�n ultimele decenii, creativitatea a devenit una dintre problemele de baza ale psihologiei, in mare parte

datorita societatii contemporane care se caracterizeaza prin schimbari radicale in conduita, la locul de munca
sau in familie, in educatie, stiinta, tehnologie si aproape in orice aspect al vietii noastre.

Omul zilelor noastre are nevoie de culturalizare in interiorul propriei sale fiinte, deoarece goliciunea interioara
corespunde unei apatii exterioare, unei incapacitati de a intelege realitatea si de a avea comportamente
adecvate.Prin originea ei, natura umana este creatoare. Dar creativitatea nu inseamna doar receptarea si
consumul de nou, ci, in primul rand, crearea noului. Omul, ca fiinta rationala, trebuie sa demonstreze ca, in
orice situatie- problema s-ar afla, poate sa gaseasca un raspuns, o cale optima de rezolvare intr-un timp relativ
scurt. Aceasta abilitate prin care omul reuseste sa gaseasca solutii mai multor situatii este direct legata de
inteligenta, iar daca la aceeasi problema se pot oferi mai multe variante de raspuns inseamna ca acea
persoana este si creativa.

Sintetizand elementele principale ce o structureaza, putem defini creativitatea ca fiind �o capacitate

(proprietate, dimensiune) complexa, fundamentala a personalitatii umane, care, sprijinindu-se pe date sau
produse anterioare, in imbinarea cu investigatii si date noi, produce ceva nou, original, de valoare si eficienta
stiintifica si social-utila, ca rezultat al influentelor si relatiilor factorilor subiectivi si obiectivi - adica a
posibilitatilor si calitatilor persoanei si a conditiilor ambientale, ale mediului socio-cultural� [1 Chivu Roxana,
Note de curs, Universitatea Spiru Haret, 2002-2003].

Creativitatea; delimitari conceptuale

Prin creativitate se intelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou, original. Actul creator este insa
un proces de elaborare prin inventie sau descoperire, cu ajutorul imaginatiei creatoare, a unor idei, teorii sau
produse noi, originale, de mare valoare sociala si aplicabile in diferite domenii de activitate.

Creativitatea poate fi educata, dezvoltata si pusa in valoare. �n ziua de azi, creativitatea reprezinta o sursa de
putere si energie superioara tuturor celor existente pana in prezent. Creativitatea reprezinta o sursa
inepuizabila ce se multiplica permanent: poate aborda orice problema careia ii poate gasi solutii inedite, are
aplicabilitate in toate domeniile de activitate.

Antrenamentul creativitatii se realizeaza cunoscand factorii definitorii ai creativitatii si blocajele ce impiedica

manifestarea acesteia.

Creativitatea reprezinta o fata moderna extraordinara, dar insuficient cunoscuta si valorificata.

Termenul de creativitate este utilizat in relatie cu trei aspecte. Creativitatea se evidentiaza mai intai in raport cu
actul, procesul de creatie, fenomen de extrema personalitate prin care se elaboreaza fie o opera de arta, fie o
inovatie tehnica, un mecanism, un aparat, fie o noua teorema matematica s.a. Rezultatul procesului creator se
expilica prin creativitatea unei persoane, printr-o capacitate complexa a omului, o structura caracteristica a
psihicului ce face posibila opera creatoare. �n fine creativitatea se mai apreciaza, in mod obiectiv, prin
produsul activitatii � mai mult sau mai putin deosebit, nou, original.

Aceasta originalitate se manifesta in diferite grade de noutate. Un scolar care izbuteste sa solutioneze, prin
propriul efort, o problema grea de matematica, dovedeste oarecare creativitate. Dar ea nu se poate compara
cu cea manifestata de un savant creator al unei teorii noi, recunoscuta ca atare pe

plan mondial.

�n cadrul unor scolii psihologice au fost formulate mai multe teorii asupra creativitatii.
Teoria asociationista, elaborata de Nednik (1962), care considera creativitatea un proces de organizare si
transformare a unor elemente asociative in combinatii noi, pe baza gandirii.

Teoria configurationista (gestaltista) defineste creativitatea ca produs al imaginatiei (si nu al gandirii logice), cu
ajutorul careia sesizam brusc lacunele din configuratia intregului, completandu-le.

Teoria transferului creativitatii il are ca reprezentant pe J.P. Guilford. El concepe creativitatea ca o etapa a
invatarii, transferabila si in alte domenii de activitate.

Unii specialisti explica deci, procesul creatiei prin nivelul gandirii logice, altii releva influenta unor facturi de
personalitate (motivatii, atitudini), iar a treia categorie diminueaza sau chiar neaga importanta inteligentei,
atribuind rol hotarator imaginatiei (Wertheimer).

Daca inteligenta este o forma superioara de organizare si de echilibru a structurilor cognitive si daca a intelege
si a inventa sunt principalele ei functii (Piaget), atunci nu putem vorbi de nici un proces creativ fara participarea
inteligentei. Pornind de la aceasta idee, orice persoana cu o inteligenta normal dezvoltata este mai mult sau
mai putin creativa, iar peste un anumit coeficient de inteligenta (dupa unii cercetatori, peste 120 [2 Mircescu
Mihai, Antrenamentul creativitatii, Ghid practic de metode, procedee si exercitii.]), aceasta nu mai coreleaza cu
creativitatea, rolul important revenind imaginatiei creatoare si factorilor de personalitate.

Ar fi gresit insa daca am identifica inteligenta superioara cu creativitatea, aceasta fiind definita de originalitatea
si valoarea produselor create. Cu alte cuvinte �inteligenta superioara nu inseamna neaparat si creativitate�
[3 Chivu Roxana, op.cit.] (Landau), intrucat nu toti oamenii inteligenti sunt si creativi.

Scoala contemporana, centrata pe elev are un rol bine precizat in dezvoltarea uriasului potential intelectual
reprezentat de inteligenta si creativitatea, care pus in valoare va asigura neintrerupt procesul social uman. �n
relatia elev � proces de invatamant cunoasterea nivelului de dezvoltare intelectuala a fiecarui elev este
deosebit de importanta pentru folosirea unor metode adecvate care sa permita individualizarea invatamantului,
astfel incat fiecare elev sa-si dezvolte la maximum capacitatile si aptitudinile creatoare pentru procesul invatarii.