Farmacologie si toxicologie - L.P.

1 (4h)
Norme de protectia muncii si masuri de prim-ajutor in caz de accident.
Clasificarea medicamentelor. Forme farmaceutice

1. Norme de protectia muncii si masuri de prim-ajutor in caz de accident.

2. Prezentarea lucrarilor de laborator
3. Clasificarea medicamentelor. Forme farmaceutice
Nume si prenume…………………………………………… Data…………………..
Farmacologie si toxicologie - L.P.1 (4h)
Clasificarea medicamentelor. Forme farmaceutice

Aplicand notiunile insusite la curs, pentru medicamentele care va sunt inmanate de cadrul
didactic, prezentati caracteristicile acestora, completand tabelul de mai jos :

Denumire medicament:…………………………………………
Nr. Criteriu Caracteristica
Crt.
1 Conceptia terapeutica
2 Gradul de dispersie
3 Locul de actiune si eliberare a substantei
medicamentoase
4 Calea de administrare
5 Forma medicamentoasa
6 Aparatul sau sistemul asupra caruia actioneaza.

Denumire medicament:…………………………………………
Nr. Caracteristica Caracteristica
Crt.
1 Conceptia terapeutica
2 Gradul de dispersie
3 Locul de actiune si eliberare a substantei
medicamentoase
4 Calea de administrare
5 Forma medicamentoasa
6 Aparatul sau sistemul asupra caruia actioneaza.
5 Forma medicamentoasa
6 Aparatul sau sistemul asupra caruia actioneaza.
 Nume si prenume…………………………………………… Data…………………..
Farmacologie si toxicologie - L.P.2 (4h)
Studiul dezagregarii comprimatelor

Controlul calităţii comprimatelor

Controlul calităţii comprimatelor presupune determinarea unor parametri fizico-chimici şi
farmacotehnici prin care se evaluează atât stabilitatea şi performanţele formei farmaceutice, cât şi
biodisponibilitatea substanţelor medicamentoase. Principalelle aspecte investigate sunt:
- Procesul de dezagregare
- Testele de dizolvare
- Rezistenta mecanica a comprimatelor
- Friabilitatea
- Uniformitatea conţinutului de substanţă active
- Uniformitatea masei comprimatului
- Calităţile microbiologice.
Utilizarea formelor solide presupune intial dezintegrarea comprimatului sau a capsulei, urmata de
eliberarea (dizolvarea) substantei medicamentoase si de traversarea mucosei gastro-intestinale, pentru a
ajunge in sange (absorbtia propriu-zisa).
Importanta dezagregarii comprimatelor
Din cauza compresiunii puternice sau a cantitatii prea mari de aglutinant intrebuintata la granulare,
comprimatele pot fi prea compacte, din care cauza dezagregarea lor in tactul gastrointestinal se realizeaza
foarte incet. Daca comprimatele nu se dezagrega intr –un anumit timp, traverseaza tubul digetiv si sunt
eliminate faraca substanta medicamentoasa sa si fi putut exercita actiunea. Pentru a inlesni dezagregarea
comprimatelor inlichidul gastrointestinal, se intrebuinteaza excipienti dezagreganti.
Substante dezagregante
Ca substanta dezagreganta se intrebuinteaza cel mai frecvent amidonul. Cantitatea amidonului
intrebuintat are o mare insemnatate in privinta timpului de dezagregare. In general serecomanda o cantitate
de 10-15% pentru comprimatele care se dezagrega mai greu. Amidonul trebuie in prealabil uscat la o
temperatura de 40- 50. La o incalzire de peste 60 amidonul pierde din proprietatiile dedezagregrant.Ca si
dezagregant se mai intrebuinteaza urmatoarele substante:
- pulbere de gelatina (pana la 10%);
- pectina;
- bentonita;
- carboximetilceluloza sodica(4%);
- alginatul de calciu;
- pulbere de agar- agar(3%).

