Psihopatologie

Introducere

 DSM  - 5 - Manual  de  diagnostic  și  statistică  al    tulburărilor mentale

 ICD – 10, 11 -  Clasificarea  statistică internațională  a bolilor  și problemelor

de  sănătate conexe/aferente
 ICD    -  un sistem sponsorizat de OMS  ;  este clasificarea tulburărilor mentale cu
cea  mai largă răspândire. Chiar și în prezent, codurile DSM sunt traduse pentru ICD 

 CIF – Clasificarea    internațională a funcționării  dizabilității și sănătății

 CFTMEA – R- 2000 - Clasificarea  franceză  a tulburărilor  mentale  ale copilului 

și    adolescentului

 SCID – Interviul clinic structurat pentru tulburările DSM

 APA  - American Psychological Association 

 Tulburările au un cod compus din 4/5 cifre , care pot include subtipuri
ale  diagnosticului.  Fiecare tulburare – însoțită de un diagnostic de identificare  + un cod
statistic  – utilizat de catre instituții, agenții de colectare a datelor, societăți de asigurări.

PSIHOPATOLOGIA GENERALĂ = disciplină explicativă (a
fenomenului psihic morbiqd = natura interioară a persoanei, ființei umane, fiind un
fapt de experiență sufletească proprie subiectului)
  -      Studiază fenomenele psihice morbide și semnificația lor din perspectiva
științelor umaniste,
 Obiectul de studiu: Sănătatea –  Suferința –  Boală
 Tulburările psihice – sunt considerate “experiențe sufletești morbide”

PSIHOPATOLOGIA CLINICĂ
 Se ocupă cu analiza organizării sistemului personalității și dinamica
psihopatologică a fenomenelor psihice morbide, în comparație cu procesele
psihice normale 
 Studiază:  alterările diferitelor procese psihice, semnificația sindroamelor
patologice, clasificarea nosologică a manifestărilor clinice.

PSIHOPATOLOGIA NOSOLOGICĂ 
 -  “Nosologia” – este știința diagnosticului
 -   studiază natura și semnificația bolilor psihice. 

PSIHIATRIA = disciplină clinico – medicală (se bazează pe observația și anamneza

clinică a bolnavilor mintal =  disciplină analitico-descriptivă)
  se ocupă cu studiul bolilor psihice (cauzele acestora, stabilirea formei clinice a
bolii prin intermediul diagnosticului diferențial, încheind prin instituirea unui
tratament de specialitate)
 Obiectul de studiu – bolnavul psihic (omul aflat în suferință)
PSIHOLOGIA = știința (disciplină analitico-descriptivă) ce studiază procesele psihice
și personalitatea omului normal sau sănătos psihic.

TULBURAREA MENTALĂ

 perturbare gravă la nivelul „funcţionării”  emoţionale sau mintale. 

 conform LEGII nr. 487 din 11 iulie 2002 (*republicată*) a sănătăţii mintale şi a protecţiei
persoanelor cu tulburări psihice, sintagma corectă/oficială
este Tulburare  psihică ...tulburare mentală
 Conform APA = TULBURARE    MENTALĂ

 Termenul de „ psihologie clinică” a fost utilizat pentru prima dată la finalul secolului
al XIX-lea în legătură cu testarea copiilor cu retard şi dizabilităţi fizice. Aria disciplinei s-
a extins rapid, odată cu interesul tot mai crescut pentru aplicarea tehnicilor de evaluare
a nivelului abilităţilor cognitive la nivelul populaţiei generale după revizuirea Scalelor
de Inteligenţă Stanford Binet de către Yerkes, în anul 1915 (Strickland, 2001).

 Prima clinică psihologică, fondată de Witmer, era considerată agenţie de instruire,

cercetare originală şi servicii comunitare, iar abordarea terapeutică era în special
de natură pedagogică, axată în principal pe servicii destinate reabilitării persoanelor cu
diferite dizabilităţi şi tulburări de învăţare. După dezvoltarea scalei de evaluare a inteligenţei
copiilor de către Alfred Binet în 1905, Witmer a încorporat acest instrument în procedura de
evaluare clinică, alături de observaţie şi alte proceduri psihometrice disponibile, la clinica pe
care o conducea. 
 
 În Europa, evoluţia domeniului psihologiei clinice este strâns legată de cea a
psihiatriei ştiinţifice, în jurul secolului al XIX-lea, deşi originea domeniului psihiatriei în
general este mult mai veche, încă din Grecia şi Roma antică, acum 2000 de ani, când filosofi
şi medici precum Hippocrate şi Galen au discutat tulburări ca mania, melancolia, isteria,
paranoia, ca tulburări de natură medicală asociate cu excesul unei umori corporale  sau a
unui fluid în corp (Th. umorală/ celor 4 umori).

 Francezul Philippe Pinel (1745-1826), considerat părintele psihiatriei ştiinţifice, a introdus

în practica proprie istoricul  cazului  şi monitorizarea evoluţiei acestuia şi a încercat să
introducă nosologia şi tratamentul uman al bolnavilor mentali (ex. renunţarea la  ţinerea
acestora legaţi în lanţuri).
 În Anglia, William Tuke (1732-1822) a înfiinţat Sanatoriul York, în care bunătatea şi
decenţa specifice unui mediu rural au fost utilizate pentru „tulburaţi”
 DSM V MODIFICĂRI ȘI GENERALITĂȚI

 DSM include „clasificarea tulburărilor mentale şi criteriile de diagnostic

ale acestora, pentru  facilitarea  diagnosticului  cât  mai  acurat al  acestora”  (APA,
2013, p. XLI), care serveşte ca
„ghid practic, funcţional şi flexibil pentru organizarea informaţiilor care
pot ajuta la diagnosticul acurat şi tratamentul tulburărilor mentale” (APA, 2013, p.
XLI). 

DSM-V este organizat în trei secțiuni principale: 
1.  Introducere, mod de utilizare al DSM 
2.  Informații și diagnostice 
3.  Instrumente de auto-evaluare și categorii care necesită cercetări viitoare (APA, 2013). 

 Tulb. Clinice org în cap.

 Particullarități în f. de vârstă, gen, niv de dezv
 Sistemul multiaxal de diagn din DSM 4 a fost eliminat în DSM 5
 Secț III -> tulb care necesită cercet. aprofundate
 Autismul infantil, Sindr. Asperger și Tulb pervazivă de dezv. => TULB DIN SPECTRUL
AUTIST

TULB MENTALĂ DEF

 sindrom caracterizat prin tulburare semnificativă clinic:la nivelul cogniției, reglării emoțio
nale sau comportamentului, reflectând disfuncții la nivelul proceselor psihice,  biologice 
sau  developmental  care fundamentează funcționarea mentală. 
 Tulburările mentale sunt asociate de regulă cu distres  semnificativ sau dizabilitate la 
nivelul social, ocupațional al individului sau în alte activități importante. 
 Răspunsul așteptat sau aprobat cultural la anumit stresor sau pierdere, (ca
de ex. moartea unei persoane dragi), nu reprezintă tulburare mentală. 
 Comportamentul deviant din punct de vedere social
(ex. politic, religios, sexual) și conflictele care
apar între individ și societate nu reprezintă tulburări mentale, decât dacă devianța sau 
conflictul provine dintr-o disfuncție la nivel individual, așa cum apare descris mai sus.”
(APA, 2013, p. 20) 
 Tulburarea mentală poate fi - manifestare a unei disfuncţii biologice,
psihologice sau comportamentale la un individ.

 TULBURAREA PSIHICĂ reprezinta o ruptură  a  stării  de normalitate mintală

 totalitatea  schimbărilor  psihopatologice care
se produc  în sfera  vieții  psihice a persoanei bolnavului 
 tulburări ale proceselor psihice 
 o manifestari clinico-psihiatrice care exprimă schimbarea respectivă= SIMPTOME (sem
nele bolii/tulburării)

Simptomele sunt clasificate în 3 categorii:

 simptome fizice- obiective, în general măsurabile, descriptibile temporal-

spațial și morfologic, adesea bine localizate și delimitate.
 simptome funcționale sau subiective,exprimate numai verbal sau prin comportamen
t de către bolnavi, lipsite de un substrat organic.
 simptome generale -mai mult sau mai puțin
măsurabile, difuze, inconstante și incerte, greu de localizat

DSM- 5 – Clasificarea  tulburărilor  mintale

Tulburări de neurodezvoltare:
 DI
 Tulb de comunicare
 Tulb din spectrul autist
 Tulb cu deficit de atenție/hiperactiv
 Tulb specifică de înv
 Tulb motorii + tulb ticurilor

Spectrul schizofreniei și alte tulb psihotice

 Tulb de personalit. Schizotipală
 T delirantă
 T psihotică scurtă
 T schiofreniformă
 Schizofrenia
 T schizoafectivă: tipul bipolar și tipul depresiv
 T psihotică indusă de subst sau medicam
 T psihotică secundară unei afecț medicale: cu idei delirante, halucinații
 Catatonia asociată cu altă tulb mintală
 T catatonică secundară unei afecțiuni medicale

Tulb bipolară și tulb înrudite

 T bipolară I și II: episodul maniacal cel mai recent/actual, ep depresiv actual/c m
recent
 T ciclotimică
 T bipolară și T induse de subst, med
 T bipolară și t secundare unei afecț med
 T depresivă secundară unei afecț med
 Tulb depresive
 T cu perturbare afectivă de tip disruptiv
 T depresivă majoră
 T depresivă persistentă – distimia
 T disforică premenstruală
 T depresivă indusă de subst și med
 T secund unei afecț med

Tulb anxioase
 T anxioasă de separare
 Mutism selectiv
 Fobii specifice
 T anxioasă socială – fobia socială
 T de panică ( atac de panică)
 Agorafobia
 Tulb generalizată anxioasă
 T anxioasă ind de susbt și med
 T anxioasă secund unei afecț med

Tulb obsesiv-compulsivă și T înrudite

 T obsesiv-compulsivă
 T dismorfică corporală
 T de tezaurizare compulsivă (colecționarismul)
 Tricotilomania (smulgerea părului)
 T de provocare a excoriațiilor (dermatilomania, grataj cutanat, lezarea, incizarea,
mușcarea pielii)

Tulb asociate traumei și factorilor de stres

 T de atașament reactivă
 T de cmptm social dezinhibat
 T de stres posttraumatic (copii sub 6 ani)
 T acută de stres
 T de adaptare

Tulb disociative
 T de identitate disociativă
 Amnezie disociativă
 T de derealizare/depersonalizare

Tulb cu simpt somatice și t înrudite

 T de simptome somatice
 T nosofobică
 T conversivă (simpt funcționale neurologice)

Tulb de cmptm alim

 Anorexie nervoasă
 Bulimie nervoasă
 Pica (subst necomestibile)
 T mâncatului compulsiv
 T de ruminație (regurgitare)
 T de aport alimentar de tip evitant/restrictiv

Tulb de eliminare
 Enurezis
 Encoprezis

Tulb ciclului de somn-veghe

 Insomnia
 Hipersomnia
 T de somn asociate respirației
 Parasomniile: somnambulism, t cu coșmaruri nocturne, sindromul picioarelor
neliniștite

Disfuncții sexuale
 Ejaculare întârziată
 T erectilă
 T de orgasm feminin
 T de interes/excitație sexuală fem
 T cu durere genito-pelviană/de penetrare
 T dorinței sexuale hipoactive masculine
 Ejaculare prematură

Disforie de gen -> DSM V -> T identității de gen

 La copii, adolescenți, adulți = nemulțumirea afectivă/cogn a unui individ fața de
genul atribuit

Tulb de cmptm disruptiv, de control al impulsurilor și de conduită

 T de opoziție șu cmptm sfidător
 T de conduită
 T de personalit antisocială
 Piromania
 Cleptomania

Tulb leg de cosnumul de subst și de dependențe

 T leg de consumul de alcool
 T leg de cons de cafeină
 T leg de cons de canabis
 T leg de cons de Subs halucinogene
 T leg de cons de Subst inhalante
 T leg de cons de Opioide
 T leg de cons de Sedative, hipnotice sau anxiolitice
 T leg de cons de Stimulente (amfeta, cocaină)
 T leg de cons de tutun

Tulb neurocognitive
 Delirium
 T neurocogn majoră/ușoară
 T neurocogn majoră/ușoară secund bolii Alzheimer
 T neurocogn vasculară majoră/ușoară
 T neurocogn majoră/ușoară secund unui traumatism cranio-cerebral
 T neurocogn majoră sau ușoară indusă de subst/med
 T neurocogn majoră sau ușoară secund infecției cu HIV

Tulb de personalitate

ձ Gr A
 Paranoidă
 Schizoidă
 Schizotipală

ձ Gr B
 Antisocială
 Borderline
 Histrionică
 Narcisistă

ձ Gr C
 Evitantă
 Dependentă
 Obsesiv-compulsivă

T parafilice
 Voyeurism
 Exhibiționism
 Frotteuism
 Masochism sexual
 Sadism sexual
 Pedofilie
 Fetișism
 Travestism

Alte tulb mintale

 Specificată/nespecificată unei afecț med
 Tulb de mișcare induse de med și alte efecte induse medicamentelor

Alte afecțiuni care pot justifica abordarea clinică-

 Probleme relaționale (leg de ed în fam)
 Probl leg de grp de suport primar (între soți, parteneri de viață, divorț/separare,
doliu)
 Abuzul, neglijarea
 Probl leg de infracțiuni

TULBURĂRI DE NEURODEZVOLTARE

CATEGORIA  CLASIFICARE/CARACTERISTICI
Dizabilitățileintelectuale
Tulburări decomunicare
Tulburare din spectrul
autismului
  
Tulburare de dezvoltare intelectuală / dizabilitateintelectuală; întârziere
de dezvoltare globală (copiilor sub 5 ani, când nivelul de severitate nu poate
fi evaluat corespunzător; necesită reevaluare în timp); dizabilitate
intelectuală nespecifică (copiilor sub 5 ani atunci când evaluarea gradului de
D.I.este dificilă/imposibilă din cauza deficitelor senzoriale/fizice asociate)
Tulburare de limbaj; de pronunție; de ritm și fluență a vorbirii;
de comunicare socială (pragmatică); de cominicare nespecificată
Asociată cu o afecțiune genetică/medicală cunoscută/factor de
mediu; asociată cu o altă tulburare de neurodezvoltare, mintală sau de
comportament

Tulburare cu deficit de Altă tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate, specificată

atenție/hiperactiv.
Tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate, nespecificată

Tulburare specifică de Tulburare specifică de

învățare învățare cu: tulburareadezvoltării cititului, tulburarea dezvoltării scrisului,tulbura
rea dezvoltării abilităților aritmetice  

Tulburări motorii Tulburarea de dezvoltare a coordonării, tulburarea cu mișcări

stereotipe; Tulburările ticurilor
Alte tulburări Altă tulburare de neurodezvoltare specificată
deneurodezvoltare
Tulburare de neurodezvoltare nespecificată
 DIZABILITĂȚI INTELECTUALE

 Tulburare de dezvoltare intelectuală (ICD-11) – cu debut în perioada de dezvoltare, ce

include deficite ale funcționării intelectuale și adaptative în domeniile: conceptual, social,
practic. Conform legislatiei actuale SUA, termenul retardare mentală – înlocuit cu cel de D.I.
 În diagnosticare  trebuie să întrunească următoarele trei criterii:
1. A. deficite ale funcțiilor intelectuale: raționamentul, rezolvarea problemelor,
planificarea, gândirea abstractă, judecata, învățarea în mediul școlar și învățarea din
experiență – confirmate prin: evaluări clinice, teste de inteligență standardizate,
individualizate.
2. B. deficite ale funcționării adaptative care duc la eșec în atingerea standardelor  de
dezvoltare și socio-culturale privind independența personală și responsabilitatea socială
3. C. debutul deficitelor intelectuale și adaptative are loc în perioada de dezvoltare.

