Cursul nr.

Drepturile şi obligaţiile expeditorului

1. Obligaţiile expeditorului

1.1. La punctul de expediție

La punctul de plecare. La punctul de pornire, expeditorul are ca principale obligaţii:

a) să aleagă mijlocul de transport pe care-l va folosi;
b) să ambaleze bunurile ce urmează a fi transportate;
c) să întocmească și să predea documentului de transport;
d) să predea documentele însoţitoare ale transportului;
e) să predea bunurile ce urmează a fi transportate;
f) să informeze transportatorul în legătură cu caracterul periculos al bunurilor ce
urmează a fi transportate;
g) să încarce marfa, dacă încărcarea mărfurilor îi revine potrivit contractului încheiat;
h) să plătească preţul transportului, dacă îi revine această obligaţie.

Operaţiunea de alegere a mijlocului de transport. Această operaţiune se realizează în

funcţie de natura mărfurilor transportate.1 Expeditorul trebuie să verifice mijlocul de transport
ce-i este pus la dispoziţie de către transportator pentru a constata dacă vehiculul este adecvat
tipului de marfă pe care intenţionează s-o transporte şi pentru a constata dacă vehiculul
îndeplineşte condiţiile (aparente) de funcţionare.2 Dacă se constată defecţiuni ale mijlocului de
transport, trebuie să le aducă la cunoştinţa transportatorului şi să facă menţiunile necesare în
acest sens pe documentul de transport, pentru că, în cazul în care transportatorul va menţine
acelaşi mijloc de transport, va fi angajată răspunderea sa în acest sens. Sunt autori3 care
consideră că alegerea mijlocului de transport este o obligație ce ține de faza precontractuală, cea
premergătoare transportului preconizat.
Ambalarea bunurilor ce urmează a fi transportate. În reglementarea anterioară, cea a
Codului comercial, nu exista nici un articol de lege care să abordeze problema ambalării bunului
și a răspunderii în această materie. Codul civil consacră o reglementare legală expresă în această
materie, art. 1966 Cod civil care stabilește cui revine această obligație: expeditorului.
Potrivit reglementării legale, el are obligaţia de a ambala bunurile corespunzător naturii
acestora şi modului de transport. Obligația are o natură duală: pe de o parte, ambalajul și modul
de ambalare trebuie să fie corespunzător cu natura bunului, adică să se folosească ambalaje
corespunzătoare standardelor ori normelor tehnice în vigoare care să preîntâmpine avarierea

1
Pentru transportul animalelor vii, se folosesc anumite mijloace de transport, ce vor oferi condiţii adecvate; pentru
transportul mărfurilor perisabile se vor folosi mijloace specifice de transport; pentru petrol se folosesc vagoane sau
autocamioane-cisternă etc.
2
De exemplu, dacă sistemele de închidere funcţionează.
3
Gh. Piperea, Dreptul transporturilor, Ediția 3, Ed. C.H.Beck, București, 2013, p. 29.
bunului în timpul transportului4, iar, pe de altă parte, să se aleagă un ambalaj și un mod de
ambalare care să corespundă modului de transport folosit: rutier, maritim, aerian, etc5.
În privința angajării răspunderii expeditorului pentru prejudiciile cauzate acestuia de
ambalajul necorespunzător sau de ambalarea defectuoasă a bunurilor predate spre transport, se
menține mecanismul de răspundere instituit de Cod pentru situațiile în care prejudiciile sunt
produse ca urmare a faptelor unor altor persoane decât transportatorul: expeditorul răspunde faţă
de transportator pentru prejudiciile produse direct transportatorului, iar transportatorul rămâne
răspunzător faţă de terţi, dacă au fost prejudiciați și ei, având drept de regres contra
expeditorului.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 1997 Cod civil care stabilesc, în mod expres,
expeditorul va despăgubi transportatorul pentru orice pagube cauzate de natura sau viciul
bunurilor predate pentru transport și că transportatorul rămâne răspunzător faţă de terţi pentru
pagubele cauzate astfel, cu drept de regres împotriva expeditorului.
Mecanismul de răspundere este unul firesc, iar soluția este impusă de raporturile juridice
existente: există raporturi contractuale între expeditor și transportator, între terțul prejudiciat și
transportator, dar nu și între expeditor și terțul prejudiciat. Chiar dacă este evident că prejudiciul
a fost produs de terț (ca urmare a unei ambalări defectuase, necorespunzătoare cu natura bunului
sau cu modul de transport, în acest caz), nu există raporturi juridice și, deci, temei juridic ca
acțiunea terțului să fie îndreptată împotriva expeditorului: acesta îl va acționa pe transportator
care, în temeiul raporturilor contractuale cu terțul, era răspunzător de păstrarea bunurilor în
starea în care au fost predate. Transportatorul, nefăcându-se vinovat de deteriorare, are acțiune în
regres împotriva expeditorului, dacă ambalajul necorespunzător nu a putut fi observat de
transportator, adică nu a prezentat vicii aparente de ambalare.
În acest sens, art. 1991 Cod civil privind cazurile de înlăturare a răspunderii
transportatorului, prevede că acesta nu răspunde dacă pierderea totală ori parţială sau, după caz,
alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza lipsei ori defectuozităţii ambalajului, dacă după
aspectul exterior nu putea fi observată la primirea bunului pentru transport. Per a contrario,
rezultă că, dacă după aspectul exterior putea fi observată la primirea bunului pentru transport
defectuozitatea ambalajului, este angajată răspunerea transportatorului.

