile. În ocluziile intestinale, ca în orice sindrom abdominal, pot
apărea vărsături chiar în momentul instalării ocluziei, datorită reflexelor
nervoase pornite de la nivelul ocluziei. Este vorba de vărsături alimentare sau
cu conţinut de secreţie gastrică. Dacă apar însă şi vărsături cu caracter de
conţinut intestinal (vărsături poracee sau fecaloide), situaţia pacientului este
foarte alarmantă. Astfel de vărsături apar precoce în ocluziile intestinale înalte
(ocluzii cu obstacole pe primele anse intestinale) şi tardiv în cele joase (ocluzii
cu obstacole pe ultimele anse ileale sau pe colonul gros). Este un simptom
foarte grav şi este bine să se pună diagnosticul de ocluzie înainte de apariţia
vărsăturilor fecaloide. Apariţia lor arată că ansele intestinale sunt pline cu
conţinut intestinal şi că acesta, neputându-se evacua normal, se evacuează
retrograd în stomac şi de aici afară, prin mişcări inverse (antiperistaltice),
deoarece intestinul încearcă pe orice cale să evacueze cantitatea mare de lichid
pe care o conţine. În caz că ocluzia este de mai lungă vreme, dacă stomacul şi
ansele de deasupra obstacolului sunt pline de lichid care prin prezenţa lui
menţine sau agravează starea de şoc, este absolut nevoie să se evacueze acest
lichid, să se facă deci aspiraţie gastrică.
În contrast cu semnele clinice şi subiective alarmante: durerea, vărsăturile,
starea de agitaţie a pacientului, starea generală şi umorală nu se modifică în
primele zile de la începutul ocluziei; mai ales în ocluziile pe intestinul gros.

3.1.4 PREGĂTIREA PREOPERATORIE ŞI ÎNGRIJIREA

POSTOPERATORIE

A. PREGĂTIREA PREOPERATORIE
Pregătirea preoperatorie cuprinde:
1. Pregătirea fizică şi psihică a pacientului
2. Pregătirea generală: A. Bilanţ clinic
B. Bilanţ paraclinic
3. Pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)
Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element
major de prevenire a infecţiilor postoperatorii. De ea depinde reuşita operaţiei şi
evoluţia postoperatorie. Astfel, se neutralizează sursele de suprainfecţie, cae au
originea: la nivelul pielii (incizie); la distanţă (nazo – faringian, vezică urinară).
De asemenea, se reduc posibilităţile de contaminare a pielii, prin utilizarea de
antiseptice şi se depistează şi semnalează unele leziuni cutanate, infecţii ORL
sau urinare, recente sau vindecate, paraziţi externi, posibilităţi de alergie.
1. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului

8
 Ajunşi în secţia de chirurgie, pacienţilor trebuie să li se asigure confort fizic
şi psihic. Pacienţii internaţi sunt agitaţi, speriaţi, inhibaţi de teama intervenţiei
chirurgicale, de diagnosticul imprevizibil, de anestezie, de durere, de moarte.
Asistenta medicală are obligaţia, ca prin comportamentul şi atitudinea ei să
înlăture starea de anxietate în care se găseşte pacientul înainte de operaţie:
- să îl ajute pe pacient să-şi exprime gândurile, teama, grijile;
- să-i insufle încredere în echipa operatorie;
- să-i explice ce se va întâmpla cu el în timpul transportului şi în sala de
preanestezie; cum va fi aşezat pe masa de operaţie; când va părăsi patul; când va
primi vizite;
- să-l asigure că va fi însoţit şi ajutat.
Asistenta medicală şi toată echipa de îngrijire trebuie să fie pregătită pentru
un răspuns sigur şi încurajator la întrebarea inevitabilă: "Ce credeţi, mă mai fac
bine?" Uneori, de acest răspuns va depinde starea lui de linişte ulterioară.
Stările de tensiune din cadrul echipei de îngrijire trebuie să fie disimulate
faţă de pacient. Asistenta medicală trebuie să răspundă cu amabilitate,
profesionalism, siguranţă şi promptitudine la solicitările tuturor pacienţilor, încât
aceştia să capete încredere în serviciul în care a fost internat. Prin atitudinea ei,
nici distantă, dar nici familiară, nici dură, dar nici cu slăbiciune, binevoitoare,
dar şi autoritară, va reuşi, cu siguranţă, să inspire încredere.
În general, pentru pacient nu există intervenţie chirurgicală minoră, o
operaţie fiind o experienţă nouă, pe care o trăieşte pacientul. Teama îi face pe
unii pacienţi să refuze operaţia, sub pretextul că ar dori să mai încerce cu
tratament medicamentos, sau doresc o amânare pentru rezolvarea unei probleme
personale.
În acest sens, rolul asistentei este de a-l linişti pe pacient şi de a-i da
încredere.
Aceasta se realizează prin:
 modul de a vorbi cu pacientul;
 asigurarea că anestezia şi intervenţia sunt benigne;
 exemple de reuşită a unui operat cu aceeaşi intervenţie;
 menţinerea calmului, antrenând şi vecinii de salon.
2. Pregătirea generală
Pregătirea generală cuprinde bilanţul clinic şi bilanţul paraclinic.
Bilanţul clinic (examinarea clinică) cuprinde partea în care asistenta
medicală realizează anamneza riguroasă a pacientului, controlul funcţiilor vitale
şi vegetative şi se asigură că toate datele cu privire la starea de sănătate a
pacientului vor fi transmise medicului.
Bilanţul paraclinic completează examenul clinic şi permite o apreciere
exactă a stării viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de
profesionalismul şi corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut
recoltarea produselor biologice şi patologice sau au pregătit pacientul pentru
investigaţie.
3.Pregătirea pentru operaţie (îngrijiri preoperatorii)

9
 Pregătirea pentru operaţie se face în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi
de starea generală a pacientului.
Pregătirea pacientului în urgenţe chirurgicale
Dat fiind timpul foarte scurt avu la dispoziţie şi faptul că ocluzia intestinală
reprezintă o urgenţă medico – chirurgicală, pregătirea pacientului se face în
acelaşi timp cu pregătirea sălii şi a chirurgilor. Pregătirea constă în:
 spălarea cu apă caldă şi săpun, numai a zonelor cu risc;
 raderea, cu atenţie, pentru a nu provoca escoriaţii;
 badijonarea zonei cu antiseptic colorat;
 eventualele plăgi prezente se vor pansa şi se vor proteja foarte atent;
 golirea conţinutului gastric, prin spălătură gastrică.
Rolul pregătirii preoperatorii a pacientului deţine un loc important în
prevenirea infecţiilor nosocomiale. Fiecare secţie este responsabilă de numărul
şi frecvenţa eventualelor infecţii, precum şi de urmărirea, alături de asistentul de
igienă, a executării corecte a modului de pregătire preoperatorie a pacientului.
Este necesară punerea în practică a unui protocol precis şi detaliat al
diferitelor etape din această pregătire şi întărirea legăturilor dintre asistentele
medicale din secţia de chirurgie, terapie intensivă şi cele care lucrează în sălile
de operaţie şi anestezie.
ÎNGRIJIREA POSTOPERATORIE
Supravegherea postoperatorie a pacientului începe din momentul terminării
intervenţiei chirurgicale, deci înainte ca acesta să fie transportat în cameră. Din
acest moment, operatul devine obiectul unei atenţii constante, până la părăsirea
spitalului.
O dată adus pacientul în salonul său sau în cel de terapie intensivă,
asistentei medicale îi revine sarcina să-i acorde o atenţie deosebită. Ea nu trebuie
să uite că pacientul reacţionează la actul operator în funcţie de tipul său reactiv.
Trebuie să creadă şi să înţeleagă această reactivitate şi să caute să-i liniştească
pe pacienţi, să-i asigure că totul se va desfăşura în continuare în mod normal.
Asistenta medicală nu trebuie să uite că şi operaţia cea mai simplă poate să fie
urmată de complicaţii grave, de aceea, ea trebuie să acorde atenţie oricărui
semnal de alarmă pe care îl dă pacientul sau oricărui semn patologic pe care îl
constată ea în starea generală a pacientului.
De aceea, odată ajuns în salon, pacientul va fi luat în primire de asistenta
medicală, care va ajuta ca el să fie pus în pat, se va îngriji să fie bine acoperit, să
fie plasat comod. În general, pacientul este adus în cameră însoţit de medicul
anestezist şi de asistenta de anestezie, care va urmări respiraţia, precum şi modul
în care este transportat şi aşezat în pat.
Transportul pacientului operat este indicat a se face cu patul rulant.
Acesta va fi acoperit, pentru a fi ferit de curenţi de aer sau de schimbări de
temperatură. Asistenta medicală care îl însoţeşte se va sigura că pacientul stă
comod, că este în siguranţă şi că tubulatura (de dren, sonde, perfuzii) nu este
comprimată. Patul va fi manevrat cu atenţie, ferit de smucituri şi de opriri sau
porniri bruşte. Poziţia pe pat este de decubit dorsal, cu capul într-o parte pentru a

