Sunteți pe pagina 1din 3

Titlu: DSP Mureș, campanie de informare asupra bolilor transmisibile

în luna decembrie

Direcția de Sănătate Publică(DSP) Mureș marchează luna decembrie a anului


2021 desfășurând o activitate de informare despre bolile transmisibile: virusul
imunodeficienței umane (HIV) , tuberculoză(TBC), și hepatitele virale. În acest
context, reprezentanții DSP Mureș au publicat pe pagina web a instituției,
www.aspms.ro, o analiză de situaţie la nivel european, național și județean
privind nivelul și dinamica fenomenelor HIV, TBC, Hepatită.

Virusul imunodeficienței umane

„Virusul imunodeficienței umane (HIV) vizează sistemul imunitar și slăbește


apărarea organismului împotriva multor infecții și a unor tipuri de cancer pe care
persoanele cu sistem imunitar sănătos le pot combate. Pe măsură ce virusul
distruge și afectează funcția celulelor imune, persoanele infectate devin treptat
imunodeficiente”, informează pagina web a DSP Mureș, https://www.aspms.ro/.

Infecția cu HIV poate fi detectată cu o mare acuratețe folosind teste precalificate


OMS în cadrul unei strategii de testare aprobate la nivel național. Potrivit
aceleiași surse, infecția cu HIV poate fi gestionată prin regimuri de tratament
compuse dintr-o combinație de trei sau mai multe medicamente antiretrovirale
(ARV). Terapia antiretrovirală actuală (ART) nu vindecă infecția cu HIV, dar
suprimă foarte mult replicarea virală în organism și permite recuperarea
sistemului imunitar al persoanei pentru a consolida și recâștiga capacitatea de a
combate infecțiile oportuniste și unele tipuri de cancer.

Conform analizei statistice, în țara noastră, în perioada 01ianuarie 2021 -30


iunie 2021, au fost depistate 213 cazuri noi de HIV/SIDA, fiind notificate 134
de cazuri noi cu infecție HIV și 79 de cazuri noi cu SIDA. În aceeași perioadă,
au fost înregistrate 33 de decese prin fişele de confirmare a cazului HIV/SIDA.
În județul Mureș, în aceeași perioadă au fost depistate 6 noi cazuri de
HIV/SIDA.

Tuberculoza

„Tuberculoza (TB) este o boală infecțioasă provocată de bacilul Koch, care


afectează în principal plamânii, dar poate afecta și alte organe (ganglioni, oase,
meninge, rinichi etc).Transmiterea bacilului este realizată prin picături de salivă
eliminate de persoane infectate, prin tuse, strănut, spută. Persoanele infectate pot
să nu aibă nici un simptom și să nu fie contagioase, și astfel sa nu fie conștiente
de prezența bacilului. Tuberculoza progresează lent, pe parcursul a săptamâni
sau chiar luni, iar simptomele manifestate nu sunt de natură să alarmeze
bolnavii, inițial cei infectați pierd in greutate, apare lipsa poftei de mâncare,
oboseală, tuse și subfebrilitate”, informează pagina web a DSP Mureș,
https://www.aspms.ro/.

Conform sursei citate, diagnosticarea cât mai precoce a tuberculozei este


imperios necesară, pentru a fi evitată răspândirea bolii infecțioase în rândul
populației. Tuberculoza este a doua boală infecțioasă care ucide, după COVID-
19. Persoanele infectate pot fi identificate prin intradermoreacție la tuberculină
(IDR) sanguin (quantiferon – IGRA).

Despre tratamentul tuberculozei, site-ul DSP Mureș informează că este unul de


durată, pacienții trebuie să ia medicamente pe o perioadă între șase și nouă luni
iar întreruperea tratamentului sau reducerea dozelor sunt periculoase, pot duce la
apariția unei forme mai grave de tuberculoză și la rezistență la medicația
specifică. Cea mai eficientă modalitate de a preveni tuberculoza este vaccinarea
cu vaccinul Bacille – Calmette – Guerin (BCG).

Potrivit analizei de studiu, în România, în anul 2020, au fost diagnosticate cu


35% mai puține cazuri de tuberculoză decât în 2019. Astfel, 7221 de cazuri noi
și recidive de tuberculoză au fost înregistrate anul trecut în țara noastră, față de
11083 cu un an înainte.Rata incidenței a scăzut de la 57,4 la 100000 la 37,3 la
100000 de locuitori. În mediul rural, incidența tuberculozei a fost anul trecut de
359,9 la 100000 (27 de persoane diagnosticate din 7502 persoane testate), în
rândul persoanelor fără adăpost incidența a fost de 1408,45 la 100000 (3
persoane diagnosticate din 213 testate), iar în rândul consumatorilor de droguri
injectabile a fost de 597,01 la 100000 (2 persoane diagnosticate din 335 testate).

Hepatita Virală

„Hepatita este o inflamație a ficatului, cel mai frecvent cauzată de o infecție


virală. Cele cinci tulpini principale ale virusurilor hepatitei sunt A, B, C, D și E.
Hepatita A și E sunt de obicei cauzate de ingestia de alimente sau apă
contaminate, în timp ce hepatita B, C și D apare de obicei, ca urmare a
contactului sânge-sânge cu fluidele corporale infectate (transfuzii de sânge sau
proceduri medicale invazive care utilizează echipamente contaminate). Hepatita
B și C poate fi transmisă și prin contact sexual, deși este mai puțin frecvent la
hepatita C”, informează analiza de studiu postată pe pagina web a DSP Mureș.

Conform datelor științifice, dacă este contractată în primii ani de viață, hepatita
B devine de obicei cronică și poate provoca ciroză sau cancer hepatic mai târziu
în viață. Există măsuri eficiente pentru a preveni transmiterea de la mamă la
copil a hepatitei B și anume, vaccinarea copilului cu prima doză de vaccin
împotriva hepatitei B în primele 24 de ore de viață, urmată de 2 sau 3 doze,
testarea femeilor însărcinate, recomandată acum pentru toate femeile însărcinate
și prevenirea direcționată care poate include tratarea femeilor însărcinate
infectate pentru a reduce în continuare riscul de transmitere a infecției la nou-
născut, ceea ce este, de asemenea, o măsură importantă.

Potrivit sursei, continuă trendul descendent pentru incidența raportată a hepatitei


virale B, în paralel cu variații minore, de la an la an și pentru hepatita virală C -
care în anul 2020 a atins valoarea zero. Douăzeci și șase de județe (față de 14 în
anul precedent) nu au introdus nici un caz în sistemul național de supraveghere.
În anul 2020 cele mai multe cazuri de HVB acută (52%) au fost înregistrate la
grupele de vârstă 35-44 ani și 45-54 ani. Rata maximă a incidenței specifice s-a
înregistrat la grupa 45-54 de ani la sexul feminin (0,35 la 100000) și la grupa 20-
24 ani la sexul masculin (0,39 la 100000).

Mălina MORARU

S-ar putea să vă placă și