NOTE DE CURS

pentru

ETRAWELSPA003 ”Aplicații ale masajului în stațiuni

balneoclimaterice” “

Titlul cursului
Masajul de relaxare şi masajul antistres

Lect. univ. dr.: Elena Rabolu

1
Introducere

Acest curs vine în sprijinul studenților prin oferirea celor mai bune informații legate
de această temă într-o manieră condensată și didactică, ca o revizuire a celor mai
actuale materiale disponibile și website-uri interactive. Autorul a coletat informațiile
folosind cercetările publicate menționate în bibliografie. Deoarece acesta este un
curs educațional mai multe informații pot fi găsite urmând link-urile prezentate.

Obiectivele cursului
 Familiarizarea cursanților cu terminologia specifică și cu modul de
abordare masajului de relaxare şi antistres.
 Dobândirea unor cunoştinţe privind sursele şi tipurile de stres.
 Însuşirea unor cunoştinţe privind modul de abordare a pacientului în
masajul de relaxare şi antistres.
 Achiziţionarea cunoștințelor privind aplicaţiile practice ale masajului
de relaxer şi ale masajului antistres.

Înainte de a urma acest curs, studentul trebuie să îndeplinească

următoarele:
 Cunoștințe de bază de anatomie și fiziologie
 Cunoștinț e de bază de masaj clasic

După finalizarea acestei discipline studentul ar trebui să fie în

măsură să:
 Demonstreze și să utilizeze metodele și tehnicile de masaj
antistres şi de relaxare

Obs. Acest curs vafi vizualizat împreună cu prezentarea PPT și va fi completat de o

lecție multimedia și clase virtuale in timp real pentru aspectele practice și st udiile de
caz.

2
 CUPRINS

1. Influienţa stresului asupra organismului uman…………………………………….…………………Error!

Bookmark not defined.
2.Masajul classic relaxator în combaterea stresului………………………………....................5
2.1. Masajul clasic relaxator al membrelor inferioare............................................6
2.2. Masajul clasic relaxator al membrelor superioare..........................................8
2.3. Masajul clasic relaxator al spatelui peretelui toracic şi alabdomenului..............9
3.Traseele masajului antistress.......................................................................11
4.Bibliography..............................................................................................20

3
1. Influienţa stresului asupra organismului uman

De-a lungul timpului omenirea a fost afectată de diverse maladii împotriva cărora
oamenii de ştiinţă au căutat şi găsit remedii. În secolul nostru, într-o societate modernă dar
plină de frământări şi transformări, o nouă maladie ameninţă omenirea, acesta este stresul,
maladie care atunci când apare perturbă întregul organism, viaţa profesională, socială,
familială.
”Omul modern, ori va învăţa să-şi stăpânească stresul, ori va fi sortit eşecului, bolii şi
chiar morţii” (Hans Selye).
La instalarea stresului cronic apare oboseala şi depresia .Atunci individul recurge la
consumul de substanţe ”calmante”: alcool, tutun, cafea, dar şi medicamente cu efect
tranchilizant.
Hans Seyle definește stresul ca ansamblu de reacții al organismului uman față de
acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și psihici) constând în
modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine. În cazul în care agentul stresor are o
acțiune de durată vorbim de sindromul general de adaptare care presupune o evoluție
stadială.
În DEX termenul de "stres" este utilizat cu sensul de neplăcere, iritare sau
perturbare. O situaţie stresantă este consecvent evitată, se pare însă că stresul este sinonim
cu însăşi condiţia vieţii, de vreme ce, aşa cum demonstrează cercetătorii stresului, nu numai
necazurile dar şi bucuriile ne stresează, nu numai prezenţa dar şi absenţa stimulărilor, nu
numai durerea ci şi plăcerea, nu numai plânsul ci şi râsul.
Răspunsul nespecific al organismului la stres trebuie înţeles ca un fenomen de
ocrotire şi apărare a funcţiilor vitale ale organismului (respiraţie, activitate cardiacă,
nervoasă, digestivă etc.).
Calitatea vieţii este direct influenţată datorită alimentaţiei haotice (prea multă sau
prea puţină mâncare) şi reducerii timpului de somn.
Pot apărea, adesea, probleme în familie, la serviciu şi probleme relaţionale.
După M. Epuran, (1996), "stresul este perceperea unei ameninţări, mai precis
percepţia unei incapacităţi de a face faţă cerinţelor, ca răspuns apărând tendinţa de fugă sau
de luptă (flight or fight), iar dacă acestea nu sunt posibile făcându-se simţităpresiunea sau
încordarea".
Printre caracteristicile stresului se numără:
- poate fi o reacţie de subsolicitare sau de suprasolicitare;

4
 - adesea e însoţit de o autoevaluare negativă, provenită din experienţele negative
anterioare;
- este dependent de experieţă (dacă ai capacitatea de a face faţă stresului nu vei fi
afectat în viitor, incapacitatea respectivă putând conduce la îmbolnăviri serioase).
- stresul este văzut de unii autori (Epuran, M. ş.a., 2001), atât ca proces, cât şi ca
stimul.
Metodele de masaj, mai puţin cunoscute, vor să pună în evidenţă ideea că stresul
poate fi combătut cu succes la toate persoanele, indiferent de sex, profesie, mediul din care
acestea provin, având posibilitatea de adaptare la toate tipurile de stres şi de
temperamente.
Selye (1984) studiază şi descoperă trei faze succesive în derularea sindromului
general de adaptare: reacţia de alarmă, reacţia de rezistenţă şi faza de epuizare.

În prima fază, de alarmă, organismul identifică stresul şi se pregăteşte să acţioneze,

ori să lupte, ori să scape.
Glandele endocrine eliberează hormoni care sporesc bătăile inimii şi respiraţia, ridică
nivelul zahărului din sânge sporeşte transpiraţia, dilată pupilele şi încetineşte digestia. În cea
de-a doua fază, de rezistenţă, corpul repară orice stricăciune provocată de reacţia de
alarmă. Pe masură ce rezistenţa continuă, a treia fază, epuizarea, se instalează, şi o
dereglare înrudită cu stresul poate apărea.

Tipuri de stres
În funcţie de acţiunea asupra organismului, stresul
se clasifică în două categorii: eustres şi distres.
Eustresul →este produs de factorii de stres care au acţiune benefică asupra organismului şi
nu generează reacţii nocive.
→ stresul folositor, de nivel moderat, care facilitează performanţa şi contribuie
la accentuarea achiziţiilor. Experienţele făcute pe animale au dovedit că un nivel foarte
scăzut de stres limitează performanţa.

Distresul
→este produs de factorii de stres care acţionează în sens negativ, supunând
organismul la suprasolicitare şi generând efecte negative asupra acestuia.

5
 →stresul intens şi prelungit care, depăşind nivelul de adaptare, duce la scăderea
performanţei. Se poate concretiza prin diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în apariţia
unor boli.
În funcţie de reacţiile produse în organism, stresul se clasifică în:
Stres organic: reacţii organice de diferite intensităţi, care pot merge până la boli organice:
hipertensiune arteriala, infarct miocardic
Stres funcţional: manifestări funcţionale la care nu se poate evidenţia un substrat organic,
(cefalee, migrenă, iritabilitate, tulburări digestive diverse )

Sursele de stres
Sursele externe cuprind condiţiile nefavorabile fizice (cum ar fi durerea sau
temperaturi cald sau prea rece) sau medii stresante psihologic (cum ar fi condiţiile proaste
de muncă sau raporturi de abuzive).
Susele de stres interne pot fi, de asemenea, fizice (infecţii şi alte boli, inflamaţie) sau
psihologică (cum ar fi griji intens despre un eveniment nocive care pot sau nu pot să apară)
Principalele simptome fizice ale stresului constau in: palpitatii, ameteli, pierderea
apetitului culinar sau, din contra, accentuarea lui, probleme digestive, dureri de dinti,
insomnii, dificultati de respiratie, manifestarea balbâielii sau înregistrarea unui vorbit prea
rapid, lipsit de articulatiile adecvate, stare accentuată de oboseală, infecţii frecvente,
reducerea apetitului sexual.
Alimentatia joacă un rol important în accentuarea sau reducerea stresului.
Alimentele care reduc stresul:
- semintele de floarea soarelui
- varza;
- usturoiul;
- avocado;
- ovazul;
- polenul.
Alimentele care accentueaza stresul sunt: produsele lactate si alimentele prajite
supun sistemul cardiovascular la stres.
Cunoaşterea mecanismelor prin care organismul îşi elaborează răspunsurile la stres
este importantă şi, de asemenea, este importantă cunoaşterea efectelor stresului asupra
organismului, în general şi a diferitelor aparate, sisteme şi funcţii, în special.