10
nu-şi înghiţi eventualele vomismente. În timpul transportului, asistenta medicală
va urmări: aspectul feţei (cianoza), respiraţia, pulsul şi perfuzia.
Instalarea operatului se va face într-o cameră cu mobilier redus şi uşor
lavabil, care va fi curată, bine aerisită, liniştită, în semiobscuritate, având
temperatura cuprinsă între 18 şi 200 C (căldura excesivă deshidratează şi
favorizează hipotermia), prevăzută cu instalaţii de oxigen montate în perete, cu
prize în stare de funcţionare şi cu aparatură pentru aspiraţie. Patul trebuie să fie
accesibil din toate părţile, iar aparatele de încălzit nu vor fi lăsate niciodată în
contact cu pacientul adormit, pentru a se evita riscul unor arsuri grave. Căldura
excesivă a patului produce transpiraţie, ceea ce duce la pierderi de apă, iar
senzaţia de frig duce la apariţia frisoanelor. De asemenea, patul trebuie prevăzut
cu muşama şi aleză bine întinsă, fără pernă şi, dacă este cazul, salteaua va fi
antiescară.
Poziţia pacientului operat va fi de decubit dorsal, cu capul într-o parte.
Pentru o mai bună siguranţă a plăgii operatorii, pacientului operat i se poate
aşeza un sul sub genunchi pentru a favoriza relaxarea musculaturii abdominale –
poziţia Fowler.
Supravegherea operatului este sarcina fundamentală a asistentei
medicale. Supravegherea este permanentă, în vederea depistării precoce a
incidentelor şi complicaţiilor postoperatorii. Prezenţa permanentă lângă pacient
permite asistentei medicale ca, pe lângă elementele de supraveghere indicate de
chirurg şi anestezist, orice alte modificări şi acuze subiective (durere) şi să
administreze, la timp, tratamentul prescris, evitând iniţiativele personale, fără a
ţine cont de responsabilităţile celorlalţi membrii ai echipei.
Supravegherea pacientului operat se bazează pe date clinice şi pe rezultatele
examenelor complementare.
 Date clinice:
 asistenta medicală va urmări aspectul general al operatului:
- coloraţia pielii, sesizând paloarea şi cianoza;
- starea extremităţilor, paloarea sau răcirea nasului, urechilor, mâinilor
şi picioarelor;
- starea mucoaselor – limba uscată sau umedă, saburală sau curată –
indică starea de hidratare a operatului;
- starea de calm sau agitaţia – toropeala sau agitaţia extremă exprimă o
complicaţie chirurgicală (hemoragie internă, peritonită postoperatorie);
 asistenta medicală va monitoriza diferiţi parametrii fiziologici:
- tensiunea arterială se măsoară ori de câte ori este nevoie în primele
două ore după operaţie, din 15 în 15 minute, din 30 în 30 de minute în
următoarele şase ore şi din două în două ore pentru următoarele 16 ore, notând
datele în foaia de reanimare;
- respiraţia: se notează frecvenţa, amplitudinea, ritmicitatea şi se
sesizează medicul în caz de tuse sau expectoraţie. Cea mai mică modificare a
respiraţiei va fi semnalată anestezistului, care, în funcţie de caz, va indica o
aspiraţie pentru a îndepărta mucozităţile din faringe sau va recomanda
administrarea de oxigen;
11
 - temperatura: se măsoară dimineaţa şi seara şi se notează în foaia de
reanimare;
 asistenta medicală va urmări pierderile lichidiene sau anguine:
- urina: reluarea emisiei de urină în prima parte a zilei este un semn
bun. La început, cantitatea nu este abundentă, dar în două zile revine la normal.
Se măsoară cantitatea şi se observă aspectul. Dacă emisia de urină lipseşte, se
practică sondajul vezical, nu înainte de a folosi şi acţiuni specifice asistentei
medicale şi anume: lăsarea robinetului de la chiuvetă să curgă, fluieratul unei
melodii, căldură suprasimfizar.
- scaunul: se reia în următoarele 2 – 3 zile şi este precedat de eliminare
de gaze. Acesta este un aspect important de urmărit deoarece sindromul ocluziv
deja s-a manifestat, fiind cauza intervenţiei chirurgicale. Deci, va indica o
evoluţie favorabilă în cazul în care acest parametru se reia normal. În cazul în
care nu apar gazele, se foloseşte tubul de gaze care va preveni o nouă distensie
abdominală, care va fi resimţită şi mai accentuat ca înainte datorită prezenţei
plăgii operatorii şi poate cauza complicaţii grave;
- transpiraţia: dacă apare, se notează deoarece, în cazul în care este
abundentă, poate antrena pierderi de apă importante;
- vărsăturile: se va nota cantitatea, aspectul şi caracterul (bilioasă,
alimentară, sanguinolentă, fecaloidă – având în vedere că înainte de intervenţia
chirurgicală astfel de vărsături erau un semn important în diagnosticul dat);
De calitatea şi minuţiozitatea acestor îngrijiri depinde, în mare măsură,
evoluţia postoperatorie şi absenţa complicaţiilor. Asistenta medicală va trebui să
se asigure că pacientul evoluează favorabil încă din momentul trezirii şi până la
ieşirea din spital a pacientului.
Asistenta medicală va menţine operatul în decubit dorsal primele două ore
şi îi va asigura confortul plasându-i bine perna, verificând de mai multe ori pe zi
ca cearşaful să nu aibă cute. Se va asigura şi de igiena pacientului, având grijă ca
lenjeria de corp şi de pat să fie schimbată zilnic sau ori de câte ori este nevoie.
Bazinetul sau urinarul vor fi puse cu blândeţe, după ce, în prealabil, au fost
încălzite la temperatura corpului, iar după folosirea lor, se va face, obligatoriu,
toaleta perineală. Va urmări ca atmosfera din jurul pacientului să fie calmă, să
fie linişte, fără conversaţii zgomotoase, fără vizitatori mulţi.
În următoarele zile postoperatorii, asistenta medicală va trebui să ţină cont
de anumiţi factori importanţi care intervin în evoluţia pacientului şi care
contribuie la starea generală de sănătate a acestuia.
O deosebită importanţă trebuie dată luptei contra distensiei digestive. Fiind
o intervenţie chirurgicală abdominală, poate fi urmată de pareze intestinale, cu
retenţie de gaze şi lichide intestinale, care, suprapuse cu starea anterioară a
pacientului, pot să ducă la complicaţii mult mai grave. Acestea sunt, de obicei,
de scurtă durată, nedepăşind trei zile. Această distensie devine nocivă când se
prelungeşte şi antrenează întârzierea tranzitului intestinal, practic se revine la o
stare anterioară intervenţiei, împiedică o alimentaţie normală şi favorizează
eviscerarea postoperatorie. Până la reluarea tranzitului, se practică tubul de gaze,

12
se dau produse cu acţiune slabă care favorizează reluarea peristaltismului
intestinal.
În acelaşi timp, trebuie avută în vedere şi combaterea stazei venoase. Cea
mai eficientă metodă este mobilizarea precoce, indiferent de natura şi
complexitatea operaţiei. Vârsta operatului nu constituie o contraindicaţie, la
bătrâni vor fi astfel prevenite şi complicaţiile pulmonare şi cele de decubit. De
asemenea, starea generală nu este o piedică, nici starea de slăbiciune, nici
deshidratarea sau varicele deoarece pacientul este oricum sprijinit de asistenta
medicală şi, totodată, la persoanele cu antecedente de flebită, plimbarea cât mai
precoce este favorabilă. Dacă există dificultăţi, mobilizarea se poate face la pat
prin exerciţii, mişcări active ale membrelor inferioare. Pacientul este susţinut să
se ridice uşor la marginea patului, cu picioarele atârnând, apoi va fi încurajat să
facă gimnastică respiratorie şi, apoi, pacientul va fi încurajat să se plimbe puţin
prin salon, bineînţeles susţinut tot timpul.
O altă sarcină deosebit de importantă a asistentei medicale este îngrijirea
plăgii operatorii. Încă de la plasarea pacientului în salon, ea trebuie să
supravegheze evoluţia pansamentului steril cu care pacientul soseşte din sala de
operaţie. Trebuie, astfel, avut grijă ca pansamentul să fie curat, protejat, să nu
prezintă scurgeri sanguine sau alte secreţii care ar duce la complicarea plăgii.
Dacă observă modificări de aspect, de evoluţie, asistenta medicală are
îndatorirea de a înştiinţa medicul chirurg care va evalua starea plăgii şi va
interveni după caz. Acesta va lăsa instrucţiuni cu privire la felul în care se va
realiza pansamentul în continuare, soluţiile antiseptice care se pot utiliza,
instrucţiuni de care asistenta medicală trebuie să ţină cont în totalitate.