Specificatori:
-    se specifică nivelul de severitate actuală: ușor, moderat, grav, profund
 Diferite niveluri de severitate sunt definite pe baza funcției adaptative (cea care
determină nivelul de susținere necesar), și nu a scorului IQ.

Elemente asociate care susțin diagnosticul:

- D.I. – este o condiție eterogenă cu multiple cauze 
 pot fi prezente dificultăți asociate în ceea ce privește judecata socială, evaluarea
riscului, gestionarea propriului comportament, a emoțiilor sau relațiilor interpersonale sau
motivarea în mediul școlar sau la locul de muncă
 Iipsa  abilităților de comunicare – poate predispune la comportamente turbulente,
agresive
 credulitatea  -  element caracteristic manifestat prin: naivitate în situații sociale și
tendința de a fi manipulat cu ușurință de ceilalți
 persoanele cu  D.I. care au tulburări mintale comorbite – sunt expuși riscului suicidar
(ei prezintă ideație suicidară, tentative de suicid)

Prevalență:
 - D.I. are o prevalență de aprox. 1% la nivelul populației generale, dar variază cu
vârsta
 Pentru D.I. severă – este de aprox. 6 la 1000.

Debut și evoluție:
 - vârsta și elementele caracteristice la debut depind de etiologia și severitatea
disfuncției cerebrale
 - la cei cu D.I. mai severe, atingerea întârziată a pragurilor motorii, de limbaj și sociale
poate fi identificată în primii doi ani de viață, în timp ce gradele mai ușoare de afectare pot
trece neobservate până la vârsta școlară, când devin evidente dificultățile de învățare
 - când D.I. se asociază cu un sindrom genetic, persoana poate avea un aspect fizic
caracteristic (ex. în sindromul Down).
 în formele dobândite, debutul poate fi brusc după boli survenite în perioada de
dezvoltare, ca de
ex.: meningita, encefalita, traumatismul cranian. Atunci când D.I. apare prin pierderea
abilităților cognitive dobândite anterior, cum se întâmplă în cazul traumatismului cranio-
cerebral sever, se poate stabili atât diagnosticul de D.I., cât și cel de tulburare
neurocognitivă.
 după copilăria timpurie, tulburarea este prezentă în general pe toată durata vieții,
deși gradele de severitate se pot modifica în timp – evoluția poate fi influențată de afecțiuni
medicale sau genetice și de afecțiuni comorbide (tulb. vizuale, sau auditive, epilepsie)
 Intervențiile timpurii și continue pot îmbunătății funcționarea adaptativă în copilărie
și viața adultă. În unele cazuri, intervențiile produc acțiuni marcate ale funcției intelectuale,
până la un nivel la care diagnosticul de D.I. nu mai este oportun. În evaluarea sugarilor și a
copiilor mici este important să se întârzie stabilirea diagnosticului de D.I. până când se
asigură intervenția adecvată.
Factori de risc și prognostic:
 Factorii etiologici prenatali
includ:   sindroame genetice (anomalii cromozomiale), anomalii metabolice ereditare, malfor
mații cerebrale, boli materne (inclusiv patologia placentei) și influențele mediului
(alcool, droguri etc.). Cauzele perinatale – includ evenimente asociate travaliului și nașterii,
ce duc la encefalopatie neonatală. Cauze postnatale: leziune cerebrală traumatică, infecții,
afecțiuni convulsive, lipsă severă și cronică a contactului social etc.

Elemente de diagnostic dependente de: 

A.  mediul  cultural :  D.I. afectează toate rasele și culturile; o evaluare corectă trebuie să țină
cont de: fondul etnic, cultural, lingvistic al persoanei, precum și experiențele ei
și funcționarea adaptativă în comunitate. 
B. Gen:    vulnerabilitatea creierului masculin la leziunile cerebrale; persoanele de
sex masculin au o probabilitatea mai mare decât cele de sex feminin: D.I. forme ușoare –
raport masculin feminin: 1,6: 1; iar în formele severe: 1,2: 1
  
Marcări de diagnostic Diagnostic diferențial Comorbidități

-Determinareacapacitățiiintelectuale și a -Tulburările Cele mai frecvente tulburări mintale și de

funcționăriiadaptative, neurocognitivemajore și neurodezvoltarecomorbide includ:
ușoare:  D.I . este clasificată
-Identificarea factorilor etiologici genetici ca o tulburare -tulburare cu defic. deatenție/
șinongenetici, deneurodezv., diferită de hiperactivitate,
tulburările
-Investigarea afecțiunilormedicale asociate, neorocognitive,caracterizat -tulb. depresivă și tulb. bipolară,
e prin pierderea funcției
-evaluarea prezențeitulburărilor cognitive.Tulb.neurocog. -tulb. anxioase,
comorbidemintale, majoră poate fi comorbidă
emoționale,comportamentale, cu D.I.(o pers. cu sindrom -tulb. din spectrul autismului,
Down, care dezvoltă
-componentele evaluării includ boala Altzaimer). În aceste -tulb. cu mișcări stereotipe (cu sau fără
și:istoricul medicalpre- și perinatal,antecede cazuri pot fi comportament de auto-vătămare),
nte heredo-colaterale pe 3 generații,examen stabiliteambelediagnostice
fizic, evaluaregenetică, screeningmetabolic și de D.I cu tulburare -tulb. de control al impulsului,
studiineuroimagistice neurocognitivă.
-tullb. neorocognitivă majoră.

-Tulburările de comunicare
-tulb. depresivă majoră poate apărea la
și tulburareaspecifică de
orice nivel deseveritate a  D.I.
învățare –  aceste tulburări
nu secaracterizează prin - pers. cu D.I. (mai ales severă) pot avea
deficite ale semne de agresivitate și de
comportamentuluiintelectu comportament turbulent, prin agresarea
al și adaptativ. Ele pot fi altor persoane, distrugerea obiectelor. 
prezenteconcomitent cu
D.I. ambele diagnostice  
sestabilesc atunci când sunt
îndeplinite toatecriteriile
pentru D.I. și pentru o
tulburare
decomunicare/învățare.

- Tulburarea din spectrul

autismului : D.I.
 este comună în rândul celor
cu autism. În tulb.
din spectrul autismului este
esențială valoareaadecvată
a funcțiilor intelectuale, cu
reevaluări înperioada de
dezvoltare (scorurile IQ – în
autism pot fi instabile, mai
ales în copilăria timpurie)

EVALUAREA INTELIGENȚEI:
 - I-ul test de inteligență – 1904- Alfred Binet, Th. Simon (screening al copiilor cu
dizabilități I. în școlille franceze)
 - Ediția a V-a a Stanford – Binet Intelligence Scales  (2003) – include 5
factori: raționament, cunoștințe, raționament cantitativ, procesare vizio-spațială, memorie
de lucru + domeniile verbal și nonverbal
 - in SUA – pionier al testării I. – David Wechsler – 1939: prima versiune a scalei
Wechsler- Bellevue – pentru adulți; 1949 – pentru copii: Wechsler Intelligence Scales for
Children (WISC) – revizuită în 2003 – WISC – IV – pentru 6-16 ani;  1967 – testele s-au
adaptat pt. copii mai mici – Wechsler Preschool and  Primary Scale (WPPSI) –  actual: Ed. a III-
a 2002 – pentru 2,6 ani – 7,6 ani
 - 1983 – Alan Kaufman – Bateria de evaluare Kaufman pentru copii (Kaufman
Assessment Battery for  children  - KABC). KABC – II - apare ca răspuns la problemele care au
marcat testarea I. in sec. XX, plus traducerea scorurilor IQ în situații contextuale de învățare.
KABC – II  - între 3-18  ani, 5 scale: procesare simultană, procesare secvențială, planificare,
învățare, cunoaștere.
 - Scalele Bayley de dezvoltare pentru copii  (Bayley Scales of  Infant Development -
BSID) - 1969 – originea în teoriile dezvoltării infantile. Ediția a II a (Bayley ,  1993) –
concepută pentru copiii intre 1 – 42 luni și constă în 3 scale: mentală, motorie, de evaluare a
comportamentului.
 Perspective contemporane în evaluarea I. 
 - evaluare dinamică, alături de abordările psihometrice (teste psihometrice,
individualizate, standardizate, adaptate cultural)
 - Th. Inteligenței multiple (Howard Gardner, 1993) – necesitatea folosirii tehnicilor
multiple de evaluare, în scopul unei mai bune înțelegeri a abilităților și performanțelor
fiecărui copil
 - Th. Triarhică a I. (Richard Sternberg) - I. este maleabilă, scopul educației: psihologii
și educatorii să remedieze deficitele de dezvoltare a unor abilități.
 - Modelul de metacogniție orientat pe proces (Borkowski J.) - explică folosirea
strategiilor și procesarea informației prin legăturile existente între motivație și funcționarea
executivă. Conform acestei abordări (2000), ce se bazează pe un proc. de înv. autoreglată,
reușita integrării caracteristicilor cognitive, motivaționale, personale și situaționale –
componentele princip. ale sist. metacognitiv – se află în centrul I. umane și al adaptării.
  WISC – IV - cea mai utilizată măsură a abilităţilor cognitive ale copiilor şi adolescenţilor
disponibilă în România şi etalonată pe un eşantion reprezentativ de copii cu vârsta
cuprinsă între 6 şi16 ani.

TULBURAREA DIN SPECTRUL AUTISMULUI 

 
CRITERIUL DEDIAGNOSTIC CARACTERISTICI ALE CRITERIULUI DE DIAGNOSTIC

A.  Carențe persistente încomunicarea și - carențe în reciprocitatea socio-emoțională:de

interacțiunea socială  care survin și se la abordareasocială anormală –la eșec în susținerea unui dialog; nivel redus
manifestă  înnumeroase  contexte, la de împărtășire aintereselor, emoțiilor, afectelor – până la eșecul de-a
momentulactual ori în antecedente iniția/răspundeinteracțiunilor sociale.

-carențe în comportamentele de comunicare nonverbale, carevariază de

! Esteimportant să se specifice nivelul de vizual;carențe de înțelegere/folosire a gesturilor – până lao totală absență a
severitate actuală: severitatea e
determinată de gradul  de afectare  a
comunicării sociale  și de modelele
restrictive, repetitive   de comportament de la:dificultăți de ajustarea a comportamentului potrivit în anumite
B. Modele restrictive, repetitive
decomportament, de interese
sauactivități ,  care se manifestă  prin
cel  puțin două dintre
caracteristici ,la momentul actual ori în
antecedente
! Este important să se specifice nivelul
de severitate actuală: severitatea e
determinată de gradul  de afectare  a
la:comunicareaverbală și nonvb.slab integrată – la anomalii ale contactului
expresiei faciale și a comunicării nonvb.
-carențe în dezvoltarea, menținerea și înțelegerea relațiilor, ce variază
contexte sociale – la dificultăți de a împărtăși locul imaginativ sau de a-și
face prieteni – până la absența interesului față de colegi.  
- activități motorii, utilizarea obiectelor și vorbirea – toate cu
caracter stereotip și repetitiv (stereotipii motorii
simple: fluturareamâinilor, pocnirea
degetelor, aliniereajucăriilor; ecolalia:imitareaimediată/tardivă a cuvintelor
auzite;vorbirea despre sinefolosind cuvântul“tu”).
-insistența pentru uniformitate, rutină, ritualizarea modelelor
decomportament verbal și nonvb. (dificultăți de adaptare, modele de gândire
rigide, ritualuri de salut, nevoia de a folosi același traseu, de aconsuma
aceleași alimente în fiecarezi etc.)
- interese foarte restrictive și fixate care au o intensitate anormală(atașament
comunicării sociale  și de modelele f. puternic/ preocupare excesivă pentru obiecte neobișnuite)
restrictive, repetitive   de comportament
- Hiper - /hiporeactivitate la stimulii senzoriali sau interes neobișnuit față de
elementele senzoriale ale mediului înconjurător (indiferență aparentă față de
durere/temperatură, reacție adversă față de anumitesunete/texturi,
mirosirea/atingerea excesivă a obiectelor etc.)

C. Simptomele trebuie să fie prezente înperioada

timpuriede dezvoltare (dar pot deveni complet manifeste
doar atunci cândsolicitările sociale depășesc
capacitățile limitate , iar mai târziu pot fi mascate
prinstrategii învățate). 
D. Simptomele provoacă afectareclinică semnificativă
îndomeniile social, profesional sau în alte
domeniiimportante de funcționare în momentul  actual.

E. Aceste perturbări nu pot fi explicate mai bine prin -D.I. și tulb. din spectrul autismului sunt adesea
prezența dizabilitățiiintelectuale(tulburarea de D.I.) sau comorbide. Pentru astabili ambelediagnostice – enecesar
prin   întârzierea dezvoltării globale. D.I. si tul. din spectrul ca nivelul de comunicaresocială să fie inferior celui
autismului sunt adeseacomorbide. așteptat pentru nivelul general dedezvoltare.

! A se sfecifica dacă:  Copiii cu diagnosticul stabilit conform DSM – IV de tulb.

autistă, tulb.Asperger, sau tulb. pervazivă de dezvoltare
 cu sau fără afectareintelectualăasociată nespecificată în altăparte, trebuie să primească
 cu sau fără afectare delimbajasociată diagnosticul detulburare din
 cu catatonie(perturbare psihomotorieseveră, spectrul autismului.Persoanele care au carențe marcate
ce se poate manifesta de la stupor   = lipsa de comunicare socială, dar ale căror  simptome nu
activit. motorii -  întrunesc criteriile pentru tulburarea din spectrul
autismului, ar trebui evaluate pentrutulburarea de
 la agitație extremă.) comunicare socială (pragmatică) = caracterizată  printr-o
dificultate primară privind aspectul pragmatic al
 limbajului,  adică folosirea socială a limbajului și
comunicării.