Întocmirea și predarea documentului de transport. În ceea ce privește întocmirea

documentului de transport, nu există o reglementare expresă prin care Codul să stabilească,
printr-un text distinct și exclusiv rezervat acestei probleme juridice, că obligația de a întocmi
documentul de transport revine expeditorului.
Cu toate acestea, din ansamblul reglementărilor rezultă, în mod neîndoielnic, că obligația
revine expeditorului. În acest sens, o serie de precizări din diverse articole, conduc la această
4
A.G. Atanasiu, op. cit., p. 722.
5
Art. 5 O.G. nr. 19/1997: (1) Modurile de transport, parte integrantă a sistemului naţional de transport, care fac
obiectul dispoziţiilor prezentei ordonanţe, sunt: a) transportul rutier; b) transportul feroviar; c) transportul naval; d)
transportul aerian; e) transportul multimodal şi combinat. (2) Fiecare mod de transport are în compunere
infrastructura de transport, mijloacele de transport, operatorii de transport şi ai activităţilor conexe transportului,
precum şi sistemele de management al traficului şi sistemele de pozitionare şi navigaţie, după caz. Alin. (2) al art. 5
a fost modificat de pct. 2 al art. I din Legea nr. 51 din 16 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 2
februarie 2002, care completează articolul unic din Ordonanță nr. 94 din 29 august 2000, publicată în Monitorul
Oficial nr. 421 din 1 septembrie 2000.
concluzie:
- art. 1961 Cod civil, referitor la documentul de transport prevede că “la remiterea
bunurilor pentru transport, expeditorul trebuie să predea transportatorului, în afară de
documentul de transport, toate documentele suplimentare vamale, sanitare, fiscale şi altele
asemenea, necesare efectuării transportului”, că documentul de transport “este semnat de
expeditor” și că “expeditorul răspunde faţă de transportator pentru prejudiciile cauzate de orice
omisiune, insuficienţă ori inexactitate a menţiunilor din documentul de transport”;
- art. 1963 Cod civil, care reglementează un caz special, acela al transportării bunurilor în
colete, stipulează că, în atare situație, transportatorul are dreptul să îi solicite expeditorului câte
un document de transport pentru fiecare colet în parte, dacă prin lege nu se prevede altfel;
- art. 1967 Cod civil referitor la predarea bunurilor transportatorului de către expeditor în
vederea transportului stabilește că, pe lângă obligația de predare a bunurilor în vederea efectuării
transportului, există și obligația expeditorului de a completa şi de a preda documentul de
transport.
Toate aceste texte de lege susțin ideea că întocmirea și, implicit, predarea documentului de
transport către transportator, revin expeditorului și că răspunderea pentru o întocmire defectuasă,
materializată prin omisiuni, insuficienţă ori inexactitate a declarațiilor din documentul de
transport îi aparține.
În privința răspunderii pentru o completare necorespunzătoare a documentului de
transport ce a generat prejudicii se mențin soluția și mecanismul de răspundere consacrate în
această materie, cea valabilă și în privința ambalajului: expeditorul răspunde faţă de transportator
pentru prejudiciile produse direct transportatorului, iar transportatorul rămâne răspunzător faţă de
terţi, dacă au fost prejudiciați și ei, având drept de regres contra expeditorului.

Predarea documentelor însoţitoare ale transportului. Este o obligație consacrată expres

de dispozițiile art. 1961 alin. 1 Cod civil și care menține soluțiile stabilite în privința răspunderii
pentru obligația de a întocmi documentul de transport principal. Așadar, expeditorul este obligat
să predea transportatorului, în afară de documentul de transport principal, și toate documentele
suplimentare: vamale, sanitare, fiscale şi altele asemenea, necesare efectuării transportului.