Amidonul si substantele enumerate actioneaza, in primul rand, prin marirea volumului la imbibare
cu apa.O alta grupa de excipienti dezagreganti o formeaza substantele care in contact cu sucul gastric degaja
bioxidde carbon sau oxigen si sfaramarea comprimatului este provocata de aceasta degajare de
gaz.Reprezentanti mai importanti ai acestei grupe sunt: bicarbonatul de sodiu si carbonatul de calciu singure
sauasociate cu acid citric sau tartric. Mai rar se intrebuinteaza peroxidul de magneziu
Procesul de dezagregare prezintă o importanţă deosebită în asigurarea şi optimizarea
biodisponibilităţii substanţelor active din formele farmaceutice solide. Etapele de umectare şi dezagregare
ulterioară ale amestecului de pulbere compactată prin expunerea la mediul de dizolvare sunt evaluate prin
parametri farmacotehnici astfel încât să se obţină performanţa clinică a formei farmaceutice. Dezagregarea
comprimatelor în mediul gastrointestinal asigură formarea de particule de dimensiuni mici cu o suprafaţă
totală de dizolvare crescută. Astfel, prin efectuarea testului de dezagregare in vitro se obţin informaţii utile
despre eliberarea substanţei active din matricea excipienţilor ca urmare a dezagregării şi se poate aproxima
comportamentul in vivo al comprimatului prin reproducerea cât mai fidelă a unor condiţii gastrointestinale
fiziologice. Mai mult, testul de dezagregare evaluează nu numai reproductibilitatea procesului tehnologic
de obţinere a comprimatelor şi similitudinea dintre loturi, dar poate aduce şi informaţii importante cu privire
la studiul bioechivalenţei unor comprimate. Pentru a explora acest fenomen se ţine cont de faptul că
procesul de dezagregare survine în mai multe etape, care presupunȘ
- contactul comprimatului cu apa sau lichidul biologic,
- umectarea,
- pătrunderea lichidului prin capilarele create de granulatele supuse comprimării,
- îmbibarea agentului de dezagregare
- desprinderea granulatelor şi desfacerea lor în particule pulverulente.
Acest fenomen este dependent de mai mulţi factori, dintre care menţionăm: caracteristicile
sistemului macrocapilar rezultat în urma comprimării, energia superficială dintre particule, factorul de
porozitate şi proprietăţile liofile sau hidrofile ale pulberii.
Dezagregarea este cea mai importanta metoda de control al comprimatelor, deoarece de viteza de
dezagregare a acestora depinde in mare masura absorbtia substantei active. In ceea ce priveste elaborarea
metodelor de control s-a tinut seama de 3 factori importanti:
-mediul cu continut de acid clorhidric si pepsina al stomacului;
-miscarile peristaltice ale stomacului;
-temperatura corpului.
Dezagregarea se realizeaza in aparate special concepute, de tipul aparatului Erweka VZ 4 (Schema
1) .
Schema 1. Aparatul Erweka VZ 4, folosit pentru
Determinarea timpului de dezagregare
Aparatul este compus dintr-un recipient cilindric de 1000ml (3), in care se pune suc gastric artificial
si se introduce intr-o baie de apa (2), care se mentine cu ajutorul unui termometru de contact (7)
latemperatura constanta de 37 grade. Comprimatele sunt itroduse intr-un cosulet (4), caruia i se imprim
amiscari pendulare. La fundul cosuletului in miscare aparatul, se conecteaza si un ceas electric (12), care
inregistreaza orele (13), minutele (14) si secundele (15). In cosuletul de material plastic se introduc (6)
comprimatele, iar deasupra lor se pune platoul de control cu tija de contact (5). Presa (6) regleaza contactul
platformei cu comprimatele. Cosuletului i se imprima cate 9 miscari pendulare scurte , apoi una mai lunga,
imitand astfel miscarile peristaltice. Cand comprimatele s-au dezagregat respectiv au trecut prin sita
cosuletului, tija de contact 5 opreste automat aparatul si se citeste timpul de pe cadrane 13-14-15.
Ediţia a V-a a FR din 1943, care oficializează prima oară comprimatele, prezintă câteva teste
empirice de verificare a calităţii comprimatelor, preluate ulterior de ediţia a VI-a a farmacopeii. Testul de
dezagregare este identic cu cel prezentat de Farmacopeea Elveţiană, cu precizarea că acest test nu este
valabil pentru comprimatele care prezintă o eliberare controlată, precum comprimatele acoperite cu un strat
de keratină. Un alt element de noutate al FR IV constă în oficializarea comprimatelor destinate preparării
soluţiilor injectabile, pentru care verificarea calităţii presupunea dizolvarea lor totală în cantitatea prescrisă
de solvent şi obţinerea unei soluţii limpezi. Începând cu ediţia a VII-a a Farmacopeii Române apar
diferenţieri în evaluarea dezagregării comprimatelor în funcţie de solubilitatea substanţelor active şi
auxiliare, cât şi a tipului de comprimat. Astfel, comprimatele cu substanţe uşor solubile în apă trebuie să se
dizolve în apă, iar pentru cele care conţin substanţe cu solubilitate mai redusă se admite dezagregare în
particule sau pulbere. Timpul de dezagregare al comprimatelor neacoperite rămâne neschimbat, de
maximum 15 minute, iar pentru comprimatele acoperite („dragefiate”) se impune o dezagregare în
maximum 60 de minute într-un lichid care imită proprietăţile sucului gastric (pH acid şi prezenţa de
pepsină). Într-un astfel de mediu, comprimatele „dragefiate” cu eliberare modificată nu trebuie să se
dezagrege timp de două ore, însă ulterioara introducere a acestora în mediu intestinal simulat (conţinând
pancreatină şi bicarbonat de sodiu) trebuie să dezagrege în maximum două ore. Astfel FR VII este prima
farmacopee care oficializează testarea dezagregării în mediu gastric şi intestinal simulat(15). Odată cu
publicarea FR VII, devine obligatorie verificarea calităţii comprimatelor atât după obţinere, cât şi după un
an de la fabricare. FR VIII aduce informaţii noi cu privire la frecvenţa agitării flaconului pentru dezagregare
(la un interval de 20 de secunde) şi impunea efectuarea testului pe 6 comprimate(12). FR IX precizează mai
detaliat timpul de dezagregare funcţie de tipul de comprimate şi calea lui de administrare. Astfel, durata
dezagregării în apă este de 3 minute pentru comprimatele sublinguale, 15 minute pentru cele per orale, 30-
60 minute pentru cele orale şi 5 minute pentru cele efervescente. Pentru comprimatele vaginale se admite
un timp de maximum 2 minute la dezagregarea în soluţie acid lactic-lactat de calciu. Această farmacopee
oficializează prima oară aparatul cu coşuleţ pentru a evalua rezistenţa la dezagregare a comprimatelor cu
acţiune prelungită pe bază de matriţă inertă (o oră în soluţie acidă şi ulterior 5 ore în apă). FR X fixează
timpul de dezagregare la o oră în soluţie acidă cu pepsină (pentru comprimatele neacoperite) sau soluţie
alcalină cu pancreatină (pentru comprimatele enterosolubile)(17). Astăzi, atât Farmacopeea Europeană, cât
şi Suplimentul din 2004 al Farmacopeii Române oficializează două aparate pentru studiul dezagregării,
diferenţiate prin mărimea şi numărul tuburilor de testare, fiind astfel posibilă testarea comprimatelor
indiferent de dimensiunea acestora.
 Parte experimentala