Elementele esențiale ale tulburării din spectrul autismului sunt:

 - Criteriul A  - afectarea persistentă a comunicării sociale reciproce și a interacțiunii
sociale
 - Criteriul B – modelele restrictive și repetitive de comportament, interese sau
activități 
 Aceste simptome sunt prezente din copilăria timpurie și limitează/afectează
funcționarea de fiecare zi  (Criteriile C, D)
 Elementele centrale ale diagnosticului = evidente în perioada de dezvoltare,
dar intervenția, compensarea,  susținerea curentă pot masca dificultățile, în anumite
contexte.
 Manifestările tulburării variază în funcție de: gravitatea afecțiunii, nivelul de
dezvoltare și de vârsta cronologică.  (De aici, termenul de spectru)
 Tulburarea din spectrul autismului include tulburările cunoscute anterior sub numele
de: autism infantil, autism al  copillăriei, autism Kanner (Leo), autism cu funcționalitate
ridicată, autism atipic, tulburare dezintegrativă a copilăriei și tulburarea Asperger.
 Tulburarea Asperger - poartă numele doctorului austriac Hans Asperger, este una
dintre cele mai comune forme de autism, alături de Kanner. Majoritatea copiilor care suferă
de această tulburare prezintă un IQ  normal sau chiar peste medie, manifestând interes în
diverse domenii în care se perfecţionează. Din acest motiv, Asperger se mai numeşte
şi sindromul geniului.
 Spre deoserbire de Kanner, tulburarea Asperger prezintă o formă de manifestare
mult mai uşoară, dispunând de o paletă mai îngustă de simptomatici. Copiii afectaţi nu au
dificultăţi (majore) în dezvoltarea limbajului şi nici la nivelul percepţiei, memoriei sau
gândirii. Ceea ce este caracteristic acestei forme de autism este dezadaptarea socială. Mai
exact, persoanele afectate au dificultăţi în decodificarea emoţiilor celor cu care se află în
relaţie. Cu toate acestea, datorită coeficientului ridicat de inteligenţă, ei fac
progrese remarcabile în recuperare,  reuşind să ducă o viaţă cât se poate de normală.

Debut și evoluție:
 Simptomele sunt recunoscute la vârsta de 12-14 luni, dar se poate și mai devreme de
12 luni, dacă întârzierile de dezvoltare sunt severe sau după 24 de luni, dacă sunt mai
subtile. 
 Primele simptome ale tulburării din spectrul autismului includ: dezvoltarea întârziată
a limbajului, adesea însoțită de lipsa interesului social / interacțiuni sociale neobișnuite
(apucă de mână alte persoane, fără ca să le privească); modele de joacă ciudate (poartă
asupra sa jucării, dar cu care nu se joacă); modele neobișnuite de comunicare (cunoaște
alfabetul, dar nu răspunde când este  chemat pe nume). Poate fi suspectată surditatea, dar
acest diagnostic este exclus.
 In timpul celui de-al doilea an de
viață: devin mai evidente comportamentele ciudate și repetitive și absența jocului tipic
(mănâncă aceleași alimente, urmăresc același clip de mai multe ori etc.)
 Tulburarea din spectrul autismului nu este o afecțiune degenerativă, iar învățarea și
compensarea continuă pe toată durata vieții. Adeseori simptomele au intensitate maximă în
copilărie (timpurie), cu progrese evolutive înregistrate în anii mai mari ai copilăriei – ex.
creșterea interesului pentru interacțiunea socială.
 Manifestările perturbărilor sociale, de comunicare și ale comportamentelor
restrictive/repetitive care definesc autismul sunt clare în perioada de dezv. Mai târziu în
evoluția vieții, intervenția și compensarea, pot masca aceste dificultăți cel puțin în unele
contexte. Totuși, simptomele rămân suficiente pentru a cauza deficit în sfera socială,
profesională etc.

Diagnostic diferențial
 Sindromul Rett (malformație genetică întâlnită la fete, și doar în cazuri excepționale
la băieți, ce afectează dezvoltarea normală a creierului)- întreruperea interacțiunilor sociale
poate fi observată în timpul fazei regresive a sindromului Rett (în mod tipic, în intervalul de
vârstă 1-4 ani). Un procent substanțial din fetele tinere afectate pot avea un tablou clinic ce
întrunește criteriile de diagnostic pt. tulb. din spectrul autismului. După această perioadă,
majoritatea celor cu S. Rett își ameliorează abilitățile de comunicare, iar elementele de
autism nu mai sunt o sursă de îngrijorare. În concluzie, tulb. din spectrul autismului ar trebui
luată în considerare numai atunci când sunt întrunite toate criteriile de diagnostic. 
Mutismul selectiv ( tulburare, descrisă încă din 1880 cu numele de Mutism Electiv în 1930, în
care, copiii /cei afectați "aleg" (se hotărăsc) să nu mai vorbească. Este forma lor majoră de
opoziție și protest. Acești copii refuză să vorbească în anumite situatii, deși au achiziționat
limbajul. Ei par a "selecționa" situațiile sociale în care vor să vorbească. De aceea autorii
americani preferă, începând cu DSM IIIR, termenul de "selectiv".) – în M.S. dezvoltarea
timpurie nu este perturbată. Chiar și atunci când copilul nu vorbește, reciprocitatea socială
nu este afectată, și nici nu sunt prezente modele restrictive/repetitive de comportament.
Tulburările de limbaj și tulburarea de comunicare socială (pragmatică) – în unele forme de
tulburare de limbaj pot fi prezente probleme de comunicare și unele dificultăți sociale
secundare. Totuși tulb. specifică de limbaj nu este asociată cu comunicare nonverbală
anormală și nici cu prezența modelelor restrictive/repetitive de comportament, interese
și activități.
Dizabilitatea intelectuală  (tulburarea de dezvoltare intelectuală) fără tulburarea din spectrul
autismului – greu de diferențiat la copiii foarte mici. Este oportună stabilirea diagnosticului
de tulburare din spectrul autismului la o persoană cu D.I. atunci când comunicarea socială și
capacitatea de interacțiune sunt perturbate comparativ cu niv. de dezvoltare atins de
abilitățile nonverbale ale persoanei (ex. abilități motorii fine, rezolvarea problemelor
nonverbale). 
Tulburarea cu mișcări stereotipe – atunci când stereotipiile provoacă auto-vătămare și devin
principalul obiectiv al tratamentului, pot fi adecvate ambele diagnostice.
Tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate – sunt comune anomaliile privind
hiperactivitatea și atenția (f. concentrată sau ușor de distras). Un diagnostic de ADHD trebuie
luat în considerare atunci când dificultățile de atenție / hiperactiv. le depășesc în intensitate
pe cele observate la cei cu o vârstă mentală comparabilă.  
Schizofrenia – cu debut în copilărie apare de obicei după o perioadă normală (aproape) de
dezvoltare. Caracterizată printr-o disfuncție socială, apariția unor interese și convingeri
atipice se poate confunda cu deficitele sociale din tulburarea din spectrul autismului.
Halucinațiile și ideile delirante, elemente definitorii schizofreniei, nu
caracterizează tulburarea din spectrul autismului. 
Comorbidități – se asociază frecvent cu:
- afectarea intelectuală + tulburarea structurată de limbaj (incapacitatea de a înțelege și de a
construi propoziții corecte dpdv. gramatical)
- aprox. 70% pot avea o tulburare mintală comorbidă, iar 40% pot avea 2/mai multe tulb.
mintale comorbide
-cu ADHD, când sunt întrunite criteriile de dg. pentru fiecare dintre cele 2 tulburări, ambele
diagnostice trebuie să fie stabilite
 - cu tulb. de dezvoltare a coordonării, cu tulb. anxioase, depresive, dificultățile specifice de
învățare (scriere, citire, aritmetică)
- asocierea cu afecțiune medicală/genetică sau de
mediu/dobândită, ce includ: epilepsia, tulb. de somn, constipația, tulb. de aport alimentar de
tip evitant/restrictiv. 

ADOS® este o evaluare semistructurată care poate fi utilizată pentru a evalua aproape orice 
persoană suspectată că ar avea autism, de la copii care nu vorbesc deloc, la adulți care
sunt fluenți verbal.
ADI®-R s-a dovedit a
fi foarte util atât în diagnosticul formal, cât și în planificarea tratamentului și a programelor e
ducaționale. Pentru a administra ADI®R, intervievatorul adresează întrebările unui părinte sa
u unui însoțitor familiarizat cu istoricul dezvoltării și cu modalitățile curente de comportame
nt tipice pentru persoana evaluată. 

TULBURAREA CU DEFICIT DE ATENȚIE/HIPERACTIVITATE

 
CRITERIUL  DE  DIAGNOSTIC CARACTERISTICILE  CRITERIUL  DE  DIAGNOSTIC

A. Un model persistent de lipsă de atenție și/sau 1.Simptome – deseorisubiectul manifestă:

de hiperactivitate-impulsivitate
careafecteazăfuncționarea/dezvoltarea,caracterizat a. eșuează în efortul de concentare asupra detaliilor sau
prin: face greșeli din neglijență la școală/serviciu/în timpul
altor activit. (omite/ratează detalii)
1. Lipsă de atenție  - șase/ mai multe din simptomele
următoareau persistat timp de cel puțin 6 luni la o b. dificultăți în menținerea atenției când efectuează
intensitatenecorespunzătoare nivelului de dezvoltare sarcini sau în timpul jocului
și care afectează negativ activitățile sociale
șișcolare/profesionale c. pare să nu asculteatunci când i se vorbește direct

d. nu urmează întocmai instrucțiunile pe care le primește

și nu finalizează temele la clasă/sarcinile casnice/la locul
* pentru adolescenții cu vârste mai mari (cel puțin 17 de muncă
ani) și pentru adulți sunt necesare minimum 5
simptome. e. are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților

f. evită, își exprimă neplăcerea sau nu e dispus să se

angajeze în sarcini care presupun efort minimal susținut 
 g. pierde obiectele necesare îndeplinirii
sarcinilor/activităților

h. distras de stimuli externi (adolescenți/adulți – ex.

gânduri fără legătură cusubiectul)

i. uită frecvent aspecte legate de activitățile zilnice 

A.2. Hiperactivitate și impulsivitate 2.Simptome –deseori subiectulmanifestă:

șase/ mai multe din simptomeleurmătoare a. se joacă nervos cu mâinile/picioarele / lipsă de astâmpăr când stă
au persistat timp de cel puțin 6 luni la o pe scaun
intensitatenecorespunzătoare nivelului
dedezvoltare cu un impact negativ asupra b. se ridică de pe scaun și pleacă, în situații în care ar trebui să
activitățilorsociale și școlare/profesionale rămânăașezat

c. aleargă în jur sau se cațără pe obiecte, în situații în care acest

lucru esteinadecvat
* pentru adolescenții cu vârste mai mari
(cel puțin 17 ani) șipentru adulți sunt d. incapabil să se joace/să se angajeze în activități distractive în
necesare minimum 5 simptome. liniște

e. este frecvent pe punct de plecare, acționând ca și cum ar fi

condus “de un motor” 

f. vorbește în exces

g. răspunde brusc înainte ca întrebarea să fie formulată până la

capăt 

h. are dificultăți în a-și aștepta rândul

i. întrerupe/intervine în activitatea altora 

B. Câteva simptome de lipsă de atenție /

hiperactivitate-impulsivitate au fost prezente înaintea
vârstei de 12 ani.
C. Câteva simptome de lipsă de atenție /
hiperactivitate-impulsivitate suntprezente în două sau
mai multe situații (acasă/la
școală/serviciu;cuprietenii/rudele; în alte activități) 
D. Există dovezi clare că simptomele interferează cu
funcționarea socială, școlarăsau  profesională sau îi
diminuează calitatea.
E. Simptomele nu apar exclusiv în timpul schizofreniei
sau altei tulburări psihotice și nu pot fi explicate mai
bine printr-o altă tulburare mintală (ex. tulb.
afectivă,anxioasă, disociativă, de personalitate,
intoxicația cu substanțe/sevrajul)

!!!  A se specifica tipul:

Tablou clinic combinat: dacă criteriul A1,cât și A2 au fost întrunite în ultimele 6 luni

Tablou clinic cu predominanța lipsei de atenție: dacă este întrunit criteriul A1, dar nu este întrunit criteriul A2
înultimele 6 luni

Tablou clinic cu predominanțahiperactivității/impulsivității: dacă este întrunit criteriul A2, dar nu este

întrunitcriteriul A1 în ultimele 6 luni

!!! A se specifica nivelul de severitate actuală:

Ușoară: puține simptome sunt prezente (dacă) în exces față de cele necesare pentru stabilirea diagnosticului,
iarmanifestările provoacă doar disfuncții minore în sfera socială/profesională

Moderată: sunt prezentesimptome/disfuncții între “ușoare” și“severe”

Severă: multiple simptome sunt prezente (sau câteva deosebit de severe) în exces față de cele necesare
pentru stabilirea diagnosticului, sau simptomele provoacă disfuncție semnificativă în sfera socială/profesională

Prevalență: ADHD apare la aprox. 5% din copii și 2,5% din adulți.

Debut și evoluție: 
 Cel mai adesea, este identificată în anii de școală elementară – lipsa atenției este
evidentă și deranjantă
 Tulburarea e relativ stabilă pâna la începutul adolescenței, dar la unele persoane are
o evoluție agravantă, cu evoluția comportamentelor antisociale.
 Simptomele hiperactivității motorii devin mai puțin evidente în adolescență și la
vârstă adultă – persistă neliniștea, lipsa atenției, dificultățile de planificare, impulsivitatea 
 La preșcolari – principala manifestare este hiperactivitatea
 Lipsa atenției – evidentă în anii de școală elementară
 În adolescență – semnele de hiperactivitate se limitează la agitație / sentiment
interior de neliniște
 La adulți – impulsivitatea poate rămâne problematică, chiar și atunci când
hiperactivitatea s-a diminuat.
Elemente de diagnostic dependente de gen: 
 ADHD – mai frecventă la pers. de sex masculin, decât la cei de sex feminin în
populația generală: 2:1 la copii și 1,6:1 la adulți
 Tabloul clinic în care predomină lipsa de atenție – mai frecvent la femei decât la
bărbați.
Consecințele funcționale ale ADHD:
 ADHD – se asociază cu performanță și achiziții școlare scăzute - și cu respingere
socială
 La adulți - se asociază cu performanțe mai slabe privind performanța profesională,
prezența la locul de muncă, cu un procent mai mare de conflicte interpersonale
 Copiii cu ADHD – au o probabilitate superioară față de cei care nu au ADHD – în a
dezvolta tulburare de comportament în adolescență, și tulb. de P. antisocială. Mai târziu au
risc mai mare pentru tulburări ale consumului de substanțe și de detenție.
Comorbidități: cu tulburarea de opoziție și comportament sfidător (la 50% dintre copiii cu
tablou clinic combinat); cu tulb. de conduită; cu tulb. specifică de învățare; cu tulb. de
personalitate antisocială (la adulți); cu tulb. obsesiv-compulsivă, cu tulburările ticurilor și
tulburarea din spectrul autismului.
TULBURĂRILE DEPRESIVE 

 Trăsătură comună a tuturor acestor afecțiuni este prezența unei stări de dispoziție tri
ste, de vid interior sau iritabile, acompaniată de modificări somatice și cognitive
care afectează în mod semnificativ capacitatea de funcționare a individului
 Ceea ce le deosebește este durata, momentul apariției sau presupusa etiologie.

