Lucrare de Licență Eugen Costin David

CAPITOLUL I
ANALGEZICELE-ANTIPIRETICE
GENERALITĂŢI

https://www.emcb.ro/article.php?story=20030112221407000
Analgezicele-antipiretice sunt medicamente care diminua sau suprima durerea si
combat febra. Sunt un grup de medicamente cu structura chimica variata care au
drept caracteristica asocierea in proportie diferita a urmatoarelor actiuni principale:
analgezica, antipiretica si antiinflamatoare.
Analgezicele (gr an-"fără" + algesis "durere") reprezintă o grupă de medicamente
care calmează temporar durerea. Durerea poate fi definită ca o senzație subiectivă,
complexă, care reflectă activitatea tisulară, reală sau posibilă și răspunsul efectiv la
aceasta. Combaterea durerii este realizată prin mecanisme diferite de a reduce
capacitatea senzorială nervoasă, care poate fi făcută la nivel central sau periferic.

I.1. DESCRIEREA DURERII

Durerea este un fenomen pur funcţional care apare ca urmare a unei

excitaţii de o anumită intensitate, acţionând asupra terminaţiilor nervoase de la
suprafaţa sau din interiorul organismului. Durerea este unul din cele mai frecvente
simptome care determină pe pacient să se adreseze unui medic. Ea reprezintă un
indiciu ca un ţesut este in iminenţa de a suferi o agresiune şi că aceasta funcţionează
deja. Durerea este un fenomen subiectiv şi personal având variaţii mari, calitative şi
de intensitate, la oameni diferiţi, in imprejurări aparent identice. În unele cazuri
durerea este o funcţie protectoare.
Receptorii. Durerea este datorită stimularii unor receptori specializaţi
(nocireceptori) şi/sau fibrelor lor nervoase aferente. Nociceptorii se găsesc in aproape
toate organele, în straturile superficiale ale dermului, in fascii, tendoane, muşchi, în
adventicea vaselor, în submucoasa viscerelor, in cornee şi seroase (peritoneu, pleură).
Se consideră că există două tipuri de receptori nociceptori, mecanoreceptori şi
chemoreceptori reprezentaţi de arborizaţiile terminale ale fibrelor aferente. Senzaţia
dureroasă apare prin activarea acestora.

9
Lucrare de Licență Eugen Costin David

La terminaţiile nervoase senzoriale acţionează ca mediatori biochimici,

serotonina, histamina şi mai ales bradichinina, influenţând nociceptorii
chemosensibili specifici. Bradichinina este algogenă şi prin alterarea permeabilităţii
vasculare şi microcirculaţiei. In plus favorizează sinteza PGE. Mecanismele
nociceptive sunt modulate de prostaglandine şi substanţa P. PGE sensibilizeaza
nociceptorii şi îi excită direct. Nociceptorii sunt polimodali (excitaţi de mai multe
tipuri de stimuli, termici, mecanici, chimici). Excitabilitatea lor este crescută şi printr-
o tonicitate crescută a muşchilor.
Căile aferente ale sensibilităţii dureroase. De la piele – nervii somatici,
din structurile profunde – nervii vegetali. Într-un nerv cutanat circa 1/3 din fibrele
senzoriale provin din nociceptori. Fibrele aferente nociceptive se găsesc în structura
fibrelor A mielinizate (viteza de conducere 15m/s, conduc durerea acută, uşor
localizabilă) şi a fibrelor C nemielinizate (1m/s, conduc durerea surdă, difuză). Toţi
nervii intră in SNC prin ramuri laterale ale rădăcinilor rahidiene posterioare sau prin
nervi cranieni. Pulpa dentară, artera meningeală medie şi arterele de la baza craniului
nu conţin alte fibre senzitive decât cele care conduc durerea. In măduva spinării,
fibrele pentru sensibilitatea dureroasă sunt localizate in fasciculul spino-talamic
lateral. In senzaţia dureroasă intervin mecanisme centrale modulatoare având ca
elemente principale receptorii opioizi şi peptide opioide.
Trebuie subliniat că aferenţele vegetative şi cele somatice senzitive se
transmit aceleaşi celule de origine a căii dureroase centrale. De aceea durerea
viscerală este înregistrată deseori şi în teritoriul inervat de fibrele somatice care merg
la acelaşi segment spinal, fiind denumită durere reflectată. Zona cutanată in care
iradiază o durere viscerală este numită zona Head sau dermatom şi corespund
teritoriului inervat de aferenţele aceleiaşi rădăcini posterioare.