3.1.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ALIMENTAŢIE

Pacientul cu ocluzie intestinală, indiferent de cauză (mecanică sau
dinamică) are dificultăţi în alimentaţie. Aceştia prezintă vărsături care le
îngreunează alimentaţia şi le alterează starea generală. În urma acumulării de
lichid intestinal de stază, funcţia gastrică este încetinită, pacientul nu se mai
alimentează corespunzător sau chiar deloc, şi, astfel, gradul de nutriţie al
acestuia scade.
Este important, deci, ca unui pacient care suferă de o astfel de afecţiune, să
i se asigure o alimentaţie adecvată, care, corelată cu tratamentul (medicamentos
sau chirurgical), să ducă la vindecarea pacientului.
Una din măsurile de urgenţă ale ocluziei intestinale este introducerea unei
sonde nazo – gastrice de aspiraţie, care să golească tot conţinutul gastric şi
intestinal se stază, care au consecinţe grave. Astfel, se poate încerca, după ce s-a
aspirat acest lichid, şi dacă sonda rămâne pe loc, o alimentaţie pe sondă
endonazală. Se poate încerca cu soluţii nutritive, ce ajung până la 3000 de
calorii.
De exemplu: ou crud, lapte, zeamă de carne, carne mixată. În acest caz, se
respectă anumite reguli: ritmul scurgerii lichidului trebuie să fie acelaşi ca la
perfuzie, se testează, treptat, toleranţa la alimentele introduse, alimentele trebuie

13
menţinute la temperatura corpului, iar, la sfârşit, se va introduce apă, atât pentru
curăţirea sondei, cât şi pentru a administra necesarul de apă.
Dacă pacientul se poate alimenta oral, atunci se va avea grijă ca alimentele
ingerate să fie tolerate, să conţină toate suplimentele nutritive, care contribuie la
echilibrarea hidroelectrolitică. Se vor da alimente uşor digerabile: supe, pireuri,
în general, regim păstos şi semilichidian.
Dacă pacientul a suferit o intervenţie chirurgicală (ocluzia intestinală
mecanică), atunci alimentaţia trebuie reluată treptat. Pacienţii vor fi ţinuţi la
regim absolut (lipsit şi de lichide) timp de 2 – 3 zile, urmând ca, apoi, treptat şi
mai ales dacă semnele clinice arată o evoluţie favorabilă, să li se permită
ingerarea de apă, apoi, după alte 2 – 3 zile, de alimente mai consistente, bogate
în proteine. Aceste alimente, intrate în circuitul metabolic, au şi scopul de a ajuta
cicatrizarea şi de a excita reluarea peristaltismului intestinal normal.
Asistenta medicală trebuie să evalueze gradul de alimentaţie al pacientului,
pentru a putea fi stabilite cu uşurinţă necesităţile nutriţionale ale acestuia. Ea
trebuie să încurajeze pacientul pentru a avea o alimentaţie adecvată şi să îi
explice importanţa nutriţiei în vindecarea să. De asemenea, asistenta medicală
poate colabora şi cu membrii familiei pentru că aceştia au o mare importanţă
pentru pacient. În general, toţi pacienţii sun anxioşi şi agitaţi, lucruri care
contribuie într-o anumită măsură la renunţarea alimentării, ei se dau bătuţi, se
descurajează şi, atunci, asistenta medicală intervine în reechilibrarea lor psihică.

3.1.6 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EDUCAŢIA PENTRU

SĂNĂTATE A PACIENŢILOR
Pe lângă rolul terapeutic pe care îl are asistenta medicală în îngrijirea
pacienţilor cu ocluzie intestinală, aceasta are şi un rol important în profilaxia
afecţiunii, în educaţia sanitară a pacientilor. Pentru aceasta, asistenta trebuie să
aibă cunoştinţe despre boală, despre tratamentul ei, dar şi despre pacient, în ceea
ce priveşte obiceiurile lui, mediul în care locuieşte şi, de asemenea, pe parcursul
spitalizării pacientul trebuie urmărit în vederea observării deprinderilor de igienă
sau de alimentaţie.
Pentru a preveni boala, asistenta medicală trebuie să le explice pacienţilor
că este important să se evite anumite obiceiuri, cum ar fi consumul excesiv de
cafea, constipaţia sau comoditatea în actul defecaţiei. Trebuie să le explice
pacienţilor că aceste lucruri contribuie la perturbarea tranzitului intestinal şi ar
putea avea ca şi consecinţă o ocluzie intestinală.
Este foarte important ca asistenta medicală să le explice pacientilor că
trebuie să se prezinte la medic, fie şi pentru un control de rutină, în momentul în
care au tulburări digestive de acest gen.
De asemenea, asistenta medicală duce muncă de educaţie sanitară şi
pacienţilor spitalizaţi, încurajându-i să semnaleze modificări în starea lor de
sănătate, educându-i să aibă o igienă personală riguroasă pentru a preveni
apariţia complicaţiilor.

14
 Pacienţii trebuie învăţaţi să aibă o alimentaţie echilibrată, bogată în proteine
şi fibre alimentare, care să îi ajute să prezinte un tranzit intestinal normal.
La externare, asistenta trebuie să se asigure că pacienţii beneficiază de toate
recomandările necesare vindecării. Aceste recomandări nu ţin doar de regimul
alimentare strict, impus de medic, ci şi de urmarea cu atenţie a tratamentului
prescris la domiciliu, prezentarea la control medical periodic.
În cazul în care pacienţii au fost supuşi la intervenţie chirurgicală, asistenta
medicală trebuie să îl informeze cu privire la evoluţia plăgii, a importanţei pe
care o are igiena locală în vindecarea acesteia şi a prezentării la serviciul de
chirurgie în caz de modificări patologice.
În educaţia sanitară pe care asistenta medicală o realizează înspre pacienţi,
este necesară o atitudine convingătoare, amabilă, care să arate că este interesată
de ceea ce se va întâmpla în continuare cu pacientul. Aceste atitudini încurajează
pacientul să se intereseze şi mai mult despre evoluţia să, despre procedurile la
care a fost supus şi ce trebuie să facă în continuare pentru a se vindeca în
totalitate.

3.2 ROLUL DELEGAT

3.2.1 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN EXAMINAREA

PARACLINICĂ
Asistenta medicală va recolta toate produsele de laborator indicate de medic
şi se va îngriji să i se facă pacientului toate investigaţiile necesare şi să introducă
în foaia de observaţie a acestuia buletinele obţinute prin examenele efectuate.
Este indicat ca aceasta să cunoască rezultatele primite de la laborator şi să ştie să
le interpreteze mai mult sau mai puţin complet. Examenele de laborator relevă,
în funcţie de gravitatea ocluziei, date importante îndeosebi pentru
următoarele constante:
Examenele paraclinice completează examenul clinic şi permite o apreciere
exactă a stării viitorului operat. Rezultatele examenelor paraclinice depind de
profesionalismul şi corectitudinea cu care asistentele medicale au făcut
recoltarea produselor biologice şi patologice sau au pregătit pacientul pentru
investigaţie.
Toate aceste tehnici trebuie bine stăpânite de către asistenta medicală
deoarece de corectitudinea realizării lor depind rezultatele corecte ale acestor
investigaţii.
Asistenta va trebui să recolteze de la pacientul cu ocluzie intestinală sânge
pentru determinarea:
 hemoleucogramei: hemograma arată un număr mare de hematii şi un
hematocrit crescut. Aceasta se datorează hemoconcentraţiei prin pierderea de
plasmă, care iese din circulaţie în lumenul intestinal şi în cavitatea peritoneală.
Poate apărea leucocitoza în cazul în care ocluzia intestinală se complică cu o
peritonită;

15
  V.S.H: pentru depistarea unor eventuale infecţii care se pot produce în
cazul în care lichidele intestinale se varsă în cavitatea peritoneală şi, în
combinaţie cu flora anală care devine hiperactivă, devin hipertoxice şi infectate;
 ionogramei: apare hiperpotasemie, hipocloremie, hiperazotemie, în
urma tulburărilor hidroelectrolitice masive;
 proteinelor sangvine: care scad foarte mult în urma procesului ocluziv;
 este obligatorie determinarea grupului sanguin şi a factorului Rh
înaintea oricărei intervenţii chirurgicale; determinarea volumului sanguin care
permite înlocuirea exactă a deficitelor de plasmă şi hematii şi previne riscurile
şocului sau a altor complicaţii.Asistenta medicală va trebui să îi explice
pacientului scopul recoltării acestor probe de sânge, va trebui să manifeste
discreţie în comunicarea anumitor rezultate nefavorabile care ar putea altera
starea psihică a pacientului, va trebui să asigure pacientul că nu există pericol în
tehnica propriu-zisă a recoltării. De asemenea, pacientul necesită şi o pregătire
fizică: se anunţă să nu mănânce în dimineaţa recoltării şi să păstreze repaus fizic.
 Examenul sumar de urină se va face pentru a da informaţii asupra
stării de funcţionare a rinichilor, de care depinde în mare măsură evoluţia
postoperatorie. În acest caz, asistenta medicală va trebui să anunţe pacientul
asupra necesităţii examenului, cum să utilizeze numai recipientul gol şi curat.
Apoi, se va asigura că patul este protejat cu muşama şi aleză în cazul în care
pacientul nu se poate deplasa, se va face toaleta organelor genitale externe.
 Irigografia poate fi realizată şi ca tratament în cazul volvulusului sau
invaginaţiei, deoarece insuflarea bariului şi a aerului poate debucla segmentul
contorsionat.
 Examenul abdominal de ansamblu sau „pe gol”- Examinarea
abdominală simplă este indicată datorită prezenşei zonelor hidroaerice specifice
din olcluzia intestinală. Deşi nu este folosit la fel de des ca şi radiografia
abdominală simplă şi CT în diagnosticul obstrucţiilor, acesta poate diferenţia
ocluziile parţiale de cele complete. Când medicul suspicionează prezenţa unei
perforaţii intestinale, va fi folosită o substanţă de contrast numită Gastrografin,
în loc de bariu.
Pregătirea psihică a pacientului:
- explicarea necesităţii examinării în cameră obscură;
- colaborarea în timpul examinării;
Pregătirea fizică:
- îndepărtarea obiectelor radioopace;
- se aşează pacientul în poziţie ortostatică;
Nu necesită îngrijiri ulterioare.
Echografia abdominală este tot mai des folosită în diagnosticul ocluziei
intestinului subţire.
Pacientului i se va explica faptul că această tehnică nu presupune nici un fel
de expunere la factori iritativi, i se va scoate în evidenţă faptul că trebuie să
asculte de indicaţiile medicului examinator şi că nu trebuie să mănânce nimic în
dimineaţa examinării ecografice.