Reactivi si solutii

- Apa distilata ;
- Solutie pepsina in HCl 0,1N ;
- Solutie pancreatina in tampon fosfat (pH=6,8).

Materiale:
- Baie de apa termostata la 37̊C ;
- Pahare.

Mod de lucru
Dezintegrarea unor forme medicamentoase variate, cu administrare orala, este testata prin
introducerea lor in apa sau in solutii (termostatate la 37̊C), dupa cum urmeaza:
- Forme orodispersabile si comprimate efervescente : in apa ;
- Drajeuri si comprimate conventionale : in solutie acida de pepsina ;
- Tabletele cu matrita si comprimatele gastrorezistente : (1) in solutie acida de pepsina ; (2) in
solutie de pancreatina in tampon fosfat.

Bibliografie : Continut preluat din : (1) A. Bujor, M. Sha’at, A. Crețeanu, Monica C. Stamate, L.
Ochiuz « Dezvoltarea comprimatelor, ca formă farmaceutică, de la comprimata la compressi – nota II
« Medichib Media, 2019 (DOI: 10.26416/FARM.188.3.2019.2414); (2) Comprimate farmaceutice,
https://www.scribd.com/doc/97335131/Comprimate-Farmaceutice
Nume si prenume………………………………………… Data………………………………….
Farmacologie si toxicologie - L.P.2 (4h)
Studiul dezintegrarii comprimatelor

1. Care sunt cele trei etape parcurse de formele medicamentoase solide, de la administrare pana in
momentul in care substanta medicamanetoasa ajunge in sange?

2. Completati tabelul de mai jos.

Denumire Forma Compozitiea Timp de dezintegrare/Solutie sau
medicamant medicamentosa solutii testata/testate

a
Precizati : Substanta activa si principalul excipient (pentru nucleu si invelis, daca este cazul)
3. Precizati care este segmentul tubului digestiv la nivelul caruia se realizeaza preponderant absorbtia
urmatoarelor tipuri de forme medicamentoase cu administrare orala:

Forma medicamentoasa cu Segmentul tubului digestiv la nivelul caruia se realizeaza preponderent

administrare orala absorbtia
Comprimate
orodispersabile

Picaturi

Sirop

Solutie efervescenta

Drajeu

Tableta cu matrita

Tableta filmata
gastrorezistanta

4. Care este scopul retardarii medicamentelor ?

5. Care este scopul utilizarii tabletelor gastrorezistente?

 Nume si prenume ............................................ Data...........................................

Toxicologie si farmacologie -L.P. 3 (4h)

Dozarea paracetamolului

Paracetamolul (acetaminofen, N-acetil-p-aminofenol) este un medicament din clasa anilidelor

folosit ca analgezic si antipiretic. Paracetamolul nu este insotit de toxicitate atunci cand este administrat in
doze terapeutice adecvate. In caz de utilizare cronica sau in caz de supradozaj, pot sa apara efecte toxice,
in special hepatotoxicitate. Alte efecte toxice includ: manifestari alegrice, agranulocitoza, anemnie,
tromocitopenie.