6
 În lupta împotriva stresului şi a efectelor acestuia asupra organismelor omeneşti, în
decursul timpului, s-au elaborat diferite strategii, în general, în legătură cu capacitatea
organismului de a face faţă situaţiilor stresante.

Pentru mai multe informaţii de spre masajul antistres vizualizaţi siteurile:

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2012/12/curs-masaj-antistres-si
recuperator1.pdf
http://www.egirl.ro/sanatate/sfaturi-si-sugestii/stresul-si-efectele-sale-asupra-organismului-uman-
6109
http://www.descopera.net/efectele-stresului-asupra-sanatatii.html

2. Masajul clasic relaxator în combaterea stresului

Masajul este o prelucrare manuala asupra tesuturilor moi si a musculaturii având atat
efecte terapeutice cat si de relaxare asupra intregului organism.
Masajul relaxator:
- înlătură obosela fizică;
- favorizează circulaţia;
- influienţează digestia şi sistemul nervos;
- elimină încordarea psihică şi stresul.
Printre procedeele masajului clasic care pot fi folosite în scop relaxator se numără:
- netezirea (efleurajul);
- fricţiunea;
- frământatul (petrisajul);
- virbaţiile;
Efleurajul sau netezirea
- Datorită mişcării de alunecare uşorară şi ritmică în sensul circulaţiei de întoarcere,
netezirea are un efect calmant, relaxator, de liniştire a sistemului nervos.
- Netezirea se poate efectua cu fata palmara a degetelor si a mainii, cu pumnul sau cu
fata dorsala a degetelor, cu rădăcina mâinii, cu nodozităţile degetelor.
- In regiunile cu pilozitate se execută o formă de netezire în pieptene, cu faţa dorsală a
degetelor îndoite şi departate între ele.
Pentru membrele inferioare şi superioare se face o netezire în brăţară.

7
Netezirea se mai poate efectua si mana dupa mana, o mana urmand-o pe cealalta, manevra
indicata atunci cand dorim ca masajul sa fie mai puternic şi mână peste mână acolo unde
musculatura e mai bine dezvoltată.
Frictiunile se adresează
- tesuturilor subcutanate, şi măresc elasticitatea si supleţea pielii.
- ceste mişcări au efecte de durată, trofice şi circulatorii, contribuind la calmarea
nervoasă şi relaxarea musculară.
- fricţiunile se pot efectua cu fata palmara a degetelor, cu nodozităţile, cu rădăcina
mâinii sau cu pumnul.
- efectuate uşor si lent, fricţiunile sunt relaxatoare şi calmante, iar efectuate energic şi
profund, devin excitante şi stimulante.
- sensul fricţiunii poate fi circular sau liniar, şerpuit sau în formă de cleşte (la degete şi
tendonul ahilean).
Frământatul acţionează în principal asupra ţesutului muscular şi favorizează circulaţia
sângelui şi a limfei, facilitând schimburile nutritive şi eliminările.
Manevrele sunt excitante şi se aplică mai ales în cadrul masajului stimulator, dar pot
fi efectate şi asupra muşchilor obosiţi, contribuind la înlăturarea rezidurilor energetice din
muşchi şi la o mai bună refacere a acestora după efort.
Vibratiile sunt miscari oscilatorii ritmice, asemanatoare unui tremurat continuu,
asupra tesuturilor moi.
Manevra se poate efectua manual, cu faţa palmară a degetelor şi a mainii.
Sunt indicate pentru combaterea oboselii musculare sau in tratamentul diferitelor leziuni sau
in scop curativ.
Vibraţiile sunt utilizate pentru tratamentul afecţiunilor dureroase sau pentru
combaterea contracţiilor musculare ori a încordarii psihice.
Se pot asocia cu presiunile şi netezirea sporind efectul acestora favorizând relaxarea
ţesuturilor masate.
Pentru a obţine efecte relaxatoare, vibraţiile trebuie să aibă un ritm cât mai constant şi să se
asocieze cu presiuni cât mai uniforme ca intensitate.

Procedeele secundare cu efect relaxator:

presiunile;
rulatul;
tensiunile.

8
RULATUL
- este un procedeu specific membrelor superioare şi membrelor inferioare;
- în masajul relaxator, rulările se execută după neteziri, fricţiuni, frământat, sau chiar
asociate cu acesta din urmă.
- pentru a se obţine efectul relaxator, ritmul mişcărilor nu trebuie să fie foarte mare,
iar procedeul trebuie să se aplice timp mai îndelungat.

PRESIUNILE
- în scop relaxator, presiunile se execută cu ajutorul feţei palmare degetelor, sau a
palmelor aplicate pe regiunea interesată.
- în cazul presiunilor statice (fără deplasare), după realizarea prizei, se începe
realizarea presiunii, în ritm lent şi constant, până la intensitatea dorită, după care se
menţine o anumită perioadă de timp, repetând mişcarea, în funcţie de necesităţi.
- pentru a se obţine efectul relaxator, ritmul mişcărilor nu trebuie să fie foarte mare,
iar procedeul trebuie să se aplice timp mai îndelungat.
- e folosesc mai ales la nivelul spatelui, paravertebral realizându-se priza cu palmele,
cu degetele întinse, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, executând presiunea
şi deplasându-le apoi, din aproape în aproape, prin alunecare în contact cu suprafaţa
de acţionare.

TENSIUNILE
- acţionează, mai ales, asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare şi se execută, de
obicei, la sfârşitul masajului segmentar sau articular.
- are ca scop întinderea şi alungirea, în limite fiziologice, a elementelor articulare şi
periarticulare, precum şi degajarea de sub presiune a elementelor intraarticulare
(ceea ce contribuie şi la diminuarea durerilor articulare).
- în masajul relaxator, se urmăreşte de fapt aducerea elementelor periarticulare
interesate într-o nouă stare de tensiune, menţinută până la dispariţia stretch-
reflexului şi relaxarea elementelor periarticulare prin diminuarea tensiunii iniţiale.

Pentru mai multe informaţii de spre masajul antistres vizualizaţi siteul:

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2012/12/curs-masaj-antistres-si
recuperator1.pdf

9
2. 1. Masajul relaxator al membrelor inferioare

- masajul relaxator al membrelor inferioare pe partea posterioară

- subiectul este aşezat în decubit ventral cu genunchii uşor flectaţi

Masajul relaxator al regiunii fesiere

- se va începe cu neteziri executate cu ambele mâini, care pornesc de la nivelul pliului
subfesier şi alunecă în sus spre regiunea lombară, apoi în lateral spre şolduri şi în jos
spre coapse;
- se lucrează cu ambele palme cu degetele depărtate, cu marginile cubitale ale
pumnilor, cu rădăcinile mâinilor, cu pumnii închişi, mână peste mână.
- fricţiunile, se realizează lent şi insistent, cu palmele sau cu partea palmară sau
cubitală a pumnilor, mână peste mână.
- frământatul se execută folosind tehnica şerpuit; în scop relaxator, se recomandă
combinarea frământatului cu fricţiunea, executate insistent şi în ritm lent.
- netezirea de încheiere se combina cu vibraţia.

Masajul relaxator al coapsei pe partea posterioară

- efleurajul se realizează în brăţară cu palmele, cu rădăcinile mâinilor, cu faţa palmară
a pumnului închis sau în pieptene dacă există pilozitate.
- în scop relaxator se folosesc alunecări lungi şi lente, executate simultan;
- fricţiunea se execută cu palmele, rădăcinile mâinilor, pumnii, sau mână peste mână,
în ritm lent.
- frământatul,se realizează tot în brăţară sau în cută procedeul aplicându-se timp mai
îndelungat, pentru a relaxarea muşchiului. Frământatul se poate asocia cu
rulatul.care se execută lent şi insistent .
- efleurajul de încheiere se execută lung şi lent, cu efect liniştitor.

Masajul relaxator al gambei pe partea posterioară

- efleurajul începe de la nivelul maleolelor, executând câteva mişcări circulare în jurul
acestora, cu faţa palmară a degetelor şi continuă cu alunecări lungi, executate
simultan cu ambele palme, care acoperă toată partea posterioară a gambei şi
depăşesc în sus articulaţia genunchiului.

