26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 1 1995 1996 - 433

REPREZENTAREA STĂRILOR PRIVILEGIATE
ÎN CONGREGAŢIILE GENERALE DIN

VOIEVODATUL TRANSILVANIEI
Gheorghe Bichicean
Principiul reprezentării s-a instituţionalizat ca rezultat al necesităţii de

delegare a oamenilor „reprezentativi", în înţelesul pe care evul mediu l-a dat
acestuia. El s-a extins treptat asupra tuturor stărilor privilegiate, sub presiunea
noii nobilimi şi a oraşelor, pe măsură ce acestea s-au constituit într-o stare
politică. Prezenţa stărilor în adunările reprezentative era un mijloc de a controla
activitatea suveranului, a-i limita puterea, de a-şi conserva şi lărgi privilegiile .
•
Reprezentarea era condiţionată de apartenenţa în sens corporativ la una din
stările şi ordinele ţării. Acestea se manifestă ca elemente politice active, fie că
participă în persoană, fie prin delegaţi aleşi. Nevoia delegării puterilor apare la
nivelul micii nobilimi, al cavalerilor şi oraşelor.
O dată cu concretizarea principiului reprezentării, ca pretuUndeni în
Europa medievală transpare şi în Transilvania efortul voievozilor de a impune ca
delegaţii stărilor să se prezinte la congregaţiile generale cu puteri depline
(tacu/tas plena, non limitata), pentru rezolvarea oportună a problemelor de
interes public. În anul 1444, într-o scrisoare de convocare trimisă braşovenilor,
se făcea menţiunea puterilor depline cu care să fie mandataţi delegaţii lor: „in
eandem congregationem ascensionis domini ad Tordam transmit/ere debeatis
p/eno cum mandato ad respondum de singulis ibidem necessariis et obiectis' .1
Pentru convocarea congregaţiei generale de la Sighişoara, în 1Ofebruarie1506,
adunarea stărilor desfăşurată la Turda în anul precedent hotăra ca reprezentanţii
să se prezinte „p/enarie facultate et auctoritate in personis ad id electos". 2
Nerespectarea puterilor încredinţate avea efecte punitive, în special retragerea
mandatului.
Dreptul de reprezentare nu a putut fi anulat, chiar dacă în anumite
perioade suveranii au impus prin decrete numărul delegaţilor, în altele fiind
obligaţi să revină la reprezentarea viritim. În Ungaria, a cărei influenţă
instituţională asupra Transilvaniei este cunoscută, Bula de Aur (1222) a
impus prezenţa obligatorie a tuturor oamenilor liberi la adunările de la Alba
1. Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbiirger (Fr. Zimmerman, Carl Werner), voi V
(fondator Fr. Zimmerman), Bucureşti, 1975, p. 131-132, doc. 2485 (Ukb). În acest sens, v. Gh. Bichicean,
Congregaţiile generale din Transilvania voievodali§ în epoca lui Iancu de Hunedoara (1441-1456), in „ Corviniana",
I, Ai\C, 1995, nr. 1, p. 53·55.
2. Documente privit6re la istoria romAnilor, culese de Eudoxiu de Hurmuzaki, voi.li, Partea 2 (1451-151 O),
1891(Hurmuzaki,1112), p. 545, doc. 439. SzekelyOkleveltar, voi. I (1211-1519), p. 309, doc. 225 (Szt!Jk. Okl., I).
www.cimec.ro
432 Stările privilegiate în congregaţiile din Transilvania
Regală. 3 Decretul din anul 1231 4 obliga prelaţii să se reunească, iar , ,Privilegiul
general" din anul 1267 prevedea prezenţa obligatorie a numai 2-3 nobili din
fiecare comitat. 5 Introducerea acestui sistem de reprezentare, limitat, nu a
interzis nobililor să ia parte personal, dar interveneau şi alte probleme, precum
cheltuielile considerabile şi oboseala deplasării, care reduceau posibilitatea
prezenţei individuale.
Decretul anului 1290 a restabilit obligativitatea prezenţei personale la
adunările care urmau să se ţină anual, de sărbătoarea Sf. Ştefan. 6 în anul 1298
regele Andrei al III-iea a decretat ca „ toţi prelaţii, pe care nici o cauză legitimă
nu ii impiedică şi la fel toţi Baronii şi Nobilii, să se adune la quindenele Sf.
Gheorghe la Rakos, lângă Dunăre". 7 Este perioada pe care unii istorici o
numesc „epoca primitivă a vieţii parlamentare". 8
Structura stărilor este, cu mici diferenţe, aceeaşi în toate ţările europene
care au cunoscut „regimul de stări": nobilimea, clerul şi oraşele, într-o ierarhie
stabilită. în Ungaria erau reprezentate clerul, mica nobilime şi, din secolul al XV-
iea, burghezia. Din secolul al XV-iea statul coorporativ este realizat.
Privilegiile (privilegium imunitatis) ordinului clerical (ordo clericalis) au
fost codificate începând cu secolul al XIII-iea. Carta de stare a clerului, sancţionată
la 1222, împărţea clerul în două: cel superior, care beneficiază de „privilegium
·fiori" şi clerul de rând, cărora li se acordă „privilegium canonis".
Marea nobilime exista ca stare din punct de vedere juridic, dar nu avea o
cartă în acest sens. Trebuie precizat totodată, că nici pentru mica nobilime Bula
de Aur nu a constituit o „cartă de stare", pentru că un asemenea corp nu existş.
la 1222. Afirmarea acesteia se produce după anul 1267 şi este subliniată de
statuarea delegării a 2-3 nobili din fiecare comitat la adunarea anuală de la Alba
Regală (Szekesfehervăr).
Din secolul al XIV-iea nobilimea mijlocie adopta, treptat, forma de acţiune
care părea a fi cea mai bună pentru a avea acces permanent la viaţa politică -
sistemul reprezentativ. Acţiunea lor a fost uşurată de transformarea comitatelor
regale în cbmitate nobiliare şi, în acest fel, creşterea puterii locale. Poziţia lor
se consolidează, urmare a recunoaşterii unei libertăţi egale pentru toţi nobilii
(una et eadem libertate gratulantul} în anul 13_51 9 şi a Decretului din anul 1385. 10
3. Documente privind Istoria României, C. Transilvania, veacul XI, XII şi XIII, voi. I, 1951, p. 193-194, doc.
131 (PIR. C).
4. J.N.Kovachich, Sylloge Decretorum Comitialium lnclyti Regni Hungariae, Tomus I, Pestini, Typis, et
Sumptybus Joannis Thomae Trattner, 1818, p. 1-1 O (Sylloge decretorum)
5. Ibidem, p. 11-14 (Decretul anului 1267)
6. Ibidem, p. 15-26
7. Ibidem, p.41 (v. Decretul din 1298, art. 42}
8. Ch. d'Eszlary, Histoire des inst1~utions publiques hongroises, voi. I, Paris, 1959, p. 229-230
9. Hunnuzaki, 112, p. 17-22, doc. 14
10. J.N. Kovachich, op. cit., p. 53-56
www.cimec.ro
Gheorghe Bichicean 433
În perioada următoare domniei regelui Ludovic I, nobilimea mijlocie s-a regrupat,

fiind de acum alături de marii seniori de fiecare dată când trebuiau rezolvate
problemele regatului.
La sfârşitul secolului al XIV-iea regele convoca patru nobili din fiecare
comitat, care prezentau mandatele lor cu titlu de delegat, ast{el cum atestă
documentul"dietal al regelui Sigismund de Luxemburg în anul 1397. 11 După
bătălia de la Vama (1444), în timpul vacanţei regale, ordinele au apărut in masă
la adunările dietale. Ales guvernator al Ungariei, Iancu de Hunedoara va
reglementa, prin Regnicolarum Constitutio tertio, convocarea anuală a Dietei de
Rusalii şi participarea doar a nobililor care nu au, sau au mai puţin de douăzeci
de iobagi; , , art. 31 § 1. /tem, quod singulis annis, ad festum Pentecostes, omnes
Praelati, Barones, Magnates et Nobiles Regni, demptis Nobilibus, nullum
Jobbagionem, aut minus quam viginti Jobbagiones habentibus, convienient'. 12
În timpul domniei lui Matia Corvin, nobilimea comitatensă a fost
reprezentată în mod obişnuit prin delegaţi. Prin Decretul I din anul 1458, regele
confirma convocarea anuală a Dietei de Rusalii (art. 15) 13 , iar prin Decretul de
la Szeged (1459) statua limitarea participării nobilimii mijlocii la diete numai prin
reprezentanţi, câte patru din fiecare comitat (ac de unoquoque comita tu quatuor
electi cum plena facultate missi, totum regnum repraesentantes). 14
Domnia Jagellonilor se înscrie în istoria dietală maghiară ca o perioadă de
adunări numeroase, în care nobilii reclamau participarea în totalitate, pentru a-
şi putea impune voinţa asupra oligarhiei. Decretul din anul 1495 interzicea
regelui să convoace reprezentanţii comitatelor în locul întregii nobilimi. 15
În anul 1405 burghezia primeşte „carta de stare", iar în 1441 apare prima
oară în Dietă. Reprezentarea oraşelor în Dieta Ungariei va fi destul de redusă,
iar despre o prezenţă constantă se poate vorbi numai din anul 1445. 16
Dezvoltarea stărilor în voievodatul Transilvaniei prezintă o structură cu
anu111ite caracteristici particulare. Dacă tradiţia şi principiul feudal al „sfatului şi
ajutorului", aflate la originea organizării instituţiei adunării de stări, constituie
criterii egale pentru toţi cei îndrituiţi în sensul reprezentării „organice" şi
„naturale", lipsa privilegii/orar goli de substanţă şi sens existenţa lor.
„Privilegiile - sublinia A. Sacerdoţeanu -veneau când suveranul, nou şi
de concepţie deosebită faţă de forma de conducere a băştinaşilor, atrăgea la
sine şi-i îngloba în curtea sa pe mai vechii conducători sau stăpânitori de pământ
(=juzi, cnezi, voievozi), deci când se adaptau formelor noii organizări". 17 Pentru
11. MagyarT6rtenelmiTar, HanTladikKOtet, EggenbergerFerdinandAkad. KOnyvarusâl, Pesten, MDCCCLVll,

p.225-231
12. J.N. Kovachich, op. cit., p. 128. V. şi Gh. Bichicean, op. cit., p. 52
13. J.N. Kovachich, op. cit., p. 155
14. Ibidem, p. 161
15. Vezi J.N. Kovachich, op. cit., p. 226-231, 261-262 (în Diplomele anilor 1508 şi 1518)
16. Gh. Bichicean, Contextul european şi reprezentarea oraşelor în congregaliile generale din Transilvania
voievodală, în „Historia Urbana", nr. 1, 1996 (în curs de aparilie)
17. A. Sacerdoleanu, Andreanum şi alte acte, în Ţara Bârsei, Anul VII, 1939, nr. 1, p.' 12
www.cimec.ro
înţelegerea mecanismului reprezentării, privilegiile colective acordate unor

comunităţi sunt semnificative, pentru că favorizează formarea „universităţilor".
Organizarea corporativă, identificată în germene în cadrul tuturor grupurilor
etnice din Transilvania secolului al XIII-iea, a fost proiectată în reprezentare
astfel cum s-a constituit. Fenomenul se explică prin faptul că stările reprezintă
tocmai multiplicarea grupelor sau condiţiilor sociale care au obţinut definirea
juridică a libertăţilor şi prerogativelor proprii în stat.
Numind sugestiv aceste organizaţii „reprezentanţa colectivă a poporului",
G. Bari~u 18 aprecia că ele se regăsesc astfel ,,oficial şi uzitat" în toate documentele
pentru desemnarea comunităţilor transilvane atât înainte cât şi după 1437.
Românii, numiţi cu acelaşi titlu în documentele congregaţiilor generale voievodale,
cu participat la adunările de stări în mod identic cu celelalte etnii, aflându-se în
acel timp în curs de a se constitui ca „universitas". În această calitate au fost
convocaţi de Andrei al III-iea la Alba Iulia în anul 1291.
Procesul nu s-a încheiat la scara întregii Transilvanii şi pentru totalitatea
comunităţii româneşti, majoritare. Împiedicaţi să se constituie ca „universitate",
românii s-au putut organiza astfel doar la nivelul instituţiilor locale ale autonomii lor
româneşti. Este reprezentativ în acest sens documentul adunării obşteşti a
românilor din Haţeg la 1 iunie 1360, care se adresează „ universitati Keneziorum
et alterius huius status et condicionis hominibus de districtu Ha/zale". 19 Această
formulă exprimă fidel realitatea din Transilvania secolului al XIV-iea.
Presiunea catolică este cea care a împiedicat instaurarea unei forme de
autonomie românească în Transilvania. În acest sens , anul 1366 se constituie
într-un moment de referinţă pentru activitatea ulterioară a românilor pe plan
instituţional, ei fiind eliminaţi, treptat, din viaţa constituţională în numele propriei
etnii.
Un punct de plecare în descifrarea politicii regale îl constituie şi privilegiile
individuale. Acestea se acordau şi atunci când, împotriva dreptului consuetudinar,
se ataca o proprietate de către o altă persoană recunoscută de rege, şi deci era
nevoie de document regal pentru a fi introdus în stăpânire. Din această
perspectivă pare limpede că inexistenţa unor antecesori ai lui Ugrinus dezvăluie
o astfel de introducere forţată în stăpânire ca privilegiu individual, oferind şi un
răspuns la întrebarea: „Cine a fost adversarul lui Ugrinus?"
Privilegiile generale acordate nobililor (consideraţi unguri), saşilor
(membrum sacrae coronae) şi secuilor (consideraţi membri de sânge ai naţiunii
maghiare) din Transilvania, ca şi cumanilor în regatul maghiar, au delimitat net
drepturile şi libertăţile acestora de cele ale românilor, restrăngând şi calitatea de
18. G. Baritiu, Despre bellulu civile transilvanu dein anii 1437 şi 1438, în Transilvania, VI, 1873, nr. 2, p. 15
19. Documenta Romaniae Historica, C. Transilvania, voi. XI, Bucureşti, 1981, p. 506, doc. 403 (DRH.C)
www.cimec.ro
participant la viaţa de drept public la reprezentanţii primelor trei categorii etnice

manţionate.
Participarea şi reprezentarea în adunările de stări au fost reglementate şi
prin alte forme, între care decretele şi poruncile regale, hotărârile dietale/
congregaţionale şi înţelegerile între „naţiu'nile" privilegiate, înţelese ca acţiuni
de solidarizare. În afara decretelor şi hotărârilor la care am făcut referiri, trebuie
menţionată porunca din 30 noiembrie 1355 a regelui Ludovic I, care consacra
obligaţia tuturor prelaţilor, baronilor şi altor oameni liberi din punct de vedere
juridic, posesori ai unei proprietăţi funciare, de a participa la adunările de stări
transilvane dacă au moşii acolo, chiar dacă locuiesc în alte părţi ale regatului·
Ungariei. 20 Efectele acestei porunci se manifestau numai dacă cei menţionaţi în
actul regal aveau interese în cauzele judiciare şi numai în părţile care îi priveau.
în urma acelor măsuri luate de Iancu de Hunedoara (1441-1456) şi în mod
deosebit cât timp a fost şi guvernator al Ungariei (iunie 1446 - ianuarie 1453),
nobilimea mijlocie beneficia de o reprezentare stabilă în diete, iar oraşele şi-au
consolidat poziţia în viaţa constituţională a regatului. Este sigur că aceste
măsuri au influenţat şi desfăşurarea congregaţiilor generale voievodale.
Reprezentarea în congregaţiile generale voievodale impune, în acelaşi
timp, o distincţie în ceea ce priveşte calitatea de mandatar sau procurator în
cauze judiciare şi cea de delegat al stărilor, cu mandat limitat. La fel cum părţile
în cauză pot participa în persoană (personaliter compareatio) sau printr-un
împuternicit (mandatar, procurator), nobilimea se putea prezenta în persoană
(viritim) sau prin delegaţi, ca de altfel şi oraşele.
În situaţia în care părţile într-un proces reprezintă, totodată, stările
privilegiate, ele beneficiază de dreptul şi obligaţia de a participa în virtutea
acestei calităţi.
Realităţile pe care dezvoltarea particulară a regimului de stări şi adunările
acestora le dezvăluie în lumea medievală, au ridicat problema reprezentării pe
criterii etnice şi religioase. Premisele instituţionalizării pe plan european a
modului de reprezentare pe criterii confesionale, au fost create prin Reforma şi
războaiele religioase ale secolului al XVI-iea. Având ca punct de plecare
organizarea corporativă a stărilor, fundamentală pe criterii social-juridice, din
această perioadă se observă că în interiorul lor s-a produs o deli'!'itare şi
separare pe „curii", datorată apartenenţei la o anumită confesiune.
În Transilvania secolului al XV-iea principiul cujus regia ejus religioa avut
ca efect recunoaşterea a doar patru religii recepta, dar semnul de egalitate
„religio recepta= drept de participare la viaţa de drept public" a fost pus odată
20. DRH. C, X, p. 380-381, doc. 355
www.cimec.ro
cu accentuarea prozelitismului catolic în voievodat, după înscăunarea dinastiei

angevine în Ungaria.
Politica promovată de ultimii regi arpadieni, în mod deosebit prin Ladislau
al IV-iea şi chiar Andrei al III-iea, care a convocat în congregaţia generală de la
Alba Iulia (1291) $i români ortodocşi, nu a fost pe placul Bisericii catolice. De
aceea, aceasta a susţinut, între altele, introducerea dinastiei angevine pe tronul
Ungariei, pentru promovarea politicii confesionale în „lumea schismaticilor".
Carol Robert de Anjou venea pe tron după o prioadă de relaxare a prozelitismului
catolic, alegerea lui având şi un caracter politic-religios.
Domnia lui Ludovic I poartă amprenta ofensivei catolice în Transilvania.
În anul 1345 papa Clement al Vl-lea informa cu mulţumire pe regele Ungariei
despre mulţimea românilor din Transilvania, Ţara Românească şi Sirmium, care
au trecut la catolicism. În timpul aceluiaşi rege, papa lnocenţiu al II-iea declanşa
o adevărată cruciadă contra „schismaticilor" din Transilvania, Bosnia şi Slavonia
(contra omnes Transilvanes, Bosnenses et Sclavoniae qui heretici fuerinf).
Diplomele regale din anii 1366 au adăugat noi limite românilor din Transilvania
pe calea afirmării etno-confesionale, condiţionând calitatea de nobil de
apartenenţa la religia cafolică şi stăpânirea proprietăţii în virtutea unui act scris
(regal).
În acest fel se „încununau" principiile reprezentării cu un nou criteriu - cel
confesional. Este adevărat însă că în Transilvania ierarhia socială şi corporativă
s-a realizat distinct, în cadrul unor gri .pe etnice, fie că este vorba de români,
unguri, saşi ori secui, dar nivelul supurior de reprezentare fJSle acelaşi: nobilii,
în majoritate unguri, fruntaşii secuilor, patriciatul săsesc, cnezi şi voievozi
români ridicaţi în rândul nobilimii sau asimilaţi acestora. De aceea, şi numai în
acest sens, se poate admite că în cadrul particular de dezvoltare a adunărilor
de stări în Transilvania se remarca suprapunerea a două noţiuni - socială şi
Jtnică.
Diversitatea grupurilor etnice adăuga sensului corporativ şi social al
organizării, caracterul pe care ele îl confereau în structura adunărilor de stări.
În acelaşi fel se explică şi participarea sporadică a oraşelor din Ungaria în diete,
oraşe cu populaţie de colonizare germană în majoritate. Este semnificativ însă
faptul că în caest caz nu este vorba de religie, ci numai de etnie. Cum ar putea
fi explicată, în acest sens, prezenţa regulată a patriciatului săsesc în congregaţiile
generale, decât prin faptul că în Transilvania este vorba de un teritoriu cucerit
pe care se afla o populaţie majoritară - românii -, iar saşii colonizaţi promovau
politica regatului în voievodat, având în vedere chiar scopul aşezării lor, pe când
în cazul Ungariei erau periclitate interesele lpr directe.
Conform mentalităţii feudale şi principiului „ Quod omnes tangit ab omnibus
approbari debef', care în realitate reflecta ierarhia socială a stărilor organizate
www.cimec.ro
corporativ, cei care participau la adunările de stări erau consideraţi reprezentanţii

întregii ţări. Decretul li din anul 145321 statua că delegaţii nobilimii în Dieta
Ungariei reprezintă „întregul corp al ţării" (orszag). Decretul din Szeged al
Dietei din anul 1459, ca şi cel de la Buda din 1470, numeşte delegaţii aleşi ai
nobilimii comitatense ca reprezentanţi ai ţării (!olum Regnum repraesentantes). 22
Organizarea corporativă pe criteriu social, căruia i s-a adăugat cel etnic,
precum şi definirea reprezentării în acest sens, arată că în Transilvanianobilimea
a căpătat o sferă de cuprindere mult mai mare decât, aparent, o indică enumerarea
elementelor constitutive ale congregaţiilor generale voievodale, de tipul
„universitatea nobililor, saşilor, secuilor şi românilor". Nobilimea este eterogenă
sub aspect etnic, noţiunea ridicând problema rep.rezentării pentru fiecare etnie
- element - stare privilegiat'. Până in anul 1437, considerat de referinţă prin
încheierea „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, nu s-a considerat că semnul
egalităţii se exprimă doar în formula „trei etnii - trei stări privilegiate". Ulterior,
apare însă tot mai evident că starea privilegiată priveşte anumite etnii privilegiate,
considerate nationes. Raportul de echivalenţă naţiune - stare privilegiată
conturează o realitate construită prin forţa politicii' regale şi a prozelitismului
catolic.
Diversele grupuri şi-au conservat particularităţile etnice, pătrunzând astfel
în organizaţia corporativă a stărilor. În acest fel vor participa şi românii, ca
reprezentanţi ai propriului grup etnic, în congregaţiile voievodale de la 1291 şi
1355. Pe alt plan, ei vor participa ca reprezentanţi ai nobilimii, consideraţi in
această calitate între stările transilvane.
În privinţa ordinelor maghiare din Transilvania, prin „universitatea nobililor'.'
documentele congregaţionale exprimă o realitate mult mai cuprinzătoare, care
ridică probleme mai complexe. După cucerirea Transilvaniei, în comitatele
reorganizate s-a constituit o „oligarhie a pământu/ul', prin „fu_ziunea şefilor
locali ai celor două popula/ii principale: ungurii şi românil'. 23
Analiza reprezentării stărilor transilvane în congregaţiile generale
voievodale, porneşte de la un arhetip construit pe baza informaţiilor cuprinse in
documente şi regăsit în form"ula „universitatea nobililor, saşilor, secuilor şi
românilor" la 1291 şi 1355, completate cu aceea care indică „oameni de altă
stare şi condiţie~ aşezaţi sau aflători în zisele părţi ale Transilvaniei".
Nobilimea participa in totalitate sau prin delegaţi, bucurându-se de dreptul
de reprezentare individuală sau colectivă. În rândurile ei vor fi ridicaţi numeroşi
cnezi şi voievozi români, alături de saşii şi secuii care beneficiau, la rândul lor,
de recunoaşterea acestei calităţi.
21. E. Mălyusz, Les debuts du voie de la taxe par Ies Ordres dans la Hongrie feodale, în NEH, I, Akademiai
Kiado, Budapest, 1965, p. 77
22. J.N. Kovachich, op. cit., p. 161 (pentru 1459) şi 202 (pentru anul 1470)
23. G. Castellan, Histoire des Balkans (XIV•-xx• siecles), Fayard, 1992, p. 159
www.cimec.ro
Saşii şi secuii participau numai prin reprezentanţi aleşi în cadrul propriilor