Predarea bunurilor în vederea executării transportului. Este o obligație ce beneficiază

de reglementare legală expresă în Codul civil, prin dispozițiile art. 1967. Prin textul de lege se
stabilește că obligația revine expeditorului și ea comportă următoarele aspecte teoretice și de
aplicare:
- predarea bunurilor pentru a fi transportate este un aspect ce ține de executarea contractului de
transport și nu de nașterea lui;
- predarea bunurilor pentru a fi transportate presupune respectarea locului și a condițiilor
convenite prin contract;
- dacă nu există prevederi contractuale referitoare la predarea bunurilor pentru a fi transportate,
executarea obligațiilor se va face potrivit practicilor statornicite între părți sau a uzanțelor6;

6
Acesta este permisă de Codul civil și consacrată la nivel de normă generală de art. 1 Cod civil, izvoarele dreptului
civil:
(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.
- pentru nepredarea la termen a bunurilor este angajată răspunderea față de transportator pentru
prejudiciile cauzate prin întârziere, data scadentă fiind cea prevăzută în documentul de transport;
predarea bunurilor pentru a fi transportate și obligația de predare a documentului de transport
fiind scadente simultan7.

Informarea transportatorului despre caracterul periculos al bunurilor ce urmează a fi

transportate. Această obligație este consacrată de dispozițiile art. 1996 Cod civil care se
completează cu prevederile art. 1997 ce privește răspunderea angajată în această materie. Astfel,
potrivit acestor reglementări, expeditorul care predă pentru transport bunuri periculoase are
obligația de a-l informa pe transportator. Dacă nu o face, îl va despăgubi pe acesta pentru orice
pagube cauzate de natura periculoasă a bunului.
Răspunderea este extinsă pentru întreaga desfășurare a transportului, adică și pentru
prejudiciile produse datorită naturii periculoase a bunului în timpul executării operațiunilor
conexe transportului. În acest sens, reglementarea legală stabilește că expeditorul va acoperi și
cheltuielile şi riscurile decurgând din depozitul unor astfel de bunuri.
În privința angajării răspunderii expeditorului pentru prejudiciile cauzate, se menține
mecanismul de răspundere instituit de Cod pentru situațiile în care prejudiciile sunt produse ca
urmare a faptelor unor altor persoane decât transportatorul: expeditorul răspunde faţă de
transportator pentru prejudiciile produse direct transportatorului, iar transportatorul rămâne
răspunzător faţă de terţi, dacă au fost prejudiciați și ei, având drept de regres contra
expeditorului. Concret, expeditorul va despăgubi transportatorul pentru orice pagube cauzate de
natura sau viciul bunurilor predate pentru transport, iar transportatorul rămâne, la rândul său,
răspunzător faţă de terţi pentru pagubele cauzate astfel, cu drept de regres împotriva
expeditorului8.

Încărcarea mărfii. Părţile stabilesc în sarcina cui va fi obligaţia de a încărca marfa în

mijlocul de transport şi modul de repartizare între transportator şi expeditor a obligaţiilor care au
ca obiect încărcarea mărfurilor în mijlocul de transport.
Posibilitatea realizării acestei operațiuni de către expeditor rezultă indirect din dispozițiile
art. 1991 Cod civil referitoare la cazurile de înlăturare a răspunderii transportatorului. Astfel,
reglementarea legală prevede că este înlăturată răspunderea transportatorului dacă pierderea
totală sau parţială sau, după caz, alterarea ori deteriorarea s-a produs din cauza unor fapte în
legătură cu încărcarea sau descărcarea bunului, dacă această operaţiune s-a efectuat de către
expeditor sau de către destinatar.

(2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii
asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului.
(3) În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la
acestea.
(4) Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept.
7
Fl. A. Baias, op. cit., p. 1976.
8
Art. 1997 Cod civil.
 De altfel, în practică, de regulă sarcina încărcării mărfurilor în mijloacele de transport
revine expeditorului.9 Transportatorul este, însă, cel care veghează operaţiunile de încărcare şi
respectarea normelor tehnice de încărcare, norme pe care tot el are obligaţia de a le elabora şi a le
pune la dispoziţia expeditorului10.
Finalizarea acestei operaţiuni coincide cu următoarea etapă şi anume aceea a aplicării
sigiliilor pe sistemul de închidere a mijloacelor de transport.
Cu ocazia efectuării acestor operaţiuni, părţile stabilesc timpul în care trebuie să se
efectueze încărcarea, în cazul în care este efectuată de expeditor.
Dacă nu se stabileşte nimic în acest sens, se vor aplica regulamentele transportatorului
sau uzanţele locale, iar în lipsa acestora, instanţa va aprecia termenul rezonabil pentru efectuarea
unei asemenea operaţiuni.11
Dacă se depăşeşte timpul de încărcare, sancţiunea va fi plata unor penalităţi de întârziere
de către expeditor, ţinând cont de câştigul nerealizat de transportator ca urmare a imobilizării
mijlocului de transport.