In caz de intoxicatie cu paracetamol, se dozeaza paracetamolul din plasma, procedand astfel: dupa
extragerea sa din plasma, din mediu acid, cu solventi organici (cloroform), se inlatura solventul, apoi
paracetamolul este supus unei reactii de hidroliza, rezultand para-aminofenol, care, in prezenta fenolului si
a hipobromitului de sodiu, formeaza indofenol care se dozeaza colorimetric la 630 nm. Dozarea din plasma
se face dupa ce au trecut 4 ore de la ingestie si se interpreteaza folosind nomogramele Rumack-Matthew.
Antidotul in caz de intoxicatie cu paracetamol este N-acetilcisteina.
 Nomograma a fost preluată utilizand link-ul: https://en.wikipedia.org/wiki/Rumack-
Matthew_nomogram , accesat la data de 18.04.2017.
 Dozarea paracetamolului din comprimate

Se pregateste o soluţie stoc de paracetamol avand concentratia de 150 ppm, astfel: 15 mg de

paracetamol se introduc într-un balon cotat de 100 mL şi se dizolvă în apă distilată încălzind uşor, apoi se
completează cu apă distilată până la semn. Din soluţia stoc se fac diluţii cu apă distilată pentru a se obţin 6
standarde intermediare cu concentraţiile: 0 ppm, 50 ppm, 75 ppm, 100 ppm, 125 ppm, 150 ppm.

Solutie stoc Apa distilata

Std Conc (ppm)
(mL) (mL)
Std 1 (Concentrat) - 6 0.0
Std 2 (Concentrat) 2 4 50
Std 3 (Concentrat) 3 3 75
Std 4 (Concentrat) 4 2 100
Std 5 (Concentrat) 5 1 125
Std 6 (Concentrat) 6 - 150

Soluţiile obţinute sunt diluate din nou de 10 ori şi se obţin standardele finale cu concentraţiile: 0;
5; 7,5; 10; 12,5; 15 ppm. Se determina absorbatele la 243 nm si se traseaza cura de calibrare.

Solutie std concentrat Conc

Std Apa distilata A243
obtinut anterior (ppm)
Std 1 Std 1 (Concentrat) 1 mL 9 mL 0.0
Std 2 Std 2 (Concentrat) 1 mL 9 mL 5.0
Std 3 Std 3 (Concentrat) 1 mL 9 mL 7.50
Std 4 Std 4 (Concentrat) 1 mL 9 mL 10.00
Std 5 Std 5 (Concentrat) 1 mL 9 mL 12.50
Std 6 Std 6 (Concentrat) 1 mL 9 mL 15.0

Determinarea cantităţii de paracetamol din comprimate

- 5 comprimate de paracetamol sunt mojarate fin. Se cataresc 0,012 g de pulbere, se introduc într-
un balon cotat de 100 mL şi se aduce la semn conţinutul balonului cu apa distilată. Se filtraza şi se diluaza
proba de 10 ori. Se determina absorbanta la 243 nm (A243) şi se transforma in concetratie cu autorul curbei
de etalonare.
- Se calculează cantitatea de paracetamol/comprimat.
Nume si prenume ..................................................................................

Data ...........................................................................

-Farmacologie si toxicologie – L.P.3. (4h)

Dozarea paracetamolului din comprimate

Rezultate obtinute

Conc
Std A243
(ppm)
Std 1 0.0
Std 2 5.0
Std 3 7.50
Std 4 10.00
Std 5 12.50
Std 6 15.0

Lipiti aici graficul: A243=f(c).

Aplicatii:
1. Calculati valoarea coeficientului molar de absorbtie pentru paracetamol.
2. Calculati care este cantitatea de paracetamol aflata in comprimatele analizate
Calcule:
Nume si prenume ............................................ Data...........................................

Farmacologie si toxicologie - L.P. 4 (4h)

Doazarea spectrofotometrica a nitratilor (NO3-) din apa

folosind metoda nitrarii acidului salicilic

Considerații generale

Azotaţi sau nitrații (NO3- ) şi azotiţi sau nitriții (NO2- ) se dozeaza de regula împreună.
Efectele asupra sănătăţii le are în special azotitul (NO2- ), iar azotaţii (NO3- ) au efecte negative în
intrucat in mediu si in organism se transformă în azotiţi. Methemoglobinemia este cea mai
periculoasă afecțiune pe care contaminarea cu nitrați la sugari o poate genera – afecțiune cunoscută
și drept “blue baby syndrome” (“sindromul albastru al nou-născutului”). Aceasta consta in
blocarea, de către nitriți, a capacitații hemoglobinei de a fixa oxigenul si se manifestă întâi prin
probleme respiratorii din cauza circulației inadecvate a oxigenului prin sânge, ducând rapid la
asfixiere, ulterior, la moartea bebelușului. De aceea este atât de important ca hrana sugarilor sa fe
preparată cu o apă cu un conținut cât mai scăzut de nitrați.

Nitrații din apa de puț nu pot fi depistați prin culoare, miros sau gust. Persoanele cele mai
vulnerabile la efectele nitraților sunt femeile gravide și sugarii, deci este benefic pentru ei ca apa
consumata să fie testată.