organizaţii, fiind desemnaţi dintre cei „notabili". Românii au fost reprezentaţi
prin cnezii şi voievozii lor, ulterior în virtutea calităţii de nobili şi conform regulilor
generale de participare a acestora. Prin delegaţi aleşi erau reprezentate şi
oraşele, fiind vorba libera civitas în care patriciatul a preluat din secolul al XV-
iea conducerea administrativă şi a acces la viaţa politică.
Calitatea în care participau „alţi oameni liberi" a fost supusă unor
interpretări diferite, însă această formulă a documentelor devine de multe ori o
alternativă pentru desemnarea unor stări privilegiate. Ea priveşte numai categoria
oamenilor liberi, posesori ai unei proprietăţi funciare, pe care o putem raporta
la acea parte a nobilimii care nu avea, sau avea mai puţin de 20 de iobagi şi
pentru care, con1orm Decretului dietal din anul 1447 al lui Iancu de Hunedoara,
nu exista dreptul şi obligaţia de a participa la adunările stărilor privilegiate. Ei
puteau fi convocaţi prin chemări deosebite şi deci se poate admite că „oameni
de altă stare şi condiţie" nu exprimă o simplă formulă de cancelarie ci o realitate
În planul reprezentării.
Nobilii. În procesul de formare a nobilimii maghiare în Transilvania,
decretul anului 1267 menţionează „Nobi/es Hungariae universi qui Servientes
Regales dicuntur' 124 , iar din perioada domniei lui Ladislau al IV-iea, cancelaria
regală folosea sinonim noţiunile „nobiles" şi „servientes regis". Evoluţia acestei
categorii de oameni aflaţi în dependenţă feudală, însoţeşte procesul de
transformare a comitatului regal în comitat nobiliar şi de constituire a domeniilor
în dauna cetăţii regale.
Prin desfiinţarea comitatelor regale, în Transilvania şi, concomitent, în
Slavonia avea loc procesul constituirii autonomii lor nobiliare (nemesi megye) şi
a „universităţii" nobiliilor (a megye nemeseynek egyeteme), cu propriile lor
adunări comitatense (a megyegOlesen,· congregation general~. Acest „fapt
neaşteptat"(= constituirea comitatelor nobiliare), ap-recia E. Berlâsz 25 , a permis
constituirea ordinului nobilimii şi , , unirea popoarelor de condiţie diferită''.
Din secolul al XIV-iea, de când întreaga nobilime se bucură de aceleaşi
libertăţi, ei sunt#lcei „proceres ac nobiles', „nobiles regn/', „ veri nobiles' care
obţin la 1351 drepturi egale în cadrul regatului (sub una el eade"m libertate
gratulantur, egyes ugyanazon nemesi szabadsag) 26 • Regele Ludovic I a urmărit
consolidarea regalităţii sprijinindu-se pe „noua nobilime"„ contrapusă marii
nobilimi. Ulterior, Decretul Tripartit a codificat aceste libertăţi ale nobilimii,
. 24. J.N. Kovachich, op. cit., p. 11, DIA. C, XIII, li, p. 92-94, doc. 83
25. E. Berlăsz, Seigneur hongroise - paysan roumain en Transylvanie, în RHC, XXIV• Annee, Nouvelle serie,
Tome IV, No 3-4, 1946, Paris, p. 231
26. M.G. Kovachich, Specimen cognitionis decreti comitialis Ludovici I. Magni Regis Hungaricae, ex originali
authentico Telekiano exemplari desemptum, lmpress. in Olficina Colegii Reformatorum, Claudiopoli, 1814,
passim. Humurzaki, 1/2, pp. 17-22. În acest sens, v. B. H6man, Gy. SzekfU, Magyar tortei, 11.kOtet, Kirăly Magyar
egyetem nyomda, Budapest, 1939, p. 146, 204, 268-269; L. Elekes, Desaccord entre Ies Etats el Ordres dans
la Hongrie du XV• siecle el Ies problemes de recherches y ralatifs, in NEH, I, Akademiai Kiad6, Budapest, 1965,
p. 114
www.cimec.ro
conferindu-le cadrul juridic necesar (una eademque libertatis, exemptionis, et

immunitatis praerogavo gaudef) 27 •
În rândurile nobilimii mici şi mijlocii au fost ridicaţi mulţi reprezentanţi
notabili din rândul cnezilor şi voievozilor români, ai saşilor şi secuilor. Această
nobilime din comitate, maghiară sau maghiarizată şi constituită ca universitas,
se bucură de toate drepturile politice şi era reprezentată începând cu anul 1288
în cadrul congregaţiilor generale. Ea s-a asociat voievodului în tendinţa centrifugă
faţă da coroana regală, devenind treptat principalul factor al vieţii politice din
Transilvania.
În privinţa menţionării nobililor, documentele congregaţiilor generale din
voievodatul Transilvaniei relevă o varietate tipologică. Primul document atestă
convocarea adunării stărilor transilvane la 1288, îi denumeşte „ nobilium regn/' 26 •
Un an mai târziu, cu ocazia congregaţiei generale convocată la Alba Iulia de
regele Ladislau al IV-iea, sunt numiţi „nobiles Ungaros' 29 • Aceasta este de altfel
singura menţiune documentară în care se delimitează stric/o sensu categoria
nobililor din congregaţiile generale voievodale la etnia maghiară. Faptul este
explicabil, întrucât la sfârşitul secolului al XIII-iea numărul nobililor din rândul
celorlalte etnii era încă nesemnificativ. -
Categoria nobililor participanţi la congregaţiile generale voievodale
cuprindea atât pe cei din Transilvania, cât şi din afara voievodatului. Porunca
regală din 30 noiembrie 1355 obliga toţi nobilii regatului şi „oamenii de altă
-stare" (et alterius cuiusvis status homines), alături de prelaţii şi baronii care au
moşii în Transilvania, să participe la congregaţiile generale ale voievodului
„aflător în slujbă", când acestea se desfăşurau din porunca ori în numele
regelui şi de faţă cu un reprezentant al său. Participarea obligatorie este însă
condiţionată de cauzele care îl priveau, atingând direct interesele lor în materie
imobiliară, pentru a putea obţine hotărârea definitivă a judecăţii. În afara acestei
situaţii, participarea reprezentanţilor nobilimii maghiare din afara voievodatului
devenea caracteristică atunci când regele convoca şi prezida personal adunările
stărilor transilvane.
Participarea obligatorie a nobilimii comitatense transilvane în congregaţiile
generale convocate de voievod, îşi poate afla răspunsul prin interpretarea
documentului din 17 iunie 130830 . În adunarea convocată lângă râul Niraj
(probabil în apropiere de Miercurea Nirajului), alături de Ladislau voievodul
Transilvaniei se aflau „nobilii regatului ce ţin de noi" (ad nos pertinentibus),
adică doar nobilii celo•şapte comitate aflate sub jurisdicţia voievodului. Acelaşi
sens îl are şi documentul din 10 iunie 1347 al voievodului Ştefan (1344-1350) 31
27. Stephan de WerbOcz, Decretum Tripartitum juris consuetudinari incyti Regni Hungariae, Typis Lycei
Regii, Claudiopoli, Ao. 1815, P.I, T.11, &1, P.I, T.9, &7 (Tripartitum)
28. DIA. C, XIII, li, p. 300, doc. 338
29. Ibidem, p. 309-310, doc. 349. Ukb., I, p. 161, doc. 227
30. DIA. C, XIV, I, p. 67, doc. 93
31. Ibidem, voi IV, p. 365-366, doc. 536
www.cimec.ro
şi cele din 25ianuarie1353, ale voievodului Nicolae (1351-1356) şi ale voievodu lui
său Ştefan· (universitati nobilium partis Transilvanae) 32 •
Expresia „nobilii din cele şapte comitale ale Transilvaniei" devine, din
secolul al XIV-iea, formula generală de exprimare în privinţa delimitării
reprezentanţilor acestora în adunările de stări transilvane. Voievodul Toma
(1322-1342) menţiona că a convocat la 20 aprilie 1322 congregaţia generală la
sfatul, între alţii, a .,nobililorintregiifăria Transilvanieidinceleşaptecomitate" 33 •
O formulare la fel de clară în acest sens este relevată într-un document al
congregaţiei generale din 19 aprilie 1372: , , universis nobilium septem comita fum
diete partis Transilvanae"• 34
•
Se constată astfel, că între formulările de genul „universitati nobilium

partis Transilvanae", ori „tota universitas nobilium", asociată de regulă
menţionării juzilor nobililor celor şapte comitate, caracteristice majorităţii
congregaţiilor generale voievodale şi, de altă parte „ universis nobilium septem
comitatibus diete partis Transilvanae", nu există diferenţe în practica
reprezentării. În mod egal, ele fac menţiunea participării, ca drept şi obligaţie,
a nobilimii din cele şapte comitate la adunările de stări transilvane.
Congregaţiile generale voievodale impun o distinţie necesară faţă de cele
ale nobilimii din unul, mai multe ori din toate comitatele.nobiliare. Distincţia între
cele două adunări este evidenţiată chiar de formula documentelor: „nostra
9ongregatione general/' desemnează congregaţia generală voievodală, iar
„pro se congregatione celebra rut' ( de pildă la 1O iunie 1347, când voievodul
însuşi cerea Capitlului din Alba Iulia să-şi trimită omul de mărturie atunci când
„numiţii nobili vor ţine adunarea lor) 35 •
în lipsa unor informaţii precise asupra modalităţilor de reprezentare a
nobilimii în cc-ngregaţiile generale voievodale, se poate admite, pe baza
documentelor, că în Transilvania s-a impus fNma de reprezentare individuală
(toţi nobilii Transilvaniei, toţi nobilii mari şi mici), ceea.pe înseamnă că nu toate
reglementările privind reprezentarea în dietele maghiare aveau efecte în
Transilvania.
Poruncile regilor Ungariei privind participarea nobilimii la congregaţiile
generale voievodale au în cea mai mare parte un caracter general şi sunt
cuprinse în scrisorile trimise voievozilor pentru a convoca adunările de stări (in
congregacione vestra generali, nune proxime universitati nobilum partis
Transilvanae). Unele din ele concretizează obligaţia doar pentru situaţii
particulare.
Clerul catolic era reprezentat în congregaţiile generale voievodale prin
episcopul Transilvaniei, delegaţii capitlurilor şi conventurilor, abaţi, călugări şi
„alte feţe bisericeşti" (clerul de rând). În Transilvania clerul superior şi nobilimea
32. DRH. C, X, p. 176·180, doc. 164·166

33. DIA. C, XIX, li, p. 38-39, doc. 90
34. Ukb„ li, p. 377-378, doc. 982
35. DIA. C, XIV, IV, p. 366, doc. 536
www.cimec.ro
sunt parte componentă a aceleeaşi stări, în virtutea calităţii lor de stăpâni ai

domeniilor. Este motivul pentru care doar cu rare excepţii documentele fac
menţiuneaa specială şi distinctă a clerului superior în Adunările de stări
transilvane, de cele mai multe ori în legătură cu prezenţa suveranului Ungariei.
Cu ocazia celei dintâi congregaţii generale din Transilvania (8 iunie 1288)
sunt menţionaţi ca reprezentanţi ai clerului magistrul Paul, arhidiaconul de
Turda şi abaţi de la Cluj-Mănăştur36 • Episcopul Transilvaniei participa ca parte
în proces, fiind în litigiu cu Keminus şi Ioan, fiii unui anume Mykula.
Clerul apare ca reprezentant al ordinului ecleziastic şi participă la
congregaţiile generale pentru dezbaterea şi luarea hotărârilor în problemele de
ordin judiciar, administrativ şi fiscal care intrau în competenţa Adunărilor de
stări. În congregaţia generală din 9 noiembrie 1369 de la Turda 37 , voievodul
Emeric (1369-1372) întărea înţelegerea dintre Dumitru, episcopul Transilvaniei
şi „universitatea" nobililor, în legătură cu perceperea dijmelor, fiind deci în
discuţie o problemă de interes public, în materie fiscală.
În termenii poruncii regelui Ludovic I din anul 1355, obligaţia de a participa
la congregaţiile generale revenea şi clerului superior (pre/ates) din afara
Transilvaniei. Alături de regele Ladislau al IV-iea, în adunarea de la Alba Iulia
din anul 1289 au fost prezenţi călugări (universos viros religiosos) si reprezentanţi
ai clerului catolic superior şi de rând 38 , având în vedere şi faptul că adunarea s-
a desfăşurat în catedrala din Alba Iulia.
Înţelegerea din 16 septembrie 1437 de la Căpâlna 39 s-a încheiat în faţa
vicevoievodului Lorand Lepes şi a episcopului Gh. Lepes. Reprezentaţii clerului
au fost prezenţi de fiecare dată când cele trei stări - naţiune privilegiate au
reînnoit, ,uniunea frăţească". Pentru adunarea stărilor din anul 1459, la Mediaş,
sunt menţionaţi prepozitul Gotthard, arhidiaconii Nicolae de Kikeleu şi Dominic
de Dăbâca, episcopul Matei şi delegaţi ai Capitlului din Alba lulia40 • În anul 1529
însuşi episcopul Transilvaniei, Nicolae Gerendi, a convocat cunoscuta „Dietă
de la Grind" care a luat decizii importante în privinţa viitorului statut politico-
juridic al Transilvaniei.
Din conţinutul unui document congregaţional din 20 aprilie 1322 de la
Turda, rezultă cât.ava concluzii deosebit de importante în privinţa prezentării
clerului în adunările de stări, nu mai puţin asupra convocării şi procedurii
acestora. În deschiderea adunării, menţionând pe cei care participă la adunare,
voievodul amlnteşte „acei nobili" (care au solicitat convocarea congregaţiei) şi
„alte feţe bisericeşti şi mirene" 41 • Trecând la judecarea cauzei, în cadrul
36. DIR. C, XIII, li, p. 300-301, doc. 338. Pentru situaţii similare, v. Ibidem, XIV, IV, p. 188, doc. 236 şip.
204-206, doc. 254
37. DRH. C, XIII, p. 651-652, doc. 430
38. DIR. C, XIII, li, p. 309-310, doc. 349. Ukb., I, p. 161, doc. 227
39. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, RS-194. Publicat in Ukb., IV, p. 638-640, doc.
2293. Szek. Okl., I, p. 134-136, doc. 112
40. Ukb., VI, p. 64-68, doc. 3197-3198. Humurzaki, 1112, p. 120-124. Szek. Okl., I, p. 181-185, doc. 261
(conlirmatio in doc. din anul 1531).
41. DIR. C, XIV, li, p. 38-39, doc. 90.
www.cimec.ro
procedurii sunt din nou amintiţi reprezentanţii clerului, tot în formula „feţe
bisericeşti", fiind vorba, probabil, de clerul inferior. Din partea clerului superior
a participat episcopul Transilvaniei, menţionat într-un document al aceleiaşi
adunări.
Clerul din conventuri $i capii/uri. Prezenţa delegaţilor din conventuri şi
capitluri în Adunările de stări transilvane este atestată de majoritatea
documentelor congregaţionale. Invitarea lor se făcea în virtutea rolului pe care
aceste instituţii îl aveau, ca „locuri de adeverire" (tocea credibilia,- hyteles
he/yel(J.
Conform documentelor din 11 şi 13 iunie 1368 ale conventului din Cluj-
Mănăştur42, participarea propriilor delegaţii la congregaţiile generale voievodale
se făcea , , iuxta morem el antiquam consuetudinem dicti nostri monasterl'. Este
posibil ca „oamenii de mărturie" să fi fost menţinuţi pentru un număr limitat de
cauze, pe când abatele mănăstirii (domino Otthone, abbate seu prelato nostro),
astfel cum rezultă din cele două documente amintite anterior, a avut o prezenţă
constantă în toată perioada adunării de stări.
Sa$ii. Tendinţele saşilor spre autonomie s-au manifestat timpuriu, atât în
privinţa organizării laice cât şi ecleziastice. Constituirea prepoziturii Sibiului
(prepositura Cibiniensis) a însemnat începutul emancipării clerului şi a populaţiei
din teritoriul ei de sub jurisdicţia şi fiscalitatea episcopiei Alba Iulia. Consecinţele
s~au manifestat prin neînţelegeri permanente între reprezentanţii episcopiei şi
prepoziturii, ca şi între arhidiaconate şi capitluri, în cadrul cărora se emancipa
clerul săsesc mărunt. Alegerea liberă a preoţilor şi decanilor capitlurilor a fost
deosebit de importantă pentru poziţia socială a saşilor.
Populaţie colonizată, saşii s-au bucurat de la· început de privilegii din
partea regilor unguri. Fundamentul acestora l-a constituit Diploma regelui
Andrei al II-iea, din anul 1224 (Andraeanum) 43 • Privilegiul a scos populaţia
săsească dintre"Orăştie şi Baraolt de sub autoritatea voievodului Transilvaniei
şi a subordonat-o regalităţii. Teritoriul locuit de saşi a devenit 11 Pământ crăiesc"
(Terra, quam Saxones Regii inhabitat Fundus Regius dicta), autonomie teritorial-
etnică dependentă de regalitate, condusă de un comite numit de rege.
Celor Şapte Scaune ale provinciei Sibiului (Orăştie, Sebeş, Miercurea,
Sibiu, Nocrlch, Cincu şi Rupea) se adăugau la finele secolului al XIII-iea scaunul
Sighişoara, iar la începutul celui următor şi cele Două Scaune Mediaş şi Şaica.
Districtele Bistriţa şi Braşov aveau o administraţie proprie, dar din a doua
jumătate a secolului al XV-iea îşi trimitea_u reprezentanţii în adunarea generală
a saşilor (Congregaţia scăunală a celor Şapte şi Două Scaune).
42. DRH. C, XIII, p. 508-509, doc. 325.

43. Ukb., I, p. 32-35. Humurzaki, I, p. 83, doc. 62. DIR. C, XI-XIII, p. 208-210, doc. 157. Privilegiul a fost
reconfirmat de toţi regii Ungariei (v. de pildă, Carol Robert în anul 1317, Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de
documente medievale, U. 1-2).
www.cimec.ro
În fruntea ierarhiei sociale a saşilor se aflau greavii şi m1c1 nobili.

Incontestabil, în rândurile emigranţilor germani se aflau şi nobili, dotaţi de la
început cu feude, în general modeste44 • Procesul de feudalizare, accentuat
începând cu secolul al XIII-iea, a cuprins şi nobilimea, puţin numeroasă, din
rândul saşilor.
În anul 1308 sfera autonomiei saşilor s-a lărgit prin înlăturarea comiţilor
regali şi instituirea propriilor comiţi, urmare, în principal, a Diplomei regelui
Andrei al III-iea din anul 1291 (22 februarie) 45 . Diploma reprezintă, de altfel, şi
prima menţiune despre asimilarea greavilor cu pătura nobilimii maghiare. Şaşii
din. Transilvania, proprietari de domenii, sunt amintiţi de timpuriu ca trăind după
obiceiurile nobiliilor (Saxones Transylvani, Praedia tenentes, et more nobilium
se gerentes) 46 • Începând cu secolul al XIV-iea greavii (greven) şi juzii Uudices)
saşilor pătrund într-un număr tot mai mare în rândurile nobilimii maghiare. Dacă
în scaunele săseşti ei nu reuşesc să se transforme într-o clasă feudală în
adevăratul sens al cuvântului, fruntaşii saşi din comitete ori cei care deţineau
moşii în comitate prin danii regale, ca răsplată a serviciilor militare, obţin titluri
~
nobiliare. ·
Rolul greavilor saşi poate fi comparat cu cel al cnezilor şi voievozilor
români. Unii vor apăra până târziu interesele obştii lor, alţii vor încerca să şi le
aservească. Pendulând între propriile încercări de aservire a obştilor şi obţinerea
daniilor egale, greavii vor ajunge pe treapta superioară a nobilimii.
Prima menţiune privind participarea saşilor în congregaţiile generale din
Transilvania este în legătură cu adunarea din 6 august 1289 de la Alba Iulia,
desfăşurată în prezenţa regelui Ladislau al IV-iea (nobiles Ungaros, Saxones el
Sycu/is partis Transsilvanae) 47 • Consideraţi „membrii de vază" ai coroanei
(membrum sacrae coronae), reprezentanţii saşilor erau convocaţi la adunări de
către voievod, în numele regelui. Oglindind organizarea corporativă a acestora,
documentele îi denumesc universitas saxones, alături de nobili, secui şi, în două
rânduri, alături de români. Reprezentaţi în numele propriului grup, etnic de către
cler, greavi, comiţii asimilaţi nobilimii, juzi ori nobili, saşii şi-au consolidat poziţia
privilegiată prin convocarea în dietele maghiare.
După doi ani de la prima atestare a participării saşilor în adunarea stărilor
transilvane, -ei au fosit reprezentaţi în congregaţia generală convocată de regele
Andrei al III-iea la Alba Iulia, în 11 martie 1291 48 . Scopul mărturisit - pro
44. Th. Nâgler, Aşezarea saşilor în Transilvania, ed. a li-a (în româneşte de Anamaria Haldner), .Edit.
Kriterion, Bucureşti, 1992, p. 220.
45. Ukb., I, p. 172-174, doc. 242; p. 180-184, doc. 250. Teutsch-Firnhaber, p. 159-164 J.N. Kovachich,
Sylloge decretorum, I, p. 15·26 (Decretul li din anul 1291 ).
46. Ibidem.
47. Ukb., I, p. 161, doc. 227. DIA. C, XIII, li, p. 309-310, doc. 349.
48. DIA. C, XIII, li, p. 369, doc. 403. Humurzaki, I, p. 412, doc. 510. V. şi Magyar tortenet, 11, p. 40-41.
www.cimec.ro
reformatione status eorundem- a reunit alături de saşi reprezentanţii nobilimii,

secuilor şi românilor. Un an mai târziu, _în 1292 şi apoi în 1298, saşii sunt
reprezentaţi şi în dieta maghiară alături de unguri, secui şi cu mani (cum omnibus
Nobilibus Hungariae, singulis Saxonibus, Cumanis) 49 • Această participare va
deveni frecventă, evidenţiind locul pe care saşii l-au dobândit în sistemul de
guvernare a Transilvaniei şi poziţia privilegiată în cadrul regatului ungar.
În secolele XIII-XIV puterea administrativă era în mâinile greavilor şi a
nobililor saşi. Începând cu secolul al XV-iea, când dezvoltarea oraşelor ia avânt,
puterea administrativă şi politică trece în mâinile patriciatului săsesc. Dezvoltarea
oraşelor a permis acestuia să se substituie treptat elementului nobiliar săsesc,
până la a-l înlătura complet. Prin eliminarea nobilimii, saşii din regiunile privilegiate
depindeau de patriciatul care, aservind şi sate din afara scaunelor şi districtelor,
şi-a creat propriile domenii.
Din secolul al XV-iea funcţiile comitelui şi judelui regal al districtului
Braşov au fost preluate de judele oraşului şi al districtului. În fruntea oraşului
Bistriţa, aflat până în secolul al XIV-iea în stăpânire regală, se afla un comite,
frecvent chiar comitele secuilor. Începând cu anul 1330, judele districtului a fost
ales de comunitatea saşilor, iar jurisdicţia nobiliară a. fost şi în acest caz
desfiinţată. Regele Ludovic I a acordat noi privilegii saşilor din 6istriţa, instituind
pentru şi ei, din anul 1366 Sibiul ca instanţă de apel 50 • Dovadă a poziţiei lor
priv.ilegiate, în actul înţelegerii de la Căpâlna din anul 1437, saşii din Bistriţa sunt
menţionaţi distinct. ·
Din a doua jumătate a secolului al XV-iea reprezentarea oraşelor libere în
congregaţiile generale voievodale devine frecventă, iar poziţia lor politică se
întăreşte. Începutul este marcat de domnia lui Iancu de Hunedoara, care în anul
1453 acorda Bistriţei statut de oraş liber (libera civitas), cu drept de a participa
la adunările anuale ale celor Şapte Scaune săseşti şi ale nobililor (in col/oquium
tractatus et congregationes septem sedium Saxonicalium et nobilium) 51 •
În secolul al XV-iea documetele congregaţionale, atât cele de convocare
cât şi cele emise în adunări, folosesc formula generală „ ac septem et duarum
sedium Saxonica/ium Sxonibus" 52 • La 6 februarie 1486 regele Matia Corvin
recunoştea constituirea Universităţii naţiunii săseşti ( Siichsische
Nationsuniversitiif) şi, implicit, reprezentarea lor corporativă în adunările de
stări 53 .
49. Ukb., I, p. 192-193 şi 211. J.N. Kovachich, Sylloge Decretorum, I, p. 28. Humurzaki, I, p. 532, doc. 342.
50. Ukb., voi. li, p. 248-250, doc. 858. DRH. C, XIII, p. 141-144, doc. 79.
51. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79 (Colectiade documente Brukenthal, Rs-
194).
52. Ukb., V, p. 255-256, doc. 3483 (4 sept. 1466), p. 64, doc. 3197 (24 nov. 1459), p. 536, doc. 3933 (poruncă
a regelui Malia Corvin; confirmatio în doc. 3939, p. 540 şi doc. 3954, p. 548, din 18 ian. 1·F3).
53. Th. Niigler, op. cit., p. 226. K.G. Gundisch, Das Patriziat SiebenbOrgischer Stedte in Mittelalter, BOhlau
Verlag, Koln, Weimar, Wien (Studia Transylvanica Bd. 18), 1993, p. 337.
www.cimec.ro
Secuii. Istoria secuilor din Transilvania se identifică cu procesul de