16
 În cazul în care pacientul necesită intervenţie chirurgicală, asistenta
medicală va avea în vedere realizarea unei electrocardiograme. Pacientul va
trebui instruit să nu facă eforturi fizice intense, să asculte de indicaţiile din
timpul efectuării testului (să respire normal, să nu se mişte, să fie calm) şi, de
asemenea, se asigură pacientul de inofensivitatea examenului.

3.2.5 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ADMINISTRAREA

TRATAMENTULUI
Asistenta medicală trebuie să aibă cunoştinţele necesare pentru
administrarea tratamentului prescris de medic. Ea trebuie să fie capabilă să
execute tehnicile în mod eficient, corect astfel încât medicaţia prescrisă să aibă
efectul dorit. Între asistentă şi medic trebuie să existe o strânsă colaborare în
stabilirea priorităţilor ţi tratamentului. Având în vedere că ocluziile intestinale
de orice natură evoluează rapid, asistenta medicală trebuie să acţioneze în grabă,
dar o "grabă ordonată" pentru ca pacientul să se vindece fără complicaţii.
Tratamentul în ocluzia intestinală este unul complex, de aceea cadrul
medical mediu trebuie să fie foarte bine pregătit pe orice plan. Pacientul are
nevoie, în primul rând de reechilibrare hidroelectrolitică pentru stabilizarea stării
generale. Deci, asistenta trebuie să ştie cum să facă o injecţie, să monteze o
perfuzie, să administreze orice alt medicament necesar recuperării.
Apoi, pacientului i se va recolta o serie de produse biologice care să ajute la
diagnostic. Deci, trebuiesc cunoştinţele necesare recoltării unor astfel de produse
(sânge, urină, vărsături).
Pentru combaterea stazei intestinale, a vărsăturilor, asistenta medicală
trebuie să cunoască tehnica sondajului nazo – gastric, intervenţie solicitată de
medic de fiecare dată când se confruntă cu o astfel de afecţiune.
Orice pacient cu ocluzie intestinală sau cu suspiciune de ocluzie trebuie
internat de urgenţă într-un serviciu de chirurgie, pentru definitivarea
diagnosticului.
Se instalează o sondă de aspiraţie nazo – gastrică pentru combaterea stazei.
Dacă este cazul se instituie primele măsuri de combatere a stării de şoc;
perfuzii pentru menţinerea stării generale (cu Ser fiziologic, Dextran, Glucoză,
Soluţie Ringer).
Nu se administrează opiacee!
Nu se administrează nimic peroral!
Purgativele sunt categoric interzise!
Tratamentul în ocluzia intestinală este unul foarte complex. Acesta trebuie
să cuprindă o largă gamă de grupe de medicamente care să ducă la vindecarea
pacientului. Se vor folosi astfel medicamente antispastice, analgezice,
antiemetice, antimicrobiene.
Una din sarcinile cele mai importante ale asistenţei medicale este
administrarea medicamentelor, prescrise de medic.
Reguli generale de administrare a medicamentelor
1. Respectarea întocmai a medicamentului prescris;
2. Identificarea medicamentelor administrate;
17
 3. Verificarea calităţii medicamentelor administrate;
4. Respectarea căilor de administrare;
5. Respectarea dozajului prescris;
6. Respectarea orarului de administrare;
7. Respectarea somnului pacientului;
8. Evitarea incompatibilităţilor de medicamente.
9. Administrarea imediată a medicamentelor deschise;
10. Respectarea ordinii succesive de administrare a medicamentelor;
11. Luarea medicamentelor în prezenţa asistentei;
12. Servirea pacientului spitalizat cu doze unice de medicamente;
13. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti;
14. Lămurirea pacientului asupra medicamentelor prescrise;
15. Raportarea imediată către medicul secţiei a greşelilor de
administrare.
Acţiunea lor asupra organismului depinde în primul rând de structura lor
chimică, dar o importanţă aproape tot atât de mare o au şi doza administrată,
precum şi calea de administrare.

3.3 DESCRIEREA A DOUĂ TEHNICI

3.3.1 INJECŢIA INTRAVENOASĂ

Injecţiile intravenoase se utilizează pentru introducerea unor substanţe
direct în circulaţia sangvină. Avantajele acestei căi constau în aceea că nu se mai
folosesc staţii intermediare (grăsimea, spaţiul intercelular, muşchii), soluţiile
injectate ajungând rapid, pe calea sângelui, din vene în inimă şi apoi în artere,
deci la locul de acţiune. Dintre toate căile de introducere parenterală a
medicamentelor, calea intravenoasă este mai puţin dureroasă pentru pacient, cea
mai puţin traumatizantă.
Pe această cale, se pot introduce cantităţi mari de medicamente – 5 sau 6
litri de soluţie sau chiar mai mult, în 24 de ore, în ritm lent - perfuzie – fără ca,
practic, regiunea anatomică (vena) să se resimtă. Pot fi introduse, de asemenea,
o serie de substanţe care nu sunt tolerate de celelalte ţesuturi, mai ales dacă
soluţiile nu sunt iritante şi pentru vene.
Este, deci, după calea digestivă, modalitatea cea mai bună de introducere a
medicamentelor. La ea trebuie apelat ori de câte ori felul medicamentelor care
urmează a fi introduse o cere şi starea clinică a pacientului o permite. Însă, nu
toate medicamentele pot fi introduse pe cale intravenoasă.
Unele dintre ele: cele care trebuie suspendate într-o soluţie uleioasă,
anumite produse biologice sau cele care trebuie absorbite încetul cu încetul
trebuie să treacă neapărat printr-un filtru ţesutul pericelular, şi în consecinţă nu
pot fi administrate intravenos.
Scopul injecţiei intravenoase poate fi:
 explorator: recoltarea sângelui pentru examene de laborator;
 terapeutic:
18
 - administrarea medicamentelor sub forma injecţiei şi perfuziei
intravenoase;
- recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale;
- executarea transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui;
- sângerare 300 – 500 ml în edemul pulmonar acut, H.T.A.
Locul puncţiei:
 venele de la plica cotului (bazilică şi cefalică);
 venele antebraţului;
 venele de pe faţa dorsală a mâinii;
 venele subclaviculare;
 venele femurale;
 venele maleolare interne;
 venele jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Materialele necesare:
 de protecţie: pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
 pentru dezinfecţia tegumentului: tampon de vată îmbibat în alcool
sanitar;
 sterile: ace de 25 – 30 mm, diametru 6/10, 7/10, 10/10 mm (în funcţie de
scop: cantităţi mici de soluţie, recoltare, perfuzii, transfuzii), seringi, mănuşi
sterile, tampoane;
 alte materiale: garou, eprubete sterile, fiole cu soluţii medicamentoase,
soluţii perfuzabile, tăviţă renală.
Acele pentru puncţia venoasă trebuie să aibă un bizou alungit (nu tăiat
scurt), pentru că numai astfel de bizouri pot să fie bine ascuţite şi să ofere o
înţepare fină, făcând puncţia mai sigură şi totodată fără traumatizarea importantă
a venei. Pentru puncţia venei nu trebuie utilizate ace mai lungi de 5 – 6 cm,
deoarece manevrarea acelor lungi este nesigură.
Tehnica de lucru:
 explicarea pacientului asupra necesităţii tehnicii,
 aşezarea pacientului în poziţie confortabilă (decubit dorsal),
 evaluarea calităţii şi stării venelor,
 aşezarea braţului pe perniţă şi muşama,
 încărcarea seringii,
 dezinfectarea pielii se aplică garoul la 8 – 10 cm deasupra locului unde
se face injecţia. Garoul trebuie strâns astfel încât să facă o bună stază venoasă,
să scoată în relief vena, dar să nu oprească şi circulaţia arterială. Cu ajutorul
garoului moderat strâns se opreşte întoarcerea sângelui venos către cord şi se
lasă şi vină prin arteră sânge în segmentul respectiv de corp.
 în cazul în care se puncţionează o venă de pe faţa posterioară a mâinii
sau de pe cea anterioară a antebraţului sau a cotului, pentru a crea o turgescenţă
mai mare a ei, cerem pacientului să facă mişcări de închidere şi deschidere a
pumnului, mişcări prin care musculatura pompează sângele către vene.
 cu degetul mare de la mâna stângă se imobilizează pielea la 2 – 4 cm
sub locul unde se va face puncţia şi se ţine imobilizat membrul respectiv;