Principiul metodei

In prezenta acidului sulfuric, nitrații determina nitrarea acidului sulfuric, ce trece in acid
p-nitrosalicilic (Figura 1). In mediu bazic, acesta trece in sarea corespunzătoare, p-nitrosalicilatul
de sodiu, care este colorat in galben (absoarbe lumina la 412 nm).
 Figura 1. Succesiune de reacții chimice care stau la baza dozării azotaților prin metoda nitrării
acidului salicilic

A. Construirea curbei de etalonare

Reactivi necesari:

- Solutie stoc KNO3 100 mg KNO3/L pentru prepararea solutiilor etalon;

- Solutie acid salicilic 5 % (m/V) in acid sulfuric concentrat;

- Solutie NaOH 2 M.

Pregatirea standardelor

Pentru dozarea nitraților din apă, se pregătesc 6 standarde cu concentrații cuprinse între 10-
100 mg nitrat/L conform Tabelului 1. La acestea se adaugă câte 0,4 mL de soluție de acid salicilic,
apoi se lasă reacția de nitrare a acidului salicilic sa se produca timp de 20 de minute, la temperatura
camerei. Se adauga apoi cate 9,5 mL solutie NaOH 2M pentru aparitia culorii galben deschis.
Tabelul 1. Pregatirea celor 6 standarde pentru dozarea azotatilor din apa prin metoda nitrarii
acidului salicilic

Nr. Sol. Stoc H2O Conc Sol acid NaOH cKNO3

Std. (mL) salicilic 2M
Sol etalon (mg/L )
(mg/L)

1 10 μL 90 μL 10 0,4 mL 9,5 mL 0,1

20
min
2 20 μL 80 μL 20 0,4 mL la t. 9,5 mL 0,2
c.
3 40 μL 60 μL 40 0,4 mL 9,5 mL 0,4

4 60 μL 40 μL 50 0,4 mL 9,5 mL 0,6

5 80μL 20 μL 80 0,4 mL 9,5 mL 0,8

6 100μL 0 μL 100 0,4 mL 9,5 mL 1

Înregistrarea absorbantelor in domeniul 350-500 nm

Graficele unor standarde înregistrate anterior in domeniul 350-500 nm (Fig. 1) indica o

creștere a absorbantelor odată cu creșterea concentrației in nitrați a apelor analizate. Se observa un
maxim de absorbție in jurul valorii de 412 nm, conform cu valoarea indicata in literatura.
 Figura 1. Absorbantele standardelor in domeniul 350-500nm

Trasarea curbei de etalonare

Pentru lungimea de unda de 412 nm, se traseaza curba de etalonare: A 412=f(c)

Tabelul 3. Valorile A412 pentru cele 6 standarde

Conc KNO3
A412
(mg/L)
0.1
0.2
0.4
0.2
0.8
1
 B. Dozarea azotatilor din apa

Pregatirea probelor: 100 μL apa si 0,4 mL solutie acid salicilic se lasa in repaos la temperatura
camerei timp de 20 de minute. Se adauga apoi 9,5 mL NaOH 2M si se colorimetreaza la 412 nm.
Cu ajutorul curbei de etaloanre, se transforma absorbantele in concetratii, iar valorile obtinute se
centralizeaza in Tabelul 2.

Tabelul 2. Valorile absorbantelor si concentratia in nitrati a apelor analizate

Proba A412 Concentratia KNO3 in apa Concentratia NO3- in apa

(mg/L) (mg/L)

Proba 1

Proba 2

Proba 3

Proba 4

Proba 5

Observatie: Desi legea in Uniunea Europeana permite o limita maxima de nitrati de 50mg/L,
medicii din intreaga lume gasesc aceasta cifra mult prea permisiva. Ei considera valoarea mult
prea ridicata, fiind un risc in special pentru sugari si copiii mici. Recomandarea lor este de
maximum 10 mg nitrati (NO3-)/litru de apa pentru apele destinate prepararii hranei sugarilor si
copiilor mici.
 Nume si prenume ............................................................................. Data.....................

Farmacologie si toxicologie – L.P. 4 (4h)

Doazarea spectrofotometrica a nitratilor (NO3-) din apa

folosind metoda nitrarii acidului salicilic

1. Pe baza carei legi se realizeaza dozarea spectrofotometrica a nitratilor din apa?

2. Care este metoda folosita la dozarea spectrofotometrica a nitratilor din apa? Care este
compusul colorat a carui formare permite dozarea?

3. Pentru lungimea de unda de 412 nm, se traseaza curba de etalonare: A 412=f(c)

Tabelul 3. Valorile A412 pentru cele 6 standarde

Conc KNO3
A412
(mg/L)
0.1
0.2
0.4
0.2
0.8
1

Lipiti aici graficul: A412=f(c). Calculati valoarea coeficientului molar de absorbtie.

3. Completati rezultatele gasite in tabelul de mai jos (Tabelul1)
Tabelul 1. Valorile absorbantelor si concentratia in nitrati a apelor analizate

Proba A412 Concentratia KNO3 in apa Concentratia NO3- in apa

(mg/L) (mg/L)
Proba 1
Proba 2
Proba 3
Proba 4
Proba 5

4. Poate fi supusa consumului apa analizata?

 Nume si prenume ..................................................................... Data............................