10
 - fricţiunile se execută cu faţa palmară a degetelor, circular în jurul maleolelor şi liniar
a tendonului ahilian şi cu palmele şi faţa palmară a pumnilor pe masa cărnoasă a
muşchilor.
- frământatul se execută în brăţară sau în cută; Efleurajul de încheiere se aplică
folosind tehnici executate lung, liniştitor.

Masajul relaxator al membrelor inferioare pe partea anterioară

- Poziţia subiectului este în decubit dorsal, cu capul uşor ridicat, sau culcat-rezemat pe
un plan înclinat.

Masajul relaxator al piciorului

- efleurajul constă în alunecări aplicate pe talpă cu palma, cu rădăcina mâinii sau cu
pumnul închis, iar pe părţile laterale şi pe partea dorsală, cu palmele şi cu feţele
palmare ale degetelor; mişcările se execută pe toată suprafaţa piciorului, de la
degete spre gleznă, lent,
- pe faţa plantară netezirea se realizează cu presiune ceva mai mare şi pe faţa dorsală
superficial;
- fricţiunea se execută cu faţa palmară a degetelor, în sens circular în jurul maleolelor
şi a călcâiului;
- pe restul plantei cu toată palma sau partea cubitală a pumnului;
- netezirea de final se realizează prin mişcări lente şi apăsate, executate cu palmele şi
feţele palmare ale degetelor.
- în încheiere se pot realiza uşoare circumducţii pasive ale halucelor, flexia şi extensia
tuturor degetelor.
- degetele picioarelor se pot masa fiecare în parte, prin neteziri în lungi sau
transversale, fricţiuni cu vârfurile degetelor şi tensiuni uşoare.

Pentru mai multe informaţii de spre masajul antistres vizualizaţi siteul:

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2012/12/curs-masaj-antistres-si
recuperator1.pdf

Masajul relaxator al gambelor pe partea anterioară

- efleurajul se aplică foarte uşor pe partea anterointernă a gambei şi cu presiune ceva
mai mare pe masa musculară de pe partea anteroexternă, evitând creasta tibială;

11
 - se realizează cu palma, cu feţele palmare ale degetelor, sau în pieptene, cu mişcări
lungi şi lente.
- fricţiunea se aplică, în special, pe partea antero-externă, folosind rădăcinile mâinilor
sau pumnul.
- frământatul se aplică, cu o mână sau cu ambele care cuprind partea externă şi
posterioară a gambei, şi se poate asocia cu rulatul.
- netezirea de încheiere se aplică lent şi uşor, pe partea antero-internă şi
anteroexternă a gambe

Masajul relaxator al coapsei pe partea anterioară

- începe prin neteziri lungi şi lente, dar asociate cu presiune folosind aceleaşi tehnici ca
la masajul relaxator al coapsei pe partea posterioară.
- fricţiunea se execută cu palma, rădăcina mâinii sau pumnul închis
- frământatul se realizează în brăţară şi în cută, executându-se lent şi timp mai
îndelungat.
- rulatul se execută flectând puţin membrul inferior talpa subiectului se sprijină pe
banchetă.
- netezirea de încheiere se poate întinde şi pe toată lungimea membrului inferior.

2.2. Masajul relaxator al membrelor superioare

Poziţiile subiectului pentru executarea masajului relaxator pe membrele superioare sunt:

-culcat-rezemat pe bancheta de masaj;

-aşezat pe un scaun sau aşezat-rezemat; de fiecare dată, se alege poziţia cea mai

Masajul relaxator al degetelor

- palma subiectului se sprijină pe palma executantului; sprijinul membrului superior se
asigură fie aşezând cotul pe o masă, fie pe speteaza unui scaun sau genunchiul
executantului.
- se masează fiecare deget prin neteziri lente, executate pe întreaga lungime a
degetului.
- pe partea dorsală a tuturor degetelor întinse se poate aplica şi o netezire
transversală, dintr-o parte în alta.

12
 - fricţiunile se aplică lent, superficial şi insistent cu faţa palmară a degetelor mai ales
pe partea palmară a degetelor subiectului;
- la final se realizează tracţiuni în ax al fiecărui deget.
- se pot executa mobilizări pasive lente ale tuturor degetelor, în flexie şi extensie.

Masajul relaxator al mâinii propriu-zise

- începe cu netezirea lentă şi superficială a feţei dorsale şi continuă cu netezirea lentă
şi asociată cu o presiune ceva mai mare pe faţa palmară, care se poate aplica fie cu
palma întinsă, fie cu rădăcina mâinii sau partea cubitală a pumnului.
- fricţiunea se execută circular, superficial şi lent dar insistent;
- pe partea palmară se poate folosi rădăcina mâinii, partea cubitală a pumnului sau cu
nodozităţile degetelor.
- netezirea de încheiere, uşoară şi calmă, se aplică pe ambele feţe ale mâinii.

Masajul relaxator al antebraţului

- masajul începe printr-o serie de alunecări lungi şi lente, executate cu ambele mâini,
plecând de la nivelul pumnului, netezind antebraţul pe toate feţele şi urcând până
deasupra cotului.
- netezirea se realizează în brăţară sau mână după mână
- fricţiunea se efectuează lent şi insistent, cu degetele şi palmele, în sens liniar în
lungul tendoanelor şi în sens circular pe partea cărnoasă.
- frământatul se poate executa în brăţară sau în cută şi poate fi combinat cu fricţiunea.
- rulatul se execută insistent, în ritm lent, urcând în lungul segmentului.
- netezirea de încheiere se aplică lent şi liniştitor.

Masajul relaxator al braţului

- începe cu netezirea executată în brăţară sau mână după mână, executându-se
alunecări lungi şi lente, simultane, pe toată lungimea segmentului.
- fricţiunea se execută, cu palmele, cu faţa palmară a degetelor, cu marginea cubitală
a pumnilor sau cu rădăcina mâinii, adaptându-se continuu la relieful segmentului.
- frământatul se execută în brăţară, sau în cută, lent şi prelungit. Rulatul se poate
asocia cu frământatul sau se poate executa de sine stătător, lent şi prelungit ca
durată.
- masajul relaxator al braţului se încheie cu neteziri uşoare, calmante.

13
Pentru mai multe informaţii de spre masajul antistres vizualizaţi siteul:
http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2012/12/curs-masaj-antistres-si
recuperator1.pdf

2.3. Masajul relaxator al spatelui, peretelui toracic si al abdomenului

Masajul spatelui
- subiectul va fi aşezat în decubit ventral, cu fruntea sprijinită pe dosul mâinilor sau cu
membrele superioare întinse pe lângă corp şi capul întors într-o parte.
- masajul relaxator începe cu efleuraj, printr-o serie de alunecări lungi şi lente, de jos
în sus, din regiunea sacrală spre ceafă, trecând peste toată suprafaţa lombară şi
dorsală şi revenind în partea inferioară a spatelui, fără a pierde contactul cu pielea
subiectului.
- se lucrează cu ambele palme, simultan, cu degetele întinse şi depărtate cuprinzând
întreg spatele.
- mâinile se pot deplasa simultan, de la un flanc la celălalt, sau alternativ, cu condiţia
respectării ritmului lent de lucru.
- mâinile maseurului se vor mula şi îşi vor adapta mişcările la relieful regiunii.
- fricţiunea se execută, în general, cu toată palma şi cu degetele întinse, cu rădăcina
mâinii, cu pumnul (cu faţa palmară sau cubitală), cu marginea cubitală a mâinii (în
jurul omoplaţilor), cu faţa palmară a degetelor, condiţia principală fiind păstrarea
ritmului lent şi a unui unghi mic între priză şi suprafaţa de contact.
- frământatul, se aplică tehnica în val, uşor şi fără a stoarce ţesuturile între degete şi
rădăcinile mâinilor. De la baza gâtului spre umeri se poate aplica frământat asociat cu
fricţiune.
- vibraţiile se asociază cu presiunile executate cu toată palma, pe musculatura
paravertebrală.
- masajul relaxator al regiunii spatelui se încheie cu efleurajul de încheiere, care se
execută scăzând treptat frecvenţa şi intensitatea alunecărilor, până la executarea lui
cu contact superficial.