19
  seringa la care este adaptat acul sau acul adaptat la perfuzor, se ţine în
mâna dreaptă şi se înţeapă pielea şi vena astfel: în primul rând se înţeapă pielea
deasupra locului care este fixat de policele stâng, se introduce acul uşor de-a
lungul peretelui anterior al venei – câţiva milimetri, oblic, către venă, până când
se simte că a fost înţepată vena; se pătrunde în lumenul venei, se "încarcă" vena
pe ac şi se continuă înaintarea în lumenul ei încă 2 – 3 cm, având grijă ca acul să
nu iasă prin peretele opus.
 controlul prezenţei acului în lumenul vasului se face trăgând uşor
pistonul seringii. Dacă acul este în lumen, în seringă vine sânge. În cazul în care
pacientul are o presiune venoasă mare, sângele poate intra singur în seringă sau
în perfuzor.
 după ce este sigur faptul că acul este introdus perfect în venă, se desface
garoul, se apasă pe piston şi se introduce încet soluţia. Asistenta medicală
urmăreşte ca în tot timpul injecţiei sau perfuziei acul să stea corect în venă.
După ce se termină de introdus soluţia, se retrage acul cu un gest scurt şi
rapid şi se aplică pe locul puncţiei un tampon de vată îmbibat cu alcool, care se
ţine presat pe locul puncţiei un timp cu o bandă de leucoplast.
Pentru cazurile în care se introduc soluţii iritante pentru ţesuturi (seruri
clorurate hipertonice, clorură de calciu), introducerea lor trebuie să se facă lent,
iar la sfârşitul injecţiei trebuie să se aspire în seringă puţin sânge, pentru a spăla
acul de soluţia respectivă şi în felul acesta să nu existe riscul de a rămâne sub
piele în timpul extragerii acului, vreo picătură din substanţa iritantă.
Dacă pacientul se perfuzează, se desface clema care compresează tubul de
perfuzie şi se lasă să curgă lichidul în ritmul necesar (de regulă, 60 de picături pe
minut).
Incidente şi accidente:
 Defecţiuni tehnice, determinate de un ac neascuţit care sparge vena, sau
pentru că acul a fost greşit manevrat şi a perforat vena, nepătrunzând în lumenul
acesteia.
 Introducerea de lichid iritant paravenos, care poate determina necroze
locale, cu complicaţii mai mult sau mai puţin grave.
 Introducerea de aer intravenos, care poate avea ca urmare o embolie
gazoasă. Acest incident apare brutal în timpul transfuziei de sânge sau perfuziei
de seruri, dacă aerul nu a fost scos din tubul de perfuzie sau transfuzie, înainte
de a se introduce sângele sau serurile.
 Neridicarea garoului. Introducerea lichidului face să se mărească
orificiul prin care a intrat acul, iar lichidul se împrăştie paravenos.
 Unele substanţe dau senzaţia de căldură sau dau o înroşire a
tegumentelor. De aceea, este bine ca toate soluţiile intravenoase să fie introduse
lent şi, în felul acesta, se evită senzaţii neplăcute.
 Lipotimiile care pot apărea în timpul injecţiilor intravenoase se previn
prin efectuarea injecţiilor numai după ce pacientul a fost aşezat în decubit
dorsal.
 După injectarea unor substanţe iritante, poate apărea o flebită, al cărei
tratament este dificil şi de lungă durată.
20
  Un alt incident, de obicei rar, este înţeparea arterei omonime în locul
venei. În seringă pătrunde sânge roşu – deschis, sub presiune mare. În acest caz,
se scoate acul definitiv, se presează bine locul timp de 1 – 2 minute cu un
tampon de vată cu alcool şi se puncţionează în alt loc.
 Un incident neplăcut, datorită durerilor pe care le provoacă, este
înţeparea unui nerv. În acest caz, acul trebuie retras sub piele şi căutată cu
blândeţe şi atenţie vena.
 Dacă nu a fost ţinut presat un timp suficient, prin orificiul de
puncţionare al venei se poate scurge sânge, ceea ce creează un hematom local
care multă vreme dă un aspect neplăcut tegumentului.

3.3.2 ASPIRAŢIA GASTRICĂ

Aspiraţia gastrică = golirea stomacului de conţinut - prin intermediul unui tub
introdus în stomac şi menţinerea stomacului gol, prin efectuarea unor manevre de
aspiraţie.
Indicaţii: sindromul de stază gastrică este o indicate maţoră; uzual, este
efectuată în următoarele cazuri:
- obstrucţie intestinală (ocluzie)
- ileus paralitic
- preoperator - în intervenţii chirurgicale abdominale, gastrice (ulcer gastric
perforat, varice esofagiene sau gastrice)
- postoperator (gastrectomie, colecistectomie)
■ Precizare:
În afara de aşa-zisă aspiraţie activă, continuă, intubaţia gastrică de evacuare a
conţinutului stomacal are următoarele indicaţii:
- obstacol digestiv la nivelul stomacului, duodenului sau pilorului
- hemoragie digestivă superioară, cu acumularea unor cantităţi mari de sânge
în stomac
- pareza gastrică în cadrul tubului digestiv, de stres
Echipament necesar:
- cărucior
- sonda- nazo-gastrică; se folosesc, de obicei, sonde cu lumen mic,
preferându-se, în ultimul timp, sonde de plastic cu vârf bont şi câteva orificii
laterale = sonde Levin cu un singur lumen
În lipsa unor astfel de sonde, ele pot fi improvizate din truse de perfuzie.
Orice sondă de aspiraţie gastrică va trebui să aibă notate, înainte de a fi
introdusă, dimensiunile de 50 şi 60 cm de la capătul distal.
- materiale pentru protecţia pacientului şi a patului (serveţele, şorţuri, tăviţă
renală, muşama, aleză)
- recipient pentru proteza dentară, dacă este cazul
- material necesar pentru curăţarea nărilor - la nevoie
- lubrifiant - hidrosolubil
- seringa de 20 ml
- recipient pentru lichidul de aspiraţie
21
 - hârtie de turnesol pentru testarea acidităţii
- pensa hemostatică - la nevoie
- pompa de aspiraţie sau seringa de calibru mai mare
Efectuarea manevrei:
Înainte de toate, asistenta:
- explică pacientului scopul tubaţului, explică manevra, îi câştigă
consimţământul şi
cooperarea
- asigură izolarea pacientului
- asigură pacientului o poziţie cât mai confortabila şi relaxantă, îl
informează asupra duratei intervenţiei
- îndepartează proteza dentară - dacă există - într-un recipient etichetat cu
nume
- roagă pacientul să-şi sufle nasul, pe rând, fiecare nară sau curaţă nările
dacă este necesar
- întreabă pacientul dacă are defect nazal
- măsoară, cu aproximaţie, distanţa de la nările pacientului la stomac şi
notează pe tubul nazo-gastric sau măsoară distanţa de la nări la tragus, şi apoi de
la nas la extremitatea inferioară a apendeicelui xifoid şi introduce sonda în
stomac (vezi tubaţ gastric)
- verifica dacă sonda a aţuns în stomac prin una din următoarele metode:
- aspiră conţinutul gastric şi testează aciditatea cu hârtie de turnesol
- introduce 20 ml de aer în stomac cu aţutorul unei seringi, în timp ce o a
doua asistentă ascultă abdomenul cu aţutorul unui stetoscop; un vuiet va fi auzit
în cazul plasării corecte a sondei în stomac
- securizează sonda la nas sau faţă, cu bandă adezivă
- aspiră conţinutul gastric printr-o aspiraţie continuă sau intermitentă, în
funcţie de recomandarea medicului
După suprimarea aspiraţiei gastrice asistenta:
- se asigură că, după manevră, pacientul stă confortabil pe cât posibil
- îndepartează materialele folosite
- înregistrează tehnica efectuată
- monitorizează pacientul pentru orice efecte post-manevra şi le raportează
medicului
B. DE REŢINUT:
• Aspiraţia continuă poate fi efectuată: cu aţutorul unei pompe sau prin
introducerea capătului distal al sondei nazo-gastrice într-un recipient aşezat mai
ţos decât stomacul pacientului.
• Aspiraţia intermitentă: cu aţutorul unei pompe sau cu aţutorul unei seringi.
Între aspiraţii, capătul sondei se închide. Aspiraţia intermitentă este folosită la
sondele cu un singur lumen.
• Dacă există suspiciunea unei astupări a sondei, ea va fi permeabilizată
prin introducerea unor mici cantităţi de aer sau ser fiziologic (nu se folosesc
soluţii hipertone).
• Cantitatea lichidului de stază aspirată din stomac va fi măsurată cu
22
exactitate şi calculată ca pierdere în cadrul bilanţului hidric.
• Suprimarea aspiraţiei gastrice se face după o pensare prealabilă de circa 6
ore a sondei de aspiraţie, timp în care nu trebuie să apară semne de intoleranţă
gastrică.
• Comunicarea, în special cea verbală, poate fi redusă, o coala de hartie şi un
creion, puse la îndemână, pot fi de un real ajutor pentru pacient.
• Promovarea confortului
- prevenirea lezării mucoaselor
- securizarea sondei, la nas sau la faţă, atunci când aceasta a ajuns în
stomac, de aşa manieră încât aceasta să nu preseze mucoasa nazală; restul sondei
se fixează la pat sau la hainele pacientului
- lubrifierea sondei cu lubrifiant solubil în apă
- păstrarea umedă a mucoaselor; se pot oferi pacientului bomboane tari ce
trebuie supte şi care stimulează salivaţia
- îngrijirea frecventă a cavităţii bucale şi nazale pentru a preveni uscăciunea
lor din cauza prezenţei sondei
- eliminarea excesului de secreţii din jurul nărilor şi aplicarea de lubrifiant
hidrosolubil pentru a preveni consolidarea secreţiilor
- modificarea frecventă a poziţiei pentru prevenirea presiunii exercitate de
sonda asupra mucoasei faringiene
Recipientul de colectare poate fi racordat la următoarele sisteme de
aspiraţie:
- aspirator electric
- trompa de vid - care aspiră aerul din recipient în funcţie de intensitatea
curentului de apa din reţea. În cazul în care aparatura nu poate fi racordată la
reţeaua de apa, vidul necesar se realizează prin diferite mecanisme improvizate
pe principiul vaselor comunicante.