teritorializare progresivă a societăţii lor gentilica şi a lentei evoluţii spre formele
de organizare senioral-feudală, prin „despicarea" comunităţilor întemeiate pe
îr.• _dire 54 • Convertiţi la creştinism în ritul Bisericii catolice, secuii au beneficiat
di.: c :mjinul regalităţii pentru constituirea autonomiilor teritoriale pe bază socială
şi etnică.
Semnele autonomiei secuilor apar în secolul al XIII-iea când, în documentul
regelui Andrei al. II-iea din anul 1222, teritoriul locuit de ei este numit „ ţara ·
secuilor" (terram Siculorum aut per terram B/acorum) 55 • În acelaşi fel apare
denumirea şi în actul papei Honoriu al III-iea, care în acelaşi an confirmă
donaţiunea regelui 56 • Organizaţi apoi în scaune (sedes) cu funcţii militare,
administrative şi judecătoreşti, comunităţile secuilor practicau un drept propriu
Uus siculorum, mos siculorum) în cadrul libertăţilor proprii (libertas siculorum),
recunoscute şi întărite de voievozi şi regi (sub libertate Sicu/orum nostrum
perpetuo possidentes) 57 •
Acţiunea coordonată de rega,litate a oferit cadrul necesar constituirii
comunităţilor secuieşti autonome (universitas), grupate sub conducerea unui
comite (comes siculorum), care în secolul al XIV-iea este şi comite al Braşovului
şi Bistriţei ( comes trium generum Siculorum, de Brassow, et de Bistricia) 58 • Din
a doua jumătate a secolului al XIV-iea demnitatea este deţinută de voievozii
Transilvaniei.
Afirmarea universităţii secuilor s-a manifestat în cadrul instituţionalizat al
adunărilor de stări. Alături de reprezentanţii nobilimii, clerului şi saşilor, Syculis
partis Transilvane au participat la congregaţia generală de la Alba Iulia din anul
1289, şi la cea din 1291, prima desfăşurată pentru reformarea stării locuitorilor
ţării 59 • Consideraţi „membrii de sânge ai naţiunii maghiare", secuii au fost
convocaţi şi la dietele Ungariei, în egală măsură cu saşii.
Stratificarea socială şi juridică, privitoare la condiţia persoanei în societatea
secuiască, s-a accentuat începând cu secolul al XIV-iea. Cele trei categorii ale
secuilor liberi, numite , , tria genera siculorunt' (a harom aszta/j), sunt cunoscute
„ab antiquo temporibus, videlicet Primores, Primipiles et Pixidaris distincti,
indique Trium Generum Sicu/1' 60 . Fruntaşii secuilor (primores, potiores majores
sau f6emberek) ajund în secolul al XIV-iea şi prima jumătate a celui de-al XV-
54. Ş. Papacostea, Românii în secolul al XIII-iea. intre Cruciată şi Imperiul mongol, Edit. Enciclopedică,
Bucureşti, 1993, p. 158. în acelaşi sens, v şi Erdely tOrtenete (Makkai Laszl6, M6csy Andrăs szerkesztete) ElsO
kiitet, Akezdetektăl 1606-ig, Akademiai Kiad6, Budapest, 1986, p. 291-295 I.I. Russu Românii şi secuii, ed.
îngrijităde I. Opriş, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p. 38-39.
55. Hurmuzaki, I, p. 74-76, doc. 54-55. Szek Okl., I, p. 4-5, doc. IV.
56. Ibidem.
57. Szek Okl., I, p. 70-71, doc. 57 (9 mai 1366).
58. V. atestările documentare în Szek Okl., I, p. 7, doc. 7; p. 29, doc. 21, p. 45-47, doc. 33-36, p. 51, doc.
40, Ukb„ I, p. 177, doc. 244; p. 217, doc. 288.
59. DIA. C, XIII, li, p. 309-310, doc 349; p. 369, doc. 403, Ukb.i, p. 161, doc. 227.
60. J. Benkii, Imago inclytae in Transsylvania nationes Syculicae historico-politico, Ed. secunda, Sibiu,
1837, p. 33-48. Erdely tărtenete, I, p. 362. Magyar tiirtenet, li, p. 285. Şt. Pascu, Voievodalul Transilvaniei, Edil.
Dacia, Cluj-Napoca, voi. III, p. 60-61.
www.cimec.ro
lea adevăraţi feudali. La început de rang mijlociu, ei urcă treptat spre vârful
ierarhiei feudale, acaparează şi monopolizează demnităţile. Călăreţii (primipili,
equites sau 16161<) ocupă o poziţie intermediară între „primores" şi „siculi
communes". O parte dintre ei vor reuşi să intre în rândurile fruntaşilor secui,
alţii vor mării rândurile secuilor comuni, oglindind o evoluţie asemănătoare
cu cea a cnezilor români.
Fruntaşii secui rămaşi în scaunele lor nu au reuşit nici la jumătatea
secolului al XV-iea treacă.te jure din rândul stării lor privilegiate, în ac;eea a
stării nobiliare din comitate. Pentru a fi consideraţi „adevăraţi nobili" (Nobiles
viri Sycu/i vide/icef), ei îşi vor amesteca proprietăţile din comitate cu cele din
scaune. La sfârşitul secolului al XV-iea şi începutul celui de-al XVI-iea secuii
obţin numeroase privilegii din partea regaităţii, asemenea nobililor, fiind
obligaţi doar la serviciul militar („cel ce nu slujeşte la oaste, nu poate fi
nobil" 61 ).
Se poate admite că secuii participau la congregaţiile generale într-o
formulă asemănătoare saşilor. Majoritatea documetelor îi prezintă organizaţi
într-o universitas, dar nu permit distingerea categoriilor reprezentate. Certă
este doar participarea fruntaŞilor secui (primores), asimilaţi nobilimii şi a
celor care deţin demnităţi. Numărul delegaţilor nu este nici el precizat. În
scrisoarea de convocare a voievodului Petru Cseh, trimisă din porunca
regelui Albert (per Regiam mandatum) lui Laurenţiu Soltan, comitele secuilor,
se face menţiunea invitării acestuia din urmă „cum una, vei duobus, aut si
visum erit p/uribus doctoribus et judicibus' la congregaţia generală ce urma
să aibă loc la Târgu Mureş în data de 29 martie 1439, iar în anul 1494 regele
Vladislav al II-iea acorda de asemenea libertate de alegere a delegaţilor
secuilor, astfel cum rezultă din scrisoarea sa trimisă de la Sibiu la 8
septembrie (vosque certos ex vobis elegeratis) 62 •
Din secolul al XIV-iea în documentele congregaţionale încep să fie
menţionaţi în mod frecvent „secuii celor trei neamuri" ... Adunarea stărilor
privilegiate desfăşurate la Mediaş în anul 1459, în care se consemnau a doua
reînoire a „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, îi numeşte „siculorum quoque
omnium generum" 63 • în scrisoarea de convocare a saşilor din cele Şapte şi
Două scaune la congregaţia generală ce urma să se desfăşoare în 14
septembrie 1466 la Turda, voievodul Ioan de Sf. Gheorghe le transmite că la
adunare au fost convocaţi şi „trium generes Sicu/is ad omnes sedes" 64 •
Documentele regale folosesc o formulă identică. Însărcinându-i pe
voievodul Blasiu Magyar şi prepozitul Dominic să cerceteze „unele
samavolnicii", rgele Matia Corvin înştinţa stările Transilvaniei despre o
viitoare adunare, adresându-se nobililor, saşilor ,,item trium generum
Sicu/is" 65 •
61. Apud Şt. Pascu, op. cit., p. 63.

62. Szek. Okl., p. 139, doc. 115, p. 281-282, doc 21 o.
63. Arh. Nationale, Sibiu, Coleclia de documente medievale, U 11-206.
64. Ibidem, U 11-244; U 11-247
65. Ukb., VI, p. 536, doc. 3933. .
www.cimec.ro
Comitele secui/arse bucura de privilegiul de a participa la congregaţiile

generale voievodale în virtutea demnităţii sale. Ca reprezentant al regelui numit
din rândul nobilimii maghiare, comitele avea competenţa convocării congregaţiilor
scăunale ale secuilor şi dreptul de a participa la adunările de stări transilvane.
Din analiza documentelor se desprinde concluzia că nivelul de reprezentare
al secuilor în congregaţiile generale voievodale a cuprins toate categoriile
acestora, ca de altfel şi în propriile adunări scăunale, dar din a doua jumătate
a secolului al XVI-iea secuii de rând au fost excluşi şi din adunările generale
scăunale.
Reprezentarea ora$elor. Patriciatul urban din Transilvania a înlocuit, din
secolul al XV-iea, elementul nobilar săsesc în congregaţiile generale al
voievodatului. Dezvoltarea oraşelor a fost însoţită de o stratificare
corespunzătoare a societăţii urbane transilvane.
Situat în sfera de autoritate a regatului Ungariei, voievodatul Transilvaniei
şi-a organizat instituţiile în paralel cu cele maghiare, astfel că şi accesul oraşelor
în sistemul politic îşi găseşte acolo un corespondent. Spre deosebire de oraşele
Ungariei, cele transilvane s-au bucurat de privilegii şi reprezentare constantă în
congregaţiile generale voievodale. Alături de patriciatul urban de origine nobiliară,
sau patriciatul „primar" ( Griifenpatriziafj, de la jumătatea secolului al XV-iea se
afirmă „noul patriciat", ridicat din rândul meşteşugarilor şi negustorilor.
Reprezentanţii noului patriciat ocupă funcţii în consiliile oraşelor, în rândul
juzilor Uudices) şi juraţilor Uurat1). Urmare a schimbărilor produse în cadrul
comunităţilor săseşti, din secolul al XV-iea patriciatul devine reprezentantul
acestora.
Constituit ca stare politică, el participă frecvent la congregaţiile generale
voievodale din partea oraşelor libere (libera civitates). Privilegiilor regale acordate
saşilor între 1224 şi 1486 li s-au interpus unele speciale, acordate individual
oraşelor, ceea ce le întăreşte libertăţile şi autonomia ..
în intervalul menţionat, marile oraşe de pe fundus regius (Konigsboden)
au delegat permanent reprezentanţii lor în adunările de stări transilvane.
La început au fost reprezentate doar oraşele din arealul etno-geografic
circumscris celor Şapte Scaune (Septem Sedium Saxonicalium), apoi Şapte şi
Două Scaune (Septem et Duarum Sedium Saxonica/ium). Documentele
congregaţionale vor utiliza frecvent din secolul al XV-iea această formulă, care
reflectă autonomia administrativă şi juridică a saşilor.
Reprezentarea patriciatului urban în congregaţiile generale din voievodatul
Transilvaniei este marcată de mutaţiile survenite la 1437. Prin regruparea
stărilor privilegiate şi încheierea „uniunii frăţeşti", Congregaţiile generale îşi
stabilesc definitiv structura (Stănde Struktur). Solidaritatea stărilor şi intenţia~or
manifestă de conservare a privilegiilor printr-un document comun, statuau
dreptul lor la rezistenţă Uus resistend1). Uniunea de la Căpâlna (16 septembrie
1437), prin consecinţele sale în plan ins.tituţional, a fundamentat şi în Transilvania
reprezentarea categoriilor sociale privilegiate în sistemul cunoscut a regimului
de stări din Europa medievală.
www.cimec.ro
Prin interpunerea elementului etnic, structura stărilor păstrează însă o

serie de particularităţi. Pentru a considera existenţa, ,stării a treia" în Transilvania,
deci patriciatul ca reprezentant al oraşelor, trebuie să admitem că structura
stărilor privilegiate se prezenta în forma: nobilimea (eterogenă în continuare sub
aspect etnic) şi clerul catolic, fruntaşii secuilor şi patriciatului urban (cives).
Prezenţa reprezentanţilor oraşelor în congregaţiile generale din
Transilvania convocate din iniţiativa voievodului sau din poruncă regală, în care
se iau hotărâri cu privire la reînnoirea „uniunii frăţeşti", evidenţiază creşterea
treptată a implicării patriciatului în viaţa de drept public. Documentul din 16
septembrie 1437 menţionează alături de reprezentanţii saşilor din cele Şapte şi
Două Scaune doar pe cei ai Bistriţei (Septem et Duraum Sedium Saxonica/ium
ac Bistricinsis Saxonibus) 66 • La 6 februarie 1438, în primul document de
confirmare a Uniunii de la Căpâlna 67 , părţile „contractante" la 1437 sunt
cuprinse în formula „cum baronibus et nobilibus nec non Saxonis potioribus
septem sedium Saxonica/ium et Sicu/orum dictae partis Transsi/vanae'.
În noul document Bistriţa nu este menţionată. Cele Şapte şi Două Scaune
erau reprezentate de patriciatul oraşelor libere. În Bistriţa consolidarea poziţiei
patriciatului s-a realizat după ce voievodul Iancu de Hunedoara i-a acordat în
anul 1453 statut de oraş liber (libera civitas), cu drept de a participa la adunările
anuale ale celor Şapte (şi Două) Scaune săseşti şi nobiliare. Din acest an se
poate admite reprezentarea oraşului în Adunările de stări transilvane.
Documentele ulterioare confirmă noua stare de drept. Astfel, al 17 februarie
14 75, voievodul Blasiu Magyar invita magistratul oraşului Bistriţa să-şi trimită
reprezentanţii la congregaţia generală de la Turda 68 •
Reprezentanţii districtului şi oraşului Braşov au fost convocaţi la
congragaţiile generale, conform datelor cunoscute p~nă în prezent, din anul
1444 69 • La 26 aprilie 1444, voievodul Iancu de Hunedoara invita judele şi juraţii
din Braşov să trimită delegaţi la adunarea stărilor transilvane, convocată la
Turda pentru 1B mai. Cu o săptămână înainte de deschiderea adunării,
vicevoievodul Nicolae de Ocna Sibiului notifica braşovenilor amânarea
congregaţiei generale şi noul termen: 21 mai 1444.
Reprezentanţii patriciatului din Braşov participă la adunarea stărilor
privilegiate din 1459 de la Mediaş, pentru reînnoirea „uniunii frăţeşti", alături de
nobili, secui, saşii din cele Şapte şi Două Scaune, ai oraşului Sibiu şi Cluj
(Civitatibus Brassoviensi et Cluswar). Formula generală „unacum Saxonibus
civitatensibus sed et comprovincialibus' reflectă participarea reprezentanţilor
66. Arh. Najionale Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79.

67. Ibidem, U 11-80.
68. Ukb„ VII, p. 32, doc. 4027.
69. Gh. Bichicean, Congregajiile generale„., p. 53-54, 56, Ukb„ V, p. 130, doc. 2483, p. 131-132, doc. 2485.
www.cimec.ro
oraşelor libere în congregaţiile generale transilvane şi una din puţinele menţiuni

referitoare la oraşul Cluj.
Adunarea stărilor transilvane convocată la Sighişoara pentru 1 Ofebruarie
1506 din porunca regelui, pentru o nouă întâlnire a uniunii de la Căpâlna, a
consemnat pentru întâia oară folosirea formulei „unio trium nationum" 70 într-o
congregaţie generală. Adunarea a hotărât constituirea unei „reprezentanţe"
permanente" un tribunal competent să decidă în numele celor trei „naţiuni-stare
privilegiată" în intervalul dintre congregaţiile generale, din care făceau parte în
mod egal câte 14 reprezentanţi, deci şi ai patriciatului urban, ca „judices
specialii". În vara anului 1509, la congregaţia generală convocată la Târgu
Mureş „ratione unionis trium nationum confirmandae" patriciatul oraşului şi
scaunului Sibiu a fost reprezentat de către primarul şi judele scăunal Jacob
Sartores şi Johann Rappoth 71 .
Solidaritatea stărilor privilegiate, între care patriciatul ocupa de acum un
loc important, sancţionată juridic prin hotărârile congregaţiilor generale din anii
1437, 1438, 1459, 1506 şi 1509 (în perioada yoievodală) s-a manifestat violent
chiar împotriva regelui, când privilegiile şi interesele lor erau atinse. Răscoala
împotriva lui Matia Corvin este o mărturie în acest sens. La 18 august 1467
Conventul din Cluj-Mănăştur adeverea alianţa hotărâtă în adunarea stărilor de
la Cluj 72 • Între semnatarii documentului se disting reprezentanţii oraşelor Orăştie
(Ladislau Olahus, jude), Braşov (Laurenţiu, jud şi Antoniu Parous), Bistriţa
(Petru Turk) şi Mediaş (Gaspar Door, locuitor influent al oraşului, care nu făcea
parte din patriciat).
Din problemele analizate privind reprezentarea oraşelor în adunările de
stări transilvane, se desprind câteva concluzii importante. Calitatea de
reprezentant al oraşului, delegat în congragaţiile voievodale se dobândea, în
primul rând, prin apartenenţa la organizaţia corporativă a patriciatului care a
dobândit statutul de „stare politică".
Menţiunile succesive despre reprezentarea oraşelor în adunările stărilor
din Ungaria în anii 1432, 1441 şi 1445, corespund celor din documentele
congregaţiilor voievodatului Transilvaniei pentru anii 1437-1438 şi 1444.
Instituţionalizarea reprezentării oraşelor din Ungaria în Dietă în anul 1445, a fost
susţinută de politica lui Iancu de Hunedoara în calitatea sa de guvernator al
regatului, pentru atrage1ea oraşelor în viaţa politică. Acordarea statutului de
oraş liber Bistriţei în anul 1453, cu drept de a participa la adunările saşilor şi ale
nobililor, sunt o mărturie a acestei acţiuni. Dacă luăm în considerare documentele
70. Arh. Naţionale Sibiu, Colecţia de documente medievale, U, IV-76.

71. Rechnungen aus dem Archiv der Stadt Hermannstadt und der Sâchsischen Nation. Quellen zur
Geschichte Siebenburgens aus Săchsischen Archiven, I. Band (1360-1516). Hermannstadt, 1880, p. 517
(Quellen).
72. Ukb, VI, p. 292-295, doc. 3544. în acest sens, v, K.G. Gundisch, Participarea saşilor la răzvrătirea din
anul 1467 a transilvănenilor împotriva lui Matei Corvin, în Studia Universitas Babeş-Bolyai, Series Historia,
Fasciculus 2, Cluj, 1972, p. 21-30.
www.cimec.ro
Uniunii de la 1453 Şi 1438, putem admite chiar o proeminenţă a reprezentării

patriciatului urban din Transilvania în adunările de stări.
Dintr-o altă perspectivă, anume acea apersoanei delegate în adunările de
stări, calitate de reprezentant este urmarea alegerii într-una din demnităţi -
primar, jude sau jurat. Ca urmare a scrisorilor de convocare ale voievozilor sau
regilor Ungariei, din rândul acestora erau aleşi delegaţii la congregaţiile generale.
Reprezentanţii oraşelor erau aleşi din rândul patriciatului, dar şi din rândul altor
locuitori care deţineau o poziţie privilegiată în oraş, cum este cazul lui Gaspar
Door la 1467. Calitatea lor este consemnată în documente, ca un criteriu impus
chiar prin scrisorile de convocare (probos et notabiles viros, sapientores et
intellectiores etc.).
Numărul de/egafi/oreste precizat în puţine cazuri. În general nu se indică
un număr cert ( certos ex vobis in fanto numero, quanti vobis videntur sufficientes).
Printre excepţii se numără scrisoarea de convocare a voievodului Ioan Pongracz
adresată în anul 1470 adresată magistratului oraşului Sibiu şi celor Şapte
Scaune, în vederea participării la congreagaţia generală de la Turda: „quatuor
ex vobis potiores e/igere" 73 • Deşi nu a fost consacrată o regulă în privinţa
numărului reprezentanţilor oraşelor în congregaţiile generale voievodale, se
poate aprecia că acesta a oscilat între 2 şi 4, la fel cu cel al nobilimii comitatense
şi, în puţine cazuri, peste acest număr. Cazul întâlnit frecvent, menţionează la
fel ca şi în alte ţări europene delegarea primarului şi juzilor (consilieri, în Franţa
·şi Boemia). De cele mai multe ori precizarea se găseşte în documentele
congregaţiei şi mai rar în scrisorile de convocare. Cu privire la ultima situaţie,
este elocventă scrisoarea de convocare trimisă magistratului oraşului Sibiu şi
celor Şapte Scaune săseşti de către voievodul Alexius Bethlen în anul 1529
când, invitând deputaţii celor trei „naţiuni" privilegiate la dieta Transilvaniei,
impunea din partea saşilor prezenţa „ dominum Magistrum civium, Judicem,
cum ceteris vestris fratribus" 74 •
Obligaţia de a participa este notificată la rândul ei, de regulă printr-o
formulă imperativă (Secum non factun). Un document din anul 1470 consemna
obligaţia de participare su.b pedeapsa unei penalităţi de 50 de mărci (sub poena
quinquaginta marcorum) 75 •
Pentru ca deliberările în cadrul congregaţiilor generale să nu fie întrerupte
de imposibilitatea unor delegaţi de a se pronunţa datorită mandatului limitativ cu
care erau împuterniciţi, se observă interesul voievozilor de a cere trimiterea
celor aleşi cu puteri depline (tacu/tas plena) prin scrisorile de convocare. Este
formula întâlnită în scrisoarea trimisă de voievodul Nicolae de Ocna Sibiului
pentru amânarea congregaţiei generale în anul 1444 (pleno cum mandato ad
respondendum de singulis ibidem necessariis el obiectis) 76 • În documentul
73. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-352.