Masajul cefei

14
 - poziţia subiectului - decubit ventral, cu capul uşor flectat şi cu fruntea rezemată pe
partea dorsală a mâinilor proprii sau cu capul sprijinit pe un sul moale, sau din aşezat
pe un scaun scund, cu fruntea sprijinită înainte pe un plan mai înalt.
- netezirile se execută cu o mână sau cu ambele mâini, pornind de sus, de deasupra
inserţiilor muşchilor cefei pe osul occipital, de o parte şi de alta a liniei mediane şi
coborând până la baza gâtului, între omoplaţi şi spre umeri.
- pentru ca mişcările să fie mai lungi se încep cu rădăcinile mâinilor şi se termină cu
vârfurile degetelor, care pe măsură ce coboară se depărtează între ele.
- pentru părţile laterale se aşează palmele cu marginea cubitală sub urechi şi se
alunecă în jos pânăpeste umeri, terminând cu marginea radială a mâinilor.
- se folosesc alunecările lungi şi simultane.
Fricţiunea se execută astfel:
- în partea de sus, la nivelul inserţiei muşchilor pe osul occipital, uşoare mişcări liniare
şi circulare cu feţele palmare ale vârfurilor degetelor;
- în partea mijlocie a cefei şi în partea sa inferioară, între omoplaţi şi pe umeri,
fricţiunile se executăamplu, cu palmele sau rădăcinile mâinilor.
- intensitatea şi frecvenţa mişcărilor este mică, dar durata de aplicare a procedeului
trebuie să fie ceva mai mare, pentru a obţine efectele relaxatoare
Frământatul
- se aplică sub formă de cută mare prinsă între police şi celelalte degete (realizând o
priză foarte lejeră) sau între feţele palmare a degetelor şi rădăcinile mâinilor;
- frământatul se poate combina cu fricţiunea.
Vibraţiile
- se execută asociate cu presiuni cu vârfurile degetelor aplicate pe inserţiile occipitale
ale muşchilor şi cu neteziri şi fricţiuni executate cu degetele şi palmele, pe mijlocul
şi partea inferioară a cefei.
- masajul se încheie prin tehnici lungi şi lente de netezire calmantă.

Masajul peretelui toracic

- poziţia subiectului: decubit dorsal, cu capul uşor ridicat, sau culcat-rezemat pe un
plan uşor înclinat. Pentru masajul părţilor laterale, se ridică membrele superioare în
sus şi se pun mâinile la ceafă sau pe creştet;

15
- masajul peretelui toracic începe printr-o serie de neteziri uşoare şi ritmice,
executate cu o mână sau cu ambele mâini de la baza toracelui, peste regiunea
sternală şi apoi în lungul claviculelor până peste umeri;
- se ocoleşte regiunea mamară;
- alunecările sunt lungi şi lente şi se execută simultan, cu ambele mâini;
- fricţiunea se execută lent şi insistent, mai ales pe masa cărnoasă a muşchilor cu
palmele sau cu rădăcina mâinii.
- frământatul se execută în cută, prinzând însă muşchii între vârfurile degetelor şi
rădăcinile mâinilor cu o priză foarte lejeră.
- în încheiere, se aplică o netezire uşoară şi liniştitoare a întregii regiuni.
- la finalul masajului sunt indicate câteva respiraţii ample, executate activ sau pasiv, cu
presiuni pe baza toracelui în timpul expiraţiei.
- peretele abdominal este masat din aceeaşi poziţie ca şi peretele toracic. membrele
inferioare se flectează iar picioarele se sprijină pe tălpi.
- masajul se orientează după sensul circulaţiei de întoarcere, sanguine şi limfatice.
- alunecările încep din regiunea supraombilicală şi se îndreaptă în sus spre rebordurile
costale; mâinile se duc apoi în lateral spre flancuri şi coboară,continuând apoi
alunecarea în lungul şanţurilor iliace spre simfiza pubiană.
- în cazul masajului relaxator, se recomandă ca ca mişcările să fie legate între ele într-
o mişcare continuă;
- tehnicile se execută lent şi prelungit, începând cu feţele palmare ale vârfurilor
degetelor şi terminând cu rădăcinile mâinilor (la deplasarea spre în sus);
- la deplasarea pe flancuri se începe cu partea cubito-palmară şi se termină cu partea
radio-palmară;
- la coborârea de-a lungul şanţurilor iliace se începe cu rădăcinile mâinilor, se continuă
cu palmele şi se termină cu vârfurile degetelor pentru a prelungi cât mai mult
mişcarea;
- mişcările se execută simetric şi simultan de o parte şi de alta a abdomenului.
- fricţiunea constituie, în masajul abdominal, procedeul de bază.
- fricţiunile se execută cu intensitate şi frecvenţă mică, folosind palmele sau partea
palmară a degetelor realizând mişcări circulare, de obicei în sensul tranzitului
intestinal;
- frământatul se limitează la straturile subcutanate de ţesut adipos;

16
 - cuta de piele şi de ţesuturi este prinsă între degete şi rădăcinile mâinilor sau între
părţile cubitale ale celor douămâini (în funcţie de grosimea stratului adipos) şi
prelucrată insistent;
- masajul relaxator al peretelui abdominal se încheie prin uşoare mişcări de netezire,
însoţite de vibraţii;
- după masaj se recomandă câteva mişcări active de respiraţie profundă.

Pentru mai multe informaţii de spre masajul antistres vizualizaţi siteul:

http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2012/12/curs-masaj-antistres-si
recuperator1.pdf

3. Traseele masajului antistress

Efectele masajului antistres

Aplicarea masajului antistres, pe parcursul a doi ani, asupra unui eşantion
reprezentativ de persoane şi compararea rezultatelor cu cele obţinute prin aplicarea
masajului clasic relaxator (Mârza, D., 2000-2003), ne-au convins de eficienţa mai mare a
acestei metode şi ne-au permis să stabilim că principalele efecte care se pot obţine sunt:
•• relaxare psihică şi fizică;

•• relaxarea tensiunilor musculare, care permite diminuarea progresivă a impactului

imaginilor negative din trecut şi abordarea situaţiilor noi într-o manieră mai bine adaptată
şi, ca atare, mai puŃin stresantă;
•• trezire senzorială, prin conştientizarea mai bună a propriului corp (ca imagine a relaţiei pe

care noi o avem cu noi înşine) şi a semnalelor pe care acesta ni le transmite în relaţie cu
anumite situaŃii percepute ca stresante;
•• ameliorarea încrederii în sine şi în cei din jur, a sentimentului de securitate în situaţii

dificile.
Masajul antistres constă într-o succesiune de trasee, care pot fi aplicate de un
maseur calificat, sau pot fi practicate în familie, în cuplu sau între prieteni.
Pentru abordarea masajului propunem următoarea succesiune: spate (de obicei, în
simbolistica corporală, aici se regăsesc dificultăŃile trecutului); subiecţilor le este mai uşor
să ofere mai întâi spatele, decât partea anterioară, deoarece poziţia de culcat dorsal (cu faţa
în sus) dă senzaţia de vulnerabilitate. Se continuă cu membrele inferioare, apoi

17
trunchiul, membrele superioare şi gâtul. Pe parcursul aplicării masajului, trecerea de la o
regiune la alta este dictată de rezultatele obţinute la testările permanente pe care maseurul
le face pentru a verifica gradul de relaxare.
Se recomandă folosirea uleiurilor de masaj, deoarece acestea contribuie la crearea
senzaţiei de acoperire a corpului, asigură fluiditate mişcării, permit mâinii un contact bun şi
o alunecare uşoară şi continuă. Se recomandă folosirea unor uleiuri care pătrund în piele,
fiind de preferat uleiurile vegetale în faţa celor cosmetice, deoarece sunt mai bogate în
vitamine şi cu efecte benefice asupra pielii. Se pot combina uleiurile vegetale cu uleiuri
esenţiale, care sporesc efectul terapeutic al masajului şi parfumează atmosfera.
Mişcările se succed pe toate părţile corpului într-o alunecare continuă, fluidă. Se
repetă fiecare gest de cel puţin trei ori, folosindu-se greutatea corporală a maseurului şi
corelarea ritmului respirator cu cel al subiectului. Maseurul se va poziţiona astfel încât să
aibă posibilitatea de a acţiona longitudinal pe partea de masat, într-o poziţie echilibrată
care să nu-i suprasolicite spatele şi să nu-i îngreuieze respiraţia, dar sa-i permită folosirea
greutăţii corporale în realizarea presiunilor care se impun.
Se recomandă, ca suprafaţă de lucru, o saltea sau o pătură mai groasă. Maseurul
trebuie să aibă suficient spaţiu în jurul subiectului, pentru a-şi schimba poziţia de câte ori
este nevoie.
Din descriere, se va putea observa că sunt unele trasee care se lucrează numai pe o
anumită parte a corpului (trasee unilaterale), fiind necesară repetarea lor pe cealaltă parte
după terminarea unei regiuni (membre superioare, membre inferioare, flancuri). În cadrul
unor alte trasee (trasee bilaterale), în schimb, se abordează anumite regiuni masându-se
ambele părţi în acelaşi timp.