23
 CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ
CAZUL I
DIAGNOSTIC: OCLUZIE INTESTINALĂ PRIN VOLVULUS
SIGMOIDIAN - OPERAT

CULEGEREA DATELOR

DATE RELATIV STABILE

NUME: B.
PRENUME: V.
VÂRSTĂ: 67 ani
SEX: M
RELIGIE: ortodoxă
RASĂ: albă
LIMBA VORBITĂ: română
DOMICILIU: Braşov
OCUPAŢIA: pensionar
GRUP SANGUIN: 0 I, Rh pozitiv
AHC: fără importanţă
APP: hernie inghinală dreaptă – operat 2007
DEFICITE SENZORIALE: neagă
ALERGII: - nu prezintă
OBICEIURI: tutun, vin, cafea- ocazional, alcool- rar

DATE VARIABILE
T.A. - 100/70 mmHg
A.V. 94/min
PULS – 94/min
TEMPERATURA – 37,7º C
RESPIRAŢIA – 18/min
GREUTATE – 60 kg

MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
Dureri vii abdominale, cu caracter colicativ, intermitent, vărsături
alimentare de două zile care de aproximativ 3-4 ore au devenit bilioase,
distensie abdominală, clapotaj intestinal, tranzit intestinal absent de patru zile,
meteorism abdominal, fatigabilitate, palpitaţii, stare generală alterată, inapetenţă,
nelinişte.
24
 GRILA DE STABILIRE A GRADULUI DE DEPENDENŢĂ
MANIFESTĂRI PROBLEMA
NEVOIA SURSE DE GRAD DE
DE DE
FUNDAMENTALĂ DIFICULTATE DEPENDENŢĂ
DEPENDENŢĂ DEPENDENŢĂ
TA = 100/70 Sindromul
Posibila alterare
1. A RESPIRA ŞI A mmHg, ocluziv
a activităţii
AVEA O BUNĂ P=94/min, Intervenţia Dependent
cardiace
CIRCULATIE palpitaţii chirurgicală

2. A BEA ŞI A Alterarea
- inapetenţă. Vărsăturile Dependent
MÂNCA nutriţiei
- vărsături Eliminare
bilioase inadecvată
Sindromul
3. A ELIMINA - oprirea Dependent
ocluziv
tranzitului
intestinal
4. A SE MIŞCA ŞI Intoleranţa la Alterarea
A AVEA O BUNĂ - fatigabilitate efort Dependent
mobilităţii
POSTURĂ
5. A DORMI ŞI A - treziri Durerea
Perturbarea
SE ODIHNI frecvente, Anxietate Dependent
somnului
nelinişte.
6. A SE ÎMBRĂCA
Independent
ŞI DEZBRĂCA
7. A MENŢINE subfebrilitate Sindromul Hipertermie
TEMPERATURA ocluziv
CORPULUI ÎN Dependent
LIMITE
NORMALE
8. A FI CURAT, dificultatea de
ÎNGRIJIT, A a respecta Intoleranţă la Deficit de
PROTEJA prescripţiile de Dependent
efort autoîngrijire
TEGUMENTELE igienă
ŞI MUCOASELE
9. A EVITA - dureri vii -Sindromul Durerea
PERICOLE colicative ocluziv Risc de
Dependent
- nelinişte -Limite complicaţii
- vulnerabilitate cognitive Anxietatea
10. A COMUNICA Independent
11. A ACŢIONA
CONFORM
Independent
PROPRIILOR
CONVINGERI
12. A SE REALIZA Independent
13. A SE
Independent
RECREEA
14. A ÎNVĂŢA Cunoştinţe Deficit de
CUM SĂ-ŞI insuficiente cunoştinţe
Lipsa de
PĂSTREZE despre boala, despre boala, Dependent
informaţii
SĂNĂTATEA pregătirea pregătirea
preoperatorie preoperatorie

25
 EXAMENE PARACLINICE ŞI DE LABORATOR

Valori normale Valori reale

Hemoleucograma :
leucocite 4200 –8000/mmc 12 900/mm3
Femei = 13  2 g%
hemoglobină Bărbaţi = 15 ± 2 g% 13,3g%
Femei= 4,2– 4,8mil/mm³
hematii Bărbaţi =4,5-5,5mil/mm³ 4,4 mil/mm3
Viteza de sedimentare a la 1 oră = 1 -10 mm la 1 oră = 39 mm
hematiilor (VSH) la 2 ore = 7 -15 mm la 2 ore = 77 mm
Timp de sângerare < 6 min 3 min
Timp de coagulare 8-12 min 9 min
Bilirubina : - totală 0,6 -1 mg % 1 mg %
Fibrinogen 200-400 mg % 462 mg%
Glicemie 80 – 120 mg % 95 mg%
Uree 20-50 mg % 52 mg%
Creatinina : - în sânge 0.6 -1.2 mg % 1,3 mg%
Proteinograma :- albumine 40 - 50 % 45%
- alfa 1 – globuline 4% 4,1%
- alfa 2 – globuline 8% 10,3%
- beta – globuline 12 % 14%
- gamma – globuline 16 - 18 % 22,8%

Proteinele totale 7,5 -10 g % 7,2 g %

Na+ = 137-152 mEq/l Na+ = 122 mEq/l
Ionograma sanguină K+ = 3,8-5,4 mEq/l K+ = 3 mEq/l
Cl = 94-11mEq/l Cl = 90 mEq/l
Colesterol 180 – 280 mg% 260 mg%
Trigliceride 74 – 172 mg% 180 mg%
Examen de urină normal normal
- Radiografia pulmonară: hipertensiune pulmonară difuz generalizată;
cord cu diametru mărit şi aortă denudată.

- Radiografie abdominală pe gol – imagini hidroaerice nivele multiple,

mici, situate în zona centrală a abdomenului.

- Ecografia abdominală: stomac în distensie foarte mare, cu stază

importantă, cu mişcări active brasaj.

26
 PLAN DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC INTERVENŢII
OBIECTIVE EVALUARE
DE ÎNGRIJIRE ROL PROPRIU ROL DELEGAT
Deficit de Pacientul să fie Asigur condiţii Pacientul a acumulat noi
cunoştinţe informat despre corespunzătoare de confort Recoltarea produselor cunoştinţe privind
privind perioada procedurile fizic şi psihic. de laborator: HLG, perioada preoperatorie;
preoperatorie din preoperatorii şi să -Prin discuţii, insuflu uree sanguină, este bine pregătit
cauza limitelor fie bine pregătit pacientului încredere în echipa proteinemie, preoperator, fizic şi psihic.
cognitive preoperator. medicală. ionogramă, glicemie,
manifestat prin -Monitorizez funcţiile vitale - timpul de sângerare şi
cunoştinţe Instalez sonda de aspiraţie coagulare, timp de
insuficiente. pentru combaterea stazei protrombină,
gastrice. colesterol.
- Pregătesc pacientul şi -Administrarea de
materialele, efectuez clisma soluţii perfuzabile
evacuatorie pentru menţinerea şi
-Corectarea tulburărilor corectarea
hidroelectrolitice prin dezechilibrelor
administrarea de soluţii volemice:
perfuzabile. Sol. Ringer, glucoză
-Pregătesc pacientul pentru 5%
intervenţia chirurgicală: -Administrarea unei
toaletă, ras, pregătirea pielii. medicaţii
-În ziua intervenţiei asigur preanestezice, la
transportul pacientului în sala indicaţia medicului.
de operaţie, şi îl asigur că voi fi -Efectuarea de EKG.
alături de el.

27
Posibila alterare Pacientul să -Asigur repausul absolut la pat -Administrarea 24.01.2011
a activităţii prezinte o bună până la intervenţia chirurgicală oxigenului. Pacientul acuză palpitaţii
cardiace datorită circulaţie. în poziţie cât mai comodă. -Supravegherea cu cauzate de efort.
intervenţiei -Corectez tulburările ajutorul monitorului. Se intervine chirurgical
chirurgicale hidroelectrolitice conform -Administrarea sub anestezie generală.
manifestată prin ionogramei. medicaţiei prescrise de IOT. 25.01.2011
TA = 100/70 Monitorizez T.A şi pulsul ori de medic: Pacientul urmează
mmHg, câte ori este nevoie; în primele Nitromint precordial tratamentul prescris de
P=94/min, două ore după operaţie, din 15 în Preductal 2 cpr/zi medic, în urma căruia
palpitaţii. 15 minute, din 30 în 30 de minute -Efectuarea EKG. starea acestuia se menţine
în următoarele şase ore şi din oră stabilă şi în limite
în oră pentru următoarele 16 ore, normale.
notând datele în foaia de 26.01.2011
reanimare Pacientul este monitorizat
-Calculez bilanţul continuu în scopul
ingesta/excreta pe 24 de ore. prevenirii alterării
-Explic pacientului fiecare activităţii cardiace.
tehnică pe care o execut pentru
a evita stresul.
-Ajut pacientul în satisfacerea
nevoilor fundamentale pentru a
evita oboseala.
- Educarea pacientul să evite
orice fel de efort (fizic sau
psihic).
-Educ membrii familiei să nu
epuizeze pacientul.