Plata preţului. De regulă, obligaţia de a plăti preţul transportului îi revine expeditorului.

Prin excepţie, ea poate fi pusă în sarcina destinatarului prin clauza contractuală, care trebuie să
fie acceptată de transportator12. Potrivit art. 1978 Cod civil, preţul transportului şi al serviciilor
accesorii prestate de transportator sunt datorate de expeditor şi se plătesc la predarea bunurilor
pentru transport, dacă nu se prevede altfel prin contract sau legea specială.
Momentul efectuării plăţii este, așadar, momentul predării mărfurilor în vederea
efectuării transportului. Dacă nu se efectuează plata, transportatorul are dreptul de a suspenda
efectuarea transportului.13
Preţul de transport se formează în raport de cererea şi oferta de pe piaţă şi în funcţie de o
serie de elemente ca: natura bunurilor ce urmează a fi transportate, distanţa de parcurs, etc.
Dacă bunurile nu sunt de aceeaşi natură cu cele descrise în documentul de transport sau
dacă valoarea lor este superioară, transportatorul are dreptul la preţul pe care l-ar fi cerut dacă ar
fi cunoscut aceste împrejurări.
Preţul de transport nu este considerat un element de valabilitate al contractului, drept
urmare, lipsa lui nu afectează valabilitatea contractului. De asemenea, în plus faţă de preţul
efectiv al transportului sunt şi alte tipuri de cheltuieli pe care transportatorul le va solicita: este
vorba de cheltuielile accesorii, adică cele aferente activităţilor accesorii transportului.
Contractul de transport este, așa cum am precizat cu ocazia tratării caracterelor sale
juridice, un contract sinalagmatic, iar transportatorul va opune celuilalt excepția de neexecutare,
regulă a contractelor sinalagmatice, pentru a obține prețul care i se cuvine.
Aşadar, preţul transportului poate fi plătit de expeditor, caz în care scadența obligației de
plată este momentul predării bunurilor spre transport sau de destinatar, situație în care scadența
obligației de plată este momentul predării bunurilor către destinatar.
În situația în care preţul se plăteşte la destinaţie, transportatorul va preda bunurile contra

9
De exemplu, în transportul feroviar, de cele mai multe ori, expeditorul predă transportatorului vagonul respectiv
încărcat şi sigilat.
10
Cu ocazia efectuării operaţiunilor de încărcare se realizează o serie de activităţi tehnice specifice: calarea,
nivelarea, legarea cu frânghii a mărfurilor, dacă este cazul, învelirea, stivuirea, etc.
11
O. Căpăţînă, op. cit., p. 77.
12
Gh. Piperea, op. cit., p. 36.
13
Conform regulii exceptio non adimpleti contractus.
plăţii acestuia, iar preţul serviciilor accesorii şi al cheltuielilor efectuate pe parcursul
transportului este datorat de destinatar, dacă prin contract sau legea specială nu se prevede altfel.
Altfel spus, dacă nu există clauze contractuale sau prevederi legale contrare, preţul
serviciilor accesorii şi al cheltuielile generate de operațiuni ulterioare începerii transportului, cad
în sarcina destinatarului. Această prevedere legală creează posibilitatea transportatorului de a se
îndrepta cu acțiune împotriva destinatarului.
De menţionat este şi faptul că există şi posibilitatea ca expeditorul să plătească provizoriu
preţul la staţia de expediţie şi transportatorul să-şi asume obligaţia de a recupera preţul de la
destinatar în momentul predării mărfurilor. Suma astfel recuperată va fi remisă expeditorului şi
ea se numeşte contra ramburs.
Porivit art. 1982 Cod civil, în vederea garantării creanţelor transportatorului rezultate din
contractul de transport, acestuia i se acordă, cu privire la bunul transportat, drepturile unui
creditor gajist, cât timp deţine acel bun. Transportatorul își poate exercita drepturile şi după
predarea către destinatar a bunului transportat, cu două condiții: să nu fi trecut mai mult de 24 de
ore de la predare şi destinatarul să mai deţină bunul.