Farmacologie si toxicologie- L.P. 5 (2h)

Determinarea substanţelor organice oxidabile din apă

Noţiuni generale
Substanţele organice oxidabile din apă sunt reprezentate de acei compuşi care se pot oxida sub
acţiunea unui oxidant (de exemplu, KMnO4 sau K2Cr2O7).
Substanţele organice prezente în apă pot avea două surse:
- naturale, de origine vegetală sau animală, atunci când provin în mod natural din straturile de
pământ străbătute de ape. Cele mai frecvent întâlnite sunt: lignina, ţiţeiul, taninul, carbohidraţii,
biotoxinele marine.
- artificiale, atunci când apar din cauza poluării. Principalele surse de poluare artificială sunt:
- industria chimică organică şi industria petrochimică, ce poluează apele cu
hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi etc.;
- rafinăriile, care poluează apele cu benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici;
- industria alimentară;
- industria celulozei şi a hârtiei, care poluează apele cu coloranţi, acizi organici,
compuşi cu sulf etc.
Din punct de vedere sanitar, prezenţa substanţelor organice în apă indică existenţa germenilor
(inclusiv a celor patogeni) în apă, pentru care substanţele organice servesc ca suport nutritiv.
Deoarece substanţele organice sunt prezente în mod natural în apă, importanţă practică are nu
prezenţa acestora în apă, ci modificarea bruscă a concentraţiei lor, ceea ce indică intervenţia
poluării.

Principiul metodei
Cantitatea de substanţe organice oxidabile este apreciată prin consumul chimic de oxigen (CCO),
ce reprezintă cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de oxidant folosit pentru oxidarea
substanţelor organice oxidabile din apă. Drept oxidant se poate folosi KMnO4 sau K2Cr2O7. În
aceasta lucrare practică se va determina CCO prin metoda cu KMnO 4.
Metoda cu permanganat de potasiu
Substanţele organice sau CCO se determină prin reducerea unei soluţii de permanganat de potasiu
în mediu acid sau bazic, iar rezultatele se pot exprima în două feluri:
- prin cantitatea de permanganat de potasiu ce reacţionează cu substanţele organice dintr-
un litru de apă, exprimată în mg KMnO4/L apa analizata (sau mg KMnO4/dm3).
- prin cantitatea de oxigen echivalentă consumului de permanganat de potasiu (mg O 2/L
apa sau mg O2/dm3).
În funcţie de conţinutul în ioni clorură (Cl), CCO se determină diferit:
- dacă conţinutul în ioni clorură este inferior valorii de 300 mg/mL, determinarea se
realizează în mediu acid (H2SO4). Prin urmare, în acest caz, în prima parte a lucrării,
substanţele organice din apă reacţionează cu KMnO4 în mediu acid;
- dacă conţinutul în ioni clorură este superior valorii de 300 mg/mL, determinarea se
realizează în mediu bazic (NaOH). Mediul alcalin înlătură interferenţa ionilor clorură.
Prin urmare, în acest caz, în prima parte a lucrării, substanţele organice din apă
reacţionează cu KMnO4 în mediu bazic.
În ambele cazuri, partea finală a dozării constă în determinarea permanganatului nereacţionat cu
acidul oxalic (H2C2O4), prin reacţia KMNO4 cu H2C2O4 în mediu de acid sulfuric, care decurge
conform ecuaţiei din Schema 1.

Schema 1: Reacţia de reducere a permanganatului de potasiu în prezenţă de acid oxalic