74. Hurmuzaki, 11/3, p. 633, doc. 430.
75. Ukb., VI, p. 464-465, doc. 3819.
76. Ibidem, V, p. 131-132, doc. 2485.
www.cimec.ro
congregaţiei generale de la Turda, din anul 1505, se cerea ca delegaţii care vor
participa la adunarea stărilor celor trei „naţiuni" de la Sighişoara în 1506, să fie
mandataţi „plenarie facultate et auctoritate in personis eorum ad id electos" 77 •
Cea mai completă formulare care enumeră stările reprezentate în
congregaţiile generale voievodale este cuprinsă, cum vom vedea, în documentul
din 26 mai 1355: „universisprelatis, baronibus, nobilibus, Syculis, Saxonibus,
Olachis ceterisque cuiusvis status et condicionis hominibus in dictis partibus
Transsilvanis constituitis et existentibus' 78 • Aceasta sintetizează nivelul de
reprezentare în acord cu realitatea istorică transilvană la acea dată şi
corespunzător organizării social-etnice corporative a ordinelor. Diversitatea
informaţiilor documentare impun însă o analiză aprofundată a tuturor formulelor
de cancelarie care indică participarea stărilor privilegiate în congregaţiile generale
voievodale.
Alţi participanţi În congregaţiile generale voievodale. Beneficiind de
dreptul de iniţiativă pentru convocarea congregaţiilor generale voievodale, de la
sfârşitul secolului al XIII-iea regele Ungariei a participat la adunările de stări
transilvane personal sau prin reprezentanţi. El era însoţit de înalţi demnitari de
la curte, prelaţi şi baroni. Între suveranii maghiari, regele Ludovic a deţinut o
poziţie proeminentă în ceea ce priveşte participarea la adunările stărilor
transilvane.
Prezenţa unui reprezentant al regelui la adunarea stărilor transilvane nu
afecta competenţa voievodului. Acesta putea fi un demnitar de la curtea
suveranului ori dintre cei ai Transilvaniei, cum a fost cazul comitelui Ioan
Labathlan, împuternicit să convoace adunarea stărilor la Mediaş în anul 1459,
în scopul confirmării uniunii celor trei „naţiuni". Cu prilejul desfăşurării
congregaţiei generale din 4-15 iunie, 1368, au participat la adunare Nicolae de
Zeech, banul Slavoniei şi magistrul Nicolae de Debren, castelan de Zenderen 79 •
., , Oamenii de altă stare şi condiţie". Formula,, et alterius cuiusvis status et
condicionis hominibus' trebuie interpretată în contextul utilizării ei şi asociată
altor termeni care, în unele cazuri au înlocuit-o şi astfel oferă posibilitatea
surprinderii sensului ei adevărat, în altele fiind folosite alternativ în documentele
aceleiaşi congregaţii generale. Pentru a înţelege acest sens, se impune ca
formula să fie intl:lrpretată comparativ.
Din studiul documentelor rezultă că formula „alţi oameni de altă stare şi
condiţie" înlocuieşte ori este înlocuită cu expresii de forma „nenobili", „şi alţi
nobili", „oamenii tuturor celorlalte naţiuni", „regnicolari" etc. În acelaşi timp, se
observă că aceastasuccede În enumerare stării nobiliare, în continuarea căreia
exprimă participarea reprezentanţilor altor stări, care se bucură de privilegiul de
77. Szek. Okl., I, p. 309, doc. 225, Hurmuzaki, 11/2, p. 545, doc. 439.
78. DRH. C, X, p. 325, doc. 312.
79. Ibidem, XIII, pp. 513-515, doc. 328.
www.cimec.ro
a fi convocate în unele cazuri la congregaţiile generale voievodale. Niciodată

msă, ea nu Înlocuieşte starea nobililor În enumerarea din textul documentelor.
Această categorie priveşte, desigur, doar oamenii liberi din punct de
vedere juridic, posesori ai unei proprietăţi funciare, care nu au dreptul de a
participa conform uzuanţelor şi reglementărilor existente, ci în urma unor
precizări speciale. În acest sens, decretul adoptat în anul 1447 de dieta
maghiară în timpul lui Iancu de Hunedoara, indică tocmai excluderea unei
categorii privilegiate din adunările de stări, a micii nobilimi care nu are, sau are
mai puţin de 20 de iobagi, categorie care În acest fel priveşte „oameni de altă
stare şi condiţie''. Pentru aceştia nu există dreptul şi obligaţia de a participa,
. .
prezenţa lor în congregaţiile generale fiind urmarea unor chemări deosebite.
ln privinţa tipurilor în care se găseşte exprimată formula „oameni de altă
stare şi condiţie", o clasificare a acestora cuprinde următoarele: a. oameni de
altă stare şi cond~tie; b. nenobik, c. alţi nobilf, d. şi alţii care luau parte (toţi ceilalţi
care luau parte); e. alte feţe mirene; f. regnicolari; g. oamenii tuturor celorlalte
naţiunf, h. aflători şi aşezaţi( aflători ori aşezaţi). Ne vom opri doar asupra primei
formule.
Utilizată cu precădere din secolul al XIV-iea, formula „oameni de altă
stare şi condiţie" se regăseşte într-o diversitate de variante şi modalităţi de
· redactare. Ele nu sunt proprii doar documentelor emise de către voievozii
Transilvaniei, regăsindu-se şi în documentele regale. Porunca regelui Ludovic
I, din anul 1355, se adresa prelaţilor, baronilor, nobililor şi, în egală măsură
, ,alterius cuiusvis status homines in dieto Transsilvani possessiones habentes".
Cunoscător al realităţilor din regat, regele se adresa unei categorii aparte de
oameni, liberi din punct de vedere juridic şi posesori ai unei proprietăţi funciare.
Dacă prezenţa lor în adunările de stări transilvane·avea doar valoarea unei
manifestări în plan juridic, stimulată de interesul într-o anumită cauză, dincolo
de acest aspect rămâne sensu/atribuit prin această formulă de cancelarie unei
categorii aparte de oameni liberi, care are corespondent În realitate.
Hotărârea d1etei din anul 1397 de la Timişoara, se adresa,, univefsi autem
prelatis, Barones, Nobi/es el alterius cuiusvis status Homines" 80 , deci tuturor
oamenilor liberi care aveau obligaţii militare ori fiscale. O însemnătate aparte
are documentul regelui Carol Robert de Anjou, prin care saşii din Transilvania
erau convocaţi la dieta regatului în virtutea calităţii lor de „membrum sacrae
coronae": „ Carolus O. G. Rex Ungariae fidelibus nostris universis Nobilibus el
allis cuiuslibet dignitatis el status aut conditionis hominibus in regno nostro
constituitis salutem et gratiam. Cum nos generali congregationi nostrae in
Rakos futurae octavum assignandum: omnes et singulos, qui se regni nostri
80. Mag. Tort. Tar, III, p. 231.
www.cimec.ro
membra existemant, ad profatum /acum autoritate regia praecipimus convenire'

• Regele se adresează nobililor, demnitarilor şi oamenilor de altă ~stare şi
81
condiţie, care priveşte, la modul general, populaţia săsească „aşezată"

(colonizată) în Transilvania, pe care apoi o cuprinde ca o comunitate privilegiată
în termenii „omnes et singulos". ·
În iunie 1360, la adunarea românilor din districtul Haţeg convocacă de
Petru, vicevoievodul Transilvaniei, despre care am mai vorbit, alături de cnezi
au fost de faţă „alterius cuiusvis status et conditionis hominibus de districtu
Hatzak''. Pentru scaunul de judecată au fost aleşi castelanul de Haţeg
(vicevoievodul), 12 cnezi ca juzi-asesori, 6 preoţi şi 6 ţărani aleşi din mijlocul
comunităţii, prezenţa celor din urmă fiind un fapt singular. În acest caz, formula
„oameni de altă stare şi condiţie" indică sigur categoria oamenilor liberi prezenţi
în adunare alături de cnezi.
În concluzie, apre.ciem că formulările din invocatio prezentate, sunt
înscrise în continuarea enumerării nobililor (universitati nobilium), a nobililor şi
nenobililor (universitati nobilium ac ignobilibus eiusdem partis Transilvanie),
prelaţilor, nobililor, secuilor, saşilor şi românilor (universis prelatis, baronibus,
nobilibus, Syculis, Saxonibus, Olachys) sau numai a nobililor, secuilor şi saşilor
( universis nobilibus, Siculis, Saxonibus). Este vorba de homines possessionati,
care apar alături de adevăraţii nobili, deci proprietari, menţionaţi în documentele
secolului al XIV-iea ca bucurându-se de aceleaşi libertăţi.Homopossessionatus
ia parte la adunările comitatelor, participă la alegerea delegaţilor pentru dietă şi
apare personal în adunări·când stările sunt convocate în masă.
Nenobilii (ignobiles). Cu sensul de „om de rând" sau „oameni comuni",
ignobilesdesemnează o categorie aparte de participanţi la congregaţiile generale
din Transilvania. Ei sunt astfel menţionaţi în documentele adunărilor nobilimii
comitatense, în cele ale congregaţiilor generale ale voievodului Transilvaniei şi
în documentele regale.
Între atestările documentare în acest sens, se pot aminti procesul judecat
la 16 octombrie 1321 „in congregationem nobilium et innobilium" din comitatul
Satu-Mare 82 şi un document din 23 mai 1355 al congregaţiei generale desfăşurată
la Turda , , universitati nobilium ac ignobilibus ejusdem partis Transsi/vanae" 83 •
Formula „nobili şi nenobili" este prevalentă în documentele regale.
Porunca din 16 februarie 134 7 a regelui Ludovic I către voievodul Transilvaniei,
impunea aceskJia să cerceteze o cauză „cu toţi nobilii şi nenobilii din
Transilvania" 84 • Acelaşi rege se adresa la 16 mai 1366, în adunarea stărilor
transilvane de la Turda, , , universitati nobilium et ignobiliurrl' 85 • Foarte important
de observat este faptul că în acest document ignobilium apare ca o formă
81. Capitul Albe ns. cist. capii. fasc. 2 n3., a pud J. Vass, Erdely orszăggyiilesei a vaidăk alatt (idtikoz: 1002-
1540), Pleiler Ferdinand Bizomania, Pesten, 1869, p. 76, n. 1.
82. DIA. C, XIV, li, p. 18, doc. 49.
83. DRH. C, X, p. 313-315, doc. 309.
84. DIA. C, XIV, IV, p. 332-333, doc. 499.
85. Ukb., li, p. 242, doc. 849. DRH. C, XIII, p. 99, doc. 58.
www.cimec.ro
454 Stările privilagiate în congregaţiile din Transilvania
contrasă care cuprinde toţi reprezentanţii enumeraţi după nobiliîn documentele

voievodului Dionisie, emise la 11 şi respectiv 15 mai 1366, cu prilejul aceleiaşi
congregaţii generale.
Nobiii şi alţi nobili. Formula „alţi nobili" este menţionată într-un singur caz
cunoscut până în prezent, în documentele congregaţionale din 20 aprilie 1322 86 •
Dacă acceptăm că prin „nobili" se înţelegeau în mod curent doar cei care
aparţin comunităţii maghiare din Transilvania şi considerând că religia catolică
asociată acestei calităţi pe care o condiţionează este mai târzie, ipotetic se
poate admite „alţi nobili" desemnează numai nobilii români, saşi şi secui, deci
reprezentanţii nobilimii celorlalte comunităţi etnice organizate corporativ.
Forma „şi alţii" (et alterius, aliis) nu este decât o variantă a celei dintâi
(„oameni de altă stare şi condiţie"), derivată prin contracţie. Ea se foloseşte în
enumerarea participanţilor la adunarea de stări după menţionarea nobililor,
secuilor şi saşilor. Sub forma „toţi ceilalţi care luau parte" la adunare, consemnată
după. nobili în documentul congregaţiei generale din 17 iunie 1308 87 , se
înregistrează o participare lărgită, aceasta fiind o alternativă pentru enumerarea
colectivă a saşlor, secuilor şi, probabil, a românilor.
Formula „alte feţe mirene" este întâlnită în documentul din 20 aprilie
132288 şi preîntâmpină repetarea enumerării reprezentanţilor stărilor privilegiate
la congregaţia generală convocată la Turda de către voievodul Toma, excluzând
reprezentanţii nobilimii.
Regnicolarii (regnicolae). Termenul apare mai întâi într-un document
congregaţional la 1397, în timpul voievodului Ştibor (cum universis regnicolis
istarum partium Transsilvanarum) 89 • Di.1 secolul al X'i/-lea folosirea acestui~ în
documente, atât cele voievodale cât ş. regale, capătă o frecvenţă tot mai mare.
Consacrarea juridică a termenului, prin statuarea în litera Constituţiilor Aprobate,
este mult mai târzie. Regnicolarisunt consideraţi toţi locuitorii liberi şi nobili ai
ţării, care puteau participa la viaţa publică, având drepturi personale şi reale
garantate de lege. ··
Adresându-se saşilor din districtul Braşovului pentru a-i convoca la
adunarea stărilor transilvane din decembrie 1455, Iancu de Hunedoara sublinia
că doreşte să discute diverse probleme ale ţării şi să ia hotărârile , , cum a/iisque
regnico/is". 90 Tot într-o scrisoare de convocare a saşilor din Braşov, voievodul
Ioan de Sf. Gheorghe denumea, la 9 august 1466, adunarea reprezentanţilor
stărilor privilegiate din Transilvania , ,generalem congregationem regnicolarunt'. 91
Invitând saşii din cele Şapte şi Două Scaune să-şi trimită reprezentanţii la
adunarea de la Turda, în data de 14 septembrie 92 , voievodul preciza că au mai
86. DIR. C, XIV, li, p. 39, doc. 90.

87. DIR. C, XIV, I, P. 67, doc. 93.
88. Ibidem, voi. li, p. 38-39, doc. 90.
89. Ukb, III, p. 173-174, doc. 1389.
90. Adunarea a fost convocată penlru 28 decembrie 1455, la Turda. UKB., V, p. 514, doc. 2998.
91. Ibidem, VI, p. 249-250, doc. 3475.
92. Arh. Nationale, Sibiu, Colectia de documente medievale, U 11-244, U 11-247.
www.cimec.ro
fost invitaţi secuii „celor trei neamuri" şi „aliis regnicolis'. Acest document este
deosebit de important în privinţa sensului pe care îl capătă t~rmenul „regnicolae",
care nu indică nobilii, saşii ori secuii, ci alţi locuitori liberi ai ţării. Este evident
că, în afara acestora, în Transilvania nu putea fi vorba decât de reprezentanţii
românilor, referirea la orice altă populaţie fiind, în termenii documentului,
exclusă. Trebuie să avem în vedere faptul că documentul este datat după
încheierea „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna şi primele două confirmări ale
acesteia, care au produs modificări structurale în societatea transilvană.
În acelaşi timp, trebuie reţinut că în această perioadă mulţi români făceau
parte din rândul nobilimii. Şi în acest caz menţiunea documentară îşi păstrează
importanţa, întrucât dacă românii care au acceptat religia catolică erau de
regulă cuprinşi în enumerarea generală a nobilimii, poate fi vorba de alţi nobili,
care şi-au păstrat confesiunea ortodoxă.
Adresându-se la 30 noiembrie 1472 stărilor transilvane (nobilibus item
trium generum Siculis ac septem et duarum sedium Saxonicalium Saxonibus),
regele Matia Corvin nu omitea să amintească „alterius etiam cuiusvis status
hominibus cunctis scilicet regnicolis partium regni nostri Transilvanarum". 93
Documentul regal descifrează exact starea de fapt şi de drept existentă la acea
dată în Transilvania şi pune într-o nouă lumină sensul formulei „alteriuscuiusvis
etcondicionis hominibus', a cărei conotaţie indică locuitori liberi ai ţării (scilicet
regnicolis), şi aici, ca şi în exemplul anterior, al/ii decât nobilii, saşii şi secuii.
Aceşti oameni de condiţie socială liberă, cu drept de a participa la viaţa politică
pot fi cnezii şi voievozii români, alţii decât cei înnobilaţi, sau nobili români de·
religie ortodoxă. În deplină cunoaştere a situaţiei sociale şi politice transilvane,
regele enumera stările într-o ordine şi ierarhie prestabilite.
Treptat, în documente nu vor mai fi menţionate stările organizate corporativ
în numele propriului grup etnic, iar termenul „regnicolae" capătă un sens
cuprinzător, desemnându-i pe toţi, dar numai în înţelesul de locuitori liberi ai
ţării.
Oamenii tuturor celorlalte naţiuni din acele părţi. Formula se adaugă, în
termenii documentului congregaţional din 24 octombrie 1344 al voievodului
Şefan, enumerării reprezentanţilor nobililor, secuilor (celor trei neamuri) şi
saşilor. 94 Organizarea corporativă şi reprezentarea stărilor privilegiate în numele
grupurilor etnice în secolul al XIV-iea, subliniază şi prin acest document
existenţa a patt:U, şi nu trei „naţiuni' în Transilvania, realitate exprimată prin
convocarea românilor la congregaţiile generale, chiar dacă expresis verbis ei
vor fi menţionaţi pentru a doua oară numai la 1355.
Conturând realitatea existentă în Transilvania, formulele utilizate în
documente nu permit în totalitate generalizări la nivelul principiilor de reprezentare
în adunările de stări transilvane. Când acestea nu se referă la cazuri singulare,
pentru anumite segmente de epocă modalităţile de reprezentare devin regulă.
93. Ukb., VI, p. 536, doc. 3933.

94. DIR. C, XIV, IV, p. 214-218, doc. 271.
www.cimec.ro
456 Stările privilegiate în congrega\iile din Transilvania
Întrucât finalizarea •nterpretărilor priveşte în mod particular participarea românilor

ca factor constituţional la viaţa publică a Transilvaniei în cadrul congregaţiilor
generale voievodale, clarificarea diferitelor sensuri ce se pot atribui formulelor
de cancelarie va fi desăvârşită în acest context.
Participarea românilor ca factor constituţional la adunările de stări
transilvane este o realitate a istoriei. în cronologia evenimentelor, evoluţia
instituţiei relevă trei etape care permit analiza reprezentării românilor în
congregaţiile generale din Transilvania voievodală.
Prima etapă se încadrează perioadei secolelor XIII-XIV, având ca limită
superioară Diplomele din anul 1366 ale regelui Ludovic I de Anjou (1342-1382).
Cea de-a doua etapă este marcată de consecinţele politico-juridice şi socio-
religioase ale acestor diplome asupra statutului românilor, prin diminuarea
rolului lor politic manifestat în numele propriului grup etnic şi sfârşeşte în
contextul încheierii „uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, în septembrie 1437. A treia
etapă, în care se codifică statutul politic al Transilvaniei şi „stărilor" ei prin
reînnoirea succesivă a Uniunii de la Căpâlna şi elaborarea Codului Tripartit,
este cuprinsă între 1438 şi 1540. O consecinţă a dezvoltării particulare a
voievodatului transilvan în această etapă este şi crearea condiţiilor pentru
dezvoltarea instituţiei Congregaţiilor generale şi tranziţia spre Dieta Principatului
autonom al Transilvaniei.
În perioada de la sfârşitul secolului al XIII-iea şi prima jumătate a celui de-
al XVI-iea românii, populaţia autohtonă şi majoritară în Transilvania, participă la
congregaţiile generale voievodale în condiţii care se modifică treptat, datorită
politicii regalităţii maghiare. Între 1291-1366 ei îşi reprezintă grupul etnic în
Adunările de stări, aflându-se în procesul constituirii propriei „universităţi". De
la jumătatea secolului al XIV-iea până la sfârşitul perioadei voievodale, pe
măsura amplificării politicii de opresiune socială, politică şi confesională din
partea Ungariei, rolul politic al românilor este treptat diminuat, până la a fi
suprimat complet ca participare in numele propriei etnii.
În ultimele două etape, cu o încărcătură istorică deosebită, românii
suportă impactul prozelitismului catolic şi politica regală de deposedare a celor
din rândul cnezilor şi voievozilor. În acest fel, instaurarea unei forme de
autonomie românească în Transilvania a fost împiedicată. De aceea, dezvoltarea
socială a românilor s-a angajat pe drumul independenţei, în special în „ţările
autonome ale Făgăraşului şi Haţegului". 95
Faptele care privesc rolul politic şi militar al românilor din Transilvania
trebuie integrat şi interpretat în contextul în care se manifestă. Pentru că
prerogativele lor militare sunt recunoscute şi consacrate juridic, rostul lor militar
dezvăluie mai adânc rolul lor politic. Ele îşi aşează conţinutul pe evenimente
95. E. Berlâsz, Seigneur hongroise -paysan roumain en Transylvanie, în RHC, XXIV Annee, Nouvelle serie,
Teme IV, No 3-4, 1946, Paris, p. 234-235.
www.cimec.ro
care au o legătură majoră cu istoria Ţărilor române de la sud şi est de Carpaţi,

în contextul constituirii celor două „libertăţi româneşti" (N.lorga).
Menţionând reprezentanţii, primele informaţii asupra instituţiei congre-
gaţiilor generale în Transilvania voievodală, permit identificarea lor sub aspect
social şi etnic-corporativ. Dacă în congregaţia generală din anul 1288 se
menţionează doar participarea reprezentanţilor nobilimii transilvane
(convocacione generali nobilium regni Transilvam), un an mai târziu (1289), cu
prilejul convocării congregaţiei generale de la Alba Iulia de către regele Ladislau
al IV-iea, sunt de faţă „ universos viros religiosos, nobiles Ungaros, Saxones el
Sycules partis Transsilvanne'. 96 Progresul în planul reprezentării, care reflectă
adevărata situaţie existentă din punct de vedere politico-juridic în cadrul
constituţional al voievodatului Transilvaniei, se constată în anul 1291, în
congregaţia generală de la Alba Iulia (universis Nobilibus, Saxonibus, Syculiset
Olachys). 97 Ea subliniază maturizarea instituţiei adunărilor de stări.
Românii nu puteau delega decât cnezi şi voievozi aleşi după obiceiul
pământului, egali ai reprezentanţilor saşilor, secuilor şi ungurilor, poate unii deja
înnobilaţi, dar oricum asimilaţi acestora. Reprezentanţii românilor în congregaţia
generală nu se confundă cu cei ai nobilimii maghiare.
În privinţa congregaţiei generale din 11 martie 1291, convocată de regele
Andrei al III-iea la Alba Iulia, caracterizată drept „o adunare constituţională, de
reforme", rămâne remarcabilă aprecier~a lui N. Iorga: „E o adevărată revoluţie.
Saşii nu mai sânt numai o universitate cuprinzând pe urmaşii de toate clasele şi
categoriile ai coloniştilor cu diplomă; tot aşa nu există secui ca atari, ci, iarăşi,
numai acei dintre dânşii cari pot fi asimilaţi cu nobilii. Românii, puşi alături de
corpurile cu drepturi, au acelaşi rang politic, şi aceasta presupune nu chemarea
ciobanilor şi a plugarilor, ci numai a unui număr de fruntaşi. Dintre Unguri, al
căror nume naţional chiar nu este rostit, se ţin în samă numai cei ce fac parte
din clasa de sus. Şi oamenii separaţi aşa de mult şi, se părea, definitiv prin
situaţia lor juridică, sânt aduşi astfel a colabora". 98 Identificarea reprezentanţilor
este posibilă şi transpare în acelaşi fel din conţinutul unor documente anterioare
ori contemporane celui care subliniază participarea românilor ca factor
constituţional la adunarea stărilor transilvane pentru rezolvarea problemelor
majore ale ţării (pro reformatione status eorundem).
Dificultatea regalităţii maghiare de a suprima de la început organizarea
românilor şi constituirea românilor într-o universitas după formula corporativă a
96. DIA. C. XIII, li. p. 309-310, doc. 349. Ukb., I, p. 161, doc. 227.
97. DIA. C, XIII, li, p. 369, doc. 403. Ukb., I, p. 172-176, doc. 242.
9B. N. Iorga, Istoria Românilor, voi. III (Ctitorii), Bucureşti, 1937, p. 147. În acelaşi sens, v. recentJ. Nouzille,
Transilvania, zonâ de contacte şi conflicte, Edit. Encicloptedică, Bucureşti, 1995, p. 90: „în secolele XIII-XIV
românii sunt parte constitulivă a Transilvaniei, alături ~e nobilii maghiari, saşi şi secui. Ei participă la conducerea
voievodatului Transilvaniei şi a comitatelor existente în vestul acesteia, făcând parte din adunări_le de stări
(congregationes sau universitates)."
www.cimec.ro
epocii, se explică pe de o parte prin necesitatea pentru orice instituţie de a

sprijini iniţial pe consensul social care triumfă în obicei (consuetudo terrae), al
feudalităţii existente în Transilvania. Legea scrisă, care intervine ulterior şi se
suprapune dreptului nescris existent Uus Valachicum ab antiquo) implicând
schimbări de structură, este cea care va modifica substanţial situaţia de la
început, dar numai ni\7'elul organizării instituţiilor centrale. Sub forma decretelor
regale, aceasta îşi găseşte expresia în politica regelui Ludovic I din anul 1366.
Ordinea existentă, capabilă să constituie punctul de plecare al unei
dezvoltări instituţionale centrale autohtone, a fost înlocuită treptat cu ordinea
cuceritorilor. Vechile valori instituţionale, de tradiţie românească, au putut fi
conservate doar în autonomiile româneşti.
Ridicarea şi menţinerea românilor în rândurile stării nobiliare din
Transilvania este, în principal, urmarea rostului, aportului şi meritelor militare
dovedite În curgerea vremii. În acelaşi timp, este expresia modificării situaţiei
geopolitice din sudul Carpaţilor şi, în general, din Balcani prin extinderea ariei
de dominaţie a regatului arpadian în prima jumătate a secolului al XIII-iea.
Răsplată a fidelităţii şi faptelor de arme, regii Ungariei au întărit permanent
stăpânirile cnezilor români. Este urmarea pe care istoricul maghiar E. Berlasz
o aprecia în următorii termeni: „Misiunea militară seculară a creat un grup de
elită românesc preponderent, care şi-a asigurat rangul de nobili cu capacitate
deplina'. 99 La începutul secolului al XV-iea, această regulă era statuată în
Tripartitum: „Apoi adevărata nobilitate se dobândeşte prin slujbe şi disciplina
militară şi prin celelalte însuşiri şi virtuţi sufleteşti şi trupeşti". 100
În virtutea principiului feudal pe care este fondată organizarea corporativă
a stărilor (consilium et auxilium), românii au fost integraţi în sistemul politic
transilvan, asociaţi la rezolvarea problemelor de interes public şi privat. „Acolo
unde un contingent armat Îşi urmează seniorul În expediţie - aprecia Gh.I.
Brătianu 101 - ori ia parte la apărarea domeniului său, este"fn mod egal loc pentru
vasal În sfat, care este Însărcinat cu administrarea teritoriului şi Împărţirea
justiţiei'.
Rostul militar al românilor din voievodatul Transilvaniei în luptele susţinute
de regat şi angajarea lor în acest sens, se bucură de o primă menţiune
documentară la 1210. 102 Menţionarea precisă a diviziunilor de diferită provenienţă
etnică (associatis sibi Saxonibus, Olacis, Siculis el Bissenis), dovedeşte
tratamentul egal de care se bucurau românii în îndeplinirea obligaţiilor militare,
99. Op. cit. p. 237. În acelaşi sens, diferit de aserţiunile sale majoritar neştiinţifice, I. Szabo, L'assirnilation
etnique dans le bassin des Carpathes (avani 1918), în RHC, XXXI (1943). Tome 1••, N• 3-4, Paris, 1943, p. 287.
L. Găldi, L'influence de la civilisation hongroise sur l'aclivite scientilique des Roumains en Transylvanie, în RHC,
XXXI, 1943, p. 341-342.
100. Tripartitum, T. I, 4, &1.
101. Les Assemblees d'etates et Ies Roumains en Transylvanie, în AER, XIII-XIV, 1974, Paris, p. 22.
102.DRH, C, I, pp. 28-29. V. şi N. Stoicescu, O falsă problemă istorică- discontinuitatea poporului romăn
pe teritoriul strămoşesc, Edit. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993, p. 272.
www.cimec.ro
caracteristic pentru o popula/ie liberă, importanţa şi valoarea lor militară