Traseul 1 (bilateral)
Poziţia subiectului: Decubit ventral (culcat cu faţa în jos), cu capul răsucit într-o parte şi
braţele depărtate de corp, coatele uşor flexate, palmele privind în sus.
Descrierea mişcărilor: Se poziţionează rădăcinile mâinilor de o parte şi de alta a
coloanei vertebrale dorsale (în partea sa superioară), cu vârfurile degetelor orientate spre
umeri. Apofizele spinoase ale vertebrelor toracale rămân neacoperite şi se situează între
cele două mâini ale maseurului. Mâinile sunt relaxate şi îmbracă foarte bine relieful
muscular al spatelui. Mişcarea începe, în sens descendent, coborând de-a lungul spatelui şi
presând mai mult cu rădăcinile mâinilor, până deasupra pliului interfesier.

18
 Orientând vârfurile degetelor spre înainte, se continuă mişcarea, îmbrăcând părţile
laterale ale feselor, până când acestea ating pliurile subfesiere. Apoi, orientând vârfurile
degetelor spre în jos, se începe mişcarea de revenire, care urcă pe flancuri şi se termină în
punctul de plecare. Pe flancuri, mâinile alunecă la limita contactului corpului cu suprafaţa de
sprijin, ca şi cum am încerca să le introducem sub torace şi să-l ridicăm. Ajunse sub axile,
mâinile trag uşor umerii spre în sus, înainte de a se întoarce la poziţia de plecare.
Indicaţii metodice: Subiectul trebuie să conştientizeze o senzaţie de împingere şi
alungire spre în jos (spre picioare) în timpul mişcării descendente şi o senzaţie de tragere şi
alungire spre în sus (spre cap) în timpul mişcării de revenire.
Maseurul trebuie să-şi sincronizeze respiraţia cu cea a subiectului. Mişcarea
descendentă se efectuează pe expiraţie, iar cea ascendentă pe inspiraţie. Dacă expiraţia şi
inspiraţia subiectului sunt prea scurte, pentru a putea efectua mişcarea pe toată suprafaţa
spatelui, tehnica se fracţionează în două părţi.

TRASEUL 2 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Se repetă primul traseu, dar la revenire, după ce se ajunge la
Poziţia de plecare, se continuă mişcarea pe umeri, braţe (îmbrăcându-le bine conturul),
antebraţe şi se termină alunecând pe palmele subiectului şi intercalând propriile degete
între degetele subiectului. Pentru repetarea traseului, se revine la punctul de plecare fără
presiune.
Indicaţii metodice: Traseul se execută pe parcursul a două cicluri respiratorii:
expiraţie la coborârea dea lungul spatelui; inspiraţie la revenirea la baza gâtului; expiraţie la
coborârea de-a lungul membrelor superioare; inspiraţie la revenirea la baza gâtului.
Când se ajunge în regiunea lombară, se poate executa o oprire, în care mâinile maseurului
balansează uşor bazinul subiectului într-o mişcare laterală dreapta-stânga şi invers.

TRASEUL 3 (traseu unilateral)

Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Se începe mişcarea din partea inferioară a spatelui, cu ambele mâini
aşezate transversal pe flancul de partea căruia este poziţionat maseurul, alunecând spre în
sus, cu o presiune ceva mai mare decât la traseele anterioare. În dreptul axilei, o mână
alunecă pe partea anterioară a umărului, iar cealaltă continuă mişcarea pe partea sa

19
postero-superioară, ambele contribuind la împingerea umărului spre în sus şi ridicarea
acestuia de pe suprafaţa de sprijin. Mişcarea continuă, cu priză în brăţară, coborând pe
membrul superior, care este tracţionat în ax spre în jos, menţinându-l ridicat de pe suprafaţa
de sprijin.
Indicaţii metodice:
Mişcarea ascendentă, pe flancuri, se sincronizează cu expiraţia subiectului,
împingerea spre în sus şi ridicarea umerilor cu inspiraţia, iar mişcarea de coborâre pe
membrele superioare cu expiraţia.
Maseurul va conştientiza gradul de relaxare al umerilor (subiectul nu trebuie să-l
ajute când introduce mâna pe partea anterioară a umărului, ci să rămână pasiv şi relaxat).

TRASEUL 4 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul 1.
Descrierea mişcărilor:Mâinile maseurului se aşează pe sacrum (deasupra pliului interfesier)
şi alunecă spre partea superioară a spatelui, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, cu
degetele depărtate şi orientate spre înainte. Mişcarea continuă şi pe partea posterioară a
gâtului, până când rădăcinile mâinilor ating partea inferioară a occiputului. Apoi, mâinile
încep să coboare, până la baza gâtului şi, de acolo, se deplasează spre lateral spre umeri,
trăgându-i ca şi cum am vrea să-i depărtăm. De pe umeri, mâinile coboară sub axile (cu
vârfurile orientate spre suprafaţa de sprijin) şi continuă mişcarea pe
flancuri, până la poziţia de plecare.
Indicaţii metodice: La coborârea pe flancuri, vârfurile degetelor maseurului se introduc cât
mai mult sub torace, încercând să-l ridice şi să-l tragă spre în jos.
După mişcarea descendentă pe flancuri, mişcarea de revenire la poziţia de plecare
începe atunci când degetele maseurului ating crestele iliace antero-superioare ale
subiectului. Se sincronizează mişcarea descendentă cu expiraţia şi cea ascendentă cu
inspiraţia.
Presiunea aplicată poate creşte progresiv, pe măsura instalării stării de relaxare.

TRASEUL 5 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul 1, cu membrele inferioare puţin mai depărtate.
Descrierea mişcărilor: Poziţia de pornire este aceeaşi ca la traseul 4 (de deasupra pliului
interfesier), cu degetele orientate spre înainte. Mişcarea începe prin orientarea degetelor

20
spre flancuri, urmată de alunecarea rădăcinilor mâinilor spre lateral, urmărind conturul
părţilor superioare ale feselor.
Când degetele maseurului ating crestele iliace antero-superioare, începe mişcarea de
coborâre, care îmbracă şoldurile şi părţile externe ale coapselor, mergând până în spaţiul
popliteu. Ajunse aici, mâinile maseurului îşi schimbă poziţia, alunecând spre în sus, pe
partea postero-internă a coapselor, cu vârfurile degetelor spre interior. Marcând un scurt
timp de oprire la nivelul pliului subfesier, se asociază o uşoară presiune împingând fesele în
sens cranial (spre partea superioară a corpului), apoi – diminuând mult presiunea –
mişcarea continuă în sens ascendent pe fese până la punctul de plecare.
Indicaţii metodice: Pentru a începe mişcarea şi pentru a o termina, maseurul îşi ridicăfesele
de pe călcâiul de sprijin, revenind uşor în această poziţie pe măsură ce mâinile coboară pe
părţile externe ale coapselor.
Prima parte a mişcării (alunecarea spre flancuri) se sincronizeză cu inspiraţia,
coborârea de-a lungul părţilor externe ale coapselor cu expiraţia şi revenirea la poziţia de
plecare cu inspiraţia. Când mâinile ajung de o parte şi de alta a bazinului, se poate asocia
testul de
relaxare, balansându-l uşor lateral stânga-dreapta.

TRASEUL 6 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior, cu călcâiele orientate spre exterior.
Descrierea mişcărilor: Mâinile maseurului se aşează cu rădăcinile pe bolta plantară şi
degetele orientate spre partea internă a picioarelor subiectului, atingând maleolele interne.
Se începe mişcarea spre în sus, alunecând pe partea posterioară a gambelor şi
coapselor, marcând un moment de oprire la nivelul pliului subfesier şi continuând apoi până
la nivelul regiunii dorsale inferioare (ultimelor coaste). Alunecând apoi, cu degetele
orientate spre flancuri, se începe mişcarea de coborâre, care îmbracă partea externă a
şoldurilor, coapselor şi gambelor, până se ajunge în poziţia de plecare.
Indicaţii metodice: Mişcarea fiind lungă, poate necesita schimbarea poziţiei
maseurului, în cavaler servant, urmată de revenire în poziţia iniţială. Mişcarea în sens
ascendent se sincronizează cu inspiraţia, iar cea în sens descendent cu expiraţia. Dacă
musculatura gambelor nu este relaxată, gleznele subiectului pot fi sprijinite pe nişte
rulouri/pernuţe, sau pe genunchii maseurului.