TULBURAREA CU PERTURBARE AFECTIVĂ DE TIP DISRUPTIV 

Tulburarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv este frecventă în rândul copiilor care
se prezintă la clinicile pediatrice de sănătate mintală.
 Principala trăsătură a tulburării: iritabilitate persistentă  cronică  și severă
Debutul tulburării  cu  perturbare afectivă de  timp  disruptiv  trebuie să fie înainte de vârsta d
e 10 ani, iar diagnosticul nu trebuie folosit la copiii cu vârsta mai mică de 6 ani. Nu
se cunoaște dacă afecțiunea există numai în acest interval de vârstă!
Simptomele tulburării se
pot modifica pe măsură ce copilul se maturizează, utilizarea diagnosticului trebuie restricțion
ată la grupe de vârstă similare celor pentru care a fost stabilită validitatea (7-18 ani).

FACTORI DE RISC:

Factori de temperament:
 copiii cu iritabilitate cronică prezintă în mod tipic un istoric psihiatric complicat;
 la acești copii este frecvent constatat un istoric relativ îndelungat de iritabilitate
cronică, manifestat de obicei înainte ca toate criteriile sindromului să fie întrunite;
aceste manifestări ar fi putut ridica suspiciunea de tulburare de opoziție și comportament
sfidător;
 mulți copii cu tulburare cu perturbare afectivă de tip disruptiv manifestă simptome
care întrunesc atât criteriile tulburării cu deficit de atenție sau hiperactivitate  (ADHD), cât și
pe cele pentru o tulburare anxioasă, aceste diagnostice fiind adesea prezentate de la o
vârstă relativ fragedă.

Factori genetici și fiziologici:

  în ceea ce privește agregarea familială și factorii genetici, a fost sugerat faptul că acei
copii care se prezintă cu iritabilitate cronică non-episodică pot fi deosebiți de copiii cu risc
familial de tulburare bipolară;
  aceste două grupuri nu diferă în ceea ce privește ratele familiale de tulburări
anxioase, tulburări depresive unipolare sau abuz de substanțe.

 Copiii care se prezintă la medic cu manifestări ale tulburării cu perturbare afectivă de

tip disruptiv sunt predominant
de sex masculin. Această diferență de prevalență între sexul feminin și cel masculin deosebește tulb
urarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv de tulburarea bipolară, în care prevalența la cele două
sexe este egală.
 În  general, în tulburarea cu perturbare afectivă de
tip disruptiv, dovezile care susțin comportamentul suicidar și agresivitatea, precum și alte consecințe 
funcționale severe, trebuie notate în cadrul evaluării copilului cu iritabilitate cronică.
TULBURAREA DEPRESIVĂ MAJORĂ 

 Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezenţa unuia sau mai multor
episoade depresive. Dacă sunt cel puţin două, diagnosticul va fi de tulburare depresivă
majoră recurentă. Din această cauză criteriile de diagnostic pentru tulburarea depresivă
majoră le includ pe cele ale episodului depresiv. Cu toate acestea, cei doi termeni nu sunt
identici deoarece episodul depresiv, atunci când este însoţit şi de alte simptome, poate să
facă parte din manifestările unei alte boli (tulburare bipolară).
 Simptomele din criteriile pentru tulburarea depresivă majoră trebuie să fie prezente 
aproape în fiecare zi pentru a fi
considerate prezente, cu excepția modificării greutății corporale și a ideației suicidare.
 Depresia majoră afectează semnificativ familia și relațiile personale ale persoanei, vi
ața de serviciu sau școlară, obiceiurile de somn și alimentație și sănătatea generală. Impactul 
acesteia asupra funcționării și stării de
bine este comparat cu cel al altor condiții medicale cronice, precum diabetul.

SIMPTOME
  dispoziție scăzută;
  insomnie/ fatigabilitatea;
  sentiment de tristete;
  incapacitatea de a experimenta plăcerea în activități de care se bucura anterior;
  gânduri și simțiri de inutilitate;
  regret, neajutorare, ura de sine;
  vinovăție inadecvată;
  oboseală, dureri de cap, probleme digestive;
  comportament agitat și letargic;
  simptome de psihoză: delir, halucinații (mai rar), gânduri la moarte/ sinucidere.

PREVALENȚA
 Prevalența la persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani este de trei ori mai
mare decât cea întâlnită la persoanele de 60 de ani și peste. La femei, ratele sunt de 1.5 - 3
ori mai mari decât la bărbați, începând cu adolescența timpurie.

DEBUT, EVOLUȚIE ȘI RECURENȚĂ

  Tulburarea depresivă majoră poate debuta la orice vârstă, însă probabilitatea
de apariție crește semnificativ odată cu pubertatea.
 Evoluția tulburării depresive majoră este relativ variabilă. Unele persoane prezintă
foarte rar sau deloc remisiune, în timp ce alții au episoade multiple separate de perioade de
mulți ani fără simptome sau cu simptome puține. Este important să se facă distincția între
persoanele care solicită tratament în timpul unei exacerbări a unei afecțiuni depresive
cronice și cei ale căror simptome au apărut recent.
 Recuperarea începe în mod tipic în 3 luni de la debut la doi din cinci indivizi
cu depresie majoră și în decurs de 1 an la patru din cinci indivizi. 
 Riscul de recurență scade progresiv în timp pe măsură ce durata remisiunii crește.
Riscul este mai ridicat la persoanele al căror episodul anterior a fost sever, la persoanele
tinere și la cei care au prezentat deja episoade multiple. Persistenta chiar și a simptomelor
depresive ușoare în timpul remisiunii reprezintă un factor predictiv puternic pentru
recurență.

EPISOD DEPRESIV 

  În episoadele depresive tipice cu cele trei varietăți (episod depresiv ușor, moderat,

sever) subiectul suferă de obicei de
o dispoziție depresivă, pierderea intereselor și bucuriilor și o reducere a energiei ce duce la
o fatigabilitate crescândă și la o activitate diminuată. O
oboseală accentuată după un efort mic este obișnuită. 
SIMPTOME COMUNE
  reducerea capacității de concentrare și a atenției;
  reducerea stimei și încrederii de sine;
  idei de vinovăție și lipsă de valoare;
  viziune tristă și pesimistă asupra viitorului;
  idei sau acte de auto-vătămare sau suicid;
  somn perturbat;
  apetit diminuat.

EPISOD DEPRESIV UȘOR

 Dispoziția depresivă, pierderea interesului și a bucuriei, fatigabilitatea crescută, sunt
de obicei privite ca cele mai tipice simptome de depresie. Nici unul
dintre simptome nu trebuie să fie prezent într-un grad intens,
iar durata minimă a întregului episod este de aproximativ două săptămâni.
 Un subiect cu
un episod depresiv ușor suferă de obicei din cauza simptomelor și are unele dificultăți în a-și 
îndeplini munca și activitățile sociale obișnuite, dar, probabil, nu va înceta complet să funcțio
neze.
DUPĂ PREZENȚA SAU ABSENȚA SIMPTOMULUI SOMATIC
a. Fără simptome somatice: criteriile pentru episodul depresiv ușor sunt întrunite și nu 
este prezent nici unul din simptomele somatice sau doar câteva dintre ele;
b. Cu simptome somatice: criteriile pentru episodul depresiv ușor sunt întrunite și 4 sau 
mai multe simptome somatice sunt
de asemenea prezente (dacă sunt prezente numai 2 sau 3, dar ele sunt neobișnuit de
severe, poate fi justificată utilizarea acestei categorii).

EPISOD DEPRESIV MODERAT

 Un subiect cu un episod depresiv moderat va avea de obicei dificultăți considerabile
în a-și continua activitățile sociale, profesionale sau domestice.
DUPĂ PREZENȚA SAU ABSENȚA SIMPTOMULUI SOMATIC
a. Fără simptome somatice: criteriile pentru episodul depresiv moderat sunt îndeplinite
, iar simptomele somatice lipsesc sau sunt de mică importanță;
b. Cu simptome somatice: criteriile pentru episodul depresiv de serveritate
moderată sunt îndeplinite și 4 sau mai multe simptome somatice sunt prezente.

EPISOD DEPRESIV SEVER

 Într-un episod depresiv sever, subiectul manifestă de obicei o considerabilă suferință
sau agitație, sau este prezentă lentoarea – ca trăsătură marcată. Pierderea stimei de sine sau
a sentimentelor de utilitate sau vinovăția sunt de regulă proeminente și suicidul este un
pericol distinct în cazurile foarte severe. Se presupune că sindromul somatic este
virtualmente întotdeauna prezent în episodul depresiv sever.
 Episodul depresiv sever  durează de obicei cel puțin 2 săptămâni, dar dacă
simptomele sunt particular de severe și cu debut foarte rapid, poate fi justificat să se facă
diagnosticul și la o durată a episodului sub 2 săptămâni.
 În timpul episodului depresiv sever este foarte puțin probabil ca pacientul să fie in
stare să-și continue activitățile sociale, profesionale sau domestice.

TULBURAREA DEPRESIVĂ PERSISTENTĂ

- Distimia  –

 Distimia este o deprimare cronică a dispoziției care
nu întrunește criteriile pentru tulburările depresive recurente de severitate ușoară sau mode
rată.
 Balanța între fazele individuale de depresie ușoară și perioadele de normalitate comp
arativă este variabilă. Suferinzii au de obicei perioade de zile sau săptămâni în care
se descriu ca simțindu-se bine, dar majoritatea timpului (adesea luni în  șir)
sunt obosiți și deprimați, totul este pentru ei un efort, nimic nu-i poate bucura. Ei meditează 
și se plâng, dorm rău și nu se simt bine, dar sunt
de obicei capabili să facă față cerințelor vieții cotidiene.
 Din acest motiv distimia are multe în comun cu conceptele de nevroză depresivă și de
presie nevrotică. Dacă este necesar, se va specifica dacă debutul este timpuriu (în
pubertatea tardivă sau în a doua decadă de viață) sau tardiv.
PREVALENȚA
 Tulburarea depresivă persistentă reprezintă de fapt o asociere într-un singur
diagnostic al tulburării distimice cu episodul depresiv major cronic din DSM-IV. Prevalența la
12 luni în SUA este de aproximativ 0,5% pentru tulburarea depresivă persistentă și de 1,5%
pentru tulburarea depresivă majoră cronică.
DEBUT ȘI EVOLUȚIE
 Tulburarea depresivă persistentă are adesea un debut precoce și insidios (în copilărie,
adolescență sau la vârsta de adult tânăr) și prezintă, prin definiție, o evoluție cronică. 
 În rândul indivizilor care au și tulburare depresivă persistentă și tulburare de
personalitate borderline, covariația trăsăturilor în timp sugerează acțiunea unui mecanism
comun. 
 Debutul precoce (înaintea vârstei de 21 de ani) se asociază cu o probabilitate mai
mare de tulburări comorbide de personalitate și ale consumului de substanțe.

TULBURAREA DISFORICĂ PREMENSTRUALĂ

CRITERII DE DIAGNOSTIC:
Unul (sau mai multe) dintre următoarele simptome trebuie să fie prezente:
  Labilitate emoțională marcată (schimbări ale stării de dispoziție, sentimente de triste
țe s-au plâns, ori sensibilitate crescută la respingere)
  Mânie sau iritabilitate marcată, ori creșterea numărului de conflicte interpersonale
  Dispoziție depresivă 
   Anxietate, tensiune

PREVALENȚĂ:
 Ca prevalență, cea mai riguroasă estimare a tulburării disforice premenstruale este d
e 1,8% pentru femeile ale căror simptome întrunesc toate criteriile dar nu prezintă o deterior
are a funcționării, și de
1,3% pentru femeile ale căror simptome întrunesc criterii actuale și prezintă deteriorare a fu
ncționării, dar fără simptome concomitente cauzate de o altă tulburare psihică.

TULBURARE DEPRESIVĂ INDUSĂ DE SUBSTANȚE SAU MEDICAMENTE 

CRITERII DE DIAGNOSTIC:
 Tabloul clinic este dominat de obsesii, compulsii, grataj cutanat, smulegerea părului și de 
alte comportamente repetitive direcționate asupra corpului sau de alte simptome caract
eristice spectrului obsesiv-compulsiv.
 Perturbarea nu poate fi explicate mai bine printr-o tulburare obsesiv-
compulsive sau o tulburare înrudită fără legătură cu substanțe/ medicamente. Astfel de d
ovezi ale prezenței unei tulburări independente din categoria celor de tip obsesiv-
compulsiv și înrudite pot fi următoarele: Simptomele apar
anterior debutului consumului substanțe sau medicamentului simptomele persistă o peri
oadă substanțială de timp aproximativ o lună după ce tarea sevrajului acut sau intoxicații 
severe sau sunt prezente alte dovezi care sugerează existența unei tulburări de
pathetic categoria tulburărilor obsesiv compulsivă și tulburări înrudite
 Obsesiile corpului, smulgerea părului, gratajul cutanat și alte comportamente repetitive
orientate asupra corpului pot apărea în contextul intoxicații cu următoarele clase de subs
tanțe stimulante cocaină și alte substanțe necunoscute metalele grele și toxinele pot
de asemenea să cauzeze simptome din spectrul obsesiv compulsivă testele de laborator 
de exemplu analiză toxicologică aur Innei pot
fi utile pentru a măsura nivelul intoxicații cu anumită substanță ca parte a evaluării tulbur
ări obsesiv-compulsive

PREVALENȚĂ: 
 Numărul foarte limitat de date disponibile indică faptul că tulburarea obsesiv-
compulsive și tulburările înrudite induse de substanțe sunt foarte rare în populația gener
ală

TULBURAREA DEPRESIVĂ SECUNDARĂ UNEI AFECȚIUNI MEDICALE

CRITERII DE DIAGNOSTIC:
 O perioadă semnificativă și persistentă caracterizată prin dispoziție depresivă sau dim
inuarea marcat a interesului sau plăceri pentru toate sau aproape toate activitățile, și care d
omină tabloul clinic. Perturbarea nu poate fi explicată mai bine de altă tulburare mintală 
(tulburarea de adaptare,
cu dispoziție depresivă, în care factorul de stres este o afecțiune medicală gravă) . Perturbare
a nu apare exclusiv în cursul unui delirium.