recunoscută. Organizarea militară a românilor din jurul Sibiului, ca de altfel de
pe întreg cuprinsul Transilvaniei, nu putea fi o improvizaţie, obligaţiile lor militare
fiind îri acelaşi fel amintite şi ulterior.
Perioada care a urmat este presărată de conflicte mai mari sau mai mici,
între care cele cu tătarii (1241), războiul dintre „tată şi fiu" (Bela al IV-iea şi
, ,ducele" Ştefan) început la 1262 şi războaie purtate în afara regatului maghiar.
Românii fac parte din oastea transilvană care, alături de cea regală ia parte la
bătălia de la Kreussenbrun în anul 1266 (et diversorum Sclavorum, Siculorum
quoque et Valachorum). 103
La distanţă de aproape opt decenii de la prima atestare a organizării
militare a românilor din Transilvania după cucerirea maghiară, conflictul regelui
Ladislau al IV-iea cu nobilii şi Biserica romano-catolică readuce în actualitate
rostul şi existenţa organizaţiei lor militare. Cu atât mai importantă este informaţia
documentară, cu cât ea se referă la un eveniment produs în proximitatea
organizării şi convocării primei congregaţii generale voievodale. În vara anului
1288 Lodomer, arhiepiscopul de Strigoniu (Esztergom), adresa un apel
, ,preposistis, decanis, plebanis, universique nobllibus Ungarorum, Saxonibus,
Syculis et Volachis de Cybiniensi et de Burcia comitatibus Transilvan/', pentru
a refuza să acorde ajutor militar lui Ladislau al IV-iea, retras în Ţara Bârsei. 104
Din perspectiva acestui eveniment s-ar putea aprecia că românii din
provincia Sibiului şi Ţara Bârsei, aflaţi pe fundus regius, au participat la
congregaţia generală voievodală din 8 iunie 1288, ei bucurându-se aici de libera
conditionis. O corelare a datelor cu evenimentele politico-militare o susţin. Este
cert însă faptul că în acest context s-a manifestat actul de suveranitate al
voievodului Roland Borşa, în timpul căruia a fost organizată şi s-a convocat
prima congregaţie generală în Transilvania.
Scopul militar urmărit, pe o parte de rege, de cealaltă de opozanţii săi în
frunte cu Biserica, nu constituia un scop în sine. El era subsumat celui politic,
prevalent. Fiind conexe, cu atât mai mult cele două scopuri subliniază poziţia
românilor ca factor constituţional, cu drepturi politice şi abilitaţi să participe la
viaţa de drept public a Transilvaniei. Românii sunt trataţi pe plan de egalitate cu
saşii şi secuii şi în privinţa obligaţiilor fiscale. Dintr-un act al regelui Bela al IV-
iea în favoareSt arhiepiscopiei de Strigoniu pentru perceperea dijmei regale de
la secui şi români (similiter in decimis precipiendis regalium proventum ex parte
Siculorum et Olacorum, in pecudibus, precoribus, animalibus, quibuslibet,
exceptio terragijs Saxonum), dat la 16 decembrie 1256, precum şi în anul 1263
103. Ottocar, regele Boem iei, scria papei Alexandru al IV-iea despre conflictul cu Bela al IV-iea, din oastea
căruia făceau parte şi români (Hurmuzaki, I, p.287, doc. 211.) Pentru amănunte, v. M.P. Dan, Cehi, Slovaci şi
Români în veacurile XIII-XVI, Tiparul Tipografiei „Progresul", Sibiu, 1944, p. 18.
104. DIA. C, XIII, li, pp. 296-297, doc. 337. Documentul poate li datat la 8 mai 1288, deci exact înainte de
convocarea primei congregaţii generale din Transilvania.
www.cimec.ro
(/tem similiter de pecudibus et pecoribus exigendis ab Olachis et Siculis idem

Archiepiscopus percipiet decimam partem) nu transpare nici o diferenţă în
privinţa dreptului acesteia de a strânge dijmele din veniturile regale. 105
La sosirea ungurilor, societatea transilvană românească se afla în curs de
feudalizare, în cadrul propriilor formaţiuni politice. Continuare a acestui proces,
numeroşi cnezi urcă trepte în ierarhia feudală până la cele nobiliare mici şi
mijlocii, apoi şi superioaril.
Încurajată de regii angevini, formarea „noii nobilimi" în Transiiefania
include în acest proces şi clasa cnezilor şi voievozilor români (nobiles O/ach~.
Existenţa a patru categorii de cnezi şi voievozi în secolul al XIV-lea 106 reflectă
mobilitatea permanentă în societatea românească transilvană, datorată între
altele acestui proces. Categoria cnezilor-nobili şi-a pierdut treptat calitatea
cnezială românească şi ortodoxă, pe măsura integrării în „starea" nobiliară
maghiară şi catolică. Cnezatul lor nu se mai baza pe autoritatea conferită de
obşte. Stăpânirile „sub nomine keneziatus" devin „nomine regio" 101 , cu drept
deplin, perpetuu şi irevocab11. În consecinţă, calitatea în care au participat
românii în congregaţiile generale din Transilvania nu poate fi decât aceea de
cnez şi voievod asimilat nobilului, ori nobil cu capacitate deplină, reprezentant
al propriei etnii. Treptat, până în anul 1437, românii vor fi deposedaţi de
drepturile politice, egale până atunci celor ale ungurilor, saşilor şi secuilor şi nu
vor mai putea reprezenta comunitatea lor etnică.
Tăcerea documentelor din perioada ulterioară şi, în egală măsură, în
intervalul care desparte cele două congregaţii generale voievodale în care
românii sunt menţionaţi distinct (1292-1355), nu poate fi considerată în justificarea
absenţei lor din adunări. Interpretarea diferitelor formule de cancelarie oferă
suportul unor concluzii reale privind participarea românilor, cu certitudine în
calitate de nobili, reprezentanţi ai ordinului căruia au "fost integraţi cnezii şi
voievozii care au acceptat religia catolică. Se adaugă, în numeroase cazuri,
participarea cnezilor de rând, asemenea secuilor liberi (comuni). Posibilitatea
reprezentării lor în sistemul politic al voievodatului pe temeiul unor structuri
teritorial-politice autonome, s-a datorat pe de o parte obligaţiilor şi aportului
militar considerabil acordat regatului maghiar începând cu secolul al XIII-iea,
diminuării presiunii catolice în aceeaşi perioadă, crizei de sistem a regatului şi
egalităţii de tratament sub aspectul obligaţiilor militare şi fiscale.
105. Hurmuzaki, I, p. 276, doc. 204 (1256); p. 307, doc. 222 (1263). Szek, Okl., I, p. 13, doc. 10 (1256); p.
14, doc. 12(1263).
106. Pentru amănunte, v. I.A. Pop, Statutul cnezilor supuşi pe domeniile feudale din Transilvania în secolul
al XIV-iea, în Civilizalie medievală şi modernă (studii istorice). Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 103, 109, 113-
114.
107. Şt. Pascu, Rolul cnezilor din Transilvania în lupta antiotomană a lui Iancu de Hunedoara, în SGI, VII,
1957, nr. 1-4, p. 30-31.
www.cimec.ro
Românii - factor constituţional În adunarea stărilor transilvane din anul

1291. Andrei al I II-iea a încercat să-şi întemeieze acţiunile politice cu sprijinul
nobilimii şi al celorlalte stări privilegiate, cărora le-a recunoscut statutul de
factor constituţional. El a convocat congregaţia generală a stărilor transilvane
la 11 martie 1291 în Alba Iulia „universis Nobilibus, Saxonibus, Syculis et
Olachys'. 108
Documentul congregaţiei generale transilvane din 1291 a fost supus
contestărilor, fie din punct de vedere al auteticităţii, fie al scopului pentru care
a fost convocată adunarea stărilor şi a reprezentării românilor.
Scopul adunării stărilor din 11 martie 1291. Singurul document al
congregaţiei generale convocată de regele Andrei al III-iea la Alba Iulia,
precizează că scopul principal al acesteia l-a constituit o reformă generală a ţării
Transilvaniei şi a situaţiei stărilor privilegiate. Acest obiectiv se înscrie în politica
generală promovată de regalitate pentru reformarea regatului, în situaţia de
criză în care Andrei al I II-iea a venit la tronul Ungariei.
Identitatea formulei „pro reformationem status eorundem", care indică
scopul convocării adunării stărilor privilegiate, cu cele utilizate în aceeaşi
perioadă de Ladislâu al IV-iea când a convocat la 1289 dieta regatului „super
ordinatione et reformatione totius status regni nostr/' 109 , apoi de către Andrei al
III-iea în cea de la Râkos (pentru reformarea patriei) 110 , se regăseşte prin scop
· şi conţinut. Perfect transparentă în privinţa laturii politice a scopului pentru care
a fost convocată, evidenţiată în acest sens şi de iniţiativa regală, congregaţia
generală de la Alba Iulia a fost precedată de o confirmare genera_lă a privilegiilor.
În faţa repetatelor manifestări de autonomie ale Transilvaniei, regele a încercat
să atragă stările privilegiate pentru a le contrapune voievodului în cadrul entităţii
teritoriale care tindea la emancipare. Dorinţa lui manifestă de a desfiinţa
„regnum Transilvaniae" consolidat în timpul lui Roland Borşa, s-a încheiat
printr-un eşec.
Cele patru stări privilegiate din Transilvania au fost reprezentate în cadrul
raporturilor de drept care le conferea asocierea la guvernare. În ciuda caracterului
provincial al acestor decizii, ele nu pot fi disociate de cele ale dietei maghiare
din anul 1289, considerate drept o „constituţie" a Ungariei.
Ordinea enumerării scopurilor, reprezentanţilor şi a dezbaterilor. În ordinea
importanţei lor, documentul congregaţional de la 1291 enumeră două probleme
distincte: măi întâi es1e formulat scopul general - pro reformatione status
eorundem-şi doar în al doilea rând cercetarea revendicărilor nobilului Ugrinus.
În mod identic sunt enumeraţi participanţii, aceeaşi în ambele situaţii („făcând
noi adunare cu toţi nobilii, saşii; secuii şi românii pentru Îndreptarea stării lor, la
sfatul tuturor prelaţilor şi baronilor care se aflau atunci În jurul nostru':· „am
108. DIA. C, XIII, li, p. 369, doc. 403; Ukb., I, p. 177, doc. 244.
109. Codex Diplomaticus Hungariae Ecclesiasticus ac civilis, Budae, Typis Tipogr. Regiae Universitatis
Ungariae, Tom VII, voi. li, 1832, p. 121, doc. 383.
110. Magyar tOrlenete, li, p. 39-40.
www.cimec.ro
dispus să se cerceteze de către aceeaşi nobili, saşi, secui şi români, dacă

amintitele posesiuni aparţin de drept şi după lege magistrului Ugrinus").
Cele două probleme dezbătute în adunare sunt total diferite. Este prevalentă
prima problemă, de ordin şi interes public, care subliniază efortul regelui de a-
şi atrage stările transilvane prin asociere la guvernare şi întărirea privilegiilor.
A doua problemă este de ordin privat, subsecventă dezbaterii principale (pro
reformatione status eorundem) la 11 martie 1291, dar cauza nobilului Ugrinus
este una specială, in care se manifestă direct interesul regalităţii.
Românii - martori sau reprezentanţi ai stărilor transilvane În numele
propriei etnii? Lămurirea participării românilor la congregaţia generală de la
Alba Iulia a devenit, într-un fel, piatra unghiulară a înţelegerii statutului social-
politic şi juridic al românilor în sistemul constituţional al voievodatului
Transilvaniei.
Punctul de plecare îl constituie calitatea în care românii au participat la
adunarea stărilor transilvane: reprezentanţi ai stărilor lor în nume etnic, ori
martori la judecarea cauzei lui Ugrinus. Unul din argumentele în sprijinul
participării românilor la congregaţia generală ca factor constituţional l-ar constitui
caracterul Întâmplător 111 al dezbaterii revendicărilor formulate de Ugrinus, în
privinţa moşiilor Făgăraş şi Sâmbăta, în cadrul aceleeaşi adunări. în acest fel,
este subliniată partea politică a congregaţiei generale, susţinută de hotărârile
care trebuiau luate în scop reformator, depăşind caracterul unor mărturii şi
măsuri judiciare. ·
Trebuie însă avute în vedere două aspecte importante ale problemei.
Primul se referă la formula ,,surgendo in ipsa congregatione nostra", care ar
conferi un sens incidental dezbaterii cauzei lui Ugrinus. Al doilea aspect
dezvăluie relaţia directă între dezbaterile de interes public care vor fi avut loc
(pro reformatione status eorundem) şi judecarea plângerilor nobilului Ugrinus
prin care, menţionam anterior, se rezolva o problemă adiacentă scopului
principal, materializându-se politica regală în Transilvania prin introducerea
unor nobili unguri în stăpânirea unor părţi din autonomiile româneşti.
Cercetarea unui mare număr de documente a demonstrat că expresia
, , surgendo in ipsa congregatione nostrei' reprezintă o lormulă procedurală prin
care se dă cuvântul părţilor în proces, pentru a-şi prezenta plângerile sau a-şi
preciza poziţia. Ea se găseşte într-o diversitate tipologică în documentele
congregaţionale începând cu secolul al XIV-iea, în alternanţă cu altele, deja
consacrate (in personis presenciam veniendo).
Ugrinus va fi venit desigur pregătit la adunare, cu actele justificative în
revendicarea posesiunilor Sâmbăta şi Făgăraş, pentru a cere soluţionarea
acesteia. În contextul în care s-a desfăşurat congregaţia generală, este greu de
111. I.A. Pop, Instituţii medievale româneşti. Adunări cneziale şi nobiliare (boiereşti) în secolele XIV-XVI,
Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 16, Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 16.
www.cimec.ro
precizat dacă nobilul a,, profitat" 112 de convocarea stărilor transilvane. Problema
lui Ugrinus putea face parte din strategia generală a regalităţii pentru introducerea
stăpânirii maghiare în Ţara Făgăraşului şi, mai mult, era conformă scopului
principal al convocării adunării de stări şi nu privea doar rezolvarea unei
probleme personale.
Este astfel evident că nici prezenţa românilor la adunare nu este
întâmplătoare. Conform principiului feudal, nobilul Ugrinus nu putea fi judecat
(în speţă dezbaterea revendicărilor acestuia) decât de către şi între egalii săi.
În această calitate au participat şi românii, egali cu reprezentanţii nobililor,
saşilor şi secuilor. Deci calitatea de simpli martori se exclude ab initio, altfel ar
însemna să considerăm pe toţi cei care au participat la cercetarea şi judecarea
revendicărilor pentru restituirea proprietăţilor nobilului Ugrinus (cercetarea s-a
făcut „de către aceeaşi nobili, saşi, secui şi români") ca având doar calitatea de
martori. În documentul adunării de la 1291, românii sunt menţionaţi identic în
relaţie cu ambele probleme discutate, atât cele de ordin public,.cât şi de ordin
privat.
Trebuie să avem în vedere că participarea românilor nu s-a făcut în
virtutea faptului că ei cunoşteau cel mai bine ·„obiceiul" ţării. Judecata şi
hotărârea luată în cauza lui Ugrinus s-a făcut prin dovedirea dreptului de
proprietate cu acte regale, cercetate de toţi participanţii după, ,obiceiul regatului"
(consuetudo regni) şi nu după „jus Valachicum". Posesiunile Făgăraş şi Sâmbăta
aparţineau „de drept şi după lege" magistrului Ugrinus şi erau dobândite în
virtutea unui act regal, care li se va impune şi românilor începând din secolul al
XIV-iea, în justificarea proprietăţii. Este evident că de această dată românii s-
au pronunţat asupra autenticităţii actelor, alături de nobili, saşi şi secui, într-o
altă formă procedurală decât cea a „pământului" şi în virtutea dreptului de care
se bucurau ca factor constituţional al ţării Transilvaniei, în prezenţa regelui care
le-a acordat.
Delimitarea teritoriului de reprezentare. Participarea românilor la
congregaţia generală din 11 martie 1291 se întemeia pe existenţa unor autonomii
teritoriale, în cadrul cărora ei s-au manifestat ca stare politică, în curs de
constituire a propriei „universităţi". Delimitarea teritoriului din care au fost
convocaţi reprezentanţii românilor la adunare se pune în relaţie directă cu
problemele dezbătute în cadrul acesteia. Nimic nu este mai puţin probabil,
aprecia Gh.l.-Brătianu 113 , decât că „Terra Balachorum" menţionată din anul
1222, era singura autonomie românească din Transilvania. De aceea, a admite
că la congregaţia generală din 1291 au participat doar românii din Ţara Oltului,
ar însemna să considerăm, în primul rând că unicul scop al adunării a fost
restaurarea drepturilor de proprietate ale magistrului Ugrinus şi, în al doilea rând
că românii din acest teritoriu autonom au fost convocaţi numai ca martori într-
112. A. Decei, Contribution a 1'6tude de la situation politique des Roumains de Transylvanie au XIII' el au
.XIV• siecle, in Revue de Transylvanie, Tome VI, 1940, No 2, Cluj, p. 223.
113. Op. cil., p. 21. În acelaşi sens, I.A. Pop, op. cit„ p. 17.
www.cimec.ro
464 Stările privilegiate în congregaţiile din Transilvan!a
o cauză privată. Singurul indiciu pentru restrângerea delimitării teritoriului l-ar

constitui posesiunile Făgăraş şi Sâmbăta, aflate în teritoriul stăpânit de români.
Această menţiune nu are relevanţă pentru scopul general al convocării decât în
sensul interesului manifestat de regalitate pentru a restrânge autoritatea românilor
pe un teritoriu în care autonomia lor se manifesta puternic. În privinţa scopului
adunării, celelalte documente emise de regele Andrei al 111-lea în timpul şederii
sale în Transilvania, prin care confirmă dreptul de proprietate în numeroase alte
cazuri, nu fac menţiunea congregaţiei generale „pro reformatione status
eorundem". Acestea sunt cauze strict private, care nu au dimensiunea importanţei
pe care Ţara Făgăraşului a căpătat-o pentru regalitate.
Alte remarcabile informaţii documentare din secolul al XIII-iea confirmă
existenţa şi evoluţia autonomă a românilor în partea de sud-est a Transilvaniei,
precum şi în alte zone geografico-istorice. Terra Blachorum (Ţara Oltului sau a
Făgăraşului) apare în actele anului 1222, emise de papa Honoriu şi regele
Andrei al II-iea în favoarea Ordinului Teutonic 114 • Într-un document din anul 1252
o parte din aceasta este numită „ Terre b/acorum de Kyrcft' (pământul românilor
din Cârţa) 115 • Prin introducerea repetată a clericilor catolici şi nobilimii în
stăpânirea unor părţi (moşii) din Ţara Oltului, amputările teritoriale au redus
dimensiunea acestei entităţi româneşti. Deja din anul 1223 o parte a „pământului
luat de la români" (terra exempta de Blaccis) era confirmat în stăpânirea
mănăstirii Cârţa 116 • În anul 1322, un document prin care regele Carol Robert de
Anjou întărea libertăţile mănăstirii, aminteşte distinct „Kercz Valachorum" 117 •
Matia Corvin a desfiinţat în anul 1474 mănăstirea catolică de la Cârţa 118 , iar
peste două secole şi jumătate voievodul Petru Gereb o menţiona în documentul
dat la Turda în 23 ianuarie 1479 ca mănăstirea ce s-a aflat „inter terras
Olacorum de Kijrch" 119 •
Privilegiul di.n anul 1224 (Andraeanum) acorda saşilor drept de folosinţă
comună (usus communes exercendo) asupra pădurii „românilor şi pecenegilor"
(silvam Blacorum et Bissenorum). Dificil de localizat, dar raportată la limitele
teritoriale ale privilegiului regal, „pădurea românilor" pare a se fi întins între
Orăştie şi Baraolt ( Varas et Borolf}. Este vorba de acel fundus regius pe care
românii locuiau împreună cu saşii, care nu se reduce numai la Ţara Oltului, şi
cărora le era adresat apelul din anul 1288 de către Lodomer, arhiepiscopul de
Strigoniu, pentru a nu acorda sprijin militar lui Ladislau al IV-iea.
114. Hurmuzaki, I, p. 74, doc. 54, p. 76, doc. 55. DRH. D, pp. 5-6, doc. 2, Szek. Okl., I, p. 4-5, doc. 4.
115. Hurmuzaki, I, p. 254, doc.149, DIA. C, XIII, li, p. 5-6, doc. 4. Szek. Okl., l,'P. 9-12, doc. 9; voi. li, p. 228-
229, doc. 183 (conlirmatio din anul 1479)
116. Hurmurzaki, I, p. 79, doc. 57
117. Ibidem, p. 581-584, doc. 460. În anul 1329 regele Carol Roberl întăreşte privilegile mănăstirii Cârţa,
confirmate la 1322 (Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, Ul-5)
118. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, Ull-350
119. Szek. Okl., I, p. 9-12, doc. 9; p. 225-230, doc. 183
www.cimec.ro
Ca şi în.Ţara Făgăraşului şi în Haţeg, teritoriu desprins dintr-o precedentă

