Sunteți pe pagina 1din 2

Invatarea autoreglata nvatarea autoreglata reprezinta o sinteza a mai multor factori - motivationali, strategici si de autocontrol ai performantei.

Acest tip de nvatare ncerca sa ofere explicatii la doua probleme majore: prima este legata de resursele motivationale ale elevilor pentru nvatare, iar cea de-a doua vizeaza comportamentele specifice n care se concretizeaza nvatarea individuala a elevilor. Pentru a facilita realizarea efectiva a acestui lucru profesorul trebuie sa identifice elementele nvatarii independente a elevului pornind de la ntelegerea modului n care elevul se percepe pe sine n relatie cu sarcinile scolare. Aceasta abordare strategica a nvatarii se distinge de abordarile precedente, prin faptul ca muta accentul analizei educationale de pe continuturile achizitionate de catre elevi pe strategiile initiate de catre acestia pentru a-si mbunatati performantele nvatarii. Studiile au aratat ca nvatarea procesului de autoreglare de catre elevi le sporeste att performantele ct si acuratetea perceptiei autoeficacitatii. Pentru a explica relatia dintre procesele de nvatare si motivatie, precum si rolul lor n domeniul autoreglarii scolare, este prezentat un model conceptual n Tabelul 2, care pune n evidenta sase dimensiuni psihologice cheie. nvatarea auto-reglata este un proces activ si constructiv prin care elevii si stabilesc scopuri ale nvatarii n functie de care si monitorizeaza, regleaza si controleaza activitatea cognitiva, motivatia si comportamentul. Toate aceste procese sunt constrnse de caracteristicile contextului fizic si ale mediului social. Rolul activitatilor de auto-reglare este de a media relatia dintre individ si context (Pintrich, 2000b). Cercetatorii n domeniul nvatarii autoreglate considera nvatarea ca un proces multidimensional ce implica componente personale (cognitive si emotionale), comportamentale si contextuale ( Zimmerman, 1989). nvatarea auto-reglata poate fi considerata ca o interactiune ntre abilitatile individului si orientarea motivationala a acestuia (Garcia, 1995). Abilitatile vizeaza utilizarea de catre elevi a diferitelor strategii cognitive, metacognitive, iar orientarea motivationala se refera la scopuri, valori si asteptari. Optiunea pentru o strategie sau alta de solutionare a unor probleme, indiferent daca implica cognitia, metacognitia, sau motivatia, depinde de asteptarile si convingerile elevului, de valorile si scopurile lui legate de studiu. 1.4.1. Asumptii ale teoriilor privind nvatarea autoregalata Baza teoretica pentru dezvoltarea modelului nvatarii autoreglate o reprezinta teoria cognitiei sociale (Bandura, 1986). Pe baza acestui model putem afirma ca autoreglarea nu reprezinta doar o abilitate, ci vizeaza si cunoasterea si reflectarea asupra mijloacelor personale necesare realizarii acelei abilitati n contexte diferite (Zimmerman, 2000). Auto-reglarea se deruleaza ca un proces ciclic, pentru ca feed-back-ul pe care l are elevul de la o performanta anterioara e utilizat pentru a face modificari n actiunile ulterioare. Aceste ajustari continue sunt necesare ntruct factorii personali, comportamentali si ambientali se modifica n mod constant n timpul procesului de nvatare. De aici rezulta necesitatea observarii si monitorizarii continue a acestor factori n relatie cu performanta. Pot fi identificate cteva asumptii comune ale teoriilor privind nvatarea auto-reglata (Pintrich, 2000): (a) natura activa, constructiva a nvatarii. Ca atare, elevul nu este doar un receptor pasiv de informatie ci construieste n mod activ sensurile materialelor studiate. (b) rolul autocontrolului n nvatare. Modelul vatarii autoreglate considera ca elevii au capacitatea

de a-si monitoriza, controla si autoregla anumite aspecte ale: comportamentului lor, modului de operare, motivatiei, precum si unele caracteristici ale mediului lor. (c) raportarea la un criteriu standard. Prin raportarea la acest criteriu elevul poate decide daca un proces poate sa continue sau trebuie facuta o schimbare n derularea acestuia. (d) nvatarea autoreglata mediaza interactiunea dintre caracteristicile personale, contextuale si realizarea propriu-zisa a performantei.