DEBUT ȘI EVOLUȚIE:
 După un accident vascular cerebral,  debutul depresiei pare a
fi foarte rapid, în cele mai multe cazuri aceasta apărând în decurs de o zi sau câteva zile de
la accidentul vascular cerebral
(AVC) . Totuși, în unele cazuri depresia survine în câteva săptămâni până la câteva luni după 
un AVC. În cea mai mare serie de cazuri studiate, durata episodul depresiv major după un
accident vascular cerebral a fost în medie de 
9-11 luni.

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC DEPENDENTE DE GEN:
 Diferențele între cele două sexe se referă la cele asociate cu afecțiunea medicală ( lup
usul eritematos systematic este mai frecvent la femei, accidentul vascular
cerebral este mai frecvent la bărbați de vârstă mijlocie comparativ cu femeile).
RISCUL DE SUICID:
 Nu există studii epidemiologice care să furnizeze dovezi pentru a diferenția riscul de s
uicid într-un episod depresiv major secundar unei afecțiuni medicale de riscul într-un episod 
depresiv major în general există raporturi de cazuri de suicid asociate cu episoadele depresiv
e majore secundare unei afecțiuni medicale. De asemenea, există o asociere clară între afecți
unile medicale severe și suicid, în special
la scurt timp după debutul sau diagnosticarea afecțiuni.
 Astfel este prudent de presupus că riscul de suicid într-
un episod depresiv major secundar unor afecțiuni medicale nu este mai scăzut decât în cazul 
altul forme de episoade depresive majore, putând fi chiar și mai mare.

Tulburările anxioase

Tulburarea anxioasă de separare

Criterii de diagnostic 309.21 (F93.0)
A. Frică și anxietate excesive, inadecvate pentru stadiul de dezvoltare, privind separarea
de persoanele de atașament, evidențiate de cel puțin trei din următoarele:
1. Disconfort excesiv recurent (individul anticipează/trăiește despărțirea de casă sau de
persoanele importante);
2. Preocuparea persistentă și excesivă privind pierderea persoanelor de atașament sau
posibilitatea unor suferințe ale acestora;
3. Preocuparea persistentă și excesivă că se va întâmpla un eveniment neplăcut care ar
putea cauza separarea de persoana de atașament;
4. Ezitarea de a ieși din casă din cauza fricii de separare;
5. Frica excesivă și persistentă sau ezitarea de a rămâne singură fără persoana de
atașament;
6. Coșmaruri repetate având ca temă separarea;
7. Acuze repetate de simptome somatice atunci când este separat de persoanele de
atașament sau anticipează acest lucru.
B. Frica, anxietatea sau evitarea este persistentă, cel puțin 4 săptămâni la copii și
adolescenți, iar peste 6 luni la adulți.
C. Perturbarea cauzează disconfort semnificativ clinic sau deficit în domeniile și  ariile
importante de funcționare.
D. Perturbarea nu este bine explicată de altă perturbare mintală, cum ar fi refuzul de a
ieși din casă fără să fie însoțit de o persoană de încredere în cazul agorafobiei; preocuparea
de a avea o boală în tulburarea nosofobică etc.

Elemente de diagnostic
Elementul principal de diagnostic al tulburării anxioase de separare  este reprezentat de frica
sau anxietatea excesivă privind separarea de casă sau de persoanele de atașament.
 Criteriul A- anxietatea depășește nivelul firesc pentru etapa de dezvoltare în care se
află individul;
 Criteriul A1- prezintă simptome care îndeplinesc cel puțin trei din următoarele
criterii: resimt în mod recurent un disconfort excesiv când se află în afara  casei sau sunt
separați de persoanele de atașament sau doar anticipează acest lucru;
 Criteriul A2- sunt îngrijorați  cu privire la starea de sănătate sau de posibilul deces al
persoanelor de care sunt atașați;
 Criteriul A3- sunt îngrijorați cu privire la posibile evenimente nedorite care ar putea
surveni în viața lor;
 Criteriul A4-  ezită sau refuză să plece singuri din cauza fricii de separare;
 Criteriul A5- prezintă frică sau ezitare persistentă și excesivă de a fi singuri. Copiii
care suferă de această tulburare nu pot sta sau pleca singuri într-o altă  cameră și vor să fie
însoțiți mereu de părinți sau alte persoane;
 Criteriul A6- pot prezenta ezitări sau refuz permanent să meargă la culcare fără o
persoană apropiată sau să doarmă în afara casei;
 Criteriul A7-copiii prezintă deseori probleme la culcare și insistă să rămână cineva cu
ei până adorm; adulții se simt neplăcut când călătoresc singuri; 
 Criteriul A8-  simptomele somatice sunt frecvente la copii atunci când sunt despărțiți
de persoanele de atașament sau anticipează acest lucru;
 Criteriul B- perturbarea trebuie să persiste cel puțin 4 săptămâni la copiii și
adolescenții sub 18 ani, iar peste 6 luni la adulți;
 Criteriul C- perturbarea trebuie să cauzeze disconfort semnificativ clinic sau deficit în
domeniile sau ariile importante de funcționare.
Elemente asociate care susțin diagnosticul
 Copiii cu tulburare anxioasă de separare când  sunt despărțiți de persoanele de
atașament pot manifesta retragere socială, apatie, tristețe sau dificultăți de concentrare la
teme sau joacă. În funcție de vârstă, indivizii pot prezenta frică de animale,
monștri, întuneric, călătorii cu avionul etc.
Prevalență
 Prevalența tulburării anxioase de separare scade din copilărie către adolescență și
vârsta adultă și este cea mai frecventă tulburare anxioasă la copiii sub 12 ani. Pe
eșantioanele clinice de copii, tulburarea este la fel de răspândită la ambele sexe. În
comunitate este mai frecventă la sexul feminin.
Debut și evoluție
 debutul se poate situa cel mai devreme la vârsta preșcolară, dar poate apărea
oricând pe parcursul copilăriei și mai rar în adolescență;
Factori de risc și prognostic
a. Factori de mediu- se dezvoltă deseori după un stres de viață, în special după o
pierdere (deces, divorț etc.);
b. Factori genetici și fiziologici- poate fi moștenită; copiii prezintă o sensibilitate
crescută la stimularea respiratorie prin utilizarea aerului îmbogățit cu CO2.
Elemente de diagnostic dependente de gen
 reticența de a merge la scoală este mai  mare la fete decât la băieți;
 exprimarea indirectă a fricii de separare poate fi mai frecventă la bărbați comparativ
cu femeile;
Diagnostic diferențial
 Tulburarea anxioasă generalizată- se deosebește prin faptul că anxietatea se referă
predominant la îngrijorarea privind separarea de persoanele de atașament;
  Tulburarea de panică- anxietatea este provocată de teama de a deveni disfuncțional
ca urmare a unui atac de panică imprevizibil;
 Agorafobia- se deosebește prin faptul că anxietatea nu provine din preocuparea de a
fi blocat sau în incapacitate în situații din care ieșirea este percepută ca dificilă;
 Tulburarea de conduită- absența de la școală este obișnuită, pe când anxietatea de
separare nu este răspunzătoare pentru absențele școlare;
 Tulburarea anxioasă socială- refuzul școlar poate fi cauzat de tulburarea anxioasă
socială;
 Tulburarea de stres posttraumatic- în această tulburare simptomele centrale sunt
reprezentate de intruziunea și evitarea rememorărilor asociate cu evenimentul traumatizant,
în timp ce în tulburarea anxioasă de separare, preocupările se referă la starea de bine a
persoanelor de atașament și evitarea separării de acestea;
 Tulburarea nosofobică-  principala îngrijorare a acestora privește diagnosticul și nu
posibilitatea de a fi separați de persoanele de atașament;
 Doliul- suferința, dorul de persoana decedată, regretul, durerea emoțională, precum și
preocupările privind decedatul constituie reacții firești care apar în doliu, în timp ce în
tulburarea anxioasă de separare frica de despărțirea de celelalte persoane de atașament
este tema centrală;
 Tulburările depresivă și bipolară- constă în motivația redusă de a se implica în relațiile
exterioare;
 Tulburarea de opoziție și comportament sfidător- este luată în considerare când este
prezent un comportament negativist persistent, fără legătură cu anticiparea sau producerea
separării de persoanele de atașament;
 Tulburările psihotice - spre deosebire de halucinațiile din tulburările psihotice, experiențele
perceptive neobișnuite care se pot manifesta în tulburarea anxioasă de separare au la bază,
perceperea eronată a unui stimul real;
 Tulburările de personalitate- se caracterizează prin tendința nediscriminatorie de a se atașa
de ceilalți, în timp ce în tulburarea anxioasă de separare apare preocuparea privind prezența
și siguranța persoanelor de atașament.
 Comorbidități
 La copii, această tulburare se asociază frecvent cu tulburarea anxioasă generalizată și cu fobii
specifice.
 La adulți, sunt reprezentate de fobiile specifice, TSPT, tulburarea de panică, tulburarea
anxioasă generalizată, tulburarea anxioasă socială, agorafobia, tulburarea obsesiv-
compulsivă , tulburările de personalitate,  tulburarea depresivă și bipolară. 

Agorafobia
riterii de diagnostic  300.22(F40.00)
A. Frică sau anxietate marcate privind două sau mai multe dintre următoarele cinci
situații:
1. Utilizarea transportului public
2. Prezența în spații deschise
3. Prezența în spații închise
4. Statul la rând sau în mulțime
5. Ieșirea singur în afara casei
B. Individul se teme/evită aceste locuri cu gândul că poate fi dificil sau ajutorul poate
lipsi în cazul dezvoltării unor simptome de panică, incapacitate, jenă.
C. Situațiile agorafobice provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate.
D. Situațiile agorafobice sunt evitate activ, necesită companie sau sunt suportate cu frică sau
anxietate puternică.
E. Frica sau anxietatea este disproporțională față de pericolul pe care îl presupune situația
agorafobică și contextul socio -cultural.
F. Frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente (cel puțin 6 luni).
G. Frica, anxietatea sau evitarea cauzează disconfort/ deficit semnificative clinic în domeniile
și ariile importante de funcționare.
H. Frica, anxietatea sau evitarea sunt excesive chiar dacă este prezentă și o altă afecțiune
medicală.
I. Frica, anxietatea sau evitarea nu pot fi mai bine explicate de simptomele altei tulburări
mintale.

Elemente de diagnostic
Elementul de diagnostic esențial constă în frică sau anxietate marcată sau intensă declanșată
de expunerea reală sau anticipată la o gamă largă de situații:
 Criteriul A- necesită evidențierea simptomelor apărute în cel puțin două dintre
situații:
1. Utilizarea transportului public
2. Prezența în spații deschise
3. Prezența în spații închise
4. Statul la rând sau în mulțime
5. Ieșirea singur în afara casei

  Când resimte frică sau anxietate declanșate de astfel de situații, individul se

gândește că se poate  întâmpla ceva groaznic.
 Criteriul B- indivizii cred că scăparea din astfel de situații poate fi dificilă sau că se
poate ca ajutorul să nu fie disponibil; frica sau anxietatea reapar aproape de fiecare dată
când individul vine în contact cu situația anxiogenă .

  Criteriul C- individul evită activ situația sau dacă nu este posibil sau decide să nu o
evite, aceasta îi provoacă frică sau anxietate intensă.

 Criteriul D- frica, anxietatea sau evitarea trebuie să fie disproporționată față de

pericolul pe care îl reprezintă situația agorafobică și de contextul socio -cultural.
 Criteriul E- diferențierea fricii agorafobice semnificative clinic de frica motivată sau
de situațiile considerate periculoase; agorafobia este diagnosticată doar dacă frica,
anxietatea sau evitarea persistă.

 Criteriul F- frica, anxietatea sau evitarea cauzează disconfort/ deficit semnificative

clinic în domeniile și ariile importante de funcționare.

 Criteriul G- frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente (cel puțin 6 luni).

Elemente asociate care susțin diagnosticul
 indivizii devin complet legați de casă și dependenți de ajutorul celorlalți;
 demoralizarea și simptomele depresive precum și abuzul de alcool și medicamente
sedative sunt frecvente.

Prevalența
  femeile au o probabilitate de două ori mai mare decât bărbații să sufere de
agorafobie

Debut și evoluție
 debutul inițial este înaintea vârstei de 35 de ani; este mai ridicată la sfârșitul
adolescenței și începutul tinereții;
 cu cât este mai severă, cu atât rata remisiunii complete scade, în timp ce frecvența
recurenței și a cronicizării crește;

Factori de risc și prognostic

 Factori de temperament- inhibiția comportamentală, dispoziția nevrotică și
sensibilitatea anxioasă;
 Factori de mediu- evenimente negative din copilărie, evenimente stresante,
afecțiune redusă sau protecție excesivă;
 Factori genetici și fiziologici- caracter ereditar 61%, determină predispoziția către
fobii.

Elemente de diagnostic dependente de gen

 femeile prezintă un tipar diferit de comorbidități față de bărbați;
 bărbații prezintă o frecvență mai mare a tulburărilor comorbide ale consumului de
substanțe.
Diagnostic diferențial
 Fobia specifică, forma situațională-  sunt diagnosticate cele două și nu agorafobia,
dacă frica, anxietatea sau evitarea este limitată la una din situațiile agorafobice; alte
elemente utile pentru diferențiere includ ideația;
 Tulburarea anxioasă de separare- poate fi diferențiată de agorafobie în mod optim
prin examinarea ideației;
 Tulburarea anxioasă socială (fobia socială)- se diferențiază pe baza tipurilor de
situații care declanșează frica, anxietatea sau evitarea și pe baza ideației;
  Tulburarea de panică- nu se va stabili diagnosticul de agorafobie în cazul în care
comportamentul evitant care însoțește atacurile de panică nu presupune evitarea a mai mult
de două situații agorafobice;
 Tulburarea acută de stres și tulburarea de stres posttraumatic- pot fi diferențiate de
agorafobie stabilind dacă frica, anxietatea sau evitarea are legătură doar cu situațiile care îi
amintesc individului evenimentul traumatizant;
 Tulburarea depresivă majoră- dacă evitarea nu are legătură cu frica de simptomele
de panică sau de alte simptome care provoacă incapacitate sau jenă, nu se va stabili
diagnosticul de agorafobie;
 Alte afecțiuni medicale- nu se va stabili diagnosticul de agorafobie dacă se consideră
că evitarea situațiilor reprezintă consecința fiziologică a unei afecțiuni medicale.
Comorbidități
 Majoritatea indivizilor prezintă și alte tulburări mintale.
 Cel mai frecvent diagnostic suplimentar sunt celelalte tulburări anxioase, tulburările
depresive, TSPT și tulburarea consumului de alcool.

