UNIVERSITATEA AUREL VLAICU DIN ARAD

FACULTATEA ȘTIINȚE ale EDUCAȚIEI, PSIHOLOGIE și ASISTENȚĂ SOCIALĂ

ANUL II PSIHOLOGIE

REFERAT
Influența socială

Coordonator: Chiș Roxana

Elaborat: Cucu Margareta

Arad 2021
 Influența socială

Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea

percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau
chiar abuzive.[1] Pentru că manipulatorul își urmărește doar propriile interese, deseori în
detrimentul altora, aceste metode pot fi considerate exploatatoare, imorale și înșelătoare.

Influența socială nu este în mod necesar negativă. De exemplu, doctorii pot încerca să
convingă pacienții să renunțe la obiceiurile nesănătoase. În general, influența socială este
percepută ca fiind inofensivă atunci când se respectă dreptul celui influențat de a alege. În
funcție de context și motivații, influența socială poate fi considerată manipulare ascunsă.

Cum își controlează manipulatorii victimele?

După Braiker
Braiker  a identificat următoarele moduri de bază prin care manipulatorii își
controlează victimele:
 Recompensa pozitivă – include lauda, șarmul superficial, simpatia superficială (lacrimi de
crocodil), cereri de scuze excesive; bani, aprobare, daruri; atenție, expresii faciale cum ar fi
râsul sau zâmbetul forțat; recunoaștere publică.
 Recompensa negativă – include sâcâirea, urlatul, tratamentul silențios, intimidare,
amenințări, înjurături, șantaj emotional, învinovățire, îmbufnare, plânsete și făcutul pe victima.
 Recompensa intermitentă sau parțială – Recompensa negativă parțială sau intermitentă
poate crea un climat în care persistă frica și nesiguranța, un exemplu fiind atacurile teroriste.
Recompensa pozitivă parțială sau intermitentă poate încuraja victima să persiste – de exemplu
la majoritatea jocurilor de noroc, jucătorul câștigă bani din când în când, dar poate pierde în
total.
 Pedeapsa
 Învățarea în urma unei traume – folosirea abuzului verbal, a furiei explozive sau a altui
comportament intimidant pentru a stabili dominanța sau superioritatea; chiar și un singur
incident care implică un asemenea comportament poate condiționa sau învăța victimele să nu-l
supere/confrunte/contrazică pe manipulator.

După Simon
Simon[2] a identificat următoarele tehnici manipulative:
 Minciuna: Pe moment e greu de spus dacă cineva minte, deși deseori adevărul iese la iveală
după un timp, când deja e prea târziu. Un mod de a reduce șansele de a fi mințit este de a
înțelege că indivizii cu unele tipuri de personalitate (în special psihopații) sunt experți în arta
minciunii și a trișatului, făcând frecvent aceste lucruri, deseori cu subtilitate.

 Minciuna prin omisiune: Aceasta este o formă subtilă de minciună, comisă prin omiterea
unei părți semnificative din adevăr. Această tehnică se mai utilizează în propagandă.

 Negarea: Manipulatorul refuză să admită că el sau ea a făcut ceva rău.

 Raționalizarea: O scuză prezentată de manipulator pentru comportamentul neadecvat.
Raționalizarea este strâns legată de spin.

 Minimizarea: Un tip de negare cuplată cu raționalizare. Manipulatorul spune că

comportamentul lui/ei nu este atât de dăunător sau iresponsabil precum sugerează altcineva,
de exemplu spunând că o insultă a fost doar o glumă.

 Atenția sau neatenția selectivă: Manipulatorul refuză să acorde atenție oricărui lucru care l-
ar abate de la agenda sa, spunând lucruri cum ar fi „Nu vreau să aud”.

 Diversiunea: Manipulatorul nu acordă un răspuns direct unei întrebări directe, ci face o

diversiune, direcționând conversația către un alt subiect.

 Evaziunea: Similară cu diversiunea, dar aici se oferă răspunsuri vagi, irelevante, divagații
sau expresii ambigui.

 Intimidarea mascată: Manipulatorul își pune victima în defensivă folosind amenințări voalate

(subtile, indirecte sau subînțelese).

 Culpabilizarea: Un tip aparte de tactică de intimidare. Un manipulator se

adresează conștiinței victimei și sugerează că acesteia nu îi pasă îndeajuns, că e prea egoistă
sau că o duce prea ușor. De obicei, asta face ca victima să se simtă prost, punând-o într-o
poziție inferioară, provocându-i anxietate și îndoială de sine.

 Rușinarea: Manipulatorul folosește sarcasmul și ocara pentru a amplifica frica și îndoiala de

sine în victimă. Manipulatorii folosesc această tactică pentru a-i face pe ceilalți să se simtă
nevrednici și prin urmare, să li se supună. Tacticile de rușinare pot fi foarte subtile, de
exemplu o privire aprigă, un ton al vocii neplăcut, comentarii retorice sau sarcasm subtil.
Manipulatorii te pot face să te simți rușinat pentru simplul fapt că ai îndrăznit să li te opui.
Este o modalitate efectivă de a crea un sentiment de inadecvare în victimă.

 Jucarea rolului de victimă ("sărmanul/a de mine"): Manipulatorul se portretizează ca fiind

o victimă a circumstanțelor sau a comportamentului altcuiva pentru a
provoca milă, simpatie sau compasiune. Oamenii care se ghidează în funcție de conștiință și
cărora le pasă nu suportă să vadă pe nimeni suferind și manipulatorului îi este ușor să se
folosescă de simpatie pentru a obține cooperare.

 Învinovățirea victimei: Aceasta este o tactică eficientă de a pune victima în defensivă,

mascând totodată intenția agresivă a manipulatorului.

 Jucarea rolului de servitor: Agenda personală este mascată de pretextul servirii unei cauze
nobile, de exemplu spunând că se comportă într-un anumit fel din „supunere” sau pentru că se
află „în slujba lui Dumnezeu” sau a unei figuri autoritare similare.

 Seducția: Manipulatorii folosesc șarmul superficial, lauda, măgulirea sau sprijinul fățiș al

altora pentru a le câștiga încrederea și loialitatea.

 Proiectarea vinii (datul vinii pe alții): Manipulatorul găsește un țap ispășitor, deseori în

moduri subtile, greu de detectat.

 Simularea inocenței: Manipulatorul încearcă să sugereze că răul făcut nu a fost intenționat

sau că nu a făcut lucrul de care este acuzat. Manipulatorul se poate preface surprins sau
 indignat. Această tactică face ca victima să se îndoiască de propria judecată sau chiar de
sănătatea ei mintală.

 Simularea confuziei: Manipulatorul face pe neștiutorul, pretinzând că nu știe despre ce

vorbești sau că e confuz cu privire la o problemă importantă care i-a fost adusă la cunoștință.

 Afișarea furiei: Manipulatorul exprimă furie pentru a afișa suficientă intensitate emoțională și
mânie pentru a șoca victima și a o face să se supună. De fapt, manipulatorul nu este nervos, ci
se preface. El vrea ceva și „se enervează” dacă nu obține lucrul respectiv.

Bibliografie
1. https://dozadecomunicare.ro/influenta-si-decizii/

2. https://www.psih.uaic.ro/wp-content/uploads/cercetare/
publicatii/cursuri/boncu_s_curs_psih_soc/Curs09.pdf