şi de acid sulfuric

Observaţie: Conţinutul anionilor clorura în apă (mg Cl-/L) se determină prin titrarea apei cu o
soluţie de azotat de argint (AgNO3 0,01N) în prezenţă de cromat de potasiu K2CrO4 drept
indicator).
Cazul I. Conţinutul anionilor clorură în apă este sub 300 mg/L
Substanţele organice oxidabile din apă sunt reduse cu KMnO4 în mediu acid, la cald, iar excesul de
KMnO4 se determină folosind acid oxalic în mediu de H2SO4.
Materiale şi reactivi :
- pahar Erlenmeyer
- pipete
- biuretă
- soluţie de H2SO4 1 :3 (v/v)
- acid oxalic 0,01N
- KMnO4 0,01N
Mod de lucru
100 mL apă de analizat se introduc într-un flacon Erlenmeyer, perfect curat (fără urme de substanţe
organice), peste care se adaugă 5 mL acid sulfuric 1:3 (v/v) şi 10 mL soluţie KMnO 4 0,01N. Se
fierbe pe plită exact 10 minute din momentul în care începe fierberea. Se îndepărtează de pe plită,
apoi se adaugă 10 mL soluţie acid oxalic H2C2O4 0,01N. Soluţia devenită incoloră se titrează cu
permanganat de potasiu KMnO4 0,01N dintr-o biuretă până la apariţia coloraţiei roz slab,
persistentă.
Calcul
CCO (mg KMnO4/L)= [(V+V1)f-V2]x0,316x1000/V3, unde:
V = Volumul de permanganat de potasiu adăugat iniţial în probă (mL);
V1 = Volumul de permanganat de potasiu 0,01 N folosiţi la titrarea probei (mL);
V2 = Volumul de acid oxalic adăugaţi în probă pentru decolorare (mL);
f = factorul soluţiei de permanganat de potasiu;
0,316 = echivalentul în mg KMnO4 a unui ml de soluţie de KMnO4 0,01 N;
V3 = Volumul de apă de analizat luat în lucru (mL).
CCO (mg O2/L)= CCO (mg KMnO4/L) x 0,25
Cazul II. Conţinutul de anionilor clorură în apă este peste 300 mg/L
Iniţial, substanţele organice din apă sunt supuse reacţiei cu permanganatul de potasiu în mediu
bazic, iar excesul de permanganat de potasiu se determină prin adăugarea unei soluţii de acid oxalic
în exces în mediu de acid sulfuric, urmată de titrarea excesului de acid oxalic cu permanganat de
potasiu în mediu acid.
 Materiale şi reactivi:
- pahar Erlenmeyer
- pipete
- biuretă
- soluţie de NaOH 10%
- soluţie de H2SO4 1 :3
- acid oxalic 0,01N
- KMnO4 0,01N
Mod de lucru
În cazul unui conţinut de cloruri în apă peste 300 mg/L, se aplică următorul protocol experimental:
Într-un pahar Erlenmeyer se introduc 100 mL din apa de analizat, apoi se adaugă 0,3 mL soluţie
hidroxid de sodiu 10% şi 10 mL permanganat de potasiu 0,01N. Se fierbe proba timp de 10 minute.
Se lasă să se răcească la aproximativ 55˚C, se adaugă 10 mL acid sulfuric 1:3 şi 15 mL acid oxalic
0,01N.
Se titrează excesul de acid oxalic cu permanganat de potasiu 0,01N.
Calculul
Se aplică aceeaşi formulă de calcul ca şi în cazul precedent. Înlocuind în formulă volumele utilizate
şi considerând că factorul soluţiei de permanganat de potasiu este 1, se obţine formula de mai jos:
CCO (mg KMnO4/L)= 3,16(n-5) mg/L, în care:
n =mL soluţie de KMnO4 0,01N cu care s-a retitrat excesul de acid oxalic
CCO (mg O2/L)= CCO (mg KMnO4/L) x 0,25

Interpretarea rezultatelor. Standarde. Apa potabilă nu trebuie să conţină o cantitate de

substanţe organice mai mare de 10 mg KMnO4/L apă sau 2,5 mg O2/L.
Nume si prenume .......................................... Data .................................

Farmacologie si toxicologie – L.P. 5 (2h)

Determinarea substanţelor organice oxidabile din apă

1. Care sunt sursele naturale de substante organice din apa?

…………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………

2. Care sunt sursele artificiale de substante organice din apa?

…………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………

3. Ce indica din punct de vedere sanitar prezenta substantelor organice in apa?

......................................................................................................................................................
Din punct de vedere practic, prezinta importanta cantitatea de substante organice prezente apa
in sine, sau modificarea concentratiei lor?

......................................................................................................................................................

4. In urma lurarii practice, valorile determinate au fost:

VKMnO4 0,01N = .......................................

CCO=....................................................

5. Potrivit determinarii realizate, poate fi supusa consumului apa analizata?

.............................................................
 Nume si prenume ............................................ Data .................................

Farmacologie si toxicologie – L.P. 6 (2h)

Dozarea bioxidului de sulf total din vinurile albe

prin metoda iodometrica

Folosirea bioxidului de sulf la prepararea vinurilor

Dioxidul de sulf este utilizat la prepararea vinurilor datorita multiplelor sale efecte
benefice :

- Actiune antiseptica si stabilizanta: inhiba dezvoltarea microorganismelor din vin ;

- Actiune anti-oxidanta: dioxidul de sulf este un inhibitor al oxidazelor. Aceste enzime
sunt capabile sa provoace precipitarea materiilor colorante din vinurile rosii si pot
provoca inchiderea la culoare a vinurilor albe, ceea ce antreneaza in ambele cazuri
pierderea calitatii vinurilor. Actiunea anti-oxidanta ii confera si proprietati gustative,
controland oxidarea etanolului in produsi cu gust si miros dezagreabil ;
- Actiune acidifianta: prin cresterea aciditatii totale a vinului ;
- Actiune dizolvanta si de limpezire a vinului.

Prin adaugare de dioxid de sulf in doze moderate in vinuri, acestea devin mai rafinate. In
doze mari insa, ele afecteaza calitatile organoleptice ale acetuia, dar si sanatatea consumatorilor,
putand provoca dureri de stomac si de cap. De aceea, cantitatea de dioxid de sulf din vin trebuie
determinata cu precizie.