Tulburarea anxioasă generalizată

 Criterii de diagnostic        300.02(F41.1)
 A. Anxietate și îngrijorare (anticipare anxioasă)  excesive, prezente în majoritatea
zilelor, timp de cel puțin 6 luni, cu privire la unele evenimente sau activități.
 B. Individului îi este dificil să-și controleze îngrijorarea.
 C. Anxietatea și îngrijorarea se asociază cu cel puțin trei din următoarele șase
simptome (la copii este necesar doar un simptom) :
1. Neliniște sau senzație de nerăbdare sau de a fi la limită
2. Obosește ușor
3. Dificultăți de concentrare sau senzație de golire a minții
4. Iritabilitate
5. Tensiune musculară
6. Perturbări ale somnului
 D. Anxietatea, îngrijorarea sau simptomele somatice cauzează disconfort semnificativ
clinic sau deficit în domeniile și ariile importante de funcționare.
 E. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanțe sau altei
afecțiuni medicale.
 F. Perturbarea nu este mai bine explicată de altă tulburare mintală.
 Elemente de diagnostic
 -elementul principal este reprezentat de anxietatea și îngrijorarea excesivă cu privire la
diferite evenimente sau activități;
 - intensitatea, durata sau frecvența anxietății și îngrijorării sunt disproporționate față de
probabilitatea de a se întâmpla sau impactul evenimentului anticipat;
 - individului îi este greu să controleze îngrijorarea;
 - indivizii raportează un disconfort subiectiv cauzat de îngrijorarea constantă și deficitele
asociate în domeniile și ariile importante de funcționare;
 - anxietatea și îngrijorarea se asociază cu cel puțin trei din următoarele șase simptome (la
copii este      necesar doar un simptom) : neliniște sau senzație de nerăbdare sau de a fi la
limită, obosește ușor, dificultăți de concentrare sau senzație de golire a minții, iritabilitate,
tensiune musculară, perturbări ale somnului;

 Elemente asociate care susțin diagnosticul
 - tensiune musculară, tremur, spasme, senzație de instabilitate, dureri musculare,
sensibilitate musculară, simptome somatice, reacție de tresărire exagerată;
 - simptomele hiperexcitabilității vegetative sunt mai puțin severe.
revalență
 femeile au o probabilitate de aproape două ori mai mare decât bărbații să sufere de
această tulburare;
 prevalența diagnosticului atinge un vârf în perioada de mijloc a vieții și scade în
ultimii ani de viață;
Debut și evoluție
 vârsta medie de debut este de 30 de ani;
 ratele remisiunii complete sunt foarte scăzute;      
  expresia clinică este relativ constantă de-a lungul întregii vieți;
 cu cât un individ prezintă mai devreme simptome, cu atât are tendința de a avea mai
multe comorbidități și de a prezenta un deficit mai accentuat.
Factori de risc și prognostic
 Factori de temperament- inhibiția comportamentală, afectivitatea negativă, evitarea
pericolului;
 Factori de mediu- nu a fost identificat nici un factor;
 Factori genetici și fiziologici- o treime din riscul de a dezvolta această tulburare este
genetic.
Elemente de diagnostic dependente de gen
 Tulburarea este diagnosticată mai frecvent la femei decât la bărbați.
 Aceștia prezintă simptome similare  dar au tipare diferite de comorbidități, la femei
fiind limitate la tulburările anxioase și la depresia unipolară, iar la bărbați se extind și la
consumul de substanțe.

Diagnostic diferențial
 Tulburarea anxioasă secundară unei afecțiuni medicale – este luat în vedere dacă se
consideră că anxietatea și îngrijorarea individului reprezintă efectul fiziologic al unei afecțiuni
medicale particulare;
 Tulburarea anxioasă indusă de substanțe sau medicamente- se deosebește prin
faptul că se consideră o substanță sau un medicament este legată etimologic de anxietate;
 Tulburarea anxioasă socială- se deosebește prin faptul că în această tulburare
individul prezintă anxietate anticipativă asupra unor întâlniri, pe când în cea generalizată
este îngrijorat chiar dacă este evaluat sau nu.
 Tulburarea obsesiv compulsivă -în tulburarea anxioasă generalizată, obiectivul
îngrijorării în reprezintă problemele viitoare, iar în aceasta obsesiile reprezintă idei
inadecvate care iau forma gândurilor, impulsurilor sau imaginilor intruzive și nedorite.
 Tulburarea de stres posttraumatic și tulburările de adaptare-  nu se va stabili
diagnosticul de tulburare anxioasă generalizată dacă anxietatea și îngrijorarea sunt mai bine
explicate de simptomele tulburării de stres posttraumatic.
 Tulburările depresivă, bipolară și psihotică- anxietatea generalizată reprezintă o
caracteristică suplimentară a acestor tulburări.
  Comorbidități
 Indivizii au o probabilitate crescută să fi îndeplinit cândva sau să îndeplinească
criteriile pentru alte tulburări anxioase și depresive unipolare;
 Comorbiditatea cu tulburări ale consumului de substanțe, tulburarea de conduită,
psihotică, de neurodezvoltare și neurocognitivă este mai puțin frecventă.

Mutism selectiv
Criterii de diagnostic  313.23(F94.0)
 A. Incapacitate constantă de a vorbi în situații sociale în care este de așteptat ca
persoana să vorbească.
 B. Perturbarea influențează rezultatele școlare și profesionale sau comunicarea
socială.
 C. Durata perturbării este de cel puțin 1 lună (nu se limitează la prima lună de școală).
 D. Incapacitatea de a vorbi nu este cauzată de lipsa cunoașterii sau de disconfortul de
a vorbi în limbajul cerut de situația socială respectivă.
 E. Perturbarea nu este mai bine explicată de o tulburare de comunicare (tulburarea
de fluență verbală cu debut în copilărie) și nu apare exclusiv în cadrul unei tulburări din
spectrul autist, schizofreniei sau altei tulburări psihotice. 
           Elemente de diagnostic
 Atunci când întâlnesc alți indivizi în interacțiunile sociale, copiii cu mutism selectiv nu
inițiază o conversație sau nu răspund atunci când li se vorbește. 
 Absența vorbirii apare în interacțiunile sociale cu copii sau adulți. Copiii cu mutism
selectiv vorbesc acasă, în prezența membrilor apropiați ai familiei, dar, de multe ori, nu o fac
nici măcar față de prietenii apropiați sau rudele de gradul doi, cum ar fi bunicii sau verii. 
 Copiii cu mutism selectiv refuză să vorbească la școală, ceea ce provoacă scăderea
performanțelor școlare sau educaționale, deoarece profesorilor le este dificil sa evalueze
diferite abilități cum ar fi cititul.
Elemente asociate care susțin diagnosticul
Elementele asociate mutismului selectiv pot cuprinde timiditate excesivă, frica de ridicol în
societate, izolare și retragere socială, trăsături compulsive, negativism, crize de nervi sau
comportament opozițional ușor.
 Deși copiii cu această tulburare reprezintă în general abilități verbale normale, uneori
poate fi prezentată cu o tulburare de comunicare comorbidă, dar nu a fost identificat nicio
asociere particulara cu o astfel de tulburare.
 Aceste tulburări, se poate manifesta și anxietatea. În clinică, copiii cu mutism selectiv
primesc aproape întotdeauna un diagnostic suplimentar al unei alte tulburări anxioase-de
cele mai multe ori tulburare anxioasă socială (fobie socială). 
Prevalența
 Mutismul selectiv este o tulburare relativ rară și nu a fost inclusă ca o categorie de
diagnostic în studiile epidemiologice de prevalență a tulburărilor copilăriei.
 Prevalența obținută prin utilizarea eșantioanelor clinice sau școlare se situează între
0,03% și 1% în funcție de locație ( exemplu clinic vs. școlar vs. populația generală) și de vârsta
indivizilor incluși în eșantion.
 Se manifestă cu o probabilitate mai mare la copiii mai mici comparativ cu adolescenții
și adulții.
Debut și evoluție
 Mutismul selectiv debutează de obicei înaintea vâstei de 5 ani, dar perturbarea poate
sa nu ajungă în atenția medicului până la începutul școlii, când interacțiunile sociale și
cerințele de performanță cresc, cum ar fi cititul cu voce tare.
 Persistența tulburării este variabilă. În unele cazuri, mai ales la indivizii cu tulburare
anxioasă socială, mutismul selectiv poate dispărea, dar simptomele tulburării anxioase
sociale se mențin.
Diagnostic diferențial 
 Tulburările de comunicare. Mutismul selectiv trebuie diferențiat de perturbările
vorbirii care aparțin mai curând mai curând unei tulburări de comunicare, cum ar fi
tulburarea limbajului, tulburarea emiterii sunetelor vorbirii (cunoscută anterior ca tulburare
fonologică), tulburarea fluenței verbale cu debut în copilărie (balbism) sau tulburarea
comunicării pragmatice (sociale). Spre deosebire de mutismul selectiv, perturbarea vorbirii,
în cazul acestor afecțiuni, nu este limitată la un anumit context social. 
 Tulburările de neurodezvoltare, schizofrenia și alte tulburări psihotice. Indivizii care
prezintă o tulburare din spectrul autist, schizofrenie sau altă tulburare psihotică, sau cu
dizabilitate intelectuală severă, pot avea probleme de comunicare socială, fiind incapabili să
vorbească adecvat în diferite ocazii sociale. Spre deosebire de aceste afecțiuni, mutismul
selectiv va fi diagnosticat doar atunci când copilul prezintă capacitatea dovedită de a vorbi în
unele circumstanțe sociale (de exemplu de obicei acasă). 

Comorbidități 
 Cele mai frecvente afecțiuni comorbide sunt celelalte tulburări anxioase: cel mai
frecvent tulburarea anxioasă socială, urmată de tulburarea anxioasă de separare și de fobiile
specifice. La copiii cu mutism selectiv a fost observat comportamentul negativist, de opoziție,
dar acest comportament poate fi limitat la situațiile în care copilul trebuie să vorbească.
Întârzierile sau tulburările comunicării pot apărea și ele la unii copii cu mutism selectiv. 
Fobia specifică 

riterii de diagnostic
 A. Frica sau anxietate marcată privind un obiect sau o situație particulară (de
exemplu de zbor, înălțime, animele, injecție, vederea sângelui)
 B. Obiectul sau situația fobică provoacă aproape întotdeauna frică sau
anxietate imediată.
 C. Obiectul sau situația fobică este evitată conștient sau suportată cu frică sau
anxietate intensă.
 D. Frica sau anxietatea este disproporționată față de pericolul real pe care îl implică
obiectul sau situația respectivă și față de contextul socio-cultural.
 E. Frica, anxietatea sau comportamentul de evitarea este persistent, având de obicei
o durată de cel puțin 6 luni.
 F. Frica, anxietatea sau comportamentul evitant cauzează disconfort semnificativ
clinic sau deficit în domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcționare.
 G. Perturbarea nu corespunde mai bine simptomelor altei tulburări mintale cum ar fi
frica, anxietatea și evitarea situațiilor asociate cu simptome de panică sau cu alte simptome
care provoacă incapacitate ( ca în agorafobie); obiective sau situații legate de obsesii (ca în
tulburarea obsesiv-compulsivă); rememorarea evenimentelor traumatizante (ca în
tulburarea de stres posttraumatic); părăsirea casei sau a persoanelor de atașament (ca
în tulburarea anxioasă de separare); sau frica de situații sociale ( ca în tulburarea anxioasă
socială).
Specificatori
 Este un lucru obișnuit ca indivizii să prezinte mai multe fobii specifice. Individul cu
fobie specifică are, în medie, trei obiective sau situații de care se teme, și aproximativ 75%
din indivizii cu fobie specifică prezintă mai mult de o situație sau obiect fobogen. În astfel de
cazuri trebuie specificat diagnosticul mai multor fobii specifice, fiecare cu propriul cod de
diagnostic reflectând stimulul fobic. Spre exemplu, dacă individul se teme de furtuni și de
zbor, se vor menționa doua diagnostice: fobie specifică, de mediul natural și fobie specifică
situațională. 
lemente asociate care susțin diagnosticul
 Indivizii cu fobii specific prezintă în mod obișnuit o creștere a stării de excitație
fiziologică atunci când anticipează expunerea la un obiect sau situație fobică sau pe parcursul
expunerii. 
 Totuși, răspunsul fiziologic la situația sau obiectul anxiogen variază. În timp ce indivizii
cu fobii specific situaționale, de mediu natural șu de fobie specific de sânge-injecție-leziuni
manifestă o reacție vaso-vagală de sincopă sau imineță de sincopă.

                Prevalență
 În Statele Unite ale Americii, prevalența estimată în comunitate la 12 luni a fobiei
specific este de aproximativ 7-9%.
 Rata prevalenței în țările europene este foarte asemănătoare cu cea din SUA (e.g.,
aproximativ 6%), dar în general este mai scăzută în țările din Asia, Africa și America Latină (2-
4%).
 Rata prevalenței este de aproximativ 5% la copii și de aproximativ 16% la vârste între
13 și 17 ani.
 La indivizii mai în vârstă rata prevalenței este mai scăzută (aproximativ 3-5%), ceea ce
sugerează probabil diminuarea severității la un nivel subclinic. 
 Femeile sunt afectate mai frecvent decât bărbații. Astfel, fobiile specific de animale,
mediu natural și situațional afectează mai des femeile, în timp ce fobia sânge-injecții-leziuni
apare aproape în mod egal la ambele sexe.
Debut și evoluție

 Fobiile specifice apar uneori în urma unui eveniment traumatizant (e.g., după ce
individual este atacat de un animal sau rămâne blocat în lift), după ce vede alte persoane
trecând printr-un astfel de eveniment (e,g., asistă la înecul cuiva).
 Fobia specific apare de obicei precoce în copilărie, majoritatea având debutul
înaintea vârstei de 10 ani. Vârsta medie la debutul bolii este cuprinsă între 7 și 11 ani, cu
media la aproximativ 10 ani. 
 Fobiile specific care se dezvoltă în copilărie și adolescență au evoluție cu remisiuni și
exacerbări în această perioadă. Totuși, fobiile care persist la vârsta de adult au o
probabilitate redusă de a se remite la majoritatea acestor indivizi.
 Când fobia specific este diagnosticată în copilărie, trebuie avute în vedere două
aspect. În primul rând, copiii mici își pot exprima frica și anxietatea prin plâns, accese
colerice, perplexitate sau agățare de cineva. În al doilea rând, copiii de această vârstă nu
sunt capabili să înțeleagă conceptul de evitare. 
 Deși fobiile cele mai specific se dezvoltă în copilărie și adolescență, fobia specific se
poate dezvolta la orice vârstă, deseori ca rezultat al unor experiențe traumatizante. Spre
exemplu, fobia de sufocare apare aproape întotdeauna în urma unui eveniment care a
condus la iminența de sufocare, survenit la orice vârstă.