TRASEUL 7

21
Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Vârfurile degetelor se poziţionează de o parte şi de alta tendonului
achilian a aceluiaşi membru inferior. De aici se începe mişcarea de alunecare de-a lungul
părţii postero-interne a membrului inferior, cu degetele orientate spre înainte, accentuând
ceva mai mult presiunea exercitată de mâna care urcă pe partea internă (cu scopul de a
relaxa musculatura şoldului şi fesei).În regiunea dorsală inferioară (la nivelul ultimelor
coaste), mişcarea se orientează spre flancul de partea membrului inferior masat, apoi începe
să coboare pe partea postero-externă a şoldului şi coapsei. Pe măsură ce se apropie de
genunchi, mâna din exterior se introduce din ce în ce mai mult sub coapsă, în aşa fel încât la
nivelul gambei – masajul se va efectua prinzând părţle antero-laterale între cele două mâini.
La nivelul gleznei, o mână va rămâne pe partea dorsală a iciorului şi una pe partea
sa plantară, mişcarea terminându-se la vârfurile degetelor de la picioare. În timpul acestei
mişcări, gamba este ridicată de pe suprafaţ de sprijin de către maseur (în acest fel se
testează şi gradul de relaxare: subiectul nu trebuie să ontribuie activ la ridicarea şi
menţnerea gambei în aer).
Indicaţi metodice: Indicaţile date la traseul 6, privind modificarea poziţei maseurului şi
sincronizarea mişcărilor cu timpii respiratori, sunt valabile şi pentru traseul 7.
Se marchează scurte opriri la nivelul tendonului achilian, spaţului popliteu şi pliului
subfesier, însoţte de o creştere uşoară a presiunii.
Împreună cu balansarea bazinului lateral stânga-dreapta, pentru a testa gradul de
relaxare, se poate asocia şi o uşoară circumduţie din articulaţa gleznei, în timpul mişcării de
revenire.

TRASEUL 8 (traseu unilateral)

Poziţa subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor:Mişcarea leagă între ele traseul 3 cu traseul 7. Începe de la nivelul
gleznei, cu mâinile aşezate transversal pe axul membrului inferior, urcă până la nivelul
umărului, coboară pe membrul superior (cu priză în brăţară, apoi trece pe partea postero-
externă a şoldului şi coapsei şi continuă ca la traseul 7. Pentru a nu pierde contactul cu
suprafaţa pelii, de la nivelul mâinii, se revine la poziţia de plecare, pe acelaşi traseu.
Indicaţii metodice: După terminarea traseului, se reiau mişcările aferente traseelor 7 - 8 şi
pe partea opusă.

TRASEUL 9 (traseu bilateral)

22
Poziţia subiectului: aceeaşi ca la traseul anterior.
Poziţia maseurului: adaptată în funcţie de necesităţi (se poate folosi o combinaţie a
poziţiilor descrise anterior).
Descrierea mişcărilor: Acest traseu integrează întreaga parte posterioară a corpului.
El începe la nivelul picioarelor, ca la traseul 6, continuă cu traseul 4, revenind pe
membrele inferioare cu mişcările descrise la traseul 6 . Cu acest traseu se termină masajul
părţii posterioare a corpului.
Indicaţii metodice: În funcţie de necesităţi (contracturi rebele, relaxare incompletă
etc.), se pot adăuga şi alte procedee relaxatoare de masaj pe masele musculare: frământat
lent, profund, insistent; fricŃiuni cu suprafaţă mare de contact pe suprafaţă mare, ample,
lente; presiuni statice; uşoare vibraţii.

TRASEUL 10 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: Decubit dorsal (culcat cu faţa în sus), cu membrele superioare şi cele
inferioare uşor depărtate.
Descrierea mişcărilor: Mâinile maseurului prind vârfurile picioarelor subiectului, cu
policele pe tălpi şi celelalte degete pe partea anterioară. Alunecând uşor cu mâinile spre
glezne, se execută cu policele mişcări de fricţiune circulară la nivelul tălpilor, presând pe
vârfurile picioarelor pentru a accentua rotaţia externă din şold. Apoi, schimbând poziţia
mâinilor, prin aşezarea lor transversal pe axele membrelor inferioare, cu vârfurile degetelor
orientate spre interior, se continuă mişcarea de alunecare pe partea antero-internă a
gambelor şi coapselor.
În treimea superioară a coapselor, vârfurile degetelor se orientează oblic spre
exterior şi continuă mişcarea alunecând spre şolduri şi marcând bine regiunea inghinală,
până când ating regiunea renală. De aici, începe mişcarea în sens descendent pe partea
externă a şoldurilor, coapselor, introducând din ce în ce mai mult vârfurile degetelor între
membrul inferior şi suprafaţa de sprijin, în aşa fel încât mişcarea de alunecare pe gambe să
se poată efectua pe partea postero-externă, menţinând gamba ridicată. Mişcarea se termină
la călcâie (fiecare dintre ele fiind susţinut ridicat de pe suprafaţa de sprijin de câte o mână a
maseurului), cu uşoare tracţiuni în ax şi vibraţii.
IndicaŃii metodice: Zona inghinală este marcată de vârfurile degetelor în timpul
orientării lor spre exterior, fără presiune prea mare.
La trecerea peste oasele bazinului, mâinile îmbracă bine relieful osos al acestuia.
Când vârfurile degetelor pătrund pe partea posterioară a trunchiului, pentru a atinge zona

23
renală, policele vine din urmă marcând talia. Mişcarea ascendentă se sincronizează cu
inspiraţia, iar cea descendentă cu expiraţia.

TRASEUL 11 (tarseu unilatral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Mişcarea începe de la nivelul maleolei interne, aşezând ambele mâini
transversal pe axul membrului inferior, cu vârfurile degetelor spre în jos. Pe măsură ce se
alunecă spre genunchi, vârfurile degetelor se introduc sub gambă, iar la nivelul
genunchiului, marcând spaţiul popliteu, se testează gradul de relaxare (dacă subiectul este
relaxat, genunchiul se va flecta uşor, fără opoziţie).
În partea superioară a coapsei, o mână repetă mişcările de la traseul anterior, iar
cealaltă alunecă, prin interior, pe partea posterioară a coapsei, ambele continuând mişcarea
în sens descendent. În timpul mişcării descendente, la nivelul genunchiului, vârfurile
degetelor trec pe partea posterioară, în aşa fel încât gamba să poată fi menţinută ridicată de
pe suprafaţa de sprijin. Mişcarea se termină ca la traseul anterior. Indicaţii metodice: Se
marchează bine tendonul achilian şi spaţiul popliteu. Sincronizarea cu timpii respiratori ai
subiectului se face ca la traseul anterior.

TRASEUL 12 (traseu unilateral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Cu mâinile aşezate transversal pe axul membrului inferior (degetele
orientate spre în jos), se alunecă încet pe partea internă a gambei, pornind de la nivelul
maleolelei interne. La nivelul genunchiului, degetele trec pe partea posterioară şi presiunea
creşte, exercitându-se în acelaşi timp şi o uşoară tracţiune spre exterior, în scopul testării
gradului de relaxare (genunchiul trebuie să se flecteze uşor, fără opoziţie sau ajutor voluntar
din partea subiectului, călcâiul alunecând pe suprafaţa de sprijin).

TRASEUL 13 (traseu unilateral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Cu mâinile aşezate transversal pe axul membrului inferior (degetele
orientate spre în jos), se alunecă încet pe partea internă a gambei, pornind de la nivelul
maleolelei interne.