unitate cu voievodatul lui Litovoi (excepta terra Harszoc) 120 , se manifesta
autonomia românească, însă în forme inferioare, acoperite de autoritatea
instituţiilor regale. Adunările româneşti din Ţara Haţegului, la care participau ca
, ,preşedinţi" regele, voievodul, comiţi, bani sau castelani, au conservat tradiţiile
şi instituţiile autohtone. Drepturile şi libertăţile (pro ipsorum iuribus restaurandis)
le erau recunoscute şi întărite în forme care amintesc practici timpurii ale
congregaţiilor generale voievodale, iar cnezimea Ţării Haţegului a impus
recunoaşterea valorii militare a românilor şi a deschis drumul unei lungi perioade
de înnobilări.
Continuitatea formelor tradiţionale de organizare românească s-a
manifestat sub autoritatea superioară a regatului în toate teritoriile intracarpatice,
în părţile de sud-vest şi nord ale Munţilor Apuseni unde populaţia românească
a fost dintotdeauna majoritară. Ţara Maramureşului (terra Maramorosiensi) a
intrat progresiv, începând cu secolul al XIII-iea, sub autoritatea regală. Aceasta
a găsit în Maramureş la sfârşitul secolului al XIII-iea şi începutul celui de-al XIV-
iea, o clasă de feudali români 121 • Dintre aceştia vor fi fost şi reprezentanţi ai
românilor la adunarea stărilor din anul 1291. La 1 ~59 mai mult de jumătate din
teritoriul Maramureşului era deja întărit cu drept cnezial sau nobiliar unor familii
de cnezi locali 122 • Dintre cnezii şi voievozii români din aceste entităţi româneşti
se vor ridica nobili, condiţionaţi de religie şi întărirea proprietăţii cu act regal.
Populaţia românească apare multă vreme minoritară în partea de est a
Transilvania, în „/ara Secuilor" (Terra Sicu/orum, Szekelyf6/d). l.l.Russu 123
sublinia că teritoriul ocupat în etape de către secui era locuit de români şi, poate
în unele zone, resturi din populaţiile slave, pecenege şi cumane, în măsura în
care „nu s-au integrat populaţiei românofone". Românii au trebuit să se
adapteze treptat situaţiei, neavând altă cale de integrare economică, socială şi
politică decât în forme şi în limba maghiară. O mică parte dintre români s-au
ridicat între „fruntaşi", unii au fost chiar înnobilaţi, ceea ce se consideră a fi fost
„prima etapă a dispariţiei lor", între maghiaro-secui 124 • În anul 1426 sunt
consemnaţi într-un document al regelui Sigismund de Luxemburg , , fideles nostri
Joannes Kenesius dictus Magyar, el Radu/ filius Czako de Bereckfalva", în
localitatea românească Breţcu (vil/a Valachalis Bereckfalva), din Ţara Secuilor
(Terra Siculorum) 125 •
În secolul al XIII-iea românii sunt menţionaţi în egală măsură şi în partea
de vest a Transilvaniei, de cele mai multe ori în legătură cu aportul lor militar,
120. Ş. Papacoslea, op. cit., p. 79-80. D. Prodan, Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în sec. XVI-XVIII, în
voi. Din istoria Transilvaniei. Studii şi evocări, Edit. Enciclopedică, Bucureşti, 1991, p. 1O •
121. A. Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-iea (cu o prefaţă de M. Berza), Edit. Academiei RSA,
Bucureşti, 1970, p. 56
122. Ibidem p. 172
123. 1.1. Russu, Românii şi secuii, Ediţie îngrijită de Ioan Opriş, Edil. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p. 36-39
124. Ibidem, p. 43
125. Szek. Okl., p. 120, doc. 100. Pentru amănunte privind antroponime româneşti în secuime, v. I.I. Russu,
op. cit., p. 216-234
www.cimec.ro
pentru aceasta fiindu-le întărite stăpâniri de moşii. Evenimente ulterioare

congregaţiei generale de la Alba Iulia din anul 1291, readuc în actualitate
conflictul regelui Ungariei cu voievodul Trasilvaniei, considerat infidel. Noua
răzvrătire a lui Roland Borşa este pusă în legătură cu introducerea lui
Ugrinus în stăpânierea unor moşii din Ţara Oltului. La 23 mai 1294 voievodul
înch_eia un armistiţiu cu magistrul Iacob, fratele episcopului de Oradea,
apărătorul cetăţii Feneş (Finiş), obligându-se să-l apere 15 zile contra tuturor
atacurilor, fie că vin din partea românilor sau a ungurilor (ab omnibus sive
Ungaros sive Olachys siV€J nostri sive ecc/esie) 126 • Pe întregul teritoriu dintre
Beiuş şi Oradea exista o numeroasă populaţie românească. Continuitatea de
locuire în forme tradiţionale, cu instituţii proprii, este frecvent atestată pentru
zona Crişuri lor, unde pentru secolul al XIV-iea sunt cunoscute cinci districte
româneşti, iar un document din anul 141 O aminteşte desfăşurarea unei
adunări a cnezilor şi juraţilor în locul numit Finiş, pentru rezolvarea unei
pricini 121 •
Contextul politico-militar. Între convocarea românilor în adunarea
stărilor transilvane la 1291 şi evenimentele politico-militare din proximitatea
acesteia există o relaţie care nu poate fi ignorată. Răzvrătirea voievodului
„infidel" şi curentul de emigrări dincolo de Carpaţi, au accelerat politica
monarhică pentru menţinerea fidelităţii tuturor supuşilor faţă de coroană.
Regele Andrei al 111-lea a continuat lupta cu Roland Borşa, voievodul
Transilvaniei, pe două planuri. În primul rând, prin încercarea de a atrage
stările transilvane, pe care le-a convocat în scopul recunoaşterii şi întăririi
privilegiilor. În al doilea rând, destituirea voievodului „infidel" prin forţă
militară, în anul 1294. Regele a fost obligat şi de continuarea campaniei
militare contra lui Albert de Habsburg, în care scop trebuia să ridice noi
contingente şi să încerce să unească stările regatului în jurul tronului (pacea
se încheia în august 1291 ). Nevoia de ajutor militar este „o ipoteză mult mai
adevărată decât pare", aprecia Gh.I. Brătianu 128 • În.acest fel este din nou
pusă în evidenţă relaţia dintre obligaţiile militare ale românilor şi prezenţa lor
în congregaţiile generale transilvane. Nici convocarea succesivă a adunărilor
de stări, mai întâi în Ungaria şi apoi în Transilvania, nu este întâmplătoare.
Regele avea nevoie de sprijinul stărilor atât pe plan militar (auxilium) cât şi
pe plan politic (consi/ium), scopul declarat al adunărilor venind în întâmpinarea
acestora.
Curentul de emigrări din Transilvania, în special din regiunile ei
mărginaşe, spre sudul Carpaţilor a luat amploare, dar „descălecatul" trebuie
privit ca un curent de emigrare, aprecia Şt. Ştefănescu 129 şi nu ca „întemeiere"
126. Hurmuzaki, I, p. 524, doc. 424

127. I.A. Pop, Instituţii medievale, p. 164-165, 169
128. Gh. I. Brătianu, op. cit., p. 23
129. Şt. Ştelănescu, Ţara Românească de la Basarab I „intemeietorur• până la Mihai Viteazul, Edil.
Academiei RSA, Bucureşti, 1970, p. 30. Idem, Mişcări demogrelice în Ţările române până în sec. al XVII-iea, în
Unitate şi continuitate, p. 194 seq.
www.cimec.ro
a Ţării Româneşti. Contribuţia românilor transilvăneni, în majoritate din Ţara~

Făgăraşului şi relaţia posibil-existentă între convocarea congregaţiei generale
voievodale şi evenimentele cărora aceasta li se interpune, rămâne o realitate
incontestabilă. ·
Contextul politic priveşte deci intemeierea Ţării Româneşti. La finele
secolului al XIII-iea procesul de agregare a formaţiunilor româneşti de la sud de
Carpaţi s-a accelerat. Din documentul congregaţiei generale din 1291 lipsesc
orice referiri la plecarea românilor din Făgăraş, ori la confiscarea acestui
domeniu de la un voievod local rebel. Dar interpretarea documentului evidenţiază
unele aspecte demne de reţinut. Introducerea ascendenţei lui Ugrinus în
stăpânirea Făgăraşului şi Sâmbetei a fost un act de forţă al regalităţii maghiare
care, sublinia Ş.Papacostea 130 , a infiltrat în acest fel în Ţara Oltului o familie
nobiliară ungară. Prin hotărârea adunării din 1291 (restitutio in integrum) au fost
restabilite drepturile lui Ugrinus, recunoscându-se că cele două moşii (Fogoroş
et Zumbothe~ au aparţinut acestuia şi antecesorilor săi. Rămâne însă incertă
data preluării de către strămoşii lui Ugrinus a stăpânilor, ca şi pierderea lor.
În discursul rostit asupra originii lui Ugrinus şi a consecinţelor politico-
istorice care se pot deduce din acţiunea revendicativă a acestuia, I. Puşcariu 131
insista asupra lipsei unui act de introducere în stăpânire cu clauza nemine
contradicende şi a urmelor „de stăpânire faptică" a Făgăraşului şi Sâmbetei,
nici de el, nici de antecesorii ori· succesorii săi. Absenţa unui oponent în
congregaţia generală ar fi trebuit semnalată conform procedurilor de judecată şi
ea poate fi argumentată doar ipotetic, în sensul nemulţumirii unui voievod român
din Făgăraş, a cărui existenţă este şusţinută doar de tradiţie şi care prin
„descălecat" ar fi mutat centrul politic din Făgăraş, la sud de Carpaţi.
Perioada „tulbure" din regatul maghiar şi anarhia l-au determinat pe
Andrei al I II-iea să convoace în adunare toate stările transilvane- nobili, saşi,
secui şi români - recunoscute de regalitate, care trebuiau menţinute în fidelitate
faţă de coroană. În acelaşi timp, pierderea influenţei asupra teritoriilor de la sud
de munţi şi a Banatului de Severin a impus în mod deosebit modificarea atitudinii
faţă de români. Aceste teritorii erau compensate cu Ţara Oltului în stăpânirea
căreia, prin repetate amputări în defavoarea românilor, se infiltrase regalitatea.
Limitarea convocării românilor în congregaţiile generale la un anumit
teritoriu, respectiv la cei din Ţara Oltului în anul 1291 sau a Maramureşului la
1355, este urmarea asocierii stricte cu evenimentele politico-militare care au
însoţit întemeierea celor două „libertăţi româneşti" extracarpatice. Dacă la
1291 participarea este legată direct de creşterea fenomenului de emigrare în
special din Ţara făgăraşului, în contextul întemeierii Ţării Româneşti, s-a admis
că la adunarea stărilor au fost convocaţi numai românii din acest teritoriu. În
130. Ş Papacostea, op. cit. p. 169

131. Op. cit, p. 6
www.cimec.ro
acelaşi fel, întemeierea Moldovei şi revolta românilor din Maramureş, conduşi

de Bogdan din Cuhea, evenimente inseparabile prin efectele pe care le-au
generat, par să justifice reprezentarea românilor la congregaţia generală de la
1355, numai din acest teritoriu.
Faţă de aceste evenimente s-a pus problema menţinerii fidelităţii românilor
faţă de coroană, prin convocarea lor între stările transilvane la adunare. Intenţia
lui Andrei al III-iea de a atrage stările şi pacifica regatul prin întărirea privilegilor
şi asocierea lor la guvernare, în credinţa că în acest fel poate rezolva criza şi
anarhia, s-a manifestat în egală măsură în Ungaria şi Transilvania prin convocarea
lor în dietă şi în congregaţia generală voievodală. Când se pune problema
fidelităţii faţă de coroană, aceasta nu poate privi doar românii din Ţara Făgăraşului,
respectiv a Maramureşului la 1355. Românii sunt menţionaţi în ambele
documente, la 1291 ca şi la 1355 în mod identic cu nobilii, saşii şi secuii, deci
ca totalitate.şi, tot ca totalitate, se pune şi problema menţinerii fidelităţii ca
supuşi ai coroanei.
Dacă luăm în considerare faptul că politica regală era direcţionată de
asemenenea evenimente şi de nevoia ajutorului militar, putem aprec·ia că la
0
1291 şi 1355 se face în mod cu totul special menţiunea participării românilor în

legătură cu întemeierea Ţărilor Române - Moldova şi Ţara Românească - şi că
implicit regalitatea confirmă în acest fel datele istorice. în consecinţă, se poate
admite că este o participare mai numeroasă decât de obicei, când erau
convocaţi numai românii înnobilaţi. Ei au fost desemnaţi, ~esigur, din toate
zonele în care s-au afirmat autonomiile româneşti încadrate voievodatului
Transilvaniei, amintind aici Haţeg ul, FăJăraşul, Maramureşul, Banatul, Dobra şi
Valea Rodnei. Între argumentele care susţin aprecierea noastră în privinţa
delimitării teritoriale din care au fost reprezentaţi românii în congregaţiile
generale voievodale, pe lângă cele deja prezentate, se numără formula prin
care sunt desemnate stările în documente, ca făcând parte dintr-un anumit
teritoriu, oraş etc. Am amintit modul identic în care acestea au fost menţionate
·; 1 adunarea de la 1291 şi insistăm în continuare asupra unor aspecte prezentate
anterior. în situaţia creată de acţiunea militară a regelui Ladislau al IV-iea
Cu man ul în anul 1288, arhiepiscopul Lodomer de Strigoniu se adresa „Nobilibus
Ungarorum Saxonibus, Syculis el Valachis de Cybiniensis et de Burcia
comitatibus Transi/vanis" şi nu tuturor acestora, locuitori ai ţării Transilvaniei.
Informaţiile documentare sprijină această opinie, bazată pe analiza
comparată a modului de consemnare a reprezentanţilor în toate tipurile de
adu.nări locale. Documentele congregaţiilor nobilimii fac menţiunea exactă a
comitatelor reprezentate, fie că este vorba de _unul, mai multe sau toate cele
şapte comitate, nobiliare, ultimele fiind amintite în acest fel şi în Adunările de
stări voievodale. În _situaţia în care nu sunt precizate cele şapte comitate, ei sunt
cuprinşi ca totalitate a nobilimii ţării Transilvaniei, ceea ce indică implicit
teritoriul de reprezentare. La fel de exact sunt desemnaţi în congregaţiile
generale voievodale saşii şi secuii. Este vorba fie de totalitatea saşilor şi a
www.cimec.ro
secuilor, fie doar de saşii din cele Şapte (şi Două) Scaune, cei din oraşele
Bistriţa, Braşov şi Cluj, sau secuii „din toate scaunele" lor.
În consecinţă, poate fi vorba de o omisiune documentară în privinţa
teritoriului din care au fost desemnaţi reprezentanţii românilor în congregaţiile
generale din anii 1291 şi 1355? Răspunsul nu poate fi decât negativ, întrucât
documentul denumeşte totalitatea românilor şi celorlalte stări care au participat
la adunare, iar restrângerea teritoriului de reprezentare la Ţara Făgăraşului şi
a Maramureşului nu se mai susţine. Este adevărat, esenţial rămâne faptul istoric
care priveşte reprezentarea românilor în congregaţiile generale voievodale ca
factor constituţional în numele propriei etnii, dar pentru aceasta nu trebuie
omise principiile generale ale reprezentării şi trăsăturile particulare pe care
dezvoltarea instituţională a Transilvaniei le dezvăluie.
, ,Tăcerea" care se aşterne în privinţa participării românilor la congregaţiile
generale voievodale după anul 1291, a fost analizată şi argumentată diferit.
Gh.I. Brătianu 132 pune absenţa românilor de la adunările de stări în relaţie cu
constituirea Ţării Româneşti şi infidelitatea faţă de coroana maghiară. Din acest
motiv, adauga distinsul istoric, în anul 1292 în dieta Ungariei nu au fost
convocaţi românii, ci cumanii. Deosebirea rezidă în scopul adunării care
„neinteresând pe Români, dar privind pe Cumani", remarca N. lorga 133 , este în
măsură să explice cauza convocării celor din urmă, care prin atitudinea
confesinală şi militară din timpul lui Ladislau al IV-iea, au pus în pericol religia
catolică şi , ,caracterul etnic maghiar" al regatului. În ceea ce priveşte convocarea
cumanilor la dieta de la Buda, şi absenţa românilor, trebuie să avem în vedere
că este vorba de o adunare care s-a desfăşurat in afara Transilvaniei şi în care
au fost invitaţi reprezentanţii populaţiilor colonizate în regatul Ungariei, nu
autohtonii.
Reprezentarea românilor in adunarea stărilor transilvane din anul 1355.
Continuitatea participării românilor în sistemul politic al voievodatului şi
reprezentarea lor în secolele următoare, va fi posibilă într-o alternativă impusă
. de regalitate: condiţionarea calităţii de nobil de apartenenţa la religia catolică şi
deţinerea unui act regal asupra proprietăţii. Reprezentarea în nume etnic, în
cadrul propriei organizaţii corporative, va triumfa în secolul al XIV-iea, în
legătură cu întemeierea celei de-a doua „libertăţi" româneşti, Moldova.
După mai mult de o jumătate de secol românii reapar în congregaţiile
generale ale Transilvaniei în nomele propriului grup etnic.
Absenţa din congregaţiile generale voievodale în numele etniei proprii, şi
nu eliminare, căci nobilii români participă în continuare şi, alături de ei, cnezii
condiţionaţi, este urmarea acţiunii regalităţii de a disipa blocul etnic din teritoriile
compact locuite de români, unde se contura procesul constituirii propriei
„universităţi". Acţiunea este însoţită de amplificarea prozelitismului catolic în
132. Les Assemblees, p. 23-24

133. N. Iorga, op. cit„ p. 147
www.cimec.ro
perioada celor doi regi angevini - Carol Robert şi Ludovic I. Modificarea

statutului politico-juridic al Ţării Făgăraşului prin amputările teritoriale succesive
în defavoarea românilor şi introducerea unei stăpâniri aparţinătoare de coroană,
este consecinţa unei asemenea politici. Aceleaşi semne apar curând în Haţeg,
Banat şi Maramureş.
Românii se manifestă permanent în adunări proprii la nivel local, asemenea
saşilor, secuilor şi nobilimii comitatense. Pare de aceea lipsit de logică, ca o
populaţie care are dreptul de a ţine adunări proprii prezidate uneori chiar de
către rege sau voievod, să nu fie convocată la congregaţiile generale voievodale.
Atestarea documentară se află în relaţie cu o judecată obştească din Haţeg, la
1360, care avea loc în faţa „tuturor cnezilor şi oamenilor de orice stare şi
condiţie" din district, în scopul reaşezării drepturilor (pro ipsorum restaurandis).
O primă~onfirmare a unei asemenea adunări (universis Keneziis et senioribus
blachalibus) datează din 3 martie 1363 134 •
Ţara Haţegului rămâne peste veacuri nucleul de virtuţi militare şi nobilitate
românească, alăturată celor ale Maramureşului şi Făgăraşului în efortul de a
menţine compactă entitatea românilor. Terra Maramorosiensi va deveni un
simbol al întemeierii celei de-a doua „libertăţi" româneşti - Moldova. Acest
eveniment istoric este asociat convocării românilor la adunarea stărilor transilvane
din mai 1355, în numele propriului grup etnic. Efortul regalităţii de a opri procesul
de polarizare a acţiunilor româneşti antimonarhice în Ţara Maramureşului a
eşuat.
În secolul al XIV-iea categoria nobililor, ori a celor asimilaţi cu mica
nobilime era destul de numeroasă în fiecare din grupele etnice considerate în
particular - unguri, români, secui şi saşi-, pentru a le permite să participe printr-
un număr apreciabil de reprezentanţi în adunările de stări transilvane. Cnezii
nenobili îşi aveau încă supuşii lor în Ţara Haţegului, Maramureş şi Banat 135 • La
adunarea obştească de judecată din Ţara Haţegului, în anul 1360, din cei 24 de
asesori aleşi alături de vicevoievod, şase erau „Olachys popu Ianis", deci iobagi
în dependenţa cnezilor. În Maramureş, la finele secolului al XIV-iea se constată
diferenţierea existentă în rândul cnezilor: cei de sat stăpâneau unul-două sate,
în timp ce o categorie superioară - cnezii de vale- stăpâneau 5-18 aşezări 136 •
Într-un efet de judecată de la 1389 sunt amintiţi cnezi cu cât& 4, 6 şi 9 iobagi 137 •
Reprezentanţii românilor în congregaţia generală din mai 1355, întemeiaţi
pe puternice organizaţii de structură cnezial-voievodală, dar şi pe înnobilări,
provin majoritar din aceste entităţi compact româneşti. Cnezul priveşte omul
liber, stăpân al unei proprietăţi funciare. Documentele maramureşene
utilizează opt termeni diferiţi ce desemnează un sat, cu înţelesul de
134. Hurmuzaki, 1/2, p. 72-74, doc. 54. DRH. C, XII, p. 130-133

135. I.A. Pop, Statutul cnezilor, p. 107-109
136. A. Popa, Ţara Maramureşului în veacul al XIV-iea, cu o prefaţă de M. Berza, Edit. Academiei RSA,
Bucureşti, p. 148-149
137. I.A. Pop, op. cil., p. 109
www.cimec.ro
„possessio" 138 • Keneziatus are acelaşi înţeles ca şi possessio, cu deosebirea

specificului său de drept cnezial al stăpânirii. La fel şi possessio hereditario
exprimă calitatea de „posesiune nobiliară" şi nu aceea de „bun ereditar".
Homines possessionati apar alături de nobilii veritabili şi situaţia lor legală ne
permite cel mai bine să înţelegem procesul de transformare a nobilimii.
Evenimente politico-militare anterioare şi concomitente convocării
congregaţiei generale voievodale de la 1355. Rostul Ţării Făgăraşului prin
tradiţia „descălecatului" şi întemeierea statului feudal de sine stătăror al Ţării
Româneşti, care a coincis cu convocarea românilor în congregaţia generală de
la 1291, a fost „ transmis" Ţării Maramureşului. Dimensiunea întemeierii
„libertăţii" româneşti a Moldovei apare ca rezultat al contribuţiei factorilor locali
din spaţiul Est-Carpatic la mişcarea de rezistenţă a voievodului din Maramureş.
Primirea descălecatului s-a produs într-o perioadă în care presiunea politicii
regale asupra Maramureşului, declanşată de Carol Robert, s-a intensificat. Ea
materializează reacţia comunităţii cne.zial-voievodale contra politicii lui Ludovic
I, grupată în jurul lui Bogdan din Cuhea. Infiltrarea regalităţii şi trecerea
teritoriilor maramureşene în evide_nţa cancelariei de la Buda, a întâmpinat
rezistenţa românilor. Actul de respingere a fost posibil datorită puternicelor
structuri cneziale şi voievodale existente în Maramureş. Chiar încercări târzii,
ulterioare congregaţiei generale de la 1355 şi întemeierii Moldovei, de a elimina
prin organizarea comitatensă vechile organizaţii ale românilor, au eşuat.
Coroana maghiară avea nevoie de sprijinul militar al Transilvaniei în
campania contra tătarilor. Deschisă în anul 1340 de regele polon Cazimir al 111-
lea şi Carol Robert de Anjou, lupta este continuată de cel de-al doilea rege
angevin, Ludovic 1139 • Având cursul îndreptat către est, politica lui Ludovic I a
accelerat declinul autonomiei maramureşene.
În anul 1343 Bogdan din Cuhea, fost voievod „infidel", deschide conflictul
cu regalitatea. Când la 1355 se încheia campania contra tătarilor, încadrarea
Ţării Maramureşului în formula de organizare a regatului făcuse progrese.
Regele era interesat de stingerea conflictului maramureşean, menţinerea
autorităţii maghiare la est de Carpaţi şi a românilor într-un sistem care să
asigure fidelitatea acestora faţă de coroană. Încadrarea lor în sistemul instituţional
şi recunoaşterea reprezentării în numele propriei etnii în congregaţia generală
voievodală la 1355, este efectul acestei politici.
Desigur~ acţiunea românilor era considerată primejdioasă pentru religia
catolică şi etnia maghiară astfel cum ea a fost interpretată şi la 1291, sau
asemenea celei a cumanilor de la sfârşitul aceluiaşi secol al XIII-iea.
138. R. Popa, op. cit., p. 62-63