Factorii de risc și prognostic

 Factori de temperament. Factorii de risc legați de temperament pentru fobii

specifice, cum ar fi afectivitatea negativă (caracterul nevrotic) sau inhibiția comportamentală
reprezintă factori de risc și pentru alte tulburări anxioase.
 Factori de mediu. Factorii de risc legați de mediu pentru fobii specific, cum ar fi
protecția parentală excesivă, pierderea și despărțirea părinților, precum și abuzul fizic și
sexual prezic, de asemenea, alte tulburări anxioase. 
 Factori genetici și fiziologici. Poate exista o susceptabilitate genetic față de o anumită
categorie de fobii specifice (e.g., un individ cu o rudă de gradul întâi care prezintă fobie
specific de animale are o probabilitate semnificativ mai mare de a dezvolta aceeași fobie
 specific decât alte categorii de fobii). Indivizi cu fobie de sânge- injecție-râni prezintă o
tendință particular de a suferi sincopă vaso-vagală (leșin) în prezența stimulului fobic. 
Diagnostic diferențial
 Agorafobia. Fobia specific situațională se poate asemăna cu agoraphobia în ceea ce
privește tabloul clinic datorită elementelor comune care apar în situațiile fobice (e.g., zbor,
spații închise, lift).
 Tulburarea anxioasă socială. Dacă situațiile provoacă frică din cauza evaluării
negative, se va stabili mai curând diagnosticul de tulburare anxioasă social decât cel cu fobie
specifică.
 Tulburarea anxioasă de separare. Dacă situațiile sunt anxiogene  din cauza separării
de persoana care îl îngrijește sau de persoana de atașament, se va stabili diagnosticul de
tulburare anxioasă de separare și nu de fobie specifică. 
 Tulburarea de panică. Indivizii cu fobie specifică pot suferi atacuri de panică atunci
când se confruntă cu situația sau obiectul fobogen. Se va stabili diagnosticul de fobie specific
dacă atacurile de panică au survenit doar ca răspuns la obiectul sau situația specific, în timp
ce diagnosticul de tulburare de panică se stabilește dacă individual a suferit și atacuri.
 Tulburarea obsesiv-compulsivă. Dacă frica sau anxietatea principală a individului de
un obiect sau situație este rezultatul unei obsesii. 

 Tulburarea asociate traumei și factorilor de stres. Dacă fobia se dezvoltă ca urmare a
unui eveniment traumatizat, se va avea în vedere diagnosticul de tulburare de stres
posttraumatic (TSPT). În acest caz, se va stabili diagnosticul de fobie specific doar dacă sunt
îndeplinite toate criteriile pentru TSPT.
 Tulburările de comportament alimentar. Nu se va stabili diagnosticul de fobie specific
dacă comportamentul evitant se limitează exclusive la refuzul alimentelor sau la evitarea
subiectelor pe teme alimentare, în acest caz avându-se în vedere diagnosticul de anorexie
sau bulimie nervoasă. 
 Tulburările din spectrul schizofreniei și alte tulburări psihotice. Atunci când frica și
evitarea sunt cauzate de gândirea delirantă (așa cum se întâmplă în schizofrenie sau alte
tulburări din spectrul schizofreniei și în alte tulburări psihotice) nu se justifică diagnosticul de
fobie specifică.
Comorbidități
 Fobia specifică este rar întâlnită în instituțiile clinice medicale în absența unei alte
psihopatologii, fiind mai frecventă în instituțiile de sănătate mintală nemedicale. Fobia
specific se asociază deseori cu diferite alte tulburări, în special cu depresia la adulți vârstnici.
Datorită debutului precoce, fobia specific este de obicei prima tulburare din punct de vedere
cronologic. 

Tulburarea de panică
Criterii de diagnostic      300.01(F41.0)
 A. Atacuri de panica recurente, imprevizibile
 B. Cel putin unul dintre atacurile de panică a fost urmat, timp de cel putin o lună de
una sau amblele din următoarele
1. Preocupare sau îngrijorare privind apariția unui nou atac de panică sau a consecințelor
acestuia.
2. O schimbare a comportamentului provocata de atac ( un comportament menit să evite
apariția unui nou atac)
 C. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unor substanțe.
 D. Perturbarea nu este mai bine explicată de o altă tulburare  mintală.
Definiție
 Tulburarea de panică se caracterizează prin  apariția neașteptată și spontană a
atacurilor de panică recurente. 
 Sintagma  „atac de panică” se caracterizează prin apariția bruscă a sentimentului de
frică, acompaniat de  semne și simptome fizice și cognitive (tremur, frică de moarte,
sentimente de derealizare). O tulburare de panică include perioade scurte de anxietate
extrem de intensă. 

lemente asociate care susțin diagnosticul
 Un tip de atac de panică imprevizibil este atacul de panică nocturn( trezirea din somn
într-o stare de panică diferă complet de panicarea după trezirea complete din somn).
 Alături de preocuparea privind atacurile de panică și consecințele acestora , mulți
indivizi cu atacuri de panică raportează sentimente de anxietate permanente
sau interminente, legate de mai ales de îngrijorarea față de sănătate în general sau
sănătatea mintală. Acești indivizi prezintă, de obicei, intolelanță obiectivă la efectele adverse
ale medicamentelor. Pot fi prezente preocupări extensive privind capacitatea de a îndeplini
sarcinile zilnice sau de a rezista la factori zilnici de stres, pot utiliza în exces substanțe
( exemple: alcool, medicamente prescrise, etc.) pentru a controla atacurile de panică sau
pot prezenta tipuri de comportament extrem cu scopul de a controla atacurile de panică.
Debut și evoluție
  Vârsta medie de debut a tulburării de panică în SUA este de 20-24 de ani. Într-un 
număr mic de cazuri boala debutează în copilărie, iar debutul după vârsta de 45 de ani este
foarte rar.
 Dacă tulburarea nu este tratată, evoluția obișnuită este cronică, dar ondulatorie. Unii
indiviz pot manifesta recidive periodice alternând cu ani de remisiune între episoade, în timp
ce alții manifestă simptomatologie severă continuă. Doar un număr mic manifestă
remisiune complă fără recidive ulterioare după câțiva ani.
 În mod tipic, evoluția tulburării de panică este complicate de un număr de alte
tulburări, în special de alte tulburări anxioase, tulburări depresive și  tulburări ale consumului
de substanțe.
Diagnostic diferențial
 Nu va fi diagnosticată tulburarea de panică dacă nu aui fost prezente niciodată atacuri de
panică (imprevizibile) complete. În cazul în care sunt prezente doar atacuri de panică
imprevizibile cu simptomatologia limitată, se va lua în considerare diagnosticul de altă
tulburare anxioasă  specificată sau tulburare anxioasă nespecificată.
Alte tulburări anxioase:
 Tulburare anxioasă cauzată de afecțiuni medicale
 Tulburare anxioasă indusă de substanțe/ medicamente
 Alte tulburări mintale în care atacurile de panică reprezintă un element asociat

Comorbidități
 Tulburarea de panică apare rareori în context clinic în absența altei patologii psihice. 
 Tulburarea de panică apare frecvent în asociere cu numeroase simptome și afecțiuni
medicale generale, care cuprind dar nu sunt limitate la: amețeală, aritmii cardiace și altele.

Tulburarea anxioasă socială
Criterii de diagnostic 300.23(F40.10)
 A. Frică sau anxietate privind una sau mai multe situații sociale în care individul ar
putea fi expus unei evaluări de către ceilalți.
 B. Individul se teme că ar putea reacționa într-un mod sau ar putea fi evidente
simptomele anxioase, iar acestea ar putea fi apreciate negative.
 C. Situațiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate
 D. Situațiile sociale sunt suportate sau evitate cu frică  sau anxietate intensă.
 E. Frica sau anxietate sunt disproporționale în raport cu pericolul reprezentat de
situația socială
 F. Frica, anxietatea sau evitarea este persistentă și durează aproximativ 6 luni.
 G. Frica, anxietatea sau evitarea cauzează disconfort sau deficit semnificativ clinic în
domeniile și ariile importante de funcționare.
 H. Frica, anxietatea sau evitarea pot fi atribuite efectelor fiziologice  ale unei
substanțe sau afecțiuni medicale.
 I. Frica, anxietatea sau evitarea nu este mai bine explicată de simptomele altei
tulburări mintale.
 J. Dacă prezintă o altă condiție medicală, frica, anxietatea sau evitarea trebuie să fie
lipsită de legătură cu afecțiunea sau să fie excesivă.

Definiție
 Tulburarea anxioasă socială constă în frica sau anxietatea marcată  de situațiile
sociale în care individul ar putea fi evaluat de ceilalți. La copii frica poate să apară și în
interacțiunile cu copiii, nu doar cu adulții.

Elemente care susțin diagnosticul

 Situațiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate. Astfel individul
care devine anxios doar ocazional în situații sociale  nu va fi diagnosticat cu tulburare
anxioasă socială. Cu toate acestea gradul și tipul de frică și anxietate pot varia cu diferite
ocazii.
 Frica și anxietatea sunt considerate  disproporționale față de riscul real de a fi evaluat
negativ sau față de consecințele unei astfel de aprecieri negative. Uneori anxietatea nu este
considerată excesivă, deoarece este asociată cu un pericol real. Totuși, indivizii cu tulburare
anxioasă socială supraevaluează de obicei consecințele negative ale situațiilor sociale și în
 această situație aprecierea caracterului excesiv va fi stabilită de medic, Având în vedere
contextul socio-cultural al individului.
 Durata perturbării este de obicei de 6 luni. Acest prag de durată ajută la diferențierea
dintre tulburarea anxioasă socială și frica socială tranzitorie care este obișnuită, în special la
copii și în comunitate.
Elemente asociate care susțin diagnosticul
 Indivizii cu tulburare socială pot fi inadecvat de încrezători sau excesiv docili, sau mai
rar, doresc în mod exagerat să controleze conversația. Anxietatea socială la indivizii mai în
vârstă se poate manifesta prin  exacerbarea simptomelor afecțiunilor medicale , cum ar fi
amplificarea tremorului . Înroșirea reprezintă răspunsul fiziologic specific al tulburării
anxioase sociale.
Debut și evoluție
 Debutul tulburării anxioase sociale poate fi urmarea unei experiențe umilitoare sau
stresante. Adolescenții prezintă un tipar mai larg de frică și evitare, inclusiv frica de întâlniri
romantice, comparativ cu copiii mai mici. Adulții mai în vârstă au un nivel mai redus de
anxietate socială, dar acesta se manifestă într-un număr mai mare de situații, în timp  ce
adulții mai tineri exprimă un nivel mai ridicat de anxietate socială în situații particulare.
Diagnostic diferențial
 Timiditatea normală
 Agorafobia
 Tulburarea de panică
 Tulburarea anxioasă generalizată
 Tulburarea anxioasă de separare
 Fobiile specifice
 Mutismul selectiv
 Tulburarea depresivă majoră
 Tulburarea dismorfică corporală
 Tulburarea delirantă
 Tulburarea din spectrul autismului
 Tulburările de personalitate
 Alte tulburări mintale
 Alte afecțiuni medicale
 Tulburarea de opoziție și comportament sfidător
Comorbidități
 Tulburarea anxioasă socială este deseori comorbidă cu alte tulburări anxioase, tulburarea
depresivă majoră și cu tulburări ale consumului de substanțe, iar debutul său îl precede în
general pe cel al celorlalte tulburări , cu excepția tulburărilor specifice și a tulburării anxioase
de separare.

Trăsături accentuate
 Tulb de personalitate

Există categorii identice în cele două sisteme de clasificare

 –  TP paranoidă 
 –  TP schizoidă
 –  TP histrionică
 –  TP dependentă
 –  TP borderline*

Categorii denumite diferit dar similare, referindu-se la același tip clinic

 –  TP antisocială (DSM) = TP disocială (ICD)
 –  TP evitantă (DSM) = TP anxioasă (ICD)
 –  TP obsesiv-compulsivă (DSM) = TP anancastă (ICD)

Categorii distincte în cele două sisteme diagnostice 

–  În DSM 
 •  TP schizotipală 
 •  TP narcisistă
–  În ICD, 
 –  TP impulsivă (alături de TP borderline în cadrul TP instabil-emoțională)

T.P. PARANOIDĂ 

 Suspiciune recurentă și fără justificare, privind bunele intenții, loialitatea sau

fidelitatea partenerilor  sau colegilor
 Resentiment profund și puternic față de ofense sau insulte (reale sau imaginare)
 Paternuri interpretative prin care denaturează percepția sau rememorarea
faptelor și experiența trăită
 Sentimentul dreptății  fixiste și implacabile combinate cu un spirit combativ și
tenace apărarea a drepturilor sau intereselor proprii ...
 (gândire rigidă, afect negativ, comportamente revendicative/acuzatoare, relații
conflictuale, suferință)

TP paranoidă – sugestii de relaționare

RECOMANDĂRI
 Să respectați normele și conveniențele cu scrupulozitate.
 Să vă exprimați limpede motivele și intențiile.
  Să mențineți un contact regulat cu el/ ea.
 Să faceți referiri la legi și regulamente, dacă vreți să îl/o convingeți.
 Să le dați uneori satisfacție (nu vă opuneți inutil!)
 Să verificați dacă și ceilalți percep la fel …

NERECOMANDABIL:
 Să îi vorbiți de rău, să îi bârfiți.
 Să îi evitați sau să nu clarificați neînțelegerile.
 Să le atacați imaginea de sine (mai ales în public!).
 Să comiteți greșeli (și să nu recunoașteți imediat!).
 Să intrați in dispute pe subiecte politice sau sociale.
 Să deveniți paranoici....!
Dacă vă este ȘEF: 
 schimbați locul de muncă sau arătați că (îi) sunteți un angajat loial!
Dacă vă este SOȚ_/ SOȚIE: 
 educați-vă răbdarea și toleranța … sau apelați la un psiholog pentru a vă ajuta să
faceți acesta!
Dacă vă este COLEG (Ă)/ PARTENER: 
 fiți prudent și ... căutați un avocat!

  CONCLUZII
 Detașat(ă), impasibil(ă), greu de deslușit.
 Indiferent(ă) la elogiile sau criticile celorlalți.
 Preferă activități solitare.
 Nu leagă prietenii cu ușurință; cu puțini prieteni (din copilărie, rude).
 Nu caută compania celorlalți….
(gândire, afect, comportament, relaționare!)