Provenienta bioxidului de sulf din vinuri

Bioxidul de sulf rezulta in vinuri in urma proceselor de fermentatie din timpul fabricarii
lor, drept compus natural. Aceasta cantitate mica de dioxid de sulf natural este insa aproape
intodeauna suplimentata de vinicultori in timpul procesului de preparare al vinurilor, prin adaos
de metabisulfit de sodiu sau potasiu sau de bisulfit de sodiu sau potasiu. In contact cu apa,
metabisulfitul trece in bisulfit (schema 1).

Schema 1 : Reactia dintre metabisulfitul de sodiu si apa

Bisulfitul reprezinta forma majoritara sub care bioxidul de sulf se gaseste in vin. Bisulfitul
formeaza cu acidul sulfuros un cuplu acido-bazic (HSO 3-/ H2SO3), acidul sulfuros reprezentand
forma hidratata a bioxidului de sulf (schema 2).

Schema 2 : Echilibrul dintre H2SO3 si SO2

Formele sub care bioxidul de sulf se gaseste in vinuri

O parte din bioxidul de sulf din vinuri se gaseste sub forma libera, iar cealalta parte sub
forma de combinatii bisulfitice, rezultate in urma aditiei bioxidului de sulf la compusi ce contin
grupari carbonilice (aldehide, cetone) (schema 3) si la glucidele .

Schema 3 : Aditia acidului sulfuros la acetaldehida

Prin bioxidul de sulf liber se intelege bioxidul de sulf real liber (S02) si cel sub forma de
acid sulfuros (H2SO3) sau combinat ca sulfiti acizi (HSO3-) sau neutri (SO32-). Acest SO2 liber este
raspunzator de calitatile antiseptice, anti-oxidante, de limpezire, etc. enumerate anterior. Bioxidul
de sulf total reprezinta suma dintre bioxidul de sulf liber si cel combinat cu acetaldehida, aldoze,
cetoze, etc.

Pentru vinurile rosii, cantitatea toala de SO2 autorizata legal nu trebuie sa depaseasca 160
mg/L, iar pentru vinurile rosé si albe, 210 mg/L. In general, se estimeaza ca SO 2 liber reprezinta
aproximativ 1/5 din SO2 total.

Etapele dozarii bioxidului de sulf total din vinurile albe

Pentru determinarea bioxidului de sulf total din vinurile albe, trebuie parcurse urmatoarele
etape :

1. Alcalinizarea vinului (cu NaOH), pentru eliberarea bioxidului de sulf din combinatiile
sale cu aldehidele si cetonele (schema 4).

Schema 4 : Eliberarea SO2 din combinatiile bisulfitice in mediu bazic

2. Acidularea (cu H2SO4), realizata cu scopul de a deplasa echilibrele existente in solutie

in asa fel incat sa poata fi dozata toata cantitatea de SO 2.
3. Titrarea SO2, prin oxidarea acestuia cu iod (schema 5).

Schema 5: Oxidarea bioxidului de sulf cu iod

 Materiale si reactivi

- 50 mL vin
- Pahar Erlemeyer prevazut cu dop
- Biureta
- Hidroxid de sodiu 1N
- Acid sulfuric 1 : 2
- Iod 0,02 N
- Amidon solutie 1%

Mod de lucru

Intr-un vas conic de 200 mL se introduc 10 mL hidroxid de sodiu si apoi 50 mL vin. Se

inchide vasul cu dopul sau, se agita si se lasa apoi in repaus 5 minute. Se adauga 2-3 mL amidon,
se toarna repede, agitand, 1,5 mL acid sulfuric si se titreaza imediat cu o solutie de iod pana la
aparitia culorii albastre care persista minimum 10 secunde.

Se alcalinizeaza din nou cu 40 mL hidroxid de sodiu, se lasa in repaus 5 minute si se

aciduleaza apoi cu 5 mL acid sulfuric, dupa care se titreaza ca mai inainte.

Volumul solutiei de iod folosit in cele doua titrari succesive corespunde bioxidului de sulf
total.

Obervatie : pentru discutii comparative, se va realiza dozarea bioxidului de sulf pe doua

vinuri diferite, unul dulce si unul sec.

Calcul

In care :

V: volumul de solutie de iod 0,02 N intrebuintata la ambele tirari, in mL

0,064 : cantitatea de bioxid de sulf (SO2) in mg, corespunzatoare la 1 mL iod 0,02 N

Nume si prenume ................................................ Data ...................................................
Farmacologie si toxicologie – L.P.6 (2h)

Dozarea bioxidului de sulf total din vinurile albe

prin metoda iodometrica

1. Explicati care sunt echilibrele existente in solutie prin a caror deplasare poate fi pusa
in libertate toata cantitatea de SO2.

2. Identificati cuplurile redox ce intervin in dozarea SO2 cu I2.

3. A) Care este cantitatea de SO2 din vinul analizat?

Calcul:

B) Poate fi supus consumului si comercializarii vinul analizat?