In concluzie căile aferente ale durerii sunt:

 fibre senzitive nociceptive, somatice (fibre slab mielinizate), și

vegetative(fibre nemielinizate C), incluse in nervii cranieni.
 căile ascendente ale sensibilității dureroase formează fasciculul spinotalamic
lateral.

10
Lucrare de Licență Eugen Costin David

Perceperea durerii. Se realizează într-o primă treaptă, la nivelul

talamusului. Durerea, ca şi senzaţiile agreabile, nu pot exista fără talamus. Durerea
talamică este neprecisă, prelungită, intensă, insoţită de o alertă generală a
organismului, cu agitaţie şi manifestări vegetative (tahicardie, midriază). Un animal
decorticat se comportă faţă de durere ca şi când ar înregistra inconştient fenomenul,
nu se poate orienta, nu poate lua atitudini pentru a se proteja.
La nivelul scoarţei cerebrale are loc perceperea conştienta a durerii, cu
localizarea agresiunii şi discernerea naturii acesteia, cu inţelegerea atitudinii
diferenţiate necesare pentru a se apăra sau a scăpa de factorul nociv. Totodată
elementul algic generează o participare afectivă particulară. Este de subliniat
imposibilitatea de a evoca, prin excitaţii in scoarţa cerebrala, o senzaţie dureroasă.
In concluzie centrii de integrare și percepere a durerii:
 centrii talamici ( percepere inconștientă, nelocalizată însoțită de alerta
generala)
 sistemul limbic care coordonează componenta afectivă.
 centrii corticali aflați in lobii parietali.
Căile descendente de suprimare a durerii: cortexul orbitar, substanța cenușie
periapeductală, bulbul inferior, cornul dorsal al măduvei spinării.
Din punct de vedere biochimic in farmacologia durerii sînt implicate foarte multe
substanțe: serotonina, histamina, bradikinina (întilniți la nivelul nociceptorilor
mediatori algogeni), endorfine, dinorfine, enkefaline, endomorfine, (neuromediatori
peptidergici).

I.1. 1 PRAGURILE DURERII

Durerea este un fenomen global, care comportă doua aspecte esenţiale

distincte, perceperea şi reacţia la durere. Perceperea este un fenomen neurologic,
reacţia la durere este un ansamblu de fenomene, somatice, vegetative, psihice. Fiecare
din aceste aspecte are un prag propriu.
Pragul perceperii durerii este cea mai slabă intensitate al unui stimul care
este recunoscută ca durere. In condiţii similare acest prag este constant la aceeaşi
persoană. El poate fi modificat prin zgomot puternic, strângerea unui obiect în mână
sau a maxilarelor, diferite senzaţii (presiune, încălzire).

11
Lucrare de Licență Eugen Costin David

Pragul reacţiei la durere este reprezentat de intensitatea senzaţiei dureroase

care declanşeaza fenomene somatice (contracţia unor muşchi – facial, pleoape),
vegetative (modificări vasomotorii, de puls, tensionale, de respiraţie, sudoraţie,
hiperglicemie) şi psihice (anxietate, tensiune psihică, agitaţie, diminuarea atenţiei, a
puterii de concentrare, a voinţei). Acest prag are valori care se întind pe o scară largă,
la diferite persoane. El este înalt pentru cei cu temperamentul flegmatic şi scăzut
pentru nevrotici. Mai multe persoane pot avea acelaşi prag al perceperii durerii, dar
praguri diferite pentru reacţia la durere.

I.1.2 CAUZELE DURERII.

a. Presiune excesivă sau tracţiune exercitată asupra terminaţiilor nervoase
(contracturi musculare vasoconstricţie, vasodilataţie, distensii ale organelor
cavitare, tumori).
b. Traumatisme (prin loviri, tăieturi, inţepături).
c. Iritarea terminaţiilor nervoase prin substanţe chimice exogene sau endogene
(în inflamaţii-modificarea pH, concentraţiei electroliţilor).
d. Hipoxie-anoxie, cu diminuarea oxigenului şi a substanţelor nutritive şi
acumularea de metaboliţi iritanţi, datorită ischemiei prin vasoconstricţie
prelungită, tromboză, embolie. După 30-60 de secunde de întrerupere a
circulaţiei unui muşchi apar dureri care pot fi înlăturate în câteva secunde,
prin restabilirea irigaţiei sanguine).
e. Temperaturi extreme (joase sau peste 45 grade C).