1.2. În cursul transportului

Posesia mărfurilor în timpul transportului. În cursul transportului, expeditorul,

nemaiavând posesia mărfurilor, nu mai are, în principiu, nici o obligaţie. Cel care se află în
posesia mărfurilor este transportatorul şi el este cel care va trebui să îndeplinească principala
obligaţie ce rezultă din contractul de transport şi anume aceea de deplasare a mărfurilor la
destinaţie.
Cu toate acestea, expeditorul, ca o excepţie de la situaţia generală, poate avea, în cazul
transporturilor ce reclamă îngrijiri speciale14, pe durata desfăşurării deplasării, obligaţia de a
însoţii marfa sau de a desemna însoţitori pentru aceasta.15 Însoţirea poate fi facultativă, când este
lăsată la aprecierea expeditorului sau destinatarului şi este obligatorie, când legea prevede expres
obligativitatea însoţirii mărfurilor în cursul transportului.
În această ultimă situaţie, a obligativităţii legale a însoţirii mărfurilor în cursul
transportului de către expeditor ori un prepus al acestuia, acceptarea de către transportator a
transportului fără însoţitor echivalează cu asumarea răspunderii pentru pierderea şi avarierea
mărfurilor şi, drept consecinţă, cu plată de daune.

1.3. La destinaţie

La destinaţie. La destinaţie, mărfurile vor fi predate de transportator destinatarului, iar în

situaţia în care destinatarul nu poate fi identificat de către transportator, este avizat expeditorul.
Dispoziţiile Codului civil prevăd mai multe situaţii de imposibilitate de predare a bunului

14
De exemplu, în cazul transportului de vietăţi sau a produselor ce nu pot fi predate la transport prin cântărire, pe
bucăţi ori volum.
15
O. Căpăţînă, op. cit., p. 95.
către destinatar:
- destinatarul nu este găsit;
- destinatarul refuză preluarea bunurilor;
- destinatarul neglijează preluarea bunurilor;
- există neînţelegeri privind preluarea bunurilor între mai mulţi destinatari.
Dacă, din aceste motive ori din altele, dar fără culpa sa, transportatorul nu poate preda
bunurile transportate, acesta va solicita imediat instrucţiuni expeditorului, care este obligat să i le
transmită într-un termen de maximum 15 zile, sub sancţiunea returnării bunurilor către expeditor,
pe cheltuiala acestuia, sau a vânzării lor de către transportator.
În situația în care există urgenţă sau dacă bunurile sunt perisabile, transportatorul poate să
retransmită expeditorului bunurile pe cheltuiala acestuia sau poate să le vândă, fără să mai
solicite instrucţiuni expeditorului.
Obligațiile expeditorului sau ale destinatarului în cazul imposibilității de predare a bunului
de către transportator, fără culpa sa, sunt:
- obligația expeditorului de a suporta cheltuielile cu returnarea bunurilor transportate și care sunt
imposibil de predat;
- obligaţia pentru expeditor de a-i rambursa integral cheltuielile de conservare şi depozitare a
bunurilor imposibil de predat pentru perioada în care obligaţiile transportatorului sunt cele de la
depozitul gratuit, adică până la sfârşitul perioadei de depozitare sau la expirarea termenului
pentru primirea instrucţiunilor expeditorului;
- obligația expeditorului sau a destinatarului, după caz, de a-l despăgubi pe transportator pentru
pagubele cauzate de întârzierea destinatarului în preluarea bunurilor transportate16.

2. Drepturile expeditorului

2.1. Dreptul expeditorului de a renunţa sau de a modifica contractul de transport

2.1.1. Reguli de drept civil în materie contractuală

Forţă obligatorie. Potrivit art. 1270 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de
lege între părţile contractante. Forţa obligatorie a contractului derivă din „puterea de lege” pe
care însăşi legea o recunoaşte contractului în raporturile dintre părţi.
Din valoarea recunoscută contractului de „lege a părţilor” rezultă două importante reguli:
irevocabilitatea contractelor și principiul relativităţii efectelor contractului.
Regula irevocabilităţii contractelor. Regula irevocabilităţii contractelor exprimă ideea că
un contract nu poate fi revocat decât prin acordul părţilor. Aceasta este regula, subliniată prin
dispozițiile art. 1270 alin. 2 Cod civil: contractul se modifică sau încetează numai prin acordul
părţilor ori din cauze autorizate de lege.17 Așadar, regula este că un contract nu poate fi revocat

16
Fl. A. Baias, op. cit., p. 1976.
17
Reglementările privind contractul de transport din Codul comercial au consacrat o derogare de la principiul
instituit de art. 1270 alin. (2) C.civ. şi l-au autorizat pe expeditor să renunţe la contract sau să-l modifice, în mod
unilateral, dar cu obligaţia de a plăti cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate ce rezultă din
executarea dispoziţiilor acestuia.
decât prin acordul părților, iar excepția constă în faptul că un contract poate fi desfăcut prin
voința unei singure părți, dar numai pentru cauze autorizate de lege18.