139. Pe larg, Ş. Papacostea, întemeierea Ţării Romăneşti şi a Moldovei şi romănii din Transilvania: un nou
izvor, în Geneza, p. 77-84. Idem, O întregire documentară la istoria întemeierii Moldovei, în Geneza, p. 74-75
www.cimec.ro
·'f.72 Stările privilegiate în congregaţiile din Transilvania
Recunoaşterea egalităţii constituţionale a românilor în numele propriei etnii s-

a dovedit la fel de meteorică precum reprezentarea, în acelaşi sens, în adunările
stărilor privilegiate. Decretele anului 1366 vor pune capăt ultimei încercări de
constituire a unei organizaţii corporative româneşti.
Convocarea şi desfăşurarea congregaţiei generale voievodale din mai
1355. Participarea românilor la adunarea stărilor transilvane din 20-26 mai 1355
11 reînvie vechiul lor drept de a lua parte la o congregatio generalis a ordinelor
Ardealului" 140 • Congregaţia generală din mai 1355 a fost convocată la Turda de
către voievodul Nicolae Kont (1351-1356, 1367), în numele şi din porunca scrisă
a regelui (in persana domini nostri regis, mediantibus suis litteris) 141 • Deschisă
la 20 mai 1355, adunarea s-a desfăşurat pe durata a cel puţin şapte zile. Din cele
şase documente păstrate, trei sunt datate în 23 mai, iar câte unul la 24,25 şi
respectiv la 26 mai 1,355 142 •
Adunarea a avut un pronunţat caracter judecătoresc, având ca obiect
dezbaterea unor cauze de hotărnicire, repunerea în stăpânirea unor moşii,
vânzări şi despăgubiri imobiliare. Nu este exclus ca în cadrul congregaţiei
generale să se fi dicutat şi probleme de interes public asemenea celor din anul
1291, dar asupra acestora nu dispunem de nici o atestare, nici chiar o confirmare
ulterioară. Este cert însă că românii nu au fost invitaţi ca martori în procesele
care s-au dezbătut, aspect care nu rezultă din documentele păstrate, ci pentru
a participa la dezbaterea unor măsuri de interes public. De aceea, prezenţa lor
ridică problema convocării nu doar sub aspectul participării la sesiunea de
judecată din cadrul congregaţiei generale, ci în relaţie cu evenimentele din
Maramureş şi menţinerea fidelităţii faţă de coroană, precum şi reprezentarea
românilor din întreg spaţiul voievodatului transilvan.
Este remarcabil că în congregaţia generală din mai 1355 au fost trecuţi
sub jurisdicţie voievodală cei patru fii ai românului· Simion de Sânger 143 •
Recunoaşterea acestui drept, urmare a scrisorii regale (mediantibus suis litteris
gratiosis, prout in eisdem litteris domininostri regis), este un indiciu al nobilităţii
acestei familii de români.
În documentele congregaţiei generale din 26 mai 1355, stările privilegiate
sunt enumerate astfel: „universis prelatis, baron1bus, nobilibus, Sycu/is,
Saxonibus, Olachys coterisque cuiusvis status et condicionibus hominibus in
dictis partibus Transilvanis constituitis et exisfentibus" 144 • El cuprinde porunca
voievodului Nicolae Kant, adresată juzilor nobililor din comitatul Cluj, în vederea
restituirii unor stăpâniri abatelui de Cluj-Mănăştur.
140. Gh. I. Brătianu, Les Asemblees, p. 23-24. Şt. Ştefănescu, Istoria medie a României. Partea a li-a,
Principatele Române (Secolele XIV-XVI), Tipografia Universitălii Bucureşti, 1992, p. 60. A. Dacei, op. cit., p.
227-229. ŞI. Pascu, Voievodatul. I, p. 254
141. DRH. C„X. p. 311-326, doc. 307-312
142. Ibidem
143. DRH. C, X,p.311, doc.307
144. Ibidem, p. 325-326, doc. 312
www.cimec.ro
Menţionarea românilor expresis verbis într-un singur document al

congregaţiei generale din anul 1355, oferă posibilitatea comparării termenilor
utilizaţi pentru a des9mna stările privilegiate, pentru a vedea sub ce altă formă
pot fi acestea identificate, implicit şi reprezentanţii românilor.
Compararea documentelor adunării de stări de la 1355. Interpretarea
celor şase documente din timpul adunării de stări din anul 1355, poate fi
înţeleasă corect dacă este raportată şi formulelor utilizate în congregaţiile
anterioare acesteia, din prima jumătate a secolului al XIV-iea. Astfel, din
documentul congregaţiei generale voievodală desfăşurată la 20 aprilie 1322,
rezultă că au participat la dezbateri nobilii „şi alţi nobili" 145 • Este vorba, desigur,
de nobilimea comitatensă maghiară, în timp ce prin „alţi nobili" se înţeleg, în
acest context, reprezentanţii de acelaţl rang ai saşilor, secuilor şi românilor.
În octombrie 1344, enumerarea participanţilor indică o reprezentare
lărgită. Alături de nobili sunt menţionaţi saşii, secuii „celor trei neamuri" şi
„oamenii celorlalte naţiuni din acele pă'rţi ale Transilvaniet" 146 . A patra „naţiune"
în voievodatul Transilvaniei o constituia românii, populaţia de altfel majoritară,
de religie ortodoxă. În secolul al XIV-iea Nicolaus Olachus, el î~suşi român, şi
cel mai îndreptăţit să constate această realitate transilvană, vorbea de „quatuor
diverse genere nationes', adică „Hungan: Siculi, Saxones, Valah/' 147 •
Echivalenţa termenilor nobilime şi naţiune este deci o ficţiune juridică şi
nu se putea confunda cu ungurii, întrucât era eterogenă. Tocmai de aceea s-a
evitat folosirea formulei „nobilimea ungară", regăsită o singură dată, cu prilejul
congregaţiei generale de la 1289, desfăşurată în prezenţa regelui Ladislau al IV-
iea la Alba Iulia, când în rândurile ei nu pătrunseseră încă români, secui şi saşi.
Având ca punct de plecare aceste formule de la începutul secolului al XIV-
iea, care prin sens indică participarea românilor la adunările de stări transilvane,
supunem atenţiei pe cele utilizate în congregaţia generală de la 1355. Două din
primele documente ale adunării, datate la 23 mai 1355 148 , menţionează numai
universitatea nobililor (universitati nobilium diete partis Transilvanae; universis
nobi/ibus partis Transilvanae). Aceeaşi formulă este utilizată şi în documentul
congregaţional din 25 mai 1355 149 . Cel de-al treilea document al zilei de 23 mai
enumeră participanţii într-o formulă total diferită şi mult mai completă din punct
de vedere al reprezentării: , , universitati nobilium ac ignobilibus eiusdem partis
145. DIA. C, XIV. li, p. 38-39, doc. 89

146. DIA. c.XIV, IV, p. 214-218, doc. 271
147. Călători străini despre Ţările române, voi. I, îngrijit de M. Holban, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968,
p.489
148. DRH. C, X, p. 311-312, doc. 307-308
149. Ibidem, p. 322, doc. 311
www.cimec.ro
Transilvanae, Saxonum, Siculorum et aliorum quorumlibet hominun't' 150 • În cea

de-a doua zi, la 24 mai 1355 151 , sunt amintiţi nobilii şi oameni de altă condiţie
( universi nobilibus et cuiuscumque condicionis hominibus diete partis
Transilvane).
Prin diversitatea ei, densitatea informaţiei nu lasă loc, ci impune
interpretarea corectă. În primele două documente, din 23 mai, formula indică o
participare restrânsă, la fel şi în cel din 25 mai, concret fiind vorba de nobilii
Transilvaniei. Detalii privind reprezentarea stărilor se constată numai într-unul
din documentele aceleeaşi zile (nobili şi nenobili, saşi, secui şi oameni de altă
condiţie), pentru ca la 26 mai 1355, tabloul participanţilor să fie complet, având
corespondenţă în realitatea istorică a Transilvaniei: „universisprelatis, baronibus,
nobilibus, Syculis, Saxonibus, Olachys ceterisque cuiusvis status et
condicionibus hominibus in dictis partibus Transilvanis constituitis et
existentibus".
Românii sunt enumeraţi ca apatrastare privilegiată, deci parte alcătuitoare
de stat, cu drept de a participa la viaţa constituţională în numele propriei etnii.
În adunare sunt reprezentate toate ordinele şi stările privilegiate transilvane:
clerul superior, nobilimea, saşii, secuii şi românii. Formula „ ceterisque cuiusvis
status et condicionis hominibus' exclude ipoteza unei alternative pentru
desemnarea saşilor, secuilor şi românilor. Raportată însă documentului din 24
niai, unde este asociată şi urmează enumerării nobililor, ea pare că înlocuieşte
tocmai reprezentanţii acestor stări. Singura alternativă ar rămâne să admitem
că acest sens este identic cu cel al expresiei din documentul datat la 23 mai, în
care sunt enumeraţi nenobilii. În rândul oamenilor liberi nenobili sunt incluşi şi
români, cnezi şi voievozi care aveau încă supuşi pe domeniile lor.
Utilizarea alternativă a formulelor ce au acelaşi sens, atestată şi de alte
documente regale. Ludovic I poruncea la 16 febn,-1arie 1347 voievodului
Transilvaniei să convoace congregaţia generală cu toţi nobilii şi nenobilii1 52 , iar
cu prilejl11 adunării de stări transilvane la care a participat regele personal în anul
1366, în documentele sale participanţii sunt aceeaşi nobili şi nenobili. „Nobilium
et ignobilium" din documentul regal datat la 16 mai 1366 153 este expresia
concentrată a celor utilizate de voievodul Dionisie în cadrul aceleeaşi congregaţii
generale. Într-un document din 11 mai 1366 al voievodului, enumerarea cuprinde
, , universis nobilibus, Sicu/is, Saxonibus ac alterius cuiusvis status et condicionis
hominibus" 154 , iar în altul, din 15 mai, sunt menţionaţi „universis nobilibus,
Siculis, Saxonibus ac aliis cuiusvis status et praeeminentiae hominibus" 155 .
150. Ibidem, p. 313, doc. 309

151. Ibidem, p. 316, doc. 310
152. DIR. C, XIV, IV, p. 332-333, doc. 499; p. 342-343, doc. 511
153. Ukb., li, p. 242, doc. 849. DRH. C. XIII, p. 99, doc. 58
154. Ukb., li, p. 240, doc. 847
155. Ibidem, p. 241, doc. 848
www.cimec.ro
Acceptând sensul pe care formula,, el alterius cuiusvis status et condicionis

hominibus' îl dă reprezentanţilor în adunările de stări transilvane, utilizarea
alternativă cu cele care enumeră totalitatea participanţilor indică utilitatea ei
practică şi nu un „clişeu" de cancelarie. În realitate, spectrul său de cuprindere
este larg şi indică: în primul rând alternativa enumerării tuturor stărilor privilegiate
participante la adunare, în afara nobilimii; în al doilea rând, alternativa enumerării
reprezentanţilor saşilor, secuilor şi românilor când nu sunt identificaţi cu nobilii,
în al treilea rând, o formă contrasă prin care sunt desemnaţi oamenii liberi,
nenobili dar proprietari. Într-o ultimă accepţiune ar putea indica părţile implicate
în procese, dar este cea mai puţin plauzibilă, având în vedere utilizarea formulei
în documente care nu emană din cadrul congregaţiilor generale. Când în anul
1457 Ladislau al V-lea Postumul (1440-1457) confirma nobilimii transilvane
„sicut majorem, sic et minorem, in omnibus illis eorum libertatibus, juribus, et
consevetudinibus", efectele diplomei erau extinse „ ac a/terius status
possessionatorum hominum partium nostrorum Transylvanarurrl' 156 • Cu acest
prilej apar din nou homines possessionati, ca făcând parte din , ,altă stare" decât
cea nobiliară.
Regalitatea maghiară a înţeles de la început că cea mai potrivită
recompel'lsă pentru meritele militare era acordarea nobilităţii, condiţionată de
unele redevenţe materiale şi stabilirea numărului precis de soldaţi pe care urma
să îl dea. Voievozii şi cnezii beneficiari ai acestei politici sunt desemnaţi în
documente sub numele denobilis Vaivoda şi nobilis Kenesius. Poziţia lor socială
corespundea exact celei de nobili condiţionaţi maghiari. Episcopii recompensau
în acelaşi mod românii care făceau parte din trupele lor, acordându-le o
„nobleţe ecleziastică" 157 , ce avea ca efect trecerea în posesie a terenurilor în
care ei nu aveau până atunci decât uzufructul şi puteau dispune de românii liberi
ce trăiau pe aceste domenii, ca şi cum ar fi fost iobagii lor. Această subordonare
a durat până la secularizarea marii propietăţi ecleziastice de la începutul epocii
moderne, în timp ce voievozii şi cnezii regali şi-au continuat ascensiunea
socială, obţinând titluri de nobilitate fără condiţii.
• •
•
Următo.arele două etape din dezvoltarea instituţiei adunărilor de stări

transilvane poartă amprenta Decretelor regale din anul 1366 şi a încheierii
„uniunii frăţeşti" de la Căpâlna, din septembrie 1437. Măsurile exclusiviste au
determinat categoric evoluţia situaţiei politice a românilor în cadrul constituţional
transilvan şi, în particular, în privinţa participării lor la Congregaţiile generale
voievodale. Separarea celor trei stări care vor lua aspect de nationes, adică
156. Transilvania, IV, 1873, nr. 14, p. 163

157. L. Makkai, Histoire de Transylvanie, Les Presses Universitairea de France, Paris, 1946 (Editee par
l'lnstitut Paul Teleki, Budapest), p. 117
www.cimec.ro
nobilimea, saşii şi secuii, va eclipsa parţial prezenţa românilor pe scena politică

a voievodatului. Ascensiunea în rândul ordinului nobiliar şi continuitatea rolului
militar al acestora, care indică o creştere în secolul al XV-iea, îi menţin însă pe
români în opiectivul politicii regale.
întemeierea Moldovei a coincis cu diminuarea autonomiei Ţării
Maramureşului şi intensificarea măsurilor de oprimare a românilor transilvăneni.
Diploma din 2 februarie 1365 a regelui Ludovic I şi retractul feudal în defavoarea
lui Bogdan, justificau politica monarhică: „să nu devină pildă altora care ar
cuteza fapte asemănătoare" 158 . De la o politică ezitantă 159 , regalitatea va trece
la una de forţă, intensificând prozelitismul catolic. În acelaşi timp a motivat
românii pentru menţinerea şi consolidarea fidelităţii faţă de coroană, întărindu
le stăpânirile cu titlu cnezial şi nobiliar.
Politica regală a fost încoronată de Decretele anului 1366. Depăşind
problemele de ordin politic, datorate în principal angajării militare a regatului
înspre răsărit şi Balcani, regele se va concentra asupra relaţiilor cu Ţările
Române extracarpatice. Mai întâi, trebuia consolidată situaţia din Transilvania.
Decrete regale din anul 1366 sunt imaginea acestor acţiuni.
Primul decret din 1366 160 a introdus cel dintâi criteriu în deposedarea
cnezimii române de stăpânirile ei şi amplificarea măsurilor de catolicizare.
Stăpânirea unei moşii sub titlu cnezial şi nobiliar era condiţionată de apartenenţa
la religia Bisericii romane: „ 1..:t in tota provincia seu toto districtu de Sebeş nu//us
a/fer nis vere catholicus et !idem quam Romana tenent et profitetur ecc/esia
fideliter co/ens, possessiones aliquos sub titulo nobilitatis aut sub titulo keneziali
tenere posset et conservare''.
Statuarea deţinerii condiţionate a proprietăţii de existenţa unui act scris
din partea cancelariei regale şi apartenenţa confesională catolică a avut
consecinţe şi în domeniul reprezentării românilor în adunările de stări transilvane.
Absorbirea nobililor români care s-au conformat măsuri, în masa nobilimii
maghiare, a făcut ca aceştia să nu mai poată const.itui o stare privilegiată
nobiliară şi românească.
Interesat de menţinerea fidelităţii românilor faţă de coroană, regele a
întărit românilor stăpânirile cneziale, ridicându-i pe mulţi în rândul adevăraţilor
nobili (inveterum et antiquorum regni sui nobilium cetam et catervam)16 1 •
Relevante pentru istoria instituţiei nu este însă numai înnobilările românilor,
ci şi dacă ei au fost convocaţi şi au participat în perioadele ce corespund unor
asemenea măsuri în congregaţiile generale voievodale, sub ce titlu şi care pot
fi indicii acestei reprezentări. ·
În aceeaşi perioadă regele a convocat congregaţia generală la Turda.
Adunarea s-a desfăşurat între 4-16 mai 1366 162 , în prezenţa suveranului Ungariei
şi a voievodului Dionisie. Dintre documentele congreţionale, trei reţin atenţia în
158. DRH. D, I, p. 80-83. Transilvania, IV, nr. 22, p. 267

159. Ş. Papacostea, Întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei, p. 83-84
160. DRH. C, XIII, p. 2, doc. 5
161. Ibidem, p. 46-48, doc. 33
162. Ibidem, p. 44-45, doc. 31; Jl. 52-55, doc. 37; p. 56-57, doc. 40; p. 59-100, doc. 42-58
www.cimec.ro
mod deosebit întrucât indică participarea românilor la adunare. La 9 mai

1366 cnezul Stroia (Stroya Kenezium) se constituia parte într-un proces
referitor la stăpânirea unor moşii 163 • Două zile mai târziu, în cadrul unei
adun3-ri cu caracter fiscal, se verificau actele tutruror „nobililor şi oamenilor
de o:ice stare "care aveau vămi pe pământurile sau apele lor (tributa, tam in
terris quam in aquis, habentibus). 164 De această dată românii nu au mai fost
convocaţi ca parte în proces, ci În consens cu scopul declarat al adunării
reglementarea dreptului de vamă. Ladislau (Vlad) fiul lui Dumitru de Cicmantel
şi Ştefan fiul lui Toma de Chend (Gândea) fiind în imposibilitatea prezentării
actelor cerute, au solicitat confirmarea drepturilor de vamă pentru podul
construit de ei peste Târnava Mică. Ei au adeverit că martori că actele le-au
fost distruse, dar că acest drept l-au câştigat de la rege (super quo eciam
tributo regalia munimento habuissent). În cel de-al treilea document, datat la
16 mai 1366, reprezentanţii stărilor sunt enumeraţi în formula „ universitati
nobilium el ignobilium'~ 65 , al cărui sens l-am evidenţiat deja.
Decretul din 28 iunie 1366' 66 constituie pentru regalitate pasul hotărâtor
în procesul de încadrare a românilor în ordinea feudală considerată „legală"
de către unguri. Stabilind norme de judecată pentru locuitori „ de orice stare
şi neam" din voievodatul Transilvaniei, regele întărea prin decret vechile
privilegii ale nobilimii (Finaliter autem el ultimatim per omnia vo/umus quod
dicti nobi/es terre nostre Transiluane eiusdem consuetudinibus et libertatibus,
per nos datis, fruantur el gaudeant). Urmare a acestor măsuri, s-a generalizat
aplicarea principiului de recunoaştere prin act regal a stăpânirii pământului.
Cnezii nobili (nobiles Knezi)sunt integraţi nobilimii propriu-zise. Implicit, titlul
nobiliar este condiţionat de fidelitatea faţă de coroană, iar sensul feudal al
condiţionării se adăuga celui confesional.
Încadrarea românilor în justiţia feudală însemna îngrădirea aplicării
p·ropriilor norme consuetudinare ljus Valachicum ab antiquo) şi anularea
unor drepturi cneziale. Este rezultatul dorinţei de a instaura un procedeu de
accelerare a judecăţilor nobililor pe moşiile lor. În acest fel, nobilii nu mai ţin
seama de jurisdicţia cnezilor în satele româneşti, de dreptul românilor în
general, întrucât ei judecă după obiceiul regatului (consuetudo regni).
Consecinţă a acestei politici generale, stratificarea cnezimii (nobiles
Kenezus, communes Kenezus) va accentua disoluţia acesteia prin
pătrundere()p tot mai numeroasă în rândul nobilimii. Oprind procesul de
constituire a unei proprii organizaţii corporative, decretul condiţiona implicit
reprezentarea românilor în adunarea stărilor în interiorul ordinului nobiliar,
precum şi al oamenilor de altă stare, cum sunt cnezii comuni, proprietari liberi
din punct de vedere juridic.
163. Ibidem, p. 65-69, doc. 46

164. Ibidem, p. 73-74, doc. 48
165. DRH. C, XIII, p. 99-100, doc. 58
166. Ibidem, p. 59-64, doc. 92
www.cimec.ro
Complementar măsurilor anterioare, prevederile decretului regal de la

Lipova, din 20 iulie 1368 67 prevedea măsuri pentru înlăturarea religiei ortodoxe
în Transilvania. Porunca privind prinderea şi înlăturarea preoţilor ortodocşi (sive
Schismaticos sacerdos) din comitatele Cuvin şi Caraş a fost, desigur, încadrată
unei hotărâri generale pentru întregul voievodat. Urmările acestei porunci
privesc nu numai înlăturarea confesiunii, ci şi a românilor care o împărtăşesc,
din viaţa publică a Transilvaniei. îti acest fel se introduce noua componentă a
regimului constituţional - recepta religio. Pe plan instituţional, măsura adaugă
criteriul confesionalîn reprezentare, desăvârşind o politică mult mai veche a
regalităţii ungare.
Mare parte a cnezilor nobili s-au convertit chiar în religia catolică, unii
adoptând şi limba maghiară. În mentalitatea epocii nobilul român nu era
considerat ca un străin 168 şi se bucura de drepturile generale ale nobilimii,
participând în continuare la exercitarea puterii. Măsurile lui Ludovic I sfârşesc
prin a considera stăpânii de pământ „schismatici" ca fiind iniusti possessores,
urmând să fie deposedaţi de pământurile lor. Numai înnobilarea şi catolicizarea
prezerva românilor acest statut şi dreptul de a participa la viaţa de drept public.
* *
*
Secolul al XV-iea avea să adauge o nouă componentă sistemului politic

