Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TÂRGU-JIU
Masterand,
Cazan Denisa-Adriana
TÂRGU-JIU
2022
Nu mai este un secret pentru nimeni ca scoala nu sprijina transformarea copiilor in niste
adulti responsabili, autonomi si cu spirit etic, ci se axeaza pe transmiterea de cantitati enorme de
informatii si pe incurajarea spiritului de competitie, fara sa tina cont de calitatile individuale ale
fiecarui elev.
Sistemul incearca sa faca ceea ce a fost proiectat sa produca inca de la aparitia
invatamantului de masa obligatoriu: resursa umana instruita (pentru a fi valorificata si folosita de
catre corporatii) si cetateni dependenti si obedienti pentru a fi usor manipulati.
Principalele deficiențe ale sistemului de învățământ preuniversitar în România sunt:
1. Necesitatea adoptării unei noi legi a educaţiei. Conform Programului de Guvernare
PSD – ALDE, cea mai aşteptată lege de către elevi, cadre didactice şi părinţi, este Legea
Educaţiei Naţionale. Un act normativ realizat cu responsabilitate şi supus dezbaterii publice va
rezolva cea mai mare parte a problemelor cu care se confruntă de mai bine de 20 de ani sistemul
de educaţie din România. Care este graficul elaborării, dezbaterii publice şi adoptării acestei
legi?
3. Subfinanţarea educaţiei plasează şcolile din România într-un alt secol. Lipsa
dotărilor în cele mai multe dintre unităţile de învăţământ accentuează şi mai mult starea precară a
sistemului de educaţie. Nu este admisibil să existe şcoli care nu au fost reabilitate sau care
reprezintă un pericol pentru elevi, pentru că nu au, de exemplu, autorizaţie de funcţionare din
partea ISU. Este de neacceptat, de asemenea, ca în multe dintre şcoli să nu existe laboratoare
dotate corespunzător, ca grupurile sanitare să fie aceleaşi de zeci de ani sau banala cretă să fie
cumpărată din banii părinţilor!
5. Modificarea Legii pensiilor. În sistemul de educaţie pensia medie este de sub 1.000
de lei, comparativ cu alte sisteme, unde pensia medie este de peste 3.000 de lei. În unele cazuri
aceste pensii “speciale” au ajuns să fie mai mari decât veniturile încasate de angajaţi. Constatăm
că există persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, în timp ce pe
un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl “recompensează” cu o pensie de 1.500 de
lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari. Considerăm
că singurul principiu care trebuie să stea la baza calculului pensiilor din România trebuie să fie
cel al contributivităţii la fondul de pensii! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale şi pentru
profesori!
6. Calculul incorect al sporurilor. Deşi conform H.G. nr/. 38/2017 salariile de bază s-
au majorat, de la data de 1 ianuarie 2017, în medie, cu 15%, calcularea sporurilor,
indemnizaţiilor prevăzute de art. 3 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, nu se face la salariile de bază majorate de la 1 ianuarie 2017, ci aceste
sporuri şi indemnizaţii sunt calculate prin raportare la salariul de bază din luna decembrie 2016,
ceea ce conduce la o diminuare a drepturilor salariale care se cuvin personalului didactic.
7. Renunţarea la costul standard per elev. Atâta timp cât determinarea costului
standard se face prin hotărâre de guvern, la propunerea Ministerului Educaţiei, în funcţie de
cuantumul cheltuielilor de personal stabilit de Ministerul Finanţelor Publice pentru salariaţii din
învăţământ şi aprobat de Parlamentul României, prin Legea bugetului de stat, existenţa acestui
cost standard nu se justifică. Dacă există o lege de salarizare după care sunt plătiţi toţi angajaţii
dintr-o unitate, indiferent de numărul copiilor/elevilor din acea unitate, ce relevanţă mai are acest
cost standard pentru stabilirea cheltuielilor necesare cu salariile?
De fapt, pot spune ca sistemul educational este, in mod fundamental, gresit. La temelia
lui stau doua modele care nu se potrivesc naturii umane.
Primul este modelul scolii ca fabrica, deoarece invatamantul public de masa s-a nascut
odata cu revolutia industriala, cu epoca eficientei in productie, iar scoala a fost, in mod constient,
modelata pe principiile managementului industrial, copiii fiind considerati o materie prima care
urmeaza a fi procesata, prelucrata in scoala, sub autoritatea statului, cu ajutorul unui instrument
stabilit de catre stat – curriculumul – pentru a produce tipul uman descris mai sus.
Cel de-al doilea model se refera la conceptia ca mintea copilului este un vas gol, o tabula
rasa, o coala de hartie alba, vas care urmeaza a fi umplut cu cunostinte de catre profesori,
conceptie dominanta la inceputurile invatamantului de masa, atribuita filosofului britanic din
secolul al XVII-lea, John Locke, conceptie care a dat nastere psihologiei behavioriste cu ideea ei
centrala ca, prin asocieri, repetari si intariri pozitive sau negative (recompense si pedepse) se pot
obtine comportamentele dorite.
Ei, bine, copiii nu sunt nici materie prima, lemn, metal, piatra, care sa se lase modelata
dupa cum vrea statul, iar mintea lor nu e un recipient gol. Personalitatea si mintea umana sunt
elemente vii, organice care cresc si se dezvolta dinlauntru in afara, dupa legi proprii, nu sunt
construite din afara, prin asamblare, cum sunt construite produsele industriale. Nimeni nu poate
construi din bucati nici macar corpul unui copil, daramite mintea si sufletul!