I.1.3 CLASIFICAREA TIPURILOR DE DURERE

Se cunosc următoarete tipuri de durere:
 Durerea acută: definită ca o durere de scurtă durată sau cu sursă care poate
fi identificată. Durerea acută este mecanismul prin care organismul
atenționează asupra afectării țesuturilor sau a unei boli. Este rapidă, tăioasă
urmată de o durere acută.Este localizată la început într-o arie bine delimitată,
dupa care difuzează. Acest tip de durere răspunde de obicei foarte bine la
medicație.
 Durerea cronică este acel tip de durere cu durată mai mare de 6 luni,
asociată de obicei cu un anumit tip de rănire sau de boală.Această durere este
fie constantă fie intermitentă și nu ajută organimsul pentru prevenirea

12
Lucrare de Licență Eugen Costin David

afecțiunii. Medicația trebuie administrată de un personal de specialitate.

Eventuala cinguloctemie, o neurointervenție care deconectează partea
anterioara a girului cingului, poate fi utilizată în cazuri extreme pentru
tratarea durerilor cronice. Post operație, pacienții vor primi în continuare
impulsuri dureroase din corp, dar nu vor mai avea senzaṭia conṣtientǎ de
durere.
 Durerea fiziologică poate fi grupată în funcție de sursa și de nociceptori
( neuroni care detectează durerea)
 Durerea cutanată, cauzată de rănirea țesuturilor superficiale ale pielii.
Terminațiile nervoase ale nociceptorilor se termină aproape sub dermă,
și datorită relativei mari concentrări de terminații nervoase produc o
durere bine localizată, bine definită și de scurtă durată. Astfel dureri se
întîlnesc la tăieri accidentale, la arsuri de grad 1 sau ulcerații.
 Durerea somatică își are originea în ligamnte, tendoane, oase, vase
sanguine. Este detectată prin intermediul nociceptorilor somatici.
Datorită numaărului mic de receptori din această zonă, durerea
produsă este „surdă”, puțin localizată și de durată mai mare decît
durerea cutanată; se întîlnește de obicei la luxații sau fracturi osoase.
 Durerea viscerală, durerea datorată organelor interne. Nociceptorii
viscerali sunt localizați în interiorul organelor interne sau a cavităților.
Lipsa mai pronunțată a nociceptorilor din această zonă determină ca
durerea resimțită să fie mai intensă și cu o durată mai mare comparativ
cu durerea somatică. Durerea viscerală este extrem de greu de
localizat, iar eventualele răni ale diferitelor organe determină radierea
durerii, adică localizarea în cu totul altă parte față de sursă. Ischemia
cardiacă este un astfel de exemplu de durere viscerală. Senzația de
durere este de obicei localizată la nivelul părții superioare a pieptului,
cu localizare limitată, sau ca durere la nivelul umărului stîng, a
brațului stîng, sau chiar a degetelor mîinii stîngi. Acest lucru se poate
explica prin aceea că receptorii viscerali excită neuronii măduvei
spinării care primesc semnale și de la țesuturile cutanate. Creierul
asociază aceste excitări ale neuronilor respectivi ca datorîndu-se
semnalelor transmise de piele sau de mușchi, transmiterea semnalelor

13
Lucrare de Licență Eugen Costin David

de către receptorii viscerali este interpretată de creier ca provenind din

piele. Această teorie conform căreia receptorii viscerali și somatici
transmit semnalele în aceeași zonă a măduvei spinării este numită
ipoteza Ruch
 Durerea membrului fantomă apare la persoanele care au suferit
operația de amputare a unui membru, sau la persoanele care nu
sesizează stimulii fizici. Se întîlnește la amputați sau paraplegici.
 "Neuropathic pain" sau neuralgia este durerea rezultată ca urmare a
distrugerii neuronului sau afectării acestuia. Acest tip de durere duce la
întreruperea abilității senzorilor nervoși de a trasnmite corect
informația către talamus, iar de aici creierul este cel care interpretează
stimulii dureroși, este evident că nu se ca cunoaște cauza durerii.