2.1.2. În materia contractului de transport

Reglementări privind contractul de transport. Codul comercial deroga de la principiul

instituit de art. 969 alin. (2) din vechiul C.civ. şi îi acorda expeditorului dreptul de a renunţa la
contract sau de a-l modifica în mod unilateral, dar cu obligaţia de a plăti transportatorului
cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate ce ar rezulta din executarea dispoziţiilor sale.
Această derogare era considerată o excepție de la materia contractuală, unde regula era că o
convenție se încheia prin acordul de voinţă al părţilor – mutuus consensus – şi nu putea fi
desfăcută decât la fel, adică prin acordul comun, mutual al părţilor – mutuus dissensus.
Actualul Cod civil derogă și el de la acest principiu în materia dreptului transporturilor şi îi
acordă expeditorului dreptul de a renunţa la contract sau de a-l modifica în mod unilateral, dar cu
obligaţia de a plăti transportatorului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate ce ar
rezulta din executarea dispoziţiilor sale.
Astfel, potrivit art. 1970-1975 C.civ., expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi
de a cere restituirea lucrurilor transportate sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată
în documentul de transport, ori de a dispune cum va crede de cuviinţă, dar este dator a plăti
transportatorului cheltuielile şi contravaloarea daunelor care sunt consecinţa imediată a acestui
contraordin.
Dacă în reglementarea anterioară, dreptul expeditorului de a modifica sau de a renunța la
contract în mod unilateral era considerată ca fiind o excepție de la materia contractuală, neavând
un suport juridic în dreptul comun – dreptul civil, în actuala reglementare, prin dispozițiile art.
1270 alin. 2 Cod civil, contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din
cauze autorizate de lege.
Așadar, un contract poate fi desfăcut prin voința unei singure părți, dar numai pentru cauze
autorizate de lege. Această modificare, în contextul reglementărilor în vigoare19, nu mai este
considerată ca o “mare” excepție, ci are natura juridică a unei “cauze autorizate de lege”20.
Raţiunile pentru care i-a fost acordat acest drept expeditorului sunt de ordin economic şi
juridic: prin consacrarea acestui drept sunt satisfăcute mai bine interesele expeditorului, pentru
că acesta poate schimba destinaţia, dirijând marfa spre o piaţă mai bună sau poate avea interesul

În acest sens, art. 421 alin. (1), C.com. prevedea că „expeditorul are dreptul de a suspenda transportul şi de a cere
restituirea lucrurilor transportate sau predarea lor unei alte persoane decât aceea arătată în scrisoarea de cărat, ori de
a dispune cum va crede de cuviinţă, dar este dator a plăti cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate
rezultând din executarea acestui contraordin”.
18
Contractul este acordul de voinţe al părţilor, intervenit în scopul de a produce efecte juridice, adică de a naşte,
modifica, transmite ori stinge raporturi juridice. Din chiar definiţie rezultă că el se încheie prin acordul de voinţă al
părţilor – mutuus consensus – şi tot astfel este firesc să se şi poată desface, adică cu acordul comun, mutual al
părţilor – mutuus dissensus. În acest sens, S. Badea, “On the Use of Latin Termsin Legal English and Romanian” în
Valoriclasice în culturile europene, Editura Universitaria, Craiova, 2010, p.11-17.
19
În acest sens, G. Tiță-Nicolescu, Excepțiile de la principiul obligativității efectelor contractului prevăzute în Noul
Cod civil, Revista Pandectele Române nr. 11/2012, p. 11: “lucrurile s-au schimbat însă în viziunea noului Cod civil.
De noutate este posibilitatea denunțării unilaterale a contractului, alternativă reglementată expres de art. 1276 noul
C. civ.. Și această instituție de drept privat a fost preluată din Codul civil din Quebec și Regulile PECL, ea nefiind
expres prevăzută în Codul civil francez, modelul vechiului nostru Cod civil.”
20
Fl. A. Baias, op. cit., p. 1978.
să oprească transportul pentru că destinatarul decedează sau devine falit înainte ca marfa să
ajungă la destinaţie; de asemenea, dacă marfa a fost înstrăinată în timpul transportului,
cumpărătorul, subrogându-se în toate drepturile vânzătorului, poate avea interesul să schimbe
destinaţia mărfii.21
Dacă în reglementarea anterioară, existau două texte de lege, art. 421 C.com. și art. 420
C.com., care se ocupau de dreptul expeditorului de a desființa în mod unilateral contractul de
transport, respectiv de dreptul expeditorului de a desfiinţa contractul când transportul este peste
măsură întârziat, actuala reglementare oferă texte de lege mai numeroase, respectiv art. 1970-
1975 C.civ, care tratează mai în detaliu două aspecte cu valoare de modificare unilaterală:
- modificarea contractului prin contraordin și
- modificarea contractului în cazul împiedicării executării transportului22.

2.1.3.Modificarea contractului prin contraordin

Contraordinul - noțiune. Actul juridic prin care expeditorul modifică în mod unilateral
contractul de transport se numeşte contraordin.