Prin urmare, programa si programul statului, sistemul educational cu structurile sale
impuse sunt obstacole in calea dezvoltarii naturale, iar atunci cind intampina stavile, baraje,
energiile vietii isi ies din albie, deviaza de la cursul normal, nu se mai pot controla, se revarsa
fara scop, inunda. Actele de violenta sunt o reactie la aceste oprelisti, sunt o agitatie, o dereglare
interiora, si o revarsare haotica in afara. Raul nu se mai poate controla, si loveste in stanga si-n
dreapta. Orice om devine agresiv cind resimte actiunile celorlalti ca o reprimare.
Elevii au constatat ca scoala nu mai e depozitarul unic al informatiei, ca informatiile
vehiculate prin scoala sunt depasite moral, ca cerintele niciunui un loc de munca nu se mai
potrivesc cu ce le spune scoala etc. si devin din ce in ce mai indiferenti, avand altceva de facut.
Mai mult, rolul ascuns al scolii, acela de indobitocire, de divizare, de demoralizare a maselor
pentru a fi ”manageriate stiintific” si de discreditare a celor nonconformisti (scoala ii
discrediteaza prin umilire, candva, celor neascultatori li se lipeau urechi de magar) a fost suplinit
de televiziuni aflate, de obicei, in mana claselor dominante.
Elevii nu pot fi de vina deoarece ei sunt obligati sa se supuna sistemului. Nu au
posibilitatea sa faca o scoala asa cum vor ei si, interesant, nici nu stiu cum vor. Ei doar resimt
oprimarea, resimt ca ceva nu e in regula. De asemenea, profesorii si parintii, desi critica din ce in
ce mai dur sistemul, nu pot fi blamati pentru ca toti au intentii bune, dar si interese proprii in
sistem: profesorii au un loc de munca, parintii au un loc unde sa-si lase copiii cand sunt mici si sa
scape de ei cand sunt mai mari.
Eforturile si contributiile unora sau altora dintre profesori sunt eclipsate si infrante de
logica abstracta a institutiei scolare care e dirijata de un clopotel, nicidecum de legile mintii si
sufletului uman.
Vina e ascunsa in spatele unor prejudecati uriase ale adultilor fata de copii. Adultul se ia
pe sine drept creatorul copilului, cand, in fapt, copilul este cel care, prin munca lui, construieste
adultul. Si tot copilul este cel care reinnoieste lumea in permanenta, intrucat nimeni nu s-a nascut
adult.
Calitate, eficienta, randament, performanta, standarde. Sunt termeni folositi in economie
care pot caracteriza o marfa, un produs, un gadget, nu o fiinta umana. Hai sa introducem alte
criterii: independenta personala, dragostea fata de mediu, fata de semeni, fata de munca, bucuria
vietii, rasul autentic, speranta, trairea in realitate, sinceritatea, autenticitatea. Cred ca, inainte de a
face o reforma, trebuie sa trecem, toti adultii, printr-o indelungata psihoterapie sociala, pentru
inlaturarea confuziilor mentale si curatarea crustei pietrificate care ne inveleste spiritul. Trebuie
sa turnam un pic de apa vie intr-un sistem mort spiritual. Suntem formati sa marsaluim umar la
umar ca nisipul de pe plaja, care, la orice mica adiere, se imprastie in toate partile. O ploaie
spirituala ne-ar inteleni, ne-ar da iar radacini care sa ne tina impreuna si sa ne faca puternici. In
sistemul educational sfatul meu e sa incercam sa lucram mai mult cu sufletul decat cu ratiunea
rece a sistemelor moarte, pana ne obisnuim. Si atunci vom descoperi calea spre reforma.
Sistemul ar trebui sa le permita elevilor sa se concentreze pe interesele, trebuintele si
pasiunile lor care sunt dictate de o ”programa” interioara a dezvoltarii, conform unui orar precis
stabilit de natura. Dar logica clopotelului nu te lasa: cand te concentrezi pe frumusetea unei
poezii, suna! Trecem la mate, cand te pasioneaza rezolvarea unei probleme, suna! Trecem la
istorie, cand te prinde personalitatea vreunui domnitor, suna! Trebuie sa trecem la fizica. Si, uite-
asa, totul iti devine indiferent, capacitatea de concentrare, nemaifiind exersata, se atrofiaza si
inveti ca, in viata, nimic nu trebuie dus la bun sfarsit.
Societatea e obsedata de diplome pentru ca statul impune diplomele ca o conditie pentru
un loc de munca. In fapt, nu individul uman si calitatile lui conteaza, ci diploma, certificatul, care
se pot obtine pe diverse cai, uneori foarte facile: copiat, plagiat, coruptie etc. O solutie ar fi sa se
renunte la diplome sau sa fie eliberate de agentii neutre de evaluare a competentelor, nici de catre
scoli, nici de catre ministere. Adica, fiecare individ, pe baza propriei experiente, a propriei
pregatiri sau a celei obtinute prin diverse scoli si cursuri, atunci cand considera ca si-a dezvoltat
anumite competente, se poate adresa unei asemenea agentii de evaluare, care, in urma unor
probe, poate sau nu certifica cunostintele, deprinderile si aptitudinile intr-un anumit domeniu. Un
asemenea sistem functioneaza, de exemplu, in Noua Zeelanda.