I.1.4 IMPORTANŢA DURERII

Durerea reprezintă un sistem de alarmă important in protecţia organismului.

Declanşează reacţii de apărare în vederea îndepărtării agentului nociv. Dă
orientări utile pentru stabilirea diagnosticului. Durerea acută determină creşterea
frecvenţei cardiace, a debitului cardiac şi a tensiunii arteriale, midriază, transpiraţii,
hiperventilaţie, pe plan psihic anxietate.
Durerea cronică determină tulburări ale somnului, apetitului, constipaţie,
scăderea toleranţei pentru durere, pe plan psihic comportament modificat faţă de
boală, tulburări psihomotorii, depresiune. Durerea mare şi tulburările psihoafective
concomitente pot contribui la instalarea stării de şoc. Durerile prelungite pot duce la
atrofii musculare, tulburări articulare sau nervoase, la agravarea evoluţiei unor boli.
Se poate obţine diminuarea sau suprimarea durerii, folosind medicamente
care acţionează la diferite nivele, asupra verigilor împlicate în formarea şi conducerea
influxului nervos cât şi în perceperea durerii.
În durerile acute se folosesc analgezicele. Este util să se realizeze o “scară
analgezică” obţinându-se o acţiune mai intensă, in trepte, administrând singure sau în
asociere: 1.neopioide; 2.opioide slabe; 3.opioide forte. În plus se recurge la adjuvanţi,
în anumite condiţii de exemplu antiinflamatoare, psihotrope. Pentru o durere slaba
sau moderată se aplică treapta întâia, cu analgezicele neopioide (aspirină sau

14
Lucrare de Licență Eugen Costin David

paracetamol) adjuvant. Pentru durere persistentă sau crescândă se trece la treapta a

doua, cu opioide slabe (codeină) + neopioide + adjuvant. Durerea foarte intensă,
rezistentă la medicamentele anterioare necesită aplicarea treptei a treia, cu opioide
forte + neopioide + adjuvant.
Durerea postoperatorie trebuie tratată preventiv, pentru a diminua stresul şi a
ameliora evoluţia. Se folosesc opioidele pe cale parenterală, spinală, orală, rectală,
indeosebi in primele 24-48 ore de la inervenţie. Se au în vedere eventulalele efecte
adverse, deprimarea respiraţiei (poate apărea imediat sau până la 4-12 ore de la
injectare, se tratează cu nalorfina, naloxon), retenţia urinii, constipaţie, spasmul Oddi,
pruritul. Analgezicele-antipireticele se folosesc în primele 24-48 ore singure sau
asociate cu opioide, apoi singure, injectabil, oral, rectal.
Durerile cronice sunt controlate în primul rând prin tratarea corectă a
tulburărilor care le genereaza.
În migrenă, crizele uşoare se tratează cu aspirină (500 mg – 2 g în 24 ore).
Absorbţia ei poate fi redusă datorită scăderii motilităţii gastrice în cursul crizei
migrenoase. Pentru favorizarea absorbţiei se asociază cu metoclopramid (preferabil
injectabil). Alte medicamente utile paracetamol (1 – 2 g), indometacin (50 – 150 mg)
(atenţie la toleranţa individuală). Tratamentul cel mai frecvent împlicat este
ergotamina. In criză medicamentele trebuie administrate cât mai precoce.
Profilaxia migrenei se poate face cu antiserotoninice, propranolol, clonidină,
aspirină, dipridamol, antidepresive triciclice, ciproheptadină, antagoniştii de calciu.
Migrena menstruală poate fi prevenită cu ergotamina, diuretice sau antiinflamatoare
nesteroidiene administrate câteva zile înainte.
Nevralgiile de exemplu postherpetică, de trigemen, causalgia sunt adesea
refractare la tratament. În nevralgia de trigemen poate fi utilă carbamazepina.
Nevralgiile menţionate ca şi durerea tabetică pot beneficia de fenitoină şi
tranchilizante. Durerea talamică, după accidente cerebrovasculare beneficiază uneori
de clorpromazină şi carbamazepină.
Pentru combaterea durerii se poate interveni:
1.Împiedicarea formării influxului nervos, în terminațiile senzitive: anestezice locale,
miorelaxante, vasodilatatoare, antiinflamatoare
2.Împiedicarea transmiterii influxului nervos, prin fibrele senzitive - cazul
anestezicelor locale

