BASMUL CULT: Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
Opera literară ”Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion Creangă, a fost
publicată la 1 august 1877, înrevista ”Convorbiri literare”. Aceaasta se încadrează
în specia basmului cult, deoarece are toate trăsăturile acesteia. Una din ele este
autorul cunoscut care are la bază modelul folcloric, redat printr-un limbaj
humuleștean (”Ai toată voia de la mine, dar mare lucru să fie de nu ți s-or tăia și ție
cărările.”), într-un text narativ mai complex decât al basmelor populare.
Basmul este o specie a genului epic, în versuri sau în proză, cu personaje
înzestrate cu puteri supranaturale și cu un conflict între bine și rău, binele
învingând întotdeauna.
Tema basmului este lupta binelui împotriva răului, încheiată prin triumful
binelui. Două secvențe care ilustrează tema sunt: supunerea fiului craiului de către
Spân (”Fiul craiului, văzându-se prins în clește și fără nici o putere, îi jură credință
și supunere întru toate, lăsâdu-se în știrea lui Dumnezeu, cum a vrea el să facă.”) și
tăierea capului lui Harap-Alb de către Spân (”Iar Spânul, văzând că i s-a dat
vicleșugul pe față, se repede ca un câine turbat la Harap-Alb și-i zboară capul
dintr-o singură lovitură de paloș.”).
Titlul basmului cult ”Povestea lui Harap-Alb” face referire la personajul
principal al operei, dar și la aventurile prin care trece acesta până ajunge împărat.
Numele personajului are la bază un oximoron:”harap”, însemnând persoană cu
părul și pielea neagră, aflat în opoziție cu adjectivul ”alb”; astfel autorul dorește să
exprime punctul cel mai josnic la care se ajunge datorită neascultării.
Reperele spațiale și temporale, în basm, sunt neprecizate, ele având o semnificație
simbolică: pe de o parte, plasează acțiunea într-un timp și un spațiu nedeterminat,
creându-i cititorului impresia de veridicitate, iar pe de altă parte, introduc cititorul
în lumea ficțiunii.
Conflictul basmului este între bine și rău, asta finalizându-se cu victoria
binelui, personajele din basm fiind purtătoare ale unor valori simbolice și ale unor
funcții specifice basmului.
Formula specifică ”Amu cică era odată...”, ce ne introduce în lumea iticp
creată de autor, împreună cu spațiul fabulos care ne este prezentat într-un mod
abstract (”într-o țară, mai depărtată [...] tocmai la omargine a pământului”),
alcătuiesc incipitul operei literare.
Din expozițiune aflăm că Verde-împărat, fatele mai mare al craiului, care
avea numai trei fete și nici un moștenitor, a căzut la ”zăcare”, așa că ”a scris către
frăține-său” să îi trinită pe cel mai vrednic și curajos dintre cei trei fii ai lui.
Intriga este declanșată de declanșată de ”cartea” primită de crai de la fratele
său, acesta determinând parcuregerea drumului inițiatic de către cel mai bun dintre
fii.
Desfășurarea acțiunii începe o dată cu plecarea fiului cel mare spre unchiul
său, Verde-împărat. Tatăl, vrând să vadă dacă este destul de viteaz ca să pornească
în această călătorie, se îmbracă într-o piele de urs și iese în calea fiului său, dar
băiatul se întoarce speriat la împărăție; același lucru pățind și fiul mijlociu.
Mezinul, auzind dezamăgirea tatălui, pleacă și el la drum în speranța că va
reuși. Acesta se întâlnește pe drum cu bătrâna cu care s-au întâlnit și frații săi, dar
pe care aceștia nu au băgat-o în seamă. Fiul cel mic, fiind milostiv, o ajută pe
bătrână cu un bănuț, iar acesta se dovedește a fi Sfânta Duminică, care îi spunde
băiatului să se întoarcă acasă și să ia hainele, armele și calul tatălui său din tinerețe.
După ce face rost de ceea ce Sfânta Duminică i-a zis, pleacă la drum, terece
cu bine de proba tatălui său, primește în dar blana de urs a acestuia și sfatul ”să te
ferești de omul roș, dar mai ales de cel spân”.
Merege ce merge mezinul împreună cu calul său fermecat, până intră într-o
pădure, unde omul Spân i se arată de trei ori, sub trei înfățișări diferite, rugându-l
pe băiat să îl accepte ca și slugă. În cele din urmă, mezinul se rătăcește, așa că este
nevoit sămaccepte cea de-a treia propunere a Spânului.
În călătoria lor spre Verde-împărat, cei doi se opresc pentru a se odihni, iar
Spânul îl păcălește pe fiul craiului să intre într-o fântână pentru a se răcori, unde îl
închide, apoi îl obligă să facă schimb de indentități. Neavând altă variantă, băiatul
acceptă și este botezat de Spân ”Harap-Alb”; apoi cei doi își continuă drumul.
Ajunși la împărăția lui Verde-împărat, Spânul este tratat cu tot respetul, toți
crezând că el este adevăratul moștenitor, iar Harap-Alb este rimis la grajdurile
împărăției.