24
 La nivelul genunchiului, degetele trec pe partea posterioară şi presiunea creşte,
exercitându-se în acelaşi timp şi o uşoară tracţiune spre exterior, în scopul testării gradului
de relaxare (genunchiul trebuie să se flecteze uşor, fără opoziţie sau ajutor voluntar din
partea subiectului, călcâiul alunecând pe suprafaţa de sprijin).
Se continuă mişcarea (menţinând genunchiul uşor flectat, cu membrul inferior în uşoară
rotaţie externă din şold), cu un frământat lent, executat alternativ cu cele două mâini, cu
priză mare (între vârfurile degetelor şi police), pe partea internă a coapsei, în scopul
relaxării musculaturii din această regiune.
Indicaţii metodice: După masajul părţii interne a coapsei, se mai verifică încă o dată gradul
de relaxare, prin uşoara ridicare a genunchiului de pe suprafaţa de sprijin, urmată de
eliberarea sa. Dacă genunchiul cade relaxat, înseamnă că musculatura membrului superior
este relaxată, dacă mişcarea de cădere este frânată, se repetă traseul.

TRASEUL 14 (traseu unilateral)

Poziţia subiectului: Decubit dorsal (culcat cu faţa în sus), cu braţele uşor depărtate de corp,
un membru inferior întins, celălalt rotat extern din şold şi flectat din genunchi.
Descrierea mişcărilor: Făcând priză pe partea antero-externă a genunchiului flectat,
maseurul mobilizează uşor membrul inferior în poziţie de rotaţie internă asociată cu adducţie
din articulaţia şoldului, până când genunchiul se apropie cât mai mult (în funcţie de
posibilităţi) de suprafaţa de sprijin, la nivelul şoldului opus.
Concomitent cu această mişcare, o mână (aşezată transversal pe axul membrului
inferior) alunecă în sens ascendent pe partea externă a coapsei, îmbracă şoldul şi continuă
alunecarea pe flancul accesibil al trunchiului (presând şi împingând spre în sus).
Din regiunea subaxilară, continuă mişcarea spre baza gâtului şi, de acolo, începe mişcarea
de coborâre de-a lungul coloanei vertebrale. În timpul mişcării descendente, se pot efectua
fie presiuni alunecate profunde, fie fricţiuni circulare ample, lente, executate cu toată palma
şi cu degetele depărtate, sau chiar cu antebraţul. Din regiunea lombară, mişcarea trece în
lateral pe şold şi revine, pe partea externă a coapsei, la genunchi.
Indicaţii metodice: Mişcarea leagă membrul inferior de trunchi şi trebuie să aibă
continuitate. Se sincronizează alunecarea în sens ascendent cu inspiraţia, iar cea în sens
descendent cu expiraţia.

TRASEUL 15 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.

25
Descrierea mişcărilor: Mâinile maseurului sunt poziţionate transversal faţă de axul corpului
subiectului, cu rădăcinile spre flancuri (deasupra crestelor iliace anterosuperioare) şi
vârfurile degetelor spre ombilic. Mişcarea începe prin alunecarea lentă a rădăcinilor mâinilor,
care marchează bine talia, concomitent cu alunecarea degetelor spre în sus şi orientarea lor
spre stern.
Se continuă mişcarea trecând peste stern (contactul mâinilor cu suprafaţa pe care se
acţionează adaptându-se în funcţie de caracteristicile individuale ale subiectului, în aşa fel
încât regiunea mamară să nu fie atinsă) şi continuând până la baza gâtului şi pe părţile sale
laterale şi finalizând cu degetele introduse în regiunea occipitală, mâinile apucând capul
subiectului. În acest moment intervine un test de relaxare: se execută uşoare ridicări ale
capului de pe suprafaţa de sprijin, urmate de eliberarea sa, uşoare mişcări de răsucire
pasivă stânga-dreapta şi invers. Subiectul nu este relaxat corespunzător dacă:
- mişcarea de ridicare a capului este ajutată voluntar;
- mişcarea de cădere a capului înapoi pe suprafaţa de sprijin este frânată;
- se opune rezistenţă sau se participă activ la mişcările de răsucire ale capului.
După aceea, începe mişcarea în sens descendent, alunecând pe părţile laterale ale
gâtului, până la baza sa, apoi lateral spre umeri (trăgându-i ca şi cum am vrea să-i
depărtăm) şi pe umeri, acoperind bine contururile fiecărei regiuni. De pe umeri, mâinile trec
pe flancuri şi continuă mişcarea descendentă, executând o tracţiune în sens caudal (spre
picioare), până la punctul de pornire.
Indicaţii metodice:
Se sincronizează mişcarea în sens ascendent cu inspiraţia şi cea în sens descendent cu
expiraţia subiectului.
După ce capul subiectului a fost ridicat de pe suprafaţa de sprijin, atunci când este
eliberat, mâinile maseurului rămân pe traseul mişcării de cădere a capului, pentru a-l prinde
înainte de contactul cu suprafaţa de sprijin.
Nu trebuie uitat faptul că, subiectului îi va fi mai uşor să rămână relaxat în timpul
executării unor mobilizări ale gâtului şi capului în mişcări de mică amplitudine.

TRASEUL 16 (traseu unilateral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.
Descrierea mişcărilor: Maseurul îşi plasează rădăcinile mâinilor în palma subiectului (una
înaintea celeilalte şi începe mişcarea de alunecare în sens ascendent. La nivelul articulaţiei
pumnului, mâinile maseurului se mulează în întregime pe conturul antebraţului, marchează

26
un moment de oprire asociat cu o uşoară presiune statică, după care mişcarea continuă pe
antebraţ. La nivelul părţii interne a cotului, se execută, din nou,
o scurtă oprire asociată cu uşoară presiune statică, după care mişcarea continuă la nivelul
braţului.
Mâna dinspre corpul subiectului se opreşte în regiunea axilară, executând o împingere
uşoară a umărului în sens cranial (spre cap), iar mâna cealaltă trece peste partea anterioară
a umărului pe partea sa superioară şi continuă mişcarea (îmbrăcând bine relieful regiunii)
spre baza gâtului apoi pe partea sa posterioară, până când rădăcina mâinii atinge baza
craniului. La acest nivel, susţinând bine capul în palmă, maseurul mişcă capul subiectului,
balansându-l lateral stânga-dreapta şi invers, pentru a testa gradul de relaxare. În mişcarea
descendentă, pe gât şi partea superioară a umărului, mâna urmează acelaşi traseu, trecând
apoi pe partea posterioară a umărului şi ridicându-l uşor de pe suprafaţa de sprijin
(testându-i astfel gradul de relaxare).
Mişcarea continuă apoi, în sens descendent, mâinile maseurului fiind poziţionate
longitudinal faţă de axul membrului superior, cu degetele orientate spre umăr, pe partea
internă şi externăa acestuia, asociind alunecarea cu uşoară presiune şi tracţiune în ax.
superior al subiectului se menţine ridicat de pe suprafaţa de sprijin (subiectul nu trebuie să
contribuie activ pentru a-şi menţine membrul superior ridicat), iar mişcarea se termină la
nivelul degetelor subiectului.
Indicaţii metodice: Mişcarea în sens ascendent se sincronizează cu inspiraţia, iar cea în sens
descendent cu expiraţia subiectului. Atât în timpul mişcării în sens ascendent, cât şi a celei
în sens descendent, se marchează momente de oprire, asociate cu uşoare presiuni statice,
la nivelul pliului pumnului şi cotului Înainte de a repeta mişcarea, mâna subiectului se
aşează uşor pe suprafaţa de sprijin, cu palma orientată spre în sus.

TRASEUL 17 (traseu unilateral)

Poziţia subiectului: Decubit dorsal, cu un membru superior întins şi uşor depărtat de corp,
celălalt întins în prelungirea corpului, membrele inferioare întinse şi uşor depărtate.
Descrierea mişcărilor: Poziţionându-şi mâinile pe partea internă a unui membru superior şi
flancul de aceeaşi parte, cu rădăcinile de o parte şi de alta a regiunii axilare şi vârfurile
degetelor orientate în sensuri opuse (cele ale unei mâini spre partea distală a membrului
superior şi cele ale celeilalte mâini spre partea inferioară a corpului), maseurul execută o
mişcare de alunecare divergentă (în sens opus), numai pe expiraţia subiectului.

27
 La finalul mişcării, se menţine poziţia de întindere, mâna de pe articulaŃia pumnului
împingând în sus, iar cea de pe bazin în jos.
Indicaţii metodice: Pe parcursul efectuării mişcării, se pot realiza scurte opriri, asociate cu
uşoare presiuni statice, pe partea internă a cotului, pliul pumnului, palmă şi spaţiile
interdigitale.