15
Lucrare de Licență Eugen Costin David

3.Împiedicarea perceperii durerii, la nivelul centrilor de integrare: anestezice

generale, analgezice antipiretice, analgezice morfinomimetice.
Durerile acute pot fi tratate cu :
1.analgezice plus adjuvanti (AINS, antispastice, transchilizante)
2.analgezice neopioide + adjuvanți - dureri slabe sau moderate
3.opioide slabe tip codeină + neopioide + adjuvanți - dureri persistente
4.opioide forte - dureri intense.
Durerile postoperatorii pot fi tratate cu : -opioide: morfină, tramadol, codeină,
pentazocină (Fortral) -neopioide: paracetamol (injectabil intravenos - Perfalgan),
metamizol (Algocalmin)
Nevralgiile medicație fiziopatologică pot fi tratate cu  (carbamazepina se folosește
pentru nevralgia de trigemen)
Migrena pot fi tratate cu : în cazul crizei se pot folosi: aspirină +metoclopramid,
ergotamina, dihidroergotamina, sumatriptan. Analgezicele N 02 sint impartite in: N
02 A Opioide N 02 B Analgezice și antipiretice N 03 C Antimigrenoase

I.2. ACTIUNILE MEDICAMENTELOR IN COMBATEREA DURERII

I.2.1 ACŢIUNE ANALGEZICĂ

Analgezicele-antipiretice acţionează analgezic numai la nivelul talamusului,
ridicând pragul perceperii durerii, fără a influenţa reacţia la durere. Efectul analgezic,
pentru unele substanţe din această grupă, se manifestă mai evident în durerile
somatice, cele localizate şi superficiale (exemple: nevralgii, artralgii, cefalee), cu sau
fără o componentă inflamatorie şi este mai slab în durerile viscerale, profunde şi
generalizate. În unele cazuri la mecanismul central, talamic, s-ar adăuga şi unul
periferic, antiinflamator.
Analgezicele-antipiretice influenţează şi centrul termoreglator, fără a mai avea
alte efecte asupra SNC. Nu produc efecte sedative, somnolenţă şi somn. Nu
influenţează alte tipuri de sensibilitate şi funcţiile senzoriale. Nu are efecte periferice,
asupra aparatului digestiv, respirator, cardiovascular. Unele analgezice-antipiretice au
efect antiinflamator.

I.2.2 ACTIUNE ANTIPIRETICĂ

16
Lucrare de Licență Eugen Costin David

Analgezicele-antipiretice scad febra acţionând la nivelul centrilor

termoreglatori şi anume le scad nivelul funcţional tinzând să-l readucă la valori
normale. Ca urmare se produce vasodilataţie periferică, transpiraţie, scăderea
metabolismului. Substanţele nu au efecte când centrii termoreglatori funcţionează
normal, deci nu scad temperatura normală a oganismului, nu sunt hipotermizante ci
numai antipiretice.

FAZELE TERMOREGLĂRII
1. Homeostazia termică. Asgiură desfăşurarea normală a proceselor
biochimice. Este rezultatul unui echilibru între producerea de căldură (termogeneză)
şi pierderea de căldură (termoliză), realizat prin intervenţia unor mecanisme
fiziologice.
2. Termogeneză. Este asigurată prin reacţii biochimice, procese metabolice
energetice din ţesuturi, îndeosebi din muşchi (30%) şi ficat (40%), în 24 de ore
organismul unui adult mediu, care execută un lucru uşor, produce circa 3000 de
calorii.
3. Termoliză. Este rezultatul intervenţiei unor factori fizici. Se realizează prin
radiaţii de unde calorice (infraroşii) (50% din totalul pierderii de căldură), convecţie
(15%), conducţie, evaporarea apei prin plămâni şi piele (30%), încâlzirea hranei şi
aerului inspirat. Printre factorii care intervin în conservarea şi pierderea căldurii sunt
de menţionat: diametrul vaselor cutanate (dilatare = pierdere de căldură, constricţie =
conservarea căldurii); variaţiile volumului sanguin); modificarea debitului cardiac
(febra determină creşterea debitului). În 24 de ore un adult mediu pierde circa 3000
calorii.
4. Reglarea temperaturii corpului. Se realizează prin mecanisme complexe
care împlică receptori termici periferici, căi nervoase aferente, centri termoreglatori,
căi nervoase eferente, mecanisme efectoare (circulaţia în piele, glande sudoripare,
metabolismul tisular. Centrii termoreglării controlează pierderea de căldură (în
hipotalamusul anterior) şi producerea de căldură (în hipotalamusul posterior). Centrii
sunt influenţaţi pe cale nervoasă (impuse de termoreceptori), humorală (temperatura
sângelui care-i irigă) şi prin aferenţe de la scoarţa cerebrală.
Legătura dintre centrii şi mecanismele efectoare se realizează pe cale nervoasă
(fibre simpatice, nervi somatici) şi humorală (hormoni). În funcţie de condiţii centri
comandă intervenţia mecanismelor de producere sau pierdere a căldurii. Ridicarea