La câteva zile după ajungerea lor la curte, Spânul stă la amsă cu împăratul,
unde li se aduc ”niște salăți foarte minunate”, care erau foarte greu de adus din
Grădina Ursului. Spânul, voind moartea lui Harap-Alb, gantează că sluga sa va
auce o mulțime de salăți, altfel, dacă va eșua, îl va omorî; dar băiatul reușește cu
ajutorul Sfintei Duminici.
 Într-o altă zi, îi arată Spânului niște nestemate, care sunt și mai geru de luat,
acestea fiind din Pădurea Cerbului, iar Spânul auzind, își trimite sluga să i le
aducă; dar ca data trecută, Harap-Alb reușește să ducă la bun-sfârșit porunca.
Spânul vrând cu orice preț moartea băiatului, îl trimite să i-o aducă pe fata
împăratului Roș, care li se arătase la una dintre mese ca o ”pasăre măiastră”.
Harap-Alb își ia calul și placă spre curtea împăraului. Pe drum ajutî niște furnici și
un roi de albine, iar în schimb primește câte o aripă, pe care o poate folosi să le
cheme, dacă are envoie de ele. Apoi se întâlnește cu cinci oameni ciudați: Gerilă,
Flămânzilă, Setilă, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă.
La curtea împăratului Roș, pentru a putea lua fata, Harap-Alb este supus
altor șase probe: înnoptarea în casa de aramă, unde este ajutat de Gerilă; ospățul
îmbelșugat, la care îl ajută Flămânzilă și Setilă; alegera macului de nisip, unde
intervin furnicile; păzirea fetei împăratului Roș, care s-a transformat într-o pasăre
și a zburat ”după lună”, probă la care este ajutat de Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă;
ghicitul fetei, la care este ajutat de regina albină și ultima probă, aducerea apei vii,
a apei moarte și a celor trei smicele de măr dulce, unde este ajutat de calul său
fermecat.
Pe drumul către Verde-împărat, cei doi se îndrăgostesc, iar fata își dă seama
că Harap-Alb este adevăratul moștenitor al împărăției.
Punctul culminant al operei este reprezentat de ajungerea celor doi la curtea
împăratului, dezvăluirea făcută de fata împăratului Roș, tăierea capului lui Harap-
Alb de către Spân, decapitarea Spânului de calul fermecat, reînvierea lui Harap-
Alb, de fată, ea fiind vrăjitoare.
Deznodământul constă în căsătoria lui Harap-Alb cu fata împăratului Roș și
moștenirea întregii împărățiia unchilui său, împăratul Verde.
Finalul basmului este hiperbolizat, spunând că ”Și a ținut veselia ani întregi, și
acum mai ține încă”; formulă ce en face să ieșim din lumea fantastică creată de
autor.
Personajele basmului cult sunt purtătoarele unor valori simbolice: binele și
răul în diversele lor ipostaze.
Personajul principal al operei este Harap-Alb. El parcurge un drum al
inițierii la finalul căruia viața i se schimbă definitiv, deoarece ajunge împărat.
Statutul social al personajului este cel de fiu de crai, deci de origine nobilă și se
completează cu statutul de neinițiat. El trăiește într-un spațiu dominat de inocență
justificată prin tinerețea sa: este lipsit de experiența vieții.
 Chiar dacă are calități umane deosebite, ele nu sunt prezente de la început,
eroul descoperindu-le prin intermediul probelor la care este supus.
Ceea ce îi lipsește fiului de cari și nu se poate obține decât prin experiență, este
cunoașterea oamenilor, capacitatea de a vedea dincolo de aparența acestora și de a
judeca ceea ce este sincer și ce nu în faptele sau vorbele celorlalți. Destingrea
adevărului fiind o calitate foarte importantă pentru un viitor împărat.
Dovezi ale naivității lui sunt scena întâlnirii cu Sfănta Duminică sub chipul
unei bătrâne cerșetoare, alegerea calului, întâlnirea cu Spânul și scena coborârii în
fântână.
Pe parcursu trecerii probelor, pe lângă naivitate, mezinul dovedește și alte
trăăsături: ascultător (față de Sfânta Duminică), îndemânatic (când face un adăpost
pentru albine), milos (când salvează furnicile), generos și prietenos (față de cei
cinci oameni ciudați) înțelegător, onest și loial (își respectă jurământul făcut și nu îl
dă în vileag pe Spân).
Principala trăsătură de caracter a personajului este bunătatea, calitate care stă
la baza transformării lui. Două secvențe care îi demonstrează acestă calitate sunt:
ce în care o miluiește cu un bănuț pe Sfânta Duminică și cea în care își riscă viața
pentru a salva furnicile de la moarte.
Viziunea despre lume este una fabuloasă, deoarece sunt prezentate multe
întâmplări supranaturale, înfăptuite de personaje fantastice. Personajul principal
parcure o aventură fantastică, într-un univers imaginar cu personaje care au abilități
ieșite din comun cu scopul de a învinge răul.
Cu toate acetsea, opera literarp ”Povestea lui Harap-Alb”, scrisă de Ion
Creangă, surprinde procesul de maturizare al unui tânăr fiu de crai, la un împărat
puternic, oferundu-i basmului caracter de bildungsroman.