Conținutul dreptului la contraordin. În privința conținutul dreptului la contraordin,

există două articole de lege care-l stabilesc: art. 1970 Cod civil, care precizează ce poate
modifica expeditorul în general și art.1973 Cod civil, care detaliază aceste prerogative prin
referiri concrete la apectele ce pot fi schimbate prin dreptul de dispoziţie ulterioară al
expeditorul.
Astfel, potrivit art. 1970 alin. 1 Cod civil, expeditorul va putea suspenda transportul şi
cere: restituirea bunurilor sau predarea lor altei persoane decât aceleia menţionate în documentul
de transport ori dispune cum va crede de cuviinţă.
Conform art. 1973 alin. 1 Cod civil dreptul de dispoziţie ulterioară al expeditorul îi conferă
acestuia următoarele posibilități:
a) să retragă bunul ce urma să fie transportat, înainte de plecare;
b) să oprească bunul în cursul transportului;
c) să amâne predarea bunului către destinatar;
d) să dispună înapoierea bunului la locul de plecare,
e) să schimbe persoana destinatarului;
f) să schimbe locul de destinaţie sau
g) să dispună o altă modificare a condiţiilor de executare a transportului.

Interdicție. Expeditorul nu poate da dispoziţie ulterioară care să aibă ca efect divizarea

transportului, decât în cazul în care legea specială dispune altfel.

21
Şt. Scurtu, op. cit., p. 78.
22
Articolul 420 C.com. preciza: „Dacă, din caz fortuit sau forţă majoră, transportul este împiedicat sau peste măsură
întârziat, cărăuşul trebuie să încunoştinţeze îndată pe expeditor, care are facultatea de a rezilia contractul plătind
numai cheltuielile făcute de cărăuş şi dacă împiedicarea are loc în timpul efectuării transportului, cărăuşul are încă
dreptul la plata portului în proporţie cu drumul făcut. În amândouă cazurile se va înapoia cărăuşului exemplarul
scrisorii de cărat la ordin sau la purtător, pe care l-a subscris.”
 Obligația expeditorului care dă un contraordin. Mergând pe același principiu al
generalizării, art. 1970 Cod civil precizează că expeditorul care dă un contraordin trebuie să
plătească transportatorului cheltuielile şi contravaloarea daunelor care sunt consecinţa imediată
a acestui contraordin, iar art. 1973 alin. 2 Cod civil detaliază: expeditorul care a dat o dispoziţie
ulterioară este obligat să plătească transportatorului, în funcție de modificarea făcută:
- preţul părţii efectuate din transport;
- taxele datorate prin executarea dispoziţiei ulterioare;
- cheltuielile pricinuite prin executarea dispoziţiei ulterioare şi
- despăgubiri pentru orice pagubă suferită.

Condiții de formă. Pentru a exercita dreptul de contraordin, expeditorul trebuie să prezinte

documentul de transport semnat de transportator sau recipisa de primire, dacă un asemenea
document a fost eliberat. Modificările ce rezultă din contraordin trebuie înscrise în documentul
de transport sau pe recipisă, sub o nouă semnătură a transportatorului.

Titularii dreptului de dispoziție ulterioară. Ca regulă, expeditorul este titularul dreptului

de dispoziție ulterioară. Ca excepție, acest drept poate aparține și destinatarului. Potrivit art. 1974
Cod civil, dreptul expeditorului de a modifica contractul de transport se stinge de îndată ce
destinatarul şi-a manifestat voinţa de a-şi valorifica drepturile ce rezultă pentru el din contractul
de transport sau de îndată ce expeditorul a predat destinatarului duplicatul de pe documentul de
transport.
Din acel moment, dreptul de a modifica contractul de transport prin dispoziţie ulterioară va
trece la destinatar.
Destinatarul dobândeşte drepturi şi obligaţii din contractul de transport prin:
- acceptarea contractului;
- acceptarea bunurilor transportate și
- predarea duplicatului documentului de transport de către expeditor.