TRASEUL 18 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: Decubit dorsal (culcat cu faţa în sus), cu membrele superioare şi
membrele inferioare uşor depărtate, capul răsucit într-o parte.
Poziţia maseurului: Pe genunchi pe călcâie aşezat, la capul subiectului.
Descrierea mişcărilor: Maseurul îşi plasează ambele mâini pe toracele subiectului, cu
rădăcinile sub clavicule şi vârfurile degetelor orientate oblic spre în jos spre stern. Pentru
început, se execută câteva presiuni statice la acest nivel, sincronizate cu ritmul respirator al
subiectului, astfel: presiune pe expiraţie, pauză pe inspiraŃie (fără însă a pierde contactul cu
corpul subiectului). Apoi, adaptând poziţiile mâinilor în aşa fel încât regiunea mamară să nu
fie atinsă (mâinile lucrează mai mult pe partea lor radială, cea cubitală fiind uşor ridicată),
se începe alunecarea spre în jos peste stern.
Pe măsură ce rădăcinile mâinilor se apropie de baza sternului şi a fost depăşită
regiunea mamară, vârfurile degetelor se orientează spre flancuri, până când mâinile
maseurului le îmbracă bine şi se continuă alunecarea spre în jos, până când policele ating
crestele iliace antero-superioare.
De aici, începe mişcarea de revenire, mâinile alunecând pe flancuri, până în regiunea
axilară, unde trag uşor umerii spre în sus, test de relaxare: dacă subiectul este relaxat,
ridicarea umerilor se realizează fără opoziţie şi fără ajutor). Apoi, trecând uşor pe partea
anterioară a toracelui, se execută un frământat lent, insistent, folosind priză mare (între
police şi celelalte degete), pe musculatura pectorală, după care se revine la poziţia de
plecare.
Indicaţii metodice: Mişcarea în sens ascendent se sincronizează cu inspiraţia subiectului, iar
cea în sens descendent, cu expiraţia.

TRASEUL 19 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: Aceeaşi ca la traseul anterior.
Traseul începe la fel ca cel anterior, cu mâinile maseurului poziţionate la fel şi executând
câteva presiuni statice. Apoi, îmbrăcând bine partea superioară a trunchiului, se începe o

28
mişcare divergentă de alunecare, de la baza gâtului spre umeri, trăgându-i bine spre
lateral. Pe umeri, se marchează un moment de oprire, în care umerii sunt împinşi în sens
caudal, lent şi cu aceeaşi intensitate în ambele părţi (test de relaxare: dacă umerii coboară
uşor, fără opoziţie, subiectul este relaxat).
Apoi, orientând degetele în axul braţului (cu vârfurile spre mâna subiectului), se
continuă alunecarea, până pe palma subiectului, intercalând degetele între degetele
subiectului. Mişcarea de revenire urmează acelaşi traseu, dar mâinile maseurului îmbracă
mai bine membrul superior al subiectului.
Indicaţii metodice:
Sincronizarea mişcărilor cu ritmul respirator al subiectului se realizează astfel:
- deplasarea mâinilor spre umeri, în prima parte a traseului, se sincronizează cu
inspiraţia, iar împingerea umerilor spre în jos, se sincronizează cu expiraţia;
- urmează o pauză, în care subiectul inspiră, iar maseurul schimbă poziţia mâinilor;
alunecarea descendentă pe membrele superioare se sincronizează cu expiraţia;
- alunecarea ascendentă se sincronizează cu inspiraţia;
- împingerea umerilor spre în jos se sincronizează cu expiraţia ;
- urmează o pauză, în care subiectul inspiră, iar maseurul schimbă poziţia mâinilor;
- alunecarea mâinilor spre baza gâtului se sincronizează cu expiraţia.
La împingerea umerilor spre în jos, subiectul trebuie să conştientizeze întinderea pasivă a
trapezului superior şi a musculaturii de pe partea posterioară a gâtului.

TRASEUL 20 (traseu bilateral)

Poziţia subiectului: Decubit dorsal (culcat cu faţa în sus), cu membrele superioare şi cele
inferioare uşor depărtate.
Descrierea mişcărilor: Mişcarea începe de la nivelul maleolei interne, aşezând ambele mâini
transversal pe axul membrului inferior, cu vârfurile degetelor spre în jos. Se continuă
mişcarea de alunecare pe partea antero-internă a gambelor şi coapselor. În treimea
superioară a coapselor, vârfurile degetelor se orientează oblic spre exterior şi continuă
mişcarea alunecând spre şolduri şi marcând bine regiunea inghinală, până când ating
regiunea renală.
De aici, se continuă mişcarea de alunecare spre în sus, pe flancuri, marcând bine
talia. Apoi, vârfurile degetelor se orientează spre înainte şi alunecarea continuă spre stern şi
peste acesta, mâinile luând contact cu subiectul mai mult pe partea lor radială, pentru a nu
atinge regiunea mamară.

29
 Depăşind regiunea mamară şi ajungând la baza gâtului, degetele se introduc pe
partea posterioară a gâtului şi alunecă spre în regiunea occipitală, executând uşoare
fricţiuni, după care încep mişcarea descendentă, revenind pe acelaşi traseu pânăla baza
gâtului şi executând o presiune alunecată profundă.
De aici, mâinile încep o mişcare divergentă, spre umeri, trăgându-i bine spre lateral
şi spre în jos, după care trec uşor în regiunea subaxilară şi continuă mişcarea descendentă,
pe flancuri şi şolduri şi partea externă a coapselor.
În treimea inferioară a coapselor, vârfurile degetelor încep să se introducă între
subiect şi suprafaţa de sprijin, astfel încât ajunse la nivelul gleznelor, acestea să poată fi
apucate şi ridicate uşor de pe sol. Mişcarea se termină cu uşoare tensiuni şi uşoare
„scuturături” ale membrelor inferioare.
Indicaţii metodice: Mişcarea leagă toate regiunile părţii anterioare a corpului, motiv pentru
care trebuiesă aibă continuitate. Regiunea inghinală este marcată de vârfurile degetelor în
timpul orientării lor spre exterior, fără presiune prea mare.
La trecerea peste oasele bazinului, mâinile îmbracă bine relieful osos al acestuia.
Când vârfurile degetelor pătrund pe partea posterioară a trunchiului, pentru a atinge
zona renală, policele vine din urmă marcând talia.
În general, mişcarea în sens ascendent se sincronizează cu inspiraţia şi cea în sens
descendent, cu expiraţia. Mişcarea fiind însă lungă, pe parcursul mişcării în sens ascendent,
se vor marca scurte momente de oprire pentru expiraţie (la nivelul regiunii inghinale şi a
bazei gâtului), momente în care se execută câte o uşoară presiune statică şi
maseurul îşi poate schimba şi poziţia); pe parcursul mişcării descendente, se pot marca
momente de oprire la nivelul umerilor şi bazinului, timp în care se inspiră,se execută
presiuni statice şi se schimbă poziţia).
Şedinţa se poate termina cu un masaj clasic relaxator prelungit, lent, insistent al
pielii capului şi al feţei.

Bbliografie

1. ABRASSART, J.L., (1990), Massages anti-stress - massages harmonique et

vértebral, Guy Trédaniel Éditeur, Paris
2. IONESCU, A., (1992), Masajul (procedee tehnice, metode, efecte, aplicaŃii în sport),
3. Editura All, Bucureşti
4. MARCU V. (1983) Masaj si Kinetoterapie, Ed. Sport-Turism, Bucuresti.

30
 5. MARCU V., Copil., C., (1995), Masaj şi tehnici complementare, Edit. Universităţii din
Oradea;
6. MÂRZA, D., (2005), Masaj antistress, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
7. PORTER, A., 1985, Le massage, Edit. Robert Laffont, Paris
8. RUFFIER, R., (1974), Traité de massage hygiénique, sportif et medical, Editions
Dangles 38, Paris
9. SAMUEL J., (1974), Le massage - în Encyclopedie Medico-Chirurgicale, vol. I, nr. 5,
Paris
10. SIDENCO, L., (2003), Masajul în kinetoterapie, Editura FundaŃiei "România de
Mâine",

Bibliografie online
http://cadredidactice.ub.ro/marzadoina/files/2012/12/curs-masaj-antistres-si
recuperator1.pdf
http://www.egirl.ro/sanatate/sfaturi-si-sugestii/stresul-si-efectele-sale-asupra-organismului-uman-
6109
http://www.descopera.net/efectele-stresului-asupra-sanatatii.html

31