Epidemiologie

Epidemiologie în RUJEOLĂ
Rujeola se desfășoară endemo-epidemic, cu vârfuri epidemice în anotimpul rece, la care
cazurile se raportează numeric în fiecare lună și îngrijirea are loc de obicei la domiciliu (se spitalizează
cazurile severe).
Sursa (izvorul) de infecție: omul bolnav care este contagios cu 5 zile înainte de erupție și 5
zile după erupție.
Calea de transmitere: aeriană. Boala are contagiozitate maximă în perioada dinaintea
erupției, virusul rujeolic fiind eliminat prin secrețiile nazofaringiene (prin picăturile Flugge).
Pătrunderea virusului se face pe cale respiratorie, dar și prin mucoasa conjunctivală.
Populația receptivp: răspândirea bolii este universală, peste 95% dintre cei expuși fac
infecția. Există cazuri de imunitate parțial la copiii mai mici de 6-8 luni la care mai persistă anticorpii
primiți de la mamă. Odată cu generalizarea vaccinării, riscul epidemiologic scade, persoanele
vaccinate dobândind protecție pe viață.

Epidemiologie în RUBEOLĂ
Boala evoluează în cazuri sporadice (izolate) sau în epidemii, fiind în peste 50% din cazuri
asimptomatică.
Sursa (izvorul) de infecție: omul bolnav sau cu infecție inaparentă.
Calea de transmitere: calea aeriană și prin contact direct cu obiecte contaminate. Virusul
rubeolic este eliminat prin secrețiile nazofaringiene (picăturile Flugge) cu 5-7 zile înainte de debutul
bolii și pe toată perioada de stare. Există și cazuri rare de nou-născuți cu rubeola congenitală care pot
elimina virusurile până la 1 an.
Populația receptivă: receptivitatea este generală, scăzând cu vârsta (90% dintre adulți au
anticorpi protectori).

Epidemiologie în VARICELĂ
Varicela este o boală extrem de contagioasă,, la care cazurile se raportează numeric trimestrial
și în care se impune izolarea la domiciliu până la vindecare.
Sursa (izvorul) de infecție: omul bolnav.
Calea de transmitere: aeriană. Omul bolnav elimină virusul prin secrețiile nazofaringiene și
prin conținutul veziculelor recent apărute. Perioada de contagiozitate este cu 1-2 zile înainte de apariția
erupției și durează până la o săptămână de la apariția ultimului val eruptiv. Crustele ce se formează
ulterior la nivelul erupției nu sunt contagioase.
Populația receptivăa: răspândirea bolii este universală, după boală rămânând o imunitate
durabilă.

Epidemiologie în SCARLATINĂ
Scarlatina este o boală infecțioasă acută, produsă de streptococul beta-hemolitic de grup A,
care produce o toxină și care se caracterizează prin angină, febră, erupție micropapuloasă.
,,Febră + angină = scarlatină!”
Scarlatina este o boală răspândită peste tot în lume. Epidemiile de scarlatină au un caracter
sezonier, cu creșteri în lunile reci de toamnă-primăvară, începând cu aglomerările din școli.
1
Epidemiologie

Izvorul (sursa) de infecție este omul bolnav în primele zile de boală (eliminarea germenului
prin picături înceteaă după administrarea penicilinei) și purtătorii faringieni de streptococ.
Calea de transmitere se face nu numai prin contagiune directă prin picăturile Flὕgge, dar și
prin contagiune indirectă prin obiecte (jucării, batiste etc.) contaminate și prin particule de praf ce
conțin germeni. Aceasta impune ca, în afară de dezinfecția continuă, să se facă, după externarea
bolnavilor, și dezinfecția terminală a salonului sau locuinței.
Receptivitatea la scarlatină este maximă la copiii între 1 și 10 ani.