28
Alterarea Pacientul să fie -Până la intervenţia
nutriţiei – deficit echilibrat chirurgicală şi în ziua
datorită hidroelectrolitic. intervenţiei se asigură repaus
prezenţei alimentar şi hidric absolut.
greţurilor şi -Monitorizez funcţiile vitale:
vărsăturilor TA, puls, respiraţie.
manifestată prin -Urmăresc tegumentele pentru
inapetenţă. a evalua gradul de deshidratare.
-Corectez tulburările
hidroelectrolitice conform
ionogramei.
-Calculez bilanţul
Ingesta/Excreta pe 24 de ore.
După intervenţia chirurgicală
-Explic importanţa pe care o
are alimentaţia şi hidratarea
adecvată.
-Conştientizez pacientul asupra
importanţei regimului
alimentar în evoluţia
postoperatorie.
-După reluarea tranzitului se
revine, treptat, la alimentaţia
obişnuită.
-Prezint alimentele estetic şi în
29
-Administrarea 24.01.2011
soluţiilor perfuzabile, Pacientul acuză inapetenţă
la indicaţia medicului: din cauza vărsăturilor.
Glucoză 10% 1500 ml Pacientul necesită
+insulină 12 ui alimentare şi hidratare
Sol. Ringer 500 ml parenterală.
Ser fiziologic 500 ml 25.01.2011
- clorură de sodiu Postoperator în pacientul
5,8 % 40 ml este alimentat şi hidratat
- clorură de potasiu exclusiv pe cale
7,4 % 20 ml parenterală.
Vit. B1,B6, C500 – 1f, 27.01.2011
Ca gluconic 1f, Pacientul a suferit
Aminosteril 1 fl intervenţia chirurgicală,
deci alimentaţia devine
una de cruţare. După
reluarea tranzitului
intestinal, alimentaţia se
reia treptat, începând de la
cantităţi mici de lichide,
apoi alimente semilichide
şi alimente uşor digerabile
(supe, piureuri).
 veselă foarte curată, însoţite de
amabilitate şi bunăvoinţă.
Eliminare Combaterea -Asigur repaus fizic şi
inadecvată din vărsăturilor. alimentar.
cauza -Aerisesc încăperea.
sindromului -Instalez o sondă de aspiraţie
ocluziv nazogastrică pentru combaterea
manifestată prin stazei.
vărsături bilioase -Pentru a accepta sonda, educ
pacientul să folosească tehnici
de relaxare, îl învăţ să inspire
profund.
-Monitorizez funcţiile vitale;
-Calculez bilanţul
ingesta/excreta pe 24 de ore.
-Liniştesc pacientul din punct
de vedere psihic.
-Evaluez efectul medicaţiei
prescrise de medic.
După intervenţia chirurgicală:
-Încep rehidratarea orală cu
cantităţi mici de lichide şi
conform indicaţiei medicului.
-asigur reluarea alimentaţiei
începând cu cantităţi mici de
lichide, continuând cu
semilichide şi semisolide
30
Administrez: 24.01.2011
Metoclopramid 3f/zi Pacientul prezintă
i.m vărsături bilioase
-Hidratare parenterală Pacientul este hrănit
Glucoză 10% 1500 ml parenteral pentru
+insulină 12 ui reechilibrare
Sol. Ringer 500 ml hidroelectrolitică.
Ser fiziologic 500 ml Pacientul a suferit
- clorura de sodiu intervenţia chirurgicală, în
5,8 % 40 ml urma căreia are repaus
- clorura de potasiu alimentar şi hidric absolut.
7,4 % 20 ml 25.01.2011
Vit. B1,B6, C500 – 1f, Pacientului i se
Ca gluconic 1f, administrează mici
Aminosteril 1 fl cantităţi de lichide.
26.01.2011
După reluarea tranzitului
alimentar, alimentaţia
revine la normal, treptat
introducându-se alimente
uşor digerabile.
 (alimente uşor digerabile –
supă uşor sărată, brânză de
vaci, legume fierte).
Eliminare Pacientul să -Asigur repausul la pat. Efectuarea clismei 24.01.2011
intestinală prezinte tranzit -Pregătesc materialele necesare evacuatorii. Pacientul a eliminat numai
inadecvată din intestinal în limite pentru efectuarea clismei. apa, fără a prezenta scaun
cauza fiziologice. -Protejez pacientul cu paravan sau emisie de gaze.
sindromului şi-l conving cu tact şi blândeţe
ocluziv să accepte efectuarea tehnicii,
manifestată prin importanţa clismei în conduita
oprirea terapeutică.
tranzitului -Conştientizez pacientul în
intestinal. legătură cu importanţa
efectuării clismei.
-Servesc pacientul cu bazinet.
-Curăţ şi usuc regiunea anală
după clismă.
-Hidratez pacientul pe cale
parenterală.
Posibila Pacientul să - la 6 ore de la intervenţie verific Sondaj vezical cu 24.01.2011
eliminare prezinte micţiuni prezenţa globului vezical sonda Foley Diureză – 1800 ml
inadecvată fiziologice şi tranzit ( vezica în stare de distensie ) la Am administrat miostin
urinară şi intestinal fiziologic indicaţia medicului se practică 1 f la 12 ore 25.01.2011
intestinală din sondajul vezical. Înainte însă am Se suprimă sonda urinară
cauza parezei folosit şi acţiuni specifice: lăsarea Pacientul urinează
postoperatorii robinetului de la chiuvetă să spontan.
manifestată prin curgă, fluieratul unei melodii, Diureză – 2600 ml
glob vezical, căldură suprasimfizar. Emisie spontană de gaze
31
constipaţie - educ pacientul asupra 26.01.2011
factorilor care favorizează Pacientul prezintă scaun
reluarea tranzitului. spontan
Alterarea Creşterea gradului -Asigur repausul absolut la pat - Colaborarea cu 24.01.2011
mobilităţii din de independenţă a până la intervenţia chirurgicală infirmiera, cu membrii Pacientul prezintă
cauza pacientului. în poziţie cât mai comodă. familiei. dificultate în mobilizare
intoleranţei la -Evaluez gradul de imobilitate - Colaborarea cu un datorită fatigabilităţii
efort manifestată şi independenţă al pacientului. kinetoterapeut. accentuate.
prin fatigabilitate După intervenţie: - Administrarea de 25.01.2011
-Asigur repausul la pat în antialgice, înainte de Pacientului i se asigură
poziţie Fowler. mobilizare, la indicaţia repausul la pat pentru
-Elaborez împreună cu medicului: evitarea epuizării fizice.
pacientul un program adecvat Algocalmin 1 f i.m 26.01.2011
de mobilizare. Prin stabilirea unui
-Monitorizez toleranţa la efort program de mobilizare,
(puls, tensiune, respiraţie). pacientul face mişcări
-Administrez un antialgic active, fiind susţinut de
înainte de mobilizare. personalul medical.
-Încurajez pacientul să se mişte
în pat, să se întoarcă singur de pe
o parte pe alta, să-şi mişte
picioarele, mâinile, să se ridice în
poziţie semişezând pentru a
pregăti sculatul din pat precoce,
în prima zi după operaţie,
-Explic pacientului avantajele
mobilizării precoce asupra
procesului de vindecare.
32
 -Solicit colaborarea membrilor
familiei pentru sprijinirea
pacientului la mobilizare.

Perturbarea Refacerea calităţii -Asigur confortului fizic şi Administrarea, la 24.01.2011.