RECOMANDĂRI
 Să le respectăm nevoia de singurătate.
 Să le punem în situații care sunt pe măsura lor (afectivă).
 Să le observăm lumea interioară și să le apreciem calitățile ascunse.

NERECOMANDABIL:
 Să le cerem frecvent/ să ne așteptăm să manifeste emoții puternice.
 Să le obligăm „să socializeze” „să facă conversație”..
 Să le lăsăm să se izoleze… 

 Dacă vă este ȘEF: 

informați-l prin comunicări scrise (fără vizite lungi în birou)!
Dacă vă este SOȚ_/ SOȚIE: 
socializați, asigurați de viața socială a cuplului/ familiei!
Dacă vă este COLEG (Ă)/ PARTENER: 
lăsați-l să fie un bun expert fără a-i cere să coordoneze !

Tulburare de personalitate schizotipală
Un pattern pervaziv de deficite sociale și interpersonale manifestat printr-un  disconfort
acut în relațiile sociale și reducerea capacității de a stabili relații intime, precum și
prin distorsiuni cognitive și de percepție și excentricități de comportament, începând
precoce în perioada adultă și prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat
de 5 dintre următoarele:
1. Idei de referință (excluzând ideile delirante de referință)
2. Credințe stranii care influențează comportamentul și sunt incompatibile cu normele
subculturale (superstițiozitate, credință în clarviziune, telepatie, “al șaptelea simț”);
3. Experiențe perceptive insolite, incluzând iluzii corporale;
4. Gândire și limbaj bizar (limbaj vag, metaforic supraelaborat sau stereotipizat);
5. Afect inadecvat; 
6. Suspiciune sau ideație paranoidă;
7. Comportament sau aspect bizar, excentric sau particular; 
8. Lipsa amicilor sau confidenților apropiați, alții decât rudele de gradul I;
9. Anxietate socială excesivă care nu se diminuează odată cu familiarizarea și tinde a fi
asociată mai curând unei temeri paranoide decât unei judecăți negative despre sine.
B.    Nu survine exclusiv în cursul schizofreniei, al unei tulburări afective (bipolar sau depresiv)
cu  elemente  psihotice, sau în cazul autismului.
B.
 In ICD 10 tulburarea schizotipală a fost încadrată în categoria: Schizofrenie, tulburări
schizotipale și delirante (F20-F29) deoarece s-a considerat că are aspecte comune cu alte
tulburări din aceste clustere (cauze naturale, istoric familial).
RECOMANDĂRI:
 Să le ascultăm și să le înțelegem …
 Să fim sinceri (să le ascultăm dar nu să le încurajam exagerările).
 Să ne păstrăm pe cât posibil calmul pentru a evita amplificarea unui conflict.
 Să întrerupem comunicarea până la ”calmarea spiritelor”…
 Să ne stabilim granițe și limite ferme de interacțiune.
 Să fim clari și conciși în comunicare pentru a nu lăsa loc de interpretări. 
 Să ne susținem punctul de vedere în ciuda întreruperilor, divagărilor, amenințărilor
sau șantajului emoțional…

NERECOMANDABIL:
 Să le tolerăm comportamentele abuzive.
 Să ne lăsăm manipulați în a-i salva de consecințele actelor necugetate. 
 Să le confirmăm ”schemele cognitive”: părinte punitiv (critic,
furios, dezaprobator); partener nesigur  (”egoist” , ”neloial” ”instabil”) etc.

•terapie cognitiv-comportamentală
• terapie comportamentală dialectică – tehnici de autoreglare emoțională (CBT) +
acceptarea și autoconștientizarea (ZEN); dialectic: acceptare și schimbare
Tulburare de personalitate narcisistă
Tulburarea de personalitate narcisistă este caracterizată printr-o imagine de sine
grandioasă și un sentiment de auto-valorizare pe măsură, combinate cu lipsa de interes
față de preocupările și sentimentele altora. Nevoia de a fi admirat și lipsa
empatiei, debutează la începutul vârstei adulte și se manifestă în cinci sau mai multe
dintre următoarele modalități:
1. un sentiment exagerat al propriei importanțe;
2. fantezii de succes nelimitat, putere, geniu, frumusețe sau iubire ideală;
3. credința că este unic(ă) și special(ă) și trebuie să interacționeze doar cu alte persoane
speciale (elite) sau instituții puternice și deosebite;
4. se așteaptă să fie admirat(ă) (pretinde admirație excesivă);
5. consideră că i se cuvine totul;
6.  în relațiile interpersonale îi exploatează pe ceilalți pentru a-și atinge scopurile;
7. lipsit(ă) de empatie; nu sesizează și nu recunoaște sentimentele și nevoile celor din
jur;
8. este invidios(oasă) pe ceilalți și crede că și ceilalți îl invidiază;
9. adoptă o atitudine și un comportament arogant și condescendent.

TP narcisistă – sugestii de relaționare

CONCLUZII
 fermecător(oare), fascinant(ă), captivant(ă) … când dorește să impresioneze;
 imagine de sine grandioasă, fantezii de succes, putere, geniu, frumusețe;
 pretinde admirație excesivă; lipsit(ă) de empatie, suferă dacă nu este admirat(ă); 
 îi exploatează pe ceilalți pentru a-și atinge scopurile; arogant(ă) sau invidios(oasă)
(gândire, afect, comportament, relaționare!)

RECOMANDĂRI
 Să îl/ o aprobați atunci când este sincer(ă).
 Să respectați normele sociale și de politețe.
 Să fiți atenți la tentativele de manipulare.
 Să nu îl/o criticați în public.
 Să folosiți argumente legate de succesul viitor, dacă doriți să o/îl influențați.
 Să nu le vorbiți despre reușitele voastre.

NERECOMANDABIL:
 Să vă opuneți sistematic, fără a le recunoaște calitățile.
 Să faceți compromisuri, cedând presiunilor.
 Să nu vă apărați drepturile și realizările.
 Să vă așteptați la recunoștință indiferent cât de mult faceți pentru el/ ea.
Dacă vă este ȘEF: 
 respectați-l, gratificați-l, fiind atent la supraîncărcare!
Dacă vă este SOȚ_/ SOȚIE: 
 dacă tot l-ați ales/ați ales-o ... atenție la manipulări ...!
Dacă vă este COLEG (Ă)/ PARTENER: 
 aveți grijă să nu își asume toate  meritele și chiar să vă ia locul!

TP histrionică – sugestii de relaționare

CONCLUZII:
 caută să atragă atenția  celorlalți și nu suportă să fie „în umbră”;
 dramatizează  și are un discurs emoțional, dramatic, lipsit de precizie;
 caută aprecierea  și deseori are un comportament seducător;
 idealizează sau depreciază    persoanele din jur  …

RECOMANDĂRI:
 Să îl/ o lăsați să se manifeste subliniind limitele.
 Să îi gratificați comportamentele și intervențiile normale.
 Să vă așteptați la exagerări, dramatizări sau să treceți de la statutul de erou la cea de
persoană nesuferită.

NERECOMANDABIL:
 Să vă amuzați pe seama ei/ lui.
 Să vă lăsați impresionat de tentativele de seducție.
 Să vă lăsați înduioșat de manifestările dramatice facând compromisiuri.

Dacă vă este ȘEF: 

păstrați-vă calmul și rămâneți voi înșivă!
Dacă vă este SOȚ_/ SOȚIE: 
ascutați-o/l, gratificați-o/l... 
nu reacționați la exagerări...!
Dacă vă este COLEG (Ă)/ PARTENER: 
... savurați spectacolul și diversitatea...!

TP evitantă – sugestii de relaționare

CONCLUZII
 Inhibiție în relațiile interpersonale. 
 Teama de a fi criticat(ă), dezaprobat(ă) sau respins(ă).
 Conduite de evitare sistematică a situațiilor de ”expunere” socială.

RECOMANDĂRI (all anxieties)
 Să le inspirați încredere.
 Să le ajutați să relativizeze.
 Să fiți pozitiv(ă), cu umor binevoitor.
 Să le încurajați să se trateze (anxietate generalizată)

NERECOMANDABIL:
 Să vă lăsați antrenați în sistemul de temerile construit de ele.
 Să le luați prin surpindere cu inițiative sau schimbări majore. 
 Să le împărtășiți propriile voastre neliniști.

TP evitantă ≠ Tulburările anxioase
Dacă vă este ȘEF: 
inspirați siguranță și transmiteți semnale de certitudine, control.
Dacă vă este SOȚ_/ SOȚIE: 
oferiți multe vești bune ...; cele rele, relativizați-le!
Dacă vă este COLEG (Ă)/ PARTENER: 
... folosiți calitățile lui/ ei pentru a nu uita ceva important

Tulburările de tip anxios

Tulburarea de anxietate generalizată - este caracterizată de îngrijorări excesive
sau nerealiste care persistă mai mult de șase luni. La adulți aceste îngrijorări pot avea
ca punct de plecare sănătatea, banii sau cariera. Pe lângă îngrijorările recurente, mai
apar simptome fiziologice persistente, precum dureri musculare, insomnii, amețeli și
iritabilitate.
Tulburarea obsesiv-compulsivă - se manifestă prin gânduri, imagini, impulsuri
intruzive (obsesii) și comportamente care se repetă sau sunt asemănătoare cu un
ritual (compulsii). Aceste comportamente apar de obicei pentru a reduce disconfortul
produs de obsesii. Cele mai răspândite obsesii sunt fi frica de a fi contaminat și teama
de face un comportament neadecvat.
Tulburarea de panică - caracterizată de atacuri de panică recurente și o evitare crescută a
situațiilor care pot declanșa aceste atacuri. În timpul unui atac de
panică persoanele au impresia că au un atac de cord, înnebunesc sau se sufocă, fără a
putea identifica un motiv anume. Simptomele atacului de panica : palpitații, durere în
piept, transpirații, tremor, senzații de sufocare, teamă de moarte, teama că o să
piardă controlul, senzații de irealitate.
Tulburarea de stres posttraumatic - apare în urma unui eveniment șocant, traumatizant din
viața individului, cum ar fi un atac fizic, asistarea la moartea cuiva,
moartea neașteptată a persoanei iubite sau un dezastru natural. Simptomele specifice
acestui tip de tulburare anxioasă sunt: “retrăirea” evenimentului traumatizant
(coșmaruri, flashback-uri); comportamente de evitare (cum ar fi evitarea locurilor
legate de traumă etc.), detașare de ceilalți, iritabilitate, insomnii, dificultate de
concentrare.
Fobia socială - este caracterizată printr-o teamă puternică de a fi judecat de către
ceilalți, sau frica de a fi pus într-o situație jenantă . În formele mai intense această
anxietate generează un comportament de evitare. Simptomele fizice asociate:
palpitații, transpirații, tremorul vocii, înroșirea feței etc.
Fobii specifice. Persoanele care suferă de acest tip de anxietate manifestă o reacție de frică
intensă față de un anumit obiect, animal sau situație (cum ar fi paianjeni, câini,
înălțimi etc.). Aceasta poate duce la evitarea exagerată a unor situații obișnuite din
viața de zi cu zi.
T.P. obsesională – sugestii de relaționare
RECOMANDĂRI
 Să le arătați că apreciați simtul ordinii, rigorii, planificării și organizării.
 Să le aduceți doar critici precise și argumentate (comportamente specifice!).
 Să le arătați că sunteți previzibili și de încredere.
 Să le încredințați sarcini pe măsura calităților lor.
 Să le ajutați să descoperea bucuria relaxării.
NERECOMANDABIL:
 Să le ironizați, glumind pe tema maniilor lor.
 Să vă lăsați antrenat(ă) în sistemul lor obsesional (stabiliți limite; negociați).

Dacă vă este ȘEF: 

să fiți punctuali, .... nu faceți erori de ortografie!
Dacă vă este SOȚ/SOȚIE: 
lăsați pe seama lor gestionarea banilor ... și pantofii la ușă!
Dacă vă este COLEG (Ă)/ PARTENER: 
încredințați-i sarcinle finale de verificare și retușare ...

Tulburări de personalitate - sinteză

TP Paranoidă - suspicioși, cu tendințe interpretative și inflexibili în raționament și
argumentare, ambițioși, resentimentari și ostili în relațiile interpersonale, iritabili, geloși,
justițiari sau procesomani.
- TP Schizoidă - izolați, fără inițiativă afectivă în relațiile cu ceilalți, relații interpersonale
deficitare, neadecvat de serioși, preocupați de obiecte  neînsuflețite sau constructe
metafizice
- TP Schizotipală - bizari și cu multiple ciudățenii ale prezentării și vorbirii, limbaj și gândire
excentrică, magică, uneori chiar iluzii și idei de referință, fobie socială și lipsa prietenilor.
- TP Borderline - instabili emoțional, impulsivi, cu relații personale instabile și intense,
oscilând între idealizare și devalorizare; cu sentimental de gol lăuntric și impulsuri spre auto-
mutilare sau gesturi suicidare.
- TP Impulsivă - nestăpâniți,  își controlează greu impulsurile sau poftele, se enervează ușor
trăind cu multă intensitate conflictele și reacționând necontrolat (verbal sau fizic), fără să se
gândească la consecințe.
- TP Histrionică - dramatici, cu un discurs emoțional lipsit de precizie, idealizează sau
depreciază cu ușurință, seducători sau provocatori sexual, sugestionabili, superficiali în
relații.
- TP Narcisistă - egocentrici,  cu fantezii nelimitate de succes, putere, strălucire sau iubire
ideală, lipsiți de empatie, invidioși, exploatatori în preocuparea lor de a-și atinge propriile
țeluri.
- TP Antisocială -   iresponsabili, impulsivi, agresivi și iritabili, fără remușcări, înșeală,
escrochează sau mint cu ușurință, existând un comportament de încălcare a normelor și
drepturilor altora din adolescență. 
- TP Evitantă - rușinoși, timizi, inhibați în relațiile interpersonale, temători de critică,
dezaprobare și rejecție, se evaluează ca fiind inadecvați, inferiori altora.
- TP Dependentă - indeciși, cu dificultăți în a lua decizii și frica de a fi abandonați au nevoie
de sfaturile și aprobarea celor din jur, cu dificultăți în exprimarea dezacordului sau în
preluarea inițiativei.
- TP Obsesiv-compulsivă - perfecționiști, rigizi și preocupați de ordine și de reguli, lipsiți
de spontaneitate, serioși, perseverenți și încăpățânați, cu frecvente gândurilor obsesive sau
ritualuri compulsive. 

T Depresive – stări de tristețe, pesimism, auto-devalorizare, dezinteres pentru activități și

proiecte noi, anxietate, încetinire psihomotorie, pasivitate și expresie inhibată a agresivității
≠ TP Evitantă
T Anxioase -  stări persistente de neliniște, teamă și îngrijorare excesivă, care nu sunt
motivate de pericole reale însoțite deseori de simptome fiziologice sau psiho-somatice.