17
Lucrare de Licență Eugen Costin David

temperaturii, încălzirea centrilor determină intervenţia mecanismelor de pierdere a

căldurii cu derivarea sângelui spre suprafaţa cutanată cu mărirea radiaţiei, creşterea
volemiei prin diluarea sângelui, stimuarea secreţiei sudorale, tahipnee cu creşterea
evaporării.
5. Tulburări ale termoreglării. Apar în cazul unui dezechilibru între
termogeneză şi termoliză. Se cunosc:
a. Hipotermia, scăderea temperaturii corpului prin răcire excesivă,
leziuni ale SNC, intoxicaţii.
b. Hipertermie, creşterea temperaturii corpului prin încălzire externă
excesivă. Forme: şocul caloric, şocul solar.
c. Febra, creşterea temperaturii corpului datorită funcţionării anormale
a centrilor termoreglatori, la un nivel superior celui fiziologic, deşi cu păstrarea
echilibrului dintre termogeneză şi termoliză. Este o reacţie generală, nespecifică, de
răspuns a organismului faţă de un agent nociv. Reprezintă un mecanism de apărare.
Când sunt depăşite anumite limite nocive asupra SNC, aparat cardiovascular. În
funcţie de cauză febra poate fi: infecţioasă (agenţi patogeni, toxine), de rezorbţie,
neurogenă, de deshidratare, toxică (medicamente, proteine, substanţe chimice). În
febră există o reglare a mecanismelor de producere şi de pierdere a căldurii dar la un
nivel superior celui normal.
Acţiunea analgezicelor-antipiretice asupra febrei este nespecifică şi se produce în
mod direct, prin mecanism central. Febra poate fi scăzută şi prin medicamente care
acţionează specific, dar indirect, asupra agenţilor biologici patogeni, de exemplu prin
antibiotice şi chimioterapice.

I.2.3 ACŢIUNILE ANALGEZICĂ – ANTIPIRETICĂ –

ANTIINFLAMATOARE
În principiu tratamentul unei febre se instituie dupa cunoaşterea cauzei şi este
condiţionat de aceasta. Se recomandă cu precădere, când este posibil, medicaţie
etiotropă. În celelalte cazuri medicaţie simptomatic-patogenică.
În infecţiile virale acute ale căilor respiratorii analgezicele – antipiretice
reprezintă medicaţia (simptomatic – patogenică) de elecţie, în formele uşoare şi
medii, necomplicate, la bolnavii care nu au suferinţe organice şi la care antibioticele
şi chimioterapicele nu sunt necesare. În febrele infecţioase cu germeni sensibili la
antibiotice sau chimioterapice, se va administra medicaţia specifică. Antipireticele se

18
Lucrare de Licență Eugen Costin David

asociază la acestea numai în cazurile cu febră mare, cu repercusiuni, asupra SNC şi

aparat cardiovascular.
I.3. CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR ANALGEZICE ANTIPIRETICE

Sunt mai multe criterii de clasificare a medicamentelor analgezice –antipiretice.

O clasificare uzuală este în substanțe:

 neopiod-analgetice cu:
o derivații acidului acetilsalicilic (salicilat de metil)
o derivații acidului fenilic (diclofenac)
 ibuprofen care este analgetic și antiflogistic
 Analgetice neacide
o Paracetamol
o Pirazolon
o Meloxicam
 opioid-analgetice cu reprezentantul tipic morfină
 Analgezicele N 02 sint imparţite in: N 02 A Opioide N 02 B Analgezice și
antipiretice N 03 C Antimigrenoase

19