somnului datorită şi cantităţii psihic a pacientului. indicaţia medicului: Pacientul s-a trezit de
durerii şi somnului. -Înlătur factorii de iritaţie Diazepam 1 f seara multe ori în cursul nopţii.
anxietăţii fizică şi fonică, asigurând un Algocalmin 1f i.m 25.01.2011
manifestată prin mediu liniştit. Pacientul nu prezintă
treziri frecvente, -Asigur o poziţie adecvată, somn odihnitor din cauza
nelinişte. care să nu cauzeze durere. durerilor.
-Aplicarea unor tehnici de 26.01.2011
relaxare (un pahar de lapte Obiectiv realizat.
călduţ înainte de culcare,
meloterapie, masaje
relaxante).
Hipertermia din Combaterea - Asigur condiţii optime de - Administrarea, la 24.01.2011.
cauza hipertermiei confort, un mediu ambiant cu indicaţia medicului: T seara – 37,9°C
sindromului temperatură 20-22°C, - Augmentin 1 gr. La 8 T dim – 37,5°C
ocluziv, a umiditate, fără curenţi de aer, ore, i.v. 25.01.2011
intervenţiei - Măsor temperatura corpului - Gentamicină 1 f la 12 T seara – 37,6°C
chirurgicale de două ori pe zi sau la ore T dim – 37,2°C
manifestată prin nevoie şi o notez în FT, - Metronidazol 1 fl la 26.01.2011
subfebrilitate - Asigur o hidratare 12 ore Obiectiv realizat.
corespunzătoare parenterală Algocalmin la nevoie
şi orală.
- Calculez bilanţul hidric pe
24 de ore,
33
 - Asigur îmbrăcăminte lejeră,
din bumbac.
Deficit de Pacientul să -Evaluez capacitatea Colaborarea cu familia, Pacientul a prezentat pe
autoîngrijire din prezinte tegumente pacientului de a se autoîngriji cu infirmiera. perioada spitalizării
cauza intoleranţei şi mucoase curate. şi apreciez deficitele de tegumente şi mucoase
la efort manifestat autoîngrijire. curate şi integre.
prin dificultatea -Evaluez gradul de igienă al
de a respecta pacientului şi evaluez
prescripţiile de obiceiurile privind igiena
igienă. personală.
-Ajut pacientul în menţinerea
unei igiene adecvate.
-Monitorizez toleranţa la efort
(temperatură, TA,puls).
-Evit oboseala în timpul
efectuării igienei.
-Sprijin pacientul să participe
după puterile sale la
efectuarea toaletei proprii.
-Ajut pacientul în satisfacerea
celorlalte nevoi
fundamentale.
-Educ pacientul şi familia
acestuia în ceea ce priveşte
importanţa îngrijirilor de
igienă în evoluţia favorabilă a
afecţiunii.
-Felicit pacientul pentru
34
 progresele făcute.
Durerea legată Combaterea -Evaluarea caracteristicile Administrarea, la 24.01.2011
de sindromul durerii. durerii: localizare, intensitate, indicaţia medicului: Durerea se reduce în
ocluziv, durată, frecvenţă. Algocalmin 1f i.v intensitatea dar persistă ca
intervenţia -Plasez pacientul în poziţie Piafen 1 f la nevoie o jenă, după administrarea
chirurgicală antalgică. No-spa 1 f la nevoie analgezicelor.
manifestată prin -Evaluez efectul medicaţiei Mialgin postoperator i.v Pacientul necesită
dureri vii prescrise de medic. calmante după operaţie.
abdominale. -Învăţ pacientul tehnici de 25.01.2011
relaxare. Pacientul prezintă dureri
-Liniştesc pacientul şi îl după mobilizare.
încurajez să-şi exprime 26.01.2011
emoţiile şi sentimentele în Pacientului i se
legătură cu starea sa. administrează calmante la
După intervenţie nevoie.
-Plasarea pacientului în
poziţie adecvată (Fowler).
-Recomand semnalarea
durerii încă de la apariţie.
-Determin pacientul să
practice o respiraţie
abdominală 5-10 minute după
administrarea medicaţiei
analgezice.
-Administrez analgezicul cu
20 – 30 de minute înainte de
mobilizare.
-Evaluez efectul acestuia.
35
 Risc de Pacientul să se -Asigur un climat de linişte şi - Pansament aseptic Urmând regulile de
complicaţii vindece fără securitate. - Administrarea, la asepsie necesare
datorită complicaţii. -Folosesc tehnicile aseptice la indicaţia medicului: administrării
drenajului recoltări de analize şi - Augmentin 1 gr. La 8 tratamentului, recoltărilor
peritoneal, a tratament. ore, i.v. şi efectuării
plăgii operatorii, -Menţin un circuit închis cu - Gentamicină 1 f la 12 pansamentelor, pacientul a
a mediului pungi pentru drenajul ore evoluat favorabil,
spitalicesc. peritoneal, efectuarea - Metronidazol 1 fl la pacientul s-a vindecat fără
pansamentului cu respectarea 12 ore complicaţii.
condiţiilor de asepsie.
- Notez aspectul şi cantitatea
pierderilor pentru fiecare dren
în parte.
-Educ pacientul ca în caz de
tuse, strănut, vărsături să
comprime plaga operatorie cu
mâna în timpul acestor acte..
-Institui sonda vezicală pentru
monitorizarea diurezei.
-Îndrum pacientul să consume
lichide şi să se alimenteze
corespunzător, să se
mobilizeze precoce pentru
favorizarea tranzitului
intestinal.
-Monitorizez funcţiile vitale
şi vegetative.
36
 -Calculez bilanţul hidric pe zi
Anxietate din Pacientul să fie -Evaluez nivelul de anxietate. Psihoterapia pacientului. Pacientul este anxios încă
cauza lipsei de echilibrat psihic. -Sprijin pacientul să de la contactul cu mediul
informare descopere sursele de spitalicesc. Printr-o
manifestată prin anxietate. colaborare strânsă cu
teamă, nelinişte. -Încurajez pacientul să acesta, şi-a recunoscut
gândească pozitiv. temerile şi sursele de
-Folosesc unele metode de anxietate şi, astfel, prin
relaxare. discuţii convingătoare,
-Identific cu pacientul cauza pacientul a asimilat
anxietăţii - teama de moarte. informaţiile necesare
-Ajut pacientul să-şi înţelegerii tratamentului
recunoască anxietatea. instituit.
-Asigur un climat de calm şi
securitate.
-Diminuez stimulii auditivi şi
vizuali.
-Răspund la întrebările
pacientului cu amabilitate şi
bunăvoinţă.
-Furnizez explicaţii clare
asupra îngrijirilor programate.
-Explicarea tuturor
procedurilor, a tratamentelor
administrate într-un mod
calm, folosind cuvinte
accesibile (pregătirea psihică
a pacientului).
37
Deficit de Acumularea de noi -Explorez nivelul de Colaborarea cu familia. Pacientul a fost informat
cunoştinţe cunoştinţe. cunoştinţe al pacientului cu privire la conduita pe
privind boala privind boala. care trebuie să o deţină la
autoîngrijirea la -Stimulez dorinţa de domiciliu. Acesta s-a arăta
domiciliu. cunoaştere. interesat de aspectele care
-Educ pacientul şi familia privesc vindecarea totală
privind : şi, astfel, a acumulat
- limitarea eforturilor fizice şi cunoştinţele necesare.
psihice una - două săptămâni,
apoi reluarea eforturilor fizice
treptat până ajunge la normal.
- va anunţa medicul dacă are
febră sau tulburări de tranzit
intestinal.
-educ pacientul asupra
respectarii dietei (mese mici
şi frecvente), în funcţie de
toleranţa digestivă.
-dieta va cuprinde alimente şi
preparate uşor digerabile,
care să asigure un aport
suficient de glucide şi un
aport suficient de aminoacizi
necesari regenerării celulare.
-va respecta un orar al
meselor – trei mese principale
pe zi şi două gustări între
38
mese – fructe
-va reveni la control

39
 EVALUARE FINALĂ

Pacient în vârstă de 76 de ani, s-a internat de urgenţă pe data de

24.01.2011, cu următoarele manifestări de dependenţă: dureri vii abdominale, cu
caracter, intermitent, vărsături alimentare de două zile care de aproximativ 3-4
ore au devenit bilioase, distensie abdominală, clapotaj intestinal, fatigabilitate,
palpitaţii, stare generală alterată, nelinişte.
În urma examenelor clinice şi paraclinice (HLG completă, VSH, TS,TC,
uree, glicemie, bilirubină, timp Quick, fibrinogen, IP, ionogramă, colesterol,
trigiceride, electroforeză, TS, TC, grup sg+Rh, Ex. urină, Ecografie abdominală,
Rx. pulmonar, Rgf. abdominală pe gol, EKG) s-a stabilit diagnosticul: Ocluzie
intestinală prin volvulus mezenterial.
Pentru problemele de dependenţă pe care pacientul le prezintă s-au stabilit
obiectivele de îngrijire şi intervenţiile necesare conduitei de urgenţă.
Obiectivele propuse pentru actualele probleme de dependenţă au fost
realizate şi pacientul a fost pregătit fizic şi psihic în vederea intervenţiei
chirurgicale. S-a intervenit chirurgical în data de 24.01.2011, practicându-se
devolvulare, dezinvaginare.
Atât intra- cât şi postoperator în secţia de ATI, nu au intervenit
complicaţii şi pacientul a fost transferat în secţia de chirurgie în data de
27.01.2011 cu următoarele probleme de dependenţă: afebril, durere la nivelul
plăgii operatorii, integritate tegumentară afectată, alimentaţie deficitară, tranzit
intestinal reluat, poziţie antalgică, insomnie, anxietate.
În urma intervenţiilor cu rol propriu şi delegat, a tratamentului administrat
(glucoză 10% -1000 ml + insulină 8 ui, soluţie Ringer 500 ml,ser fiziologic- 500
ml, Metoclopramid 3 f/zi 1 fiolă i.v., Augmentin 3 grame/zi, Algocalmin 3f/zi,
Piafen 3f/zi) obiectivele propuse pentru problemele de dependenţă au fost
rezolvate.
Astfel că, în data de 01.02.2011 pacientul prezintă stare generală bună,
afebrilă, tranzit intestinal prezent, micţiuni fiziologice, mişcare şi postură
adecvată, somn fiziologic odihnitor, echilibrat psihic şi fără complicaţii
postoperatorii.
Pacientul s-a externat cu următoarele recomandări:
va respecta un orar al meselor – trei mese principale pe zi şi două gustări
între mese – fructe; dieta va cuprinde alimente şi preparate uşor digerabile, care
să asigure un aport suficient de glucide şi un aport suficient de aminoacizi
necesari regenerării celulare;
va mânca 4–5 mese pe zi (se recomandă mese mici şi fracţionate);
 după mesele principale va sta culcat aproximativ ½ oră;
 consumul de lichide cel puţin 2 l pe zi;
 respectarea tratamentului medicamentos prescris de medic;
 revenirea la control clinic şi biologic peste 30 zile.

40