transilvan, prin coalizarea celor trei stări privilegiate - nobilii, secuii şi saşii - şi
consacrarea în plan politic a raportului de egalitate „naţiune privilegiată= stare/
grup etnic privilegiat". Opţiunea „oferită" românilor prin hotărârile regale din
1366 în urma condiţionărilor succesive şi complementare, au determinat o
restructurare a categoriilor sociale în teritoriile compact locuite de ei. Ridicarea
în nobilitate echivala, de regulă, cu pierderea caracterulu!_etnic iniţial şi acceptarea
noii confesiuni.
Rostul militar al românilor este susţinut în continuare de o numeroasă
categorie de cnezi liberi „condiţionaţi", unii ridicaţi în rândul nobilimii. Aşa se
explică faptul că în anul 1399 voievodul Ştibor se adresa, într-o problemă
referitoare la negustorii sibieni, „universis et singulis nobilibus, tam Ungaris
quam Olachis" din Haţeg şi Hunedoara 169 • La rândul său, în scrisoarea adresată
în anul 1412 papei Ioan al XX II-iea, Sigismund de Luxemburg amintea libertăţile
(multis et immensis libertatibus) pe care regii Ungariei le-au acordat
, ,Nobilium videlicet Hungarorum, Saxon omet Siculorum et eciam cohabitancium
Valachorum et aliorum scismaticorurrt' 110 • Având în vedere aportul militar deosebit
167. Hurmuzaki, 1/2, p. 132, doc. 90. DRH. C, XIII, p. 226-227, doc. 121
168. L. Makkai, op. cit., p. 119
169. Arh. Naţionale, Sibiu, Colectia de documente medievale, U 1-76. Hurmuzaki, 1/2, p. 402, doc. 336; XV/
1,p.6-7,doc.8 ·
170. Hurmuzaki, 1/2, p. 491, doc. 404
www.cimec.ro
al românilor, regele preciza în Regulamentul militar din anul 1430 obligaţiile lor
de apărare a graniţelor contra turcilor: „Art. XXV. Versus Temeskeăz usque
Szewrinium, Valachi, Sclavi(... ) Versus Partes Transylvanas, Saxones, Sicu/i,
Nobi/es, Va/achi partium Transilvanarum cum potentili' 171 • Mulţi nobili români
deţin demnităţi sau sunt militari ai curţii regale, cum este cazul lui Stanciu şi
Drăgan, fiii lui Manciul (Aule Regie milites) şi apoi seria neîntreruptă de mici
nobili români care pătrund în ierarhia politico-administrativă şi militară a regatului
ungar, în cadrul unui proces care porneşte de la Iancu de Hunedoara 172 • Pentru
fidelitate şi merite militare, înnobilarea cneazului Voicu a oferit istoriei cel mai
spectaculos exemplu, familia Hunedoreştilor fiind singura, din şirul numeroaselor
familii româneşti înnobilate, care a dat un guvernator şi un rege pentru Ungaria.
în perioada 1366-1437 în Transilvania s-au desfăşurat 20 de congregaţii
generale voievodale, în care au fost reprezentaţi nobilii, saşii, secuii şi oameni
„de altă stare şi condiţie". Prin prezenţa mare a românilor în rândurile nobilimii,
ei au participat la congregaţiile generale ca reprezentanţi ai stării acestora, dar
şi prin intermediul cnezilor condiţionaţi, ca oameni liberi ce stăpâneau o
proprietate funciară şi aveau supuşi pe moşile lor. Majoritatea problemelor
dezbătute în adunări au fost de ordin judiciar. Nu au lipsit însă nici cele de ordin
fiscal şi militar 113 •
Începând cu anul 1437, anul răscoalei de la Bobâlna, prin regruparea
stărilor privilegiate şi încheierea „uniunii frăţeşti", congregaţiile generale din
Transilvania şi-au definitivat structura. Urmând unui lanţ de măsuri care au vizat
neasocierea românilor la exercitarea puterii, Uniunea de la Căpâlna delimitează
în acelaşi timp, o etapă importantă în evoluţia instituţiei adunărilor de stări
transilvane. Dieta vei congregatio nationum trium semnifică o modificare de
conţinut a structurii şi reprezentării, în tranziţia spre Dieta Principatului autonom.
În congregaţia generală de la Căpâlna, din 16 septembrie 1437, au
participat numai reprezentanţii stărilor privilegiate care au fost admise prin
pactis conventisşi care s-au solidarizat întărind prin jurământ păstrarea veşnică
a Uniunii în scopul apărării intereselor pe plan intern şi extern (!alem fraternalem
disposuimus unione tactoque ab his Dominicae crucis signo, juramento
proclamataevo tempore juraverunt observare) 174 • Scopul convocării adunării şi
al înţelegerii jncheiate, derivă din necesitatea adoptării măsurilor represive
contra răsculaţilor. Caracterul social este dublat de unul militar. El este repede
înlocuit cu afirmarea menţinerii perpetue a Uniunii în scopul conservării privilegiilor
171. Hurmuzaki, 1/2, p. 567·568, doc. 474. Szek. Okl., I, p. 126, doc. 105
172. Hurmuzaki, 1/2, p. 519, doc. 430. Pentru amănunte, v. I. Drăgan, Aspectealerelaţii/ordintreromâni
şi puterea centrală în timpu/lui Mafia Corvinul, 1458-1490, în RI, Serie nouă, Tom III, 1992, nr. 9-1 O, p. 909-914
173. Ukb., IV, p. 287-290, doc. 2006. Codex Diplomaticus, X, 6, p. 878. ln acest sens, v. şi Gh. Bichicean,
Caracterul militar al congregaţii/or generale, în Revista Academiei Trupelor de Uscat, 1996, nr. 2, Sibiu, p. 37
174. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79; Co/ecfiadedocumenteBrukentha/,
RS-194
www.cimec.ro
în rândul celor trei stări, devenite ulterior „naţiuni" privilegiate. Între cele două
scopuri mărturisite, neasocierea românilor la adunările de stări indică orientarea
Uniunii împotriva românilor, pentru excluderea lor din sistemul politic şi
instituţional în numele propriQi etni. Această hotărâre se lua în condiţiile în care
românii au fost recunoscuţi ca „naţiune regnicolară" la 1437 pro ratione status
et conditionis, în documentul Conventului din Cluj-Mănăştur (universitatis
Regnico/arum Hungarorum et Va/achorum in partibus Transilvanis) 175 •
, Uniunea de la Căpâlna a fost reînnoită succesiv. La 6 februarie 1438, în
congregaţia generală de la Turda, vicevoievodul Lorand Lepes confirma întâia
reînnoire a acesteia (unionem fraternitatis confirmarunt coram nobis harum
nostrarum testimonio literarum) 176 • Din porunca lui Matia Corvin, la 25 noiembrie
1459, în prezenţa comitelui Ioan Lăbathlan se convoca la Mediaş o nouă
congregaţie generală pentru reînnoirea Uniunii 177 • În anul 1506 Congregaţiei
generală de la Sighişoara, deşi convocată din porunca regelui şi hotărâtă în
adunarea celor trei stări de la Turda (1505), s-a desfăşurat în absenţa voievodului
şi a vicevoievodului1 78 • Pentru anul 1509 Registrul cu socotelile oraşului Sibiu
indică o nouă congregaţie generală „ratione uniones trium nationum
confirmandae" 179 , ultima din perioada voievodatului Transilvaniei.
Perioada care a urmat anului 1437 se desfăşoară sub semnul înţelegerilor
exclusiviste dintre 1437-1509. Pentru secolul al XV-iea, în special în timpul
domniei lui Iancu de Hunedoara (1441-1456), a regilor Ladislau al V-lea Postumul
(1440-1457) şi Matia Corvin (1458-1490), românii au obţinut cele mai multe acte
donaţie pentru merite militare şi înnobilări din istoria lor. Tradiţia privilegiilor de
tip nobiliar în districtele româneşti este confirmată de o lungă serie de acte
regale şi voievodale. Ca şi pentru secolele anterioare, în multe situaţii pe care
le mărturisesc documentele pentru secolul al -XV-iea, este vorba de ranguri
nobiliare proexistente.
Procesul de înnobilare, cu etape, intensităţi ·şi forme diferite de la o
perioadă la alta şi fără a se supune întocmai decretelor din anul 1366, a avut ca
rezultat formarea unui grup bine individualizat de nobili români în rândul
nobilimii regatului. Din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg, nobilii
români sunt frecvent denumiţi cu distinţia etnică „Nobiles Valachi" 180 • „Ei (=
românii) au donaţiunea şi nobilitatea lor ca valahi", sublinia în acest sens G.
Bariţiu 181 . Când la 29 august 1457 regele Lad.islau Postumul garanta privilegiile
românilor şi unitatea celor opt districte româneşti pe temeiul funcţionării vechilor
175. D. Prodan, Supplex Libellus Valachorum {Din istoria formării na\iunii române). Edit. Ştiinjifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 13·18, 49
176. Arh. Nalionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-80
177. Ibidem, U 11·206
178. Ibidem, U IV-76
179. Quellen, p. 517
180. Hurmuzaki, 1/2, p. 567
181. Transilvania, VI, 1873, nr.11, p. 126
www.cimec.ro
instituţii locale ( Universorum Nobi/ium et Keneziorum necnon aliorum

Walachorum de Districtibus Lugas, Sebes, Mihald, Ha/mas, Krassofw, Borzafw,
Komiathy et 11/yed), îi denumea „ verorum nobilium regn/' 162 •
Continuitatea instituţiilor autohtone se sprijinea şi pe recunoaşterea lor de
către voievozii Transilvaniei, care convoacă adunările româneşti la fel cu cele
ale secuilor şi într-o formă identică acestora, dar şi cu cea a adunărilor scăunale
a saşilor şi a congregaţiei generale transilvane. În formula documentului din
ianuarie 1452 ierarhizarea socială a celor convocaţi nu poate fi pusă la îndoială
şi, mai.mult, ea indică deja orientarea districtelor spre o autonomie de tipul celei
săseşti, cum o confirmă actul de privilegiu al lui Ladislau Postumul din 1457.
Iancu de Hunedoara se adresa în anul 1452 „nobi/ibus viris, judicibus nobi/ium
septem sedium Nobilium Wa/achica/ium' 163 , care pot fi oricând apreciaţi ca
aparţinând unui grup românesc bine individualizat între stările transilvane.
Românii participă pe poziţii de egalitate cu saşii şi ungurii la adunările
districtuale. O importantă adunare generală a districtului Orăştie se desfăşura
la 1O iulie 1464 pentru alegerea lui Matei Românul (Olah) ca jude al oraşului
, , voluntate cum totius sedis, signanter Saxonum, Hungarorum ac Walachount' 164 •
Este remarcabil faptul că enumerarea participanţilor pe criteriu etnic nu mai lasă
loc nici unei interpretări privind poziţia socială egală a acestora.
Documentele nu relevă religia nobililor români cu prilejul întăririi în
stăpânirea proprietăţilor cu care au fost dăruiţi, întrucât esenţiale erau în
mentalitatea vremii, străbătută de războaie dese şi în primul rând iminenţa
atacurilor otomane, fidelitatea şi aportul militar. De aceea nici apartenenţa la
religia ortodoxă nu putea fi un criteriu prohibitiv absolut. În acest caz,
redimensionarea relaţiilor „ortodocşi = români" şi „nobili = maghiari" impune
revizuirea conceptului natio nobilitascare include o prezenţă etnică eterogenă,
pentru că natio este o stare socială favorizată în ierarhia societăţii şi nu un grup
etnic 185 • Oricum, raportul de echivalenţă naţiune = stare privilegiată apare în
această perioadă, dar pentru prima dată în documentele regale (1463) şi nu în
cele care privesc reînoirea „uniunii frăţeşti" până în anul 1506.
Secolul al XV-iea înscrie congregaţiile generale voievodale într-un alt
cadru evolutiv._Perioada inaugurată de domnia lui Iancu de Hunedoara relevă o
consolidare treptată a instituţiei adunărilor de stări transilvane. Reorganizând şi
întărind toate instituţiile statale, Iancu de Hunedoara a reuşit să regularizeze
activitatea congregaţiilor generale voievodale şi a dietelor Ungariei, după
numirea sa ca guvernator (1446).
182. Hurmuzaki, 1112, p. 92

183. Hurmuzaki, 11/2, p. 11-13, doc. 8
184. Hurmuzaki, 11/2, p. 154, doc. 133; XV/1, p. 60, doc. 104
185. A.A. Rusu, op. cil., p. 166
www.cimec.ro
Constituirea stării orăşeneşti şi consacrarea reprezentării ei în adunările

de stări transilvane (1453), este un indiciu al evoluţiei şi consolidării instituţiei
în această perioadă, legată tot de numele voievodului român.
în perioada 1438-1540 în Transilvania s-au desfăşurat 56 de congregaţii
generale voievodale. Ele păstrează caracteristicile consacrate după 1437,
modificându-şi structura în conformitate cu noua configurare politică. Sistemul
de reprezentare suportă amendamentele din perioada domniei lui Matia Corvin,
vizibile şi în Transilvania prin participarea a câte doi la patru nobili din fiecare
comitat, regulă care devine valabilă şi în privinţa oraşelor. Documentele atestă
tot mai mult dorinţa voievozilor de a impune ca delegaţii să fie mandataţi cu
puteri depline şi complete. Oportunitatea hotărârilor ce trebuiau să fie adoptate
în special în PfObleme militare, impuneau această cerinţă.
Reprezentarea românilor în congregaţiile generale nu mai este manţionată
direct, în numele propriei etnii. Ei au participat însă în continuare la congregaţiile
generale voievodale prin locul conferit de nobilitatea lor. Solidaritatea etnică nu
se exprima în termenii cunoscuţi ai epocii moderne. Nobilul se dăruieşte fără
rezerve stării căreia îi aparţine, în care şi prin care se exprimă, conform
intereselor de stare. Aceasta rămâne una din trăsăturile fundamentale ale
reprezentăriii în societatea medievală care a cunoscut regimul stărilor.
* *
*
Din anul 1541 Transilvania a primit statut de Principat autonom sub

suzeranitate otomană. La 27 aprilie 1541 sultanul Soliman se adresa stărilor
transilvane ( Toti Transsylvaniae, Nobilibus, et cunctis, qui sunt in Transsylvania),
poruncindu-le să înceteze orice legătură cu habsburgii, pentru că cele două ţări,
Ungaria şi Transilvania, au fost cucerite de el cu sabiţt (Ego regnum Hungariae
et Transsylvaniae Oei voluntate sicut alia Regna gladio accep1), iar Transilvania
a dat-o din puterea sa fiului regelui Ioan Zâpolya (ex mea potentia filio Regis
loannis contu//) 166 •
Situaţia politică a românilor va suporta efectele codificărilor juridice
ulterioare Tripartitum-ului, a Reformei religioase şi unificării Bisericii ortodoxe
cu cea catolică. Pe plan european se manifestau, din secolul al XVI-iea, urmările
Reformei religioase. În urma acesteia, Dietele Principatului proclamau, începând
cu 1543 şi până la 1571, principiile libertăţii religioase, recunoscând existenţa
şi practicarea liberă a confesiunilor recepte-catolică, luterană, calvină şi
antitrinitară. De acum, „naţiunile" transilvane au alt corespondent pe plan
confesional: populaţia maghiară - catolici şi calvini, saşii - luterani, iar o altă
mare parte a ungurilor precum şi secuii - unitarieni. Între condiţiile impuse
principilor la alegerea lor, se număra şi respectarea celor patru religii recepte.
186. Hurmuzaki. 1111, p. 219, doc. 181
www.cimec.ro •
Conform dispoziţiilor Constituţiilor Aprobate, reluate şi în colecţia principelui

Apafi I, pornind de la statutul persoanei, populaţia românească era „admisă" în
Transilvania „numai pentru binele public" 187 . „Naţiunea valahă trebuia să ţină
seama de starea ei inferioară", întrucât „neamul valahilor nu a fost socotit în
această ţară nici intre stări şi nici între religii" 188 .
Menţinerea românilor în această stare a creat situaţiile explozive de
nemulţumire, pe fondul căreia din secolul al XVIII-iea se declanşa mişcarea de
emancipare naţională. Pe cale paşnică (plângeri, cerei de reformare a stării lor)
ori pe cale violentă (răscoale şi revoluţii), românii cer aşezarea lor în rândul
stărilor Transilvaniei. Ei îşi argumentează cererile pe baze istorice şi juridice şi
cer reprezentare egală in Dieta ţării.
Dieta din 1863-1864, numită „dietă românească de la Sibiu", a însemnat
momentul finalizării luptei de peste un secol, pentru recunoaşterea legislativă a
naţiunii române, a limbii şi confesiunii sale 189 . În urma hotărârilor legislative ale
Dietei de la Sibiu, naţiunea română din Transilvania devenea, din „misera plebs
contribuens', o naţiune politică, participantă directă la viaţa constitutională.
Viaţa publică din Transilvania a fost dominată de problema convocării dietei, la
care urma să participe şi naţiunea română. Dieta a fost convocată pentru 1 iulie
la Sibiu, iar în urma alegerii deputaţiilor din lunile iunie-iulie 1863, naţiunea
română a obţinut majoritatea relativă: 48 deputaţi români, 44 maghiari şi 33
saşi190.
Dieta a fost deschisă la 15 iulie 1863, la Sibiu. Deputaţii unguri, în

încercarea de a boicota dieta, s-au prezentat doar în număr de trei. Opoziţia lor
nu s-a manifestat împotriva unei diete separate a Transilvaniei, ci împotriva
aceleia în care românii deţineau majoritatea relativă. Neparticiparea nobilimii
maghiare la dietă nu a putut opri însă activitatea acesteia.
Dietei i s-au prezentat proiectele de legi privind: drepturi egale pentru
naţiunea română şi a confesiunilor ei; întrebuinţarea celor trei limbi în domeniul
public; modificări administrative, în organizarea justiţiei şi introducerea cărţilor
funciare. Garanţiile necesare în vederea deplinei egalităţi naţionale a românilor
erau autonomia colectivă cu instituţii politice proprii, participarea proporţională
la funcţiile de stat şi asigurarea drepturilor celor două confesiuni româneşti.
În urma unor dezbateri prelungite, la 7 septembrie 1863 Dieta adoptă
„Legea privind efectuarea egalei îndreptăţiri a naţiunii române şi a confesiunilor
sale", sancţionată prin rescript imperial la 26 octombrie şi alte legi importante 191 .
Religiile ortodoxă şi greco-catolică erau cunoscute ca religii oficiale în stat.
187. Approbatae Constitutiones. 1653, Studii introductive şi traducere de Al. Herlea, Val. Şotropa, l.N.
Floca, în Mitropolia Ardealului, XXI, 1976, nr. 7-9, P.I, T.IX, art. I
188. Ibidem, P.I, T.Vlll, art. I
189. Asupra Dietei de la 1863164, vezi pe larg S. Retegan, Dieta românească a Transilvaniei (1863-1864},
Edit. Dacia Cluj-Napoca, 1979, passim
190. Ibidem, p. 78
191. Ibidem, p. 125, 127-211
www.cimec.ro
Limba română este la rândul ei recunoscută ca limbă oficială în probleme

publice.
Dieta românească de la Sibiu şi-a desfăşurat activitatea până la 20
octombrie 1864. Reorganizarea legislativă a Transilvaniei a fost întreruptă
brusc, datorită orientării guvernului vienez spre un compromis cu Ungaria. Prin
rescriptul imperial din 1 septembrie 1865, Dieta de la Sibiu a fost desfiinţată. S-
a convocat o nouă dietă la Cluj, care la 19 noiembrie 1865 a votat alipirea
Transilvaniei la Ungaria, cu tot protestul şi opoziţia deputaţilor români.
Instituţionalizarea oficială a dualismului austro-ungar prin alegerea
împăratului Franz Joseph ca „rege apostolic al Ungariei", la 8 iunie 1867, a
răspuns condiţiei impuse de regat de restabilire a acesteia în „graniţele ei
medievale". Ca urmare, hotărârile dietei de la Sibiu au fost anulate, urmând ca
drepturile românilor să fie legiferate în dieta Ungariei.
Dieta românească de la Sibiu simbolizează însă încununarea metorică,
atunci, a năzuin'9i de secole a populaţiei majoritare din Transilvania de ai se
recunoaşte drepturile constituţionale. ·
www.cimec.ro
LA REPRESENTA TION DES ETA TS PRIVILEGIES DANS LES

CONGREGA TIONS GENERALS DU VOIVODATE DE LA TRANSYL VANIE
- Resume -
Le principe de la representation a ele institute comme resuita! de la necessite de la delegation

des hommes „representatives", ii a ele etandue a la longue du temps, sur tous Ies etats
privilegies, sons la pression de nouveau classe de nobles, el des villes, en mesure que tous ces
etaient constitue dans une etat politique.
Pandant la periode 1438-1540 en Transylvanie ont ele deroule 56 de congregations generales
voivodales. Le systeme de representation a supporte Ies amendaments de la periode du roi Matei
Corvin, connues egalement en·Transylvanie par la participation de deux pour quatre nobles de
chaque comital.
La representation des roumains dans Ies congregations generales n'est plus mentionne
directement, au nom de son propre ethnie. lls ont participe dans Ies congregations generals
voivodales par leur place confere de leur noblesse.
La Diete roumaine de Sibiu pandant Ies annees 1863-1864 a constitue le moment de la fin de
la lutte d'un siecle pour la reconnaissance legisiative de la nation roumaine, de sa langue et de
sa confession.
lls ont ete presente en Diete Ies projects des lois concernant: Ies droits egales pour la nation
roumaine el ses confessions; l'utilisation de ces trois langues dans le domaine publique, Ies
transformations administratives dans l'organisation de la justice el l'introduction des livres
fonciers. Les religions orthodoxe·et uniate etaient reconnus comme religions officieles dans l'Etat
el la langue roumaine etait reconnue comme langue officielle dans Ies problemes publiques.
Par le recript imperial du 1-er septembre 1865, la Diete de Sibiu a ele annule. li a ele fondă
une nauvelle Diete â Cluj. qui dans le 19 nov. 1865 a voie l'annexion de la Transylvanie a
l'Hongrie, contre Ies protestations des deputes roumains.
Le dualisme Autriche-Hongrois, par l'election de Franz Joseph comme „roi apostolique
d'Hongrie", dans le 8 juin 1867, a repondu a la condition impose par le royaume pour son
retablissement „dans ses frontieres medievales".
Les decisions de la Diete de Sibiu ont ete annule, en suivant comme Ies droits des roumains
etre legiferă dans la Diete d'Hongrie.
La Diete roumaine de Sibiu symbolise l'espoir du peuple majoritaire de la Transylvanie pour
lui reconnaitre Ies droits constitutionnels.
www.cimec.ro

26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 1 1995 1996 - 433

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

26 Sargetia Acta Musei Devensis XXVI 1 1995 1996 - 433

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REPREZENTAREA STĂRILOR PRIVILEGIATE

ÎN CONGREGAŢIILE GENERALE DIN

Principiul reprezentării s-a instituţionalizat ca rezultat al necesităţii de

În perioada următoare domniei regelui Ludovic I, nobilimea mijlocie s-a regrupat,

11. MagyarT6rtenelmiTar, HanTladikKOtet, EggenbergerFerdinandAkad. KOnyvarusâl, Pesten, MDCCCLVll,

înţelegerea mecanismului reprezentării, privilegiile colective acordate unor

participant la viaţa de drept public la reprezentanţii primelor trei categorii etnice

20. DRH. C, X, p. 380-381, doc. 355

cu accentuarea prozelitismului catolic în voievodat, după înscăunarea dinastiei

corporativ, cei care participau la adunările de stări erau consideraţi reprezentanţii

Saşii şi secuii participau numai prin reprezentanţi aleşi în cadrul propriilor

conferindu-le cadrul juridic necesar (una eademque libertatis, exemptionis, et

Se constată astfel, că între formulările de genul „universitati nobilium

32. DRH. C, X, p. 176·180, doc. 164·166

sunt parte componentă a aceleeaşi stări, în virtutea calităţii lor de stăpâni ai

42. DRH. C, XIII, p. 508-509, doc. 325.

În fruntea ierarhiei sociale a saşilor se aflau greavii şi m1c1 nobili.

reformatione status eorundem- a reunit alături de saşi reprezentanţii nobilimii,

Secuii. Istoria secuilor din Transilvania se identifică cu procesul de

61. Apud Şt. Pascu, op. cit., p. 63.

Comitele secui/arse bucura de privilegiul de a participa la congregaţiile

Prin interpunerea elementului etnic, structura stărilor păstrează însă o

66. Arh. Najionale Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-79.

oraşelor libere în congregaţiile generale transilvane şi una din puţinele menţiuni

70. Arh. Naţionale Sibiu, Colecţia de documente medievale, U, IV-76.

Uniunii de la 1453 Şi 1438, putem admite chiar o proeminenţă a reprezentării

73. Arh. Naţionale, Sibiu, Colecţia de documente medievale, U 11-352.

a fi convocate în unele cazuri la congregaţiile generale voievodale. Niciodată

80. Mag. Tort. Tar, III, p. 231.

membra existemant, ad profatum /acum autoritate regia praecipimus convenire'

condiţie, care priveşte, la modul general, populaţia săsească „aşezată"

contrasă care cuprinde toţi reprezentanţii enumeraţi după nobiliîn documentele

86. DIR. C, XIV, li, p. 39, doc. 90.

93. Ukb., VI, p. 536, doc. 3933.

Întrucât finalizarea •nterpretărilor priveşte în mod particular participarea românilor

care au o legătură majoră cu istoria Ţărilor române de la sud şi est de Carpaţi,

epocii, se explică pe de o parte prin necesitatea pentru orice instituţie de a

caracteristic pentru o popula/ie liberă, importanţa şi valoarea lor militară

(/tem similiter de pecudibus et pecoribus exigendis ab Olachis et Siculis idem

Românii - factor constituţional În adunarea stărilor transilvane din anul

dispus să se cerceteze de către aceeaşi nobili, saşi, secui şi români, dacă

o cauză privată. Singurul indiciu pentru restrângerea delimitării teritoriului l-ar

Ca şi în.Ţara Făgăraşului şi în Haţeg, teritoriu desprins dintr-o precedentă

pentru aceasta fiindu-le întărite stăpâniri de moşii. Evenimente ulterioare

126. Hurmuzaki, I, p. 524, doc. 424

a Ţării Româneşti. Contribuţia românilor transilvăneni, în majoritate din Ţara~

130. Ş Papacostea, op. cit. p. 169

acelaşi fel, întemeierea Moldovei şi revolta românilor din Maramureş, conduşi

1291 şi 1355 se face în mod cu totul special menţiunea participării românilor în

132. Les Assemblees, p. 23-24

perioada celor doi regi angevini - Carol Robert şi Ludovic I. Modificarea

134. Hurmuzaki, 1/2, p. 72-74, doc. 54. DRH. C, XII, p. 130-133

„possessio" 138 • Keneziatus are acelaşi înţeles ca şi possessio, cu deosebirea

138. R. Popa, op. cit., p. 62-63

Recunoaşterea egalităţii constituţionale a românilor în numele propriei etnii s-

Menţionarea românilor expresis verbis într-un singur document al

145. DIA. C, XIV. li, p. 38-39, doc. 89

Transilvanae, Saxonum, Siculorum et aliorum quorumlibet hominun't' 150 • În cea

150. Ibidem, p. 313, doc. 309

Acceptând sensul pe care formula,, el alterius cuiusvis status et condicionis

Următo.arele două etape din dezvoltarea instituţiei adunărilor de stări

156. Transilvania, IV, 1873, nr. 14, p. 163

nobilimea, saşii şi secuii, va eclipsa parţial prezenţa românilor pe scena politică