Obligația transportatorului de a exercita contraordinul. Acordarea dreptului

expeditorului de modifica contractul, creează în sarcina transportatorului obligația de a-l executa.
Executarea se va face în condițiile art. 1970 Cod civil și neîndeplinirea de către transportator a
acestei obligații sau îndeplinirea în alte condiții atrage răspunderea acestuia pentru prejudiciile
produse prin executarea contraordinelor cu încălcarea dispoziţiilor art. 1970 Cod civil.
Transportatorul poate refuza executarea dispoziţiei ulterioare în următoarele situații:
- dacă executarea dispoziţiei ar fi de natură să tulbure în mod grav bunul mers al
exploatării;
- dacă, în cazul schimbării locului de destinaţie, sporul de taxe şi cheltuieli nu ar fi garantat
de valoarea bunului sau în alt fel;
- dacă, la primirea dispoziţiei, executarea acesteia nu mai este posibilă.
De asemenea, transportatorul are obligaţia de înştiinţare a expeditorului sau a
destinatarului, după caz, de refuzul executării contraordinului.
 2.1.4.Modificarea contractului în caz de împiedicare la transport

Comparație. Art. 420 C.com. reglementa cazul expeditorului care desfiinţa contractul, ca
urmare a împiedicării transportului sau a întârzierii sale din motive de forţă majoră sau caz
fortuit, iar art. 1971 reglementează împiedicarea executării transportului, nelimitându-se la
situațiile de forță majoră și caz fortuit.
Potrivit art. 420 Cod comercial, dacă transportul era împiedicat sau peste măsură întârziat
din caz fortuit sau de forţă majoră, transportatorul avea obligaţia“ să încunoştinţeze îndată pe
expeditor”, iar acesta din urmă avea dreptul de a desfiinţa contractul de transport. În sistemul
dreptului comercial, situațiile de împiedicare la transport excludeau culpa transportatorului și un
astfel de transport era considerat la nivel de doctrină ca “transport deficitar”.

Reglementarea actuală. Actuala reglementare extinde sfera situațiilor de împiedicare la

transport, incluzând și cazurile în care faptele ce au condus la împiedicarea transportului îi sunt
imputabile transportatorului.
Potrivit actualei reglementări, există două situații posibile:
a) împiedicare relativă la executarea transportului, caz în care continuarea transportului și
ajungerea la destinație sunt posibile, dar cu schimbarea rutei și/sau a termenului
convenite inițial și
b) împiedicare absolută la executarea transportului, în cazul în care nu există o altă rută de
transport sau dacă, din alte motive, continuarea transportului nu mai este posibilă.
În caz de împiedicare relativă la transport, transportatorul are dreptul să îi ceară instrucţiuni
expeditorului și, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, să transporte bunul la destinaţie,
modificând el itinerarul.
În acestă situație, dacă nu a fost o faptă ce îi este imputabilă, transportatorul are dreptul la
preţul transportului, la taxele accesorii şi la cheltuieli, pe ruta efectiv parcursă, precum şi la
modificarea, în mod corespunzător, a termenului de executare a transportului.
În caz de împiedicare absolută, transportatorul va proceda potrivit instrucţiunilor date de
expeditor prin documentul de transport pentru cazul împiedicării la transport, dacă există
asemenea instrucțiuni. Dacă nu există în documentul de transport instrucțiuni sau dacă
instrucţiunile nu pot fi executate, împiedicarea va fi adusă fără întârziere la cunoştinţa
expeditorului, cerându-i-se instrucţiuni.
Codul civil reglementează, în acest caz, doar situația expeditorul înştiinţat de ivirea
împiedicării, conferindu-i acestuia posibilitatea de a denunţa contractul. Transportatorul va avea
dreptul în acest caz numai la cheltuielile făcute de acesta şi preţul transportului în proporţie cu
parcursul efectuat.
Pentru situația în care expeditorul nu răspunde la înștiințarea transportatorului se vor aplica
dispozițiile art. 1972 Cod civil, care stabilesc o procedură: dacă în termen de 5 zile de la
trimiterea înştiinţării, expeditorul nu dă instrucţiuni ce pot fi executate şi nici nu îi comunică
denunţarea contractului, transportatorul poate:
- să păstreze bunul în depozit;
- să depoziteze bunul la un terţ;
- să valorifice bunul dacă: depozitarea nu este posibilă ori bunul se poate altera sau deteriora ori
valoarea acestuia nu poate acoperi preţul transportului, taxele accesorii şi cheltuielile.
Dacă bunul a fost vândut, preţul, după scăderea drepturilor băneşti ale transportatorului,
trebuie să fie pus la dispoziţia expeditorului, iar dacă preţul este mai mic decât drepturile băneşti
ale transportatorului, expeditorul trebuie să plătească diferenţa.

Încetarea împiedicării la transport. Potrivit reglementărilor legale, dacă împiedicarea la

transport a încetat înainte de sosirea instrucţiunilor expeditorului, bunul se transmite la destinaţie,
fără a se mai aştepta aceste instrucţiuni, expeditorul fiind înştiinţat despre aceasta fără întârziere.

În loc de concluzii. În cazul împiedicării la transport, se naște dreptul expeditorului de a

denunța unilateral contractul de transport și dreptul transportatorului la plata prețului
contractului de transport în raport cu parcursul efectuat, dacă expeditorul își exercită dreptul.