Imunitatea parlamentară

Pentru a asigura parlamentului condiţiile necesare exercitării mandatului său, el

trebuie să se bucure de o protecţie socială. In sens restrictiv, pot fi incluse in sistemul
măsurilor de protecţie a mandatului parlamentar imunităţile.
Imunitatea parlamentară nu poate fi nici extinsă, nici restrânsă printr-un act
subordonat Constituţiei, ea nu poate fi suspendată si poate fi luată doar de Camera si
numai in considerarea temeiului de fapt si de drept ce justifica luarea acestei masuri.
Regulile privitoare la imunităţi au ca scop asigurarea independentei
parlamentarului in exercitarea mandatului sau si punerea lui sub protecţie faţă de acte
sau fapte abuzive ale autorităţiilor administrative, judiciare sau ale persoanelor fizice.
Aceste reguli constituie excepţii de la cele de drept comun şi prin urmare nu pot
fi stabilite prin regulamentele celor două Camere. Art. 168, alin. 2 din Regulamentul
Camerei Deputaţilor spunea, între altele, că imunitatea parlamentară asigură
’’libertatea de gândire’’; art. 171, alin. 2 stabilea un spor de pedeapsă privativă de
libertate la cea prevăzută de lege pentru infracţiunile contra autorităţii săvârşite
împotriva unui deputat , iar art. 171, alin. 3 extindea aplicarea dispoziţiilor alin. 2 la
faptele săvârşite ’’ împotriva soţului sau copiilor minori’’ ai unui deputat.
Potrivit cu obiectul acestei imunităţi, ele sunt: iresponsabilitatea juridică şi
inviolabilitatea.
Iresponsabilitatea juridică previne declanşarea sau stabilirea unor consecinţe
nefavorabile parlamentarului pentru votul său sau pentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului. ’’Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică
pentru voturile sau opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului’’. Textul
constituţional consacră o ’’imunitate de fond’’, cu caracter ’’absolut’’, întrucât priveşte
toate actele sau faptele săvârşite de parlamentar în exercitarea mandatului său, precum
şi toate formele de răspundere juridică. Ea este, însă, şi o imunitate cu un caracter
’’permanent’’, deoarece efectele ei se extind şi asupra perioadei de după încetarea
mandatului parlamentar.
Iresponsabilitatea juridică a parlamentarului, astfel cum rezultă din textul
constituţional de referinţă, implică două condiţii: formele de manifestare ale
parlamentarului să nu exceadă conţinutului specific al mandatului, respectiv formele
de manifestare să aibă o legătură directă cu conţinutul mandatului.
Inviolabilitatea este o aşa zisă imunitate de ’’procedură’’, consacrată în
considerarea eventualelor imputări făcute parlamentarilor pentru alte fapte decât cele
săvârşite în exercitarea mandatului şi în legătură directă cu conţinutul acestuia.
Inviolabilitatea – ca instituţie a dreptului parlamentar – are drept scop să
prevină urmărirea judiciară nefondată, arbitrară, împiedicându-l astfel să-şi exercite
mandatul încredinţat sau constrângându-l astfel să-l exercite într-un anumit mod,
contrat convingerilor şi voinţei sale. În acest sens, potrivit art. 69 din Constituţie:
*deputatul sau senatorul nu poate fi reţinut, percheziţionat sau trimis în judecată penală
sau contravenţională, fără încuviinţarea Camerei din care face parte (încuviinţare dată
cu vot secret a cel puţin două treimi din numărul respectivei camere), după ascultarea
sa;
*în caz de infracţiune flagrantă ( descoperită în momentul săvârşirii ei sau înainte ca
efectele ei să se fi consumat), deputatul sau senatorul poate fi reţinut şi supus
percheziţiei, dar Camera sesizată poate dispune revocarea măsurii, dacă constată că nu
există temei pentru reţinere.
Inviolabilitatea nu este un privilegiu, ci o procedură specială de protecţie a
parlamentarului faţă de acte sau de fapte abuzive ori insuficient fondate;inviolabilitatea
nu acoperă nici judecata civilă, nici răspunderea administrativă; în cazul flagrantului
delict, încuviinţării prealabile i se substituie eventuala aprobare a Camerei sau, după
caz, revocarea măsurii de reţinere.
În 26 de ţări imunitatea priveşte orice procedură judiciară, în 42 de ţări ea
vizează numai procedura penală, cu excepţia delictului flagrant, în 10 ţări imunitatea
parlamentară se aplică exclusiv domeniului răspunderii civile, iar în 4 ţări imunitatea
nu este consacrată.
Cele două regulamente ale Camerelor, în forma lor anterioară Constituţiei, au
prevăzut imunitatea într-o manieră excesivă: parlamentarul era considerat ’’în timpul
mandatului său a fi în exerciţiul funcţiunii’’, asimilându-se astfel activităţile private cu
cele specifice mandatului; de protecţia juridică bazată pe imunitate ’’beneficiază şi
membrii familiei’’, fiind deci asimilate rudeniile parlamentarului cu acele persoane ale
autorităţii publice.
Încuviinţarea sau aprobarea Camerei semnifică ridicarea imunităţii parlamentare
cu privire la faptul determinat prin hotărârea de încuviinţare sau aprobare.
Ridicare imunităţii priveşte exclusiv faptele în considerarea cărora s-a adoptat
o asemenea măsură. Odată cu încetarea mandatului şi imunitatea, a cărei protecţie o
asigură, unui nou mandat corespunzându-i o nouă imunitate.
Potrivit art. 69, alin. 1 din Constituţie, dacă este încuviinţată trimiterea în
judecată a parlamentarului, competenţa de judecată aparţine Curţii Supreme de Justiţie.
Întrucât această dispoziţie a Constituţie se referă la acele persoane care au calitatea de
deputat sau de senator, consecinţa este că, în cazul în care o acţiune penală sau
contravenţională a fost pornită înainte de a i se valida mandatul, procedura juridică
trebuie suspendată în vederea perfectării procedurii de încuviinţare de către Cameră a
urmăririi, iar, dacă o asemenea încuviinţare intervine, instanţa de drept comun va fi
obligată să-şi decline competenţa în favoarea Curţii Supreme de Justiţie.
Din momentul în care o persoană a pierdut calitatea de deputat, de senator, ea pierde şi
beneficiul procedurii excepţionale prevăzute de art. 69, alin. 1 din Constituţie, şi, prin
urmare, pentru o faptă săvârşită în cursul exercitării mandatului parlamentar va fi
urmărită penal sau contravenţional şi judecată, întrucât mandatul i-a încetat, conform
procedurii de drept comun.